UNIVERSITATE ,,BABEŞ-BOLYAI’’ DIN CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Libertate și liber arbitru

O viziune științifică(David Eagleman) & o viziune
teologică(Sfântul Ioan Hrisostom)

-lucrare de seminar-

Masterand: Bogdan Andrei MUSTEA

Specializarea: Doctrină și Hermeneutică Creștin Ortodoxă
Anul: I

ANUL UNIVERSITAR 2017-2018

1
Contents
Introducere.............................................................................................................................................3
1. Libertatea de decizie și gena...........................................................................................................4
2. Libertatea copiilor..........................................................................................................................6
3. Conștiința: tensiunea dintre libertatea omului și libertatea lui Dumnezeu......................................8
Concluzie.............................................................................................................................................11
Bibliografie:.........................................................................................................................................12

2
 Introducere

Dacă există ceva care merită reținut din experiența vieții, este certitudinea că întrebările
bune sunt fundamentale pentru a ne apropia de Adevăr. În acest caz poate fi luată secvența cu
Pilat și Mântuitorul, când cel dintâi îi pune lui Hristos arhicunoscuta întrebare: „Ce este
adevărul?”(Ioan 18,38). Biserica ne spune că referirea lui Pilat la un substantiv era greșită,
căci Adevărul este subiect, este un „cine”, este chiar Hristos(Ioan 14,6). Acesta este doar un
exemplu că întrebarea e fundamentală chiar și în raport cu Dumnezeu. Este crucial să punem
întrebarea bine, să fie finisată și desăvârșită, așa fel încât aceasta să ne apropie de Hristos.
Întrebările fundamentale nu au un răspuns căci sunt taine. Tainele nu sunt făcute pentru a fi
descuiate sau descoperite, ci contemplate și trăite.

Întrebările care se vor pune mai jos nu sunt formulate pentru a fi neapărat elucidate, ci în
primul rând pentru a sonda mai profund ceva din taina vieții. Acestea ne apropie mai mult de
Creator, pentru a ne genera un adevărat „mysterium tremendum”1.

1. De unde începe și până unde dăinuie libertatea omului?

2. Cât de mult ne influențează instinctele 2, genetica și mediul înconjurător(sau factorii
externi)?
3. Câtă libertate avem cu adevărat în spatele acestor elemente?
4. Cum poate fi definit azi liberul arbitru3?
5. Ne poate fi furat cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni la dăruit ca și chip al Lui?
6. Sau chiar există acest dar?
7. Există conștiință? Dacă da, de ce unii o au(conștiința) mai sensibilă, iar alții mai
împietrită?

1
Rudolf Otto, Sacrul. Despre Numinos, Limes, Cluj-Napoca, 2015.
2
David Eagleman, Ovidiu Solonar, Incognito: vieţile secrete ale creierului, Humanitas, Bucureşti, 2016, p. 105.
3
În contextul numeroaselor descoperiri științifice și medicale, mai ales în domeniul neurologic.

3
 În acest studiu vom încerca să stabilim o paralelă între argumentele Sfântului Ioan
Hrisostom și cele ale lui David Eagleman, specialist în neuroștiințe 4, asupra libertății
persoanei.

1. Libertatea de decizie și gena

„Dumnezeul universului a înzestrat firea noastră cu voință liberă și își arată față de noi
toată bunătatea Sa; cunoscând tainele noastre și gândurile din adâncul sufletului nostru, ne
îndeamnă, ne sfătuiește și înăbușă pornirile noastre spre rău; nu ne constrânge; ne dă leacuri
potrivite, dar lasă ca voința noastră să săvârșească totul”5. Aceste cuvinte ale Sfântului Ioan
Gură de Aur, cel mai mare predicator al Bisericii creștine, ridică un semn de întrebare, și
exclamație în același timp, față de ipotezele propuse de științele neurologiei actuale. Astăzi
este pusă din ce în ce mai mult la îndoială libertatea persoanei, care nu mai este înțeleasă în
toată demnitatea și complexitatea ei.

