Criminal tango

                                          - piesă de teatru într-un act

                                                                                         de Adina Dabija

Personajele :

Goran, iubitul Anabelei

Calipso, soţul Anabelei

Doctorul

Infirmiera

Gică, poliţist

Carolică, ţigan cu acordeon, proprietar de cârciumă

Laur, barman în cârciuma lui Carolică

Victima, ţigan înjunghiat

Cuţitarul, ţigan cu cuţit

Popa

Credincioşi în pelerinaj cu moaşte sfinte

Anabela

Sala de aşteptare a unui dispensar de provincie. Nişte scaune şi o măsuţă. Două uşi,
una pe care scrie “ Consulaţiile se fac numai cu programare ” şi alta “ Vă rugăm nu
deranjaţi  ”. Goran moţăie pe un scaun, cu două căşti de motociclist alături. Are
pantalonii rupţi şi hainele în dezordine. Două rucsace şi o poşetă aşezate jos lângă

1
scaunul său. Zgomot de meci de fotbal în fundal. Intră Calipso. Este îmbrăcat în
costum, cu un diplomat în mână. Vorbeşte la telefonul mobil. Goran tresare şi se sare
de pe scaun, apoi se aşează la loc, cu un aer posomorât şi absent.

Calipso :                     În maxim o oră, nu mai mult! Ai înţeles cum ajungi, nu? A, şi

vezi că la intrarea în oraş e o fabrică mare, părăsită, ca în toate târgurile astea mici
uitate de vreme, să n-o iei prin faţa ei că-ţi intră javrele sub roţi… Cum? Nu ştiu cum
se cheamă, ţi-am zis, e al treilea după Slobozia. O să-l întreb pe şofer, poate ştie el.
Uită-te şi tu pe o hartă, ce naiba! Cum? Nu e trecută nici o localitate pe hartă? Nu se
poate domnule, atunci eu unde naiba sunt? Ia uită-te mai bine! Vorbeşte cu şoferul
meu! Auzi, sună-mă mai încolo că acum am ajuns la spital… în fine, ce-o fi ăsta,
dispensar! Şi mai sună-l o dată pe Georgescu, vezi dacă a ieşit din operaţie şi spune-i
să se grăbească! (Închide. Lui Goran) Bună seara! Dumneavoastră m-aţi sunat acum
două ore?

Goran:                        Eu. Încă o dată, nu trebuie să vă faceţi nici un fel de griji. E în
afara oricărui pericol.

Calipso :                     Vă sunt extrem de recunoscător. Cum aţi găsit-o, în maşină, pe

stradă? Poate să meargă? Îi curge sânge de undeva?

Goran:             Nu a păţit nimic fizic, dar s-a speriat foarte tare. I-au făcut nişte
calmante şi acum doarme.

Calipso :                      Unde e? Vreau să o văd şi să vorbesc cu doctorul. Ea v-a dat

numărul meu de telefon sau l-aţi găsit la ea în poşetă? Aţi găsit cumva din întâmplare
cheile ei pe undeva?

Goran :                        Toate lucrurile ei sunt aici (arată spre rucsacul şi poşeta de

lângă lângă scaunul său) Trebuie să fie prin poşetă, presupun.

Calipso (scotocind în poşetă) : E foarte important să nu fure cineva cheile de la

casă… Într-o asemenea zăpăceală… Unde naiba or fi?... Uite-le! Aş vrea să stau de
vorbă cu cineva de pe-aici. Aveţi ideee unde-l găsesc pe doctor?

Goran:                         Nu l-am mai văzut de vreo oră, e pe-aici pe undeva... o fi

ocupat cu alţi pacienţi.

Calipso :                    Pe naiba ocupat! Să-i spună cineva că senatorul Calipso vrea să
vorbească cu el! Acum! Nu e nimeni aici, nici o infirmieră, sau măcar portarul? La
naiba! Cum naiba a ajuns femeia asta aici, asta abia aştept să aflu! Ziceaţi că doarme?

Goran:                         Sssst! Vă rog să nu faceţi gălăgie, lăsaţi-o să se odihnească. V-

am spus şi la telefon, nu aveţi de ce să vă faceţi griji, totul e bine, infirmiera e cu ea, o

2
veghează… A insistat să vă chem, deşi i-am atras atenţia că este compet absurd! Să
trezeşti omul în toiul nopţii, pentru câteva zgârieturi, o nimica toată…

Calipso:                       Deci vorbeşte, e conştientă !

Goran :                        Da, vorbeşte, evident. Nu a păţit nimic.

Calipso :                      Slavă cerului! Cum să nu-mi fac griji ! La miezul nopţii
primesc un telefon de la un necunoscut că nevastă-mea e la urgenţe într-un loc absurd,
ultimul loc de pe pământ unde ar fi putut să se găsească, şi cică să nu-mi fac griji !
Cine eşti dumneata să-mi spui ce trebuie să fac ?... Iartă-mă, domnule, sunt cam
nervos. Şă ştii că îţi sunt extrem de recunoscător ! Mulţumesc, prietene! Pot să te
numesc aşa ? Pot face ceva pentru dumneata ? Probabil ştii, sunt senator… (îi întinde
mâna, dar Goran nu i-o întinde) Cum doreşti… Pur şi simplu nu înţeleg nimic ! (se
aude un strigăt de dezamăgire faţă de o fază ratată. De pe uşa “ Nu deranjaţi ” intră
Doctorul)

Doctorul :                    Gina! Gina! Adu-mi un coniac!

Calipso :                     Dumneata eşti doctorul?

Doctorul :                   Mda... Şi ce dacă sunt ? Mai lăsaţi-mă zece minute, vă rog,

haideţi, măcar zece minute, ce naiba! Gina! (intră să vadă o fază periculoasă)

Infirmiera  (iese de pe uşa “ Consulaţiile se fac numai cu programare” cu o tavă cu

un coniac)  : Vine! (se opreşte o clipă, curioasă) Bună seara!

Calipso :                     Dumneata eşti infirmiera?

Infirmiera :                 Î-hm. (îşi dă seama cine e Calipso) Nu se poate! Sunteţi

chiar… dumneavoastră? 

Calipso :                     Î-hm. Spune-i ameţitului ăla de doctor că sunt aici. Nici măcar
nu m-a recunoscut !

Infirmiera :                 Dânsul nu urmăreşte politica. Nu-l interesează nimic altceva în

afară de fotbal.

Calipso :                     Atunci spune-i că sunt Maradona, la naiba! Fă ceva, nu sta şi te

holba la mine! (înmuindu-şi vocea) Şi dacă crezi că eu pot face ceva pentru dumneata
nu trebuie decât să-mi spui.

Infirmiera :    Nu credeam că asta mi se poate întâmpla tocmai mie… Ce noroc! Să

vă întâlnesc în carne şi oase! Abia aştept s-o sun pe Tanţa şi să-i spun! O să moară de
invidie! În sfârşit se întâmplă şi la noi în oraş ceva! Ce bine! O, da, sigur că puteţi face
ceva pentru mine! Dacă îmi doresc ceva din tot sufletul este să plec! Oriunde, numai

3
să plec de aici! Poate la Bucureşti. Da, aş avea nevoie de un post la Bucureşti… Şi de
o garsonieră… Vreţi să vă spun adevărul? Dar rămâne între noi, să nu cumva să afle
tata pentru că şi-aşa spune că am gărgăuni în cap! Adevărul e că îmi doresc foarte
mult să plec la Paris! Toate prietenele mele s-au măritat şi au plecat în străinătate.
Grecia, Italia…

Calipso :                      Toate la timpul lor. Deocamdată să le luăm pe rând... Unde e

Anabela? Vreau s-o văd! Cum se simte ?

Infirmiera :                 În ce calitate cereţi asta? Sunteţi rudă, prieten?

Calipso :                     Sunt soţul ei.

Infirmiera :                 Deci sunteţi căsătorit!

Calipso :                     Într-un fel… Da, am putea spune că sunt căsătorit.

Infirmiera (rece):        Trebuie să faceţi o cerere în care să declaraţi că sunteţi soţul

pacientei şi că doriţi s-o vedeţi. (ridică brusc tava de jos) Şi acum vă rog să mă
scuzaţi, am treabă.

Calipso :                     Staţi o clipă! Ce fel de cerere?

Infirmiera:                   O cerere, nu ştiţi ce-i aia cerere?

Calipso:                       Şi unde o depun?

Infirmiera:                   Mi-o daţi mie.

Calipso                        Mi s-a spus la telefon că e nevoie de nişte medicamente.

Poftim, le-am adus.

Infirmiera:       Foarte bine, daţi-le încoace. (le ia şi le bagă în buzunar)

Doctorul (din camera cu “ Nu deranjaţi  ”) Gina!

Infirmiera :                 Acuma, acuma, domnu’ doctor!... (reia tava) Vedeţi? Mă ţineţi

de vorbă în timpul programului… (intră în camera “ Nu deranjaţi ”)

Calipso :          Spune-i doctorului că vreau să stau de vorbă cu el. Spune-i că mă

grăbesc!

(Infirmiera iese. Câteva clipe de tăcere încordată, Calipso fumează)

Calipso :         Să fac o cerere. Unde naiba găsesc o foaie de hârtie? Aveţi cumva din
întâmplare o foaie de hârtie?

4
Goran :                        Nu.

Calipso:                      Tot nu mi-aţi povestit cum aţi găsit-o pe Anabela.

Goran:             Nu am găsit-o nicăieri. Eram cu ea în maşină.

