Sunteți pe pagina 1din 75

Lucrare de Disertație

Masterat Inginerie Structurală

PREFAȚA

Dezvoltarea metodelor de calcul, pentru realizarea unor obiective de construcții cu


performanțe structurale deosebite, a înregistrat progrese majore în ultimele decenii.Gradul de
incertitudine legat de aproximările succesive prin care se ajunge la modelul final de calcul se
doreşte a fi din ce în ce mai mic, astfel încât siguranța şi durabilitatea structurilor reale,
indisolubil legate, să poată fi asigurate prin limitarea factorilor de risc inerenți pe durata de viață
a acestora. Sub incidența acestor considerente, necesitatea utilizării procedeelor de calcul bazate
pe comportarea neliniară a materialelor şi structurilor a fost resimțită din ce în ce mai acut, astfel
că în prezent, una din direcțiile spre care se desfăşoară studii extinse, este elaborarea de modele
şi metode de calcul care să permită estimarea cu un nivel cât mai înalt de acuratețe a răspunsului
inelastic al structurilor proiectate de noi. Prezenta lucrare sintetizează principalele elemente
constituente ale unei mici, dar indispensabile ramuri a calculului neliniar al structurilor, şi anume
domeniul articulațiilor plastice.
Ȋn prima parte a lucrării sunt prezentate informații cu privire la expresiile lungimilor de
articulații plastice propuse de diverşi autori, de limitările acestora funcție de diferiții parametri ce
pot interveni în stabilirea răspunsului inelastic al unei structuri, iar în cadrul studiului de caz, a
fost determinată şi influența pe care alegerea unei anumite relații pentru evaluarea lungimii de
articulație plastică o poate avea asupra ductilității elementelor structurale.
Partea a doua tratează câteva aspecte legate de problematica interacțiunii teren-structură
sub încărcări seismice, relativ la influența pe care aceasta o are asupra ductilității structurilor;
nici chiar în prezent, când tehnicile şi tehnologiile de calcul pot părea fără limite, importanța
acestui fenomen asupra performanțelor structurale la seism, nu este pe deplin ințeleasă. Ȋn cadrul
acestei lucrări sunt discutate efectele interacțiunii teren-structură asupra ductilității şi cerinței de
deplasare, fiind citate rezultatele pionierilor din acest domeniu, fiind prezentate şi riscurile la
care anumite structuri pot fi supuse prin neglijarea consecințelor acestui fenomen. S-a constatat
că în anumite circumstanțe, care conduc la manifestări de neignorat ale interacțiunii teren-
structură, analizele neliniare de tip push-over pot furniza valori descoperitoare ale cerinței de
deplasare laterală, prohibitive pentru o proiectare sigură a structurilor sensibile la astfel de efecte.

10
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

CAPITOLUL 1 - ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND ARTICULAȚIILE PLASTICE

1.1 GENERALITĂȚI

1.1.1 Definirea conceptului de articulație plastică.

Neliniaritatea fizică sau de material se manifestă prin modificarea parametrilor curbei


caracteristice a materialului, ca urmare a creşterii nivelului de solicitare. Pentru structurile în
cadre, neliniaritatea fizică se manifestă prin plastificarea locală a secțiunilor şi a dezvoltării
acestor zone plastice în lungul barelor, urmărind starea de eforturi existentă. Pe masură ce un
element structural este supus deplasărilor laterale induse de acțiunea seismică, fiind solicitat în
acelaşi timp şi la încărcări gravitaționale, în zonele cu momente încovoietoare mari se pot
observa avarii severe. Aceste zone sunt cunoscute sub numele de articulații sau zone plastice şi
sunt caracterizate de apariția unor curburi inelastice mari. Dacă în stadiul de comportare elastică,
când deformațiile sunt direct proporționale cu eforturile, distribuția curburii este uşor de
determinat, în cazul domeniului de comportare neliniară trebuie adoptate distribuții simplificate
ale curburii care să permită integrarea în vederea obținerii deplasării; o astfel de simplificare,
larg utilizată, este considerarea curburii inelastice ca fiind constantă pe o lungimea convențională
a acesteia, lp. Aşadar, dacă s-ar cunoaşte lungimea articulației plastice, deplasarea maximă de la
capătul unei console verticale poate fi rapid determinată prin integrarea curburii, si invers.
Dacă în ceea ce priveşte neliniaritatea geometrică există, în principal, un singur mod unitar
de cuprindere a fenomenului, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în cazul neliniarității fizice, în
literatura de specialitate fiind propuse un număr mare de modele de analiză care să surprindă
acest efect asupra global al structurii. Ȋn termeni generali, aceste modele pot fi clasificate în
funcție de complexitatea analizei, în două categorii: modelul articulațiilor plastic (plastificare
punctuală), respectiv modelul zonelor plastic (plastificare distribuită).

1.1.2 Ipoteze utilizate în analiza elasto-plastică.

Analiza elasto-plastică, care modelează neliniaritatea fizică utilizând conceptul de


articulație plastică, se bazează în principal pe următoarele ipoteze simplificatoare:
(1) elementele structurii au o comportare perfect elastică ,până la atingerea eforturilor ce produc
plastificarea integrală a unei secțiuni-apariția unei articulații plastice-de la capetele elementului;
(2) secțiunile transversale ale elementelor au o comportare perfect plastică după apariția
articulației plastice-nu se consideră reconsolidarea materialului;(3) plasticizarea materialului
intervine punctual doar în secțiunile de bară supuse combinațiilor de eforturi maxime;
(4) porțiunea de bară dintre articulațiile plastice rămâne cu comportare integral elastica.

1.1.3 Mecanisme de plastificare.

Proiectarea structurilor pentru un nivel de rezistență la acțiuni laterale în măsură să


asigure un răspuns elastic sub acțiunea cutremurului de proiectare este prohibitivă, atât din punct
de vedere tehnic, cât şi economic.
Un nivel de rezistență la acțiuni laterale considerabil mai scăzut comparativ cu cel
necesar asigurării unui răspuns esențial elastic face ca, chiar şi în cazul producerii unor

11
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

cutremure de o intensitate mai redusă decât cea a cutremurului de proiectare, structurile să îşi
mobilizeze întreaga capacitate de rezistență şi să se deformeze în domeniul plastic. Acest lucru
nu implică şi intrarea în colaps, calitatea răspunsului structurii la acțiunea cutremurului
depinzând de capacitatea de deformare laterală a structurii şi a elementelor nestructurale.
Nivelul de rezistență laterală cu care ar trebui înzestrată o structură depinde astfel de
capacitatea ei de a se deforma plastic în condițiile conservării pe cât posibil a nivelului de
rezistență.
Trebuie menționat că orice structură realizată dintr-un material cu răspuns neliniar se va
deforma plastic de la un anumit nivel al forțelor laterale. Totuşi, nu toate structurile sunt ductile,
adică nu toate se pot deforma plastic în condițiile menținerii unui nivel acceptabil al rezistenței
laterale. Dacă deformațiile neliniare ciclice sunt însoțite de o scădere puternică a rezistenței şi
rigidității laterale, atunci capacitatea de disipare a energiei seismice a structurii este redusă şi
structura este clasificată ca neductilă.
Din punct de vedere al clasificării facută în P100-1/2013, structurile în cadre pot fi privite
în general ca structuri cu capacitate bună de deformare plastică. De aceea, factorul de reducere
utilizat în expresia de calcul a forței seismice de proiectare are valori mari, admițându-se
proiectarea la valori ale forțelor seismice de circa 6 ori mai mici decât forțele care ar asigura un
răspuns elastic la acțiunea cutremurului de proiectare.
Totuşi, simplul fapt al utilzării unui nivel redus al forțelor seismice de proiectare nu
garantează a priori un răspuns ductil al structurii, chiar dacă deformațiile plastice se mobilizează.
Proiectantul trebuie să aibă în vedere măsuri prin care să asigure ductilitatea structurii. Un prim
pas îl constituie imaginarea unui mecanism optim de plastificare pentru structură, care să
conducă la capacitate suficientă de disipare a energiei seismice.
Trebuie mobilizat, pentru formarea mecanismului optim, un număr cât mai mare de
articulații plastice. Ȋn acest fel, fiecare articulație plastică va avea de disipat o cantitate de energie
cât mai redusă, şi prin urmare, degradările structurale asociate vor fi mai mici.
Pentru a beneficia de o ductilitate bună a elementelor structurale, deformațiile neliniare
ale acestora trebuie să se datoreze în principal încovoierii, cu variații reduse ale forței axiale.
Deformațiile neliniare trebuie să fie reversibile, de la un sens de încărcare la altul, astfel încât să
nu se cumuleze.
Este de dorit de asemenea ca rotirile în articulațiile plastice să fie cât mai apropiate ca
mărime; astfel, degradările structurale vor fi similare în toate zonele plastice. Este necesar ca
toate articulațiile formate să lucreze simultan.
Prin proiectare trebuie să se evite formarea mecanismelor de plastificare locale, extinse
pe un nivel sau un număr redus de niveluri. Ȋn acest caz, numărul de articulații plastice care se
formează este redus şi capacitatea de disipare de energie a structurii este mică. Apar rotiri mari în
articulațiile plastice din stâlpii structurii, putându-se ajunge chiar la colapsul structural.

1.2 SEMNIFICAȚIA ȘI DETERMINAREA LUNGIMII DE ARTICULAȚIE PLASTICĂ

12
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

1.2.1 Definirea lungimii de articulație plastică

Aşa cum s-a menționat, articulațiile plastice se formează în secțiunile cu valori mari
ale momentelelor încovoietoare, ce depăşesc o anumită valoare nominală, asociată intrării în
curgere a secțiunii. Ȋn realitate, această plastificare nu se produce punctual, ci pe o anumită
zonă pe care distribuția de curbură inelastică este, în accepțiunea cea mai larga, considerată
constantă; dacă s-ar cunoaşte această lungime, lp, profilul deplasării în lungul stâlpului poate
fi uşor determinat prin integrarea curburii; în cadrul unei console verticale încărcată la partea
superioară, deplasarea de interes ar fi evident cea din capătul superior, unde s-ar înregistra
valoarea maximă. Aşadar, estimarea cât mai precisă a l p este importantă pentru a permite o
trecerea corectă de la răspunsul secțional, guvernat de relația moment-curbură, la răspunsul
de element al stâlpului sau grinzii supuse la încărcări din acțiuni laterale, guvernat de relația
forță-deplasare sau moment-rotire.

Figura 1.1: Definirea lungimii de articulație plastică.


Paulay, T. and Priestley, MJN (1992) “Seismic Design of Reinforced Concrete and Masonry Buildings”,
John Wiley and Sons, New York;[1]

1.2.2 Factori de influență ai lungimii articulației plastice

Lungimea unei articulații plastice depinde de un număr mare de parametri; dintre aceştia,
cei mai importanți sunt: 1) nivelul forței axiale; 2) gradientul de momenti încovoietor; 3) nivelul
eforturilor de forfecare din zona de articulație plastică; 4) proprietățile mecanice ale armăturii
longitudinale şi transversale; 5) rezistența betonului; 6) nivelul de confinare şi eficiența lui in
zona potențial plastică. Este evident că o cuantificare a tuturor acestor factori, pornind de la
forma diagramei moment-curbură, într-o relație analitică a lungimii articulației plastice este
imposibilă, mai ales că această lungime este afectată şi de o serie de fenomene specifice ce se
petrec în zona de deformare plastică: în cazul betonului armat, determinarea lp trebuie să țină
seama de: (1) curgerea armăturii în zona de ancorare: deplasarea elementului este sporită de
pătrunderea zonei de deformare plastică dincolo de secțiunea teoretică de încastrare şi de
lunecarea locală a armăturii-“yield penetration”-; (2) sporirea efortului în armătura longitudinală
datorită fisurării înclinate din acțiunea combinată a momentului încovoietor şi forței tăietoare.

13
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Relațiile de calcul pentru lungimea articulației plastice disponibile în literatură sunt


calibrate astfel încât rezultatele obținute în urma aplicării lor să corespundă cu rezultatele
încercărilor experimentale. Astfel, valorile lp obținute nu reprezintă în mod necesar lungimea
reală pe care armătura întinsă a unei secțiuni de beton armat se află în stadiul de curgere.

1.2.3 Semnificația analitică a lungimii articulației plastice, lp.

Din cele menționate anterior, s-a stabilit că lungimea articulației plastice ar putea fi
determinată cel puțin teoretic pe baza integrării diagramei curburii pe lungimea elementului; în
mod simplificat, lungimea articulației plastice este considerată ca fiind lungimea pe care curbura
plastică,ϕ p, este considerată a fi constantă şi egală cu diferența dintre curbura ultimă, ϕ u, şi
curbura la curgere,ϕ y. Lungimea lp este determinată astfel încât deplasarea plastică de la vârful
unei console verticale, Δp, evaluată prin metoda deplasărilor sau experimental, să fie aceeaşi cu
deplasarea obținută în baza distribuției de curbură. Determinarea rotirii din articulația plastică
constituie un prim pas în estimarea capacității de deformare la încovoiere (pură sau din
compresiune excentrică):

θ p =ϕ p ∙l p =( ϕu−ϕ y ) ∙l p (1.1)
Rotirea plastică dată de ecuația (1.1) poate fi utilizată pentru determinarea capacității de
deplasare a unui element care suferă deformații inelastice. Dacă presupunem că rotirea plastică
este asociată mijlocului lungimii articulației plastice, atunci deplasarea plastică şi cea ultimă de
la vârful consolei devin ec.(1.2), şi respectiv ec.(1.3):

Δ p=θ P ∙(l−0.5 ∙ l p )=( ϕu−ϕ y ) ∙l p ∙(l−0.5 ∙ l p) (1.2)


Δ v â rf = Δ y + Δ P =(ϕ ¿ ¿ y ∙ l 2)/3+ ( ϕu−ϕ y ) ∙ l p ∙(l−0.5 ∙ l p ) ¿ (1.3)

unde expresia deplasării asociată curgerii se determină uşor prin integrarea diagramei de curbură
B B
M (x)
Δ y =∫ ϕ (x) xdx=∫ ( ) xdx, dat fiind faptul că diagramele de moment încovoietor şi curbură
A A EI
sunt triunghiulare, cu valorile maxime la baza consolei, atât timp cât momentul încovoietor este
mai mic decât momentul de curgere My.
Cunoscând deplasarea de la vârful consolei, se poate determina coeficientul de
ductilitate a elementului ca raport între deplasarea ultimă şi deplasarea asociată inițierii curgerii:

14
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Δu Δ y + Δp Δp ( ϕu−ϕ y ) ∙l p ∙(l−0.5 ∙ l p)
μ Δ= = =1+ =1+
Δy Δy Δy 3 ∙(μ ϕ −1) lp l l
(ϕ ¿ ¿ y ∙l 2 )/3 (1.4)=1+ϕ y ∙
ϕ y ∙l 2 (
∙ l p ∙ l∙ 1−0.5 )
l l (
=1+3 ∙(μϕ −1)∙ p ∙ 1−0.5 p
l

Aşadar, o estimare cât mai precisă a l p permite o estimare corectă a capacității de


deformare a elementelor structurale.
Lungimea articulației plastice indică totodată şi lungimea teoretică a zonei pe care se
aşteaptă concentrarea avariilor de pe lungimea elementului. Deşi lungimea articulației plastice nu
coincide cu lungimea zonei pe care se impun măsuri speciale de asigurare a ductilității (lungimea
zonei plastice potențiale), ea poate avea totuşi semnificația unei lungimi minim necesare a
acesteia.

1.3 STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII ȊN DOMENIUL LUNGIMII ARTICULAȚIILOR


PLASTICE

Numeroşi cercetători au propus de-a lungul ultimelor trei decade diferite relatii pentru
estimarea lungimii articulației plastice lp pentru elementele din beton armat. Aplicarea multora
dintre aceste relații poate conduce la valori contradictorii din cauza dispersiei foarte mari,
performanțele relațiilor în estimarea cât mai exactă a l p nefiind corelate sistematic cu rezultatele
testelor ce au fost realizate ulterior. Prezenta lucrare aduce în prim plan relațiile pionierilor din
domeniul cercetării lungimilor de articulație plastică, precum şi condițiile de testare prin care s-a
propus o nouă relație de evaluare a lp, care s-a dovedit a conduce la rezultate foarte apropiate de
rezultatele înregistrate experimental.

Ȋn România nu se desfăşoară studii experimentale privind această problematică; în


proiectare, cele mai utilizate două relații pentru estimarea lungimii articulației plastice sunt
cea a lui Paulay şi Priestley, din 1992, şi cea din Eurocodul 8, partea a 3-a.

CAPITOLUL 2 – RELAȚII PENTRU LUNGIMEA ARTICULAȚIILOR PLASTICE DIN


LITERALATURĂ

15
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

2.1 INSTITUTUL DE INGINERIE CIVILĂ (1962)

2.1.1 Formularea relației empirice.

Una din primele relații pentru calculul lungimii articulației plastice a fost publicată într--un
raport al comisiei Institutului de Inginerie Civilă (I.C.E 1962), fiind formulată pe baze empirice
şi dorindu-se a fi conservativă:

z 0.25
l p=k 1 ∙ k 2 ∙ k 3 ∙( ) ∙ d (2.1)
d

Expresia a fost propusă de Baker [2] în urma testării a 94 de grinzi şi stâlpi, principalii
parametri ce au variat în cadrul studiului fiind: rezistența betonului, limita de curgere a oțelului
armăturii, procentele de armătură longitudinală comprimată şi întinsă, nivelul forței axiale şi
schema de aplicare a forțelor concentrate pe elemente.
Ȋn relația (2.1), ”z” reprezintă distanța de la secțiunea critică la punctul de inflexiune, iar
“d” este înălțimea utilă a secțiunii grinzii. Coeficienții k 1 , k 2 şi k 3 au fost determinați prin
scalarea rezultatelor experimentale obținute cu rezultatele furnizate de ec. (2.1). Relațiile pentru
calculul acestor coeficienți duc la valori limită ai acestora:

0.7 oțeluri moi


k 1= {0.9 oțeluri prelucrate la rece
(2.2)

N
k 2=1+ 0.5 (2.3)
Nu
k 3=0.9− ( 0.3/23.5 ) ( f c −11.7 ) (2.4)
Ȋn relația (2.3),”N” reprezintă forța axială ce acționează împreună cu momentul
încovoietor ,iar ”Nu” reprezintă capacitatea la compresiune centrică a stâlpului.
N u=0.85∙ f c ∙ ( A c − A s ) + f cd ∙ A s (2.5)
Relația lui Baker conduce la valori ale l p ce variază între 0.4d şi 2.4d pentru valori
uzuale ale raportului “z/d”. Raportul “z/d” este un parametru similar cu “L/h” din cazul stâlpilor
şi a fost introdus pentru a cuantifica efectul gradientului de moment pe lungimea elementului.
Ulterior Baker, în colaborare cu Amarakone, a simplificat ecuația (2.1), aducând-o la forma :
z
()
l p=0.8 ∙ k 1 ∙ k 3 ∙
d
∙c (2.6)

unde “c” este distanța de la fibra extremă comprimată la axa neutră a secțiunii in momentul
producerii cedării.

