GRUPUL FAMILIAL

I. Definirea şi caracterizarea
grupului familial
II. Tipologia familiei
III. Căsătoria – modalitate
social acceptată de constituire a familiei
IV. Funcţiile familiei
 I. Definirea şi caracterizarea grupului
familial
• Etimologic, conceptul de familie provine din latinescul “famulus”,
care avea un sens mai larg de supus, robitor, ascultător şi un sens
mai restrâns de rob, slugă, slujitor.

• Dicţionarul de sociologie menţionează două sensuri ale acestui

termen: un sens larg, în contextul căruia familia reprezintă “un grup
social ai cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie
sau adopţiune şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport
economic şi au grijă de copii (definiţie formulată de Murdock,
1949). Un sens restrâns, familia ar desemna un cuplu căsătorit şi
copiii acestuia.

• În dicţionarul UNESCO, familia este înţeleasă ca o “formă de

comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care uneşte pe soţi şi
pe descendenţii acestora prin relaţii strânse de ordin biologic,
economic, psihologic şi spiritual
 Definiţie sociologică concretă, operaţională
• Înţelegem familia ca o formă de comunitate umană, un grup primar, cu
toate caracteristicile acestuia, care se deosebeşte de celelalte grupuri
primare prin câteva note specifice:
• uneşte membrii (persoane) prin relaţii de căsătorie, consangvinitate sau
adopţiune;
• de regulă membrii unei familii trăiesc împreună, alcătuind un singur
menaj;
• desfăşoară o activitate economică comună;
• membrii ei sunt legaţi prin anumite relaţii de ordin biologic, spiritual şi
ideologic, menţinând şi perpetuând cultura societăţii date;
• îşi acordă sprijin emoţional-afectiv interacţionând în cadrul rolurilor de soţ-
soţie, mamă-fiu, mamă-tată, etc;
• în condiţiile statului şi dreptului, grupul se întemeiază pe anumite reguli
prevăzute în acte oficiale.
 II. Tipologia familiei
A. În raport cu gradul de cuprindere al sistemului familial,
• 1. familia nucleară (constituită dintr-o pereche maritală (soţ, soţie) şi urmaşii ei, care
locuiesc şi gospodăresc împreună )

• 2. familia extinsă este tipul de familie care cuprinde pe lângă nucleul familial şi alte rude şi
generaţii, constituită din cuplul conjugal şi copiii lui, la care se pot adăuga părinţii soţului
şi/sau ai soţiei, cu soţi, soţie şi copiii acestora, precum şi unchi sau mătuşi ai cuplului. De
regulă, într-o familie extinsă trăiesc trei generaţii, adică părinţii, copiii acestora şi părinţii
copiilor sau rude ale acestora

Murdock, distinge, în funcţie de dimensiunea şi de modul lor de alcătuire, mai multe

variante de familii lărgite, după cum urmează:

a. familia extinsă propriu-zisă

b. familia lineară (lineal-familiy)
c. familia tulpină (sistem family)
 III. Căsătoria – modalitate social acceptată de constituire a familiei

• căsătoria ca o “modalitate acceptată la nivel social prin care două sau mai
multe persoane constituie o familie” (Dicţionarul de sociologie.
• Căsătoria poate comporta un aspect juridic (sancţionarea formală de către o
instituţie legitimă) şi un aspect religios (sancţionarea formală de către o
instituţie religioasă, legitimă, a uniunii maritale).
• În ambele tipuri, are loc recunoaşterea socială a uniunii maritale

• Căsătoria, mariajul este o instituţie care se găseşte în orice societate şi

cultură.
• În mod tradiţional, căsătoria se realizează printr-o ceremonie publică (nuntă).
• Elementul explicit al relaţiei dintre parteneri îl constituie relaţiile sexuale.
• Căsătoria constituie condiţia esenţială pentru legitimarea urmaşilor, le dă
acestora un statut social acceptat.
• Ea are tendinţa de a fi o relaţie stabilă şi de durată.
• Căsătoria are ca funcţie principală să lege între ele două neamuri, între care, în
mod obişnuit, nu există legături de consangvinitate.
• Din punct de vedere juridic, căsătoria reprezintă uniunea liber consimţită
dintre bărbat şi femeie, încheiată cu respectarea dispoziţiilor legale, cu scopul
întemeierii unei familii.
Reguli de constituire a cuplurilor maritale

• În general există două tipuri de reglementare maritală:

