Vulpi, caini si lilieci - Cine turbeaza si de ce?

~~ autor: Dr. Johann Loibner(2009) ~~ 

 
 
"Exista o tendinta foarte raspandita la oameni, de a-i speria pe cei mici si mai
slabi de inger. Inca din frageda copilarie fiecare din noi a invatat ce este teama, prin
povestile de groaza auzite de la adulti. In cercul familiei, asa ceva este de multe ori doar
un joc inofensiv, in finalul caruia copiii sunt calmati si li se explica in liniste ca totul a
fost doar o gluma.
 
 
Cine se teme de omul negru?
 
In cadrul familial, astfel de povesti sunt spuse uneori si in scopuri bune. De
exemplu, pe copiii care locuiesc in apropierea raurilor sau iazurilor este bine sa-i
prevenim ca vine „Varsatorul”, care isi intinde bratele lungi pentru a-i cuprinde pe copii
si pentru a-i trage in adancime pe cei care nu pot inota inca. Si basmele pentru copii sunt
despre lupul mare si rau in padurea intunecata sau lupul cu vocea prefacuta.
 
La fel incearca si conducatorii si detinatorii puterii in stat sa-si tina supusii si
cetatenii sub control prin povesti similare. Astazi, exista mai ales grupari economice care
vor sa sperie oamenii, pentru a-si vinde produsele. Foarte eficiente sunt in acest context
alarmele de epidemii, cum ar fi variola, iar in 2009 fictiva pandemie de gripa porcina, cu
care ne-au tot amenintat ca va matura milioane de oameni de pe tot globul [iar acum – cu
voia dumneavoastra, cea mai recenta pe lista – Ebola – n.m -  vezi articolul Ebola -
virusul invizibil sau cum isi platesc africanii propriul genocid  ].
 
 
Fabule in loc de cunoastere
 
Rabia este un exemplu de manual pentru modul in care se reuseste, prin fabule si
superstitii care vizeaza temerile profunde ale oamenilor, sa se raspandeasca spaima.
Ideile false despre rabie sunt alimentate cu ajutorul romanelor si filmelor de groaza, prin
povestiri populare si limbajul plin de fantezie morbida al vanatorilor. Se tes la un loc
toate miturile si legendele vechi despre varcolaci, vampiri, Dracula si lilieci. La aceasta
se adauga imaginile de lupi feroce, caini vagabonzi si vulpi raioase care apoi in
imaginatia oamenilor ignoranti creeaza tabloul unei boli infricosatoare.
 
Absolventilor de medicina le lipsesc cunostintele reale, practice. Au invatat la
facultate cel mult despre spasme musculare in zona gatului, convulsii, hidrofobie,
salivatie si spume la gura, plus un comportament ciudat al animalelor afectate. Desigur,
elevii de la medicina au auzit si de corpusculii Babes-Negri in hipocampus (o parte a
creierului), care ar aparea numai la „infectarea” cu „virusul” rabiei. Un medic amic al
meu, care practica deja de multi ani, mi-a povestit odata ca isi cumparase un catel mic de
rasa, foarte delicat. Intr-o zi, catelandrul –care avea vreo sase luni- a inceput sa urle
ciudat. Evident, incerca sa exerseze si el urlatul tipic al cainilor. Imediat medicului i-a dat
prin cap teama ca ar putea fi rabie! Intr-atat suntem de spalati pe creier.
 
 
Ce este cu adevarat rabia?
 