2.1.2 Condiții de testare pentru dezvoltarea relației lui Baker.

16
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Pentru a fi posibilă formularea relației propuse lui Baker, I.C.E a desfăşurat o serie
amplă de teste: Ernst este cel care în anul 1957 a desfăşurat încercări pe 30 de grinzi simplu
rezemate, cu deschiderea de 3050 mm şi secțiunea dreptunghiulară de 150x305 mm. Principalele
variabile a caror influența s-a încercat a fi cuantificată au fost lățimea secțiunii stâlpului de care
grinda era conectată şi procentul de armare longitudinală. Astfel, această lățime varia între 150 şi
915 mm, iar procentul de armare longitudinală între 1 şi 5%. Rezistența caracteristică pe cub a
betonului era de 22 MPa, iar limita de curgere a oțelului de 310 MPa.
Tot sub auspiciile I.C.E, McCollister a testat şi el 31 de grinzi cu aceeaşi secțiune ca a
lui Ernst, dar cu o deschidere de 2750 mm. Variabilele studiului său au fost însă rezistența
betonului, variind între 13 şi 44 MPa, procentele de armătură întinsă şi comprimată, variind între
0.17 şi 5.10 %, respectiv între 0 şi 4.08% şi efectul lățimii stâlpilor pe care grinda rezema.
Pentru a determina şi influența tipului de oțel, Poologasoundranayagam a testat şi el 38
de grinzi cu secțiunea de 100x230 mm şi deschideri între 1220 -1830 mm. El a variat rezistența
betonului, între 16 şi 44 MPa, procentul de armătură întinsă, între 0.62 şi 5.1 %, si calitatea
armăturii, fie ea din oțel moale, prelucrat la rece sau de tipul sârmelor post-tensionate de înaltă
rezistență.
Ȋn fine, Chan a evaluat metodele şi parametrii recomandați în raportul ICE prin studierea
testărilor efectuate pe 13 stâlpi, 6 de către Poologasoundranayagam şi 7 de către el însuşi.
Factorii pe care el i-a avut în vedere au fost: nivelul forței axiale, caracterizat de raporul N/Nu , cu
valori în domeniul 0.06 şi 0.78, rezistența betonului pe cub, între 16 şi 36 MPa şi procente de
armare egale pentru armăturile întinse şi comprimate, variind între 1.23% şi 1.92%. Rezultatele
testelor au fost analizate în vederea calculului rigidității elastice, EI şi a rotirii plastice, θ P.
Raportându-se la rezultatele testelor efectuate de el pe 54 de grinzi cu 8 ani înainte, rezultatele
obținute din testul curent au fost reprezentate sub forma unor histograme funcție de rapoartele
dintre valorile obținute experimental şi cele calculate analitic ale rigidității EI’/EI şi rotirii
plastice,θ ' P /θ P. Distribuția obținută era similară cu cea pentru grinzi, Chan observând că
utilizarea ecuației (2.1) este sigură şi acceptabilă din punct de vedere statistic, în ciuda
eşantionului disponibil restrâns.

2.2 LIMITELE ACI (1968)

17
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Comisia ACI-ASCE recomanda în anul 1968 doar valori limită inferioare şi superioare,
în detrimentul unei ecuații unice pentru calculul l p. Lungimea de la secțiunea de moment maxim,
în lungul elementului, lp, ar trebui să fie mai mare decât minimul dintre două valori date în
ecuațiile (2.7) , dar mai mică decât valoarea dată în ec.(2.8):

d
l p ≥min Rε{( 4 ) }
+0.03 z Rm ; Rε d (2.7)

lp ≤ Rε ( d2 +0.10 z R )(2.8)
m

în care:
0.004−ε cue
Rε = (2.9)
ε cuo−ε cue

4 Mm
z= (2.10)
4 V z + √ w M m Rm
M m −M e
Rm = (2.11)
M u −M e
unde :
d=înălțimea utilă a secțiunii [mm];
w=încărcarea uniform distribuită ce acționează în secțiunea de moment maxim [kN/mm];
Vz=forța tăietoare adiacentă unei încărcări concetrate sau unei reacțiuni din secțiunea de moment
maxim [kN];
Mm=momentul maxim de pe lungimea elementului [kNmm];
Me=momentul elastic limită al secțiunii elementului;
Mu=momentul ultim al secțiunii elementului;
Nu=forța axială ultimă a secțiunii elementului;
εcue=componenta elastică a deformației specifice ultime a betonului ε cuo, calculată sau presupusă
în intervalul 0.001 şi 0.002;
εcuo=deformația specifică maximă din beton, neglijând posibilele influențe ale confinării, cu
valori în intervalul 0.003 şi 0.004;
Rε are rolul de a limita domeniul de valori al rotirii inelastice totale, prin limitarea
lungimii articulației plastice la valori alese mai mari ale deformațiilor specifice inelastice şi
curburilor şi invers, prin lungimi mai mari ale articulației plastice pentru valorile alese mai mici
ale deformațiilor specifice.
Formulele propuse în ACI pot fi utilizate ca limite inferioare şi superioare în cazul
desfăşurării de analize inelastice ale structurilor din betoane de rezistență normală, sau de înaltă
rezistență, însă nu ia în considerare contribuția procentelor de armare longitudinale şi
transversale.

18
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

2.3 MATTOCK

Mattock [3] a realizat teste pe 37 de grinzi din beton armat, investigând şi el efectul a
diverşi parametri asupra comportării lungimii articulațiilor plastice. Parametrii incluşi în
analizele lui Mattock sunt: rezistența betonului -rezistența caracteristică între 28 şi 41 MPa-,
înălțimea utilă a secțiunii (între 254 si 508 mm), raportul “z/d” , ce cuntifică influența
gradientului de moment -z/d între 2.75 şi 11-, procentul de armătură longitudinală , ρl între 1 şi 3
%, şi rezistența la curgere a oțelului armăturii longitudinale între 324 si 414 MPa. Mattock a
ajuns la concluzia că lungimea articulației plastice este direct propoțională cu raportul “z/d” şi
invers proportională cu raportul (q−q ' ' )/q b. Mattock a propus următoarea relație empirică pentru
calculul lungimii l p :

d
[
l p= 1+(1.14
2
z
d √ { ( ) √ }]
−1) 1−
q−q '
qb
d
16.2
(2.12)

în care mărimile “z” şi “d” se introduc în inchi, iar:


As f y
q=indicele arm ă turii î ntinse= ∙ (2.13)
bd f c
A's f y
q ' =indicele armă turii comprimate= ∙ (2.14)
bd f ck
Ab f y
q b=indicele arm ă turii de balans= ∙ (2.15)
bd f ck
Acelaşi Mattock a revenit mai târziu şi a simplifcat ec.(2.12), afirmând că deşi
dispersia rezultatelor obținute în testele efectuate de el este relativ mare, trendul privind variația
l p poate fi definit în mod rezonabil de următoarea relație simplifcată:
d
l p= + 0.05 z (2.16)
2

2.4 CORLEY

Pentru a extinde şi perfecționa rezultatele obținute de Mattock, Corley [4] a testat la


rândul său 40 de grinzi simplu rezemate, încărcate cu câte o singură forța concetrată.
Principalele variabile ale testului său, au fost cantitatea de armătură transversală, prin efectul de
confinare pe care îl asigură, respectiv influența proporțiilor grinzilor. Ȋn plus, au mai fost
analizate şi influența efectului gradientului de moment şi a cantității de armătură longitudinală

19
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

întinsă. Corley a afirmat că lungimea articulației plastice este o funcție a cărei variație este in
primul rând dată de geometria secțiunii grinzii şi că lungimea ei nu are o influență semnificativă
asupra capacității de rotire plastică. Pe baza dispersiei valorilor masurate pentru parametrii
articulatiei plastice, el a concluzionat ca influența raportului ( q−q' /q bl ) din ecuația (2.12) este
nesimnificativă, putând fi aşadar ignorată. Cercetările lui Corley s-au finalizat printr-o formulă
mai simplă:

d z
l p= + 0.2 ( 2.17)
2 √d
unde mărimile “d” si “z” se introduc in inchi.

2.5 PARK , PRIESTLEY ȘI GILL (1982)

Ȋn vederea stabilirii lungimii de articulație plastică, Park şi colaboratorii săi [5] au testat
4 stâlpi din beton armat la scară naturală, cu secțiune pătrată de 550 mm, şi inălțimea de
3300mm. Armătura longitudinală din fiecare stâlp era compusă din 12 bare de Φ24, ducând la
un procent de armare longitudinală de 1.79%; limita de curgere a oțelului armăturii longitudinale
este de 380 MPa, iar al armăturii transversale de 275 MPa. Intervalul de forță axială aplicat în
cadrul testului a variat între 0.2 f c A şi 0.6 f c A .
Lungimea articulației plastice, l p, a fost calculată utilizând ecuația (1.2) aplicată
pentru ultimul ciclu de încărcare al testului. Deplasarea plastică, Δ p, a fost măsurată dincolo de
deplasarea asociată primei curgeri, iar curbura plastică, ϕ u−ϕ y, dincolo de curbura asociată
primei curgeri pe o lungime etalon de 100mm adiacentă stâlpului la care grinda este conectată.
Ȋn baza acestor teste, pentru cei 4 stâlpi încercați de Park şi colaboratorii săi, s-a
constatat că lungimea articulației plastice este invariantă la nivelul forței axiale, având o valoare
medie de aproximativ 0.42h, unde “h” reprezintă înălțimea totală a secțiunii. Aşadar, la timpul
respectiv, Park a propus ca l p=0.4 h să poată fi utilizată ca o relație simplă şi sigură. Park a atras
atenția că utilizarea l p este limitată la simpla determinare a curburii ultime, şi că nu ar trebui să
fie utilizată ca lungime a zonei potențial plastice, pentru care se impun măsuri speciale de
detaliere în vederea asigurării ductilității locale.
Ȋn tabelul 2.1 sunt prezentate principalele caracteristici ale specimenelor testate de
Park şi valorile măsurate ale lungimii de articulație plastică în urma testărilor efectuate.

20
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Tabel 2.1: Cararcteristici specimene testate de Park şi lungimi de articulații plastice măsurate.
Park, R.; Priestley, M. J. N.; and Gill, W. D., "Ductility of Square-Confined Concrete Columns," Journal
of Structural Division [5]

2.6 MANDER (1983)

Studiile experimentale conduse de cercetătorii de la Universitatea din Canterbury, au


întărit ideea că lungimea articulației plastice poate varia într-un interval limitat, între 0.35 şi 0.65
din înălțimea secțiunii transversale a stâlpilor din beton armat. Ȋn baza unei comparații între
rezultatele disponibile de la un studiu precedent, pe specimene cu secțiune octogonală, se
constatase că l p este invariantă în raport cu forța axială; valoarea recomandată de aceştia era de
0.5h.
Analizând rezultatele cercetărilor de la universitatea din Canterbury, Mander [6] a
concluzionat că aportul la deformațiile plastice apărute într-un element structural este dat de
două surse:(1) distribuția zonelor plastice pe lungimea elemenetelor depinde intim de diagrama
de moment încovoietor-gradientul de moment-; (2) “penetrarea curgerii” armăturii longitudinale
dincolo de limitele artculației plastice. Lungimea echivalentă a zonei de penetrare a curgerii era
exprimată în funcție de diametrul barelor de armătură, aspect rezultat din analiza relațiilor forță-
deplasare.
L py =32 √ d b [mm ](2.18)

unde cu “d b ” a fost notat diametrul barei de armătură.

21
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Extinderea zonei plastice datorată fenomenului de penetrare a curgerii s-a constatat a fi


de aproximativ 6% din lungmea L a stâlpului. Prin urmare, lungimea totală a zonei plastice poate
fi determinată utilizând următoarea relație:
l p=L py +0.06 L[mm](2.19)

Comparând rezultatele obținute experimental cu cele preconizate prin aplicarea relației


(2.19), Mander a observat că această ecuație este conservativă în estimarea l p. Mander de
asemenea a punctat faptul că ec.(2.19) nu poate fi utilizată pentru determinarea zonei potențial
plastice, pentru care se impun măsuri speciale de confinare, deoarece curburile plastice s-ar
extinde pe o lungime de aproximativ trei ori mai mare decât l p.

2.7 PRIESTLEY ȘI PARK (1987)

Față de predecesorii lor, care obținuseră lungimea l p utilizând distribuția liniar elastică
a curburii de pe lungimea stâlpilor , Priestley şi Park[7] au preferat o nouă abordare, considerând
relațiile moment-curbură pentru mai multe secțiuni de pe lungimea stâlpului. Distribuția curburii
pe înălțimea elementului poate fi calculată utilizând relația (2.20) pentru orice valoare a
momentului încovoietor din secțiunea de încastrare. Deplasarea aşteptată la vârful consolei este
apoi obținută integrând diagrama de curbură.
Δ y =∫ ϕ (x) xdx( 2.20)
Prin utilizarea unei analize incrementale pentru rezolvarea ecuației (2.20) se ajunge la
dificultăți de ordin teoretic atunci când relația moment-curbură prezintă ramuri cu degradări ale
rezistenței (pantă negative). Colapsul este preconizat să se producă atunci când stâlpul este supus
încărcării maxime. Secțiunile în care momentul încovoietor este mai mic decât capacitatea sunt
presupuse aş păstra distribuția curburii şi după depăşirea punctului asociat încărcării maxime.
Priestley şi Park au afirmat că printr-o aproximare a comportării materialului de tip
elasto-plastic, lungimea l p rezultă proporțională cu lungimea stâlpului, întrucât distribuția
aşteptată a curburii pentru stâlpi care au secțiuni identice, dar înălțimi diferite, ar trebui să fie
similară în toate cazurile, din punct de vedere geometric. Deşi această corelație între înălțimea
stâlpului şi l p , fusese intuită şi de modelele precedente pentru estimarea l p (Baker,Corley), nu a
fost evidențiată experimental deoarece:
(1) Lunecarea armăturii longitudinale în raport cu betonul: pe lungimea articulației plastice,
lunecarea armăturii conduce la deformații specifice ale armăturilor din secțiunile de
deasupra bazei mai mari decât cele aşteptate. Prin urmare, lungimea de penetrare a
curgerii şi fenomenul datorat lunecării armăturii ar fi în mod clar independente de
înățimea elementului, depinzând exclusiv de diametrul barelor de armătură.
(2) Influența forței tăietoare asupra modului de fisurare: dacă fisurile din acțiunea
momentului încovoietor se înclină sub acțiunea forței tăietoare, ipoteza lui Bernoulli nu
ar mai fi validă, şi prin urmare tensiunile şi deformațiile specifice cresc peste valorile
obținute considerând ipoteza secțiunilor plane. Aceasta se traduce printr-o împrăştiere
suplimentară a zonelor plastice, şi deci la creşterea l p.

22
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Ȋn baza celor menționate mai sus, într-o primă fază, au fost încercați numeroşi stâlpi
cu secțiuni pătrate, dreptunghiulare şi circulare, supuşi doar la forță axială. Procentul de armare
longitudinală varia între 1 şi 4% , iar cel de armare transversală, între 0.5 şi 1.5%. Valoarea forței
axiale varia şi ea între 0.2N0 şi 0.7N0. Ȋn partea a doua a studiului, secținile stâlpilor testați au
fost supuse acțiunii conjugate a forței axiale şi a încărcărilor ciclic-alternante de moment
încovoietor.
Priestley şi Park au propus inițial o relație generală pentru l p,în baza rezultatelor noi
obținute:
l p=C 1 ∙ L+C2 ∙ d b+ C3 ∙ h(2.21)
în care “L” este distanța de la punctul de inflexiune al stâlpului încovoiat la secțiunea de moment
maxim,d} rsub {b} ¿ este diametrul barei de armătură,”h” este înălțimea secțiunii transverale, iar
C1, C2 şi C3 sunt constante determinate din diagrama de curbură de pe lungimea specimenului de
stâlp testat.
Analizând distrubuția curburii pentru toate specimenele testate, valorile constantelor au
fost scalate, rezultând:C 1=0.08;C 2=0.88 ,iar C 3=0. Prin urmare, ecuația (2.21) devine:
l p=0.08 ∙ L+0.88 ∙ d b (2.22)
Valoarea medie a l p calculată pentru specimenele testate a rezultat de 0.5h, iar datele
obținute experimental nu au pus în evidență nicio legătură între lungimea articulației plastice şi
forța axială normalizată sau limita de curgere a armăturii.

2.8 SAKAI ȘI SHEIKH (1989)

Analizând în mod detaliat datele disponibile în literatura de specialitate,Sakai şi


Sheikh au observat că lungimea articulației plastice l p creştea odată cu raportul L/h. Curbele
[8]

biliniare obținute prin reprezentarea relației dintre l p şi acest raport au fost interpretate de Sakai
şi Sheikh ca “trend lines”. Aceştia au concluzionat că l p este influențată de cantitatea de armătura
transversală, nivelul forței axiale şi raportul L/h, existând o relație de direct proporționalitate
între ele.

2.9 PAULAY ȘI PRIESTLEY (1992)

Paulay şi Priestley [9] au afirmat în primul rând că valorile teoretice ale l p, obținute prin
integrarea diagramei de curbură, ar trebui să fie dependente de înălțimea stâlpului. Valorile
lungimilor de articulații plastice, obținute empiric, necesare atingerii unei deplasări laterale
măsurate, nu au fost însă în acord cu valorile observate experimental ale l p. Alungirea barelor
longitudinale dincolo de baza teoretică a stâlpului provoacă în schimb o rotire şi o deformație
suplimentară.vPaulay şi Priestley au revenit asupra relației (2.22) pentru a introduce şi efectul
încovoierii armăturii atunci când la baza stâlpului se formează o articulație plastică.
l p=0.08 L+0.15 ∙ d b ∙ f y ( f y în ksi) (2.23 a)

23
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

l p=0.08 L+0.022 ∙ d b ∙ f y ( f y în MPa) (2.23 b)

Cei doi au constatat că aplicarea relației lor conduce la valori ale l p de aproximativ
0.5d, unde “d” este înălțimea utiliă a secțiunii.

2.10 SHEIKH ȘI KHOURY (1993;1994)

Sheikh şi Khoury [10] au realizat şi ei cercetări experimentale desfăşurate pe 10 stâlpi la


scară naturală, dintre care 6 din beton cu rezistență uzuală, iar 4 din beton de înaltă rezistență.
Stâlpii aveau înălțimea de 1842 mm şi secțiunea pătrată, cu latura de 305 mm, deci cu un raport
deschidere pe înălțimea secțiune egal cu 6. Principalele variabile ale testului au fost rezistența
betonului,nivelul forței axiale şi procentul de armare transversală.
Principalul scop al studiului a fost să evalueze calitatea prevederilor din ACI 318 cu
privire la asigurarea confinării din zonele potențiale plastice. Ȋn versiunea de la acea vreme a
codului erau prezentate relații pentru limitarea inferioară a cantității de armătură de confinare şi
pentru stabilirea lungimii zonei plastice potențiale, aceasta din urmă fiind egală cu maximul
dintre înățimea totală a secțiunii(h), 1/6 din înălțimea stâlpului şi 457 mm. De asemenea, se
impunea ca pasul armăturii transversale să nu fie mai mare decât h/4 sau 6db .
Rezultatele studiului au fost că stâlpii detaliați conform directivelor ACI 318 au
performanțe adecvate în termeni de ductilitate secțională (exprimată în curburi) şi ductilitate de
element (în termeni de deplasare), dar numai în anumite condiții. In funcție de nivelul de
detaliere şi nivelul forței axiale, codul poate conduce la prevederi mult prea conservative pentru
o proiectare economică. A mai fost de asemenea observat că media lungimilor de articulații
plastice măsurate era de circa 1.0h, în condițiile unui nivel relativ ridicat al forței axiale. De
asemenea, ei au observat variații slabe ale l p în raport cu variația nivelului forței axiale, a
cantității de armătură de confinare, a clasei betonului sau a configurației armăturilor
longitudinale pe secțiune.

