Proiectele secrete naziste de farfurii zburătoare: Vril1, V7 şi Haunebu 1!

Ele foloseau doar

energia gravitaţiei! De aici provin OZN-urile pe care le vedem pe cer în ultimii 70 de ani!
Pagina oficiala de Facebook a siteului: Universul by Lovendal
Articol scris de: Lovendal | -8,408 vizualizari- | Marti, 6 Ian 2015 | 17:59 | No
Comments | Categorie: Conspiratii si Societati secrete, Noutati

Într-un articol mai vechi (din 2010 –

Deţineau naziştii un program secret de fabricare a OZN-urilor?) vorbeam despre
posibilitatea ca naziştii să fi construit prototipurile de OZN-uri pe care le-am văzut pe Pământ
după cel de-al doilea război mondial. În articolul prezent, încerc să ofer mai multe detalii.

La începutul sec.XX, în Germania s-a format o serie de societăţi oculte, care îşi aveau rădăcinile
într-un amestec ciudat de politică, ocultism şi ştiinţă, care aveau în cele din urmă să susţină
mişcarea nazistă ce tocmai apăruse. Dintre aceste mişcări amintim “Noii templieri” şi “Thule”.
Despre Thule puteţi citi mai multe într-un articol pe care l-am publicat în 2008 (Societatea
Thule: misterioasa sectă de pe vremea lui Hitler).

Prin 1919, membri ai Societăţii Thule au format o ramură a acesteia, numită Societatea Vril sau
Loja Luminoasă. Societatea Vril s-a inspirat dintr-un roman din secolul al XlX-lea, scris de
Bulwer-Lytton şi intitulat „Rasa care vine”, în care o rasă misterioasă de super-oameni subterani
era descrisă ca având puteri supranaturale, inclusiv un tip puternic de energie electromagnetică,
numită vril. Membrii Societăţii Vril credeau că vril-ul nu era science-fiction, ci o forţă energetică
reală, care putea fi stăpânită prin metode paranormale.

Prima farfurie zburătoare nazistă a fost realizată pe la mijlocul anilor 20 şi învingea

gravitaţia!

În 1920, dr. W.O. Schumann, membru al Societăţii Vril şi om de ştiinţă specializat în studiul
energiei alternative, a contactat-o pe Maria Orschitsch, unul dintre cele mai celebre medium-uri
ale perioadei. Într-o serie de şedinţe cu membri ai Societăţii Vril, Maria Orschitsch a pretins că
intra în legătură cu „zei” care-i dădeau instrucţiuni cum să folosească puterea vril-ului ca să
construiască o maşină zburătoare interdimensională. Aceste mesaje telepatice, Maria pretindea că
le primea din jurul stelei Aldebaran, un sistem solar aflat la 68 de ani-lumină depărtare faţă de
Pământ, în constelația Taurului. Despre planurile detaliate ale construcţiei unei farfurii
zburătoare în urma planurilor date de “zeii” de pe Aldebaran, găsiţi mai multe detalii interesante
într-un articol extrem de interesant pe care l-am scris în iunie 2014 (Societatea mistico-nazistă
Vril a primit de la extratereştrii de pe Aldebaran schema unei farfurii zburătoare
interstelare! Nava a fost construită de nazişti şi Hitler a fugit spre steaua Aldebaran în
1945!).

Oricât de fantastică pare această poveste, după spusele istoricului german în probleme de aviaţie
Henry Stevens, informaţiile pe care Orschitsch pretindea că le primea de la aceşti zei au dus
efectiv la construcţia unei maşini zburătoare în formă de disc.

Iniţial, membrii Societăţii Vril au crezut că intrau în contact spiritual cu un fel de zei sau creaturi
din altă dimensiune. Mai târziu, ei s-au gândit că informaţia era primită de la extratereştri care le
dădeau instrucţiuni pentru construcţia unei maşini interdimensionale. În esenţă, nava urma să
funcţioneze pe baza interacţiunii dintre două câmpuri magnetice rotitoare – nu numai alternative.
Ei credeau că această interacţiune avea să facă nava, şi chiar întreaga regiune, să funcţioneze în
afara legilor fizicii cărora ne supunem cu toţii. Cu alte cuvinte, ei credeau că puteau învinge
gravitaţia; într-adevăr, Societatea Vril a reuşit să construiască această maşină la mijlocul anului
1920, şi aparatul a zburat.

Proiectul secret nazist Vril 1

Într-un articol despre proiectul farfuriilor zburătoare electromagnetice germane pentru numărul
din august 1944 al lui “ZeitenSchrift“, cercetătoarea Ursula Seiler-Spielmann scria că, după
succesul primei levitaţii, dr. Schumann a continuat să muncească la îmbunătăţiri ale
dispozitivului cu energie electromagnetică, aşa numitul lui aparat pe bază de vril, iar în 1934 a
terminat prima lui farfurie zburătoare experimentală, presupusă a avea la bază efectul anti-
gravitaţiei, navă ce a fost numită Vril 1.

Primul zbor cu pilot la bord a avut loc în 1934. Un om numit Luther Veitz a zburat cu această
navă, dar în condiţii nu prea bune… Era dificil de dirijat. Veitz a aterizat forţat şi a fugit de lângă
maşinărie, care s-a autodistrus. Dar în acel moment, ei ştiau că ajunseseră undeva. Cercetarea
Ursulei Seiler Spielmann a adus probe serioase că succesul limitat al lui Vril 1 a fost începutul
unui proiect german pentru farfurii zburătoare finanţat de guvern pentru o perioadă de 10 ani,
proiect care avea să se încheie abia după ce naziştii erau alungaţi de la putere, la sfârşitul celui
de-al doilea război mondial.

Prima mare navă extraterestră construită în Germania, Haunebu 1

În timpul acestei perioade de zece ani, se presupune că membrii Societăţii Vril au fost primul
grup care a încercat să copieze o navă extraterestră. Un scriitor german, John Von Helsing,
descrie descoperirea unei farfurii zburătoare prăbuşită în Pădurea Neagră în 1936 şi spune că
tehnologia acesteia a fost luată şi combinată cu informaţiile pe care Societatea Vril le primise de
la medium, rezultând un nou proiect, numit Haunebu”. Se spune că Haunebu 1 a fost prima navă
extraterestră mare construită în Germania. Conform unor planuri presupus a fi scoase din dosare
secrete ale SS-ului, Haunebu 1 avea aproximativ douăzeci şi cinci de metri diametru şi se pare că
s-a ridicat pentru prima dată de la sol în augut 1939, cu numai câteva săptămâni înainte de
izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Farfurie zburătoare nazistă, bazată pe vibraţiile Cosmosului

Mai mult, se pare că dr. Schumann şi Societatea Vril nu au fost singurii care au lucrat la
proiectarea unei farfurii zburătoare, având la bază planuri paranormale. Tot în 1939, fizicianul
german Victor Schauberger a realizat un proiect pentru o farfurie zburătoare care să folosească o
energie despre care el spunea că putea fi extrasă din vibraţiile tonale, sau „armonicile”
cosmosului. Oricât de absurdă pare această teorie, cercetarea lui Schauberger a atras atenţia lui
Adolf Hitler, care s-a oferit să asigure fonduri pentru construirea farfuriei anti-gravitaţionale a
acestuia. Dar Schauberger, care era un pacifist convins, l-a refuzat pe Hitler. El era interesat să
dezvolte o tehnologie care să fie în armonie cu natura, nu care să o distrugă. Nu se ştie dacă
planurile lui Schuberger au părăsit vreodată planşeta lui de desen sau nu.

Alte proiecte de farfurii zburătoare naziste: nava V7

Totuşi, poate bazându-se pe succesul limitat al lui Vrii 1 şi Haunebu 1, în timpul celui de-al
doilea război mondial alţi oameni de ştiinţă, fizicieni şi proiectanţi de avioane germani, printre
care Andreas Epps, Rudolph Schriever şi Richard Miethe, au început să lucreze la proiecte de
farfurii zburătoare cu energie electromagnetică şi convenţională. Aceşti proiectanţi nu au pretins
că primiseră cunoştinţe directe de la extratereştri sau că fuseseră implicaţi în copierea farfuriilor
zburătoare prăbuşite, şi totuşi munca lor a mers îndeaproape pe urmele maşinilor vril anterioare,
iar multe dintre planurile acestor farfurii zburătoare germane sunt remarcabil de similare ca
design cu Vril 1 şi Haunebu 1.

Chiar înainte de sfârşitul celui de-al doilea război mondial, dr. Richard Miethe a pretins nu
numai că a făcut să plutească o farfurie zburătoare imensă, dar şi că aceasta a zburat la altitudine
mare şi cu viteză mare. Nava, având numele de cod V7, se spune că a fost lansată în 1944, în
Cehoslovacia, în Praga ocupată de nemţi. O dovadă posibilă că farfuria zburătoare a zburat
efectiv ar putea fi un memorandum adresat lui Hitler, se pare scris de dr. Miethe, în care scria:
„Astăzi, sub conducerea mea directă şi în prezenţa a doi ofiţeri, a fost testată V7 pe cerul
Balticii. La primul test de zbor, a zburat la 23.800 de metri înălţime, iar la al doilea la 24.200 de
metri. Poate funcţiona şi cu energie neconvenţională”. Aluzia doctorului Miethe la „energia
neconvenţională” pare să fie o referinţă voalată la genul de antigravitaţie sau putere vrii care
declanşaseră mişcarea germană a farfuriilor zburătoare.

Alte dovezi ale programului” german de construcţie a farfuriilor zburătoare pot fi găsite în cartea
“Arme secrete germane în al doilea război mondial”, publicată în 1955. În capitolul intitulat
Farfurii zburătoare, autorul Rudolf Lusar scrie: „Încet-încet, iese la iveală adevărul că în timpul
războiului cercetători şi oameni de ştiinţă germani au făcut primele mişcări în direcţia
„farfuriilor zburătoare”. Ei au construit şi testat astfel de dispozitive aproape miraculoase.
Miethe a realizat o farfurie în formă de disc cu diametrul de patruzeci şi doi de metri, în care au
fost introduse avioane ajustabili. Schriever şi Habermohl… au decolat cu primul „disc
zburător” pe 14 februarie 1945. În trei minute au ajuns la o altitudine de 12.400 de metri şi au
atins o viteză de 2000 km/oră în zbor orizontal (!)”.

Au mai supravieţuit planurile naziste de farfurii zburătoare?

Ce s-a întâmplat cu Vril 1, V7 şi alte nave care e posibil să fi conţinut tehnologie extraterestră?
Majoritatea prototipurilor şi planurilor au fost distruse, deseori de chiar creatorii lor. În Praga,
cercetătorul Schriever avea un mic aeroport cu tehnicieni şi hangare, dedicate în totalitate lui şi
muncii lui. Într-o zi din 1945, Armata Roşie ajunsese la marginea Pragăi. Schriever şi oamenii
lui puteau să audă exploziile şi să vadă focurile, aşa că au decis că totul era pierdut. Trupele
germane de acolo le spuseseră că urmau să plece, aşa că Schriever şi doi asistenţi ai lui au împins
farfuria lor zburătoare prototip pe pistă şi au aruncat-o în aer. Schriever şi-a strâns planurile, şi-a
urcat familia într-un BMW şi a pornit spre vest, unde s-a ascuns. La scurt timp după aceea,
cineva i-a spart portbagajul maşinii şi a furat planurile lui V7; încercările ulterioare de refacere a
planurilor din amintiri au eşuat.

Planurile şi poate şi prototipurile care nu au fost distruse sau furate este posibil să fi fost
confiscate de Aliaţi, care au traversat Germania în aprilie 1945, strângând tot materialul militar
pe care-l găseau. Patentele germane erau luate de Aliaţi, ca pradă de război şi erau încărcate în
vagoane de marfă – treizeci de vagoane pline cu patente pentru arme, tehnologie tranzistorizată,
dispozitive cu energie neconvenţională, ulei sintetic şi farfurii zburătoare.

Oare a supravieţuit vreunul dintre aceste prototipuri? A nu se uita că sfârşitul celui de-al doilea
război mondial marchează şi începutul nebuniei farfuriilor zburătoare americane şi o avalanşă de
rapoarte despre aterizări ale extratereştrilor. Dintre aceste rapoarte, cel mai celebru caz OZN din
istorie este presupusa prăbuşire a unei farfurii zburătoare în apropiere de Roswell, New Mexico.
Oare nava de la Roswell era o V7 refăcută, care se defectase? Oare oamenii de ştiinţă germani,
acum răspândiţi prin lume, continuau să construiască maşinării cu energie vril?

Haunebu și Vril – farfuriile zburătoare

naziste ale celui de-al Treilea Reich
Scris de
Departamentul Zamolxe România (DZR)
pe sâmbătă, 6 iunie 2015Publicat în: Știință

by
0
inDistribuiți

“Există de asemenea nenumărate informatii despre navele în formă de „farfurii zburătoare”

construite de nazişti înainte şi în timpul războiului, în cadrul unor programe controlate de
societăţile Thule, Vril şi Soarele Negru .

Cercetătorul german Jan van Helsing şi mulţi alţii au descris o parte din tehnologia produsă după
anul 1934, inclusiv bombardierul Vril-1, Vril-7 (vezi secţiunea cu ilustraţii) şi aeronavele
Haunebu 1, 2 şi 3.

Aliaţii numeau aceste aeronave foo-fighters (n.n. aprox: bombardiere ciudate). Wendell C.
Stevens, pilot în forţele aeriene ale Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi
la ora actuală investigator al fenomenului OZN, povesteşte că aceste foo-fighters aveau culori ce
alternau între cenuşiu-verde şi roşu-portocaliu. Ele s-au apropiat la numai cinci metri de
aeronava sa, după care au rămas nemişcate.

A fost imposibil să scape de ele sau să le atace şi şi-a pus problema să se întoarcă la bază sau să
aterizeze. Helsing include în cartea sa şi fotografii ale acestei aeronave, confirmate şi de alţi
cercetători. Există însă un documentar video pe care îl consider foarte interesant, intitulat OZN-
urile – Secretele celui de-al Treilea Reich, în care cercetătorul Vladimir Terziski prezintă o
sumedenie de dovezi. Se pare că farfuriile zburătoare germane aveau foarte multe probleme
tehnice, care au fost corectate abia după război.

Potrivit mai multor cercetători în domeniu, în anul 1938 a avut loc o expediţie germană în
Antarctica, pe transportorul aerian Schwabenland. Nemţii au declarat o regiune de 600.000 de
kilometri care includea munţi şi lacuri neacoperite de gheaţă teritoriu german. Ei au numit acest
teritoriu Neuschwabenland (Noua Swabia) şi l-au transformat într-o imensă bază militară nazistă.
În anul 1947 a avut loc ciudata misiune în Antarctica a amiralului E. Byrd, omul care a pătruns în
interiorul pământului pe la amândoi polii. Acesta a luat cu el 4000 de soldaţi şi un transportor
aerian complet echipat. După opt săptămâni soldate cu pierderi grele, aceştia au reuşit să revină
în ţară.

OZN-urile Naziste Hanebu

Ce s-a întâmplat cu exactitate în Antarctica rămâne un mister până astăzi, dar Byrd avea să
declare public mai târziu că în cazul unui nou război, umanitatea ar trebui să se aştepte la atacuri
din partea unor avioane care pot zbura de la un pol la altul. A adăugat că în Antarctica există o
civilizaţie avansată, care dispune de o tehnologie mult superioară celei existente la ora aceea pe
pământ şi care s-a aliat cu SS-ul german.”[1]

De ce nu au câştigat în acest caz naziştii războiul? Mai întâi de toate, se pare că a existat un
conflict în interiorul societăţilor secrete naziste. În al doilea rând, tehnologia „farfuriilor
zburătoare” era în acea vreme abia la începuturile ei, fiind încă departe de perfecţiune. După
părerea mea, răspunsul cel mai simplu la întrebarea: „De ce nu au câştigat germanii războiul?”
este: „Pentru că acest lucru nu trebuia să se întâmple”.

Reptilienii din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni îi manipulau, dar operau şi prin
intermediul taberei opuse. Îşi doreau un război, aşa că au manipulat ambele tabere, obţinând ce
şi-au dorit. Aşa cum explic pe larg în lucrarea mea anterioară, Şi adevărul vă va face liberi,
naziştii au fost finanţaţi de aceleaşi linii genealogice care i-au finanţat şi pe Aliaţii care luptau
„împotriva” lui Hitler. Principalii finanţatori au fost Rothschild-zii, care au operat, ca de obicei,
prin intermediul agenţilor lor din Anglia, Statele Unite şi Germania. Standard Oil, compania
controlată de Rockefeller-i, era practic una cu gigantul german I.G. Farben, cel care a susţinut
întreaga maşinărie de război nazistă, dar şi lagărul de concentrare de la Auschwitz.

Tehnologia care i-a permis lui Hitler să pornească războiul după dezastrul economic de dinainte
i-a fost furnizată practic de către Standard Oil, inclusiv know-how-ul necesar pentru a transforma
imensele rezerve de cărbune ale Germaniei în petrol. Alte rezerve de petrol i-au fost furnizate
Germaniei de acelaşi Standard Oil prin intermediul principalul centru financiar al Frăţiei, Elveţia.
Preşedintele companiei Standard Oil (la ora actuală Exxon) era în acea vreme William Stamps
Farish, un prieten apropiat al lui Hermann Schmitz, preşedintele I.G. Farben. Nepotul lui Farish,
William Farish III, face parte din cercul interior al lui George Bush.

Printre cei care îl vizitează acasă se numără inclusiv regina Angliei şi prinţul Philip. Farish şi
regina îşi încrucişează reciproc caii de rasă. Tatăl lui Bush, Prescott, unul din stâlpii de bază ai
societăţii Skull and Bones, a fost unul din finanţatorii lui Hitler, prin intermediul unei filiale
numită United Banking Corporation (UBC), al cărei director era. UBC a fost cel care a făcut
legătura între W.A. Harriman Company din New York (transformată după 1933 în Brown
Brothers, Harriman) şi afacerile lui Fritz Thyssen, marele antreprenor german în domeniul
oţelului şi bancher, care l-a finanţat pe Hitler începând din anii 1920. La fel ca imperiul lui J.P.
Morgan şi cel al Rockefeller-ilor, trustul lui Harriman era tutelat de Payseur-i şi de Rothschild-zi.
Aceştia din urmă controlau inclusiv I.G. Farben.

Printre membrii conducerii filialei americane a I.G. Farben se număra şi Paul Warburg, agentul
lui Payseur/Rothschild trimis în Statele Unite pentru a crea banca Rezervei Federale, lucru care
s-a şi realizat în anul 1913. Fratele său, Max Warburg, a fost bancherul lui Hitler, până când a
părăsit fără probleme Germania în anul 1938, stabilindu-se în Statele Unite. Alţi finanţatori ai lui
Hitler au fost: General Electric, o companie care avea legături financiare strânse cu Franklin
Delano Roosevelt, preşedintele care a intrat în război „împotriva” lui Hitler; Ford Motor
Company, condusă de Henry Ford, care a primit de la nemţi cea mai înaltă distincţie de onoare
acordată ne-germanilor, Marea Cruce a Vulturului German; şi International Telephone and
Telegraph (ITT), care a susţinut inclusiv efortul de război german prin intermediul bancherului
personal al lui Hitler, ofiţerul SS Kurt von Schroder.

Cel care superviza tot acest efort concentrat de finanţare a lui Hitler a fost Montagu Norman
(Com 300), Guvernatorul Băncii Angliei controlată de Rothschild-zi. Norman era asociat cu
Hjalmar Schact, cel care avea să devină consilierul financiar personal al lui Hitler şi preşedintele
băncii germane Reichsbank. Cei doi erau atât de apropiaţi încât Schact şi-a numit unul dintre
nepoţi Norman. Când naziştii au invadat Cehoslovacia, Norman i-a transferat lui Hitler
echivalentul a şase milioane de lire sterline în aur cehesc, care a fost depozitat la Londra.

În treacăt fie vorba, cele două semnături care confirmă numirea lui Schact în funcţia de
preşedinte al Reichsbank, la data de 17 martie 1933, au fost cea a lui Adolf Hitler şi cea a lui
Max Warburg, omul lui Rothschild. Cei mai mulţi „evrei” cred că oameni ca Rothschild-zii sau
Warburg-ii, care pretind că sunt evrei, sunt de partea lor. Nimic nu este însă mai departe de
adevăr. Aşa cum spuneam într-un capitol anterior, aurul şi banii furaţi de băncile elveţiene de la
evreii germani conduce direct la Rothschild-zi.
Rothschild-zii şi asociaţii lor, Rockefeller-ii, Harriman-ii şi Bush-ii, s-au aflat inclusiv în spatele
programului nazist de purificare a rasei. Expertul lui Hitler în domeniul purităţii rasei era dr.
Ernst Rudin, psihiatru la Institutul Kaiser Wilhelm pentru Genealogie şi Demografie din Berlin,
unde ocupa un întreg etaj pentru cercetările sale. Finanţarea întregului proiect a fost asigurată
de… Rockefeller-i. Aceleaşi familii au finanţat şi mişcarea de eugenie al cărei scop era
purificarea genetică a rasei germane prin eliminarea celor de rasă inferioară. La ora actuală,
politicile de eugenie sunt cunoscute sub numele de „control al populaţiei”.

Organizaţia cea mai cunoscută care se ocupă cu controlul populaţiei este Planned Parenthood
(n.n. Planificarea Familială), care şi-a început activitatea sub un cu totul alt nume în cadrul
biroului londonez al Societăţii Britanice de Eugenie. Nu este de mirare că George Bush s-a
folosit de orice prilej pentru a pompa sume masive din banii contribuabililor americani şi din cei
ai Naţiunilor Unite în această organizaţie. Bush şi Henry Kissinger sunt mari adepţi ai lui
Thomas Malthus, francmason din linia genealogică a lui Darwin, care a murit în anul 1834. El a
militat pentru trierea popoarelor de alte rase decât cea albă şi a oamenilor albi „inferiori”.

La fel ca prietenul său economist, francmasonul John Stuart Mill, Malthus a afirmat că rasa
ariană cu părul blond şi ochii albaştri era darul lui Dumnezeu pentru pământeni. Poate darul
zeilor… Cei doi erau de părere că oamenii superiori aparţinând rasei albe trebuiau să controleze
rasele inferioare cu pielea întunecată. În esenţă, această filozofie nu este cu nimic diferită de cea
nazistă sau de cea a establishment-ului britanic ori american, căci cele trei curente provin de fapt
din aceeaşi sursă. De ce credeţi că au fost promovate atâtea politici care au cauzat boli, moarte şi
distrugere în Africa, Asia şi America Centrală şi de Sud? Toate fac parte din acelaşi plan.

O nouă confirmare a faptului că forţa care controla ambele tabere ale celui de-al Doilea Război
Mondial era una şi aceeaşi se referă la vasta operaţiune a serviciilor secrete americane şi
britanice numită Proiectul Paperclip (n.n. textual: Agrafa), prin care cei mai importanţi lideri
nazişti, oameni de ştiinţă, ingineri şi experţi în controlul minţii au fost scoşi în afara Germaniei
înainte de sosirea armatei aliaţilor. Toţi aceştia au fost transportaţi în America de Sud şi în
Statele Unite, pentru a-şi continua acolo munca în favoarea Agendei reptiliene.

Printre naziştii care au scăpat graţie Proiectului Paperclip s-a numărat şi criminalul în masă şi
teroristul Josef Mengele. CIA a fost creaţia serviciilor secrete britanice, şi în special a cercului
interior al acestora, cunoscut sub numele de Special Operations Executive (n.n. Serviciul pentru
Operaţii Speciale) – SOE. CIA a înlocuit organizaţia serviciilor secrete creată în timpul
războiului, Oficiul pentru Servicii Strategice (OSS), născut pe structura serviciilor secrete ale lui
Payseur. OSS-ul era condus de Bill Donovan, o marionetă a cercului Payseur-Rothschild-
Rockefeller şi fost coleg de şcoală cu Franklin Delano Roosevelt.

Profesorul de drept al lui Donovan de la Universitatea Columbia (controlată de Frăţie) a fost

Harland E. Stone, care avea să devină mai târziu Procuror General al SUA. Un alt protejat al lui
Stone a fost J. Edgar Hoover, francmason de grad 33 şi şeful de tristă reputaţie al FBI în perioada
asasinării lui Kennedy.

Deloc întâmplător, o bună parte din agenţii care au fost implicaţi în asasinarea Preşedintelui
Kennedy erau foşti agenţi OSS transferaţi la Londra în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial. Această poveste este prezentată detaliat în lucrarea lui Icke, Şi adevărul vă va face
liberi. Unul dintre aceşti agenţi era Clay Shaw, singurul om judecat pentru rolul pe care l-a jucat
în asasinarea lui Kennedy, proces prezentat şi în filmul JFK.

El a fost eliberat pentru simplul motiv că martorii împotriva lui au fost ucişi înainte de a apuca să
depună mărturie. Shaw a fost unul din consultanţii satanistului şi pupilei lui Rothschild, Winston
Churchill. La fel ca toţi agenţii OSS detaşaţi la Londra, i-a cântat în strună Lordului Victor
Rothschild, şeful neoficial al serviciilor secrete britanice.

Primul director al CIA a fost Allan Dulles. Acesta era nazist, la fel ca şi fratele său, John Foster
Dulles, numit secretar de stat în aceeaşi perioadă. Familia Dulles este o altă linie genealogică
aparţinând aristocraţiei britanice. Amândoi fraţii Dulles au fost implicaţi în Proiectul Paperclip,
alături de Henry Kissinger, un „evreu german”, mare adept al satanismului şi unul dintre cei mai
activi reptilieni. Cei doi Dulles proveneau dintr-o familie americană din sudul Statelor Unite,
proprietară de sclavi, şi erau veri cu Rockefeller-ii. Firma lor de avocatură, Sullivan and
Cromwell, gestiona afacerile în SUA ale I.G. Farben. Marele susţinător al lui Hitler, Fritz
Thyssen, i l-a prezentat pe Allan Dulles Fuhrerului.

John Foster Dulles scria „Heil Hitler” pe scrisorile pe care le trimitea clienţilor săi germani şi a
fost trimis în Germania să negocieze acordarea unor noi împrumuturi naziştilor din partea
grupului Mesei Rotunde Rothschild-Rockefeller. Împrumuturile aveau drept scop să-i ajute pe
germani să plătească daunele de război impuse de acelaşi John Foster Dulles, în calitatea sa
membru al delegaţiei americane la Conferinţa de Pace de la Versailles, din anul 1919. De aceea,
nu reprezintă nici o exagerare să afirmăm că CIA a fost o organizaţie creată de nazişti pentru
nazişti. Printre aceştia se număra şi Reinhard Gehlen, principalul spion al lui Hitler pe frontul
rusesc, căruia Allen Dulles i-a cerut mai târziu să organizeze reţeaua CIA pe teritoriul european.

Cercetătorul Noam Chomsky afirmă că Gehlen a creat o armată secretă CIA-nazistă, care şi-a
extins operaţiunile până în America Latină. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu reţeaua poliţiei
internaţionale numită Interpol. Practic, nu naziştii au pierdut războiul. Totul a fost o înscenare
controlată de aceeaşi forţă şi transformată într-o mare afacere după carnagiu, în condiţiile în care
Agenda continua să avanseze. Şi o ultimă întrebare: a murit într-adevăr Hitler în buncărul său?
Evident că nu.

Dr. Robert Dorion, directorul Institutului de Medicină Legală de pe lângă Ministerul Justiţiei din
Quebec, Montreal, a declarat că există neconcordanţe între fotografiile danturii cadavrului
atribuit lui Hitler şi nenumăratele fotografii făcute Fuhrerului în timp ce îşi ţinea discursurile (cu
gura deschisă). Structura decalajelor dintre dinţi este diferită. Hitler avea o obturaţie a unui canal
şi un dinte de porţelan pe care cadavrul nu le avea, iar puntea dentară inferioară era foarte
diferită.

Dezvoltarea farfuriilor zburatoare naziste, Haunebu si Vril !

“In anul 1213, in Germania, la poalele muntelui de la Salzburg, mai precis, mai sus de piata
Schellenberg, a avut loc intalnire intre trei tineri cavaleri templieri si o femeie splendida cu parul
blond, care li s-a prezentat acestora drept Isais. Trebuie sa fi fost vorba, dupa toate
probabilitatile, de o extraterestra, care le-a facut templierilor o marturisire.

Printre altele, era vorba despre faptul ca la scurt timp dupa cumpana dintre milenii, se va ajunge
la un intens schimb de lovituri intre fortele intunericului si ale luminii, conflict care pare ca se va
petrece mai ales in zona Germaniei.

Putin peste sapte sute de ani, in apropierea locului acestei aparitii a fost aranjata o intalnire intre
barbati si femei, care a dus mai tarziu la formarea societatii secrete Thule; ulterior, prin
colaborarea cu calugarii tibetani ai glugilor galbene si negre, de aici a luat fiinta proiectul “Al
Treilea Reich”. Daca dupa aceasta intalnire de la poalele muntelui s-a mai ajuns la o noua
intrevedere cu Isais sau cu un alt extraterestru, nu am stiinta.

In orice caz, pe atunci mai exista si societatea VRIL, o alta societate ezoterica din Germania,
infiintata in anul 1919, care deja in anii ’20 pare sa fi primit semnale mediumice si telepatice
continand cunostinte spirituale, precum si tehnice de la o grupare extraterestra. Telepatii VRIL
au primit aceste semnale printr-o scriere secreta a templierilor – un limbaj total necunoscut
mediumurilor – cu date privind construirea unui aparat de zbor.

Mesajele telepatice, conform marturiilor din scrierile VRIL, proveneau din sistemul solar
Aldebaran, care se gaseste la 68 de ani lumina distanta de Terra, in constelatia Taurului. Pentru a
nu permite aparitia unor greseli de continut, cel mai bine este sa citez din cartea lui Jan Van
Helsing, “Operatiunea Aldebaran”.

Planurile de constructie si datele tehnice pe care le-au primit mediumurile telepatice VRIL –
indiferent de unde au provenit – au fost, in orice caz, atat de precise, incat au dus la una dintre
cele mai fantastice idei din cate a gandit omul vreodata: construirea “aparatului de zbor din
cealalta lume”!

Se materializa conceptul unei “alte stiinte”. Astazi s-ar numi “forme de energie alternativa”.
Totusi, a durat mai mult de trei ani pana ce s-au apucat de proiect. In aceasta prima faza a
“celeilalte tehnici” sau a “celeilalte stiinte”, profesorul dr. W.O. Schumann, membru al
societatilor Thule si Vril, a tinut o conferinta la Universitatea Tehnica din Munchen, din care ar
trebui redate cateva fraze aici:

“Noi cunoastem in primul rand doua principii care stabilesc mersul firesc al lucrurilor: lumina
si intunericul, binele si raul, crearea si distrugerea – dupa cum stim ca electricitatea are doi
poli, plus si minus. Intotdeauna se spune: ori – ori. Aceste doua principii – sa le denumim
concret creator si distrugator – ne hotarasc, de asemenea, mijoacele tehnice…

Tot ceea ce este distrugator, este de origine satanica, tot ceea ce este edificator, de provenienta
divina… Orice tehnica bazata pe principiul exploziei sau pe cel al arderii poate fi denumita, de
aceea, “tehnica satanica”. Noua era iminenta este o era a noii tehnici divine pozitive.”[2][3]

In acelasi timp, omul de stiinta Viktor Schauberger, lucra la un proiect asemanator. Astronomul
de origine svaba, Johannes Keples, de ale carui invataturi s-a folosit Schauberger, era in posesia
invataturii secrete a pitagoreicilor, a caror stiinta a fost preluata si pastrata in secret de cavalerii
templieri. Era vorba de stiinta ce se ocupa cu studierea imploziei.

In acest caz, implozia inseamna valorificarea potentialului lumii interioare in lumea exterioara.
Membrii societatilor Thule si Vril stiau ca principiul divin este intotdeauna incurajator, ceea ce
inseamna constructiv. O tehnologie care, din contra, se bazeaza pe explozie este, de aceea,
destructiva, fiind impotriva principiului divin.

Ca urmare, se dorea crearea unei tehnologii bazate pe implozie. Teoria oscilatiei sustinuta de
catre Schauberger – principiul seriei armonicelor superioare – se leaga de stiinta ce se ocupa cu
implozia. Mai simplu, s-ar putea spune: implozie in locul exploziei! In baza cailor energetice ale
monocordului s a tehnicii imploziei se ajunge in domeniul antimateriei si prin asta la disparitia
gravitatiei.

In vara anului 1922 s-a construit prima aeronava de forma unei farfurii zburatoare, a carei
propulsie se baza pe tehnica imploziei – aparatul de zbor din lumea cealalta ! Ea se compunea
dintr-un disc cu diametrul de opt metri, deasupra caruia se gasea un disc pozitionat paralel, cu un
diametru de sase metri si jumatate, si dedesubt un alt disc cu diametrul de sapte metri si jumatate.

Aceste trei discuri aveau in centru cate o gaura ce masura 1,80 metri, in care era montat
agregatul de propulsie inalt de 2,40 metri. Jos, corpul central se termina intr-un varf de forma
conica, de la care pornea un pendul, ce ajungea pana la nivelul inferior si care era raspunzator
pentru stabilitatea aparatului. In stare activa, discul de jos si cel de sus se invarteau in directii
opuse, pentru a forma mai intai un camp de rotatie electromagnetic.

Ce rezultate a avut aceasta prima farfurie zburatoare, nu se stie. In orice caz, pe durata a doi ani
s-au facut experimente cu ea, inainte de a fi demontata si depozitata, se pare, in fabricile
Messerschmidt din Augsburg. Contributiile la finantarea acestui proiect isi fac aparitia sub
numele de cod JFM, in contabilitatile mai multor intreprinderi industriale. Cu siguranta,
mecanismul Vril provenea din aparatul de zbor din cealalta lume, care insa a fost prezentat
formal drept, “Schumann SM – Levitator”.

In principiu, “aparatul de zbor din cealalta lume”, trebuia sa produca un camp extrem de puternic
in jurul sau si in imediata apropiere, lucru care permitea transformarea zonei adiacente, impreuna
cu aparatul si utilizatorii lui, intr-un microcosmos in totalitate independent de cosmosul de
dincoace.

La intensitate maxima, acest camp ar fi total independent de toate fortele universale din jurul sau
– ca, de exemplu, gravitatia, electromagnetismul si iradierea – precum si de materia de orice fel,
si s-ar putea deplasa in voie in interiorul oricarui camp gravitational sau de alt tip, fara ca fortele
de acceleratie sa devina eficace sau sa se faca simtire.

In iulie 1934, Viktor Schauberger, a fost invitat de catre Adolf Hitler si cei mai inalti
reprezentanti ai societatilor Vril si Thule si de atunci a inceput sa colaboreze cu ei. Dupa acest
prim insucces posibil a venit si ceasul nasterii asa-numit “OZN german”, in iunie 1934. Sub
conducerea profesorului dr. W.O. Schumann si-a facut aparitia primului avion rotund
experimental, RFZ 1, pe terenul fabricii de avioane germane “Arado” din Brandenburg.

In primul si, simultan, ultimul sau zbor, s-a ridicat pe verticala pana la inaltimea de aproximativ
60 metri, apoi insa a inceput sa se clatine si sa “danseze” in aer minute in sir. Ampenajul fixat
pentru dirijarea lui “Arado 196” s-a dovedit complet ineficace. Pilotul, Lothar Waiz, a reusit cu
chiu cu vai sa aduca din nou la sol, aparatul RFZ 1, sa sara afara din el si sa se indeparteze in
fuga, inainte ca acesta sa inceapa sa se miste ca o sfarleaza, dupa care s-a rasturnat si s-a facut
ferfenita.

Acesta a fost sfarsitul aparatului RFZ 1, insemnand, pe de alta parte, inceputul aparatelor de zbor
Vril. Se mai spune ca, in Muntii Padurea Neagra, trebuie sa se fi prabusit, in jurul anilor ’30, o
farfurie zburatoare extraterestra; prin copierea planurilor ei, germanii ar fi reusit un salt evolutiv
in construirea de astfel de aparate, dar nu exista niciun fel de raport al vreunui martor si nici alte
dovezi referitoare la aceasta.

In orice caz, aparatul RFZ 2 a fost gata inca inainte de sfarsitul anului 1934, avand o propulsie
Vril si o “comanda impuls-magnet”. Masura cinci metri in diametru si avea urmatoarele
caracteristici de zbor: disparitia optica a contururilor la viteza marita si iluminatul colorat, tipic
OZN-urilor. In functie de nivelul propulsiei era: rosu, portocaliu, galben, verde, alb, albastru si
violet.

Asadar, a functionat – si in 1941, parea sa aiba o soarta remarcabila. Mai precis, a fost introdus
ca avion de recunoastere de la distanta, in acea faza de razboi numita “batalia aeriana pentru
Anglia”, adica atunci cand avioanele de vanatoare germane (standard) ME 109 s-au dovedit
incapabile pentru zborurile de recunoastere transatlantice datorita razei de actiune reduse.

La sfarsitul anului 1941, a fost fotografiat deasupra partii sudice a Atlanticului, pe cand se afla in
zbor catre crucisatorul “Atlantis” din apele antarctice. Motivul pentru care nu putea fi utilizat ca
avion de vanatoare era faptul ca, aparatul RFZ 2 nu putea sa execute decat schimbari de directie
de 90, 45 si 22, 5 grade. Incredibil, se vor gandi multi, dar schimbarile de directie in exact aceste
unghiuri speciale constituie un comportament de zbor, absolut tipic pentru asa-numitele OZN-
uri.

Dupa succesul inregistrat cu micutul RFZ 2, ca avion de recunoastere cu raza lunga de actiune,
societatea Vril a primit un teren pentru experimente in Brandenburg. La sfarsitul anului 1942 a
zburat pentru prima oara aparatul de zbor cu armament usor, Vril-vanatori-1.

El dispunea de un diametru de 11,5 metri, era un aparat de zbor cu un singur loc, cu propulsie
Schumann-Levitator si cu o “comanda impulsor-camp magnetic”. Atingea viteze de la 2.900
km/h, pana la 12.000 km/h, la viteza maxima putea sa execute schimbari de directie in unghi
drept, fara ca pilotii sa fie afectati de acest lucru, nu era conditionat de vreme si avea o capacitate
de adaptare la cosmos de 100%. S-au construit 17 aparate Vril 1 si existau, de asemenea, mai
multe variante cu doua locuri, dotate cu o cupola de sticla.
Tot la acea vreme si-a facut aparitia un proiect propriu, V-7. Sub aceasta denumire au fost
construite mai multe farfurii zburatoare, insa cu activari conventionale pe baza de reactie. In baza
planurilor lui Andreas Epp si-a facut aparitia RFZ 7, o combinatie intre un aparat de zbor care
leviteaza si propulsia cu reactie. La acesta au lucrat grupele de cercetare Schriever-Habermohl si
Miethe-Belluzo. Aparatul RFZ 7 avea un diametru de 42 de metri, dar s-a prabusit la
Spitzbergen.

Ulterior, a fost fotografiat un aparat RFZ 7, construit dupa modelul respectiv. In iulie 1941,
Schriever si Habermohl, au costruit un aparat de zbor circular, cu propulsie cu reactie, care
decola in plan vertical, dar prezentand lipsuri certe. S-a elaborat un alt “titirez zburator cu
electrogravitatie”, cu “propulsie tahionica”, care a avut mai mult succes. Apoi a urmat aparatul
RFZ 7 T, construit de Schriever, Habermohl si Belluzo, in perfecta stare de functionare.

In cadrul SS exista o grupa care studia extragerea de energie alternativa, SS-E-IV, “locul de
dezvoltare IV al Soarelui Negru” – avand ca preocupare centrala sa elimine dependenta
Germaniei de titeiul strain. SS-E-IV a dezvoltat din mecanismele Vril si din convertorul tahionic
al capitanului, Hans Coler, mecanismul Thule, care mai tarziu a fost denumit “tahionatorul
Thule”.

In luna august a anului 1939, a fost lansat primul aparat RFZ 5. Era un titirez zburator dotat cu
armament, de greutate medie, cu ciudatul nume “Haunebu I”. Avea un echipaj de opt oameni,
masura in diametru 25 metri, atingea la inceput viteza de 4.800 km/h, ajungand mai tarziu la
16.000 km/h. Era echipa cu doua tunuri, cu raza radianta KFK de 6 cm si cu patru MK 106 si
avea o capacitate cosmica de 60%.

La sfarsitul anului 1942 a fost desavarsit aparatul “Haunebu II”. Diametrul varia de la 26 metri,
la 32 metri si inaltime de la 9 metri, la 11 metri. Putea sa transporte un echipaj de la noua, pana
la douasprezece persoane, era propulsat cu un tahionator Thule si in apropierea Pamantului
atingea o viteza de 6.000 hm/h. Si aceasta nava era apta pentru zborul in cosmos si avea o
autonomie de 55 de ore de zbor.

La acea vreme existau deja planuri pentru naveta spatiala de mari dimensiuni, Vril 7, cu un
diametru de 120 metri. Putea sa transporte mai multe echipaje.

“Haunebu III”, piesa de rezistenta, cu un diametru de 21 metri, a fost terminat putin mai tarziu. A
fost pilotat si surprins pe pelicula. Putea sa transporte un echipaj de 32 de oameni, avea o
autonomie de zbor de peste opt saptamani si in zona Pamantului atingea atingea o viteza de cel
putin 7.000 km/h.

Virgil Armstrong, fost membru CIA si al Beretelor Verzi, descrie cum corpurile zboratoare
germane din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, puteau sa aterizeze si sa decoleze pe
verticala si sa-si schimbe directia in unghi drept. Ele atingeau o viteza de 3.000 km/h si avea ca
piesa de artilerie o arma cu laser – posibil asa-numitul tun cu raza radianta KSK – care putea
strapunge un blindaj de 10 cm.
Profesorul J.J. Hurtak, specialist in OZN-uri si autor al cartii “Cheile lui Enoh”, sustine ca
germanii erau preocupati sa construiasca ceea ce Aliatii denumeau “sistemul de arme minune”.
Lui Hurtak i-au picat in mana protocoale care descriau doua situatii:

– in primul rand, constructia orasului spatial, Peenemunde;

– in al doilea rand, mutarea celor mai bune tehnicieni si oameni de stiinta din Germania in SUA.

De asemenea, a mai fost pomenita si verificarea mai atenta a asa-numitelor “Foo Fighters” – a
sferelor de foc. Construirea si interventia unor asemenea obiecte de zbor le erau cunoscute, atat
de CIA, cat si de serviciul secret britanic, inca din 1942, totusi nu au fost luate in considerare
cum se cuvine. “Foo Fighters” era, de fapt, denumirea de catre Aliati tuturor aparatelor de zbor
germane ce luminau. Existau insa cu siguranta doua inventii care corespundeau termenului de
“Foo Fighters”: “Broasca testoasa zburatoare” si “Balonul de sapun”, doua lucruri total diferite,
care totusi, au fost considerate de catre Aliati ca fiind inrudite.

“Broasca testiasa zburatoare” a fost conceputa de catre SS-E-IV in -partea noua a Vienei. Forma
sa exterioara amintea de carapacea unei broaste testoase. Erau sonde zburatoare fara echipaj, care
trebuiau sa declanseze dereglari la instalatiile de aprindere electrica ale fortelor rivale. Ele aveau
montate clistroane supradezvoltate, care generau radiatii, considerate de catre cei de la SS, drept
“raze mortale”.

Intreruperea aprinderii a functionat la inceput, totusi, nu atat de bine. Mai tarziu, tehnica a suferit
unele imbunatatiri, iar un cunoscator in materie de OZN-uri va putea sa va confirme faptul ca,
intreruperea aprinderii, adica scoaterea din functiune a instalatiilor electrice, este o trasatura
tipica aparitiei unui OZN.

Wendell C. Stevens, pilot in US Air Force in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, descrie
aparatele “Foo Fighters” ca fiind cand verzi-gri, cand portocalii-rosii, apropiindu-se de avioane
pana la o distanta de cinci metri si ramanand pe pozitie. Ele nu se lasau nici prinse, nici ochite si
in general fortau escadrilele aliate sa se intoarca sau sa aterizeze.

Cu totul altceva erau “baloanele de sapun”, numite foarte des “Foo Fighters”. In privinta lor era
vorba de simple baloane in care se gaseau spirale metalice subtiri destinate deraglarii radarului
de pe avioanele rivale. Succesul acestei idei trebuie sa fi fost scazut privit prin perspectiva
efectului psihologic.

La inceputul anului 1943 s-au elaborat planurile si pentru o naveta-mama in forma de trabuc,
care trebuia sa fie construita la santierele Zeppelin – asa-numitul “aparat Andromeda” – cu o
lungime de 139 metri. Ea urma sa transporte aparate de zbor in forma de farfurie zburatoare
destinate zborurilor interstelare cu durata lunga.

De Craciunul anului 1943 a fost fixata o intalnire importanta a societatii Vril in Ostseebad
Kolberg, la care au participat si mediumurile Mari Orsic si Sigrun. Tema principala a acestei
intruniri era “Operatiunea Aldebaran”. Mediile aveau date exacte despre planetele locuite care
primesc lumina de la Soarele Aldebaranului, astfel ca s-a inceput pregatirea unei calatorii intr-
acolo.

La 2 ianuarie 1944, a avut loc o discutie intre Adolf Hitler, Heinrich Himmler, Kunkel din cadrul
societatii Vril si proefsorul dr. Schumann, membru al aceleiasi societati, la care a fost vorba
despre “Proiectul Vril”. Se viza patrunderea catre Aldebaran cu o naveta spatiala de capacitate
mare, Vril 7, numita “Odin”, printr-un canal dimensional independent de viteza luminii.

In baza documentelor “Soarelui Negru”, in iarna anului 1944 pare sa fi avut loc primul test de
zbor prin canalul dimensional. Aceasta trebuie sa fi condus aproape la un dezastru, caci
fotografiile ne arata aparatul Vril 7, dupa acest zbor, aratand “ca si cum ar fi fost plecat o suta de
ani”. Caroseria exterioara parea puternic deteriorata si era avariata in mai multe locuri.

Intre timp, insa fusesera activi si constructorii “farfuriilor conventionale” cu propulsie cu reactie.
La 14 februarie 1944, elicopterul supersonic, construit in cadrul Proiectului V-7 de catre
Schriever si Habermohl, prevazut cu 12 turboagregate BMW 028, a efectuat zborul-test spre
Peenemunde sub comanda pilotului de incercare Joachim Roehlike.

Viteza de decolare pe verticala era de 800 m/min. Aparatul ajungea la o inaltime de 24.000 metri
si in zborul orizontal la o viteza de 2.200 km/h. Putea, de asemenea, sa fie propulsat cu energie
neconventionala. Totusi, el nu a mai fost folosit in actiune, deoarece in 1944, Peenemunde, a fost
bombardat si nici deplasarea la Praga nu si-a mai avut rostul.

Caci inainte ca farfuriile zburatoare fabricate acolo sa fie pregatite pentru interventie, americanii
si rusii, ocupasera deja Praga. Farfuriile zburatoare V-7 erau descrise ca fiind un fel de jucarie in
comparatie cu aparatele Vril si Haunebu. Pe de alta parte, farfuriile zburatoare Vril si Haunebu
se diferentiau considerabil una de cealalta.

Acest lucru se baza in principal pe faptul ca, aparatele de zbor Vril au fost construite in fabricile
constructorilor de avioane, iar cele Haunebu in santierele navale constructoare de submarine. De
aceea, aparatele Haunebu, erau considerabil mai stabile, dar si mai grele, fapt ce in cazul unei
propulsii antigravitationale era insa lipsit de insemnatate.

La inceputul anului 1945, o data cu ocuparea Germaniei, britanicii si americanii au descoperit in

arhivele secretele ale SS-ului, printre altele, si fotografii ale aparatelor “Haunebu II” si “Vril 1-
Typen”, precum si ale “aparatului Andromeda”. In urma unei hotarari a presedintelui Harry
Truman, din martie 1946, SUA, prin intermediul comisiei pentru marina militara, au primit
permisiunea sa stranga materiale germane referitoare la experimentele din domeniul tehnologiei
de varf.

In cadrul Operatiunii “Paperclip”, au fost dusi in SUA, in cel mai mare secret, oameni de stiinta
de origine germana. Printre altii si Viktor Schauberger si Wernher von Braun. Totusi, germanii
n-au lucrat singuri. In aprilie 1995, Jan Van Helsing, a avut un interviu cu un fost ofiter al
marinei germane din timpul Reich-ului, care m-a asigurat ca locuitorii de pe Aldebaran au
acordat ajutor fizic pentru construirea noilor tipuri de submarine.
El, a descris un barbat atragator, aldebaran, inalt de aproximativ 2,10 metri inaltime, cu ochii
migdalati, ten deschis si par lung si blond. Despre imbracamintea fiintei aldebarane mi-a spus ca
era un fel de salopeta mulata care parea dintr-o bucata, fara fermoare, cusaturi sau nasturi. Mai
avea si o alta particularitate: in fata ochilor sai pluteau in aer, la o distanta de 20 cm, doua inele
de culoare violet – ca niste ochilari pe care ii tii la distanta de ochi. Aceste inele, conform
spuselor sale, se miscau in acelasi timp cu miscarile capului extraterestrului.

La randul sau, submarinele erau, conform relatarii sale, dotate cu tehnologie Schauberger. Partea
din fata era in forma de ou, astfel incat apa sa se roteasca in spirala, in jurul corpului navei. Prin
urmare, de la aldebarieni provenea propulsia ce permitea deplasarea submarinealor cu asemenea
viteze enorme – oficial 170 km/h, dar pana la 300 km/h, conform presupunerilor.

Generalul-maior, Remer, decedat in Spania, sustinea ca atunci cand a fost condus prin
Peenemunde, i-a fost aratat un barbat care avea peste doi metri inaltime, purta un costum ciudat,
neted si avea parul lung si blond, cu inele aurii plutitoare la o distanta de 25 cm in fata ochilor.
Militarului i s-a spus ca, “acesta este unul dintre markabieni”, dar era posibil sa mai fi fost numit
si “aldebaran”.

Marturia generalului-maior, Remer, corespunde aproape total cu aceea a membrilor corpului de

marina al Reich-ului, doar ca inelele aflate in fata ochilor extraterestrului descris de acestia erau
violet. Dar mai exista si un alt martor. Este vorba de un fost pilot german, care pretinde sa fi
vazut cu ochii sai pe aeroporturi sau in zbor cele mai diferite farfurii zburatoare: odata, in
primavara anului 1943, a trebuit sa aterizeze cu aparatul sau Arado in Noul Brandeburg, pentru
ca aparatul trebuia sa fie supus unei verificari mecanice.

Intrucat testarea dura pana a doua zi, s-a indreptat catre hala, la camarazii sai de zbor, si nu i-a
venit sa-si creada ochilor: a vazut doua aparate mari, Haunebu II, in stationare. In aceasta zona
de siguranta a patruns prin intermediul “documentelui rosu de calatorie” un permis securizat.
Urmatoarele ore si le-a petrecut cu pilotii, prilej cu care a aflat o gramada de lucruri despre
aceste corpuri zburatoare.

I s-a explicat ca ar putea zbura lejer 50 km/h si ca in afara atmosferei Pamantului ar putea atinge
chiar peste o suta de mii de kilometri pe ora. In timp ce putea sa observe aceste farfurii
zburatoare de la exterior, i se explica ca erau prevazute cu un mecanism antigravitational, care
functiona dupa principiul contracurentului unei lemniscate foarte alungite.

Prin intermediul discurilor contracurent din interiorul navetei spatiale se creeaza un efect
dinamic continuu. Datorita acefsteui efect, navetele spatiale si-ar genera de jur-imprejur un camp
nul, in care ar fi absorbite. In functie de directia catre care ar fi indreptat, campul ar atrage in
interiorul sau naveta. In baza acestei propulsii s-ar crea miscari zig-zag bruste, vizibile doar din
afara, care insa in interior nu s-ar face simtite.

In interiorul navetelor nu ar exista niciun fel de forta centrifuga, care sa se exercite asupra
pilotilor, deoarece navetele poseda propriul camp gravitational. Germanii ar fi fost, dupa cum au
spus diversi membri ai Reich-ului, pe Luna, inca din anul 1928, daca nu chiar mai inainte, la
cumpana dintre secole.
Faptul nu este imposibil, intrucat la originea tehnicii folosite nu ar sta Nikola Tesla, ci
inventatorul Harvey, care ar fi experimentat cu discuri contracurent, inca din secolul al XVII-lea
si se pare ca inca de pe atunci ar fi stabilit principiile fizice de miscare a corpurilor hiperbolice.

In dimineata urmatoare trebuia sa aiba loc un zbor de cercetare in jurul Pamantului. Conform
marturiei unuia dintre piloti, acest zbor ar fi fost posibil in cinci ore. Desigur ca inainte de rasarit
toti membrii echipei erau gata sa traiasca acest eveniment fantastic si sa vada cu ochii lor aceste
aparate neobisnuite zburand. Fostul pilot a povestit ca, a auzit doar un zumzet usor si apoi
aparatele Haunebu s-au ridicat cu greutate de pe pista de zbor – la o inaltime de circa 600-700
metri – pana ce s-a observa o smucituri si discurilor au zburat ca fulgerul.

Si relateaza in continuare:

“Pe cand stateam acolo impreuna cu un coleg, am aflat de la el ca, in cazul acestor corpuri
zburatoare nu se produce spargerea barierei sonice. Personal sunt convins, astazi, ca aceste
dispozitive au fost create ca sa le dea <<mai marilor>> posibilitatea unei evadari. Faptul este
inca valabil si in zilele noastre.

Pe atunci s-a incercat sa se ajunga pe Marte cu tranzit pe Luna, care functiona ca statie
intermediara. Totusi, astazi stim ca varianta este imposibila, astfel ca dupa toate probabilitatile
ele vor fi zburat de pe Luna, direct pe Venus. Daca au reusit, este un subiect despre care se
poate discuta. Doar atat, ca acesta este motivul pentru care se pastreaza un secret total in ceea
ce priveste farfuriile zburatoare germane.”[3]

Se spune ca si George Adamski ar fi avut contacte cu venusienii. Intrebat fiind, “daca a fost de
fata la vreunul din starturi”, interlocutorul a replicat ca, “participase de patru ori la momentul
lansarii farfuriilor zburatoare, care de fiecare data au avut o constructie diferita. O data a asistat
de la o distanta de aproximativ 50 metri, la decolarea unei farfurii V-7 cu propulsie cu turbine;
din cate isi amintea, sunetul turbinelor semana cu, “un cante, nu neplacut”.

Aceasta farfurie conventionala a zburat elegant, ca un avion, in contrast cu miscarae brusca a

farfuriei antigravitationale, putand sa zboare cu susul in jos sau pe o parte. Dar si principiul de
propulsie al farfuriei a capatat noi dimensiune inca de atunci. Potrivit ultimei versiuni, noile
propulsoare ale farfuriilor germane nu mai trebuiau sa contina nici un fel de parti mobile. In alte
cazuri, pilotul a putut observa, “elegantele” farfurii Vril, fara glob, ci doar cu o bolta sferica
aerodinamica, care i-au placut cel mai mult.

Forta propriu-zisa din spatele societatilor Vril si Thule a fost nucleul ezoteristilor de elita din
acea perioada – Soarele Negru. Era, concomitent, cel mai profund si ezoteric centru al SS-ului,
cu legaturi raspandite in toata lumea. Ceea ce este interesant este ca, nimeni nu a stiut cu
adevarat cine facea parte din Soarele Negru – bineinteles, in afara membrilor. Este de remarcat
faptul ca Heinrich Himmler, el, insusi conducatorul SS, a fost informat si i-a acordat sprijinul,
nefacand insa parte din grupare.

Soarele Negru a fost si este un amalgam format din magicieni si initiati care lupta de partea
luminii impotriva intunericului ce ameninta sa distruga Pamantul. Simbolul Soarelui Negru este
inca de la inceputuri discul negru, asa cum a putut fi vazut pe unele avioane “Fieseler Storch”,
putin inainte de sfarsitul razboiului. Soarele Negru simbolizeaza lumina interioara, nevazutul
care straluceste in noi, oamenii.

Acelasi nume il are si Soarele in jurul caruia se invarte galaxia noastra, Soarele care se afla in
interiorul Pamantului, nucleul celulei si nucleul atomic. De aceea, simbolizeaza si puterea lojei
ezoterice care guverneaza din culise evenimentele ascunse si invizibile, si sprijina binele, fara sa
apara in lumina.

Deja prin 1941, acesti oameni au realizat ca proiectul celui de-al Treilea Reich se prabuseste,
aspectele bune dispareau si puterile negative isi castigau suprematia asupra persoanelor
conducatoare, astfel ca s-au initiat expeditii cu scopuri precise in toate tinuturile lumii, pentru a
cauta locuri favorabile de retragere. Prin urmare, s-a construit o baza puternica in Anzi si alta in
regiunea polara, unde se efectuau permanent experimente cu farfurii zburatoare.

In jurul anului 1943, aceste baze au fost ocupate de luptatorii spirituali ai luminii, printre care
multi tibetani, indieni, chiar si africani, englezi, francezi care au recunoscut ca nu rasele sau
formele statele dezbina natiunile, ci spiritul cu care au fost inoculate de mijloacele de
“informare”, de cartile de istorie si religie, si de catre puterile care stau in spatele acestor lucruri.
Toate aceste persoane recunosteau, atat prezenta extraterestrilor, cat si descendenta oamenilor
din acestia. In colaborare cu ei se dorea gasirea unui drum pentru instaurarea pacii pe Planeta.

Independent de informatiile mai sus-mentionate despre progresele germane, am mai aflat si de

prabusirea, sau poate doborarea unei farfurii zburatoare extraterestre, eveniment ce a avut loc in
anul 1938. Conform documentelor, aceasta nava spatiala nu era de pe Aldebaran, ci de pe Venus
si a cazut pe undeva in Padurea Negra.

Cand Hitler a auzit de prabusire, i-a ordonat pilotului sau particular, Christina Edderer, sa-l duca
imediat acolo. In cadrul unui interviu, pe care Jan Van Helsing i l-a luat, in 1975, la Munchen,
voteaza Christina Edderer, arestata probabil pe nedrept de catre Aliati, i-a aratat o colectie de
peste 100 de poze, in care apareau multi germani renumiti.

De asemenea, se mai puteau observa cateva instalatii industriale in care se produceau farfurii
zburatoare. Una din aceste poze il prezinta pe Hitler, care statea zambinand langa un OZN cazut,
rasturnat. Se pare ca acest OZN prabusit i-a ajutat enorm pe germani, la propriile lor progrese in
domeniul construirii farfuriilor zburatoare.

Farfuria zburatoare nemteasca care i-a fost aratata lui Jan Van Helsing si care ii era cunoscuta, ii
amintea, oarecum, de o roata cu spite, avand aripi reglabile ce puteau fi aduse din pozitia
orizontala, in cea verticala. In centrul rotii se afla un butuc rotunjit pentru motorul cu implozie,
iar deasupra se gasea cabina pilotului. Totul semana de la distanta cu un penene cu margini late.

Interlocutorul lui Helsing, John, incepu sa scormoneasca in geamantanul sau si scoase un

bibliograf gros, deschizand la una din multele pagini prevazute cu etichete galbene. Helsing a
intervievat in America, pe unul dintre cei trei piloti ai acestui dispozitiv V-7.
De la el, Helsing, a aflat urmatoare poveste despre un zbor de testare, pe care-l noteaza in carte:

“In timpul startului a domnit o nesiguranta totala. Cei trei piloti au fost legati cu curele in
interiorul bine captusit. Masinaria s-a ridicat la o inaltime de aproximativ 3.000 metri. Cu toate
acestea, pilotii au fost dezamagiti de viteza redusa si de posibilitatile de manevrare ale
aparatului. Aceasta dezamagire se va transforma repede in teama.

In afara de persoanele care se aflau la sol si care urmareau, atat zborul, cat si avioanele
conventionale ce insoteau masinaria, s-a putut observa deodata un alt aparat sus pe cer, foarte
asemanator cu nava care tocmai fusese testata. Dupa ce s-a stabilit pozitia obiectului
neidentificat, echipajul avionului nemtesc a observat deodata ca, este cumva atras de catre
acesta.

Pilotul german care conducea farfuria zburatoare, a incercat o manevra de ocolire pentru a
schimba pozitiai propriului aparat, dar n-a reusit. Acest eveniment ciudat i-a zapacit si mai mult
pe tinerii piloti. Nu mai stiau ce sa faca. Deodata din difuzor se auzi o voce care le spuse intr-o
germana perfecta: <<Nu va fie frica. Suntem aici ca sa va ajutam.>>

Vocea s-a recomandat ca fiind un locuitor de pe Venus si spusese ca, venusienii au urmarit
progresul nemtilor inca din ziua cand masinaria venusiana, cazuta in anul 1938, a fost pusa in
siguranta. <<Suntem aici ca sa va invatam>>, spuse vocea, <<si sa va aducem in siguranta pe
Pamant, caci fara ajutorul nostru nu ati reusi niciodata. Acum va sustinem prin forta razei
noastre, care nu reprezinta o manifestare a principiului magnetic, pe care voi vreti sa-l
descoperiti.>>

Apoi glasul le dezvalui ca aliajul metalic folosit nu este intru totul adecvat navei. Aliajul ar arde
la reintrarea navei in atmosfera Pamantului. Vocea mai spuse ca metalul era prea greu si va
ceda sub sarcina. <<De asemenea, trebuie schimbat si sistemul dumneavoastra de propulsie>>,
zise venusianul.

Inginerii incercasera sa reproduca bobina magnetica a venusienilor, dar renuntasera la idee in

favoarea unui motor cu implozie, cand s-a observat ca, nu se poate ajunge la propulsie
controlata cu bobina magnetica. Venusianul, stia de acest esec si le spuse ca, inainte de a mai
folosi un miez magnetic, metalurgistii lor ar trebui sa fabrice un metal, care sa se magnetizeze
doar in momentele in care prin bobina ar trece curent scazut.

<<La prototipurile anterioare, la care ati renuntat, campul magnetic mai subzista ceva timp
dupa oprirea oprirea curentului. De aceea, masina nu reactiona imediat la comanda. Fara
aceasta schimbare a miezului bobinei, masina dumneavoastra va avea mereu probleme cu
propulsia, indiferent de constructia folosita. Energia electromagnetica libera este puterea care
controleaza sistemul dumneavoastra solar.

