RUDENIA

Alfred R. Radcliffe-Brown, Claude Lévi-Strauss, Marcel Mauss, Edward E. Evans-

Pritchard şi-au orientat cercetările înspre aspecte ale familiei şi rudeniei,
concentrându-se în special pe căsătorie şi pe descendență (sisteme parentale).
George Peter Murdock: trei caracteristici principale ale rudeniei/familiei:
 locuinţa comună a membrilor,
 cooperarea economică şi
 reproducerea biologică.
Două tipuri de definiții ale familiei:
• cea restrânsă, conform căreia familia este un grup social format dintr-un cuplu
căsătorit şi copiii acestuia;
• cea lărgită, care identifică familia cu grupul social ai cărui membri sunt legaţi
prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţiune, care trăiesc împreună,
cooperează sub aspect economic şi au grijă de copii.
I. Rudenia mitică
Este percepţia inițială a identităţii substanţiale în cadrul grupurilor
umane şi totodată cea care atestă cea mai nobilă formă de
consubstanţialitate: înrudirea avea la bază legătura dintre oameni dar
şi dintre oameni şi zei.
Hierogamiile – căsătoririle între oameni și zei sau între zei care
întemeiau dinastii umane; descendențe cu origini divine;
Strămoșii mitici – întemeietori ai genealogiilor originare, venerați ca
autori și protectori ai neamului;
Confreriile – frăţiile spirituale extinse, supuse protecţiei unei divinităţi
care era considerat antecesorul, părintele ezoteric al tuturor membrilor
cetei.
II. Rudenia socială
Nu se întemeiază pe legături de sânge sau de afinitate, dar care, în mai mare
măsură chiar decât în rudenia biologică, realizează solidarizarea unei comunităţi.
Menirea sa principală este de a integra social, prin subordonarea la un set social de
prescripţii, membrii pe care îi include.
Rudenia legală: adopția; înseamnă integrarea în grupul de filiaţie a unui membru
care nu face parte din grupului de rudenie biologică (de consanguinitate);
urmaşului adoptat i se conferă, pe lângă responsabilitatea patrimonială, identitatea
patronimică a părintelui adoptiv.
Rudenia economică: frăţia de moşie, în civilizaţiile agrare, băciile de rând, în
civilizaţiile pastorale (răţia de moşie, năşia de moşie sau cuscria de moşie sunt
tipuri de cooperare care se refereau la schimbul de servicii în activităţi specifice
cum ar fi curăţatul pădurii, desţelenitul sau gunoitul ogorului).
Rudenia spirituală: instituie şi consacră în cadrul comunităţii legături de tip familial
între persoane între care nu există relaţii de consanguinitate. Recunoaşterea socială
a acestor legături nu este impusă prin lege, ci prin cutumă şi prin anumite ritualuri
sociale (nășitul, moșitul).
III. Rudenia naturală
Rudenia naturală include, conform demersului inaugurat de Lewis H.
Morgan (1871),
consanguinitatea sau filiația, adică existenţa unor grupuri de rude
alcătuite din totalitatea persoanelor ce au cel puţin un strămoş
comun (Alfred R. Radcliffe-Brown, Meyer Fortes) şi
afinitatea (grupuri sau categorii de rude reunite în urma căsătoriei
membrilor lor).
Descendența/filiația
Descendenţa/filiația uniliniară (patriliniară/agnatică sau matriliniară),
conform căreia apartenenţa consanguinică a copiilor este determinată
prin referire la doar unul din cei doi părinţi (tatăl sau mama).
Descendența/filiaţia nediferenţiată, biliniară sau cognatică, în care
apartenenţa la grupul de consanguinitate se transmite prin ambii
părinţi.
În sfârşit, unele societăţi definesc comunităţile consanguine nu prin
grupuri constituite de descendenţii unui aceluiaşi strămoş, ci prin
totalitatea persoanelor care au o rudă comună..