2.11 MENDIS (2001)

Mendis [11] a condus teste pe 13 grinzi din beton armat simplu-rezemate, supuse fiecare
la o singură forță concetrată. Și el a ajuns la concluzia că l p creştea odată cu raportul L/h (deseori
numit în literatură “aspect ratio”) şi cu procentul de armare longitudinală, dar scădea cu
procentul de armare transversală. De asemenea, în baza a 4 stălpi testați, supuşi la nivele mici ale
forței axiale normalizate (între 0.06 şi 0.20), Mendis a apreciat că l p este foarte puțin sensibilă la
variația forței axiale.

24
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

2.12 BAE ȘI BAYRAK (2008)

2.12.1 Premizele cercetării lui Bae şi Bayrak[12]

De-a lungul timpului, pentru estimarea lungimii articulației plastice au fost propuse
numeroase expresii matematice; o parte dintre acestea fiind reprezentate grafic în figura 2.
Figura 2.1: Reprezentarea grafică a expresiilor Lp propuse de diverşi autori

1.4

1.2
Lungikea articulatiei plastice Lp/h

1 1 1 1
1

0.8

0.6
0.42 0.42 0.42 0.42 0.42
0.4

0.2

0
0 2 4 6 8 10 12
Deschidere-Inaltime utilia (L/h)

25
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Observând divergența rezultatelor la care aplicarea acestor relații duce, precum şi


contradicțiile sistematice în ceea ce priveşte importanța anumitor factori asupra l p, dintre care
poate cel mai important este aportul forței axiale, Bae şi Bayrak au realizat studii extinse pentru
stabilirea unei expresii care să conducă la valori cât mai apropiate de valorile măsurate. Aparenta
neglijare a forței axiale în stabilirea l p se datora faptului că elementele structurale analizate
preponderent, ce fuseseră şi obiectul testelor experimentale, erau grinzile, însă preocuparea
cercetătorilor asupra comportării stâlpilor devenea din ce în ce mai mare.
Ȋn plus, deşi influența forței axiale asupra l p fusese recunoscută de mai mulți
cercetători, lipsa convergenței rezultatelor lor nu a permis utilizarea acestor expresii pentru l p.
Cum a fost menționat şi înainte, Park şi Mendis au susținut fiecare că l p este invariantă în raport
cu forța axială. La polul opus, Atalay şi Penzien au afirmat că extinderea zonelor cu incursiuni
post-elastice, respectiv lungimea zonelor avariate, se măreşte odată cu creşterea forței axiale.
Tanaka şi Park au afirmat şi ei că, în cadrul studiului lor, l p a crescut de la 0.46h la 0.75h, pentru
o creştere a forței axiale de la 0.1 ∙ f c ∙ Ac la0.3 ∙ f c ∙ A c.
Și rezultatele testelor lui Thomson şi Wallace, respectiv Légeron şi Paultre au indicat
că tendința de creştere a l p odată cu forța axială, a fost observată şi la stâlpii din beton de înaltă
rezistență. Aşadar, motivați să obțină o expresie a lungimii articulației plastice care să conducă la
rezultate apropiate de cele măsurate, care să poată cuantifica şi efectul diferitelor nivele ale forței
axiale, Bae şi Bayrak au desfăşurat o serie de teste pe stâlpi din beton armat.
Cum a fost menționat şi înainte, relațiile (1.3) şi (1.4) au fost utilizate în mod frecvent
pentru estimarea l p la stâlpii din beton armat. Utilizând aceste relații, l p poate fi estimată din
valorile măsurate ale deplasării la vârf şi ale curburii. Deplasarea la vârf a unui stâlp din beton
armat include efectele încovoierii, lunecarării şi al deplasărilor din forfecare. Aşadar, relațiile
(1.3) şi (1.4) țin seama şi de celelalte două componente ale deplasării la vârf, respectiv de
lunecarea barelor şi de deplasările din forfecarea elementului. Ȋntrucât deformațiile din forfecare
pot fi neglijate la stâlpii cu valori L/h uzuale, l pmasurată în acest fel va fi influențată doar de
deformațiile de încovoiere şi de lunecarea armăturii. Influența diferitelor componente ale
deplasării la vârf, altele decât cele de încovoiere şi lunecarea barei, au fost luate in calcul în
ecuațiile (2.22) şi (2.23), care au fost propuse de Priestley şi Park, respectiv de Paulay şi
Priestley. Aceste ecuații conțin doi termeni distincți prin care se consideră influența deformațiilor
din încovoiere şi alungirea barei. Totuşi, deplasările calculate prin utilizarea expresiei lui l p
obținută în acest mod, ia în considerare în mod implicit şi alte componente ale deplasării la vârf.
Observând că deplasările din încovoiere sunt în mod direct legate de curburi, Bae şi
Bayrak au apreciat că este mai corectă asocierea l p doar cu componenta din încovoiere a
deplasării, alungirea barei şi deplasările din forfecare fiind necesar a fi estimate în mod

26
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

independent. Ulterior, deplasarea la vârf poate fi aproximată prin însumarea şi celorlalte 2


componente.

2.12.2 Condiții de testare şi caracteristici specimene

Pentru investigarea influenței raportului L/h şi a nivelului forței axiale (N/N 0), patru
stâlpi la scară naturală din beton armat au fost încercați pentru nivele moderate şi mari ale forței
axiale, precum şi la incursiuni post-elastice ciclice. Cadrul utilizat pentru efectuarea testelor
putea aplica şi menține o forța axială de 8900 kN şi momente incovoietoare de ciclic alternante
de 5400 kNm.
Săgețile albe din figura 2.2 reprezintă forțele axiale aplicate prin intermediul
pistoanelor şi încărcările aplicate de către două mecanisme de execuție, care au fost utilizate
pentru a induce rotații ciclic alternante bazei. Forțele tăietoare de la articulații sunt arătate cu
săgeți negre. Ȋn tabelul 2.2 sunt prezentate principalele caracteristici ale elementelor testate,
precum şi nivelul forței axiale aplicate.

27
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Figura 2.2:Presa hidraulică utilizată pentru testarea stâlpilor de Bae şi Bayrak(stânga) şi secțiune caracteristică specimene testate(dreapta)
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural Journal,2008)

Tabel 2.2:Caracteristici specimene testate de Bae şi Bayrak


(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural Journal,2008)

bxh Armatura longitudinala Armatura transversala N/N0 L/h


Specime fcm
n (mm x (MPa) ρl ωs
Diametru fyl (MPa) Diametru Pas(mm) fys (MPa)
mm) (%) (%)
S24-2UT 610 x 610 43.4 22 1,25 50.3 13 95 2,04 42.7 0.5 5
S17-3UT 440 x 440 43.4 16 1,25 49.6 10 86 1,76 49.6 0.5 7
S24-4UT 610 x 610 36.5 22 1,25 40 10 152 0,72 45.5 0.2 5
S24-5UT 610 x 610 41.4 22 1,25 40 13 152 1,3 43.4 0.2 5
28
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

2.12.3 Rezultate experimentale obținute

Distribuția zonelor plastice pentru cele 4 specimene testate este ilustrată în figura 2.3:
Figura 2.3:Distribuția deformațiilor specifice la variația rapoartelor L/h şi N/N 0
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,2008)

29
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Avariile observate in zonele plastice ale fiecărui specimen, precum şi deformațiile


specifice corespunzătoare, pe înălțimea stâlpului, sunt prezentate în figura 2.3. Specimenele S24-
2UT şi S24-3UT au fost testate sub o forța axială de 0.5N 0, în timp de S24-4UT şi S24-5UT au
fost testate la o forța axială mai mică, de 0.2 N 0 .Specimele S24-2UT, S24-4UT şi S24-5UT au
avut secțiuni pătrate de 609.6mm(24 inchi), cu un raport L/h=5, în timp ce specimenul S17-3UT
a avut latura secțiunii de 438 mm(17 inchi) şi un raport L/h=7. Aşa cum se poate observa din
figura 2.3, zonele cu avarii serioase ale specimenelor S24-2UT şi S17-3UT sunt mai extinse
decăt cele ale specimenelor S24-4UT şi S24-5UT. Deformațiile specifice măsurate în lungul
stâlpului la cel de al 20-lea ciclu de încărcare relevă la rândul lor faptul că specimenele S24-2UT
şi S17-3UT au suferit incursiuni inelastice pe o lungime mai mare decât specimenele S24-4UT
şi S24-5UT. Mai mulți tiranți în specimenele S24-2UT şi S17-3UT, au suferit deformații
specifice inelastice după cel de-al 20-lea ciclu de încărcare, mai mari decât deformațiile specifice
limită utilizate ca etalon. Aşadar, se poate trage concluzia că pentru specimenele testate în acest
studiu l p creşte proporțional cu nivelul forței axiale.
Ȋn figura 2.4 sunt prezentate modurile de comportare la nivel de secțiune şi la nivel de
element ale specimenelor S24-2UT şi S24-4UT. Acestea două au aceeaşi înălțime a secțiunii
(h=610 mm) şi acelaşi raport L/h=5. Cei doi stâlpi au fost testați sub niveluri diferite ale forței
axiale (N/N0=0.5 pentru S24-2UT şi N/N0=0.2 pentru S24-4UT). Figura 5(a) indică performanțe
secționale puțin mai bune pentru specimenul S24-4UT față de S24-2UT, în special raportându-ne
la capacitatea de deformare. Judecând după comportarea de element însă, performanță mai bună
o are specimenul S24-2UT, după cum se poate observa din figura 5(b); acest aspect este atribuit
diferenței observate asupra lungimii articulației plastice l p.

30
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Figura 2.4:Comparație între comportările secționale şi de element ale specimenelor S24-2UT şi S24-4UT
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,2008)

2.12.4 Metoda “deformațiilor specifice de compresiune” utilizată pentru determinarea


unei noi expresii a articulațiilor plastice
Estimarea lungimii articulației plastice ce se formează într-un stâlp din beton armat,
prin utilizarea programelor de calcul este complicată, de aceea, în mod curent s-a preferat
determinarea aproximativă a l p prin prelucrarea statistică a datelor experimentale. Știm deja că o
zonă plastică este caracterizată de avarii semnificative ale elementului din beton armat:

31
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

expulzarea stratului de acoperire cu beton, deformații remanente,etc. Observând faptul că fisurile


mari, ce pătrund adânc pe înălțimea elementelor de beton, se produc de regulă pentru curburi mai
mari decât curbura de curgere, unii cercetători au încercat sa coreleze momentul de curgere de l p.
Această abordare este practică în zona de comportare elastică, atunci când curbura creşte odată
cu momentul (partea ascendentă a curbei de răspuns), dar aplicarea ei devine prohibitivă la
elementele care suferă degradări mari de rezistență post-elastice.
Ȋn cadrul noii metode utilizate, factorii cheie care influențează lungimea articulației
plastice sunt identificați prin realizarea unor analize de “sensibilitate”(“sensitivity analysis”).
Folosită pentru studiul mărimilor şi proceselor aleatoare, o astfel de analiză, pornind de la un
grad de incertitudine asociat rezultatului final (“output-ul”) al unui system (model), urmăreşte să
identifice proporția în care gradul de incertitudine asociat fiecărei surse ce intervine în sistem
(“input-uri”) influențează rezultatul final. Pe baza rezultatelor acestor analize, s-a propus o
expresie matematică unică prin care să se estimeze lungimea articulațiilor plastice şi s-a putut
cuantifica de asemenea şi influența acesteia asupra relației încărcare-deplasare laterală.
Pe măsura ce stâlpii din beton armat sunt supuşi acțiunii conjugate a deplasărilor laterale
induse de acțiunea seismică şi a încărcărilor gravitaționale, se produce amorsarea articulației
plastice în interiorul secțiunii de beton. Gradul de avariere din elementele din beton este în
strânsă corelare cu nivelul deformațiilor specifice din compresiune din secțiunile critice. Pe
măsura ce curbura se măreşte, deformațiile specifice din partea comprimată a secțiunii
elementului cresc proporțional. Această creştere atinge la un moment dat o valoare critică a
deformațiilor pentru care se produce expulzarea stratului de acoperire cu beton, urmată la scurt
timp de intrarea în curgere a barelor de armătură longitudinală. Ȋn final se produce zdrobirea
inimii din beton, ca urmare a redistribuțiilor succesive de eforturi de compresiune, însoțite de
micşorarea brațului de pârghie. Extinderea avariilor ca urmare a creşterii deformațiilor din
compresiune defineşte apariția articulațiilor plastice în element. Pe baza observațiilor din timpul
experimentelor, s-a constatat că apartiția articulațiilor plastice se produce după atingerea
capacității la încovoiere a secțiunii cea mai solicitată. Aşadar, nivelul deformațiilor specifice de
compresiune din beton, când în secțiunea critică a elementului se atinge capacitatea la
încovoiere, poate fi un bun indicator cu privire la formarea articulațiilor plastice. Pentru
determinarea lungimii articulației plastice care se poate forma la baza unui stâlp din beton armat,
s-a propus de către Bae şi Bayrak următoarea procedură:
(1) Relația moment-curbură pentru secțiunea unui stâlp obişnuit, pâna la atingerea deformațiilor
inelastice, este ilustrată în figura 2.5. Ȋn analiza raspunsului secțional, miezul de beton este
modelat cu comportarea de beton confinat, în timp ce betonul din stratul de acoperire este
considerat cu comportarea de beton neconfinat. Flambajul barelor din zona comprimată a
secțiunii nu este luat în calcul, întrucât este considerată doar porțiunea ascendentă a curbei
moment-curbură, flambajul barelor neputând surveni pe această zonă a curbei.
(2) Este neglijată influența efectelor de ordin II, diagrama de moment încovoietor pe lungimea
stâlpului fiind cea din figura 2.6 c. Valorea momentului încovoietor în centrul zonei
potențiale plastice (aproximativ 0.5h de la bază) este presupusă a fi egală cu capacitatea la
încovoiere a secțiunii, obținută în primul pas al analizei secționale. Această presupunere
implică faptul că pe zona dintre baza stâlpului şi centrul zonei plastice, capacitatea la
încovoiere este mai mare decât cea rezultată din analiza secțională. Modificarea poziției
secțiunii critice (Figura 2.6d) se datorează confinării betonului din zonele adiacente. Acest

32
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

fenomen, observat şi în studiile anterioare, este cunoscut în literatura de specialitate sub


numele de confinare prin efectul de montant (“stub confinement effect”).

Figura 2.5:Relația moment-curbură obținută prin analiza secțională a specimenului S24-2UT


(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,2008)

33
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

(3) Utilizând diagrama de moment încovoietor din pasul 2 şi rezultatele analizei secționale din
pasul 1 (figura 2.5b), deformația specifică de compresiune din fibrele extreme ale miezului
din beton, poate fi determinată pentru un număr satisfăcător de secțiuni de pe lungimea
stâlpului. Reprezentând grafic deformațiile specifice datorate compresiunii pe lungimea
stâlpului se obține profilul deformațiilor specifice din figura 2.6d
Figura 2.6: Estimarea lungimii articulației plastice pentru specimenul S25-2UT
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,2008)

(4). Deformațiile specifice datorate compresiunii din fibrele extreme ale miezului din beton sunt
egale cu deformațiile specifice ale barelor de armătură. Profilul deformațiilor specifice obținut in
pasul 3 reprezintă variația deformației specifice a barelor longitudinale comprimate pe lungimea
stâlpului. Prin examinarea acestui profil (figura 2.6d), poate fi determinată lungimea zonei pe
care barele de armătură intră în curgere. Determinarea acestei lungimi constituie un pas esențial,
dar nu decisiv în estimarea lungimii l p a unui stâlp.
(5). Cum este indicat în pasul 2, secțiunea critică se mută de la marginea montantului, datorită
efectului de confinare suplimentar conferit de acesta. Datorită acestui surplus de confinare oferit
de montant secțiunilor adiacente, pe o lungime de aproximativ 0.25h de la fața acestuia, rămân
practic neavariate. Aşadar, pentru estimarea lungimii articulației plastice, unde se aşteaptă ca
stâlpul sa disipe mari cantități de energie prin largi incursiuni în domeniul plastic, lungimea de
0.25h este înlăturată din lungimea totală pe care barele de armătură pun in evidența deformații
specifice mai mari decât valoarea asociată curgerii.
Profilul curburii ilustrat în figura 2.6e prezintă similitudini cu profilul deformațiilor
specifice de compresiune din figura 2.6d. Din acest motiv, utilizarea ditribuției curburii pe

34
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

înălțimea stâlpului poate fi privită ca o modalitate alternativă pentru identificarea zonelor unde
sunt localizate curburi inelastice. Ȋn timp ce profilul curburii a fost utilizat de majoritatea
cercetătorilor, utilizarea profilului deformațiilor specifice de compresiune este relativ nouă, însă
ea permite identificarea cu uşurință a influenței forței axiale asupra l p. Ȋn plus, deoarece starea de
avariere din beton este mai evident corelată cu profilul deformațiilor specifice decât cu cel al
curburilor, diagrama deformațiilor specifice constituie principalul parametru al metodei utilizate
de Bae şi Bayrak
Ȋn această abordare, se presupune că articulațiile plastice încep să apară odată cu
atingerea capacității la încovoiere şi deci, analiza profilului deformațiilor specifice de
compresiune asociate atingerii momentului maxim, poate furniza informații importante privind
formarea acestora. Este important de observat că utilizarea l p estimată în acest mod, poate servi
doar la determinarea deformațiilor din încovoiere, întrucât instrumentul prin care s-au obținut
toate rezultatele este analiza secțională. Pentru calculul deformației la vârful stâlpului,
componentele acesteia datorare lunecării barelor şi deformatei din forță taietoare trebuie evaluate
separat şi adăugate componentei din încovoierea elementului.
Lungimile zonelor plastice potențiale pentru specimenele S24-2UT şi S24-5UT au fost
estimate prin utilizarea procedurii descrise anterior. Prin utilizarea profilului deformațiilor
specifice de pe înălțimea specimenelor de stâlp, au fost estimate lungimile de articulații plastice,
rezultatele figura 2.7. Aceasta evidențiază faptul că metoda descrisă anterior conduce la
obținerea unor aproximații acceptabile ale l p ale stâlpilor testați in studiul desfăşurat de Bae şi
Bayrak.
Figura 2.7: Comparație între lungimile de articulații plastice pentru cele 4 specimene testate
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,2008)

35
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

2.12.5 Cuantificarea influenței forței axiale asupra lungimii articulației plastice

Pentru a studia efectul forței axiale asupra l p, Bae şi Bayrak au analizat un specimen de
stâlp cu secțiune patrată (610x610 mm2), de lungime L=3048 mm. Procentul de armare
longitudinal era păstrat constant, la 1% ( ρ¿¿ l=0.01) ¿, iar raportul între distanța dintre centrele
de greutate ale armăturilor de pe fețele opuse ale stâlpului şi înălțimea totală a secțiunii este de
0.8. Rezistenția caracteristică a betonului folosit pentru acest test a fost de 41.4 MPa. Rezistența
la curgere şi rezistența ultima a oțelului armăturii longitudinale sunt de 414, respectiv 621 MPa.
Profilele curburii şi deformației specifice de compresiune de pe lungimea stâlpului au fost
analizate pentru diferite nivele ale forței axiale. Din figura 2.8 se poate observa că profilul
curburii nu pune in evidență în mod explicit efectul diferitelor nivele ale forței axiale. Spre
deosebire de relația moment-curbură ce caracterizează răspunsul secțional, profilul curburii din
figura 2.9a pune în evidență distribuția acesteia de pe lungimea stâlpului. Ȋn relația moment-
curbură, nivelul forței axiale este pus in evidență întrucât aceasta influențează rezistența si
rigiditatea stâlpului. Aşadar profilul curburii pe înălțimea stâlpului nu poate evidenția şi valorile
corespunzătoare ale momentelor încovoietoare şi nici efectul forței axiale. Dimpotrivă, profilul
deformațiilor specifice la compresiune relevă în mod clar influența gradului de solicitare axial.

