TEMA 16.

Puterea şi influenţa: modalitaţi de manifestare a liderului

1. Definirea conceptului de putere

2. Puterea şi influenţă liderului
3. Sursele şi tipurile de putere

Definirea conceptului de putere. Mijlocul prin care societatea se reglează

şi autoregleaza şi care asigură desfăşurarea tuturor activităţilor umane,
funcţionarea de ansamblu, îl constituie puterea sub forma sa cea mai generală -
puterea socială.
Prin putere sociala se întelege capacitatea pe care o are sau o dobândeste un
om sau un grup de oameni de a-şi impune voinţa altora în vederea efectuării unor
activităţi cu o anumită finalitate, privind dirijarea societăţii spre anumite scopuri.
Puterea izvorăşte din capacitatea omului de a gândi, de a reflecta lumea, de a
acţiona pentru transformarea acesteia în conformitate cu voinţa sa.
Puterea este o relaţie socială caracteristică oricarei comunităţi umane,
indiferent de dimensiunile ei (familie, trib, popor, naţiune), atât la scară naţională,
cât şi la scară internaţională.
Puterea sociala se manifesta sub diferite forme, în funcţie de domeniul de
activitate (putere economică, spirituală), de specificul comunităţii umane (puterea
familială, de clasa, natională, internaţională etc.), precum şi în functie de valoarea
unor indivizi sau grupuri de indivizi de a-şi exercita puterea, de scopurile
urmărite, de mijloacele folosite etc.
Puterea este definită eterogen ca: abilitatea de a acţiona, de a influenţa un rezultat,
de a face să se întâmple ceva sau a înfrânge o rezistenţă. Pentru a reda o definiţie
mai amplă noţiunii de putere e important de a specifica care sunt elementele
puterii:
Elementele puterii:
* Geografia (vecini, relief, vulnerabilitate; popoarele din spatii deschise au
tins sa se extinda pana la atingerea unor limite/frontiere naturale – vezi rusii,
prusacii, polonezii, ungurii; cei care au dispus de frontiere naturale – romanii – au
tins sa le apere);
* Resursele naturale (hrana si materii prime; existenta lor permite sustinerea
unei populatii mai numeroase si a unei dezvoltari mai sustinute; independenta in
acest domeniu se traduce printr-o libertate diplomatica de miscare mai mare);
* Capacitatea industriala (mult timp, respectiv intre revolutia industriala si
cea informationala, a constituit baza PUTERII; acum, ea trebuie sa fie reevaluata,
prin prisma costurilor pe care le implica – vezi cazul Romaniei post-ceausiste);
* Pregatirea militara (cu indicatori/sub-elemente ca: tehnologia militara –
vezi capacitatea aeronautica romana fata de cea a altor fosti aliati din Tratatul de la
Varsovia -, calitatea conducerii, precum si cantitatea si calitatea fortelor armate;
vezi necesitatea asigurarii capacitatii operative a Armatei in paralel cu derularea
procesului de restructurare a ei);
* Populatia (marime, distributie si tendinte; acesta este principalul rezervor
de alimentare a fortelor armate; ca atare, tendintele de evolutie a populatiei sunt
urmarite cu mare atentie intre adversarii potentiali, vecini etc. In zilele noastre,
sunt de urmarit o serie de tari care au sanse reale de a intra in “liga” marilor puteri
in secolul viitor – China, India, Argentina, Brazilia, Mexic, eventual Indonezia.
Toate sunt tari dens populate);
* Caracterul national (impulsivitatea, flexibilitatea, rabdarea, sangele rece,
diplomatia, finetea – calitati care pot amplifica performanta externa; vezi cazurile
Romaniei si, sa spunem, Ungariei in acest secol);
* Moralul national (textura sociala/social fabric – element fundamental; in
prezent se actioneaza in special asupra acesteia; efectele sunt pe termen lung si
determinante; de urmarit evolutia solidaritatii sociale in Romania inainte de
decembrie 1989, imediat dupa si in perioada de tranzitie; element ce tine de
calitatea societatii si guvernarii);
* Calitatea diplomatiei (element fundamental al supravietuirii nationale;
amplifica sau diminueaza PUTEREA unui stat; vezi cazurile Romaniei, in care
forta armata a fost compensata/ suplimentata de calitatea diplomatiei, precum si
Marea Britanie in timpul lui M.Thatcher, in special in relatiile cu Statele Unite);
Calitatea guvernarii (sunt de urmarit raporturile dintre: resurse-politica
[eficienta utilizarii lor in raport cu obiectivele propuse]; politica-sprijin popular [in
ce masura politica exprima vointa poporului sau in ce masura este restrictionata de
aceasta]; guvern-politica externa [locul si rolul politicii externe in ansamblul
politicii promovate de guvern - atentie, profesionalism, mecanisme etc.].
Concluzie: Puterea se înfăptuieşte într-o relaţie socială caracteristică,
conducere-supunere, care constituie cele două laturi inseparabile ale oricărui
fenomen de putere.

