UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE
Anul I, Forma de învățământ IF, Grupa 7
Disciplina: Antropologie culturală

Rudenia
Forme şi rol
în societatea românească

Țurlea Marius Florian

 Antropologia îşi propune să studieze omul social, cu tot ce presupune
această condiţie a lui. Demersul înţelegerii omului cultural în contextul
timpului, spaţiului şi a naturii lui sociale presupune studierea celor mai
diverse aspecte, de la modul în care se îmbracă până la relaţia lui cu
divinitatea, nevoia de a se înrudi în plan orizontal şi vertical, aspectele
biologice ale înrudirii, cât şi cele spirituale.

Formele rudeniei

Rudenia a început să fie percepută ca modalitate de relaţionare biologică

abia în ultimii 200 de ani. Până atunci, latura spirituală a rudeniei stătea la
baza legăturilor dintre oameni, fie că era vorba de o alăturare cu semeni,
generată de diferite nevoi de conviețuire sau supravieţuire, fie din convingerile
oamenilor în ceea ce privește originea lor divină, descendenţa din zei.
Termenul rudenie desemnează, în limba română, legătură directă sau
colaterală între persoanele care fac parte din aceeaşi familie. Definiţia
lexicografică a termenului familie – „formă socială de bază, întemeiată prin
căsătorie, şi care constă din soţ, soţie şi din descendenţii acestora.”1
Relaţiile de rudenie structurează societăţile umane, iar în calitate de
trăsătură universală a acestora şi de fenomen cultural, fac obiectul de studiu al
antropologiei, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când apar
lucrările antropologului L. H. Morgan, considerat fondatorul studiilor
consacrate înrudirii. Antropologii observă că în toate societăţile, relaţiile de
rudenie se organizează în sisteme complexe de rudenie pe criteriul filiaţiei, dar
prezintă şi structuri minimale sau elementare de rudenie (LéviStrauss,
1973:105). 2
Principiile de organizare a rudeniei sunt descendenţa (sau solidaritatea
verticală) şi căsătoria (sau alianţa). Baza solidarităţii în cadrul grupurilor de
rudenie o constituie consubstanţialitatea membrilor, care poate fi biologică,

1
DEX, 1998.
2
Alina Bursuc, O abordare antropologică și semantica a rudeniei, 2011

1
dar şi spirituală. Cu alte cuvinte, rudenia se atestă prin identitatea substanţei
corporale sau a celei spirituale.3
Astfel, rudenia ajunge să fie clasificată în trei categorii generale: rudenia
naturală, rudenia socială şi cea mitică.
Caracterul natural al rudeniei şi familiei a legat permanent acești doi
termeni, familia având la bază rudenia, fie că e vorba de cea naturală, în care
consubstanţialitatea membrilor este biologică, prin descendenţă, fie că rudenia
este generată de organizarea socială sau de relaţii familiale cu o concentrare
asupra aspectelor spirituale ale acesteia.
Familia este un grup social cu bază biologică sau socială, a cărui
trăsătură fundamentală constă în identitatea substanţială a membrilor săi.
Termenul de identitate substanţială se referă atât la relaţiile de sânge stabilite
între membrii unui grup familial (consubstanţialitatea fizică, tradusă în
consangvinitate), cât şi la împărtăşirea unei aceleiaşi „substanţe” morale,
culturale, religioase, etice etc., aşadar la conturarea unei identităţi complexe.
Un al doilea reper fundamental al familiei ca obiect al reflexiei sociologice este
finalitatea. Din acest punct de vedere, completăm definiţia familiei
distingând-o ca grup a cărui finalitate constă în preluarea, păstrarea, sporirea
şi transmiterea unui patrimoniu genetic (biologic), economic (avere mobilă şi
bunuri imobile), moral (norme şi valori), religios (ritualuri şi credinţe),
cultural (tradiţii şi cutume) şi social-identitar (patronimul ca semn al unei
identităţi sociale legitime).4