Figura 2.8: Efectul forței axiale asupra diagramelor de curbură şi deformație specifică de compresiune
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,2008)

36
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Pentru fiecare din cazurile ilustrate in figura 2.8, lungimea articulației plastice este
estimată prin metoda descrisă anterior; cu alte cuvinte, stabilirea lungimii articulației plastice se
face pe baza barele de armătură care au curs din compresiune. Figura 2.9 evidențiază rezultatele
analizei din figura 2.8b. Aşa cum este arătat in această figură, lungimea articulației plastice este
cvasi-constantă pentru niveluri reduse ale forței axiale (N≤0.2N 0). Pentru niveluri reduse ale
forței axiale,l p este aproximativ 0,25h. Ȋncepând de la un nivel axial de 0.2N0,l p începe să crească
cu forța axială. Totuşi, spre exemplu, Mendis a raportat că pentru stâlpii analizați în studiile sale
l p a rezultat insensibilă la variația forței axiale. Având in vedere însă că stâlpii testați de acesta
erau solicitați la o forța axială mai mică de 0.2N 0, se poate spune că rezultatele studiului lui
Mendis şi cele ale lui Bae şi Bayrak sunt în consens.
Valoarea de 0.25h (figura 2.9) este comparabilă cu valoarea de 0.4h obținută de Park în
studiul său şi cea de 0.5h recomandată de Paulay şi Priestley. Diferențele între aceste valori
estimative recomandate pentru l p, pot fi atribuite celorlalte două componente ale deplasării. Ȋn
cadrul analizelor desfăşurate de Bae şi Bayrak, singura componentă luată în calcul a fost cea
datorată încovoierii elementului, întrucât deformațiile specifice ale barelor de armătură
comprimate se obțin din relațiile moment-curbură, iar, aşa cum a fost deja menționat, procedeul
propus de aceştia este fundamentat pe distribuția deformațiilor specifice.Pe de altă parte, în
studiile lui Park, respectiv Park şi Priestley, în estimarea lui l p este folosită deplasarea de la vârf.
Cum a fost menționat anterior, deplasarea la vârf include pe lângă deplasarea din încovoiere, şi
componentele datorate forfecării elementului şi lunecării barelor.
Figura 2.9: Relația dintre lungimea articulației plastice şi forța axială
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,2008)

Capitolul 21 din “ACI Building Code” obligă proiectanții să utilizeze armătură


transversală la pas foarte mic pe o lungime (l 0) de la fața nodului, unde este aşteptată intrarea în
curgere a barelor de armătură, ca urmare a deplasărilor laterale mari ale stâlpilor. Lungimea l 0

37
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

prescrisă în codul ACI este maximul dintre: înălțimea totală a secțiunii, 1/6 din înălțimea liberă a
stâlpului sau 457 mm(18 inchi). Figura 2.9 arată că lungimea l p se apropie de 0.8h pentru o forța
axială de 0.52N0 care corespunde de fapt nivelului maxim de forță axială permis în codul de
proiectare ACI. Este valabilă şi observația facută anterior, respectiv extragerea din lungimea
totală lp, a unei lungimi de 0.25h de la fața montantului, prin urmare lungimea totală de la fața
nodului ce trebuie să fie considerată, este suma dintre l p şi 0.25h. Ȋn consecință, lungimea totală
de la fața nodului va fi de 1.05h pentru o forță axială de 0.52N 0, care este foarte aproapiată de
lungimea prescrisă în codul ACI: l0=1h.Ȋ n realitate însă, lungimea zonei unde se dezvoltă
curburi inelastice mari, va fi mai mare decât lungimea echivalentă a articulației plastice; prin
urmare lungimea necesară pentru prevederea de armătura transversală la pas mic trebuie sa fie
mai mare decât lungimea estimată a zonei plastice de 1.0h de la fața nodului. Ȋn concluzie, este
foarte posibil ca lungimea lp specificată în ACI-318-05 să fie nesatisfăcătoare pentru stâlpii
solicitați la forțe axiale mari.

2.12.6 Cuantificarea influenței raportului dintre deschidere şi înălțimea secțiunii transversale


asupra lungimii articulației plastice

Influența raportului dintre deschidere şi înlățimea secțiunii, L/h, asupra lungimii


articulației plastice fusese de mult identificată de mai mulți cercetători. Bae şi Bayrak, pentru
cuantificarea acestui factor au făcut studii parametrice pe stâlpi cu secțiune pătrată (610x610
mm2 ), cu diferite rapoarte L/h. Procentul de armare longitudinală de 1% (ρ l =0.01), iar raportul
dintre distanța dintre centrele de greutate ale armăturilor de pe fețele opuse ale secțiuii, respectiv
înălțimea totală a secțiunii, γ=0.8, au fost păstrate constante. Rezultatele analizei sunt sintetizate
în figura 2.10.
După cum se poate observa în această figură, l p creşte proporțional cu raportul L/h, pentru
un nivel dat al forței axiale. Pentru niveluri reduse ale forței axiale (aproximativ 0.2N 0), creşterea
observată pentru lp la creşterea raportului L/h este nesemnificativă.
Pentru un raport dat L/h, lp creşte proporțional cu forța axială. Creşterea observată pentru lp
observată la rapoarte mici L/h (2<L/h<3) este mai puțin evidentă decât în cazul unui raport L/h
mare. Park şi colaboratorii săi au testat mai mulți stâlpi cu raportul L/h=2.2; în baza acestui
studiu, ei au concluzionat că lp nu este afectată de forța axială şi au recomandat valoarea deja
menționată de 0.4h. Ȋn consens cu acest rezultat, şi figura 2.10 ilustrează clar că pentru un raport
L/h=2.2, efectul forței axiale asupra lp este relativ nesemnificativ în comparație cu situația unui
raport L/h mare.

2.12.7 Cuantificarea influenței procentului de armare longitudinală asupra lungimii


articulației plastice

Mattock a raportat că l p variază invers proporțional cu aria de armătură întinsă, dată de


A s− A ' s
raportul , unde As reprezintă aria de armatură întinsă, A’s reprezintă aria de armătură
Ab
comprimată, iar Ab este aria de armătură asociată punctului de balans (aria de armătură pentru
care intrarea în curgere a armăturii se produce simultan cu zdrobirea betonului comprimat).
Influența acestui raport a fost studiat şi de Corley şi de Mendis, cel din urmă raportând rezultate
contradictorii celor obținute de Mattock, respectiv că l p creşte odată cu raportul de mai sus. Este

38
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

important de menționat că aceste rezultate au fost obținute pe baza testelor desfăşurate pe grinzi
din beton armat.

Figura 2.10: Relația dintre lungimea articulației plastice şi raportul L/h.


(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,2008)

Din cauza faptului că diverşii cercetători nu au ajuns la un rezultat comun, aportul


cantității de armătură longitudinală a fost ignorat în relațiile pentru estimarea l p. Pentru
cuantificarea acestui parametru, Bae şi Bayrak au încercat mai mulți stâlpi cu secțiune pătrată, cu
latura de 610mm, înălțimea de 3048 mm, raportul L/h=5, iar raportul γ=0.8. Rezultatele studiului
parametric desfăşurat sunt ilustrate în figurile 2.11 şi 2.12. După cum se poate observa din figura
2.11a, rigiditatea fisurată şi rezistența secțiunii stâlpului cresc cu cantitatea de armătură
longitudinală.
Ȋn figura 2.11 (c) şi (d) sunt reprezentate profilele curburii şi deformațiilor specifice ale
barelor din zona comprimată a secțiunii, asociate forței laterale capabile, în raport cu înălțimea
stâlpului. Analizând profilele curburii şi deformației specifice de compresiune în lungul
stâlpului, Bae şi Bayrak au constatat că, prin creşterea procentului ρ l, lungimea articulației
plastice creşte. Figura 2.12 de asemenea indică aceeaşi tendință, pentru diverse niveluri ale forței
axiale. Pentru toate nivelurile de forță axială pentru care s-a desfăşurat testul, l p variază direct
proporțional cu ρl.

39
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Figura 2.11: Diagramele de moment şi curbură pentru diverse procente de armare (N=0.3N 0)
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,2008)

Figura 2.12: Efectul cantității de armătură longitudinală


(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of
reinforced concrete colums”,ACI Structural Journal,2008)

2.12.8 Formularea relației lui Bae şi Bayrak


pentru calculul lungimii de articulație
plastică

Ȋn lumina celor menționate anterior, prin utilizarea metodei deformațiilor specifice de


compresiune, s-a concluzionat că forța axială, raportul L/h şi cantitatea de armătură longitudinală

40
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

întinsă, sunt parametrii principali pentru estimarea l p. Pe baza acestor observații, Bae şi Bayrak
au urmărit să obțină o relație liniară între aceşti parametri (N/N 0 ,L/h şi As/Ag ) şi lp. Pentru
determinarea coeficientului aplicat fiecăruia dintre parametri s-a utilizat metoda statistică a celor
mai mici pătrate. Astfel, relația propusă în ACI Structural Journal/May-June 2008 de catre cei
doi pentru estimarea lp este:

lp A
h [
= 0.3
N
( ) ( )
N0
+3 s −0.1
Ag
L
h ]( )
+0.25 ≥0.25 (2.24)

Pentru dezvoltarea relației (2.24), în vederea determinării răspunsului fiecărui specimen


testat, s-a utilizat un program de calcul automat. Capacitățile la drift ale stâlpilor sunt aproximate
şi comparate cu capacitățile la drift obținute experimental. Deplasarea la vârf a stâlpilor este
evaluată prin estimarea diferitelor componente ale deplasării şi însumarea acestora. Aceste
componente sunt: 1)deplasarea din încovoiere; 2)rotirea capului elementului datorat lunecării
barelor longitudinale la baza stâlpului; 3)deplasări din forfecarea elementului. Deplasările
suplimentare generate de efectele de ordin II, datorate efectului P-Δ, sunt de asemenea incluse.
Lungimea articulației plastice l p rezultată din aplicarea relației (2.24) este utilizată pentru
calculul deplasării din încovoierea elementului, în vederea obținerii ramurii descendente a curbei
de răspuns la încărcări laterale pentru stâlpii din beton armat.
Pentru determinarea gradului de precizie al ec. (2.24), lungimile zonelor plastice pentru 4
stâlpi la scară reală au fost estimate utilizând diversele relații din literatură şi apoi comparate cu
valorile măsurate direct în urma testelor. Se poate observa că relația dedusă de Bae şi Bayrak
oferă valori relativ apropiate față de rezultatele măsurate experimental, indiferent de
caracteristicile specimenului.Pentru specimenele caracterizate de niveluri mai reduse ale forței
axiale, relația (2.24) conduce la valori ceva mai mici decât cele obținute experimental; aceasta se
datorează faptului că ecuatia (2.24) nu ține seama decât de componenta deplasării datorată
încovoierii elementului.
Ȋn vederea analizei suplimentare a precizei rezultatelor, răspunsurile specimenelor
testate au fost determinate prin utilizarea un program de calcul structural automat. Răspunsurile
la nivel de secțiune şi de element sunt utilizate ca termen de comparație; lungimea l p estimată
prin utilizarea diferitelor expresii, inclusiv ecuația (2.24), este utilizată pentru generarea
răspunsurilor de element. Valorile efectiv măsurate sunt folosite de asemenea în acest scop.
Trebuie ținut de asemenea seamă de faptul că în cadrul acestui program, în vederea determinarii
răspunsului la nivel de element, prin utilizarea ec.(2.24) se consideră doar componentele
deplasării datorate încovoierii elementului şi efectului P-Δ; în schimb la utilizarea oricărei alte
expresii pentru lp din literatură, trebuie să să se țină seama de faptul ca deplasarea în acest caz
include şi aportul celorlalte două componente: din lunecarea barelor de armătură şi forfecarea
elementului.

Tabel 2.3:Lungimi de articulații plastice rezultate prin aplicarea relațiilor date de diverşi autori
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,2008)

41
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Curbele moment-curbură şi încărcare laterală-drift ale specimenelor S24-2UT şi S17-


3UT (testate pentru niveluri mari ale forței axiale) sunt arătate în figura 2.13.
Figura 2.13: Răspunsul secțional şi de element al specimenelor S24-2UT şi S18-3UT, determinat
experimental şi analitic (N=0.5N0)
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”, ACI Structural
Journal,2008)

Figura 2.14: Răspunsul secțional şi de element al specimenelor S24-4UT şi S24-5UT, determinat


experimental şi analitic (N=0.2N0)
(Sungjin Bae & Oguzhan Bayrak,”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”, ACI Structural
Journal,2008)

42
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

După cum se poate observa în figura 2.14, utilizarea relației propusă de Park (l p=0.4h)
conduce la subestimarea considerabilă a capacității la drift. Expresiile propuse de Sheikh şi
Khoury (lp=1.0h) şi Paulay şi Park (lp=0.8h)în schimb, conduc la rezultate apropiate de cele
rezultate din cercetările experimentale. Aceeaşi tendință poate fi observată şi pentru specimenul
S17-3UT, după cum se poate observa din figura 2.14.
Rezultatele analizei realizate pentru specimenele S24-4UT şi S24-5UT sunt ilustrate în
figura 2.15.Aceste specimene au fost testate pentru niveluri scăzute ale forței axiale. Din această
figură se poate observa ca utilizarea relației propuse de Park conduce de această dată la estimări
satisfăcătoare ale capactității la deplasări laterale, în schimb utilizarea relațiilor propuse de
Paulay şi Priestley, respectiv Sheikh şi Khoury oferă rezultate descoperitoare, supraestimând
această capacitate. Aşadar, se poate concluziona că utilizarea unora dintre relațiile pentru
estimarea lp conduce la rezultate bune pentru forțe axiale mari, dar nu şi pentru forțe axiale
reduse, şi vice-versa.Relația (2.24) propusă de cei de la ACI conduce în schimb la rezultate

43
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

optime pentru toate nivelurile de forță axială. Ȋn cazul proiectării bazată pe performanță,
anticiparea capacității de deformare a stâlpilor din beton armat este esențială. La o simplă privire
a figurilor 2.13 şi 2.13 se poate observa influența clară a l p asupra capacității aşteptate de
deformare.

CAPITOLUL 3 – INFLUENȚA INTERACȚIUNII TEREN-STRUCTURĂ ASUPRA


RĂSPUNSULUI INELASTIC AL STRUCTURILOR

44
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

3.1 GENERALITĂȚI

Contribuția interacțiunii teren-structură (ITS) asupra performanțelor seismice ale unei


structuri nu este complet înțeleasă nici chiar în zilele noastre. Aceasta se datorează în primul rând
naturii complexe, profund neliniare a fenomenului de interacțiune dintre cele două componente,
precum şi lipsei de suficiente date statistice privind efectele sale asupra răspunsului seismic al
structurilor. De mare interes în prezent este determinarea cerinței de deplasare inelastică pentru
sistemele structurale cu bază de rezemare flexibilă şi compararea acesteia cu valoarea
corespunzătoare, cunoscută pentru structurile cu rezemare rigidă.
Fenomenul de interacțiune teren-structură la acțiuni seismice are un caracter
neliniar,ceea ce face ca răspunsul structural să difere de cel al unei structuri ideale,cu baza infinit
rigidă.Sistemele structurale al căror răspuns este susceptibil la efectele ITS sunt cele cu o
conformare relativ simplă şi cu un grad scăzut de redundanță,de tipul pilelor de pod sau
castelelor de apă.Unul din efectele ITS poate fi apariția de deformații diferențiate majore între
diferitele elementele de susținere,ceea ce atrage după sine avarierea altor elemente structurale
sensibile la cedări de reazeme,precum riglele legate rigid de stâlpi sau cuzineții şi cablurile
podurilor,putându-se compromite astfel integritatea structurală sau avarierea elementelor
nestructurale.ITS influențează şi cerința de ductilitate a diferitelor elemente structurale;în
general,este acceptat că această influență are un efect pozitiv asupra comportării structurilor
datorită amortizării suplimentare introduse.Ȋn fapt,o perioadă foarte lungă de timp, s-a crezut că
fenomenul de interacțiune generat de acțiuni seismice aduce beneficii la răspunsul seismic al
structurilor;neglijarea efectelor acesteia era o recomandare des întâlnită în codurile de proiectare
antiseismică (ATC-3,NEHRP-97),fiind privită ca o simplificare care ar fi crescut marja de
siguranță a construcțiilor.Această concepție îşi avea originea în modul de abordare al cerinței de
deplasare laterală din codurile de atunci.Relativ la fenomenul de ITS,cele mai importante
simplificări care erau făcute, sunt: (1) spectrul de accelerații de proiectare descreşte monoton cu
creşterea perioadei de vibrație;(2) coeficientul de modificare a răspunsului structurii (de exemplu
factorul de comportare “q”) este fie constant (independent de perioadă) sau se măreşte cu
perioada structurii;
Dovezi suplimentare privind conceptul unei ITS plină de beneficii au fost aduse şi în
urma unor studii analitice privind răspunsul seismic al unor oscilatori cu comportare elasto-
plastică.Rezultele mai multor studii,desfăşurate atât pe sisteme cu bază fixă (Newmark şi
Hall[13],1973) cât şi pe cele cu bază flexibilă (Ridell şi Newmark [14],1979) au dovedit că cerința de
ductilitate impusă unei structuri elastoplastice tinde sa descrească odată cu creşterea
perioadei.Alte studii (Miranda şi Bertero[15],1994) au evidențiat în baza inregistrărilor mişcării
terenului pe depozite geologice moi,că,pentru anumite domenii de frecvență, tendința constatată
de predecesori este cu totul alta,şi anume faptul că cerința de ductilitate se măreşte odată cu
perioada.Mai mult,studii teoretice ale lui Park şi Priestley (1987) au arătat că surplusul de
flexibilitate al unei pile de pod ,cu comportare elasto-plastică, datorat ITS ,reduce ductilitatea
sistemului.

