Sunteți pe pagina 1din 25

Ce este antropologia?

antropos = om, logos = vorbire, cunoaștere


„Un discurs despre unitatea Omului în diversitatea
apartenențelor sale (biologice, sociale, culturale)”,
concentrat pe „gândirea asemănărilor în unități și constante
umane, dar permanent prinsă în descrierea empirică a
diversității observate (mai mult sau mai puțin) nemijlocit pe
teren” (Mihăilescu, 2007, p.9)
Ce este antropologia?
„Antropologia este studiul ființelor umane (..). Ea se ocupă în principal
cu o singură specie, Homo sapiens (termenul zoologic pentru specia
noastră), și nu cu o multitudine de organisme diferite, precum în cazul
botanicii și zoologiei, deși antropologii fizici studiază și diferitele specii
de primate înrudite cu omul. Obiectivul nostru este să învățăm tot ceea
ce putem despre specia noastră – cum am devenit ceea ce suntem, ce am
realizat și care ar putea fi potențialitățile noastre. (...)
Antropologia poate fi împărțită, în mare, în antropologie fizică și
antropologie culturală. Antropologia fizică studiază Homo sapiens ca
organism fizic, în timp ce antropologia culturală este preocupată de
culturile umane și modurile de viață, atât în prezent, cât și în trecut.
Antropologia culturală poate fi subdivizată în trei ramuri principale:
lingvistică, etnologie și arheologie.” (Victor Barnouw, 1987)
Ce este antropologia fizică?
Antropologia fizică urmăreşte patru probleme fundamentale: diversitatea
raselor în spaţiu, fixarea raselor în timp, inegalitatea raselor şi perfectibilitatea
raselor.
•„Rasa este o varietate a speciei, mai mult sau mai puţin fixată prin ereditate,
iar specia este un ansamblu de fiinţe care dau între ele produse fecunde,
încrucişarea progeniturii cărora dă naştere altei fiinţe asemănătoare” (P.
Lester, 1936),
•„O rasă este reprezentată de o grupă de oameni, care se deosebeşte printr-o
îmbinare de caractere fizice şi psihice, proprie ei, de orice altă grupă de
oameni, şi care dă naştere altor oameni asemănători”, E. Günther)
•„Prin rasă înţelegem o grupă de oameni ale căror însuşiri fizice şi psihice,
genotipice şi fenotipice sunt aşa de caracteristice, încât asemănările între
indivizii grupei, ca şi caracterele deosebitoare de alte grupe să poată fi metric
şi descriptiv stabilite” (I. Făcăoaru, 1936).
Ce este antropologia fizică?
Criterii rasiale: culoarea pielii, tipul şi culoarea părului, dezvoltarea
pilozităţii, forma şi culoarea ochilor, nasul, buzele, urechile, sânii, organele
genitale, prognatismul (evidenţierea feţei faţă de craniu) sau steatopygia
(forma feselor).
Criteriile măsurabile: indici ai capului (indicele cefalic, facial, nazal), taliei
sau ai proporţiilor dintre corp şi membre.
Grupurile rasiale rezultate din cercetarea unor asemenea deosebiri sunt grupul
pigmeu (boşimanii, hotentoţii, pigmeii africani şi asiatici), grupul negru
(negrii africani, melanezieni, cei din sudul Indiei şi Ceylon, australieni),
grupul galben (amerindienii, eschimoşii, mongolii, turanicii), grupul alb (rasa
nordică, rasa alpină, rasa mediteraneană, laponă, indoneziană şi polineziană).
Ce este antropologia fizică?

