UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

DEPARTAMENTUL SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Tema: Familia – instituție

socială

Cioinac Nionela , Drd. Lector Universitar

1
Planul lecției
1.Noţiunea de familie. Tipuri de familie.
2. Stiluri de viaţă alternative faţă de familia clasică.
3. Funcţiile familiei.
4. Familia între tradiţionalitate şi modernitate.
5. Căsătoria – fenomen social. Social şi psiho-social
în alegerea partenerului conjugal.
6. Probleme sociale ale familiei.
7. Familia adoptivă.
2
Noţiunea de familie. Tipuri de familie

Familia reprezintă o comunitate de indivizi în

principal a soţului, soţiei şi copiilor lor, care se
bazează pe relaţii sociale şi biologice, avînd drept
scop principal pregătirea unei generaţii sănătoase
şi temeinic educate care să participe la
dezvoltarea societăţii.
Din perspectivă sociologică, familia poate fi definită ca un grup
social constituit pe baza relaţiilor de căsătorie, consanguinitate,
rudenie sau adopţie.

3
Noţiunea de familie. Tipuri de familie
Din perspectivă juridică, familia este un grup de persoane
între care s-au stabilit un set de drepturi şi obligaţii,
reglementat prin legi şi alte acte normative.
În viziunea cercetătorului francez Claude Levy-Strauss,
familia prezintă următoarele atribute principale :
a) îsi are originea în căsătorie ;
b) constă din soţ, soţie si copiii născuţi din uniunea lor, cu toate că,
uneori, acestui grup restrâns i se mai alătură si alte rude ;
c) grupul familial este unit prin drepturi si obligaţii morale, juridice,
economice, religioase şi sociale.

4
Noţiunea de familie. Tipuri de familie
O definiţie completă a familiei este dată de Murdock.
Cercetătorul preciza că familia este un grup social
caracterizat prin rezidenţă comună, cooperare economică
şi reproducţie. Este compusă din adulţi de sex opus dintre
care cel puţin 2 au relaţii sexuale recunoscute (aprobate
social) împreună cu copiii lor naturali – sau adoptaţi.
Astăzi, existenţa familiilor monogame, de homosexuali pune
în discuţie pertinenţa acestei definiţii.

5
Noţiunea de familie. Tipuri de familie

Pe parcursul istoriei relaţia dintre bărbat şi

femeie poate fi structurată în patru moduri:
1. Promiscuitatea.
2. Grupuri de cupluri – căsătoria în grup.
3. Poligamia - cu 2 forme: poliandria și
poliginia.
4. Monogamia.
6
Promiscuitatea
Se referă la interacţiuni sexual
neînfrînate, în afara căsătoriei.
În societăţile promiscure orice bărbat
putea fi eligibil pentru orice femeie,
nefiind respectate barierele de singe.

7
Căsătoria în grup
Doi sau mai mulţi soţi cu mai multe soţii, predomină
în perioada orînduirii primitive şi reprezenta
căsătoria dintre cîţiva bărbaţi şi cîteva femei.
Ex.Comunitatea Oneida din SUA înfiinţată la mijlocul
sec.XIX, unde fiecare bărbat era căsătorit cu
fiecare femeie şi îngrijeau de copiii comunităţii.
Grupul s-a extins la 300 persoane şi a rezistat 30
de ani.

8
 Poligamia
Căsătoria dintre un partener de un sex şi mai mulţi
parteneri de celălalt sex (un bărbat, soţ cu mai
multe soţii). Poligamia are 2 forme:
- poliandria (o femeie mamă, copiii ei şi mai mulţi
soţi), fiecare soţ trebuie să fie tatăl a cel puţin
unuia dintre copii;
- poliginia căsătoria dintre un bărbat cu două sau
mai multe soţii, de obicei un bărbat lua de soţii
toate surorile.
9
Monogamia
Căsătoaria dintre un singur bărbat şi o singură
femeie.
Distingem monogamie serială, care permite
recăsătoria şi monogamie strictă, care nu
permite recăsătoria.
În prezent monogamia este forma de familie
preferată în societăţile civilizate.

