Formarea statului medieval romanesc Transilvania

În secolul VII, Maghiarii, ramură a triburilor fino-ugrice, originari din estul

Munților Urali, au intrat în contact cu Bulgarii din bazinul mijlociu al fluviului
Volga și au coborât fluviul în regiunea Bașchiria, zona dominată de Hazari. Au
conlocuit cu populații turanice-bulgarii, bașchirii, hazarii, influențându-le
organizarea socială și politică, ocupațiile agricole și limba. În secolul IX, ungurii
s-au stabilit în nordul Mării Negre, între Don și Siret, de unde au desfășurat
expediții militare spre Imperiul Bizantin și spre apusul Europei. La cererea
bulgarilor, în 837, ungurii au intervenit în regiunea Dunării, pentru a-i opri pe
deportații de la Adrianopol să se întoarcă în orașul lor, din regiunea nord-
dunăreană în care fuseseră așezați. Ungurii au pătruns în centrul Europei în 862,
implicându-se în războaiele dintre moravi și francii răsăriteni. În 881 au ajuns la
Viena, chemați de cneazul morav Svatopluk. Au fost chemați de ducele Arnulf
împotriva vechilor aliați și au devastat Moravia Mare. Ulterior, au fost solicitați
de moravi să lupte împotriva francilor în 894. Împăratul bizantin Leon al VI-lea
Filozoful le-a solicitat să lupte împotriva bulgarilor.

Așezările lor de pe Don au fost însă atacate de pecenegi ce căutau teritorii

împinși de triburile uzilor, fiind și chemați de bulgari. Fiind presați de pecenegi,
ungurii s-au stabilit în Câmpia Panonică între anii 895-896, de unde au întreprins
expediții în Europa centrală și vestică. Au ajuns până la coasta Atlantică, în
peninsula Iberică și în sudul peninsulei italice, fiind stimulați de principii creștini
care se aflau în război cu vecinii lor, fie de bogații. Ungurii erau rapizi și cruzi în
expedițiile lor, cronicari fiind determinați să-i numească "flagelul lui Dumnezeu".
După 934 au condus raiduri în teritoriile Imperiului Bizantin, jefuind în
colaborare cu pecenegii. Când au primit o solie, două căpetenii maghiare, Bulcsu
și Gyula s-au creștinat și au adus un episcop, Hierotheos să-i creștineze pe
unguri. Expedițiile în Europa occidentală s-au încheiat în 955 odată cu Bătălia de
la Lechfeld, fiind învinși de germanii conduși de Otto I al Sfântului Imperiu
Roman.

Între timp, au fost trimiși misionari germani la unguri, aceștia fiind aduși
definitiv din anul 1000 în sfera catolică. De-a lungul secolului al X-lea, după multe
expediții, ungurii s-au sedentarizat și au adoptat practici agricole de la
populațiile care conviețuiau în Panonia. Sedentarizarea, evoluția socială și
creștinarea au fost premisele înfințării regatului maghiar în anul 1000, când
Ștefan I al Ungariei a fost încoronat ca rege .In cronică sa "Faptele Ungurilor"-
Gesta Hungarorum, notarul anonim al regelui maghiar Bela al III-lea a relatat
contactul ungurilor cu spațiul Transilvaniei, atestând structurile politice la
momentul venirii acestora. Când ungurii conduși de ducele Almos au pătruns în
Panonia, se relatează că între Dunăre și Tisa stăpânea ducele Bulgariei, Kean cel
Mare, și pământul era locuit de slavi și de bulgari. A consemnat existența a trei
formațiuni politice la sfârșitul secolului IX. Între Tisa și pădurea Igfon, care se
întindea între râurile Mureș și Someș, stăpânea ducele Morout-bunicul lui
Menumorut, a cărei țară era locuită de hazari, cu reședința la Biharia.
Pământurile situate între Mureș și castrul de la Orșova erau conduse de ducele
Glad de la Vidin, al cărui urmaș, Ahtum, a fost ucis în timpul domniei regelui
Ștefan cel Sfânt.