Cuvantul rabia vine din latina „rabiere”: a fi violent. [de cand este asta o boala?]
Inca din antichitate, se pomenea dehidrofobie: frica puternica de apa.Spasmele musculare
ale gatului la caini, lupi si vulpi sunt –biologic vorbind- mult mai violente decat la alte
animale. Aceste mamifere inghit mancarea aproape pe nemestecate, spre deosebire de
vaci, de exemplu, care mesteca mancarea aproape la nesfarsit inainte de a o inghiti.
"Oroarea" de apa si spasmele musculare la gat sunt interdependente. Oamenii care au
caini observa de multe ori ca animalele lor, inainte de a muri, sunt tot mai putin in stare
sa bea apa. Se aseaza in fata vasului cu apa si se chinuie sa ia cateva inghitituri, apoi se
opresc. Cauza acestui simptom este o vatamare a trunchiului cerebral. Acolo isi au
originea nervii cranieni responsabili cu inghititul, adica IX., X. si XI (nervul
glosofaringian, nervul vag si nervul spinal accesor, adica N. glossopharyngeus, N.
vagus si N. accsessorius). Aceasta vatamare poate fi declansata de o intreaga varietate de
boli, care includ procese generale degenerative ale creierului, accidente vasculare
cerebrale, sangerari in urma unor traume, tumori, paraziti, abcese, diferite forme de
inflamare a creierului, care la randul lor pot avea mai multe cauze: otravire, intoxicare
metabolica (toxicoza) etc. 
In orice caz, spasmele musculare din zona gatului si incapacitatea de a bea sunt
simptome in numeroase boli ale creierului si ele nu sunt tipice atunci cand se suspecteaza
turbarea. De foarte multe ori, astfel de simptome apar numai in ultimele etape ale unor
boli fatale. Acesta este motivul pentru care turbarea este considerata incurabila si fatala.
Fluxul crescut de saliva si chiar si spumele la gura sunt necesare dpdv biologic pentru
umidificarea hranei sau a prazii, astfel incat mancarea sa poate fi inghitita mai usor. Deci,
in cazul in care animalele isi ataca victimele sau inamicii, este produsa mai multa saliva.
Acest fenomen il gasim si la oamenii sensibili, cand se simt iritati; de aici vine expresia
"cineva face spume de furie". 
In experimentele lui, Pasteur lega cainii de o scandura, introducea un tub de sticla subtire
in gura animalelor imobilizate, in scopul de a obtine saliva pentru producerea unui
vaccin. La acea vreme oamenii banuiau ca virusul trebuie musai sa fie in saliva
animalului agresiv. Aceasta idee a ramas pana in ziua de azi, ca o doctrina. In intreg
regnul animal, doar serpii au anumite substante in saliva care sunt necesare pentru
digestia animalelor capturate. Aceste otravuri, de fapt, contin substante menite sa dizolve
tesuturile victimei. Ideea ca lupii si vulpile flamande si multi alti locuitori ai padurii
ar avea in gura un virus(in latina = otrava) este pura speculatie si, evident, un
produs al superstitiilor propagate intentionat.
 
Chimist si mester de vaccinuri pus pe soclu
 
Pasteur a renuntat la un moment dat la incercarile de a extrage „virusul” din saliva
cainilor si a inceput sa extraga cainilor masa cerebrala prin trepanatie (!?), deci facand
foraj in creierul cainilor care in opinia lui sufereau de rabie [cat sadism trebuie sa aiba
un asemenea „om de stiinta”, pentru a supune niste animale nevinovate la asemenea
torturi inimaginabile?? – n.m.]. Acea materie cenusie obtinuta in acest mod absolut
pervers, Pasteur o procesa obtinand o suspensie (un fel de "namol" din tesut cerebral si
solventi) si apoi injecta totul unor caini sanatosi direct in creier!!! Daca acesti caini
mureau in chinuri groaznice cu simptome de meningita, paralizii, convulsii si delir, asta
era pentru Pasteur dovada ca avusesera rabie (!!); evident, nu experimentele lui sinistre
erau de vina pentru vatamarile neurologice, ci ca intotdeauna un "virus". Dar cum a putut
Pasteur folosi „virusul” rabiei pentru productia vaccinului, cand abia cu vreo suta de ani
mai tarziu a fost posibil sa se vada "particule virale" in microscopul electronic? Ce
intelegea Pasteur prin "virus"? Ce stia el pana la urma despre "turbare"?
 
Pasteur nu era medic si este foarte surprinzator modul in care mass-media de
atunci l-a celebrat deja ca pe mantuitorul turbarii, ridicandu-l in Olimpul medical. Intr-
adevar, trebuie sa abordam in continuare si intrebarea: ce au inteles medicii si celebratul
chimist al secolului al XIX-lea prin rabie?
 
 
Cine este turbat?
 
Numele rabiei („nebunie”) se refera in primul rand la comportamentul emotional
al pacientului. Tipete, urlete, plansete, muscaturi, zgarieturi, lovituri, dezechilibre fizice,
confuzii temporale sau locale, un medic psihiatru cu experienta poate identifica aceste
simptome si le poate ordona unui numar variat de afectiuni. Acestea pot fi cauzate de
droguri, alcool sau diverse intoxicatii. Astfel de conditii pot aparea, de asemenea, in
psihoze, in procesul unor tulburari metabolice severe sau in cazul unor raniri grave, in
situatii de insomnie grava etc. Dar ceea ce se presupunea ca provoaca turbarea era o
muscatura, o zgarietura sau cel putin un contact cu un animal turbat. Cu sute de ani in
urma, oamenii cu comportament emotional ciudat erau inchisi in custi si lasati acolo mai
multe zile, pentru a vedea daca erau bolnavi de turbare. Un contact cu un animal turbat
putea sa fi avut loc si cu un an inainte, nu conta. Iar in cursul unui an aproape fiecare om
avea si are contact cu animale, cel putin cu caini sau pisici.
 
