Cea mai mare frică a mea

Radu Tudoraș

Cea mai mare frică a mea este frica de a pierde oameni importanți din viața
mea. Nu sunt străin de subiectul moarte, asta pentru că am devenit de mic
extrem de conștient de ea. Am pierdut in patru ani trei oameni extremi de
importanți pentru mine,toate astea întâmplându-se înainte să împlinesc
optsprezece ani. Am dezvoltat o oarecare frică de moarte, nu imi e frică să mor
cât îmi e frică să nu rămân fără oamenii din jurul meu. Am învățat să prețuiesc
mult mai mult persoanele din viața mea in urma acestor greutăți dar nu am
reușit sa scap de frica de a nu rămâne al nimanui. În urma celor întâmplate m-
am apropiat, totuși, mult mai mult de teatru și am reușit să imi transform energia
negativă in ceva absolut pozitiv. Teatrul pentru mine a ajuns o formă de terapie
pentru că simt că pe scenă pot da drumul tuturor trăirilor mele fie ele unele
plăcute fie ele neplăcute.Am reușit cu ajutor teatrului să imi suprim această frică
doar că în unele momente am fost copleșit și încă încerc să aflu cum pot sa fac
sa o suprim complet sau sa rămân doar cu un "gust amar" de la aceste
amintiri.Am reușit totuși să limitez momentele in care mă simt copleșit și am
învățat să privesc amintirile acelor oameni cu alți ochi, încerc să imi aduc
aminte un moment vesel cu ei și trăiesc cu frica asta.Cred ca fricile sunt lucruri
pe care daca nu le poți depăși trebuie cel puțin sa înveți sa trăiești cu ele,viața
nu e întotdeauna dreaptă și nu cred că faptul că m-am lăsat copleșit la un
moment dat m-a făcut să devin mai puternic și să înțeleg frica mai bine. De când
am observat această frică am început să mă studiez mult mai mult și să privesc
altfel viața față de cum o făceam în copilărie. Sunt conștient că viața poate fi
doar un moment sau poate fi o întreaga poveste, am învățat să îmi asum
responsabilitate pentru faptele mele și să trăiesc exact așa cum vreau. Consider
că frica asta a declanșat multa furie in mine de asemenea dar a fost ușor de
controlat cu ajutorul teatrului,de aceea in lunile acestea de carantină am ajuns la
concluzia că nu am nici un control asupra vieții și dacă moartea este iminentă
mai bine o privești în ochi decât să fugi de ea.