3.2 INTERACȚIUNEA TEREN-STRUCTURĂ ȘI SPECTRELE SEISMICE DE COD

45
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Prezența unui mediu de fundare deformabil care susține o structură,afectează


răspunsul seismic al acesteia în mai multe feluri.Ȋn primul rând ,o structură cu rezemare flexibilă
are caracteristici de vibrație diferite ,dintre care cea mai importantă este perioada de vibrație mai
lungă,T́ ,decât perioada de vibrație a aceleiaşi structuri cu rezemare fixă.Ȋn al doilea rând,o parte
din energia indusă unei structuri cu baza flexibilă sub formă de vibrații, este disipată prin
intermediul radiației de unde transmise către teren (fenomen neîntâlnit în cazul sistemului
echivalent cu bază fixă) şi prin amortizare histeretică,ceea ce în final se traduce printr-o valoare
a fracțiunii din amortizarea critică , ξ́ ,mai mare decât decât în cazul cu baza rigidă,ξ.
Figura 3.1: Modelarea ITS la un pendul cu un grad de libertate, conform codului de proiectare
antiseismică NEHRP-97 [16]
(http://www.fema.gov/media-library-data/20130726-1730-25045-1580/femap_750.pdf)

Proiectarea antiseismică a structurilor trebuie să țină seama de deformabilitatea


terenului prin prisma efectelor pe care aceasta le are asupra caracteristicilor de vibrație.Ȋn urma
unor studii aparținând lui Jennings şi Bielak (1973),Veletsos şi Meek (1974) ,codul ATC-3[17]
(Applied Technology Council’s provisions for the development of seismic regulations) a propus
formule simplificate pentru T́ şi ξ́ ,valabile pentru structuri care reazemă pe semispații
omogene.Cu aceste două mărimi determinate,proiectantul poate obținute forțele seismice de
proiectare prin utilizarea spectrului corespunzător condițiilor de amplasament.Cu puține excepții
(NZS 4203) codurile de evaluare a acțiunii seismice utilizează spectre de proiectare care
păstrează accelerația constantă până la o anumită valoare a perioadei (de ordinul a 0.4 secunde
până la maxim o secundă ,în funcție de condițiile de teren),după care se produce o descreştere
monotonă cu perioada.Ca o consecință ,considerarea ITS conduce invariabil la valori mai mici
ale accelerațiilor şi a eforturilor în supra- şi infrastructură.De exemplu,reducerea forței tăietoare
de bază conform NEHRP-97,aşa cum implică şi figura de mai jos,este dată de relația:

Figura 3.2: Reducerea forței tăietoare de bază datorată ITS,conform codului de proiectare antiseismică
NEHRP-97

(http://www.fema.gov/media-library-data/20130726-1730-25045-1580/femap_750.pdf)

46
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

0.4
ξ
[
ΔV = C s ( T , ξ )−C s ( T́ , ξ )
()]
´ξ́
W (3.1)

unde “Cs” este coeficientul de răspuns seismic obținut din spectru,iar “W” este greutatea
0.4
structurii;termenul ( ξ / ξ́ ) introduce efectul diferenței de amortizare dintre structurile cu
rezemare rigidă şi respectiv flexibilă.Acest efect pozitiv al ITS a fost ulterior generalizat şi chiar
dogmatizat. Prin urmare, în analizele dinamice curente, s-ar evita complicațiile legate de ITS-în
fapt, o simplificare conservatoare care ar creşte marja de siguranță, recomandată chiar şi în
NEHRP-97:”Forțele (seismice) pot fi stabilite aşadar în mod conservator făra a se ține seama de
recomandările din Sec.5.5(cu referire la efectele ITS).”1
De vreme ce spectrele de proiectare sunt obținute în mod conservativ, afirmația de
mai sus poate fi într-adevăr valabilă pentru un număr mare de structuri şi amplasamente, dar nu
este universal valabilă. Există cazuri documentate pentru care simplificările privind ITS, şi
presupusele ei efecte pozitive , au condus la situații descoperitoare în proiectare.
Pentru a elucida problema,în figura 3.3 este prezentată grafic ordonata spectrului
de proiectare pentru un teren moale, şi comparată cu amplificările spectrale ale altor 3
cutremure:Vrancea(Bucureşti) 1977,Michoacan(Mexico) 1985,Kobe(Fukiai) 1995.De menționat
că toate aceste spectre îşi ating valoarea maximă pentru perioade mai mari de 1 secundă.Valorile
spectrale foarte mari pentru unele din aceste înregistrări sunt în mod evident o consecință a
rezonanței vibrației depozitelor geologice cu a undelor seismice (aşa cum este cazul cutremurului
din Mexic).
Figura 3.3: Comparație între un spectrul de proiectare tipic(NEHRP-97) şi spectrele a 3 cutremure
catastrofice,cu amplificări în domeniul perioadelor lungi ;(ξ=5%)
1
NEHRP-97,Seismic Design Code,Commentary ,p.111

47
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George


Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.280[18])

Un alt fenomen, de natură mai degrabă seismologică decât geotehnică, care apare
în cazul faliilor de tip “forward”, este amplificarea valorilor spectrale pentru perioade mai mari
de 0.5 secunde, atunci când înregistrarea mişcării seismice s-a făcut la distanțe relativ mici de
suprafața faliei. După cum afirmă Somerville, un cutremur presupune o rupere care se amorsează
într-un punct şi se propagă în lungul faliei cu viteze apropiate de cele ale undelor de forfecare.
Propagarea ruperii în falie spre o anumită stație cu o viteză foarte mare face ca cea mai mare
parte a energiei seismice, propagată sub formă de unde seismice, să ajungă în stația seismica ca
un puls , de perioadă lungă, regăsit şi in înregistrarea seismică. Acestui puls i se spune în
literatura de specialitate “fling”(mişcare violentă) . Prin natura modului de propagare a undelor
de forfecare, acest puls de mişcare este orientat perpendicular pe directia faliei, ceea ce face ca
viteza maximă pe direcția normală la falie să fie mai mare decât pe cea paralelă. Efectul acestui
fenomen asupra spectrului de răspuns este creşterea valorilor spectrale asociate componentei
orizontale normală pe falie, la perioade mai lungi de 0.5 secunde. Manifestări ale fenomenului au
fost constatate la cutremurele din Kobe(1995), Northridge (1994), the Landers (1992) şi multe
altele.
Figura 3.4: Ȋnregistrări ale vitezei şi accelerației pentru componentele mişcării normale şi paralele la
falie(partea stângă) şi spectrul de răspuns pentru o fracțiune din amortizarea critică de 5%,obținut pe baza
înregistrării din Rinaldi(Northridge,1994)

48
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George


Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.285)

Ȋn lumina acestor aspecte,poate părea că din cauza diferiților factori de natură


geologică sau seismologică,o creştere a perioadei fundamentale datorită ITS poate conduce la un
răspuns amplificat (chiar şi în cazul creşterii amortizării),ceea ce ne-ar contrazice aşteptările,
judecând după alura spectrului de proiectare.De menționat că toate cutremurele prezentate în
figura 3.3 au produs avarii asociate manifestării fenomenului de ITS.Cutremurul din Mexic a fost
îndeosebi distructiv pentru clădirile cu 10-12 etaje,fundate pe argile moi,a căror perioadă a
crescut de la aproximativ 1 secundă (ipoteza rezemării fixe) la aproape 2 secunde din cauza
acestei interacțiuni.
Creşteri ale perioadei proprii ale structurilor datorită fenomenului de interacțiune (
T / T́ >1.25 ¿ nu reprezintă un eveniment rar pentru structurile rigide cu regim de înălțime relativ
mare şi care reazemă pe terenuri moi.Aşadar,evaluarea consecințelor ITS asupra comportării la
seism a unor asemenea construcții ,necesită analiza atentă atât a input-ului seismic,cât şi a
condițiilor locale de amplasament;utilizarea spectrelor de proiectare convenționale nu
evidențiază de cele mai multe ori pericolul creşterii cerinței de deplasare laterală a structurilor.

49
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Pentru ilustrarea celor mai sus menționate,sunt prezentate rezultatele unui studiu
pentru care a fost utilizat un număr mare de înregistrări ale miscarii seismice pe terenuri
moi.Spectrul de accelerații mediu obținut din aceste mişcări este prezentat în figura 3.4,în
termeni de amplificare spectrală.Perioada structurilor este reprezentată în trei moduri:perioada
propriu-zisă,perioadă normalizată T/Tg,unde “ Tg” este perioada “efectivă” a terenului,definită
de Miranda şi Bertero ca fiind perioada pentru care spectrul de viteză işi atinge valoarea
maximă,şi perioada normalizată T/Ta,unde “Ta” este perioada terenului pentru care spectrul de
accelerație îşi atinge maximul.Se poate observa că în raport cu perioada de vibratie
nenormalizata, spectrul de proiectare mediu are o formă aplatizata şi nu seamănă cu un spectru
cunoscut nouă. Motivul acestei forme nerealiste este că spectrele mişcărilor înregistrate pe
terenuri moi işi ating maximul la perioade diferite ,iar prin medierea lor sunt eliminate vârfurile
care provoacă acest efect.Dimpotrivă,în raport cu perioadele normalizate ,spectrul mediu
evidențiază un vârf caracteristic aproape de 1s,ceea ce se aseamănă cu trendul observat în cazul
spectrelor cunoscute de noi.Se cunoaşte faptul că determinarea unei perioade de vibrație
caracteristice terenului (de exemplu “Tg” sau “Ta”) este o problematică controversată,ea nefiind
introdusă în codurile de proiectare.Cu toate acestea,ignorarea ITS la stabilirea cerinței de
deplasare pentru structurile fundate pe terenuri moi poate conduce la situații riscante de
proiectare.
Ca o observație finală,ar trebui menționat că unele din metodele noi privind
proiectarea anti-seismică modifică percepțiile actuale legate de ITS.Spre exemplu,proceduri nou
patentate utilizează spectrele de deplasări în locul celor de accelerații,extrase direct din
înregistrările mişcării seismice.Față de un spectru de accelerații ,spectrele de deplasări pun în
evidență amplificări pe intervale largi de perioadă,şi deci efectele ITS nu vor mai părea în acest
caz invariabil benefice pentru răspunsul seismic.
Figura 3.5: Spectrul de accelerație mediu obținut pe baza pe a 24 de înregistrări ale mişcării seismice pe
terenuri moi; (ξ=5%)
(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George
Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.287)

50
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

3.3 EFECTUL ALUNGIRII PERIOADEI DE VIBRAȚIE ASUPRA RĂSPUNSULUI INELASTIC


AL STRUCTURILOR

Aspectele discutate anterior sunt valabile în ipoteza unui răspuns al structurii liniar
vâscoelastic.Totuşi,în timpul mişcărilor puternice ale terenului structurile îşi epuizează
capacitatea elastică,deformându-se dincolo de punctul de curgere fără a suferi colaps.Ȋn
consecință,inginerii proiectează structuri a căror rezistență este doar o parte din forța care ar
asigura un răspuns elastic,în ipoteza că deformațiile impuse structurii de cutremur (cerința de
deplasare) sunt mai mici decât deplasarea ultimă pe care structura o poate prelua (capacitate de
deplasare).Aceste aspecte pot fi exprimate într-o formă adimensională utilizând bine cunoscuții
parametri :cerința de ductilitate “μ”( cerința de deplasare raportată la deplasarea la care se
inițiază curgerea) şi factorul de modificare a răspunsului “R” (egal cu forța de răspuns elastic
raportată la forța la care se produce curgerea).
Inițierea curgerii la structurile cu comportare elasto-plastică prezintă o serie de
similitudini cu efectele ITS asupra structurilor cu comportare elastică.Ambele fenomene produc
o alungire a perioadei proprii şi o amplificare a caracteristicilor de amortizare. Relația dintre
cerința de ductilitate “μ” şi creşterea perioadei a fost analizată pentru prima dată de Newmark şi
Hall în 1973,ei propunând două relații aproximative prin care să coreleze mai întâi “μ” şi “R”,iar
apoi aceste două mărimi de perioadă.Ei au observat că pentru perioadele lungi şi moderat de
lungi,un oscilator elastic şi unul inelastic cu aceeşi perioadă inițială, au aproximativ aceeaşi
deplasare maximă,de unde şi faimoasa regulă a deplasărilor egale.Pentru perioadele scurte şi
moderat de scurte,energia reprezentată de aria graficului de sub curba forță-deplasare este
aproximativ aceeaşi pentru un oscilator elastic şi unul inelastic (“regula energiei egale”).Ȋn baza
acestor observații,ei au dedus următoarele relații:
(R2 +1)
μ=
{ 2
, perioade scurte (3.2)
R , , perioade lungi
Ȋn cazul limită al unui oscilator cu comportare elastoplastică,T→0 iar deplasarea
asociată curgerii uy este practic 0.Dacă sistemul nu are suficientă rezistență pentru a rămâne în
domeniul elastic în timpul cutremurului (R>1),cerința de ductilitate ar rezulta practic infinită:
μ ( T → 0 , R>1 ) → ∞ (3.3)
La polul opus, pentru un oscilator foarte flexibil, T→ ∞,iar deplasarea maximă va fi
egală cu deplasarea de vârf a mişcării terenului, independent de rezistența la curgere. Aceasta
conduce la:
μ ( T → ∞ , R )=R (3.4)
Să menționăm că față de relația (3.2) care este aproximativă,relațiile asimptotice
(3.3) şi (3.4) sunt exacte.Aşadar,pentru un factor R dat,cerința de ductilitate μ va descreşte cu
creşterea perioadei structurii (de exemplu de la infinit pentru T=0,la ( R2 +1)/2 pentru perioade
lungi.Invers,pentru o ductilitate μțintă,factorul de modificare a răspunsului R va creşte odată cu
perioada.Creşterea lui R implică faptul că rezistența la curgere necesară pentru atingerea cerinței
de ductilitate țintă prestabilite ,tinde să scadă odată cu creşterea perioadei,şi deci în
consecință,efectul ITS ar rezulta în acest caz benefic.

51
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Cu relativ puține excepții (NZS4203) în codurile de proiectare nu au fost utilizați


factori de reducere a rezistenței care să depindă de perioadă.Munca depusă de Newmark şi
Hall[13] a influențat mult actualele recomandări din codurile de proiectare,dar întăreşte ideea unei
ITS cu consecințe mereu favorabile.
Deşi mai multe studii,bazate în principal pe mişcări arificiale sau mişcări seismice pe
terenuri dure,tind să confirme şi ele concluziile lui Newmark şi Hall,unele rezultate analitice
bazate pe înregistrarea mişcării seismice pe terenurile moi îi contrazic pe aceştia.Spre
exemplu,Miranda[15] a analizat un număr mare de astfel de înregistrări,pe terenuri dintre cele mai
variate şi a calculat factorii de reducere pentru mai multe cerințe de ductilitate țintă μ.Un aspect
important descoperit de el a fost că în cazul terenurilor moi ,o creştere a perioadei poate conduce
la creşterea cerinței de ductilitate.Pentru a elucida acest aspect,expresia utilizată de Miranda şi
Bertero (1994) corelată cu valoarea medie a factorilor de reducere pentru terenuri moi,a fost
ilustrată în figura 3.6 în termeni de cerință de ductilitate raportată la perioadă.Ȋn grafic mai sunt
reprezentate şi relațiile (3.2),(3.3) şi (3.4) ale lui Newmark şi Hall,normalizate pentru “Tg” egal
cu o secundă.Pentru perioade mai mari de 1.2Tg,cerința de ductilitate devine o funcție
crescătoare de perioadă,ceea ce contravine rezultatelor lui Newmark şi Hall.Această tendință
devine vizibil mai accentuată pentru oscilatorii mai slabi,adică pentru cei cu valori R mai
mari.Aceleaşi tendințe au fost observate şi de Takada(1988),Nassar şi Krawinkler(1991).

Figura 3.6: Cerința de ductilitate în raport cu perioada structurii adimensionalizată.Comparație între


rezultatele lui Newmark şi Hall,şi Mirand pentru 3 nivele diferite ale factorului de reducere; (ξ=5%)
(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George
Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.295)

Curbere obținute de Miranda sunt o reprezentare a mediei statistice a cerinței de


ductilitate,obținută prin prelucrarea unui număr mare de înregistrări ale mişcării seismice pe

52
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

terenuri moi.Se pare însă că în cazul unei singure înregistrări a cutremurului,fluctuația cerinței de
ductilitate cu perioada este mult mai accentuată.Această tendintă este vizibilă şi in figura 3.7,în
care cerința de ductilitate evaluată deMylonakis ¿ Gazetas[18],pentru cutremurele de la Kobe
Fukiai şi Takatori,este reprezentată pentru 3 valori distincte ale factorului R.Fluctuațiile
puternice,mai ales pentru R=4 ale lui “μ”,cu perioada sunt evidente.
Figura 3.7 Comparație între cerințele de ductilitate impuse de mişcările seismice înregistrate la Fukiai şi
Takatori,şi cele obținute din teoria lui Newmawk şi Hall .
(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George
Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.298)

Cele menționate anterior au fost valabile doar pentru structurile încastrate perfect;
efectele ITS au fost analizate doar indirect,pe baza efectului creşterii perioadei de vibrație.Un
studiu mai detaliat al răspunsului inelastic pentru structuri cu rezemare flexibilă a fost realizat de
Mylonakis şi Gazetas şi este prezentat în cele ce urmează.

3.4 DUCTILITATEA STRUCTURILOR CU REZEMARE FLEXIBILĂ

53
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Pentru evaluarea efectelor flexibilității terenului asupra răspunsului inelastic al


structurilor,Mylonakis şi Gazetas[18] au considerat exemplul clasic al unei console cu masa
concentrată la vârf,supusă forței laterale induse de un cutremur.Ȋn general,este atribuită o
comportare elastoplastică biliniară pentru consolă,în timp ce terenul şi fundația sunt modelate
prin intermediul unor resoarte de translație şi de rotire.

