Derivabilitatea funcţiilor reale de o variabila reala

Reamintim, pentru început, câteva noţiuni legate de derivabilitatea funcţiilor

reale de o variabilă reală, cunoscute din liceu.

Fie funcţia f :DRR şi x0DD’. Spunem că funcţia f are derivată în punctul

f ( x )  f ( x 0 ) not df
x0 , dacă există în R , lim  f ' ( x 0 ) (sau notată ( x 0 ) ).
x  x0 x  x0 dx

Această limită se numeşte derivata funcţiei f în x0. Dacă derivata f ‘(x0) este
finită, atunci spunem că funcţia f este derivabilă în punctul x0.
Funcţia f:DRR se numeşte derivabilă pe AD, dacă este derivabilă în orice punct
xA.
Dacă funcţia f este devabilă pe AD, se poate defini funcţia f ’ :AR, xf (x), numită
derivata funcţiei f.
Fie I,J R, intervale de numere reale, f:IJ, g:JR. Dacă f este derivabilă în
x0 şi g este derivabilă în y0=f(x0)J, atunci compusa gf :IR este derivabilă în x0 şi
(g  f)’(x0)=g(f(x0)) f(x0).

Fie f :DRR. Un punct x0D se numeşte punct de minim (respectiv de

maxim) local pentru f, dacă exista o vecinatate a lui x0, VV(x0), astfel încăt f(x)  f(x0)
(respectiv f(x)  f(x0)) xDV.

Un punct x0D se numeşte punct de extrem local, dacă este punct de minim
local sau maxim local.

Teorema lui Fermat


Fie f : I RR, I interval. Dacă x0 I este punct de extrem local pentru f şi f este
derivabilă în x0 atunci f(x0)=0.

Fie f : I RR, I interval. Un punct x0 I , în care f este derivabilă şi f(x0)=0 se
numeşte punct critic (sau staţionar) pentru f.
Reciproca teoremei lui Fermat nu este în general adevărată.
 Fie f :I RR, I interval, f continuă pe I, x0I astfel încât f este derivabilă pe I \
{x0} şi  lim f ' ( x ) şi este finită. Atunci f este derivabilă în x0 şi
x x0

f(x0) = lim f ' ( x ) .

x x0

Derivate de ordin superior ale funcţiilor reale de o variabilă reală

Fie funcţia f:I RR , I este un interval deschis, f derivabilă pe I şi x0I.
Dacă f este funcţie derivabilă într-o vecinătate VV(x0) şi funcţia derivată f este
derivabilă în x0, atunci derivata funcţiei f în punctul x0 se numeşte derivata de ordinul
doi a funcţiei f în x0 şi se notează:
d2 f
f ”(x0) = (x0) (1)
dx 2
Recursiv, se obţine derivata de ordinul n  2 : dacă există funcţia derivată de
ordinul n–1 a funcţiei f într-o vecinătate VV(x0), notată f(n–1) şi este derivabilă în x0,
atunci derivata sa în x0 se numeşte derivata de ordin n a funcţiei f în punctul x0 şi se
notează
d  dn-1f  dn f
f (n)(x0) = [f (n –1)] ’(x0) =  (x 0 ) = (x0). (2)
dx  dx n-1  dx n

Fie f,g : I RR două funcţii reale. Dacă f şi g sunt funcţii derivabile de ordinul
n  N* în x0 I şi , R, atunci:
i) funcţia f + g : I RR este derivabilă de ordinul n în x0 şi are loc egalitatea:
(f + g)(n)(x0) = f (n)(x0) + g (n)(x0) (3)
ii) funcţia fg : I RR este derivabilă de ordinul n în x0 şi
n
(fg)(n)(x0)=  Cnk f ( n k ) ( x 0 )g ( k ) ( x 0 ) . (4)
k 0

Dacă f : I  R  R este derivabilă până la ordinul n+1 pe I, iar aI este un punct
pentru care:
f '(a) = f "(a) =…= f (n-1)(a) = 0 şi f (n)(a)  0 (5)
i) dacă n este par  a este punct de extrem local pentru f şi anume:
a) dacă f (n)(a) > 0  a este punct de minim local pentru f ;
b) dacă f (n)(a) < 0  a este punct de maxim local pentru f ;
ii) dacă n este impar  a nu este punct de extrem local pentru f.
 Derivate parţiale de ordinul I ale funcţiilor reale de mai multe variabile
Fie f : D  Rk  R, k  2, x0 = ( x10 , x 20 , …, x k0 )D un punct fixat în D şi x = (x1, x2, …,

xk)D un punct curent.