Rudenia naturală, fie că se referă la relaţiile de sânge, fie la cele

conjugale (cu derivatele lor), se bazează pe constrângeri evidente şi, ca atare,
naturale, cum ar fi concepţia bisexuală (care implică un termen matern şi unul
patern) sau reproducerea biologică. Cel mult, ea mai poate lua în considerare
anumite contexte sociale specifice, cum sunt cele care reglementează
excluderea sistematică a unor parteneri sexuali, adică incestul. Înrudirea nu

3
Corina Bistriceanu Pantelimon, Suport de curs Antropologie culturală, Universitatea Spiru Haret,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, 2020
4
Adrian Majuru, Istoria şi antropologia familiei, 2012

2
este, însă, numai expresia unor legături naturale. Integrate unor sisteme
conceptuale, culturale deosebite, relaţiile de rudenie reprezintă, înainte de
toate, o realitate socială şi culturală, care poate fi abordată din diferite
unghiuri, între care le distingem pe cel social-normativ şi pe cel
mitico-simbolic.5

Rudenia socială se referă la relaţiile de tip familial întemeiate, de

această dată, ca o consecinţă a rudeniei naturale, care nu se întemeiază pe
legături de sânge sau de afinitate, dar cu rol foarte important în coalizarea,
solidarizarea unei comunităţi sau pentru satisfacerea unor situaţii sociale, cum
ar fi prin intermediul adopţiei, consacrată şi reglementată juridic încă din
antichitate.
În toate societăţile, rudele biologice ale unui bărbat intră în relaţie de
rudenie socială cu rudele biologice ale femeii cu care se căsătoreşte şi invers,
bărbatul se înrudeşte cu părinţii, fraţii şi surorile soţiei. Mai mult decât atât, pe
lângă realizarea acestor relaţii de rudenie, oamenii simt nevoia cimentării
unei solidarităţi sociale şi atunci îşi fac rude în mod artificial, prin intermediul
unor ritualuri şi acte cu caracter social cum ar fi adopţia, năşia ori înfrăţirea.6
Rudenia s-a concentrat pe spaţiul societăţii profane. Familia şi rudenia
erau organizate asemenea comunităţilor lărgite, ba, de multe ori, se
suprapuneau acestora (clanurile şi triburile). Familia era asemenea unei cetăţi,
cunoştea ierarhizarea rolurilor, reglementări normative proprii, sisteme de
valori specifice. Ea cuprindea pe toţi cei care se supuneau autorităţii
conducătorilor şi care se integrau sistemului său, chiar dacă nu aveau relaţii de
sânge cu aceştia. Rudenia era organizată asemenea unei unităţi cvasipolitice, în
forme bine definite din punct de vedere social. De aceea, o numim rudenie
socială.7

5
Corina Bistriceanu Pantelimon, Suport de curs Antropologie culturală, Universitatea Spiru Haret,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, 2020.
6
Bursuc, A. 2011. O abordare antropologică şi semantică a rudeniei. Analele Universităţii Constantin Brâncuşi
din Târgu Jiu, Seria Litere şi Ştiinţe Sociale 3
7
Corina Bistriceanu Pantelimon, Suport de curs Antropologie culturală, Universitatea Spiru Haret,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, 2020.

3
 Se are în vedere rudenia socială legală, şi cea mai cunoscută formă a
acesteia este adopţia. Aceast tip de rudenie socială şi reglementată juridic,
legală, înseamnă integrarea în grupul de filiaţie a unui membru care nu face
parte din grupului de rudenie biologică (de consangvinitate).
Esenţa adopţiei constă în aceea că urmaşului adoptat i se conferă, pe
lângă responsabilitatea patrimonială, identitatea patronimică a părintelui
adoptiv. Adopţia este legătura dintre părinţii sociali şi descendenţii lor
recunoscuţi. În societăţile moderne, în care descendenţa şi succesiunea
patrimonială au pierdut mult din importanţa pe care o aveau, ea tinde să
capete un aspect pur legal, limitându-se la a reglementa temporar relaţiile
dintre părinţii adoptivi şi copiii adoptaţi.8