10
Tipuri de familie în funcție de numărul
de generații:
1. Familia nucleară, restrânsă sau conjugală este
alcătuită dintr-un cuplu conjugal (soţ-soţie)
împreună cu copiii, care trăiesc separat, într-o
locuinţă proprie, de celelalte rude apropiate.
Poate avea 2 forme: familia de origine și familia
proprie.
2. Familia extinsă sau lărgită formată din mai
multe familii nucleare, aparţinând unor generaţii
succesive.
11
Tipuri de familie în funcție de criteriul locuinței:

 Familia de rezidenţă, care constă din toate persoanele ce locuiesc

în aceeaşi casă. Sociologul american T.Burch apreciază că
persoanele care trăiesc în aceeaşi locuinţă, indiferent dacă sunt
sau nu rude, sunt considerate membri ai aceleiaşi unităţi familiale;
 Familia de interacţiune, care reprezintă grupul de persoane între
care există, în primul rând, relaţii de rudenie, dar şi relaţii de ajutor
reciproc, de schimburi de produse, vizite reciproce etc. Este vorba,
mai ales, de situaţia în care unul sau mai mulţi membri ai unei
familii sunt plecaţi la muncă / studii sau au părăsit familia.

12
Tipuri de familie în funcţie de criteriul
normalităţii :
Familii normale, alcătuite din soţ, soţie şi copii; îndeplinesc
adecvat funcţiile familiei; sunt constituite prin căsătorie
încheiată conform normelor juridice existente şi sunt
întemeiate pe dragoste reciprocă, respect şi stimă.
Familii anormale, din care lipsesc copiii (familie incompletă)
sau lipseşte unul din partenerii cuplului conjugal (familie
monoparentală); nu-şi îndeplinesc corespunzător funcţiile
care le revin; nu sunt constituite prin căsătorie; sunt
constituite potrivit unor calcule şi interese materiale .

13
Tipuri de familie:
În raport cu modul de exercitare a autorităţii distingem:
- Familii patriarhale - autoritatea este deţinută de bărbatul
cel mai în vîrstă;
- Familii matriarhale - autoritatea este deţinută de femeia
cea mai în vîrstă;
- Familii egalitare - puterea şi autoritatea sunt relative egal
distribuite între soţi.

14
Stiluri de viaţă alternative faţă de familia
clasică
În prezent familia a suportat următoarele schimbări sociale:
• scăderea intensității căsătoriilor;
• amânarea căsătoriilor spre vârstele mature;
• răspândirea uniunilor non-maritale;
• scăderea natalității;
• creșterea nașterilor extraconjugale;
• creșterea vârstei medii a mamei la naștere;
• creșterea divorțurilor;
• reducerea dimensiunilor familiei și a gospodăriei casnice;
• dereglarea consecutivităţii evenimentelor în biografiile individuale
(căsătoria, traiul în comun, naşterea copilului).

15
Ratele specifice de nupţialitate la bărbați, Ratele specifice de nupţialitate la femei,
total pe republică, anii 1980-2012 total pe republică, anii 1980-2012

16
Dinamica vârstei medii la căsătorie, Dinamica vârstei medii la prima
populație totală, 1980-2012 căsătorie, populație totală, 1980-2012

17
Proporția uniunilor non-maritale în numărul total
de cupluri conjugale

18
Vârsta medie la încheierea primei
căsătorii

19
Factorii determinanți ai evoluției
sociodemografice a familiei:
Factorii sociobiologici: • reducerea mortalității, în special a mortalității
infantile • creșterea duratei medii de viață • apariția metodelor
contraceptive moderne și creșterea controlului asupra fertilită ții.
Factorii socioeconomici: • modificarea caracterului muncii • creșterea
cerințelor față de reproducerea forței de muncă • rata înaltă de
ocupare a femeilor • mobilitatea socială și teritorială • asigurarea
socială • liberalizarea economică • globalizarea.
Factorii socioculturali • diminuarea rolului instituțional și cultural al
religiei• creșterea nivelului de educație a populației • creșterea
statusului femeii în societate și familie • majorarea timpului liber •
televiziunea, internetul.

20
Stiluri de viaţă alternative faţă de familia
clasică
Un rol important în modificarea familiei și a comportamentului demografic al
populației a avut tranziţia contraceptivă, care prezintă tranziţia de la
metodele tradiţionale de prevenire a sarcinii nedorite la cele moderne
(sterilizare, pilule contraceptive, dispozitivul intrauterin). Contraceptivele
au schimbat atitudinile şi comportamentul în ceea ce priveşte luarea
deciziilor cu privire la naşterea copiilor, ca rezultat, numărul dorit de copii
s-a micșorat.
Revoluţia contraceptivă este una dintre cauzele principale ale reducerii
fertilităţii începând cu anii 1960 -1970.
S-a micșorat (a dispărut) diferență dintre numărul de copii în familie şi
numărul dorit de copii. S-a diminuat numărul de copii nedoriţi
(neplanificaţi).