Cu toate acestea, dilemele persistă. Dacă libertatea este absolută, atunci de ce unii
oamenii se nasc cu anumite predispoziții? Unii sunt buni din fire(genetic), mai blânzi, alții
mai impulsivi, iar alții mai depresivi. De ce pornesc toți de pe trepte diferite? De ce din cauza
genei, libertatea lor de decizii e într-un fel îngrădită? Conform lui Eagleman unii oameni, pot
avea o copilărie abuzată și cu multe încercări, dar din cauza unei gene diferite(mai
„puternice”) la maturitate nu dezvoltă sau continuă violența, ci o depășesc pe baza genelor lor.
Alții care au gene mai „slabe”, sunt marcați de acea perioadă(copilăria) tulbure și devin la
rândul lor agresivi. Așa cum nu e sigur ca un copil care crește într-un mediu liniștit și pozitiv
să dezvolte un comportament liniștit și pozitiv6. Cum poate fi înțeleasă libertatea în acest
context când nici unul nu pornim de la aceeași linie în această călătorie?

Desigur că nici Părinții din „perioada de aur” a creștinătății nu și-au permis să intre în
amănunt în planurile și deciziile lui Dumnezeu. Totuși, pentru a explica pe cât se poate pronia

4
În mod special se va face referire la cartea sa, citată mai sus.
5
Hrisostom Ioan, Omilii la Facere(I), omilia XIX, vol. 21 (Părinți și Scriitori Bisericești), Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1987, p. 221.
6
David Eagleman, Ovidiu Solonar, Incognito, pp. 236-243.

4
divină, au tâlcuit încercările ca binecuvântări 7: „pedepsele date de Dumnezeu sunt mai
degrabă fapte de dragoste decât pedepse”8. Un alt răspuns vine și din certitudinea că
„Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”(Ez. 33, 11) 9. Cu alte
cuvinte, nici un lucru nu e lăsat de Dumnezeu pentru a fi piedică făpturii Sale în calea vieții
veșnice, ci dimpotrivă.

Cu toate acestea există locuri în Scriptură unde se vorbește și despre libertatea lui
Dumnezeu în raport cu omul. Cel mai mare dar dat omului de Domnul a fost libertatea 10, iar
acest atribut a fost dăruit după chipul atributelor Creatorului. Practic libertatea stă în
constituția și în însăși definiția persoanei. Persoana prin excelență este liberă și nedeterminată.
Dumnezeu și-a dorit să creeze cu adevărat un alt subiect pe lângă Persoanele Treimice și
îngeri, așa că și-a „asumat acest risc” de a crea o ființă pătimitoare, cu libertate deplină. Cert
este faptul că știa despre căderea ulterioară a omului, dar totuși la creat și i-a dăruit ocazia de
a nu cădea. Este interesat de urmărit unde se întâlnește libertatea lui Dumnezeu și libertatea
omului11, și când acestea se ciocnesc.

Dumnezeu e întruchiparea libertății absolute, căci El este Persoana absolută 12. Nu e

determinat nici măcar de faptul că a creat lumea. Este total independent față de creația Sa. Cu
toate acestea, dragostea Sa fără margini face ca Acesta să fie mereu preocupat de soarta lumii
și să o protejeze și conducă spre Sine 13. În acest loc se întâlnește libertatea divină cu cea
umană. Dumnezeu lucrează în tot chipul spre a-l apropia pe om de Sine. Până unde merge
dragostea Sa, nimeni nu va pute vreodată să știe. Ce este cert, este faptul că dreptatea și
iubirea sunt îmbinate într-un mod desăvârșit în lucrarea și judecata Lui. Astfel Părinții sunt de
acord că Dumnezeu va găsi o posibilitate să facă tot ce e mai benefic pentru om, chiar și cu
împotrivirea și îndărătnicia celui din urmă.