Cu aceasta putere, oamenii pot construi masini care sa zboare in spatiu, mai repede si mai
silentios decat cu traditionalele materiale petrochimice sau cu noile combustibile solide, care se
extrag din pamant. Cu timpul, pretioasele voastre materii prime se vor epuiza. Dar energia
libera a planetei este inepuizabila.>>
Strainul i-a avertizat pe nemti:

<<Voi, locuitorii Pamantului, nu intelegeti minunea cosmica a acestei energii despre care va
vorbesc. Mai va spun o data: ea sta la dispozitia fiecaruia care-si da silinta pentru ea, caci este
un dar al Celei mai Inalte Fiinte, pe care voi o numiti Dumnezeu. Daca veti folosi aceasta
energie in scopuri pasnice, atunci va deveni slujitoarea voastra. Ea slujeste deja de milioane de
ani fiintelor de pe alte planete. Daca insa o folositi pentru razboi, atunci nu mai puteti conta pe
ajutorul sau toleranta noastra.>>

Pilotii nemti au fost invitati sa-si opreasca propulsorul si sa se bazeze doar pe nava spatiala de
deasupra lor. Campul magnetic al OZN-ului avea sa-i duca in siguranta la solar. <<Altfel veti
cadea pe Pamant si veti muri. Aveti incredere in noi. Va promit ca vom aparea in fata
inginerilor vostri si le vom spune ce imbunatatiri pot aduce navei voastre spatiale. Nu aveti prea
mult timp la dispozitie. Nu ezitati ! Lasati-ma sa va povestesc ceva despre viitor. Ma voi reintalni
cu doi dintre dumneavoastra in America, imediat ce Germania si SUA vor fi din nou prietene.>>

Faptura si-a luat la revedere. Ultima sa fraza s-a dovedit a fi profetica. Venusianul din spatiu le-
a comunicat la doi din membrii echipajului ca vor lucra dupa razboi la un program spatial
american. Cel de-al treilea i-a spus ca va ramane in Germania si-si va continua munca.
Aviatorii nemti au fost instruiti in ceea ce priveste aterizarea. Observatorii de la sol au putut
vedea cum cele doua nave spatiale au pornit impreuna in jos ca si cum ar fi fost legate cu un
cablu invizibil. Apoi OZN-ul a disparut.”[3]

John se uita pe hartie si continua:

“In zilele noastre, un om de stiinta american descrie raza magnetica invizibila mai degraba ca
pe o <<raza de tractiune>>, fiind vorba de o forta magnetica de tractiune, care este produsa de
o nava spatiala plutind deasupra alteia. Folosirea acestei raze magnetice a fost confirmata in
urmatoarele cazuri documentate: salvarea unei nave spatiale de catre alta; furtul unui elicopter
american – confirmat in rapoartele marinei americane; deturnarea unei rachete care a fost
deviata de la curs de catre o nava extraterestra prietenoasa.

Tarile lumii lucreaza, astazi, la perfectionarea razei de tractiune, caci folosirea ei in domenii
civile si militare ar fi de o valoare inestimabila. Intr-o buna zi, in sectiile tehnice ale
constructorilor de V-7, au aparut mai multi astfel de extraterestri pentru a le putea dezvalui
secretele metalurgiei si chimiei, si a-i ajuta la absortia electromagnetica, de care aveau asa
mare nevoie pentru a perfectiona tehnica farfuriilor zburatoare.”[3]

“Da, asta concorda cu alte rapoarte privind ajutorula acordat de extraterestri la construirae
farfuriilor zburatoare”, i-a replicat Helsing lui John, inainte ca acesta sa continue.

“Statul-major german si-a continuat stradaniile pentru a intoarce soarta razboiului, dar si-a
schimbat prioritatile. La sfarsitul lui 1943, multi dintre cei mai buni oameni de stiinta si
specialisti ai sectiei V-7, au fost retrasi din munca ce o efectuau la farfurriile zburatoare si au
lucrat de atunci incolo, la rachetele cu combustibil solid.
Era de asteptat ca aceste arme secrete sa fie amplasate cat mai repede si sa provoace englezilor
pagube mari, obligandu-i astfel sa capituleze. De asemenea, fusese planificata si o versiunea cu
raza lunga de actiune pentru atacarea New York-ului. Aceasta schimbare a fost explicata in
parte prin distrugerea totala a oraselor germane de catre bombardierele aliate, dar si prin
indicatiile extraterestrilor, potrivit carora farfuriilor zburatoare nu aveau voie sa fie folosite in
scopuri razboinice.

De aceea, construirea de rachete si fabricarea altor farfurii zburatoare au intarziat cu aproape

sase luni. Industria germana se baza atunci pe rachete cu explozibil obisnuit, care puteau fi
produse repede si in masa, in loc sa incerce sa descopere inovatii tehnice la farfuriile
zburatoare.

Din documentele germane care au fost descoperite de curand, reiese ca producerea de farfurii
zburatoare in serie a fost amanata din alte motive. Pana in anul 1943, nu s-a reusit incorporarea
unui intr-un corp zburator a tunului cu laser, deja craet si care corespundea cu ideilor
inginerilor. Si, cu toate ca, stiau ca sunt cu mult inaintea altor tari, in ceea ce priveste
producerea de farfurii zburatoare, s-au decis sa-si tina masinile sub zavor pentru o folosire
ulterioara.

Motivul principal al amanarii a fost, totusi, avertismentul dat de extraterestru, despre urmarile
ce s-ar fi produs in cazul, in care, masinile vor fi folosite in scopuri razboinice. Datorita
atacurilor aeriene neincetate ale bombardierelor aliate din urmatoarele luni, puterea Germaniei
a slabit din ce in ce mai mult. Aviata militara germana cunostea valoarea farfuriilor zburatoare.
Atitudinea prudenta a comandantilor fata de folosirea acestei tehnici de lupta, se raporta in
parte la evenimentele din trecut, derulate in 1938 la o ceremonie ce a avut loc pe stadionul din
Munchen, unde Hitler a luat cuvantul.

In mijlocul discursului sau a fost intrerupt de un obiect urias, fara aripi, cu forma unui trabuc,
care plutea pe cer sus deasupra stadionului. Cand o formatie de avioane de lupta a incercat sa
alunge obiectul, aparatele s-au defectat brusc, trebuind sa aterizeze pe drumuri de provincie.
Din spusele martorilor intervievat de mine, o raza a OZN-ului a neutralizat motoarele catorva
avioane.

Acum, in anul 1943, oamenii de stiinta germani, nu uitasera avertismentele extraterestrilor. Ei

stiau ca, daca nu se folosesc arme spatiale moderne in lupta impotriva dusmanului, constructia
farfuriilor zburatoare ar ramane un secret bine pastrat. Asa cum au promis, extraterestrii i-au
ajutat pe nemti in legatura cu schimbarea planurilor lor, chiar daca numai partial.

Produciatia in masa a noilor farfurii zburatoare si a noilor arme a fost amanata pana cand,
conform <<marelui plan>> al lui Adolf Hitler, si-ar fi gasit locul in continuarea celui de-al
Treilea Reich. N-ar mai fi fost mult pana atunci. Aliatii nu banuiau nimic.

In primavara lui 1944, localnicii au observat ca, in prejurimile unei fabrici de astfel de aparate
din Austria, a scazut activitatea “farfuriilor zburatoare”. Ele dispareau incet, incet de pe cer si
bazaitul patrunzator care insotea aceste obiecte nu a mai fost auzit.
Camioane mari transportau masinile si farfuriile zburatoare neasamblate din fabrica, padurile
din munti fiind lasate din nou in linistea lor. In timpul ultimilor ani de razboi, au disparut in mod
misterior fabrici germane intregi. Cand Aliatii au acceptat capitularea germanilor, acestia
dusesera deja farfuriile zburatoare in tinuturi necunoscute (n.ed. cum ar fi Antarctica), asa incat
puteau sa continue cercetarea si productia fara ca invingatorii celui de-al Doilea Razboi
Mondial sa poata face ceva.

Bineinteles ca impreuna cu fabricile de farfurii zburatoare au fost luati si cercetatorii, inginerii

si personalul aferent care lucrau la program. Sute de astfel de experti germani au disparut sub
pamant, in locuri de a caror existenta, Aliatii, hanar nu aveau. Voi face mai tarziu referiri
asupra acestui lucru.

Agentii americani si englezi aflasera despre secretul farfuriilor zburatoare, inca dinainte de
capitulare si vroiau cu orice pret sa vada rezultatul cercetarilor in domeniu. Puterile occidentale
lucrau pe baza unor indicii vagi, dar in fine, au descoperit ceea ce mai ramasese din
documentele nemtesti despre OZN-uri si personalul aferent. Intre timp, rusii s-au concentrat in
cautarea fabricilor de rachete. Ei au transportat in Uniunea Sovietica peste trei mii de
cercetatori si experti germani in rachete.

Cu ajutorul acestui potential urias, dupa razboi rusii au preluat pentru o perioada conducerea
in cursa pentru cucerirea spatiului. Americanii si englezii au prelucrat cu acribie documentele
secrete germane si au transportat mai multe farfurii zburatoare parasite in Canda si Marea
Britanie. Si ei si-au asigurat cooperarea a 183 de tehnicieni germani specializati in domeniu,
care dupa razboi au fost adusi in SUA, in cadrul Operatiunii “Paperclip”, cat si a altor sute de
experti, printre care si Wernher von Braun, care au lucrat in continuare la programul spatial
american.

Dar chiar cu statutul privilegiat, care li s-a acordat specialistilor germani, exista anumite
rapoarte neconfirmate potrivit carora o serie de germani au renuntat la libertatea lor si la
posibilitatile oferite de America de Nord. Serviciile secrete aliate au sustinut ca, germanii au
realizat un plan de lunga durata, intocmit temeinic, pentru ca resursele germane ramase,
inclusiv forta de munca, sa fie repartizate in asa fel incat sa continue lupta, undeva in afara
razei de actiune a bombardierelor aliate.

O sa-i fie foarte clar oricui, care gandeste ca, nu exista alta explicatie pentru disparitia
personalului german si a farfuriilor zburatoare din ultimii ani ai celui de-al Doilea Razboi
Mondia.”[3]

Incheindu-si expunerea, John, ii arunca o privire intrebatoare lui Helsing.

“Interesant, interesant”, i-a replicat Helsing. “Se vede ca mai erau cateva informatii pe care nu
le cunosteaum. Povestea cu nava spatiala venita de pe Venus este o chestiune aparte, care-mi
aduce foarte mult aminte de George Adamski. <<Venusianul>> pe care americanul, Adamski, l-
a intalnit de mai multe ori in 1954, si care a aterizat cu un Haunebu II german, avea parul blond
si lung, si ochii albastri, si purta o salopeta maro, pe talpa pantofului avand imprimate svastici.
Dupa una din intalnirile personale cu Adamski, extraterestrul i-a aruncat mai tarziu o rola de
film pe care o luase din farfuria zburatoare si pe care era expusa doar o singura poza. Pe
aceasta, in mijlocul unor hieroglife, se afla o zvastica. Asta suna al naibii de <<german>>.
Chiar si informatorul deja citat sustinea ca, nemtii ar fi putut zbura pe Venusa, deja inaintea
terminarii razboiului.

Chestiunea a devenit foarte suspecta cand hieroglifele de pe poza, desemnate de Adamsk drept
<<inscriptii venusiene>>, s-au dovedit a fi o combinatie de scriere bisericeasca in slavona si
latina, cu urmatorul sens: <<Inutilitatea urmarii obiectelor>>. Trebuie sa recunosc ca nu stiu.
Poate ca, <<venusianul>> era intr-adevar de pe Venus si Haunebu-urile II germane,
reconstitutie nava venusiana prabusita. Asta ar fi o posibila explicatie. Puteti spune
dumneavoastra mai multe despre acest lucru ?

Inainte as vrea sa reamintesc pe scurt, de un episod, care a avut loc la Obersalzberg, cu niste
farfurii zburatoare germane. In iunie 1997, dorindu-se largirea unor gropi de pe terenul de golf,
de la Obersalzberg, s-a preconizat netezirea denivelarilor sapate altor grope. La o astfel de
sapatura s-a descoperit o farfurie zburatoare arsa de tipul “Vril”. In cateva ore, tot terenul a
fost imprejmuit – pentru aproximativ trei zile – si camioanele de la cazarma americana de la
Chiemsee, au transportat ramasitele obiectului.

Deoarece un prieten de-al meu cunostea pe cineva care lucra in cazarma, a prins de veste si a
reusit ca impreuna cu un amic sa intre in a treia zi pe terenul inconjurat. Acolo, cei doi au gasit
o groapa imensa cu un diametru de peste 20 metri, unde se mai afla o placa metalica
trepezoidala mare, stralucitoare, lunga de aproximativ sase metri si lata de doi metri si
jumatate, parand a face parte din invelisul exterior al farfuriei.

Si acum vine surpriza. Prietenul meu a reusit sa ridice placa metaliga, lunga de sase metri cu o
singura mana. Incercarile efectuate mai tarziu, de a indoi metalul cu ajutorul unui cleste sau de
a-i produce zgarieturi au esuat, ceea ce denota ca tehnicienii germani au rezolvat problema
aliajului cu mult inainte de sfarsitul razboiului.

In momentul in care prietenul meu si amicul sau se gandeau sa faca in asa fel ca placa de metal
sa dispara, de la cazarma au venit alergand doi oameni, imbracati in costume negre, purtand
casti si microfoane, astfel ca au trebuit sa se retraga. Prietenul mi-a povestit ca, in locul unde a
fost dezgropata farfuria zburatoare, s-a plantat un pom imens, care a fost adus si sadit cu
ajutorul unui excavator, dupa care s-a insamantat iarba ca sa dispara orice eventuale urme
pentru cercetatorii curiosi.”[3]

John lua din nou cuvantul:

“E o poveste uimitoare. Dupa cum sa arat mai tarziu, americanii care lucrau in acelasi timp la
aparatele de zbor cu forma circulara, continuau sa aiba probleme cu aliajul invelisului exterior.
Dar despre aceasta mai tarziu. Ce informatii detineti referitor la ce s-a intamplat dupa razboi cu
farfuriile zburatoare si constructorii acestora ?”[3]
“Ei bine, o parte din germani au plecat in America de Sud. In aceasta privinta este edificatoare
cartea lui Robert Charroux, <<Enigmele din Anzi>>[4]. Autorul vorbeste despre sistemel
uriase de pesteri din Anzii sud-americani, bazandu-se pe informatii lui Narcisso Genovese,
fizician, filolog si umanist cunoscut. Genovese, unul dintre discipolii celebrului inventator italia,
Gugliemo Marconi, sustine ca asistentii lui Marconi au decis in 1938, la moartea acestuia, sa
continuie experimentele si cercetarile incepute in ceea ce priveste Soarele si energia cosmica.

Acesti discipoli, numarand 98 de invatati si tehnicieni din diferite tari, s-au constituit intr-o
societate si au hotarat sa ia toate masurile preventive, necesare ca sa impiedice utilizarea
abuziva a energiei cosmice in scorpuri criminale sau razboinice. Intr-un tinut singuratic din
Cordilieri, in Anzii sud-americani, loc unde s-au retras, au impus trei cerinte vietii lor in comun:
pe pamant sa existe doar o singura religie, cea a adevaratului Dumnezeu sau a inteligentei
universale, o singura natiune – patria pamanteansca – si o singura politica: sa existe pace pe
Planeta si intelegere cu toate popoarele din Univers.

Charroux descrie cum organizatia nu ducea lipsa de mijloace, datorita prazii de razboi, astfel au
construit in America de Sud, un oras subteran mai performant, in ceea ce priveste laboratoarele,
aparatura si mijloacele tehnice decat cele de la Cap Kennedy, Kuru, Baikonur, Saclay sau
CERN-ul din Geneva.

Din raportul lui Genovese reiese ca, acest centru de cercetare a inregistrat mari prograse
stiintifice, nu in ultimul rand multumita ajutorului extraterestru. Inca din 1946, dispunea de o
oglinda colectoare pentru energia cosmica, iar in prezent este capabil, folosind opozitia materie-
antimaterie, sa colecteze energie direct de la Soare.

Se mai vorbeste si despre o baza in Himalaya. Acest contact s-a datorat cel mai probabil
cofondatorului societatii Thule, generalul Karl Haushofer, el insusi, fiind un membru al glugilor
galbene (bonetele galbele – dGe-lugs-pa) si raspunzator pentru intemeierea comunitatii tibetane
din Germania. Se spune ca in Tibet, germanii au avut legaturi Arianni, locuitori ai imparatiei
subpamantene din maruntaiele muntilor Himalaya.

Despre viata si educatia germanilor in manastirile tibetane, aflam nu numai din cartea plina de
laude a lui Rampa, <<Al treilea och>>”[5], ci si din romanul lui Russel McCloud, <<Soarele
Negru de la Tashi Lhunpo>>[6] sau din cartea lui Felix Schmidt, <<Eremitul>>[7].

Am mai aflat ceva noutati despre baza din Himalaya de la prietenul meu Al Bielek. Acesta avea
informatii de la un neamt, care locuia in acea baza si care spunea ca, acolo traiesc din 1997
aproximativ doua milioane de germani, ce poseda douazeci si patru de mii de farfurii
zburatoare. La intrebarea ce aveau de gand cu ele, raspunsul a fost ca, vor sa paraseasca
Pamantul pentru totdeauna.

Nu a fost dezvaluit locul. Al Bielek, informatorul, nu numai ca era activ de peste un deceniu in
serviciile secrete americane, dar sustinea ca a luat parte la un experiment de calatorie in timp –
experimentul Philadelphia. Acesta isi avea originea un proiectul Montauk din anii ’50, in cadrul
caruia se experimentau nu numai calatorii in timp. Al Bielek m-a asigurat ca, la proiect au
participat nemti in proportie de 80%.”[3]
“Ma scuzati ca va intrerup”, i-a spus John lui Helsing, “dar nu-mi pot imagina 24.000 de
farfurii zburatoare! Cred ca daca am taia doua zerouri ne-am mai apropia de realitatea. In ceea
ce priveste cele doua milioane de nemti din Himalaya, sunt de aceeasi parere cu
dumneavoastra.”[3]

Helsing ii raspunde:

“Cand am auzit pentru prima oara numarul acesta de farfurii zburatoare, am stat mult pe
ganduri. Dar apoi am ramas surprins, deoarece cu patru ani inainte un pilot de farfurie
zburatoare din cadrul Soarelui Negru, imi povestise de 22.000 de asemenea nave. Aceasta cifra
am si publicat-o.

Si acum Al Bielek, venit din SUA, a aflat de un numar aproape identic de farfurii zburatoare, de
la o persoana de pe alt continent. Ar fi putut vorbi de 12.000 sau de 500 sau 2.400 de farfurii
zburatoare. Dar nu, el a spus 24.000! Ar fi cu doua mii mai multe decat am aflat acum trei ani
de la pilot; nu s-ar putea sa mai fi construit doua mii de nave cosmice in ultimii trei ani ?

Nu stiu. Eu insumi, am vizitat doar cateva cu proprii mei ochi si de aceea trebuie sa ma bazez pe
ceea ce priveste numarul lor, doar pe declaratiile altor persoane. Nu se poate nega faptul ca, din
punct de vedere tehnic, nemtii erau foarte avansati. Un alt indiciu ca exista o astfel de
tehnologie am primit de la fiul unui SS-ist, care m-a asigurat ca, in timpul celui de-al Doilea
Razboi Mondial, la Eifel se afla o fabrica subterana, un fel de statie de transmisie, unde intrau
tancurile ca apoi sa apara in cateva secunde pe campul de lupta din Polonia, mecanismul fiind
acela al teleportarii.

Un fost, SS-ist, care pare sa fi fost martor, pe nume Werner Hofer, intre decedat, a relatat ca
soldatii polonezi erau innebuniti si alergau pe langa tanc atingandu-l cu mana. Nu puteau crede
ca, ceea ce tocmai li se intamplanse sub ochii lor era real. Dar mai exista si alte locuri de
refugiu ale nemtilor mult mai importante, cum ar fi Neu Schwabenland ! In anul 1938 s-a
efectuat o expeditie germana in Antarctica, cu portavionul “Schwabenland”, declarandu-se
pamant german 600.000 km patrati – “Neuschwabenland” – un tinut fara gheata, cu munti si
lacuri.

Flote intregi de submarine de tipul XXI si XXIII, s-au indreptat spre Neuschwabenland. Pana in
ziua de azi, nu se cunoaste soarta a peste o suta de submarine germane echipate cu aparatura
Walther-Schnorchel, care le permitea sa stea mai multe luni in imersie. Este de presupus ca, o
parte dintre nemti s-au retras in Neuschwabenland inainte de sfarsitul razboiului, luand cu ei
farfuriile zburatoare existente.

Aceasta prespunere, pare sa fie pentru unii indrazneata, dar exista dovezi convingatoare ca,
lucrurile ar fi putut sta altfel. O alta posibilitate este zborul catre alte planete si stele, cum ar fi
Marte sau Aldebaran. Despre acest lucru exista si publicatii. Dar v-as propune sa procedam
treptat.”[3]

“Asa cred si eu”, ii raspunde John lui Helsing, “astfel nu am pierde firul. Mai intai, o remarca
despre Neuschwabenland. Aceasta presupunere nu este indrazneata. Daca este ceva indraznet
aici, atunci este ceea ce va voi povesti de acum incolo, poate o noutate si pentru dumneavoastra.
Germanii nu au fost singurii care s-au ocupat de construirea de farfurii zburatoare. Si in SUA a
existat un inventator genial care a realizat o farfurie zburatoare <<functionala>>”[3]

“Ma scuzati ca va intrerup tocmai acum, dar colegul meu v-a spus ca, n-am decat doua ore la
dispozitie pentru dumneavoastra, deoarece plec azi in nordul Germaniei?”[3], intreba Helsing.

“Da, spuse John, mi-a comunicat acest lucru la telefon. Timpul nu va fi suficient. Sincer sa fiu,
am venit din SUA special pentru dumneavoastra si mi-am facut timp numai pentru
dumneavoastra. Pare putin cam nerealist, dar asa este. Asta inseamna ca mai am doua zile, apoi
trebuie sa plec din nou”, ii spuse John lui Helsing.

SURSE

1. David Icke – “Secretul Suprem”

2. Jan Van Helsing – “Operatiunea Aldebaran”

3. Jan Van Helsing – “Organizatia secreta Soarele Negru – loja elitei celui de-al Treilea Reich”

4. Robert Charroux – “Enigmele din Anzi”

5. Rampa – “Al treilea ochi”

6. Russel McCloud – “Soarele Negru de la Tashi Lhunpo”

7. Felix Schmidt, “Eremitul”

Naziştii ar fi creat FARFURII zburătoare.

OZN-uri ÎN RĂZBOI /VIDEO
UFO_01
Autor: Roxana Roseti | duminică, 10 martie 2013 | 11 Comentarii | 6302 Vizualizari

Stiri calde
23:06 Premierul Tudose, REACȚIE TRANȘANTĂ despre LEGILE JUSTIȚIEI: ”Trebuie să fie
independentă, dar nu ea e șefa”

23:05 Casa Regala. ALERTA DE ULTIMA ORA. Lacrimi si durere

23:00 CONDAMNARE ȘOC pentru un jucător de fotbal CELEBRU! Nouă ani de

ÎNCHISOARE. Faptă reprobabilă

22:56 De ce a EXPLODAT CURSUL VALUTAR? Premierul Tudose, EXPLICAȚII așteptate

de toți românii. „E și o răzbunare...”

22:45 Obrăznicia unui primar, după ce dr. Monica Pop a salvat ochiul unui băiat: ” De ce v-ați
făcut doctoriță, dacă aveți emoții”

22:42 ANUNȚ-BOMBĂ pentru toți românii! Ce salarii vor scădea în 2018. Premierul Tudose a
RECUNOSCUT!

22:40 De ce a murit Stela Popescu, cea mai iubită actriță a românilor

22:39 Tehnici de umilire a antrenorilor români

22:32 UN NUME GREU din politică i-a dat DEFINIȚIA IDIOTULUI lui Gâdea. Rumoare în
studiourile Antena3!

22:19 IPOTEZĂ INCENDIARĂ. Un ROMÂN medaliat la Jocurile Olimpice ar fi făcut parte

dintr-un grup INFRACȚIONAL, alături de propagandiști ai ISIS

22:13 LIGA EUROPA. FCSB a fost RESEMNATĂ TOTAL la Plzen și A CEDAT fără dubii.
„El ne-a PIERDUT meciul”

22:04 Un fotbalist român a trecut printr-o experiență TRAUMATIZANTĂ. „Explodau mașinile

pe stradă de ziceai că era Revelionul”

22:02 GUȘĂ, MESAJ TRANȘANT pentru Liviu Dragnea! Înfrângerile MAJORE pe care șeful
PSD le-a suferit într-o singură zi

20:51 Tulcea- Individ violent, eliberat din pușcărie, încătușat după ce și-a agresat bunica și i-a
incendiat apartamentul

20:46 GOȚIU lovește din nou! De data aceasta... CU PLEȘOIANU! „Puteți să vă introduceți
banderola în... trei litere”

20:16 DEZVĂLUIRILE despre „CÂMPUL TACTIC„ zguduie JUSTIȚIA. Avocat celebru cere
ARESTAREA generalului Dumbravă de la SRI. "Mi-e atât de scârbă...

20:15 SURPRIZĂ de la TUDOSE pentru TOȚI ROMÂNII

20:11 Motivarea CCR în respingerea unui CONFLICT în cazul Belina. Vor fi MULTE REACȚII
în lumea politică

20:10 Dragnea a RĂBUFNIT când l-au întrebat de dosare. Ajuns la capătul puterilor?

20:09 Premieră MONDIALĂ: Pâine cu GREIERI în Finlanda

Vezi toate

Stiri calde

În perioada 1942-1944, în timpul operaţiunilor militare aeriene, taberele germane, engleze

şi americane au fost survolate de obiecte zburătoare cu performanţe aerodinamice care
sfidau tehnica acelui timp… Mărturiile acelor vremuri au creat controverse şi au rămas la
fel de încărcate de mister.

Se pare că în acea perioadă şi-a făcut apariţia o tehnică incredibilă, care depăşea imaginaţia.
Exista chiar convingerea că adversarul a realizat un avans de neexplicat în domeniul aviatic, iar
taberele se suspectau reciproc. Introducerea în luptă a unor arme cu performanţe superioare era
vitală pentru obţinerea victoriei, şi în acest context, serviciilor de informaţii le revenea sarcina de
a păstra secretul asupra realizărilor proprii, şi de a afla date precise cu privire la realizările
adversarului.S-a apropiat de obiectul neidentificatPe 14 martie 1942, la ora 14.25, postul radar
dădea alarma la Banak, în Norvegia, unde se afla o bază aeriană germană: era semnalată apariţia
unui obiect aerian de mari dimensiuni, care se deplasa deasupra bazei, foarte silenţios. S-a primit
ordin de interceptare, şi un avion Messerschmitt 109 G vânător, care putea să urce la 7.000 de
metri în şase minute, a reuşit să se apropie de obiect la 3.500 de metri. Pilotul avea să descrie
după aceea ca pe “un fuselaj lung de aproximativ 100 de metri şi cu un diametru de 15 metri,
neavând aripi sau motoare vizibile, dar posedând un fel de antene la una dintre extremităţi”.
După numeroase manevre executate deasupra bazei, obiectul s-a ridicat, dispărând atât de
repede, încât nici controlul zborului, nici pilotul nu i-au putut estima viteza. Aceste date vor face
obiectul unui raport care va fi trimis Oberkomandaturii Luftwaffe la Berlin, personal lui
Hermann Goring. L-a înfuriat pe HitlerÎn anul următor, staţiile radar germane de pe insula
Helgoland şi din oraşele Hamburg, Wittenberg şi Newtelitz înregistrau succesiv “trecerea unui
obiect aerian de formă cilindrică, metalic, neluminos, care se deplasa cu o viteză de 3.000
km/oră. Obiectul a fost observat de şase staţii radar dispuse pe poziţii distinct. Două avioane
germane l-au urmărit, iar descrierea suna la fel: “Un fuselaj fără aripi”! La un an după acest
“incident”, în 1944, conform relatării lui Harry Durant, la Centrul de cercetări de la
Kummersdorf se făceau testele experimentale finale ale rachetei V-2. Aceasta a fost lansată în
prezenţa ministrului propagandei Goebbels, a Reichfuhrerului Himmler şi a altor ofiţeri germani.
Experienţa a fost un succes, dar la developarea filmului s-a constatat că racheta fusese însoţită
pe o parte a traiectoriei de către un obiect sferic neidentificat, în aparenţă metalic, care urca în
acelaşi timp cu racheta, rotindu-se în jurul ei. Obiectul avea o viteză de peste 2.000 km/oră, nu a
putut fi sesizat vizual de nici unul din martori, iar analiza atentă a filmului a demonstrat că
obiectul era artificial! Hitler l-a considerat un aparat de zbor secret al britanicilor. Grup de
studiu ultrasecretBritaniciii aveau însă şi ei aceeaşi problemă! Agenţii amiralului Canaris în
Marea Britanie semnalaseră că fenomene asemănătoare se produceau şi deasupra bazelor engleze
şi americane, iar aliaţii erau convinşi că era vorba despre arme create în Germania. Este
momentul când începe lupta pentru aflarea adevărului. La ordinul conducerii superioare
hitleriste, în Luftwaffe ia fiinţă un grup de studiu ultrasecret, cunoscut ulterior sub numele de cod
Sonder Buro No.13, care acţionând în cadrul operaţiunii Uranus avea să studieze toate rapoartele
OZN parvenite germanilor între 1940-1945. Numeroşi agenţi infiltraţi la aliaţi primesc misiunea
de a culege informaţii despre acest fenomen. În momentul în care naziştii realizează că OZN-
urile nu sunt armele aliaţilor, agenţii primesc misiunea de a lansa legenda că acestea sunt armele
secrete ale lui Hitler. Dar serviciile secrete englez, francez şi american sesizează jocul
germanilor şi trec la eliminarea discretă a tuturor agenţilor germane. Conform celor care au
studiat documentele vremii, ţelul era tocmai ascunderea naturii extraterestre a fenomenului
OZN.Fără aripi sau motoareÎn septembrie 1944, la Centrul de încercări aviatice de la Rochlin
Roggenthin, un pilot care verifica un avion cu reacţie remarca la altitudinea de 12.000 metri o
navă fusiformă metalică, fără aripi sau motoare, având un fel de hublouri şi antene pe fuselaj.
Pilotul s-a apropiat până la 500 de metri timp de câteva secunde şi a putut să-l observe. El a fost
interogat de Biroul special nr.13 şi a trebuit să facă o schiţă a ceea ce văzuse. Ulterior, deasupra
oraşului Pfalz a fost observată o formaţiune de 4-5 globuri de foc portocalii, deplasându-se cu
mare viteză. S-au mai primit rapoarte despre fenomene asemănătoare de la escadrilele germane
de vânătoare, conduse de piloţi cu experienţă. G.Kamper, directorul operaţiunii Uranus, a
recuperat după război întreaga documentaţie a Biroului special - compusă din rapoarte, filme şi
fotografii, dorind să publice o lucrare în care să prezinte concluziile la care s-a ajuns în urma
studiului bogatului material cu privire la obiectele zburătoare neidentificate strâns în perioada
1940-1945. La scurt timp după ce şi-a făcut publică intenţia, atât Kamper, cât şi arhiva au
dispărut fără urmă!Un nou tip de armăÎn anii 50 încep să circule zvonuri ciudate privitoare la
existenţa unei nave stranii, construită în timpul războiului la o bază ultrasecretă din Germania.
Nava numită V-7 va figura în articolele revistelor de senza]ie, fără a exista vreo dovadă reală a
existenţei sale.Cu toate acestea, legenda continuă. Diverse publicaţii din străinătate au relevat
faptul că Adolf Hitler a acordat o mare atenţie cercetării Cosmosului. Conform diverselor
material în acest sens, Al treilea Reich avea în dotare farfurii zburătoare, şi s-ar fi păstrat
mărturiile sub forma unor depoziţii făcute de 19 militari din Wermacht. Ei ar fi povestit că în
timpul războiului au făcut serviciul militar în Cehoslovacia, la unul din laboratoarele secrete,
pentru fabricarea unui nou tip de armă. Încă din 1934Totodată, cei 19 militari ar fi fost martori
la “zborurile unui aparat neobişnuit, de forma unui disc de culoare argintie, cu un diametru de 5-
7 metri, cu o secţiune central şi o cabină de formă alungită, totul montat pe şase suporţi mici”!
Unul dintre martori ar fi declarat că a urmărit construcţia aparatului încă din 1934. Câteva
publicaţii ruseşti prin care au circulat aceste date, menţionau că germanii au efectuat încercări
importante în domeniul unor arme noi şi ar fi fost chiar la un pas de a poseda arma nucleară:
“Există parametri potrivit cărora relatările martorilor ar avea legătură cu capturarea unui OZN şi
cu faptul că Hitler personal ar fi intrat în legătură cu extratereştrii”. Conform unora dintre adepţii
teoriei conspiraţiei, “astfel s-ar explica multe realizări ştiinţifice de excepţie ale germanilor”.

Hitler voia să cucerească Londra cu o flotă de

farfurii zburătoare
Trimite pe email
04.27.2011 | ● Vizualizări: 755
7 Comentarii
Hitler voia să cucerească Londra cu o flotă de farfurii zburătoare hitler, farfurii
zburatoare, ozn, ufo, fantezie + zoom

Galerie foto (1)

Hitler avea fantezii în legătură cu flote de farfurii zburătoare capabile să distrugă Londra şi New
Yorkul, în timp ce armatele sale se retrăgeau de pe toate fronturile.

Unul dintre presupusele locuri de producţie al acestor OZN-uri este reţeaua de tuneluri din Valea
Jonas din Thuringia, în centrul Germaniei. Aici se presupune că lucrau leguni de sclavi conduse
de generalul nazist Hans Kammler, pentru a pune în practică visul Fuhrerului.

O respectabilă revistă de ştiinţă din Germania susţine că programele erau foarte avansate,
lucrându-se din greu la crearea "armei minune" cu ajutorul căreia naziştii credeau că vor câştiga
războiul. Tot aici se specifică şi faptul că au existat martori care au văzut o farfurie zburătoare cu
însemnele naziste zburând deasupra Tamisei în 1944.

SUA credea la vremea respectivă că naziştii puteau folosi această navă pentru a distruge New
York-ul, o ţintă de care Hitler devenise obsedat.

În acea vreme, New York Times a relatat despre un "disc care zboară misterios", publicând
totodată fotografii ale aparatului care zboară desupra oraşelor, la viteze extrem de mari.

Se pare că maşina a fost capabilă să parcurgă 2,000 km la zborul inaugural, a adaugat raportul
publicat în revista germană P.M.: "Germanii au distrus o mare parte din actele ce atestă acest
proiect, dar există numeroase indicii care relevă existenţa acestor activităţi", mai menţionează
revista.
Proiectul farfuriilor zburătoare a fost condus de către inginerii Rudolf Schriever şi Habermohl
Otto şi a avut sediul în Praga între 1941 şi 1943.

Iniţial conceput ca un program al forţelor aeriene germane, Luftwaffe, proiectul a ajuns, mai
apoi, sub patronajul ministrului armamentului, Albert Speer, şi ulterior sub cel al lui Kammler.

Martori oculari capturaţi de forţele aliate după război au atestat că au văzut maşinăria zburând de
câteve ori.

Inginerul Joseph Andreas Epp ce a servit drept consultant al proiectului Schriever-Habermohl

susţine că au fost create 15 astfel de prototipuri. El a descris cum o cabină centrală era
înconjurată de palete ajustabile, rotative, care formau un cerc.

Aceste palete erau susţinute de o bandă poziţionată pe marginea exterioară, iar rotaţia era
asigurată de rachete mici, plasate în jurul benzii. Odată ce viteza de rotaţie era suficientă iar
susţinerea în aer era asigurată, se aprindeau rachete orizontale.

Un oficial german a declarat că a văzut în septembrie 1943 în interiorul unui hangar al

aerodromului Praga-Gbell "un disc de 5-6 metri in diametru. Un corp cu un centru solid
susţinut de patru picioare înalte. Culoare: aluminiu. Înălţime: aproape la fel de înalt ca un
om. Grosime: aproximativ 30 la 40cm. Împreună cu prietenii mei, am văzut dispozitivul
ieşind din hangar. Apoi am auzit zgomotul motoarelor, am văzut partea exterioară a
discului începând să se rotească, iar vehiculul a început să se deplasează încet şi în linie
dreaptă spre capătul sudic al câmpului. S-a înălţat cam un metru deplasându-se astfel
aproape 300 de metri. S-a oprit din nou, aterizând destul de dur. După un timp a decolat
iar reuşind să ajunga astfel, la capătul aerodromului".

Teoria este susţinută şi de Igor Witkowski, un journalist şi istoric polonez care a studiat evoluţia
tehnologiei aerospaţiale. În cartea sa, Prawda O Wunderwaffe, publicată în 2000, el pretinde că
Hitler a vrut ca la bordul acestor nave să lucreze numai oamenii de ştiinţă.

Tehnologia nazistă ajunsese la un imens elan inovator. Aşa se face că la sfârşitul războiului,
oamenii de ştiinţă care au lucrat la racheta V-2 au fost căutaţi şi angajaţi de SUA şi Rusia pentru
programe spaţiale proprii.

Mai mult de 120 de astfel de cercetători au fost angajaţi de SUA. Printre ei se numără şi Wernher
von Braun, care a devenit o figură legendară a NASA.

Conform lui Georg Klein, au existat două tipuri de farfuri zburătoare create de nazişti: un disc
non rotativ al lui Richard Miethe, cel care a proiectat şi racheta V-2 şi care a fost capturat ulterior
de ruşi şi un alt model aparţinând lui Schriever şi Habermohl.

Acesta din urmă a decolat pentru prima dată în februarie 1945, atungând o viteză de 2250 km/h
la o altitudine de 12.405 metri.
Klein, care a avut o carieră postbelica distinsă ca inginer aeronautic, a declarat: "Eu nu mă
consider un ţicnit sau excentric. Asta am vazut cu ochii mei, un OZN german."

Echipajele bombardierelor sovietice şi americane au raportat la acea vreme că au observat

fenomene ciudate pe teritoriul inamic. Ei au susţinut că au văzut obiecte zburătoare care nu
faceau parte din artileria aeriană şi pe care le-au descries ca fiind "de un roşu, alb sau portocaliu
strălucitor"

Acum, Valea Jonas, locul unde se presupune că sunt păstrate dovezile şi unde autorităţile au
interzis accesul, este asaltat de curioşi în fiecare săptămână.

Orice se ascunde în acele pasaje subterane, intră în categoria capturilor de război ale
Americanilor şi vor rămâne secrete până se vor împlini 100 de ani de petrecerea evenimentelor.

Sursa: The Sun

Prima pagină › D:News

vezi toate articolele din D:News › D:News

Planuia Hitler sa atace Londra si New York

cu farfurii zburatoare? (FOTO/VIDEO)
Trimite pe email
11.19.2010 | ● Vizualizări: 592
14 Comentarii
Planuia Hitler sa atace Londra si New York cu farfurii zburatoare?
(FOTO/VIDEO) no tags + zoom

Galerie foto (6)

Cum, la un moment dat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, armatele lui Hitler aveau de
purtat razboaie grele pe fronturi indepartate din Stalingrad si nordul Africii, fuhrer-ul incepuse sa
le solicite cu disperare cercetatorilor sai crearea unei super-arme care sa ii garanteze castigarea
razboiului.

Unele astfel de inventii, cum ar fi rachetele V2 si avioanele de vanatoare cu reactie, chiar daca au
intrat prea tarziu in scena pentru a mai putea preveni infrangerea nazistilor, au vazut lumina zilei.
Alte proiecte au fost insa atat de neverosimil de ambitioase incat nu au depasit niciodata, oficial,
limitele planselor de desen. Iar ideea bombardarii oraselor Londra si New York cu ajutorul
unor farfurii zburatoare s-ar fi putut numara printre strategiile de acest fel ale lui Hitler.
Acum, insa, au iesit la lumina teorii indraznete conform carora oamenii de stiinta germani ar fi
reusit sa concretizeze acest tip de aeronava si chiar ar fi ajuns atat de departe cu proiectul incat
un prototip ar fi si traversat unele teste de zbor. Se spune ca acest program, aflat sub comanda
ofiterului SS Hans Kammler, ar fi cucerit performante semnificative in cadrul experimentelor
antigravitationale.
Mai mult chiar, conform unui raport mentionat in revista stiintifica germana PM, exista mai
multi martori oculari care cred ca au vazut o farfurie zburatoare, insemnata cu Crucea de Fier a
armatei germane, zburand pe deasupra Tamisei in anul 1944.
De asemenea, americanii au tratat existenta acestor arme cu foarte mare seriozitate, se mai
mentioneaza in acelasi material. Se pare ca, la momentul respectiv, publicatia New York Times a
scris despre un "disc zburator misterios", publicand chiar si fotografii ale dispozitivului in timp
ce zbura cu viteza pe deasupra cladirilor inalte ale orasului New York.

Proiectul a fost denumit "schema Schriever-Habermohl", dupa inginerii Rudolf Schriever si Otto
Habermohl, cooptati in constuirea navelor de liderul fortelor aeriene naziste Hermann Goering,
zorit de Hitler in construirea unei super-arme. Prizonieri ai Aliatilor au pretins ca ar fi vazut
farfuria zburatoare argintie, cu un diametru de aproximativ 5,5 metri, in mai multe randuri.
Conform lui Joseph Andreas Epp, inginer al proiectului, 15 prototipuri au fost construite. Acesta
decria cum o carlinga centrala era inconjurata de vane ajustabile rotative, care formau un cerc si
faceau obiectul sa decoleze. Dupa aceea, motoare orizontale sau propulsoare erau pornite
pentru a determina inaintarea navei.

Revista germana PM sustine ca nazistii au distrus in mare masura documentele pe marginea

activitatilor desfasurate de ei, dar in 1960, in Canada, expertii in OZN-uri ar fi reusit sa recreeze
dispozitivul care, spre amuzamentul lor, "chiar a reusit sa zboare".

In mod ironic si chiar amuzant, anul viitor se va lansa pelicula stiintifico-fantastica de productie
finlandeza "Iron Sky", al carei scenariu se concentreaza pe felul cum, dintr-o baza secreta
construita in Antarctica, primele nave cosmice naziste au fost lansate in spatiu la sfarsitul anului
1945 spre a stabili baza stiintifico-militara Schwarze Sonne (Soarele Negru) pe fata intunecata a
Lunii. Scopul acestei baze ar fi acela de a pune bazele unei puternice flote invadatoare cu care
nazistii sa revina pe Pamant la momentul potrivit, in acest caz anul 2018, pentru a il cuceri

Societățile secrete naziste și construcția primelor OZN-urilor

în epoca modernă
30 Martie 2014 de Cristian Terran 5 comentarii
9 Votes

-partea a II-a-

După cum am menţionat şi in prima parte, in 1919 societăţile Thule şi Vril s-au adunat intr-o
lojă din Berchtesgaden. Se pare că din acel moment a inceput construcţia unor aparate şi crearea
unor tehnologii care să-i permită omului să ajungă pe stele. S-a adunat atunci un număr imens de
informaţii, deopotrivă ezoterice şi tehnice, care au permis, se pare, inclusiv transcenderea
timpului. Membrii celor două societăţi şi-au propus să construiască o maşină care să le permită
să stea faţă in faţă cu zeii inşişi. Se pare că proiectul a durat doi ani, dar in rest nu se cunosc prea
multe despre el.

Datorită situaţiei financiare destul de dificile care a urmat Primului Război Mondial, membrii
societăţilor, nu au putut demara imediat proiectul construcţiei navei cosmice interstelare, dar în
schimb au folosit timpul pentru dezvoltarea şi aprofundarea tehnologiei alternative bazată pe
energia liberă. Începând cu 1922, s-a început asamblarea diferitelor părţi ale structurii navei, care
au fost realizate independent în mai multe uzine de pe teritoriul ţării. Fondurile au fost asigurate
integral de membrii societăţilor Vril și Thule. Astfel a demarat era celor mai avansate aparate de
zbor , bazate pe free-energy, care existau la acel moment pe planeta noastră. Iniţial ele au fost
cunoscute ca aparatele Vril „Jagen” (Vânător), dar mai apoi s-a instituit denumirea de Haunebu.
Au existat mai multe tipuri ale acestor tipuri de obiecte zburătoare având calităţi excepţionale,
care erau de fapt nişte „farfurii zburătoare”. Până la capitularea Germaniei naziste în cel de Al
Doilea Război Mondial, au fost construite şapte tipuri Haunebu. Deşi Vril Haunebu 7 era uriaş,
părerea unanimă este că Haunebu 3 a fost cel mai performant dintre modele, chiar dacă avea
dimensiuni mai mici.

Tot in această perioadă, germanii au făcut experimente legate de aşa numitul efect Coandă,
inventat de Henri Coandă, care a descoperit in anul 1911 o modalitate de a contracara efectul
gravitaţiei. Principiul este demonstrat prin lăsarea unui jet de apă să curgă intr-o tigaie cu
marginile rotunde, uşor inclinată. Apa se adună pe marginea inferioară a tigăii, iar cand ajunge să
o depăşească, curge pentru o scurtă clipă intr-un sens opus gravitaţiei. Germanii au pornit de la
acest principiu şi au creat o tehnologie care utiliza un număr mare de asemenea jeturi minuscule
pentru a alimenta un jet principal. Aşa s-a născut tehnologia fluidelor, care inlocuia fluxul de
electroni cu fluxul de fluide. Combinată cu folosirea unor combustibili sub formă de jet, această
tehnologie a fost folosită la unele din farfuriile lor zburătoare.

La prima vedere, am fi tentaţi să credem că această tehnologie a aparatelor de zbor i-a interesat
foarte tare pe nazişti. In realitate, Hitler era mult mai preocupat de armele convenţionale, ale
căror efecte puteau fi dovedite intr-o perioadă relativ scurtă de timp. Se spune că orice tehnologie
care avea nevoie de mai mult de un an pentru a fi testată era respinsă de Hitler.

Pe scurt, Societatea Vril nu a reuşit să obţină finanţarea de care avea nevoie, deşi ziarele germane
erau pline de anunţuri care făceau apel la donatori pentru strangerea fondurilor necesare pentru
crearea aparatelor de zbor Vril. Anunţurile afirmau deschis că se lucrează la o tehnologie atlantă
străveche, idee destul de populară printre germani in anii 20. Sub conducerea doctorului
Schumann, Societatea Vril a reuşit să creeze in anul 1934 primul aparat de zbor circular cu
propulsie antigravitaţională. Aparatul a fost produs la fabrica de avioane Arado din Brandenburg,
fiind numit RFZ-1(Rundflugzeug 1).

Testele de zbor nu au mers insă foarte bine. După ce s-a ridicat la circa 60 de metri pe verticală, a
devenit instabil şi nu a mai putut fi controlat o vreme. Procedura de ghidare era greoaie şi greu
de stăpanit. Cu chiu cu vai, pilotul a reuşit să coboare la sol şi să scape cu viaţă. După ce a
continuat să se invartească precum un titirez, aparatul s-a izbit de sol şi s-a făcut ţăndări. Deşi
inceputul s-a dovedit un dezastru, odiseea farfuriilor zburătoare Vril nu s-a oprit aici.

Următorul aparat produs a fost RFZ-2. Cu o lungime de 20 de metri, acesta producea deja efecte
optice şi vizuale colorate, semănand cu OZN-urile din literatura modernă. Deşi a fost folosit in
război ca avion de recunoaştere, executand misiuni in America şi Marea Britanie, el s-a dovedit
inutil ca aparat de luptă. Mecanismul de control nu permitea schimbări de direcţie decat in
unghiuri de 90, 45 şi 22,5 grade. Aceste schimbări de direcţie sunt caracteristice OZN-urilor
văzute in zbor. In pofida succesului limitat al RFZ-2 şi a imaginilor care il prezentau pe acesta in
zbor, aparatul a trecut practic neobservat de liderii nazişti.
Heinrich Himmler a fost singurul care a manifestat un interes ceva mai mare faţă de el. Se ştie că
echipele sale de savanţi SS căutau deja surse alternative de energie, intrucat intenţia lui era să
facă din Germania o ţară independentă de petrolul importat din străinătate. De aceea, două
departamente speciale (U-13 şi SS-E-4) au primit sarcina să se concentreze asupra dezvoltării
acestei noi tehnologii de zbor inventată de Societatea Vril. Cel din urmă se afla sub controlul
direct al lui Himmler, fiind cunoscut ca grupul de dezvoltare numărul patru al Soarelui Negru.
Principalul obiect de interes al grupului SS-E-4 se referea la cercetările lui Viktor Schauberger,
un om de ştiinţă care avea acces la opera lui Johannes Kepler, şi implicit la invăţăturile secrete
ale lui Pitagora. Această cunoaştere secretă (alături de multe altele) a fost mult timp păstrată
ascunsă de cavalerii templieri, care au ales această perioadă din istorie pentru a o revela.

Schauberger a aplicat teoria pitagoreică a creaţiei, potrivit căreia universul nostru este creat din
sunete prin intermediul rezonanţei armonice. Conform acestei teorii, insăşi structura materiei este
determinată de proporţiile care există intre numele intregi. Se poate demonstra că orice structură
este alcătuită din proporţii armonice născută din vibraţiile aceleiaşi coarde unice. Legile ştiinţei
respectă aceste proporţii, inclusiv legile chimiei, biologiei şi geneticii. Schauberger era un
naturalist care credea că principiile care stau la baza oricărei explozii reprezintă o incălcare a
ordinii naturale a lucrurilor. Obiectivul lui era acela de a accesa puterea universului subtil pentru
a o aplica in lumea exterioară. Dacă tehnologia exploziei era considerată a fi distructivă, cea a
imploziei era privită ca fiind reversul celei dintai. Această gandire l-a ajutat pe Schauberger să
facă paşi importanţi in neutralizarea gravitaţiei şi accesarea universului antimateriei.

In anul 1934, Viktor Schauberger s-a intalnit cu Hitler pentru a discuta despre aceste principii.
Scopul lui era acela de a armoniza tehnologia cu ordinea naturală a universului. Iniţial, Hitler i-a
dat dreptate. Pe măsură ce al Treilea Reich a evoluat insă, devenind o putere mondială, lucrurile
au luat o altă intorsătură. Schauberger era un pacifist şi a inceput să afirme că naziştii
reprezentau o mişcare malefică, separată de unitatea cosmosului.
Pornind de la descoperirile lui Schauberger şi ale Societăţii Vril, unitatea lui Himmler, SS-E-4, a
inceput construcţia propriilor sale farfurii zburătoare. Spre sfarşitul anului 1938, SS-iştii au
inceput să construiască mai multe aparate de zbor in formă de discuri. Scopul proiectului era
acela de a vedea cum reacţionează aceste aparate in condiţii reale de zbor. Munca lor s-a
concretizat in cele din urmă in construirea unui disc zburător pe care l-au numit RFZ-4.

Un an mai tarziu, SS-iştii invăţaseră deja din propriile lor greşeli şi au reuşit să imbunătăţească
mult aparatul. Ei au creat o farfurie zburătoare capabilă să parcurgă distanţe lungi, cu o lungime
de 21 de metri, pe care au numit-o iniţial RFZ-5, iar apoi Haunebu sau Haunebu I. La vremea
respectivă, serviciile secrete britanice au descoperit deja cu ce se ocupă SS-ul german. Este
posibil chiar ca această descoperire să fi influenţat in mod decisiv deciziile politice ale Marii
Britanii cu privire la Germania. Ştim din istorie că deşi au excelat intotdeauna in materie de
tehnologie, deciziile politice ale germanilor nu s-au ridicat niciodată la o inălţime comparabilă.
In zilele premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, acest lucru s-a văzut cu claritate atat
in domeniul diplomaţiei germane, cat mai ales in ceea ce priveşte politica internă a guvernului
nazist. Cu tot avansul lor tehnologic, armata, marina şi aviaţia germană nu erau deloc unite,
acţionand fiecare pe cont propriu.

Pe măsură ce războiul avansa, diferitele grupuri de interese industriale din Germania au inceput
să se concureze intre ele pentru a obţine contracte din partea Ministerului de Război. Noua
farfurie zburătoare a căzut intr-o anumită desuetudine, fără ca proiectul să fie complet abandonat.
La sfarşitul anului 1942, SS-ul a scos de pe banda de fabricaţie primul aparat Haunebu II sau
RFZ-6. Acesta avea un diametru de 33 de metri şi o inălţime de maxim 10 metri la centru. Viteza
de deplasare in atmosfera pămantului era de peste 4 Mach. Se crede chiar că aparatul putea
călători in spaţiul cosmic. Era echipat cu un tun cu raze şi avea o cabină suficient de spaţioasă
pentru a permite o călătorie de lungă durată. Prototipul a avut un succes atat de mare incat SS-ul
a scos la licitaţie fabricarea unei intregi serii de Haunebu II. In luna martie 1945, licitaţia a fost
caştigată de compania Dornier.

In final, a fost creat şi prototipul unui disc zburător Haunebu III, mult perfecţionat faţă de
primele. Acestea putea transporta 32 de oameni, avea o independenţă de zbor de cel puţin opt
săptămani şi atingea o viteză de peste 10 Mach. Au fost făcute 19 teste de zbor, care au fost
inclusiv filmate.Conform rapoartelor, germanii nu au apucat să fabrice decat acest prim aparat.

Farfuriile zburătoare descrise mai sus nu au fost singurele produse de regimul nazist, dar s-au
numărat printre cele mai importante. Au mai existat insă şi altele, care au fost mai mult sau mai
puţin incununate de succes. Este necesar să vorbim de asemenea şi de alte aparate de zbor
inventate de nazişti in timpul celui de-al Doilea Război Mondial. In anul 1943, s-au făcut planuri
de construire a unei nave-mamă in formă de ţigară, numită Andromeda. Aceasta urma să aibă
139 de metri in lungime şi trebuia să transporte cel puţin un Haunebu II, două Vril-1 şi două
Vril-2. Se crede că nava a fost folosită pentru anumite proiecte interstelare, dar nu se cunosc
amănunte. Ideea unei nave in formă de ţigară era legată şi de dorinţa companiei Zeppelin de a
construi dirijabile alungite. Cert este că literatura OZN prezintă nenumărate fotografii cu
asemenea aparate.

Au mai existat de asemenea faimoasele avioane de vanătoare germane. In anul 1943, deasupra
Germaniei s-a semnalat o invazie masivă de OZN-uri, despre care au vorbit chiar şi ziarele
locale. O parte din acestea au fost semnalate şi de piloţii americani, printre care s-a numărat şi
Wendelle Stevens, care le-a descris ca fiind de culoare cenuşiu-verzuie sau
roşuportocaliu, urmărindu-l la o distanţă de numai cinci metri de aparatul său.

Aceste aparate blocau radarele şi provocau probleme de natură electrică. Deşi Aliaţii numeau
orice obiect de zbor neidentificat avion de vanătoare, in realitate au existat două tipuri. Pe de o
parte era Broasca Ţestoasă Zburătoare, creată de SS-E-4 la Vienna-Neustadt. Acestea conţineau
klistronuri tubulare de inaltă tehnologie (folosite inclusiv la Montauk). SS-ul numea Broaştele
Ţestoase Zburătoare razele morţii. Aparatele aveau capacitatea de a bloca sistemele de aprindere
şi tot ce funcţiona pe bază de electricitate. Aceleaşi fenomene au putut fi observate şi la Montauk
prin anii 50-60, potrivit anumitor martori.

In afara Broaştelor Ţestoase Zburătoare, au mai existat şi „Baloanele de Săpun”. Era vorba de
nişte baloane de aer care aveau in interior o structură metalică in formă de spirală, menite să dea
peste cap sistemele radar ale inamicului. Succesul lor a fost mai degrabă de natură psihologică.

După câştigarea celui de-al Doilea Război Mondial, Aliaţii au moştenit maşina de război nazistă
şi serviciile de contrainformaţii ale celui de-al Treilea Reich. Ei au solicitat de asemenea toată
baza de date referitoare la cercetările genetice ale oamenilor de ştiinţă germani, la tehnologia 82
aerospaţială şi întreaga colecţie de relicve şi informaţii ezoterice. Această tranziţie a puterii a fost
orchestrată de OSS (Oficiul pentru Servicii Strategice), care avea să devină câţiva ani mai târziu
CIA (Agenţia Centrală de Contrainformaţii), păzitoarea Noii Ordini Mondiale.

Istoria secretă – Maria Orsic, Societățile

secrete Vril și Thule
20 Martie 2014 de Cristian Terran 8 comentarii
20 Votes

Pentru a înțelege legătura dintre societățile esoterice, mai mult sau mai puțin secrete, și
fenomenul denumit „OZN” la mijlocul secolului trecut, trebuie să trecem în revistă câteva
noțiuni ce aparent nu au legătură cu acest subiect însă sunt strâns legate între ele.

În 1871 Edward Bulwer Lytton a creat noţiunea de Vril în romanul S.F. – Rasa care va veni (în
original – The coming Race). Vril este un cuvânt tibetan ce poate fi tradus ca forță vitală, forța
vieții sau energia vitală însă și că vibrație. Elena Blavatschi a preluat acest concept și l-a folosit
în teoriile ei ocultiste și teozofice. Vechile civilizații considerau Vril drept cea mai înaltă formă
de energie din Univers, toate celelalte tipuri de energie fiind doar manifestări secundare ale
acestei forțe supreme. Energia Vril are în anumite locuri de pe planetă o concentrație mai
puternicăƒ, numită „vortex de energie”. La nord de ecuator, direcția de rotație a vortexului se
realizeazăƒ în sensul opus acelor de ceasornic, iar la sud de ecuator, în sensul acelor de
ceasornic. În anul 1919, membrii unei grupări continuatoare a Ordinului Templierilor au înfiintat
organizația Vril (germană: Vril Gesellschaft) cu sediul în localitatea Ramsau din Germania (lîngă
granița cu Austria). Membrii societății Vril aveau să intre în contact cu cei din Societatea Thule
(Thule Gesellschaft) care a fost punctul de origine al partidului nazist. Unii membrii ai
organizației Thule devenind mai apoi importante personaje în partidul nazist.
Aproape toate relatările referitoare la Thule Gesellschaft, după cum este numită societatea in
limba germană, îl consideră pe baronul Rudolf von Sebottendorff drept fondatorul ei. Nu există
nici o indoială că von Sebottendorff a fost implicat in crearea acestei societăţi secrete. Mai mulţi
membri susţin că cel de-al doilea co-fondator al societăţii a fost Karl Haushofer şi că, in realitate,
acesta a fost fondatorul principal, deşi a preferat să păstreze o anumită discreţie asupra acestui
lucru.

O scurtă lecţie de istorie

Întreaga poveste are în centru acest personaj foarte puţin cunoscut: Karl Haushofer. La începutul
secolului, Haushofer a fost ataşat militar la Tokyo, iar abilitaţile sale lingvistice l-au ajutat să
puna bazele viitoarei Axe. În plus, a petrecut o lungă perioadă în Tibet, unde a devenit membru
al preoţimii Bon. Cunoscuţi şi sub numele de Mantalele Galbene din Tibet, comunitatea Bon
reprezenta o religie şamanistă ce a precedat apariţia budismului tibetan, fiind considerată a fi
sursa tuturor religiilor tibetane.

Haushofer a avut şi o carieră militară deosebită. Capacitatea sa profetică în funcţia de general a

ramas legendara în timpul Primului Razboi Mondial, ajutându-l sa câstige în luptă. În timp ce îşi
comanda trupele pe front nu a fost rănit niciodată şi a reuşit sa îşi desfăşoare soldaţii cu o
precizie remarcabilă în mijlocul celor mai haotice situaţii. A fost un militar extrem de decorat şi
foarte admirat. Rudolph Hess, cel care avea să devina fuhrer adjunct al partidului nazist, a servit
sub generalul Haushofer şi a fost foarte impresionat de geniul acestuia.

După Primul Război Mondial, Haushofer a început să pună în practica directivele primite în
Tibet (pe cale spirituală sau naturală). După ce şi-a luat doctoratul, chiar înainte de declanşarea
Primului Război Mondial, dr. Haushofer a inaugurat o nouă materie, intitulată Geopolitica.

Rudolph Hess, şi-a căutat fostul general pe care l-a admirat atât de mult pe timpuri şi a devenit
un student pasionat al noii materii. Se spune despre Hess că ar fi fost complet vrajit de
capacitatea intelectuală şi ocultă a profesorului său. În octombrie 1918, un anume Adolf
Schicklgruber (Hitler era numele de fată al mamei lui), se face remarcat prin talentul lui oratoric.
Rudolph Hess l-a auzit vorbind şi a rămas foarte impresionat. Era convins că are de-a face fie cu
un mesia, fie cu un nebun, dar nu era încă sigur în ce categorie trebuie să -l încadreze.
Hess a recunoscut marile calităţi de lider ale lui Hitler şi i l-a prezentat lui Haushofer. Astfel, cei
trei au devenit prieteni. Haushofer a fost atât de impresionat de acesta încât s-a decis să facă din
el un mesia german. Hitler a fost condamnat la nouă luni de închisoare, după episodul din 1923
iar Hess şi-a afirmat loialitatea întorcându-se în Germania şi acceptând sa împartă aceeaşi celulă
cu el. Haushofer i-a vizitat în timpul acestei perioade şi a contribuit probabil cu cel puţin un
capitol la lucrarea de căpătâi a lui Hitler, Mein Campf. Când Hitler a ieşit din închisoare,
Haushofer l-a învaţat cum să se îmbrace, cum să se poarte, pavându-i practic drumul către
succes.

Între timp societatea Vril a căpătat amploare şi a fost rebotezată Vril-Gesellschaft, integrand alte
trei societăţi importante din Germania: – Lorzii Pietrei Negre, o emanaţie a Ordinului Teuton
creată in anul 1917, – Cavalerii Negri, o filială a Societăţii Thule, şi – Soarele Negru,
identificată mai tarziu cu elita SS-ului lui Heinrich Himmler.

Soarele Negru

Soarele Negru (societate care iniţial a purtat numele DHvSS – Die Herren Vom Schwarten Stein)
era o organizaţie secretă în interiorul Societăţii Thule, deţinând supremaţia asupra celorlalte. SS-
ul a fost creat iniţial ca unitate de protecţie a lui Hitler cu mult inainte de a deveni o unitate
militară. Eu cred că absolut toti ofiterii SS de grad inalt pot fi incluşi pe lista membrilor
„Soarelui Negru”, SS-ul fiind mai mult decît o organizaţie militară de elită, un veritabil cult.
Cine studiaza istoria nazistă işi dă rapid seama că cele două concepte, Thule şi Soarele Negru
sunt în centrul puterii naziste.
În mod tradiţional „SS” este tradus prin Schutzstaffel, care înseamnă detaşament al gărzilor. În
realitate „SS” provine de la Schwarze Sonne care înseamnă Soarele Negru în limba germană.
Asta nu înseamnă că orice soldat care purta o uniformă SS era membru al Schwarze Sonne, ci
ca runele SS afişate pretutindeni aveau o semnificaţie secretă , care se referă la Soarele Negru.
Ca regulă generală, despre Soarele Negru se cunosc foarte puţine lucruri, dar conceptul de Thule
poate fi găsit în numeroase limbi şi culturi.

Maria Orsic
În timp ce Societatea Thule a sfârșit prin a se orienta îndeosebi asupra unei agende materialiste și
politice, Societatea Vril s-a focalizat de la bun început asupra „lumii de dincolo” (aspectelor
transcendente).