21
Stiluri de viaţă alternative faţă de
familia clasică
Începînd cu anul 1970 familia a înregistrat un declin şi au
început să se extindă modele alternative de viaţă, dintre
acestea cele mai răspîndite sunt:
A. Celibatul.
B. Coabitarea consensuală (concubinajul).
C. Familia fără copii (cuplul fără descendenţi).
D. Familiile monoparentale.
E. Familia reconstituită.
F. Cuplurile de homosexuali

22
Celibatul
Celibatul reprezintă opţiunea individului de a trăi singur.
Celibatul include persoane care nu întreţin relaţii sexuale
permanente, şi persoane care au relaţii sexuale cu alte
persoane celibatare.
Celibatul are drept consecință scăderea natalităţii, ceea ce
a determinat în majoritatea ţărilor adoptarea de acţiuni de
descurajare a acestuia: taxe pe celibat, impozite mai mari
pentru celibatari, restricţii în obţinerea de credite pentru
locuinţe din fondurile publice.

23
Celibatul
N. Mitrofan i C. Ciuperca arată că, în general, cauzele extinderii
fenomenului de celibat sunt:
de natură obiectivă - (cauze de ordin sexual - impotenţa sexuală;
cauze de ordin psiho-relaţional - lipsa unor aptitudini pentru
parteneriat, stări depresive, complexe de inferioritate; cauze de
ordin material - constrangeri economice, lipsa locuintei etc),
de natură subiectivă (existenta unei imagini deformate asupra familiei
şi funcţiilor ei, lipsa de curaj în asumarea responsabilităţilor
familiale şi parentale;psihotraume, datorate conflictelor conjugale
grave din familia de origine etc.)

24
Celibatul
Celibatarul se confruntă cu o serie de probleme de ordin
psiho-social:
- sentiment de frustrare în raport cu rudele, cunoscutii,
prietenii, colegii care îşi au familiile lor;
- sentimentul de culpabilitate faţa de sine şi faţă de
societate;
- sentimentul izolarii si abandonului;
- sentimentul de insecuritate socială, cu cat se înainteaza
în vîrstă.

25
Coabitarea consensuală (concubinajul)
Concubinajul este o formă de cuplu alcătuit din persoane de
sex opus, între care nu există relaţii de căsătorie. Din
punct de vedere funcţional, cuplul consensual nu diferă
de familia nucleară, el îndeplinind toate funcţiile familiei.
De către mulţi sociologi este considerată o parte
premergătoare căsătoriei, fiind considerată ca o
posibilitate de a creşte şansele de alegere a unui partener
portivit. Cercetătorii pentru a analiza efectele
concubinajului analizează următoarele aspecte: religios,
psihologic, social, juridic, economic.

26
Coabitarea consensuală (concubinajul)

Studiile au demonstrat că, cu cît un cuplu are o

perioadă de coabitare premaritală mai lungă, cu
atît este mai puţin probabil să ajungă la căsătorie.
Mai mult decît atît, aceste cupluri nu au o stabilitate
mai mare, ele putînd să se destrame prin divorţ în
aceeaşi măsură ca şi cuplurile care nu au locuit
împreună înaintea căsătoriei.

27
Coabitarea consensuală (concubinajul)

Deosebim trei tipuri de persoane care

coabitează:
- cei care aleg concubinajul ca o alternativă
temporară;
- cei care tind spre căsătorie;
- cei care decid să conveţuiască astfel ca o
alternativă permanentă la căsătorie.

28
Coabitarea consensuală (concubinajul)

Roland Johnson descrie patru categorii de coabitanţi:

1.Concubinajul de tip „acoperiş”, care se bazează pe nevoia copleşitoare de a fi
legat de cineva, de a fi iubit, persoana accepta aproape pe oricine în calitate de
concubin/ă.
2. Concubinajul emancipare, este un tip care apare atunci când persoana vrea să
demonstreze – celor de - o vârstă cu ea sau părinţilor săi - că este liberă să ia
singură decizii.
3. Concubinajul convenienţă este o relaţie convenabilă, din punct de vedere
economic cu intenţia este de a împărţi cheltuielile în jumătate.
4. Concubinajul testare este o modalitate de a „încerca ” partenerul înainte de a se
intra într-o relaţie oficială. Partenerii vor, sau cred că vor să se căsătorească.
Partenerii doresc să vadă dacă sunt compatibili, exersând mariajul.

