Balada 

(lat. ballare, pe filieră provensală, ballada – „dans“ / „cântec“; cf. fr. ballade) este o specie

a genului epic înfățișându-se ca un amplu poem narativ, fără a exclude și unele accente lirice, unde,
în general, se proiectează un eveniment eroic, având protagoniști, fie din timpuri istorice, fie din
vremuri legendare, mitice, sau fantastice, fie din realitatea imediată, personaje prezentate mai ales
în antiteză.

Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit și poveste[1], este alături

de povestire, snoavă și legendă, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată încă
din antichitate, răspândită într-un număr enorm de variante la toate popoarele.
Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea că prezintă
evenimente și personaje ce posedă caracteristici supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt reale
sau seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând, astfel, numele de fabulos și reprezentând,
de fapt, un fantastic convențional, previzibil, ce vine în contrast cu fantasticul autentic modern,
unde desfășurarea epică și fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite și se manifestă în
realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.

După caracteristicile personajelor, specificul și tematica acțiunii, predominanța elementelor

miraculoase sau a aspectelor concrete de viață, basmele se clasifică în:
 fantastice, cele mai semnificative și mai răspândite, desprinse de regulă din mit, cu o
pregnanță a fenomenelor miraculoase,
 animaliere, provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale, chiar
despre plante sau unele obiecte simbolice,
 nuvelistice, având ca punct de pornire snoava, în narațiune semnalându-se o puternică
inserție a aspectelor reale, concrete de viață.
După autor, basmele pot fi
 populare, creație a colectivității anonime,
 culte, creație a unui autor cunoscut.
Doina este o creație lirică, vocală sau instrumentală, specifică poporului român, în care autorul
necunoscut își exprimă în mod direct sentimentele de dor, de jale, de înstrăinare, de revoltă, tristețe,
iubire, ură împotriva asupritorilor, regret etc. Tot doină este numită și o specie a literaturii populare,
aparținând genului liric, în care autorul își exprimă sentimentele și convingerile față de unele
probleme ale vieții, față de timp și natură și față de sine însuși.
Trăsături[modificare | modificare sursă]
 exprimă direct, profund și intens o varietate de sentimente, idei, aspirații
 are o tematică variată
 se inspiră din viața poporului român, reflectă comuniunea omului cu natura, atitudinea
acestuia față de viață și moarte, față de scurgerea timpului
Fabula este o scurtă povestire alegorică, care aparține genului epic, de obicei în versuri, în care
autorul personifică animale, plante, fenomene ale naturii și lucruri care satirizează anumite năravuri,
deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta. Ea are următoarea structură: povestirea
propriu-zisă (istorioara cu tâlc) și morala (învățătura). Figura de stil folosită de obicei este
personificarea.Fabula are două caractere: caracter satiric și caracter moralizator.

O legendă (din latină legenda înseamnă „lucruri de citit”) este o povestire fantastică cu elemente

istorice reale transmisă prin forma orală. Legenda este o narațiune populară în proză sau în versuri,
în care se împletesc realitatea și ficțiunea.
Legenda, spre deosebire de basm, este strâns legată de un element cheie și se concentrează pe un
loc, un obiect, un personaj, o poveste, se explică originea unor ființe, plante sau animale,
desfășurarea unor momente istorice sau faptele unor eroi ș.a.m.d. Legendele combină fapte reale cu
întâmplări imaginare, atât cele posibile cât și cele complet ireale. Ele au servit de obicei pentru a
explica geneza sau producerea unor fenomene sau evenimente.

