Karl Popper – Despre educație

Costel Cristian

Deși a exercitat o influență semnificativă asupra filosofiei științei dar și asupra

filosofiei sociale și politice, Karl Popper este mai puțin cunoscut pentru implicațiile sale din
domeniul educației. Acest lucru a fost posibil deoarece Popper nu a realizat nicio lucrare
despre educație, însă a dovedit un interes pentru aceasta, oferind o critică a sistemului
educațional. Trebuie remarcat faptul că Popper oferă o abordare a educației și a învățării în
termenii cunoașterii științifice, mai precis acesta aplică metoda științifică în planul
educațional, iar pentru a putea vorbi despre cum introduce sistemul său de gândire în educație,
trebuie să ne familiarizăm cu contribuțiile sale în filosofia științei.

Conform lui Popper cunoașterea umană în domeniul științific progresează sau se

dezvoltă prin raportarea la anumite probleme pe care le formulează individul și rezolvarea lor.
Pentru a putea rezolva problemele descoperite este nevoie de formularea unei teorii care este
supusă unei proceduri deductive de verificare a validității sale. Testarea deductivă a unei
teorii științifice semnifică faptul că concluzia este inferată din ipoteze. Popper propune patru
pași prin care teoria trebuie să treacă pentru a se putea constata validitatea sa:

1. Primul pas este unul formal, adică teoria este supusă unei analize de conținut
pentru a nu exista eventuale contradicții.
2. Pasul al doilea implică o distincție ce trebuie făcută în cadrul teoriei între
elementele de ordin empiric și cele de ordin logic. În cazul în care nu se realizează
această distincție, întrebările vor fi puse greșit, nu știm dacă întrebarea vizează un
conținut empiric sau unul logic.
3. Teoria trebuie comparată cu celelalte teorii existente deja, acest lucru este necesar
pentru a putea vedea dacă prin propunerea teoriei avansăm într-un mod sau altul
față de celelalte teorii existente. De aici poate rezulta și caracterul progresiv al
științei, iar acest pas clarifică și natura științei, fiind numeroase teorii științifice, ele
trebuie puse într-un raport de comparație pentru a se stabili care conțin temeiuri
mai solide.
4. Ultimul pas implică testarea teoriei prin aplicarea empirică a concluziei, dacă
stabilim că concluzia este falsă, tot ce ne rămâne este să abandonăm teoria dar doar
atunci când o putem înlocui cu o altă teorie. Însă perspectiva lui Popper diferă față
 de tradiția empirică care susține că teoria ar fi determinată de experiență, conform
lui Popper în cel mai corect caz am putea spune că experiența delimitează teoriile.

Cum ar apărea aplicarea acestei metode deductive de argumentare în planul

educațional? Profesorii pot folosi această metodă pentru a crea posibilitatea elevilor de
a formula critici și să le reexamineze ipotezele, și nu să considere ceea ce afirmă
profesorii, ca fiind valid tocmai pentru că aceștia se află pe o poziție de autoritate.
Cunoașterea nu este de factură statică, ceea ce cunoaștem momentan, poate conține
alte asumpții ce pot fi analizate și criticate, rezolvarea unei probleme implică apariția
altor probleme ce necesită a fi luate în considerare. Așadar nu putem vorbi de o
cunoaștere constantă, sau fixă a profesorilor, împărtășirea unor cunoștințe elevilor,
supuse aparatului critic, vor suferi modificări care vor oferi alte cunoștințe, alte noi
informații relevante.

După cum am observat, perspectiva filosofică a lui Popper despre știință îmbracă
veșmântul criticii, care poate fi transpusă și în dimensiunea practicii educaționale.
Gândirea critică trebuie să înlocuiască vechea metodă tradițională a educației, adică
acumularea informației bazată doar pe folosirea memoriei.

Desigur că necesitatea gândirii critice în rândul educației elevilor/studenților, îi

cuprinde și pe profesori, nu este suficient să manifeste doar elevii o atitudine critică, ci
și profesorii. Aceștia trebuie să dovedească o deschidere în privința criticilor ce li se
pot aduce, iar opiniile care nu sunt similare cu ale lor trebuie să fie acceptate. Un
profesor care deține aptitudini de gândire critică și manifestă o predilecție spre a fi
criticat, va ajuta un tânăr să dobândească aptitudini intelective similare, totodată
profesorul va simți o plăcere în a-i învăța pe ceilalți. Pe de altă parte, instituțiile de
învățământ vor cunoaște un progres, reprezentând ele însele un mecanism de realizare
și împărtășire a cunoștințelor.

Bibliografie:

1. Stephanie Chitpin – Popper’s Approach to Education – A Cornerstone of

Teaching and Learning, Routledge, New York, 2016
2. https://plato.stanford.edu/entries/popper/#ProbKnowVeri accesat: 08.09.2020,
21:30