29
Coabitarea consensuală (concubinajul). Cauze.
• Emanciparea societăţii sub influenţa (uneori chiar sub presiunea) modelului
occidental.
• Satisfacerea nevoilor sexuale la nivel superior.
• Cerinţele crescănde în continuă calificare şi educaţie, necesare asigurării unui
loc de muncă corespunzător.
• Dorinţa tinerilor de a face carieră.
• Dorinţa unei relaţii intime emoţionale nesubordonate vreunui contract legal.
• Bani insuficienţi pentru oficializarea relaţiei în condiţii decente, în situaţia în care
nici părinţii nu-i mai pot sprijini pe copii ca altădată.
• Dispariţia unor restricţii, care erau impuse modului de convieţuire.
• Inexistenţa unor avantaje, politici de stat care să stimuleze întemeierea de
familii.
• Numărul mare de divorţuri. Frica de căsătorie.

30
Familia fără copii (cuplul fără descendenţi)
Este un cuplu căsătorit, care nu are încă, sau nu va avea niciodată copii.
După sociologii români I. Mitrofan, C. Ciuperca familia fara copii/ cuplul fără
descendeţi reprezintă un model de mariaj centrat pe adulţi, spre care se
orientează o parte semnificativă a populatiei tinere (în ţările dezvoltate, între
10/20% din populaţia adultă căsătorită), ponderea fiind mai mare la cuplurile
urbane şi la cele în care soţia urmează o carieră profesională.
Familia fara copii este o nouă formă a familiei răspîndită în majoritatea statelor lumii.
Familiile fără copii în trecut erau puţin frecvente şi, în mod obişnuit erau fie obiectul
compătimirii comunitare (cînd nu puteau avea copii), fie al dezaprobării (cînd nu
doreau să aibă copii).
Republica Moldova este printre ţările cu cea mai mare rată a
infertilităţii în Europa. În Moldova fiecare al cincilea cuplu căsătorit
nu poate avea copii.!!!

31
Familia fără copii (cuplul fără descendenţi).
Cauze.
 nepriceperea sau frica de a fi părinţi;
 dorinţa de a avea mai multă libertate;
 partenerii doresc să se bucure de intimitatea lor o perioadă mai lungă de timp, să
testeze stabilitatea relației lor pentru a nu avea eșecuri printrun divorț;
 cuplul are dificultăţi economice sau soţii doresc să se realizeze economic,
financiar, profesional (obținerea unui serviciu, cumpărarea unei locuințe etc.);
 emanciparea femeii şi reorientarea către o viață personală și profesională,
ducând astfel la amânarea rolului matern;
 stresul ridicat, datorită creșterii timpului petrecut la serviciu, ducând astfel la
scăderea capacității reproductive și a intimității în cuplu;
 infertilitatea unuia sau ambilor soţi.

32
Familiile monoparentale
Sunt rezultatul divorţului, al decesului unuia dintre părinţi, al naşterilor
precoce în afara căsătoriei sau decizia unei femei trecute de 30 ani
de a naşte un copil sau mai mulţi în afara căsătoriei.
În unele ţări ponderea acestor familii este destul de ridicată. Aceste
familii se confruntă, inevitabil, cu dificultăţi mult mai numeroase
decât familiile nucleare complete.
Familia monoparentală este un grup social constituit pe baza relaţiilor
de rudenie sau adopţie, între unul dintre părinţi (cel singur) şi
copilul sau copii săi caracterizat de stări afective aspiraţii şi valori
commune.
În mare parte prevalează mama cu copii şi mai putin tata cu copii.

33
Familiile monoparentale. Probleme.
 Este fragilă din punct de vedere social, deoarece puţine
sunt rupturile dintre soţi, care se petrec în linişte şi fără
conflicte.
 Scăderea nivelului de trai şi creşterea riscului de
excluziune sau dependenţă social.
 Singurătatea.
 Probleme de sănătate
 Suferinţa copiilor.
Pentru unele familii aceasta este un statut temporar, pînă
reintră într-o nouă relaţie, pentru altele este definitivă.
34
Familia reconstituită.
Este familia în care unul sau ambii parteneri au mai fost căsătoriți
anterior.
Familia reconstituita este complexă, populată nu numai de copiii celor
doi membri recăsătoriţi, ci şi de şase perechi de bunici vitregi, rude
ale partenerului anterior, rude ale noului partener, şi familia
anterioară căsătoriei subiectului, cea de origine.
Ambiguitatea rolurilor determină ca familia reconstituită să fie în
dificultate.
Fiecare recăsătorit aşteaptă ca celalalt să fie o nouă şi îmbunătăţită
versiune a partenerului anterior.
Rata divorţurilor în urma celei de-a doua căsătorii este mai înaltă decît cea de după prima căsătorie.
Studiile demonstrează că cei care au mai fost divorţaţi au aşteptări mai mari de la căsătorie decît cei
care nu au mai fost căsătoriţi.

