Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- Moneda – etalon al valorii. În această funcție, banii se folosesc pentru măsurarea, estimarea și
compararea valorii diferitelor bunuri. Moneda, în funcţie de etalon al valorii, îndeplineşte o
sarcină tehnică. Cu ajutorul monedei, valoarea se măsoară în acelaşi mod în care cu ajutorul
kilogramului se măsoară greutatea, iar cu ajutorul metrului - lungimea. Însă, spre deosebire de
alte forme de etalon, moneda este un etalon inconstant, ceea ce înseamnă că, în timp, valoarea
unităţii monetare poate varia. Banii în calitate de etalon al valorii sunt omogeni, condiţie
importantă pentru compararea, calcularea şi înregistrarea tranzacţiilor. Exprimând preţurile în
unităţi monetare, oamenii pot să compare imediat valoarea diferitelor mărfuri fără vreun efort.
- Moneda - mijloc de circulaţie a valorii. În funcţia de mijloc de circulaţie a valorii, banii
servesc ca “mijloc de transport” pentru valoare, evoluând în rol de intermediar general al
schimbului social de bunuri. În această funcţie, moneda permite separarea în timp a cumpărării
de vânzare, făcând posibil ca actul vânzare-cumpărare să se disperseze în tranzacţii distincte. Ca
mijloc de circulaţie, banul trebuie să apară nemijlocit la schimbul de mărfuri, indiferent de forma
substanţial-materială pe care o îmbracă la moment.
- Moneda - instrument de rezervă a valorii. Prin această funcţie a monedei are loc acumularea
valorii obţinute în urma vânzării bunurilor, obţinerii veniturilor etc., pentru efectuarea
tranzacţiilor în viitor. Prin manifestarea acestei funcţii, puterea de cumpărare se transferă din
prezent în viitor.
Agregatul monetar reprezintă un ansamblu de active monetare de diferită structură şi conţinut
ce serveşte ca măsurător al unor fracţiuni sau al totalului masei monetare. *ansamblu de active
monetare, cuprinzând mijloacele de plată (moneda efectivă, depunerile în conturi la vedere)
deţinute de agenţii nefinanciari rezidenţi, cât şi acele plasamente financiare care pot fi
transformate cu uşurinţă şi rapiditate în instrumente de plată, fără riscul pierderilor de capital.
Aceste componente sunt sistematizate, potrivit gradului de lichiditate, în patru grupe, care
reprezintă agregatele monetare:
M0 - agregatul monetar care cuprinde banii în circulaţie (numerarul aflat la cetăţeni, în
casele agenţilor economici şi a băncilor);
Masa monetară- este termenul (şi indicatorul) prin care se identifică suma totală a
banilor, indiferent de forma pe care o îmbracă, şi a altor active, care pot fi folosite
în funcţie de bani
Bimetalism Monometalism-
Integral argint
Bimetalism Monometalism-aur:
Paralel 1. Aur-monedă
2. Aur-lingouri
Bimetalism 3. Aur-devize
Parțial
Sistemele monetare organizate în baza principiilor bimetalismului integral asigurau, la prima
fază, suficientă cantitate de monedă pentru necesităţile pieţei, însă prezentau şi un substanţial
neajuns: îndată ce raportul de valoare între cele două metale se schimba pe piaţă, moneda din
metalul mai preţios dispărea din circulaţie
În cazul sistemelor monetare organizate în baza principiilor bimetalismului paralel, pe piaţă,
circulau independent atât monedele confecţionate din aur, cât şi monedele confecţionate din
argint; nu exista un raport de valoare între metalele monetare fixat prin lege, acesta stabilindu-se
pe piaţă liber, fară nici o intervenţie a autorităţilor monetare. Preţurile mărfurilor erau exprimate
atât în monedă de aur, cât şi în monedă de argint şi se modificau în funcţie de fluctuaţia
raportului dintre cele două metale preţioase.
În cazul sistemelor monetare organizate în baza principiilor bimetalismului parţial, pe piaţă,
circulau liber şi nelimitat monedele din aur. În timp ce circulaţia monedelor din argint era strict
controlată.