Figura 3.8 Modelul utilizat de Mylokanis şi Gazetas pentru investigarea efectelor ITS asupra performanței
seismice a unei console cu un grad de libertate
(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George
Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.302)

~
Priestley şi Park au propus descompunerea deplasării relative a masei față de teren, U ,cf.ec.
(3.5):
~
U =Δ f +θf H + Δ y + Δ p (3.5)

în care:
Δ f şi θ f H sunt deplasările de corp rigid ale consolei:de translație,respectiv de rotire;
Δ y şi Δ p sunt deplasarea asociată curgerii,respectiv deplasarea plastică a consolei;
Δ y =F y / K c ,unde Fy reprezeintă forța laterală pentru care se produce curgerea,iar Kc este
rigiditatea stâlpului (~3EcIc/H3);

54
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Δ p reprezintă componenta plastică a deplasării vârfului consolei,datorată plastificării


stâlpului,plastificare care se consideră concentrată la baza sa sub forma unei articulații plastice
punctuale;
Dacă stâlpul ar fi fost legat rigid de bază,ecuația (4) s-ar fi redus la:
U =Δ y + Δ p (3.6)
iar prin împărțirea la Δ y ar conduce la expresia ductilității de element-în termeni de deplasare-:
Δ y + Δp
μc = (3.7)
Δy
Pentru sistemele structurale cu bază flexibilă,deplasarea asociată inițierii curgerii,
~
U y , este obținută punând condiția ca Δ p=0 în ecuația (3.5) :
~
U y =Δ f +θf H + Δ y (3.8)
~~
Raportul U / U y defineşte aşa numita ductilitate globală sau de sistem a
ansamblului consolă-fundație:
~
U Δ +θ H + Δ y + Δ p
μs =~ = f f (3.9)
U y
Δ +θ H + Δ
f f y

Prin împărțirea la Δ y se obține o relație adimensională între μs şi μc :

c+ μ c
μs = (3.10)
c+1
în care c=(Δ f +θ f H)/ Δ y (3.11)
reprezintă o mărime adimensională ce corelează deformațiile structurii de cele ale fundației.
Ecuațiile (3.8) şi (3.9) implică faptul că răspunsul fundației ( Δ f +θ f H ) este acelaşi
atât în momentul inițierii curgerii cât şi in stadiul ultim.Această ipoteză este valabilă numai în
cazul unei comportări elastice-perfect plastice a stâlpului care reazemă pe o fundație cu o
rezistența la curgere superioară rezistenței sale.Ȋn cazul unei comportări de tip biliniar,ecuația
(3.9) devine :
~
U
μs = (3.12)
Δ y (1+c )
Ecuația (3.10) este reprezentată grafic în figura 3.9,în care μs este exprimată în
funcție de diferite valori ale coeficientului de flexibilitate “c”.Pentru c egal cu 0 (o structură
legată rigid de baza ei),valoarea μs devine egală cu μc .Pentru c>0,va rezulta întotdeauna că μs < μ c
,descrescând monoton cu creşterea lui c.Ȋn cazul limită în care c→∞ (o fundație infinit flexibilă
sau o structură infinit rigidă),ductilitatea de sistem μs =1 indiferent de valoarea lui μc .

Figura 3.9 Relația dintre ductilitatea stâlpului μc şi ductilitatea sistemului μs pentru consola din figura
3.8,având comportarea elastic-perfect plastică

55
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George


Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.307)

Tendința constatată mai sus a fost interpretată de Priestley şi Park,respectiv Ciampoli


şi Pinto în felul următor: “Dată fiind o ductilitate μc a stâlpului ( μc >1),ductilitatea sistemului
[19]

când se ține seamă de ITS pentru un coeficient de flexiblitate pozitiv este mai mică decât în cazul
aceluiaşi sistem cu rezemare rigidă (c=0)”.2Spre exemplu,pentru valori tipice, μc =4-cazul unui
stâlp bine proiectat- şi c=1 (un teren moale),va rezulta că μs =2.5,deci doar 62% din valoarea lui
μc .
Pe de altă parte,pentru atingerea unui anumit nivel de ductilitate de sistem dorit,spre
exemplu μs =4 ,pentru un coeficient c=1,ductilitatea de element a stâlpului μc ,conform ecuației
(3.10) ar trebui să fie egală cu μc =7,ceea ce ar presupune măsuri deosebite pentru creşterea
capacității de deformare.Aceasta implică faptul că surplusul de flexibilitate datorat fundației
reduce din capacitatea de deformare a sistemului.Aşadar,se poate trage concluzia,în baza celor
mai sus menționate, că interacțiunea teren-structură are în cazul unei console cu masa
concentrată la vârf, ce reazemă pe o fundație flexibilă,o influență negativă asupra răspunsului
inelastic al acesteia,prin reducerea capacității de deformare.Acest aspect contravine presupusului
efect favorabil anterior discutat.
Totuşi,Mylonakis şi Gazetas,deşi au dovedit influența nefastă a ITS,tot ei au
concluzionat că formularea unei asemenea concluzii pe baza ecuației (3.10) nu este corectă.Ȋn
acest sens,ei au propus un contraexemplu,în care,se presupune că se doreşte determinarea
cerinței (în detrimentul capacității) impuse unui sistem de o încărcare dinamică tranzitorie.Pentru
2
Ciampoli, M. and Pinto, P. E. I19951 "Effects of soil-structure interaction on inelastic
seismic response of bridge piers," J. Struct. Engrg. ASCE 121(5), 806-814

56
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

determinarea cerinței de ductilitate,este necesară rezolvarea ecuației neliniare a mişcării


sistemului,în vederea calculului deplasării plastice Δp de vârf.Pentru orice valoare a
acesteia,ecuația (3.10) va conduce la valori mai mici decât ecuația (3.7) din cauza însumării
numărului “c” pozitiv,atât la numărător cât şi la numitor.Prin urmare,cerința de ductilitate
impusă unui sistem ce interacționează cu terenul va fi mai mică decât cea a unui sistem cu baza
fixă,având aceleaşi caracteristici de vibrație,şi deci s-ar putea trage concluzia unei influențe
pozitive a ITS,în ciuda primei interpretări formulate mai sus.
Acest paradox aparent provine din faptul că ecuația (3.10) este o expresie cinematică,în
care nu se poate face distincția dintre capacitate şi cerință;ea tinde să reducă semnificația
ambelor ductilități şi deci nu permite evaluarea efectelor ITS asupra performanțelor de
deformație inelastică ale unei structuri.
Al doilea argument împotriva utilizării μs ca un indicator al performanței,formulat de
Mylonakis şi Gazetas,este existența deplasărilor de corp rigid,datorate translației şi rotirii
fundației,care nu au asociată o deformație specifică în stâlp.De fapt,însumarea acestora la
numărătorul şi numitorul ecuației (3.0) este motivul diminuării sistematice a acelui
raport.Aceasta implică faptul că μs ,aşa cum este dat în ecuațiile 3.9-3.11 ,nu este un indicator
pentru ceea ce se petrece la nivelul consolei,aşa cum fusese deja demonstrat de Ciampoli şi
Pinto.Adăugarea în analiză a unei mişcări de solid rigid suplimentare poate fi făcută,de
exemplu ,şi prin rotirea sistemului de referință.Aceasta ar reduce μs ,dar fără sa aibă nicio
legătură fizică cu fenomenul.Un alt exemplu ar fi adăugarea în ecuația (3.9) a deplasării terenului
din timpul mişcării seismice;adăugarea acesteia ar descrie mai bine mişcarea absolută a
sistemului,reducând totodată şi μs .Ca un caz limită,se poate considera şi translația datorată
mişcării Pământului;adăugarea unei asemenea deplasări foarte mari la numitorul şi numărătorul
ecuației (3.9) ar conduce la o valoare a μs egală cu 1,ceea ce ar implica un răspuns fără degradări
de rezistență şi rigiditate,chiar şi pentru un sistem care a cedat.
Ȋn fine,este important de remarcat faptul că μs în ecuația (3.9) a fost obținut doar pe baza
analizei deformării statice a sistemului,adică fără utilizarea unor analize de tip time-
history.Totuşi,efectele ITS işi fac simțită prezența mai ales în cazul producerii unor fenomene de
natură dinamică ,precum cel de rezonanță,ce nu pot fi suprinse exclusiv în baza considerațiilor
statice sau geometrice.

3.4 ANALIZA NELINIARĂ A FENOMENULUI DE INTERACȚIUNE TEREN-STRUCTURĂ

Pentru investigarea suplimentară a rolului ITS asupra performanței seismice a


structurilor,au fost realizate şi numeroase analize neliniare inelastice,utilizând modelul din figura
3.8.Atât ductilitatea stâlpului,cât si ductilitatea de sistem ,au fost obținute supunând oscilatori cu
diferite caracteristici de vibrație,unor mişcări variate ale terenului,rezultatele fiind comparate cu
cerințele asociate lor,obținute în condiții de rezemare rigidă.Investigații în acest sens au fost
realizate pe de o parte de Ciampoli şi Pinto,utilizând înregistrările generate artificial pentru
terenuri cu deformabilitate medie,în acord cu spectrele date în EC8 [20],iar pe de altă parte de
Mylonakis şi Gazetas utlizând înregistrările reale obținute pentru terenuri moi.Mai mult,sistemul
a cărui comportare a fost analizată are două grade de libertate,față de sistemul pentru care au fost
elaborate relațiile din subcapitolul 3.2,scopul fiind de a surprinde mai bine răspunsul dinamic al

57
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

fundației.Este valabilă în continuare ipoteza comportării elastoplastice,cu o rigiditate postelastică


egală cu 10% din rigiditatea elastică.Masa fundației este de circa 20% din masa din vârful
consolei,iar amortizarea de tip Rayleigh egală cu 5% din valoarea critică,pentru primele două
moduri elastice de vibrație.
Ȋn figura 3.10 este reprezentată cerința de ductilitate a stâlpului pentru mişcarea seismică
înregistrată în Bucuresti,pentru cutremurul din Vrancea 1977.Rezultatele sunt reprezentate în
funcție de perioadă,pentru 4 valori “c” distincte:c=0(baza de rezemare rigidă),0.25,0.5 şi
1(pentru c=1,perioada sistemului cu rezemare flexibilă este (1+c)0.5≈1.4 ori mai mare decât cea
corespunzătoare sistemului cu baza fixă).Ȋn intervalul de perioade între 0.5 şi 1.5 secunde,curbele
obținute pentru c>0 sunt deasupra celor pentru c=0,ceea ce implică faptul că ITS măreşte cerința
de ductilitate a stâlpului.De exemplu,în cazul particular pentru T=0.6 secunde,c=1,ductilitatea
creşte de la 3.5 la 5.5 fără(c=0) ,respectiv cu (c=1) ITS.

Figura 3.10: Efectul ITS asupra cerinței de ductilitate a unei console supuse mişcării seismice înregistrată
în Bucureşti,la cutremurul din Vrancea 1977;R=2
(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George
Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.321)

Ȋn cazul cutremurului din Mexic,efectele ITS sunt întrucâtva mai limitate decât în cazul
celui din România.Ȋn ciuda acestui fapt,tendința de creştere a lui μ c datorită ITS este
evidentă,pentru curbele cu c>0 care se situază mai sus de cea pentru c=0,în domeniul perioadelor
dintre 0.7 şi 2 secunde.Să mai menționăm că cele mai importante avarii produse de acest
cutremur au fost constatate la structurile cu perioada fundamentală între 0.9 şi 1.3
secunde,interval pentru care se pot constata valorile maxime în figura 3.11.
Un caz interesant este prezentat în figura 3.12,unde este ilustrată cerința de ductilitate
impusă de cutremurul din Kobe 1995,Fukiai.Ȋn acest caz se poate constata o creştere substanțială

58
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Figura 3.11: Efectul ITS asupra cerinței de ductilitate a unei console supuse mişcării seismice înregistrată
în Mexic,la cutremurul din Michoacan 1985;R=2
(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George
Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.321)

a cerinței de deformabilitate din cauza ITS ,în domeniul perioadelor cuprinse între 0.5 şi 1
secundă.Spre exemplu.pentru o perioadă de T=0.6 secunde şi c=1,cerința de ductilitate creşte de
la 2.2 pentru cazul cu baza rigidă(c=0) la mai mult 5 pentru sistemele cu rezemare flexibilă.O
tendință similară poate fi observată şi în figura 3.13 pentru înregistrarea aceluiaşi cutremur,dar la
o altă stație,Takatori.De menționat că în oraşul Fukae, 18 pile ale unei autostrăzi suspendate au
cedat în mod spectaculos la acest cutremur;perioada fiecărei pile s-a dovedit a fi de circa 0.6
secunde în ipoteza de rezemare rigidă,iar condițiile geologice,precum şi poziția amplasamentului
erau similare celor din Takatori şi Fukiai.
In figurile 3.14 şi 3.15 este prezentată cu titlu informativ şi cerința de ductilitate a
sistemului pe baza ecuației (3.12),calculată pentru întregistrările din Bucureşti şi Mexico City.Se
poate constata că utilizarea ductilității de sistem inoculează impresia unor efecte benefice ale
ITS,contrar tendinței constatate fin figurile 3.10 şi 11.

59
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Figura 3.12: Efectul ITS asupra cerinței de ductilitate a unei console supuse mişcării seismice înregistrată
în Fukiai,la cutremurul Kobe din 1995;R=2
(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George
Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.322)

Figura 3.13: Efectul ITS asupra cerinței de ductilitate a unei console supuse mişcării seismice înregistrată
în Takatori,la cutremurul din Kobe 1995;R=2

(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George


Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.322)

60
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Figura 3.14: Efectul ITS asupra cerinței de ductilitate a sistemului consolă-fundație supus mişcării
seismice înregistrată în Bucureşti,la cutremurul din Vrancea 1977;R=2

(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George


Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.322)

Figura 3.15: Efectul ITS asupra cerinței de ductilitate a sistemului consolă-fundație supus mişcării
seismice înregistrată în Mexic,la cutremurul din Michoacan 1985;R=2

(“Seismic soil-structure interaction:beneficial or detrimental”,George Mylonakis&George


Gazetas,Journal of Earthquake Engineering 4:3,pag.322)

61
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

3.5 EXEMPLU NUMERIC OFERIT DE MYLONAKIS ȘI GAZETAS[18]

Pentru consola din figura 3.8,având masa concetrată la vârf de m=350 kg,rigiditatea
elastică Kc=48000 kN/m şi înălțimea H=6m,este supusă mişcării seismice înregistrate la
Fukiai(cutremurul din Kobe-figura 2),având valoarea de vârf a accelerației de 0.8g.Consola are
comportare elasto-plastică,rigiditatea post-elastică fiind de 10% din cea elastică,proiectată pentru
un coeficient seismic Cs=Cy=0.50.Pentru simplitate,se neglijează translația fundației (Δf
=0,Kx=0);rigiditatea fundației este de KR =2x106 kNm (echivalentă rigidității unui grup de 4x5
piloți care pătrund într-un teren având viteza medie a undelor de forfecare Vs=200
m/s).Fracțiunea din amortizarea critică se va considera egală atât pentru structura cu baza rigidă
cât şi pentru cea cu baza flexibilă,respectiv ξ=5%.

3.5.1 Sistemul cu baza fixă:

Perioada sistemului: T =2 π √ m/ K c ≈ 0.54 s .(3.13)

Deplasarea stâlpului la curgere: Δ y =mg C y /K c ≅ 3.6 cm . (3.14)

Accelerația de răspuns a consolei este calculată pe baza spectrului din figura 3.3 (NHERP-97):

Sa ( T )=1.59∙ 0.8 g=1.27 g (3.15)

Prin utilizarea unei analize neliniare inelastice se obține deplasarea totală la vârful consolei:

Δ=Δ y + Δ p=13 cm (3.16)

de unde cerința de ductilitate a stâlpului este : μc = Δ/ Δ y =13/3.6 ≈ 3.6( 3.17)

Ȋn cazul în care am fi aplicat regula deplasării egale (ecuația (3.2)),am fi obținut

μc =R=S a (T )/(C¿¿ y g)=1.27 /0.5=2.5(3.18) ¿

ceea ce ar fi dus la o subestimare a cerinței de ductilitate.Ȋntâmplător,prin aplicarea regulii


energiilor egale am fi obținut aproximativ aceeaşi valoarea:

R2 +1 2.52+1
μc = = =3.63 (3.19)
2 2

3.5.2 Sistemul cu baza flexibilă:

Coeficientul de flexibilitate în acest caz este dat de:

62
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

K c H 2 48000 ∙ 62
c= = ≅ 0.86(3.20)
Kr 2 ∙ 106

Rigiditatea efectivă a consolei,ținând seamă de ITS este:

~ Kc 48000 kN
K= = ≅ 25800 (3.21)
1+c 1+ 0.86 m
~
ceea ce conduce la o perioadă de : T =T √1+ c ≅ 0.74 secunde . (3.22)

Ca o primă aproximare,se va ignora input-ul mişcării seismice asupra fundației (figura 3.3):

Sa ( T )=2.1∙ 0.8 g=1.68 g( 3.23)


~
Dintr-o analiză neliniară inelastică,deplasarea de vârf a sistemului cu ITS este de: U =29 cm

Această valoare include mişcarea de solid rigid indusă de rotirea fundației:

θ f H =c [ Δ y + α (~
U −c Δ y ) ]=5.3 cm(3.24)
~
Extrăgând deplasarea de mai sus din U ,cerința de ductilitate a stâlpului rezultă :
~
U−θf H 29−5.3
μc = = =6.6 (3.25)
Δy 3.6

valoarea mult mai mare decât cerința de ductilitate corespunzătoare cazului cu baza rigidă (
μc =3.6 ¿ -un aspect deja anticipat din simpla comparație a cerințelor de deplasare:23.7 cm față de
13 cm.Aplicând şi relația (3.12),am obține o ductilitate de sistem :
~
U 29
μs = = =4.3(3.26)
Δ y (1+c ) 3.6 (1+0.86)

Aceasta este ceva mai mare decât ductilitatea obținută în cazul cu rezemare rigidă ( μs =3.6 ¿,dar
nu reflectă adevărata cerință de ductilitate a stâlpului.

63
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

CAPITOLUL 4 – STUDIU DE CAZ:DETERMINAREA INFLUENȚEI LUNGIMII DE


ARTICULAȚIE PLASTICĂ ASUPRA COEFICIENȚILOR DE DUCTILITATE

4.1 CAZUL UNEI SECȚIUNI SIMPLU ARMATE DIN BETON ARMAT

Figura 4.1:Secțiune grindă simplu armată

Pentru secțiunea din beton armat dreptunghiulară


simplu armată (figura 4.1) a unei console orizontale
încastrate,se propune determinarea influenței
diferitelor lungimi de articulație plastică asupra
ductilității de element.