Calipso:                       I-am spus să nu mai ia niciodată în maşină necunoscuţii care

fac autostopul pe marginea drumului. De data asta a avut noroc de un om cumsecade
ca dumneata, dar data viitoare... Niciodată nu mă ascultă, niciodată!          

Goran :                        Nu făceam autostopul.

Calipso :                      Deci o cunoşteaţi dinainte ?

Goran :                        Evident.

Calipso :                      Ciudat, nu mi-a povestit niciodată de dumneata. Cum spuneai

că te cheamă ?

Goran :                        Goran. Goran, profesorul de tango. Nu v-a spus că s-a înscris
la un curs de tango?

Calipso :                      Parcă a spus ea mai demult ceva de salsa, sau tango, nu mai ţin
minte, să tot fie vreo doi ani de-atunci.

Goran :                        Doi ani şi trei luni. Tango, nu salsa. Criminal tango.

Calipso :                      În fine… Deci de doi ani şi trei luni nevastă-mea studiază
tangoul cu dumneata… Cred că trebuie să danseze foarte bine… (câteva clipe de
tăcere) Ce ciudat, aş vrea s-o privesc dansând. Se îmbracă cu vreo rochie anume când
dansează ? Aş vrea să mi-o imaginez dansând.

Goran :                        Da, se îmbracă întotdeauna în negru. Şi în special rochia de

dantelă neagră îi vine foarte bine.

Calipso :                      I-am făcut-o cadou acum patru ani. I-am adus-o de la Paris. M-
am gândit că o să-i pună în evidenţă gâtul… şi albeaţa pielii… şi părul. Magnifică
rochie… Şi ce parfum pune ? Ştii cumva din întâmplare cu ce parfum se dă ?

Goran :                        Părul ei are mirosul ierbii, iar umerii ei au parfum amărui de
santal.

Calipso :                      Da? N-am remarcat niciodată. Văd că te pricepi… la femei. Ai

de gând s-o ştergi singur sau preferi poate să te dau afară în şuturi?

Goran :                        Poftim ?

5
Calipso :                      Ai auzit bine.

Goran :                        Ascultă, domnule… Sunt de acord că nu este momentul cel

mai potrivit să ne cunoaştem… Dar am obosit să mă prefac. Nici nu vă imaginaţi cât
mă bucur că aţi aflat în sfârşit de existenţa mea.

Calipso :         Existenţa ta ? Care existenţă ? Nu te cunosc. Nu exişti, eşti un nimeni,

un terchea-berchea, asta eşti! Auzi, un proseforaş… şi de ce – de tango ! De unde oi
mai fi răsărit şi tu cu povestea asta siropoasă?

Goran :                        Nu am înţeles niciodată de ce v-a ascuns atâta timp adevărul.

Cred că din laşitate. I-am spus tot timpul că nu mă simt confortabil într-o asemenea
relaţie… Am făcut chiar presiuni asupra ei… Am avut perioade în care am refuzat s-o
văd… Am vrut să mă despart de ea… Dar totdeauna ea revenea la mine plângând,
spunând că nu poate trăi fără mine. Iar eu mă lăsam pradă propriei mele slăbiciuni…
Au fost cei mai dureroşi ani din viaţa mea. Dar acum s-a terminat. Dacă vreţi să ne
batem, sunt gata!

Calipso :         Deci nu vrei să-ţi salvezi pielea? Foarte bine, atunci o să ne batem.
(câteva clipe de tăcere) Cum e posibil să mă mintă în halul ăsta? Să-mi spună că se
duce la Sinaia, la conferinţa la care sunt invitat să ţin spiciul inaugural. Să-mi spună că
vrea să plece cu o zi mai devreme, ca să se relaxeze... Este imorală. Lipsită de
scrupule. Egoistă. Plină de cruzime. Un monstru. Târfă, da, asta este! Mâine vor vui
toate ziarele! Scandal! Asta îmi trebuie mie acum, când alegerile bat la uşă? Nu numai
eu am de pierdut, ci şi ea! Este un lucru elementar, chiar nu-şi dă seama? (îi sună
telefonul) Alo ! Da, bună seara domnu doctor Georgescu! Vă aştept cu nerăbdare. Nu
ştiu cum se numeşte…nu v-a spus Gică ? (lui Goran) Ştiţi cumva cum se numeşte
orăşelul ăsta? (Goran face semn că nu) O să vă sune Gică să vă spună exact, dar e
simplu: e al treilea după Slobozia, cum mergi spre Constanţa. Cum? Nu există
localităţi între Slobozia şi Constanţa? Nu se poate, domnu doctor, păi eu nu sunt
acolo? Urcaţi-vă în maşină, o să vă sune Gică în jumătate de oră să vă dea lămuriri.
Trebuie să pice dintr-o clipă în alta. Vă aştept! (lui Goran) Uite ce este, domnule! Mă
gândesc că ar fi foarte dezavantajos să mă bat acum. Din punctul de vedere al imaginii
publice, vreau să spun. Dacă doreşti putem să ne batem după ce trec alegerile. Ceea ce
vreau de la dumneata este ca totul să rămână deocamdată între noi.

Goran :                        Îmi pare foarte rău, dar nu pot să fiu de acord. Este vorba de
onoarea mea, înţelegeţi? Nu permit să mi se vorbească în termeni lipsiţi de eleganţă...
terchea-berchea... este dezgustător. Va trebui să ne batem.

Calipso:                       Dar este o idee absurdă! Cine se mai bate în ziua de azi pentru
o femeie? E plină lumea de femei frumoase ! Nu are nici un rost să ne agităm. În plus,
dacă era să te baţi cu mine, te băteai dumneata până acum. Dar după doi ani… şi trei
luni… E cam târziu. Dacă Anabela nu mi-a spus niciodată nimic înseamnă că nu o
interesează să fie cu dumneata. Ci cu mine.

6
Goran :                        Atunci să vă întreb eu cum de v-a pus în pericol preţioasa
imagine publică timp de doi ani şi trei luni, întâlnindu-se cu mine ?

Calipso :                      Pe ascuns ! Să nu uităm asta. E un amănunt important. Sunt

sigur că a fost foarte atentă să nu mă expună.

Goran :                        Şi asta vă face să vă simţiţi mai bine?

Calipso :                      Dumneata ai fost vreodată căsătorit ? Habar n-ai despre ce

vorbeşti ! Eu şi cu Anabela suntem căsătoriţi de treisprezece ani ! Treisprezece ! Ştii
ce înseamnă treisprezece ani ? Dintre care în primii cinci nu mi-a trecut o clipă prin
minte s-o înşel! Uite ce este, m-am plictisit ! E trecut de mult de miezul nopţii, n-am
văzut-o încă pe Anabela, ăştia vor să le fac nu ştiu ce hârtie cretină, ia mai lasă-mă-n
pace cu discuţiile astea. Pot să ştiu şi eu cum naiba a ajuns nevasta mea în spital? Îmi
datorezi, sper, nişte explicaţii.

Goran :                        Credeţi-mă că sunt la fel de şocat ca dumneavoastră. Nu

reuşesc să-mi revin din şoc. Ceea ce s-a întâmplat este absolut incredibil. Complet
delirant.

Calipso :                      Dar spune odată domnule : ce ?

Goran :                        Este dincolo de orice imaginaţie…

Calipso :                     Ascultă, dacă vrei cumva să-mi vinzi baliverne...

Goran :                        Din nou îmi vorbiţi în astfel de termeni care îmi zgârie auzul...
Refuz să port o discuţie în astfel de termeni !

Calipso :                      Bine, uite, o să încerc să fiu calm. Dar vreau să ştiu ce s-a
întâmplat, cred că am acest drept.

Goran :                        Pur şi simplu din nimic a răsărit pe mijlocul drumului o căruţă

cu un singur cal, fără semnalizare, condusă de o femeie cu batic roşu pe cap. Părea
tânără şi avea ceva… deosebit. Ulterior mi-am dat seama că avea ochii prea mari ca să
fie reali.

Calipso :                     Cum puteai să-i vezi ochii pe întunericul ăla ?

Goran :                       Asta nu înţeleg nici eu ! S-a întors şi s-a uitat la noi, asta e
sigur, dar ceea ce-mi amintesc cel mai bine nu sunt ochii, ci expresia ochilor…

Calipso :                      Femeie noaptea pe câmp ? Vom vedea, vom vedea… Femeia

aceea, dacă există, va plăti cu vârf şi îndesat…

7
Goran :                        Cum adică “ dacă ”? Bineînţeles că există, am văzut-o cu ochii
mei! A întors capul şi ne-a privit cu o expresie… cu un fel de ironie… sau
dezamăgire, tristeţe… mi-e foarte greu să definesc sentimentul de pe faţa ei. Cert e că
am pus frână şi am alunecat în căruţă… am intrat în ea, eram sigur că am omorât-o,
dar când m-am dezmeticit dispăruse fără urmă, rămăsese doar căruţa fără cal, ca
dovadă că nu visasem... Cred că mai e încă acolo, dacă nu s-o fi întors între timp să şi-
o ia.

Calipso :                      Ciudat, foarte ciudat. Dumneata eşti sigur că eşti în toate

minţile?

Doctorul iese din “ Nu deranjaţi ”. Infirmiera se strecoară înapoi în salonul

“Consulaţiile se fac numai cu programare ”

Doctorul :                    Ce senator, dom’le? De ce sunt bătut la cap chiar în ultimele

zece minute?! Pacienta e în afara oricărui pericol! Nu are nimic, înţelegeţi odată ! (se
uită pe rând la Goran şi la Calipso) Greu de spus care dintre voi e senatorul. Dar
care-o fi, să fie sănătos! Dar puţin respect, aşa, nu aveţi? (intră la loc, extrem de
supărat, trântind uşa) 

Calipso:          Ce cretin ! Ascultă, amice, dacă ai fi deştept ţi-ai da seama că nu avem

nimic de câştigat dacă-l iei la rost pe unul ca el. Pe ăsta trebuie să-l luăm cu binişorul.
(bate la uşa Doctorului) Cât e scorul? Permiteţi? (intră,  iese Infirmiera, care închide
uşa)

Infirmiera :                  N-ai cumva o ţigară?

