Sunteți pe pagina 1din 3

Tema 2. Echipamente radio. Funcţii specifice RCM: roaming, handover, localizare.

Ca urmare a posibilităţii deplasării abonaţilor a sistemei de comunicaţii mobile se definesc


următoarele funcţii:
1 Rouming (mobilitatea)
2 Localizarea
3 Transferul legăturii (hand over / hand off)

1 Roaming

Roaming – orice telefon mobil care este oprit (adică este deconectată alimentarea) este
considerat de către reţea ca detaşat şi el nu se „vede” în reţea şi nimic nu se ştie despre poziţia lui
sau dacă el este sau nu este în reţea. Cînd telefonul este pornit (adică este conectată alimentarea ) el
este considerat de reţea ca ataşat şi în dependenţă de metoda de localizare poate fi ştiută şi poziţia lui
în reţea. Poziţia telefonică în reţea nu înseamnă cunoaşterea coordonatelor geografice, ci doar grupul
de celule în care el se află.
În condiţiile de ataşare a telefonului există 2 regimuri de lucru:
1 Inactiv / pasiv / de aşteptare ( stand by) – în această stare
telefonul în regimul automat efectuează măsurări de nivelul semnalului emiţătoarelor staţiilor de
bază pentru a putea determina semnalul cu o calitate mai bună (adică semnalul la care raportul
semnal/zgomot este mai mare) şi a alege ca staţia de bază la care să se conecteze emiţătorul să aibă
cel mai mare semnal.
2 Activ / ocupat – regimul în care se vorbeşte la telefon; aici
telefonul şi staţia de bază măsoară în continuu nivelul semnalului pe canalul de trafic şi nivelul
semnalului de la staţiile de bază vecine pentru a aprecia faptul de a continua legătura în curs de
canalul care s-a început sau de a efectua schimbul legăturii pe alt canal: în cazul cînd nivelul
semnalului pe canalul de trafic scade sub un nivel dat.
Posibilitatea de mişcare a abonatului şi schimbarea conectării pe interfaţa radio în starea
inactivă a telefonului mobil se numeşte roaming sau moblilitate.
Noţiunea de mobilitate se referă în caz general la:
a) Mobilitatea terminalelor – permite accesarea de către
abonaţi a reţelei mobile cu ajutorul terminalelor mobile în orice loc şi în orice moment de timp. Se
presupune că abonatul mobil poate deplasa cu el terminalul mobil de telefon. Reţeaua mobilă
trebuie să dispună de mijloacele de localizare, de identificare şi accesare a ei din partea terminalelor
mobile.
b) Mobilitatea abonaţilor(persoanelor) –posibilitatea unui
utilizator de a accesa reţeaua de la orice terminal mobil în baza unui cod sau parole (sau ambele).
c) Mobilitatea serviciilor –posibilitatea unui utilizator de a
accesa serviciile reţelei mobile indiferent de locul unde se află şi care sunt reţelele intermediare
utilizate.

Gradul de mobilitate poate fi următoarele tipuri:


a) Mobilitatea intrareţea – cînd abonatul mobil se deplasează doar
pe teritoriul unei singure reţele.
b) Mobilitatea intereţea – cînd abonatul poate să se deplaseze pe
teritoriul mai multor reţele mobile din orice loc.
c) Mobilitatea naţională – cînd 2 sau mai multe operatori ale
serviciilor mobile acoperă după înţelegere teritorii diferite ale unei ţări şi abonatul din orice punct al
ţării poate accesa abonaţii de pe tot teritoriul ţării.
În punctele b şi c pentru a efectua convorbiri este necesar ca:
- să existe o înţelegere, între operatori, de deservire reciprocă a abonaţilor
- să existe o interfaţă radio comună
d) Mobilitatea în spaţiu GSM – permite utilizatorului să se
deplaseze pe teritoriul unei sau mai multe ţări unde se utilizează sistemul GSM.

2 Localizarea în reţeaua PSTN

Localizarea în reţeaua PSTN – abonatul tot timpul este conectat doar la un singur comutător.
Apelul adresat unui abonat concret tot timpul va fi direcţionat către acest comutător.
În reţele mobile abonatul poate fi „conectat” la diferite comutătoare în dependenţă de locul
aflării lui la momentul sosirii apelului şi pentru a putea direcţiona acest apel către abonatul dat este
necesar de ştiut poziţia acestui abonat, adică pe teritoriul cărei celule sau grupului de celule el se
află, aceast funcţie se numeşte – localizare.
Teoretic există 3 tipuri de localizare:
1 Localizarea la nivel de celulă – cînd reţeaua „ştie” în permanenţă
în ce celulă se află abonatul şi la sosirea unui apel direcţionează acest apel în celula dată.
2 Localizarea la nivel de reţea – cînd se „ştie” doar că abonatul se
află în reţea, dar nu se „ştie” pe teritoriul cărei celule şi la apariţia unui apel el este trimis în toată
reţeaua.
3 Localizarea la nivelul unui grup de celule – cînd se „ştie” că
abonatul se află într-una din celulele unui grup şi la apariţia apelului el este trimis în grupul dat de
celule.
Localizarea la nivel de celulă are următorul dezavantaj: în reţea în permanenţă se ocupă
canalele de semnalizare, deoarece mobilul trebuie să informeze reţeaua în permanenta despre poziţia
sa. Dar are avantajul, că apelul către abonat este trimis direct în celula dată şi nu ocupă alte canale
de apel.
Localizarea la nivel de reţea – are următorul dezavantaj: la apariţia unui apel, el se transmite
în toată reţeaua şi aceasta poate duce la multe situaţii de imposibilitate de a forma mai multe apeluri
concomitent. Dar are avantajul, că nu se ocupă canalele de semnalizare în permanenţă şi nu se
consumă energie de la sursa telefonului mobil în starea lui de aşteptare.
Localizarea la nivelul unui grup de celule – reprezintă un compromis între primele două
tipuri.

3 Transferul de legătură ( hand off / hand over )

Transferul de legătură ( hand off / hand over ) este o procedură de gestiune a resurselor radio
necesare acestei proceduri, reiesă din posibilitatea de mişcare a abonatului în timpul desfăşurării
unei convorbiri. Această funcţie permite de a menţine legătura pe toată perioada convorbirii, chiar
dacă abonatul traversează teritoriul mai multor celule. Datorită mobilităţii calitatea transmisiei scade
pe măsura ce abonatul se îndepărtează de emiţătorul staţiei de bază şi se apropie de emiţătorul altei
staţiei.
Procedura de transfer automat a unei convorbiri dintr-o celulă în alta şi de pe un canal pe
altul se numeşte transferul de legătură ( hand off / hand over ).
Pentru realizarea hand over-ului sunt necesare următoarele condiţii:
a) Monitorizarea permanentă a calităţii transmisiei convorbirii în
curs.
b) Monitorizarea permanentă a calităţii semnalelor recepţionate de la emiţătoarele celulelor
vecine.
c) Definirea unei proceduri de decizie de schimbare a legăturii
d) Definirea unei proceduri de comutare rapidă a conexiunii de pe un canal dintr-o celulă pe alt
canal în altă celulă (sau aceeşi celulă).

S-ar putea să vă placă și