Atestare nr.

1 Varianta 10 Sprincean Diana

Grupa TST-171

1. Concepția despre biosferă (sfera vieții,mediul vieții...). Esența concepției.

Componența biosferei(materia vie , diverse substanțe de tip biogenic ,

bioinerte,inerte).
Bosfera este învelişul planetar în care se dezvoltă, în exclusivitate, organismele vii şi cuprinde
partea de jos a atmosferei, toată hidrosfera şi partea de sus a litosferei. În esenţa sa biosfera
este rezultatul interacţiunii dintre materia vie şi moartă, cel mai mare sistem ecologic planetar.

Fondatorul concepţiei despre biosferă (sfera vieţii) este academicianul rus V. I. Vernadski.

Vernadski cerceta biosfera nu ca un simplu ansamblu de organisme vii, ci ca un spaţiu unic

termodinamic, în care este concentrată viaţa şi are loc interacţiunea permanentă dintre
organismele vii şi mediul înconjurător abiotic. Esenţa concepţiei constă în aceea că forma
superioară de dezvoltare a materiei pe Terra – viaţa – determină, subordonează celelalte
procese fizicochimice şi biologice planetare.

Organizarea structurală a corpurilor în biosferă este nu numai solidă, lichidă şi gazoasă, ci şi

absolut deosebită – biologică. După Vernadski, în componenţa biosferei, afară de materia vie
(plante, animale, microorganisme), intră substanţa biogenică – produsele activităţii vitale ale
organismelor vii (rocile sedimentare de provenienţă organică), substanţa bioinertă – produsele
descompunerii şi prelucrării rocilor de către organismele vii şi substanţa inertă – rocile
neorganice, apa şi substanţele de provenienţă cosmică schimbate de organismele vii. În afară
de aceasta, în componenţa biosferei intră substanţele radioactive şi atomii difuzaţi ce nu sunt
legaţi în reacţii chimice. Astfel, viaţa în biosferă exercită funcţia principală de organizare a
substanţei înconjurătoare, ce o face activă. Interacţiunea permanentă a tuturor structurilor
biosferei o determină ca un sistem dinamic, organizat şi stabil.

Masele aeriene ale biosferei, datorită încălzirii neuniforme, se află într-o permanentă circulaţie
planetară, determinând clima şi procesele de eroziune eoliană. Rolul principal însă revine
componenţei gazoase a atmosferei, componenţă dictată de materia vie.

Oxigenul atmosferei s-a acumulat datorită activităţii plantelor. Verigile principale ale circuitului
de oxigen sunt: formarea oxigenului liber în procesul de fotosinteză, folosirea lui de către toate
organismele vii pentru respiraţie, pentru procesele de oxidare a resturilor organice şi
substanţelor neorganice, precum şi altor transformări chimice ce duc la formarea bioxidului de
carbon, apoi antrenarea lor într-un nou ciclu de transformări legate de procesul de fotosinteză.
Bioxidul de carbon se află, de asemenea, în permanentă circulaţie. Creînd substanţă organică,
plantele absorb din aer apa sau bioxidul de carbon necesar pentru obţinerea carbonului –
elementul de bază din care constau toate organismele vii.

Azotul atmosferic, fiind un gaz inert, este inaccesibil pentru organismele vii în timpul
respiraţiei, necătând la însemnătatea lui colosală în procesele vitale şi, prin urmare, în circuitul
substanţelor. Azotul este fixat doar de unele bacterii, care îl prefac în nitraţi. Nitraţii sunt
asimilaţi de către plante, transformându-i în albumine.

Fosforul este unul din principalele elemente organogene. Pe suprafaţa uscatului are loc
circuitul intens al fosforului în sistemul “solul - plantele - animalele - solul’’. Plantele iniţiază
circuitul biologic al calciului, care ia parte la procesul de fotosinteză, influenţează schimbul de
hidrocarburi, formarea compuşilor azotului şi fosforului.Toate aceste circuite ale elementelor
chimice cuprind o parte considerabilă a litierei. Forţa lor motoare o constituie activitatea
substanţei vii.

2. Influenţa poluării atmosferei asupra omului, lumii animale şi vegetale

Toate substanţele poluante ce nimeresc în aerul atmosferic într-o măsură mai mare sau mai
mică influenţează negativ asupra sănătăţii omului. Aceste substanţe nimeresc în organismul
uman, în primul rând, prin căile respiratorii, care şi suferă nemijlocit, deoarece particulele se
depun în plămâni. Majoritatea particulelor ce nimeresc în plămâni sunt toxice, conform naturii
lor fizice sau chimice duc la efectul toxic, care, în mare măsură, depinde de durata acţiunii
acestor substanţe.