Goran :                        Vai de mine, se poate? Mă duc chiar acum şi vă cumpăr un

pachet. Pe unde găsesc aici un non-stop?

Infirmiera :                  Lasă, dă-mi de la tine din pachet, te deranjează?

Goran :                        Vai de mine. Dacă ştiam cumpăram mai multe de la dugheana

aia la care am fost acum o oră.

Infirmiera :                  La Bodega? A, nu, parcă La Marian te-am trimis atunci! La
ora asta nu mai e deschis decât La Bodega, dar are doar fără filtru.

Goran (scoate un pachet):      Ultima, v-o ofer.

Infirmiera :                  Eşti drăguţ. Putem s-o facem poştă. (fumează amândoi) Aş
vrea să te întreb ceva… nu te superi.

8
Goran :                        Nu, deloc.

Infirmiera :                  E vreo legătură… specială între tine şi pacientă?

Goran:             De ce?

Infirmiera :                  Aşa, de curiozitate.

Goran :                        De ce, i s-a-ntâmplat ceva?

Infirmiera :                  Nu, domnule! Întrebam şi eu aşa…

Goran (o priveşte rugător)  : Nu vreau să i se întâmple ceva!

Infirmiera :                  Linişteşte-te, dragă, n-o să i se întâmple nimic… nişte

zgârieturi, o uşoară hemoragie… nu se moare din asta. Văd că ţii la ea, hm? Îmi pare
rău pentru dumneata. Te anunţ că noi în oraş se moare din dragoste. Să ştii că am avut
numeroase cazuri în care ne-au murit pur şi simplu pe masă.

Goran :                        Serios? Aşa, fără nici un motiv?

Infirmiera :                  Cum fără? N-auzi, din dragoste! Roagă-te ca ea să nu te

iubească. Numai eu nu voi muri niciodată din dragoste…

Goran :                        Îmi pare rău.

Infirmiera :                  Ba mie îmi pare bine! E ridicol să mori ca prostul din
dragoste! Ha-ha ! Nu există dragoste. Sau dacă există nu ţine niciodată mai mult de
trei săptămâni. Ce, dumneata crezi că există ?

Goran :                        Sunt convins… Revenind la cazurile care v-au murit pe

masă… aţi avut multe ? Ce li se întâmplă?

Infirmiera :                  Nu ştiu dacă crezi în supersiţii, dar femeia aceea care ţi-a tăiat
calea….

Goran :                        De unde ştii că mi-a tăiat o femeie calea?

Infirmiera :                  Nu ştiu! Nu ţi-a tăiat o femeie calea? Nu era aşa, ca un abur,
cu orbitele goale ?... Ptiu, drace ! (îşi face cruce). Au fost multe accidente din cauza
ei.

Goran :                        Şi n-au reuşit s-o aresteze?

Infirmiera :                  (dă din mână a lehamite) E Aglae, a murit acum câţiva ani, cu
câteva zile înainte să se mărite… Ce femeie frumoasă! Parcă juca mereu într-un film,

9
aveai impresia că tot ce făcea ea era înregistrat undeva… La fel a fost şi povestea ei,
incredibilă… Toată lumea spunea că Aglae şi-a găsit jumătatea, iar jumătatea a găsit-o
pe Aglae. Păreau făcuţi unul pentru celălalt. El a venit la noi în oraş în octombrie, prin
repartiţie… mă rog, pe vremea aia era cu repartiţii. S-au logodit în mai, erau atât de
fericiţi, mergeau pe stradă şi toată lumea întorcea capul după ei. A călcat-o o maşină
când trecea strada, cu câteva zile înainte de nuntă. Trimiseseră deja invitaţiile. Alerga
să iasă în întâmpinarea logodnicului ei. De atunci se tot întoarce să-l caute şi se
răzbună pe îndrăgostiţii care îi ies în drum. Vezi tu, înseamnă că el n-a iubit-o! Dacă o
iubea s-ar fi sinucis demult, văzând că ea îl vrea acolo în lumea ei! De asta cred că e o
tâmpenie să te îndrăgosteşti. În primul rând vei suferi şi în al doilea, nu de fapt asta e
în primul rând, nu există dragoste.

Goran :                        Stai o clipă, vrei să spui că ea le iese în drum! Doar nu trăieşte

acolo.

Infirmiera :                  Mă rog, nu e clar. Acolo a dat maşina peste ea. A scris mai
detaliat în ziarul local.

Goran :                        Ascultă, am impresia că ţie îţi plac teleromanele…

Infirmiera :                  Îmi plac, nu-mi plac, asta e realitatea. Sau tu nu crezi că există
fantome? N-ai observat că avea orbitele goale? Orice fantomă are orbitele goale.

Goran :                        E oricum de o mie de ori mai bine decât o femeie cu ochii goi.

Infirmiera :                  Eu ce fel de ochi am? Nu mi-a spus nimeni până acum cum
sunt ochii mei.

Goran :                        Ai nişte ochi foarte frumoşi! Sunt convins că ţi s-a mai spus
asta de un milion de ori.

Infirmiera :                  Da? Aşa crezi? Eu mi-am pierdut răbdarea aşteptând. De fapt
întotdeauna mi-am dorit să ajung fată bătrână. Bătrână şi rea şi acră. Să strige copiii pe
stradă după mine şi eu să mă întorc să le rup urechile. E de o mie de ori mai bine decât
să speli izmenele unui bărbat care stă toată ziua şi citeşte ziarul, cum face taică-meu…

Goran :                        Nu suntem toţi aşa.

Infirmiera :                  Crezi? Poate că în altă parte sunt altfel, dar la noi în

localitate… Ascultă, îmi dai mie tricoul tău? Şi aşa e rupt.

Goran :                        Dacă doreşti. De ce?

Infirmiera :                  Nu ştiu, pentru că vii de departe. Aş vrea să am ceva de

departe. Îmi plac bărbaţii care vin de departe, parcă sunt diferiţi de ăştia de aici, care
sunt cam mormoloci.

10
Goran :                        Când plec îl scot, îţi promit. N-ai vrea să verifici cum se mai
simte Anabela?

Infirmiera :                  Sunt convinsă că e bine. Poate că în definitiv până la urmă aş
fi dispusă să mă îndrăgostesc, dar de cine?

Goran :                        Nu sunt deloc băieţi drăguţi pe aici?

Infirmiera :                  Nu ştiu… nu cred. Unii sunt drăguţi. Dar n-aş vrea să fie de la
noi din oraş…

Goran :                        De ce nu?

Infirmiera :                  În primul rând din cauza lui Aglae, gândeşte-te şi tu! Iar în al
doilea rând toate fetele primesc scrisori din alte oraşe, ba chiar din alte ţări… Am o
verişoară care are un iubit în Italia.  (oftează) Îmi dai puţin casca ta?

Goran :                        Poftim.

Infirmiera :                  Cum îmi stă?

Goran :                        Bine…

Infirmiera :                  Putem să facem o tură cu motocicleta?

Goran :                        Nu mai am motocicletă. Îţi aminteşti, am avut un accident…

Infirmiera :                  Aşa e. Ce zăpăcită mai sunt!… (scoate casca) Poftim. Trebuie

să mă întorc la pacientă.

Goran :                        Atunci pe curând.

Infirmiera :                  Pe curând… încearcă să te odihneşti, arăţi cam obosit… (îl

mângâie pe păr şi iese, apoi intră) Ce voiam să te întreb…cu ce te ocupi?

Goran :                        Sunt profesor de tango.

Infirmiera :                  Ce romantic… Eu nu ştiu să dansez tango…

Goran :                        Eşti foarte tânără… Ai timp să înveţi. Nu e deloc complicat!

Infirmiera :                  Nu mai sunt atât de tânără! În fine… pe curând. (iese, intră)

Nu-mi arăţi totuşi puţin acum? Nu cred că la noi în oraş se dau lecţii de tango. Şi
oricum n-aş avea cu cine dansa.

Goran :                        Nu am cum să-ţi arăt, ne trebuie muzică, atmosferă…

11
Infirmiera :                  Am nişte lumânări, e bine? Le folosim pentru morţi, dar am
putea face puţină atmosferă cu ele. Şi am un casetofon la mine în camera de gardă şi o
casetă cu George Michael, am putea să ne închipuim că e tango…

Goran :                        Sunt foarte obosit… s-o lăsăm mai bine pe altă dată.

Infirmiera :                  Când altă dată ? O să pleci mâine şi n-o să te mai văd

niciodată! Haide, măcar doi paşi! Nu cred că o să mai întâlnesc vreodată în viaţă un
tip care dansează tango.

Goran :                        Şi Anabela?

Infirmiera :                  Mă uit imediat. (intră, iese) E în regulă, doarme. I-am pus

mâna în la nas, respiră.

Goran :                        Bine, dar numai un dans.

Infirmiera :                  Sunt gata într-o clipă. (aprinde nişte lumânări, pune George
Michael, îşi dă halatul jos, începe să danseze gen disco) Ce bine că e meci! Domnul
doctor moare după meciuri. Nu mă spui, bine?