35
Familia reconstituită.Probleme:
 conflicte cu foştii parteneri de viaţă;
 părinţii vitregi au un comportament neadecvat faţă de copiii vitregi,
mai ales legat de atitudinile şi relaţiile acestora cu parinţii naturali;
 probleme apar şi în legătură cum să fie chemat părintele vitreg pe
nume, sau să fie numit „mamă” şi „tată”;
 problema este mult mai complicată cînd în urma unor divorţuri
succesive, unii copii pot să fie crescuţi şi educaţi consecutiv de mai
multi “taţi”,”mame”;
 stereotipul social prezintă recăsătoria ca fiind o sursă de suferinţe
suplimentare pentru copilul lipsit de un parinte.

36
Familia reconstituită.
Deosebim 3 tipuri de conduite ale mamelor/taţilor vitregi:
- substituirea mamei/tatălui biologic asumîndu-şi în
întregime responsabilităţile şi dreptul de control şi
disciplinare în raport cu copilul, preocupîndu-se de
bunăstarea lui fizică şi emotională.
- joacă rolul de altă mamă, alt tată dublînd rolul părintelui
biologic.
- mamă vitregă prietenă/tată vitreg prieten care încearcă să
cîstige afecţiunea copilului, dar nu şi să-l disciplineze.

37
Ratele specifice de nupțialitate pentru
căsătoriile repetate, bărbați

38
Ratele specifice de nupțialitate pentru
căsătoriile repetate, femei

39
Cuplurile de homosexuali
Relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex au existat din cele mai
vechi timpuri, doar că ele ţineu de domeniul privat.
Începînd cu anii 1960 persoanele homosexuale din mai multe ţări au
început să se organizeze în asociaţii şi să desfăşoare un activism
social orientat spre îndepărtarea stigmatizării sociale.
Solicitarea legalizării căsătoriei de acelaşi sex a apărut începând cu
anul 1980. În unele ţări, în prezent s-a acceptat căsătoria între
persoane de acelaşi sex şi adopţia copiilor (Olanda, Canada).

40
Funcţiile familiei. Funcția de reproducere
Prin funcţia de reproducere, familia contribuie hotărâtor la menţinerea
şi supravieţuirea umanităţii şi a societăţii. Ea asigură mecanismul
înlocuirii membrilor societăţii de la o generaţie la alta.
La nivelul unui cuplu comportamentul reproductiv poate fi înfluenţat de
următorii factori: vîrsta soţiei, durata căsătoriei, starea de sănătate
a cuplului, angajarea profesională a soţilor, nivelul de instrucţie,
comunicarea dintre parteneri.
Politicile sociale promovează ca fiecare familie sa nască 3 copii. În
Moldova statistic la fiecare familie revin 1.3 copii.

41
Funcţia economică
Funcția economică rezultă din necesitatea asigurării condiţiilor
materiale necesare vieţii de familie şi creşterii copiilor.
Funcţia economică se axează pe bugetul familial.
Cercetări privind realizarea funcţiei economice au fost efectuate de
către Frederik le Play, care a clasificat bugetele familiale în felul
următor:
- bugete echilibrate (cheltuielile nu depăşesc veniturile);
- bugete dezechilibrate.
De asemenea, distingem familii cu bugete comune si familii cu bugete
separate.

42
Funcția economică
Enghel menţiona că, cu cît o familie cheltuie mai mult pentru produse
alimentare, cu atît nivelul ei de trai este mai înalt.
În familiile tradiţionale, soţul aducea principalele venituri în familie şi
aceasta este cauza pentru care el dispunea de autoritate, iar soţia
este ocupată cu gospodăria şi depinde economic de soţ.
În societăţile moderne, funcţia economică este realizată de către toţi
membrii săi.
În statusul economic şi social al femeii au intervenit modificări:
creşterea posibilităţilor de egalizare a poziţiilor de putere şi
autoritate între soţ şi soţie în cadrul familiei, creşterea posibilităţilor
femeilor de a avea o carieră socială şi profesională proprie.

