S. Brînza, V.

Stati
 
Articolul 2011 “violenţa în familie” din Codul penal
suferă de grave carenţe tehnico-legislative
Partea I
 
“Revista Naţională de Drept”, 2013, nr.7, pag.3
 
***
 
REZUMAT
În cadrul studiului de faţă, printre altele, se ajunge la concluzia că, în prezent,
răspunderea penală pentru violenţa în familie este reglementată ineficient. Carenţele grave, de
care suferă art.2011 CP RM, ţin de construcţia tehnico-legislativă a acestuia. La concret, autorii
proiectului de lege, care stă la baza completării Codului penal cu articolul 201 1, au neglijat
anumite prevederi ale Legii privind actele legislative. De asemenea, aceştia au încălcat regula,
conform căreia variantele-tip de infracţiuni pot fi prevăzute de articole sau de alineate, nu însă
de litere. O altă deficienţă tehnico-legislativă, de care suferă art.2011 CP RM, este cea legată de
utilizarea, în alin.(2) şi (3) art.2011 CP RM, a sintagmei “Aceeaşi acţiune...”. Tocmai din cauza
enunţării incomplete şi imprecise a semnelor componenţelor de infracţiuni în textul art.201 1 CP
RM, au şi apărut exemple de interpretare oficială defectuoasă a prevederilor acestui articol.
Cuvinte-cheie: violenţa în familie, violenţă, agresivitate, membru al familiei, tehnica
legislativă, varianta-tip a infracţiunii, varianta agravată a infracţiunii, circumstanţa agravantă.
SUMMARY
In the present study, among others, is concluded that, at the present day, the penal liability
for domestic violence is ineffectively regulated. Serious shortcomings, of which art.201 1 PC RM
suffer, are related to the article technical-legislative construction. In particular, the authors of
the bill, whom completed the Penal Code with art.201 1, have neglected certain provisions of the
Law on Legislative Acts. They also broke the rule, according to which the variant-type offenses
can be provided by articles or paragraphs, but not by letters. Another technical-legislative
deficiency, of which art.2011 PC RM suffer, is related to the use, in par.(2) and (3) art.201 1 PC
RM, of the phrase “Same action ...”. Precisely because of the incomplete and inaccurate
enunciation of the offenses components signs in the text of art.201 1 PC RM, have appeared
examples of improper official interpretation of the provisions of this article.
Key-words: domestic violence, violence, aggression, family member, legislative technique,
unaggravated version of the offense, aggravated version of the offense, aggravating
circumstances.
 
