M.

Ciugureanu
 
Violenţa în familie – controverse şi soluţii
 
“Revista Naţională de Drept”, 2011, nr.6-7, pag.22
 
***
 
Amploarea fenomenului violenţei în familie reprezintă una dintre cele mai grave probleme
sociale cu care se confruntă societatea contemporană. Anual, mii de persoane devin victime ale
acestui flagel care poate duce în final la consecinţe mult mai grave atât pentru victime, cât şi
pentru făptuitori.
Potrivit art.2 al legii “Cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie” din
01.03.2007, prin violenţă în familie se înţelege orice acţiune sau inacţiune intenţionată cu
excepţia acţiunilor de autoapărare sau de apărare a altor persoane, manifestată fizic sau verbal
prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic, ori prin cauzarea de prejudiciu
material sau moral, comisă de un membru al familiei contra altor membri ai familiei, inclusiv
contra copiilor, precum şi contra proprietăţii comune sau personale1.
Ca dovadă a funcţionării şi respectării acestei legi, la 09.07.2010, violenţa în familie a fost
introdusă în Codul penal al Republicii Moldova drept componenţă de infracţiune de sine
stătătoare. Conform art.201(1) alin.(1), violenţa în familie este acţiunea sau inacţiunea
intenţionată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra altui membru
al familiei care a provocat suferinţă fizică soldată cu vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau
a sănătăţii, suferinţă psihică ori prejudiciu material sau moral şi se pedepseşte cu munca
neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 180 ore sau cu închisoarea de până la 2 ani2.
Această componenţă de infracţiune considerăm că este controversată şi va genera multe
probleme în practică, deoarece contravine unuia dintre principiile fundamentale ale drepturilor
omului, şi anume, principiului democratismului care prevede:
“Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt supuse răspunderii
penale fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, origine naţională,
origine socială, avere, naştere sau o altă situaţie. Controversa constă în acea că persoana cu
calitatea de membru al familiei este pedepsită mai aspru anume datorită acestui fapt, dar nu
reieşind din gravitatea faptei pe care a comis-o, deoarece dacă o persoană terţă care comite
aceeaşi acţiune ilicită este supusă răspunderii contravenţionale, o persoana cu calitatea de
membru al familiei este supusă răspunderii penale. Observăm aici o diferenţiere de tratament şi,
totodată, o încălcare a principiului democratismului, de aceea, drept legit ferenda propunem:
excluderea din Codul penal a acestei componenţe de infracţiune cu includerea ei în Codul
contravenţional. De asemenea, în calitate de pedeapsă pentru atare faptă propunem a i se
interzice agresorului să se apropie de domiciliul victimei o perioadă de la 6 luni până la 5 ani.
Această pedeapsă să fie una complementară, aplicată împreuna cu amenda sau munca
neremunerată. Acest tip de pedeapsă este pe larg aplicat în Spania3.
O altă problemă cu care ne confruntăm la examinarea acestei componente este de ordin
procesual şi constă în faptul că legiuitorul a privat victima de dreptul de a decide, prin depunerea
plângerii prealabile pentru începerea urmăririi penale, dacă doreşte sau nu ca făptuitorul să fie
tras la răspundere penală. Mai multe organizaţii nonguvernamentale ca La Strada, Casa
Mărioarei, organizaţii ce se ocupă cu promovarea şi protejarea drepturilor femeii, care de cele
mai multe ori este victima violenţei în familie, în urma unor sondaje realizate cu victimele
violenţei în familie, au constatat ca femeile nu se adresau organelor de drept fie din motive de
frică, de ruşine faţă de societate, fie că se considerau singure provocatoare ale violenţei sau alte
motive.
Un lucru care, însă, nu poate fi trecut cu vederea în acest caz sunt însăşi stereotipurile care
există în societatea din Republica Moldova: circa 30% din respondenţi în calitate de motiv al