Afinitatea sau alianța
Teoriile alianței (Claude Lévi-Strauss, Louis Dumont, Rodney Needham)
conțin explicații asupra regulilor matrimoniale corespunzătoare schimbului
matrimonial, prescripţiilor şi prohibiţiilor de uniune conjugală, reparţiţia
universului social în funcţie de categorii complementare de consanguini şi
afini.
Alianţa este o formă de asociere supusă instabilităţii şi impreciziei care
rezultă din mobilitatea şi diversitatea formulelor de alianţă conjugală
cunoscute de-a lungul timpului (la care adăugăm formele inedite de menaj
experimentate sau adoptate de populaţiile moderne).
În istoria familiei, afinitatea şi alianţa au constituit unul din cele mai
importante resorturi de organizare socială a comunităţilor şi au reprezentat
măsura capacităţii de afirmare publică a grupurilor de rudenie
 Rudenia – tip de ordine socială
Rudenia desemnează raporturile de consanguinitate (rude între care
există legături de sânge), de afinitate sau alianţă (care apar în urma
căsătoriei între familiile soţului şi soţiei), dar şi pe cele de comuniune
spirituală, consacrate de regulă în urma unui ritual de în-rudire.
În formele tradiţionale de organizare socială (antice, ţărăneşti sau
naturale), rudenia se suprapunea peste întregul corp social. Ea acoperă
atât dimensiunea verticală, a descendenţei, a perpetuării (materiale,
biologice, culturale etc.) societăţii sau neamului,
cât şi pe cea orizontală, reprezentată prin fraternitate, baza
solidarităţii prin comuniune, şi prin relaţiile de alianţă ce se stabilesc
în urma unei uniuni conjugale, baza solidarităţii prin cooperare.
 1. Descendența
Descendenţa înseamnă succesiunea generaţiilor unei comunităţi de
neam. Ea reprezintă finalitatea socială şi familială fundamentală care
constă în preluarea, păstrarea, sporirea şi transmiterea patrimoniului
genetic, material, cultural al unui grup de rudenie.
Descendența poate fi spirituală/religioasă, socială/legală, biologică.
Din punct de vedere cultural, există descendențe:
matrilinară sau uterină,
patriliniară sau agnatică,
biliniară sau cognatică.
 2. Conjugalitatea
Formele căsătoriei, diferită spațio-temporal, au scopul legitimării
raporturilor de filiaţie/paternitate şi de fraternitate.
Formule de conjugalitate:
• Poligamii (poliginii, poliandrii)
• Monogamii
Tipuri speciale/excepționale de conjugalitate:
• Leviratul
• Sororatul
• Căsătoria avunculară
Schimburi matrimoniale: endogamia și exogamia
Endogamia este obiceiul selectării partenerilor conjugali din interiorul aceluiaşi grup
de rudenie. Căsătoriile erau reglementate şi controlate riguros de grupurile de
rudenie.
Finalitatea strategiilor matrimoniale endogame era păstrarea purităţii neamului şi a
integrităţii patrimoniului.
Solidaritatea şi coeziunea unor asemenea grupuri era maximă.
Forme de endogamie: endogamie teritorială, socioeconomică (ocupaţie, avere),
etnico-religioasă sau rasială.
Exogamia este fenomenul invers faţă de endogamie, cel care sparge solidaritatea
grupurilor de rudenie prin impunerea căsătoriilor între parteneri aparţinând unor
grupuri de rudenie, locale, etnice etc. diferite. Regula exogamiei, a căsătoriei în afara
grupului de apartenenţă (sau de descendenţă) se explică foarte coerent prin teoria
asupra schimbului matrimonial, alegerea unui partener dintr-un grup exterior
crescând aria alianţelor şi a serviciilor sociale.
Incestul sau prohibirea consanguinităţii conjugale
Definiție generală: „stabilirea unei legături conjugale ilicite între persoane
aflate într-un raport de rudenie de sânge sau prin alianţă, într-un grad
interzis de lege”.