Funcţionarea etalonului aur-monedă (clasic) avea la bază baterea liberă a monedelor din aur,
tezaurizare nelimitată a acestora, convertibilitatea fată restricţii a bancnotelor în monede de aur.
Toate acestea asigurau echilibrul intern şi permiteau funcţionarea automată a mecanismului de
adaptare a masei monetare la necesităţi. Existenţa acestui etalon s-a caracterizat prin utilizarea
preponderentă a bancnotelor, care constituiau 80% din numerarul aflat în circulaţie. Libera
circulaţie a aurului pe plan internaţional asigura echilibrarea automată a balanţei de plăţi externe:
dacă se realiza o intrare excesivă de aur în ţară, creştea masa monetară şi, implicit, preţurile;
exporturile se diminuau, reducând intrările de aur până la echilibrarea balanţei de plăţi.
utilizarea aurului în scopuri tehnice mărea oferta din contul aurului monetar şi conducea la
scăderea continuă a preţului, acestuia;
creşterea valorii monedei, care se manifesta prin scăderea preţurilor, modifica conjunctura
economică.
Etalonul aur-lingouri se caracteriza prin eliminarea definitivă din circulaţie a aurului, care era
tezaurizat de emitenţii bancnotelor în formă de lingouri (1 lingou standard de uz curent = 400
uncii troy (1 uncie troy = 31,1035 gr) = 12,444 kg). Bancnotele erau convertibile în lingouri de
aur. Beneficiau de convertibilitate numai deţinătorii sumelor echivalente cel puţin valorii unui
lingou.
Sistemul monetar european bazat pe ECU a funcţionat până la 31 decembrie 1998, fiind înlocuit
de Uniunea Monetară, care are la bază euro.
Începutul procesului de integrare europeană coboară către anul 1951, când se semnează, la Paris.
Tratatul cu privire la Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (la care ponticipă 6 ţări:
Franţa. Germania. Italia. Belgia. Olanda. Luxemburg) şi anul 1957, când se semnează la Roma
Tratatul privind crearea Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) şi tratatul
privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE).
Obiectivele CEE au vizat: realizarea unei uniuni vamale în vederea protecţiei comune tarifare
faţă de terţi; realizarea libertăţii de circulaţie a capitalurilor, forţei de muncă şi a serviciilor;
promovarea unei politici comune în domeniul agriculturii etc. De rând cu acestea, obiectivele
CEE impuneau şi o coordonare a activităţilor monetare.
Integrarea monetară este iniţiată prin mecanismul cu denumirea figurativă, însă mult mai
cunoscută, de „şarpele monetar”. Denumirea oficială a acestui sistem de cursuri este „sistemul
european al limitelor înguste ale cursurilor valutare”. Esenţa mecanismului constă în stabilirea
limitei superioare, numită „plafon” şi limitei inferioare, numite „planşeu”, în care cursul valutar
poate fluctua.
1. Banca Centrala Europeană (BCE) (în engl. European Central Bank), este banca centrală a
Uniunii Europene. Sediul băncii este la Frankfurt, Germania. BCE a fost creată după modelul
Băncii Federale Germane - Deutsche Bundesbank.
2. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) (engl. European Bank for
Reconstruction and Development - EBRD) a fost înfiinţată în anul 1991. Sediul BERD se află la
Londra. Misiunea acestei instituţii financiare regionale este folosirea investiţiilor pentru a susţine
dezvoltarea economiei de piaţă şi a democraţiei în 27 de ţări din Europa Centrală până în Asia
Centrală.
Fondul Monetar Internaţional - FMI (engl. International Monetary Fund - IMF) este un organism
interstatal autonom specializat din sistemul ONU.
FMI reprezintă una din realizările cele mai importante ale Conferinţei de la Bretton-Woods, care
a stabilit trei funcţii prioritare ale instituţiei:
administrarea unui Cod de conduită, care să respecte politicile ratei de schimb şi
restricţiile cu privire la tranzacţiile de cont curent;
constituirea unui forum, în care membrii să se consulte şi să colaboreze în probleme
monetare internaţionale.