În legătură cu desfăşurarea în Republica Moldova a reformei de drept, într-un timp relativ
scurt, Codul penal al Republicii Moldova a fost supus mai multor amendamente. Din momentul
adoptării sale, au fost adoptate cca 60 de legi de modificare şi completare a Codului penal. Graba
şi diletantismul, manifestate în procesul de adoptare a unora dintre aceste amendamente, au
generat disfuncţionalităţi şi distonanţe la nivelul întregului sistem al legii penale. Ca rezultat, este
compromisă realizarea scopului legii penale, enunţat în art.2 CP RM: apărarea, împotriva
infracţiunilor, a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, a proprietăţii, a mediului
înconjurător, a orânduirii constituţionale, a suveranităţii, a independenţei şi integrităţii
teritoriale a Republicii Moldova, a păcii şi securităţii omenirii, precum şi a întregii ordini de
drept; prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Legea penală îşi poate confirma eficienţa şi poate corespunde necesităţilor sociale numai
dacă normele care o alcătuiesc au la baza elaborării studii de fundamentare ştiinţifică înaintate în
baza prevederilor legale, în context, nu putem trece cu vederea unele dispoziţii ale art.13
“Investigaţiile ştiinţifice” din Legea Republicii Moldova privind actele legislative, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 27.12.20011: iniţierea procedurii de elaborare a unui act
legislativ este precedată de analiza ştiinţifică a consecinţelor politice, sociale, economice,
financiare, juridice, culturale, sanitare şi psihologice ale reglementărilor în materie, de analiza
comparativă a acestora cu reglementările în materia respectivă ale legislaţiei comunitare, de
constatarea incompatibilităţii reglementărilor în vigoare cu cerinţele sociale existente şi cu
reglementările în materia respectivă ale legislaţiei comunitare sau a inexistenţei de acte
legislative în domeniul respectiv (alin.(1)); investigaţia ştiinţifică finalizează cu determinarea
obiectivelor şi domeniului de intervenţie juridică, stabilind mijloacele necesare atingerii acestor
obiective (alin.(4)).
Legiferarea penală presupune, de altfel, acumularea treptată de date ştiinţifice necesare
elaborării de norme penale, precum şi discutarea temeinică a posibilelor consecinţe de la
adoptarea respectivelor norme. Într-un anumit sens, ea presupune mai cu seamă monitorizarea
stării legii penale. Şi, doar în ultimă instanţă, atunci când este imperios, legiferarea penală
trebuie să se exprime în adoptarea unor amendamente la legea penală. În vederea realizării
obiectivelor legiferării penale, amendamentele la legea penală trebuie să fie adoptate doar în
cazuri eminamente necesare, atunci când aceasta o dictează schimbările din mediul social,
precum şi alţi factori ce reclamă o investigare specială.
În mod regretabil, deocamdată, în Republica Moldova, toate aceste aspiraţii nu pot fi decât
iluzorii, deoarece încă nu există o concepţie unică şi clară a politicii penale, statuată în cadrul
unui act normativ. Există doar anumite idei, anumiţi vectori în promovarea strategiei şi tacticii de
prevenire şi combatere a criminalităţii, precum şi anumite directive spontane emanate de diverse
autorităţi publice, care ajung, în cele din urmă, să fie realizate contradictoriu şi incoerent.
Printre numeroasele exemple de acest gen, se numără completarea Codului penal cu
art.2011 “Violenţa în familie”. Cu siguranţă, acest exemplu trebuie inclus printre primele în lista
de teribilisme legislative în materie penală.
Apariţia în Codul penal a art.2011 este rezultatul intrării în vigoare, la 03.09.2010, a Legii
Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptate de
Parlamentul Republicii Moldova la 09.07.20102. În Nota informativă la proiectul de Lege cu
privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, se menţionează printre altele: “În
urma operării modificărilor şi completărilor în actele legislative menţionate mai sus, va fi
posibilă punerea în aplicare a prevederilor Legii cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei
în familie, ceea ce ar face mai eficiente măsurile aplicate ca politicile din domeniu să se axeze pe
protecţia victimelor violenţei, responsabilizarea autorităţilor competente, includerea în programe
de reabilitare şi sancţionarea agresorilor... Prin modificările şi completările propuse, se urmăreşte
prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care este recunoscută de către societatea
internaţională o încălcare gravă a drepturilor omului, inclusiv a dreptului la viaţă, dreptului la cel
mai înalt standard realizabil al sănătăţii fizice şi mintale, dreptului de a nu fi supus torturii sau
tratamentului crud, inuman şi degradant sau pedepselor; dreptului la libertate şi siguranţă,
dreptului la egalitate în faţa legii; dreptului la viaţă privată şi de familie, dreptul de a nu fi
discriminat; dreptul la tratament egal, dreptul la un remediu juridic eficient”3.
Avem mari îndoieli că aceste scopuri declarate îşi vor putea găsi realizarea. Or, autorii
proiectului în cauză (şi anume, unii factori de decizie din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei
Sociale şi Familiei al RM) au ignorat faptul că reglementările privitoare la violenţa în familie
reprezintă o componentă nu doar a politicii familiale, dar şi a politicii penale. Probabil, tocmai
din aceste considerente, respectivii factori de decizie nu au găsit de cuviinţă ca proiectul de Lege
cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, consemnat mai sus, care conţine
amendamente la legea penală, să aibă la bază studii ştiinţifice în materie penală. După câte se
pare, din cauza şi a unei asemenea atitudini, în prezent, răspunderea penală pentru violenţa în
familie este reglementată ineficient.
Deficienţele grave, de care suferă art.2011 CP RM, ţin de construcţia tehnico-legislativă a
acestuia. În aparenţă, aşa cum reiese din alin.(2) şi (3) art.2011 CP RM, în dispoziţiile acestor
alineate ar fi descrise circumstanţe agravante ale infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2011 CP
RM:
“(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei;
b) care a provocat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii...”;
“(3) Aceeaşi acţiune care:
a) a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) a determinat la sinucidere sau la tentativă de sinucidere;
c) a provocat decesul victimei.. .”4.
Astfel, din textul reprodus supra, ar rezulta că: 1) fapta de violenţă în familie este
incriminată în art.2011 CP RM într-o variantă-tip şi în două variante agravate; 2) violenţa în
familie în varianta-tip este incriminată la alin.(1) art.2011 CP RM: acţiunea sau inacţiunea
intenţionată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra unui alt
membru al familiei, care a provocat suferinţă fizică, soldată cu vătămarea uşoară a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, suferinţă psihică ori prejudiciu material sau moral; 3) la rândul său,
violenţa în familie în prima sa variantă agravată este incriminată la alin.(2) art.2011 CP RM,
atunci când această faptă: a) este săvârşită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei; b) a
provocat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 4) în fine, cea de-a doua
variantă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin.(3) art.2011 CP RM, se exprimă în violenţa în
familie, care: a) a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; b) a determinat
la sinucidere sau la tentativă de sinucidere; с) a provocat decesul victimei.
Însă, o asemenea interpretare ar fi lipsită de orice logică: nu este posibil ca acţiunea sau
inacţiunea intenţionată - manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra
unui alt membru al familiei, care a provocat suferinţă fizică, soldată cu vătămarea uşoară a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţă psihică ori prejudiciu material sau moral - să
provoace ulterior una din urmările prejudiciabile expuse: vătămarea medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii; vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; sinuciderea sau tentativa
de sinucidere; decesul victimei. Aceasta pentru că, în raport cu urmările nominalizate, făptuitorul
manifestă intenţie. Aşa cum manifestă intenţie şi faţă de suferinţa fizică, vătămarea uşoară a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţa psihică ori prejudiciul material sau moral.
În alţi termeni, ca şi oricare altă formă de violenţă, violenţa în familie presupune
manifestarea intenţiei, în raport cu oricare dintre urmările prejudiciabile pe care le implică: 1)
suferinţa fizică, vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţa psihică ori
prejudiciul material sau moral (alin.(1) art.2011 CP RM); 2) vătămarea medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii (lit.b) alin.(2) art.2011 CP RM); 2) vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii (lit.a) alin.(3) art.2011 CP RM); 3) sinuciderea sau tentativa de
sinucidere (lit.b) alin.(3) art.2011 CP RM); 4) decesul victimei (lit.c) alin.(3) art.2011 CP RM).
Astfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus o definiţie a noţiunii de violenţă, care ia
în consideraţie toate situaţiile posibile ce ar putea fi caracterizate ca fiind acte de violenţă.
Violenţa este, în opinia acestei organizaţii internaţionale, rezultatul “utilizării intenţionate sau
ameninţării deliberate cu forţa fizică sau cu puterea contra propriei persoane, contra unei alte
persoane sau contra unui grup sau comunitate, care produce sau riscă să producă un traumatism,
un deces, un prejudiciu moral, o traumă sau o carenţă”5.
Dacă e să ne referim la părerile exprimate în literatura de specialitate extrapenală, ţinem să
menţionăm că, din punctul de vedere al lui S.G. Stoica (Eftimie), “agresivitatea presupune
intenţia de a produce prejudicii unei/unor persoane”6. În opinia altor autori, violenţa criminală
cuprinde: a) violenţa mortală (asasinate, paricide, infanticide, execuţii capitale); b) violenţa
corporală (lovituri şi răniri voluntare); c) violenţa sexuală (violuri) 7. În acelaşi făgaş, A.E.