Este posibil ca Societatea Vril să nu fi reușit să atingă performanțele pe care le-a avut dacăƒ nu
ar fi existat un medium pe nume Maria Orsic. Cunoscută și că Maria Orsitsch s-a născut în Viena
la 31 Octombrie 1895. Tatăl sau Tomislav, era imigrant din Zagreb iar mama sa, Sabiene Orsic
era din Viena. În tinerețe Maria Orsic s-a alăturat mișcării naționaliste germane ce dorea alipirea
Austriei cu Germania. În 1919 s-a mutat la Munchen unde a intrat în contact cu societatea Thule
și Vril. Despre Maria Orsitsch, Traute Lafrenz, Sigrun, Gudrun şi Heike. se spune că erau foarte
frumoase și că aveau părul lung, un semn care avea să devină distinctiv pentru membri societătii
Vril. Totodată aceste femei dețineau puteri superanaturale ce le permitea să între în contact cu
anumite entități sau ființe extraterestre.

Datorită calităţilor ei excepţionale de medium, Maria a fost pusă repede în legătură cu membrii
societăţii secrete Thule şi curând după aceea ea şi-a creat propriul ei cerc împreună cu Traute A.
şi alţi prieteni din Munchen, formând aşa-numita Alldeutsche Gesellschaft für Metaphysik , care
a fost primul nume oficial al societăţii Vril. Pentru identificare, membrii organizaţiei
( Vrilerinnen ) purtau un disc, pe care erau reprezentate chipurile a două dintre cele cinci femei
mediumi: Maria şi Sigrun.

În decembrie 1919 s-a organizat o întâlnire secretă între membrii marcanţi ai celor trei societăţi
principale ezoterice care activau atunci pe teritoriul Germaniei (Thule, Vril si Soarele Negru),
într-o cabană din apropierea localităţii Berchtesgaden. Cu acea ocazie Maria Orsic a arătat celor
prezenţi transcrierile unor mesaje telepatice pe care ea le primise într-un limbaj secret al vechilor
Cavaleri Templieri germani, ce îi era complet necunoscut.

Maria Orsic a prezentat două seturi de transcrieri ale mesajelor primite în timpul stărilor de
transă: primul era cel în limbajul secret al Templierilor, iar al doilea set de mesaje era scris într-
un limbaj inteligibil, despre care ea a sugerat că ar putea fi o limbă antică orientală. În scurt timp
s-a dovedit că acest al doilea set de informaţii transmise pe cale telepatică era în limba
sumeriană. Mesajul a fost tradus cu ajutorul misterioasei femei medium din societatea Vril, care
era cunoscută doar sub numele de Sigrun. Tot ea a ajutat mai apoi la descifrarea imaginilor
mentale percepute de Maria Orsic, ce descriau o navă de zbor de formă circulară.

La prima vedere, am fi tentaţi să credem că această tehnologie a aparatelor de zbor i-a interesat
foarte tare pe nazişti. În realitate, Hitler era mult mai preocupat de armele convenţionale, ale
căror efecte puteau fi dovedite intr-o perioadă relativ scurtă de timp. Se spune că orice tehnologie
care avea nevoie de mai mult de un an pentru a fi testată era respinsă de Hitler…cel puţin asta
este varianta oficială.

Extraterestrii din Aldebaran

Într-o şedinţă transă la care au fost prezenți și unii membri marcanți ai societății Thule, Maria
Orsic a intermediat spontan contactul cu reprezentanţii civilizaţiei extraterestre din sistemul
Aldebaran de la care primise instrucţiunile tehnice pentru construcţia navei interstelare.

Potrivit Mariei Orsic numele acelei civilizaţii extraterestre era Sumi, membrii ei aparţin unei rase
umanoide, care colonizase pentru un timp scurt planeta noastră în urmă cu aproximativ 500 000
de ani. În conformitate cu informațiile transmise în stare de transă, ea a firmat că ruinele antice
din Larsa, Shurrupak şi Nippur din Iraq au fost construite de către ei. Supravieţuitorii Potopului
au devenit mai apoi primii arieni şi în acest fel s-a realizat rezonanţa cu membrii societăţilor
germane din acea vreme, care aveau la bază rudimente ale ideilor și concepțiilor acelor culturi
antice.

Reprezentanţii societăţii Thule care se aflau în acele momente în cameră s-au arătat sceptici în
legătură cu revelaţiile Mariei Orsic, manifestându-şi neîncrederea şi solicitând dovezi
suplimentare chiar în timp ce aceasta se afla în transă. Atunci mediumul a început să aştearnă pe
hârtie anumite semne ciudate şi caractere nemaivăzute, care mai apoi au fost identificate ca
aparţinând vechii scrieri sumeriene, care a fost precursoarea și sursa culturii babiloniene de mai
târziu.
Se pare că dorinţa civilizaţiei din sistemul Aldebaran nu a fost neapărat aceea de a ajuta naziştii
să câştige războiul – idee destul de bizară care a fost vehiculată un anumit timp în cercurile de
neiniţiaţi -, ci mai curând dorinţa benefică a acestor fiinţe extratrestre de a rezolva problema
violenţei pe Pământ, pe care aldebaranii au identificat-o mai ales în existenţa unei diferenţe
sensibile de natură economică între Occident şi Orient.

Activitatea Mariei Orsic şi a celorlalte femei medium din societatea Vril a rămas învăluită într-un
relativ mister pe anumite perioade de timp între 1925 şi 1941. În anul 1943, Maria şi Sigrun au
luat parte la o întrunire secretă în staţiunea Kolberg, al cărei ţel principal a fost discutarea aşa-
numitului „proiect Aldebaran”. Mediumurile feminine din societatea Vril primiseră până atunci
informaţii detaliate despre planetele locuite din jurul stelei Aldebaran şi ele doreau să realizeze
călătoria cosmică spre acea destinaţie cu ajutorul tipului de navă ce fusese construită după
planurile primite.

Maria Orsic, împreună cu toți membri societății Vril, au dispărut în 1945, exact în clipa în care
Al Doilea Război Mondial s-a încheiat. De atunci nu s-a mai auzit nimic despre aceste femei
frumoase și nici despre mesajele extraterestre care încercau să ajute omenirea să realizeze un salt
tehnologic, care să-i îmbunătățească percepția asupra vieții.

Membrii iniţiaţi au depus eforturi intense pentru a dezvolta o aşa-numită „ştiinţa alternativă” faţă
de cea modernă (care este de sorginte materialistă). Aceasta a condus implicit la dezvoltarea unor
„tehnologii alternative”, care în loc să se bazeze pe principiile clasice ale fizicii şi biologiei, au
avut ca fundament realizările extraordinare ale vechii civilizaţii atlante, care îmbinau cunoaşterea
ştiinţifică şi tehnologia cu cunoaşterea spirituală. Acele realizări erau mult superioare noţiunilor
mecanicii, care din nefericire încă mai constituie „infrastructura” ştiinţei moderne.

Se presupune că anumite persoane au lucrat pentru dezvoltarea acestor tehnologii în paralel cu

știință convențională. Multe apariții catalogate nefiind fabricate pe Terra sunt de fapt rezultatul
acestor descoperiri. Despre fenomenul OZN care a precedat evenimentele descrise mai sus, voi
vorbi in partea a II-a.

Istoria secreta – Nazistii, OZN-urile

si Antarctica
28 Septembrie 2013 de Cristian Terran 9 comentarii

15 Votes
Al treilea Reich si OZN-urile

Primele cazuri de aparitii ale unor OZN in secolul trecut au fost inregistrate oficial in timpul
celui de-al doilea razboi mondial. Martorii mentionau forme ciudate, de tigara, de farfurie sau
sferice. Se faceau referiri la vitezele uriase ale acestor aparate . Acestea puteau sa apara brusc, sa
zboare printre bombardierele militare si sa dispara fara urma . Pilotii militari au semnalat faptul
ca aparatura de bord refuza sa functioneze ca si cand aparitia acestor forme ciudate actionau ca
un fel de camp de forta ce interactiona cu aparatele de navigatie. A aparut astfel denumirea de
Obiect Zburator Neidentificat, abreviat simplu – O.Z.N.
Serviciile secrete sustin ca germanii au inceput elaborarea unor astfel de proiecte in timpul
razboiului. Proiectarea, construirea si testarea unor aparate de zbor experimentale sub forma de
discuri de catre nazisti nu pare a fi o afirmatie hazardata, luand in in calcul progresul tehnic
german de la sfarsitul razboiului, amintesc aici doar de avioanele cu reactie Messerschmitt Me
262 si primele rachete balistice V1, V2 . Proiectul denumit sistemul Schriever-Habermohl si
desfasurat intre 1941 si 1943 a avut baza la Praga si a fost dezvoltat de Luftwaffe la ordinul dat
de Hitler lui Hermann Goering, avand ca scop creearea unei super arme. Din memoriile unui
detinut in lagarul de la Peenemunde, aflam ca un un straniu aparat in forma de discs-a ridicat in
aer insa pe durata zborului s-a observat o anumita instabilitate. Se pare ca testele au continuat
dupa acest aparat a fost doborat de o rafala de vant. In februarie 1945 un astfel de aparat s-a
ridicat de la sol la o inaltime de 15 kilometri si a atins viteza de 2200 kilometri/ora. Decola si
ateriza vertical, putea ramane suspendat in aer si sa zboare in orice directie fara sa se rastoarne.
De ce forma de discuri ? Cercetarile savantilor germani in domeniul aerodinamicii au aratat ca o
astfel de forma este favorabila maririi vitezei. Ultima parte a razboiului s-a dus si pentru
capturarea savantilor care mai tarziu au continuat studiile in Rusia si SUA. Dupa razboi savantii
americani si rusi au cautat schemele masinilor germane si au ramas uluiti de o fotografie a unui
aparat care amintea de OZN. Exista date despre faptul ca participantii unei expeditii americane
au observat aparate de forma neobisnuita care apareau din apele Antarcticii. Ori daca aceasta
tehnologie exista la jumatatea secolului trecut nu putem sa nu ne intrebam cate din OZN-urile
atribuite in mod eronat unor fiinte din alte lumi au fost proiecte secrete continuate de catre tari ca
Rusia, SUA sau Marea Britanie, invingatorii celui de-al doilea razboi mondial. Cel putin
oficial…Sunt anumite surse, mai putin oficiale, care spun ca nazistii nu au pierdut raboiul ci s-au
retras in Antarctica, in tinutul arctic denumit de catre ei, Newschwabenland…

Hitler si Antarctica
Se cunoaste versiunea oficiala privind circumstantele mortii lui Hitler. Ca ar fi inghitit otrava,
apoi s-a impuscat cu revolverul si in ultima instata soldatii i-au ars trupul parca adancind astfel
misterul. Explicatia convine de minune istoricilor oficiali pentru care istoria nu e o enigma, dar
pana in 1948 Stalin avea o atitudine destul de sceptica privind aceasta versiune, fiind mai sigur
pe cele raportate de catre spionii sai. Conform informatiilor oferite de acestia la 1 Mai 1945, prin
unul dintre sectoarele Diviziei de Garda 52, a razbit un grup de tancuri germane. Tancurile se
deplasau spre nord cu viteza mare. In mare parte au fost distruse dar se pare ca era doar o
diversiune, fiind observate si automobile civile mari care au reusit sa dispara intr-o directie
necunoscuta. Serviciile secrete credeau ca in unul dintre aceste vehicule se afla si Hitler. Dupa
informatiile obtinute de la fostii nazisti, Adolf Hitler a trait in Antarcica pana in 1971. Expertiza
osemintelor lui Hitler si Evei Braun a fost facuta in graba si neatent.Exista marturii ca agentii
sovietici au falsificat deliberat datele. Presupusele oseminte au fost inmormantate intr-o localitate
de langa Leipzig. In anul 1972 au fost scoase din morminte si incinerate. De ce s-a procedat
astfel. Oare pentru ca se aflase ca Hitler murise cu un an in urma ?
Primele expeditii germane spre Antarctica au avut loc inca din anii 1901-1903. Incepand cu 1938
nazistii au inceput sa trimita numeroase expeditii spre regiunea Queen Maud din Antarctica.
Majoritatea acestor frecvente si constante expeditii porneau din Africa de Sud. Au fost
cartografiati peste 370.000 km patrati, germanii descoperind vaste regiuni care nu erau acoperite
de gheata, lacuri cu apa calda si numeroase pesteri. Diferite echipe stiintifice au fost trimise in
aceste zone : botanisti, zoologi, biologi marini etc, in aceasta misiune secreta fiind implicate
multe divizii din guvernul nazist. Toate aceste expeditii au culminant prin revendicare de catre
Germania a acestor teritorii. Numele ales pentru aceasta colonie a fost Neuschwabenland .Inainte
de sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, doua submarine, U-530 si U-977, au adus in
Antarctica oameni de stiinta care aveau preocupari si studii dezvoltate in domeniul discurilor
anti-gravitationale si toata logistica necesara. Cele doua submarine nemtesti au fost capturate in
zona coastei Argentinei, iar echipajele au fost interogate de marina SUA. In emisfera sudica in
vara 1946–1947, US Navy par sa fi „invadat” Antarctica cu un mare numar de soldati.
Operatiunea, denumita Highjump, a fost clasificata. In 1958, 3 bombe nucleare au fost detonate
in regiune, ca parte a unei alte operatiuni secrete a USA cu nume de cod Argus.
Pe la inceputul lunii aprilie 2011, un subiect mai putin obisnuit facea valva in toata lumea:
americanii cautau de zor ceva… in Antarctica. Operatiunea secreta se desfasura in mare viteza,
acestia incalcand chiar si regulile, si legile internationale in vigoare…indiferent care este
adevarul sunt sigur ca nu se regaseste in variantele oficiale. De atunci nimeni nu a mai pomenit
nimic despre asta.

Luna – satelit natural, artificial sau nava

spatiala ?
30 Iulie 2013 de Cristian Terran 22 comentarii

32 Votes
 Cand vine vorba despre Luna exista intotdeauna o doza de mister. Ea a fascinat dintotdeauna
toate civilizatiile Globului si astfel de-a lungul timpului s-au adunat o serie de legende, superstitii
si credinte. De fapt se spune ca daca n-ar fi existat Luna, viata pe planeta noastra ar fi avut alta
directie. Imaginati-va lumea noastra ravasita de vanturi de forta unui uragan, cu temperaturi
variind de la caldura inabusitoare la inghet. Imaginati-va ca ziua ar dura numai sase ore, intr-o
lume in care ar putea evolua doar forme de viata primitive. Aceasta ar fi putut fi planeta noastra,
daca Luna nu ar fi existat… Oare ?

Dar nu suntem singurii care avem un satelit. Exista cel puţin 135 de sateliti în sistemul nostru
solar. Saturn ii are pe cei mai multi, 46, iar in jurul Pamantului orbiteaza cel puţin 10 corpuri
misterioase. Cinci sunt asteroizi, retinuti temporar de campul gravitational, iar patru sunt
probabil ramasite ale rachetei Apollo 13. Al zecelea si cel mai mare este Luna.Ce este atat de
special si misterios la Luna?

Luna este singurul satelit natural al Pamantului si al cincilea ca marime din Sistemul Solar. Este,
totodata, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la marimile
dintre acesta si planeta Pamant.Luna este al doilea satelit ca densitate dupa Io, unul dintre
satelitii lui Jupiter. In rotatia sa sincrona in jurul Pamantului, Luna prezinta aceeasi fata a sa, cu
mici schimbari. Distanta maxima pana la Pamant: 406 720 kilometri; distanta minima pana la
Pamant: 336 375 kilometri; distanta medie pana la Pamant: 384 400 kilometri; diametru mediu:
3476 kilometri; temperatura la suprafata: variabila de la 117 grade C (in plina zi) pana la -173
grade C (in plina noapte).Atmosfera: inexistenta.

Varianta acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta in legatura cu originea Lunii este ca

Pamantul, de-abia format, ar fi intrat in coliziune cu un alt corp, avand aproape dimensiunea lui
Marte. Se considera ca planeta noastra n-ar fi fost lovita frontal ci tangential, fiind, cum s-ar
spune doar „scalpata”. Ramasitele smulse din Terra s-ar fi imprasiat in forma de inel in jurul
Pamantului, inainte de a se reaglomera, dand nastere Lunii. Insa aceasta este doar o teorie si desi
pare logica la prima vedere, există anumite voci in randul oamenilor de stiinta, care sustin ca
anumite caracteristici ale Lunii nu se potrivesc cu aceasta prezumtie.

Luna – Statie spatiala

În 1970, Mihail Vasin şi Alexander Shcherbakov, doi cercetători ruşi de la Academia Sovietica
de Stiinte au propus teoria Lunii precum o navă extraterestră. Cei doi au presupus că Luna este o
navă extraterestră gigant, care a fost acoperită cu rocă ca să pară un satelit natural. Extratereştrii,
având o tehnologie superioară nouă, au fost capabili să-şi deghizeze nava într-un corp ceresc şi
au lansat-o pe orbită. Ei au postulat că luna cuprinde un strat stâncos exterior gros de câțiva
kilometri care acoperă o cocă tare, probabil, cu o grosime de 45 km și sub care există un vid, care
conține, eventual, o atmosferă.În 1975, Donald Wilson a publicat „Our Mysterious Spaceship
Moon” în care a adus dovezi in sprijinul acestei teorii. În 1976, George H. Leonard publicat
„Altcineva este pe Lună” , în care a retipărit mai multe fotografii NASA ale suprafeței lunare
sustinand teoria de mai sus.
Fie ca cei mentionati mai susu au avut dreptate sau nu sa vedem unele din misterele ce
inconjoara acest satelit natural sau artificial al Pamantului.

Misterele Lunii
1. Luna e prea mare. Christopher Knight și Alan Butler explica in cartea lor „Cine a construit
Luna ?” ca satelitul nostru este mai mare decat ar trebui sa fie, aparent mai batran decat ar trebui
să fie si mult mai usor în masa decat ar trebui să fie iar orbita nu este potrivita pentru un corp de
asemenea marime. Isaac Asimov, un profesor rus de biochimie si scriitor de carti de popularizare
a stiintei, a declarat ca „Luna, care nu are nici atmosfera si nici camp magnetic, este de fapt o
ciudatenie a naturii. Fiind mai mare decat planeta Pluto, unii oameni de stiinta chiar l-au numit
un sistem planetar geaman. In general, cand o planeta are sateliti in jurul lor acestia sunt mult
mai mici decat planeta insasi. Prin urmare Pamantul ar trebuii sa aiba un satelit nu mai mare, sau
in jurul valorii de 100 de kilometrii… Insa nu este asa.” Privind in jur la celelalte planete si la
satelitii lor si coreland tot ceea ce stim despre cosmografie si despre legile cosmice, Luna nu ar
trebui sa existe pe orbita Pamantului.

2. Vechimea Lunii. Cand a avut loc primele aselenizari, au fost aduse pe Pamant mai multe roci
de pe Lună. Intre 1969 și 1972 sase misiuni Apollo au adus pe Pamant 382 kg de roci lunare,
mostre, pietricele, nisip și praf de pe suprafata Lunii. Roca adusă de Neil Armstrong are o
vechime de 4,6 miliarde ani. De fapt, cam atat estimau savantii nostri vechimea Pamantului, si a
intregului sistem solar. Dar la conferinţa asupra rezultatelor misiunilor Apollo, tinuta în 1974,
oameni de stiinta de la NASA au comunicat aducerea pe Pamant a unor roci vechi de 5,3
miliarde ani. Cu 700 milioane ani mai vechi decat sistemul nostru solar!

3. Luna este goala. Există nenumărate indicii ca Luna este goala.Iată câteva din studiile
stiintifice care arata ca Luna pare a fi goala in interior:
– Misiunea Apollo12 a instalat seismografe si apoi a prabusit in mod intentionat modulul lunar
provocand un impact echivalent cu o tona de TNT. Undele au rasunat timp de opt minute iar la
sfarsit Maurice Ewing, o co-director al experimentului seismice, a declarat la o conferință de
presa „a rasunat ca un clopot”. La fel s-a intamplat si în cazul Apollo 13, cand una dintre etapele
rachetei a produs vibratii timp de trei ore.
– O echipa de la Universitatea din Arizona au declarat ca crezut ca Luna are un nucleu, dar ca
acesta este mic. Lon Hood, liderul echipei, a declarat: „Am știut că nucleul Lunii e mic, dar nu
am știut e asa mic … Acest lucru chiar adauga greutate ideii că originea Lunii este unica, spre
deosebire de orice alt organism terestru – Pamant, Venus, Marte sau Mercur „Da, e artificial.”
– Dr. Gordon McDonald, cercetător-principal la NASA, arată într-un articol apărut în revista
„Astronautics” din numărul pe iulie 1962, că prin analiza datelor referitoare la diferenţa obser-
vată între mişcările reale ale Lunii pe orbită, şi mişcările calculate, se poate trage concluzia că sa-
telitul natural al Pămîntului este mai degrabă gol în interior.
– În cartea sa intitulată “Luna noastră”, astronomul britanic dr. H. P. Wilkins declară: „Toate
datele converg spre ipoteza că dincolo de adîncimea de 30-50 km Luna prezintă, mai mult sau
mai puţin, spaţii libere – cavităţi mari, tunele sublunare, crăpături – legate de suprafaţă prin
fisuri… Volumul aproximativ ai acestor goluri este probabil de 36 milioane km cubi.”
– Dr. Harold Urey consideră că sub scoarţa Lunii sunt zone cu densitate mai mică, eventual
goluri; iar dr. Sean O. Solomon, de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, a declarat că din
rezultatele obţinute de la diferitele cercetări efectuate în cadrul programului Apollo a reieşit şi
posibilitatea ca Luna să fie goală în interior.

4. Campul magnetic. Luna nu are un camp magnetic si totusi foarte multe roci lunare sunt
magnetizate. Sunt fenomene cunoscute sub denumirea de „mascons” (concentrații de masă), care
sunt zone mari circulare de densitate neobișnuit de mare și o atractie gravitationala mai mare. .
Acestea se găsesc în câmpiile de pe Lună cunoscute sub numele de „Maria”, care au fost odată
considerate a fi mari. Aproximativ o treime din suprafata Lunii care o vedem de pe Pământul
este alcătuit din acestea Maria în timp ce există puține pe „partea întunecată”, și nimeni nu poate
explica de ce cele două părți sunt atât de diferite. Luna este de asemenea suspecta de a avea mai
multe câmpuri magnetice. Din datele obtinute de la satelitul lunar Prospector a reiesit ca cele mai
puternice concentrații de anomalii magnetice lunare sunt situate in partea opusa a celor mai mari
cratere. Cu toate acestea, în absența unui câmp magnetic global (magnetosfera), nimeni nu poate
determina cum s-ar putea întâmpla acest lucru.

5. Cutremurele Lunare. Se stie ca misiunile Apollo au instalat seismografe pe Luna, cu toate

astea exista o mare tacere din partea NASA in legatura cu datele primite de la aceste aparate.
Sute de „moonquakes” (cutremure lunare) sunt inregistrate anual. Oficial, majoritatea dintre ele
sunt atribuite meteoritilor ce lovesc astrul vecin; altele, numite cutremure termice, se datoreaza,
conform NASA, extinderii crustei la ivirea primelor raze de soare dupa doua saptamani de
intuneric. In noiembrie 1958 astronomul rus Nikolay Kozyrev de la observatorul din crimeea a
fotografiat o eruptie de gaz langa craterul Alphonsus impreuna cu o stralucire rosiatica care a
durat aproximativ o ora. In 1963 astronomii de la observatorul din Lowell au observat în noaptea
de 29 octombrie, două pete de lumină de un roşu aprins, la nord de craterul Herodot; în noaptea
de 27 noiembrie, cele două pete roşii au reapărut pe marginea sudică a craterului Aristarh. În
iunie 1965 a fost observată o rază de lumină de un alb scânteietor, ţâşnind din craterul Aristarh,
aflat atunci în zona obscură. Stiindu-se ca Luna nu are activitate vulcanica aceste fenomene nu
sunt naturale.

6. Craterele lunare. De ce craterele lunare sunt atât de întinse şi de puţin adânci? Craterele
lunare produse de căderea meteoriţilor sunt de asemenea stranii – foarte întinse, şi atât de puţin
adânci faţă de suprafaţa lor! Ca şi cum meteoriţii ar întâlni, în drumul lor prin scoarţa Lunii, o
crustă foarte dură. Conform teoriei celor doi academicieni sovietici, M. Vasin şi A. Scerbakov,
acest lucru se datoreşte faptului că meteoriţii se opresc în „coaja blindată” cu care constructorii
din neştiut au întărit Luna, la 20-40 km sub scoarţă. Imensele circuri lunare, departe de a fi vechi
cratere vulcanice deschise dureros pe suprafaţa Selenei, constituie în realitate locurile în care cei
ce au amenajat interiorul Lunii, au pompat în exterior roci şi metale lichefiate, pentru a produce
golurile interioare necesare şi a blinda suprafaţa nemaipomenitei nave interstelare, intergalactice.
În zona circurilor, gradientul gravitaţional este mai mare; cei doi savanţi sovietici consideră că
faptul se datorează echipamentului, combustibilului şi materialelor de tot felul aflate sub scoarţă,
în golurile create. Procentul mare de metale conţinut de rocile lunare şi considerat „straniu” de
savanţii sovietici şi americani, s-ar datora folosirii metalelor pentru întărirea rezistenţei scoarţei
lunare la impactul cu meteoriţii – în lungul ei voiaj spaţial.
La începuturile omenirii, Luna nu exista deloc
Se pare ca in istoria omenirii a existat o perioada in care nu era Luna pe cer! Acest lucru ne este
precizat de scriitorii antici Democritus si Anaxagoras. Aristotel ne scrie ca zona Arcadiei
(Grecia), inainte de a fi locuita de greci, a fost populata de pelasgi, ce au ocupat aceste teritorii
inainte ca pe cer sa existe Luna! Din acest motiv, pelasgii mai erau numiti şi “pro-selenes”, adica
“inainte de Luna”. Apollonius din Rhodes ne scrie faptul că a existat o perioadă în care “nu toate
corpurile cereşti se aflau pe cer, înainte ca rasele Danai şi Deukalion să fi existat, atunci când
trăiau doar arcadienii, înainte să fi existat Luna pe cer”. Plutarh afirmă şi el în opera “Întrebări
romane” următoarele: “Erau vorba de arcadieni, aşa numiţii oameni pre-lunari”. La fel, şi poetul
Ovidiu a scris că “Arcadienii îşi posedă pământurile înainte de naşterea lui Jupiter, pentru că
naţiunea e mai veche decât Luna”. Hippolytus afirmă şi el că “Arcadia e mult mai veche decât
Luna”. Şi Lucian ne spune în a sa Astrologie că “arcadienii sunt mai vechi decât Luna”. Mai
putem să-l amintim pe Censorinus care şi el afirmă că “în trecut nu exista Lună pe cer”.

Făcând comparaţia între patru calendare rituale – cel egiptean, asirian, indian şi mayas, omul de
cultură român Victor Kernbach demonstrează că punctul de plecare al acestor sisteme
cronologice este comun, situându-se cam în jurul anului 11.500 î.Hr. şi, departe de a fi ales
arbitrar, el marchează nu „un început cronologic propriu-zis, ci epoca marilor catastrofe în
sistemul nostru solar cunoscute sub termenul generic de potop”. O cauză probabilă a acestor
catastrofe ar putea fi exact captarea Lunii de către Pământ, mai bine zis sosirea Lunii în jurul Pă-
mântului, cu toate consecinţele şi modificările la scară cosmică şi planetară pe care le presupune
instalarea unui asemenea vecin în imediata apropiere. Inclusiv apariţia unor mişcări de flux-
reflux foarte puternice, atât la suprafaţa planetei noastre (valuri de maree oceanică), cât şi în
interiorul acesteia (valuri de maree magmatică), fenomene resimţite prin inundaţii, erupţii
vulcanice şi mişcări seismice catastrofale. Una din consecinţe: scufundarea Atlantidei. Platon
situează dispariţia uriaşei insule atlantice la 10.000-12.000 de ani înaintea epocii sale. Altă
urmare posibilă a captării satelitului nostru – de fapt a adoptării Pământului de către Lună, spun
unii savanţi – este renunţarea la calendarul venusian – cel mai strălucitor astru pe cerul nopţii
înainte de apariţia Selenei — şi înlocuirea lui firească cu cel lunar.

Aceste fapte descoperite de-a lungul timpului sunt cele mai importante aspecte care învăluie
Luna într-un mister incredibil. Probabil că în viitorul îndepărtat o să aflăm care este adevărul
despre “satelitul natural” al Pământului.
Hitler a ordonat crearea unor farfurii
zburătoare pentru a ataca Londra şi New
York-ul
Autor Redactia 8956 vizualizări





Disperat că va pierde războiul, dictatorul nazist Adolf Hitler a ordonat crearea unor arme
secrete pentru a putea balansa forţa armată a aliaţilor la sfârşitul celui de-Al Doilea Război
Mondial. Una dintre aceste arme secrete era o farfurie zburătoare inscripţionată cu o
zvastică care, potrivit unor martori oculari, ar fi survolat fluviul Tamisa în 1944. Se pare
că ingeniosul dispozitiv era capabil să zboare 2000 de kilometri, Statele Unite luând şi
ele serios în calcul ameninţarea Germaniei, scrie Daily Indiacom.

Farfuria zburătoare ar fi construită în valea Jonas, din centrul Germaniei, unde exista o reţea de
tunele secretre, unde se lucra la construcţia armei minune, sub conducerea generaluilui SS Hans
Kammler.

Deşi Germania a distrus multe dintre documente, există indicii clare că arma a existat cu adevărat
şi au fost construite în jur de 15 prototipuri.

Alte arme secrete ale lui Hitler, cu care acesta încerca să

câştige războiul
Şi la baza militară de la Peenemunde, în cel mai deplin secret, oamenii de ştiinţă germani
munceau la crearea şi dezvoltarea unor „super-arme", ce trebuiau să aducă victoria Germaniei
naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. Aici au fost inventate şi testate celebrele rachete ce
au îngrozit populaţia Londrei în anii războiului.

Între acestea amintim racheta V-1 care a fost prima rachetă operaţională cu reacţie ce a fost
testată la Peenemunde. Putea să transporte o bombă de 850 de kilograme şi avea o autonomie de
zbor de 200 de kilometri, fiind lansată cu ajutorul unor dispozitive fixe aflate la sol sau direct din
bombardiere.

Adevăratul succes a venit din partea rachetei balistice V-2, ce avea o încărcătură explozivă de
975 de kilograme şi o arie de acţiune de 320 de kilometri. V-2 lovea ţinta cu o viteză de aproape
4.000 km/h.
Panzerkampfwagen VIII Maus trebuia să fie cel mai mare şi mai puternic tanc din istorie. Cu
dimensiunile de 10, 1 metri lungime, 3, 67 metri lăţime, 3, 66 metri înalţime vehicolul blindat abia dacă
atingea 13 km/h şi necesita mult combustibil pentru a se putea deplasa. Până la sfârşitul războiului
existau doar 9 bucăţi.

Messerschmidt 262 a fost primul avion cu reacţie operaţional din dotarea unei armate. S-a dovedit a fi
cel mai mare vânător însă limitat din pricina lipsei de kerosen a stat mai mult la sol decât în aer.

Spre deosebire de submarinele nemtesti de dinaintea lui, U-21 folosea sistemul SONAR, care ii permitea
sa tinteasca navele inamice fara folosirea periscopului, evitand, astfel, deconspirarea.

NASA a încheiat epoca astronavelor cu

propulsie reactivă. Preferă farfurii
zburătoare!
rudan - Mon, 21/07/2014 - 21:39

Recent, directorul NASA, Charles Bolden, fost astronaut şi comandant a unei navete
spaţiale, a declarat că NASA renunță să mai foloseacă nave spațiale cu propulsie reactivă,
care sunt scumpe și dificil de exploatat și va trece la utilizarea farfuriilor zburătoare – deci
la tehnologie de zbor extraterestră. Referindu-se la tehnologiile NASA pentru explorarea
planetelor din sistemul nostru solar și din alte sisteme solare, John Grunsfeld, astronaut şi
administrator asociat al Science Mission Directorate de la Washington, a spus că "această
tehnologie pe care o folosim pentru a explora exoplanete, este cât se poate de reală".
Anunțul făcut de Charles Bolden nu trebuie să ne surprindă. NASA este o agenție civilă
numai în aparență, fiind subordonată Pentagonului.

Nu trebuie să ne facem iluzii în privința corectitudinii cu care NASA informează publicul, cu

privire la proiectele sale din trecut și din viitor. Ar trebui să fim naivi să credem că tehnologia
folosită de Agenția Spațială Americană este cea difuzată spre informarea marelui public. Este
firesc ca asemenea proiecte de anvergură cosmică să rămână secrete. În acest sens se cheltuiesc
milioane de dolari pentru dezinformare, chiar dacă această acțiune presupune lansarea unor
astronave pentru un program civil aleatoriu, care să nu aducă rezultate palpabile în viitor.

Revenim la anunțul făcut de directorul

NASA, Charles Bolden, cu privire la
folosirea farfuriilor zburătoare.
Problema acestei tehnologii de zbor nu
este nouă. Savantul Henri Coandă a
recunoscut la data de 17 decembrie
1970, la o întâlnire cu studenți și cadre
didactice universitare de la Institutul
Politehnic din București, că a participat
personal la experimente din nordul
Africii, între anii 1938-1939, la testarea
aparatelor de zbor de formă lenticulară,
care dezvoltau viteze de zbor fantastice
și accelerații pe măsură. Savantul nu a
spus cine erau beneficiarii
experimentelor. Dacă ținem cont de
faptul că Henri Coandă a fost acuzat de
francezi de trădare și a fost condamnat
la moarte (sentința nu a mai fost
executată), este lesne să ne dăm seama
cine erau beneficiarii cercetărilor sale.
A venit timpul ca biografii lui Henri
Coandă să vorbească, în sfârșit, despre
acest episod din activitatea savantului.
Savantul Henri Coandă, la întâlnirea cu studenți și
cadre didactice universitare. (Fotografia autorului.) După înfrângerea Germaniei naziste în
cel de-al doilea război mondial, aliații
au găsit în arhivele secrete ale SS, planuri ale unor aparate de zbor... cosmic. Redăm mai jos,
spre exemplu, două proiecte în acest sens.
Aparatul de zbor HAUNEBU III

Diametru: 71 metri.

Acționare: tachionator Thule 70 plus Schumann – Levitator (blindat).

Distribuția: impuls câmp magnetic.

Viteza: 7000 km/h. Max. 40.000 km/h.

Echipaj: 32 oameni.

Capacitate cosmică: 100%.

Capacitate generală de zbor: ziua și noaptea, în orice condiții meteorologice.

Gata de zbor: anul 1945.

Aparatul de zbor ANDROMEDA

Lungime: 139 metri.

Diametru: 30 metri.

Distribuție: impuls câmp magnetic.

Viteza de zbor: 300.000 km/h. Teoretic: viteză nelimitată, indiferent de condițiile meteorologice.

Echipaj: 130 oameni.

Capacitate cosmică: 100%.

Gata de zbor: 1945-1946.

OZN-uri extraterestre și extratereștri există cu certitudine; și autorul a văzut de aproape aparate

de zbor extraterestre. În anii trecuți, Guvernul Angliei a emis o ordonanță privind înființarea unui
culoar de zbor pentru OZN-uri extraterestre, pentru a se evita coliziunea acestora cu
avioane civile și militare. De altfel, există mărturii convingătoare ale unor oficiali sau foști
oficiali occidentali, referitoare la existența civilizațiilor extraterestre și la contactul omenirii cu
ființele venite din alte sisteme solare.
Foști oficiali americani și canadieni, astronauți și alți oamenii de știință, au depus mărturie că
extratereștrii colaborează cu pământenii, în scopul transferării unor tehnologii extraterestre. Din
declarațiile făcute de astronauții dr. Brian O’Leary, dr. Edgar Mitchell și dr. Clark C.
McClelland, rezultă că au văzut extratereștri colaborând cu oameni de știință americani. Dr.
Edgar Mitchell și dr. Clark C. McClelland au spus că în ultimii 60 ani extratereștrii ne vizitează
planeta și colaborează la realizarea unor proiecte secrete comune cu pământenii, iar guvernele ne
ascund acest lucru.

Au mai depus mărturii despre existența extratereștrilor și Richard French, fost locotenent-colonel
în cadrul Forțelor Aeriene ale USA (USAF), colonelul Dwynne Arneson, de la U.S. Air Force –
SAC Control Officer, prof. Robert Jacobs, de la U.S. Air Force – Vandenberg Air Force Base,
prof. emerit Jack Kasher, fizician la Universitatea Nebraska, Chase Brandon, fost agent CIA,
Clifford Stone, U.S. Army – Extraterrestrial Retrieval Team, care afirmă că a participat la o
întâlnire cu extratereștrii din alt sistem solar, Harry Allen Jordan, de la U.S. Navy, Radar
Operator – USS Roosevelt, John Callahan, Senior FAA Official, Accidents Investigations, Paul
Hellyer, fost ministru al Apărării în Canada și alți oficiali sau foști oficiali americani și
canadieni. (A se vedea și articole publicate în Jurnal Paranormal, intitulate Adevărul despre
civilizațiile extraterestre și Lumea în care trăim, nu este așa cum o știm).

Potrivit unui comunicat emis de NASA, în următorii 20 de ani pământenii vor intra în contact
nemijlocit cu civilizațiile extraterestre. "Imaginați-vă momentul în care lumea se va trezi
(sublinierea autorului) şi rasa umană va înțelege că îndelungata ei singurătate în timp şi spaţiu a
luat sfârşit şi va deveni conştientă de posibilitatea că noi, oamenii, nu mai suntem singuri în
Univers", a spus Matt Mountain, director de program spaţial şi cercetător la Space Telescope
Science Institute din Baltimore. În galaxia noastră, Calea Lactee, există miliarde de planete cu
civilizații tehnologice superioare celei de pe Pământ.

.NASA omite cu bună știință să precizeze câți dintre pământeni vor intra în vizorul
extratereștrilor, pentru a fi strămutați de pe Terra înainte să dispară atmosfera terestră, din cauza
inversării câmpului magnetic al planetei noastre. Rasa extraterestră ce se va ocupa de primenirea
elementului uman pe Terra, va fi lipsită de compasiune față de specia umană, din motive pe care
le cunoaștem fiecare. Greșesc dacă spun că nu se va pune problema prezervării oamenilor de
rând? Dar în acest caz, ce se va întâmpla cu majoritatea omenirii?

Până atunci NASA - agenție a Pentagonului, ține în priză omenirea cu un proiect civil, menit să
distragă atenția populației pământene: proiectul ORION. Redăm mai jos planul aparatului de
zbor de formă lenticulară, ce ne va reține atenția până când va interveni inversarea în mod brusc
a polarității magnetice terestre. În urma schimbului de informații cu extratereștrii, guvernele
cunosc dinainte urmările catastrofale ale acestui fenomen geomagnetic terestru.
Proiectul „Orion”. Dacă era un proiect științific viabil, NASA nu ar fi publicat în detaliu
elementele tehnice ale vehiculului spațial.
Farfurii zburătoare construite de NASA, pentru proiectul „Orion”. Nu este vorba de aparate de
zbor din proiectul secret al NASA, la care și-au adus contribuția specialiști extratereștri.

Democrația - așa cum este înțeles acest termen -, este o formă depășită de conducere a societății
omenești. Un amic, medic de profesie, își motivează absența de la vot printr-o cugetare proprie:
“De ce să mai votez eu în cunoștință de cauză, când vine în urma mea o măturătoare de stradă și
prin votul ei haotic îl anulează pe al meu?” Ceea ce este adevărat. Și cum marea majoritate a
cetățenilor votează în funcție de impulsul de moment sau la nimereală, putem vedea politicieni
corupți și semianalfabeți instalați la conducerea popoarelor, politicieni care nu prezintă niciun
certificat medical pentru a dovedi că ar fi fost în toate mințile la preluarea mandatului. Și cum
potrivit informațiilor difuzate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), fiecare al cincilea vest
european suferă de deficiențe psihice, ce se cer tratate în instituții specializate (în țara noastră
situația este și mai gravă, fiecare al patrulea român are probleme psihice, potrivit OMS), putem
să ne imaginăm impactul catastrofal asupra omenirii ce îl exercită cei aleși să ne conducă.
Acestea vor fi “elitele” care vor beneficia de clemență din partea extratereștrilor și vor părăsi
temporar Pământul. Extratereștri nu sunt interesați să prezerve indivizi cu indici de inteligență
superiori și cu moralitate înaltă. Indivizii inferiori pot fi mai lesne manipulați, potrivit scopului
urmărit.

Ce este de făcut într-o atare situație? Eu cunosc soluția dar dacă o exprim în mod public, risc să
fiu înjurat de cea mai mare parte a semenilor mei. Prin urmare, tac și îi las în voia sorții să se
îndrepte către extincție, în mod democratic: oamenii de rând, laolaltă cu elitele autentice ale
omenirii; care elite nu au nicio vină că nu se fac ascultate de grosul populației.

Între timp, asistăm la recrudescența fenomenelor geodinamice și meteorologice pe Terra, printre

care cutremure violente de pământ, erupții vulcanice catastrofale, inundații devastatoare,
activarea fără precedent în istoria scrisă a omenirii a focarelor geopatogene și alte fenomene
negative la care este supusă în prezent populația planetei.

Dosarele OZN. A construit Nikola Tesla o

farfurie zburătoare?
Adrian Negrescu / 28.04.2017 / Talks
Îţi place? Dă
şi

Nikola Tesla, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din istorie, ar fi inventat, în 1911, o
farfurie zburătoare care urma să decoleze precum OZN-urile din filmele SF şi să se
alimenteze cu „energie liberă”, fără să aibă nevoie de carburant. Tesla ar fi depus şi un brevet
de invenţie în acest sens, îngropat însă de interesele autorităţilor de la acea vreme, relatează
GadgetReport.ro
 Aparatul de zbor,
alimentat electric printr-un sistem wireless, avea forma iconică a unui OZN, era propulsat de un
condensator discoidal şi decola vertical.

Controlul farfuriei zburătoare era realizat cu un sistem de stabilizare giroscopic, care îi permitea
să se deplaseze în orice direcţie.

Într-un articol publicat de cotidianul new-yorkez The Sun, în 1911, intitulat „Tesla Promises Big
Things’, inventatorul afirma că noua farfurie zburătoare era gândită să înlocuiască automobilul.

Aparatul de zbor al lui Tesla este mic, compact, uşor şi foarte sigur, chiar şi în condiţii de
furtună. Inventatorul afirma că farfuria zburătoare nu era afectată de vânt sau de golurile de aer,
putând chiar să staţioneze în aer, în orice condiţii meteorologice.
“Maşina de zbor a viitorului – maşina mea de zbor – va fi mai grea decât aerul, dar nu va fi un
avion. Nu va avea aripi şi nici propulsoare. Va fi solidă şi stabilă. Văzută la sol, nici nu îţi dai
seama că e un aparat de zbor. Totuşi, va putea zbura în orice direcţie în perfectă siguranţă, la
viteze mult mai mari decât cele atinse până acum, în ciuda curenţilor de aer verticali şi a
golurilor de aer. Va putea urca şi în astfel de curenţi dacă e nevoie, staţiona în aer perioade mari
de timp, chiar şi la viteze foarte mari ale vântului. Puterea sa de zbor nu va depinde de aripi, ca la
păsări, ci de acţiuni mecanice pozitive”, afirma inventatorul.

În 1912, într-o scrisoare adresată Westinghouse Electric Company, Tesla îşi descria OZN-ul
drept o „farfurie zburătoare utilitară” care va lua locul automobilului.

“Prevăd o dezvoltare a maşinilor de zbor care

să o depăşească pe cea a automobilului. Mă aştept la o contribuţie importantă a domnului Ford la
realizarea acestui progres. Problema locurilor de parcare şi a drumurilor aglomerate va fi
rezolvată. Turnuri de parcare se vor înălţa în marile oraşe, iar şoselele se vor înmulţi doar atât cât
este nevoie. În final, şoselele vor deveni inutile pentru că civilizaţia va abandona roţile pentru
aripi”, afirma Tesla, despre invenţia sa.
Din nefericire, la fel ca brevetul energiei electrice transmise wireless, şi această invenţie ar fi fost
îngropată de interesele din acele vremuri în care dezvoltarea automobilului şi exploatarea
petrolului erau în prim-plan.

În 1937, celebrul om de ştiinţă Werner von Braun ar fi preluat ideea lui Tesla şi ar fi declanşat un
program de construcţie a unei farfurii zburătoare pentru nazişti.

În 1957, un imigrant polonez le spunea celor de la FBI că, în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, ar fi lucrat la construcţia unei farfurii zburătoare într-o facilitate secretă din Golssen,
din apropiere de Berlin.

El relata despre o farfurie zburătoare, alimentată electric, care se ridica până la 70-80 de metri în
aer şi care putea staţiona la altitudine, fără să se mişte.

Proiectul OZN-ului nazist ar fi fost preluat ulterior de SUA, odată cu racolarea lui von Braun în
echipa care a pus bazele programului spaţial NASA.

CITIŢI ŞI URMĂTOARELE MATERIALE:

Misterele OZN. Au construit americanii o farfurie zburatoare?

O nouă teorie privind existenţa OZN-urilor

Misterele OZN. Au construit americanii o

farfurie zburatoare?
Adrian Negrescu / 18.01.2017 / Talks
Îţi place? Dă
şi
Americanii au încercat să construiască o farfurie zburatoare în anii ’50. Noi dovezi, lansate
pe internet, vin să susţină varianta că OZN-urile nu sunt doar o idee SF şi că Armata SUA
chiar a lucrat la o asemenea tehnologie, relatează GadgetReport.ro

O farfurie zburatoare ar fi putut deveni realitate dacă o serie de experimente realizate în anii ’50
ar fi funcţionat aşa cum îşi doreau inginerii de la US Air Force.

O serie de documente declasificate recent relevă faptul că, în 1952, armata americană a dezvoltat
o divizie specială de sisteme aeronautice, intitulată „Project 1794”, care avea drept scop
construcţia de astfel de aparate de zbor.
 Vorbim de o farfurie
zburatoare, dezvoltată împreună cu compania canadiană Avro Aircraft, care era propulsată de un
„turborotor” bazat pe „Efectul Coandă”, şi care ar fi trebuit să decoleze vertical, să zboare la o
altitudine de peste 30.000 de metri şi să atingă viteze de până la 4 ori mai mari decat cea a
sunetului.

Costurile construcţiei farfuriei zburătoare cu nume de cod „Avrocar” nu erau foarte mari: 3,16
milioane de dolari, echivalentul a aproximativ 26 de milioane de dolari din zilele noastre.

Proiectul, redenumit de-a lungul anilor Project Y, Spade şi Omega, a fost abandonat în
septembrie 1961, întrucât rezultatele au fost mult mai puţin convingătoare decât planurile de pe
hârtie.

În realitate, farfuriile zburătoare abia dacă reuşeau să se înalţe câţiva metri în aer.

AU REUŞIT AMERICANII SĂ CONSTRUIASCĂ UN OZN?

GadgetReport.ro relata, recent, că nu este exclus ca americanii să fi reuşit în cele din urmă să
construiască o farfurie zburatoare.
 O serie de documente secrete date
publicităţii dezvăluie imagini cu prototipul uni avion spectaculos, care s-ar fi aflat în dotarea
armatei americane şi a C.I.A.

Aparatul, cunoscut sub denumirea de „Lenticular Reentry Vehicle” sau LRV, ar fi acţionat în
timpul Războiului Rece deasupra ţărilor din Estul Europei, inclusiv a fostei URSS.

Proiectul s-ar fi desfăşurat într-o bază secretă din apropierea orasului Los Angeles, sub egida
Wright-Patterson, de construirea sa ocupându-se mai mulţi savanţi germani care au lucrat la
rachetele dezvoltate de armata lui Hitler, in timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Datorita formei sale unice, avionul era capabil sa intre si sa iasa usor din atmosfera precum si sa
aterizeze usor in orice loc datorita jeturilor propulsoare atasate in locul clasicului tren de
aterizare.

OZN-ul US Air Force era considerat asul din maneca in cadrul unei confruntari militare cu
Uniunea Sovietică. Ce s-a întâmplat cu avionul rămâne un mister.

O nouă teorie privind existenţa OZN-urilor

Adrian Negrescu / 22.05.2016 / Talks
Îţi place? Dă
şi
OZN-urile au fost un produs al secretomaniei şi neîncrederii generate de declanşarea
Războiului Rece. O spune istoricul american Greg Eghigian, de la Pennsylvania University.
Potrivit acestuia, la mijloc ar fi, de fapt, interesul ambelor tabere – capitalişti şi comunişti, de
a-şi ascunde proiectele de înarmare şi de a ţine populaţia în alertă.

Într-un articol publicat în revista Public Understanding of Science, citat de GadgetReport.ro,

acesta a scris că nu şi-a propus nici să demonstreze că toţi ufologii sunt nişte şarlatani şi dezaxaţi,
nici că acestea nu există.

“Întrebarea e alta – cum şi de ce ufologii şi adevăraţii oameni de ştiinţă nu au reuşit să găsească

un limbaj comun şi de ce nu au încredere unii în ceilalţi”, a scris acesta.

În studiul său, istoricul american a analizat câteva mii de rapoarte, încercând să identifice modul
în care percepţia publică s-a modificat în timp în privinţa fenomenului UFO şi dacă acestea au
legătură cu diferite momente politice, scandaluri răsunătoare şi apariţia diverselor teorii ale
conspiraţiei.

Cercetătorul american a afirmat, astfel, că fenomenul UFO a apărut, nu întâmplător, după cel de-
Al Doilea Război Mondial, începând cu celebrul incident din 1947, de la Roswell.

„OZN-urile au apărut din dorinţa serviciilor speciale ale SUA şi ale altor state de a-i determina,
într-un fel sau altul, pe cetăţenii ţărilor lor să anunţe despre toate fenomenele şi obiectele pe de
cer, de teama spionilor sovietici şi a avioanelor de recunoaştere. Numai în primii 10 ani ai
Războiului Rece au fost strânse peste 4.000 de asemenea rapoarte, din care o parte au ajuns la
presă”, a afirmat acesta.

Pe baza articolelor prezentate de 25 de mari ziare americane, istoricul afirmă că la mijloc a fost o
manipulare uriaşă care a lăsat senzaţia că autorităţile fie complotează cu extratereştrii, fie ascund
cu bună ştiinţă existenţa lor.
Nu întâmplător, spune Greg Eghigian, rapoartele privind OZN-urile s-au rărit substanţial după
încheierea Războiului Rece şi dispariţia Pactului de la Varşovia. Iar obiectele zburătoare
neidentificate raportate în prezent ar fi, potrivit acestuia, nimic altceva decât baloane
meteorologice şi drone militare.

CLOPOTUL NAZIST, cel mai misterios

proiect al lui ADOLF HITLER. Maşinăria
facilita CĂLĂTORIA ÎN TIMP FOTO
Publicat: Duminică, 17 Mai 2015 11:50 // Actualizat: Duminică, 17 Mai 2015 11:50 // Sursa:
romaniatv.net
Autor: Iulian Tudor

Oamenii de ştiinţă ai lui Adolf Hitler au dezvoltat un proiect în urma căruia 60 de oameni au
murit. Nişte inele de beton construite de nazişti pe coasta Mării Barents au fost descoperite şi se
presupune că ar fi fost folosite pentru clopotul care ar fi putut să îndoaie gravitaţia şi să creeze
găuri de vierme, prin care să se poată călători în timp.

0 0

0 5Comenteaza





 

PrevNext

"Mașina era atât de puternică, încât proiectul s-a încheiat cu uciderea a circa 60 de oameni de
ştiinţă care lucrau la ea. "Die Glocke" era un obiect de metal greu, ce avea 5 metri înălțime și 3
metri în diametru. Descris de către un jurnalist polonez și istoric militar, pe baza unei mărturii a
unui general SS, "Clopotul" avea în interior doi cilindri de plumb (de 2,5 cm grosime), care
conțineau un metal lichid numit Xerum 525 (ce arăta ca mercurul, dar strălucea violet). Pentru
funcţionare, aparatul folosea cantități mari de energie electrică. Se pare că acest "Clopot" ar fi
putut fi folosit pentru a călători în trecut (nu şi în viitor), "îndoind" gravitaţia", scrie lovendal.ro.

Citeşte şi Ce cuprinde testamentul lui Adolf Hitler. Care au fost ultimele ordine ale
liderului nazist

Germania nazistă a lucrat la mai multe proiecte de "top-secret" în timpul celui de-al doilea război
mondial (ca de exemplu, farfuriile zburătoare sau rachetele spaţiale). Dar unul din proiecte a fost
cu adevărat incredibil: "Clopotul nazist", construit pentru a testa teoriile anti-gravitaţie, care erau
foarte populare la acea vreme. Tesla însuşi vorbea de posibilităţile infinite ale propulsiei
antigravitaţionale.

De fapt, există mai multe speculații despre ceea ce ar fi "Clopotul". Unii zică că acesta poate fi
considerat a fi un fel de aeronavă puternică, care le-ar fi permis naziștilor să cucerească lumea.
Alți teoreticieni cred că "Die Glocke" nu era un avion, ci un dispozitiv pentru a deschide "găurile
de vierme". Precum am spus mai sus, "Clopotul" folosea ca şi combustibil un metal lichid ce
arăta ca mercurul violet, denumit Xerum 525.

Dispozitivul misterios emitea cantităţi mari de radiaţii, atunci când era activat. Oamenii de ştiinţă
care au lucrat la proiect ar fi suferit de amețeli severe, aveau probleme cu somnul, iar cinci dintre
ei chiar au murit din cauza radiațiilor.

Citeşte şi Cel mai mare tun din lume a fost creat special pentru ADOLF HITLER. Trebuia
manevrat de 2000 de oameni VIDEO

Un alt dispozitiv, era utilizat în combinație cu "Clopotul". Scopul acestui dispozitiv rămâne un
mister. Potrivit unor teorii, dacă se folosește frecvența și câmpul electromagnetic corect,
numeroase fenomene misterioase pot fi generate, inclusiv crearea de găuri de vierme!

"Clopotul nazist" a fost cunoscut datorită unei cărți scrise de Igor Witkowski. El spune că a
primit aceste informaţii de la un fost ofițer SS nazist, Jacob Sporrenberg, care a avut acces la
documente clasificate. Cercetătorii nazişti au efectuat studii și teste asupra "Clopotului" intr-o
locaţie situată în tuneluri, în Wenceslas, Polonia. Când naziștii au fugit în 1945 din calea ruşilor,
ei au sigilat aceste tuneluri, dar au luat cu ei şi dispozitivul misterios.

Hitler credea că proiectul "Clopotul" era atât de important, încât dacă ar fi fost dus la capăt, ar fi
putut câștiga războiul. De aceea, el a dat dispoziţie să fie ucişi 60 de oameni de ştiinţă care au
lucrat la proiect, fără să fi realizat vreun progres substanţial. Însă alţii au o altă ipoteză cu privire
la dispariţia fizică a oamenilor de ştiinţă. Jim Marrs a scris o carte foarte interesantă despre
"Clopot" și proiectele naziste misterioase. În conformitate cu Marrs, cercetătorii au reușit să
creeze o gaură de vierme, folosind "Clopotul", acest lucru ducând în cele din urmă la dispariția
multor oameni de știință implicați în proiect.

Ce s-a întâmplat cu "Clopotul nazist" între timp? A dispărut şi el, după ce a deschis o gaură de
vierme? L-au distrus naziştii? Sau a ajuns în mâinile aliaților?

Programul spațial nazist

V-2 Peenemünde SS

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vă rugăm să contribuiți la îmbunătățirea articolului ajutând la extinderea lui. Informații
suplimentare pot fi găsite pe pagina de discuții.
Walter Dornberger, Friedrich Olbricht, Wilhelm von Leeb și Wernher von Braun la
Peenemünde, 1941
Programul spațial nazist este un presupus program spațial ce conținea invenții ale unor aparate
de propulsie, condus de unii naziști în 1943 și efectuat în Peenemünde și Nordhausen. Unele
astfel de invenții, au fost rachetele V2, avioanele de vânătoare cu reacție, și construirea unor
farfurii zburătoare, cu ajutorul cărora, naziștii urmau să bombardeze orașele americane, având ca
scop final câștigarea războiului. Cei mai eminenți membri ai programului au fost transferați în
secret după război în Uniunea Sovietică și în Statele Unite (Operation Paperclip)[1]. Pentru
propulsie s-au folosit rachetele V-1, V-2 (a fost prima rachetă balistică și primul obiect construit
de om care a efectuat un zbor suborbital).

O zonă de testări la Peenemünde

Oficial, nu a existat niciun program spațial nazist aprobat, dar există o relatare despre o
presupusă arestare a lui Wernher von Braun într-o închisoare SS pentru utilizarea unei facilități
de la Peenemünde pentru planificarea zborului spațial în loc să dezvolte armamentul. Totuși toate
documentele și planurile găsite demonstrează existența unui asemenea program[2].

Rachetele V
Modelele de rachete V (V-1 și V-2) au fost primele rachete balistice create, cunoscute drept
”arme ale răzbunării” ale naziștilor, ca urmare a bombardamentelor aliate asupra orașelor
nemțești. Rachetele V-2 au fost primele create de om care au ajuns în spațiu și care au depășit
altitudinea de 100 de kilometri deasupra Pământului, limita dintre atmosferă și spațiu.

Articol principal: V-2.

Farfuriile zburătoare
Există de asemenea informații despre nave de formă discoidală (farfurie zburătoare) construite de
naziști înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial. La terminarea războiului, germanii
ar fi distrus aceste prototipuri împreună cu schemele de construcție, dar se pare că acestea au fost
recuperate de armata americană care ar fi continuat proiectele în secret, la Aria 51.

Programul farfuriilor zburătoare germane, a fost inițiat de către oficiali ai partidului nazist
împreună cu societățile oculte Vril Gesellschaft, Thule și Luftwaffe. [3] După expediția din
Antarctica din anul 1938, germanii au stabilit baza de asamblare a farfuriilor zburătoare Haunebu
și Vril, în Neuschwabenland (Noua Șvabia). [4]
JFM (Jenseitsflugmaschine)

Pe lângă proiecte concepute integral de inginerii germani, în paralel societățile secrete Vril și
Thule lucrau la un proiect de realizare a unui aparat capabil de zbor interstelar. Acest proiect a
fost inițiat încă din anul 1922, dar aparatul denumit Jenseitsflugmaschine sau JFM a fost
construit se pare în 1924. Proiectul era inspirat din contactele avute de mediumii din societatea
Vril, Maria Orsic și Sigrun, cu diverse entități din civilizația Aldebaran, din constelația Taur,
situată la 65 de ani lumină de Soare. În urma informațiilor obținute de mediumul Maria Orsic,
aparatul JFM a fost dotat cu un „levitator” realizat de W. O. Schumann de la Universitatea
Tehnică din München, care avea să fie perfecționat și denumit SM-Levitator.

RFZ (Rundflugzeug)

Rundflugzeug RFZ Series 1-7:

 RFZ-1, prototip 1937

 RFZ-2, prototip 1937
 RFZ-3, prototip 1937
 RFZ-4, prototip 1938
 RFZ-5, 2 modele produse în 1939, redenumit Haunebu I
 RFZ-6, prototip 1940
 RFZ-7, 17 modele produse în 1941, redenumit Vril 1 Jäger. [5]

Haunebu

Schița aeronavei Haunebu II

Proiectul Haunebu sau H-Gerät, a fost dezvoltat, la Hauneburg, o posibilă localitate din NV-ul
Germaniei. Au fost realizate patru modele, Haunebu I, II, III, IV, cu primele teste de zbor în anul
1939.

Articol principal: Haunebu.

Flügelrad
Flügelrad I, II, III au fost proiectate să folosească pentru propulsie motoare BMW turbojet.
Flügelrad I V-1, a efectuat primele teste de zbor de pe aerodromul Praga-Kbely, Cehia, în
august și septembrie 1943.

Vril Raumschiffe

Programul de construcție al aeronavelor Vril, în formă de disc (Vril Raumschiffe, Series 1-11), a
fost conceput de către membrii societății Vril Gesellschaft între anii 1941-1945. Toate au fost
propulsate de motoare „Vril Triebwerk EMG” și „Schumann SM-Levitators”.

Planul final a fost construirea aeronavei „Andromeda - Gerät” în anul 1945, de formă cilindrică,
139 de metri lungime. O dată finalizată, ar fi găzduit în interior o navă Haunebu IV și două
aeronave Vril 2, capabilă să ajungă la Aldebaran[6], cea mai luminoasă stea din constelația
Taurus, situată la circa 65 de ani lumină de Soare, visul suprem al Vril Gesellschaft.

 Vril 1 „Jäger”, 1941, 17 unități fabricate

 Vril 2 „Zerstörer”, proiect
 Vril 3, prototip
 Vril 4, prototip
 Vril 5, prototip
 Vril 6, 2 construite
 Vril 7 „Geist”, 1944, mai multe modele construite
 Vril 8 „Odin”, prototip, 1945
 Vril 9 „Abjäger”, 1945
 Vril 10 „Fledermaus”, proiect
 Vril 11 „Teufel”, proiect
 Vril „Andromeda-Gerät”, 1945, 1 construit, 1 în construcție, propulsat de 4 motoare
Thule Triebwerk EMG și 8 SM-Levitators
 Vril Andromeda-1 „Freyr”, capturat de armata aericană în 1945, parțial finalizat
 Vril Andromeda-2 „Freya”, unul construit
 Vril DORN „Verteidiger”, avion delta fără pilot.
 Vril „Magische Auge”, dronă, prototip. [7]

Schriever-Habermohl

A fost cel mai cunoscut dintre proiectele farfuriilor zburătoare germane, din care 15 prototipuri
au fost construite, și a purtat numele după inginerii Rudolf Schriever și Otto Habermohl, cooptați
în constuirea navelor.

Conform lui Joseph Andreas Epp, inginer șef al proiectului, aparatul avea o carlingă centrală
înconjurată de vane ajustabile rotative, ce făceau obiectul să decoleze, și motoare orizontale
pentru propulsia navei. [8]

Construcția a început între 1941 și 1943, se pare la aeroportul Praga-Gbell, de lângă Praga. A
fost inițial un proiect Luftwaffe, care a beneficiat de asistență tehnică din partea firmelor Skoda,
Junkers, Wilhelm Gustloff Werke. Inițial s-a aflat sub controlul Ministerului Armamentului și
Producției de Război, timp în care a fost administrat de către inginerul Georg Klein, apoi în
1944, a intrat sub controlul SS, în special în sfera de competență a generalului Hans Kammler.

