ASPECTE GENERALE PRIVIND TEHNOLOGIILE NECONVENŢIONALE

Prelucrarea materialelor metalice utilizand tehnologiile neconvenţionale în

vederea obţinerii unor produse a apărut ca o necesitate obiectivă,
complementară, esenţială şi uneori unică, alături de tehnologiile clasice.

Prelucrarea metalelor în vederea obţinerii de piese finite se realizează prin

procedee de deformare plastică (laminare, forjare, trefilare, extrudare), procedee de
aşchiere (strunjire, rabotare, frezare, găurire, alezare etc.), dar şi prin procedee
moderne, neconvenţionale de prelucrare (eroziune chimică, electroeroziune, prelucrare
cu plasmă, cu laser). Unele procedee sunt aplicabile şi la alte categorii de materiale.
Astfel, aşchierea se aplică şi la lemn, mase plastice, cauciuc; matriţarea, extrudarea se
aplică şi la mase plastice şi cauciuc; prelucrările neconvenţionale se aplică şi la
materiale ceramice ş.a.

Prelucrarea materialelor prin procedee speciale,

Definiţie: bazate pe alte principii decât procedeele clasice a
fost denumită prelucrare neconvenţională, sau
specială.

Prelucrările neconvenţionale sunt definite ca fiind acele procedee care

îndeplinesc cel puţin una dintre condiţiile:
- sunt eficiente pentru prelucrarea unor materiale cu proprietăţi deosebite (de
exemplu cu duritate mare, sau casante etc.);
- permit obţinerea cu mare precizie a unor suprafeţe speciale ca formă,
dimensiuni, rugozitate (cu microasperităţi);
- se aplică în medii speciale, ionizate sau nu, la presiuni mari sau vid.
Cele mai multe procedee se bazează pe îndepărtarea din semifabricat a unor
microaşchiide de dimensiunile a zecimi până la miimi de mm, ca urmare a fenomenelor
de eroziune. Se utilizează un agent eroziv, care poate fi un sistem fizico-chimic
complex, capabil să cedeze energie direct suprafeţei de prelucrat, sau mediului de
lucru. Energia transferată poate fi electrică, electrochimică, electromagnetică, chimică,
termică, sau mecanică şi contribuie la distrugerea integrităţii materialului de prelucrat,
până se ajunge la dimensiunile şi calitatea dorită a suprafeţelor piesei.

Exemple de utilizări :
 ştanţe şi matriţe complexe;
 camele de la strungurile automate;
 camele pentru mecanismul de avans radial de patrundere al masinilor de
rabotat;
  sabloane cu diferite contururi, cu caracter didactic etc.;
 acoperiri metalice ;
 gravarea unor profile complexe;
 tăierea unor contururi foarte precise sau a unor materiale extradure şi foarte
groase / subţiri;
 confecţionarea unor filtre şi site metalice extrem de fine;
 capace pentru gurile vizitare a rezervoarelor hidraulice;
 extragerea din piese a unor scule rupte sau a unor organe de asamblare;
 piese cu profil complex, din materiale dure, care nu permit utilizarea
procedeelor de prelucrare mecanice clasice.

1.CLASIFICAREA PROCEDEELOR NECONVENŢIONALE DE PRELUCRARE

 PRELUCRAREA PRIN
ELECTROEROZIUNE

PRELUCRAREA
ELECTROCHIMICĂ

PRELUCRAREA ANODO -
MECANICĂ

PRELUCRAREA CHIMICĂ

PROCEDEE
NECONVENŢIONALE DE
PRELUCRARE PRELUCRAREA CU
FASCICUL DE ELECTRONI

PRELUCRAREA CU LASER

PRELUCRAREA CU
PLASMĂ

PRELUCRAREA CU
ULTRASUNETE
 2.AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE.

TEHNOLOGII NECONVENŢIONALE
Avantaje Dezavantaje
- utilizarea în domenii în care - necesită instalaţii complexe
tehnologiile clasice (aşchierea, - necesită medii de lucru deosebite
deformarea plastică) nu se pot (presiuni mari, sau vid, sau medii
aplica. De exemplu la prelucrarea speciale de ionizare). De exemplu,
unor materiale cu geometrie necesită instalaţii anexe
deosebită, cavităţi profilate generatoare de laser, plasmă,
complex, înfundate sau fascicol de electroni etc. pe lângă
străpunse, microgăuri, profile, instalaţia de prelucrare propriu-
decupare, debitare, sudură, zisă;
microsudură, suduri speciale, - necesită personal cu o înaltă
gravare, filetare, rectificare, calificare;
honuire, debavurare pe materiale - costul prelucrării este mai mare
cu proprietăţi speciale, pentru decât la prelucrările prin procedee
dimensiuni la care se cere convenţionale şi poate fi redus
precizie deosebită etc.; prin creşterea numărului de piese
- tehnologiile sunt complet de acelaşi tip prelucrate.
automatizate, deci calitatea
produselor este asigurată din
proiectare;
- productivitatea este ridicată;
- sunt eficiente din punct de vedere
tehnico-economic la producţii de
serie mare.