Nerecunoscută şi nereglementată prin lege, dar prin cutumă şi simboluri

sociale, rudenia spirituală este un alt tip de rudenie socială care consacră în
cadrul comunităţii legături de tip familial între persoane între care nu există
relaţii de consangvinitate.
Una dintre cele mai cunoscute şi importante forme de rudenie spirituală
este năşia, atât când e vorba de a tutela căsătoria, cât şi de a îngriji, alături de
părinții uniţi prin căsătorie, pe copiii acestora, încă de la ritualul botezului.
”Naşul nu este numai o persoană care apare, cu un anumit rol ritual, la
un botez sau o cununie, ci o persoană legată statornic de o serie de acte rituale,
care formează între ele un sistem. (…) Năşia capătă deci un caracter de relaţie
permanentă care leagă două grupe familiale între ele, iar sistemul de rudenie
spirituală izvorât din năşie ajunge să reglementeze sfere cu mult mai largi şi cu
totul altfel decât cum prevăd canoanele bisericeşti, cu privire la botez şi la
cununie.”9
Pe lângă părinţii biologici, copilul dobândeşte protecţia superioară a
unor membri de frunte ai grupului de rudenie extins. Între naşi şi fini se
instituie o legătură la fel de trainică precum aceea dintre părinţi şi fii. Ea va fi

8
Corina Bistriceanu Pantelimon, Suport de curs Antropologie culturală, Universitatea Spiru Haret,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, 2020.
9
H. Stahl, ”Rudenia spirituală din năşie la Drăguş”, în Sociologie românească, anul I, nr. 7-9, 1936

4
sprijinită şi reglementată printr-un set de drepturi şi obligaţii, de servicii şi
contraservicii care face parte din sistemul de norme al colectivităţii respective.
10

O altă formă de rudenie spirituală întâlnită în tradiţia românească este

frăţia de cruce. Înfrăţirea sau însurăţirea, confreriile de tineri sunt realizate
după vârsta membrilor şi stabilite pe criterii de exclusivism sexual. Prin
ritualuri de amestecare a sângelui, a substanţei ingerate, frăţiile de cruce
împrumută spre o mai puternică autenticitate, trăsături ale rudeniei biologice.
Prin diferite obiceiuri, se urmărea şi realiza uniformitatea substanţială, aici
fiind vorba de comensualitate sau consumul comun de băutură şi mâncare. Un
alt obicei consta în schimbul de daruri, alimente, obiecte de uz personal sau
gesturi. Prin aceste schimburi se realizează un transfer de personalitate,
simbolizat în alăturarea fizică sau acoperirea cu aceeaşi haină sau până,
conform lui Arnold van Gennep.
Schimbul de sânge are, conform antropologului citat, aceeaşi
semnificaţie cu schimbul unei părţi din îmbrăcăminte, al unui inel sau al unui
jurământ. Transferul nu are, însă, ca scop, substituirea a două individualităţi
distincte, ci are, ca toate formulele de consacrare a rudeniei, un sens
integrator. ”Fraţii” sau ”surorile” nu îşi păstrează personalităţile distincte, chiar
dacă ”schimbate” între ele, ci preiau, toţi, o personalitate comună, asimilată
tipului identitar dominant, arhetipului uman (şi divin totodată, căci, de cele
mai multe ori, acest model era de provenineţă sau de inspiraţie divină) al cărui
model structurează grupul respectiv.11

Rudenia mitică reprezintă prima percepţie a identităţii substanţiale în

cadrul grupurilor umane şi totodată cea care atestă cea mai nobilă formă de
consubstanţialitate, înrudirea având la bază legătura dintre oameni dar şi
dintre aceştia şi zei, prin împărtăşirea substanţei divine şi stă la originea
sentimentului primar al solidarităţii organice. Asemănarea fizică a indivizilor

10
Corina Bistriceanu Pantelimon, Suport de curs Antropologie culturală, Universitatea Spiru Haret,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, 2020.
11
idem