Analiza statică a permis stabilirea sigură a dependenţei dintre nivelul poluării aerului şi astfel de
boli cum ar fi afectarea căilor superioare respiratorii, insuficienţa cardiacă, bronşitele, astma,
pneumonia, efizemul pulmonar, precum şi diferite boli de ochi. Creşterea bruscă a concentraţiei
poluanţilor şi păstrarea ei pe parcursul a câtorva zile sporesc mortalitatea oamenilor de vârstă
înaintată ce suferă de boli cardiace sau pulmonare.

Cei mai răspândiţi poluanţi atmosferici şi influenţa lor asupra omului:

Oxidul de carbon. Concentraţia oxidului de carbon (CO) , care o depăşeşte pe cea admisibilă
duce la dereglări funcţionale în organismul omului, iar concentraţia mai mare de 750 mln-I – la
moarte. Oxidul de carbon reacţionează uşor cu hemoglobina sângelui, împiedicând alimentarea
ţesuturilor cu oxigen. Interacţionând cu fermenţii de respiraţie dereglează schimbul fosforului şi
a hidraţilor de carbon în organism.
Dioxidul (SO2) şi trioxidul de sulf (SO3) în combinaţie cu umezeala şi particulele în suspensie
din aer au una din cele mai periculoase acţiuni asupra omului, organismelor vii şi bunurilor
materiale. La concentraţia de 16 - 32mg /m3 excită învelişul mucozitar al căilor de respiraţie, iar
la concetraţii mai mari de 50 mg/m3 acţionează şi asupra învelişului ochilor. Acţiunea
permanentă duce la bronşite şi influenţează negativ asupra proceselor de schimb ale albuminei
şi hidraţilor

Oxizii azotului.. Acţiunea oxizilor de azot provoacă la om enfizemul pulmonar, înrăutăţeşte

vederea , duce la boli respiratorii acute. Nimerind în atmosferă, oxizii azotului interacţionează
cu un şir de substanţe, în primul rând hidrocarburile , formând sub acţiunea razelor solare
compuşi noi –fotooxidanţii. Acestea exercită o acţiune toxică puternică asupra organismului
uman, distrug vegetaţia, micşorează vizibilitatea şi transparenţa atmosferei, formând o ceaţă cu
o puternică concentraţie a substanţelor nocive sub formă de pulberi şi gaze - smogul
fotochimic.

Hidrogenul sulfurat(H2S). În concentraţii mari duce la otrăviri acute. Se formează în zona

degajărilor întreprinderilor chimice şi metalurgice. Influenţa permanentă, chiar şi în concentraţii
mici, duce la boli ale sistemului nervos, cardio vascular, boli de ochi.

Zgomotul. Este o formă specifică de poluare a atmosferei de natură fizică. Însoţeşte omul şi în
timpul lucrului şi acasă. Este produs de diferite maşini, mecanisme, utilaje. Influenţează negativ,
în primul rând, asupra aparatului auditiv, scade productivitatea muncii, măreşte posibilitatea
traumării, este cauza diferitor boli legate de sistemul nervos şi sistemul cardio vascular.

Poluarea radioactivă. Substanţele radioactive pot nimeri în atmosferă în rezultatul exploziilor

nulcleare , în timpul extragerii şi îmbogăţirii minereului radioactiv, folosirea în diferite reactoare
şi instalaţii. Pătrund în ţesuturile plantelor şi a animalelor, se acumulează, apoi prin lanţurile
trofice nimeresc în organismul omului. Cei mai periculoşi izotopi radioactivi sunt: Sr90
(stronţiul) şi Cs 137(ceziul), care se formează în timpul exploziilor nucleare în atmosferă şi au
următoarea influenţă asupra organismelor:

• slăbesc organismul iradiat, reduc creşterea, micşorează rezistenţa la infecţii şi imunitatea

organismului;

• micşorează durata vieţii, reduc indicele creşterii naturale din cauza sterilizării vremelnice sau
complete

• afectează prin diferite procedee genii, consecinţele reflectându-se în a doua şi a treia

generaţie.

• au influenţă cumulativă cu efecte negative ireversibile.

Poluarea biologică. Acest fel de poluare se subînţelege ca nimerirea în aerul atmosferic a

organismelor vii, create prin participarea omului, care provoacă daune naturii, omului şi altor
organisme vii. Nu este exclusă poluarea biologică în rezultatul scurgerilor, degajărilor, avariilor,
însă sursa principală este, în primul rând, arma bacteriologică.