Nuvela este o specie a genului epic în proză, de dimensiuni medii, cuprinse între schiță și roman, cu

un singur fir narativ, urmărind un conflict unic, concentrat, în care relativ putine personaje sunt
antrenate în derularea unor evenimente, cu intrigă riguros construită, accentul fiind pus mai mult pe
definirea personajului decât pe acțiune.
Tipuri de nuvele[modificare | modificare sursă]
-După criteriile comune ale subiectului cu modalitatea lui de realizare:
 istorice
 psihologice
 fantastice
 filozofice
 anecdotice
-După curentele literare în care se înscriu ca formulă compozițională:
 renascentiste
 romantice
 realiste
 naturaliste

 Snoava este o operă epică în proză de scurtă întindere și de factură umoristică, în care sunt

ironizate defectele și/sau viciile omenești.
  Este înrudită cu anecdota prin umor. Unii dintre eroii
snoavelor românești sunt Păcală și Tândală.
 Termenul are rădăcini comune cu vechiul slav „iz nova - „din nou”; denumește o specie a
literaturii populare, cu multiple și străvechi infiltrații în cea cultă, constînd într-o scurtă
narațiune cu intenții umoristico-satirice, în care elementele realiste (și, uneori, naturaliste)
sînt împinse cîteodată pînă la limita verosimilului, fără însă a se trece decît rareori la
fantastic. Înrudită și cîteodată chiar împletită cu basmul și cu povestirea , ea circulă la noi
sub diverse nume: anecdotă— care se deosebește de snoavă prin aceea că relatează mai ales
fapte și întîmplări legate de persoane celebre; tradiție − al cărei „distinguo” îl constituie
referirea la fapte istorice și sociale certe; poveste glumeață, palavră, taclale, glumă,
deosebită de snoavă prin faptul că pune accentul pe întorsătura lexicală de spirit, pe simpla
poantă finală, ca și bancurile etc. Mulțimea de sinonime parțiale atestă vechimea și circulația
aproape fără egal a snoavei în întregul spațiu carpato-danubiano-pontic.