Miethe

Proiectul a fost dezvoltat în anul 1942 de Richard Miethe, împreună cu Giuseppe Belluzzo, un
inginer italian expert în turbine cu abur. [9]Au fost proiectate trei astfel de aparate de zbor. Primul
avea 15 m diametru, al doilea avea 50 m, iar al treilea 170 m. [10]

Repulsine

Este o aeronavă de formă discoidală concepută în anul 1943 de inginerul austriac Viktor
Schauberger, bazată pe principiul și forța imploziei. Cele două modele Repulsin A și B,
funcționau pe o separare a apei prin centrifugare, în mijloc sub acțiunea forței centripete
ajungând oxigenul, iar spre margine sub acțiunea forței centrifuge, ajungea carbonul.[11]

Referințe și note
1. ^ Surse NY Times: SUA au adapostit nazisti dupa cel de-al doilea război mondial
2. ^ Werner Buedeler: Geschichte der Raumfahrt, 1979 Sigloch Edition, Künzelsau,
Thalwil, Strassburg, Salzburg, p.264: citing biographer Eric Bergaust, who cites von
Braun on the planning in Peenemünde at the closing months of the war.
3. ^ Secret Flying Discs of The Third Reich (1922-1945) bibliotecapleyades.net
4. ^ The Timeline of the German saucersnaziufos.com
5. ^ RFZ (Rundflugzeug) of the Thule-Vril type, Series 1-7, (1937-1942)
discaircraft.greyfalcon.us
6. ^ Andromeda-Gerät (Andromeda Device)(1943-1945), greyfalcon.us
7. ^ The Vril Discs Series 1-11, (1941-1945) discaircraft.greyfalcon.us
8. ^ Farfuria zburătoare construită de Germania Nazistă, teoriisecrete.ro, 09/02/2016
9. ^ Henry Stevens: A Guide To German Flying Disks of WW-2. Chapter 3, The Miethe-
Belluzzo Project
10. ^ Miethe Elektrische Luft Turbine Unmanned V-7
11. ^ Viktor Schaubergerlaesieworks.com

Vezi și
 OZN-uri naziste
 Hermann Oberth
 Iron Sky. Invazia
 Operațiunea Paperclip
 Operațiunea Backfire
 Programul Apollo
 Propergol
 Societatea Thule
 V-2
  Vril
 Wernher von Braun
 Verein für Raumschiffahrt

Legături externe
 Hitler a ordonat crearea unor farfurii zburătoare pentru a ataca Londra și New York-ul
historia.ro
 The German Connection - Nazi Saucers and Saucer Technology
 Nazis in Space: The Truth about Hitler’s Space Program
 Was there a Nazi Space Program?
 http://www.astronautix.com/astros/vonbraun.htm
 German Disc Aircrafts (1922-1945 and beyond) Mai multe articole și lucrări PDF
 History of Nazi Secret Space Program
 German flying discs in WW2?laesieworks.com

Video

 Third Reich - Operation UFO (Nazi Base In Antarctica) Un documentar complet

 Hitler era dornic sa puna piciorul in Antarctica, iar o astfel de pretentie ar fi putut fi
utilizata de propaganda National Socialista si mai departe fiind demonstratia unei noi
Germanii superputernice.

Pe de alta parte, din motive politice, trebuia evitata provocarea Aliatilor. Germania nu era
complet pregatita, la acel moment, pentru un viitor razboi. De fapt, s-a dezvoltat ideea
unei expeditii semicivile in cooperare cu compania aeriana nationala germana Lufthansa.

Comanda pentru aceasta a fost acordata capitanului care avea experienta polara, Alfred
Ritscher, care a mai condus expeditii la Polul Nord si a dovedit curaj si indemanare in
conditii critice. Nava a parasit portul Hamburg in 17 decembrie 1938, indreptandu-se
spre Antarctica pe o ruta precisa si determinata si a atins gheata la 19 ianuarie 1939.

In urmatoarele saptamani, in 15 zboruri ale avioanelor Passat si Boreas s-au acoperit cam
600000 km patrati si s-au facut mai mult de 1000 de fotografii ale zonei. Aproape o
cincime din intreaga Antarctica era scanata astfel, demonstrandu-se pentru prima data si
simultan pretentia ca este teritoriu german. Pentru a intari aceasta pretentie si in afara,
cele doua avioane au aruncat cateva mii de steaguri, poli metalici speciali cu insemnul
zvastica. Intregul teritoriu era redenumit NEUSCHWABENLAND.

Vezi si Armele secrete ale nazistilor au fost dezvaluite de un raport MI5!

Germanii au descoperit vaste regiuni care erau in mod surprinzator zone fara gheata, cat
si lacuri cu apa calda si intrari in pesteri.
O uriasa pestera de gheata intr-un ghetar a fost descoperita avand o dimensiune de 30 de
mile langa un lac geotermal cu apa fierbinte dedesubt.
Vezi si Urmasii lui Hitler - Satul din fosta Germanie de Est unde traiesc neo-nazistii

Au fost trimise diverse echipe stiintifice in zona, inclusiv vanatori de blanuri, colectionari
si zoologi, specialisti de uzina, micologi, biologi marini, ornitologi. Numeroase divizii ale
guvernului german au fost implicate in proiectul strict secret. Dupa ce au fost stranse
toate datele, echipe de constructii subterane veneau in nave cargo, nave militare de
transport si submarine. Navele cargo venind din Africa de Sud erau protejate de un
submarin killer-gazda si nave militare. Aceasta ar explica eforturile naziste intense in
nordul si sudul Africii. Orice nava care doar se apropia de rutele de transport din Africa
de Sud in Antarctica erau distruse de vasele germane U pentru a proteja secretul, potrivit
efemeride.ro.

Dupa ce au fost aduse bunurile, au inceput sa vina VIP-urile si oamenii de stiinta cu un

complement al ULTRA, o echipa SS nazista foarte specializata. Proiectele de constructie
si proiectele secrete din Antarctica au continut de-a lungul razboiului.

Chiar inainte de finalul razboiului, doua nave U de aprovizionare germane au fost lansate
dintr-un port de la Mare Baltica. S-a relatat ca ar fi luat cu ele membrii ai cercetarii disc-
antigravitatie si echipe de dezvoltare, iar in final cele mai importante componente ale
discului zburator.

Aceasta includea note si desene pentru ultima farfurie sau proiecte disc aerian si proiecte
pentru giganticele complexe subterane si provizii pentru remarcabilele fabrici subterane
din Muntii Harz. Submarinele U au atins noul taram Neuschwabenland, unde le-au fost
descarcate incarcatura secreta. La data de 10 iulie 1945, la mai mult de doua luni de la
terminarea razboiului, submarinul german U-530 a capitulat autoritatilor argentiniene.
Comandantul era Otto Wermoutt.

Submarinul avea un echipaj de 54 de oameni, iar incarcatura avea stocuri foarte mari de
alimente. Echipajul era neobisnuit de tanar, iar cand au fost chestionati au pretins ca nu
au rude. Germania a depus un mare efort in dezvoltarea secreta a armelor pentru a-si
apara noul imperiu subteran, care fara indoiala, era construit cu ajutorul unui mare numar
de sclavi de consum transportati din lagarele de concentrare. Orasul baza principal al
Antarcticii a devenit cunoscut ca Noul Berlin sau cu numele de cod Base 211.

In 1946, baza secreta din Antarctica, Noul Berlin, incepea sa-si faca cunoscuta prezenta
in spatiul aerian al SUA si URSS.
Aceste incursiuni erau facute cu farfurii zburatoare de inalta tehnologie. In 1947,
amiralul Richard Byrd a codus 4000 de trupe militare din Marea Britanie, Australia, SUA
pentru a invada Antarctica. Operatiunea s-a numit Highjump.

Amiralul a spus ca nu voia sa inspaimante pe nimeni, dar realitatea amara era ca, in cazul
unui nou razboi, SUA ar putea fi atacate de obiecte zburatoare care ar putea zbura de la
un pol la altul la viteze incredibile. Batalia a durat trei saptamani iar amiralul Byrd a fost
 infrant. Dupa aceasta batalie amiralul Byrd a fost spitalizat si i s-a interzis sa mai faca
declaratii.

 Savantii romani Tesla, Coanda, Oberth si farfuriile zburatoare

 Scris de

 Cocoon.ro - Conspirații Indeplinite

 pe vineri, 28 iunie 2013Publicat în: Arta, muzica, geometrie sacra-Fibonacci, Biblie, rapire, D-
zeu, Iisus, Conspiratii, iluminati, masonerie, reptilieni,satanism, Fizica cuantica, tehnologie,
descoperiri stiintifice

by



 0
inDistribuiți
 – Jules Verne a deschis calea spre visare la spatiul cosmic. Savantii romani Tesla, Coanda si
Oberth au deschis calea spre construirea tehnologiei pentru zboruri cosmice –

 NICOLA TESLA – un valah vizionar

 Cel mai corect este sa spunem despre Nicolai (Nicolai, dupa cum scriu sarbii, nu Nicola,
cum scriu americanii) Tesla ca era sarb, de origine valaha. Exista nenumarate forumuri
internationale unde i se neaga cu vehementa originea romaneasca. Singura legatura,
considerata “ciudata”, ar fi fost slujba de botez, oficiata de un preot ortodox de origine
valaha, Toma! E bine sa lamurim acest “aspect” al originii lui. Tatal sau, preot ortodox,
se numea Milutin, iar mama are diferite “nume”, in functie de pronuntie: Duka, Djuka,
Gica, Georgica! Cat despre vlahi, ei sunt primii locuitori ai fostului teritoriu iugoslav,
prezenti acolo cu mult inaintea venirii sarbilor. Exista referiri inca din secolul 11, care
vorbesc de valahii ce locuiesc in regiunile muntoase din Muntenegru, Bosnia. Si Istria e
plina de vlahi (istro-romanii de azi), la fel si Dalmatia, unde li se spuneau “morlaci”.
Nicolai Tesla s-a nascut la 28 iunie (dupa cum arata certificatul de botez), declarat pe 10
iulie 1856, in catunul Similian (“catun” fiind denumirea pentru sat folosita de morlaci),
 aflat pe atunci in provincia militara austro-ungara Lica (ulterior Croatia), care era locuita
compact de vlahi. Numele initial de familie al lui Tesla, ne spune istoricul sarb Iovan
Ducici, era Dragan(ici), nume vechi romanesc, frecvent in Balcani. Acelasi istoric spune
ca se tragea din neamul Pilat(ovici)! (Poate ca arborele genealogic mergea pana la
“pilati”, adica la pilatii cei purtatori de cusma din aristocratia daca!). In timp, numele de
familie a fost inlocuit cu Tesla, care poate deriva de la unealta dulgherilor, dar, dupa cum
ne informeaza acelasi Ducici, inainte de nasterea Croatiei, in timpul stapanirii romane,
exista o asezare care se numea Tesleum, langa actualul Raduc, catunul unde se nascuse
tatal lui Nicolai, Milutin (posibil “Milu”, Milu-Copilu este un erou de balada valah). Pe
una dintre surorile lui Milutin o chema Stanca (nume pur romanesc). Pe surorile lui
Nicolai le chema Angelina, Milica, Marica, iar pe frate, Dan. Nobilii sarbi au incercat
permanent sa-i inrobeasca pe vlahi, iar regimul comunist sa-i asimileze pana la a-si uita
originea. Deci, nu e de mirare ca Nicolai Tesla nu se lauda cu originea lui valaha!

 Iată ce vindecă prostatita în 3 nopți! Toți bărbații trebuie să CITEASCĂ

Paraziții vor ieși din tine CA DIN PUȘCĂ! În fiecare dimineață, ia…

 Aceasta ajută împotriva alopeciei! Metodă ieftină de creştere a părului!

Chelia Peste noapte, viermii vor ieși din tine panicați dacă pui în apă 3
picături...
 

 Inventii “top secret”

 De cand era copil si l-a citit pe Jules Verne, n-a avut nici un dubiu ca o calatorie de la
Pamant la Luna va fi posibila. Nicolai Tesla urmeaza cursurile de inginerie de la
Politehnica din Graz (1875-1881), apoi lucreaza la Budapesta, Paris, in cadrul Companiei
Edison (1882), la Strasbourg (1884), dupa care pleaca in SUA, din 1891 devenind
cetatean american. Unul dintre telurile lui a fost sa creeze un aparat de zbor fara aripi si
fara combustibil la bord. Ideea se baza pe un sistem electro-mecanic reincarcabil de la
statii spatiale. Forma acestui aparat, pentru reducerea frecarilor cu aerul, urma sa fie
alungita sau “de farfurie”. Nu s-a stiut niciodata daca a lucrat concret la un astfel de
proiect, dar dupa moartea sa, la 8 ianuarie 1943, agenti FBI i-au rascolit camera de la
New Yorker Hotel si i-au confiscat, cu imputernicire de la Biroul Proprietati Straine (desi
era cetatean american), toate notitele si tot ce-i apartinea, inclusiv cele din seiful
hotelului. Departamentul de Razboi le-a trecut, apoi, la “top secret”. Cele mai indraznete
teluri ale lui Tesla erau legate de explorarea spatiului cosmic in aeronave ghidate de la un
centru terestru. In filmul postului de televiziune englez BBC, “Maestrii ionosferei”, se
arata ca Nicolai Tesla a fost primul care a folosit ionosfera (acea parte a atmosferei
incarcata cu ioni, importanta pentru transmisia undelor radio) in scop stiintific, in folosul
umanitatii. Voia sa se foloseasca de ionosfera ca furnizor al energiei necesare vehiculelor
spatiale. Din mai 1898, demonstrase public ghidarea unui vas – robot prin unde radio, la
Expozitia Electrica din Madison Square Garden. Dupa 11 ani de la aceasta demonstratie,
Marconi avea sa primeasca Premiul Nobel pentru descoperirea radioului! Demonstratia
din Madison Square a insemnat si debutul roboticii. Radio-comunicatiile si coordonarea
navetelor spatiale de la centre terestre au la baza cercetarile lui Tesla. Daca ar fi trait
pana-n 1997, cand Sojourner si-a inceput explorarea pe Marte, ghidat de la NASA, si-ar
fi vazut “visul” implinit.
 Savantul “paranormal”
 In 1899, Tesla a comunicat ca a inregistrat semnale radio cosmice, in laboratorul sau din
Colorado Springs, dar a fost luat in deradere. Timp de 50 de ani (din 86 cati a trait) a
studiat semnalele interplanetare. Din cauza unor astfel de cercetari, s-a ales cu eticheta de
“savant nebun”. Turnul Wardenclyffe, proiectul lui Tesla, avea si scopul de a stabili
contacte cu alte planete din sistemul nostru solar. Despre modul cum ii veneau ideile,
Tesla a lasat marturie in autobiografia sa, “Inventiile mele”, cat si in marturisirile facute
prietenului si biografului sau, John O’Neil: “Cand am in gand o inventie, pot sta luni sau
ani doar cu ideea in cap. Nu ma gandesc constient s-o dezvolt, dar imi umbla prin cap.
Aceasta este perioada de incubatie. Apoi, ma concentrez asupra ei, aleg cateva probleme
pe care le ridica, si cand simt ca le voi rezolva, chiar asa se intampla: brusc, se leaga toate
la un moment dat si ies la suprafata si din subconstient. Inainte de a trasa prima schita,
intreaga idee este dezvoltata in mintea mea. Tot in minte fac ajustarile, corectiile si chiar
manevrez dispozitivul respectiv. Si fara sa fac vreo schita, pot da lucratorilor
dimensiunile exacte pana in cele mai mici detalii. Numai cand sunt absolut convins de
functionalitatea inventiei, ma apuc sa desenez. Eu nici nu fac diferenta intre a manevra
dispozitivul in minte sau in realitate. Merge la fel.”
O’Neil il cataloga ca pe “un om cu puteri psihice deosebite”, care memora carti intregi,
avand o memorie fotografica formidabila. Dar se temea sa recunoasca public acest lucru.
Tesla vizualiza cu ochii mintii “aparate de zbor care, peste multe generatii, se vor putea
 conecta la roata energetica a Cosmosului, de unde sa-si extraga puterea, in oricare punct
al Universului”. La 3 ianuarie 1928, Tesla obtinea patentul nr. 1.655.113 pentru VTOL
Aircraft, un aparat de zbor care putea decola si ateriza pe verticala, cu ajutorul unui rotor
cu elice! Lui Nicolai Tesla, omenirea ii datoreaza primul sistem de comunicatie wireless,
primii roboti, prima telecomanda, aparate de zbor cu decolare verticala etc.
 HENRI COANDA – tatal “farfuriilor zburatoare”
 Henri Marie Coanda era al doilea fiu al lui Constantin M. Coanda, ofiter si matematician,
care provenea dintr-o familie de boieri olteni. Mama lui Henri, Aida Danet, era
frantuzoaica, fiica fizicianului Gustave Danet. Henri a avut patru frati si doua surori. S-a
nascut la Bucuresti, la 7 iunie 1886, si moare tot la Bucuresti, la 25 noiembrie 1972.
Dupa ce a absolvit Liceul “Sf. Sava”, Henri s-a inscris la Scoala militara de ofiteri de
artilerie. Si-a continuat studiile la Institutul Tehnic din Charlottenburg, apoi la
Universitatea din Liege. S-a inscris si la Scoala Superioara de Aeronautica de la Paris, pe
care a absolvit-o in 1909. A fost in prima promotie a acestei scoli. In 1910, construieste si
expune la Salonul Aeronautic de la Paris avionul cu reactie. Apoi, s-a angajat in industria
aeronautica din Anglia, dar la izbucnirea Primului Razboi Mondial s-a intors in Franta,
unde a devenit reprezentantul Romaniei la Paris. Pe avionul “Coanda 1910” a facut tot
felul de teste, ajungand la ceea ce avea sa-l faca celebru la nivel mondial: “efectul
Coanda”, brevetat in 1933. In 1935, bazandu-se pe “efectul Coanda”, a proiectat
“Aerodina Lenticulara”, o “farfurie zburatoare”, pe care o considera cea mai importanta
aplicatie a efectului care-i poarta numele, pentru viitorul aeronauticii. Al Doilea Razboi
Mondial il prinde la Paris, unde ramane in zona ocupata de germani. Dupa eliberarea
Parisului, a fost interogat de americani, cu privire la eventuala colaborare cu nazistii, la
realizarea avioanelor cu reactie ale flotei Luftwaffe. Mai ales ca o copie a aerodinei
ajunsese in mainile nazistilor. Exista surse care spun ca nazistii chiar i-au cerut s-o
construiasca, dar pentru ca era nevoie de 12 motoare, nemtii au renuntat. Dupa razboi,
proiectul a fost dezvoltat de Avro Canada, apoi a fost cumparat de USAF si a devenit
“top secret”.
 Aerodina de la Turbomecanica
 In 1990 s-a infiintat, la Bucuresti, Muzeul Aviatiei, iar in 1998 a ajuns aici un pachet de
800 de kilograme de documente care au apartinut inventatorului Henri Coanda si care
fusesera donate statului de catre fiica acestuia, la sfarsitul anilor ’70. Cand muzeografii
militari au cercetat documentele, au gasit si proiectul Aerodinei Lenticulare, celebra
farfurie zburatoare a lui Coanda. Aeronava din proiectul lui Coanda are forma de OZN,
propulsie neconventionala si mai multe fante dispuse in coroana, prin care ies jeturi de
gaze, acestea imprimand miscare navei. In functie de aceste jeturi, se produc miscari
ascensionale sau de translatie. Dupa propriile marturisiri, Coanda a construit prototipul
pentru Statele Unite si l-a testat in Desertul Nevada. Dupa ce a fost anchetat cu privire la
colaborarea cu nazistii, a fost invitat in SUA, in 1948. In 1954, a prezentat proiectul final
al aerodinei, pentru care primeste brevet la 16 decembrie 1957. La sfarsitul anilor ’60,
cand a revenit in Romania, a relansat cercetarea in domeniul aviatiei. Si in prezent,
proiectele lui Coanda sunt cercetate pentru a fi puse in aplicare si este posibil ca armata
sa aiba deja “farfurii zburatoare”, dintre cele care incita ziaristii, dar nu si autoritatile.
Numai asa s-ar explica de ce nu se agita oficialii armatei romane, cand apar astfel de
“OZN”-uri, mai ales deasupra unor obiective strategice!
Coanda lucrase intens, in Franta, inca din 1932, la acest tip de aparat de zbor, si l-a
 continuat si in Romania, in 1936. Singurele probleme pe care Coanda nu le rezolvase la
acea vreme erau legate de stabilitate in manevrele de zbor si controlul presiunii
atmosferice asupra suprafetei navei, astfel incat zborul sa fie lipsit de risc. Dupa mai mult
de doua decenii de cercetari si perfectionari, Coanda a conceput un nou tip de aparat, de
forma discoidala, care putea sa decoleze si sa aterizeze pe verticala, sa-si modifice brusc
directia, “elemente” ce caracterizeaza fenomenul OZN. Dupa cum sustinea inventatorul,
cu noile perfectionari, aerodina putea atinge o viteza ascensionala de pana la 1000 de
metri in mai putin de 30 de secunde, aparatul avand o greutate de circa o tona si o raza de
actiune de minimum 5000 de km, folosind drept combustibil propanul. Din cauza
secretului care inconjoara inventiile sale, ca si in cazul lui Tesla, este greu de stabilit cu
exactitate cate “farfurii zburatoare”, mai mult sau mai putin performante, a construit si
pentru cate tari. In orice caz, inca de la sfarsitul anilor ’40, a tot construit, si multe dintre
“farfuriile zburatoare” semnalate in diverse tari puteau fi modele teleghidate ale aerodinei
lui Coanda. “Dar nu toate sunt de origine pamanteana”, a marturisit Coanda, cand a fost
invitat sa vorbeasca politehnistilor romani. In Romania, Coanda a continuat sa lucreze la
perfectionarea acestui tip de aparat de zbor, existand desenul pentru o “nava-mama”,
avand patru aerodine, cu rol propulsor. Proiectul avea unda verde pentru fabricatie, la
“Turbomecanica”, dar moartea savantului a intrerupt productia. Sau poate nu!
 HERMANN OBERTH – un medic indragostit de rachete
 In “Secretele oamenilor de stiinta implicati in cercetarea “farfuriilor zburatoare””, aparuta
pe un site dedicat ufologiei aplicate – greyfalcon.us – profesorul Hermann Oberth, roman
de origine germana, este socotit pionier al zborurilor cosmice. Nascut la 1894, la Sibiu, si
decedat la 28 decembrie 1989, la Nurnberg, Hermann a fost, ca si Nicolai Tesla, vrajit de
Jules Verne. Dupa cum singur marturisea, stia pe de rost romanul “De la Pamant la
Luna”. Oberth este cunoscut in special ca pionier in domeniul rachetelor, primul model
construindu-l inca din scoala generala. Tatal lui Tesla a vrut ca fiul sau sa fie preot, tatal
lui Henri Coanda l-a vrut ofiter de cariera, iar tatal lui Hermann, medic. In 1912,
Hermann s-a inscris la Medicina, la Universitatea din Munchen, si a participat ca medic
militar la Primul Razboi Mondial. Dar nimeni si nimic nu l-a putut abate de la visul sau
de a deschide cai pentru oameni sa exploreze Cosmosul. Dupa razboi, s-a intors la aceeasi
universitate, dar ca student la Fizica. Desi i s-a respins teza de doctorat privind stiinta
rachetelor, ca fiind utopica, lucrarea a inflacarat multe minti, fiind publicata in 1923, cu
titlul “Racheta in spatiul interplanetar”. Hermann Oberth si-a luat doctoratul in Romania,
la Universitatea din Cluj, in 1923, cu sprijinul profesorului Augustin Maior. In 1929,
Oberth a “recidivat” cu “Moduri de a calatori in spatiu”. Pentru viziunile ori previziunile
sale, Oberth a fost chemat la Berlin in acelasi an, pentru a lucra la… un film science-
fiction, e adevarat, primul de acest gen. “Femeile de pe Luna” a avut un succes enorm si a
dus la o popularizare uriasa a stiintei rachetelor. La Berlin, l-a avut ca “discipol” pe
Wernher von Braun, parintele aeronauticii. Acesta, student la Universitatea Tehnica din
Berlin, a asistat la o demonstratie a lui Oberth, cand a lansat prima sa racheta cu
combustibil lichid. La construirea primei rachete de mari dimensiuni, temuta racheta
“nazista” V2, s-au folosit 95 dintre inventiile si recomandarile lui Hermann Oberth.
 Extraterestrii si “campul G”
 In 1953, Oberth a publicat in Germania volumul “Omul in spatiu”, in care isi expunea
ideile privind statiile spatiale, oglinzile cosmice, costumele de cosmonaut si navele
spatiale pe principiile electro-mecanice ale lui Tesla. Cand Von Braun a ajuns in SUA, l-a
 invitat si pe Oberth sa lucreze la Institutul pentru Explorare Spatiala, cu sediul la
Huntsville, Alabama. Aici, Hermann Oberth a fost implicat intr-un studiu pentru
dezvoltarea tehnologiei spatiale. In “Muzeul Spatiului – Hermann Oberth” din orasul
Feucht, exista si un extras dintr-o declaratie a lui Von Braun: “Hermann Oberth a fost
primul dintre cei care s-au gandit la posibilitatea zborurilor spatiale, care a prezentat
analize matematice, concepte si proiecte concrete. Eu ii datorez nu numai dragostea
pentru Cosmos, dar si primul contact cu teoria si practica in domeniul stiintei rachetelor
si a zborurilor spatiale”.
Intr-un articol publicat in “American Weekly”, din 24 octombrie 1954, Oberth declara:
“unele dintre “farfuriile zburatoare” vin din alt sistem solar si sunt manevrate de o rasa
care a monitorizat Pamantul de secole”. In scrisorile adresate cercetatorului Donald
Keyhoe, publicate in cartea acestuia, “Conspiratia farfuriilor zburatoare” (1955), Oberth
sustinea ca navele extraterestre genereaza, printr-o forta centrifuga, un camp gravitational
artificial propriu (celebra “teorie a campului G” de mai tarziu), folosindu-l ca sursa
propulsoare, ceea ce le permite sa se miste in spatiul aerian al Terrei fara nici o problema,
accelerand pana la viteze uimitoare, schimband brusc, fara viraje ample, directia de zbor
si stationand in aer. Inventatorul si omul de afaceri William P. Lear (“Lear Jet
Corporation”) il considera “un profet al spatiului cosmic”.
Omul de stiinta Donald Yeomans, cercetator in cadrul proiectelor NASA, scria despre cei
trei titani ai stiintei aerospatiale: “Coanda, Oberth si Tesla au fost inspirati de Jules
Verne. Noi toti ne-am inspirat si am aplicat principiile lor, reusind, an de an, sa ne
apropiem de performantele pe care ei le-au anuntat cu mult inainte ca cineva macar sa le
viseze”.

 Proiectele ultrasecrete naziste: OZN-urile pe care le vedem pe cer

sunt doar masinarii construite de om
 admin 3 ani ago 0 conspiratii si mistere , societati secrete


 De peste 70 de ani, cerul nostru a fost brazdat de mai multe obiecte

zburatoare neidentificate. Sunt aceste corpuri nave spatiale extraterestre
sau sunt doar simple masinarii rezultate din proiecte ultrasecrete prin
care se doreste manipularea oamenilor privind existenta extraterestrilor?
 Tot ce e posibil, insa potrivit mai multor informatii secrete farfuriile
zburatoare sunt doar simple constructii umane. Desigur, asta nu inseamna
ca suntem singuri in Univers.

Mai multe detalii in cele de mai jos.

 SOCIETATEA VRIL. La inceputul secolului XX, in Germania au luat fiinta mai multe
societati secrete in scopuri economice, politice, stiintifice si oculte. Printre ele si
misterioasa secta Thule.
 Printre ramificatiile Thule se afla si societatea Vril sau Loja Luminoasa, care credea ca
vrilul e o forta energetica reala, care putea fi stapanita de om prin intermediul
paranormalului.
 Interesant este faptul ca societatea Vril si-a luat denumirea din romanul “Rasa care
vine”, publicat in secolul XIX de Bulwe-Lytton. In roman se face vorbire despre o rasa
secreta de super-oameni care traiau in adancurile pamantului si care aveau puteri
supranaturale, inclusiv vrilul (energie electromagnetica). De aici si pana la aparitia unei
“farfurii zburatoare” nu a mai fost decat un pas.
 MESAJELE DE LA ZEII DE PE ALDEBARAN. In 1920, membrul societatii Vril si
specialistul in energie alternativa W.O. Schumann a contact-o pe mediumul Maria
Orschitsch pentru ca aceasta sa intre in legatura cu zeii si sa poate construi o masina
zburatoare interdimensionala.
 Initial, Orschitsch a pretins ca a primit mesaje de la zeii de pe steaua Alderaban, aflata in
constelatia Taurului, la 68 de ani-lumina departare de Terra. Mai tarziu, membrii
societatii Vril au inceput sa creada ca mediumul a intrat in contact cu o rasa extraterestra,
nicidecum cu vreun zeu, si ca vor fi ajutati pentru construirea “vrilului”.
 Potrivit lui Henry Stevens, istoric german pe probleme de aviatie, informatiile oferite de
Maria Orschitsch au dus la realizarea unui disc zburator.
 VRIL 1. Doctorul Schumann , dupa succesul inregistrat in anii ’20, a continuat sa
dezvolte planurile sale si, astfel, a aparut proiectul intitulat Vril 1. Potrivit publicatiei
“ZeitenSchrift”, in 1934 a fost realizata prima farfurie zburatoare – Vril 1 – care avea la
baza efectul anti-gravitatie. Vril 1 a fost pilotat de catre Luther Veitz care a aterizat fortat
si care a reusit sa se elibereze din nava, inainte ca aceasta sa explodeze.
 Practic, reusita societatii Vril a dus la inceputul unui nou proiect secret nazist finantat de
catre guvernul german.

 HAUNEBU 1 si V7. Haunebu 1 a fost continuarea primului proiect, Vril 1. Nava a avut
un diametru de 25 si de metri si s-a ridicat de la sol in 1939, cu cateva saptamani inainte
de incepere celui de al doilea razboi mondial.
 Succesul Haunebu 1 si Vril, a dus la desfasurarea unui alt proiect, in paralel cu cele ale
Lojei Luminoase, si anume V7, care a implicat alti oameni de stiinta, fizicieni si
proiectanti de avioane germane. Se pare ca V7 a avut un succes mai mare decat proiectele
anterioare sau cel putin asa rezulta dintr-un memorandum adresat lui Hitler de catre
doctorul Richard Miethe, in 1944.
 “Azi, sub conducerea mea directa si in prezenta a doi ofiteri, a fost testata nava V7 pe
cerul Balticii. La primul test de zbor, a zburat la 23.800 de metri, la al doilea – 24.200
 de metri. Poate functiona si cu energie neconventionala”, ar fi scris Miethe in mesajul
adresat cancelarului german.

 In cartea “Arme secrete germane in al doilea razboi mondial”, capitolul “Farfurii

zburatoare”, autorul Rudolf Lusar aduce dovezi asupra existentei proiectului V7. Lusar
scrie ca “incet-incet, iese la iveala adevarul ca in timpul razboiului (n.m.: Al doilea
razboi mondial) cercetatori si oameni de stiinta germani au facut primele miscari in
directia “Farfuriilor zburatoare”. Ei au construit si testat astfel de dispozitive aproape
miraculoase. Miethe a realizat o farfurie in forma de disc cu diametru de 42 de metri,
in care au fost introduse avioane ajustabile. Schriever si Habernohl au decolat cu
primul disc zburator pe 14 februarie 1944. In 3 minute au ajuns la o altitudine de
12.400 de metri si au atins o viteza de peste 2000 km/h in zbor orizontal”.
 CE S-A INTAMPLAT CU PLANURILE? Asta e marea intrebarea. Sunt voci care
sustin ca ele au ars in timpul celui de al doilea razboi mondial, savantii germani alegand
sa le distruga decat sa ajunga in mainile inamicilor.
 Insa, sunt voci care sustin ca unele planuri au cazut in mainile americanilor, dupa ce
Germania a pierdut cel de al doilea razboi mondial. Mai ales ca dupa sfarsitul razboiului a
inceput si nebunia OZN-urilor. Mai mult, exista posibilitatea ca pana si celebrul Roswell
sa fie o facatura, pentru ca nava spatiala prabusita ar fi fost de fapt un V7 imbunatatit.
 Despre cum planurile discurilor zburatoare au cazut in mainile americanilor
veti putea citi mai multe informatii intr-un articol viitor.

 Primele OZN-uri

 Braşoveanul care a inventat nave secrete






 ×

Î
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
 t
o
 Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 05.02.2016
 • Rudolf Liciar a brevetat tehnologia care poate propulsa aeronave chiar şi cu un motor de
tractor
• Prototipul a fost testat în România, folosit de nazişti şi confiscat de sovietici

Despre Rudolf Liciar nu se ştiu prea multe şi nici nu se vor şti de-acum încolo. Acest nume
învăluit în mister e legat de o invenţie bine dosită în arhivele celui de-Al Doilea Război
Mondial. Cercetătorul român Lucian Cozma a dat de urma unor brevete de invenţie ale lui
Liciar şi le-a descris în „Ştiinţa secretă“. Braşoveanul Liciar, autorul vacuumpropulsiei şi al
cyclonoid-ului, noţiuni despre care nu vorbeşte nimeni, fiindcă nimeni nu a auzit de ele, a
inventat ceea ce am putea numi tehnologie de zbor pentru farfurii zburătoare. Folosită în
stadiu experimental de nazişti, la sfîrşitul războiului, probată şi de comunişti în România,
invenţia a luat drumul Uniunii Sovietice şi dusă a fost. Dacă nu chiar OZN-uri, cu ea s-ar putea
realiza azi supersonice, rachete şi alte mijloace de transport rapide, pe alt principiu decît cel
obişnuit şi cu performanţe net superioare, consumînd mai nimic. Iată cine a fost şi ce a creat
această minte strălucită, Rudolf Liciar, sasul care înainte de a încerca să schimbe lumea, era
lăutar prin cîrciumile braşovene de acum aproape un secol.

Lăutarul savant din Braşov

La începutul secolului trecut, un sas pe nume Rudolf Liciar, care cînta pe la mesele
restaurantelor din Braşov, avea să devină un mare inventator, rămas din păcate necunoscut.
Cum a ajuns muzicianul să conceapă sisteme de propulsie pentru avioane? „Liciar cînta la un
restaurant frecventat de germani. Aşa a intrat în legătură cu delegaţiile de ingineri ai aviaţiei
germane veniţi la IAR Braşov. În crîşmă, oamenii îşi dau drumul la vorbe, germanii discutau
vrute şi nevrute sub efectul alcoolului. Au crezut că lăutarul e un nimeni. Dar nu era. Liciar a
pus cap la cap informaţiile auzite şi a scos o idee nouă. Eu bănuiesc că a fost pasionat de
aceste lucruri, apoi a citit, a frecventat cercuri de tehnicieni. Se spune că era inginer, dar nu
cred că a făcut vreo facultate“, spune Lucian Cozma, autorul cărţii de succes „Ştiinţa secretă“,
în care sînt descrise realizările necunoscute ale marilor savanţi români. Cercetătorul,
specializat în tehnologii neconvenţionale, a intrat în posesia brevetului numărul RO 21370 din
1932, cu titlul „Cyclonoid. Susţinător şi propulsor aerian“. La prima vedere, un neavizat nu
realizează importanţa acestui patent, care valorifica o idee mai veche, a vacuumpropulsiei,
stabilită tot de Liciar încă din 1923. În realitate, compresorul lui cicloidal poate face o
aeronavă să atingă performanţe de neînchipuit faţă de cele cunoscute în zilele noastre,
consumînd infim comparativ cu Boeing-urile actuale. Asta pentru că foloseşte energia
atmosferică. Cu cyclonoidul Liciar s-ar putea construi OZN-uri.

Doar 50 CP pentru decolare

Principul de funcţionare al cyclonoidului Liciar e uşor de înţeles doar de către experţi.

Cercetătorul Lucian Cozma, specializat în sisteme de propulsie aerospaţială, traduce totul în
limbaj accesibil: „La piesele rotative cu turaţie mare, compresoare în special, apare un efect
nedorit. Intră în pompaj. Între palete, aerul (sau lichidul) nu mai are acces şi astfel se creează
un vacuum. Ceea ce înseamnă că s-a stricat. Liciar şi-a dat seama că tocmai acest efect ar
putea avea aplicaţii în aeronautică“. Liciar propune să obţinem energie din nimic. Mai precis,
să folosim ca energie cinetică pentru propulsie şi sustenaţie energia atmosferică, adică
energia potenţială a mediului ambiant. Cea mai bună aplicare a vacuumpropulsiei ar fi la
aterizare-decolare, momente în care e nevoie de o tracţiune uriaşă. Ei bine, cu metoda lui
Liciar, poţi ajunge la o tracţiune utilă de peste 10.000 kgf/mp folosind un motoraş de 50 CP. O
navă de mii de tone se poate desprinde de Pămînt cu un motor de tractor. Cea care face toată
treaba este elicea ciclonoidală a lui Liciar, care nu seamănă deloc cu o elice clasică, pentru că
nu are palete, ci inele concentrice de diametre progresive (dispozitive inelare rotative
suprapuse). O astfel de elice este foarte uşoară şi nu ocupă mai mult de 1,5 mp. Metoda e
incredibil de economică şi performantă. Randamentul vacuumpropulsiei lui Liciar e mai mare
chiar şi decît cel obţinut de Henri Coandă, cu care a fost contemporan.

Maurer, martor la lansarea Cyclonoid-ului

Ce s-a întîmplat cu incredibila invenţie a lui Liciar şi de ce astăzi avioanele nu folosesc această
metodă? Pentru că a fost secretizată. Nu înainte însă ca vacuumpropulsia să fie testată
experimental, chiar de inventator. Demonstraţia a fost secretă, dar nu în totalitate.
„Activitatea lui intensă a fost în perioada interbelică, apoi a lucrat sub influenţa armatei
germane, iar în regimul bolşevic, sub protecţia lui Maurer. Astfel, a reuşit în anii ’50 să
realizeze experimental un aparat de zbor mic discoidal, cu un diametru de 1,5 metri. Proba s-
a făcut la Penitenciarul Jilava, unde curtea era cumva îngropată şi oferea condiţii propice
pentru experiment. Au fost de faţă: I. Gh. Maurer, Liciar, Bădărău - referent la OSIM-ul de
atunci, care nu ştiu dacă mai trăieşte, şi comisarul sovietic. Demonstraţia a fost un succes,
după care agentul sovietic a confiscat tot şi a plecat cu invenţia în URSS. Din acel moment nu
s-a mai ştiut nimic de Liciar“, povesteşte Cozma. Braşoveanul a dispărut pur şi simplu, dar e
posibil ca, odată cu invenţia, să fi ajuns la Moscova şi inventatorul. „Oricît am încerca să găsim
amănunte despre Liciar şi realizările lui nu vom reuşi. Germanii au secretizat orice informaţie
legată de vacuumpropulsie, apoi cei care au pus mîna pe această documentaţie, americani
sau sovietici, au făcut acelaşi lucru şi nici nu cred că o vor desecretiza vreodată“, mărturiseşte
autorul. Amintim că Ion Gheorghe Maurer, prim-ministru al României în perioada 1961-1974,
era pe atunci subsecretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice.

Sursă de inspiraţie pentru inginerii nazişti

Se pare că prototipul cyclonoidului lui Liciar a fost realizat mai întîi de nazişti. „Se fac
speculaţii că tehnologia Liciar a stat la baza celebrelor foofighters. Adică aparate mici de zbor
automate sau semiautomate. Au fost create chiar în ultimele luni de război, rămînînd în fază
experimentală“, crede cercetătorul. De fapt, foofighters este numele generic folosit pentru
armele secrete create de nazişti care seamănă atît de mult cu OZN-urile încît mulţi cred că
erau chiar OZN-uri. Primele au fost raportate în noiembrie 1944, cînd piloţii britanici care au
zburat deasupra Germaniei au văzut nişte obiecte strălucitoare, deplasîndu-se cu viteze
ameţitoare şi traiectorii bizare. Acestea însoţeau aeronavele, le hărţuiau fără să le atace şi
păreau controlate inteligent, astfel încît niciodată n-au putut fi doborîte. Americanii au
decretat că este vorba de o nouă armă germană şi poate că asta şi erau, dacă foofighters erau
materializări ale invenţiei lui Liciar. Teoria conspiraţionistă susţine că, tot pe baza principiului
vacuumpropulsiei lui Liciar, inginerii lui Hitler au pus la punct aeronavele Haunebu,
legendarele OZN-uri germane cu diametre de 120 m, capabile să decoleze vertical, extrem de
rapide, realizate încă din 1939 şi perfecţionate continuu în timpul celui de-Al Treilea Reich. Nu
se poate afirma că Liciar a construit aceste aparate fantastice, a căror existenţă n-a fost
niciodată dovedită, dar se ştie că naziştii au pus mîna pe invenţia lui.

OZN-uri sovietice după patentul Liciar

Liciar a trăit în România pînă în 1954, an în care sovieticii şi-au însuşit cyclonoidul pe care-l
realizase. Lucian Cozma susţine că invenţia a reapărut, însă nimeni nu a recunoscut-o.
„Tehnologia lui Liciar nu s-a pierdut. Concluzia mea personală e că totul se leagă de apariţiile
OZN din anii ’70, chiar şi cele de la noi, de la Cluj şi de la graniţa cu Ucraina. Acele aeronave
necunoscute prezentau elemente care dovedesc că foloseau tehnica vacuumpropulsiei. Am
studiat mărturiile oamenilor, care nu aveau nicio legătură între ei, şi am constatat că toţi
descriau aceleaşi componente, de exemplu cupola rotitoare de deasupra farfuriei, care scotea
un zumzăit. Punînd cap la cap toate aceste indicii, cred că e vorba de patentul lui Liciar. Din
perspectivă probabilistică, chestiune de matematică, aşadar, este practic imposibil ca toate
aceste similitudini să fie opera hazardului“. Ce ştim cu siguranţă e că tehnologia a ajuns la
sovietici, deci de ce nu ar fi folosit-o? Şi unde, dacă nu acasă, în spaţiul geografic al Pactului
de la Varşovia? Cercetările de lungă durată în acest domeniu l-au condus pe Cozma la
concluzia că mare parte din ceea ce a fost catalogat drept apariţii UFO sînt maşinării
construite de mîna omului, „care însă fac parte din programe de cercetare secrete ori sînt
aparate militare secrete. Toate marile puteri militare deţin tehnologii superioare acelora
aflate la îndemîna publicului“.

Tehnologia „a zburat“ şi pe la ucraineni

„Doar o parte din observaţiile OZN din perioada contemporană sînt generate de evoluţia unor
aparate de zbor secrete aparţinînd oamenilor, nu unor civilizaţii extraterestre. Am eliminat,
fireşte, cazurile de iluzii optice sau confuziile“. Evident, nu tot ce zboară pe cer are origini
terestre, dar dacă are, sînt legate de Liciar. Se pare că tehnologia Liciar a fost aplicată şi
recent, în 1995. Conform lui Cozma, ucrainenii au supravegheat anumite obiective de la
graniţa cu România cu ajutorul unor dispozitive UAV („Unmanned Aerial Vehicle“, în
terminologia NATO). Erau aparate de dimensiuni relativ mici, discoidale, realizate din
materiale compozite şi care purtau aparatură miniaturizată, compactă, de
filmare/fotografiere. „Aceste aparate de zbor fără pilot erau sustenate şi propulsate cu
ajutorul unui motocompresor multitreaptă realizat potrivit unei scheme adaptate după
«elicea ciclonoidală» inventată de Rudolf Liciar încă din anii ’20“, precizează cercetătorul. Dar
dincolo de aplicaţiile de mici dimensiuni, efectul Liciar, cel despre care noi nici n-am auzit, a
stat la baza unei întregi industrii: „putem afirma, fără riscul de a greşi, că sovieticii au preluat
tehnologia inventată de Liciar şi au dezvoltat o serie întreagă de aplicaţii (în transporturi şi
energetică) din care încă niciuna nu a intrat în domeniul utilizărilor publice sau a informaţiei
tehnico-ştiinţifice accesibile publicului“.

Ce-ar fi fost dacă?

Concluzia lui Cozma este că Rudolf Liciar şi Viktor Schauberger, un inventator originar din
Austria, cu care e posibil ca Liciar să fi colaborat, „au pus bazele aerodinamicii suprafeţelor
poroase şi tehnologiei absorbţiei stratului-limită în anumite condiţii. Cu astfel de tehnologii s-
au putut crea, în regim secret, aeronave de mare performanţă (de obicei supersonice), în
regim economic şi silenţios, fără impedimentele specifice frecării cu aerul (rezistenţă
aerodinamică mare, încălzirea celulei aerodinamice, formarea undelor de şoc şi a bangului
sonic)“. Deşi tehnologia a fost dezvoltată de sovietici în timpul Războiului Rece, oficial, nu
există nicio aplicaţie bazată pe efectul Liciar. Iar aeronavele de azi folosesc altă tehnologie,
una scumpă şi care ne risipeşte rezervele naturale. Din păcate, invenţia braşoveanului Liciar a
avut aceeaşi soartă ca şi alte invenţii româneşti de top. A fost furată, secretizată şi utilizată
doar în scopuri militare. Dacă metoda ar fi fost publicată acum 90 de ani, astăzi ar fi ajuns
banală, făcea parte din cotidian, progresul omenirii ar fi fost altul, iar bătălia pentru petrol
poate nici n-ar fi existat. Cu propulsia Liciar la vedere, istoria s-ar fi scris altfel.

Alte invenţii marca Liciar

• În 1931, Rudolf Liciar a realizat trei invenţii: Cycloidul, Umbrela Zburătoare şi Dispozitiv de
Zburat. Cycloidul este un sistem complet nou de ridicare al elicopterelor şi avioanelor, bazat
pe vacuumpropulsie. Pe acest principiu funcţionează şi Umbrela Zburătoare Individuală, cu
toate dispozitivele plasate în rucsac. Ceva asemănător „Rucsacului Zburător“ al lui Justin
Capră. Pilotul alege direcţia de zbor doar mişcînd din cap. Cyclonul cuprinde două cycloide, la
început de dimensiuni foarte mici. În 1922, Liciar a obţinut la Paris un alt patent, „Elicopter“,
care prezenta un aparat de zbor în formă de trunchi de con şi la care organul de propulsie şi
susţinere este „o dublă spirală“. El menţiona că acest model „ar putea înlocui propulsoarele
existente ale aeroplanelor, dirijabilelor, vapoarelor, automobilelor“. Nu avea de unde să ştie
că era ideal şi pentru transporturile aerospaţiale. Vacuumpropulsia lui Rudolf Liciar se poate
aplica şi în cazul aparatelor individuale de zbor, care ar putea fi realizate chiar şi de amatori,
costurile fiind relativ mici. „Încă din perioada interbelică umblau zvonuri despre realizarea
unor aparate individuale de zbor, iar adevărul este că germano-românul Rudolf Liciar chiar
inventase un astfel de aparat, cît se poate de corect şi funcţional, încă din martie 1933, an în
care a obţinut brevetul“, spune Cozma.
Românul care a construit „farfuria zburătoare”

(Imaginile de mai sus nu au neapărat

legătură cu activitatea lui Coandă. Dar cine ştie...)

Henri Coandă (1886-1972) - cel mai cunoscut inventator român

“Farfuria zburătoare eu am construit-o!” Această declaraţie “de paternitate” îi aparţine lui Henri
Coandă şi a fost dată în faţa ziaristului Gh. Brătescu, în cadrul unui interviu pe care acesta i l-a luat
savantului cândva, în 1969.

Un vehicul SF
 Nenumăratele mărturii ale unor oameni care au susţinut de-a lungul
timpului că au fost martorii unor apariţii OZN afirmă că “Obiectele Zburătoare Neidentificate” se
comportau ca nişte vehicule aeriene formidabile cu nişte calităţi de zbor, care aparent încălcau chiar
legile fundamentale ale fizicii. Printre acestea, sunt enumerate adeseori viteza ascensională
remarcabilă şi posibilitatea de a face viraje rapid, fără schimbarea vitezei, de parcă pentru ele inerţia
nici nu ar exista. Extratereştrii? Puţin probabil! Şi asta pentru că, fără să fi venit din beznele spaţiului
cosmic, “Aerodina lenticulară” a lui Coandă, funcţionând pe baza principiului care-i poartă numele,
poate să facă şi ea aceleaşi lucruri.

După ani de studii complexe, Henri Coandă a înregistrat în Franţa, la 19 mai

1958, Brevetul nr. 1156516, privitor la un vehicul aerian de excepţie, de formă circulară. În
compunerea acestuia intrau nişte ajutaje speciale care, absorbind aerul de pe faţa superioară a
aparatului, îl evacuau cu mare viteză către sol, manevră care asigura urcarea sau coborârea
aparatului. La 16 iunie 1958, savantul a înregistrat, tot în Franţa, Brevetul nr. 1158539, privitor la
comanda automată a unor elemente aerodinamice speciale, prin intermediul cărora aparatul
dobândea o manevrabilitate extraordinară, aproape similară celei atribuite “OZN”-urilor.
În documantaţia anexată brevetului, Coandă aprecia că un astfel de vehicul, greu de o tonă, ar putea
ajunge în trei secunde la o mie de metri înălţime. În plus, “Aerodina” putea să decoleze şi să aterizeze
la punct fix, fără să ruleze pe o pistă construită special. Motiv pentru care Coandă însuşi era convins
că: “Nu peste mult timp, întâiul avion discoidal va aduce răspuns la numeroase întrebări legate de
viitorul aviaţiei”.
Sursa: ”Jurnalul Naţional”

Proiectele secrete ale lui Henri Coandă

În 1961, inventatorul român a fost contactat de aviaţia americană, pentru care a lucrat la diferite
proiecte “Top Secret” timp de şapte ani. Doar cei care studiază arhivele mai ştiu că, înainte de
lansarea ipotezei originii extraterestre a “farfuriilor zburătoare”, Henri Coandă a inventat un aparat
care semăna izbitor cu un OZN. În anii '60, românul a lucrat pentru US Air Force şi pentru NASA, în
programe secrete de cercetare. Atât de secrete încât nici acum nu se ştie exact care a fost contribuţia
lui la dezvoltarea tehnicii aerospaţiale americane. Coandă nu este însă decât unul dintre “vizionarii”
care şi-au depăşit cu mult epoca. La începuturile aviaţiei, cu mult înainte ca “Stealth”-ul să fie
construit în secret de americani, un alt român s-a preocupat de realizarea unui avion “invizibil”.

Eşecul canadian

“Aerodina” a fost un proiect fantastic, ce depăşea posibilităţile tehnice ale timpului în care a fost
conceput. Studiile au fost reluate după două decenii, de un consorţiu canadian, finanţat de americani.

Era un program ştiinţific ultrasecret despre care nu se ştie decât că s-a încheiat în 1961, printr-un eşec.
Se pare că şef al colectivului de cercetători a fost englezul John Frost care însă a “uitat” să-l coopteze
şi pe Coandă în acest proiect.

De la început, cercetătorii au întâmpinat mari dificultăţi, pe care doar românul i-ar fi putut ajută să le
depăşească. L-au contactat doar într-un târziu, când deja se cheltuiseră o groază de bani, fără
rezultate concrete. Se pare însă că acesta a refuzat să le acorde atunci sprijinul.

Cercetările canadiene s-au încheiat în 1961 prin construirea unui prototip, care însă nu a funcţionat.
Probabil, pentru a justifica banii cheltuiţi între 1953 şi 1961, canadienii au afirmat că “Efectul Coandă”
nu poate fi folosit în acest domeniu. Savantul român nu a fost însă prea impresionat de nereuşita
canadienilor.

În 1956 şi-a brevetat din nou invenţia, într-o formă dezvoltată, tot în Franţa. De această dată, aparatul
se numea clar: “Soucoupe volante” - farfurie zburătoare. La fel ca majoritatea proiectelor lui Coandă,
şi acesta era “TOP SECRET”.

“Am văzut obiectul într-o bază ultrasecretă”

Nu este exclus ca eşecul canadian să fi fost doar un nor de fum, menit să “ascundă” oficial proiectul
aerodinei. După 1961 nu s-a mai vorbit despre această invenţie decât ca despre o ciudăţenie. Coandă
însuşi a intrat într-o perioadă tainică a vieţii, despre care nu se cunoaşte mare lucru.

Tot ce se mai ştie acum este că, între 1961 şi 1968, a lucrat pentru US Air Force şi NASA, în programe
aerospaţiale. Până recent, nu s-au aflat mărturii certe despre acea perioadă.
După unele opinii, “isteria OZN” este întreţinută chiar de cercurile militare care încearcă să abata
atenţia publicului de la aparatele de zbor secrete încă neomologate.

O confirmare, târzie şi neoficială, a participării lui Coandă la crearea unor astfel de aparate stranii a
venit abia prin 2001. Prof. Valeriu Avram, cercetător la Muzeul Aviaţiei, ne-a relatat că, în 2001,
muzeul a fost vizitat de un grup de studenţi militari americani, condus de gen.(r) prof. James T. Curie,
şef de catedră la “Industrial College of The Armed Forces”. La “Sala Coandă”, unde este expusă şi o
schiţă a “aerodinei”, americanul a relatat că, în 1965, a văzut “farfuria zburătoare” în hangarul unei
baze militare americane secrete.
“Am văzut-o de la mare distanţă şi ni s-a spus că a fost construită de Coandă. Era un disc de culoare
cenuşie, care arăta exact ca acelea pe care le vedeam prin reviste sau la Discovery, când se vorbea
despre OZN-uri”.
Americanul mai ştia că la acest proiect s-a lucrat până în 1969. Este singura referire, repetăm,
neoficială, care leagă numele lui Coandă de astfel de cercetări.

Invazia tancurilor ruseşti, oprită în 1968 de “arme secrete”

În 1968, în timpul intervenţiei sovieticilor în Cehoslovacia, s-a spus că ei ar fi încercat să intre şi în

România. Invazia tancurilor ruseşti ar fi fost atunci oprită la graniţa estică cu ajutorul unei arme
secrete care le-ar fi topit instantaneu carcasele din oţel.
Se mai spunea că această armă teribilă ar fi fost construită pe baza unor proiecte oferite de Coandă în
1967, la prima lui venire în ţară. Poate că asta nu este decât o simplă legendă. Coandă s-a întors
definitiv în România în 1970 şi a fost primit cu mari onoruri de puternicii zilei. A murit în 1972 şi, după
doi ani, fiica lui a oferit statului toată arhiva lui: peste 600 de kg de documente. Erau sute de brevete
omologate în toată lumea, însemnări tehnice, multe înregistrate “TOP SECRET”, şi acte personale.
Un adevărat tezaur ştiintific oferit gratuit statului român, care însă nu a ştiut ce să facă cu el. Coletele
au fost depuse la INCREST, unde au stat neatinse, timp de câteva decenii. Abia în 1998 au intrat în
custodia Muzeului Aviaţiei. Aici, cercetătorii au început o muncă titanică de studiere şi clasificare a
fiecărui document. Muncă nu lipsită de pericole. Hârtia veche a devenit casantă şi se poate deteriora
în orice moment. În afară de asta, în ea s-au “instalat” tot felul de ciuperci şi mucegaiuri, încât unii
cercetători s-au îmbolnăvit grav după ce au atins-o.
Sursa: “Evenimentul Zilei”

Mai multă informaţie găsiţi aici şi aici.

Din arhiva blogului:
NASA ne pregăteşte moral. Pentru ce?
Publicat de Eleonora Lisnic - vineri, iunie 26, 2009

Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Etichete: Aerodina lenticulară, efectul Coandă, Henri Coandă, inventator român, ozn, proiecte secrete

3 comentarii:

1.

de pe Realitatea.net16 februarie 2010, 02:51

Pe www.realitatea.net am găsit un material la temă şi comentarii interesante.

Răspundeți

2.

Anonim16 februarie 2010, 13:50

REALITATEA.NET: "Laserul" lui Coandă, arma secretă a României”

Laserul lui Coandă este probabil una dintre cele mai circulate legende urbane în România
şi chiar dacă au trecut peste 40 de ani de la presupusa folosire a "armei secrete a
României", povestea a rămas la fel de interesantă.

Trebuie în primul rând să prezentăm varianta populară a poveştii. În perioada 20-21

august 1968, o coaliţie militară formată din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria şi
Bulgaria a invadat Cehoslovacia. Forţele folosite în intervenţie au fost impresionante:
peste 5000 de tancuri şi peste 200.000 de soldaţi. URSS-ul voia să se asigure că nici o
 ţară din blocul comunist nu va încerca să folosească un sistem multipartit, aceasta
reprezentând cel mai mare pericol pentru dominaţia comunistă din acea perioadă.

România a criticat vehement intervenţia armată din Cehoslovacia, atrăgând atenţia asupra
autodeterminării fiecărui stat. Două zvonuri circulă din anii aceia, strâns legate între ele.
Aparent nu doar Cehoslovacia ar fost ţinta unei invazii, ci şi România. Prin urmare, la
încercarea de intrare pe teritoriul românesc a tancurilor sovietice, România a scos de la
naftalină o "armă secretă", numită ulterior laserul lui Coandă.

Trebuie în primul rând să prezentăm varianta populară a poveştii. În perioada 20-21

august 1968, o coaliţie militară formată din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria şi
Bulgaria a invadat Cehoslovacia. Forţele folosite în intervenţie au fost impresionante:
peste 5000 de tancuri şi peste 200.000 de soldaţi. URSS-ul voia să se asigure că nici o
ţară din blocul comunist nu va încerca să folosească un sistem multipartit, aceasta
reprezentând cel mai mare pericol pentru dominaţia comunistă din acea perioadă.

România a criticat vehement intervenţia armată din Cehoslovacia, atrăgând atenţia asupra
autodeterminării fiecărui stat. Două zvonuri circulă din anii aceia, strâns legate între ele.
Aparent nu doar Cehoslovacia ar fost ţinta unei invazii, ci şi România. Prin urmare, la
încercarea de intrare pe teritoriul românesc a tancurilor sovietice, România a scos de la
naftalină o "armă secretă", numită ulterior laserul lui Coandă.

Enigme

Ce se ascunde în Antarctica atât de periculos?

27/03/2014 By admin 0 169

5.00 avg. rating (99% score) - 4 votes

Save
inShare

More

Virgil Amstrong a fost agent CIA. Acum, este pensionar. El a dat un interviu despre operaţia
High Jump, când Aliaţii au recuperat la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial 340.000 de
brevete germane şi peste 200.000 de brevete străine. Conform lui Rudolf Lusar, valoarea lor a
fost evaluată la 1.500 de miliarde de mărci vest-germane.

Fuga naziştilor în 1945 şi evacuarea tehnologiei lor secrete este una din preocupăpările
permanente ale istoricilor.

Amstrong a declarat:
„Ştim că Aliaţii la începutul războiului nu credeau în existenţa armelor secrete ale lui Hitler.
Abia după iniţiativa americanilor au început să se intereseze şi au descoperit nu numai că aveau
arme secrete, dar de asemenea ceea ce se numeşte astăzi farfurii zburătoare.

Era
deja una care părăsise planşeta de desen şi era deja capabilă să zboare. Zbura cu 1.200 de mile pe
oră, putea să decoleze şi să aterizeze vertical şi să ia viraje de 90 de grade, asemeni unui
elicopter. Era desigur mult mai modernă decât toate ale Aliaţilor pe care le puteau avea în acea
epocă.

Ştiau de asemenea că aveau o altă farfurie zburătoare în pregătire, capabilă de a zbura cu 2.500
de mile pe oră, deci de două ori mai rapidă decât originalul.

În plus, aveau un tun cu laser la bord care era capabil de a străpunge o armură groasă de 4 ţoli.
Inutil de a preciza că asta înspăimânta armatele aliate.

Ce au devenit proiectele celui de-al Treilea Reich? Există mai multe versiuni. Unii spun că
farfuriile zburătoare au fost ascunse în Mondsee, Austria. Alţii spun că farfuriile sunt în America
de Sud şi Antarctica. O altă versiune precizează că Antarctica ar fi o bază de farfurii zburătoare
germane. Multe au fost duse acolo în părţi detaşate pe submarine.

Incredibilă poveste. Dar există câteva indicii practice. De ce americanii au încercat sub amiralul
Byrd să invadeze Antarctica?
Aş preciza că este un fapt real că în acea perioadă 30 de submarine germane au fost date
dispărute. Au plecat la sfârşitul războiului din Marea Nordului. Erau echipate cu un sistem de
scufundări care le permitea să rămână mai multe săptămâni sub apă. Aceste inovaţii le făceau
cele mai bune submarine din lume, după cum probează documentele US Navy. Este posibil ca
tehnologia lor să fi fost transportată în aceste submarine până în Argentina sau chiar la Queens
Motherland şi Neuschwabenland.

Sunt sigur după ce am văzut un film turnat de amiralul Byrd şi de amiralul Wood în 1947. Ceea
ce m-a impresionat, este armada militară care îl însoţea în Antarctica. La ce bun de a duce 4.000
de soldaţi, o navă de război, un portavion şi orice echipament dacă era vorba într-adevăr de o
expediţie geologică geofizică… Sigur erau alţi factori. După părerea mea misiunea lor era de a
găsi tehnologia dispărută.

Dar după câteva zile şi un mare număr niciodată spus de avioane pierdute, expediţia a fost
întreruptă. Ce s-a întâmplat ? Ce duşman necunoscut a putut să-i bată atât de repede şi într-un
mod atât de decisiv…O rămăşiţă a armatei germane, extratereştri aldebaranieni ? Byrd aspus
presei la întoarcerea lui că în cazul unui nou război, adevărul amar este că vom avea de-a face cu
o armată capabilă de a zbura de la un pol la altul al pământului.

Mai târziu am aflat că amiralul Byrd a avut 8 luni şi mijloace nelimitate pentru a-şi îndeplini
misiunea. Dar ştim de asemenea că el a fost bătut după 8 săptămâni. Motivul oficial este că
exista acolo o civilizaţie foarte dezvoltată, probabil extraterestră care îşi folosea formidabila
tehnologie cu SS-iştii şi al Treilea Reich.

Virgil Amstrong a fost agent CIA. Acum, este pensionar. El a dat un interviu despre operaţia
High Jump, când Aliaţii au recuperat la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial 340.000 de
brevete germane şi peste 200.000 de brevete străine. Conform lui Rudolf Lusar, valoarea lor a
fost evaluată la 1.500 de miliarde de mărci vest-germane.

Fuga naziştilor în 1945 şi evacuarea tehnologiei lor secrete este una din preocupăpările
permanente ale istoricilor.

Amstrong a declarat:

„Ştim că Aliaţii la începutul războiului nu credeau în existenţa armelor secrete ale lui Hitler.
Abia după iniţiativa americanilor au început să se intereseze şi au descoperit nu numai că aveau
arme secrete, dar de asemenea ceea ce se numeşte astăzi farfurii zburătoare.

Era deja una care părăsise planşeta de desen şi era deja capabilă să zboare. Zbura cu 1.200 de
mile pe oră, putea să decoleze şi să aterizeze vertical şi să ia viraje de 90 de grade, asemeni unui
elicopter. Era desigur mult mai modernă decât toate ale Aliaţilor pe care le puteau avea în acea
epocă.

Ştiau de asemenea că aveau o altă farfurie zburătoare în pregătire, capabilă de a zbura cu 2.500
de mile pe oră, deci de două ori mai rapidă decât originalul.
În plus, aveau un tun cu laser la bord care era capabil de a străpunge o armură groasă de 4 ţoli.
Inutil de a preciza că asta înspăimânta armatele aliate.