7
Hrisostom Ioan, Sfântul Ioan Gură de Aur - Predici la duminici și sărbători, Cuvânt la 26 octombrie, ziua
sfântului marelui mucenic Dimitrie, Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 205-207.
8
Hrisostom Ioan, Omilii la Facere(I), omilia XXVI,II, vol. 21, p. 322.
9
Tot capitolul 33 din cartea lui Ezechiel face referire la calea Domnului și la dreptate.
10
Hrisostom Ioan, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia II, Sophia, Bucureşti, 2005,
pp. 18-19.
11
Hrisostom Ioan, Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XLVII, 4, Pelerinul Român, Satu Mare, 1997, p. 231.
12
„Omul tinde spre Dumnezeu întrucât Dumnezeu e absolut, și tinde spre absolut întrucât absolutul e
Dumnezeu personal”: Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatica ortodoxa, vol. 1 (Scrieri 2), Ediţia a 4-a, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2010, p. 411.
13
Hrisostom Ioan, Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia X, 1, p. 48.

5
 Când Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre libertatea cea adevărată, acesta o vede
ca independența spirituală. Alipirea față de materie14 sau de patimi15 îngrădește duhul, iar
atunci omul devine rob al păcatului. Sfântul Ioan propune creștinului o înrobire diferită, una
în duh16, față de Hristos17 care duce spre libertatea cea supremă. Sfântul Ioan Gură de Aur
conchide că „sufletul singur nu numai că nu poate face fapte bune, dar nici nu pricepe cele ce
se grăiesc”18. Adică doar Dumnezeu îi dăruiește libertatea spirituală și de înțelegere.

O interpretare asupra problemei de ce oamenii sunt atât de diferiți și de ce unii sunt din
fire predispuși spre lucruri bune, iar alții nu, stă în cuvintele Mântuitorului. Acesta spune că
„în casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt”(Ioan 14,2). De aici se înțelege că pentru fiecare
persoană în parte, Dumnezeu va stabili și chiar a stabilit deja un raport, o legătură. Astfel
fiecare persoană îl va simți mai aproape sau mai departe în viața viitoare în funcție de cum și-
a exercitat libertatea și calitățile ontologice. Cei buni din fire vor fi judecați mai aspru decât
cei ce nu au această calitate din născare. Cei ce au avut o copilărie tulburată sunt altfel
raportați la Dumnezeu decât cei ce au avut o copilărie senină, dar Domnul, în dragostea Sa va
ține cont de toate circumstanțele.

2. Libertatea copiilor

Cu siguranță că Dumnezeu va ține cont și de gena persoanei, și de mediul în care a

crescut și s-a dezvoltat fiecare, când va sosi vremea judecății. Totuși legat de aceasta se ridică
și întrebarea de ce unii copii sunt pedepsiți pentru păcatele părinților? De ce copii trebuie să
sufere pentru un părinte bețiv sau dependent de tutun, ori chiar droguri? De ce acel copil, care
va avea o predispoziție pentru aceste slăbiciuni, să riște pierderea mântuirii din cauza
înaintașilor?

Eagleman consideră că atunci când analizezi cazul unui criminal, spre exemplu, e
imperios să iei în considerare efectiv și factorii care nu au legătură directă cu voința lui, cum

14
Hrisostom Ioan, Omilii la Matei, omilia LVIII, IV, vol. 23 (Părinți și Scriitori Bisericești), Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 678.
15
Hrisostom Ioan, Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei a Sfântului Apostol Pavel,omilia XVIII, Nemira,
Bucureşti, 2005, p. 200.
16
Hrisostom Ioan, Problemele vieții, Egumenița, 2007, pp. 302-303.
17
Ibidem, p. 370.
18
Hrisostom Ioan, Din ospățul Stăpânului, Cuvânt la neluminarea Scripturii celei vechi, la iubirea de oameni a
lui Dumnezeu și cum că nu se cuvine a ne învinuii unii pe alții, Adonai, Bucureşti, 1995, pp. 87-88.

6
ar fi perioada cât a fost făt sau copilăria sa19. Conform aceluiași, genele sunt ceea ce fac
preponderent ca oamenii să ia decizii necugetate sau să devină infractori20.