Goran :                        Sigur că nu… (opreşte muzica) Nu avem nevoie de asta. Dacă

vom dansa va începe şi muzica… Dă-mi mâna. Trebuie să mă priveşti în ochi. Aşa. Şi
te vei lăsa condusă, împotrivindu-te în acelaşi timp.

Infirmiera :                  Nu prea înţeleg.

Goran :                        Nu e nevoie. Trebuie doar să mă priveşti în ochi. (dansează)

Mulţumesc! (îi sărută mâna)

Infirmiera:                   (emoţionată) Eu vă mulţumesc. N-am ştiut că aşa se dansează

tango. Credeam că e un pas la stânga şi doi la dreapta.

Goran:             Ce tâmpenie! Aceasta e cea mai mare enormitate care se ştie despre
tango! Şi numai din cauza confraţilor mei. Ei predau mai întâi paşii. Blasfemie! Au
împărţit tangoul în funcţie de paşi, pe curente şi epoci. Tangoul e unul singur. Am
văzut cupluri care au o tehnică impecabilă, au luat şi premii la concursuri
internaţionale. Pentru mine, valoarea artei lor e aceea a rânjetului unei maimuţe la
zoo, în aşteptarea bananei care vine de dincolo de gratii… Primul lucru pe care îl
predau eu este sângele, pasiunea. Paşii sunt un ultim rafinament, ei vin mult după ce
înveţi, de pildă, să te uiţi în ochii celuilalt. Pe mine partenera poate să mă şi calce dacă
ştie să mă privească.

Infirmiera:                   Pacienta este eleva ta?

Goran:             Favorită.

12
Infirmiera:                   Ia lecţii de mult?

Goran:             De doi ani şi trei luni.

Infirmiera:                   Trebuie să fi învăţat să danseze în atâta timp.

Goran:             Dansează excelent.

Infirmiera:                   Şi totuşi, continuaţi…

Goran:             Pentru că ne place. Facem cercetare, cum s-ar spune. Descoperim paşi,
figuri noi…

Infirmiera:                   Se mai poate improviza în astfel de dansuri? Eu prefer totuşi

dansurile libere.

Goran:             Nu contează să ştii schema. Important e să simţi că muzica asta te

ucide dacă nu o dansezi.

Infirmiera:                   Care muzică?

Goran:             Muzica…

Infirmiera:                   A, muzica!

Goran:             Dacă îi poţi scăpa, eşti pierdut. Aceasta numesc eu talent. Pasiunea e
totul, aici e libertatea tangoului. Constrângerile au fost impuse cu unicul scop de a
acţiona în punctele de presiune care fac să ţâşnească libertatea absolută. N-am fost
niciodată căsătorit, dar sunt convins că teoria mea se aplică şi în cazul mariajelor
fericite. Căsătoria şi tangoul sunt cele mai mari provocări ale imaginaţiei.

Infirmiera:                   Aşadar eşti îndragostit de ea până peste cap.

Goran:             Evident. Altfel n-aş putea s-o învăţ nimic.

Infirmiera:                   Cum ai putea s-o înveţi un lucru pe care îl ştie deja?

Goran:             Trebuie să exagerăm. Procesul de învăţare nu se termină cu

înţelegerea unui lucru, ci cu iubirea lui. Daca vom asculta de o mie de ori această
casetă cu George Michael credeţi că o vom învăţa? O vom şti pe de rost, poate, dar nu
o vom cunoaşte, pentru aceasta ar trebui s-o iubim.

Infirmiera:                   Dacă o ascultăm nu înseamnă că o iubim? 

Goran:             Nu. Dacă am dansa ar înseamna că o iubim.

13
Infirmiera:                   Bine dar poate că întâmplător nu ştim cum.

Profesorul:                  Tocmai asta-i frumuseţea, trebuie să reinventezi dansul.

Important e să duci muzica mai departe, să o schimbi în altceva. Acesta e dansul.
Aceasta e femeia. Mai mult decât atât, nici nu conteaza muzica dacă iubeşti dansul. Se
poate dansa tango şi pe BUG Mafia.

Infirmiera:                   Mi se pare absurd! Dansul este efectul muzicii şi nu invers.

Iubirea este efectul femeii.

Goran:             Dimpotrivă, muzica este doar o nostalgie a dansului. Muzica nu poate

exista fără dans, aşa cum femeia are definiţia în iubire. E foarte simplu: trebuie
întotdeauna să duci lucrurile la limită. După acest punct începe Dumnezeu. În felul
meu, sunt de fapt sfânt.  (Infirmiera pune George Michael,  de exemplu “Father
Figure”)

Infirmiera:                   Îmi place acest tango.

(Intră Calipso şi Doctorul, se opresc şocaţi)

Doctorul:                     Ce-a fost asta?

Infirmiera:                   (căutându-şi halatul) Nimic!

Doctorul:                     Am halucinaţii?

Calipso:                       Halal dragoste! Aşa zisa femeie a vieţii tale e pe patul de spital,
iar tu…

Doctorul :                   Deci nu mi s-a năzărit!

Infirmiera:                   Domnul se oferise să mă înveţe tango…

Doctorul:                     Da? Ce palpitant!

Infirmiera:                   Aproape la fel de palpitant ca un meci de fotbal.

Doctorul:                     Nu fii obraznică! Treci imediat în salonul pacientei.

Infirmiera:                   (timidă) Cât e scorul?

Doctorul:                     Acum am spus. (Infirmiera intră în salon; lui Calipso) Vă rog

să mă scuzaţi, lipsa de personal ne îndeamnă să facem uneori alegeri nefericite…

Calipso:                       Nu sunteţi singurul. (arătând spre Motociclist) Credeam că

Anabela are gusturi mai bune…

14
Goran:             Şi eu la fel.       

Doctorul:                     (stingând lumânările) Nu suport fumul de lumânare, mă

sufocă. Cum spuneam, vă asigur că pacienta este în afara oricărui pericol. I-am făcut
un calmant, va dormi până spre dimineaţă.

Calipso:                       Să deschidem un geam. Se poate sufoca în somn…

Doctorul:                     Nu avem geamuri. Nici un spital care se respectă nu are

geamuri. Nu i se va întâmpla nimic, vă promit.

Calipso:                       Totul e să nu intervină nimic până ajunge doctorul meu

personal… Trebuie să fie aici cam într-o oră.

Doctorul:                     Este inutil. Dacă ar fi fost ceva am fi cerut imediat ajutor la

Slobozia… Dar cum doriţi. Beţi un coniac? Domnule, ce meci!

Calipso:                       N-o să vă refuz. Într-o asemenea noapte…

Goran:             E o noapte foarte frumoasă, cu stele, în care îndrăgostiţii fac baie în

mare şi apoi fac amor pe plajă ca să se încălzească.

Calipso:                       Nu se poate deschide totuşi un geam? E atâta fum…

Doctorul:                     Nu avem geamuri pentru că nu există taxiuri în oraş. De femei

nu mai vorbesc. Dacă ar fi una sau alta am avea şi geamuri, ar avea pacienţii după ce
se uita. Gina! Ia-ţi de aici lumânările pentru morţi! Ştii că nu suport mirosul de
biserică! Şi am dori şi noi trei coniace.

Infirmiera:                   Da, domnu’ doctor, imediat.

Calipso:                       Ce condiţii mizerabile. (trece degetul pe măsuţă) Ce de praf!

Doctorul:                    Nu e praf! Sunt celule moarte care cad de pe pacienţi.

Calipso (lui Goran) : Dumneata de ce nu pleci acasă? Îţi mulţumesc foarte mult că m-

ai chemat, acum nu mai e nevoie de dumneata.

Goran:             Fac ceea ce poftesc. Vă rog să vă ţineţi ordinele pentru subalterni.

(intră Infirmiera cu coniacele)

Doctorul:                     Vă rog să serviţi. Eu trebuie neapărat să beau ceva după un

asemenea meci. Să ne bată chiar în halul ăsta… ce zic eu să ne bată? Să ne umilească!

Infirmiera :                  Nu mai spuneţi, domnu’ doctor! Chiar aşa prost am jucat?

Dincolo, în salon, totul este sub control.

15
Calipso :                     Ce de celule moarte!

Infirmiera :                  (lui Calipso) Eu sunt şi femeie de servici, şi infirmieră, şi
portar, şi servitoare… Nu apuc să le fac pe toate!

Doctorul:                     Gina! Du-te te rog lângă pacientă. Nu ţi-a spus nimeni să ştergi
praful.

Infirmiera:                   Nu se poate să mai rămân totuşi puţin?

Doctorul:                     Acum am spus! (Infirmiera iese.) În sănătatea dumneavoastră

şi a pacientei! Şi să-i batem să le sune apa-n cap în deplasare!

Goran:             Doctore, spune-ţi-mi şi mie… circulă nişte legende pe aici cu o anume

fantomă…O anume femeie care ar fi murit acum câţiva ani şi se întoarce să-şi cheme
iubitul…

Calipso:                       Prostii! Ce famtome, domnule? Nu există fantome. (Doctorul

dă paharul peste cap)

Doctorul:                     Gina!

Goran:            Doctore?

Doctorul:                     Ce e?

Goran:                         Ce credeţi despre povestea asta?

Doctorul:                     (se ridică, se plimbă prin încăpere, întinde Infirmierei 

paharul să fie reumplut; Infirmierei: ) De ce nu-ţi ţii gura?

Infirmiera:                   Ce-am mai făcut?

Doctorul:                     Vorbeşti în plus. Întotdeauna vorbeşti în plus.

Infirmiera:                   Vai de mine, domnu’ doctor, n-am zis nimic de

dumneavoastră. Am povestit pur şi simplu ce a scris în ziar… Doar toată lumea citeşte
ziarul, nu?