Ce au devenit proiectele celui de-al Treilea Reich? Există mai multe versiuni. Unii spun că
farfuriile zburătoare au fost ascunse în Mondsee, Austria. Alţii spun că farfuriile sunt în America
de Sud şi Antarctica. O altă versiune precizează că Antarctica ar fi o bază de farfurii zburătoare
germane. Multe au fost duse acolo în părţi detaşate pe submarine.

Incredibilă poveste. Dar există câteva indicii practice. De ce americanii au încercat sub amiralul
Byrd să invadeze Antarctica?

Aş preciza că este un fapt real că în acea perioadă 30 de submarine germane au fost date
dispărute. Au plecat la sfârşitul războiului din Marea Nordului. Erau echipate cu un sistem de
scufundări care le permitea să rămână mai multe săptămâni sub apă. Aceste inovaţii le făceau
cele mai bune submarine din lume, după cum probează documentele US Navy. Este posibil ca
tehnologia lor să fi fost transportată în aceste submarine până în Argentina sau chiar la Queens
Motherland şi Neuschwabenland.

Sunt sigur după ce am văzut un film turnat de amiralul Byrd şi de amiralul Wood în 1947. Ceea
ce m-a impresionat, este armada militară care îl însoţea în Antarctica. La ce bun de a duce 4.000
de soldaţi, o navă de război, un portavion şi orice echipament dacă era vorba într-adevăr de o
expediţie geologică geofizică…Sigur erau alţi factori. După părerea mea misiunea lor era de a
găsi tehnologia dispărută.

Dar după câteva zile şi un mare număr niciodată spus de avioane pierdute, expediţia a fost
întreruptă. Ce s-a întâmplat? Ce duşman necunoscut a putut să-i bată atât de repede şi într-un
mod atât de decisiv… O rămăşiţă a armatei germane, extratereştri aldebaranieni ? Byrd aspus
presei la întoarcerea lui că în cazul unui nou război, adevărul amar este că vom avea de-a face cu
o armată capabilă de a zbura de la un pol la altul al pământului.

Mai târziu am aflat că amiralul Byrd a avut 8 luni şi mijloace nelimitate pentru a-şi îndeplini
misiunea. Dar ştim de asemenea că el a fost bătut după 8 săptămâni. Motivul oficial este că
exista acolo o civilizaţie foarte dezvoltată, probabil extraterestră care îşi folosea formidabila
tehnologie cu SS-iştii şi al Treilea Reich.

TEMPLUL IUBIRII DIVINE

Creez aici un spatiu unde toti sa ne simtim ACASA ! Sa fie pentru toti o intalnire de lumina ! Si
locul unde avem toate optiunile la dispozitia noastra ! Si asa este !

marți, 1 iulie 2014

AL TREILEA REICH: OPERATIUNEA OZN
Seria Agentilor Straini
Exopolitics Marea Britanie
www.exopolitics.org.uk
TV Channel Rusia
Si Canalul de Televiziune Gold Media
Prezinta
Aceste obiecte zburatoare neidentificate,
Nu exista numai in forma unei mingi stralucitoare de factura
necunoscuta.
De fapt au o structura tehnologica definita.
Americanii au fost dintotdeauna interesati de mostenirea “tehno-
magica” a Germaniei.
Nu exista nici un dubiu cu privire la acest aspect.
Brusc, se intampla inexplicabilul; expeditia, care trebuia sa
dureze sase luni, este dintr-o data abandonata dupa doua luni,
parasind coasta Antarcticii.
A fost de fapt o retragere.
Fapte reale, dovezi credibile si fenomene senzationale in filmul:
AL TREILEA REICH: OPERATIUNEA OZN
Partea I: Baza
La inceputul lui 1947,
Inca o expeditie a exploratorului american Richard Byrd,
A ajuns pe coastele Antarcticii.
Era o expeditie foarte ciudata.
Spre deosebire de primele trei, prezenta expeditie a fost integral
finantata de Marina Americana.
„Operatiunea Highjump” (saritura in inaltime)
Era numele de cod.
(Dmitri Filipovieh: Capitan de Prim Rang, Doctor in Istorie)
Amiralului R. Byrd era la comanda unui puternic escadron: un
portavion, 12 nave de suprafata,
un submarin,
peste 20 de avioane si elicoptere,
si aproximativ 5000 de oameni in staf.
Veti fi de acord,
O echipa ciudata pentru o expeditie stiintifica.
2 Decembrie 1946
Inainte de inceperea expeditiei, Amiralul Byrd a declarat, in
cadrul unei conferinte de presa:
„Expeditia mea este de natura militara”.
Fara se dea detalii suplimentare.
La sfarsitul lunii ianuarie 1947,
A inceput recunoasterea aeriana la scara mare si explorarea
regiunii antarctice Queen Maude.
Totul a decurs conform planului in primele saptamani, zeci de
mii de poze au fost realizate.
Brusc, s-a produs inexplicabilul.
Expeditia de sase luni s-a terminat numai dupa doua luni
Parasind coastele Antarcticii; o retragere extrem de rapida.
Un distrugator a fost pierdut
Aproape jumatate din flota aeriana de pe portavion,
zeci de marinari si ofiteri.
Amiralul Byrd a declarat membrilor comisiei de investigatii a
Congresului SUA
Urmatoarele:
„In eventualitatea unui razboi, America poate fi atacata de
Un inamic ce poate zbura de la un pol la celalalt cu o viteza
incredibila.”
Ce i-a determinat pe americani sa fuga?
In 1945, cu 18 luni inainte ca expeditia Amiralului Byrd sa
inceapa,
Doua submarine germane au intrat in portul Mar del Plata
Din Argentina, predandu-se autoritatilor.
Nu erau doua submarine obisnuite, ci faceau parte din asa-zisul
„Convoi al Fuhrer-ului”.
Aceasta a fost
O flota strict secreta, ale carei misiuni au ramas secrete pana in
prezent.
Membrii echipajului nu au fost cooperanti.
Chiar si asa, americanii au descoperit o serie de lucruri.
Comandantul submarinului U-530
A vorbit despre implicarea sa intr-o operatiune cu nume de cod
„Valkyrie II”.
Cu doua saptamani inainte de terminarea razboiului,
Nava U-530 a parasit cheiul pentru a se indrepta spre Antarctica.
La bordul submarinului
Se aflau pasageri cu fetele acoperite cu bandaje, precum si
relicve ale celui de-al treilea Reich.
Comandantul unui alt submarin, U-977,
Heinz Schaeffer, a marturisit ulterior ca a avut aceeasi ruta.
S-a descoperit ca submarinele germane au parcurs in mod
repetat ruta spre Antarctica.
Dar de ce sa mearga acolo?
Antarctica
In 1820 a fost descoperita de doi exploratori rusi:
Gelenkschmerzen si Lazarev
De atunci, acest continent misterios, mai mare decat Europa,
Continua sa atraga exploratorii precum un magnet.
Totusi, coastele cu gheata verticala de 10 metri inaltime
Au facut ca acest continent sa fie inaccesibil mult timp.
Pentru aproape un secol, Antarctica a remas ne-explorata.
Doar coastele au fost marcate pe harti.
Brusc, acest continent indepartat, inghetat si nefolositor
A atras un interes ciudat din partea nemtilor.
Bugete mari au fost alocate pentru studiul Antarcticii.
La sfarsitul anilor 30
Au fost realizate doua expeditii.
Aceasta s-a intamplat exact inainte de inceperea razboiului.
In ianuarie 1939, doua avioane controlate prin catapultare
„Passat” si „Boreas”
Au decolat de la bordul portavionului „Schwabenland”.
Si au inceput patrularea teritorului Queen Maud.
In trei saptamani, pilotii Luftwaffe au marcat cu steaguri cu
svastici si au securizat pentru al treilea Reich un teritoriu de
marimea Germaniei.
A fost denumit Noua Svabie.
In 1939, experimentatul explorator polar, capitanul Aldref
Ritscher,
Scria:
„Am finalizat misiunea ce mi-a fost incredintata de Maresalul
Goering.”
„Pentru prima data, avioane germane au zburat deasupra
continentului Antarcticii.”
„La fiecare 25 kilometri am aruncat
Marcaje, acoperind o zona de 600,000 kilometri patrati.
„Din care, 350,000 kilometri patrati au fost fotografiati.”
Asii zburatori ai lui Goering si-au facut treaba.
Apoi, ciudata misiune a fost predata catre lupii de mare ai
Fuhrer-ului: submarinele clasa U,
Sub comanda Amiralului Karl Doenitz.
In secret, submarinele germane clasa U si-au stabilit cursul
pentru capatul Pamantului: coastele inghetate ale Antarcticii.
Mai tarziu, lui Karl Doenitz i-a scapat o fraza stranie:
„Submarinele mele au gasit un adevarat paradis pe Pamant.”
In 1943, in momentul culminant al razboiului cu Rusia,
Grand Amiralul Doenitz a rostit o alta
Fraza nu mai putin misterioasa:
„Flota germana de submarine este mandra
Ca la celalalt capat al lumii a facut o citadela impenetrabila
pentru Fuhrer-ul nostru.”
Pe atunci, cuvintele Grand Amiralului flotei navel germane
Au fost intelese de un numar foarte mic de persoane din cercul
sau de apropiati.
Astazi, putem doar sa presupunem ceea ce a vrut de fapt sa
spuna Gand Amiralul.
Recent, lacuri subterane imense au fost descoperite la un
kilometru adancime sub gheata.
Temperatura lacurilor este de 18 grade Celsius.
Deasupra nivelului apei au fost localizate spatii de tip cupola cu
aer cald.
Este posibil ca din aceste lacuri incalzite sa curga constant
inspre ocean un rau cu apa calda.
Timp de mii de ani, aceste rauri calde ar fi putut forma largi
tunele pe sub gheata,
Tunele perfecte pentru constructia unei baze secrete.
De la marginea oceanului, orice submarin ar putea trece cu
usurinta pe sub coastele inghetate in aceste tunele.
Aceasta este
Baza perfecta
Ferita de furtunile si frigul polar.
Ferita complet de straini si departe de inamici.
(Vladimir Vasiliev, Doctor in Economie, Cercetator Sef,
Academia de Stiinte)
Daca nemtii ar fi trebuit sa decida cu privire la locatia unei baze
secrete,
Sau sa faca o zona secreta, care din exterior sa para complet
inaccesibila
Zonele polare, inclusiv Antarctica, ar fi fost perfecte
pentru a beneficia de acest nivel de securitate.
Potrivit marturiilor si altor documente
Nazistii au reusit de fapt sa creeze o baza strict secreta in
Antarctica.
Numele de cod al acesteia:
„Baza 211”.
La inceputul lui 1939 se faceau curse regulate intre Antarctica si
Germania,
Cu o nava special echipata si modificata pentru cercetari,
numita „Svabia”.
Echipamente de minerit si alte utilaje, inclusiv cale ferata,
camioane si utilaje gigantice pentru sapat tuneluri au fost
transportate in Queen Maud.
In acelasi timp, oameni de stiinta, ingineri si muncitori super-
calificati au ajuns acolo.
De ce avea Germania nevoie de o baza atat de inaccesibila?
Exista mai multe presupuneri.
Unii cred ca Germania dorea sa controleze apele oceanice din
sud.
Altii, ca nemtii erau atrasi de vastele resurse naturale ale
Antarcticii,
precum uraniu, care este esential pentru construirea armelor
nucleare.
Multi au presupus ca in cazul in care ar pierde razboiul
Antarctica ar fi refugiul perfect pentru elita celui de-al treilea
Reich.
Pana in 1942, transferul locuitorilor catre Noua Svabie incepuse:
incluzand oameni de stiinta,
Ingineri, membrii si reprezentanti ai Partidului Nazist si ai
statului German.
Anumite tehnologii industriale secrete au fost de asemenea
transferate din Germania.
Dupa razboi, americanii au recrutat oameni de stiinta germani
pentru a lucra in Statele Unite,
Insa au fost socati sa afle ca mii de specialisti super-calificati ai
celui de-al treilea Reich
Disparusera si nu fusesera inregistrati ca decedati.
Peste 100 de submarine disparute nu au fost niciodata gasite.
Este evident ca serviciile secrete americane au obtinut informatii
Cu privire la faptul ca o parte din mostenirea nazista,
Potentialul sau tehnic, in ce priveste cercetatori si oameni de
stiinta,
A fost evacuat din Germania si, in mod natural, zona polara a
Antarcticii
A devenit centrul atentiei.
Exista, de asemenea, marturiile celor de pe submarinele care s-
au predat
Autoritatilor argentiniene; se pare ca aceste lucruri i-au alarmat
foarte tare pe americani.
La sfarsitul lui 1946,
Faimosul explorator polar si Amiral al marinei americane,
Richard Byrd,
A primit ordin sa distruga baza nazista din Antarctica.
Dar lucrurile au mers prost.
Rezistenta cu care s-a confruntat escadronul american pune si
acum semne de intrebare.
Amiralul Byrd nu numai ca a raportat Washington-ului avioane
de lupta,
Cu incredibile capacitati.
A discutat, de asemenea, despre atacarea expeditiei cu „farfurii
zburatoare ciudate”.
Acestea au iesit din apa cu viteza foarte mare
Provocand pagube insemnate expeditiei.
Pe 26 februarie 1947, a avut loc o batalie descrisa
De un membru al expeditiei, un pilot experimentat pe nume
John Sireson:
„Au zburat vertical iesind din apa cu furie,
Alunecand printre catargele navelor cu asa viteza
Incat curentul de aer produs a perturbat si deplasat antena
radio.”
„Nu am avut timp nici macar sa clipesc, doi marinari de pe
Casablanca fiind doborati de un fel de raza misterioasa
Trasa din sectiunea frontala a farfuriei zburatoare.”
„Apoi s-au scufundat in apa, langa nava.”
„La momentul respectiv ma aflam pe putea navei Casablanca, si
am vazut totul asa cum ma vedeti pe mine acum.”
„Nu intelegeam, aceste obiecte erau silentioase in zborul lor
printre nave
Ca o bestie satanica ce scuipa un foc ucigas.”
„Dintr-o data, am vazut distrugatorul Murdoch
Care se afla la o distanta de aproximativ 120 de picioare;
flacarile au izbucnit si a inceput sa se scufunde.”
In ciuda pericolului, echipele de salvare si barcile au fost
imediat detasate
Spre dezastrul in care se aflau alte nave; cosmarul a durat
aproximativ 20 de minute.”
„Cand farfuriile s-au scufundat din nou sub apa, am evaluat
pagubele.”
„Erau inspaimantatoare.”
Cui apartineau aceste farfurii zburatoare? Puteau fi ale
nazistilor?
Partea a II-a: Ahnenerbe
Dupa razboi, in arhivele secrete naziste,
Au fost descoperite fotografii si desene fascinante.
Acestea dovedeau ca oamenii de stiinta germani au fost intr-
adevar implicati
In dezvoltarea unor aeronave in forma de disc.
La vremea respectiva nu exista nimic asemanator.
Cum au reusit oamenii de stiinta germani un asemenea salt
tehnologic?
Societatea Ahnenerbe:
Cea mai misterioasa organizatie din cel de-al treilea Reich.
Chiar si acum, serviciile secrete ale marilor puteri ii vaneaza
secretele: dar de ce?
E simplu: aceasta a fost singura structura istorica cunoscuta
Care s-a ocupat de studiul ocultismului si misticismului,
Beneficind de suportul statului si fiind finantata de stat.
Nici o alta organizatie din lume nu a avut la dispozitia sa un
volum atat de mare de date,
Sau o influenta atat de mare asupra dezvoltarii tehnologiei
oculte asa cum a avut Ahnenerbe.
Fondatorii Ahnenerbe au fost atrasi din cele mai inalte grade ale
celui de-al treilea Reich.
(Konstantin Zalesski: Istoric al celui de-al treilea Reich)
Cercetarea stiintelor oculte
Si a fenomenelor paranormale de catre Ahnenerbe a primit
binecuvantarea
Reichsfuhrer-ului SS Himmler.
Care nu numai ca s-a implicat dintr-o initiativa personala, dar si
la instructiunile lui Adolf Hitler.
Oficial, societatea a fost infiintata in 1935
Si avea drept scop explorarea radacinilor istorice ale natiunii
germane.
In traducere, Ahnenerbe inseamna „mostenirea strabunilor”.
De fapt, interesul societatii
Era mai larg decat studiul istoriei antice a Germaniei.
Liderii celui de-la treilea Reich
Au inteles ca marimea unei armate
Nu era suficienta pentru a castiga razboaiele viitoare.
Astfel, ei au adoptat asa-numitul
Concept de „superioritate calitativa”.
In acest fel, un razboi putea fi castigat cu forte relativ reduse
cantitativ,
Dar utilizand forte de inalta calitate.
Pentru a obtine superioritate calitativa
Ahnenerbe a adus
Specialisti in ocultism,
Avand cunostinte neconventionale si paranormale,
pentru a obtine succes
Intr-o zona in care
Adversarii lor nu erau competitivi.
Ideologia nazista s-a bazat pe teoria conform careia in trecut a
existat o puternica
Civilizatie pe pamant, ce avea acces la secretele universului.
Undeva, criptata sau raspandita, aceasta cunoastere superioara
era conservata.
Concret, societatea a avut ca sarcina sa invie „super omul” in
Germania.
In rolul lor de descendenti ai vechilor arieni
Au fost extrem de interesati de Atlantida,
Si, asa cum credeau oamenii lor de stiinta, aceasta era tara natala
a rasei ariene.
Astfel, nemtii erau mostenitorii de drept ai cunostintelor
tehnologice ale atlantilor.
Legenda spune
Ca se afla acolo unde nave gigantice si vehicule zburatoare
Erau conduse de o forta necunoscuta.
Pentru a cauta aceasta cunoastere ascunsa, pentru a obtine
cunoasterea istoriei civilizatiilor,
Leaganul civilizatiei,
Au presupus ca avea origini germanice si toata lumea civilizata
avea radacini germanice.
Cautarile Ahnenerbe au inceput chiar inainte de declansarea
razboiului.
Nu exista nici un dubiu ca membrii Ahnenerbe stiau de existenta
unei harti extraordinare
Care a fost descoperita de istorici in 1929.
Harta fusese realizata la inceputul sec. al VI-lea de faimosul
amiral turc
Piri Reis.
Un fapt socant este felul in care harta detaliaza cu precizie
coasta reala a Antarcticii.
Si acest lucru se intampla cu 300 de ani inainte de descoperirea
oficiala a continentului.
In notele de pe harta, amiralul scrie ca a desenat-o folosind
numeroase surse
Unele vechi de cel putin 3000 de ani.
Insa cel mai intrigant aspect este cel al coastelor Antarcticii
Care este prezentata fara calota sa de gheata.
Harta provoaca imaginatia si astazi.
Acesta este verdictul unui specialist american Air Force:
„Coastele au fost trasate pe aceasta harta inainte de a fi acoperite
de gheata.”
„Grosimea ghetii in acea zona este de aproximativ 1,5 km”.
„Nu avem nici o idee despre cum ar fi putut fi obtinute aceste
date in 1513.”
Experti internationali au examinat atent harta lui Piri Reis,
Si au concluzionat ca este mai precisa decat hartile secolului al
XX-lea.
Analizele seismice au confirmat ceea ce oamenii de stiinta nu
stiau.
Pana de curand; o parte din munti, candva considerati a forma
un singur masiv,
s-au dovedit in realitate a fi insule separate; asa cum era trasat in
vechea harta.
Ne putem imagina impactul pe care l-a avut harta lui Piri Reis in
urma cu 70 de ani,
Asupra fondatorilor teoriei rasei ariene.
A adus speranta in ce priveste cautarea mostenirii tehno-magice
a Atlantidei.
O ipoteza sustine ca Antarctica este fosta Atlantida,
Ingropata sub gheata ca rezultat al schimbarii polilor magnetici.
Odata ce au aflat de existenta acestor harti
Si-au dat seama ca se poate pastra in alta parte cunoasterea
secreta: dar unde?
Ahnenerbe a inceput expeditii secrete in intreaga lume, din Tibet
pana in America de Sud
in cautare de relicve antice si manuscrise.
In mod special, cautau arhivele Cavalerilor Templieri,
Care contineau indicatii despre faptul ca acestia au vizitat
America mult inaintea lui Columb.
Se pare ca Templierii detineau manuscrise secrete
Similare hartii lui Piri Reis.
Acest lucru sugereaza ca stiau ceva vital despre Antarctica.
In teritoriile ocupate, unitatile speciale SS de comando
Mutau arhivele si bibliotecile.
Ahnenerbe a confiscat bibliotecile facultatilor de teologie,
Si al altor societati secrete, de indata ce i-a fost alocat un spatiu.
Ahnenerbe a colectionat a biblioteca impresionanta.
Conform bibliotecarului dintr-una din bibliotecile din Postonski:
In martie 1945,
A fost martor al apropierii trupelor sovietice de teritoriile
germane.
Ahnenerbe a evacuat o biblioteca, transportand 140.000 de
volume.
Catalogul bibliotecii ar fi fost extrem de interesant.
Este posibil ca Ahnenerbe sa fi aflat ceva incredibil despre
Antarctica.
Au facut din studiul acestui continent unul din scopurile
principale ale liderilor nazisti.
De fapt, SS-ul urmarea cunostinte extrem de specifice.
„Sfantul Graal” impreuna cu „Sulita Sfanta”
Deschid drumul pentru dominarea lumii.
Hitler a aflat de aceasta legenda inainte de Primul Razboi
Mondial.
„Sulita Destinului” era pastrata cu grija in muzeul din Viena.
Hitler era in posesia sulitei in 1938,
Dupa ce Germania a anexat Austria.
Pentru a conduce lumea avea nevoie de Sfantul Graal.
Pentru a combina legendara sulita,
Simbol al principiului activ masculin, si cunosterea stiintifica a
lumii.
Prin cupa, principiului activ feminin,
Si simbol al intelepciunii.
Aceasta este ideea dominanta care preocupa elita celui de-al
treilea Reich.
Pentru a combina cele mai recente realizari stiintifice,
Cu secularele cunostinte; chiar si in absenta unei explicatii
rationale.
Ar fi putut fi o idee atractiva si productiva
Daca nu ar existat scopul pe care nazistii il urmareau:
Dominatia suprema asupra lumii,
Subjugarea lumii de catre rasa aleasa
Utilizand cunostinte si tehnologii oculte.
Pentru cercetarea stiintifica, Ahnenerbe a angajat elite:
In principal oameni de stiinta celebri,
Si sute de angajati in peste 50 de domenii universitare.
Ahnenerbe se ocupa de studiul matematicii, astronomiei,
geneticii, medicinei,
Si dezvoltarea oculta a armelor neconventionale.
In plus, influentarea maselor prin metode psihologice si
psihotrope.
A explorat stiintele oculte, practicile religioase si mistice,
Explorand abilitatile paranormale ale oamenilor.
Ahnenerbe era serios implicata in acest tip de cercetari.
Dovezile practice in acest sens sunt directivele Ahnenerbe,
Trasate de lideri, printre care si Himmler, inainte de inceperea
razboiului, in 1939.
Au fost realizate studii despre abilitatile paranormale ale
angajatilor
Ahnenerbe: rezultatele au fost inregistrate in fisiere personale.
Cand a inceput razboiul, ofiterii cu aceste abilitati paranormale
Impreuna cu altii care demonstrau calitati paranormale
Au fost uniti intr-un singur departament al Ahnenerbe.
Din pacate, nu exista nici o inregistrare cu privire la activitatea
acestui department,
Sau, mai important, ce rezultate a avut.
Unul dintre principalele obiective urmarite de expertii
Ahnenerbe,
A fost utilizarea abilitatilor paranormale pentru contactarea unor
fiinte necunoscute,
Sau „din afara” asa cum ii numeau ei.
Scopul era acela de a obtine cunostinte tehnologice superioare
de la fiintele extraterestre super dezvoltate
Si de la civilizatiile terestre antice.
Si s-a si intamplat.
Partea a III-a
Farfurii zburatoare
Decembrie 1919
Membrii societatii secrete „Thule Society”
Predecesorii Ahnenerbe
s-au intalnit pe dealurile de la poalele Alpilor intr-o ferma
faimoasa langa Berchtesgaden.
Printre cei invitati erau si doi mediumi sau contactori, asa cum
se numesc astazi.
Unul dintre ei se ascunde sub numele de „Sigrun”,
Cealalta este Maria Orsic din Zagreb.
Ea vorbeste despre lucruri bizare, fiind in transa.
De la o civilizatie in constelatia Taurului,
Primeste informatii tehnologice incredibile.
Aceste informatii nu au socat pe nimeni; dimpotriva, au atras un
interes si mai mare,
Intrucat se refereau la constructia unui vehicul zburator
neobisnuit,
Care putea altera curgerea timpului in jurul sau.
Un pas catre visul societatii secrete;
O masina a timpului pentru a penetra adanc in istorie.
Obtinand cunostinte de la civilizatii antice superioare.
In aceasta imagine se poate vedea desenul unei aeronave,
Cu semnatura faimosului om de stiinta si inventator german
Viktor Schauberger.
Aceste „informatii primite” au fost transmise oamenilor de
stiinta
Pentru a fi traduse in date tehnice mai clare pentru ingineri.
In 1922 fusese deja construit primul model.
Masinaria avea trei discuri paralele
Iar cand se afla in miscare, discul inferior si cel superior se
roteau in directii opuse,
Creand un camp magnetic foarte puternic si un efect de anti-
gravitatie.
Daca dovezile pot fi luate in considerare, acest model nu numai
ca pluteste in aer,
Dar si rasuceste structura timpului in jurul sau.
Se crede ca acesta era prototipul viitoarei farfurii zburatoare
tehno-magice,
Care se baza pe principiile de zbor non-clasice.
Aceste super-discuri au fost dezvoltate de unitati tehnologice
speciale ale SS
In legatura cu Ahnenerbe.
Doua idei de baza au dominat mintile liderilor Gemaniei naziste.
Prima a fost crearea unui super om.
A doua, un concept extrem de important, stapanirea energiilor
tehno-magice.
Aceasta nu numai ca includea posibilitatea de a stapani
Energia nucleara.
Dar, de asemenea, a masinariilor zburatoare in forma de disc, de
exemplu:
Crearea unui tip de tehnologie de zbor complet noua.
Cautarea ideilor a mers in toate directiile.
Nu a implicat doar mediumi si ingineri,
Dar si istorici.
Chiar dinainte de razboi, expeditiile Ahnenerbe din Germania,
s-au intors cu sute de pergamente in sanscrita, chineza si alte
limbi orientale.
Aceastea au fost studiate cu mare atentie.
Wernher von Braun,
Inginer si inventator, pionier in domeniul rachetelor spatiale si
calatoriilor in spatiu,
Dezvaluie ulterior: „am aflat foarte multe pentru noi din aceste
documente.”
Rezultatele expeditiilor erau raportate direct lui Hitler personal.
Unele dintre ele l-au inspirat pe liderul celui de-al treilea Reich
atat de mult
Incat gandul „armelor minune” si „zborurilor spatiale”
Nu l-a parasit pana la sfarsitul razboiului.
Proiectantii au dat tot ce au putut, dar cunoasterea principiilor
rotatiei
Si constructiei de super-discuri anti-gravitationale nu era
suficienta;
Era nevoie de un motor si ei nu il aveau.
Tehnologia vremii era dezolant de departe de aceste idei
avansate.
In iulie 1934, Hitler si elitele societatilor secrete Thule si Vril
Il invita pe inventatorul Viktor Schauberger sa lucreze cu ei.
Motorul sau legendar cu implozie este capabil sa produca
lumina, caldura,
Si miscare mecanica doar cu aer si apa.
Aveau nevoie de un singur lucru de la el:
Sa creeze un motor pentru farfuriile zburatoare.
Au ajuns la un acord, si cinci ani mai tarziu, in 1939,
Un prototip al discului Vril cu motor Schauberger s-a ridicat in
aer.
Aici, o fotografie rara a fost pastrata,
Aratand un test de zbor cu o farfurie zburatoare cu camuflaj de
iarna.
Progresul in ce priveste discurile tehno-magice era extrem de
lent,
Datorita lipsei de experienta si a specialistilor in domeniu.
Au fost fortati sa ia decizii extraordinare.
Pentru dezvoltarea super-farfuriei, a fost adusa „Sonder Bureau
13”.
Aceasta unitate speciala SS de cercetare stiintifica
Se implica in activitati foarte delicate,
Precum studiul obiectelor zburatoare neidentificate.
chiar si cu cercetatori si piloti de test de top
Proiectul stagna,
Neputand merge mai departe.
Totul era top secret.
(Valery Burdakov: Doctor in Tehnologie, Dezvoltator
Tehnologie Spatiala)
Am discutat cu profesorul Hermann Oberth, omologul lui
Tsiolkovsky al nostru.
Era profesorul lui Wernher von Braun,
Si l-am intrebat despre farfuriile zburatoare.
A raspuns, da, am auzit de ele.
Am cunostinte in ceea ce le priveste,
Dar,
SS supraveghea asta, iar noi nu puteam
Sti cu ce se ocupau la Berlin
colegii nostri.
La sfarsitul lui 1942, un disc zburator cu armament usor a
decolat,
Denumit Vril 1 sau Jager, si avand un diametru de 11,5 m.
Se presupune ca pana la sfarsitul razboiului, au fost realizate 17
tipuri de discuri zburatoare,
Insa ar trebui scepticism pentru astfel de afirmatii.
Nu cred ca aveau o intreaga colectie
De discuri zburatoare, poate doar cateva, dar nu mai mult.
Nemtii voiau sa le foloseasca pentru spionaj.
Daca le priveai dintr-o parte, erau aproape invizibile.
Generalii care au participat la Batalia de la Kursk,
Si doi eroi ai Uniunii Sovietice pe care i-am cunoscut personal,
Un pilot si un comandant de tanc,
mi-au descris ce au vazut: un disc atarna pe cer in timpul
Bataliei de la Kursk.
Ce era?
Nu stiau.
Nici germanii nici rusii nu stiau.
Farfuria zburatoare nu era produsa de noi, va asigur.
Este adevarat, cunosc foarte bine istoria aviatiei ruse.
Printre toate desenele si fotografiile se gaseste si o farfurie
identificata cu numele de Haunebu.
Datele despre acest disc sunt incredibile, parca ar fi science
fiction.
Conform descrierii, s-a folosit o sursa de energie alternativa:
Asa-numitul convertor al lui Hans Kohler, care nu avea nevoie
de combustibil fosil.
Era planificat ca discul Haunebu III sa plece in spatiu.
Greu de crezut? Cine stie?
Aceasta este o imagine trofeu.
Straniul costum al pilotului sugereaza ca urma sa aiba loc un
zbor.
Daca nu in spatiu, cel putin in stratosfera.
In arhivele confiscate a fost descoperit un alt document
misterios.
Era planul unei nave lungi de 139 m, avand forma de trabuc, cu
numele de Andromeda.
Avea hangare pentru cinci discuri zburatoare de tip Haunebu II
si Vril.
Scopul acestui vehicul?
Unii cred ca era destinat unei calatorii indelungate in spatiu.
Exista si o explicatie mai simpla.
Se crede ca era un proiect pentru un container subacvatic
Ce putea fi folosit pentru a transporta bunuri, echipamente,
tehnologie
Pentru bazele secrete ale celui de-al Treilea Reich, inclusiv cea
din Antarctica.
Conform serviciilor secrete americane, pana la sfarsitul
razboiului,
Germanii aveau 9 intreprinderi de cercetare, ce dezvoltau si
testau discuri zburatoare.
Investigatiile au dezvaluit ca 8 din aceste intreprinderi,
impreuna cu cercetatorii si datele cheie,
au fost evacuate cu succes din Germania, cea de-a noua fiind
distrusa.
Locotent-colonelul de aviatie Wendelle Stevens isi aminteste:
„Aveam informatii clasificate ca aceste baze de cercetare
Au fost transportate in Antarctica in zona numita Noua Svabie.”
„Cel putin o companie de cercetare a discurilor zburatoare a fost
transferata in aceasta locatie.”
„O alta a fost transportata in Amazon, iar cea de-a treia in nordul
coastelor Norvegiei.”
„Au fost evacuate in baze secrete subterane.”
Dar Al Treilea Reich nu a avut suficient timp sa implementeze
planul sau grandios.
Parea ca pana la sfarsitul razboiului, dezvoltarea discurilor
tehno-magice
Nu a ajuns in faza de productie industriala.
Discurile descoperite in Antarctica in 1947 probabil ca nu erau
acelasi tip de discuri.
Poate erau discuri germane care foloseau principiile clasice de
zbor.
Discuri ce fusesera deja dezvoltate de Al Treilea Reich,
Poate ca o alternativa la proiectele tehno-magice.
Doar putine astfel de prototipuri fusesera realizate, unele cu
rezultate bune.
Era un salt tehnologic gigantic,
Iar inamicii Germaniei nu erau nici macar pe aproape.
Dar departe de tipul de discuri zburatoare
Pe care liderii Reich-ului le aveau in minte.
(Profesor Vladimir Melnikov, Doctor in Tehnologie)
Acele prototipuri create de nemti puteau doar sa zboare.
Cel mult, posibil sa poata zbura deasupra unei suprafete lichide
sau solide.
Asa cum avem si acum, vehicule care zboara pe o perna de aer.
Motivul este ca toate erau obiecte zburatoare de tip ventilator.
Aveau un avantaj fata de navele conventionale:
Aceste farfurii nu se puteau prabusi fiind usor de operat,
Dar nu erau proiectate pentru viteze mari si erau destul de slabe
calitativ.
Unul dintre cele mai avansate prototipuri, asa-numitul disc
zburator „Bellonzo”
A fost testat pentru prima si ultima data pe 14 februarie 1945
langa Praga.
Puterea pentru a se ridica de la sol era data de motorul silentios
si fara combustie al lui Viktor Schauberger.
Rapoartele consemneaza faptul ca discul fara pilot a atins o
inaltime de 15 km in 3 minute.
Cu o viteza orizontala de 2200km/h, discul zburator a
demonstrat si ca putea sta pe loc in aer,
Ca putea merge inainte sau inapoi fara manevre de intoarcere.
Un succes? Absolut.
Dar razboiul se desfasura acum pe teritoriul german.
Neasteptand ocuparea teritoriala a Germaniei,
Nazistii au distrus toate prototipurile neconventionale pe care nu
le-au putut evacua.
Singurul model al discului Bellonzo a fost de asemenea distrus.
Dezvoltatorul principalului sau motor, Viktor Schauberger, isi
aminteste ulterior:
„Modelul testat in februarie 1945,
A fost contruit in colaborare cu renumiti ingineri experti in
combustie,
Din lagarul de concentrare Mauthausen.”
„Au fost apoi retrimisi in lagar, si acolo si-au gasit sfarsitul.”
„Keitel a fost cel al carui prototip a explodat.”
Aceste imagini minunate
Ce descriu discuri zburatoare deasupra unei baze din Antarctica
sunt fanteziile unui artist.
Alte desene si imagini sunt suspecte.
Au fost realizate pentru a testa in anumiti parametri parti din
prototipurile discurilor
Sau faceau parte din prezentari pentru autoritati in scopul de a
obtine finantare.
Este vital sa dam credit oamenilor de stiinta si inginerilor
germani
Care au avut un succes enorm.
Saltul stiintific si tehnologic al celui de-al treilea Reich nu a fost
accidental.
Combinand cercetarea stiintifica cu analiza cunoasterii stravechi
a adus rezultate incredibile.
Totusi, infrangerea suferita de nazisti nu a fost accidentala.
Caci Sfantul Graal nu este doar un simbol al cunoasterii
stravechi,
Dar si un cod moral vechi de secole.
Acest cod a fost respins in mod deliberat de nazisti.
Multe legende si zvonuri sunt asociate cu discurile zburatoare
ale celui de-al treilea Reich.
In plus fata de acestea, exista si povesti ale discurilor germane
zburand din apa Antarcticii in 1947.
In ce priveste farfuriile zburatoare care au iesit din apa, vazute in
anii 40,
Si inregistrari din zilele noastre ale unor astfel de zboruri
ale unor obiecte zburatoare neidentificate, iesind din mari,
oceane, lacuri, etc.
Sunt convins ca in 1947 germanii nu puteau sa aiba o astfel de
tehnologie,
Si nici o alta tara nu putea
In lume.
Dar daca nu nemtii au fost cei care au atacat expeditia americana
in 1947,
Cine a fost?
Partea a IV-a
Portalul Antarctic
Aparitia din apa a unor farfurii zburatoare luminoase, sfere,
obiecte de forma unui trabuc,
In zona polara si in zonele inconjuratoare nu este un fapt
neobisnuit.
Tarile nordice, America Centrala si de Sud, Australia si Afirca
de Sud;
Peste tot sunt observate obiecte zburatoare neidentificate.
Serviciile secrete ale URSS primeau regulat rapoarte cu privire
la acestea.
(Victor Berezhnev: Capitan de Prim Rang, Veteran al Serviciilor
Secrete ale Marinei URSS)
In functia de comandant al serviciilor secrete ale Marinei
Primeam regulat rapoarte cu privire la astfel de obiecte
observate de martori.
Nu ar fi corect sa ne gandim ca
Obiectele zburatoare neidentificate au fost observate doar in
nord.
Au fost de asemenea observate si de-a lungul Atlanticului,
Chiar si in sudul Atlanticului,
Langa Antarctica.
Un caz anume pe care il cunosc personal a fost
Observarea acestora in zona insulelor
Georgia de Sud.
Pescarii au vazut iesind de sub apa un obiect.
Au facut cateva fotografii,
Si sunt prezentate aici, in aceste imagini.
In ciuda vantului puternic, au ramas pe loc pentru mult timp, si
evident nu era vorba de un nor
Sau un balon.
Au fost observate obiecte zburatoare stranii deasupra insulei
Georgia de Sud.
Aici este dovada unui caz.
Discul a stat nemiscat deasupra insulei si a fost vizibil ziua
pentru o perioada lunga de timp,
Imediat inainte de apus si imediat dupa apus
Pentru aproximativ o ora si jumatate pana la doua ore.
Obiectul avea forma circulara
Simetrica, iar in interior se putea vedea un triunghi isoscel.
Noaptea, acest triunghi nu numai ca stralucea, dar luminile erau
Observate la baza celor doua colturi,
De parca obiectul avea motorul turat.
Totusi, obiectul a ramas in acelasi loc tot timpul.
Observarea acestui obiect a avut loc in anul 1979.
Cu trei ani inainte, in 1976,
Cercetatori japonezi, care utilizau echipamente de ultima
generatie, au detectat 19 obiecte rotunde,
Care au venit din spatiu spre Antarctica, disparand apoi de pe
radare.
Cine erau si unde au disparut?
Acum avem raspunsuri la astfel de intrebari.
La sfarsitul anilor 80, descoperirea astrofizicianului american
Kip Thorne si a colegilor sai
A facut senzatie in lumea stiintifica.
Acestia au demonstrat posibilitatea de a calatori in timp si spatiu
aproape instantaneu.
Au avansat ideea faliilor spatio-temporale
si a gaurilor negre, toate extrem de interesante.
Conform teoriei acestora, gaurile negre sunt localizate
La mica distanta de planeta noastra si iau forma acestor falii
spatio-temporale.
Acestea pot fi folosite pentru
Calatorii intergalactice si interstelare.
Alti oameni de stiinta sugereaza ca munca lor are caracteristici
practice semnificative.
Concret, in construirea aparatelor pentru calatorii in timp: care
asigura zboruri intergalactice.
Kip Thorne a concluzionat ca in apropierea Pamantului
Exista o intrare in gaura neagra ce conduce catre steaua Vega.
Nu exista indoiala ca la vremea respectiva americanii deja stiau
foarte bine
Felul in care are loc aparitia si disparitia OZN-urilor
In atmosfera planetei noastre.
In 1992 in Alaska s-a inceput construirea
Unui puternic complex radio-electronic denumit HAARP.
Oficial, scopul acestuia era de a studia ionosfera
Si de a dezvolta un sistem de aparare anti-racheta.
Clandestin, scopul era de a dezvolta un noi tipuri de arme:
Geofizice, de manipulare a vremii si psihotrope.
In esenta, un tun imens de unde, un fel de cuptor cu microunde
global.
In plus fata de toate acestea, mai exista si altceva.
Astazi, putem presupune fara sa riscam faptul ca scopul
principal al acestei statii
Este cautarea intrarii in gaura neagra.
Ceea ce inseamna ca americanii au ajuns la concluzia ca intrarea
in gaura neagra este localizata in regiunea polara.
Undele radio ale statiei ii permit sa determine configuratia gaurii
negre
Si apoi sa o traseze pentru a vedea exact unde se afla intrarea si
iesirea.
Complexul din Alska a fost pus in functiune in 1998.
Un transmitator identic este construit in Norvegia.
In plan este inclus un al treilea transmitator mai puternic in
Groenlanda.
La inceputul anilor 90 capacitatile tehnice
Faceau posibila concentrarea doar asupra unui singur sit,
portalul din Alaska,
Ca intrare si iesire, pentru a observa miscarea OZN-urilor pe
planeta noastra.
Nu era nevoie de instalarea unor statii de urmarire pe teritoriul
Statelor Unite
Sau pe alte teritorii, controlul unui singur portal fiind suficient.
Totusi, Pamantul are doi poli.
Care este rolul fiecarui pol in functie de aceasta teorie?
Pai, de exemplu, il folosesc atat pentru intrare cat si pentru iesire
pe cel din Alaska,
Sau folosesc portalul pentru a intra si a iesi din Antarctica, si
vice versa.
Prin Antarctica, OZN-urile intra in atmosfera planetei noastre
Si prin Alska, portalul nordic,
Parasesc planeta.
Teoria efectului de tunel
Nu contrazice faptul ca polul nord al Pamantului
Este intrarea iar polul sud al Pamantului este o iesire, care leaga
Planeta noastra de alte planete si stele la nivel energetico-
informational.
Este posibil ca proprietatile polilor magnetici sa fie utilizate de
obiecte zburatoare neidentificate
Pentru a comunica cu alte parti ale universului.
In orice caz, acesta ar trebui sa fie un subiect serios de studiu.
Nu este nici o surpriza in ce priveste bine-cunoscutul fapt,
Si anume, ca majoritatea stafului din statiile americane din
Antarctica
Este reprezentata de personalul Agentiei Nationale de Securitate,
De angajati ai serviciilor secrete americane, militari si
tehnicieni, servicii secrete electronice, si angajati ai CIA.
Aceste categorii reprezinta principalul personal de cercetare.
De pe statiile americane din Antarctica.
Probabil ca oamenii de stiinta al celui de-al treilea Reich au
dedus de asemenea
Ca regiunea arctica si Antarctica nu erau doar polii Pamantului.
Poate ca nu este coincidenta nici faptul ca in Germania nazista,
era foarte populara
teoria Pamantului Gol in interior, in care polii erau prezentati ca
si porti catre stele.
Probabil, in centrul acestei idei bizare, o intelegere vaga a fost
atinsa,
Asemanatoare recent descoperitelor gauri negre.
Alaturi de posibilitatea calatoriilor in spatiu si in timp,
Acest aspect poate fi motivul pentru care Antarctica i-a atras pe
nemti pe tarmurile sale.
Cel de-al saselea continent continua sa-si pastreze secretele.
Noi intrebari apar, si de-a lungul anilor, aceasta lista nu s-a
redus deloc.
Ce s-a intamplat cu cercetarea pentru construirea farfuriilor
zburatoare?
s-a oprit dupa razboi sau continua in diferite locuri secrete?
Este corect sa fie atribuite caracteristici moderne secrete tuturor
OZN-urilor vazute?
OZN-urile au fost observate cu mult timp in urma,
Chiar si in timpul lui Alexandru Macedon.
Ce obiecte au iesit din apa
Atacand expeditia amiralului Byrd?
Fiinte marete necunoscute, cu care germanii s-au straduit sa
coopereze?
Despre ce este vorba?
Mit?
Sau forte ce exista in viata reala, care de mii de ani
Isi conduc activitatile invizibile pe planeta noastra?

Civilizația subterană care ne poate salva de

Apocalipsă. Hitler a vrut-o de partea sa
27 noi 2012 / 15:26 Salveaza PDF Comentarii
aghartha

Există o mulțime de teorii cu privire la Apocalipsă. Există însă și una care nu se referă la
cum vom muri, ci la cum vom fi salvați.

Este vorba de o civilizație misterioasă care traiește în centrul Pământului. Mult timp oamenii au
crezut că centrul planetei este gol. Teoria civilizației misterioase se bazează pe aceasă credință.
La polul opus se află știința care spune că miezul Terrei este o manta supraîncălzită care se
roteşte în jurul unui nucleu de fier solid, scrie evz.ro

Convins că această civilizație există, Adolf Hitler ar fi trimis o misiune la Polul Sud ca să
găsească intrarea către centrul Pământului, fuhrerul fiind convins că acolo era locul prin care
putea pătrunde în măruntaiele Terrei.

ADVERTISING
inRead invented by Teads

El credea că există o rasă super-inteligentă de oameni care aveau o înălţime de 3,65 metri.
Liderul german ar fi intenţionat să îi convingă pe aceşti super-oameni să vină la suprafaţă şi să
lupte pentru trupele Germaniei naziste sau, cel puţin, să le dea naziştilor tehnica de luptă a
viitorului.

După cum cum subliniază unii dintre comentatorii şi analiştii subiectului, dacă Hitler a trimis
această misiune la Polul Sud, cu siguranţă oamenii care au participat la ea nu s-au mai întors
niciodată. Aceasta pentru că au fost ucişi de super-rasa din centrul Pământului.
Cum a luat naștere această civilizație

La 2300 de mile dincolo de Polul Nord ar exista o intrare către centrul Terrei. Aici, conform
spuselor amiralului Richard E. Byrd, primul om care a zburat deasupra Polului Nord ar locui o
civilizaţie umană mult mai evoluată.

Cei care populau planeta s-ar fi mutat în subteran acum 100.000 de ani. Un război care ar fi avut
loc atunci ar fi distrus suprafaţa Terrei. Virgil Armstrong, fost agent CIA, descrie lumea de sub
noi: oameni nemuritori, atmosferă controlată, deplasări cu viteze de 3.000 de mile pe oră, atlanţi
şi lemurieni, farfurii zburătoare pentru survolarea celor care trăiesc deasupra, adică noi.

Richard E. Byrd a declarat într-un interviu, în anul 1974, că la 2300 de mile dincolo de Polul
Nord a întâlnit o zonă cu climă foarte caldă, cu vegetaţie, cu munţi, lacuri şi râuri. Byrd, un
explorator celebru, mai presus de orice bănuială, şi-a notat foarte precis în jurnal despre ceea ce a
întâlnit în această zonă.

“Oamenii care locuiesc aici comunică prin telepatie. De fapt, ei nu trăiesc la suprafaţă. Sub
pământ, la câteva mile adâncime, există un oraş foarte mare, cu milioane de locuitori, care se
numeşte Agartha", scria Byrd in jurnalul său secret.

Aceste file din jurnalul exploratorului au fost date publicităţii chiar de fostul agent CIA, Virgil
Armstrong, care susţine că Byrd a locuit în Agartha vreme de aproape o lună şi că "civilizaţia
subterană este net superioară nouă". Armstrong a spus că farfuriile zburătoare care apar pe cerul
planetei sunt mijloace de transport ale locuitorilor lumii subterane, iar o parte din tehnologia de
fabricare a lor a fost dezvăluită Pentagonului, “avionul invizibil fiind o urmare a acestor
cunoştinţe avansate". În afara celor dezvăluite de agentul CIA, există mult.
El a adăugat că imediat după descoperirea jurnalului lui Byrd, filele referitoare la Agartha au fost
declarate secret de serviciu şi s-a dispus ca în zona intrării în oraşul subteran să fie amplasate
baze militare americane care să nu lase sub nici o formă intruşii să pătrundă. Amiralul Byrd
subliniază de mai multe ori în jurnalul secret, că în oraşele subterane locuiesc "oameni cu
trăsături delicate, iar ei cunosc secretul nemuririi trupului.”.
Virgil Armstrong este de părere că civilizația subterană ne poate salva de la Apocalipsă, dar doar
dacă nu ne consideră demni de a fi salvați.
Home / Blog / NEUSCHWABENLAND: Cele mai importante secrete naziste cu privire la lumea
ascunsă din Antarctica
NEUSCHWABENLAND: Cele mai
importante secrete naziste cu privire la lumea
ascunsă din Antarctica
in Blog 19 July 2014 0

În anii de dinaintea celui de al Doilea Război Mondial, dorința germanilor care pretindeau
părți din Antarctica și doreau să aibă propria lor bază a devenit tot mai stranie. La acel
moment, dovezi ale pretenției Germaniei la Antarctica printr-o singură lovitură militară
părea cea mai bună opțiune. Însuși Hitler era dornic să pună piciorul în Antarctica, iar o
astfel de pretenție ar fi putut fi utilizată de propaganda Național Socialistă și mai departe
fiind demonstrația unei noi Germanii superputernice.

Pe de altă parte, din motive politice, trebuia evitată provocarea Aliaților. Germania nu era
complet pregătită, la acel moment, pentru un viitor război. De fapt, s-a dezvoltat ideea unei
expediții semicivile în cooperare cu compania aeriană națională germană Lufthansa.

Comanda pentru aceasta a fost acordată căpitanului care avea experiență polară, Alfred Ritscher,
care a mai condus expediții la Polul Nord și a dovedit curaj și îndemânare în condiții
critice. Nava a părăsit portul Hamburg în 17 decembrie 1938, îndreptându-se spre Antarctica pe
o rută precisă și determinată și a atins gheața la 19 ianuarie 1939.
În următoarele săptămâni, în 15 zboruri ale avioanelor Passat și Boreas s-au acoperit cam 600000
km pătrați și s-au făcut mai mult de 1000 de fotografii ale zonei. Aproape o cincime din întreaga
Antarctică era scanată astfel, demonstrându-se pentru prima dată și simultan pretenția că este
teritoriu german. Pentru a întări această pretenție și în afară, cele două avioane au aruncat câteva
mii de steaguri, poli metalici speciali cu însemnul zvastica. Întregul teritoriu era redenumit
NEUSCHWABENLAND.

Germanii au descoperit vaste regiuni care erau în mod surprinzător zone fără gheață, cât și lacuri
cu apă caldă și intrări în peșteri.
O uriașă peșteră de gheață într-un ghețar a fost descoperită având o dimensiune de 30 de mile
lângă un lac geotermal cu apă fierbinte dedesubt.

Au fost trimise diverse echipe științifice în zonă, inclusiv vânători de blănuri, colecționari și
zoologi, specialiști de uzină, micologi, biologi marini, ornitologi. Numeroase divizii ale
guvernului german au fost implicate în proiectul strict secret. După ce au fost strânse toate
datele, echipe de construcții subterane veneau în nave cargo, nave militare de transport și
submarine. Navele cargo venind din Africa de Sud erau protejate de un submarin killer-gazdă și
nave militare. Aceasta ar explica eforturile naziste intense în nordul și sudul Africii. Orice navă
care doar se apropia de rutele de transport din Africa de Sud în Antarctica erau distruse de vasele
germane U pentru a proteja secretul.

După ce au fost aduse bunurile, au început să vină VIP-urile și oamenii de știință cu un

complement al ULTRA, o echipă SS nazistă foarte specializată. Proiectele de construcție și
proiectele secrete din Antarctica au conţinut de-a lungul războiului.

Chiar înainte de finalul războiului, două nave U de aprovizionare germane au fost lansate dintr-
un port de la Mare Baltică. S-a relatat că ar fi luat cu ele membrii ai cercetării disc-antigravitație
și echipe de dezvoltare, iar în final cele mai importante componente ale discului zburător.

Aceasta includea note și desene pentru ultima farfurie sau proiecte disc aerian și proiecte pentru
giganticele complexe subterane și provizii pentru remarcabilele fabrici subterane din Munții
Harz. Submarinele U au atins noul tărâm Neuschwabenland, unde le-au fost descărcate
încărcătura secretă. La data de 10 iulie 1945, la mai mult de două luni de la terminarea
războiului, submarinul german U-530 a capitulat autorităților argentiniene. Comandantul era
Otto Wermoutt.

Submarinul avea un echipaj de 54 de oameni, iar încărcătura avea stocuri foarte mari de
alimente. Echipajul era neobișnuit de tânăr, iar când au fost chestionați au pretins că nu au
rude. Germania a depus un mare efort în dezvoltarea secretă a armelor pentru a-și apăra noul
imperiu subteran, care fără îndoială, era construit cu ajutorul unui mare număr de sclavi de
consum transportați din lagărele de concentrare. Orașul bază principal al Antarcticii a devenit
cunoscut ca Noul Berlin sau cu numele de cod Base 211.

În 1946, baza secretă din Antarctica, Noul Berlin, începea să-și facă cunoscută prezența în
spațiul aerian al SUA și URSS.
Aceste incursiuni erau făcute cu farfurii zburătoare de înaltă tehnologie. În 1947, amiralul
Richard Byrd a codus 4000 de trupe militare din Marea Britanie, Australia, SUA pentru a invada
Antarctica. Operațiunea s-a numit Highjump.

Amiralul a spus că nu voia să înspăimânte pe nimeni, dar realitatea amară era că, în cazul unui
nou război, SUA ar putea fi atacate de obiecte zburătoare care ar putea zbura de la un pol la altul
la viteze incredibile. Bătălia a durat trei săptămâni iar amiralul Byrd a fost înfrânt. După această
bătălie amiralul Byrd a fost spitalizat și i s-a interzis să mai facă declarații

joi, 17 decembrie 2015

Societăți secrete germane au colonizat Marte în 1940
 Într-un interviu la Gaiam TV, într-o emisiune despre Dezvăluire, dezvăluitorul
Corey Goode descrie în detaliu tentativele programului spațial secret german
pentru a stabili baze pe Marte în perioada celui de-al doilea război mondial. El
susține că, în timpul efortului colonizator ulterior, germanii s-au luptat în bătălii
teritoriale aprige cu specii rezidente pe Marte care locuiau în tuburi mari de lavă și
care mișunau de-a lungul regiunilor subterane a lui Marte.
Goode spune că la începutul lui 1940, în timp ce al doilea război mondial era încă
în curs, societăți secrete germane ca -Thule, Vril și Soarele Negru - au stabilit cu
succes o bază pe Lună, și au folosit-o ca rampă de lansare pentru misiunile pe
Marte. Timpul de călătorie între Lună și Marte era de mai multe ore pentru
germani, în contrast cu programul spațial secret contemporan care a redus timpul
de călătorie până la o chestiune de minute! (a se citi articolele din blog de la
categoria ,,Baze pe Marte”, n.b.).

Goode descrie informații despre primele evenimente de colonizare germană care

au fost înregistrate pe "tampoane de sticlă inteligente", tehnologie la care s-a avut
acces în timpul serviciului din spațiu ca o capacitate "empatică intuitivă" din 1987
până în 2007. El spune că documentele și fotografiile germanilor, care detaliază
aceste misiuni pe Lună și Marte, au fost arhivate pe tampoane de sticlă inteligente.
Acesta a descris anterior puterea societăților secrete germane din Germania lui
Hitler. Societățile Thule, Vril și Soarele Negru (a se citi din blog articolele cu
aceste subiecte, n.b.) au creat un program spațial, care a fost în întregime
independent de efortul nazist SS de a înarma farfuriile zburătoare pentru efortul de
război.
Aceste societăți secrete germane au stabilit baze în Antarctica și America de Sud
unde au scăpat pe cea mai mare parte a elitelor din timpul celui de-al doilea război
mondial. Bine-ascunse și protejate în aceste locații la distanță, germanii au forjat
înainte în dezvoltarea de tehnologii avansate de călătorie în spațiu folosind
antigravitația și portalurile spațio-temporale. Eforturile societăților secrete germane
în stabilirea unui program spațial paralel a fost descris anterior de Goode într-un
interviu din 20 mai 2015, episoade anterioare ale Dezvăluirii Cosmice, și discutată
în detaliu în cartea ,,Insiderii revelează programele spațiale secrete” (2015).

După stabilirea prezenței în regiunile ecuatoriale ale lui Marte, el descrie modul în
care germanii au întâlnit furtuni de nisip dure care erau extrem de încărcate
electric. Furtunile cu fulgere făceau ravagii cu electronica tehnologiilor lor.
Mărturia lui Goode este susținută de cercetarea NASA, care a confirmat faptul că
explozii de trăznet enorme apar în timpul furtunilor de praf de pe Marte. Prin
urmare, germanii au început căutarea de zone adecvate în altă parte pe Marte
pentru bazele lor. Ei au descoperit că la Nord și-n regiunile sudice, mai sus de
paralela 20, este un mediu mai ospitalier pentru construirea de baze care este
departe de uriașele furtuni electrice de praf de pe Marte. Germanii au descoperit un
sistem antic de tuburi din lavă de 10 ori mai mari decât tuburile din lavă de pe
Pământ, și și-au mutat bazele lor aici.

Tuburile de lavă și alte regiuni subterane de pe Marte nu erau nelocuite. Germanii

au întâlnit două specii rezidente inteligente cu care au trebuit să ducă lupte
teritoriale înverșunate în timp ce își stabileau bazele lor. Goode a descris cele două
specii ca reptiliană și insectoidă. Aceste bătălii brutale au dus la pierderea unui
număr mare din personal și a resurselor Germane până la sfârșitul anilor 1950,
când Complexul Militar Industrial al SUA a început să ajute societățile secrete
germane de pe Marte. La mijlocul anului 1952, germanii au efectuat o serie de
zboruri demonstrative cu farfurii zburătoare peste Washington DC într-un
spectacol de forță. Aceasta a condus la începutul relațiilor oficiale cu societățile
secrete germane. În timpul administrației Eisenhower, SUA au capitulat cererilor
cheie ale societăților secrete germane, care a dus la infiltrarea Complexului Militar
Industrial (acesta este secretul aparitiei OZN deasupra Casei Albe din 1952, n.b.).

Cu puterea industrială a SUA acum în spatele lor, societățile secrete germane au

putut să-și consolideze în cele din urmă bazele lor pe Marte și a le proteja de
marțienii rezidenți.

Există dovezi de susținere ale informațiilor incredibile ale lui Goode? În primul
rând, ne putem uita la alți dezvăluitori care pretind, de asemenea, că au petrecut
timp pe Marte în timp ce serveau militar programele spațiale secrete (Ex: Michael
Relfe, Arthur Neumann - http://burebista2012.blogspot.ro/search?q=michael+relfe
).
Mărturia lui Goode are un număr de mărturii paralele importante despre Marte,
ale dezvăluitorului Randy Cramer, care spune că a petrecut 17 ani pe Marte
(1987-2004) într-o unitate militară de elită care a apărat coloniile civile de
marțienii rezidenți. În aprilie 2014, într-o serie de interviuri (șase luni înainte de
apariția publică a lui Goode în septembrie), Cramer a spus că unitatea sa a luptat
în mod regulat în lupte teritoriale cu două specii inteligente de pe Marte, reptilienii
și insectoizii - aceleași două identificate de Goode.

Cramer a descris marțienii rezidenți că-și apără cu furie teritoriul, că merg la luptă
dacă teritoriul lor a fost amenințat. În alte momente, îi lăsa în pace pe coloniștii
umani. Din nou, acest lucru este în concordanță cu relatările lui Goode referitoare
la luptele germanilor cu marțienii. În timp ce Cramer nu a menționat nici o
legătură germană, el a făcut clar faptul că unitatea militară în care a slujit era
subordonată unei entități corporative care a fost responsabilă de operațiuni
pe Marte. Acest lucru este în concordanță cu informațiile lui Goode care vorbea
despre un "Conglomerat Corporativ Interplanetar" care activează pe Marte, ce a
fost infiltrat și preluat de societățile secrete germane și susținătorii lor naziști SS
mai devreme.

Naziștii SS au introdus practici sclavagiste de muncă care au fost frecvente în

Germania nazistă și la germanii din bazele societăților secrete din Antarctica și
America de Sud. Potrivit lui Albert Speer, ministrul Armamentului pentru
Germania nazistă, naziștii SS au avut planuri de a continua aceste practici
sclavagiste și după război. Mărturiile lui Cramer și Goode vorbesc despre luptele
din cadrul programului spațial secret cu marțienii indigeni și sunt în concordanță
cu un al treilea dezvăluitor, Michael Relfe, care susține că a petrecut 20 de ani pe
Marte (1976-1996) ca militar. Relfe descrie că se confruntau cu o varietate de
amenințări extraterestre și nativi marțieni în programul spațial secret ce rulează
operațiuni pe Marte. Mărturiile lui Relfe, ale lui Goode și Cramer sunt comparate
în contrast în capitolul 13 din cartea ,,Insiderii revelează programele spațiale
secrete”.

În plus față de elementele probate din mărturiile lui Cramer și Relfe, care este în
concordanță cu informațiile lui Goode, există, de asemenea, dovezi circumstanțiale
importante. In 11-12 iunie, Societatea Interplanetară Britanică a efectuat un
simpozion pe tema "Cum să răsturnăm o dictatură marțiană". Scenariul descris
de Societatea Interplanetară Britanică a fost un program spațial corporativ centrat
pe Marte, care a fost dominat de lideri care s-au comportat ca dictatori și exploatau
muncitorii ca pe sclavi. Scenariul are multe similitudini cu cel descris de Goode și
Cramer despre Marte fiind condus de corporații care utilizează forțele militare de
elită ca mercenari spațiali în bătăliile lor.

Simpozionul a fost acoperit de Richard Hollingham, un scriitor al British

Broadcasting Corporation, care a făcut aluzie la o conexiune cu MI-6 (facțiune
din cadrul serviciilor secrete britanice, n.b.). Simpozionul a coincis cu un raport
din 22 iunie al lui Goode privind turneul de inspecție al unei baze curente de pe
Marte, care părea să fi funcționat ca o dictatură. Este mai mult decât probabil că
practicile corporative pe bazele de pe Marte din prezent, sunt conectate la
antecedentele baze germane care au continuat practica nazistă de a folosi munca de
sclavi.
Două mărturii ale dezvăluitorilor despre programele spațiale secrete, susțin
dezvăluirile lui Goode împreună cu dovezi circumstanțiale convingătoare, care
includ date de la NASA ce susțin că există o atmosferă respirabilă subțire
pe Marte. Pentru moment, există un motiv bun pentru a concluziona că Goode ne
dezvăluie o perspectivă adevărată ca insider despre rolul ce l-au jucat societățile
secrete germane în stabilirea bazelor și colonizarea planetei Marte în anii 1940
(http://burebista2012.blogspot.ro/2014/12/o-alta-dezvaluire-despre-bazele.html ).