2. Puterea şi influenţă liderului

Leadership-ul eficient se manifestă prin puterea liderului de a influenţa

subalternii, astfel, încât cei din urmă să nu o conceapă doar ca o dominaţie
autocratică, ci mai degrabă una democratică. Delimitarea conceptelor – putere,
inluenţă ne impune de a explica specificul semantic al lor. În domeniul militar
abordarea îngustă (în sens de constrângere) ori prea vastă (în sens de liberalism) a
acestor termeni îl pot defavoriza pe lider.
Dialectica conceptului putere ne induce într-o abordare diferenţiată. Puterea
este o dimensiune a anumitor relaţii de interdependenţă socială, ceea ce face din ea
un concept relaţional. Nu se poate afirma despre o persoană sau un grup că "are
putere" fără a se specifica în relaţie cu cine şi ce anume îi conferă acest atribut.
A avea puterea asupra altora poate fi atrăgător pentru mulţi indivizi. Puterea
înseamnă plăcerea de a comanda, dorinţa de a avea acces la resurse (bani, situaţii,
oameni) şi de a le mânui, plăcerea de a fi ascultat, de a recompensa ori pedepsi. În
leadership puterea se şi manifestă prin capacitatea de a relaţiona cu alţii.
Indiferent de faptul dacă se aplică sau nu puterea există, ea poate fi formală sau
reală. Puterea este o funcţie de interdependenţă. Cu cât o persoană depinde mai
mult de altă persoană, cu atât este mai mare puterea la unul faţă de altul. Puterea
este utilizată atât de lideri, manageri cât şi de subalterni pentru realizarea
obiectivelor şi întărirea poziţiei sale în organizaţie. Organizaţia nu poate exista fără
putere. Deţinerea puterii este o posibilitate de a influenţa satisfacerea nevoilor. În
cadrul ei puterea este dată de: autoritate, reguli, legi, controlul resurselor, relaţiile
sociale, profesionalism şi trăsăturile personale. Puterea în organizaţie niciodată nu
este absolută – astfel cel asupra cui ea se exercită are o careva libertate în acţiune.
Referindu-ne la leadership-ul militar am evidenţia două feluri de putere:
puterea conferită de o funcţie (post) sau un grad militar şi puterea pe care o
persoană o dobândeşte prin propriile sale eforturi de perfecţionare - dezvoltându-şi
cunoştinţele, competenţele şi alte calităţi necesare exercitării rolului de lider.
Liderii vor fi în măsură să-şi întărească puterea şi capacitatea de a convinge
oamenii numai dacă posedă calităţile necesare, sunt competenţi şi eficace în tot
ceea ce întreprind şi respectaţi de ceilalţi. Dimpotrivă, eşecurile şi lacunele vor
slăbi legitimitatea puterii şi capacitatea lor de a conduce. Sursele puterii şi accesul
la acestea vin să întărească sau să diminueze puterea comandantului atât pe timp de
pace cât şi în situaţii de conflict în funcţie de modul cum acesta înţelege să le
folosească. Nu putem afirma că o persoană este un bun lider dacă nu cunoaşte
sursele de putere de care dispune şi care nu înţelege cum să le folosească. Un nou
model de lider este cel care prin calităţi şi statut tinde să transforme organizaţia din
care face parte, transformare care se înscrie în modificările şi prefacerile
contextului în care organizaţia activează.