Cu ajutorul microscopului nu se poate diagnostica turbarea, intrucat infiltrate
inflamatorii in trunchiul cerebral putem gasi la nenumarate alte forme de encefalita
(inflamarea creierului) si ele nu pot fi diferentiate in acest mod. De fapt nici cu metodele
moderne de virusologie, imunologie, teste PCR, examinarea imunohistochimica a
biopsiilor luate din ceafa, obtinerea de dovezi concludente pentru diagnosticul de „rabie”
nu este posibila. Pentru a pune un diagnostic definitiv, care insa este afirmat doar post-
mortem, in ziua de azi este suficient contactul cu un animal suspect de a fi turbat, o
inflamare a creierului care duce la moarte, plus rezultatul unui "laborator de referinta".
Aici trebuie fie amintit faptul ca un test de laborator este doar o constatare auxiliara care
spune prea putin despre gravitatea unei boli. Ceea ce trebuie sa constientizam este
ca diagnosticul indubitabil al rabiei nu este posibil.
 
 
Rabia pe prima pagina a ziarelor
 
Cu ani in urma, a facut mare valva in mass-media o stire potrivit careia moartea
neasteptata a unor pacienti care primisera transplant de inima ar fi fost cauzata de o rabie
a donatorilor, care trecuse neobservata. In realitate, suspiciunea de rabie pare sa fi fost
binevenita pentru a distrage atentia de la transplantele esuate, caci rabia nu a putut fi
dovedita.
 
Tot pe prima pagina a mai ajuns un alt caz de rabie in Graz, in 2004. In timpul
unui sejur de mai multe luni in Maroc, un tanar de 23 de ani pe nume Niko s-a plans intr-
o zi de dureri de cap severe, dureri de ceafa si febra mare. De asemenea, tanarul saliva
abundent. A ajuns la un spital, unde a declarat ca se jucase (cu saptamani inainte) cu un
catel pe plaja, care il „rontaise” putin cu dintisorii. Niko a fost imediat vaccinat cu
vaccinul antirabic. La scurt timp dupa vaccin tanarul a intrat in coma (!). Cu ambulanta
aeriana a fost transportat la Graz. La aeroport, o turma de fotografi de presa il astepta pe
pacientul in coma si in toata lumea acest caz de „turbare” a fost pe prima pagina a
ziarelor. Cateva saptamani mai tarziu, tanarul a murit in sectia de boli infectioase de la
Clinica Universitara din Graz.
 
Mie personal, ca medic cu experienta, mi-a dat de gandit faptul ca nimeni nu
parea sa se indoiasca de diagnosticul prezentat in mass media. Dupa moartea lui, m-am
decis sa investighez putin. Am reusit sa gasesc persoana care il insotise pe Niko pe
perioada sederii in Maroc. De la ea am aflat in detaliu circumstantele. Niko suferise in
adolescenta de encefalita. Dupa aceea, nu mai fusese capabil sa-si gaseasca de lucru si
incet-incet pierduse contactul si cu familia lui. Incepuse sa duca o viata agitata,
neregulata, ajungand sa traiasca in Maroc ca un vagabond. De multe ori dormea afara,
sub soarele puternic. Cand incepusera durerile de cap mentionate anterior, Niko i-a relatat
insotitoarei lui ca are dureri si in bratul stang si in ceafa. A mentionat ca la fel incepusera
si simptomele de encefalita cu ani in urma. Se pare deci ca in realitate Niko era intr-o
faza de encefalita acuta, iar vaccinul antirabic este posibil sa-i fi agravat starea, cauzand
astfel moartea. Astfel, propaganda mass media a produs cazuri de „turbare” care se bazau
exclusiv pe presupuneri.
 
 
Cine are nevoie de rabie?
 
Este ciudat ca medicilor veterinari nu li se permite sa trateze animalele suspecte
de rabie. De asemenea, mi se pare suspect ca rabia este considerata in mod dogmatic ca
fiind inevitabil letala. In fond, mai exista si alte tipuri de inflamare a creierului care se
vindeca si pot fi tratate, cum ar fi meningoencefalita de vara.
 
Este oare aceasta boala -care practic nu este boala de sine statatoare, ci este
alcatuita dintr-un mozaic de mituri infricosatoare- atat de debilitanta, incat medicii
abandoneaza de la bun inceput orice speranta de salvare a pacientului? Sau este
acceptabil ca animalele sa fie impuscate la prima suspiciune de rabie de catre medicii
veterinari? Acest lucru s-a intamplat unui cunoscut, a carui vaca sanatoasa a fost
„banuita” de rabie si impuscata de medicul veterinar sub ochii proprietarului.
 