• Endogamia, potrivit căreia alegerea partenerului se realizează în cadrul
aceluiaşi grup, respectiv oamenii se pot căsători între ei numai dacă aparţin
aceleiaşi caste, rase, religii sau grup etnic.
• Exogamia, potrivit căreia partenerul se alege din afara grupului, din afara
familiei nucleare, a clanului, a tribului sau a comunităţii locale.
• Este de menţionat că prin endogamie se asigură stabilitatea şi
reproducerea contextului socio-cultural, iar prin exogamie, legături şi
schimburi cu alte populaţii.
• Exogamia se bazează pe rudenie şi pe afirmarea incestului drept tabu
(interzicerea relaţiilor sexuale între rude de sânge). Definirea relaţiei de
rudenie este o problemă de ordin social, ea fiind diferită de la o cultură la
alta. În unele societăţi, tabuul de incest acţionează până la a treizecea
generaţie, iar în societăţile care au sisteme legislative, interdicţia de
căsătorie vizează circa trei generaţii (părinţi-copii; fraţi-surori; bunici-
nepoţi).
• Deşi este o normă culturală universală, tabuul de incest a fost parţial
ignorat în unele societăţi. Sunt cunoscute în special exceptările de la acest
tabu practicate de familiile regale (dinastiile egiptene, familiile regale din
Hawaii, familiile imperiale Inka).
 Formele căsătoriei
• a) Monogamia - reprezintă forma de căsătorie în care, pe un timp dat, o
persoană e căsătorită cu o singură altă persoană. Este forma cea mai răspândită
la nivel mondial, fiind considerată forma cea mai civilizată de căsătorie.
Creştinismul consideră această formă ca fiind naturală şi binecuvântată de
Dumnezeu, interzicând celelalte forme de căsătorie. În societăţile europene sau
de cultură europeană, codurile civile recunosc doar această formă de uniune
maritală.
• b) Poligamia - forma de căsătorie dintre o persoană de un anumit sex cu mai
multe persoane de sex opus. A fost o formă de căsătorie răspândită în mai multe
societăţi tradiţionale, ea îmbracând două forme: poliandria şi poliginia.
• b1) Poliandria, forma de căsătorie dintre doi sau mai mulţi bărbaţi cu o
singură soţie, este o formă de căsătorie relativ rar întâlnită. Uneori se practică
poliandria fraternă, în cadrul căreia fratele mai mic are dreptul de a întreţine
relaţii sexuale cu soţia fratelui mai mare (în comunităţile în care numărul
femeilor este mult mai mic decât cel al bărbaţilor).
• b2) Poliginia este forma de căsătorie dintre un bărbat şi două sau mai
multe soţii. Această formă este practicată doar în unele societăţi, fiind susţinută
de unele religii (Secta Mormonilor, islamismul care permite căsătoria cu
maximum patru femei). În ţările de religie creştină este considerată o formă
păgână de căsătorie, care nu este tolerată de Biserică. Într-un număr mare de
cazuri, cei care realizează căsătorii multiple sunt bărbaţii cu un status economic
ridicat, întrucât pentru a se putea încheia căsătoria este necesar să se achite un
preţ al logodnicei (poliginia elitistă) sau cei săraci (poliginia populară).
 Formele căsătoriei- continuare

• c) Căsătoria de grup (căsătoria a doi sau mai mulţi soţi cu două sau mai
multe soţii) nu a putut fi atestată ca normă socială de către cercetările
realizate, majoritatea specialiştilor considerând-o ca un mod de căsătorie
marginal.
• d) Căsătorii între persoane de acelaşi sex, îndeosebi sub forma
drepturilor soţului de a avea o soţie-bărbat, cum este cazul unor grupuri
etnice de amerindieni din America de Nord şi Sudan sau căsătoria între
femei, care este o formă mult mai rară.
• Explicaţii:
• Criteriul timp – monogamia serială (forma suroratului (căsătoria cu sora
fostei soţii) sau a leviratului (căsătoria cu fratele fostului soţ).
• Criteriul economic (poligamia elitistă şi populară)
• Explicaţie demografică - proporţia dintre numărul femeilor şi al
bărbaţilor într-o perioadă dată. În condiţiile în care numărul de femei şi
de bărbaţi este sensibil egal, probabilitatea căsătoriilor monogamice este
mai mare, iar când apare o disproporţie se impun căsătoriile multiple.
• Pe de altă parte, disproporţia dintre sexe este determinată fie de
războaie, care duc la micşorarea drastică a numărului de bărbaţi, fie de
infanticid selectiv, care poate fi direct (suprimarea deliberată a vieţii
copilului), fie indirect (neglijenţă în alimentaţie, în îmbrăcăminte) şi se
 IV. Funcţiile familiei

• 1.Funcţia biologică a familiei presupune abordarea următoarelor dimensiuni:

• A. O primă latură, asigurarea unor relaţii sexuale normale, satisfacerea unor necesităţi
sexuale normale.
• B. O altă dimensiune esenţială a funcţiei biologico-sanitare, o reprezintă procrearea copiilor
sau funcţia demografică a familiei.
• În cadrul comportamentului demografic, specialiştii disting trei tipuri reprezentative,
corespunzătoare unor etape de dezvoltare economică şi socială, unor condiţii concrete de
viaţă ale colectivităţilor umane:
• 1. comportament pozitiv sau natural, caracteristic societăţilor în care reproducerea
populaţiei se realizează exclusiv în funcţie de capacitatea sa biologică, fără nici o intervenţie
din partea cuplului familial;
• 2. comportament negativ sau de tranziţie, care constă în limitarea conştientă a
numărului de copii de către cuplu.
• 3. comportament optimal reprezintă tipul de comportament ideal, în cadrul căruia se
realizează o concordanţă deplină între dorinţele şi posibilităţile familiei şi necesităţile
societăţii, atât în ceea ce priveşte numărul copiilor, cât şi în ceea ce priveşte calitatea acestora.
2. Funcţia economică

• În analiza funcţiei economice desprindem următoarele aspecte:

• latura productivă a familiei (presupune asigurarea de venituri din activităţi din

cadrul familiei şi evitarea de cheltuieli prin acoperirea unor necesităţi ale
membrilor familiei de către familie însăşi, în interiorul acesteia.)