violenţei au menţionat: mă iubeşte, de aceea mă bate, iar 20% au invocat că aşa sunt educate ele
de către soţi4.
Din aceste circumstanţe, legiuitorul, credem, a considerat oportună includerea în Codul
penal a componenţei de infracţiune violenţa în familie şi a plângerii victimei, aceasta deoarece
multe victime ale violenţei în familie nu se adresează organelor de frica pe care o au faţă de
făptuitor sau pentru că depind într-un fel sau altul de făptuitor. Însă această explicaţie
considerăm că vine în contradicţie cu prevederile Codului de procedură penală care prevede în
art.276 alin.(4) că în cazul în care victima, din cauza incapacităţii sau capacităţii limitate, a stării
de neputinţă sau a dependenţei faţă de bănuit, sau din alte motive, nu poate să îşi apere singură
drepturile şi interesele legitime, procurorul porneşte urmărirea penală chiar dacă victima nu a
depus plângere. În sintagma “din alte motive” considerăm că se poate încadra şi motivul că
victima violenţei în familie are frică de făptuitor şi de acţiunile sale ulterioare după depunerea
plângerii şi este încă un motiv în plus oferit chiar de legislaţie ca plângerea prealabilă a victimei
să fie depusă înainte de începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de violenţă în familie
prevăzută de art.201(1) alin.(1) şi (2).
O altă problemă care ar putea fi soluţionată prin completarea art.276 alin.(1) cu includerea
în cadrul infracţiunilor care necesită depunerea unei plângeri prealabile din partea victimei
pentru a începe urmărirea penală şi a violenţei în familie constă în faptul că ar putea fi diminuat
timpul de examinare a acestor cauze penale, ar putea fi economisite resursele tehnice ale
organelor de drept. După cum cunoaştem, ca făptuitorul să se poată împăca cu victima, iniţial
trebuie pornită urmărirea penală, apoi recunoscută în calitate de bănuit persoana, dar în prealabil
trebuie audiată atât victima, cât şi făptuitorul. În unele cazuri trebuie audiaţi martorii, care la
violenţa în familie de cele mai deseori sunt copiii minori, iar la audierea lor trebuie folosite
tactici speciale, asigurată prezenţa psihologului, efectuate multe alte acţiuni procesuale pentru ca
să poată fi stabilit acordul de împăcare. Însă, dacă victima violenţei în familie a depus o cerere
prealabilă de tragere la răspundere a făptuitorului, temei pentru încetarea urmăririi penale poate
fi doar retragerea cererii de către victimă, fără a fi necesare alte acţiuni procesuale. Economisirea
timpului în acest sens permite organelor de drept să se ocupe de alte infracţiuni ce prezintă un
grad de pericol sporit.
De aceea, propunem completarea art.276 al Codului de procedură penală prin introducerea
şi a acestei componenţe de infracţiune, violenţa în familie, prevăzută de art.201(1) alin.(1) şi (2)
al Codului penal al Republicii Moldova5.
În concluzie menţionăm că, deşi violenţa în familie este unul dintre cele mai grave
fenomene în Republica Moldova, incriminarea ei în Codul penal nu o considerăm necesară,
deoarece creează o serie de probleme la nivel teoretic, cât şi la aplicarea ei în practică.
 
Referinţe:
1. Legea Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie din 01.03.2007.
2. Codul penal al Republicii Moldova adoptat la 18 aprilie 2002, intrat în vigoare la 12 iunie 2003 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.128-129.
3. Asociaţia Baroului American “Iniţiativa juridică pentru Europa Centrală şi Asia” – Violenţa în familie în
România: legislaţia şi sistemul judiciar. Raport final din 30 aprilie 2007, p.13-14.
4. Centrul Internaţional pentru Promovarea şi Protecţia Drepturilor Femeii “La Strada”. Evaluare rapidă
privind problema violenţei în familie în Republica Moldova, p.8-9.
5. Codul de procedură penală al Republicii Moldova adoptat la 14.03.2003.

__________
Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative
M. Ciugureanu - Violenţa în familie – controverse şi soluţii //Revista Naţională de Drept 6-7/22, 2011