La un moment dat, în Evanghelia după Ioan se relatează un fapt interesant: „trecând

Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a
păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici
părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”(Ioan 9, 1-3). La un astfel de moment
mulți dintre cei ce citesc pericopa ar putea ridica un semn de întrebare: unde e dreptatea aici?
E echitabil ca libertatea persoanei să fie îngrădită pentru a se descoperi slava lui Dumnezeu?
Știm că după ce le spusese aceste cuvinte, Mântuitorul îl vindecă pe orb. Dar de ce a îngrădit
Dumnezeu libertatea acestui om pentru a-și arăta puterea?

Sfântul Chiril al Alexandriei, contemporan al Sfântului Ioan Hrisostom abordează în

tratatul său ioaneic, această secvență. Conform acestuia, este greu de răspuns ce avea de gând
Hristos când a exprimat acele cuvinte și nici măcar nu ne este necesar mântuirii să căutăm a
sonda acest subiect21. Totuși, Sfântul exclude din start posibilitatea ca Dumnezeu să îl fi creat
pe acel om special cu dezabilități, doar ca să-și arate slava prin aceasta 22. De asemenea,
părintele Stăniloae, comentând la rândul său explicația Sfântului Chiril, adaugă: „numai
Dumnezeu știe de ce s-a născut acest om orb. Dar, odată ce s-a născut astfel, Dumnezeu
folosește și această boală a lui ca prilej pentru manifestarea în el a puterii Lui și deci pentru a
Se arăta vrednic de slavă”23.

Despre pedepsirea copiilor pentru păcatele părinților, Sfântul Ioan Hrisostom vorbește
în câteva locuri. În general Sfântul Ioan afirmă că Dumnezeu nu uzează de acest
principiu(ispășirea vinei de către copil, pentru părinte) 24. Totuși uneori, în cazuri izolate, a
folosit această metodă pentru a face ca părintele să resimtă mai puternic păcatul său, văzându-
și copilul suferind pentru sine(și astfel să se pocăiască), dar niciodată nu a pedepsit pe fiu dacă

19
David Eagleman, Ovidiu Solonar, Incognito, pp. 180-181.
20
Ibidem, p. 181.
21
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, vol. 41 (Părinți și Scriitori Bisericești
Partea a patra), Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, p. 662.
22
Părintele Stăniloae, în notele de subsol care explică textul tradus afirm că „nu e o regulă rânduită de
Dumnezeu să sufere cineva de vreo boală numai ca să se arate în acela lucrarea lui Dumnezeu”: Sfântul Chiril al
Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, vol. 41 (Părinți și Scriitori Bisericești Partea a patra),
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, pp. 661.
23
Vezi nota 1246: Ibidem, p. 662.
24
Hrisostom Ioan, Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia LVI, 1, p. 275; Hrisostom Ioan, Omilii la săracul
Lazăr. Despre soartă și Providență. Despre rugăciune. Despre viețuirea după Dumnezeu., Cuvânt pentru pricina
pentru care se citesc Faptele Apostolilor în timpul Rusaliilor(La începutul Faptelor Apostolilor - IV), Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 365.

7
și acesta la rândul său nu avea păcate. Cu alte cuvinte nu a pedepsit un inocent pentru păcatele
unui pătimaș25.

Referitor la întrebările de la începutul capitolului, de ce copii trebuie să sufere pentru

că părinții lor au anumite deprinderi vicioase sau chiar dăunătoare sănătății, lucrurile sunt cu
mult mai nuanțate decât par. Chiar neurologul Eagleman susținea în capitolul precedent că
unii copii din familii obscure moral sau cu probleme sociale devin oameni buni, ori invers.
Acesta miza pe gena care e mai puternică decât mediul.

Să vedem ce spune Sfântul Ioan despre acest lucru: „răutatea și virtutea țin nu de fire,
ci de sloboda alegere. Că de ar fi ținut de fire, negreșit cei răi ar fi născu odrasle rele și cei
buni unii la fel ca ei; dar întrucât ține de sloboda alegere a fi ticălos ori râvnitor, drept aceea,
și unor părinți răi li s-au născut fii buni, și fii ușuratici au odrăslit din părinți râvnitori, ca să
nu punem răutatea și bunătatea pe seama firii, ci pe ceea a voii”26.