Caracteristici de material:
Armături PC52: Es=200 GPa; fyk=300 MPa ;
Beton C20/25: Ecm=30 GPa ; fck=20 MPa ; fctm=2,2 MPa ;
Acoperirea cu beton a armăturilor: c=37,5 mm

4.1.1 Calcule preliminare:

A s=3 ∙ π ∙ 252 /4=1473 mm2 (4.1)

d=h−as=h− c + ( ϕ2 )=500−( 37.5+ 252 )=450 mm(4.2)


As 1473
ρ= = =0,013=1.3 % (4.3)
bd 250 ∙ 450
α e =Es /E c =200/30=6.67(4.4 )
α e ∙ ρ=6.67 ∙ 0.013=0,087(4.5)

64
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

4.1.2 Determinarea caracteristicilor secțiunii omogene echivalente în stadiul I:

A1= A c ∙ ( 1+α e ∙ ρ )=25 ∙ 50∙ ( 1+0,087 ) =1359 cm2(4.6)

b h2 /2+α e A s d 25∙ 502 /2+6.67 ∙14.73 ∙ 45


y g= = =26 cm(4.7)
A1 1359

3 2 250 3 2 2 4
I 1=b h /12+bh( h/2− y g) +α e A s (d− y g) =25∙ +50 ∙ 25∙(25−26) +6.67 ∙∙ 14.73 ∙(45−26) =297134 cm
12
( 4.8)

K 1=E c I 1=30000 ∙297134=89.1 MN m2 (4.9)

4.1.3 Determinarea momentului de fisurare:

I1 297134 3
W 1= = =12380 cm ( 4.10)
h− y g 50−26
M r=W 1 ∙ f ctm=12380 ∙10−6 ∙ 2.2 ∙103 =27.2 kNm( 4.11)

4.1.4 Determinarea curburii de fisurare:

Mr 27.2 ∙ 10−3 −3 −1
φ r= = 3
=0.000305=0.305 ∙10 m (4.12)
Ec ∙ I 1 30 ∙10 ∙ 0.00297

4.1.5 Determinarea caracteristicilor secțiunii omogene echivalente în stadiul II:

2 2
ξ=α e ∙ ρ (√ 1+
αe∙ρ )
−1 =0.087∙ ( √1+ 0.087 −1 )=0.339(4.13)

x=ξ d=0.339 ∙ 450=153 mm(4.14 )


b x3 3
2 25 ∙ 15.3 2 4
I 2= +α e ∙ A s ∙(d−x ) = +6.67 ∙ 14.73 ∙(45−15.3) =116511cm ( 4.15)
3 3
K 2=E c I 2=30000 ∙0.00116=34.8 MN m 2=0.39 K 1 ( 4.16)

4.1.6 Determinarea momentului şi curburii asociate curgerii:

f y ∙I2 300 ∙ 103 ∙ 1.16 ∙10−3


M y= = =175.7 kNm(4.17)
α e ( d−x) 6.67 ∙(0.45−0.153)
fy 300
φ y= = =5.05 ∙10−3 m−1 (4.18)
E s (d −x) 200000∙( 0.45−0.153)

4.1.7 Determinarea momentului şi curburii ultime:

65
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

fy 300
ω=ρ =0.013 ∙ =0.195 (4.19)
fc 20
ξ u=1.25 ∙ ω=1.25∙ 0.195=0.243(4.20)
x u=ξ u d=0.243 ∙ 450=110mm( 4.21)
M u= A s ∙ f y ∙ d ( 1−β ξu ) =1473 ∙300 ∙ 450 ∙ (1−0.4 ∙ 0.243 ) ∙ 10−6=179 kNm(4.22)
ε cu 0.8 ε cu 0.8 ∙ 0.0035 −3 −1
φ u= = = =31.9 ∙10 m (4.23)
xu ωd 0.195 ∙ 0.45

4.1.8 Efectul “tension stiffening”:

As As 14.73
ρ s ,ef = = = =0.047( 4.24)
A c ,ef b ∙ 2.5 ∙(h−d) 25 ∙2.5 ∙(50−45)
0.4 ∙ f ctm 0.4 ∙ 2.2 −3
Δ ε ts = = =0.09∙ 10 (4.25)
Es ∙ ρs ,ef 200000∙ 0.047
Δ ε ts −3 −3 −1
Δφ= =0.09∙ 10 ∙ 0.45=0.042 ∙10 m ( 4.26)
d

4.1.8 Trasarea diagramei moment-curbură din calculul manual:

Figura 4.2:Relația Moment-Curbură rezultată din calculul manual

Figura 4.3:Relația Moment-Curbură rezultată din calculul automat.

66
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Relatie M-ϕ Response2000


200 190.3

170.49
150
Moment [kNm]

Relatie Moment-Curbura
100 ϕy
ϕu

50

0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Curbura x 10-3 [m-1]

−3 −1
Rezultate calcul manual : M y =175.7 kNm ; φ y =5.05∙ 10−3 m−1 (4.27)
{
M u =179 kNm ; φu =31.9∙ 10 m

−3 −1
Rezultate calcul automat : M y =170.49 kNm ; φ y =5.67 ∙10 m (4.28)
{
M u =190.3 kNm ; φu =35∙ 10 m−3 −1

Ȋn continuare,presupunând o deschidere a consolei de 5 m,L=5m,vom determina


deplasarea la curgere şi deplasarea ultimă,utilizând pentru lungimea articulației plastice diferitele
relații date în literatură.

4.1.9 Determinarea ductilității de element,în termeni de deplasări.

Deplasarea corespunzătoare atingerii momentului de curgere a consolei este:

L2 2
−3 5
Δ y =φ y ∙ =5.67 ∙ 10 ∙ =0.047 m=47 mm ;(4.29)
3 3

Dacă în continuare sporim forța aplicată pe vârful consolei,curbura din secțiunea de


încastrare depăşeşte curbura de curgere,deformațiile inelastice cumulându-se pe o porțiune Lp
din lungimea L a consolei.Rotirea din articulația plastică este egală cu:
θ p =φ p ∙ L p =( φu −φ y ) L p (4.30)

Deplasarea de la vârful consolei care se produce după formarea articulației plastice,se


datorează în totalitate rotirii din articulația plastică.Ȋn ipoteza în care articulația plastică se
consideră la mijlocul lungimii Lp,deplasarea vârfului consolei din rotirea în articulația plastică
este egală cu :
Δ p=θ p ∙ ( L−0.5 L p ) (4.31)

67
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

A.Relația lui Baker pentru lungimea articulației plastice Lp :

L p=k 1 ∙ k 2 ∙ k 3 ∙( z /d )0.25 ∙ d ( 4.32)

Ȋn care:
coeficientul K1 are valoarea 0.7 pentru oțeluri moi;
coeficinetul K 2=1+0.5 ( N /N u )=1 deoarece consola orizontală nu are forță axială,

iar K 3=0.9−( 0.3 /23.5 ) ( f cd −11.7 )=0.9−( 0.3/23.5 ) ( 20−11.7 ) =0.79

L p=0.7∙ 1 ∙0.79 ∙(5 /0.45)0.25 ∙0.45 ≅ d=0.45 m(4.33)

Ȋn acest caz,rezultă o rotire în articulația plastică egală cu:

θ p =( φu −φ y ) L p=( 35−5.67 ) ∙0.45 ∙ 10−3=0.013 rad (4.34)

iar deplasarea Δ p rezultă:

Δ p=θ p ∙ ( L−0.5 L p ) =0.013∙ ( 5−0.5∙ 0.45 ) =0.063 m=63 mm(4.35)

Δ u=Δ y + Δ p=47 +63=110 mm(4.36)

Ductilitatea de secțiune este:


φu 35
μφ = = =6.17 (Curburi calculate cu Response)( 4.37)
φ y 5.67

Ductilitatea de element,în cazul utilizării relației lui Baker,rezultă:


Lp
μ Δ=1+3 ( μφ −1 ) ∙ ∙ ( L−0.5 L p ) =(4.38)
L2
0.45
¿ 1+3 ( 6.17−1 ) ∙ ∙ ( 5−0.5 ∙0.45 )=2.33
5
B.Relația lui Mattock pentru lungimea articulației plastice Lp :

L p=
d
2 [ √
1+(1.14
z
d
−1) 1−
q−q '
qb { ( ) √ }] d
16.2
(4.39)

Ȋn această relație toate distanțele se introduc în inchi;


Ȋnălțimea utilă a secțiunii:d=450 mm=17.72inchi
Indicele armăturii întinse “q” este:
As f y 1473 ∙300
q= ∙ = =0.19(4.40)
bd f cd 250 ∙ 450 ∙20

68
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Indicele armăturii comprimate “q’ “ este:

' A 's f y 0∙ 300


q= ∙ = =0( 4.41)
bd f ck 250∙ 450 ∙ 20

q’ are valoarea 0 în cazul de față,întrucât secțiunea consolei este simplu armată.


Indicele armăturii de balans:
Ab f y
q b= ∙ (4.42)
bd f ck

Aria de armătură pentru care zdrobirea betonului comprimat se produce simultan cu


intrarea în curgere a armăturii întinse,Ab,se determina din ecuația de proiecție pe axa
consolei,punând condiția ca
b ηλ x b f ck = Ab ∙ f y ( 4.43)

unde înălțimea zonei comprimate corespunzătoare punctului de balans se determină punând


condiția ca deformația specifică din beton să fie cea ultimă (ε b =3.5 ‰ ),iar deformația specifică
din armătură este egală cu deformația de curgere: ε s=f y / Es =300/200000=0.0015
Figura 4.4:Determinarea înălțimii de balans în vederea calcului L p

d ∙ ε cu2 450 ∙3.5


x b= → x b= =315 mm(4.44)
ε cu2+ ε y 3.5+1.5

b ηλ xb f cd 250 ∙ 0.8∙ 315 ∙20 2


Ab = = =4200 mm ( 4.45)
fy 300

Ab f y 4200 300
q b= ∙ = ∙ =0.56( 4.46)
bd f ck 250 ∙ 450 20

[ √ { ( ) √ }] [ √ )]
'
d z q−q d 17.72 0.19 17.72
L p=
2
1+(1.14
d
−1) 1−
qb 16.2
=
2
1+ ( 1.14 ∙ √ 196.85 /17.725−1 ) ∙ 1−(0.56

16.2
=29.6 inc

θ p =( φu −φ y ) L p=( 35−5.67 ) ∙0.752 ∙ 10−3=0.022 rad ( 4.48)

Δ p=θ p ∙ ( L−0.5 L p ) =0.022∙ ( 5−0.5∙ 0.752 )=0.102m=102 mm( 4.49)

69
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Δ u=Δ y + Δ p=47 +102=149 mm(4.50)

Lp 0.752
μ Δ=1+3 ( μφ −1 ) ∙ 2
∙ ( L−0.5 L p ) =1+ 3 ( 6.17−1 ) ∙ ∙ ( 5−0.5∙ 0.752 )=¿
L 52
¿ 3.17 ( 4.51)

Relația lui Mattock pentru calculul Lp este recomandată în cazul unui procent de armare
longitudinală cuprins între 1 şi 3%,procent care în cazul secțiunii de față este respectat.Se poate
constata o diferență considerabilă între indicele de ductilitate μ Δ care rezultă prin aplicarea
relației lui Mattock pentru Lp ,față de acelaşi indice care rezultă prin aplicarea relației lui
Baker.Practic,dacă prin aplicarea relației lui Baker rezulta o lungime L p=d,la aplicarea relației lui
Mattock,această lungime creşte cu 67%.
As 1473
ρl = = =0.013=1.3 % (4.52)
A c 250 ∙ 450

C.Relația lui Corley:


d z 17.72 196.85
L p= + 0.2∙ = + 0.2∙ =18.21inchi=46.2cm ≅ d ( 4.53)
2 √d 2 √ 17.72
Aşadar,aplicarea relației lui Corley duce în cazul de față la aproximativ aceaşi lungime
Lp cu cea rezultată prin aplicarea relației lui Baker;în mod evident,ductilitatea de element μ Δ va
rezulta cu aceeaşi valoare în ambele cazuri.
D.Relația simplificată a lui Mattock:
d 17.72
L p= + 0.05 z = +0.05 ∙196.85=18.7 inchi=47.5 cm≅ d( 4.54)
2 2
Ȋn cazul relației simplificate a lui Mattock,rezultatele obținute converg spre cele
obținute de Berker şi Corley.Restul relațiilor prezentate în cadrul capitolului 2 au fost obținute
prin testarea experimantală a stâlpilor din beton armat,nefiind adecvate pentru situația de față a
unei secțiuni de grindă simplu armată.
Figura 4.5:Diagrama P-Δ obținută utilizând programul Response 2000

Diagrama P-Δ Response2000


40
33.5
33.5
30

20 P-Δ
P [kN]

Δy ;Py
Δu;Pu
10

0
0 10 20 30 40 5070 60 70
Δ (mm)
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Utilzând programul Response2000 a rezultat următoarea diagrama P-Δ,care pune în


evidență următoarele valori caracteristice ale deplasării:deplasarea asociată curgerii Δ y =44,6
mm,iar deplasarea ultimă Δu=57.9 mm.

Rezultate deplasă ri : Calculmanual : Δ y =47 mm ; Δ u=110 mm (Baker ; Corley)


{ Calcul Response 2000 : Δ y =44.6 mm ; Δu =57.9 mm

Se poate observa că valorile obținute utilizând programul Response2000 sunt similare


pentru deplasarea asociată inițierii curgerii,însă sunt complet diferite pentru deplasările ultime;

4.2 CAZUL UNEI SECȚIUNI CIRCULARE DE STÂLP DIN BETON ARMAT

Se propune determinarea influenței lungimii articulației plastice asupra ductilității de


element a unei console verticale,încastrate la bază,având înălțimea de 5 m şi fiind încărcată cu o
forță axială N=15000 kN.Secțiunea stâlpului este cea din figura 6:

Figura 4.6:Caracteristici secționale şi de element pentru stâlpul pentru care se determină coeficientul de
ductilitate

71
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Acoperirea cu beton a armăturilor: c=50 mm;


Diametrul şi pasul fretei : ds=12 mm; st=8 cm;
Diametrul miezului de beton confinat: Dc=80 cm; d=900-50=850 mm;
Determinarea relației moment-curbură se va face utilizând modelul de beton confinat
Mander;zona de beton din afara armăturii de confinare se consideră neconfinată,în stadiul ultim
de lucru al elementului,stratul de acoperire cu beton este expulzat.Curbura ultimă este asociată
cedării armăturii longitudinale sau de confinare.
Fig 4.7:Modelul Mander pentru Fig 4.8:Modelul Park pentru
beton confinat oțel cu consolidare

4.2.1 Determinarea caracteristicilor de material:

Parametrii de material pentru beton:


Deformația betonului neconfinat: ε c0 =0.002
Deformația betonului confinat:ε cc
Deformația asociată expulzării stratului de acoperire:ε sp =0.005
Rezistența ultimă pentru betonul neconfinat:f ' c0=35 Mpa
Rezistența ultimă pentru betonul confinat:f ' cc
Modulul de elasticitate:E=28 GPa
Parametrii de material pentru oțel:
Deformația la curgere a oțelului: ε ye=0.0015
Limita de curgere a oțelului: f ye=300 MPa
Deformația de la care se produce consolidarea:ε sh =0.0125

72
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Deformația ultimă : ε R su=0.09


Rezistența ultimă: f ue=510 MPa

Ȋn continuare se va determina efortul de confinare(flp) datorat fretei:


Amiez =π ∙ D 2c /4=π ∙80 2 /4=5026 cm 2 ( 4.55)
Amiez beton = A miez −A armătură =5026−12∙ π ∙ 282 / 4=4952 cm2 ( 4.56)
d e =D C −( s ¿ ¿ t−d s)/2=80−(8−1.2)/2=76.6 cm ¿ ( 4.57)
Ae =πDC ∙ d e /4=π ∙ 80∙ 76.6 /4=4813 cm2 ( 4.58)
k e =A e / A cc=4813/4952=0.972 ( 4.59)
ρ s=π ∙ d 2s /(¿ Dc ∙ st )=π ∙ 122 /(800 ∙ 80)=0.0071 ¿ ( 4.60)
f lp =k e ∙ ρ s ∙ f ye=0.972 ∙0.0071 ∙300=2.1 MPa ( 4.61)
Rezistența şi deformația specifică a betonului confinat,conform relațiilor lui Mander:

7.94 ∙ f lp 2 ∙ f lp
[ √
f ' cc =f ' co ∙ 2.254 ∙ 1+
f ' co

f ' co
−1.254 (4.62) ]
[
f ' cc =35 ∙ 2.254 ∙ 1+
√ 7.94 ∙ 2.1 2 ∙2.1
35

35
−1.254 = 47.7 MPa(4.63) ]
f ' cc
[( )]
ε cc =ε co ∙ 5 ∙
f ' co
−1 + 1 =0.002 ∙ 5 ∙
47.7
35 [(
−1 + 1 =0.0056 (4.64)) ]
Deformația maximă ultimă conform formulei lui Priestley:
ε su 0.09
ε cu=0.004 +1.4 ∙ ρs ∙ f ye ∙ '
=0.004 +1.4 ∙ 0.071∙ 300 ∙ =0.06( 4.65)
f cc
47.7

Figura 4.9:Relația Moment-Curbură obținută pentru stâlpul cu secțiune circulară

M-φ
1200

1000 M-φ
1035
φy=11,1
800 850
756 φu (εcu)=112.56
M [kNm]

600 φu (εsu)=150
φu (Mmax)=123.82
400
φu (Mconv)=164
200 Biliniazare Park
73
0
0 50 100 150 200 250 300
Curbura [rad/km]
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Dată fiind diagrama de Moment-Curbură din figura de mai sus,se pune problema
stabilirii punctului de curgere şi a punctului ultim pe curba obținută;diferite modalități pentru
definirea punctului convențional de curgere au propuse de Park în 1992:
a)punctul de curgere corespunde intrării în curgere a armăturii întinse-modalitate aleasă şi
reprezentată şi în cazul figurii de mai sus,considerându-se că intrarea în curgere este data de
atingerea unei deformații specifice a oțelului armăturii egală cu :
fy 300
ε sy = = =0.0015( 4.66)
E s 2∙ 105
b)punctul de curgere este ales astfel încât reprezentarea biliniară simplificată a relației să fie
caracterizată de rigiditatea inițială a curbei M-φ şi de momentul ultim al secțiunii reale;
c)punctul de curgere se stabileşte conform criteriului de echivalență a energiei de deformare –
derivă din utilizarea teoriei a V-a de rezistență ,zisă şi criteriul lui von Mises-Henky,în care
factorul ce determină atingerea stării limită(în acest caz,intrarea în curgere) este energia specifică
de deviație.

Figura 4.10: Determinarea punctului de curgere din diagrama M-φ


http://www.encipedia.org/articole/evaluare/notiuni-fundamentale/capacitatea-de-deplasare-a-elementelor-
de-beton-armat/legi-de-comportare-moment-curbura.html [21]

74
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Ȋn cazul verificărilor bazate pe ductilitate,modalitatea de definire a punctului de


curgere prezintă o importanță particulară.Se observă în figura de mai sus că φ y poate varia în
limite largi funcție de procedeul aplicat pentru definirea sa.Rezultă că şi ductilitatea
asociată,stabilită ca raport între curbura ultimă şi curbura de curgere,variază semnificativ.
De aceea,în ultimii ani,s-a renunțat la verificările bazate pe ductilitate în favoarea
verificărilor bazate pe deplasarea ultimă.Chiar şi in acest caz,stabilirea deplasării de curgere
prezintă importanță deoarece pe baza acesteia se stabileşte rigiditatea inițială şi,prin
urmare,caracteristicile dinamice ale structurii.Cerința de deplasare calculată depinde în mod
decisiv de aceste caracteristici.
Ȋn figurile 4.11 sunt prezentate diferite modalități de stabilire a punctului ultim:
a)curbura ultimă corespunde atingerii deformației ultime,ε cu ,în fibra extremă comprimată a
secțiunii de beton;
b)curbura ultimă corespunde atingerii deformației ultime în armătura întinsă extremă (cea mai
depărtată de axa neutră);
c)curbura ultimă corespunde valorii maxime a momentului încovoietor;
d)curbura ultimă corespunde unei degradări de rezistență stabilite convențional (de ex.20%);
Procedeele b) şi d) oferă definițiile cele mai potrivite pentru curbura ultimă.Este
dovedit prin studii experimentale că deformația ultimă a elementelor de beton armat nu
corespunde neapărat atingerii forței maxime (c).Ȋn mod curent,după atingerea forței maxime sunt
înregistrate deformații postelastice suplimentare însoțite de o scădere a forței.De
asemenea,atingerea deformației ultime în fibra extremă a betonului comprimat (a) nu provoacă
cedarea întregului element.Ȋn acest caz,eforturile din beton se redistribuie către interiorul
secțiunii,ceea ce duce la reducerea brațului de pârghie şi,prin urmare,la scăderea momentului
capabil al secțiunii.Se păstrează însă capacitatea de deformare a elementului.Procedeul (d)
reprezintă o abordare convențională care stabilieşte că după pierderea a 20% din rezistența
inițială se poate considera că elementul a ieşit din lucru.