43
Funcţia de socializare
În orice societate familia constituie factorul primordial al formării şi
socializării copilului. Părinţii şi cei din familie transmit copilului
limba, norme, valori, principii de conduită.
Park afirma că omul nu se naşte uman, ci devine în procesul
educaţiei.
Părinţii exercită influenţe educaţionale asupra copiilor prin 2 modalităţi:
- în mod direct - prin acţiuni mai mult sau mai puţin organizate şi
dirijate, utilizînd o serie de metode şi tehnici educative;
- în mod indirect - prin modele de conduit oferite precum şi prin
climatul psihosocial existent în grupul familial.

44
Funcţia de socializare
Pe parcursul evoluţiei societăţii funcţia de socializare a fost afectată de unele schimbări
sociale: sistemul şcolar a înlocuit procesul instructive - educativ al familiei; părinţii nu mai
pot asigura transmiterea de cunoştinţe copiilor şi de asemenea petrec puţin timp cu ei,
prestînd un serviciu.
Din perspectiva socializării se pot contura 3 tipuri de familie:
- familie înalt educogenă, care sprijină educarea copiilor şi realizează o legătură
strînsă cu şcoala pentru a asigura controlul asupra copilului;
- familie satisfăcător educogenă, care asigură copiilor condiţii de educaţie familială,
dar nu organizează şi nu controlează systematic activitatea în această direcţie;
- familie slab educogenă, caracterizată prin lipsa educaţiei sau a controlului parental,
sau exces de control, care au ca rezultat: egoismul, minciuna, insuccese şcolare,
comportament deviant.

45
Funcţia sexuală
Studiile au demonstrat că sexul este la fel de important pentru femei şi
bărbaţi.
Societatea însăşi influenţează normele de viaţă sexuală în familie.
Funcţia sexuală este unica care a urmat o traiectorie ascendentă.
Dintr-o poziţie marginală inferioară sexualitatea a devenit în societatea
modernă unul din factorii ce condiţionează existenţa, dezvoltarea
sau destrămarea unui cuplu sau unei familii.
În majoritatea societăţilor are loc regularizarea comportamentului
sexual : nu se permit relatii sexuale intamplatoare în cadrul familie,
sunt interzice relatiile sexuale intre rudele apropiate - incestul
(parinti-copii, frati-surori, bunici-nepoti, unchi-nepoti, verisori
degradul I, II, III in unele tari)
46
Funcţia de solidaritate familială
Solidaritatea este o funcţie complexă ce antrenează toate momentele vieţii familiale şi pe toţi
membrii acesteia. Ea asigură unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emoţională,
protecţia şi încrederea grupului familial.
Solidaritatea familială are 3 nivele:
 Nivelul relaţiei conjugale, se efectuează prin cunoaşterea fiecărui partener. Un bărbat şi o
femeie îşi reunesc destinele pentru a trăi într-un mediu al intimităţii şi al căldurii sufleteşti,
cît şi pentru sprijinul reciproc şi asigurarea securităţii personale.
 Nivelul relaţiei parentale, vizează modul de relaţionare cu copiii, strategiile educaţionale
utilizate. Duvall menţionează 2 modele de relaţii: modelul mamei tradiţionale (rigidă, cu
afecţiune ascunsă şi cea care mereu are dreptate); modelul mamei moderne (flexibilă şi
utilizează puţine metode restrictive). Analog Elder a identificat modelul tatălui tradiţional şi
tatălui modern.
 Nivelul relaţiei fraternale, implică ansamblul relaţiilor interpersonal dintre copiii ce aparţin
aceleiaşi familii, are un rol important în procesul devenirii personalităţii. Relaţia fraternală
generează 2 tipuri de situaţii: cea care dezvoltă o afecţiune reciprocă dintre fraţi, cea care
dezvoltă o relaţie de rivalitate.

47
Funcţia gospodărească - casnică

Se axează pe administrarea gospodăriei, pregătirea

hranei, menținerea sănătății fizice a membriilor
familiei, îngrijirea copiilor și a membrilor vârstnici
ai familiei.
În familiile moderne această funcţie este distribuită
uniform între membrii familiei sau este realizată de
către servicii specializate, în familia tradiţională ea
revine femeii.

48
Familia între tradiţionalitate şi modernitate

49
Căsătoria – fenomen social
Căsătoria este o modalitate - acceptată social – prin care
două sau mai multe persoane constituie o familie.
Aceasta poate implica un aspect juridic (recunoaşterea
formală de către o instituţie legitimă a uniunii maritale) şi
un aspect religios (recunoaştere formală, prin sacralizare,
de către o instituţie religioasă legitimă a uniunii maritale).
Căsătoria este uniunea liber consimţită dintre indivizi de sex
opus, recunoscută şi legitimată social.