3. Conștiința: tensiunea dintre libertatea omului și libertatea lui

Dumnezeu

Teoria lui Eagleman se construiește pe afirmația că deciziile noastre în cea mai mare
parte nu sunt libere, ci sunt un rezultat al diferitelor fenomene chimice din creier și din
organism: „nu îți alegi nici natura, nici felul în care ești crescut, cu atât mai puțin modul
încurcat în care interacționează acestea. Moștenești un tipar genetic și ești născut într-o lume
asupra căreia nu faci nici o alegere în anii tăi de formare. Din acest motiv oamenii dobândesc
perspective destul de diferite asupra lumii, au personalități deosebite, precum și variate
capacități de a lua decizii. Acestea nu sunt alegeri; sunt sorții care ne-au picat” 27. Acest
cercetător mizează mai mult pe chimia și biologia corpului, ca influență decisivă asupra

25
Hrisostom Ioan, Omilii la Facere(I), omilia XXIX, VI, vol. 21, p. 374.
26
Hrisostom Ioan, Cele dintâi omilii la Facere, cuvântul al nouălea, Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 137.
27
David Eagleman, Ovidiu Solonar, Incognito, p. 242.

8
voinței și chiar de un pic de noroc(sorți). Sfântul Ioan Hrisostom este foarte detașat de
conceptele de noroc28, soartă29 sau destin30 care contravin fundamental libertății.

Cât despre mecanismul biologic, Eagleman afirmă: „când ni se modifică anatomia,

aceasta ar putea influența și felul în care luăm decizii, preferințele sau dorințele” 31. Încercarea
de a demonta ideea de libertate se face prin expunerea câtorva boli care afectează deciziile
personale. În primul rând se aduc exemplele cu tumorile 32, care modifică comportamentul,
apoi boala Parkinson33, Tourette34. Cu privire la cea din urmă afecțiune, cercetătorul susține:
„ticurile motorii și cuvintele nepotrivite nu sunt provocate prin ceea ce am putea numi liber-
arbitru. Deci avem două lucruri de învățat de la pacienții Tourette. Primul este că acțiuni
complexe pot avea loc și în absența intenției. Înseamnă că dacă sunt martorii unei astfel de
acțiuni, proprie sau aparținând altcuiva, nu ar trebui să fim convinși că există liber-arbitru în
spatele ei. Al doilea este că pacienții cu Tourette nu au cum să nu facă lucrurile acestea: nu-și
pot folosi liberul-arbitru pentru a da o nouă comandă sau pentru a controla ceea ce au decis să
facă componentele din creierul lor. Ei nu au libertatea de a spune nu” 35. Mai departe continuă:
„în boala Huntington, distrugerile masive din cortexul frontal conduc la schimbări de
personalitate, precum agresivitatea, hipersexualtitatea, comportamentul impulsiv și nepăsarea
față de normele sociale”36. „Identitatea unui om depinde în mod esențial de starea creierului
său. Acel tu pe care îl știu și îl iubesc toți prietenii tăi nu poate exista dacă tranzitorii și
șuruburile din creier nu sunt la locul lor”37.
28
Hrisostom Ioan, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Galateni, Dacia, Iaşi, 1901, p. 22; „Crede că este
pedeapsă și împărăția cerurilor, și nu vei mai crede că este noroc din naștere, pe de o parte răsturnând în noi
bunul simț, iar pe de alta supunându-ne unei necesități și unei vieți silite”: Hrisostom Ioan, Tâlcuiri la Epistola
întâi către Timotei a Sfântului Apostol Pavel,omilia I, Nemira, Bucureşti, 2005, p. 21.
29
„Diavolul îi convinge pe cei mai săraci la minte că nu de ei înșiși atârnă faptele lor bune sau rele, cele pline de
virtute sau de stricăciune, făcându-i să creadă că nu au fost vreodată cinstiți cu libertatea de a alege”:
Hrisostom Ioan, Diavolul și magia, Cuvânt la Isaia, cap. II, PG 56, 35, Panaghia, 2002, p. 105.
30
Hrisostom Ioan, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVII, Sophia, Bucureşti,
2005, p. 283; Hrisostom Ioan, Omilii la Matei, omilia LXII, III, vol. 23 (Părinți și Scriitori Bisericești), Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 721; Hrisostom Ioan, Tâlcuiri la Epistola
întâi către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, omilia I, pp. 21-22; Hrisostom Ioan, Omilii la săracul Lazăr. Despre
soartă și Providență. Despre rugăciune. Despre viețuirea după Dumnezeu., în Despre soartă și providență,
cuvintele al doilea, al treilea, al patrulea și al cincilea, Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2005, pp. 171-172;178-180;186;190-192;194-195; Hrisostom Ioan, Despre schimbarea
numelor. Despre răbdare. Despre milostenie. Despre tăria credinței. Despre propovăduirea Evangheliei și alte
omilii, La cuvântul apostolic ce spune: „Crezut-am, pentru aceea am grăit…”,10, Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 279.
31
David Eagleman, Ovidiu Solonar, Incognito, p. 177.
32
Ibidem, pp. 173-176.
33
Ibidem, p. 179.
34
Ibidem, p. 186.
35
Ibidem.
36
Ibidem, pp. 234-235.
37
„Esența omului e schimbată de schimbările din creierul său”: Ibidem, p. 229.

