Iminenta mortii in Nuvela “Moartea lui Ivan Ilici”

Intru-un suflet pustiit documentele, banii, locul de munca si datoria ocupa un loc mult mai
semnificativ.

Personajul influent la inceputul nuveleui este Schwartz, a carui infatisare si comportament

contrasteaza atmosfera trista a inmormantarii.”Fata lui Schwartz, incadrata de favorite englezesti
si silueta lui subtirica in frac lasau, ca de obicei, impresia unei elegante solemne, insa acum acel
aer solemn, mereu in contrast cu fire lui usuratica, avea o savoare speciala.”(Tolstoi, 124)

Numele lui vine de la englezescul schwarz-negru. El il influenteaza ca un papusar pe Piotr

Ivanovici ”intelese ca el, Schwartz, e mai presus de toate astea si nu se lasa prada impresiilor
deprimante. Infatisarea lui parea sa spuna ca incidentul cu slujba religioasa a Stalpilor pentru
Ivan Ilici nu era nicidecum un motiv destul de puternic ca sa-i strice programul, adica nimic nu
putea sa-l impiedice ca in seara asta sa bata cu un zgomot usor cartile dintr-un pachet proaspat
deschis”(Tolstoi, 126).

Relatia omului cu moartea defineste calitatea vietii lui i probabil gaseste insemnatatea vietii.
Acest lucru se aplica si in povestirea de fata.

Ivan Ilici este caracterizat ca un om “placut, intelligent, energic si bine crescut”(tolstoi- 134).
Istoria vietii lui Ivan Ilici este una dintre cele mai simple si obisnuite, dar in acelasi tinp una
dintre cele mai ingrozitoare. Simplitatea vietii lui consta in faptul ca eroul a trait exact ca si
ceilalti oamnei care il inconjoara:muncea, se ocupa cu diverse lucruri, se distra. Partea
ingroazitoare consta in faptul ca toate aceste activitati smulg din el partea sa umana.

“ Ii placea sa le dea senzatia ca, uite,el, care i-ar putea strive, se poarta simplu si amical cu ei.
Astfel de oameni fusesera putini inainte”(Tolstoi-137)

“Schwartz, un coleg al lui Piotr Ivanovici,cobora pe scara, dar zarindu-l pe cel care tocmai intra,
se opri pe o treapta de sus si ii facu cu ochiul, parca spunandu-i: Ivan Ilici a nimerit-o prost. Noi,
dimpotriva”(Tolstoi-124)

“Ivan Ilici isi rostui viata cat se poate de placut: anturajul lui, care facea fronda impotriva
guvernatorului, era prietenos si de alitate, salariul era mai mare si o bucurie deloc de neglijat in
viata ii aduceau si partidele de whist”(Tolstoi-138/139). Ivan Ilici si-a construit in asa fel viata
incat aceasta sa fie in afara vreunei griji sau tristeti. In viata lui nu aveau loc astefel de nimicuri
precum grijile, tristetea, ingrijorarea sau moartea.

La servici ”Ivan Ilici va face absolut tot e-i sta in putere, respectand formele unor relatii cordiale,
mai ales politetea. Indata ce relatia de serviciu se incheie, nu mai exista nici o legatura intre cei
doi oameni.Ivan Ilici stapanea in cel mai inalt grad iscusinta de a cizela latura profesionala, fara
sa o amestece cu viata lui personala.”(Tolstoi-151).Faptul că Ivan Ilici preferase mereu anturajul
oamenilor cu o poziție socială mai înaltă și se descotorosise de rudele sărace, contrastează cu
singurătatea ultimelor luni de viață când durerile pun stăpânire pe trupul său și se simte
abandonat de toți.

Pentru Ivan Ilici cuvanintele” post”, ”servici” inlocuiesc cuvantul”om”

”Adevaratele bucurii erau acelea pe care i le dadea jocul de vint.Recunostea ca dupa orice
eveniment neplacut din viata lui, bucuria are, ca o lumanare aprinsa, le lasa pe toate celelalte in
umbra, era sa se aseze la o partida de vint”(Tolstoi- 153)

Sa faci ceva uman si sa te preocupe ceilalti este cu mult mai greu decat sa fi judecator si sa
semnezi hartii si sa rezolvi cazuri.” Ivan Ilici isi cunstrui un astfel de comportament fata de
familie. Pretindea doar comoditatile pe care aceasta i le putea oferi: masa, gospodaria si patul si
mai cu seama, decenta acelor forme exterioare stabilite de opinia publica.”(Tolstoi-142)

O noua fericire o reprezinta pentru Ivan Ilici decorarea noului apartament pe care l-a cumparat. Il
iubeste atat de mult si se ocupat atat de mult de decorarea lui incat acesta printe viata. Ivan Ilici
incepe sa i se raporteaze ca unei fiinte umane apropiata lui.”Era atat de captivat de casa, incat
pana si noua slujba il preocupa mai putin decat se astepta, tocmai el, care-si iubea atat de mult
meseria. In timpul sedintelor avea momete cand era distrat: se gandea de pilda, ce galerii sa puna
la draperii, drepte sau curbate”(Tolstoi-148). Dar acest lucru nu numai ca ii da putere si il
intareste dar il si ”omoara” ”o data, urcandu-se pe o scarita ca sa-i dea drumul tapiterului care nu
intelegea cum sa il drapeze, calca fresit si cazu”( Tolstoi-149)

Inca de la incepututl nuvelei exista o sugestie a suferintelor lui Ivan Ilici ”Si-a comandat haine la
Scharmer, si si-a agatat de breloc o medalie micuta cu inscriptia respice finem.” Ivan Ilici nu se
gandeste la urmari, el isi construieste propriul sau univers unde guverneaza si pentru asta va
palti.