50
Căsătoria – fenomen social
Sociologul Cuber înaintează următoarele tipuri ale
căsătoriei:
1. Căsătorie obişnuită – conflictele sunt inevitabile şi de regulă se
exprimă verbal.
2. Căsătorie devitalizată – scăderea dragostei în primii ani de
căsătorie şi orientarea spre alte activităţi (cresterea copiilor cel mai
des).
3. Căsătorie vitalizată se bazeză pe relaţii afective puternice.
4. Căsătorie pasivă – partenerii se mulţumesc cu ceea ce au şi se
dedică meseriei.
5. Căsătorie totală – unde domină o armonie desăvîrşită.

51
Căsătoria – fenomen social
În literatura românească distingem următoarele tipuri de
căsătorie:
 Căsătoria prin răpire constă, în răpirea soţiei şi este utilizată în acele societăţi în
care femeile sunt în număr mai mic decât bărbaţii.
 Căsătoria prin cumpărare,, se stabileste un “preţ”/ o “zestre” pentru mireasă/mire
(sau un serviciu).
 Căsătoria prin aranjament, multe societăţi consideră căsătoria o instituţie socială
extrem de importantă atât pentru individ, cât si pentru societate si de aceea
consideră că ea trebuie “aranjată” şi nu lăsată la discreţia tinerilor lipsiţi de
experienţă si de maturitate.
 Căsătoria prin consensul părţilor este cea mai cunoscută practică de realizare a
căsătorei. Conform acestei metode, opţiunea maritală este făcută în mod
exclusiv de către cei doi tineri, care urmează să se căsătorească

52
Criterii de alegere a partenerului conjugal:
o Sindromul dragostei romantice teorie înaintată de W.Goode, care presupune
idealizarea celui iubit , uneori pînă la “orbire”, totul se lasă în voia emoţiilor.
o Determinanţii socio-demografici (vîrsta, statutul socio-profesional,rasa, etnia,
religia).
o Homogamia spaţio-geografică (acelaşi sat, oraş, ţară). Endogamia stabileste
alegerea partenerului din interiorul aceluiasi grup; oamenii se pot căsători între ei numai
dacă aparţin aceleiasi rase, religii, caste, etnii. Exogamia stabileste alegerea partenerului
din afara grupului, respectiv din afara familiei nucleare, a clanului, tribului sau comunităţii
locale.
o Mecanisme psihosociale : transferul de excitabilitate nervoasă - cercetările au
demonstrate că în situaţii de criză, dacă persoanele au în prejmă persoane
attractive au tendinţa de a se îndrăgosti); atractivitatea fizică; amestecul
părinţilor; efectul greu de cucerit; similaritate şi complimentaritate.
o Piaţa maritală (apelul la anunţuri matrimonial sau agenţii matrimoniale).

53
Problemele sociale ale familiei
• problemele legate de statusul economic şi social al femeii;
• modificările din relaţiile dintre soţi;
• mentalitatea bărbatului, orientată spre o anumită înţelegere
tradiţională a masculinităţii;
• divorţul;
• violenţa în familie şi abuzul faţă de copii;
• alcoolismul;
• gelozia;
• probleme sexuale ale cuplului (impotenţă, frigiditatea, infertilitate);
• probleme ale vârstnicilor - lipsa unui mod de îngrijire adecvat;
instituţionalizarea vîrstnicilor.
54
Divorțul: cauze
a) Creşterea mobilităţii geografice şi sociale.
b) Simplificarea legilor privind divorţul.
c) Emanciparea economică a femeii care oferă femeii o independenţă. Femeia nu
mai suportă orice comportament al soţului.
d) Vîrsta: diferenţe foarte mari de vîrstă între soţi, căsătorii la vîrste foarte timpurii.
e) Şocuri familiale: experienţe traumatizante la nivelul familiei, decesul copiilor, a
unor rude apropiate, pierderi materiale importante.
f) Diferenţe sociale, economice sau culturale.
g) Instabilitatea familiilor din care provin partenerii: modele de familii conflictuale,
familii cu probleme de socializare.

55
Durata medie a căsătoriei la momentul divorţului. Populaţia
totală, anii 1985-2012

56
Vârsta medie la desfacerea
căsătoriei. Populaţia totală, anii
1980-2012

57
Violența domestică: teorii
Teoriile biologice pun accentul pe factorii genetici și
neuropatologici sau pe traumatisme craniene.
Teoriile psihologice și psihopatologice (concepția lui Freud
despre masohismul feminin) femeia masohistă este
descrisă ca dorind să fie bătută asemenea unui copil
neajutorat și rău. Violența în familie este o deviere a
comportamentului autodistructiv dinspre sine spre o altă
persoană. Bărbații care se simt frustrați îți exteriorizează
sentimentele negative asupra soției și copiilor lor.

