I.

REPERE ISTORICE PRIVIND STUDIILE

FITOPLANCTONULUI ÎN MAREA NEAGRĂ ȘI LA
LITORALUL ROMÂNESC

Cercetările referitoare la algele unicelulare planctonice datează încă din secolul al XIX-lea,
când Schaarschmidt, profesor la Universitatea din Cluj, a descris unele specii marine din
dreptul oraşului Constanţa (Porumb, 1999/2000).

O etapă mai importantă din punct de vedere calitativ a fost publicarea de către Teodorescu,
în 1907 a studiului intitulat „Matériaux pour la flore algologique en Roumanie”. În această
lucrare, autorul subliniază mai mult de 40 de specii de alge unicelulare. Revizuirea grupului de
specii de diatomee incluse în studiul realizat de Theodorescu a fost făcută de Tarnavschi şi
Olteanu (1960).

În 1933, Borcea a publicat o listă a principalelor vietăți pe care le-a întâlnit în apele de
mică adâncime de la Agigea; alături de speciile de nevertebrate, autorul citează, de asemenea,
specii fitoplanctonice.

Studiile privind sistematica microfitelor planctonice au început în 1954. Acestea dau

informaţii cu privire la structura calitativă a fitoplanctonului, mai puţin despre dezvoltarea lor
cantitativă (Vasilescu- Marinescu, 1957; Negrea, 1958, 1960; Vintilă, 1962).

Abia din 1958-1960 putem vorbi despre o cercetare amănunțită a fitoplanctonului în apele
noastre. În unele articole Skolka, a menţionat cele mai importante specii şi unele date privind
cantităţile lor. În 1960, în colaborare cu Petran, el a descris un fenomen de „înflorire” cu
Mesodinium rubrum; în 1964, acelaşi autor, în colaborare cu Petrova, a raportat un astfel de
fenomen răspândit atât în apele româneşti cât și în cele bulgărești, înflorire cauzată de
Nitzschia seriata. Consecinţele acestui fenomen asupra pescuitului marin au fost discutate într-
o altă notă (Skolka și Cautiș, 1971).

1
 În alte publicaţii s-a demonstrat rolul stratificării pe verticală a maselor de apă în
distribuția fitoplanctonului (Skolka, 1964; Skolka şi Șelariu, 1966), influenţa Dunării asupra
dezvoltării calitative şi cantitative a acestuia (Skolka, 1968), relaţia dintre transparența apei şi
cantitatea de fitoplancton (Skolka, 1965), regimul de lumină şi influenţa sa asupra dezvoltării
algelor planctonice (Skolka, 1968; Skolka şi Vasiliu, 1968).

Alte articole publicate de Skolka au fost despre pigmenţii asimilatori (1964, 1968) şi
anumite specii indicatoare ale maselor de apă din Marea Neagră (1970). Analiza contribuţiei
speciilor de origine ponto-caspică în constituția fitoplanctonului a fost făcută într-o notă
publicată de el în 1977 (Porumb, 1999/2000).

Rezultatele obţinute despre fitoplanctonul din apele platformei continentale românești au

fost expuse de către Skolka, de asemenea, în teza sa de doctorat, „Variaţiile cantitative ale
fitoplanctonului de-a lungul platformei continentale a Mării Negre între 20 şi 200 m
adâncime”.

În aceeaşi perioadă, alţi autori au studiat compoziţia calitativă a diatomeelor (Șerbănescu,

1956, 1960), dinamica fitoplanctonului în apa de mică adâncime din zona Agigea (Șerbănescu
şi Skolka, 1965; Mihnea, 1969). Vintilă (1960) şi Vintilă şi Margineanu (1960) au studiat
importanța planctonului (fito- şi zooplanctonului), pentru prognoza de pescuit costier.

În timpul ultimelor decenii, cercetarea fitoplanctonului a fost continuată de către Bodeanu

(Porumb, 1999/2000). Aspectele studiate sunt variate, începând cu compoziția fitoplanctonului
şi particularitățile de distribuţie ale acestuia (Bodeanu, 1964-1969). În alte articole, autorul a
prezentat concluziile sale asupra dinamicii de dezvoltare anuală şi sezonieră a fitoplanctonului,
distribuţia spațio-temporală a cantităţii sale și producţia fitoplanctonului (Bodeanu, 1966-
1988; Bodeanu et al, 1988 - 1989). Aceste aspecte au fost analizate, de asemenea, într-o
lucrare a lui Roban (1973).

În alte publicații, Bodeanu a studiat relaţia dintre distribuţia fitoplanctonului şi condiţiile

de mediu (circulaţia maselor de apă, conţinutul de săruri biogene, influenţa antropică). El face,
de asemenea, cercetări privind influenţa de apă dulce asupra compoziţiei fitoplanctonului în
apele de coastă. Concluziile sale au fost folosite în proiectul de deschidere a canalului Dunăre
- Marea Neagră, la Agigea (Bodeanu, 1976).

2
 În colaborare cu Gomoiu (1964), Bodeanu a cercetat importanţa microfitelor planctonice
ca sursă de hrană pentru anumite specii de moluşte; un subiect similar a fost tratat şi de
Gomoiu și Ușurelu în 1979.

Fenomenul de „înflorire” a fitoplanctonului a fost studiat de către Bodeanu încă din '60. El
a subliniat importanţa diatomeelor (Nitzschia seriata) și a dinoflagelatelor (Goniaulax
polygramma, Prorocentrum cordatum) în producerea înfloririlor și a cauzelor care le provoacă
(Bodeanu și Chirilă, 1960; Bodeanu și Roban, 1975).

Intensificarea şi extinderea "înfloririlor", în timpul '70-'80, eutrofizarea, poluarea Mării

Neagre, au fost abordate de autori în mai multe lucrari (Bodeanu, 1983, 1984 , 1987, 1988,
1989, 1993; Bodeanu şi Roban, 1989; Bodeanu şi Küner, 1980; Mihnea, 1980).

S-au inregistrat mai multe fenomene de "înflorire" în timpul deceniilor 7 - 9 ale secolului
al XX-lea şi speciile care le-au produs sunt, în primul rând dinoflagelatele, dar, de asemenea,
și alte grupuri mai mici din timpul deceniile anterioare: Euglenophyta, Chlorophyta ,
Chrysophyta.

Producţia algelor planctonice unicelulare a fost studiată de către Bologa, folosind metoda
pigmenţilor asimilatori (între 1977 şi 1980) sau ciclul 14C (1980-1988).

Printre lucrările publicate în anii din penultimul deceniu, Mihnea (1996), a descris noi
specii fitoplanctonice care au pătruns recent în Marea Neagră. Merită a fi menționată și
publicația „Tratat de algologie”, în patru volume (1978-1981), sub redacţia Péterfi şi Ionescu
(primele trei volume) şi Ionescu şi Péterfi (al patrulea) (Porumb, 1999/2000).

În ultimul deceniu, studiile de fitoplancton au fost continuate de Boicenco, Bodeanu,

Sburlea, Popa, Bologa, Gomoiu care au publicat diverse studii referitoare la structura
cantitativă și dinamica fitoplanctonului (2004), structura biodiversității litoralului românesc al
Mării Negre (2006) în revista Cercetări Marine, revistă care apare anual, în urma
Simpozionului Internațional dedicat Mării Negre (30 octombrie).

În 2010, Boicenco a publicat în Analele Universității Ovidius, seria Biologie – Ecologie,

un studiu despre dinamica spațio-temporală a compoziției și abundenței fitoplanctonului de la
țărmul românesc al Mării Negre.