Kazdin susţine: “Violenţa constituie forma extremă de agresiune, exprimându-se în atac, viol sau
omor”8. După M.Florea, între noţiunile “violenţă” şi “agresivitate” există o relaţie de tip “parte-
întreg”: “Dacă un act agresiv poate prezenta forme violente dar şi nonviolente, noţiunea de
violenţă se referă la un act agresiv care în desfăşurare îmbracă forma utilizării forţei, a
constrângerii fizice, ea reprezentând una din formele majore de manifestare a agresivităţii”9.
Dacă e să ne referim la doctrina penală, consemnăm că L.A. Kolpakova afirmă: “Violenţă
criminală este fapta infracţională intenţionată, exprimată în influenţarea asupra organismului
unei alte persoane sau asupra psihicului acesteia ori în expunerea unei alte persoane unor condiţii
periculoase pentru viaţă sau sănătate, împotriva voinţei acesteia, care fie este îndreptată spre
cauzarea de prejudicii vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale, de suferinţe fizice sau psihice, de
restrângere a libertăţii, fie serveşte ca mijloc de constrângere în vederea comiterii nedorite de
către această persoană a unor acţiuni sau inacţiuni”10. O părere similară este exprimată de F.M.
Djavadov: “Violenţa reprezintă influenţarea socialmente periculoasă, ilegală şi intenţionată
asupra organismului unei persoane, realizată împotriva voinţei acesteia şi îndreptată spre
cauzarea de prejudicii vieţii sau sănătăţii”11. După S.V. Zemliukov, violenţa fizică presupune
numai cauzarea intenţionată a prejudiciului sănătăţii sau integrităţii corporale a persoanei. De
aceea, nu este admisibilă includerea lipsirii de viaţă din imprudenţă în conţinutul violenţei
fizice”12. R.D. Şarapov opinează: “Noţiunea de violenţă nu poate include prejudiciile fizice
cauzate din imprudenţă, care s-au produs ca rezultat al aplicării violenţei” 13. După R.A. Bazarov,
“violenţa reprezintă aplicarea intenţionată a forţei fizice asupra unei alte persoane, care este
îndreptată spre lezarea inviolabilităţii corporale a persoanei sau spre cauzarea de prejudicii
sănătăţii sau vieţii acesteia”14. Nu în ultimul rând, L.V. Serdiuk susţine: “Violenţa este o noţiune
sociojuridică. Prin urmare, definirea ei nu este posibilă fără a se face referire la caracteristicile
sociale şi juridice ale violenţei. Aceste caracteristici presupun aceea că influenţarea violentă
asupra unei persoane sau a unui grup de persoane este întotdeauna realizată împotriva legii,
contrar voinţei victimei sau în pofida voinţei acesteia, cu intenţie, provocându-se sau putându-se
provoca prejudicii sănătăţii persoanelor sau daune intereselor publice. Cauzarea fără vinovăţie
sau din imprudenţă de prejudicii individului sau societăţii îşi pierde caracterul de violenţă, chiar
dacă vor fi prezente toate celelalte caracteristici sociale şi juridice ale violenţei”15.
Rezumând, conchidem că violenţa poate presupune manifestarea doar a intenţiei în raport
cu prejudiciile pe care le implică. Manifestarea imprudenţei faţă de aceste prejudicii nu este
compatibilă cu esenţa juridică a violenţei. Prejudiciile fizice cauzate victimei, faţă de care
făptuitorul manifestă imprudenţă, depăşesc limitele violenţei.
Autorii proiectului de lege, care stă la baza completării Codului penal cu art.2011, nu au
luat în consideraţie semantismul noţiunii “circumstanţă agravantă a infracţiunii, prevăzută într-o
normă a părţii speciale a Codului penal” 16. Literalmente, prin “circumstanţă” se are în vedere
împrejurarea (particulară) care însoţeşte o întâmplare, un fapt, o acţiune sau un fenomen17;
împrejurarea, particularitatea care însoţeşte un fapt18.
Aşadar, prin “circumstanţă agravantă a infracţiunii, prevăzută într-o normă a părţii speciale
a Codului penal” se are în vedere împrejurarea (particulară) care însoţeşte o infracţiune în
varianta ei tip (adică în varianta ei de bază, neagravată). Concluziile care se desprind sunt
următoarele: 1) circumstanţa agravantă a infracţiunii, prevăzută într-o normă a părţii speciale a
Codului penal, însoţeşte o infracţiune în varianta ei tip. Ea nu se integrează în varianta-tip a
infracţiunii. Ea este cea care depăşeşte necesarul variantei-tip a infracţiunii. Or, varianta-tip a
infracţiunii, alături de circumstanţa agravantă a infracţiunii prevăzută într-o normă a părţii
speciale a Codului penal, sunt cele care, împreună, constituie varianta agravată a infracţiunii; 2)
circumstanţa agravantă, prevăzută într-o normă a părţii speciale a Codului penal, însoţeşte anume
o infracţiune. Ea nu poate însoţi o parte a infracţiunii (de exemplu, o faptă prejudiciabilă privită
ca semn al laturii obiective a unei infracţiuni materiale).
Practic, aceeaşi idee se desprinde din afirmaţia făcută de I.Tanoviceanu: “Nu toate
elementele din care se compune o infracţiune au aceeaşi importanţă. Unele din ele sunt esenţiale
la toate infracţiunile de aceeaşi specie, sunt elementele constitutive, care nu pot lipsi, fără ca să
lipsească însăşi infracţiunea. Altele, din contra, sunt accidentale, adică pot lipsi, şi infracţiunea
totuşi poate exista şi fără ele. Cele dintâi se numesc elemente constitutive, cele din urmă -
circumstanţe”19.
 Din cele sus-menţionate, rezultă că autorii proiectului de lege, care stă la baza completării
Codului penal cu articolul 2011, au neglijat anumite prevederi ale Legii privind actele legislative:
actul legislativ trebuie să respecte condiţiile legalităţii, accesibilităţii, preciziei (alin.(2) art.3
“Trăsăturile şi calitatea actului legislativ”); textul proiectului de act legislativ se elaborează în
limba de stat, cu respectarea următoarei reguli: fraza se construieşte conform normelor
gramaticale, astfel încât să exprime corect, concis şi fără echivoc ideea, să fie înţeleasă uşor de
orice subiect interesat (lit.a) art.19 “Limbajul, ortografia şi punctuaţia în actul legislativ”).
În contextul analizat, este cazul de menţionat că, în procesul de elaborare a dispoziţiei unei
norme penale speciale, întâi de toate, legiuitorul trebuie să descrie cât mai precis semnele laturii
obiective a infracţiunii. Doar aşa persoana, abilitată să aplice legea penală, va putea determina şi
constata juridic corespunderea exactă între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele
componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală specială. În caz contrar, va exista pericolul
calificării incorecte a faptelor săvârşite.
Un astfel de pericol îl prezintă construcţia tehnico-legislativă a art.2011 CP RM. Aceasta
pentru că, în realitate, la lit.b) alin.(2) şi lit.a)-c) alin.(3) art.2011 CP RM, sunt prevăzute patru
infracţiuni distincte, care pot să formeze concurs atât între ele, cât şi cu infracţiunea prevăzută la
alin.(1) art.2011 CP RM. Dispoziţiile de la lit.b) alin.(2) şi lit.a)-c) alin.(3) art.2011 CP RM nu
presupun că suferinţa fizică, vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţa
psihică ori prejudiciul material sau moral ar reprezenta cauza producerii: 1) vătămării medii a
integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3)
sinuciderii sau tentativei de sinucidere; 4) decesului victimei. În cazul infracţiunilor prevăzute la
lit.b) alin.(2), lit.a)-c) alin.(3) art.2011 CP RM, fiecare din aceste patru urmări prejudiciabile se
află în legătură cauzală cu acţiunea sau inacţiunea comisă de un membru al familiei asupra unui
alt membru al familiei.
În acelaşi timp, din descrierea defectuoasă pe care o face legiuitorul, ar reieşi că în
dispoziţiile de la alin.(2) şi (3) art.2011 CP RM sunt descrise circumstanţe agravante ale
infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2011 CP RM.
În acest fel, legiuitorul încalcă în art.2011 CP RM regula, conform căreia variantele-tip de
infracţiuni pot fi prevăzute de articole sau de alineate, nu însă de litere. Această regulă se
desprinde din coroborarea următoarelor teze: calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de
infracţiuni, determinat la art.33 CP RM, se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau
alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile săvârşite
(art.114 CP RM); instanţele judecătoreşti vor avea în vedere faptul că regulile prevăzute de
art.39 CP RM din 1961 de stabilire a pedepsei se aplică în cazurile în care persoana a fost
recunoscută vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni, prevăzute de diferite
articole ale părţii speciale a Codului penal, fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele,
precum şi atunci când după pronunţarea sentinţei pe marginea cauzei, se va constata că acest
condamnat este vinovat şi de altă infracţiune săvârşită înainte de pronunţarea sentinţei în prima
cauză, cu condiţia că pentru fiecare dintre infracţiunile ce intră în concurs nu au expirat
termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală şi persoana nu a fost eliberată de
răspundere printr-un act de graţiere sau amnistie sau din alte temeiuri legale. Aceleaşi reguli sunt
aplicate în cazurile de calificare a celor săvârşite conform unor alineate sau puncte separate ale
articolului legii penale20, dacă asemenea alineate sau puncte prevăd componenţe de sine
stătătoare ale infracţiunii şi au sancţiunile lor, precum şi în cazurile săvârşirii de către o persoană
a unor acţiuni omogene, dintre care unele se califică drept infracţiune terminată, iar altele - ca
pregătire, tentativă sau complicitate la o asemenea infracţiune (Hotărârea Plenului Judecătoriei
Supreme a Republicii Moldova cu privire la practica de stabilire a pedepsei pentru săvârşirea mai
multor infracţiuni sau în cazul mai multor sentinţe, nr.13 din 20.12.199321).
În concluzie, o infracţiune de sine stătătoare trebuie descrisă în textul normei penale într-o
manieră care ar presupune stabilirea unei sancţiuni aparte. În nici un caz, nu este acceptabilă
stabilirea unei singure sancţiuni pentru mai multe infracţiuni de sine stătătoare.
 De exemplu, în alin.(3) art.2011 CP RM, pentru trei infracţiuni de sine stătătoare, care
presupun un grad de pericol social diferit, este stabilită aceeaşi sancţiune. Ne întrebăm dacă, în
asemenea cazuri, se mai ia în consideraţie principiul individualizării răspunderii penale şi
pedepsei penale, fixat în art.7 CP RM?
 
