Memoria ca bibliotecă

În opinia mea, memoria poate fi comparată cu ușurință cu o bibliotecă deoarece o mare parte din
amintiri sunt stocate și pot fi accesate cu ușurință, dar la fel, o parte din amintirile și lucrurile pe care le-
am memorat sunt alterate sau chiar uitate.

În primul rând, conform unei teorii a lui Baddeley Alan, un psiholog britanic, creierul nostru împarte
amintirile în mai multe componente în loc să le vadă ca fiind o singură unitate. Una dintre cele trei
componente este componenta centrală, un sistem flexibil responsabil pentru procesele cognitive,
ajutând memoria de lungă durată și memoria funcțională să lucreze împreună. Cea dea doua
componentă este bucla psihologică responsabilă cu memoria sonoră. La rândul ei, aceasta este împărțită
în două părți: memoria sonoră de scurtă durată și repetiția articulară care poate să reproducă anumite
sunete în mintea noastră. Ultima componentă este memoria vizual-spațială, responsabilă cu
manipularea memoriilor vizuale. Această componentă poate funcționa deodată cu cea sonoră, mintea
noastră având capacitatea de a reda simultan imaginile vizuale si auditive.

În al doilea rând, asemenea unor cărți care fie se pierd, fie se deteriorează ori se aruncă dintr-o
bibliotecă, unele amintiri, trăiri, etc din mintea noastră dispar. Acestea pot fi uitate deoarece sunt
considerate inutile, iar creierul nostru le „șterge” pentru a face loc pentru alte amintiri, sau sunt alterate
de către memorie pentru a fi mai pe placul nostru. Spre exemplu, memoria ne ajută să trecem peste un
eveniment traumatic alterând acele amintiri făcându-le să pară mai blânde. Sau, memoria poate altera
unele amintiri făcându-ne să le amintim într-un mod mai plăcut.

În concluzie, memoria noastră poate fi asemănată cu o bibliotecă deoarece amintirile sunt împărțite
în mai multe categorii și componente, iar acestea pot fi șterse sau manipulate asemenea unor cărți
așezate pe raft.