TSTM Tema 4.

Canale de transmisiuni

1. Noțiuni generale. Clasificarea canalelor de transmisiune.

Transmisiunea semnalului de la transformatorul mesajului in semnal inițial de
telecomunicații pana la transformatorul semnalului de telecomunicații in mesaj la recepție se
efectuează printr-o mulțime de mijloace tehnice, cum ar fi:
 Medii de răspândire a semnalului – 1, 2, 3 sau mai multe
 Sisteme de comutare – 0,1, 2, 3 sau mai multe
 Sisteme de transmisiuni multiplex – 0,1, 2, 3 sau mai multe
Ansamblul de mijloace tehnice si medii de propagare a semnalelor, care asigura transmisiunea
semnalelor inițiale (primare) de la transformatorul mesajului in semnal inițial până la
transformatorul semnalului inițial in mesaj poarta denumirea de canal de telecomunicații.
Ansamblul de mijloace tehnice si mediul de propagare a semnalelor care asigura transmisiunea
semnalelor de telecomunicații într-o banda de frecventa sau cu o viteza determinata de
transmisiune intre punctele terminale sau intermediare poarta denumirea de canal de
transmisiuni.
Canalele de transmisiuni se clasifica:
1. După metoda de transmisiune a semnalelor – canale analogice (continue sau discrete) si
canale digitale.
2. După lățimea beznei de frecventa sunt canale – tip analogice: canale vocale tip, canale
primare tip, canale secundare tip, canale terțiare tip, canale cuaternare tip, canale de
transmisiuni a semnalelor de radio-difuziune, semnalelor de transmisiune, semnalelor de
transmisiune a imaginilor si canal de sunet de televiziune.
3. După viteza de transmisiune si corespunderea parametrilor canalelor normelor stabilite
canalele sunt: canalul digital de baza, canalul primar, canalul digital secundar, canalul
digital terțiar, canalul digital cuaternar si canalul digital de gradul cinci.
4. După tipul de mediu de propagare a semnalului canalele se caracterizează ca canale
organizate pe fire de cablu sau fire aeriene, pe fibre optice (mai des se folosește
denumirea de canale prin cablu) si canale de radiocomunicații

Canalele de telecomunicații suplimentar se mai caracterizează după criteriile:

1. tipul de semnale inițiale sau mesaje: canale vocale (telefonice), canale de radiodifuziune,
canale de televiziune, canale de date sau canale telegrafice.
2. metoda de organizare a telecomunicațiilor bidirecționale:
a) canal in doua fire într-o banda de frecventa
b) canal in doua fire in doua benzi de frecventa
c) canal in patru fire într-o banda de frecventa
3. După utilizarea lui in rețelele teritoriale: canal internațional, canal interurban, canal local
si in unele tari sau regiuni – canal regional sau zonal.
Canalele de transmisiuni din clasificarea expusa au parametrii si caracteristicile proprii.
Acești parametri se stabilesc in așa mod ca utilizarea canalelor in rețelele de telecomunicații sa
asigure parametrii semnalului inițial la recepție in valorile stabilite. Canalul de telecomunicații
va asigura transmisiunea semnalului inițial cu parametrii stabiliți numai in cazul in care toate
componentele acestui canal vor avea parametrii de baza, care formează volumul canalului,

1
identici, iar parametrii operaționali in concordanta cu sarcinile care le executa la transmisiunea
semnalului inițial. În continuare ne vom referi numai la canalul telefonic de transmisiuni.

2. Canalul telefonic

Canalul telefonic prezintă unitatea de măsură a capacității sistemelor de transmisiune și

se folosește pentru transmisiunea semnalelor telefonice și de asemenea și a semnalelor de date,
de fax și telegraf. Astfel de canal conține terminația de canal cu două fire și un trunchi (tract) de
transmisiune în 4 fire.

