Astronomie

Astronomia (greacă ἀστρονομία / ástronomía) este o știință naturală care studiază obiecte și

fenomene cerești. Folosește matematica, fizica și chimia pentru a explica originea și evoluția lor.
Printre obiectele de interes se numără: planete, sateliți naturali, stele, nebuloase, galaxii și comete.
Fenomenele relevante includ explozii de supernove, explozii de raze
gamma, quasari, blazari, pulsari, și radiații cosmice de fond. Mai general, astronomia studiază tot
ceea ce își are originea în afara atmosferei Pământului. Cosmologia este o ramură a astronomiei și
studiază Universul în ansamblu.[1]
Astronomia este una dintre cele mai vechi științe naturale. Civilizațiile timpurii din istoria înregistrată
au făcut observații metodice despre cerul nopții. Acestea includ babilonienii, grecii, indienii, egiptenii,
chinezii, Maya și multe popoare indigene antice din America. În trecut, astronomia includea
discipline la fel de diverse precum astrometria, navigația cerească, astronomia observațională și
întocmirea calendarelor. În zilele noastre, astronomia profesionistă este sinonimă cu astrofizica.[2]
Astronomia profesionistă este împărțită în două ramuri: observațională și teoretică. Astronomia
observațională este concentrată pe achiziționarea de date din observațiile obiectelor astronomice.
Aceste date sunt apoi analizate folosind principii de bază ale fizicii. Astronomia teoretică este
orientată spre dezvoltarea de modele computerizate sau analitice pentru a descrie obiecte și
fenomene astronomice. Aceste două câmpuri se completează reciproc. Astronomia teoretică
încearcă să explice rezultatele observaționale, iar observațiile sunt folosite pentru a confirma
rezultatele teoretice.
Amatorii joacă un rol activ în astronomie. Este una dintre puținele științe în care se aplică acest
lucru. Este valabil mai ales pentru descoperirea și observarea evenimentelor tranzitorii. Astronomii
amatori au ajutat la multe descoperiri importante, precum găsirea de noi comete.

Etimologie[modificare | modificare sursă]
Astronomie (din grecescul ἀστρονομία / ástronomía, care s-a format din ἄστρον / astron, „stea” și -
νομία / -nomia din νόμος / nomos, „lege”) înseamnă „legea stelelor”. Astronomia nu trebuie
confundată cu astrologia, pseudoștiința conform căreia pozițiile relative ale obiectelor cerești ar
putea oferi informații despre personalitatea, relațiile umane și alte probleme legate de viața umană.
[3]
 Deși cele două domenii au o origine comună, acum sunt complet distincte.[4]

Utilizarea termenilor „astronomie” și „astrofizică”[modificare | modificare

sursă]
În general, ambii termeni „astronomie” și „astrofizică” pot fi folosiți pentru a se referi la același
subiect.[5][6][7] Pe baza unor definiții stricte ale dicționarului, „astronomie” se referă la „studiul
obiectelor și materiei în afara atmosferei Pământului și a proprietăților lor fizice și chimice”,[8]
în timp ce „astrofizica” se referă la ramură a astronomiei care se ocupă de „comportamentul,
proprietățile fizice și procesele dinamice ale obiectelor și fenomenelor cerești”.[9] În unele cazuri, ca
în introducerea cărții The Physical Universe de Frank Shu termenul „astronomia” poate fi utilizată
pentru a descrie studiul calitativ al subiectului, în timp ce „astrofizica” este utilizată pentru a descrie
versiunea subiectului orientată către fizică.[10] Cu toate acestea, având în vedere că majoritatea
cercetărilor astronomice moderne tratează subiecte legate de fizică, astronomia modernă ar putea fi
numită astrofizică..[5] Unele domenii, cum ar fi astrometria, sunt pur astronomie și nu astrofizică.
Diverse departamente în care oamenii de știință efectuează cercetări pe acest subiect pot folosi
„astronomie” și „astrofizică”, în parte depinzând dacă departamentul este afiliat istoric cu un
departament de fizică,[6] și mulți astronomi profesioniști au studii de fizică și nu studii de astronomie.
[7]
 Unele titluri ale revistelor științifice de top din acest domeniu includ The Astronomical Journal, The
Astrophysical Journal și Astronomy & Astrophysics.
Vremuri antice[modificare | modificare sursă]

O hartă celestă din secolul al XVII-lea, de cartograful olandez Frederik de Wit

În timpurile istorice timpurii, astronomia a constat doar în observarea și predicțiile mișcărilor

obiectelor vizibile cu ochiul liber. În unele locuri, culturile timpurii au asamblat artefacte masive care,
probabil, au avut un scop astronomic. În plus față de utilizările lor ceremoniale, aceste observatoare
ar fi putut fi folosite pentru a determina anotimpurile, un factor important în cunoașterea momentului
în care să cultivi culturile și în înțelegerea duratei anului.[11]
Înainte de a fi inventate instrumente precum telescopul, studiul timpuriu al stelelor a fost realizat cu
ochiul liber. Pe măsură ce civilizațiile s-au dezvoltat, în special
în Mesopotamia, Grecia, Persia, India, China, Egipt și America Centrală, s-au asamblat
observatoare astronomice și au început să se dezvolte idei despre natura Universului. Cea mai mare
parte a astronomiei timpurii a constat în cartografierea pozițiilor stelelor și a planetelor, știință
denumită acum astrometrie. Din aceste observații, s-au format idei timpurii despre mișcările
planetelor, iar natura Soarelui, a Lunii și a Pământului în Univers a fost explorată filosofic. Se credea
că Pământul este centrul Universului, iar Soarele, Luna și stelele se rotesc în jurul său. Acesta este
cunoscut sub numele de modelul geocentric al Universului, sau sistemul ptolemeic, numit
după Ptolemeu.[12]