Figura 4.11 : Procedee utilizate la determinarea punctului ultim din curbele M-φ
http://www.encipedia.org/articole/evaluare/notiuni-fundamentale/capacitatea-de-deplasare-a-elementelor-
de-beton-armat/legi-de-comportare-moment-curbura.html [21]

75
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Ȋn figura 4.9 este reprezentată şi una din variantele de biliniarizare a curbei M-φ ce
poate fi utilizată în calculele curente de evaluare seismică.S-a ales utilizarea unei schematizări
biliniare fără consolidare (rigiditate post-elastică nulă) astfel încât:
 rigiditatea inițială a secțiunii reale este egală cu rigiditatea elastică pe legea biliniară;
 valoarea momentului ultim pe legea biliniară corespunde valorii maxime a momentului
calculat pe secțiunea reală;
Rigiditatea inițială corespunde rigidității în stadiul II de comportare(fisurat) a secțiunii
din beton armat,nefiind considerat şi aportul betonului întins.
Ȋn continuare,vom determina ductilitatea de element a consolei în termeni de
deplasări,utilizând pentru lungimea articulației plastice expresiile date de diverşi autori:
Pentru secțiunea dată,coeficientul de ductilitate secțională este:
μφ =φ u /φ y =112.56 /7.3=15.42(4.67)
Deplasarea asociată atingerii momentului de curgere,obținută integrând diagrama de
curbură Δ=∫ φ ( x ) xdx ,este:

φ y L2 52 −3
Δ y= =7.3∙ ∙10 =0,0608 m=60.8 mm(4.68)
3 3
A.Relația lui Baker pentru Lp :

L p=k 1 ∙ k 2 ∙ k 3 ∙ ( z /d )0.25 ∙ d ( 4.69)

k 1=0.7( oțel PC 52) ; k 2=1+0.5 ∙ N / N u ; K 3=0.9−( 0.3 /23.5 ) ( f cd −11.7 ); ( 4.70)

N u=0.85∙ f ' cc ∙ ( Ac − A s ) + A s ∙ f y =[ 0.85 ∙ 47.7 ∙ ( 5026 ∙102 −1847 ) +1847 ∙ 300 ] /1000=20857 kN (4.71)

k 2=1+ 0.5 ∙ N / N u =1+ 0.5∙ 15000/ 20857=0.884( 4.72)

76
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Pentru determinarea cantității de armătură întinsă ,a fost determinată înălțimea zonei comprimate
pentru N=15000 kN:

N 15000 ∙ 103
x= = =525 mm(4.73)
b ∙ f cd 47.7
900 ∙
1.5
ceea ce înseamnă că din cele 12 bare de armătură,doar 3 rămân în afara zonei comprimate,deci

A s=3 Φ 28=1847 mm2 ( 4.74)

K 3=0.9−( 0.3 /23.5 ) ( f ' cc−11.7 ) =0.9−( 0.3 /23.5 )( 47.7−11.7 )=0.44( 4.75)

L p=k 1 ∙ k 2 ∙ k 3 ∙ ( z /d )0.25 ∙ d=0.7∙ 0.884 ∙ 0.44 ∙ ( 5/ 0.85 )0.25 ∙0.85=¿

¿ 0.36 m=0.42 d (4.76)

Rotirea în articulația plastică este:

θ p =φ p ∙ L p =( φu −φ y ) L p=( 112.56−7.3 ) ∙ 10−3 ∙0.36=0.039 rad (4.77)

Iar deplasarea ultimă este:


Δ u=Δ y + Δ p=Δ y +θ p ∙ ( L−0.5 Lp )=0.0608+ 0.039∙ ( 5−0.5∙ 0.36 ) =0.249 m=249 mm(4.78)

Ductilitatea de element este:

μ Δ=1+3 ( μφ −1 ) ∙ L p /L2 ∙ ( L−0.5 L p )=Δ u / Δ y =249/60.8=4.1(4.79)

B1.Prima relație a lui Park şi Priestley (1982) pentru Lp :


L p=0.42h=0.42 ∙0,9=0.378 m=0.44 d ( 4.80)

θ p =φ p ∙ L p =( φu −φ y ) L p=( 112.56−7.3 ) ∙ 10−3 ∙0.378=0.0398 rad (4.81)

Δ p=θ p ∙ ( L−0.5 L p ) =0.0398∙ ( 5−0.5∙ 0.378 )=0.191 m=191mm (4.82)

Δ u=Δ y + Δ p=60.8+191=252mm (4.83)

Lp 3 ( 15.42−1 ) 0.378
μ Δ=1+3 ( μφ −1 ) ∙ 2
∙ ( L−0.5 L p ) =1+ ∙ ( 5−0.5∙ 0.378 ) =4.14 (4.84)
L 52

B2.Relația revizuită a lui Park şi Priestley (1987) pentru Lp


L p=0.08 L+6 d b =0.08 ∙5+ 6 ∙0.028=0.675 m=0.79 d ( 4.85)

θ p =φ p ∙ L p =( φu −φ y ) L p=( 112.56−7.3 ) ∙ 10−3 ∙0.675=0.071 rad (4.86)

77
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

Δ p=θ p ∙ ( L−0.5 L p ) =0.071∙ ( 5−0.5∙ 0.675 )=0.331m=331mm( 4.87)

Δ u=Δ y + Δ p=60.8+331=392mm (4.89)

Lp 3 ( 15.42−1 ) 0.675
μ Δ=1+3 ( μφ −1 ) ∙ 2
∙ ( L−0.5 L p ) =1+ ∙ ( 5−0.5∙ 0.675 ) =6.45(4.90)
L 52
C.Relația lui Paulay şi Priestley:

L p=0.08 L+0.022 d b f y =0.08 ∙5+ 0.022∙ 0.028 ∙300=0.58 m=0.69 d ( 4.91)

θ p =φ p ∙ L p =( φu −φ y ) L p=( 112.56−7.3 ) ∙ 10−3 ∙0.58=0.061 rad (4.92)

Δ p=θ p ∙ ( L−0.5 L p ) =0.061∙ ( 5−0.5∙ 0.58 ) =0.287 m=287 mm(4.93)

Δ u=Δ y + Δ p=60.8+287=348 mm(4.94)

Lp 3 ( 15.42−1 ) 0.58
μ Δ=1+3 ( μφ −1 ) ∙ 2
∙ ( L−0.5 L p ) =1+ ∙ ( 5−0.5∙ 0.58 ) =5.72(4.95)
L 52
D.Relația lui Bae şi Bayrak (ACI 2008):

Lp A
h [
= 0.3
N
N0 ( ) ( )
+3 s −0.1
Ac
L
h
+0.25(4.96)
]( )
Lp 15000 1847 5000
900
= 0.3
[ ( ) (
20857
+3
502600
−0.1
900 )
+0.25( 4.97)
]( )
L p=858mm=d ( 4.98)

θ p =φ p ∙ L p =( φu −φ y ) L p=( 112.56−7.3 ) ∙ 10−3 ∙0.858=0.09 rad (4.99)

Δ p=θ p ∙ ( L−0.5 L p ) =0.09∙ ( 5−0.5∙ 0.858 ) =0.413 m=413 mm (4.100)

Δ u=Δ y + Δ p=60.8+ 413=474 mm(4.101)

Lp 3 ( 15.42−1 ) 0.858
μ Δ=1+3 ( μφ −1 ) ∙ 2
∙ ( L−0.5 L p ) =1+ ∙ ( 5−0.5∙ 0.858 ) =7.8(4.102)
L 52
E.Relație EC 8:
Lv d ∙f
L p= +0.2 h+0.11 ∙ bl y (4.103)
30 √f c
Ȋn care Lv =M /V =V ∙ L/V =L=5 m(4.104)

78
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

5000 28∙ 300


L p= + 0.2∙ 900+0.11 ∙ =480 mm=0.56 d( 4.105)
30 √ 47.7
θ p =φ p ∙ L p =( φu −φ y ) L p=( 112.56−7.3 ) ∙ 10−3 ∙0.480=0.05 rad (4.106)

Δ p=θ p ∙ ( L−0.5 L p ) =0.05∙ ( 5−0.5 ∙0.48 )=0.238 m(4.107)

Δ u=Δ y + Δ p=60.8+238=299 mm(4.108)

Lp 3 ( 15.42−1 ) 0.48
μ Δ=1+3 ( μφ −1 ) ∙ 2
∙ ( L−0.5 L p ) =1+ ∙ ( 5−0.5∙ 0.48 ) =4.91( 4.109)
L 52
Ȋn fine,este prezentată diagrama P-Δ obținută utilizând programul Response2000:
Fig 4.12:Curba P-Δ
P-Δ Response2000 obținută utilizând
P-Δ Response Response2000 şi
250
Δy Resp valorile Δy şi Δu-
evaluate cf. relațiilor
200 Δu Resp
168 din literatura de
200 Δy manual specialitate
150 Δu Baker
N [kN]

Δu Park&Priestley
100 '82
Δu Park&Priestley
50 '87
Δu Paulay&Priestley
0 Δu Bae&Bayrak
0 50 100 150 200 250 300 350 400 450 500
Δu EC8
Δ [mm]

Din figura 4.12 putem observa că două dintre relațiile date pentru lungimea
articulației plastice conduc la valori ale deplasării ultime mai mari decât deplasarea ultimă
obținută utilizând programul de calcul structural.De altfel relația lui Park şi Priestley revizuită
este conform studiilor acestora valabilă în intervalul de forță axială cuprins între 0.2 ∙ f c ∙ Ac şi
0.6 ∙ f c ∙ A c.Cele două limite corespund următoarelor valori ale forței axiale:

0.2 ∙ f c ∙ Ac =0.2∙ 47.7 ∙ 5026 ∙102 ∙10−3=4767 kN

79
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

0.6 ∙ f c ∙ A c =0.6 ∙ 47.7 ∙5026 ∙ 102 ∙10−3=14293 kN

Aşadar,valoarea de forță axială egală cu N=15000 kN nu se încadrează în intervalul de


valori recomandate pentru o estimare precisă a lungimii articulației plastice,de unde şi faptul că
deplasarea ultimă rezultată în acest caz se poziționează puțin în afara curbei P-Δ.
Ȋn fine,în tabelele 4.1 şi 4.2 sunt listate valorile lungimilor de articulație
plastică,exprimate în funcție de înățimea utilă a secțiunii,şi valorile deplasărilor ultime şi
coeficienților de ductilitate asociate acestor lungimi.

Tabelul 4.1: Valori Lp;Δu şi μΔ obținute pentru grinda simplu armată.

Autor Lp (d) Δu [mm] μΔ


Baker d 110 2.33
Mattock 1,67d 149 3.17
Corley d 110 2.33
Mattock
d 110 2.33
revizuit
Response - 57.8 1.29

Tabelul 4.2: Valori Lp;Δu şi μΔ obținute pentru stâlpul cu secțiune circulară.

Autor Lp (d) Δu [mm] μΔ


Baker 0.42d 249 4,10
Park&Priestley '82 0.44d 252 4,14
Park&Priestley '87 0.79d 392 6,45
Paulay&Priestley 0.69d 348 5,72
Bae&Bayrak d 474 7,80
EC8 0.56d 299 4,92
Response - 295 3,93

CAPITOLUL 5 – CONCLUZII

5.1 CONCLUZII PRIVIND LUNGIMILE DE ARTICULAȚII PLASTICE

5.1.1 Utilizarea unei anumite relații pentru estimarea lungimii de articulație plastică trebuie să
țină seamă de limitările pe care acestea le pot avea, cu referire la tipul elementelor structurale

80
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

pentru care au fost obținute, intervalul de forță axială, procentul de armare longitudinal sau
raportul L/h pentru care aplicarea formulei conduce la valori plauzibile, şi nu viciate;

5.1.2 S-a stabilit importanța influenței nivelului de forță axială asupra lungimii de articulație
plastică la stâlpii din beton armat; specimenele testate experimental au evidențiat creşteri ale
acestei lungimi pentru valorile mai mari ale forței axiale.

5.1.3 S-a stabilit importanța influenței raportului dintre deschiderea “L” şi înălțimea secțiunii
transversale “h” asupra lungimii de articulație plastică la stâlpii din beton armat;aceasta creşte
proporțional cu raportul L/h,pentru un nivel dat al forței axiale. Pentru niveluri reduse ale forței
axiale (aproximativ 20% din capacitate) , creşterea observată pentru lp la creşterea raportului L/h
este nesemnificativă.De asemenea,s-a constatat că rata de creştere a l p cu forța axială este mică în
cazul unor rapoarte L/h cuprinse între 2 şi 3, dar devine semnificativă pentru rapoarte L/h mai
mari.De aici s-a identificat şi cauza pentru care mai multi cercetători,testând specimene cu
rapoarte L/h ≈ 2,au susținut în mod eronat că lungimea articulației plastice nu depinde de nivelul
forței axiale.

5.1.3 S-a stabilit importanța influenței procentului de armătură întinsă, cuantificat prin
A s− A ' s
intermediul raportului ,asupra lungimii de articulație plastică;deşi rezultatele obținute pe
Ab
grinzi de mai mulți cercetători au fost contradictorii-Mattock a identificat o relație de direct
proporționalitate,în timp ce Mendis una de invers proporționalitate, rezultatele încercărilor
efectuate pe stâlpi din beton armat au evidențiat faptul că prin creşterea procentului ρ l de armare
longitudinal, lungimea articulației plastice creşte de asemenea, indiferent de nivelul forței axiale.

5.2 CONCLUZII PRIVIND INFLUENȚA INTERACȚIUNII TEREN-STRUCTURĂ ASUPRA


RĂSPUNSULUI INELASTIC AL ELEMENTELOR STRUCTURALE

5.2.1 Pe baza spectrelor de proiectare date în coduri,s-a demonstrat faptul că o creştere a


perioadei proprii de vibrație,ca urmare a considerării efectului ITS ,nu conduce în mod necesar la
un răspuns favorabil al structurii,ci că ignorarea acestor efecte,în baza presupunerii că astfel s-ar
obține o simplificare în favoarea siguranței,poate conduce la situații riscante în proiectare.

5.2.2 Reprezentarea spectrelor medii de răspuns obținute pentru înregistrări ale mişcării
seismice pe terenuri moi,fără o normalizare adecvată a perioadei de vibrație,poate conduce la
erori de interpretare.

5.2.3 Cerința de ductilitate a structurilor cu rezemare fixă nu este întotdeauna o funcție


descrescătoare de perioadă;analize ale mişcărilor seismice pe terenuri moi au evidențiat tendințe
de creştere la perioade structurale mai mari decât perioada predominantă a mişcării.
5.2.4 Efectele fenomenului de interacțiune teren-structură de natură seismică ,asupra stâlpilor
cu comportare inelastică,fundați pe terenuri moi, pot cauza creşteri semnificative ale cerinței de
ductilitate,funcție de caracteristicile mişcării si ale structurii.

81
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

BIBLIOGRAFIE

[1] Paulay, T, and Priestley, M. J. N., Seismic Design of Reinforced Concrete and Masonry
Buildings, John Wiley and Sons, New York, 1992;

82
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

[2] Baker, A. L. L., Ultimate Load Theory Applied 10 the Design ofReinforced and Prestressed
Concrete Frames, Concrete Publications Ltd.,London, UK, 1956;
[3] Mattock, A. H., ''Rotational Capacity of Hinging Regions in Reinforced Concrete Beams,"
Flexural Mechanics of Reinforced Concrete, SP-12,American Concrete Institute, Farmington
Hills, MI, 1964;
[4] Corley, W. G., "Rotational Capacity of Reinforced Concrete Beams,"Journal of the
Structural Division, ASCE, V. 92, No. ST5, Oct. 1966;
[5]Park, R.; Priestley, M. J. N.; and Gill, W. D., "Ductility of Square-Confined Concrete
Columns," Journal of Structural Division, ASCE, V. 108,No. ST4, 1982;
[6] Mander, P. (1998) “Capacity Spectrum Method based on Inelastic Demand Spectra”. IKPIR
Report EE-3/98,University of Ljubljana, Slovenia;
[7] Priestley, M. J. N., and Park, R., "Strength and Ductility of ConcreteBridge Columns Under
Seismic Loading," ACI Structural Journal, V. 84,No. I, Jan.-Feb. 1987;
[8] Sakai, K., and Sheikh, S. A., "What Do We Know about Confinement in Reinforced Concrete
Columns? (A Critical Review of Previous Work and Code Provisions)," ACI Structural Journal,
V. 86, No.2, Mar.-Apr. 1989;
[9] Paulay, T, and Priestley, M. J. N., Seismic Design of Reinforced Concrete and Masonry
Buildings, John Wiley and Sons, New York, 1992;
[10] Sheikh, S. A., and Khoury, S. S., "Confined Concrete Columns with Stubs," ACI Structural
Journal, V. 90, No.4, July-Aug. 1993;
[11]Mendis, P., "Plastic Hinge Lengths of Normal and High-Strength Concrete in Flexure,"
Advances in Structural Engineering, V. 4, No.4, Oct.2001;
[12] Bae S.,and Bayrak O. ”Plastic hinge length of reinforced concrete colums”,ACI Structural
Journal,May/June 2008;
[13]Newmark, N. M. and Hall, W. J. (1973) “Seismic design criteria for nuclear reactor
facilities,"Report No. 46, Building Pmctices for Disaster Mitigation National Bureau of-
Standards,- US Department of Commerce;
[14]Riddell,R. and Newmark,N,M 1979 “Statistical analysis of the response of nonlinear systems
subjected to earthquakes” Report SRS 468,University of Illinois.USA.
[15] Miranda, E. and 'Bertero, V. [I9941 "Evaluation of strength reduction factors of earthquake-
resistant design," Earthq. spectra 10(2);
[16] NEHRP [1997] "Recommended provisions for seismic regulations for new buildings and
other structures," Parts 1 and 2, Building Seismic Safety Council, Washington DC;
[17] ATC-3 [1978] "Tentative provisions for the development of seismic regulations of
buildings:a cooperative effort with the design profession, building code interests, and the
research community," National Bureau of Standards, Washington DC.
[18] George Mylonakisa; George Gazetas “Seismic soil-structure interaction: beneficial or
detrimental?” Department of Civil Engineering, City University of New York, New York, NY
10031, USA

83
Lucrare de Disertație
Masterat Inginerie Structurală

[19] Ciampoli, M. and Pinto, P. E. [1995] "Effects of soil-structure interaction on inelastic


seismic response of bridge piers," J. Struct. Engrg. ASCE 121(5);
[20] EC8, (1994) “Eurocode 8 : Design Provisions for earthquake resistance of structures”.

84