Figura 4.1 Schema echivalentă a canalului telefonic

Divizorul (sistemul diferențial), in figura 4.1 notat prin D, permite trecerea de la canalul
(trunchiul) în 4 fire la canalul în 2 fire (terminația cu 2 fire, caz asemănător este linia telefonică
de abonat).
Atenuatorul (prelungitor de linie) in figura 4.1 notat prin dB, introduce atenuarea de
3,5dB și se numește atenuator de tranzit (lipsește în cazul formării a unui canal în cascadă).
Cifrele indică nivelele normate a semnalului în punctele standarde a canalului telefonic: la intrare
0dBm, la ieșirea atenuatorului de tranzit -3,5dBm, la intrarea trunchiului (canalului) în 4 fire
−13dBm, la ieșirea trunchiului in 4 fire +4,3dB (practic se utilizează +4,5dBm), la ieșirea
divizorului -3,5dBm, și la ieșirea canalului -7dBm.
Impedanța de intrare și ieșire Z=600Ω. Abaterea impedanțelor de intrare/ieșire de la
nominal se caracterizează de coeficientul de reflexie determinat de relația

( 𝑍𝑛−𝑍𝑟 )
𝜌=( ,(4.1)
𝑍𝑛+𝑍𝑟 )

unde Zr – impedanța reală, Zn – impedanța normată de 600 Ω.

Deoarece practic impedanța reală diferă de impedanța normată apare o atenuare de
dezacord (reflexie)

( 𝑍𝑛−𝑍𝑟)
𝑎 𝑑 = 20𝑙𝑔 |( |. (4.2)
𝑍𝑛+𝑍𝑟)

Atenuarea de dezacord de asemenea caracterizează abaterea impedanțelor de intrare/ieșire de la

nominal. Practic ρ nu trebuie să depășească valoarea de 10%.
2
 Atenuarea reziduală a canalului telefonic. Atenuarea reziduală a canalului, numeric egală
cu diferența sumelor atenuărilor a și amplificărilor S

𝑎 𝑟𝑒𝑧 = ∑ 𝑎 − ∑ 𝑆. (4.3)

Atenuarea reziduală este normată prin 7dB. Abaterea în timp de la valoarea normată pentru un
sector de tranzit (determinat 250km) nu trebuie să depășească 2,2dB cu probabilitatea de 0,95.
Banda (gama) de frecvență efectivă a canalului prezintă banda la frecvențele limită a
cărei (pentru canalul telefonic 0,3…3,4 kHz) atenuarea reziduală nu trebuie să depășească cu
8,7dB valoarea atenuării reziduale la frecvența normată de 800Hz (800Hz valoarea veche, 1024
valoarea nouă). Caracteristica amplitudine frecvență nu trebuie să posede abaterea nominală de
7dB și trebuie să rămână în limitele măștii (mască). În figura 4.1 este prezentată masca abaterii a
atenuării reziduale a semnalului analogic, cu linie întreruptă este indicată caracteristica
amplitudine-frecvență măsurată a semnalului. Caracteristica amplitudine-frecvență trebuie sa fie
în limitele măștii la un număr maximal de tranzituri, practic până la 12.

Figura 4.2 Masca abaterii a atenuării reziduale a semnalului analogic

Distorsiunile fază-frecvență nu sunt importante pentru transmisiunea vocii și nu sunt

admisibile pentru transmisiunea datelor. Ca urmare se normează abaterea timpului transmisiunii
de grup (TTG) de la valoarea timpului măsurat la frecvența de 1900Hz pentru un segment de
tranzit egal cu 2500km.