• pregătirea profesională a tinerilor (Această dimensiune a funcţiei economice a

familiei se referă la “măsura în care familia asigură sau nu, şi în ce mod, însuşirea
unei profesii de bază de către adolescenţi” . Ea diferă de la un tip de societate la
altul)

• realizarea şi administrarea bugetului familiei şi studiul locuinţei (Cea mai

importantă latură a funcţiei economice a familiei o constituie realizarea şi
administrarea unui buget comun de venituri şi cheltuieli. Aceasta este indisolubil
legată de asigurarea unor venituri corespunzătoare care să acopere necesităţile
membrilor familiei. Problema se ridică referitor la cine sunt cei care aduc veniturile
şi în ce măsură, cine administrează bugetul …).
3.Funcţia de socializare

• Socializarea este un “proces de interacţiune socială prin care individul

dobândeşte cunoştinţe, valori, atitudini şi comportamente necesare
pentru participarea efectivă la viaţa socială
• Rezultanta procesului de socializare o constituie personalitatea
socială, iar modelul cultural pe care se sprijină formarea acestei
personalităţi este aşa-numitul sociotip sau “personalitate de bază”.
• În orice societate, pe lângă aceste configuraţii psiho-socio-culturale
comune se constată existenţa unor configuraţii suplimentare de
răspunsuri, în funcţie de anumite grupuri ”socialmente definite”
înăuntrul societăţii, de poziţiile, de statusurile indivizilor în societate.
Aceste configuraţii de răspunsuri legate de statute (de nobil, sclav,
conducător, subordonat, tată, fiu etc.) sunt denumite ”personalităţi
de status” (Status Personalities
 4. Funcţia de asigurare a securităţii emoţionale.
• Ideea de securitate emoţională este în corelaţie cu întregul mod complex de organizare a activităţilor umane –
începând de la cele biologice elementare, legate de hrană, adăpost, odihnă şi sfârşind cu cele de muncă, de participare
la cultură, cunoaştere etc. precum şi condiţiile în care se constituie – condiţii naturale, economice, social-politice,
culturale. Totuşi, cea mai importantă condiţie de asigurare a securităţii emoţionale este mediul familial adecvat, orice
abatere conduce inevitabil la apariţia unor disfuncţii. Viaţa depinde atât de valorile, aspiraţiile, orientările, aptitudinile,
capacităţile fiecăruia, cât şi de condiţiile obiective în care trăieşte.
• Asigurarea securităţii emoţionale a membrilor familiei duce la creşterea coeziunii acesteia, a solidarităţii membrilor.
• Factorii ce contribuie la formarea şi dezvoltarea acestui sentiment de-a lungul vieţii umane, începând cu copilăria,
continuând cu adolescenţa, maturitatea şi terminând cu bătrâneţea. Mama are rolul cel mai important în viaţa
copilului. Ea nu numai că dă viaţă copilului, dar în mod tradiţional, ea este cea care se ocupă de creşterea copilului.
Acest lucru se bazează pe faptul că femeile au o abilitate mai mare în îngrijirea copilului. Rolul tatălui, în mod
tradiţional, este de a asigura material nevoile familiei, de a crea un spaţiu normal şi curat pentru creşterea copilului.
Alt rol este de a urmări comportarea copilului şi în caz de nevoie de a corecta, de a disciplina abaterile lui. Un alt loc
important îl ocupă bunicii care reprezintă legătura dintre părinţi şi copii. Bunicii au un rol pacificator, ei asigură un
sentiment de încredere, responsabilitate şi dependenţă. Ei asigură Un alt rol important în dezvoltarea armonioasă a
copilului îl au fraţii-surorile. Este o relaţie de tip special care presupune o mare longevitate, influenţe şi ajutor
reciproc, ea este o relaţie suportivă. În acelaşi timp legăturile dintre fraţi presupun de multe ori fricţiuni, competiţii
pentru câştigarea afecţiunii părinţilor. Se pare că are o importanţă mare şi ordinea în care s-au născut copiii
• Fenomenele care acţionează negativ : alcoolismul, violenţa, consumul de droguri, anturajul negativ, gelozia,
infidelitatea, incompatibilitatea, lipsa de încredere, amestecul excesiv al părinţilor şi rudelor, lipsa resurselor
financiare, sărăcia, valori religioase diferite, pregătire profesională diferită