Note:
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.36-38.
2
Ibidem, 2010, nr.155-158.
3
Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative. Proiect //
old.parlament.md/download/drafts/ro/356.2010 (vizitat 10.05.2013)
4
Trebuie să recunoaştem că, iniţial, ne-am lăsat prinşi în capcana unei astfel de percepţii asupra construcţiei
tehnico-legislative a art.2011 CP RM. A se vedea în acest sens: Brînza S., Stati V., Răspunderea penală pentru infracţiunea
de violenţă în familie (art.2011 CP RM), în Revista Naţională de Drept, 2011, nr.10-11, p.3-11; Brînza S., Stati V., Drept
penai. Partea specială, vol.I, Tipografia Centrală, Chişinău, 2011, p.733.
5
Violence // http://www.who.int/topics/violence/en/ (vizitat 11.05.2013)
6
Stoica (Eftimie) S.G., Agresivitatea în adolescenţă. Rezumatul tezei de doctorat. Bucureşti, 2009, p.11.
7
Stănciugelu Şt., Trei paradigme ale violenţei colective // http://academos.ro/document/3-paradigme-ale-violentei-
colective (vizitat 11.05.2013); Ferreol G., Neculau A., Violenţa - aspecte psihosociale, Polirom, Iaşi, 2003, p.6.
8
Kazdin A.E., Encyclopedia of Psychology: 8 volume Set, Oxford University Press, Oxford, 2010 //
freepdfdb.com/pdf/encyclopedia-of-psychology-8-volume-set (vizitat 11.05.2013)
9
Florea M., Teorii psihologice asupra agresivităţii // http://www.history-cluj.ro/SU/anuare/2003/Florea.htm (vizitat
11.05.2013)
10
Колпакова Л.А., Насилие в семье: виктимологический аспект, дифференциация ответственности и
вопросы законодательной техники: Автореф. дисс. ... канд. юрид. наук, Казань, 2007, с.8.
11
Джавадов Ф.М., Квалификация насильственных преступлений, совершаемых с применением оружия:
Автореф. дисс. ... канд. юрид. наук, Москва, 1985, с.11.
12
Землюков С.В., Уголовно-правовые проблемы преступного вреда, НГУ, Новосибирск, 1991, с.126.
13
Шарапов Р.Д., Физическое насилие в уголовном праве, Юридический центр пресс, Санкт-Петербург,
2001, с.233.
14
Базаров Р.А., Уголовно-правовая характеристика насилия. В: Проблемы обеспечения личной
безопасности граждан: Труды Академии МВД России, Академия МВД России, Москва, 1995, с.43.
15
Сердюк Л.B., Насилие: криминологическое и уголовно-правовое исследование, Юрлитинформ, Москва,
2002, с.21.
16
Recurgem la sintagma “circumstanţă agravantă a infracţiunii, prevăzută într-o normă a părţii speciale a Codului
penal”, şi nu la sintagma “circumstanţă agravantă a infracţiunii”, pentru a deosebi circumstanţa agravantă a infracţiunii,
prevăzută într-o normă a părţii speciale a Codului penal, de circumstanţa agravantă a infracţiunii prevăzută în partea
generală a Codului penal. În contextul prezentului studiu, cel din urmă tip de circumstanţă agravantă nu comportă interes.
17
Dicţionarul explicativ al limbii române, Sub red. lui I.Coteanu, L.Seche, M.Seche, Univers enciclopedic,
Bucureşti, 1998, p.179.
18
Marcu F., Maneca C., Dicţionar de neologisme, Editura Academiei, Bucureşti, 1986, p.145.
19
Tanoviceanu I., Tratat de drept şi procedură penală, vol.II, Curierul judiciar, Bucureşti, 1925, p.157.
20
Este necesar de precizat că, în partea specială a Codului penal din 1961, puncte erau stabilite numai în unele
articole ale cap.XII “Infracţiuni militare”. Aceste puncte îndeplineau aceeaşi funcţie ca şi alineatele în cadrul altor articole.
Singura deosebire se exprima în aceea că punctele erau numerotate, iar alineatele nu erau numerotate.
21
Culegere de hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie 2002), Chişinău, 2000, p.277- 282.
 