Pastelul este o creație lirică descriptivă, aparținând literaturii culte care, prin intermediul unui
peisaj, transmite sentimentele eului liric contemplator. Modul de expunere folosit este descrierea.
Într-un pastel, dominante sunt imaginile artistice, realizate prin figuri de stil, organizate într-o
descriere de tip tablou. Aceasta poate avea ca temă un anotimp, un colț de naturǎ, un moment al
zilei, un aspect din viața micilor viețuitoare etc.
Genul liric cuprinde operele literare în care autorul își exprimă gândurile, ideile și sentimentele
prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea și transfigurarea artistică, autorul apelând
la tehnici aluzive si asociative, creând un univers de mare forță de sugestie ce se adresează
sensibilității cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al discursului subiectiv, exprimând
sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei, discursul genului liric
este la persoana I, dar este folosită și persoana a II-a. Opera lirica poate fi cultă (are autor cunoscut
sau are originalitate) sau populară (are caracter anonim, colectiv, oral).
Specii ale genului liric[modificare | modificare sursă]
 Elegia este un poem liric al cărui ton e adesea tandru, trist și melancolic. În secolul al XV-
lea, elegia tindea să dobândească un caracter filozofic. Exemple de autori de
elegii: Tibul, Ovidiu, Goethe, Aleksandr Pușkin etc.
 Epigramă: este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, care satirizează
elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă
ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc. Autori: Grigore Alexandrescu.
 Epistolă: specie literară, mai ales în versuri, aparținând poeziei didactice sau satirice, în care
se tratează un subiect filozofic, moral, artistic, etc. sub formă de scrisoare adresată unei
persoane reale sau imaginare. Autori: Grigore Alexandrescu, exemplu ”Epistolă Dlui V.II”
 Oda este un poem cântat la vechii greci. La moderni, poem liric de înaltă inspirație, compus
din strofe simetrice. Asemenea cântecelor corului, oda avea o compoziție triagică.
(exemple Victor Hugo, Pușkin)
 Pastelul este un termen provenit din limba germană semnificând pictura cu creioane moi. De
la pictura în pastel termenul s-a extins în literatură, definind delicatețea unei descrieri lirice.
(exemplu Vasile Alecsandri - creatorul acestei specii prin ciclul "Pasteluri")-exista ca specie
doar în literatura română
 Meditația (filozofică) este o specie a genului liric în versuri în care e descris un fenomen din
natură ale cărui concluzii devin valabile și pentru oameni. (exemple Grigore Alexandrescu,
"Meditație", Mihai Eminescu)
 Satira este o operă în general în versuri,(exemple Grigore Alexandrescu, "Satira. Duhului
meu")
 Pamfletul este o specie a genului liric în care sunt criticate defectele unei persoane, societății
cu intenția îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri. (exemple Ion Heliade Rădulescu, Grigore
Alexandrescu).
 Sonetul este o piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeași măsură dispusă în
două catrene cu rimă îmbrățișată. Este o poezie cu formă fixă cea mai frecventată. (exemple
Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo etc.)
 Rondelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din trei catrene și un vers izolat. Versurile unu
și doi sunt identice cu versurile șapte și opt. (exemple Alexandru Macedonski prin "Poema
rondelurilor")
 Gazelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din strofe cu două versuri; originară din
literaturile orientale, ajunge în Europa la începutul secolului al XIX-lea. (exemple George
Coșbuc, Mihai Eminescu, Goethe)
 Glosa s-a născut în Spania secolului al XV-lea. Este o specie a genului liric cu formă fixă.
Prima strofă este alcătuită din patru, șase, sau opt versuri ce conțin tema de bază. Fiecare vers e
comentat într-o strofă specială de aceeași mărime cu prima. Ultima strofă o reproduce pe prima
cu ordinea inversată a versurilor. (exemple Mihai Eminescu, „Glossa”)
 Romanța are un aspect erotic, sentimental, duios, melancolic . Este dedicat celebrării
faptelor istorice vitejești , sau conțin exclamații ori chemări.
 Imnul este un cântec de preamărire a divinității, conține cuvinte de importanță națională și
are un caracter solemn.
 Doina este o creație lirică specifică poporului român, în care se exprimă în mod direct
sentimentele de dor, de jale, de înstrăinare, de revoltă, de cătănie, de haiducie, de tristețe, de
iubire, de regret etc.
 Idila este o specie a liricii peisagiste și erotice, din sfera poeziei bucolice, care prezintă în
chip optimist și idealizat iubirea, într-un cadru rustic, sentimentul de dragoste fiind ilustrat prin
imagini artistice și figuri de stil, cu tablouri din natură și puternice trăiri interioare.
 Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17 silabe
repartizate pe 3 "versuri" formate din 5, 7, 5 silabe.
Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare, populare și culte, în proză sau în versuri, în care
gândurile, ideile și sentimentele autorului sunt exprimate în mod indirect, prin intermediul acțiunii
și al personajelor antrenate în derularea evenimentelor plasate într-un anumit timp și spațiu. Genului
epic îi corespunde, ca mod de expunere predominant, narațiunea.
Structura operei epice
În general, operele epice sunt structurate după momentele narațiunii:

Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, unele personaje și împrejurările acțiunii)

Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personajele narațiunii)
Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările cronologic)
Punctul culminant (momentul cel mai tensionat al conflictului)
Deznodământul (sfârșitul conflictului)
În unele cazuri, intriga poate fi plasată înaintea expozițiunii.

Există și termeni noi pentru structura genului epic:

Situația inițială (momentul actual)

Evenimentul care schimbă situația inițială (cauza ce declanșează acțiunea)
Desfășurarea acțiunii
Depășirea situației dificile sau punctul de maximă tensiune (situația tensionată)
Sfârșitul (momentul final)
Specii ale genului epic
Genul epic este reprezentat prin numeroase specii literare:

În proză
Anecdotă
Autobiografie
Basm (cult sau popular)
Biografie
Jurnal
Memorii
Mit
Nuvelă
Parabolă
Povestire
Roman
Schiță
În versuri
Baladă (creație populară inițial, intrată apoi în setul de specii al literaturii culte)
Epopee
Fabulă
Poem