Aceste informații, precum și cele publicate pe blog despre acest subiect, trebuie să
schimbe viziunea retrogradă despre civilizațiile extraterestre și posibilitățile actuale
ale omenirii privind contactul cu civilizații extraterestre, călătoria spațială,
existența vieții în sistemul nostru solar și expansiunea noastră ca civilizație pe alte
planete. Asta ne aduce și o responsabilitate în plus. Pe lângă responsabilitatea
protejării vieții în general pe propria planetă, ca pentru o mamă, cea de a proteja
mediul din spațiul invadat de noi.
Dezvăluirea este foarte aproape și o foarte mare parte din frații noștri planetari
gândesc ca în Evul Mediu.
Deschideți-vă mintea pentru că ea este singurul obstacol actual în revenirea noastră
la statutul de ființe galactice…

7 invenții suprimate, care ar fi putut schimba

lumea
Maya Oprescu 15 Sep 2017
Deși în ultima vreme au apărut foarte multe gadgeturi, oamenilor pare să le lipsească ceva. În
articolul de astăzi vom discuta despre câteva invenții, care au fost suprimate chiar înainte să fie
date spre folosință și care ar fi putut avea un real impact pozitiv asupra omenirii. Să aflăm
poveștile inventatorilor și ale invențiilor lăsate în paragină.

1. Nikola Tesla (1856-1943) – Turnul Eardenclyffe sau energia liberă

“Electricitatea ne înconjoară și poate fi atribuită fără ajutorul cărbunelui, uleiului sau

carburanților” — Nikola Tesla

Tesla a trecut peste multe bariere și a adus omenirii o serie de schimbări, mai ales în domeniul
evoluției tehnologice. Pe lângă numeroasele sale proiecte, Tesla își dorea să ofere întregii
omeniri energie gratis, care să provină din Ionosferă, cu ajutorul unor turnuri.
Totuși, acest proiect a fost oprit, deoarece ar fi golit buzunarele celor care se bucură de banii
obținuți din costurile exagerate ale energiei. Dacă proiectul său ar fi fost dus la capăt, azi am fi
trăit într-o utopie. Tesla a murit singur, în New York.

2. Royal Raymond Rife (1888-1971) – Magnificarea Universală imediată

Microscopul sau “Tje Rife Machine” a fost descoperit de către un om de știință american, pe
numele său Royal Raymond, în anul 1920. El spunea că fiecare boală are propria frecvență
magnetică și dacă vom descoperi frecvența potrivită, putem distruge orice celulă periculoasă,
pentru organism.

PUBLICITATE

După ce a reușit să trateze mai mulți pacienți diagnosticați cu cancer, folosind această metodă,
invenția a fost interzisă. De ce credeți? Deoarece nu ar fi ajutat la cheltuirea de bani pentru
tratarea bolilor. Astfel, încă din trecut ni se promit tratamente, care să trateze afecțiuni cronice,
însă nimic nu pare să fie adevărat.

Deoarece nu voia să accepte că invenția sa nu este folositoare, Rife a fugit în Mexic, pentru a nu
fi închis. Rife a murit din cauza alcoolismului.

3. Dr. Wilhelm (1897-1957 ) energia orgonică și controlul vremii

Wilhelm a inventat un dispozitiv intitulat distrugătorul de nori, care putea induce schimbări de
climă. El putea chiar să producă nori de ploaie.

Totuși, mai marii acestei lumi au hotărât să oprească această invenție, deoarece ar fi pus capăt
foametei lumii. Nu s-a dorit niciodată acest lucru, nu? Cum ar mai putea controla masele care au
ce să mănânce și ar avea șanse să evolueze?

Citește care sunt cele mai mari secrete ale omenirii.

FDA l-a acuzat pe Reich de fraudă și i-au interzis să mai folosească vreodată această invenție.
Și-a petrecut ultimele zile în închisoare și a murit din cauza unui atac de cord.

4. Linus Paulind (1901-1994) Teoria tratării afecțiunilor cardiace

Linus Pauling a realizat cercetări împreună cu Matthias Rath și au ajuns la o descoperire

revoluționară. Cea care trata orice afecțiune cardiacă. Se pare că aceste afecțiuni se datorează
unui deficit, pe termen lung, de Vitamina C. Soluția era aceea de a trata pacienții cu 6 gr de
vitamina C zilnic. Ce credeți că s-a întâmplat?

Corporațiile aveau alte interese, iar o descoperire de acest gen ar fi oprit producția de
medicamente, pentru tratarea bolilor cardiace. Cei doi au fost acuzați de faptul că induc populația
în eroare și descoperirea nu este decât o minciună.
5. Stanley Meyer (1940-1998)- Mașina care funcționează cu apă

Cazul lui Stanley Meyer nu este deloc singular în cercul inventatorilor de geniu, care expun
tehnologia „free-energy”. Din fericire, descoperirile şi viaţa sa pot fi mediatizate, astfel încât să
înţelegem sistemul.

Apa este descompusă în hidrogen şi oxigen, care mai apoi sunt folosite la realizarea propulsiei.
Meyer a făcut demonstraţia funcţionării unui astfel de automobil.

Stanley Meyer a fost ucis prin iradiere cu uraniu pentru a nu prezenta lumii întregi descoperirea
sa. El se pregătea să susţină o amplă conferinţa de presă după ce a refuzat mita de 1 miliard de
dolari pentru cedarea dreptului de proprietate asupra invenţiei sale.

6. Harry Hoxey (1901-1974)- remediul împotriva cancerului

Harry Hoxey a dezvoltat un remediu din plante, care putea trata cancerul. Acest tratament
detoxifia organismul și întărea sistemul imunitar, susținând în același timp eliminarea celuleor
canceroase.

La începutul anilor 50, acest remediu a fost studiat de o serie de medici, care au ajuns la
următoarea concluzie:

‘‘Clinica noastră are în evidență aproximativ 5 mii de pacienți diagnosticați cu cancer, dintre
care 90% se află în stadiu terminal.

În decursul anilor, clinica a acumulat peste 10.000 de cazuri noi, evaluate prin studii în Statele
Unite, Mexic, Canada, Alaska și Hawaii. Am observat de curând faptul că în cadrul Clinicii
Hoxey, din Dallas, se tratează pacienți diagnosticați cu cancer, fără ajutorul chimioterapiei sau a
razelor-X.

Se pare că veștile sunt îmbucurătoare și ne dorim să aducem tratamentul și în cadrul clinicii

noastre. Pentru a atesta cererea, aveți semnăturile noastre mai jos.
.’’ ~ S. Edgard Bond M.D., Willard G. Palmer M.D., Hans Kalm M.D, A.C. Timbs M.D.,
Frederick H. Thurston M.D. D.O., E.E. Loffler M.D., H.B. Mueller M.D., R.C. Bowie M.D.,
Benjamin F. Bowers M.D., Roy O. Yeats M.D

Auzind aceste lucruri, AMA a încercat să cumpere tratamentul, însă Hoxey a refuzat, deoarece
era conștient că oamenii nu îl vor primi.

După lungi procese și testemoniale, Hoxey a fost acuzat de fraudă și a fost arestat de peste 100
de ori, însă asta nu la determinat să înceteze să vorbească despre tratamentul său. Cum niciun
pacient nu voia să depună mărturie împotriva sa, tratamentul a fost interzis și clinica a fost
închisă.
Această poveste are totuși un final fericit, deoarece tratamentul a fost furat de către o asistentă și
dus în Mexic. Clinica încă există și se pare că tratează cu succes peste 80% din cazurile de
cancer.

7. Tehnologia Farfuriei Zburătoare Naziste

Naziștii au dezvoltat această tehnologie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Se pare că
a fost ținută secret în Antartica, iar în anul 1945 arma a fost mutată într-o bază militară numită
Schwarze Sonne.

Citește și care este conexiunea dintre piramide si energia lui Tesla.

În acea perioadă, au existat rapoarte conform cărora oamenii au observat farfurii zburătoare, pe
cer, în Londra, New York și Praga, inscripționate cu semnul militar nemțesc. Se pare că acestea
se deplasau cu o viteză extrem de mare.

Un inginer pe nume Joseph Andreas Epp susține că a fost implicat în dezvoltarea acestei
tehnologii, în timpul războiului.

În concluzie

“Nu există problemă omenească, să nu fie rezolvată de om. Cred cu tărie în puterea omului de a
evolua.” — John F. Kennedy, 1963

Am citit mai sus despre invenții a căror existență nu ne era cunoscută până acum, însă oare de ce
le-a fost oprită atât de brusc evoluția? Care sunt interesele?
Credem cu tărie în faptul că există antidot pentru orice, dar poate că aceste descoperiri ne vor fi
făcute cunoscute doar peste mulți ani…

Conexiunea dintre piramide și energia lui

Nikola Tesla
Maya Oprescu 02 Jul 2014
Nikola Tesla a considerat Pamantul ca una dintre placile unui condensator, ionosfera formand
cealalta placa. Recentele masuratori au aratat ca gradientul de tensiune intre cele doua este
400.000 de volti.

Cu acest principiu, el a spus ca este in stare prin inventia sa, sa furnizeze energie gratuit pentru
oricine, o cantitate inepuizabila, oriunde pe pamant. De aceea el a construtit primul turn prototip
(Turnul Wardenclyffe), in care a aplicat faimosul efect al piramidei. Ce este mai exact?
Liniile de forta ale incarcarii electrice supliment la campurile din actiunea soarelui pe peretii unei
piramide”

“Equipotentials” magnetic arata o o densitate megnetica ridicata la apogeu. Tensiune creste la

100 de V pe metru. Campurile negative terestre ating valoarea sa maxima la apogeul piramidei;
in partea de sus a piramidei din Giza, tensiunea este de 14.600 V. Aceasta piramida este ea insasi
un condensator, care acumuleaza sarcina electrica. In cazul in care se adauga un exces de sarcina,
o descarcarea are loc in partea de sus. Dupa cum stim, partea de sus a fost impodobita cu un
“Capstone” din aur masiv, un conductor excelent”

Tesla a dorit ca turnul sa fie ridicat pentru a creste tensiunea din partea de sus. El a vrut sa creeze
un fulger artificial in turn. In tubul de descarcare al fulgerui natural, temperatura se ridica la
30.000 ° C. Tesla nu a vrut sa gestioneze astfel de temperaturi ridicate, pentru ca este o risipa de
energie. Turnul Wardenclyffe al lui Tesla ar fi fost folosit ca un transformator pentru a produce o
tensiune mare, care ar fi generat in loc de un fulger natural, o “descarcare energetica cu o mare
abundenta ionica”.

Pentru a accentua efectul de piramida, el a dorit sa ii dea turnului forma octagonala ca a unei
piramide depasita de o jumatate de sfera. De ce octogonala? Tesla nu explica, dar din memoriile
sale reiase ca el a simtit o disciplina stiintifica care inca nu exista, “geobiology”, si teoria
valurilor de forme. Din punctul de vedere al fizicii traditionale, faptul ca turnul este octogonal
este nesemnificativ. Ar putea fi patrat sau sa aiba un numar infinit de fete, care sunt conice.

“In toate cazurile, tensiunea ar fi fost

MISTERIOS! Ce sunt aceste inele de beton

ciudate construite de nazişti? Au folosite ele
pentru “Clopotul”, o maşinărie nazistă
inventată pentru călătoriile în timp?
Posted By: Hotinfo 15/05/2015

Aceste inele imense de beton (pe care le puteţi vedea în stânga articolului) au fost construite de
germani în timpul al doilea război mondial pe coasta Mării Barents (pentru necunoscători, Marea
Barents este localizată la marginea Oceanului Arctic, între Norvegia şi Rusia). Timp de decenii
întregi, armata sovietică a limitat accesul la ele, imediat după terminarea războiului, alimentând
astfel speculațiile cu privire la scopul lor. Diverşi conspiraţionişti au afirmat că aceste inele ar fi
putut fi folosite ca fundamente pentru testarea unor arme naziste incredibile și pentru
dispozitivele antigravitaţionale.

Astfel, se crede că inelele de beton au servit ca puncte de lansare a OZN-urilor naziste, farfurii
zburătoare care foloseau tehnologii antigravitaţionale şi care au fost ulterior capturate de către
Statele Unite și Uniunea Sovietică. Scepticii spun însă că aceste “OZN-uri naziste” nu reprezintă
altceva decât o invenţie a conspiraţioniştilor, având în vedere faptul că naziștii au fotografiat şi
filmat toate experimentele lor tehnologice; dar aceste fotografii şi filme nu au apărut, ceea ce
înseamnă că ori au fost extrem de bine ascunse, ori ele nu au existat niciodată.

Există însă persoane care susţin că inelele de beton au fost folosite de nazişti pentru a susţine un
dispozitiv incredibil dezvoltat de oamenii de ştiinţă germani, “Clopotul”, un obiect metalic în
formă de clopot, care a fost dezvoltat în Polonia (vezi imaginea de mai jos). Mașina era atât de
puternică încât proiectul s-a încheiat cu uciderea a circa 60 de oameni de ştiinţă care lucrau la ea.
“Die Glocke” era un obiect de metal greu, ce avea 5 metri înălțime și 3 metri în diametru.
Descris de către un jurnalist polonez și istoric militar, pe baza unei mărturii a unui general SS,
“Clopotul” avea în interior doi cilindri de plumb (de 2,5 cm grosime), care conțineau un metal
lichid numit Xerum 525 (ce arăta ca mercurul, dar strălucea violet). Pentru funcţionare, aparatul
folosea cantități mari de energie electrică. Se pare că acest “Clopot” ar fi putut fi folosit pentru a
călători în trecut (nu şi în viitor), “îndoind” gravitaţia.
Însă, cei mai mulţi spun că inelele de beton au fost folosite pur şi simplu ca fortificatii pentru
piesele de artilerie. Oare aşa să fie?

www.lovendal.ro – secretele lui Lovendal

10 August 2011 in Incredibil

Teorii ale conspiratiei despre Luna

De cand Apollo 11 a atins Pamantul pe 20 iulie 1969, conspiratiile au incepit sa curga,
majoritatea dorind sa demonstreze ca omul nu ar fi ajuns de fapt pe Luna. Miturile privind
aterizarea pe satelitul natural al Pamantului nu sunt singurele povesti care au venit "de pe Luna".
Cateva teorii mai ample si mai persistente au facut inconjurul obiectului celest de ani de zile.
Energia noului Yaris de la 11.900 EUR + TVA. Vino la test drive şi descoperă puterea
lucrurilor care nu se văd.

Baza nazista pe Luna?

5/10
en.wikipedia.org
Tarziu, in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial, nazistii dezvoltau armament high tech si,
dupa cum sunt de parere unii, tehnologie spatiala. In ultimii ani, tot mai multe voci din
guvernele lumii au lansat o ipoteza socanta: pe Luna ar exista inca din 1942 baze secrete
naziste!
Acestia ar fi aselenizat cu niste farfurii zburatoare gigantice, de circa 45 m inaltime si un
diametru de 60 m, in care incapeau sute de oameni. La aterizarea pe Luna, nazistii ar fi construit
rapid cladiri la suprafata si in craterele selenare. Aceasta colonizare a continuat de-a lungul
anilor ’40, iar nazistii ar fi transportat in farfuriile lor roboti, materii brute si sute de oameni care
au ramas pe Luna pana le-a sunat ceasul.
In vreme ce zvonurile sunt concentrate pe presupusa isprava a nazistilor, in prezent, o noua
ipoteza “ia avant” si se refera la NASA (Agentia Spatiala Americana). Aceasta ar lucra in
liniste la proiecte secrete in bazele cladite de nazisti si preluate apoi de SUA. Daca legat de
aselenizarea nazistilor nu au existat dovezi, americanii au convins mapamondul, in anul 1969,
cand momentul pasirii pe Luna a fost fotografiat si transmis in direct la tv.
Ciudat e insa ca de atunci nimeni nu a mai ajuns pe Luna, fapt ce a dus la teoria conform careia
americanii si rusii - aliati in acest sens - nu au mai facut nici o incercare serioasa de a mai
merge pe Luna doar pentru a distrage atentia de la colonia de peste 40.000 de oameni care
se afla pe satelitul natural al Pamantului.

Intre timp, au pus la cale, o baza lunara, care a fost vizita de atunci de cosmonauti din alte tari.
Alte zvonuri sunt de parere ca Hitler ar fi supravietuit acestui Razboi, zburand de pe Planeta
folosindu-se de o racheta si ar trai inca pe Luna.

Nov
30

EXCLUSIV: Marele secret al lui Hitler:

Extratereștrii și războiul. PLUS: China
merge pe Lună, VIDEO: Cum se luptau
forțele armate cu OZN-urile în 1942
China este pe punctul de a ateriza pe Luna cu modulul sa de aterizare Change 3, lansat de racheta
Long March 3B, la inceputul lunii decembrie. Sonda va orbita Luna inainte sa fie propulsata la
suprafata si va ”arunca” un vehicul lunar incarcat cu energie solara pentru a explora suprafata
satelitului nostru. Cucerirea Lunii facuta de chinezi i-a ingrijorat pe cei de la NASA, iar pe
Internet circula mai multe motive de preocupare, pe care TURNUL le prezinta IN
EXCLUSIVITATE:

1. Extraterestrii protejeaza Luna - adevaratul motiv din cauza caruia SUA a renuntat la ideea
colonizarii acesteia. In ciuda tuturor ipotezelor si filmelor SF, omul nu a reusit sa construiasca
baze pe Luna. Si asta pentru ca, potrivit informatiilor oculte, americanii au aflat la aterizarea pe
Luna ca aliensii au construit baze extrem de solide, baze si constructii pe care de altfel
astronautii le-au si vazut.

2. NASA se teme deoarece chinezii ar putea afla adevarul despre programele anti-gravitatie, iar
aceasta tehnologie ar putea fi facuta public.

3. China ar putea sa dea mare veste omenirii, inaintea rusilor si americanilor si anume faptul ca
nu suntem singuri in Univers. De altfel, exista multe evidente video (publice, si mai ales tinute la
sertar) in care apar OZN-uri inteligente, nu departe de ieri TURNUL a prezentat astfel de
fotografii NASA in care se pot observa OZN-uri.

In 1979, un fost sef din cadrul NASA, care se ocupa cu Sistemele de Comunicatii, Maurice
Chatelain, a confirmat faptul ca Neil Armstrong a vazut doua OZN-uri la bordul unui crater. Si
astronautii si generalii rusi au confirmat ca au vazut OZN-uri in spatiu, de-a lungul carierei lor.

4. Bazele naziste de pe Luna reprezinta un program special al SUA, o continuare a visului lui
Hitler de cucerire a spatiului si de a construi baze permanente pe Luna. Guvernul SUA i-a folosit
pe oamenii de stiinta nazisti pentru a indeplini visul lui Hitler. Operatiunea Paperclip este
cunoscuta pentru ca recruta oameni de stiinta nemti ca sa lucreze pentru americani. Dupa ce au
fost ”albiti” de infractiunea de a fi nazisti, oamenii de stiinta au fost angajati de guvernul SUA.
Maiorul SS, Wemher von Braun a fost unul dintre geniile adoptate de americani. In 1975 a primit
”Medalia Nationala a Stiintei” din partea presedintelui SUA. Acest maior cunostea faptul ca
nazistii au dezvoltat farfurii zburatoare anti-gravitationale. Aceste farfurii, denumite adesea si
”Foo Fighters” aveau capacitatea de a zbura la viteze incredibile si sa faca manevre in aer in
unghiuri imposibile. Farfuriile erau ca niste paznici ai avioanelor, niciodata nu au intrat in
coliziune cu acestea pentru a le distruge. Mai jos, VIDEO: 1942: Armata versus OZN-uri

Povestea ”Army versus UFO” din 1942 are loc in Los Angeles. Pe 25 februarie 1942, un OZN a
aparut pe radare si pe cerul nocturn. Se spune ca acest incident a fost vazut de un milion de
persoane din California. In jur de 1.430 de proiectile de artilerie grea au fost trimise sa distruga
obiectul misterios, dar acesta a ramas la fel de teafar si nevatamat. Atat videoclipurile si
fotografiile publicate a doua zi in ziare arata ca e vorba despre farfurii zburatoare. Despre aceste
farfurii vorbea Hitler mereu spunand ca sunt arma secreta cu care va castiga sigur razboiul.
Sursa: mundosobrenaturales.blogspot.com
Daniel Sebastian Suta

Proiectul lui Andropov ”Orion” despre

descoperirea civilizațiilor antice,
extraterestre și antediluviene
martieţi, 12 august 2014 г. / Vizionări: 3638
Tag-uri: civilizații antice, Proiectul lui Andropov, Proiectul Orion
La ordinul lui Andropov a fost creată o organizație analogică celei Ahnenerbe, care a primit
denumirea codificată ”Romb”, iar în dosare se indica sub codul ”Orion”.

În imagine se văd 4 volume, posibil să fie mult mai multe.

Iată cum prezintă Ahnenerbe civilizațiile anterioare:

Naziștii au încercat să suprapună desenele din Nazca pe planul piramidelor din Giza și ar fi
descoperit locuri unde sunt îngropate cunoștințele zeilor și artefactele acestora:
Informații despre transmiterea tehnologiilor zeilor (farfurii zburătoare, posibil și arma atomică)
de către tibetani germanilor.
Iată încă o dovadă despre existența unor pânze sub Antarctida.
Se vede că germanii au încercat să pătrundă acolo și conform documentului au pătruns, ba chiar
au putut transporta înainte de căderea Germaniei o parte din autoritățile statului și specialiști
anume în Antarctida.
În așa fel arată continentele interioare ale pământului prezentate în hărțile germanilor.
 Un oraș subteran antic, vechi de 5.000 de ani, descoperit în Turcia (+Foto)

În timpul unei cercetări a teritoriului germanii întâmplător au dat în apropierea Terei Suabia
Nouă peste a doua populație părăsită, asemănătoare cu prima din ”orașul mort”. Cercetătorii au
reușit să găsească intrarea în peștera sub stânci. Mai târziu s-a descoperit că ambele ”orașe
moarte” erau legate între ele printr-o galerie.

La începutul lui noiembrie 1938 la dispoziția exploratorilor polari au ajuns submarinele. Acestea
au început să fie folosite pentru cercetarea zonei curenților calzi. Chiar din prima zi un submarin
a reușit să se ”cufunde” cu succes sub stâncă. Peste 800 de metri reușise să iasă la suprafață.
Submarinul a nimerit într-o peșteră imensă, unită cu alte peșteri ce se aflau în interiorul muntelui.
Apa în unele din ele era atât de caldă încât unii marinari puteau să se scalde.
Curenții în unele locuri erau destul de puternici. Se vede că lacurile (deja după primele cercetări
s-a dovedit că acestea erau lacuri de apă dulce destul de adânci) erau alimentate de un careva râu
subteran, poate chiar de un întreg sistem de izvoare puternice. Germanii treptat se deplasau în
adâncul sistemului lacurilor, până când au descoperit locul unde malul era destul de plat și
puteai ieși pe uscat. La 14 noiembrie 1938, dacă ar fi să credem lui von Kranz, cercetătorii pentru
prima dată au pus piciorul pe pâmântul regatului subalpin, botezat de curând Valgalia.

Această informație a dus la încercări din partea submarinelor sovietice de a pătrunde în zonele
indicate, ceea ce s-a soldat cu contactul cu un obiect submarin neidentificat, care atât de des se
mișca și schimba direcția mișcării încât submarinele noastre au fost nevoite să părăsească această
zonă. Ca urmare americanii au adus în zonă o întreagă flotă de portavioane, sub conducerea lui
Berd. Însă el a întânit rezistență din partea farfuriilor zburătoare, a pierdut o parte din aviația de
punte, o navă și un submarin. Ca urmare Antarctida a fost declarată zonă demilitarizată și
încercări ulterioare de pătrundere armată în ”Agarta” nu au fost.

Cine stă în spatele farfuriilor zburătoare? Germanii, locuitorii Terei subterane sau extratereștrii?
Țin mai mult la a doua sau a treia variantă. E puțin probabil că germanii au putu într-o perioadă
atât de scurtă să asimileze tehnologii atât de avansate, dar și resursele lor erau destul de limitate,
dacă URSS și SUA ar fi considerat că acolo se află baza naziștilor, nu ar fi economisit puteri și
resurse pentru distrugerea ei.

Însă ambele mari puteri au fost nevoite să se retragă ori s-au confruntat cu o putere mult mai
mare, împotriva căreia n-a avut sens să ducă război de atac. Probabil așa a fost. Agarta a existat
într-adevăr. Germanii au reușit realmente să-i pipăie intrarea, ei au putut chiar să creeze acolo o
bază modestă și să evacueze o cantitate limitată de persoane înaintea de căderea proprie. După ce
americanii au aruncat în aer arma atomică în anul 1945, înspre Pământ s-au îndreptat forțe
reptoide gri-Zeta. Ei repede și-au însușit toate bazele antice, germanii nu au putut să le opună
careva rezistență serioasă și au fost sau distruse, sau s-au supus acestora. Iar Berd și submarinele
noastre (decembrie 1945) s-au întâlnit peste un an cu arme extraterestre, cărora n-au reușit
efectiv să le opună rezistență.
Sursa

Dacă nu se afișează corect pagina, nu merge video sau ați găsit careva greșeli în text click aici.
Cine controlează Luna?
De către
Radu Ran
-
octombrie 27, 2017
2345
4
ÎMPARTE CUNOAŞTEREA

Facebook

Twitter



După cel de-al doilea război mondial, au apărut zvonuri cum că astronauții germani au călătorit
pe Lună și au stabilit acolo o instalație top secret. Unii chiar au speculat că Adolf Hitler și-a
falsificat propria moarte. De asemenea, au fost făcute legături între vizionarea farfuriilor
zburătoare - inclusiv incidentul celebru din apropierea lui Roswell, New Mexico, în 1947 - cu
presupusul program de dezvoltare a OZN-urilor. Aceste teorii constituie baza romanului science
fiction "Rocket Ship Galileo", publicat de Robert A. Heinlein în 1947.

Cine controlează Luna, controlează Pământul, se spune…

Ultimii ani ne-au adus tot mai multe descoperiri legate de secretele celui de-al Doilea Război
Mondial şi de planurile elitei oculte.

Una dintre dezvăluirile anilor din urmă este şi cea legată de controlul deţinut de anumite forţe
asupra astrului selenar pe care-l vedem seară de seară pe cerul planetei. Vorbeam în urmă cu
aproximativ un an şi ceva despre bazele secrete de pe Lună construite pe parcursul proiectului
ultrasecret desfăşurat în 1962, numit „Alternativa 3”.

Aceste baze reprezintă eventualul refugiu al elitei întunecate a Illuminaţilor în cazul unui posibil
conflict pe Pământ cu consecinţe dezastruoase pentru climă şi relief.
Odată cu desecretizarea unor arhive naziste aflate în custodia guvernului american după cel de-al
Doilea Război Mondial, anumite informaţii au răsuflat către opinia publică mondială.

Faptul că a existat cu adevărat „Alternativa 3” care a dus echipaje umane pe Lună şi pe Marte,
încă înainte de misiunile Apollo, şi că a existat evacuarea chiar înainte de sfârşitul celui de-al
Doilea Război Mondial a elitei oculte naziste şi a tehnologiei Vril în Antarctica, şi nu în ultimul
rând secreta misiune „Apollo 20” din 1976 neconsemnată vreodată în arhivele NASA, duc la
nişte concluzii şi idei cel puţin surprinzătoare. Şi anume că aşa cum pe Pământ naţiunile şi-au
împărţit teritoriile conform unor proceduri militare şi diplomatice, tot aşa este foarte posibil ca şi
pe Lună marile puteri militare şi economice ale lumii să fi făcut la fel. Deci posibilitatea de a-şi
fi împărţit suprafaţa Lunii este destul de admisibilă. Însă aici intervine şi factorul
extraterestru.

Pe astrul lunar existau două tabere care se aflau poziţionate la distanţe destul de semnificative
una faţă de cealaltă.

Prima era cea a reptilienilor draconieni, ale căror baze se aflau camuflate sub scoarţa selenară
la sute de metri adâncime. Între timp se pare că în urma unor evenimente cosmice draconienii au
fost forţaţi să părăsească aceste baze.

A doua este alcătuită din grupuri ale Confederaţiei Galactice care şi-au amplasat o mare
bază, tot camuflată, pe partea nevăzută a Lunii. Cel puţin aceste informaţii nu sunt doar ale
mediumilor din multe zone ale lumii, ci şi ale celor de la NASA care vreme de 60 de ani au ţinut
totul superclasificat pentru ca opinia publică să nu afle despre o asemenea realitate.

Este destul de uşor de înţeles că după Al Doilea Război Mondial naziştii au stabilit contacte cu
reptilienii şi Micii Cenuşii de pe Lună pentru a-şi îmbunătăţi tehnologia, în timp ce americanii au
stabilit şi ei două tipuri de contacte, unul cu Confederaţia şi unul cu reptilienii. În acest fel
dominaţia doctrinei naziste şi-a putut face loc în teoriile politice ale ultimilor trei peşedinţi
americani şi atunci înţelegem că influenţa cea rea vine şi de la gruparea de draconieni de pe
Lună. În ceea ce-i priveşte pe ruşi, aceştia au stat de-o parte şi au analizat minuţios totul.

Totuşi fiind un satelit cu o mărime considerabilă, cam aproape un sfert din mărimea Pământului,
Luna deja constituie teren de confruntare.

Documentele existente în arhivele secrete ruseşti şi americane, oferite sau sustrase de agenţi care
apoi s-au retras din acele funcţii, confirmă exodul grupării naziste oculte către Antarctica, şi de
acolo, după atacul englezilor din 1945 şi de mai târziu, pe Lună cu ajutorul tehnologiei primite
de la draconieni. Căci trebuie spus că deşi elita ocultă a lumii prin Bilderbergi plănuise Al Doilea
Război Mondial, şi Hitler fusese la început doar un mic pion în mâna acestor forţe oculte, spre
finalul războiului el era posedat de către spiritele draconiene la nivel mental. Astfel că practic
naziştilor din gruparea „Thule” li s-a ordonat de către draconienii aflaţi în bazele lunare să se
refugieze pe Lună.

Asemenea informaţii sunt cât se poate de logice, căci ce altceva decât urmărirea naziştilor i-ar fi
preocupat pe americani, care au planificat zborurile spre Lună?
Americanii au pompat miliarde de dolari în programele spaţiale, dar nu pentru a cerceta Luna la
faţa locului, deoarece să recunoaştem, tehnologia folosită de NASA oficial în zborurile
misiunilor „Apollo” era primitivă.

Astfel că americanii au demarat programul „Apollo” nu doar din interes ştiinţific, ci și din
dorinţa şi convingerea de a-i depăşi pe nazişti, pentru că la Washington se cunoştea faptul că
naziştii se instalaseră pe Lună şi reprezentau un pericol.

În plus au folosit paravanul misiunilor „Apollo” pentru dezvoltarea de programe spaţiale secrete
de trimitere pe Lună şi pe Marte echipaje pentru a stabili acolo naze permanente.

Este binecunoscută fraza lui Armstrong: „…aş vrea să ştiu cine naiba a aterizat înaintea
noastră aici?”

Deci mai repede am accepta că acele OZN-uri nu erau ale extratereştrilor ci foarte posibil ale
naziştilor sau ale ambelor grupări. Aici remarcăm clar că astronauţii de pe „Apollo” în misiunile
ulterioare nu fuseseră puşi la curent cu ce se afla pe astrul selenar, deşi au existat voci şi curente
de opinie referitoare la faptul că atunci în 1967 nu a fost nicio aterizare a americanilor pe Lună.

Astfel de realităţi nu sunt iluzii sau fabulaţii, dacă luăm în considerare că încă din 1890 Tesla
experimenta energia liberă, şi putem presupune că spionajul german, care era foarte eficient în
vremea celui de-al Doilea Război Mondial, ar fi pus mâna pe o parte a cercetărilor lui Tesla,
folosindu-le pentru amplasarea pe Lună a unei baze supersecrete, unde au construit nestingheriţi
arme, nave şi baze sublunare alimentate cu energie inepuizabilă.

Acum, în anul 2016, la câteva decenii distanţă de acele evenimente de atunci, ne-am putea
închipui că la adăpostul scoarţei lunare, naziştii au făcut progrese mari şi că este foarte posibil ca
scorpiile cu coadă de fier pomenite în Apocalipsa lui Ioan să fie acele nave naziste care ar
pregăti o invazie asupra omenirii?

Dacă în 1945 naziştii au fugit de pe Pământ, pierzând războiul, oare plănuiesc datorită doctrinei
lor întunecate un atac asupra omenirii lansat de pe Lună? Sau stau ascunşi sub calota de gheaţă
de la Polul Sud? Şi dacă ar fi ajutaţi de reptilienii draconieni, şi având schiţele lui Tesla despre
energia liberă, oare dacă s-ar întâmpla aşa omenirea ce soartă ar avea…?

Un lucru este cert!

Dacă americanii şi-au oprit misiunile spaţiale către Lună, preferând navetele spaţiale pe orbita
Pământului, este clar că acolo sus, pe Lună, naziştii au câştigat confruntarea… şi pe măsură ce
trec anii… oare ce urmează… ?

Al Treilea Reich - Operaţiunea OZN,

legendarul film documentar rusesc despre
cercetări oculte şi civilizaţii extraterestre în
Antarctica
Postat de yogi blogger Postat joi, octombrie 11, 2012 - Niciun comentariu
Pentru prima dată, "Al Treilea Reich - Operaţiunea OZN", legendarul film documentar rusesc
realizat în 2006, este disponibil gratuit şi tradus complet în limba engleză.

Filmul exploreaza misterele istoriei şi zvonurile despre existenţa unei baze secrete naziste în
Antartica, despre atacul unor OZN-uri asupra ghinionistei expediţii antarctice "Operaţiunea
Highjump" a Amiralului Byrd în 1947, despre originile oculte ale motoarelor anti-gravitatie ale
celui de-al Treilea Reich, despre farfurii zburătoare şi tehnologii vechi ale Atlantidei văzute prin
prisma unora dintre cele mai misterioase organizaţii germane ale secolului XX: "Societatea
Thule", "Societatea Vril" şi "Ahnenerbe".

Una dintre temele principale ale filmului este pretinsa existenţă a "Bazei 211", legendara bază
subterană nazistă din Antarctica. Bazându-se pe interesul încă din perioada interbelică pentru
Antarctica şi pentru crearea unui ţinut numit "Noua Şvabie", sunt prezentate mărturia unor
comandanţi de submarine germane şi presupusa dispariţie a mii de oameni de ştiinţă şi ingineri
germani la sfârşitul războiului, personal care nu a fost evacuat în secret cu ajutorul Vaticanului
prin Operaţiunea Odessa şi nici preluat de CIA prin "Operaţiunea Paperclip". Filmul mai
analizează posibilitatea geofizică a existenţei unei baze subterane în Antarctica.

Altă tema de bază a filmului este existenţa unui program nazist de realizare a farfuriilor
zburătoare şi studierea numeroaselor dovezi care probează aceasta ipoteză. Sunt trecute în revistă
o serie de evenimente, de la obţinerea de tehnologie extraterestră prin spiritism şi mediumi de
către membrii grupului ocult "Societatea Thule", în prima parte a secolului XX, la "motorul cu
implozie" al lui Viktor Schauberger şi posibila preluare a acestei invenţii de către cel de-al
Treilea Reich.

Aducându-ne în ultima parte a secolului XX, documentarul ilustreaza multe apariţii ale unor
vehicule necunoscute în jurul regiunii Antarctice şi prezintă baza teoretică pentru existenţa
găurilor de vierme de la poli, ca puncte de intrare şi ieşire pentru navele extraterestre ce vizitează
Pământul, precum şi posibilele implicaţii în relaţia cu civilizaţiile extraterestre ale proiectului
HAARP. De asemenea se pune întrebarea: de ce aproape toate bazele americane par să fie
populate de agenţi americani ai Agentiei Naţionale de Securitate (NSA) şi ai CIA.

În egală măsură, mărturia amiralului Byrd, a cărui flotă a fost atacată de farfuriile zburătoare este
înregistrată istoric la fel ca şi mărturia sa în faţa Congresului în care a susţinut existenţa unor
inamici care au capacitatea de a zbura "de la pol la pol". De asemenea, crearea ţinutului "Noua
Şvabie" este prezentată ca fiind la fel de istoric "imposibilă" ca şi existenţa hărţii lui "Piri Reis".

Save Save

OZN-urile: secretul celui de-al III – lea

Reich? ( Foto + Video)
By
Ovidiu Ciutescu
-
September 15, 2012
2
337

Share on Facebook

Tweet on Twitter

La 14 decembrie 1944 (cu şase luni inainte de terminarea războiului) seriosul si importantul
cotidian american, New York Times, publica pentru prima oară, după primele observaţii din
lume ale farfuriilor zburătoare, un articol surprinzător: Farfuriile zburătoare sunt arme secrete. O
nouă armă germană şi-a făcut apariţia pe frontul occidental. Piloţii U. S. Air Force raportează că
– sfere de argint – survolează Germania, uneori izolate, uneori în formaţie. Unele par total
transparente.

Ce s-a petrecut cu adevărat după război şi de unde veneau aceste maşinării misterioase? În anul
1936, prevăzând un al doilea conflict armat mondial inevitabil, Germania nazistă s-a pregătit
pentru asta metodic. Între alte pregătiri era indispensabil de a prevedea o logistică performantă
pentru războiul maritim. Naziştii au încheiat acorduri secrete cu aliaţii Marelui Reich şi cu
prieteni potenţiali în anumite ţări din America de Sud pentru a revitaliza parcul navelor de
război. Aveau nevoie de o bază secretă, solidă şi inatacabilă pentru submarinele din
Kriegsmarine.
În 1938, un port – avion, Neues Schwabenland a îmbarcat o expediţie către Antarctica şi, sosiţi la
locul prevăzut, situat între paralelele de 70 de grade şi 75 de grade Sud (la 10 grade sub cercul
polar antarctic), o regiune liberă de gheaţă cu lacuri şi munţi, mărginită la nord de Oceanul
Atlantic, germanii şi-au atribuit 600. 000 de km pătrati de teren pe care i-au botezat Neues
Schwabenland.

Flotile întregi de submarine au pornit spre acest teritoriu şi sute de submersibile germane
echipate pentru a naviga sub apă timp de mai multe săptămâni, s-au îndreptat către această bază:
unele făceau escală şi unele rămâneau acolo. Nimeni nu le-a mai văzut revenind! Statele majore
ale marinelor Aliaţilor, în special cele ale SUA şi Marii Britanii au estimat, după ce au făcut un
inventar al flotei de submarine germane după începutul războiului şi după ce au au contabilizat
pierderile reale, au considerat că sute de aparate, cele mai recente în tehnologie, U-21 şi U-23, au
dispărut în mod misterios… cu echipajele lor cu tot. Oficial şi statistic, nimeni nu ştie unde au
disparut aceste submarine!

Este logic de a gândi că aceste submarine nu au plecat în neant şi că o parte de material sofisticat
a fost debarcat la baza Neues Schwabenland, precum şi o parte din discurile zburătoare, planurile
şi documentele tehnice permiţând de a fi construite pentru a fi puse la adăpost. La sfârşitul anului
1946, sub comanda amiralului Richard Evelyn Byrd, având un trecut de explorator al Antarcticii,
s-a efectuat o expediţie de câteva luni. O parte din nave a plecat de la baza americană Norfolk
din Virginia la 2 decembrie 1946. Navelor li s-au alăturat alte două grupe de unităţi în drum spre
bazele din Antarctica. Ţinta era în mod clar baza de la Neues Schwabenland.

După ce au instalat o tabără pe o zonă centrală la Little America, zonele de Est şi Vest fiind
acoperite de patrule maritime şi aeriene, la 13 februarie 1947 zborurile de recunoaştere asupra
principalului obiectiv au început, dar s-au înregistrat pierderi de avioane. S-a constat că germanii
dispuneau de o asemenea superioritate tehnologică neaşteptată, încât era imposibil să li se facă
faţă cu logistica militară cu care erau dotaţi americanii şi aliaţii lor în acel moment.
La 3 martie 1947, s-a dat ordinul ca întreaga armată aliată să abandoneze aventura şi să revină la
Norfolk. Cu ce s-a confruntat această expediţie rămâne un mister adânc. Peste două zile, ziaristul
Lee van Atta, acreditat în timpul acestei operaţiuni secrete, a publicat în coloanele celui mai
mare cotidian sud – american, El Mercurio, un interviu cu amiralul Byrd în cursul caruia el a
declarat: Este dur de auzit, dar în cazul unui noi război, va trebui să ne aşteptăm la atacuri de
avioane care pot zbura de la un pol la altul. El a mai lăsat să se înţeleagă că acolo jos se afla o
civilizaţie avansată care se servea de o tehnologie superioară.
Membrii cei mai eminenţi ai înaltelor societăţi secrete (Vril, Thule şi Ordinul Negru SS) au avut
acces la informaţii secrete şi au fost în măsură ca pe baza unor documente vechi să construiască
maşinării cu performanţe superioare celor clasice existente pe Terra. Trebuie să admitem că unii
oameni au primit mesaje şi informaţii provenind de la surse care ne sunt necunoscute. Veteranii
US Air Force si R.A.F. îşi amintesc încă de aceste apariţii bizare în timpul misiunilor lor!

Valul de observaţii din iunie şi iulie 1947 s-a multiplicat în America de Nord. Pentagonul şi CIA
nu a putut oferi niciun răspuns… Cine a construit aceste misterioase maşini zburătoare? Ele au
început să-i irite pe oficialii militari care nu puteau să localizeze duşmanul (în cazul OZN-urilor,
era vorba de un adversar) şi să suporte provocarea.

Nimeni nu a înţeles funcţionarea şi nici sistemul lor de propulsie. Dar nici metalul din care erau
construite. Înainte de terminarea războiului, documente privitoare la OZN-urile Reichului, strict
secrete, au fost evacuate din timp şi la loc sigur pentru a nu cădea în mâinile Aliaţilor (probabil
sub formă de microfilme, procedeu clasic utilizat de tehnologiile de vârf ale producţiei germane
ale celui de-al III – lea Reich). Aceste tehnologii secrete puteau apoi să fie cu uşurinţă
reconstruite în caz de distrugere locală şi de asemenea de a face faţă unui dezastru care se
preconiza a fi iminent (cu câteva luni înainte de de căderea Berlinului). Era deci uşor, sub o
formă extrem de redusă, de a transporta toate planurile, caietele şi alte protocoale de fabricaţie a
acestor maşinării zburătoare deja utilizate, fără a uita proiectele care nu au intrat încă în
producţie, cum ar fi stupefiantul Andromeda de 139 metri lungime prevăzut pentru a lua la bord
aproximativ 130 de persoane pentru zboruri dincolo de stratosferă, poate chiar intergalactice.
Oamenii îmbarcati la bordul submarinelor, beneficiau de tehnici de propulsie foarte avansate
pentru acea perioadă şi erau echipaţi cu un sistem de recuperare de oxigen putând naviga sub
suprafaţă timp de mai multe luni fără a fi reperat către, între altele, baza de la Neues
Schwabenland în Antarctica. Este uşor de imaginat că, din mai 1945 la sfârşitul lui 1946,
tehnicienii şi specialiştii de la această bază şi personalul de la alte baze, puteau lucra activ la
montarea maşinăriilor şi de asemenea, de a elabora altele. Nimeni nu ştie tot ceea ce a putut fi
stocat, maşini, utilaje şi infrastructuri în Antarctica, în cel mai mare secret, în disciplină şi
securitate.

După ce s-a terminat conflictul mondial, atenţia Aliaţilor s-a îndreptat spre alte preocupări
politice şi economice, în loc să continue să caute bazele fantomă greu de localizat…

Dincolo de teritoriul antarctic al Neues Schwabenland există însă şi alte teritorii în lume sau
colonii unde regimul nazist ar fi putut supravieţui, cu vechii SS-işti şi cu descendenţii lor, în
lagăre perfect organizate printre care cel mai important este situat în Argentina pe un teritoriu de
16. 000 km pătraţi, cumpărat înainte de terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, pe
malurile fluviului Limay la 2. 500 km sud de ecuator.

Într-un sector geografic din America de Sud, un sit bine cunoscut în Argentina, există o bază de
maşinării zburătoare într-o anume parte a Cordilierilor (localizarea se citeşte pe anumite planşe
ale lui Guilder) graţie structurilor utilizate sau conservate în stat de foarte mult timp… Toate
planşele lui Guilder au fost dictate de o entitate atlantă, care putea să călătorească în timp şi să
descrie anumite lucrari contemporane. O altă bază s-ar situa în labirintul văilor înalte pierdute
din Himalaya. Încercăm să înţelegem de ce forţele chineze au ţinut să ocupe cu orice preţ
Tibetul, în pofida lipsei de importanţă strategică a acestui teritoriu sacru!
Apoi, sub gheţurile Groenlandei şi probabil şi în alte puncte invizibile din anumite zone
subterane ale planetei noastre, se află baze secrete germane unde trăiesc încă supravieţuitorii
nazişti şi descendenţii ultimului Batalion. Acest faimos ultim batalion nazist a fost citat de Hitler
în discursul său din 24 februarie 1945: Vă prezic azi, că poporul nostrum va avea întotdeauna
Credinţa în victoria finală a celui de-al treilea Reich unde în acest război nu va fi niciun învins, ci
doar morţi şi supravieţuitori, dar ultimul batalion va fi german!

OZN-urile există… Cine le conduce? Unii au zărit în timpul aşa ziselor întâlniri de al doilea tip:
blonzi înalţi, uneori de peste 2 metri, alţii mai mici, pitici cu capete caraghioase. Părerile sunt
diverse cu privire la ocupanţii unor maşinării zburătoare. Misiunea lor rămâne pentru noi un
mare mister.

TEORIA CONSPIRATIEI: Hitler nu a murit

in 1945. Documente desecretizate.
13 iunie 2015 GENERAL

Hitler nu a murit in anul 1945, ci a fost escortat tocmai in Argentina (San Carlos de Bariloche) cu celebrele submarine U-977 si U-530 de catre
membrii Thule, Vril si cei ai Soarelui Negru ! Hitler a murit la varsta de 95 de ani in Brazilia ! Curtea Constitutionala a Germaniei sustine ca al
Treilea Reich continua sa existe si astazi ! Informatii uluitoare despre bazele subterane si OZN-urile ale Reich-ului din diverse locatii de pe
Planeta !

Citam urmatoarele dintr-o alocutiune adresata de amiralul Donitz cadetilor militari la Laboe,
langa Kiel, in octombrie 1944:

„Marinei militare germane ii revine in viitor o sarcina si mai importanta… Marina militara
germana cunoaste toate cotloanele ascunse ale marilor, si nu-i va fi deloc greu ca, intr-un caz
extrem sa-l duca pe Fuher intr-un loc unde sa-si poata face in toata linistea ultimele pregatiri.”[2]

Trebuie precizat ca Donitz facuse insa inca din 1943 urmatoarea afirmatie:
„Flotila germana de submarine este mandra de a fi putut pregati pentru Fuher un paradis
pamantean, o cetate inexpugnabila, undeva in aceasta lume.”

Printre cele 120 de submarine care parasisera portul Kristiansund la 2 mai 1945, se aflau si
celebrele U-977 si U-530. Pe parcurs insa, aceste doua vase s-au despartit de convoiul care se
indrepta spre Neuschwabenland (Noul Tinut Svab), indreptandu-se spre Mar del Plata,
Argentina, unde au si ajuns si s-au predat pe 10 iulie 1945 (U-530), respectiv pe 17 august 1945
(U-977). Fostul comandant al submarinului U-977, Heinz Schaeffer ne ofera in cartea sa „U-977
– Calatorie secreta spre America de Sud”, o serie de detalii cu privire la imprejurarile si
evenimentele respective. Dupa capitularea navei sale in Mar del Plata, capitalul Schaeffer si
echipajul sau au fost supusi unor serii intregi de interogatorii, luate mai intai de catre o comisie
de anchetare argentiniana, apoi de catre ofiterii uneia anglo-americane, iar apoi, dupa trecerea lor
din prizonieratul american in cel britanic, au urmat si alte audieri.

Iata care au fost intrebarile care au revenit cu asiduitate in timpul audierilor:

„Capitan, i-ati avut cumva la bord pe Hitler, Eva Braun si pe Bormann?”

Ulterior i s-a explicat in careul ofiterilor:

„Capitan, asupra dumneavoastra planeaza banuiala de a fi scufundat in urma cu cateva zile nava
braziliana cu aburi „Bahia”. Se presupune, de asemenea, ca i-ati fi avut la bord pe Adolf Hitler,
Eva Braun si Martin Bormann. Acestea sint punctele care trebuie lamurite mai intai…”

Cateva saptamani mai tarziu, l-au luat si americanii la intrebari:

„L-ati ascuns pe Hitler! Hai, vorbiti odata. Unde se ascunde?”

Dupa mutarea sa in detentia britanica a fost supus aceleiasi intrebari.

Te intrebi pe buna dreptate cum se explica toate acestea. Pe de o parte mass-media aliatilor au
repetat cu exactitate comunicatul german despre sinuciderea lui Hitler si sustin chiar si ele –
incepand cu „ora 0” si pana in ziua de astazi – ca au si descoperit cadavrul, iar pe de alta i-au
sacait pe capitanul si echipajul submarinului luni de zile, pana in toamna lui 1945, cu foarte
ciudata intrebare: „Unde l-ati ascuns pe Hitler?”

Si daca se mai indoieste cineva de faptul ca Adolf Hitler a supravietuit totusi acelui moment, n-
are decat sa-si puna intrebarea, de ce i-a intrebat oare Stalin in timpul conferintei de la Potsdam
de mai multe ori pe Winston Churchill si pe Truman: „Unde este Hitler?”

Intre altele fie spus, conducatorii aliatilor stiau fara indoiala si ei ca Hitler a avut cel putin cinci
sosii!

Se pare ca cel de-al Treilea Reich n-a capitulat de fapt niciodata, ci numai Wehrmacht-ul german
sub conducerea lui Donitz. Cat despre Wehrmacht, acesta semnase un acord de incetare a
focului, nu insa si un tratat de pace. Dupa cum am vazut, acordul de incetare a focului a fost
incalcat in repetate randuri de catre aliati, in 1946-47 si 1958.

Se pare deci ca Reich-ul german continua sa existe si astazi, la fel de bine ca si atunci, si ca
guvernele actuale ale Poloniei, Austriei si al Republicii Federale Germania n-ar fi decat niste
guverne supleante, viabile, fie pana cand va fi incheiat un tratat de pace de catre conducerea reala
a Reich-ului (nu de cancelarul Kohl ori Angela Merkel), fie pana cand Reich-ul german isi va
intra pe deplin in drepturi. Cel putin asa a decis Curtea constitutionala federala din Karlsruhe,
ultima data la 31 iulie 1973:

„Constitutia – nu doar o teza de drept international si a dreptului de stat – porneste de la ideea ca

Reich-ul german a supravietuit prabusirii din 1945 si ca nu a pierit nici in urma capitularii, nici
datorita exercitarii unei puteri de stat straine Germaniei prin intermediul fortelor de ocupatie, si
nici ulterior, aceasta realitate rezulta din preambul, conform art. 16, art. 23, art. 116 si art. 146
din Constitutie. Aceeasi realitate corespunde si jurisdictiei Curtii constitutionale federae, pe care
o respecta Senatul.

Reich-ul german continua sa existe (Curtea constitutionala 2,226 (277); 3,288 (3190); 5,85
(126); 6,309, 336, 363), detine la fel ca inainte putere juridica, dar lipsindu-i forma
organizatorica si indeosebi organele institutionalizate, el nu are si putere de actiune ca stat
unitar.”

O asemenea apreciere a Curtii constitutionale nu poate sa se bazeze, evident, decat pe faptul ca

aliatii nu au reusit nici pana acum sa infranga cel de-al Treilea Reich (de fapt nici nu au vrut).
Aceasta mai ales daca avem in vedere dainuirea statului de drept german, drept continuator al
Reich-ului, in Antartica (600.000 kmp) si in Argentina (colonie germana mai sus de San Carlos
de Bariloche, 10.000 mile patrati = mai mare decat jumatate din Elvetia).

Tocmai datorita faptului ca legile Reich-ului sint mai presus decat cele ale Republicii federale,
„Colonia Dignidad” din Chile, privita tot ca o continuare a Reich-ului german, si-a putut permite
sa-i refuze de trei ori patrunderea domnului Genscher pe teritoriul ei, pe motiv ca functia sa
oficiala nu era recunoscuta in Reich-ul german.

Aliatii, la randul lor, nu contenesc sa ameninte aceasta a „Treia Putere” cu distrugerea atomica a
Germaniei de astazi, in cazul in care cetatenilor Reich-ul le-ar trece prin minte sa revina cu
soldatii si cu farfuriile zburatoare Hanebu. Cel putin asa sustine un membru al „Soarelui Negru”,
carte pe care v-o recomand sa o cititi!

OZN-urile Naziste Hanebu!

Despre farfuriile zburatoare ar mai fi unele lucruri de adaugat, dar il las pe Jan Van Helsing sa o
faca din cartea „Cine conduce planeta vol.2”:

„M-am intalnit cu o doamna mai in varsta din Hamburg, care facuse parte din cercul de prieteni
apropiati ai domnului Donitz pana la moartea acestuia. Se pare ca amiralul Donitz a confirmat
toate informatiile despre discurile zburatoare, si de asemenea, povestea referitoare la Selena,
precum si tema „lumii cave”. De acelasi cerc apartinea si un pilot din tinutul Boemia-Moravia,
care pilotase la vremea respectiva un asemenea disc zburator, nu aparate conventionale V-7, ci
avioane de vanatoare VRIL, antigravitationale cu propulsie de tip VRIL.

Din cercul meu de prieteni mai face parte si un membru al familiei Stauffenberg, un barbat care a
fost aviator de lupta in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Si de la el am aflat o poveste
extrem de interesanta: in primavara anului 1943 a trebuit sa faca o escala la Breslau, pentru ca
aparatul sau de zbor „Arado” sa-i fie schimbate mecanismele de comanda de tip Junker cu altele
de tip Henkel.

Fiind nevoit sa ramana din aceasta cauza peste noapte acolo, s-a dus in hala cea mare sa-i caute
pe ceilalti aviatori si sa-si petreaca timpul in compania lor. Dar cand a intrat in hala nu-i venea sa
creada ochilor! In fata lui se aflau doua Hanebu II uriase. Urmatoarele ore si le-a petrecut in
compania a doua echipaje formate din cate sase persoane, care i-au plimbat pe el si pe ceilalti
prin interiorul farfuriilor zburatoare si le-au explicat toate mecanismele.

Le-au aratat cupolele rotitoare, chiar si tipurile de arme, iar la intrebarea, cam cat de repede ar
zbura, au primit, dupa spusele lui, urmatorul raspuns: „in apropiere de pamant ating intre 5.000 –
7.000 km/h, dar in afara atmosferei pamantului ating cu usurinta si 100.000 km/h.”

In dimineata urmatoare, urma sa aiba lor un zbor de recunoastere, UN OCOL IN JURUL

PAMANTULUI. Fireste ca la rasaritul soarelui, intreg personalul bazei era la intrarea in hala
pentru a urmari decolarea farfuriilor. Cunostinta mea mi-a descris pornirea motorului ca pe un
„Zumzet usor”, dupa care aparatele s-au desprins vertical de sol cu o usurinta clatinare, au facut
o clipa „punct fix” in aer, accelerand apoi, iar pana sa-si dea cineva seama, au si disparut la
orizont. Dupa vreo cinci ore incheiasera turul in jurul pamantului.”

P.S. Acestea fiind spuse: Adolf Hitler a murit in orasul argentinian, San Carlos de Bariloche, la
varsta de 95 de ani !

CITESTE SI: Minciuni si adevaruri despre Hitler

Hitler a scăpat VIU după Al Doilea Război

mondial. Iată faptele care demonstrează
această teorie
Robert Georgescu | 01 iul, 2014
share
share
tweet
0Save
share

La data de 10 iulie 1945, la mai mult de două luni de la terminarea războiului, submarinul
german U-530 a capitulat autorităților argentiniene.

Submarinul avea un echipaj de 54 de oameni, echipajul standard era de 18 oameni, iar

încărcătura consta în 540 de butoaie cu țigări și stocuri neobișnuit de mari de alimente.

Comandantul avea 25 de ani, secundul avea 22, iar echipajul în medie 25 de ani. Era un echipaj
neobișnuit de tânăr, iar când au fost chestionați, s-a aflat că au pretins că nu au rude. Echipajul
navei a fost interogat de agenții americani de spionaj, care au suspectat existența unei baze
germane în Antarctica.

Citeşte şi: Nebunia puţin ştiută a lui Hitler. Ce plan DIABOLIC dorea să pună în
aplicare

Începând cu 1950, au început să circule zvonuri că Hitler a scăpat către o bază secretă de la Polul
Sud. Eisenhower a spus referitor la acest zvon, nu am fost capabili să scoatem la iveală o
bucățică de dovadă tangibilă că Hitler a murit.

Fostul secretar de stat Jimmy Byrnes, declara în cartea sa Frankly Speaking, în timp ce eram la
Postdam, la Conferința celor Patru, Stalin a părăsit scaunul, a venit și a dat noroc cu mine, cu
paharul de lichior, într-o manieră prietenoasă. L-am întrebat dacă Hitler a murit, iar el a răspuns
că a scăpat fie spre Spania sau Argentina.

În 1943, amiralul Doenitz declara că flota germană de submarine a stabilit un paradis terestru
pentru Fuhrer.

Deși nu a specificat locația exactă, revista Bonjour, indică faptul că în 1940, inginerii naziști au
început construcția de clădiri care trebuiau să reziste temperaturilor de 60 de grade sub zero.

Ziarul France Soir a publicat următoarea știre. La aproape un an și jumătate după încetarea
ostilităților în Europa, baleniera islandeză Juliana a fost oprită de un uriaș vas. Vasele se aflau în
Antarctica, când un submarin german s-a ridicat la suprafață și a ridicat steagul naval oficial
german de doliu.

Citeşte şi: HITLER: Dezvăluiri SENZAȚIONALE privind un secret păstrat cu

sfințenie timp de 70 de ani

Comandantul submarinului a trimis o echipă de îmbarcare, care s-a apropiat de Juliana, într-un
șlep de cauciuc. După îmbarcarea pe balenieră, marinarii au cerut căpitanului o parte din
stocurile sale de alimente proaspete. Cererea a fost făcută într-un ton ferm de comandă la care
rezistența nu era un lucru înțelept. Ofițerul german a vorbit o engleză corectă și a plătit în dolari
SUA.

În 1946, baza secretă din Antarctica, Noul Berlin, începea să-și facă cunoscută prezența în
spațiul aerian al SUA și Uniunii Sovietice.

Aceste incursiuni erau făcute cu farfuriile zburătoare de înaltă tehnologie nazistă. Acestea puteau
să zboare la viteze supersonice și să ajungă în majoritatea orașelor de pe planetă.

În decembrie 1947, amiralul Byrd a condus 4000 de trupe militare din Marea Britanie, SUA,
Australia pentru a invada Antarctica.

Deși întreaga expediție a durat cam opt săptămâni, bătălia a durat trei săptămâni, după ce au
întâlnit o rezistență dură din partea farfuriilor naziste.

După înfrângerea sa, amiralul Byrd a declarat că Antarctica trebuie înconjurată de un zid de
instalații, deoarece reprezintă ultima linie de apărare pentru America.

Când Byrd s-a întors în SUA, a fost spitalizat și nu i s-a mai permis să mai țină conferințe de
presă.

În martie 1955, Byrd era la comanda Operațiunii Deepfreeze, pentru explorarea Antarcticii. Atât
sovieticii, cât și americanii au împânzit polii cu baze de apărare și detecție, iar între era terenul
nimănui, aparținând polilor, unde nu trăia absolut nimeni, sau chiar trăia?
Americanii se prefăceau că se apără de ruși și invers, în realitate se protejau reciproc de Ultimul
Batalion Nazist, scrie efemeride.ro.

Naziștii de la baza din Antarctica, se pare că sunt puterea reală din spatele Noii Ordini Mondiale,
care a început să se infiltreze în Argentina, Chile, SUA.