 
 
S. Brînza, V. Stati
 
Articolul 2011 “Violenţa în familie” din Codul penal
suferă de grave carenţe tehnico-legislative
Partea II
 
“Revista Naţională de Drept”, 2013, nr.8, pag.10
 
***
 
REZUMAT
În cadrul prezentului articol, printre altele, se ajunge la concluzia că, sub aspect tehnico-
legislativ, art.2011 CP RM este de o calitate mediocră, lăsând loc pentru interpretări echivoce.
În scopul eficientizării reglementării răspunderii pentru violenţa în familie în legea penală a
Republicii Moldova, legiuitorului i se recomandă: 1) să excludă articolul 2011 din Codul penal
al Republicii Moldova; 2) să completeze art.78 al Codului contravenţional, precum şi art.145,
150, 151, 152 şi 155 CP RM, astfel încât răspunderea să fie agravată în situaţia în care fapta
este săvârşită asupra unui membru de familie.
Cuvinte-cheie: violenţa în familie, violenţă, agresivitate, membru al familiei, tehnica
legislativă, varianta-tip a infracţiunii, varianta agravată a infracţiunii, circumstanţa agravantă.
SUMMARY
In the present article, among others, it is concluded that, under a technical-legislative
point of view, art.2011 PC RM is of poor quality, leaving room for equivocal interpretation. In
order to improve the regulation of liability for domestic violence in the penal law of the Republic
of Moldova, the legislator is recommended to: 1) to exclude article 201 1 of the Penal Code of the
Republic of Moldova; 2) to supplement art.78 of the Contravention Code, as well as art.145,
150, 151, 152 and 155 PC RM, so that the liability become aggravated if the offense is
committed against a family member.
Key-words: domestic violence, violence, aggression, family member, legislative technique,
unaggravated version of the offense, aggravated version of the offense, aggravating
circumstances.
 