Exercitarea puterii poate fi apreciată constantă, combinaţiile tipurilor de
putere se modifică, fapt ce produce reacţii specifice ale subordonaţilor faţă de
modul în care conducătorul încearcă să îi influenţeze.
Influenţa - acţiune exercitată de o entitate socială (persoană, grup etc.)
orientată spre modificarea opţiunilor şi manifestărilor alteia. Iinfluenţa este
asociată cu domeniul relaţiilor de putere şi control social, de care se deosebeşte
întrucât nu apelează la constrângere. Se exercită în forma persuasiunii (acţiunea,
darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un
anumit lucru), manipulării, îndoctrinării sau inculcării (a întipări în mintea cuiva,
prin repetare, o idee, o concepție etc), asociindu-se cu procesele de socializare,
învăţare socială sau comunicare.
Influenţa este un  mijloc utilizat de putere în cele mai diferite situaţii şi în
grupările sociale cele mai diverse. Ea este un mijloc de a extinde, de a argumenta
sau de a obţine consimţirea celorlalţi. Se pot distinge forme de influenţă, după
natura şi scopurile grupului care o exercită. Ca fenomen social, influenţa poate fi
personală sau impersonală, ea poate apărea în relaţiile interpersonale sau ierarhice
şi, întrucât aceleaşi persoane pot fi, în acelaşi timp, influenţate, exercitând, la
rândul lor, influenţa, ea este, de asemenea, intercursivă. Dar, în toate aceste cazuri,
influenţa se realizeaza în absenţa constrângeii, a folosirii forţei ea se realizează prin
convingere. Influenţa poate fi manifestată atât în sens pozitiv cât şi negativ. În sens
negativ influenţa se manifestă prin manipulare, îndoctrinare. În sens pozitiv ea este
instrumentul care liderul direcţionează activităţile subalternilor.
În leadership-ul militar influenţa ar fi acel act intenţional prin care
comandantul inspiră subalternii să gândească sau îi determina să facă lucruri pe
care poate nu le-ar fi făcut altfel. Capacitatea de influenţă a liderului militar nu este
de neschimbat, ea creşte sau se diminuează în funcţie de comportamentul şi
randamentul său. Liderul trebuie să fie conştient că este mereu „în reprezentaţie” şi
să înţeleagă că randamentul şi comportamentul său pot fie să întărească, fie să
slăbească puterea sa. Deci, la baza procesului de conducere stă influenţa care se
manifesta prin acţiunea emoţională sau raţională pe care un om o exercită asupra
altuia în scopul modificării comportamentului.
Influenţa este bazată pe putere. În destule cazuri, influenţa şi puterea sunt
folosite ca sinonime. Totuşi, cei doi termeni trebuie consideraţi ca fiind distincţi,
căci există deosebiri evidente în aplicarea puterii şi exercitarea influentei. Cel mai
adesea, într-o relaţie de putere, cei care o suportă  (sau care trebuie să se supună )
îşi schimbă voinţa, dar nu şi preferinţele. Ei procedeaza aşa pentru ca rezistenta a
devenit mai scumpă, prohibitivă sau chiar imposibilă. Dar exercitarea influenţei
determină o schimbare autentică a preferinţelor. Ne supunem în mod voluntar
influenţei, dar puterea ne pretinde supunerea; influenţa poate fi mai importantă
decât puterea, dar este ineficace dacă nu este transformată în putere.