Tag-uri: Adolf Hitler, Hitler

luni, 23 mai 2011

Marele secret al mileniului trei : EXTRATERESTRII

Taina atât de bine păstrata a omuleţilor verzi începe sa pleznească pe la încheieturi

Serviciile secrete şi preşedinţii americani au de multa vreme relatii cu ei. Se pare ca toate
tehnicile de vârf ale SUA sunt de origine extraterestra

Primul pas facut de americani a fost recuperarea navelor extraterestre eşuate pe teritoriul lor şi
care aveau o tehnologie foarte avansată. Aventura începe demult, înainte de cel de-al doilea
război mondial, când fenomenul extraterestru îi preocupa şi pe europeni. Se pare, de altfel, că
"retro-ingineria" a debutat în Germania, prima ţară care ar fi fabricat OZN-uri.
Naziştii, primii constructori de "farfurii zburatoare"
Au fost numite "farfurii zburătoare", deşi în realitate aceste aparate în formă de farfurii sau de
discuri nu zboară. Ele creează în jurul lor un puternic câmp electromagnetic, care le face
independente de orice gravitaţie. Este o tehnologie antigravitaţie. Civilizaţiile extraterestre care
vizitează Terra de foarte mult timp au ajuns până la noi graţie acestui tip de tehnologie, care fo-
loseşte energia de la punctul zero, sau energia "vid", pentru a se propulsa.
Germania nazistă este prima care a pus la punct această tehnologie, iar Statele Unite o vor face
cu douăzeci de ani mai târziu. In 1995 a fost publicată o lucrare germană despre societăţile
secrete ale secolului XX ("Societăţile secrete şi puterea lor in secolul XX", de Jan Van Helsing).
Ea vorbeşte despre documentele ţinute până atunci secrete, provenite din arhivele S.S., conţinând
planuri, precum şi fotografii la sol şi în zbor, discuri zburătoare, împopoţonate cu cruci nemţeşti.
Ceea ce urmează pare a fi "imposibil", şi totuşi... Primul disc zburător a fost construit de
societatea secretă Vril-1 în 1922, cu un diametru de 11 metri, avea o "propulsie cu levitaţie
Schumann şi o pilotare prin impulsiune de câmp magnetic". Avea exact performanţele unui OZN
aşa cum îl vedem astăzi... Aparatul a fost numit Haunebu II, avea 32 metri în diametru, un profil
tipic german (masiv) şi zbura cu 6000 km/h. Cum au putut germanii să producă o asemenea teh-
nologie?
Recuperarea de către germani a discurilor "ne-terestre" din anii '30 este atestată de diferite surse.
Dar o explicaţie mult mai uluitoare se află la graniţa dintre ufologie şi ocultism, inăuntrul
societăţii Vril, anumiţi me- diumi primeau mesaje telepatice ale unei civilizaţii extraterestre,
locuind în sistemul Aldebaran, cu precizări tehnice pentru construirea unei astronave, care să fie
"o maşină spre lumea cealaltă"! Aceşti Aldebarieni, trăind la 68 de ani-lumină departe de Pă-
mânt, ar fi nici mai mult, nici mai puţin decât strămoşii Aryenilor sosiţi pe Terra, "oameni-zei
albi". In 1944, o navă mare, de 120 metri în diametru Vril-7, ar fi efectuat un zbor de încer care
spre Aldebaran, folosind un canal dimensional. Fotografii ale acestui Vrii, la întoarcerea sa,
arătau "ca şi cum ar fi călătorit timp de un secol". Dacă misterul rămâne întreg asupra acestei
călătorii inter-dimensionale, este cu mult mai sigur că printre OZN-urile observate în anii de
după război se ascundeau maşini germane
Retro-ingineria americana
Dincolo de Atlantic, recuperarea tehnologiei "alien" începe tot în anii '30. Astfel, în 1939,
Cordell Huli, secretar de Stat sub preşedinţia lui F Roosevelt, îl duce pe vărul său, Turner Hoit,
în subsolurile clădirilor Capitoliului şi îi arată în secret rămăşiţele unei nave spaţiale, păstrate de
ceva timp de către serviciile guvernamentale, precum şi patru corpuri hu manoide de o înălţime
mai mică de un metru, depozitate în borcane mari de sticlă. Această informaţie nu a fost revelată
decât în 1999, de către fiica martorului.
In anii '50 şi '60, americanii vor desfăşura enorme mijloace pentru a recupera şi exploata această
mană tehnologică care le-a căzut direct din cer. Dar unde poţi ascunde acest material "exotic",
precum şi o colecţie de cadavre de entităţi biologice extraterestre care îl însoţesc? Diferite baze
aeriene vor fi folosite în acest scop, în statele Noul Mexic, Colorado, Nevada, Utah. Bazele din
Los Alamos Edwards şi mai ales Wright-Patter- son sunt citate adesea. Dar baza ultra-top-secret
specializată în retroingineria extraterestră va deveni de acum încolo celebra Zonă 51 in
apropierea lacului secat din Groom, in Nevada. Deşi nu figurează pe nici o hartă, baza posedă
infrastructuri sub pământ. Şi cu cât se înaintează către cele 30 de nivele subterane, cu atât mai
mult se intră într-o lume cu adevărat venită de dincolo. Se află aici sute de militari, ingineri,
tehnicieni, supuşi la constrângeri fizice şi psihologice de securitate şi de un secret inimaginabil.
Hangarele subterane, laboratoarele şi atelierele de construcţie sunt de o talie gigantică. "Ar putea
fi garate o sută de avioane tip 747 aici (într-un singur hangar)...", mărturiseşte David Adair, un
geniu în tehnologia spaţiului, căruia militarii de la bază i-au prezentat în 1971 un motor defect de
VET (OZN prăbuşit), a cărui funcţionare nu o pricepeau.
Omuleţii Cenuşii, consilieri ştiinţifici şi tehnici ai americanilor
Căpitanul Bill Uhouse, inginer specializat în sistemele de propulsie cu antigravitaţie, a lucrat
începând din 1954 la simulatoarele de zbor pentru discurile "zburătoare", pornind de la aparate
extraterestre recuperate. El povesteşte cum în 1953, extratetereştrii - care se dovedesc a fi
Omuleţi Cenuşii - au oferit guvernului american una din maşinile lor, şi vorbeşte despre di-
ficultăţile de a pune în funcţiune o asemenea maşină de la locul de aterizare, la Kingman, în
Arizona, până la Zona 51. "Erau patru extratereştri la bordul acestui aparat şi aceşti extratereştri
au mers la Los Alamos pentru teste." Militarii au chemat oameni de ştiinţă şi astrofizicieni,
pentru a le pune întrebări acestor extratereştri "rezidenti". Bill Uhouse atrage atenţia asupra
dificultăţii de comunicare cu aceşti Cenuşii, care se realiza în general doar prin telepatie. S-a
dovedit că numai unul din cei patru era capabil să vorbească, şi el a fost singurul care a dialogat
cu oamenii de ştiinţă.
La finele anilor "70, Bill Uhouse a fost adus pentru a lua contact direct cu un alt Cenuşiu, trimis
la Zona 51, care a primit numele de J-Rod. Asemeni primului EBE (entitate biologică
extraterestră), J-Rod servea drept subiect de studiu biologic, dar şi drept consilier ştiinţific tehnic
pe lângă inginerii americani. După Uhouse, acest J-Rod avea dificultăţi la înţelegerea
întrebărilor, dar dădea răspunsuri care îi depăşeau pe toţi matematicienii prezenţi.
Dan Burish, microbiolog şi genetician specializat în EBE-uri, l-a cunoscut mai bine pe J-Rod,
după ce lucrase pe eşantioane din hainele în care fusese îmbrăcat. Dar pentru că vorbise prea
mult despre ceea ce ştia, Dan Burish a fost pur şi simplu eliminat, în 2002, după ce a fost ţinut în
captivitate de către superiorii săi.
Imitaţii de vehicule extraterestre
Având aceşti consilieri de nivel înalt, militarii americani puteau, în mod secret, să elaboreze o
tehnologie la fel cu cea pe care rasa extraterestră o folosea pentru a veni pe Terra de pe planeta
lor de origine. Odată cu recuperarea lucrărilor lui Nicolas Tesla, marele om de ştiinţă istro-
român, americanii erau deja aproape de tehnologia antigravitaţie, la sfârşitul anilor '40. Graţie
recuperării VET-uri- lor, apoi cu colaborarea Omuleţilor Cenuşii, ei au putut accede din plin la
această tehnologie, doar în intervalul a douăzeci de ani.
Primul VET care a servit ca model a fost acela din Kingman (un loc în Arizona unde o farfurie
zburătoare s-a prăbuşit în 1953). El măsura 30 m în diametru. Bill Uhouse îl ştia pentru că
efectuase o pornire cu el. Datorită faptului că discul avea propriul său câmp gravitaţional, îţi
pierdeai cunoştinţa sau erai dezorientat, la aproape două minute, chiar după acceleraţie... Din
cauza spaţiului strâmt, şi simplul fapt de a întinde mâna era complicat. De fapt, aceste nave
fuseseră construite pentru piloţi cu o înălţime medie de un metru... aşa că posturile de pilotaj au
trebuit să fie adaptate pentru piloţi pământeni...". Dar cea mai mare dificultate întâlnită de către
ingineri a fost chiar sistemul de pilotaj, care funcţiona telepatic, prin impulsuri cerebrale directe.
Ei le-au înlocuit printr-o comandă manuală, cu ajutorul unei interfeţe electronice. A continuat
prin a fi executat în trei modele de diferite mărimi, cea mai mare fiind de 38 m diametru. Un alt
model ARV ne este cunoscut mai recent, TR3A, care măsoară 12,20 m în diametru şi 3,20 m în
înălţime. Primul său zbor a avut loc în 1971 şi modul său de propulsare utilizează un cvasi-
cristal, bombardat de protoni pentru a furniza cele câteva miligrame de antimaterie necesare
pentru traversarea sistemului nostru solar în câteva ore, poate şi mai puţin... Căci e vorba de un
generator de unde scalere şi de viteze "supraluminice" pentru acest vehicul, adică de o viteză
superioară luminii. Este evident că aici şi Einstein ar fi fost cu adevărat depăşit...
O lume tehnologica paralela
Astfel, suntem pe punctul de a descoperi că există, poate, o "altă" realitate tehnologică, total
ascunsă. Americanii ar utiliza cam de vreo 50 de ani această tehnologie, care le-ar permite uşor
călătorii interplanetare şi baze construite pe alte planete, precum Marte. Asta înseamnă că
programele oficiale de cucerire a spaţiului care ne sunt prezentate de NASA de prin anii '60 nu ar
fi decât o amăgire, în raport cu realitatea. Această tehnologie avansată include utilizarea energiei
de la punctul zero, adică o sursă de energie nelimitată, inepuizabilă, gratuită şi de care întreaga
umanitate ar putea beneficia pentru a-şi rezolva problemele legate de folosirea energiilor fosile şi
consecinţele sale asupra mediului înconjurător. Dar stăpânii lumii veghează ca orice cercetare
sau descoperire particulară asupra energiei libere să fie paralizată. Ceea ce le permite să vândă, la
un preţ prohibitiv, petrolul pe care au pus stăpânire.
Pe de altă parte, omenirea beneficiază, fără să ştie, de o parte a acestei tehnologii de origine
extraterestră. Astfel, puricii electronici, razele laser, fibrele optice sunt, printre altele, ieşite din
retro-ingineria extraterestră.
Omuleţii Cenuşii: o specie reptilianâ pe cale de degenerescenta
Dacă de vreo douăzeci de ani, mass-media occidentale cultivă imaginea extraterestrului, conform
cu E.T. al lui Spielberg, este pentru că in realitate, tipul extraterestru cel mai cunoscut pe planeta
noastră sunt Omuleţii Cenuşii, care se disting de alte specii de Cenuşii mai mari. Portret robot şi
anatomic: Talie (înălţime) intre 0,90 şi 1,15 metri. Cap microcefal, cuprinzând doi creieri şi patru
lobi. In autopsia efectuată la Roswell s-au descoperit, într-unul din creieri, circuite integrate, deci
implanturi artificiale. De ce? Pentru că Omuleţii Cenuşii sunt o specie pe cale de degenerescenţă
avansată. Mărturia lui Dan Burish o confirmă: "J-Rod era într-un stadiu de degenerescenţa
neurologică care îl handicapa în mod vizibil". In fiziologia lor, Omuleţii Cenuşii sunt asemeni
insectelor. Işi absorb alimentele prin piele, le sintetizează prin fotosinteză şi îşi aruncă
excrementele tot prin piele. Ei nu au sau nu mai au organe sexuale. Ei nu se pot, deci, reproduce
decât prin clonare, ceea ce dă fiinţe fără personalitate, la fel de asemănătoare unele cu altele.
Pentru a termina acest portret, trebuie ştiut că, asemeni reptilienilor, ei sunt lipsiţi de sentimente,
având în schimb facultăţi psihice extrem de dezvoltate: telepatia şi mediumitatea.
O invazie a Terrei cu autorizaţie oficiala
Ce face o specie pe cale de degenerescenţă, care nu mai poate să trăască pe propria sa planetă şi e
în căutarea alteia, care poate la minimum să-i asigure supravieţuirea? Este exact opţiunea acestei
specii, care răieşte la 40 de ani-lumină de Terra, pe o planetă care se învârteşte în jurul stelei
duble Zeta, din constelaţia Reticule, aproape de cea a lui Orion.
Dar iată povestea ultimului val de invazie a Omuleţilor Cenuşii şi acordul secret petrecut între ei
şi americani, aşa cum a fost relevat de Milton William Cooper, care a plătit cu viaţa aceste
mărturisiri.
In 1953, nişte astronomi reperează cu telescoapele lor nişte OZN-uri bizare. Era vorba de vase-
mamă, de mari dimensiuni, care se plasau în orbita îndepărtată din jurul planetei noastre.
Responsabilii proiectului Pla- ton, însărcinaţi să stabilească relaţii diplomatice cu extratereştrii,
reuşiseră să comunice cu noii veniţi prin semnal electronic binar. S-a convenit aterizarea. Dar
intre timp, o altă rasă extraterestră, Marii Blonzi, au luat contact cu guvernul american pentru a-l
avertiza despre iniţiativele acestor noi sosiţi. Marii Blonzi îşi oferiseră ei serviciile, dar în
schimb, ceruseră de la guvernul american să-şi distrugă arsenalul nuclear. Conducătorii
americani refuzaseră, preferând să negocieze cu cei care aşteptau în orbită în jurul Terrei şi care
îşi aşezaseră astronavele la baza aeriană de la Holloman.
Un tratat care nu a fost respectat
Cele două părţi întocmiră un tratat, care a fost rediscutat cu ocazia unei întâlniri oficiale între
Eisenhower şi Cenuşii, la 20 februarie 1954, la baza din Muroc. Acordul stipula că nici una din
cele două părţi nu se va amesteca în afacerile celeilalte. Extratereştri vor furniza tehnologie de
varf si-i vor ajuta pe americani în avansarea ştiinţei. In schimb, guvernul american va păstra
secretă prezenţa lor şi le va construi baze subterane de rezidenţă şi altele pentru cercetări şi
schimburi tehnologice. Extratereştiii vor fi autorizaţi să răpească, în mod limitat şi controlat,
fiinţe umane pentru cercetările lor medicale, cu condiţia ca subiecţii să nu sufere nici un
prejudiciu. Un buget secret foarte important a fost constituit pentru construirea a 75 de instalaţii
imense destinate extraterestrilor construite sub rezervaţiile indiene. Dar începând cu 1955, s-a
observat că Cenuşiii nu respectă tratatul. S-au descoperit macabre acţiuni pe aproape tot teritoriul
american, cadavre mutilate, nu numai de animale - în special bovine -, dar şi umane. Pentru a
contracara degenerescenţa lor celulară, ei aveau nevoie să absoarbă în cantităţi mari
"componente biologice esenţiale", pe care le găseau în sânge, în secreţiile glandulare şi
hormonale ale victimelor. Şi când nu le mutilau, făceau cu ei experienţe genetice la bordul
navelor. Aceste victime erau aduse în stare de inconştienţă, înainte de a fi plasate la locul lor
iniţial, cu urme de intervenţii chirurgicale pe corp şi uneori cu implanturi la nivelul anumitor
ţesuturi. "Abductorii" Omuleţilor Cenuşii erau cu sutele, chiar mii în Statele Unite, începând cu
anii '50, fără a-i mai socoti pe cei din alte ţări. Răspunsul americanilor la această violare deli-
berată nu s-a lăsat aşteptat. Floarea lui US Air Force s-a angajat în numeroase lupte aeriene
contra Cenuşiilor şi a folosit arme care să le permită distrugerea navelor extraterestre. Iată deci
explicaţia războiului stelelor care îi obsedează pe americani şi care îi legitimează în politica lor
de militarizare a spaţiului, contra unui duşman real.
MADELEINE IANCU
Un OZN a fost pictat acum 400 de ani într-o
biserică din România! Cum e posibil așa
ceva?
martie 29, 2017
by Daniel Roxin
asfan, calatorie in spatiu, civilizatii extraterestre, cosmos, dan farcas, danielroxin, enigmeâ,
farfurii zburatoare, MISTERE, nasa, obiecte misterioase, ozn, ufo, viata in afara terrei, vizitatorii
din spatiu
6 Comments

Un OZN pictat acum 400 de ani într-o biserică din România? Chiar și ideea în sine pare
exagerată, ce să mai vorbim despre faptul că acest lucru s-ar afla tocmai în țara noastră. Totuși,
oricât ni s-ar părea de bizar, de neverosimil, pictura limpede a unui OZN care coboară din nori
poate fi descoperită într-o biserică din Sighișoara. I se poate vedea clar forma de disc, dar si
coloana propulsoare de foc din spate, care se pierde în nori…

Dar oare ce anume l-a făcut pe pictorul de acum 400 de ani să reprezinte un asemenea obiect
straniu pe unul dintre pereții bisericii și cum de comunitatea locală și conducătorii bisericii l-au
acceptat? Desigur, nu putem decât să presupunem: probabil că oamenii acelor vremuri au văzut
un astfel de obiecte zburător pe cer, i-au dat o conotație religioasă, în sensul că l-au perceput ca
pe o minune dumnezeiască sau un semn divin, iar de aici până la pictarea lui în biserică nu a mai
fost decât un singur pas.
Foto: Cătălina Borta

Totuși, această reprezentare nu este unică nici măcar în România, ca să nu mai vorbim despre
restul lumii unde descoperim și alte picturi medievale care reprezintă OZN-uri pictate în Evul
Mediu. Mai multe despre acestea puteți afla din acest articol: OZN-uri gravate pe monede din
secolul al XVII-lea? Picturi medievale cu OZN-uri? GALERIE FOTO

Să vedem însă ce ne spune prof. dr. Dan Farcaș, președinte al ASFAN și unul dintre cei mai
importanți cercetători din România ai acestor fenomene. Iată un fragment din cartea „UFOs over
Romania”, apărută în Anglia, în 2016:

DAN FARCAȘ: <<Gilli Shechter şi Hannan Sabat de la Asociația israeliană de Cercetare

pentru extratereştri şi OZN-uri, au comentat, într-un articol relativ recent, o fotografie a unei
picturi murale din Biserica Mănăstirii, aflată nu departe de turnul cu ceas de la Sighişoara [Fig.
2]. Fotografia reprodusă în articol a fost făcută de Cătălina Borta. Sub imagine este scris, în
limba germană, un fragment din Psalmul 130: „Să nădăjduiască Israel în Domnul!”. Imaginea
reprezintă o clădire mare, posibil o biserică, deasupra căreia pluteşte, uşor oblic, un obiect
discoidal de mari dimensiuni, împărţit în (circa 10) sectoare bombate. Din centrul discului se
îndreaptă în jos un soi de ţepuşă scurtă. Deasupra obiectului se află o scurtă coloană
luminoasă, în care se văd obiecte greu de identificat.
Află mai multe despre conferință aici: CONFERINȚĂ
Nu s-a putut afla nici cine a făcut pictura, nici când. Dar textul nu poate data decât după
traducerea şi publicarea, de către Luther, în 1534, a Bibliei în limba germană. Autorii
articolului mai observă că acelaşi disc, plutind oblic, împărţit în sectoare şi cu ţepuşa dedesubt,
apare pe o serie de medalii din secolul XVII, probabil fise, folosite la jocurile de noroc, despre
care s-a speculat mai demult că ar putea fi imagini ale unor OZN-uri. S-a emis opinia că aceste
obiecte reprezintă roata carului descris în viziunea lui Iezechiel, atâta doar că în această viziune
se vorbeşte de patru roţi, iar aici este doar una singură şi fără car.

O imagine asemănătoare există şi în cartea „Prodigiorum Liber”, scrisă de Iulius Obsequens,

un istoric roman din secolul IV. Dar cartea, în care sunt descrise apariţii cereşti neobişnuite
deasupra Romei, a fost tipărită prima dată, cu gravuri adăugate, în 1552.>>

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Social Share

6 Commentarii

1.

D.Liviu 23 aprilie 2017 at 9:43 Răspunde

Frectii! Este un OZN prabusit in Romania in jurul anului 1300. Si eu sunt singurul om de
pe planeta care stie unde. Atata timp cat un jegos de primar de sector, un tigan incult, a
furat 90 de milioane de euro, iar mie statul anti-roman mafiot nu-mi plateste 100 de
milioane de euro, niciodata, niciodata chiar si cu pretul vietii nu voi dezvalui locatia unde
a cazut. Mai bine sa stea acolo unde este, pe vecie. O sa ziceti ca sunt un mincinos si un
nebun. Sau o sa ziceti sa nu mai trag pe nas sau sa va zic ce am fumat. Va asigur ca nu
este nici una si nici alta. Nu eu vorbesc. Un manuscris vorbeste in locul meu. Unicul
manuscris din lume care face referire la eveniment.

marius 8 iunie 2017 at 19:49 Răspunde

Liviu ai dreptate, este un OZN care a fost doborit intr-o lupta aeriana intre doua
factiuni, batalie atestata si de cronici germane din acea perioada. Daca observi
mai bine modelul cu zece raze ilustrat, precizez ca pe tablitele cuneiforme din
epoca sumeriana este reprezentat acelasi tip de OZN, cu acelasi model de raze, iar
un zeu sumerian este reprezentat cu un asa zis ceas la o mina, cu acelasi model!
Azi recunoastem cu totii un ceas electronic probabil cu rol de telecomanda. Alte
nave de acelasi tip au cazut in Germania, au fost recuperate iar mai tirziu savantii
germani in slujba nazismului au pus la punct Die Glocke, un dispozitiv
revolutionar care vor venicu rol de motor al navelor discoidale germane. Este cel
putin ciudat de ce tocmai israelienii au manifestat mare interes aici, nu stiu daca e
mina Mossadului sau chiar este. Daca noi rominii nu sintem in stare sa fructificam
in interes national prin revese engeneering tehnologia acestor nave, atunci mai
bine sa ramina acolo unde sunt cazute, pentru generatiile care vor veni.

Radu Cinamar 24 iunie 2017 at 8:28 Răspunde

Pai ce sa fructifici Mariuse… tu nu vezi ca Liviu vrea 100 de milioane de

euro ca sa zica unde-i OZN-u?

D.Liviu 16 iulie 2017 at 17:05 Răspunde

Marius, nu! In manuscris scrie ca a fost un accident. Scrie ca a fost un

supravietuitor. Scrie ca o alta nava a venit si a luat supravietuitorul, dar ca
nava avariata a ramas pe locul prabusirii si scrie si unde este acesta. Si mai
scrie ca acesti calatori erau ca niste oameni dar foarte inalti.
2.

marius 28 mai 2017 at 18:53 Răspunde

Primul gand cand am vazut fresca a fost ca este on OZN care se prabuseste undeva in
Romania. Daca observam desenul de pe burta obiectului vedem ca acelasi model se afla
in tablitele sumeriene in modelul unui asa zis ceas purtat de un zeu si in imaginea unui
disc zburator. Asa ca Liviu ai dreptate, cred ca domnul Roxin trebuie sa ne puna in
legatura pentru ca am multe ganduri de impartasit si cred ca avem nevoie sa ne aparam
tara de invadatori cu pretul vietii.

3.

COSTIN Paraschiv 8 iunie 2017 at 18:05 Răspunde

În ultima vreme au apărut cam multe OZN și diferite modele .Am urmărit pe yotube și
am văzut atac ozn și atacate ele de Militari și nu știu cum am sau mia venit în minte că
începînd de anul viitor vor veni altele cu protecție magnetică și înconjurate de un halou
de lumină .Așa am văzut chiar cele date pe youtube din 1 ianuarie 2017 .Eu am 60 ani și
anul trecut mia adus un nepot un calculator vechi și de la 1 aprilie 2016 mia făcut cont
Facebook nu am foto și am început să scriu multe din ce am trăit din 2000 în coace .Ceva
de domeniul paranormalului .Am scris in pacina mea pe 16 april 2016 la ora 18 20 min
am văzut un ozn dar de o formă nemaivăzută și ca o tranmitere de gînduri am avut mesaj
că transportă hidrogen din M Neagră și îl eliberează în Canada în incendii .Era la circa
3000m înălțime culoare aluminiului .Nu am comentat în discuțiea despre controlul minții
,că am cam mult de scris si mă descurc mai greu și nu am timp .Mai am de scris ceva în
pagina mea de faceb și cînd voi scrie cîte ceva voi face trimitre și cine vrea popate
deschide și citi dar să creadă ce vrea .Dacă ne uităm la Apostolii lui ISUS după ce a
înviat lea dat lor așa zisa putere de a înviea morți .Nu sa înțeles bine -nu li sa dat putrea ci
dacă ei vor ceva din nevăzut ISUS înviea dar la voința lor .Tesla nu avea el din naștere
idei ci tot din nevăzut de sus cum se înțelege la noi poate sfida legile fizicii cunoscute și
se poate transporta energiea electrică fără fir .Sa zis că la nașterea lui era o vreme de
ploae și multe tunete .A mai zis ISUS vă vor da în mîncare ceva să muriți și nu veți muri
.Deci a vorbit la plural și la toate tmpurile .Dacă tu faci ceva ce nu poate alții nu te da
mare că nu faci tu ci prin tine lucrează cineva de sus .Cum ar fi mîndriea eu pot eu fac e o
laudă a ta și ți se ia darul .Am lucrat la Hidromecanica Brașov în turnătoriea de aluminiu
și aveam piese din america de făcut /Patent care nu sa mai făcut și multe din ele nu le
eșeau bine sau chiar 50 % din ele erau rebut curgeau la presiune și mi le dădea mie și
Inginerii ce nu le eșea îmi dadea și le omologa rapid .Am colegi pe facebook și nu mă
laud eu pot fi întrebați ei că lucram în fața lor cu același material .Aveam credință și nu
mam, lăudat eu fac eu ,dar știeam că cineva de sus mă Călăuzește și păzește ,astea din
 1982 pînă în 1992 am lucrat acolo .Am tras concluziea că știința fără credință își rupe
gîtul .

O anomalie a fost descoperită în ghețurile de

sub Antarctica

George Stanciu
23.01.2017

Oamenii de știință sunt de părere că un obiect masiv s-ar putea ascunde în adâncurile
ghețurilor din Antarctica.

Această anomalie este o depresiune topografică cu o rază de aproximativ 243 de kilometri și o

adâncime de cel puțin 848 de metri, fiind localizată în zona Wilkes Land.

Unii cercetători sunt de părere că reprezintă zona de impact a unui asteroid de două ori mai mare
decât cel ce a dus la dispariția dinozaurilor. Dacă teoria este adevărată, atunci asteroidul despre
care vorbim acum a fost cel ce a condus la extincția din Permian-Triasic, ce a ucis 96% din
creaturile marine și 70% din vertebratele de la suprafață.

Există, firește, și teorii mai fanteziste, unii conspiraționiști spunând că aceasta ar fi o bază de
OZN-uri sau un portal către o lume subterană. Anomalia gravitațională de la Wilkes Land a fost
descoperită în 2006, când sateliții NASA au descoperit schimbări gravitaționale ce indică faptul
că un obiect uriaș se află în centrul unui crater de impact cu diametrul de aproximativ 485 de
kilometri, arată nypost.com.

”Vânătorii de OZN-uri” de la Secure Team 10 au publicat un videoclip în care sugerează că

naziștii au construit baze secrete în Antarctica, ce ar fi trebuit să fie folosite de farfurii
zburătoare. Aceștia susțin că au apărut imagini în care intrări de forma unor astfel de obiecte
zburătoare ar fi create în munți, întrebându-se retoric cu ce tip de navă ai putea intra într-un astfel
de spațiu.

Citește și

5 cărți misterioase ale căror mesaje n-au fost

descifrate niciodată
Mistere neelucidate Niciun comentariu

Majoritatea cărților sunt scrise în așa fel încât să poată fi ușor de citit și înțeles. Altele, în schimb,
rămân un mister inclusiv pentru cei mai culți dintre noi. Unele cărți misterioase au rămas
nedescifrate fie pentru că așa au vrut autorii lor, fie pentru că au fost scrise în limbi demult uitate.

Cele cinci cărți misterioase pe care vi le prezentăm le-au dat mari bătăi de cap cercetătorilor și
traducătorilor. Ele sunt fie texte religioase obscure, fie cărți despre magie sau coduri de neînțeles.

1. Codex Seraphinianus – o carte dintr-o altă lume

Foto: wired.com

Scris între 1976 și 1978 de italianul Luigi Serafini, Codex Seraphinianus este o operă pe care
autorul n-a vrut-o înțeleasă. Din câte se pare, cartea este o enciclopedie despre o planetă
imaginară. Ea conține inclusiv hărți și desene ale faunei și florei de pe respectiva planetă.

Și mai interesant este că Serafini a scris cartea în limba acestei lumi ipotetice. Întreaga operă este
scrisă într-un alfabet ciudat. În ciuda eforturilor traducătorilor, enigmaticul text n-a fost
descifrat până acum.

Dat fiind că textul e indescifrabil, Codexul rămâne celebru pentru desenele lui Serafini, care sunt
de un suprarealism angoasant. Un astfel de desen reprezintă un fruct care pare să sângereze, iar
altul înfățișează pești sub formă de farfurii zburătoare.

Au existat numeroase speculații despre ce ar putea fi Codex Seraphinianus. Deoarece autorul a

refuzat să dezvăluie sensul acestei cărți misterioase, ea rămâne subiectul a numeroase teorii.
 2. Cartea lui Soyga

Foto: pinterest.com

Evul Mediu a fost o perioadă propice pentru cărți misterioase. Totuși, niciuna nu întrece Cartea
lui Soyga. Manuscrisul este un tratat despre magie și paranormal, care conține pasaje
netraduse încă. Cartea este asociată cu John Dee, un gânditor celebru al erei elisabetane,
cunoscut pentru legătura sa cu ocultul.

În anii 1500, se spunea că Dee deține singura copie a manuscrisului și că a devenit obsedat de
descifrarea ei. Dee se preocupa în special de tabelele criptate, despre care credea că sunt cheia
unor cunoștințe ezoterice de mare însemnătate.
Foto: rmg.co.uk

Traducerea lor nu era, însă, o sarcină ușoară, deoarece autorul manuscrisului criptase bine
textul. Pentru a decodifica aceste tabele, Dee a cerut ajutorul unui medium celebru, Edward
Kelley.

Din păcate, Dee nu a reușit să deslușească misterele Cărții lui Soyga înainte de a muri. Mai mult,
deși s-a crezut că a dispărut, două copii ale cărții au fost redescoperite în 1994, în Anglia. De
atunci, cercetătorii o studiază intens, dar nu au reușit să îi descopere adevărata semnificație.

3. Cărți misterioase – Codex Rohonczi

Foto: .karfreitagsgrill.at

Un document care s-a dovedit imposibil de tradus este Codex Rohonczi. Manuscrisul este
vechi de câteva sute de ani și a fost descoperit în Ungaria în anii 1700. Codexul are 448 de pagini
și este scris într-o limbă total necunoscută.

Unii cercetători au susținut că ar putea fi vorba de o formă incipientă de maghiară. Alții cred că
volumul este scris într-un dialect hindi. Totuși, studiile au relevat că limba acestei cărți
misterioase nu are niciuna dintre caracteristicile majore ale celor două limbi.

Mai fascinant este că alfabeltul limbii din Codex Rohonczi conține cele mai multe caractere din
lume, după chineză. Volumul are și 87 de ilustrații, de la peisaje până la conflicte militare. Unele
dintre ele folosesc simboluri religioase caracteristice mai multor credințe, precum creștinismul,
hinduismul și islamul.

Au existat mai multe traduceri parțiale ale Codex Rohonczi, fiecare unică în felul ei. Cercetătorii
au susținut, pe rând, că este vorba de un text religios, o istorie a valahilor sau o farsă a unui
faimos falsificator, Samuel Literati Nemes.

4. Rongorongo
Foto: damninteresting.com

Deși nu face parte dintr-o carte propriu-zisă, acest sistem de scriere refuză și acum să se lase
descifrat. Rongorongo este un sistem indescifrabil de pictograme, care își au originea în Insula
Paștelui.

Există puține exemple ale acestei scrieri, printre care câteva sculpturi în piatră și tablete de lemn.
Ele continuă să fie cel mai mare mister neelucidat al lingvisticii. Izolarea în care a trăit civilizația
de pe Insula Paștelui înseamnă că Rongorongo a fost dezvoltat fără influența altor limbi.

Textele Rongorongo sunt scrise alternativ, de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga. Deși
intens studiat, oamenii de știință n-au reușit să traducă vreo propoziție din Rongorongo. Totuși,
ei au reușit să identifice o serie de date calendaristice, dar și informații legate de descendențe
genealogice.

5. Cărți misterioase – Manuscrisul lui Voynich

Foto: theparisreview.org

Manuscrisul lui Voynich este cu siguranță cel mai misterios manuscris din lume. Este o carte
plină de desene şi înscrisuri, care i-a uimit pe toți criptografii care au încercat s-o decodifice.

Se crede că lucrarea a fost realizată în secolul al XV-lea, dar autorul şi limbajul în care a fost
redactată rămân necunoscute. De-a lungul anilor, manuscrisul a fost studiat de o mulţime de
criptografi profesionişti şi amatori, inclusiv de spărgători de coduri americani şi britanici.

Nimeni nu a reuşit, însă, să descifreze ce vrea să spună manuscrisul lui Voynich. În 2009,
cercetătorii de la Universitatea din Arizona au datat hârtia manuscrisului cu Carbon 14,
rezultatele arătând că lucrarea a fost creată între 1404 şi 1438.

Dacă te intrigă manuscrisele misterioase lăsate în urmă de strămoșii noștri, îți va plăcea și:

Oera Linda și misterul Atlantidei: istorie reală, farsă sau biblie nazistă?

O călătorie în centrul Pământului - misterele

Pământului gol
(photos.com)

Sub picioarele noastre, la mii de kilometri în profunzime, se întinde un imens teritoriu pentru a fi
explorat. Pentru geologi este o lume incapabilă de a găzdui viaţă. Totuşi există martori ce au
călătorit, şi legende, ce ne vorbesc de un univers locuit de civilizaţii secrete ce ne spionează din
adâncuri.

Posibil una din teoriile ştiinţifice foarte ciudate, niciodată enunţată, este aceea că planeta noastră
TERRA, este goală pe dinăuntru. În 1692 astronomul britanic EDMUND HALLEY, faimos
pentru prezicerile şi calculele matematice referitoare la întoarcerea cometei ce-i poartă numele, a
fost primul ce a enunţat această ipoteză. Câmpul magnetic terestru reprezenta un interes ştiinţific
principal pentru Halley, fiind un fenomen terestru ce-l fascina. După ani de calcule şi observaţii,
Halley a ajuns la concluzia că unica explicaţie pentru variaţiile periodice pe care le
experimentează câmpul magnetic terestru era că Pământul ar fi o sferă goală, ce conţine altă sferă
mai mică în interiorul său, ce de fiecare dată se adăuga la măsurători cu propriul său câmp
magnetic. Aventurându-se în terenuri mult mai speculative, Halley a sugerat de asemenea că
interiorul planetei noastre putea fi locuit de fiinţe vii, şi iluminat prin fenomene chimice sau
electrostatice.

Curios, această teorie, respinsă de curentul principal al ştiinţei, a fost reluată periodic de diverşi
investigatori, ce adăugau propriile lor păreri pe această temă. Aşa se face ca în secolul al XVIII-
lea, matematicianul elveţian LEONHARD EULER a propus existenţa unui soare interior, în
centrul Pământului gol, o posibilitate punctată la ceva ani după aceea şi de matematicianul Sir
JOHN LESLIE, ale cărui calcule indică faptul că ar exista nu unul, ci doi sori pe care el i-a
botezat PLUTON şi PROSERPINA.

În secolul al-XIX impresarul şi aventurierul JOHN SYMMES reia mărturia Pământului gol.
Principalul său aport a fost credinţa că la ambii poli tereştri există căi de acces, deschideri de
mulţi kilometri în diametru pe unde s-ar fi putut pătrunde în lumea intraterestră. Marele său vis
neîmplinit era să organizeze o expediţie pentru a găsi aceste deschideri. Descoperirea în 1846 a
unui mamut congelat pe gheaţa din Siberia a făcut să dispară din nou credinţa în această teorie.
Autorul MARSHALL GARDNER a sugerat, într-o carte intitulată „Voiaj în interiorul
Pământului”, că unica explicaţie că mamutul a fost bine congelat era că murise recent.
GARDNER gândea că mamuţii sau alte creaturi trăiau încă în interiorul Pământului.

În această perioadă a apărut o nouă teorie despre Pământul gol. Părintele ideii era un curios
personaj, aflat la mijlocul drumului dintre oamenii de ştiinţă şi fanaticii religioşi, ce se chema
CYRUS TEED. El a fost printre primii care au luat în considerare foarte serios posibilitatea
existenţei unei civilizaţii intraterestre de fiinţe umane. Ca şi predecesorii săi credea în existenţa
unui soare central ce ilumina această lume interioară, adăugând însă o specificaţie: soarele lui
TEED era jumătate luminos, jumătate obscur, permiţând alternanţa dintre zi şi noapte. În final
TEED şi-a schimbat numele în KORESH şi a înfiinţat o sectă cu mulţi adepţi.

O altă extravagantă teorie a marcat Germania celui de al III -lea Reich, unde se spune şi se crede
nu numai că Pământul este gol, dar şi că noi trăim în realitate în interiorul lui. Într-un celebru
experiment, doctorul HEINZ FISCHER a îndreptat o cameră telescopică spre cer cu intenţia de a
face o fotografie flotei britanice, care ar fi navigat în interiorul suprafeţei convexe a Pământului
gol, pentru ca el credea că Pământul este de fapt concav. Evident că nu a avut succes, dar din
acest moment a rămas stabilită o solidă legătură între teoria Pământului gol şi nazişti, cu curioase
istorii despre farfurii zburătoare create de inginerii nemţi cât şi despre bazele subterane de la
Polul Sud.

Azi ştiinţa consideră oficial teoria Pământului gol ca o curiozitate a timpurilor trecute.
Fotografiile luate din spaţiu nu demonstrează nimic ce ar putea să semene cu faimoasele
deschideri de la poli, iar geologia modernă indică faptul că Pământul este un corp solid. Cu toate
că pe internet circulă anumite legende pe această temă, cum ar fi o faimoasă fotografie de la
NASA ce prezintă o imensă deschizătură, gaură, la Polul Nord, prezentată drept o intrare în
Pământul gol, se pare că această fotografie este un colaj de instantanee luate în decurs de 24 de
ore cu presupunerea că toate secţiunile au fost văzute ziua. Această gaură neagră, deschizătură,
corespunde în realitate cu zona cercului arctic, ce se află în perpetuă obscuritate în timpul lunilor
de iarnă.

În orice caz, ideea unui Pământ gol continuă să captiveze imaginaţia populară, în mare parte şi
datorită lui JULES VERNE cu a sa celebră „Călătorie spre centrul Pământului”, în care se
expune posibilitatea existenţei unor fiinţe vii în profunzimile Pământului. Oamenii de ştiinţă
subestimează posibilitatea că viaţa poate prospera în interiorul Pământului, fără lumină solară ce
aduce energie, deşi recente descoperiri au făcut să se readucă în prim plan această idee. În
diverse grote din lume s-au găsit bacterii mâncătoare de rocă şi ecosisteme întregi, ce trăiesc de
milioane de ani separate de suprafaţă terestră. Toate acestea au redeschis speranţa de a se găsi
viaţă nu numai în interiorul Pământului, dar şi pe alte planete cum ar fi Marte. Unii din meteoriţii
marţieni găsiţi în Antarctica, sugerează că bacteriile ar putea supravieţui fără probleme în
subsolul Planetei Roşii. Dar acestea nu sunt ultimele surprize, date ştiinţei despre Pământul gol,
deoarece recente descoperiri pot indica că vechii visători enunţaţi, ce au afirmat această teorie nu
par să se fi înşelat.

Un pământ gol ar fi fără îndoială o mare descoperire a ştiinţei, însă ce captivează în realitate
imaginaţia populară este posibilitatea de a proba aceste teritorii virgine cu fiinţe şi civilizaţii
exotice. Romancieri ca Jules Verne, C.W.Leadbeater, Raymond Barnard, sau Nicholas Roerich
au reluat în scrierile lor această temă. Nicholas Roerich vorbeşte în scrierile sale de oraşe
pierdute sub pământ ce sunt locuite de iniţiaţi, ce conduc destinele lumii. Tradiţiile ezoterice de
pe cele cinci continente includ în legendele lor existenţa oraşelor pierdute sub pământ, unde
iniţiaţi cu o incredibilă înţelepciune şi putere se ocupă cu destinele lumii noastre. Aceste tradiţii
vorbesc de asemenea de existenţa unor galerii de sute sau mii de kilometri lungime, ce se
interconectează în diverse părţi ale lumii, făcute de o civilizaţie ocultă. Antropologii au
recunoscut că aceste tradiţii sunt o credinţă practic universală, ce se vede în întredeschiderile sau
crăpăturile geografice din Yucatan, în lanţul muntos Himalaya, în Mato Grosso, şi Orientul
Mijlociu. Au fost mulţi aventurieri ce au vrut să descopere aceste amplasamente. Hitler a finanţat
două expediţii în Himalaya, unde dorea să găsească intrarea în oraşul Agartha, cu dorinţa de a
găsi noi aliaţi pentru planurile sale de ocupare de noi teritorii. Anumite legende antice, originare
din Asia Centrală, povestesc că sub scoaţa pământului ar exista două regate, Agartha şi
Shamballah. Legenda spune că Agartha este regatul binelui iar Shamballah cel al răului. Hitler
era convins că în Tibet exista o poartă păzită de „lamas” ce conducea în regatul Agartha. Aceasta
nu era o idee ce-i venise aiurea în minte, ci doar pentru că în urmă cu un secol, în Europa
circulau acest tip de istorii.

În anul 1885 marchizul Alejandro Saint-Yves d’Alvedre, a primit vizita a doua personaje
misterioase ce spuneau că proveneau din Agartha şi erau reprezentanţii guvernului mondial,
dezvăluindu-i toate detaliile despre această civilizaţie subterană, organizarea sa politică şi
socială. Bunul marchiz a adunat toate datele spuse de aceşti doi vizitatori într-o carte de peste
două sute de pagini. Imediat ce cartea a văzut lumina tiparului, el s-a căit, ordonând ca toate
cărţile să fie arse, deoarece aceste secrete pot produce mai mult rău decât bine umanităţii. Cu
toate că anumite volume au fost obţinute de „lamas” tibetani, în final acestea au căzut în mâna
nemţilor. La începutul secolului XX, voiajori occidentali au povestit cum că „lamas” şi acei
locuitori din subteran le-au vorbit de tunele interminabile ce se întindeau pe mii şi mii de
kilometri sub pământ, pentru a ajunge într-un regat fabulos, locuit de rasa de înţelepţi ce trăiau în
spatele lumii din timpuri îndepărtate.

Continentul American are de asemenea propria sa civilizaţie intraterestră ce a dat naştere la

diverse expediţii. Se cheamă Paititi în Peru, Omagua în Venezuela şi Manoa în Guayana. Oraşe
de piatră legendare au fost căutate obsesiv timp de secole de către aventurieri. Exploratorul
portughez Francisco Raposo, afirma în 1753 că a dat peste un oraş de piatră monumental
înconjurat de porţi de mari dimensiuni în zona de nord-est a statului Bahia. În 1925 colonelul
britanic Percy Fawecett s-a îmbarcat într-o expediţie de redescoperire a oraşului lui Raposo,
expediţie din care nu s-a mai întors.

În vremuri mai recente Eric von Daniken a scris în peştera Tayos, ce se află la frontiera dintre
Peru şi Ecuador, că există sute de kilometri de galerii neexplorate unde se găseşte o autentică
bibliotecă dăltuită cu bucăţi de aur şi piatră ce adună cunoştinţele unei civilizaţii necunoscute.
Toate acestea ne indică de asemenea că sub picioarele noaste există un univers ce ar putea să ne
ofere multe surprize.

Multe din întrebările şi curiozităţile noastre sunt cunoscute, fiind poate secrete bine păzite de
anumite structuri. Oricum ar fi, poate că în viitor vor apărea mai multe informaţii despre acest
Pământ, cu civilizaţiile lui evoluate ce ne urmăresc din umbră, dar pentru moment ne confruntăm
cu o mare enigmă ce nu ne este dezvăluită.
Jurnalele pierdute ale lui Nikola Tesla
 noiembrie 28, 2016
 0 comments
 Posted in CuriozitatiMistere
 14

o
o
o

Nikola Tesla a fost, fara nici o indoiala, cel mai mare geniu al secolului XX. Stilul nostru de
viata de astazi, tehnologia pe care o luam “de-a gata”, toate sunt posibile datorita acestui
incredibil om, originar din Europa.
Cu toate acestea, in ciuda tuturor contributiilor sale in domeniul stiintei, numele sau este foarte
putin cunoscut si amintit in afara domeniilor de electronica si fizica. De fapt, lui Thomas Edison
i se atribuie, in mod gresit, in manualele scolare, inventii care au fost gandite, dezvoltate si
brevetate de catre Tesla.

Majoritatea cercetatorilor recunosc faptul ca anonimatul lui Tesla este cauzat, in parte, de
modalitatile sale excentrice si de afirmatiile sale fantastice, din anii de declin ai vietii sale, de a
comunica cu alte planete si cu razele mortale. In prezent, este cunoscut faptul ca multe dintre
aceste inventii fantastice ale lui Tesla sunt, din punct de vedere stiintific, corecte si functionale.
Doar ca omenirii i-a luat ceva timp sa asimileze ideile uimitoare ale acestui om genial, care a
murit in 1943.

Este cunoscut faptul ca Tesla a intampinat probleme financiare de-a lungul anilor sai de
maturitate. Din acest motiv, Tesla a fost nevoit sa se mute de mai multe ori atunci cand nu-si mai
permitea sa stea in locatiile respective. Hotelul Waldorf Astoria din New York a fost resedinta
lui Tesla timp de douazeci de ani, dar a fost nevoit sa se mute, in 1920, cand nu si-a mai permis
sa stea in acel loc. Tesla s-a mutat apoi la Hotelul St. Regis dar, din cauza lipsei sprijinului
financiar, a fost din nou nevoit sa paraseasca locul.

Fiind nevoit sa se mute dintr-un hotel intr-altul, el a lasat lazi cu documente in locurile de unde
era nevoit sa plece, drept garantie pentru datoriile pe care le avea. Aceste lazi, care au fost
cautate cu ardoare dupa moartea lui Tesla, au devenit cheia descifrarii misterului referitor la
adevarata identitate a lui Nikola Tesla, dar si a incredibilei sale vieti secrete.

Cand Tesla a incetat din viata, la data de 7 ianuarie 1943, la varsta de 86 de ani, reprezentantii
Biroului de Proprietati Straine, la cererea Biroului Federal de Investigatii, s-au deplasat la hoteul
New Yorker si au confiscat toate bunurile lui Tesla.
Doua camioane incarcate cu documente, mobilier si artefacte au fost trimise la Compania de
Inmagazinare si Depozitare din Manhattan si puse sub sechestru.

Aceasta incarcatura s-a adaugat altor aproape treizeci de butoaie si pachete care erau depozitate
inca din 1930, intreaga incarcatura fiind pusa sub sechestru la ordinul Biroului de Proprietati
Straine.

Un demers destul de ciudat, avand in vedere ca Tesla era cetatean american cu drepturi depline.

Documentele uitate ale lui Nikola Tesla

Dupa moartea lui Tesla, guvernul Statelor Unite a intreprins actiunile necesare pentru a gasi cat
mai repede toate documentele, lucrarile, insemnarile si cercetarile omului de stiinta, inainte ca
acestea sa fie gasite de fortele straine.

Nepotul lui Tesla, Sava Kosanovic, a declarat ca, inainte de sosirea reprezentantilor Biroului
Proprietatii Americane, altcineva cotrobaise, in mod cert, printre lucrurile lui Tesla, sustragand o
cantitate necunoscuta de note personale si documente.

Celor de la Biroul Federal de Investigatii li se adusese deja la cunostinta faptul ca Serviciile

Federale de Informatii (agentia de informatii externe a Germaniei) au extras, in mod miserios, un
numar considerabil de lucrari de cercetare ale lui Tesla, cu cativa ani inainte de moartea acestuia.
Se crede ca aceasta cantitate impresionanta de materiale a contribuit la dezvoltarea farfuriei
zburatoare naziste. Statele Unite voiau sa se asigure ca acest lucru nu avea sa se mai repete.

Orice lucru care ar fi avut cea mai mica legatura cu marele savant a fost confiscat rapid si
“ratacit” printre retelele secrete americane ale perioadei premergatoare celui de-al Doilea Razboi
Mondial. Totusi, peste o duzina de cutii care contineau bunurile personale ale lui Tesla, lasate la
hoteluri precum Waldorf Astoria, Governor Clinton Hotel si St. Regis fuseserea deja vandute,
pentru a plati facturile restante ale lui Tesla.

Cele mai multe dintre aceste cutii, dar si secretele pe care le tainuiau, nu au fost gasite niciodata.
In 1976, patru cutii cu documente, care nu se remarcau prin nimic deosebit, au fost scoase la
licitatie la casa de licitatii a anui anume Michael P. Bornes.
Despre acest Bornes nu se cunosc foarte multe lucruri, cu exceptia faptului ca era librar in
Manhattan. Aceasta actiune de licitatie a avut loc in Newark, New Jersey, cutiile si continutul
acestora fiind adjudecate lui Dale Alfrey pentru douazeci si cinci de dolari.

Alfrey a cumparat cutiile sub impulsul unui capriciu, desi nu avea nici cea mai vaga idee despre
continutul lor. Analizandu-le ulterior, a fost surprins sa gaseasca ceea ce pareau a fi documente
de laborator si note personale ale lui Nikola Tesla. O parte dintre documentele si lucrarile
pierdute ale lui Tesla erau, inca o data, scoase la lumina.

Cu toate acestea, din ignoranta, acestea erau pe cale sa se piarda din nou. In anul 1976, numele
Nikola Tesla nu era foarte bine cunoscut. Asadar, Alfred nici macar nu realiza importanta acelor
documente al caror proprietar devenise.

Parcurgand cantitatea impresionanta de documente si lucrari, Alfred a crezut, initial, ca

descoperise insemnarile unui scriitor de literatura stiintifico-fantastica. Ceea ce citea i se parea,
pur si simplu, atat de uluitor, incat parea imposibil ca vreuna dintre acele informatii sa fie
adevarata.
Manifestand prea putin interes fata de ceea ce cumparase, Alfrey a depozitat cutiile in subsolul
casei sale, propunandu-si sa le analizeze continutul mai tarziu, cand avea mai mult timp. Au
trecut nici mai mult nici mai putin de 20 de ani pana ca Alfrey sa-si faca din nou timp sa
deschida ciudatele cutii. Din pacate insa, timpul nu fusese atat de prietenos cu pretioasele
materiale continute in cutii.

Mucegaiul deteriorase serios lucrarile si documentele, iar cerneala se stersese ca rezultat al

neglijarii si depozitarii, timp de atatia ani, in subsolul umed. Alfrey era acum determinat sa nu
lase acest material sa dispara pentru totdeauna; asadar, a inceput o munca laborioasa, incercand
sa transcrie informatiile inainte de a fi prea tarziu.

Cu toate acestea, fara sa-si dea seama, Alfrey era prins in lecturarea acelor remarcabile
documente. Notitele lui Tesla socheaza prin dezvaluirile pe care le ofera despre viata secreta a
omului de stiinta. O viata care, pana in momentul respectiv, nu fusese niciodata mentionata de
Tesla sau transpusa, de catre biografi, in subiectul unui documentar, dupa moartea acestuia.

Aceste jurnale pierdute au dezvaluit faptul ca, in anul 1889, in timp ce se afla in Colorado
Springs, Tesla a interceptat semnale de la fiinte extraterestre care controlau in secret omenirea.
Aceste creaturi pregateau treptat oamenii pentru cucerirea si dominatia finala, utilizand un
program care existase inca de la crearea omenirii, dar care incepea sa se dezvolte datorita
progreselor stiintifice considerabile.

Tesla a scris despre anii in care a intreprins cercetari cu scopul de a interpreta ciudatele semnale
radio, dar si despre incercarile sale de a instiinta Guvernul si armata cu privire la cele
descoperite, dar scrisorile sale au ramas, se pare, fara raspuns.

Tesla a purtat discutii confidentiale cu multi dintre binefacatorii sai, printre care colonelul John
Jacob Astor, proprietarul hotelului Waldorf Astoria. Acesti binefacatori l-au ascultat pe Tesla si
au finantat, in secret, ceea ce avea sa fie inceputul primului razboi al omenirii pentru recastigarea
controlului asupra propriului destin. O lupta al carei motor a fost nimeni altul decat Nikola Tesla.

Desi aceste informatii par absolut incredibile, Tesla a facut, in cadrul unor interviuri acordate
anumitor ziare si reviste, unele aluzii referitoare la situatia dificila in care se afla.

Este foarte posibil ca Tesla sa fi dezvoltat acest subiect intr-un articol intitulat “Vorbind cu
planetele”, din saptamanalul “Colliers” (Martie, 1901):

“Pe cand imi imbunatateam aparatele pentru producerea unor activitati electrice intense, imi
perfectionam si mijloacele de observare a unor rezultate cat de cat relevante. Unul dintre cele
mai interesante rezultate si, totodata, un rezultat de o importanta practica extraordinara, a fost
dezvoltarea anumitor inventii, dispozitive si mecanisme care puteau indica, de la o distanta de
cateva mile, o furtuna care se apropia, directia si viteza acesteia, precum si distanta pe care o
parcurgea.
Concentrat fiind pe lucrul la acest proiect, am descoperit, pentru prima data, acele efecte
misterioase care mi-au starnit un interes atat de viu si neobisnuit. Imi perfectionasem aparatul
despre care am vorbit pana acum in laboratorul meu situat in Muntii Colorado.

Puteam simti pulsul lumii, observand fiecare modificare electrica care se ivea pe o raza de 1100
de mile. Nu voi putea uita niciodata primele senzatii si trairi care m-au incercat atunci cand am
realizat ca observasem ceva ce putea avea consecinte uriase pentru omenire.

Ma simteam ca si când as fi participat la nasterea unei noi stiinte sau la descoperirea unui mare
adevar. Primele mele observatii m-au inspaimantat, in adevaratul sens al cuvantului, intrucat
contineau ceva misterios, ca sa nu spun supranatural, iar eu eram singur în laboratorul meu,
noaptea; dar, la vremea aceea, ideea ca aceste perturbari erau semnale inteligent controlate nu
imi domina inca mintea.

Schimbarile pe care le observam aveau loc periodic si cu o sugestie atat de exacta a numarului si
ordinii, incat încât nu le puteam asemana cu nici o cauza cunoscuta de mine. Imi erau cunoscute,
desigur, perturbarile electrice produse de soare, Aurora Borealis si curentii pamantului si eram
cat se poate de sigur ca aceste variatii nu se datorau niciuneia dintre aceste cauze.

Natura experimentelor mele excludea posibilitatea ca aceste modificari sa fie produse de

tulburari atmosferice, asa cum unii oameni s-au grabit sa afirme si sa sustina. Dupa un timp, m-a
strafulgerat gandul ca perturbarile pe care le observasem s-ar putea datora unui control inteligent.
Desi nu am putut, la momentul respectiv, sa le descifrez sensul, imi era imposibil sa ma gandesc
ca acestea aparusera pur si simplu accidental.

Am din ce in ce mai mult sentimentul ca fusesem primul care a auzit salutarile adresate de catre
o planeta altei planete. In spatele acestor semnale electrice exista un scop bine definit.”
In anul 1937, de ziua sa de nastere, Tesla a anuntat urmatoarele:
“De-a lungul anilor, am dedicat o mare parte din timpul meu perfectionarii unui nou aparat, mic
si compact, cu ajutorul caruia energia in cantitati considerabile poate fi acum emisa in spatiul
interstelar, la orice distanta, fara nici cea mai mica dispersie.” (New York Times, duminica, 11
iulie 1937, pagina 6).

Tesla nu a dezvaluit niciodata detaliile tehnice ale transmitatorului imbunatatit, el a anuntat, in

1937, o noua formula, conform careia:

“Energia cinetica si potentiala a unui corp este rezultatul miscarii si este determinata de produsul
masei sale si de patratul vitezei sale. Daca masa se reduce, si energia este redusa in acceasi
proportie. In cazul in care masa e redusă la zero, si energia va fi, de asemenea, zero pentru orice
viteza finita.” (New York Sun, duminica, 12 iulie 1937, pagina 6).

De ce s-a scris atat de putin despre convingerea lui Tesla ca interceptase semnale radio
extraterestre?

Poate ca adevarul a fost tinut secret.

Barbatii in negru fac o vizita

Pana in vara anului 1997, Alfrey terminase de citit intregul continut al celor patru cutii si era
pregatit sa inceapa sa scaneze documentele si sa le stocheze pe dischete de calculator. Alfrey a
fost mai mult decat surprins de faptul ca volumul mare de notite si jurnale nu continea desene
sau schite. Nu a trecut mult pana cand Alfrey a descoperit ca Tesla detesta sa-si ilustreze ideile,
intrucat propriile sale schite mentale erau tot ceea ce avea nevoie pentru a-si construi inventiile.

Alfrey a observat, de asemenea, ca jurnalele lui Tesla erau, pe alocuri, incomplete. Existau
numeroase lacune constand in zile, luni si chiar ani. Alfrey a presupus ca altundeva mai puteau
exista si alte jurnale, ascunse fie de catre guvern sau ascunse, din ingoranta, in antrepozite si
mansarde parasite.

Din cauza acestor lacune, Alfrey a inceput sa faca cercetari pe internet, in speranta ca alte
persoane ar putea fi in posesia unor informatii suplimentare cu privire la sectiunile lipsa.
Cercetarile sale au atras, desigur, atentia celor care manifestau acelasi interes fata de jurnalele
pierdute. Cineva care dorea ca jurnalele sa ramana pierdute pentru totdeauna.

In septembrie 1997, Alfred era acasa, continuandu-si cercetarile, in timp ce sotia si copiii sai se
aflau in Manhattan. Din cate isi amintește Alfrey, a sunat telefonul, iar apelantul s-a recomandat
ca fiind Jay Kowski, o persoana interesata de Tesla si de documentele pe care Alfrey le
descoperise.

Alfrey a vorbit cu acesta doar pentru cateva minute, pana cand, brusc, apelul s-a intrerupt. Nu a
trecut mult si s-a auzit soneria de la usa din fata, isi aminteste el.

“Cand m-am dus la usa din fata sa raspund, am gasit-o deja deschisa, iar trei oameni stateau in
foaier.”
Inainte ca Alfrey sa poata spune ceva, omul care era cel mai aproape de el i s-a adresat pe
numele mic.

“Usa era deschisa, John. Sper ca nu te deranjeaza ca am intrat!”

Cei trei barbati erau imbracati la fel, mai exact in costume de birou de culoare neagra, camasi
albe si cravate negre.

“Aratau, pur si simplu, ca niste antreprenori de pompe funebre”, a spus Alfrey.

Cu toate acestea, Alfrey nu putea spune cu exactitate daca acesti oameni erau antreprenori de
pompe funebre sau daca venisera, pur si simplu, pentru a purta o discutie prietenoasa. Omul care
i-a vorbit la inceput lui Alfrey a continuat sa i se adreseze acestuia pe numele mic:

“Imi vorbea de parca ma cunostea personal, sau cam asa ceva. Insa nu-i mai vazusem niciodata
pe acesti oameni. Imi era frica sa nu fie criminali. Acesti trei oameni emanau un aer amenintator
pe care nu-l mai simtisem inainte si pe care nu l-am mai simtit nici dupa aceea.”

Ceilalti doi barbati au ramas langa usa si nu au intrat deloc in discutie. Dar privirile lor au fost
atintite asupra lui Alfrey pe durata intregii discutii.

“Din cate am inteles, niste cutii si documente vechi s-ar afla in posesia dumneavoastra”, a spus
primul barbat. “Am fi extrem de interesati sa le cumparam.”

“Ei bine, nu sunt de vanzare”, a raspuns Alfrey. “Dar de unde stiti despre existenta lor?”

Primul barbat spuse, chicotind: “Stim destule despre tine si despre acele documente. Acestea nu
iti apartin, dar, cu toate acestea, suntem dispusi sa te platim pentru eforturile pe care le-ai depus.
Oricum, tie nu-ti sunt de nici un folos si, mai mult decat atat, ai putea fi in mare pericol pentru ca
le detii.”

In acel moment, Alfrey realizase ca barbatii nu il rugau sa vanda cutiile, ci le revendicau. Si-a dat
seama ca voiau sa faca afaceri, lucru care l-a inspaimantat.

Primul barbat s-a apropiat usor de Alfrey, vorbindu-i, intentionat, pe o tonalitate joasa. Barbatul
enunta fiecare cuvant cu o atentie deosebita, pentru a se asigura ca Alfrey il intelege perfect.

“Nu are rost sa te impotrivesti”, spuse barbatul. “Vom lua cutiile indiferent ce vei face. Nu ne
poti opri. Da-ne ceea ce vrem; ar fi mult mai usor atat pentru tine, cat si pentru familia ta. Au fost
cazuri in care au disparut oameni, chiar si pentru lucruri mai minore decat acesta. Nu as vrea ca
asa ceva sa ti se intample tie, sotiei tale sau copiilor tai.”

Omul statea acum chiar in fata lui Alfrey, fixandu-l cu o privire intunecata si rece. O privire care,
din cate se pare, avea o putere hipnotica asupra lui Alfrey, intrucat acesta era inmarmurit, aflat in
imposibilitatea de a mai spune ceva.
Brusc, toti cei trei barbati ciudati s-au intors la unison si au iesit pe usa din fata. Nu au mai spus
nimic altceva; nu mai era nevoie. Alfrey le-a inteles foarte clar mesajul. Daca voia ca siguranta si
viata sa nu-i fie periclitate, trebuia sa renunte la cutii.

Parca aiba iesit dintr-o transa, Alfrey realizase ce tocmai se intamplase si s-a grabit spre usa,
pentru a-i confrunta pe cei trei barbati. Insa acestia se facusera nevazuti. Pe alee nu se vedea nici
o masina, iar strada era complet pustie.

De fapt, intregul cartier era linistit… neobisnuit de linistit. Pana si pasarile amutisera. Era ca si
cum lumea se oprise pentru o clipa, apoi totul a continuat ca si cum nimic nu se intamplase.

Alfrey s-a intors in graba in casa si a incuiat usile. Apoi a intrat in biroul sau, unde tinea cutiile si
calculatorul. Camera era situata in partea din spate a casei si nu avea nici o intrare separata din
exterior. O astfel de intrare nu era nici macar necesara, intrucat toate cele patru cutii,
documentele din interiorul acestora si dischetele pentru calculator disparusera.

In mod clar, rolul celor trei barbati era acela de a-i distrage atentia lui Alfrey, in timp ce altcineva
a intrat incet in casa si a rascolit prin birou, sustragand tot ceea ce i-a apartinut lui Nikola Tesla si
tot ceea ce avea legatura cu acesta. Printre toate acestea, carti si articole din reviste, pe care
Alfrey le colectionase pe toata durata cercetarii desfasurate asupra acestui subiect.

Mai rau decat atat, nu numai ca lipseau documentele, dar hard disk-ul computerului sau fusese
complet sters. Tot ceea ce continea hard-ul, inclusiv documente care nu aveau nici cea mai mica
legatura Tesla, fusese distrus.

Toate dovezile si datele pe care le avea despre Tesla si ale sale jurnale pierdute disparusera acum
pentru totdeauna. Timp de luni de zile, Alfrey a refuzat sa vorbeasca despre infricosatorul
incident. Nu povestise nimanui cele intamplate, nici macar sotiei sale. Era ca si cum se afla intr-o
stare de soc mental care ii intuneca mintea in mod constant.

Treptat, a inceput sa isi revina in simtiri si sa-si aminteasca detaliile acelei zile. Si-a amintit ca
cei trei barbati, care erau imbracati exact la fel, aveau aproape aceeasi inaltime si toti aveau parul
tuns foarte scurt, cu suvite lungi si ciudate care le acopereau fruntile.

Pielea lor era bronzata, dar nu natural, de parca foloseau o lotiune autobronzanta care confera
pielii o nuanta maro inchis. Pe langa aceste particularitati, barbatii pareau normali. Alfrey nici
macar nu se gandea ca acestia putea fi altceva decat ceea ce pareau. Mai tarziu insa, cand a
povestit cele intamplate, cineva a facut legatura cu Barbatii in Negru.

Alfrey nu auzise niciodata de Barbatii in Negru. Auzise de film, dar nu a facut legatura cu
barbatii care il vizitase. Dupa ce a facut unele investigatii si dupa ce a citit mai multe carti de
John Keel si Commander X, Alfrey era convins ca barbatii care il vizitase erau nimeni altii decat
Barbatii in Negru.

Aici ia sfarsit povestea ciudata a lui Dale Alfrey. Ramasese fara rezultatele cercetarilor sale
despre Nikola Tesla. Totul ii fusese luat. Din fericire, datorita timpului dedicat parcurgerii
documentelor si lucrarilor lui Tesla, a retinut o cantitate considerabila de informatii din
continutul acestora.

Alfrey se intreaba daca acele cutii pe care le detinea au fost ultimele dintre lucrurile disparute ale
lui Nikola Tesla. Sau exista posibilitatea ca alte bunuri ale marelui om de stiinta sa existe inca
uitate pe undeva, asteptand sa fie redescoperite?