O altă carenţă tehnico-legislativă, de care suferă art.2011 CP RM, este cea legată de
utilizarea, în alin.(2) şi (3) art.2011 CP RM, a sintagmei “Aceeaşi acţiune...”. Care este
semnificaţia ce o imprimă legiuitorul acestei sintagme?
Este practic imposibil să identificăm răspunsul la această întrebare, deoarece:
1) dacă sintagma în cauză se referă la întreaga infracţiune prevăzută la alin.(1) art.201 1 CP
RM (inclusiv la urmările prejudiciabile şi la legătura prejudiciabilă dintre fapta prejudiciabilă şi
urmările prejudiciabile), atunci rezultă că ar trebui să existe legătură cauzală între suferinţa
fizică, vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţa psihică ori prejudiciul
material sau moral (prevăzute la alin.(1) art.2011 CP RM) şi vătămarea medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, sinuciderea sau
tentativa de sinucidere ori decesul victimei (prevăzute la lit.b) alin.(2) şi alin.(3) art.2011 CP
RM). Aşa, cum am afirmat mai sus, o asemenea interpretare ar fi ilogică, întrucât ar presupune
că, drept rezultat al săvârşirii infracţiunii, s-ar produce succesiv două urmări prejudiciabile
diferite, făptuitorul manifestând intenţie faţă de ambele aceste urmări;
2) dacă sintagma “Aceeaşi acţiune...” din alin.(2) şi (3) art.2011 CP RM se referă exclusiv
la acţiunea prejudiciabilă ca formă de exteriorizare a faptei prejudiciabile (privită ca semn al
laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2011 CP RM), atunci: a) care trebuie să fie
calificarea în cazul în care infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.2011 CP RM se comite pe calea
inacţiunii? Or, la alin.(1) art.2011 CP RM, se prevede răspunderea pentru violenţa în familie,
adică acţiunea sau inacţiunea intenţionată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al
familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferinţă fizică, soldată cu vătămarea
uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţă psihică ori prejudiciu material sau moral 1;
b) cum trebuie interpretate prevederile art.2011 CP RM în ipoteza când funcţionează
circumstanţa agravantă “săvârşită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei”, prevăzută la
lit.a) alin.(2) art.2011 CP RM? În această ipoteză, nu mai este necesară producerea urmărilor
prejudiciabile sub formă de suferinţă fizică, de vătămare uşoară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, de suferinţă psihică ori de prejudiciu material sau moral?
Din considerentele menţionate mai sus, este corect să afirmăm că, în art.201 1 CP RM, sub
denumirea marginală de “violenţă în familie” sunt reunite cinci variante-tip de infracţiuni şi o
singură variantă agravată de infracţiune.
Astfel, violenţa în familie, în prima sa variantă-tip, este incriminată la alin.(1) art.2011 CP
RM: acţiunea sau inacţiunea intenţionată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al
familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferinţă fizică, soldată cu vătămarea
uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţă psihică ori prejudiciu material sau moral.
Violenţa în familie, în varianta sa agravată, este incriminată la lit.a) alin.(2) art.201 1 CP
RM, presupunând că infracţiunea prevăzută la alin.(1) este săvârşită asupra a doi sau mai multor
membri ai familiei.
Violenţa în familie, în a doua sa variantă-tip, este incriminată la lit.b) alin.(2) art.201 1 CP
RM: acţiunea sau inacţiunea intenţionată, comisă de un membru al familiei asupra unui alt
membru al familiei, care a provocat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Violenţa în familie, în a treia sa variantă-tip, este incriminată la lit.a) alin.(3) art.201 1 CP
RM: acţiunea sau inacţiunea intenţionată, comisă de un membru al familiei asupra unui alt
membru al familiei, care a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Violenţa în familie, în a patra sa variantă-tip, este incriminată la lit.a) alin.(3) art.201 1 CP
RM: acţiunea sau inacţiunea intenţionată, comisă de un membru al familiei asupra unui alt
membru al familiei, care a determinat la sinucidere sau la tentativă de sinucidere.
În sfârşit, violenţa în familie, în a cincea sa variantă-tip, este incriminată la lit.a) alin.(3)
art.2011 CP RM: acţiunea sau inacţiunea intenţionată, comisă de un membru al familiei asupra
unui alt membru al familiei, care a provocat decesul victimei.
Din cele menţionate supra, se poate vedea că, sub aspect tehnico-legislativ, art.2011 CP
RM este de o calitate mediocră, lăsând loc pentru interpretări echivoce. În această ordine de idei,
ne raliem opiniei exprimate de D.Bărcănescu: “Legat de previzibilitate, se consideră că, pentru
asigurarea securităţii juridice, legea penală trebuie să fie definită clar şi interpretată restrictiv.
Legea nu poate fi previzibilă dacă nu este şi accesibilă, adică la îndemâna, la dispoziţia
publicului, în acest sens, Comisia Europeană şi Curtea Europeană au subliniat că legea (în
general, nu neapărat legea penală) trebuie să fie suficient de accesibilă şi precisă pentru a permite
cetăţenilor să o cunoască şi să-şi reglementeze conduita în raport cu prevederile sale”2.
Pentru că ne-am propus să contribuim la eficientizarea reglementării răspunderii pentru
violenţa în familie în legea penală a Republicii Moldova, în finalul acestui studiu venim cu unele
propuneri de lege ferenda. La concret, recomandăm legiuitorului: a) să excludă art.2011 din
Codul penal al Republicii Moldova; b) să completeze art.78 al Codului contravenţional, precum
şi art.145, 150, 151, 152 şi 155 CP RM, astfel încât răspunderea să fie agravată în situaţia în care
fapta este săvârşită asupra unui membru de familie.
Este cazul de menţionat că, în Codul penal al Republicii Moldova, există premise pentru a
fi realizată o asemenea remaniere legislativă. Or, la lit.b2) alin.(2) art.171 CP RM este stabilită
răspunderea pentru violul săvârşit asupra unui membru de familie. De asemenea, la lit.b 2) al in.
(2) art.172 CP RM este stabilită răspunderea pentru acţiunile violente cu caracter sexual săvârşite
asupra unui membru de familie. O asemenea abordare trebuie doar să fie extrapolată asupra
faptelor prevăzute la art.78 al Codului contravenţional, precum şi la art.145, 150, 151, 152 şi 155
CPRM, astfel încât să demonstreze consecvenţa legiuitorului în reglementarea răspunderii pentru
violenţa în familie.
Trebuie consemnat şi faptul că un model asemănător celui pe care-l propunem a existat în
varianta iniţială a Codului penal în vigoare, până la intrarea în vigoare a Legii Republicii
Moldova pentru modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.20083. Amintim că, până la momentul intrării în
vigoare a legii date, circumstanţa agravantă “asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate”
figura în următoarele norme ale Codului penal: lit.b) alin.(3) art.145; lit.a) alin.(2) art.150; lit.a)
alin.(2) art.151; lit.c) alin.(2) art.152. De asemenea, o astfel de circumstanţă agravantă a fost
consemnată la lit.a) alin.(2) art.154 CP RM, înainte ca acest articol să fie exclus prin Legea
Republicii Moldova privind modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 21.12.20074.
Accentuăm că un astfel de model - presupunând că săvârşirea faptei asupra unui membru
de familie este privită ca circumstanţă agravantă a unei infracţiuni de violenţă - este implementat
în Codurile penale ale mai multor state (Angola, Argentina, Belgia, Bolivia, Bulgaria, Chile,
Columbia, Coreea de Sud, Costa Rica, Franţa, Israel, Italia, Lituania, Macedonia, Mexic,
Muntenegru, Panama, Paraguay, Peru, Portugalia, Qatar, Republica Capului Verde, Republica
Dominicană, Serbia, Timorul de Est, Togo, Turcia, Uruguay, Venezuela etc.).
Dintre toate aceste modele, se distinge într-un fel anume cel implementat în Codul penal al
Macedoniei5. Astfel, în art.123 “Omorul” al acestui act legislativ, la pct.2) alin.(2), se stabileşte
răspunderea pentru cel care, săvârşind violenţa în familie, lipseşte de viaţă o altă persoană. În
acest mod, utilizând conceptul de “violenţă în familie” în raport cu una dintre circumstanţele
agravante ale infracţiunii de omor, legiuitorul macedonean nu face decât să recunoască faptul că
omorul săvârşit asupra unui membru de familie reprezintă una dintre formele violenţei în familie.
În favoarea propunerilor de lege ferenda, pe care le-am formulat mai sus, venim şi cu
argumente care decurg din legislaţia penală a României. Or, din articolele Codului penal al
României în vigoare6, care se referă la ipotezele când membrii familiei apar în calitate de
victime, rezultă că făptuitorul manifestă intenţie faţă de urmările prejudiciabile corespunzătoare.
Astfel, în Codul penal al României în vigoare, există mai multe prevederi având la bază
concepţia apărării penale a ordinii de drept împotriva violenţei în familie. Prin Legea României
pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, nr.197 din 13.11.20007, au
fost operate amendamente la mai multe norme din Partea specială a Codului penal al României
în vigoare, astfel încât să devină posibilă apărarea penală a ordinii de drept împotriva violenţei în
familie.
Printre altele, la art.180 “Lovirea sau alte acte violente” al Codului penal al României în
vigoare, după alin.(1) a fost introdus alin.(11) cu următorul cuprins: “Faptele prevăzute la alin.(1)
săvârşite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu
