BE A LEADER!

Între miturile moderne, cu siguranţă cel al leadership-ului va face carieră. Deja s-a instalat
confortabil în limbajul nostru – de specialitate dar şi în cel cotidian, în aspiraţiile pe care cei mari le au
pentru noi, în cererile de angajare, în propria noastră mentalitate, într-un cuvânt, a devenit un modus
vivendi. Acest superlativ axiologic este acum cea mai tentantă paradigmă a omului postmodern, aşa cum
visul de aur al grecilor fusese cucerirea Troiei sau cel al cruciaţilor descoperirea sfântului Graal. Condiţia
ideală şi sine qua non a succesului o constituie, neîndoielnic, aptitudinile de leadership, pe care, dacă nu
le deţii genetic, trebuie neapărat să le cultivi, să le dezvolţi prin muncă asiduă şi prin documentare
permanentă.
Ca orice disciplină consacrată, teoria leadershipului are o istorie deja respectabilă, construită mai
ales în spaţiul anglo-american, iar lista monografiilor este mult prea lungă pentru a putea fi inserată într-
un astfel de eseu care trebuie să respecte o limită de spaţiu ( totuşi, John Maxwell, Stephen R. Covey,
John Nichols, Mike Freedman nu pot rămâne în afara menţionării, în postura de clasici în acest domeniu).
Definiţiile care s-au dat de-a lungul timpului impresionează nu numai cantitativ, ci şi prin diversitatea
opiniilor, care completează fervent portretul Liderului, un primus inter pares a cărui soartă este
indisolubil legată de progresul societăţii actuale: de la a fi, simplu, „cineva care exercită influenţă asupra
altor oameni” (Huczynscki şi Buchanan ,1993), la „vizionar”(Bryman), al cărui rol este acela de „a crea
o viziune la care altii să aspire şi a-i energiza pentru a munci pentru a îndeplini acea viziune”(Anita
Roddick), profilul acestuia continuă să provoace energiile creatoare ale teoreticienilor şi să crească
numărul de pagini din literatura de specialitate. Nu mai puţin interesante sunt digresiunile din sfera
tipologiilor , a ierarhizărilor sau clasificărilor care operaţionalizează acest vast concept, una dintre ele
fiind, de exemplu, cea a lui John Nichols (1988)., care identifica trei niveluri de leadership, pe care le
numeşte micro, macro si meta leadership, înţelegând, prin acestea, self leadership-ul (capacitatea a se
influenţa şi a se conduce pe sine), identitatea organizatională, şi, respectiv, meta leadership-ul, în care,
prin puterea viziunii liderului, oamenii sunt uniţi de mediul în care acţionează.”. „Iar prin acest proces”,
spune Nichols, „ se degajează energie şi se creează entuziasm”, stare ideală a cărei expresie este succesul
însuşi. Iată deci, cariera de lider implică , în accepţia teoreticienilor, un amalgam de aptitudini valorizate
pe niveluri ascensionale, iar finalitatea acţiunii sale este o stare întâi de toate, indusă în cercul pe care îl
conduce, ca premisă fundamentală a performanţei.
Cu toate acestea, concluziile sunt deconcertante. Asemeni dragonului din Alca, din cartea a doua a
Insulei pinguinilor de Anatole France, „despre care niciunul dintre cei care pretindeau a-l fi văzut nu
putea spune cum arăta”, leadership-ul rămâne încă „neclasificat”, cu neputinţă de cuprins într-o formulă

1
atotcuprinzătoare, continuînd să-şi schimbe feţele şi reţetele, dovedindu-şi, în fond, prin acest caracter
proteic şi polimorf, detaşarea de orice convenţie teoretizantă şi eterna valabilitate.

Rolul liderului in crearea unei organizatii de succes este indeplinit in doua feluri: gasirea solutiilor si
crearea culturii. [...] Gasirea solutiilor poate fi rezumata in cateva cuvinte: determinarea unui drum
catre un viitor de succes. Crearea culturii organizationale poate fi vazuta drept procesul de atragere a
oamenilor in cadrul acestei organizatii care merge in directia propusa anterior. [...]

Prin activitatea de macro leadership se pot influenta indivizii prin atasarea lor la o entitate – fie ca este
vorba despre organizatia in ansamblul ei sau doar o anumita divizie, departament sau echipa. Liderul
influenteaza individul prin faptul ca ii raspunde acestuia la intrebari precum: Despre ce este vorba in
aceasta organizatie? Unde este locul meu? Care este valoarea mea si cum sunt evaluat? Ce se asteapta
de la mine? In ce directie si carui scop sa ma dedic? In acest proces, liderul creeaza membri dedicati
organizatiei.” (tradus si adaptat dupa John Nichols, 1988)