Principalele teorii care explica apariţia raselor sunt:


•teoria monogenezei (rasele s-au dezvoltat ulterior apariţiei lor dintr-o
singură rasă sau pereche originară),
•teoria poligenezei (rasele au apărut toate în locuri diferite şi s-au păstrat
de-a lungul timpului) şi
•teoria ologenezei (umanitatea a apărut în mai multe locuri,
nediferenţiat, iar rasele s-au format ulterior).
Ce este antropologia fizică?
Preocupări de ameliorare a rasei – eugenie.
Eugenia pozitivă prevede „valorificarea” biologică maximă a mariajelor,
prin certificarea stării de sănătate a partenerilor, încurajarea naşterilor,
păstrarea unor registre genealogice familiale, care să menţioneze
calităţile şi defectele tuturor ascendenţilor.
Eugenia negativă urmăreşte descurajarea naşterilor în familii în care se
constată procese degenerative, mergând până la legalizarea sterilizării,
în cazul celor atinşi de tare ereditare sau a criminalilor asupra cărora se
aplică ipoteza caracterelor criminale ereditare.
Ce este antropologia culturală?
• Antropologia socială sau culturală urmăreşte prin cartografierea faptelor
culturale şi civilizaţionale, sferele de cultură, tipurile sociale, provinciile
etnografice etc.
Direcții explicative:
• Teoria răspândirii sau a difuziunii susţine că civilizaţia, ca o formulă unică de
organizare socială, sau elementele sale s-au format într-un singur loc (Egipt,
Mesopotamia etc.), după care au circulat şi s-au răspândit şi la alte popoare.
• Teoria ideilor elementare, care nu consideră originea comună ca unică explicaţie a
asemănării între două fenomene sociale, propune posibilitatea ca ele să fi apărut
independent unul de altul, în condiţii asemănătoare.
• Teoria convergenţei propune posibilitatea ca fenomene cu aceeaşi origine să apară,
astăzi, foarte diferite sau ca, dimpotrivă, fenomene cu origini diferite să pară astăzi
asemănătoare până la identitate, datorită fenomenului convergenţei.
Ce este antropologia?
Condiția ontologică:
Se precizează în sec. al XIX-lea, când bogăția de date datorate marilor
descoperiri geografice este sistematizată:
1859: Charles Darwin – Originea speciilor/On the Origin of Species
1861: Henry Sumner Maine – Dreptul străvechi/Ancient Law
1865: John McLennan – Căsătoria primitivă/Primitive Marriage
1870: John Lubbock – Originea civilizației/The Origin of Civilization
1871: Edward B. Tylor – Cultura primitivă/Primitive Culture
1877: Lewis H. Morgan – Societatea străveche/Ancient Society
Condiția ontologică a antropologiei
Surse de inspirație în precizarea obiectului antropologiei:
•Natura umană: esența spirituală a ființei umane, asupra căreia căreia clima,
relieful, asocierea şi alţi factori acţionează în vederea diferențierii.
Natura umană a fost interpretată ca determinată fie de natură (realitatea fizico-biologică), fie
de spiritualitate.
Giambattista Vico (1725) nota trei instituții universale: religia, familia și cultul morților.
André Leroi Gurhan (1964): existenţa materială o determină pe cea socială, iar comunitatea
umană se integrează lumii naturale în sensul umanizării mediului. Grupurile conjugale,
poate primele definite prin diferenţiere funcţională, presupun o anumită specializare în
funcţie de regimul alimentar şi de modalităţile de creştere a copiilor: „totalitatea culturală
vitală este inclusă în grupul conjugal şi repartizată între bărbat şi femeie”. André Leroi-
Gourhan, op. cit., vol. I, p. 219.
Condiția ontologică a antropologiei
Surse de inspirație în precizarea obiectului antropologiei:
Ideea de progres: modele ale evoluției umanității; evoluționismul cultural
Auguste Comte – evoluția gândirii în trei stadii: teologic, metafizic și pozitiv
Lewis H. Morgan – sălbăticie, barbarie, civilizație
James G. Frazer – magie, religie, știință
Edward B. Tylor - „Lumea educată a Europei și Americii fixează practic un
standard, plasând firesc propriile sale națiuni la un capăt al seriei sociale și
triburile sălbatice la celălalt, aramjând restul societăților omenirii între aceste
limite, după cum ele corespund mai îndeaproape vieții sălbatice sau celei
culturale....” (1871)
Obiectele de studiu în antropologie
Obiectele predilecte de studiu în antropologie:
•fenomenele primitive (antropologia este o sociologie a societăților
primitive sau o știință a istoriei); societățile primitive se caracterizau
prin
dimensiuni mici,
tehnologie rudimentară,
absența scrierii,
izolare relativă,
ritm scăzut de schimbare socială (inerție/stabilitate socială);
ulterior, termenul de primitiv a fost înlocuit cu cel de simplu sau arhaic
și
Obiectele de studiu în antropologie
• comunitățile mici (unitățile fundamentale și elementare ale vieții umane)
Sunt grupuri de intercunoaștere, în care fiecare om are acces la majoritatea
datelor de cunoaștere a celorlalți oameni și a lumii înconjurătoare;
datorită autonomiei, autohtonismului și autosuficienței, sunt formațiuni
umane fundamentale, unități elementare ale vieții social-umane:
sunt izolate, așadar cultura lor este în mai mare măsură decât cea a
comunităților deschise, pură, necontaminată de influențe externe;
este reprezentativă pentru unitatea socio-umană consecutivă (societate,
popor sau grup etnic), dar numai în măsura în care aceasta este organizată
pe aceleași principii comunitare;
favorizează cercetarea comparativă
Condiția metodologică a antropologiei
• Privirea antropologică presupune descoperirea celuilalt și, totodată,
obiectivarea sinelui.
• În cercetarea obiectului său, antropologia presupune „ieșirea din
centru”, raportarea nonvalorică, neutră la ceilalți sau adoptarea stării
de „străin universal” - perspectivismul.
• Metoda de cunoaștere predilectă este ancheta de teren (Mauss, 1913,
Malinowski, 1922) și observația participativă.
• Una dintre limitele cele mai pregnante ale acestei metode (și ale
perspectivismului) este relativismul.
Pigmei: Tribul Yali, Tribul Samburu,
Indonezia și Papua Noua Guinee, 2010 Kenia și Tazania, 2010