5
reprezenta temeiul solidarităţii între oameni iar primul criteriu deformare a
grupurilor se pare că a fost cel sexual. Aşadar, primele grupuri distincte la baza
cărora se afla solidaritatea primitivă sunt, în virtutea asemănărilor anatomice,
cele ale bărbaţilor şi cele ale femeilor. Asemănarea anatomică pare să fi fost
înţeleasă ca o descendenţă comună dintr-un prototip mitic originar. Fiind
identici, membrii grupului găseau consubstanţialitatea ca fiind de natură
organică.
Chiar şi în sistemul formelor elementare ale gândirii religioase studiate
şi interpretate de Émile Durkheim, sistemul organizării totemice presupunea
înrudirea tuturor membrilor unei comunităţi cu spiritul totemic prin
descendenţă. Membrii clanului erau fiii zeului, iar relaţia de consubstanţialitate
presupusă de descendenţă se reafirma, în răstimpuri consacrate, prin
consumarea totemului, adică prin ingerarea substanţei originare a zeului
părinte. O interpretare sociologică a acestui sistem de filiaţie mitică relevă o
anumită structură a acestor societăţi preponderent religioase, aşezând la baza
explicării socialului relaţia fraternă, însă nu pe cea de consanguinitate, ci
fraternitatea mitică.12
Plecând de la ideea că oamenii sunt creaţii divine, reproduceri ale zeilor,
copii ai acestora, s-au stabilit iniţial linii de descendenţă mitică, mult mai uşor
de înţeles şi asimilat în acele timpuri decât linia de descendenţă biologică.
Astfel, grupurile de rudenie născute din această identitate mitică au fost
prioritare chiar şi celor conjugale iar căsătoria a apărut ca o instituţie de
legitimare a descendenţei mitice, în virtutea conservării ei.
O interpretare sociologică a acestui sistem de filiaţie mitică relevă o
anumită structură a acestor societăţi preponderent religioase, aşezând la baza
explicării socialului relaţia fraternă, însă nu pe cea de consanguinitate, ci
fraternitatea mitică. Biologia se supune, în această ordine de înţelegere a lumii,
mitologiei, aşa cum a făcut-o multe mii de ani. Socialitatea este forma pe care o
îmbracă în planul comportamentelor şi atitudinilor concrete reprezentarea

12
Corina Bistriceanu Pantelimon, Suport de curs Antropologie culturală, Universitatea Spiru Haret,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, 2020.

6
colectivă a identităţii tuturor membrilor unei societăţi, în virtutea descendenţei
sau originii comune.13
Un exemplu de grupare care are la bază rudenia mitică o reprezintă în
tradiţia românească confreriile, frăţii spirituale extinse. Acestea se găseau sub
protecţia unei divinităţi, antecesorul, părintele tuturor membrilor. În
comparaţie cu frățiile de cruce, care nu mai păstrau referinţe la un model divin,
confreriile au o permanentă raportare la substratul divin, mitologic al
organizării lor. Pe baza indistincţiei dintre membrii şi a exclusivităţii, se nasc
organizările militare sau paramilitare, ordinele cavalereşti, cetele de luptători.
Cele mai cunoscute confrerii tradiţionale româneşti, al căror ecou îl
întâlnim şi în prezent sub forma unor tradiţii, sunt cetele de colindători dar şi
cele cu caracter războinic, precum căluşarii sau junii braşoveni.
Specificul acestor obiceiuri, acestor mistere la care nu accedeau decât
cei cu o foarte bună pregătire fizică şi care iniţial nu numai că excludeau, de
bună seamă, participarea feminină, ci impuneau castitatea participanţilor, ne
sprijină la formularea ipotezei că aceştia erau aleşi dintre tinerii necăsătoriţi.
Ele nu includeau, lucru important, toţi tinerii satului, aşa cum se întâmpla cu
ceata feciorească, tot o organizare cu caracter paramilitar, dar care era supusă
autorităţii sfatului bătrânilor; în cetele junilor sau căluşarilor nu accedeau
decât cei care aveau calităţi fizice şi morale deosebite şi, mai ales, cei care erau
iniţiaţi în misterul cultic – al zeului cabalin, Căluşul, în primul caz sau al zeului
lycantrop, Căţeaua, în cazul junilor braşoveni. De aici caracterul de confrerie
secretă cu caracter militar, căci atât calul, cât şi lupul sunt, după cum am văzut,
divinităţi zoomorfe protectoare ale războinicilor. 14