9
 Aceste exemple sunt destul de relevante, chiar dacă sunt doar excepții și boli care nu
afectează decât o mică parte din populația lumii. Nu e ușor de răspuns acestor chestiuni și
rămâne în general o problemă deschisă. Sfântul Ioan își menține poziția și atribuie lucrării
diavolului, confuzia care învăluie de obicei lumea în fața acestor întrebări: „diavolul îi
convinge, cu meșteșugirile acestea, pe cei mai săraci la minte că nu de ei înșiși atârnă faptele
lor bune sau rele, cele pline de virtute sau de stricăciune, făcându-i să creadă că nu au fost
cinstiți vreodată cu libertate de-a alege. El urmărește să câștige două lucruri, care sunt și cele
mai îngrozitoare: mai întâi să ne oprească de la stăruințele și ostenelile pe care le primim de
bună voie ca să dobândim virtutea și apoi să ne răpească darul cel mare dat nouă de
Dumnezeu, adică libertatea ”38.

Libertatea nu e o chestiune care se discută sau se dezbate pentru Sfântul Patriarh al

Constantinopolului39. Pentru Sfântul Părinte, în constituția omului nu exisă haos sau fenomene
aleatorii care îl determină în vreun fel. Ci omul își este suveran, iar singura determinare ce îi
poate surveni este una pozitivă, de la Dumnezeu sau negativă, de la diavol. Termenul de
conștiință, e fundamental aici40. Aceasta e numită judecător și cârmuitor41, tocmai pentru că e
singura lege a guvernării în om.