Principalele obiective statutare ale FMI, prevăzute în articolul I al Acordului, sunt:
Consiliul Guvernatorilor este organul suprem de conducere, în care fiecare ţară este reprezentată
printr-uri guvernator şi un supleant.
9. Rolul de supraveghere. FMI dispune de largi competenţe şi posibilităţi de intervenţie în
funcţionarea sistemului monetar internaţional. Articolul IV al Statutului FMI stipulează
că unul din obiectivele principale ale sistemului monetar internaţional este „asigurarea
permanentă a condiţiilor fundamentale necesare stabilităţii economice şi financiare” şi că
„fiecare membru se angajează să colaboreze cu Fondul şi cu ceilalţi membri pentru a
asigura menţinerea unor disponibilităţi valutare ordonate şi a promova un sistem stabil
de cursuri valutare”, în această ordine de idei, se prevede că „Fondul va exercita o fermă
supraveghere a politicilor valutare ale membrilor şi va adopta politici specifice pentru a-i
ghida pe membri în ceea ce priveşte aceste politici”. n aplicarea acestor prevederi,
Consiliul de Administraţie a adoptat documentul intitulat „Supravegherea politicilor
valutare, care expune principiile la care trebuie să se orienteze politicile valutare ale
statelor membre şi modul ele supraveghere a FMI asupra acestor politici.
FMI exercită cu precauţie supravegherea şi aplică diferite metode de acţiune de la caz la
caz, în funcţie de situaţia concretă din fiecare ţară membră.
10. Banca Mondială, fiind un organism specializat al ONU, alături de FMI, sprijină financiar
dezvoltarea economico-socială a ţiirilor în curs de dezvoltare prin canalizarea către
acestea a fondurilor financiare mobilizate de la ţările dezvoltate.
Misiunea Băncii Mondiale constă în eradicarea sărăciei şi îmbunătăţirea standardului de viaţă al
populaţiei din ţările în dezvoltare. Este o instituţie de dezvoltare care acordă împrumuturi cu
dobândă redusă, credite fără dobândă şi granturi (credite nerambursabile) ţărilor în curs de
dezvoltare. De asemenea. Banca Mondială este una din cele mai mari organisme internaţionale
de finanţare a programelor în domeniile sănătăţii, învăţământului, luptei împotriva HIV/SIDA,
protecţia mediului şi a programelor de reduceri a datoriei ţărilor sărace.
Încurajarea investiţiilor străine private, prin intermediul garanţiilor oferite sau participării la
împrumuturi de capital. În situaţia în care capitalul privat nu este disponibil în condiţii
rezonabile, Banca urmează să procure mijloace financiare pentru scopuri productive în condiţii
mai avantajoase, fîe din capitalul său propriu, fie din mijloacele financiare atrase sau alte surse;
Stimularea dezvoltării echilibrate de lungă durată a comerţului internaţional şi menţinerea
unor balanţe de conturi echilibrate, prin înlesnirea investiţiilor internaţionale făcute pentru
dezvoltarea resurselor productive ale ţărilor membre, contribuind astfel la sporirea
productivităţii, ridicarea standardului de viaţă şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
11. Banca Centrală modernă este autoritatea monetară a ţării cu competenţe exclusive în
domeniul monedei şi creditului - emiterea de monedă, elaborare şi promovare a politicii
monetare, gestionarea sistemului de plăţi, reglementarea şi supravegherea băncilor şi
altor instituţii financiare. Obiectivele statutare ale Băncii Centrale. Banca Centrală, în
contextul gestiunii proceselor economice, are competenţa de elaborare şi promovare ei
politicii monetare, fapt care impune necesitatea stabilirii certe a priorităţilor şi
obiectivelor urmărite.
12. Băncile centrale moderne exercită funcţii prin care se evidenţiază rolul lor în cadrul
sistemelor monetare şi bancare, dar şi al economiilor în ansamblu. La acestea se referă:
funcţia de emisiune monetară, funcţia de centru al politicii monetare, funcţia de centru
valutar, funcţia de bancă a statului, funcţia de bancă a băncilor.
Originea băncilor se trage din Antichitate. Încă din perioada descompunerii comunei gentilice,
căpeteniile şi şamanii, în mâinile cărora se acumula bogăţia, deja dădeau mijloace cu împrumut.