amendă”. La art.180 al CP Rom. în vigoare, după alin.(2) a fost introdus alin.(2 1) cu următorul
cuprins: “Faptele prevăzute la alin.(2) săvârşite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu
închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă”. La art.181 “Vătămarea corporală” al CP Rom. în
vigoare, după alin.(1) a fost introdus alin.(11) cu următorul cuprins: “Fapta prevăzută la alin.(1)
săvârşită asupra membrilor familiei se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”.
În favoarea propunerilor de lege ferenda, pe care le-am formulat mai sus, venim şi cu
argumente care le conţine în doctrina penală a unor state ex-sovietice.
De exemplu, A.N. Iliaşenko recomandă legiuitorului rus: 1) să completeze alin.(2) art.105
“Omorul”, alin.(2) art.111 “Vătămarea intenţionată gravă a sănătăţii”, alin.(2) art.112
“Vătămarea intenţionată medie a sănătăţii” şi alin.(2) art.117 “Maltratarea” din Codul penal al
Federaţiei Ruse8 cu o prevedere nouă, care ar conţine circumstanţa agravantă “săvârşirea faptei
asupra unui membru de familie sau a unei rude apropiate”; 2) să completeze art.119
“Ameninţarea cu omor sau cu vătămarea gravă a sănătăţii” din CP FR cu un alineat nou, alin.(2),
care ar conţine circumstanţa agravantă “săvârşirea faptei asupra unui membru de familie sau a
unei rude apropiate”9.
La rândul său, L.O. Otaboeva propune ca unele articole din Codul penal al Republicii
Tadjikistan10 (art.104 “Omorul”, art.109 “Determinarea la sinucidere”, art.110-112 (care stabilesc
răspunderea pentru vătămarea intenţionată a sănătăţii de grad diferit), art.116 “Lovirea”, art.117
“Maltratarea”, art.120 “Ameninţarea cu omor sau cu vătămarea gravă a sănătăţii” şi art.138-141
(care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile contra inviolabilităţii sexuale)) să fie completate
cu prevederi care ar conţine circumstanţe agravante ce ar viza: a) faptele comise asupra
persoanelor care se află într-o relaţie intimă sau afectivă cu făptuitorul; b) faptele comise în
condiţii casnice sau în prezenţa copiilor11.
În alt context, nu considerăm că ar trebui recepţionat modelul de incriminare a violenţei în
familie, implementat în CP Rom. din 200912. În cadrul acestui act legislativ, art.199 poartă
denumirea “Violenţa în familie”. În dispoziţia alin.(1) art.199 al CP Rom. din 2009 se face
referire la alte norme penale: “Dacă faptele prevăzute în art.188, art.189 şi art.193-195 sunt
săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se
majorează cu o pătrime”. După cum se poate observa, o asemenea manieră de incriminare nu
este caracteristică limbajului legislativ utilizat în Partea specială a CP RM13.
 Nu putem agrea nici o altfel de manieră de incriminare a violenţei în familie, manieră pe
care o propune V.I. Şahov. În esenţă, propunerea în cauză se reduce la aceea că pe lângă fiecare
dintre articolele din legea penală, care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de violenţă,
trebuie să fie introdus un articol “dublură” în care ar fi prevăzută răspunderea pentru aceeaşi
faptă în ipoteza în care aceasta este săvârşită asupra unui membru de familie14.
Împotriva unor asemenea abordări având la bază cazuri particulare, individuale, s-a
pronunţat A.I. Korobeev: “Metoda cazuistă de descriere a semnelor unei infracţiuni ne readuce în
epoca Regulamentelor militare ale lui Petru I, aglomerează Codul penal cu articole voluminoase,
greu de digerat, care se dublează unele pe altele, «dizolvându-se» în acelaşi timp în normele
generale. În acest sens, exemplul elocvent îl reprezintă «vivisecţia» art.159 «Escrocherie» din
Codul penal al Federaţiei Ruse, întreprinsă în 2012. Repartizarea conţinutului juridic al
escrocheriei în cinci componenţe particularizate, păstrându-se intactă componenţa-cadru a
escrocheriei, poate fi echivalată cu păstrarea noimei generale cu privire la viol, presupunând
totodată stabilirea răspunderii penale pentru viol asupra Maşei, Daşei sau Glaşei”15.
Din aceste considerente, nu ar fi rezonabilă păstrarea art.2011 CP RM, chiar dacă s-ar opera
anumite modificări în cadrul acestuia. O asemenea variantă modificată a art.2011 CP RM, pe care
n-o putem accepta, ar arăta în felul următor:
“Articolul 2011. Violenţa în familie
(1) Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, comisă de un
membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, ...
(2) Aceeaşi faptă săvârşită:
a) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu deosebită cruzime;
d) cu aplicarea unei arme,
e) săvârşită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei. ...
(3) Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, comisă de un
membru al familiei asupra, unui alt membru al familiei, ...
(4) Aceeaşi faptă săvârşită:
a) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei încântate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
b) de două sau mai multe persoane;
с) cu deosebită cruzime; ,
d) cu aplicarea unei arme;
e) săvârşită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei, ...
(5) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, comisă de un
membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, ...
(6) Aceeaşi faptă săvârşită:
a) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu deosebită cruzime;
d) cu aplicarea unei arme;
e) săvârşită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei, ...
(7) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere, comisă de un membru al
familiei asupra unui alt membru al familiei, ...
(8) Aceeaşi faptă săvârşită:
 a) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profilând de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu deosebită cruzime;
d) cu aplicarea unei arme;
e) săvârşită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei, ...
(9) Omorul intenţionat, comis de un membru al familiei asupra unui alt membru al
familiei, ...
(10) Aceeaşi faptă săvârşită:
a) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profilând de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu deosebită cruzime;
d) cu aplicarea unei arme;
e) săvârşită asupra a doi sau mai multor membri ai familiei, ...”.
Trebuie să recunoaştem că, iniţial, am intenţionat să propunem legiuitorului tocmai o
asemenea variantă modificată a art.2011 CP RM. Faţă de actuala redacţie a art.2011 CP RM,
avantajele unei asemenea variante modificate ar consta în următoarele: 1) ar deveni clar că, în
art.2011 CP RM, sub denumirea marginală de violenţă în familie sunt reunite mai multe variante-
tip de infracţiuni; 2) în cadrul alineatelor variantei modificate a art.2011 CP RM, răspunderea ar
fi diferenţiată corect, în funcţie de gravitatea urmărilor prejudiciabile produse; 3) ar fi
diversificat şi ajustat setul de circumstanţe agravante, relevabile în cazul violenţei în familie.
Totuşi, marele inconvenient, care ar eclipsa toate aceste avantaje, s-ar exprima în aceea că
textul variantei modificate a art.2011 CP RM nu s-ar caracteriza prin suficientă concizie. În acest
plan, C.Munteanu consemnează: “Limbajul legislativ, cel al prevederilor legale, este funcţional
şi stilistic. Stilul legislativ este modalitatea în care legislatorul redactează textele. Prin tradiţie,
arta legislativă impune, din acest punct de vedere, o serie de reguli esenţiale: claritate,
dimensiuni limitate, concizie”16. La rândul său, R.P. Vonica menţionează: “Stilul legislativ se
referă la ansamblul de caracteristici al formei textelor legislative. El este cel care dă expresie
clarităţii, conciziei, sobrietăţii, simplităţii şi preciziei”17.
Aşa cum am menţionat mai sus, una dintre regulile de elaborare a textului proiectului de
act legislativ, fixată la lit.a) art.19 al Legii privind actele legislative, stabileşte că fraza se
construieşte conform normelor gramaticale, astfel încât să exprime, printre altele, concis ideea.
Aşadar, pentru concizia textului unui articol, se recomandă ca acesta să nu fie format dintr-
un număr prea mare de alineate. În acelaşi timp, concizia nu admite surplusurile de detalieri, care
complică înţelegerea materialului normativ, încalcă regulile de igienă a lecturii (este obositor),
creează alte dificultăţi de utilizare.
În concluzie, în scopul eficientizării reglementării răspunderii pentru violenţa în familie în
legea penală a Republicii Moldova, recomandăm legiuitorului:
1) să excludă articolul 2011 din Codul penal al Republicii Moldova;
2) să completeze art.78 al Codului contravenţional cu alineatul (4), având următorul
conţinut:
“Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale, săvârşită asupra unui
membru de familie, se sancţionează cu arest contravenţional pe un termen de 15 zile”;
3) să completeze alin.(2) art.145 CP RM cu litera q), având următorul conţinut:
“asupra unui membru de familie”;
4) să completeze alin.(2) art.150 CP RM cu litera e), având următorul conţinut:
“săvârşită asupra unui membru de familie”;
5) să completeze alin.(2) art.151 CP RM cu litera n), având următorul conţinut:
“asupra unui membru de familie”;
 6) să completeze alin.(2) art.152 CP RM cu litera l), având următorul conţinut:
“asupra unui membru de familie”;
7) să completeze art.155 CP RM cu alineatul (2), având următorul conţinut:
“Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, săvârşită asupra unui membru de familie, dacă a existat pericolul realizării
acestei ameninţări, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi
convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani”.
 