Doctorul:                     Tu n-ar trebui să-l citeşti! Te-a întrebat cineva ce a scris în

rahatul ăla al tău de ziar? Te-a întrebat?

Infirmiera:                   Nu…

Doctorul:                     Şi atunci?

16
Infirmiera:                   Vă rog să mă iertaţi…

Doctorul:                     Pentru că creierul tău e extrem de mic! Ieşi! (Infirmiera

izbucneşte în plâns) Fără scene, da? Stai. Lasă sticla aici. (Infirmiera iese)

Doctorul:                     Vă rog să mă scuzaţi… (îşi umple paharul) Ziariştii ăştia ar

trebui…

Calipso:                       De acord cu dumneata. Publică nişte enormităţi. Ah, ziariştii

ăştia! Îi cunosc atât de bine! Auzi, fantome… Ce stupid! Astea sunt poveşti bune
pentru babe şi fetişcane!

Goran (Doctorului):    Păreţi afectat… Îmi cer scuze dacă…

Doctorul:                     N-ai de ce să-ţi ceri scuze… Avem de-a face cu un caz banal
de imaginar colectiv… O femeie moare într-un accident tragic şi lumea începe să
fabuleze… Să facă poveşti… Ce prostie! Aveţi perfectă dreptate, nu există fantome.
Moartea e una şi viaţa e alta, ce treabă au una cu alta? E absurd. Există lucruri albe şi
lucruri negre! Femeia aceea a fost nefericita mea logodnică. Ştiu eu ce se ascunde în
spatele acestor născoceli! Cineva vrea cu tot dinadinsul să mă vadă plecat din oraş.
Vor să mă înfunde undeva pe la ţară. Şi ştiu şi cine e ăla…

Goran:             Nu vreau să vă contrazic, dar s-a întâmplat totuşi un lucru extrem de
bizar.

Doctorul:                     Ştiu, cunosc povestea… femeia cu căruţa.

Goran:             Exact. Nu e ciudat să dispară aşa, într-o fracţiune de secundă? Unde
mai pui că oricine ar fi fost rănit, dacă nu mort, corect?, la un asemenea impact.

Doctorul:                     Fii serios, domnule, nu e decât un fenomen tipic de imagiar

colectiv.

Calipso:                       Nu ştiu exact ce este acest imagiar colectiv, însă dacă se
dovedeşte că e de vină… Poliţia va ancheta cazul şi o va prinde pe inculpată, fie ea şi
fantomă. Iar dacă e vina imaginarului colectiv va trebui să introducem programe
speciale de reeducare în localitate. Însă dacă se dovedeşte a fi un simplu accident de
circulaţie produs din vina dumnealui...

Goran:                         Evident, va fi cam greu să se stabilească vina unei fantome.
Eram sigur că la asta doriţi să ajungeţi de fapt…

Calipso:                       Interesul meu este să aflu adevărul. Recunosc că nu-mi eşti
deloc simpatic, ar fi şi greu… Să ştii că dumneata n-ai fost niciodată mai mult decât
un accesoriu… Chiar crezi că Anabela ar renunţa vreodată la sticla de porto care ne

17
aşteaptă în Spania sau la trandafirii din apartamentul noastru de la Rockefeller Hotel
din New York? Pentru o amărâtă de motocicletă?

Goran:             Anabela a petrecut cu mine seri de o mie de ori mai palpitante decât
recepţiile voastre monotone, pline de oameni ca tine, care se iau în serios. Îmi pare rău
că trebuie s-o afli din gura mea, dar Anabela crede că noi doi suntem făcuţi unul
pentru celălalt. Felul în care ne-am cunoscut… este limpede pentru ea că iubirea
noastră era predestinată. Şi tocmai pentru că şi-a dat seama de asta a hotărât să te
părăsească. Dacă nu mă crezi pot să-ţi arăt rezervarea la avion. Trebuie să fie pe-aici
pe undeva… (se scotoceşte prin buzunare) Ne-am hotărât să plecăm în Argentina.
Vom colinda toate milongasurile din Buenos Aires şi vom dansa tango până dimineaţa
în Los Pebetès. Îi voi recita: “La muerte, ese otro mar, ese otra flecha – Que nos libra
del sol y de la Goranna – Y del amor”…

Calipso:                       (se aşează pe un scaun) Cred că e totuşi cam mult pentru o
singură noapte. (Doctorului) Aveţi cumva o pastilă de dureri de cap?

Doctorul :                    Parcă aţi adus chiar dumneavoastră de la Bucureşti… Gina! Un
algocalmin!

Calipso :                      Cu cât stau şi mă gândesc mai bine, cu atât îmi vine să râd mai
mult de naivitatea dumitale. Nici o idee nu a produs mai multă nefericire decât
conceptul de suflet-pereche! Aşa ceva nu există, domnule, decât în romanele ieftine.
Când ai de gând să te trezeşti la realitate? Din partea mea n-aveţi decât să plecaţi unde
vreţi. Mi s-femeia asta De cinsprezece ani! Face parte din familia mea, înţelegi? Tu
eşti un străin pentru ea, în comparaţie cu mine.

Goran :                        Eu şi Anabela suntem două oglinzi care stau faţă în faţă. Eu mă
văd în ea, iar reflecţia mea se vedea în reflecţia ei. Şi tot aşa până la infinit…
Dumneata habar n-ai despre ce e vorba.

Doctorul:                     N-aş vrea să mă amestec, dar poate că ar fi bine să aşteptaţi

până mâine ca pacienta să-şi revină şi s-o întrebaţi şi pe ea…

Calipso:                       Nu am încredere în judecăţile femeii în asemenea condiţii…

sub stare de şoc… sub necesitatea imperioasă de a alege…

Goran:             Ce vrei să spui ?

Calipso:                       Cred că aventura voastră a ajuns la sfârşit. De fapt, îi dau

posibilitatea să aleagă.

Doctorul:                     Mai luaţi un coniac. N-aş vrea să mă bag, dar cred că discuţia e
superfluă: femeia nu poate să aleagă. Aţi văzut vreodată o femeie care să se poată
hotărî în mai puţin de o oră între două rujuri?

18
Goran:             Aşa e, domnul doctor are dreptate! Ştiu doar atât : când m-a întâlnit pe
mine, Anabela a fost foarte fericită. Am văzut-o deschizându-se sub ochii mei. Fusese
o femeie tristă, exasperată de nesfârşitele dumitale excursii de afaceri, de
interminabilele discuţii la telefon, de lipsa dumitale de atenţie, de cinele plicticoase în
compania moşilor influenţi cărora trebuia să le zâmbească frumos deşi o durea în fund
de ei, şi de toată aceasta înscenare grotească numită mariaj… Când m-a întâlnit pe
mine a fost cu adevărat fericită.

Calipso:                       Fericită? Dumneata eşti un moft pe care a putut să şi-l

permită… Dar să fim serioşi şi să dicutăm la rece : ce-i poţi oferi dumneata? Mă faci
să râd! Dumneata ştii cât cheltuieşte femeia asta pe lună? Ai măcar idee? Cu mine nu
i-a lipsit niciodată nimic! Am avut grijă să primească tot ce i-a trebuit.

Goran:             Sunt absolut dezgustat de felul în care pui problema. Dumneata eşti
cel care o tratezi pe ea ca pe un accesoriu, un capriciu pe care poţi să ţi-l permiţi. De
primit poate să primească oicine. Eu am avut grijă ca Anabela să caute. Dar cred că a
venit timpul să aleagă. Iubirea absolută este o piramidă: are la bază multe iubiri de
rând, dar în vârf, acolo unde se întâmplă lucrurile magice, nu poate încăpea decât o
singură persoană.

Doctorul:                     Domnilor, domnilor, potoliţi-vă. Iubirea e nu e decât banală

chimie moleculară. Chestie de mirosuri, de texturi…

Calipso:                       Nu ştiu dacă mirosul şi textura sunt totul, dar în mod cert nu
există, domnule, iubire absolută. Iată, faptul că astă seară suntem doi la căpătâiul ei e
cea mai bună dovadă. Da, sunt de acord, există anumite interese comune…

Goran:             Iubirea absolută e o fantomă: pentru ca ea să existe, trebuie mai întâi
să crezi în ea. Credinţa şi imaginaţia sunt forme superioare de cunoaştere. Eu fac
dragoste cu Anabela în toate nopţile când nu e lângă mine. Iubirea eterică e cea mai
rafinată formă de iubire şi cea mai mare dovadă de credinţă. Eu o voi iubi toată viaţa,
chiar dacă va hotărî să mă părăsească sau dacă va muri înaintea mea.

Doctorul:                     Este absolut contraindicat să trăim din amintiri. Este o

atitudine vicioasă, lipsită de supleţe, care nu poate duce decât la boală şi la regresie, în
sensul psihanalitic al cuvântului, cu riscuri enorme pentru sănătatea mintală.

Goran:             Şi totuşi amintirile trăiesc din noi… de exemplu această foarte
interesantă Fata Morgana care bântuie prin împrejurimi… nu-mi place să-i spun
fantomă, ar fi nedelicat pentru o doamnă, mai ales decedată.

Calipso:                       Ia mai scuteşte-ne cu elucubraţiile tale de ora trei dimineaţa.

(formează un număr) / Alo? Unde eşti domnule?

Goran:             De ce credeţi că se întoarce? Şi mai ales, unde credeţi că se duce Fata
Morgana când dispare?

19
Calipso:                       (la telefon) Te aştept de o oră!

Doctorul:                     Eşti exagerat.

Goran:             Ştii ce se întâmplă cu femeile care sunt atinse / de Fata Morgana…

Calipso:                       Unde?