Moartea lui Ivan Ilici este mai ales Viaţa lui Ivan Ilici. In viata lui deslusim practic cinurile
dinainte mortii inevitabile.

În decorul oarecare, în lumea convenţională în care trăieşte Ivan Ilici, izbucneşte dintr-o dată
boala. Mai întâi, el crede că e doar o indispoziţie trecătoare, o infirmitate ce nu lasă urme; apoi,
sub influenţa unor suferinţe tot mai precise şi curând de nesuportat, înţelegând gravitatea cazului
său, îşi pierde curajul. „Ivan Ilici vroia uneori, în clipele de după o îndelungată suferinţă, şi oricât
de ruşine i-ar fi fost s-o recunoască, vroia ca cineva să-l compătimească la fel ca pe un copil
bolnav, să plângă la căpătâiul lui, vroia să fie dezmierdat, sărutat, aşa cum sunt dezmierdaţi şi
liniştiţi copiii. Ştia că e mare consilier, că în barbă i s-au ivit fire albe şi că de aceea aşa ceva nu
era cu putinţă; şi totuşi o dorea” [p. 47].

Fără boală, Ivan Ilici, spirit obişnuit, nu ar avea nici un relief, nici o consistenţă. Doar ea,
nimicindu-l, îi conferă o dimensiune de fiinţă. boala îi va fi dezvăluit realităţi pe care înainte nici
măcar nu le bănuise. Adevărata viaţă începe şi se termină cu agonia, iată ce ne învaţă încercarea
prin care trece Ivan Ilici.

Felul în care el se purtase ca judecător cu oamenii obișnuiți se va reflecta în felul în care doctorii
îl vor trata, Ivan Ilici este revoltat de faptul că aceștia nu erau impresionați de durerea lui.”Aerul
plin de importanta care pasamite spunea ca e de ajuns sa va lasati pe mana noastra, facem noi tot
ce trebuie, fiindca, fara indoiala stim ce e de facut –totul in aceiasi maniera pentru fiecare. Era
exact ca la tribunal. Asa cum isi dadea el aere in fata inculpatilor, tot asa isi dadea aere si
faimosul doctor in fata lui.

Nuvela incepe cu moartea lui Ivan Ilici si toti cei care vin sa isi ia adio de la trupul lui isufletit
asta poate sugera ca Ivan Ilici a murit înainte de a fi viu.

Chiar căsătoria cu cea mai „atrăgătoare, deșteaptă și sclipitoare” fată din cercul în care se
învârtea, dintr-o constrângere socială nu-l împlinesc din cauza certurilor ce vor apărea în scurt
timp. Prakovia Fiodornova va privi boala soțului ei ca pe un chin, o neplăcere, pe care trebuie să
o suporte, iar el ori de câte ori îi va vedea tinerețea trupului o va urî și îi va dori moartea.”Ivan
Ilici se uita la ea, o cerceteaza cu privirea , reprosandu-I albetea pielii si formele durdulii, si
curatenia mainilor si a gatului si luciul parului, si stralucirea ochilor ei plini de viata. O uraste cu
toata puterea sufletului. E sufficient doar sa-l atinga ca sa-I starneasca un val de ura”(Tolstoi-
183)

In momentele de disperare mai apr uneori si scantei de speranta in mintea lui Ivan. Acelea sunt
momentele in care incearca sa isi impuna a poate sa isi reaia viata de la capat si tot ceea ce se
intampla cu el e din simpla impohondrie”In imaginatia lui se derula insonatosirea dorita a
intestinului gros. Se producea absorbtia, era alungat factorul daunator, se restabilea activitatea
normala a organului.”(Tolstoi-166)

Dar aceste momente de optimism se dizolvat rapid in intunericul si disperarea din sufletul sau,
iar in locul acestora se nastea ura” Lor le este indiferent, dar o sa moara si ei. Prostii! Eu mai
devreme, ei mai tarziu, dar si ei vor pati acelasi lucru.” (Tolstoi-167)

El vrea sa luptea cu sine insusi, vrea sa isi depaseasca conditia si sa revina la omul care a fost
inainte. O scena respectiva pentru aceasta lupta launtrica este atunci cand se compara: Ivan Ilici
cel din fotografie si Ivan Ilici cel din oglinda.”Lua fotografia cu el si sotia lui si o compara cu ce
vedea in oglinda. Schimbarea era imensa. Pe urma isi dezgoli bratele pana la coate si le privi,
lasa manecile in jos, se aseza pe canapea si se facu mai negru decat noapte la fata- Nu trebuie, nu
trebuie sa cedez” (Tolstoi-164)