Propăşirea cămătăriei şi apariţia banilor propriu-zişi au condiţionat apariţia instituţiilor
specializate în împrumuturi băneşti, care, începând cu secolul al XII-lea, capătă tot mai mult
contururile instituţiei financiare intitulate bancă. Temeiurile apariţiei băncilor se regăsesc în
expansiunea economică manifestată prin dezvoltarea producţiei şi intensificarea comerţului. În
aceste circumstanţe, a sporit cererea de bani, fapt care a impus dezvoltarea atât a monedei, cât şi
a relaţiilor de credit. Cuvântul bancă provine de la cuvântul italian banko, termen care la rândul
lui, derivă din limbile de sorginte germanică cu sensul de „scaun”. De aici, în Evul Mediu,
persoanele care efectuau schimbul de monedă, adică zarafii, şezând pe bănci de lemn la mese în
pieţe, erau numiţi în popor „bancheri”. În cazul în care clienţii erau înşelaţi, ei se revoltau, iar,
uneori, se ajungea până la distrugerea scaunului zarafului. Fraza „scaun stricat” în limba engleză
se pronunţă banker rotta. Aceasta şi este originea cuvântului bankrupt, adică faliment.
Banca este instituţia al cărei obiect de activitate constă în intermedierea monetară: „activitatea
principală a unei bănci constă în comerţul cu bani. Banca este aceea care, pe de o parte,
„cumpără” bani, suportând un cost sub forma dobânzii bonificate, iar pe de altă parte, „vinde”
banii acumulaţi, câştigurile obţinute regăsindu-se în dobânda percepută”.
Dobânda simplă se aplică în cazul acordării împrumutului pentru o perioadă nominală de
acumulare a dobânzii integre şi, se calculează reieşind numai din principal. Perioada
pentru care se acordă împrumutul poate fi exprimată în ani întregi sau în fracţiuni de an
(zi, săptămână, lună, trimestru, semestru etc.).
Dobânda compusă se aplică în cazul acordării împrumutului (de regulă, la depozitele
bancare) pentru o perioadă nominală de acumulare a dobânzii, fragmentată în mai multe
perioade nominale elementare de acumulare a dobânzii cu condiţia capitalizării acesteia,
astfel calculându-se reieşind din principal şi dobânda acumulată în perioadele precedente.
Dobânda bonificată este dobânda cu care sunt remunerate disponibilităţile băneşti ale
celor care şi-au constituit depozite bancare. În aşa mod, dobânda bonificată este dobânda
achitată de băncă titularilor de depozite la vedere, la termen, în valută şi a conturilor
curente.
Dobânda percepută exprimă dobânda încasată de bănci de la clienţii care beneficiază de
creditele acordate. În general, dobânda percepută pentru credite este mai mare decât
dobânda plătită pentru depozite şi conturile curente, marja constituind venitul băncii.
Potrivit naturii sale, dobânda poate îmbrăca atât forma scontului, cât şi forma dobânzii ordinare.
Dobânda aferentă operaţiunilor de scontare a titlurilor de credit este numită scont. În
general, „scontarea” este denumirea unei dintre principalele operaţiuni active ale băncii.
Esenţa acesteia constă în transformarea creditului comercial în credit bancar. În celelalte
cazuri, dobânda îmbracă forma sa ordinară.
În raport cu facilităţile aferente dobânzii, se operează cu dobânda standard şi dobânda
preferenţială.
Abordarea conceptului credit logic demarează cu interpretarea cuvântului credit, care are
origine latină şi provine de la „creditum”. Acesta însemna împrumut, datorie şi, totodată,
poseda sensul de încredinţez, cred. Latinescul credito înseamnă a avea încredere.
În acest mod, creditul reprezintă o relaţie economică dintre o persoană fizică sau juridică, care
acordă împrumut sau vinde mărfuri şi servicii pe datorie cu încrederea în rambursarea acestuia
sau achitarea cumpărăturilor la scadenţă (creditor), şi o altă persoană fizică sau juridică, care
primeşte împrumutul sau cumpără pe datorie cu condiţia restituirii şi plăţii unei dobânzi
(debitor), manifestată ca o tranzacţie realizată în baza unui contract.