În cronică este redat conflictul dintre ducele Árpád și ducele Menumorut, cu

reședința în cetatea Biharia. Arpad i-a cerut prin doi soli pământul său, invocând
dreptul strămoșului său, Attila. Menumorut i-a respins cererea, afirmând că el
stăpânea țară prin grația stăpânului sau, împăratul bizantin. Când este relatată
victoria de lângă Meseș asupra forțelor lui Menumorut, este descris ǎ
Transilvania unde domnea Gelou, de origine română, cu centrul la Dăbâca.
Transilvania era renumitǎ pentru bunătatea locuitorilor români și slavi ('Blasii et
Sclavi') și bogăția ei, feritilitatea solului, salinele sau nisipurile aurifere. Este
descrisă ca fiind țară de peste păduri. Tuhutum a cerut să fie trimis o iscoadă în
țară lui Gelou. Iscoada a relatat la întoarcere detalii despre bogăția țării lui
Gelu, locuită de români și slavi "care trăgeau cu arcul". Este relatată bătălia
dintre trupele maghiare și trupele lui Gelou, unde este ucis. După victorie,
Tuhutum s-a stabilit în țara lui Gelu, iar cronica îi menționează descendenții până
la Gyula care a fost capturat de Ștefan, atunci când Transilvania a fost ocupată.
Cronicarul relatează apoi pierderile teritoriale ale lui Menumorut. Acesta a vrut
să se refugieze în Bizanț. După alte bătălii ale ungurilor, în Panonia, este redată
asedierea cetății Biharia.

Fiind cucerită, Menumorut a trimis o solie lui Arpad să-i transmită supunerea și
i-a oferit fiica de soție pentru fiul său, Zoltan. După un an, Menumorut a murit
fără descendenți și țara a rămas ocupată de ginerele său. Autorul lucrării Gesta
Hungarorum nu a menționat astfel decât că doar Gelu era de origine română, că
stăpânea un stat româno-slav. Menumorut și Glad erau de origine bulgară, iar
ducatele lor erau sub suzeranitate bulgară sau bizantină. Nu sunt pomeniți
românii între locuitorii țărilor lor. Ungurii care au ocupat țară lui Gelu au
coabitat cu localnicii. Prezenți de la începutul secolului X până la cursul
Someșului Mic, la Cluj și la Alba-Iulia, pe Mureș (după anul 1000), pe cursul râului
Târnava Mare (anii 1100), pe linia râului Olt (1150) și ulterior linia Carpaților
Orientali și Meridionali (1200), conducătorii maghiari i-au înlocuit pe
conducătorii români, formând structuri politice prin care au coabitat românii,
slavii și maghiarii. Cucerirea Transilvaniei de către unguri s-a prelungit până
către finalul secolului al XII-lea. Pentru a-și extinde și păstra stăpânirea asupra
centrului și sudului Transilvaniei, între secolele XI-XIII, regii Ungariei s-au
văzut nevoiți să aducă coloniști din diverse colțuri europene, pe care să-i așeze
pe linia Carpaților, pentru a putea apăra trecătorile: sași, secui și cavaleri
teutoni.

Secuii, popor rezultat din elemente etnice diferite (turcice orientale și

maghiare), luptători de avangardă ai armatei ungare, au pătruns în Țară
Crișurilor și, între secolele XIII-XIV, au constituit o zona autonomă în
Transilvania.Sașii, populație de origine germanică ce au sosit, la început, în număr
mic sub conducerea unui greavi-comites, selectați din rândurile micii nobilimi, cât
și din rândurile meșteșugarilor și țăranilor înstăriți, s-au instalat în regiunea
Orăștiei, Sibiului, Târnavelor, în Țară Bârsei și în Bistrița Năsăud. Au întemeiat
sate prospere, au dezvoltat mineritul în zona și au dezvoltat orașe precum Sibiu-
Hermanstadt, Brașov-Kronstadt, Sighișoara-Schassburg, Mediaș-Mediasch,
Bistrița-Bistritz.În 1211, regele Andrei al II-lea a instalat în Țara Bârsei
Ordinul Cavalerilor Teutoni pentru a stopa invaziile cumanilor din Câmpia Dunării
în Transilvania, deschizând expansiunea regatului maghiar spre sudul și estul
Carpaților. Cele mai importante cetăți au fost în jurul Brașovului - Feldioara,
Codlea, Prejmer sau Râșnov.

Maghiarii sosind în Europa centrală