http://glavclub.ru/ro/ancient-tribes-in-our-time-primitive-tribes-preserved-to-this-day.html http://glavclub.ru/ro/ancient-tribes-in-our-time-primitive-tribes-preserved-to-this-day.html
Neneți, Rusia

https://incredibilia.ro/12-triburi-salbatice-culturi-exotice/
Tribul Mustang, Tribul Maori,
Nepal, 2011 Noua Zeelandă, 2011

http://glavclub.ru/ro/ancient-tribes-in-our-time-primitive-tribes-preserved-to-this-day.html http://glavclub.ru/ro/ancient-tribes-in-our-time-primitive-tribes-preserved-to-this-day.html
Tribul Asaro (Mudmen), Papua Noua Guinee, 2010

https://incredibilia.ro/12-triburi-salbatice-culturi-exotice/
Tribul Gauchos, Argentina

https://www.jimmynelson.com/people/gauchos
Tribul Rabari, India, 2012

http://glavclub.ru/ro/ancient-tribes-in-our-time-primitive-tribes-preserved-to-this-day.html http://glavclub.ru/ro/ancient-tribes-in-our-time-primitive-tribes-preserved-to-this-day.html
http://glavclub.ru/ro/ancient-tribes-in-our-time-primitive-tribes-preserved-to-this-day.html
https://www.pinterest.com/pin/468726273692463853/
/
http://roncea.ro/2010/07/27/credinta-la-romani-anii-80-tarani-la-slujba-la-manastirea-sucevita-fotografii-de-dinu-lazar
https://rezistentacrestinablog.wordpress.com/2016/11/20/familia-este-cea-alcatuita-din-barbat-si-femeie-cine-pune-presiune-sa-legiferam-un-tip-de-familie-despre-care-se-spune-ca-asa-e-in-occident-sa-ramana-la-ei/
https://pxlshot.ro/intrare/concurs-foto-portretul-taranului-roman-taranul-11078
http://www.trilulilu.ro/imagini-calatorii/taranca-in-gura-humorului-in-asteptarea-ratei-catr
https://www.google.ro/search?q=țărancă+româncă&tbm=isch&tbs=rimg
https://www.boredpanda.com/woman-beauty-atlas-mihaela-noroc/

S-ar putea să vă placă și