Subiecţii creditului sunt persoanele fizice sau juridice (inclusiv instituţiile administraţiei publice)
care apar într-una din cele două ipostaze posibile: împrumutător şi împrumutat sau, în alţi
termeni, creditor şi debitor.
Creditorul este subiectul care dispune de mijloace temporar libere şi, din diferite motive, poate
să le acorde provizoriu pe un anumit termen în anumite condiţii unei alte persoane.
Debitorul este subiectul care are deficit provizoriu de mijloace şi, în anumite condiţii, se
împrumută pe un anumit termen.
Obiectul creditului îl constituie o largă varietate de bunuri, inclusiv bani, care sunt în excedent
provizoriu la creditor şi, în acelaşi timp, sunt în deficit temporar la debitor.
Garanţia reprezintă mijlocul legal prin care se asigură rambursarea creditului. În funcţie de
natura obiectului garanţiei, se poate distinge garanţia reală şi garanţia personală.
Garanţia reală are la bază gajul, care constă în valorile materiale depuse în contul datoriei
respective, prin a cărei valorificare, în caz de nerambursare a creditului, se pot obţine sumele
necesare achitării acestuia.
Garanţia personală reprezintă angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti suma ajunsă la
scadenţă. în cazul incapacităţii de plată a debitorului.
Dobânda este forma pe care o îmbracă plata achitată de debitor creditorului pentru folosirea
provizorie a obiectului creditului. Cuantificarea dobânzii se realizează prin utilizarea ratei
dobânzii.
Scadenţa indică termenul, data de rambursare a creditului şi achitare a dobânzii. Există un larg
diapazon al termenelor scadente de la o zi, în cazul creditelor interbancare, până la 30 de ani, în
cazul împrumuturilor obligatare.
Responsabilităţile subiecţilor constituie totalitatea obligaţiilor subiecţilor creditului ce ţin de
volumul creditului, mărimea dobânzii, scadenţă etc. Nerespectarea legislaţiei în vigoare şi
condiţiilor contractuale atrage după sine aplicarea unui şir de sancţiuni, cum ar fi amenzi,
punerea sechestrului pe unele bunuri etc.
Contractul de credit rezidă în acordul scris al subiecţilor creditului, care prevede condiţiile
acordării şi rambursării creditului, responsabilităţile părţilor contractuale şi alte clauze.
În Republica Moldova, rolul băncii centrale îi revine Băncii Naţionale a Moldovei. Banca
Naţională a Moldovei (în continuarea capitolului - BNM) a fost înfiinţată la 4 iunie 1991 prin
Decretul Preşedintelui Republicii Moldova în vederea realizării politicii unice şi independente în
domeniul circulaţiei monetare, a creditului, operaţiunilor în valută străină şi asigurarea unui
control eficient asupra activităţii sistemului bancar din republică prin reorganizarea Băncii
Republicane din Moldova a Băncii de Stat a URSS.
BNM este Banca Centrală a Republicii Moldova. Ea este o persoană juridică publică autonomă şi
este responsabilă faţă de Parlament.
Obiectivul fundamental al BNM, din 2006, este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Totodată, BNM promovează şi menţine un sistem financiar bazat pe principiile pieţei şi sprijină
politica economică generală a statului. Banca Naţională a Moldovei are un rol important în
procesul de tranziţie la economia de piaţă a Republicii Moldova.
BNM în ipostaza de autoritate monetară naţională, desfăşoară multiple şi specifice poziţiei sale
activităţi, cele de bază fiind:
Este importantă şi relaţia Republicii Moldova cu Banca Europeană de Investiţii, care a
finanţat şi a cofinanţat un şir de proiecte investiţionale. Aici vom menţiona împrumutul de 30
de mii. de euro pentru reabilitarea drumurilor de la Chişinău până la graniţa cu România,
împrumutul de 20 de mil. de euro pentru creşterea capacităţii şi reabilitarea aeroportului
Chişinău, împrumutul de 10 mil. pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de furnizare a apei
etc.