Pentru k  2, noţiunea de derivată nu mai poate fi introdusă ca în cazul k = 1.
Derivatele funcţiilor reale de mai multe variabile reale (derivatele parţiale) se
introduc cu ajutorul derivatei după direcţia unui versor.
Fie s = (s1, s2, …, sk)  Rk cu ||s|| = 1. Construim o funcţie g : R  R
g(t) = f(x0 + ts) = f(x10 + ts1, x20 + ts2, …, xk0 + tsk),  t  R,
astfel încât x0 + ts  D şi s  Rk. (6)
Deoarece, D  Rk şi x0  Rk rezultă că  r > 0 astfel încât Br(x0)  D şi pentru
acest r > 0  funcţia g din (6) este bine definită pe intervalul (– r, r)
g: (– r, r)  R, g(t) = f(x0+ts), () t  (– r, r).
Funcţia f :D Rk  R se numeşte derivabilă în x0D, după direcţia versorului
sRk, dacă funcţia g : (– r, r)  R, g(t) = f(x0 + ts),  t  (– r, r)
este derivabilă în t = 0, iar numărul
g(t)  g(0) f(x 0  ts)  f(x 0 ) not df 0
g ‘(0) = lim = lim  (x ) (7)
t 0 t t 0 t ds
se numeşte derivata funcţiei f în punctul x0 după direcţia versorului s.
Dacă notăm x = x0 + tsD,  t  (– r, r), x0  D, s  Rk vectorul curent, atunci t  0 
x  x0 şi (10) devine:
df 0 f(x)  f(x 0 )
(x )  lim , x – x0 = ts. (8)
ds x x 0 t
xx 0

Fie D  Rk, x0D. Funcţia f :D  Rk R se numeşte derivabilă parţial în

punctul x0 D în raport cu variabila xi, i = 1,k , dacă f este derivabilă în punctul x0 

D după direcţia versorului unitar ei = (0,0,..., 0,1,0,..,0)  Rk .

i

În acest caz, numărul notat:

f 0 df 0
(x ) = f x' i (x0) = (x ),  i = 1,k
x i dei

se numeşte derivata parţială a funcţiei f în punctul x0, în raport xi, i = 1,k .

f 0 df 0 f(x 0  e i t)  f(x 0 )
Rezulta: (x ) = (x ) = lim =
x i de i t 0 t
 f(x 10 , .., x i0  t, x i01, ..., x k0 )  f(x 10 , .., x k0 )
lim
t 0 t
şi dacă notăm xi = xi0 + t, i = 1,k , daca t 0  xi  xi0,  i = 1,k şi deci:

f 0 f(x 0 , x 0 , ..., x i0-1, x i , x i01 ,..., x k0 )  f(x 10 , ..., x k0 )

(x ) = lim0 1 2 = f x'i (x0), i = 1,k (9)
x i xi  xi x i - x i0

Funcţia f : D Rk  R derivabilă parţial în raport cu variabila xi în fiecare punct

din mulţimea D se numeste derivabilă parţial în raport cu variabila xi, i = 1,k pe

mulţimea D.
Funcţia f se numeste derivabilă parţial în x0D, dacă este derivabilă parţial în
raport cu toate variabilele sale în punctul x0.
Dacă pentru fiecare i = 1,k , considerăm funcţiile parţiale fi : xi  f(x1, …, xk), în care

sunt fixate componentele x1, …, xi-1, xi+1,…, xk ale vectorului x=(x1,…,xi,…, xk)D,

atunci definiţia derivatei parţiale a funcţiei f în raport cu componenta x i, i = 1,k , este

aceeaşi cu definiţia derivatei funcţiei parţiale fi, funcţie reală de variabilă reală xi .
Pe baza aceste observaţii, regulile de derivare de la funcţii de variabilă
reală se aplica şi pentru derivatele parţiale ale funcţiilor de mai multe variabile
reale, cu menţiunea că, pentru acestea din urmă, atunci cand se calculeaza
derivata partiala in raport cu variabila xi aceste reguli se aplica pentru aceasta
variabila xi si se consideră constante celelalte k–1 variabile.
Funcţia f : D Rk  R, k  2, se numeste derivabilă parţial (de ordinul I) pe
mulţimea D dacă este derivabilă parţial în fiecare punct din D (în raport cu toate
componentele vectorului x = (x1, …, xk)  D).
Aceasta înseamnă că ()x = (x1, …, xk)  D şi () i = 1,k , exista derivatele
f
partiale de ordinul intai (x), i = 1,k .
x i

f f
Se pot construi k funcţii, notate : D  R, i = 1,k , prin x  (x), x  D, numite
x i x i

funcţiile derivate parţiale de ordinul I ale funcţiei f .

Dacă D Rk, k 2, atunci f:D  R se numeşte de clasă C1 pe mulţimea D (se
notează fC1(D)), dacă f este derivabilă parţial pe mulţimea D şi toate funcţiile derivate
f f
parţiale (de ordinul I), ,…, :DR, sunt functii continue pe D.
x 1 x k
 Exemplu. Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul I ale funcţiei
x x2  y
f(x,y)=  ln .
y 2
Derivatele parţiale de ordinul I sunt:
f 1 2x
( x, y )   2 ;
x y x y
f x 2 1 x 1
( x, y )   2  2 = 2  2 .
y y x y 2 y x y