3.Sursele şi tipurile de putere

Pentru ca o persoană să deţină puterea trebuie să aibă acces la sursele

acesteia şi să fie în masura să le utilizeze, transformându-le, prin ceea ce
întreprinde, în puterea propriu-zisa.
Sursele puterii:
• legea,
• competenţa de a recompensă sau a pedepsi,
• competenţa de specialist şi de lider,
• relaţiile din mediul social,
• accesul la informaţii,
• competenţa de a stabili dispunerea în organizaţie .
Tipurile de puteri:
 puterea legitimă - poziţie care îi da celuilalt dreptul de a-i prescrie
comportamentul:virsta, inteligenta, sex, casta, aspect fizic.
In institutia militara, puterea legitima este data de legile si regulamentele
militare, de ordinele comandantilor. Sunt de apreciat situatiile in care liderii
militari actioneaza ca la carte, nu accepta compromisul nici in susul si nici in josul
lantului ierarhic de comanda. Nu se multumesc doar cu aplicarea legilor si
regulamentelor, ci le abordeaza prin prisma stiintifica, facand propuneri pertinente
pentru perfectionarea lor. Dar sunt si situatii in care unii lideri considera legile si
regulamentele ca elemente de interpretare personala, din care sunt aplicate doar
acele parti care le convin si pe care le completeaza cu ordine date in virtutea
gradului sau functiei lor.
 puterea recompensatorie sau coercitivă: controlul asupra resurselor
valorizate sau capacitatea de a pedepsi, posibil la nivel fizic.
A gasi acele parghii care sa duca la cresterea calitativa a activitatii este o
cerinta importanta de care liderii trebuie sa tina cont in actul de management
organizational.
 A sti si a folosi faptul ca un subordonat este motivat sa lucreze cu
entuziasm si rezultate foarte bune atunci cand este consultat si apreciat public ori
ca, pentru altul, o recompensa materiala il determina sa munceasca mai bine este
un important pas in utilizarea puterii recompensatorii. Pedeapsa, ca si recompensa,
trebuie folosita cu discernamant si cu urmarirea clara a finalitatii ei asupra
atitudinii individului.
 Putere a de expert: este acel tip de putere, observabil ca manifestare, atunci
cand subordonatul crede ca liderul poseda calitati si abilitati superioare in
domeniul sau de expertiza.
 puterea de referinţă: atunci cand oamenii vor sa fie ca tine.
Asa cum „grupul de referinta" furnizeaza altora informatii de comparatie,
tot asa comandantul care poseda puterea de referinta serveste drept model pentru
evaluarea altora.
Pentru comandanti, puterea de referinta este asigurata atat de competenta
de specialist (expert), cat si de competenta de lider, de bun cunoscator al
principiilor managementului, inzestrat cu harul de a conduce pe altii.
Sunt de o mare importanta pentru liderii militari modul in care se prezinta,
limbajul pe care-l folosesc, manifestarile pe care nu si le pot controla deoarece
toate acestea nu fac altceva decat sa le sporeasca sau sa le altereze puterea.
 puterea de coaliţie: puterea „aliata", care necesita o abordare aparte
deoarece in interiorul institutiei militare putem vorbi mai putin despre coalitie si
mai mult despre spiritul de echipa, despre acea atmosfera de emulatie actionala,
despre empatia structurii de decizie. Atunci cand liderul reuseste performanta de a
coopera cu echipa de comanda, de a-si apropia colaboratorii, puterea coalitiei este
indestructibila.
 puterea asupra resurselor rare: si anume, informatiile critice sau cele foarte
importante. Disponibilitatea de informatie influenteaza rolul liderului, in sensul ca
este posibil ca acesta sa se perceapa si sa fie perceput altfel decat cei care n-au
acces la aceasta resursa. El dispune astfel de o mai mare independenta de actiune.
Şi invers, comandantii insisi pot deveni dependenti de persoane subordonate in
masura in care ele detin informatii de valoare. Pe masura ce locurile de munca
devin tot mai specializate, sunt tot mai indispensabile competentele deosebite si
informatiile. Dar aceste resurse nu sunt abundente, ci rare. De aceea, atat timp cat o
structura are nevoie de astfel de resurse, ele pot fi apreciate drept surse ale puterii.
 puterea de amplasare: ca despre o putere localizanta. Am putea afirma ca
aceasta „amplasare" scoate in evidenta pozitia liderului, fara sa-i ofere neaparat
putere in cadrul institutiei militare.

Moduri de utilizare a puterii:

• voluntar sau inconştient,
• colaborativ sau coercitiv
• evident sau implicit.
Cocluzii: Analiza oricarui sistem de influenţare din interiorul instituţiei militare va
releva prezenţa unor elemente caracteristice mai multor tipuri de putere din cele
mai sus prezentate. În cadrul instituţiei militare acelaşi tip de influentare
presupune, în unele cazuri, utilizarea cu prioritate a unui tip de putere şi
diminuarea gradului de intrebuinţare al altuia. Desi, în ansamblu, exercitarea
puterii poate fi apreciată ca fiind constantă, combinaţiile tipurilor de putere se
modifică, fapt ce produce reacţii specifice ale subordonaţilor faţă de modul în care
conducătorul încearcă să îi influenţeze.