Sau exista cumva alte scopuri pentru care o astfel de boala ingrozitoare poate fi
folosita pe post de sperietoare?
 
Proprietarii de paduri nu se supara daca tot mai putini oameni merg in paduri.
Nici pe vanatori nu-i va deranja sa fie lasati in pace in activitatile lor. Este posibil ca din
cauza inmultirii excesive a vulpilor managementul forestier sa fie afectat? Oare amatorii
vanatorilor de vulpi au nevoie de pretextul vulpilor turbate pentru a continua sa le
vaneze? - Sau mai sunt cumva si alte motive pentru a tot flutura acest baubau numit
rabie?
 
 
Armata si puterea
 
Este de netagaduit ca frica ii face pe oameni incapabili sa se apere. Manevrele
acestea de manipulare care declanseaza panica la oameni au fost dintotdeauna niste
strategii de razboi care au avut succes. Ce asociatii trezeste un elicopter care arunca
momeli deasupra padurilor pentru a atrage vulpile „turbate”? Ce sentimente si imagini
trezesc inscriptiile pe care scrie "zona restrictionata - animale turbate"? Legea care
prevede ca, atunci cand este localizat un animal turbat, zona respectiva sa fie
restrictionata pe un diametru de cativa kilometri ar avea sens doar in cazul in care
„virusul” acuzat s-ar raspandi ca o grenada care explodeaza „infectand” totul in jur. Sau
se pleaca de la ideea ca vulpea turbata muribunda se apuca sa infecteze zona scuipand
„virusurile” ca din spray pe mai multi kilometri patrati? Oare de aceea se considera ca
restrictia trebuie sa dureze saptamani intregi, fiindca toate rozatoarele, vulpile, vanatorii
si pana si liliecii din zona au fost toti „impregnati” cu „virusuri”? Si exista cumva teama
ca acest val de virusuri de turbare s-ar revarsa si asupra oamenilor?
 
 
Mit si Adevar
 
Despre rabie exista diferite idei si, in acelasi timp, prea putine cunostinte reale.
Simptomele clasice ale rabiei (spasmele musculare in zona gatului, hidrofobia, salivatia
accentuata si spumele la gura, comportamentul agresiv sau ciudat) au fost in timp
combinate propagandistic ca la carte pentru a crea un singur diagnostic clinic al unei asa-
zise „boli” infioratoare. In acest diagnostic si-au dat intalnire multe elemente din lumea
miturilor si legendelor. 
 
Opinia predominanta este ca animalele turbate ataca alte animale si, de asemenea,
oameni, iar dupa aceea victimele devin si ele turbate si agresive (!).
 
La o examinare mai atenta, se dovedeste insa ca simptomele care au fost asociate
in secolele trecute cu rabia pot fi gasite si in diverse alte boli ale sistemului nervos. In
lumina medicinei moderne chiar trebuie sa admitem ca ipoteza ca rabia sa fie o boala
separata, cu un virus specific ca si cauza, nu mai poate fi sustinuta. Pana in ziua de
astazi nu este posibil sa se puna 100% diagnosticul de rabie nici macar prin
investigatii microscopice si de laborator.
 
Avem de-a face in realitate cu o fantoma mitologica, pe care doar oamenii
superstitiosi si creduli o preiau ca atare.
 
Grupuri puternice de interese incearca sa mentina vie „credinta” in mitul turbarii
prin propaganda permanenta. Printre grupurile de interes, cea mai puternica este industria
vaccinurilor. Amenintarea permanenta cu acest bau-bau ne arata clar tot ce a mai ramas
din „turbare”: vaccinarea impotriva rabiei.
 
___________
Surse: 
"Istoria culturala a epidemiilor", Stefan Winkle, 1997
"Analiza critica a problematicii vaccinarii", Anita Petek-Dimmer, 2005
"Travel-associated Rabies in Austrian Man", Robert Krause, Zoltán Bagó, Sandra
Revilla-Fernández, Angelica Loitsch, Franz Allerberger, Peter Kaufmann, Karl-Heinz
Smolle, Gernot Brunner si Guenter J. Krejs
Emerging Infectious Diseases www.cdc.gov / Eid Vol. 11, No. 5, mai 2005
Roberto Rotondo (Hamburg), www.transplantation-information.de la 22/02/2005"
Sursa articol: http://piersicuta.blogspot.ro/2014/08/vulpi-caini-si-lilieci-cine-turbeaza-
si.html