Doctorul:                     Ai băut cam mult.

Calipso:                       Grăbeşte-te! (închide) Ce spuneţi?

Doctorul:                     Cred că prietenul nostru s-a cam afumat.

Calipso:                       Mai degrabă e nebun. Nebunia e solemnă.

Goran:             Nu sunt nebun şi nici beat. Încerc să văd ce e de făcut. Anabela este în
pericol !

Doctorul:                     « Anabela este în pericol! » Ce stupizenie! Pacienta este în

afara oricărui pericol. E bine-mersi, doarme.

Goran:             (obosit) Poate că aveţi dreptate… nu ştiu, mă duc să mă clătesc pe

faţă. Mi-e foarte frică pentru Anabela, îmi cer scuze… poate că exagerez (iese)

Calipso:                       Ce poveste! Absolut ridicolă sunteţi de acord?

Doctorul:                     Dacă nu e imaginarul colectiv trebuie să fie vorba de un

fenomen optic… Nu prea mi-a plăcut optica, prea era cu culori… mai mult pentru
fete. (intră Poliţistul)

Poliţistul:                     Să trăiţi!

Calipso:                       Cam mult ţi-a luat…

Poliţistul:                     Am fost deja la faţa accidentului.

Calipso:                       Şi?

Poliţistul:                     Nu se vede nici urmă de căruţă. Totul este o născoceală. Este
un accident obişnuit, cauzat de oboseală şi de lipsă de concentrare.

Infirmiera:                   Domnu’ doctor, veniţi repede!

Doctorul:                     Vă rog să mă scuzaţi.

20
Calipso:                       Ce s-a-ntâmplat?

Doctorul:                     Nu vă faceţi griji. (iese)

Poliţistul:                     Unde e individul?

Calipso:                       Apare, apare.

Poliţistul:                     Sper că n-a şters-o.

Calipso:                       Ce-o fi făcând doctorul meu personal de nu mai ajunge odată?

Poliţistul:                     Doriţi să-l sun?

Calipso:                       Nu, nu… sper doar să nu fie prea târziu.

Poliţistul:                     (bate în lemn) Doamne fereşte! Dar să ştiţi că o nenorocire nu

vine niciodată singură… Ne-au bătut scoţienii de ne-au ascultat cu urechea. Ai naibii
scoţienii! (urlete, cântec de acordeon, ţipete) Ce-a fost asta?

Intră ţiganii: Carolică, cu acordeonul revărsat pe burtă, Laur, Victima, Cuţitarul,

aceştia din urmă îmbrăcaţi elegant, cu costume negre şi cravate galbene. Victima se
clatină şi se agaţă de Laur să nu cadă.

Carolică:                     (Victimei) Ce să-ţi cânt să nu mori? Îţi zic un vals?

Victima:                       Nu te opri, nu te opri…

Laur:                           Unde e Doctorul? E urgent!

Infirmiera:                   (iese) Ce e?

Cuţitarul:                     Avem un caz… frumoasă eşti, mânca-ţi-aş ochii!

Laur:                           Las-o în pace! Nu ţi-a ajuns pe ziua de azi?

Infirmiera:                   Iar v-aţi tăiat între voi?

Cuţitarul:                     Să avem pardon. Eu l-am tăiat pe el.

Laur:                           Nu e complet mort…

21
Victima:                       Mai zi Carolică… Ţiganul are şapte veţi.

Carolică:                     (cântă) Ţiganul are şapte veţi…

Victima:                       Ba nu, zi-o pe aia cu plopii…

Carolică:                     Pe lângă plopii fără soţ adesea am trecut…

Victima:                       Ce bine e… Miroase a Napoleon. (şterpeleşte sticla de coniac)

Doctorul:                     Ce e cu gălăgia asta? Nu vedeţi ce scrie pe uşă?

Carolică:                     Citeşte şi tu măi Laure, că doar ai învăţat la şcoală.

Laur:                           Dacă nu-mi dă înapoi ochelarii nu pot vedea afişul.

Cuţitarul:                     Nu ţi-i dau: cine a mai văzut ţigan cu ochelari?

Carolică:                     Acordeonul e terapeutic, domnu’ doctor: ţine mortul în veaţă.

Ar trebui să-l treceţi în cartea de medicină, la leacuri.

Victima:                       Să se grăbească…

Laur:                           Grăbiţi-vă! A trecut deja mult timp, pân-am dat clienţii afară de
La Bodega, pân-am închis…

Doctorul:                     Avem un alt caz deocamdată. Nu sunt decât unul. Dacă tot eşti
aici, cântă-mi şi mie Zaraza.

Carolică:                     Da, domnu’ doctor! Aşteptăm, atunci.

Victima:                       Aşteptăm. (Doctorul iese, Carlică cântă)

Poliţistul:                     Ce s-a întâmplat?

Cuţitarul:                     Ce-ţi bagi nasul? Vezi poate te aranjez şi pe tine!

Victima:                       E foarte rău.

Cuţitarul:                     Sunt periculos.

Victima:                       Totul a început de la o femee.

Cuţitarul:                     Nu-i adevărat! Totul a început de la meci.

Victima:                       Dacă nu te potoleşti…

22
Carolică:                     Ajunge!

Cuţitarul:                     Îmi pare rău, am mai spus, ce vrei acum? Ştii că eu mă încing
repede! Ce vreţi să fac? Zi mă, ce vrei? Să mă omor? Poftim, mă omor! (scoate
cuţitul)

Victima:                       Nu, vreau să cânte…

Carolică:                     Ia lasaţi-l să moară în tihnă! (cântă. Intră Goran.)

Goran:             Ce se petrece aici?

Poliţistul:                     Asta e omul meu. În numele legii sunteţi arestat.

Cuţitarul:                     Ba să avem pardon, nu e nimeni arestat în prezenţa mea. Fără

d-astea, că nu ţine la mine…

Poliţistul:                     (scoate pistolul) Vrei să-ţi spulber creierii?

Cuţitarul:                    (aruncă cuţitul în pistolul Poliţistului, apoi ia pistolul de jos)

Nu mişcă nimeni.

Victima:                       Ce fază mişto, l-ai luat, bravo! Eşti băiat bun, păcat că te
aprinzi aşa repede.

Cuţitarul:                     Iartă-mă, cumetre! (începe să plângă peste Victimă)

Victima:                       Ei gata, gata că mă sufoci! Ia să aud, ce avem aici? Să aud

povestea.

Cuţitarul:                     (Poliţistului) Zi, mă, ce-ai cu el?

Poliţistul:                     A comis o infracţiune penală care a dus la accidentarea gravă a

unei persoane.

Cuţitarul:                     Lasă, nu mă lua pe mine cu termeni dintr-ăştia, ştiinţifici,

povesteşte… povestea e sfântă.

Poliţistul:                     A fost pe punctul de a provoca moartea unei femei pe drumul

naţional 15.

Cuţitarul:                     Şi, a omorât-o?

Poliţistul:                     Nu se ştie, e în operaţie…

Goran:             Ce operaţie? Nu are nici o zgârietură. Adineaori dormea.

23
Poliţistul:                     Nu ştiu ce se întâmplă înăuntru… Doctorul a fost chemat de
Infirmieră.

Goran:             Vreau să ştiu ce se întâmplă.

Cuţitarul:                     Lasă asta, deocamdată eu vreau versiunea ta, că altfel îţi zbor
creierii.

Goran:             Prietene, uite cum stau lucrurile: femeia dinăuntru, din salon, e iubita
mea. Rulam cu viteză regulamentară pe drumul naţional 15, mergeam să facem o baie
în mare la lumina lunii, când o femeie cu o căruţă mi-a tăiat calea. Dânsul, bărbatul
gelos, susţine sus şi tare…

Calipso:                       Nu sunt gelos! Ştiam de micile aventuri ale neveste-mii şi nu i-

am spus niciodată nimic, nu se pune problema geloziei.

Cuţitarul:                     Cum adică, cumetre, ştiai şi nu i-ai crăpat capul cu toporul?
Păi ce sânge ai în tine? Să-mi fi făcut Margareta una ca asta… şi pe el, da şi pe ea…

Carolică:                     Staţi aşa! Nu e corect! Sufletul femeii are mai multe
posibilităţi!

Victima:                       Aş vrea să mai văd femee înainte să mor.

Cuţitarul:                     Taci din gură, nu mai cobi.

Laur:                           Câte posibilităţi? Cum se calculează posibilitatea unui suflet de

femeie?

Victima:                       Probabilitatea, pardon! E, câte - multe, n-auzi? Ţi-a stricat

minţile şcoala aia, cum poţi să numeri faţetele unui suflet de femee? Numai banii,
casele şi celularele se numără.

Cuţitarul:                     Adică ce vrei să spui cumetre Carolică? Câţi bărbaţi poate iubi
o femee în acelaşi timp? Zece? O mie? Păi o femee nici nu ştie să numere mai sus de
douăzeci, o sută.

Carolică:                     Nu înţeleg de unde această veşnică belea a numărătorii. Iubirea

e ca focul: dacă o iei dintr-un loc şi o pui în altul nu dispare.

Victima:                       L’amour n’est qu’un état de béatitude et jamais l’effet d’une
certaine personne - ce faible pretexte de l’expansion de l’âme.

Cuţitarul:                     Iar reciţi din Shakespeare? Vrea să mă epateze.

24
Calipso:                       Să terminăm odată tărăşenia asta. Vă rog frumos puţin respect,
este un rănit aici, dincolo e o femeie care doarme… Nu suntem La Bodega.

Cuţitarul:                     N-om fi, dar eu tot nu m-am lămurit care dintre voi doi e de
vină.