Pentru a arăta ce importanță conștiința pentru libertatea omului, Sfântul Ioan vorbește
despre conștiința curată ca despre o necesitate pentru libertatea spirituală 42. Expresiile folosite
pentru a desemna acest „guvernator” din interiorul omului sunt: „judecător drept” 43 și
38
Hrisostom Ioan, Diavolul și magia, Cuvânt la Isaia, cap. II, PG 56, 35, p. 105.
39
Hrisostom Ioan, Omilii la Facere(I), omilia XXIII, V, vol. 21, pp. 282-283; Hrisostom Ioan, Comentariile sau
Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia II, p. 20; Hrisostom Ioan, Problemele vieții, p. 362.
40
Hrisostom Ioan, Bogățiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, Pelerinul Român, Oradea, 2002, p. 284;
Hrisostom Ioan, Predicile despre statui, vol. II, predica a XII-a, Editura Sfintei Episcopii a Râmnicului - Noului
Severin, 1938, pp. 36-37.
41
Hrisostom Ioan, Omilii la Facere(I), omilia V, II, vol. 21, p. 70; ibidem, omilia XVII, I-II, pp. 189-190;
ibidem,omilia XX, III, p. 238; Hrisostom Ioan, Omilii la Facere (II), omilia LII, IV, vol. 22 (Părinți și Scriitori
Bisericești), Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989, p. 190; Hrisostom
Ioan, Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XIV, 1, p. 68; Hrisostom Ioan, Comentariile sau Explicarea
Epistolei către Evrei, omilia XXIV, Tipografia Cărților Bisericești, Bucureşti, 1923, p. 285; Hrisostom Ioan, Omilii
la Postul Mare, Cuvânt la Duminica a treia a Sfântului și Marelui Post, vol. 19 (Comorile Pustiei), Anastasia,
Bucureşti, 1997, pp. 73-74;79-80; Hrisostom Ioan, Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă și Providență. Despre
rugăciune. Despre viețuirea după Dumnezeu., omilii la săracul Lazăr, cuvântul al patrulea, p. 101;103.
42
Hrisostom Ioan, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel,omilia I, Christiana, Bucureşti, 2005,
p. 27; Hrisostom Ioan, Cateheze maritale, Omilia aceluiași, rostită în biserica Sfintei Irina, despre râvna celor
prezenți la biserică și despre ușurătatea celor care lipsesc și despre cântare; și că firea nu este pricină s-o
oprească pe femeie de a apuca pe calea virtuții, Oastea Domnului, Sibiu, 2004, p. 72.
43
Hrisostom Ioan, Omilii la Facere(I), omilia V,II, vol. 21, p. 70; ibidem, omilia XVII,I-II, p. 189; Hrisostom Ioan,
Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XIV, 1, p. 68; Hrisostom Ioan, Comentariile sau Explicarea Epistolei
către Evrei, omilia XXIV, p. 285; Hrisostom Ioan, Omilii la Postul Mare, Cuvânt la Duminica a treia a Sfântului și
Marelui Post, vol. 19, pp. 73-74; Hrisostom Ioan, Omilii la Ana. Omilii la David și Saul. Omilii la Serafimi, Omilii
la Ana, omilia I, Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, pp. 12-13.

10
„ancoră”44. Conștiința e un factor decisiv care guvernează viața omului. Adineauri menționam
despre „riscul” pe care Dumnezeu și l-a asumat în a-l crea pe om: ființă pătimitoare și liberă
în același timp. Domnul a creat conștiința tocmai pentru ca partea pătimașă să nu îl distrugă.
I-a dat o șansă la viață, la viața veșnică. Dar întrucât conștiința nu e nici un factor rigid(care l-
ar arunca în disperare pe om), nici unul complet maleabil(care l-ar lăsa pe om pradă
autodistrugerii)45, aceasta poate fi „întunecată”46. Adică omul are capacitatea de a-și diminua
acest „glas lăuntric”, dar fără a-l elimina vreodată47. Libertatea umană e atât de mare încât are
capacitatea de a se distruge pe sine.

O întrebare majoră totuși rămâne. Ce se petrece cu conștiința și libertatea, când acestea

sunt îngrădite de anumite substanțe și procese chimice? Eagleman subliniază: „narcoticele
alterează conștiința, afectează percepția și pun stăpânire pe comportament. Suntem sclavii
acestor molecule”48.

Concluzie

În acest studiu s-a deschis o serie largă de probleme și de întrebări care trebuie
„escaladate”. Nu mi-am propus decât atât: să aduc în atenția publicului o chestiune care nu
poate fi deloc neglijată: libertatea. Chiar dacă Sfântul Ioan Hrisostom sau alți Părinți insistă că
unele dileme nu ar trebui elucidate sau să ne petrecem timpul căutând răspunsuri irelevante
pentru mântuire, situația societății secolului XXI ne pune în ipostaze diferite. Când existența
liberului arbitru e tăgăduită, aceasta nu poate fi decât un act(de încercare) de dezagregare a
credinței și a religiei creștine. Astfel, abordarea acestui subiect este o mișcare apologetică. Nu
e ușor și nici nu va fi vreodată simplu să răspundem întrebărilor legate de om(cu atât mai mult
celor legate de Dumnezeu). Acest lucru îl recunoaște și cercetarea științifică, care se lovește
tot mai mult de mistere care o copleșesc și depășesc. În ultimă instanță putem afirma precum
însăși cercetătorul David Eagleman: „liberul arbitru rămâne o problemă deschisă, validă și
relevantă a științei”49(și a teologiei deopotrivă).

