Dobre Valentin-Tudorel

Anul II Pastorală

Grupa a III-a

Referat Apologetică

Argumente raționale pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu

Am ales sa vorbesc aici despre cele cinci căi tomiste de dovedire raţională a existenţei lui
Dumnezeu.

Prima cale este dovada prin mișcare despre care Sf. Toma spune că ,, Este sigur şi se constată
prin simţuri că ceva se mişcă în această lume. Dar tot ce e mişcat e mişcat de altceva. Nimic nu
mişcă dacă nu este în puterea altuia de care e mişcat. A mişca însă pe altul înseamnă a fi în
acţiune (in actu). A mişca însă nu este nimic altceva decât a trece ceva de la potenţialitate la
acţiune…Trebuie deci ca orice lucru să fie mişcat de altul. Dacă însă cel de care e mişcat se
mişcă şi el, este necesar să fie mişcat la rândul lui de altul, şi acela de altul.Or, în felul acesta nu
se poate proceda la infinit, deoarece astfel nu ar exista un prim motor şi, în consecinţă, alt şi alt
mişcător, deoarece mişcarea secundă nu poate avea loc dacă nu a existat ceva care e prim
mişcător, precum bastonul care nu mişcă decât dacă e mişcat de mână. Este deci necesar să se
ajungă la un prim motor, care nu e mişcat de nimeni, şi toţi înţeleg că acesta este Dumnezeu.“

Calea a doua este cauza eficientă. Aceasta este formulată astfel; “Constatăm în lucrurile
sensibile o anumită ordine a cauzelor eficiente. Nu găsim însă, nici nu este posibil, ca ceva să fie
cauză eficientă sieşi, deoarece ar trebui să fie anterioară sieşi, ceea ce este imposibil. Nu este
posibil ca în problema cauzelor eficiente să să se ajungă la infinit… dar dacă s-ar proceda la
infinit în privinţa cauzelor eficiente nu va fi nici o primă cauză eficientă, deci nu va fi nici un
ultim efect, nici cauză eficientă medie, ceea ce e vădit fals. Aşadar e necesar să se stabilească o
cauză eficientă primă: pe care toţi o numesc Dumnezeu.“

Calea a treia este cauza necesară care înseamnă să luăm posibilul și necesarul așa cum este.
Este deci necesar să punem altceva, care să fie necesar prin sine, să nu aibă cauza necesităţii
altunde, dar care să fie cauza necesităţii altora
 Calea a patra, a gradelor de ființă, afirmă că “găsim în lucruri ceva mai mult şi mai puţină
bunătate, adevăr şi nobleţe şi altele de acest fel. Există aşadar ceva care este foarte adevărat,
foarte bun şi foarte nobil şi, în consecinţă este fiinţa maximă.”

Și ultima cale, calea a cincea duce la Dumnezeu prin guvernarea lucrurilor. Astfel, raţionează
Sf. Toma, “vedem că unele lucruri lipsite de cugetare, precum corpurile naturale, acţionează în
vederea unui scop; cum apare din faptul că totdeauna sau mai frecvent acţionează în acelaşi fel
şi, în consecinţă, cel optim. De aici reiese că nu întâmplător, ci cu intenţie ajung la scopul final.

În opinia mea, Dumnezeu se poate revela oamenilor în numeroase moduri, dintre care unele nu
implică argumente. De exemplu, Duhul Însuși mărturiseste sufletelor creștinilor că suntem copii
ai lui Dumnezeu (Romani 8:16). Și Dumnezeu poate, de asemenea, să-și retragă cunoștința
despre Sine (Romani 1: 18-32). Nu trebuie să fiu un maestru în dezbateri  pentru ca Dumnezeu să
mi se dezvăluie suficient pentru a ști că există.

Eu cred că în viața cotidiană nici un argument nu îi poate face pe oameni să creadă concluzia
lui. Oamenii nu sunt roboți logici; ei vin cu prejudecăti, experiențe și gusturi care afectează
modul în care văd argumentele. Cu credința trebuie să te naști, să o îmbrățișezi și mai apoi să o
fructifici prin Sfintele Taine și virtuțiile creștine. Orice prunc nou născut își începe călătoria
religioasă la botez unde primește cele trei Sfinte Taine: Sânta Taină a Botezului, Sfânta Taină a
Mirungerii și Sfânta Taină a Împărtășaniei. La Taina Sfântului Botez pruncul primește harul.
Acesta nu are o limită , o măsura , este primit în mod egal la Sfântul Botez dar el poate crește
prin statornicirea în credință și îmbrățișarea vieții religioase prin relația pură și sinceră cu
Dumnezeu comunicând cu El prin rugăciune sau, pentru că Dumnezeu a lasat liberul arbitru,
omul poate alege pentru el de a nu îmbrățișa credința.