13
Corina Bistriceanu Pantelimon, Suport de curs Antropologie culturală, Universitatea Spiru Haret,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, 2020.
14
idem

7
Rolul rudeniei

Relaţiile interumane care se formează în interiorul grupurilor îşi găsesc

cadrul şi liniile directoare tocmai în rudenia stabilită între membrii acestora,
stabilesc moduri de comunicare şi interacțiune între oameni, fie că e vorba de
rudenii de sânge sau prin legătura căsătoriei, fie că e vorba de un cadru mai
larg când se are în vedere grupuri specifice sau chiar comunităţi întregi,
menţinând unitatea, armonia şi cooperarea, în virtutea convieţuirii.
În societăţile tradiţionale statutul omului, identitatea sa, conduita
elaborată faţă de aceasta sunt determinate de apartenenţa la un grup de
înrudire. În societăţile dezvoltate, relaţiile de rudenie îşi pierd din im­portanţă,
fără a fi însă neglijabile. Etnologul american Murdock defineşte rudenia ca "un
sistem orga­nizat de relaţii, în care indivizii sunt legaţi unul de altul prin
legături complexe, întreţesute şi cu ramificaţii". Claude Levi Strauss afirma că
există un atom de înrudire şi, în consecinţă, un limbaj minimal comun tuturor
societăţilor în materie de înrudire. Mai mult, ele tind să le acorde o importanţă
crucială chiar şi atunci când se află în umbra altor relaţii sociale. Familia
extinsă, de exemplu, supune diferitele "celule nucleare" unei organizări
colective, fără să inhibe însă "căminul nuclear".15
Rudenia conturează linii directoare pentru interacţiunea dintre oameni,
definind relaţii sănătoase între membrii familiei restrânse, cât și a celei extinse,
a comunităţii. Deasemenea, în cadrul societăţii, determină liinii de descendenţă
sau afiliaţie care reglementează, într-un final, în domeniul dreptului,
moştenirea atât a drepturilor, cât şi a obligaţiilor între membrii familiei. De
subliniat este rolul rudeniei de regulator al vieții sociale, menţinând prin
legăturile sale solidaritatea relaţiilor.
Există şi un alt efect al rudeniei în societatea de astăzi, generat de
reducerea acesteia, printre care se poate enumera diminuarea roluri stricte
atribuite membrilor familiei, apariţia unei fluidităţi în ceea ce privește rolurile
mamei, al tatălui şi al copiilor. Dispar rolurile atribuite familiei extinse care
15
Fenomenul rudeniei. Forme de rudenie, 2019

8
avea rol în educarea copiilor, a tinerelor cupluri și a tinerilor părinți, rudele
îndepărtate nemaiavând un cuvânt de spus în deciziile de familie.

În societatea tradițională exista rudenia mitică, în care zeii erau părinții

fondatori ai civilizațiilor. În ziua de azi, rudenia se bazează mai mult pe
interese comune, pe obiceiuri de consum comune, divinităţile pierzându-şi
poziţia pe care o ocupau anterior, iar locul acestora a fost preluat de alte
concepte precum brandurile, moduri de viață (ecologic, vegetarian), iar
comunitatea se bazează pe aceste puncte comune.

9
Bibliografie

Adrian Majuru, Istoria şi antropologia familiei, 2012,

https://www.e-antropolog.ro/2012/08/istoria-si-antropologia-familiei-
i/
Alina Bursuc, O abordare antropologică și semantica a rudeniei, 2011,
http://www.utgjiu.ro/revista/lit/pdf/2011-04/3_ALINA_BURSUC.pdf
Corina Bistriceanu Pantelimon, Suport de curs Antropologie culturală,
Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Psihologie și Științele Educației,
București, 2020
Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a.
Academia Română, Institutul de Lingvistică. Editura Univers
Enciclopedic, 1998
Fenomenul rudeniei. Forme de rudenie, 2019,
https://administrare.info/drept/7911-fenomenul-rudeniei-forme-de-ru
denie
H. Stahl, ”Rudenia spirituală din năşie la Drăguş”, în Sociologie
românească, anul I, nr. 7-9, 1936

10