44
Hrisostom Ioan, Omilii la Postul Mare, Cuvânt la Duminica a treia a Sfântului și Marelui Post, vol. 19, pp. 77-
78.
45
Ibidem, Cuvânt la Duminica a treia a Sfântului și Marelui Post, pp. 75-76.
46
Hrisostom Ioan, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XI, pp. 110-111.
47
Hrisostom Ioan, Omilii la Matei, omilia XXXVIII, III, vol. 23, pp. 470-471; Hrisostom Ioan, Despre preoție,
Tratatul despre preoție, cartea a șasea, cap. 13, Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1998, pp. 154-155.
48
David Eagleman, Ovidiu Solonar, Incognito, p. 230.
49
David Eagleman, Ovidiu Solonar, Incognito, p. 193.

11
Bibliografie:

Eagleman, David; Solonar, Ovidiu, Incognito: vieţile secrete ale creierului, Humanitas,
Bucureşti, 2016.
Ioan, Hrisostom, Omilii la Facere(I), vol. 21 (Părinți și Scriitori Bisericești), Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1987.
Ioan, Hrisostom, Sfântul Ioan Gură de Aur - Predici la duminici și sărbători, Bunavestire,
Bacău, 1997.
Ioan, Hrisostom, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, Sophia,
Bucureşti, 2005.
Ioan, Hrisostom, Comentar la Evanghelia de la Ioan, Pelerinul Român, Satu Mare, 1997.
Ioan, Hrisostom, Omilii la Matei, vol. 23 (Părinți și Scriitori Bisericești), Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.
Ioan, Hrisostom, Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Nemira,
Bucureşti, 2005.
Ioan, Hrisostom, Problemele vieții, Egumenița, 2007.
Ioan, Hrisostom, Din ospățul Stăpânului, Adonai, Bucureşti, 1995.
Ioan, Hrisostom, Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă și Providență. Despre rugăciune.
Despre viețuirea după Dumnezeu., Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005.
Ioan, Hrisostom, Cele dintâi omilii la Facere, Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004.
Ioan, Hrisostom, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Galateni, Dacia, Iaşi, 1901.
Ioan, Hrisostom, Diavolul și magia, Panaghia, 2002.
Ioan, Hrisostom, Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie. Despre
tăria credinței. Despre propovăduirea Evangheliei și alte omilii, Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006.
Ioan, Hrisostom, Bogățiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, Pelerinul Român,
Oradea, 2002.
Ioan, Hrisostom, Predicile despre statui, vol. II, Editura Sfintei Episcopii a Râmnicului -
Noului Severin, 1938.
Ioan, Hrisostom, Omilii la Facere (II), vol. 22 (Părinți și Scriitori Bisericești), Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989.
Ioan, Hrisostom, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, Tipografia Cărților
Bisericești, Bucureşti, 1923.
Ioan, Hrisostom, Omilii la Postul Mare, vol. 19 (Comorile Pustiei), Anastasia, Bucureşti,
1997.
Ioan, Hrisostom, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Christiana,
Bucureşti, 2005.
Ioan, Hrisostom, Cateheze maritale, Oastea Domnului, Sibiu, 2004.

12
Ioan, Hrisostom, Omilii la Ana. Omilii la David și Saul. Omilii la Serafimi, Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007.
Ioan, Hrisostom, Despre preoție, Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1998.

Otto, Rudolf, Sacrul. Despre Numinos, Limes, Cluj-Napoca, 2015.

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, vol. 41 (Părinți și
Scriitori Bisericești Partea a patra), Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000.
Stăniloae, Dumitru, Teologia dogmatica ortodoxa, vol. 1 (Scrieri 2), Ediţia a 4-a, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2010.

13