Hernia (greacă kele / hernios - mugure sau offshoot) a fost prezentă în istoria

omenirii încă de la început.

Rolul intervenției chirurgicale a fost limitat initial la tratamentul unor hernii
ombilicale și inghinale uriașe și a unor hernii incarcerate care pot pune viața în
pericol, urmand ca acest standard sa se schimbe odata cu dezvoltarea medicinei,
ajungand astazi tratamentul exclusiv al herniilor.
Tratamentul herniei inghinale poate fi împărțit în cinci ere.
Cea mai veche epocă a fost epoca antică din Egiptul antic până în secolul al XV-lea.
Papirusul egiptean al Ebers conține descrierea unei hernii: umflături care apar în
timpul tusei. Cele mai multe cunoștințe esențiale despre hernii din cele mai vechi
timpuri provin din Galen. Aceste cunoștințe (care au suferit modificări minore) au
fost valabile în Evul Mediu și, în cele din urmă, în Renaștere a început a doua epocă a
tratamentului herniei. Herniologia a înflorit în principal datorită multor descoperiri
anatomice.Introducerea anesteziei și a procedurilor antiseptice au constituit începutul
chirurgiei moderne a herniei cunoscută sub denumirea de epocă a reparației herniei
prin procedeu sub tensiune (sec. XIX până la mijlocul XX).
Punctul de cotitură în chirurgia herniei a fost descoperirea polimerilor sintetici de
către Caroak în 1935. Prima tehnică tensionată descrisă de Lichtenstein s-a bazat pe
întărirea peretelui posterior al canalului inghinal cu material protetic. Lichtenstein a
publicat datele referitoare la 1.000 de operații cu plasa fără reapariție în 5 ani după
operație. Astfel, a fost introdusă a cincea regulă de reparare a herniei inghinale -
reparația fără tensiune.

Hernia reprezinta o ieșirea anormală a unui tesut sau a unui organ, cum ar fi
intestinul, prin peretele cavității în care se află în mod normal.
Herniile pot fi de mai multe tipuri, in functie de locul unde apar. Cel mai frecvent
sunt cele de la nivelul abdomenului, în special cu localizare inghinala.
Umflatura seziata de catre pacient poate fi dureroasa, mai ales atunci când acesta
tușește se apleca sau ridica un obiect greu.
O hernie inghinală nu este neapărat periculoasă. Insa nu se vindeca de la sine și poate
duce la complicații care pot pune viața în pericol. Este posibil ca medicul
dumneavoastră să vă recomande o intervenție chirurgicală pentru a remedia o hernie
inghinală dureroasă sau care se mărește. Repararea herniei inghinale este o procedură
chirurgicală obișnuită si este singura metoda de tratament a acestora.
Printer complicatiile ce impun o atitutdine chirurgicala imediata, putem enumera
presiunea asupra țesuturilor înconjurătoare. Majoritatea herniilor inghinale se măresc
în timp, dacă nu sunt reparate chirurgical. La bărbați, herniile mari se pot extinde în
scrot, provocând durere și umflarea de dimensiuni mari a regiunii respective.
O alta complicatie este reprezentata de incarcerarea acesteia. Dacă conținutul herniei
rămâne prins în punctul slab al peretelui abdominal, acesta poate obstrucționa
intestinul, ceea ce duce la dureri severe, greață, vărsături și incapacitatea de a avea
mișcari intestinală sau trecerea gazelor ceea ce duce la ocluzie intestinala.
Strangularea unei hernii impune interventie chirurgicala de urgenta, ceea ce
presupune ca alimentarea cu sânge a unei părți a intestinului sau a organului herniat
este blocată. Acest fenomen produce de obicei durere severă și sensibilitate în zonă,
modificarea culorii regiunii respective, lipsa tranzitului intestinal sau varsaturi si
neintervenit la timp poate avea evolutie nefasta, ducand la rezectii multi-viscerale sau
interventii chirurgicale de complexitate marita.
Factorii de risc pentru dezvoltarea unei hernii includ: fumatul, boala pulmonară
obstructivă cronică (mai exact tusea din cadrul acesteia), obezitatea, constipatia
habituala, sarcina, dializa peritoneală, boala vasculară de colagenprintre altele.
Aparitia unei hernii poate avea un factor parțial genetice De asemenea, un alt factor
care poate determina aparitia unei hernii este efortul fizic intens, in special ridicarea
brusca de greutati. Herniile se diagnosticheaza de obicei pe baza semnelor și
simptomelor. Ocazional, sunt necesare investigatii medicale radiologice (CT, IRM,
ecografie) pentru a confirma diagnosticul sau pentru a exclude alte afectiuni.
Si mai exact, hernia inghinala este foarte usor si rapid diagnosticata de catre medic
prin palparea zonei afectate. Dat fiind faptul ca tusitul si statul in picioare fac ca
umflatura sa fie mai proeminenta, foarte probabil ca pacientul sa fie rugat sa faca
aceste lucruri in timpul examinarii.

Ca si tratment chirurgical, operatia de repararea de defectului parietal inguinal se

poate realiza in doua moduri- prin abord clasic, adica chirurgie deschisa care se
efectueaza cu pacientul sub anestezie locala, rahianestezie sau anestezie generala. In
prima faza, chirurgul face o incizie in zona inghinala si impinge tesutul inapoi in
spatele peretelui abdominal. Apoi zona slabita este cusuta, iar mai apoi fiind aplicata
o proteza alloplastica (popular cunoscuta sub numele de plasa chirurgicala) pentru a
intari zona. Rana e apoi inchisa si suturata, pacientul putand sa-si reia activitatile
normale in cateva saptamani. Varianta preferata in momentul actual de catre
majoritatea societatilor chirurgicale din lume este cea prin abord minim-invaziv,
adica laparoscopic, fiind o alternativa mult mai usoara pentru pacient, mai putin
invaziva decat operatia deschisa si cu o recuperare post-operatorie mai rapida si cu
timp de spitalizare minim. Se realizeaza exclusiv sub anestezie generala, se introduce
un telescop conectat la o camera video si inserat in cavitatea abdominala, pemitand
astfel chirurgului sa vizualizeze zona pe un monitor. Astfel ghidat, acesta patrunde cu
instrumentele prin niste incizii de mici dimensiuni, reparand hernia si aplicand
proteza alloplastica. Procedura laparoscopica reduce semnificativ atat timpul de
recuperare de dupa operatie cat si cicatricea post-operatorie, pacientul avand voie sa
isi reia activitatile cotidiene cat si efortul fizic in limita tolerantei proprii din a doua zi
postoperator.

Cazurile de hernie inghinala provocate de defecte congenitale ale peretelui abdominal

nu pot fi prevenite, insa anumiti pasi pot fi luati pentru diminuarea presiunii puse pe
acesta.
Mentinerea unei greutati normale, o dieta bogata in fibre pentru a evita constipatia,
evitarea obiectelor grele sau manevrarea cu atentie a acestora(ridicați cu atenție
obiectele grele sau evitați ridicarea lor. Dacă trebuie să ridicați ceva greu, îndoiți-vă
întotdeauna de la genunchi - nu din talie), precum si renuntatul la fumat sau la alte
obiceiuri ce provoaca tusit cronic, toate acestea au ca scop micsorarea sansele
dezvoltarii unei hernii inghinale.