Figura 4.3 Abaterea timpului transmisiunii de grup a canalului telefonic

3
 Coeficientul distorsiunilor neliniare a canalului pe un sector de tranzit nu trebuie să
depășească 1,5% la transmisiunea nivelului normat a curentului (f=800Hz).Caracteristica
amplitudinii se normează în modul următor: atenuarea reziduală pe un sector de tranzit trebuie să
rămână constantă cu precizia de 0,3dB la schimbarea nivelului semnalului măsurat de la -17,5
până la +3,5dB în punctul cu nivelul zero de măsurare la orice frecvență în limitele de
0,3…3,4kHz. La mărirea nivelului a semnalului măsurat până la 8,7 și 20dB atenuarea reziduală
trebuie să se micșoreze nu mai mult de cit cu 1,75 și 7,8 dB corespunzător.
La ieșirea canalului împreună cu semnalul util (informațional) sunt prezente și
perturbațiile care se determină în punctul de recepție cu nivelul relativ -7dB. Valoarea medie a
tensiunii psofometrice a perturbațiilor în canal pe oricare durata de 1 oră într-un segment anumit
(l=2500km) nu trebuie să depășească valoarea de 1,1mV psofometrice (10000 pW psofometrici
în punctul cu nivelul relativ zero). Tensiunea mV psofometrice se măsoară cu aparatul de măsură
psofometru, care măsoară perturbațiile introduse într-un circuit (canal) telefonic de circuitele
învecinate.
Viteza de transmisiune prin canal se determină prin relația

𝑃𝑚𝑒𝑑
𝐶 = Δ𝐹 ⋅ 𝑙𝑜𝑔2 (1 + ), (4.4)
𝑃𝑝𝑒𝑟

unde: ΔF - banda efectivă a canalului, ΔF =3,4-0,1=3,1kHz

Pmed - puterea medie a semnalului, Pmed=32µW
Pper - puterea medie a perturbației față de puctul cu nivelul de măsură zero, Pper=87nW

Aplicând valorile in relația (4.4), obținem C≈25·10 3b/s.

Canalele telefonice organizate pe baza sistemelor de transmisiune digitale sunt mai
calitative de cât pe baza sistemelor analogice. Ca urmare, caracteristicile canalelor telefonice
digitale au următoarele caracteristici:

Figura 4.4. Masca abaterilor atenuării reziduale a canalului telefonic digital

4
 Figura 4.5. Abaterea timpului transmisiunii de grup a canalului telefonic digital

Din figurile 4.2 – 4.5 se observă ca cerințele pentru caracteristicile amplitudine frecvență
și timpului transmisiunii de grup sunt mai stricte.
Pentru canalele digitale de transmisiune s-a introdus o caracteristică adăugătoare-
caracteristica raportului semnal-zgomot, care caracterizează zgomotul de cuantizare.
Caracteristica dependenței raportului semnal-zgomot a canalului telefonic digital de nivelul
semnalului este prezentată în figura 4.6.

Figura 4.6. Caracteristica dependenței raportului semnal-zgomot a canalului telefonic

digital de nivelul semnalului

3. Canalele de bandă largă.

Sistemele de transmisiune contemporane permit de a transmite canale cu o capacitate mai

mare de cât a unui canal telefonic standard. Majorarea vitezei de transmisiune se obține prin
mărirea benzii de frecvențe efective, prin gruparea unui număr de canale de canale telefonice cu
bandă mai îngustă.
Actualmente sistemele de transmisiune analogice permit formarea a următoarelor canale
de bandă largă:
Subprimari 12…24kHz 3 canale telefonice
Primare 60…108kHz 12 canale telefonice

5
Secundare 312…552kHz 60 canale telefonice
Terțiare 812…2044Hz 300 canale telefonice
În afară de canalele enumerate în sistemele de transmisiune se formează canale de
transmisiune a radioului si a televiziunii.
Sistemele digitale permit formarea a următoarelor canale de bandă largă:
De bază 64kb/s 1 canal telefonice
Subprimar 480kb/s 7 canale telefonice
Primare 2048kb/s 30 canale telefonice
Secundare 8448kb/s 120 canale telefonice
Terțiare 34 368kb/s 480 canale telefonice
Cuaternar 139 264kb/s 1920 canale telefonice
Avantajul important a canalelor de bandă largă standarde este posibilitatea de organizare
a sistemelor de transmisiune pe baza echipamentului unificat de formarea a canalelor de bandă
largă.