3.EVOLUŢIA TEHNOLOGIILOR NECONVENŢIONALE

Legile electrolizei, formulate de către Michael Faraday (1791-1867), în 1833,

aveau să constituie o bornă fundamentală pe traseul dezvoltării procedeelor
electrochimice de prelucrare. Ulterior, galvanoplastia avea să apară spre sfârşitul
secolului al XIX-lea, îndeosebi prin contribuţia fizicianului B. S. Iakobi, pentru ca
savantul rus E.I. Şpitalski să se remarce prin cercetarea celui dintâi procedeu de
prelucrare prin eroziune electrochimică (lustruirea electrochimică).
Boris şi Natalia Lazarenko sunt primii care au propus (1941) utilizarea efectelor
distructive ale descărcărilor electrice în cadrul unui procedeu ce va sta la baza apariţiei
prelucrărilor prin electroeroziune.
Anul 1928 avea să fie anul în care chimistul şi fizicianul american Irving
Langmuir (1881-1957) a folosit pentru prima oară conceptul de plasmă.
Albert Einstein, prestigioasă personalitate a fizicii moderne, întrevăzuse
posibilitatea existenţei fenomenului laser încă din 1917, dar cele dintâi aplicaţii
susceptibile de utilizare industrială aveau să apară abia după anul 1960, an în care
fizicianul american Theodore Maiman a pus în funcţiune primul echipament laser.
 Utilizarea ultrasunetelor în vederea prelucrării materialelor dure şi fragile pare să
fi fost propusă în 1948, de către J. Farrer, specialist ce a obţinut un brevet în direcţia
menţionată.
Fasciculul de electroni a fost utilizat, pentru prima oară, în vederea executării
unei prelucrări, de către firma germană Zeiss, în anul 1950.
În România, cea dintâi cercetare de amploare în domeniul tehnologiilor
neconvenţionale a fost efectuată de către M. Singer, autorul unei teze de doctorat
(susţinute în 1954) în care erau abordate probleme ale prelucrării anodo-mecanice.
În anii 1956-1957, sunt iniţiate cercetări de către cei care vor constitui, ulterior,
prestigioasa şcoală timişoreană din domeniul tehnologiilor neconvenţionale; un prim
grup de cercetători s-a format în jurul profesorului dr. doc. ing. Aurel Nanu, remarcabilă
personalitate a ingineriei mecanice în general.
O primă monografie consacrată metodelor neconvenţionale („prelucrărilor
electrice”) a fost publicată în 1968, de către un colectiv de specialişti condus de prof. dr.
ing. Ionel Gavrilaş, de la Institutul Politehnic Bucureşti (actuala Universitate Politehnica
Bucureşti.
Un alt centru universitar cu realizări importante în domeniul tehnologiilor
neconvenţionale este Braşovul, aici iniţiindu-se şi dezvoltându-se mai întâi cercetări de
amploare privind prelucrarea prin electroeroziune (prof. dr. ing. Gheorghe Obaciu - teză
susţinută în anul 1969) şi respectiv prelucrarea prin eroziune electrochimică (prof. dr.
ing. Mircea Ivan – teză susţinută în 1970).
O intensă activitate în domeniul tehnologiilor neconvenţionale a fost desfăşurată
de către un grup de specialişti ai Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
La Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, cercetări extinse în domenii
aparţinând tehnologiilor neconvenţionale aveau să fie realizate îndeosebi de către prof.
dr. ing. Nicolae Gherghel (rectificare electrochimică) şi dr. ing. Toader Berlea (marcare
şi prelucrare electrochimică a inelelor de rulmenţi).

4.DOMENII DE UTILIZARE A TEHNOLOGIILOR NECONVENŢIONALE.

 Concluzii

Conceptul de tehnologii neconvenţionale vizează un grup de tehnologii

bazate pe un transfer de energie spre zona de prelucrare, în alte moduri
decât cele presupuse de aşa – numitele tehnologii clasice.
În principiu, se apelează la tehnologii neconvenţionale atunci când
utilizarea unei tehnologii clasice este neeficientă sau realmente
imposibilă.
Nu se poate vorbi despre o delimitare absolut clară a domeniului
tehnologiilor neconvenţionale, semnalându-se deosebiri între opiniile
specialiştilor implicaţi în cercetarea sau utilizarea diferitelor metode
neconvenţionale de prelucrare.