Goran:             Cum spuneam, dânsul susţine că din cauza mea că s-a produs
accidentul şi că am minţit că femeia cu o căruţă mi-a tăiat calea.

Carolică:                     Aglae? Doamne fereşte!

Ceilalţi ţigani: Doamne fereşte! (îşi fac cu toţii cruce)

Goran:             Ei, ce e?

Carolică:                     Dacă ţi-a tăiat Aglae calea nu se mai poate face nimic.

Goran:             Cum adică nimic?

Victima:                       Vai de mine, vai de mine, ameţesc!

Cuţitarul:                     Erai deja beat când am băgat cuţitul în tine.

Victima:                       Dar acum se face negru şi e ca atunci când alunec în şanţ.

Cuţitarul:                     (bate la uşa salonului) Hei, grăbiţi-vă odată!

Infirmiera:                   Ce e?

Cuţitarul:                     Moare.

Infirmiera:                   Ce are, a leşinat?

Carolică:                     Uite care-i chestia. Aici nimeni nu moare, OK? Prietenii mei
nu mor. Tu nu mori că eşti pretenul meu. El nu moare ca de asemenea e pretenul meu.
Şi, dacă vrei să ştii ceva, nici eu nu mor, atâta vreme cât cânt la acordeon.

Goran:             (spre Infirmieră) Vă rog, vă rog ce se întâmplă cu Anabela?

Doctorul:                     Spatulă!

Infirmiera:                   Vine!

Victima:                       (deschide ochii) Femee…

Infirmiera:                   Aşezaţi-l culcat.

25
Doctorul:                     Spatulă!

Infirmiera:                   Vine!

Victima:                       Drăguţă fată! Nu-ţi place, măi Laure?

Laur:                           Nu se uită ea la un ţigan ca mine, barman La Bodega…

Carolică:                     Ce emoţie am tras! Să nu mori, mă! (Cântă)

Goran:             Ce spuneaţi de femeia cu căruţa?

Calipso:                       Dumneata ai o obsesie.

Carolică:                     E foarte adevărat. O femee taie drumul de noapte al

îndrăgostiţilor şi se răzbună pe ei de ciudă că n-a avut parte de dragoste.

Victima:                       Ehe, să fi venit la mine….

Carolică:                     Mare păcat să laşi o femee fără dragoste. Dumnezeu nu iartă
asemenea fărădelege. De asta domnu’ doctor săracu’… Nu-l văd deloc bine. Părintele
îi poartă sâmbetele şi pe bună dreptate. Azi-mâine îl vezi pe drumuri...

Laur:                           Las’ că m-aş bucura, prea greşeşte toate operaţiile! Păi numai
anul ăsta câţi de-ai noştri au murit din cauza lui? Fărămiţă, Costel…

Goran:             Cum adică greşeşte?

Laur:                           Greşeşte, i se încurcă cuţitele în mâini, e mai presus de voinţa

lui. La început era foarte bun, da’ acum toată lumea fuge de el ca de dracu’.

Cuţitarul:                     Din cauza ei, înţelegi? A Aglaei. Îl cheamă la ea, îi omoară
pacienţii ca să-l facă să-şi ia zilele de supărare. Vrea să se răzbune pe el că a lăsat-o
atâta vreme singură. Părerea mea e că şi-a pierdut deja minţile… Se face că nici n-a
cunoscut-o vreodată.

Carolică :                    Da’ nu înţeleg ce are popa cu bietul dom’ doctor. Doar îi dă de

lucru, mai ţine şi el un parastas, o mormântare…

Goran:             Trebuie să facem ceva! (spre Calipso) Fă ceva! N-auzi, Anabela e în
pericol! Să plecăm de aici, s-o punem în maşină şi s-o ducem la Bucureşti!

Calipso:                       Am observat de la bun început că eşti labil, dar n-am crezut că
poţi fii atât de naiv. Nu vezi că ţiganul vrea să te prostească?

26
Goran:             (bate la uşa sălii “Consultaţiile…”, urlă) Faceţi ceva! Vă implor
faceţi ceva!

Calipso:                       E nebun.

Doctorul:                     (deschide uşa, se aşează pe un scaun, ia sticla din mâinile

Victimei). Nu mai e nimic de băut? Ce păcat! Aşa cum era de aşteptat, pacienta a
murit. (Infirmiera o  aduce pe o masă rulantă pe Anabela. Ţiganii îşi scot pălăriile)

Calipso:                       Cum adică a murit? Ce glumă mai e şi asta?

Goran :                       Cum adică era de aşteptat? N-ai spus dumneata că e dincolo de
orice pericol?

Doctorul:                     Nu înţeleg. A murit pur şi simplu, fără nici nu motiv.

Calipso :                      Aşa ceva nu există în medicină: moarte fără motiv.

Doctorul :                    N-ai decât să mă dai în judecată, dacă vrei. Şi acum luaţi-v-o şi

căraţi-vă. N-aveţi decât să mă daţi în judecată. (lui Calipso) Nu mai am chef de
mutrele astea lungi. Căraţi-vă!

Victima:                       Şi cu mine cum rămâne, domnu’ doctor?

Doctorul:                     Tu nu mori, mă, ai şapte vieţi, spune şi cântecul. Mă duc să mă

culc acum, sunt obosit.

Victima:                       Săru’ mâna domnu’ doctor! (Cuţitarului) Hai, cumetre, du-mă
acasă la nevastă-mea să-mi pună un brusture!

Cuţitarul:                     Totul e bine când se termină cu bine! (intră Popa, însoţit de o
câţiva credincioşi care ţin cu toţii o cutie de metal)

Popa:                           Am fost sunat adineauri pe mobil ca să arăt calea unui suflet
rătăcit. Unde e?

Doctorul:                     La locul obişnuit. În camera de gardă.

Popa:                           Scuzaţi-mă că risc o întrebare… v-aţi făcut rugăciunea înainte

de a vă ocupa de pacientă?

Doctorul:                     Nu, părinte.

Popa:                           Ţi-am mai spus, fiul meu, nu e bine. Sufletul tău o să se
înnegrească şi o să se fărâmiţeze.

27
Doctorul:                     Ştiu, părinte. S-a înnegrit deja. (Popa se apropie de Doctor şi
îl binecuvântează)

Popa:                           Dumnezeu să te aibă în pază, fiule. (se întoarce spre ţigani) Şi
voi? Iar aţi făcut-o lată, văd. Uitaţi-vă la aceşti credincioşi. Poartă de la răsăritul
soarelui moaştele unei sfinte care se află în pelerinaj la noi în orăşel, pentru o
săptămână. Vine tocmai de la Atena. (Infirmiera se apropie şi se uită cu atenţie la
cutie). Aşa, ia aminte de la exemplul acestei sfinte, fata mea. La douăzeci de ani a
murit în neprihănire, în chilia ei, de scarlatină. N-a cunoscut nimic din cele lumeşti.
Vei veni săptămâna asta să te rogi la biserică în faţa moaştelor sfinte?

Infirmiera:                   Da, părinte. N-aş putea să particip şi eu la pelerinajul înapoi la

Atena?

Popa:                           Ba da, fiica mea, vom examina şi această rugaminte.

Dumnezeu face totul posibil când vede un suflet smerit şi curat. (Ţiganilor) Şi voi?
Veţi veni să vă rugaţi?

Cuţitarul:                     (plângând) Da, părinte. Ne vom ruga. Iartă-mă, părinte, nu

mai fac (îi sărută mâna).

Popa:                           Dumnezeu să te ierte, fiule. Ce valoare are pilda acestor moaşte
pentru voi? Ce vă învaţă sacrificiul acestei tinere fete?

Victima:                       Să nu mai bem. Să nu ne mai gândim la femei.

Cuţitarul:                     Să nu mai furăm.

Carolică:                     Să fim cinstiţi.

Victima:                       Dans un mot, cela nous rend très malheureux.

Popa:                           Foarte bine. Şi acum duceţi-vă la culcare, soarele a răsărit.

Victima:                       Da, părinte, noapte bună.

Popa:                           Noapte bună, fiule! (Victima şi Cuţitarul ies) Dumnezeu să

primească sufletul răposatei şi să-i ierte păcatele! (face o cruce) Haideţi că avem de
umblat mult astăzi. Trebuie să arătăm întregului oraş aceste moaşte, ca să ia aminte.
Domnul cu voi! (iese însoţit de cortegiu).

Doctorul:                     Carolică… prietene, nu-l trimiţi pe Laur să-mi aducă şi mie un
vin?

Carolică:                     Cum nu? Laur?

28
Doctorul:                     Uite bani. (se scotoceşte prin buzunare)

Carolică:                     Nu e nevoie, domnu’ doctor, fac eu cinste! Hai, Laure, ce mai
astepţi? (Laur iese)

Doctorul:                     (lui Calipso) Condoleanţe. Să nu ne pierdem speranţa, îi batem

noi în deplasare, ai naibii scoţienii.

Poliţistul:                     Am spus eu că o nenorocire nu vine niciodată singură. După

un asemenea meci…

Doctorul:                     Mai bine v-aţi căra cu toţii acum. Sunt mult prea obosit.
Carolică, nu-mi zici şi mie un vals, un tango, ceva?

Carolică:                     Întotdeauna am fost de părere că muzica are un efect

terapeutic.

Laur:                           (intră în fugă) Iată sticla. Un panciu din 1996.

Doctorul:                     Excelent, merită să sărbătorim. Ce am putea sărbători, n-avem

chiar nimic? A, ştiu! Existenţa fantomelor.

Calipso:                       (Poliţistului) Te duci imediat şi anchetezi cazul, ce caşti gura?