58
Violența domestică: teorii
Teoria sistemelor explică violența ca rezultat al acțiunii
sistemului familial, violența este preluată din familie.
Teoria sociologică violența creată în familie conduce la
violență în societate și invers, cauzele comportamentului
violent se află în mediul care trăiește persoana.
Teoriile feministe conform cărora maltratarea soției trebuie
studiată în contextul societății, care se bazează pe forma
de organizare patriarhală. Structura patriarhală a familiei
legitimează inegalitatea dintre sexe, unde femeile nu sunt
niciodată pe poziție de învingător.

59
Familia adoptivă
În literatura de specialitate au fost elaborate mai multe definiţii privind adopţia:
- Adopţia este instituţia juridică în virtutea căreia între o persoană, numită adoptator şi altă
persoană numită adoptat, se stabilesc raporturi de rudenie asemenea celor dintre părinţi şi
copii (Avornic Gh., Cojocaru V)
- Adopţia este o masură specială de protecţie a drepturilor copilului, prin care se stabileşte
filiaţia între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului.
(I.P. Filipescu)
- Cătălin Zamfir în “Dicţionarul de sociologie” propune următoarea definiţie: adopţia -
înfierea este actul prin care cineva devine părintele legal al unui copil care nu este propriul
său descendent natural.
- Adopţia este o măsură specială de protecţie a drepturilor copilului, prin care se stabileste
filiaţia între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului
prin intermediul unui organ competent – instanța de judecată - în rezultatul căruia între
adoptat și descendenții săi și adoptator și rudele acestuia apar drepturi și obligații identice
cu cele ce apar între copil și părinţii fireşti (biologici).

60
Familia adoptivă
Analizînd istoricul evoluţiei adopţiei identificăm 3 tipuri de adopţie:
- Adopţia comunitară - întîlnită după cel de-al doilea război mondial şi constă în
faptul că de copii abandonaţi erau crescuţi de toată comunitatea. În localitate se
aduceau copii fără părinţi şi prin rotaţie fiecare familie avea grijă timp de 24 ore
de cîte un copil. Astfel copiii aparţineau comunităţii şi erau educaţi de toţi.
- Adopţia solidară, care a fost întîlnită des în satele Republicii Moldova şi consta în
oferirea spre creştere a unui copil unei alte familii, care nu are copii, cel mai des
aceste familii fiind rude. Copilului i se păstra numele de familie, putea să-şi
viziteze părinţii biologici, dar locuia în altă familie. Erau cazuri cînd copilul numea
mamă şi tată şi părinţii biologici şi pe cei spirituali, dar cel mai des spuneu mamă
şi tată doar părinţilor spirituali.
- Adopţie suport - este realizată cu scopul unui sprijin social. Familia care nu avea
copii îşi dorea ca la bătrîneţe, sau în caz de boală să aibă cineva grijă de ei, şi
pentru aceasta adopta un copil.

61
Familia adoptivă
În raport cu provenienţa copiilor distingem următoarele
tipuri de adopție :
- Adopție pură, adică adopția copiilor fără părinți, cu statut
de adopţie, ridică cele mai multe probleme de relaţionare
şi integrare.
- Adopția copiilor soțului/soţiei.
- Adopția de la rude pînă la gradul IV.
- Adopţia propriului copil de la mama surogat
(nereglementată juridic în Republica Moldova).

62
Funcțiile adopției
- Se realizează protecția interesului copilului lipsit de ocrotire în familia sa
biologică.
- Se satisface dorința cuplurilor care nu au copii firești de a-și manifesta
sentimentele de ocrotire și afecțiune față de un copil, care nu este descendentul
lor biologic.
- Funcția de socializare de formare a personalității copilului.
- Funcția culturală care are drept scop transmiterea valorilor și normelor sociale.
- Funcția de normalizare. Copilul abandonat în mare parte este etichetat de
societate, astfel el ajunge să se simtă altfel decît ceilalți copii, iar prin adopție se
oferă posibilitate copilului ca să se simtă la fel ca ceilalți, un copil normal.
- Funcția familială. Adopția oferă posibiliatea de a crește într-o familie chiar dacă
copilul nu a avut - o niciodată, s-au a fost despărțit de ea din anumite motive
întemeiate.

63