Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene (uneori denumit și Consiliul sau Consiliul de Miniștri) este

un organism parte a legislativului Uniunii Europene (UE) reprezentând guvernele statelor
membre, celălalt organism este Parlamentul European.

Prezentare generala

 Rol: reprezintă guvernele statelor membre ale UE, adoptă legislația europeană și
coordonează politicile UE
 Membri: miniștrii din fiecare țară a UE care răspund de domeniul de politică supus
discuțiilor
 Președinte: fiecare stat membru al UE deține președinția prin rotație, pe o
perioadă de 6 luni
 Înființare: 1958 (sub denumirea de Consiliul Comunității Economice Europene)
 Sediu: Bruxelles (Belgia)

Atributiile Consiliului Uniunii Europene

o Negociază și adoptă legislația UE, împreună cu Parlamentul European, pe baza

propunerilor înaintate de Comisia Europeana.
o Coordonează politicile țărilor UE.
o Elaborează politica externă și de securitate a UE, plecând de la orientările
Consiliului European.
o Încheie acorduri între UE și alte țări sau organizații internaționale.
o Adoptă bugetul anual al UE, în colaborare cu Parlamentul European.

Componenta
Nu există membri permanenți ai
Consiliului UE. Acesta se reunește în 10
configurații diferite, fiecare corespunzând
unuia dintre domeniile politice supuse
dezbaterii. În funcție de configurație,
fiecare țară își trimite ministrul care se
ocupă de domeniul abordat. De exemplu,
la reuniunea Consiliului pentru afaceri economice și financiare („Ecofin”) participă miniștrii de
finanțe din fiecare țară.

Cum lucrează Consiliul?

 Atunci când analizează sau votează proiecte de acte legislative, miniștrii statelor
membre ale UE se întâlnesc în reuniuni publice. 
 Deciziile pot fi adoptate doar dacă se întrunește o majoritate calificată:
o 55 % din țări (la numărul actual de 27 de state membre, aceasta înseamnă 15
țări)
o reprezentând cel puțin 65 % din populația totală a UE.
 Puteți urmări în direct sesiunile publice ale Consiliului, în toate limbile UE. Dacă
reuniunea Consiliului este publică, sunt publice și procesul verbal și voturile exprimate.
 Pentru a bloca o decizie este nevoie de cel puțin 4 țări, reprezentând cel puțin 35 % din
populația totală a UE.
 Excepție: subiectele delicate, precum politica externă sau impozitarea,
necesită unanimitate de voturi (vot favorabil din partea tuturor țărilor).
 Pentru aspectele procedurale și administrative este suficientă majoritatea simplă de
voturi.