De vreme ce definirea rudeniei diferă de la o cultură la alta, incestul este
o formă conjugală prohibită care se manifestă diferit la nivelul fiecărei
societăţi concrete.
Conform lui L. Lévy-Bruhl, el nu a fost însă definit ca atare - şi nici în vreo altă formă - de populaţiile
primitive. La acestea populaţii, incestul este ceva care nu se întâmplă şi nici nu se poate întâmpla, este,
în cel mai rău caz, absurdul accidental, monstrum. Etimologiile termenului ar susţine această definire
negativă şi imprecisă a incestului. Astfel, incest, cuvânt comun celor mai cunoscute limbi europene
(engleză, franceză, spaniolă, italiană) derivă din latinescul castum (pur, cast), reprezentând o negare a
acestei stări de curăţenie, de armonie. În chineză, termenul indică dezordine în relaţiile sociale, având o
tentă socio-culturală şi mai clară, în timp ce în indoneziană, termenul pentru incest, suprapus celui de
adulter are atât o conotaţie social-morală, de impropriu, repugnant, cât şi una estetică, de ceva
neplăcut, dizgraţios.
 Teorii biologice finaliste ale incestului
• Interzicerea incestului are ca scop prevenirea efectelor negative ale
încrucişării rudelor apropiate.
Explicaţia a fost criticată, de vreme ce ea atribuia tuturor societăţilor o viziune
eugenică, o interpretare genetică ce nu a putut fi atinsă decât în urma progreselor
ştiinţelor naturale. Pe de altă parte, chiar geneticienii atrag atenţia asupra dublului
efect pe care relaţiile în interiorul familiei, între rude apropiate le pot avea: atât
consecinţe negative, degenerescente (fertilitate redusă, speranţă de viaţă limitată,
slabă rezistenţă la boli etc.), cât şi pozitive (păstrarea şi perpetuarea trăsăturilor
genetice pozitive, eliminarea celor negative, a celor străine).
• Comportamentul psihologic şi fiziologia umană se opun incestului.
Conform acestor teorii, există o aversiune naturală, instinctivă a oamenilor faţă de
asemenea relaţii; cu alte cuvinte, între cei înrudiţi îndeaproape nu se manifestă
atracţie sexuală. Dacă asemenea aversiune sau blocaj ar exista într-adevăr înscris între
datele naturale, biologice umane, ar fi evident inutilă o lege care să o repete.
 Teorii sociologice finaliste ale incestului
• Teoria psihanalitică (Sigmund Freud): toţi oamenii sunt confruntaţi cu dorinţe
incestuoase, pe care şi le reprimă (complexul lui Oedip) , la originea cărora stă un
fapt social negativ, uciderea tatălui, masculul cel mai bătrân al hoardei, singurul care
avea acces la toate femeile, de către fiii săi. Culpabilitatea uciderii părintelui se va
opune, inconştient, însoţirii cu nevestele celui răpus, posibile mame ale fiilor săi.
• Teoria condiţionării demografice: oamenii primitivi trăiau relativ puţin (35 de ani),
pubertatea era târzie (în jurul vârstei de 15 ani), fertilitatea femeilor era limitată,
așadar relaţiile între părinţi şi copii erau practic imposibile : la vârsta când cei din
urmă erau maturi sexual, părinţii erau bătrâni sau deja morţi.
• Teoria beneficiului social al exogamiei (Cl. Lévi-Strauss): incestul, demers care
marchează trecerea de la natură spre cultură, de la hoardă spre societate, nu este
decât reflexul negativ al prescripţiei exogame. Înrudirea între cei care sunt deja
apropiaţi are dezavantajul de a ignora căile alianţei intergrupale; interzicerea
incestului, opunându-se tendinţelor separatiste ale consanguinităţii este condiţia
realizării în exterior a schimbului de femei care atrage după sine afinitatea şi
cooperarea.