Note:
1
Inepţia în cauză este cu atât mai derutantă, dacă luăm în calcul alte două aspecte: 1) în varianta în limba rusă a
1
art.201 CP RM, se foloseşte sintagma “То же деяние...”, în traducere exactă, aceasta ar însemna “Aceeaşi faptă...”, nu
“Aceeaşi acţiune...”. Probabil, cei responsabili pentru traducerea dintr-o limbă în alta a textului normativ nu fac mare
diferenţă între o faptă şi o acţiune. Aceasta deşi sub aspect juridico-penal, diferenţa în cauză poate cântări enorm; 2)
sintagma “Aceeaşi acţiune...” este utilizată nu doar în art.2011 CP RM, dar şi în multe alte articole din Partea specială a
Codului penal. Numai în unele articole din Partea specială a Codului penal (de exemplu, în art.289 1-2893 CP RM),
legiuitorul utilizează sintagma “Aceeaşi faptă...” (“Aceleaşi fapte...”). Ce trebuie să înţeleagă beneficiarul şi destinatarul
legii penale din faptul că, doar în aceste puţine cazuri, legiutorul nu recurge la sintagma “Aceeaşi acţiune...”? Trebuie să
înţeleagă că legiuitorul este inconsecvent sau trebuie să înţeleagă că nu are absolut nici o importanţă care sintagmă este
folosită în Codul penal: “Aceeaşi acţiune...” sau “Aceeaşi faptă...” (“Aceleaşi fapte...”)?
2
Bărcănescu D., Conţinutul infracţiunii şi principiul legalităţii, All Beck, Bucureşti, 2005, p.133.
3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.41-44.
4
Ibidem, nr.28-29.
5
Кривичен законик // http://jorm.org.mk/zakon-krivicen.shtml (vizitat 12.05.2013).
6
Se are în vedere Codul penal al României din 1968*, actualizat prin Legea României privind unele măsuri pentru
accelerarea soluţionării proceselor, nr.202 din 25.10.2010**.
* Buletinul Oficial, 1968, nr.79-79 bis.
** Monitorul Oficial al României, partea I, 2010, nr.714.
7
Ibidem, 2000, nr.568.
8
Собрание законодательства Российской Федерации, 1996, № 25.
9
Ильяшенко А.Н., Противодействие насильственной преступности в семье: уголовно-правовые и
криминологические аспекты: Автореф. дисс. ... докт. юрид. наук, Москва, 2003, с.14.
10
Уголовный кодекс Республики Таджикистан // http://mmk.tj/ru/legislation/legislation-base/codecs/ (vizitat
12.05.2013)
11
Отабоева Л.O., Охрана личных прав и свобод женщин в семейно-бытовой сфере: уголовно-правовой и
криминологический аспекты (по материалам Республики Таджикистан): Автореф. дисс. ... канд. юрид. наук,
Москва, 2008, с.9.
12
Monitorul Oficial al României, Partea I, 2009, nr.510.
13
În această ordine de idei, nu putem să nu remarcăm că maniera de incriminare a violenţei în familie, aplicată în
CP Rom. din 2009, are şi anumite plusuri.
Or, din conţinutul art.199 al CP Rom. din 2009, este clară poziţia legiuitorului român de a agrava răspunderea în
cazul în care una dintre faptele prevăzute la art.188, art.189 şi art.193-195 din CP Rom. din 2009 este săvârşită asupra
unui membru de familie.
Nu aceeaşi concluzie rezultă din analiza art.2011 CP RM. Interpretarea sistemică a prevederilor acestui articol şi a
normelor penale conexe (adică a art.145, 150, 151 şi 152 CP RM) demonstrează o abordare inconsecventă promovată de
legiuitorul moldovean.
Astfel, de exemplu, violenţa în familie în a doua sa variantă-tip este incriminată la lit.b) alin.(2) art.201 1 CP RM.
Aceasta presupune acţiunea sau inacţiunea intenţionată, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al
familiei, care a provocat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Pedeapsa pentru această faptă constă în
munca neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau în închisoare de până la 5 ani. Totodată, în art.152
CP RM, pedeapsa aplicabilă variază de la munca neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore sau
închisoarea de până la 3 ani (alin.(1)) până la închisoarea de la 3 la 6 ani (alin.(2)). Pe de altă parte, de exemplu, violenţa
în familie în a patra sa variantă-tip este incriminată la lit.a) alin.(3) art.2011 CP RM. Aceasta presupune acţiunea sau
inacţiunea intenţionată, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a determinat la
sinucidere sau la tentativă de sinucidere. Pedeapsa pentru această faptă se exprimă în închisoarea de la 5 la 15 ani. În
acelaşi timp, în art.150 CP RM, pedeapsa aplicabilă variază de la închisoarea de până la 4 ani (alin.(1)) până la închisoarea
de la 2 la 6 ani (alin.(2)).
Drept urmare, nu este clar de ce, în unele cazuri, răspunderea pentru fapta săvârşită asupra unui membru de familie
este agravată, iar în alte cazuri aceasta este atenuată.
14
Шахов В.И., Насилие в семье: уголовно-правовое и криминологическое знамение: Автореф. дисс. ... канд.
юрид. наук, Казань, 2003, с.6-8.
15
Коробеев А.И., Лоскутное одеяло Уголовного кодекса // http://www.ng.ru/ng_politics/2013-02-
05/14_uk.html (vizitat 12.05.2013)
16
Munteanu С., Observaţii privind limbajul juridic // http://www.rrdp.ro/articole-revista/26 (vizitat 12.05.2013)
17
Vonica R.P., Introducere generală în drept, Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.370.
__________
Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative
S. Brînza, V. Stati - Articolul 201/1 “violenţa în familie” din Codul penal suferă de grave carenţe tehnico-legislative.
//Revista Naţională de Drept 7/3, 2013