Fantomă, nefantomă, trebuie arestată.

Poliţistul:                     Să trăiţi! Condoleanţe! (iese)

Doctorul:                     Gina? Adu nişte pahare.

Infirmiera:                   Imediat domnu’ doctor.

(Carolică cântă la acordeon. Infirmiera intră cu paharele. Încearcă să deschidă

sticla, dar nu reuşeşte).

Laur:                           Îmi dai voie?

Infirmiera:                   Te rog.

Laur:                           Câţi ani ai?

Infirmiera:                   25.

Laur:                           Nu mai ai timp să devii sfântă.

Infirmiera:       (toarnă în pahare) Nici nu mă tentează. Aş vrea să călătoresc, dar

numai oasele pot călători. Oasele sunt mai fericite ca mine.

29
Laur:                           O să-ţi arăt ceva… să călătoreşti fără să te mişti din loc… E o
chestie extraordinară, o să vezi… Voi aveţi Internet aici?

Infirmiera:                   Nu ştiu, dar o să verific în trusa medicală.

Doctorul:                     Vii odată cu paharele alea?

Infirmiera:                   Sunt gata, domnu’ doctor. (începe să se plimbe cu tava)

Goran:             În clipa asta mă gândesc la sufletul Anabelei. Pe care dintre noi îl
aşteaptă? Poate că, acolo unde e, Anabela decide în sfârşit. Numai că noi nu vom afla
niciodată decizia ei. Iar ea va rămâne între ceruri şi-şi va aştepta sufletul-pereche.
Dacă el nu se va arăta, sufletul ei va pluti acolo şi nu-şi va putea începe călătoria. Se
va întoarce pe pământ sub formă de Fata Morgana, să îl caute.        

Calipso :                      Cântă! 

Carolică:                     Da boierule, mânca-ţi-aş guriţa. Numai scapă şi tu o hârtie în

pălărie de sufletul moartei.

Calipso:                       Şi mai ales îmi va fi dor. O să mă cuprindă un dor imens de ea

şi atunci o să te sun să stau de vorbă cu dumneata. (lui Goran) Îmi dai numărul
dumitale de telefon? O să te întreb ce purta, ce făcea, ce spunea când nu eram cu ea.

Goran :                        Şi mie! Şi mie o să mi se facă dor. O să aştept să mă suni. O să

te sun şi eu din când în când. Poate o să-ţi arăt şi nişte fotografii.

Calipso :                      Ai fotografii cu Anabela?

Goran :                        Bineînţeles că am fotografii cu Anabela. Am zeci, ba nu, sute

de fotografii.

Calipso:                       Dacă mi le arăţi promit să vin de două ori pe săptămână cu

banane când vei intra la pârnaie.

Goran :                        În ciuda caracterului dumitale infect, o să-ţi arăt totuşi câteva

fotografii. Am să-ţi cer însă o favoare în schimb.

Calipso :                      Ce favoare?

Goran :                        Aş vrea să vin într-o noapte la tine acasă să dorm în locul unde
dormea ea.

Calipso :                      Lângă mine în pat?

30
Goran :                        De ce nu? Aş vrea să-i simt mirosul pe pernă. Cel mai tare mă
face să plâng amintirea mirosului ei. Pentru că ştiu că îl voi uita. Va dispărea treptat
de pe perne, din haine, de pe agrafe, iar mie mi se va face foarte dor de el. O să
trebuiască să te miros din când în când pentru că mirosul tău e şi el parte din mirosul
ei.

Calipso :                      Iar eu o să vă cer să dansăm din când în când tango împreună.

Mă voi înscrie la cursul dumitale de tango!  Mă vei primi în clasa de tango?

Goran :                        Bineînţeles că te voi primi

Calipso :                     Atunci să nu mai pierdem vremea. Îmi acorzi acest dans?

Goran:             Este o idee… puţin neobişnuită, dar… de ce nu ?

Calipso :                      Cine va fi femeia şi cine bărbatul?

Goran:             Dansul va decide. (cei doi se agaţă unul de celalalt)

Se aude o împuşcătură, Infirmiera ţipă şi fuge în cabinet.

Infirmiera:                   Domnu’ doctor!

Carolică:                     Era şi timpul.

Laur:                           S-a dus după logodnica lui, n-a mai putut.

Carolică:                     Doi ani l-a tot chemat. Doi ani.

Laur:                           Gina! Lasă…(o ia în braţe, Infirmiera plânge încetişor) Mai

bine dansează cu mine! Vrei să dansezi cu mine?

Infirmiera:                   Săracul domnu doctor! N-a mai putut suporta…

Laur :                          Aşa e mai bine pentru dânsul… ar fi intrat oricum la pârnaie…

Ştii să dansezi tango?

Infirmiera:                   Da.

Laur :                          Îmi arăţi şi mie?

Infirmiera :                 Acum?

Laur :                          Haide, te rog, nu are rost să fii tristă…

31
Infirmiera :                 Dă-mi mâna. Trebuie să mă priveşti adânc în ochi. Trebuie să
mă conduci, dar eu mă voi împotrivi. Trebuie să mă domini, dar eu te voi sfida din
priviri. Paşii nu sunt importanţi. Importantă e pasiunea.

Carolică:                     Să ştiti că am păţit şi eu una ca asta la mine în şatră, cu un văr

de-al meu de-al doilea.

Laur:                           Roco. Ăla care avea patru ţigănci.

Carolică:                     El le iubea pe toate, că toate erau frumoase şi el avea suflet

mare. Şi într-o seară l-au găsit mort supt masă. Ţigăncele au început să se bată care să-
l mormânteze.

Laur:                           L-au dat pe popă afară şi s-au luat la scuturat paduchii peste
mort.

Carolică:                     Şi, când era păruiala mai în toi, a mai tânară a observat că
mortul e cald. Să ştii că n-a murit de tot, a spus ea suratelor ei. Să vezi ca e doar
supărat că noi ne batem şi-i rupem sufletul în patru. Şi atunci ţiganca a batrână, care
ştia vrăji, a propus fârtatelor ei un speriment. Să-i adune omului sufletul într-un loc.

Laur:                           Ce vină avea omul? Păcatul căzuse peste el. Era tânăr, îi plăcea
veaţa şi vinul. Şerpoicele îşi vârtise coada în sufletul lui şi fiecare trăgea de partea ei.

Carolică:                     Numai unul rău şi lipsit de foc ar fi rămas indeferent.  De ce să

nu se bucure, săracul, de veaţă? Şi atunci ţigăncele au prins să danseze în jurul lui şi să
se despoae de fuste şi să se atingă şi să se sărute. Eu ştiu, că eram acolo şi le cântam
cum vă cânt acuma vouă… Şi au început să gâdile mortul cu părul lor şi să-l dezbrace
şi să-i dea vin roşu ca să intre sângele-napoi în el. Şi s-au făcut toţi cinci ghem şi
suflau greu şi mortul din cauza oftaturilor lor a început să răsufle încet, apoi din ce în
ce în ce mai repede până era să-şi dea iarăşi duhul.

Laur:                           Şi-a recăpătat omul veaţa.

Carolică:                     Şi m-aş fi băgat şi eu acolo, dar mi-era frica să nu stric vreaja,
din care făcea cumva parte şi cântecul meu. Da’ mai aveam şi nişte hârtii în acordeon,
bani cinstiţi făcuţi pe la nunţi, şi-mi era că ţigăncele să nu mă prostească cu vraja lor şi
să mi-i ia că aveam acasă puradel nou. Aşa că m-am mulţămit să intru în muzică şi să
mă fac una cu ea. Şi-n ăst timp femeile se amestecau cu bărbatul în acelaşi fel în care
clapele mele albe se amestecau cu clapele negre.

Goran:             Nu crezi în minuni?

Calipso:                       Nu fii copil! Nu vezi ca ţiganul vrea să ne prostească? Ne

aiureşte bine ca să poată fura în linişte. A văzut că suntem beţi. Bineînţels că nu cred
în minuni. Asta m-ar obliga cumva să cred în fantome.

32
Goran:             Pe dumneata te-a sărutat vreodată Anabela pe podul palmei?

Calipso :                      Cum?

Goran  :                       Aşa, uite aşa, te-a sărutat?

Calipso:                       Îi plăcea mai degrabă să mă sărute pe lobul urechii…

Goran :                        Cum? Cum îi plăcea să te sărute?

Calipso :                     Aşa. Aşa îi plăcea să mă sărute. Iar eu pe ea o sărutam aşa.

(Goran îl sărută pe Calipso). 

Goran :                        Nu ştiu dacă există iubire absolută. Dar este totuşi neîndoios
faptul că există iubire.

Calipso :                      Este atât de bine că există iubire! La ce bune toate frământările,

geloziile şi neliniştile noastre? Să ne bucurăm din simplul motiv că chiar această clipă
câteva sute de oameni se sărută.

Carolică:                     Toate faţetele sufletului ei se adună un loc… Nu se mai luptă

între ele, nici nu se mai ascund una de alta. Se unesc una cu alta… Ssss! Nu faceţi
zgomot că pleacă… Vraja se hrăneşte din cântecul acordeonului…

Cei doi se ating cu delicateţe, încep să-şi descheie nasturii. Infirmiera se sărută cu
Laur. Anabela se ridică de pe masă, îi priveşte o clipă pe cei doi, îşi ia lucrurile  de
jos,  deschide poşeta şi strecoară o bancnotă în acordeonul lui Carolică, apoi iese în
vârful picioarelor, cu pantofii în mână, din încăpere. Carolică zâmbeşte şi cântă.

Cortina.

33