Ce credea Tesla?

Articole de ziare din perioada mortii lui Tesla relateaza ca exista posibilitatea ca peste o duzina
de cutii mari, continand documentele si notitele lui Tesla sa nu fi fost niciodata gasite de guvern.
Acestea ar putea fi inca uitate, pe acolo, pe undeva, asteptand ca un om norocos sa redescopere
secretele pierdute pe care le ascund.

Se pot face doar speculatii cu privire la continutul altor cutii uitate cu documente si lucruri
personale. In interiorul acelor cutii s-ar putea gasi, spre exemplu, informatiile lipsa privind lupta
secreta a lui Tesla impotriva guvernului, dar si vastele sale cunostinte despre formele de viata
extraterestre.

Documentele si lucrarile gasite de catre Dale Alfrey au dezvaluit o latura a lui Tesla necunoscuta
publicului. Din cate se pare, Tesla a dedicat ani buni din viata si activitatea sa incercarii de a
traduce semnalele misterioase pe care le-a auzit pentru prima data în 1899.

Principala interpretare pe care a dat-o acestor semnale a fost aceea ca fiinte de pe alta planeta,
“Martieni”, asa cum erau denumite intr-un limbal colocvial, se aflau, in secret, pe planeta
noastra. Timp de secole, aceste creaturi se infiltrasera in randul omenirii. Mai mult, controlau
evenimentele si oamenii, cu scopul de a conduce omenirea pe un drum al dezvoltarii evolutive si,
cel mai important, erau responsabile de existenta speciei umane pe planeta.

De asemenea, Tesla a descoperit ca temperatura medie prezenta o crestere continua, fenomen

cunoscut astazi sub denumirea de incalzire globala. Tesla considera ca fenomenul era cauzat atat
de conditii naturale, cat si de interferentele dintre actiunile omenesti si cele extraterestre.

Avand in minte aceste lucruri, putem, intr-un final, sa intelegem motivele comportamentului
excentric al lui Tesla din ultimii ani ai vietii sale. Tesla devenise obsedat de crearea unor
dispozitive care sa puna capat razboiului si care sa se alature omenirii ca niste dusmani comuni ai
fiintelor extraterestre. Vorbea adesea despre “Razele Mortii” si despre “Torpile fara aripi”, care
puteau zbura prin aer fara ajutorul elicelor sau al motoarelor, probabil una dintre cele mai vechi
mentiuni referitoare la farfuriile zburatoare.

Printre prioritatile lui Tesla se numara, de asemenea, si punerea la punct a unor metode de creare
a energiei libere din alte surse in afara de combustibili lemnosi sau fosili. Tesla a fost, fara doar
si poate, primul care a constientizat consecintele grave care ne-ar fi putut astepta in cazul in care
efectul de sera ar fi avut loc.
Din pacate, tentativele lui Tesla de a dezvolta omenirea cu ajutorul acestei noi tehnologii nu au
fost incurajate, ci au fost luate in deradere si batjocura. Scrisorile cu privire la temerile sale, pe
care le trimisese prietenilor sai din cadrul guvernului, au fost ignorate.
Este foarte probabil ca Tesla sa fi avut sentimentul ca stia cel mai mare secret din lume privind
soarta omenirii, insa nimanui nu-i pasa.

► Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al

omenirii (XIII)

de profesor yoga Dan Bozaru

<< continuare de aici

<< aici partea I
... XVII XVIII XIX XX XXI XXII XXIII XXIV

Reptilienii draconieni nu sunt din dimensiunea fizică (3D), dar ei

acţionează cu precădere la acest nivel, provocând mult rău fiinţelor
umane şi altor rase de fiinţe care trăiesc aici, prin absorbţia fluxurilor de
energie inferioară (ce provin mai ales din stimularea emoţiilor negative,
cum ar fi panica, frica, stresul etc.) de care au nevoie pentru
supravieţuire. Ce se va petrece însă cu ei odată cu ridicarea frecvenţei de vibraţie la nivelul
întregii planete? Logic, membrii acestei rase de reptilieni (şi, în general vorbind, toate fiinţele
care acţionează în mod malefic) nu vor mai putea avea suport în sistemul nostru solar, în lumea
fizică, deoarece toate planetele au intrat deja în sectorul galactic (centura fotonică) al fluxurilor
energetice elevate care provin din centrul galaxiei şi care se amplifică tot mai mult, pe măsură ce
ne apropiem de luna decembrie 2012. Această elevare a frecvenţei de vibraţie va face practic
imposibilă existenţa sub o formă sau alta a reptilienilor draconieni în dimensiunea fizică din
această parte a universului.
O posibilitate ar fi ca ei să se „refugieze” într-o altă dimensiune, însă dimensiunile a patra şi a
cincea (4D şi 5D) sunt deja „securizate”. Alex Collier vorbeşte despre această „protecție”,
relatând un incident (informaţia a fost primită de la andromedani) petrecut cu mai mulţi ani în
urmă: un grup de fiinţe din rasa „micilor cenuşii” (aşa-numiţii Greys), care este subordonată încă
reptilienilor draconieni şi conlucrează cu aceştia în planurile lor malefice, a încercat să „evadeze”
într-o dimensiune superioară cu o navă imensă ce măsura aproximativ 35 de kilometri în
lungime. Ei au fost efectiv prinşi sau blocaţi între dimensiuni, într-o manieră asemănătoare în
care sufletele inferioare sunt blocate după moartea trupului într-un fel de „bardo” (sau lume
intermediară), adică într-o zonă interdimensională cenuşie şi pustie, fiind lipsite pentru lungi
perioade de timp de înţelegere sau de putinţa de a accede în planurile superioare ale Creaţiei.
Prin urmare, aceasta nu pare a fi o posibilitate viabilă pentru reptilieni, care totuşi trebuie să-şi
găsească un „refugiu”, deoarece curând ei nu vor mai putea suporta vibraţia din ce în ce mai
elevată a energiei în acest sector galactic. De altfel, aceasta va constitui principala cauză pentru
victoria definitivă a umanităţii împotriva reptilienilor şi totodată sursa care va deconspira
acţiunile satanice ale „Iluminaţilor” împotriva omenirii.

Reptilienii draconieni ştiau că se va ajunge la acest prag dificil de depăşit. Tehnologia avansată
pe care ei o deţin le-a permis totuşi să aibă acces la anumite informaţii din continuumul temporal
şi, de asemenea, să călătorească interdimensional. Astfel, ei au pus la punct un plan prin care să
împiedice cu orice preţ ascensiunea spirituală a omenirii, blocând evoluţia ei la nivelul fizic
(3D). Dacă planul reuşea, „elita” satanică a masoneriei ar fi dobândit controlul deplin asupra
oamenilor şi a planetei. În acest fel ne putem explica lupta acerbă care se duce în prezent între
facţiunile pozitive (umane şi extraterestre) şi reptilienii care sunt ajutaţi de anumite entităţi
subtile demoniace şi satanice, precum şi rezistenţa îndârjită pe care cabala criminală masonică o
manifestă faţă de transformările care sunt iminente pe Pământ. Reptilienii încă mai speră că,
printr-o abilă manipulare a populaţiei şi prin folosirea unor mijloace de constrângere în masă,
cum ar fi anumite instalaţii de înaltă tehnologie (HAARP, sistemele de influenţare a realităţilor
dimensionale (de exemplu cele accesate prin proiectul Montauk)), ori chiar prin ameninţarea cu
un război nuclear devastator, vor reuşi să împiedice transformarea spirituală a planetei şi a
întregii omeniri, direcţionând-o pe o linie temporală
inferioară din planul fizic (3D).
Totuşi, draconienii şi implicit cabala criminală a
masonilor de pe planeta noastră au luat de asemenea în
considerare posibilitatea eşecului, astfel încât ei au dorit
să creeze anumite realităţi dimensionale paralele, ca
alternative viabile pentru a putea „evada” în siguranţă din
dimensiunea fizică. În acest scop, încă din 1943 ei au
creat – printr-o abilă manipulare a unor facţiuni militare
şi guvernamentale americane – o aşa-numită „buclă
temporală” cu un ciclu de 20 de ani, al cărei început se
regăseşte în celebrul „experiment Philadelphia”. Ideea de bază a acestei acţiuni (prin iniţierea
unui „proiect negru” ultrasecret de călătorie în timp, ce avea să devină cunoscut în perioada
modernă ca Proiectul Montauk) a fost aceea de a bloca umanitatea într-o stare recurentă a
existenţei, ce ar fi putut fi folosită de reptilieni în propriul lor avantaj. Implicaţiile şi ramificaţiile
acestui subiect sunt uimitoare şi foarte complexe, dar spaţiul nu ne permite acum să tratăm în
detaliu această problemă. Totuşi, putem spune că evoluţia evenimentelor a „deraiat” cumva de la
planul iniţiat de reptilieni, astfel încât ei au fost nevoiţi să abandoneze proiectul iniţial, care a
eşuat. Această „deraiere” are la bază mai mulţi factori, dintre care cel al intervenţiei divine
spontane pare să fi avut un rol determinant (în această idee, putem lua în considerare emisia
neprevăzută şi foarte puternică a fluxurilor energetice cu o înaltă frecvenţă de vibraţie care a fost
proiectată din centrul galaxiei în urmă cu mai bine de 20 de ani). În plus, acţiunile integrate ale
mai multor civilizaţii extratrestre benefice sunt şi ele importante, contribuind la rezolvarea cu
succes a situaţiei foarte complexe din acest sector
galactic, în limitele respectării legilor divine universale.

Acţiunile reptilienilor în anii ’40 s-au bazat într-o

oarecare măsură şi pe anumite experimente foarte
speciale ale unor societăţi secrete germane din acea
vreme, dintre care organizaţia ocultă Vril a avut un rol
predominant. Se pare că în preajma anului 1931 membrii
principali ai acestei organizaţii, asistaţi şi de o civilizaţie
extraterestră din sistemul Aldebaran au „creat” un fel de
realitate paralelă printr-o serie de experimente
extraordinare, care în mare parte au rămas învăluite în
mister chiar şi până în ziua de azi (deşi unele indicii, chiar de natură fizică, au fost găsite în unele
locuri din Germania).
Societatea secretă Vril a fost intim legată de cea anterioară ei, numită societatea secretă Thule.
Membrii iniţiaţi din cele două organizaţii secrete au depus eforturi intense pentru a dezvolta o
aşa-numită „ştiinţa alternativă” faţă de cea modernă (care este de sorginte materialistă). Aceasta
a condus implicit la dezvoltarea unor „tehnologii alternative”, care în loc să se bazeze pe
principiile clasice ale fizicii şi biologiei, au avut ca fundament realizările extraordinare ale vechii
civilizaţii atlante, care îmbinau cunoaşterea ştiinţifică şi tehnologia cu cunoaşterea spirituală.
Acele realizări erau mult superioare noţiunilor mecanicii, care din nefericire încă mai constituie
„infrastructura” ştiinţei moderne. Ţelul societăţii Vril a devenit deci redescoperirea sursei
universale a energiei libere (a energiei de punct zero) şi crearea tehnologiei care să permită
folosirea ei pe scară largă, ceea ce ar fi dus la o transformare radicală a întregii omeniri, la toate
nivelele existenţei.
Unul dintre membrii marcanţi ai Societăţii Thule, fizicianul W.O. Schumann de la Universitatea
Tehnică din Munchen, spunea că în creaţia manifestată se pot detecta totdeauna două principii
fundamentale, care determină evenimentele în lume: binele şi răul, creaţia şi distrugerea etc.
Membrii societăţii Vril au preluat şi dezvoltat ideile societăţii Thule, considerând că tot ceea ce
avea legătură cu distrugerea şi răul era de natură satanică şi tot ceea ce era frumos şi creator era
de natură divină. Prin urmare, extrapolând la nivel tehnologic, ei au arătat că tot ceea ce se baza
pe explozie sau combustie internă aparţinea primei categorii, în timp ce tehnologia bazată pe
forţa cosmică divină (Vril sau Prana), care este fundamentală şi nelimitată, reprezenta zorii noii
ere a spiritualităţii pe întreaga planetă.
Liderul organizaţiei secrete Vril a fost excepţionalul medium Maria Orsic (sau Maria
Orschitsch), care între anii 1922 şi 1945 a condus grupul principal feminin al societăţii (Vril
Gesellschaft), format din cinci femei: Maria, Traute, Sigrun, Gudrun şi Heike. O caracteristică a
acelui grup era că cele cinci femei (cu excepţia lui Gudrun pentru o anumită perioadă de timp)
purtau părul foarte lung, aproape până la călcâie, în opoziţie cu „moda” zilei care impunea freza
scurtă. Credinţa lor era că părul lung pe care îl aveau juca rolul important al unei „antene”
cosmice, care le ajuta să realizeze mai uşor contactul telepatic cu fiinţele extraterestre din
sistemul Aldebaran din Constelaţia Taurului, aflat la o
distanţă de 68 de ani-lumină de Pământ.
Maria Orsic s-a născut la Viena, tatăl ei fiind un imigrant
din Zagreb (Croaţia), iar mama de origine austriacă. Ea a
aderat încă de la o vârstă fragedă la mişcarea naţională
din Germania acelor timpuri, iar în 1919 s-a mutat la
Munchen, unde locuia prietenul ei care mai apoi i-a
devenit logodnic. Nu se ştie dacă ei s-au căsătorit sau nu,
deoarece ambii au dispărut subit în anul 1945. Datorită
calităţilor ei excepţionale de medium, Maria a fost pusă
repede în legătură cu membrii societăţii secrete Thule şi
curând după aceea ea şi-a creat propriul ei cerc împreună
cu Traute A. şi alţi prieteni din Munchen, formând aşa-
numita Alldeutsche Gesellschaft für Metaphysik , care a
fost primul nume oficial al societăţii Vril. Pentru
identificare, membrii organizaţiei ( Vrilerinnen ) purtau
un disc, pe care erau reprezentate chipurile a două dintre cele cinci femei mediumi: Maria şi
Sigrun.
În decembrie 1919 s-a organizat o întâlnire secretă între membrii marcanţi ai celor trei societăţi
principale ezoterice care activau atunci pe teritoriul Germaniei (Thule, Soarele Negru -
organizaţie care iniţial a purtat numele DHvSS (Die Herren Vom Schwarten Stein), adică
Stăpânii Pietrei Negre) şi Vril) - într-o cabană din apropierea localităţii Berchtesgaden. Cu acea
ocazie Maria Orsic a arătat celor prezenţi transcrierile unor mesaje telepatice pe care ea le
primise într-un limbaj secret al vechilor Cavaleri Templieri germani, ce îi era complet
necunoscut. Mesajul respectiv conţinea date tehnice foarte importante şi detaliate despre
construcţia unei nave intergalactice, care i-au fost transmise de fiinţe extraterestre ale unei
civilizaţii din sistemul Aldebaran. Detalii sintetice despre fundamentele societăţii Vril, despre
această întâlnire secretă (care de altfel a condus în acelaşi an (1919) la fuziunea celor trei
societăţi secrete principale din Germania), precum şi fotografii şi chiar scurte secvenţe din timpul
celebrei întâlniri pot fi vizionate aici:

Maria Orsic a prezentat două seturi de transcrieri ale mesajelor primite în timpul stărilor de
transă: primul era cel în limbajul secret al Templierilor, iar al doilea set de mesaje era scris într-
un limbaj inteligibil, despre care ea a sugerat că ar putea fi o limbă antică orientală. În scurt timp
s-a dovedit că acest al doilea set de informaţii transmise pe cale telepatică era în limba
sumeriană. Mesajul a fost tradus cu ajutorul misterioasei femei medium din societatea Vril, care
era cunoscută doar sub numele de Sigrun. Tot ea a ajutat mai apoi la descifrarea imaginilor
mentale percepute de Maria Orsic, ce descriau o navă de zbor de formă circulară.
Datorită situaţiei financiare destul de dificile care a urmat Primului Război Mondial, membrii
celor trei societăţi nu au putut demara imediat proiectul construcţiei navei cosmice interstelare,
dar în schimb au folosit timpul pentru dezvoltarea şi aprofundarea tehnologiei alternative bazată
pe energia liberă. Începând cu 1922, s-a început asamblarea diferitelor părţi ale structurii navei,
care au fost realizate independent în mai multe uzine de pe teritoriul ţării. Fondurile au fost
asigurate integral de membrii societăţilor Vril și Thule. Astfel a demarat era celor mai avansate
aparate de zbor , bazate pe free-energy, care existau la acel moment pe planeta noastră. Iniţial ele
au fost cunoscute ca aparatele Vril „Jagen” (Vânător), dar mai apoi s-a instituit denumirea de
Haunebu. Au existat mai multe tipuri ale acestor tipuri de obiecte zburătoare având calităţi
excepţionale, care erau de fapt nişte „farfurii zburătoare”. Până la capitularea Germaniei naziste
în cel de Al Doilea Război Mondial, au fost construite şapte tipuri Haunebu. Deşi Vril Haunebu
7 era uriaş, părerea unanimă este că Haunebu 3 a fost cel mai performant dintre modele, chiar
dacă avea dimensiuni mai mici. Un clip video edificator, care surprinde imagini şi fotografii
reale ale acestor nave excepţionale, precum şi scheme ale proiectelor de construcţie a lor poate fi
vizionat aici:

Într-o şedinţă de contact mediumic la care au fost prezenți și unii membri marcanți ai societății
Thule, Maria Orsic a intermediat spontan contactul cu reprezentanţii civilizaţiei extraterestre din
sistemul Aldebaran de la care primise instrucţiunile tehnice pentru construcţia navei interstelare.
Numele acelei civilizaţii extraterestre era Sumi; membrii ei aparţin unei rase umanoide, care
colonizase pentru un timp scurt planeta noastră în urmă cu aproximativ 500 000 de ani. În
conformitate cu informațiile transmise în timpul contactului mediumic, ruinele antice din Larsa,
Shurrupak şi Nippur din Iraq au fost construite de către ei. Supravieţuitorii Potopului au devenit
mai apoi primii arieni şi în acest fel s-a realizat rezonanţa cu membrii societăţilor germane din
acea vreme, care aveau la bază rudimente ale ideilor și concepțiilor acelor culturi antice.
Reprezentanţii societăţii Thule care se aflau în acele momente în cameră s-au arătat sceptici în
legătură cu revelaţiile Mariei Orsic, manifestându-şi neîncrederea şi solicitând dovezi
suplimentare chiar în timp ce aceasta se afla în transă. Atunci mediumul a început să aştearnă pe
hârtie anumite semne ciudate şi caractere nemaivăzute, care mai apoi au fost identificate ca
aparţinând vechii scrieri sumeriene, care a fost precursoarea și sursa culturii babiloniene de mai
târziu.
Ufologul Wendelle Stevens, fost colonel în cadrul Forţelor
Aeriene americane, a arătat că dorinţa civilizaţiei din sistemul
Aldebaran nu a fost neapărat aceea de a ajuta naziştii să câştige
războiul – idee destul de bizară care a fost vehiculată un
anumit timp în cercurile de neiniţiaţi -, ci mai curând dorinţa
eminamente benefică a acestor fiinţe extratrestre de a rezolva
problema violenţei pe Pământ, pe care aldebaranii au
identificat-o mai ales în existenţa unei diferenţe sensibile de
natură economică între Occident şi Orient. În accepțiunea lor,
această diferenţă alimenta cu regularitate feluritele conflicte şi
violenţe în lume. Astfel, ei au presupus că prin revelarea
tehnologiei energiei libere vor fi create condiţiile dezvoltării
unei noi clase de industrii inovatoare, care să nu mai implice
competiţie sau violență. Din punctul lor de vedere, războaiele
ar fi urmat să ia sfârşit odată pentru totdeauna, iar omenirea ar
fi păşit pe o cale a prosperităţii şi fericirii. Cu toţii ştim însă că
această lume utopică nu s-a materializat şi că, dimpotrivă,
reptilienii – prin intermediul „Iluminaţilor” – au manevrat în
aşa fel destinele omenirii, încât actualmente s-a ajuns în pragul
colapsului general la toate nivelele societăţii.
Cu toate acestea, membrii organizațiilor secrete germane au
îmbrăţişat necondiţionat ideile aldebaranilor, fiind demarate studii intense (conduse iniţial de
către profesorul W.O. Schumann) pentru înţelegerea şi corelarea informaţiilor științifice primite.
Totuşi, feluritele tipuri de forţe şi interese oculte au complotat de aşa manieră, încât chiar şi buna
înţelegere din cadrul acelor organizaţii ezoterice a început să fie zdruncinată.
Poate tocmai din această cauză activitatea Mariei Orsic şi a celorlalte femei medium din
societatea Vril a rămas învăluită într-un relativ mister pe anumite perioade de timp între 1925 şi
1941. În anul 1943, Maria şi Sigrun au luat parte la o întrunire secretă în staţiunea Kolberg, al
cărei ţel principal a fost discutarea aşa-numitului „proiect Aldebaran”. Mediumurile feminine din
societatea Vril primiseră până atunci informaţii detaliate despre planetele locuite din jurul stelei
Aldebaran şi ele doreau să realizeze călătoria cosmică spre acea destinaţie cu ajutorul tipului de
navă ce fusese construită după planurile primite. Mai apoi, proiectul a fost discutat pe data de 22
ianuarie 1944 într-o întâlnire la care au participat Hitler, Himmler, fizicianul W. O. Schumann și
un reprezentant al societăţii Vril.
La întâlnirea respectivă s-a decis ca o navă Haunebu 7 să fie trimisă spre Aldebaran prin ceea ce
oamenii de ştiinţă vizionari ar numi „subspaţiu” (adică o dimensiune în care nu se aplică legile şi
constanta vitezei luminii). Un prim test a fost făcut spre sfârşitul anului 1944, dar sursele afirmă
că el a fost aproape un dezastru pentru că, la revenire, nava arăta ca şi cum ar fi zburat timp de
100 de ani, având învelişul exterior afectat. Cu toate acestea, este necesar să menţionăm că
testele respective au reprezentat „faţa vizibilă a monezii” care i-a fost prezentată lui Hitler.
Iniţial, în anii ’30, membrii societăţii Thule au dorit să sprijine mişcarea celui de al Treilea
Reich, dar după ce accentele magalomanice şi chiar demente ale lui Hitler au devenit
incontrolabile la acesta, membrii societăţilor Thule şi Vril au abordat un plan secret, care a
dublat varianta oficială a „proiectului Aldebaran”, ce a fost în mod deliberat mereu „întârziată”
sau prezentată cu „erori”. De altfel, lipsa Mariei Orsic de la întâlnirile importante cu Hitler,
precum şi a altor membri marcanţi ai acestor societăţi şi chiar unele disensiuni care au apărut
între aceştia demonstrează că partea esenţială a lucrurilor fusese deja tăinuită şi că doar un
nucleu foarte restrâns şi secret de personaje din înalta societate iniţiatică germană mai avea acces
la adevăratele realizări ale „proiectului Aldebaran”.

Maria Orsic a dispărut în anul 1945. Pe data de 11 martie 1945 membrii principali ai societăţii
Vril au primit un document intern, care era de fapt o scrisoare din partea ei. Ultimele cuvinte din
scrisoare au fost: „nimeni [nu trebuie] să mai rămână aici”. Este foarte probabil că a existat de
asemenea un set secret de instrucţiuni, care nu a fost niciodată aflat de alte persoane, fiind
destinat doar acelor membri, deoarece după aceea nimeni nu a mai auzit nimic despre Maria sau
despre ceilalţi membri ai societăţii Vril. Cel mai probabil ei au plecat spre Aldebaran, ori s-au
îndreptat spre Antarctica pentru a fonda aşa-numitul Neuschwabenland. Majoritatea opiniilor
sunt însă în favoarea călătoriei spre Aldebaran, deoarece aceasta a fost intens mediatizată de
anumite informaţii cu caracter științifico-ezoteric ce au fost vehiculate de-a lungul timpului în
legătură cu crearea unei dimensiuni paralele, care să ajute la deplasarea spre acea zonă a
cosmosului. Lucrurile au fost însă complicate de interferenţa reptilienilor draconieni care au
intrat astfel „pe fir”, împiedicând multe dintre proiectele grandioase şi luminoase ale societăţii
Vril, pe care aceasta ar fi vrut să le facă cunoscute omenirii. Mai mult decât atât, în interiorul
organizaţiei au apărut anumite tensiuni între unii membri, datorită intereselor şi agendelor care
au devenit astfel diferite. Unitatea fusese spartă (cel mai probabil prin imixtiunea persuasivă a
reptilienilor în rândurile societăţii) şi astfel au apărut facţiunile diferite în cadrul ei. Mai mult
decât atât, în anul 1936 Hitler şi membrii importanţi ai Statului Major al Celui de al Treilea
Reich au avut o întâlnire cu reprezentanții unei civilizaţii extraterestre benefice, care şi-au oferit
sprijinul şi asistența astfel încât să nu existe război sau conflict; în cele din urmă aceştia au fost
refuzaţi, cam în acelaşi mod în care americanii i-au refuzat pe siriusieni şi pleiadieni peste
aproximativ 20 de ani, încheind în schimb „contracte planetare” dezastruoase cu micii cenuşii, la
presiunea „elitei” satanice masonice.

Chiar dacă atunci au fost create anumite „breşe” dimensionale şi aşa-zise „realităţi paralele” (cu
alte cuvinte, linii temporale paralele cu a noastră - care este principală - din care ele au fost
derivate), în prezent, sub presiunea evenimentelor ciclice care se petrec şi care au o dimensiune
galactică, toate aceste realităţi secundare paralele au tendinţa să „implodeze” (adică să se
„resoarbă”) în linia temporală originală din care au apărut, adică în realitatea temporală
principală pe care omenirea o trăieşte în prezent. Cu alte cuvinte, tot ceea ce se va petrece va
avea tot mai mult tendinţa să se restrângă şi să se focalizeze spre un domeniu precis de
evenimente, pe măsură ce ne apropiem de anumite zone spaţio-temporale. Un prim astfel de
„portal” sau zonă temporală a fost indicat în luna decembrie a acestui an (2012). Cu cât ne
apropiem mai mult de această dată, cu atât mai mult evenimentele vor tinde să devină „mai
precise”, adică ele vor avea tendinţa să capete o predictibilitate mai mare, deoarece fluxul
energiilor va deveni din ce în ce mai stabil şi predominant într-o anumită direcţie, impunând
astfel aproape cu precizie natura transformărilor viitoare. Cu toate acestea, vor exista anumite
hiatusuri sau zone de interferenţă în care umanitatea va trebui să aleagă într-un fel sau altul,
însă chiar şi acolo va exista un grad mare de probabilitate ce va indica drumul ascendent pe care
omenirea va intra.
Datorită contracţiei timpului şi a naturii complexe a evenimentelor, acestea se vor succeda într-
un ritm foarte accelerat odată ce va exista elementul declanşator (care cel mai probabil va
implica manifestarea Evenimentului menţionat de insider-ul Cobra). Astfel, unul dintre semnele
sau indiciile pentru a şti când anume va avea loc „implozia” dimensiunilor temporale secundare
în una singură principală (cea pe care o trăim noi în prezent) va fi suprapunerea colapsurilor
câmpurilor magnetice planetare din sistemul nostru solar. Acela va fi probabil „momentul zero”
al translaţiei sau prima treaptă a ascensiunii spirituale a umanităţii şi a întregii planete spre
dimensiunea a patra şi mai apoi spre a cincea.

► Problema intervenţiei extraterestre în

contextul actual al omenirii (XIV)

de profesor yoga Dan Bozaru

<< continuare de aici

<< aici partea I
... XVII XVIII XIX XX XXI XXII XXIII XXIV

Pământul este monitorizat, mai ales în această perioadă

foarte specială a evoluţiei sale, de sute şi chiar mii de
civilizaţii extraterestre avansate, care urmăresc cu
diferite grade de interes evoluţia evenimentelor şi mai
ales particularităţile transformărilor care au loc în
prezent. Din informaţiile pe care le deţinem, procesele
complexe care implică planeta noastră în această
perioadă reprezintă o premieră la nivel universal.
Ineditul acestei perioade nu se referă propriu-zis la translaţia spre o frecvenţă superioară de
vibraţie a conştiinţei fiinţelor; în funcţie de ciclurile cosmice care reprezintă un fel de „ceas
galactic”, civilizaţiile din galaxia noastră (precum şi din oricare dintre cele peste 100 de miliarde
de alte galaxii ce există în universul fizic observabil, după aprecierile astrofizicienilor
contemporani) trec cu regularitate prin transformări specifice care implică evoluţia sau involuţia
lor. Direcţia imprimată în aceste transformări este în funcţie mai ales de particularităţile
energetice ale proceselor cosmice care au loc în acele perioade, precum şi de o serie întreagă de
variabile „locale” ale civilizaţiilor respective. Ceea ce este însă caracteristic şi inedit în acest colţ
al universului fizic, în care se află sistemul nostru solar şi planeta noastră (Terra), e faptul că
ascensiunea în frecvenţa de vibraţie a conştiinţei oamenilor se va realiza pentru prima dată fără
ca aceştia se renunţe la vehiculul lor fizic. Cu alte cuvinte, o parte dintre fiinţele umane care vor
ajunge în această etapă de desfăşurare a evenimentelor viitoare vor translata la o frecvenţă de
vibraţie superioară a conştiinţei lor, fără ca pentru aceasta să-şi părăsească trupul. Desigur,
translaţia va implica de asemenea şi o modificare a frecvenţei de vibraţie specifică a materiei
fizice din care este alcătuit corpul fizic, dar ceea ce este important de menţionat e că ascensiunea
într-o dimensiune superioară de manifestare nu se va face prin renunţarea la structura grosieră a
fiinţei, adică la trup. Acelaşi aspect este implicit valabil şi în cazul planetei însăşi (Pământul),
care va translata odată cu fiinţele de la suprafaţa ei fără a se distruge în dimensiunea ei fizică
(3D).
Prin urmare, procesul eminamente spiritual care implică ascensiunea conştiinţei fiinţelor umane
la o frecvenţă de vibraţie superioară fără ca acestea să-şi părăsească vehiculul fizic (trupul) – cu
alte cuvinte, fără ca ele să moară – este o etapă foarte importantă de evoluţie în acest colţ al
Macrocosmosului şi, deoarece el reprezintă o premieră absolută, este urmărit cu maxim interes
de mii de civilizaţii şi alte entităţi şi fiinţe celeste din Creaţie. Multe dintre aceste civilizaţii şi
fiinţe celeste îşi aduc în mod activ contribuţia la realizarea acestui proces de translaţie a
conştiinţei şi tocmai de aceea afirmăm că, în conformitate cu informaţiile care există, în prezent
Pământul este asistat de câteva sute de astfel de civilizaţii extraterestre benefice, la care se
adăugă multitudinea de alte fiinţe şi ierarhii celeste care acţionează eficient în vederea realizării
cu succes a ascensiunii spirituale a omenirii.
Procesul este însă foarte complex şi implică nenumărate
variabile; tocmai datorită ineditului acestei „experienţe”
cosmice în premieră, lupta este foarte strânsă, întrucât
forţele malefice (concretizate în anumite civilizaţii
extraterestre negativ orientate – cum ar fi reptilienii
draconieni şi sub-rasele lor din diferite alte zone ale
galaxiei -, precum şi în anumite entităţi demoniace şi
satanice din tărâmurile subtile infernale ale manifestării)
nu doresc deloc realizarea cu succes a translaţiei omenirii
la o frecvenţă superioară de vibraţie a conştiinţei.
Aceasta ar atrage după sine – prin puterea exemplului şi
a experienţei dobândite – repetarea ei în multe alte zone
ale universului fizic, slăbind şi chiar eliminând complet influenţa negativă a acelor civilizaţii
malefice cel puţin în unele sectoare din galaxia noastră (şi din alte galaxii). Aşa se explică
rezistența extraordinară şi opoziţia îndârjită cu care reptilienii draconieni - dar de asemenea şi
alte civilizaţii cu „agende” şi interese locale tenebroase -, ajutaţi de „elita” satanică a masonilor
de pe Pământ, se străduiesc prin toate mijloacele pe care le mai au la îndemână să amâne sau
chiar să facă să eşueze complet procesul ascensiunii şi evoluţiei rasei umane de pe Terra.

Această veritabilă luptă galactică între bine şi rău, în care este implicat Pământul, a atras
numeroase civilizaţii extraterestre benefice care ne asistă şi ne ajută pentru a reuşi translaţia cu
deplin succes. În general vorbind, civilizaţiile ET benefice sunt organizate în Confederaţii
Galactice uriaşe, ce respectă anumite principii şi legi cosmice armonioase, stabilite de comun
acord şi reunite în ceea ce s-ar putea numi „codul lor de conduită galactică”. Civilizaţiile care
intră în componenţa acestor confederaţii provin din dimensiuni diferite, însă cele mai multe
dintre ele există în dimensiunile superioare 4D, 5D sau chiar 6D. Există însă şi civilizaţii din 3D
(planul fizic) care au ajuns la un înalt nivel de dezvoltare a tehnologiei şi care de asemenea sunt
orientate benefic, care sunt admise în Confederaţiile Galactice şi care sunt membre ale acestora.
În general vorbind, fiecare dintre aceste Confederaţii sunt coordonate de câte un aşa-zis consiliu
de lumină, care de fapt este un consiliu director format din câţiva reprezentanţi ai principalelor
civilizaţii (de obicei cele mai avansate, atât din punct de vedere tehnologic, cât şi spiritual) ce fac
parte din respectiva organizaţie galactică. Întrucât intenţiile şi planurile acestor Confederaţii
Galactice sunt totdeauna eminamente benefice, există mereu un consens în acţiunile lor, care
vizează ajutorul acordat civilizaţiilor din diferite colţuri ale universului (în principal în interiorul
galaxiei noastre), dar cu toate acestea fiecare membru (civilizaţie) al acestor Confederaţii
Galactice este liber să participe sau nu la acţiunile care sunt propuse.
După cum am arătat deja, planeta noastră ocupă un loc special în atenţia acestor organizaţii
galactice a civilizaţiilor benefice avansate. Aceasta face ca „activitatea” din spaţiul cosmic din
jurul Pământului şi a Lunii să fie în prezent extrem de intensă, implicând la modul real milioane
de nave cosmice şi alte structuri şi baze uriaşe extraterestre, plasate în special pe Lună, dar de
asemenea şi pe mulţi dintre ceilalţi sateliţi naturali ai planetelor din sistemul nostru solar, ori
chiar pe unele dintre planetele înseşi, cum ar fi Marte, Mercur sau Pluto. De pildă, dovezi
extraordinare ale unor construcţii şi baze extraterestre pe Lună pot fi văzute în documentarul
video intitulat Celestial, despre care am mai amintit în unul din articolele anterioare, produs şi
realizat de expertul ufolog Jose Escamilla. Un scurt interviu luat de ThirdPhaseOfMoon prezintă
în sinteza uimitoarele dovezi pe care ufologul le-a colectat chiar din rândul unor fotografii
secrete ale NASA (în culori). De pildă, pe DVDul original se vor putea urmări imaginile
succesive, la interval de 8 luni, ale unei construcţii gigantice de 16 kilometri lungime şi 8
kilometri înălţime, care a fost ridicată pe Lună în unul dintre craterele ei. Nicio tehnologie de pe
Pământ nu ar fi în stare să realizeze o asemenea construcţie, nu doar la aceste dimensiuni
colosale, dar cu atât mai puţin în spaţiul cosmic ori pe un corp celest cum este Luna. Clipul video
poate fi urmărit aici:

Pe de altă parte, pentru a îndepărta nesfârşitele suspiciuni penibile ale unor minţi chinuite, care şi
în prezent se mai îndoiesc de realitatea zborurilor efectuate de om pe Lună (programul Apollo),
sugerăm doar unul dintr-o serie de clipuri edificatoare ce ar putea arunca o lumină destul de
elocventă supra aceea ce s-a petrecut în 1969, la aselenizarea lui Apollo 11 şi ce anume a văzut
Neil Armstrong acolo (imaginile video prezintă discuţia de pe canalul securizat de la Houston):

La toate acestea se pot adăuga foarte multe alte declaraţii în timp real ale piloţilor de avioane şi
ale astronauţilor care au observat nave extraterestre în atmosfera Pământului, ori în spaţiul
cosmic, din care o sinteză reuşită o indicăm aici (sugerăm vizionarea acestui clip video începând
cu momentul 00.40 min, pentru a evita unele reclame mai puţin inspirate):

Majoritatea activităţii civilizaţiilor extraterestre benefice este în legătură cu pregătirea translaţiei

ce va avea loc la nivelul planetei noastre, a omenirii şi a întregului nostru sistem solar, odată cu
ascensiunea nivelului general de vibraţie a conştiinţei sub impactul extraordinar al fluxurilor
energetice ce provin din centrul galaxiei. În ultimii ani, unele Confederaţii Galactice şi civilizaţii
ET benefice au dorit declanşarea efectivă a planului generic numit Primul Contact, în care
omenirea urma să ia cunoştinţă la nivel mondial de existenţa civilizaţiilor ET, de navele acestora,
angrenând totodată primele legături şi contacte cu fiinţele extraterestre.
Cel mai cunoscut şi tulburător astfel de plan al civilizaţiilor ET a fost revelat de Stanley A.
Fulham şi a constituit poate cea mai remarcabilă atenţionare din timpurile moderne pentru
conştiinţa oamenilor în ceea ce priveşte prezența şi
acţiunile civilizaţiilor ET benefice.
Stan Fulham a fost ofiţer în rândul Forţelor Aeriene din
Canada şi a activat de asemenea în cadrul serviciului
NORAD din armata americană, unde a avut ocazia să
analizeze multe cazuri de apariţii OZN, mai ales cele
încadrate în categoria observaţiilor radar. El s-a
pensionat în anul 1971 cu gradul de căpitan. Cartea lui
(Challenges of Change), care în prezent a ajuns la cea de a patra ediţie, reprezintă o sinteză a
dialogurilor sale purtate timp de 12 ani cu un grup de fiinţe ET foarte evoluate, ce reprezintă un
consiliu de guvernare galactică, numit „Consiliul celor 8”. Dialogurile respective au fost realizate
de Stanley Fulham cu membrii „Consiliului celor 8” prin intermediul mediului psihic foarte
avansat Rik Thurston. Această intermediere a fost necesară în special pentru faptul că membrii
civilizaţiilor care fac parte din acest consiliu galactic există cu predominanță în dimensiunile 4D
şi 5D. În discuţiile pe care le-a purtat şi întrebările pe care el le-a adresat consiliului de fiinţe ET,
Fulham a pus accentul mai ales pe existenţa civilizaţiilor extraterestre care ne observă în prezent
şi care interacţionează cu planeta noastră şi cu locuitorii ei, dorind să afle care sunt acestea, de ce
se află ele aici şi care sunt intenţiile lor adevărate. În completarea acestor subiecte, informaţiile
primite de fostul ofiţer canadian acoperă un spectru larg de alte domenii de interes, cum ar fi
poluarea mediului, unele evenimente catastrofale ce vor avea loc pe Pământ, ameninţările
teroriste, modificările de natură economică şi financiară la nivel mondial, precum şi necesitatea
abordării unei vieţi preponderent spirituale de către oameni. Totuşi, cel mai important aspect care
a fost luat în discuţiile cu aşa-numitul „Consiliu al celor 8” a fost planul de apariţie masivă a
navelor ET (OZN-uri) pe cer în data de 13 octombrie 2010, deasupra New-York-ului şi crearea
în acest fel a premiselor pentru realizarea Primului Contact între civilizaţia actuală a omenirii şi
civilizaţiile extraterestre benefice.
Din nefericire, Stanley Fulham a murit pe 19 decembrie 2010 de cancer la pancreas, întrerupând
astfel seria extraordinară de dezvăluiri în legătură cu acţiunile unora dintre civilizaţiile
extraterestre care se implică în prezent în procesul transformării spirituale a planetei noastre şi a
omenirii. Pentru a ne face o idee pertinentă despre conţinutul remarcabilei sale cărţi şi totodată
despre personalitatea, decența şi fermitatea celui care a fost Stan Fulham, se pot urmări două
clipuri video care prezintă în sinteză o discuţie între acesta şi cel mai important dintre
colaboratorii săi, ufologul american Randy Kitchur:

Partea 1

Partea a 2-a

Aceste clipuri video au fost postate în iunie 2010, dar subiectul a fost mai apoi dezvoltat într-un
memorabil interviu cu o durată de o oră şi jumătate, realizat de cunoscutul ziarist şi redactor
media Alfred Lambremont Webre şi prezentat la Seattle Exopolitics Examiner
(http://exopolitics.blogs.com/files/stanley.a.fulham.mp3).
Fulham începe prin a afirma că în luna ianuarie 2010, „Consiliul celor 8” a luat decizia epocală
de a interveni (în baza unui mandat celest) în cursul evenimentelor care se petrec pe Pământ. În
întâlnirea respectivă la nivel înalt, membrii consiliului ET au hotărât să intervină cu mijloacele
tehnologice foarte avansate pe care le au la dispoziţie pentru a purifica atmosfera planetei noastre
de influenţele extrem de nocive ale noxelor (fizice şi subtile) care s-au acumulat acolo de-a
lungul ultimelor sute de ani şi mai ales în ultimii zeci de ani. Decizia lor a fost justificată în mare
parte de dorinţa de a evita colapsul dramatic al civilizaţiei umane, care ar fi urmat inevitabil în
lipsa unor astfel de intervenţii, aşa cum din nefericire s-a petrecut până acum cu numeroase
civilizaţii din galaxia noastră care au ajuns într-o situaţie asemănătoare. Chiar şi aşa, „Consiliul
celor 8” a luat această decizie numai după ce membrii lui s-au convins că prăbuşirea condiţiilor
de mediu şi a celor climaterice, care ar fi dus la extincţia speciei umane şi a celorlalte specii de
pe planetă, nu poate fi oprită în niciun fel prin intermediul tehnologiei actuale care există pe
Terra. În conformitate cu cele afirmate de Stanley Fulham, acea decizie a Consiliului ET
reprezintă un eveniment extrem de rar în activitatea lor şi a fost justificată în special de faptul că
membrii lui au dorit ca, prin aceasta, să protejeze calităţile unice ale rasei umane de pe planeta
Pământ.
„Consiliul celor 8” constă din reprezentanţii a opt civilizaţii extraterestre foarte avansate din
punct de vedere tehnologic şi spiritual din galaxia noastră; unele dintre aceste civilizaţii sunt de
asemenea reunite în alte organisme galactice, cum ar fi Federaţia Galactică a Luminii sau
Consiliul Andromeda. Cele opt civilizaţii care fac parte din „Consiliul celor 8” sunt din sistemele
solare care se găsesc în Constelaţia Pleiadelor, Orion (facţiunile benefice), Sirius, Văcarul, Alpha
Centauri, Comsuli, Zeta Reticuli şi Pouseti. Totuşi, aşa cum de obicei se petrece în astfel de
transmisii interdimensionale, adeseori apar elemente stranii ori care nu pot fi verificate. De pildă,
o cercetare preliminară ne arată că nu există stelele sau constelaţiile cunoscute sub numele de
Comsuli şi Pouseti, care au fost menţionate ca fiind sistemele planetare de origine pentru două
dintre cele opt civilizaţii ET ce alcătuiesc „Consiliul
celor 8”.
O altă relativă inconsistență a informaţiilor oferite de
către civilizaţiile ET poate fi găsită la pagina 75 a cărţii
lui Fulham (Challenges of Change), unde membrii
consiliului ET afirmă că actualmente pe planeta Marte nu
există o populaţie indigenă, ci că civilizaţia inteligentă
care se află în prezent pe Marte provine din sistemul
Alpha Centauri. Această civilizaţie este unul din membrii
„Consiliului celor 8”, care foloseşte astfel planeta Marte
ca bază cosmică în sistemul nostru solar. Pe de altă parte,
Alfred Lambremont Webre a publicat un studiu care
prezintă dovezile oferite de un fost participant la
Proiectul Pegasus (DARPA), pe nume Andrew D.
Basiago, precum şi alte dovezi din fotografiile luate de rover-ul „Spirit” de cercetare al NASA,
ce dovedesc existenţa unei civilizaţii indigene pe Marte. În acelaşi timp, Fondatorii precizează
(prin intermediul transmisiilor canalizate de mediumul Sal Rachele) că vechea civilizaţie de pe
Marte a fost distrusă şi că planeta este într-adevăr folosită ca bază cosmică de alte civilizaţii.
Aparent, unele informaţii par a fi îndoielnice, dar dacă analizăm mai bine fluxul informaţional şi
corelăm unele date, constatăm că inconsecvențele sunt touși nesemnificative prin raport la
valoarea de ansamblu a predicţiilor şi anunţurilor făcute, ori a celorlalte tipuri de informări pe
care Fulham le-a prezentat în detaliu (de altfel, multe dintre ele se corelează cu elemente care au
fost dezvăluite de alţi insiders sau whistleblowers). În plus, experţii din domeniul vieţii
extraterestre afirmă că celor care se află în contact cu fiinţele ET, cum ar fi Stanley Fulham, li se
oferă în mod intenţionat unele informaţii eronate (de exemplu, cele în legătură cu existenţa vieţii
pe Marte), pentru ca aceştia să fie protejaţi de atacurile forţelor militare sau ale agenţiilor
guvernamentale specializate, care urmăresc ca astfel de detalii să rămână strict secrete. Prin
urmare, aceasta este şi ea o posibilitate pentru a explica aparenta „dezinformare” care există în
mărturiile lui Fulham.
Planul original al „Consiliului celor 8”, stabilit în ianuarie 2010, a fost acela al apariţiei
simultane de OZN-uri uriaşe pe cer deasupra oraşelor importante ale lumii, pe data de 13
octombrie 2010. Ţelul acelor apariţii era de a începe acomodarea maselor de oameni cu prezenţa
extraterestră şi cu decizia civilizațiilor ET benefice de a interveni pentru salvarea planetei şi a
omenirii. Mai apoi, creşterea numărului de apariţii de nave extraterestre (OZN-uri) care aparţin
civilizaţiilor din „Consiliul celor 8” ar fi creat premisele necesare pentru transmiterea primei
cuvântări a unor reprezentanţi pleiadieni ai Consiliului în interiorul Sălii de Conferinţe de la
sediul ONU, în anul 2014. Interesant este faptul că pe 14 octombrie 2010, la o zi după apariţia
OZN-urilor pe cerul New-York-ului aşa după cum prezisese Stanley Fulham, Mazian Othman –
director al Biroului care se ocupă cu problematica extraterestră la ONU - a ţinut o conferinţă de
presă de 28 de minute în cadrul sediului ONU de la New-York, în care a admis că „viaţa
extraterestră este într-adevăr o posibilitate”, remarcând totodată că Naţiunile Unite trebuie să se
pregătească pentru contactul cu reprezentanţii civilizaţiilor ET.
Planul civilizaţiilor ET benefice îşi găseşte fundamentul în faptul că aşa-zisul „Consiliu al celor
8” şi-a asumat rolul de protector al planetei noastre încă de acum aproximativ un milion de ani,
apărând Pământul de invaziile extraterestre prea violente care, dacă ar fi avut cu adevărat loc, ar
fi condus la o exterminare totală a civilizaţiei umane într-un timp extrem de scurt. Situaţia
actuală a determinat însă o intervenţie mult mai elaborată şi un plan direct de acţiune din partea
Consiliului, care are astfel în vedere purificarea atmosferei planetei noastre ce va începe în anul
2015, după adresarea reprezentanţilor extratereştri din Pleiade la ONU, către întreaga omenire, în
anul 2014. Acel prim discurs din partea unor ființe extraterestre, ce va fi transmis de toate
mijloacele media, va urma unui colaps total al sistemului actual (atât politic, cât şi economic şi
financiar) şi instaurarea în perioada 2010-2014 a unui alt mod de gândire şi de existenţă pe
întreaga planetă. Ne aflăm la jumătatea acestui interval şi putem observa că există toate
premisele pentru realizarea cu succes a acestui ţel, chiar dacă multe fiinţe ignorante ori
superficiale continuă să ironizeze sau să nu acorde atenţie multitudinii de aspecte ce indică totuşi
„furtuna” iminentă care se va dezlănţui în curând. Vom comenta într-un articol viitor această
situaţie şi elementele noi care au apărut în ultimele două săptămâni.
Atunci când în 2010 a prezentat informaţiile primite de la „Consiliul celor 8”, Fulham a precizat
de asemenea că perioada tranziţiei care va avea loc între 2010 şi 2014 poate să fie acompaniată
de unele cutremure severe, de colapsul sistemului financiar mondial, precum şi de modificarea
sistemului de guvernare şi a celui politic în general pe întregul glob.
Totuşi, planul extratereştrilor de apariţie masivă pe cerul planetei cu nave uriaşe a suferit destul
de curând o modificare substanţială, în sensul că s-a decis ca OZN-urile să apară doar deasupra
New-York-ului, păstrându-se data iniţială de 13 octombrie 2010. Explicaţia oferită de pleiadienii
din Consiliu este pertinentă: ei sunt foarte buni cunoscători ai psihologiei umane, deoarece au
fost în preajma noastră şi ne-au observat timp de milioane de ani. După întâlnirea din ianuarie
2010 a „Consiliului celor 8”, aceștia au ajuns la concluzia că omenirea nu este totuşi pregătită
pentru o desfăşurare masivă de „forţe” (OZN-uri) deasupra principalelor oraşe ale lumii; aproape
sigur oamenii ar fi interpretat acele apariţii ca pe o acţiune ostilă a extratereştrilor, un preludiu al
unei invazii din spaţiu a Pământului. Tocmai de aceea, Consiliul a hotărât cu 3-4 săptămâni
înainte de data hotărâtă (13 octombrie 2010) ca apariţiile de OZN-uri să se focalizeze pentru
început doar asupra uneia dintre metropole, adică pe cerul New-York-ului. Acest oraş este
recunoscut pentru concepţia limitată a populaţiei sale cosmopolite, care nu doreşte să fie
„copleşită” de apariţii OZN deasupra oraşului. La aceeaşi dată au fost raportate de asemenea
numeroase alte apariţii de OZN-uri în diverse zone ale globului, însă atenţia principală a fost
focalizată asupra New-York-ului, marcând în acest fel începutul „procesului de intervenţie
extraterestră” pe planeta noastră.
Mai apoi, în prima parte a lunii decembrie 2010, cu puţin timp înainte de a muri, Stan Fulham a
transmis un alt pachet de informaţii primit de la „Consiliul celor 8”, în care erau anunţate apariţii
clare de OZN-uri pe cerul Moscovei spre mijlocul lunii ianuarie 2011 şi, după încă o săptămână,
deasupra Londrei. Toate aceste predicţii s-au adeverit întru tocmai. În conformitate cu cele
transmise de către membrii Consiliului, apariţiile de OZN-uri vor creşte ca număr şi durată.
Scopul apariţiilor este acela de a determina în conştiinţa maselor de oameni o acceptare gradată
şi tot mai solidă a sentimentului de încredere în fenomenul extraterestru, astfel încât omenirea să
fie măcar în parte pregătită să accepte Primul Contact până în 2014.
Numărul enorm al martorilor care au observat fenomenele de apariţie ale OZN-urilor pe 13
octombrie 2010 deasupra New-York-ului, în prima săptămână din luna ianuarie 2011 deasupra
Moscovei şi în cea de a doua săptămână din luna ianuarie 2011 deasupra Londrei, precum şi
numeroasele dovezi video provenite de la multe surse independente, care au fost postate pe
internet pentru a putea fi văzute de toţi oamenii, ne arată că informaţiile revelate de Stanley
Fulham au fost perfect adevărate şi certifică astfel o dată în plus existenţa civilizaţiilor ET
benefice care vor să asiste şi chiar să ajute omenirea în această perioadă. Apariţia OZN-urilor
deasupra New-York-ului au fost filmate şi apoi prezentate chiar la CBS NEWS şi ele pot fi
urmărite aici:

O analiză sintetică a imaginilor din clipul de mai sus poate fi citită aici:

Toate datele meteorologice şi alte evidenţe atestă adevărul de necontestat al prezenţei unor OZN-
uri dirijate în mod inteligent în acele momente pe cerul New-York-ului, spulberând explicaţiile
prosteşti şi chiar tâmpe ale autorităţilor, care au susţinut că ceea ce populaţia oraşului a putut
urmări în acea zi pe cer nu era decât evoluţia unor baloane meteorologice.
Poate chiar mai evidente şi spectaculoase sunt unele dintre imaginile OZN-urilor surprinse mai
apoi, în luna ianuarie 2011, pe cerul Moscovei, exact după cum anunţase Stan Fulham. Un clip
video edificator, care conţine explicaţii, desene şi în partea finală chiar detalii ale navei ET
filmată deasupra Moscovei pe 7 ianuarie 2011, poate fi urmărit aici:

De asemenea, un bun articol în limba spaniolă prezintă apariţiile spectaculoase de pe cerul

Moscovei din data de 18 ianuarie 2011, poate fi citit aici (din păcate, clipul video a fost eliminat
de YouTube): http://informe21.com/actualidad/video-espectacular-ovni-moscu-su-presencia-fue-
preanunciada. Un alt articol excelent este cel al lui Lambremont Webre, care confirmă pe deplin
predicţiile lui Fulham şi aruncă în derizoriu criticile adresate lui
(http://www.examiner.com/article/moscow-jan-2011-ufo-wave-is-ongoing-putting-fulham-
prediction-critics-to-shame). Încă un articol amănunţit al lui Webre, cu referinţe clare despre
predicţiile lui Fulham şi despre apariţiile OZN-urilor deasupra Moscovei, poate fi citit la adresa:
http://www.examiner.com/article/january-2011-ufo-wave-over-moscow-is-3rd-independent-
confirmation-of-et-council.
Sinteza acestor elemente a fost foarte bine surprinsă de Randy Kitchur într-o postare pe blogul
personal la adresa:
https://sites.google.com/site/challengesofchange/randy-kitchur-s-evaluation-of-stan-fulham-s-3-
ufo-display-predictions-for-exopolitics-tv.
De altfel, cu doar câteva luni în urmă (pe 25 aprilie 2012), Kitchur a fost intervievat de către o
echipă japoneză de televiziune a TopSpin Creative Corporation, afiliată Fuji TV, în vederea
realizării unui documentar asupra investigării ştiinţifice asupra fenomenului OZN – o iniţiativă
remarcabilă, ce a fost realizată nu la comanda cabalei criminale, ci din perspectiva unor intenţii
novatoare şi din dorinţa sinceră de a prezenta oamenilor realitatea faptică. Interviul luat lui
Randy Kitchur s-a bazat mai ales pe predicţiile lui Stanley Fulham, iar documentarul a fost
prezentat la Fuji TV sub titlul Kiseki Taiken! (Experimentaţi un miracol!), fiind o mostră de
profesionalism şi uluitoare prezentări în legătură cu fenomenul OZN. El durează 50 de minute şi
poate fi urmărit integral aici: http://v.youku.com/v_show/id_XMzkwOTAxNTQw.html.
Procesul intervenţiei extraterestre va determina fără dar şi poate cea mai profundă modificare de
concepţie filosofică în viaţa oamenilor, incomparabilă ca amplitudine şi cuprindere cu orice
altceva în viaţa omenirii până în acest moment. Cel mai mare impact al acestei intervenţii va fi
asupra guvernelor american şi al celui rus, ceea ce va conduce la mult aşteptatul moment al
„Dezvăluirii” (Disclosure), care va sparge odată pentru totdeauna criminala „conspiraţie a
tăcerii” asupra acestui subiect fundamental pentru viitorul umanităţii. Mai apoi, ufologii şi cei
care au fost interesaţi în mod special de acest domeniu îşi vor putea focaliza atenţia în special
asupra înţelegerii şi folosirii excepţionalelor tehnologii pe care civilizaţiile ET benefice le vor
împărtăşi cu bucurie oamenilor.

► Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii (XV)

de profesor yoga Dan Bozaru

<< continuare de aici

<< aici partea I
... XVII XVIII XIX XX XXI XXII XXIII XXIV

Chiar dacă planurile civilizaţiilor ET benefice vizau revelarea acestora în primul rând prin
apariţia navelor imense pe cer şi staţionarea la joasă înălţime pentru lungi perioade de timp,
totuşi anumiţi factori - mai ales de ordin psihologic - au împiedicat realizarea acestui lucru.
Panica maselor de oameni ar fi fost atât de mare, încât tot ce s-ar fi obţinut ar fi fost probabil o
anarhie generală pe Pământ, acompaniată de violenţă şi de lupte între diferitele facţiuni care ar fi
fost manipulate de cabala criminală a masonilor. Având în vedere că populaţia globului este de
aproximativ 7 miliarde de oameni, energiile implicate ar fi fost gigantice şi într-un astfel de
scenariu ar fi fost extrem de dificil să se readucă ordinea în viaţa societăţii. S-ar fi creat astfel
mai mult rău decât bine, iar planul ascensiunii şi translaţiei conştiinţei omenirii la o frecvenţă
superioară de vibraţie ar fi fost mult îngreunat, dacă nu cumva chiar total compromis. Prin
urmare, decizia a fost aceea de a acţiona cu maximă precauţie şi într-o manieră gradată.
La această decizie care a amânat din nou contactul dintre omenire şi civilizaţiile extraterestre a
contribuit foarte mult şi incredibila ocultare a subiectului OZN de către autorităţile militare, care
erau (şi într-o anumită măsură încă mai sunt) subordonate „Iluminaţilor” satanici.
Această teribilă anatemă a „secretului ET”, aruncată peste soarta omenirii, a fost menţinută cu o
tenacitate criminală de către „elita” masonilor în ultimii 70 de ani. Analizând puţinele date din
acea vreme în legătură cu acest subiect, descoperim că la început a existat o mare şansă pentru ca
omenirea să „păşească cu dreptul” în era cosmică a Confederaţiilor Galactice. Chiar dacă micii
cenuşii (Greys) au sosit pe planeta noastră încă din anul 1913 - demarând astfel complicatul plan
impus de reptilieni, ce viza manipularea timpului şi crearea unor dimensiuni paralele ale
realităţii, care să blocheze evoluţia omenirii într-un ciclu repetitiv (ceea ce ar fi condus la
robotizarea şi obedienţa ei totală) - putem spune totuşi că începutul de facto al problemei ET la
scară mondială a fost imediat după explozia primei bombe atomice din timpurile moderne, în
1945.
Reprezentanţii civilizaţiilor ET (în special siriusienii şi pleiadienii) au fost la început destul de
încrezători că autorităţile umane vor răspunde pozitiv solicitării de realizare a contactului cu
rasele extraterestre, ceea ce ar fi creat premisele unei dezvoltări şi evoluţii tehnologice şi
spirituale extraordinare a omenirii. Tocmai de aceea, pentru a nu lăsa timp proliferării
armamentului nuclear şi a tehnologiei de fisiune nucleară, care este profund distructivă şi
dizarmonioasă, în vara anului 1946 extratereştrii benefici au apărut cu navele lor deasupra tuturor
bazelor militare din SUA, iar în unele dintre acestea ei chiar au aterizat. Nici măcar o singură
bază militară nu a fost evitată de acele „vizite”, care nu lăsau loc nici unei îndoieli cu privire la
provenienţa nepământeană a obiectelor aeriene respective. Pe atunci, straniul fenomen al
apariţiei OZN-urilor - care nu putea fi înţeles de autorităţi şi de oameni - nu era încă studiat în
mod organizat în cadrul vreunui proiect; cel de Al Doilea Război Mondial tocmai se sfârşise, iar
naţiunile abia îşi reveneau. Mai apoi, în anul 1947 au avut loc nu mai puţin de 46 000 de rapoarte
şi observaţii OZN, iar navele ET au apărut din nou în toate bazele militare americane, dar de
această dată ele și-au făcut apariția şi deasupra bazelor militare japoneze. Aceasta a determinat
autorităţile americane să demareze proiectul Sign de cercetarea a fenomenului, al cărui director a
fost timp de doi ani Robert Sneider, o persoană care a îmbrăţişat de la început ideea originii
extraterestre a ceea ce oficialii au început să numească farfurii zburătoare. În 1949 acest proiect
a fost însă înlocuit cu proiectul Grudge, care avea misiunea să investigheze fenomenul obiectelor
zburătoare neidentificate (OZN) (http://en.wikipedia.org/wiki/Project_Grudge). Directorul
acestui proiect a fost Edward J. Ruppelt, o remarcabilă personalitate care s-a aflat la originea
celor mai clare dovezi asupra existenţei extratereştrilor, pe care omenirea le-ar putea consulta în
prezent dacă acest lucru nu ar fi supus unui secret teribil de către „elita” satanică a masoneriei.
Din zecile de mii de rapoarte, Ruppelt a selectat un număr de 7000, care au fost considerate
„zdrobitoare” prin veridicitatea lor. Practic vorbind, în fiecare bază militară americană au existat
câţiva ofiţeri superiori (mai ales colonei şi generali) care au putut observa atunci cu claritate
apariţiile navelor extraterestre pe cerul de deasupra bazelor militare pe care ei le conduceau sau
care au fost chiar martori la aterizarea acestor nave în perimetrul bazelor, ori au participat la
recuperarea epavelor OZN-urilor prăbuşite în diferite zone ale SUA. Prin urmare, toate acele
evenimente au fost documentate de persoane foarte competente, a căror probitate nu poate fi
pusă la îndoială. Concluzia se impunea de la sine: oricine ar fi pilotat acele nave, avea o origine
extraterestră. Proiectul Grudge a continuat până în anul 1951, fiind urmat de proiectul de tristă
amintire Blue Book, care a constituit probabil cea mai mare dezinformare a opiniei publice cu
privire la fenomenul OZN.
Totuşi, căpitanul Ruppelt a scris o carte celebră: Raportul asupra Obiectelor Zburătoare
Neidentificate (The Report on Unidentified Flying Objects), în care a specificat în clar toate
comisiile, persoanele, declaraţiile şi evenimentele cele mai semnificative din acea perioadă în
care proiectul Grudge a reuşit să supravieţuiască vigilenței „elitei” masonice, ce începuse deja să
acapareze majoritatea resorturilor de decizie în cadrul guvernului şi al armatei americane. Cu
toate că lucrarea lui Edward Ruppelt constituie o adevărată comoară informaţională în legătură
cu fenomenul OZN, fiind totodată şi o dovadă de necontestat asupra existenţei civilizaţiilor
extraterestre şi a vizitelor pe care acestea le fac pe planeta noastră, totuşi ea nu a fost folosită nici
măcar o singură dată, de către nimeni, ca referinţă şi nici nu a fost citată de vreo personalitate
politică a acelor vremuri. Mai mult decât atât, într-un gest fără precedent care ne aduce aminte de
anumite practici ale Inchiziţiei sau ale fascismului timpuriu, ea a fost efectiv retrasă din absolut
toate librăriile şi punctele de distribuţie, astfel încât în prezent, din informaţiile pe care le avem,
nu mai există niciun exemplar din singura ediţie a acestei cărţi, care a fost publicată vreodată.
Forţele Aeriene Americane au distrus toate copiile cărţii.
Lucrarea lui Ruppelt este cea mai veridică şi documentată cercetare a fenomenului OZN care
există la ora actuală, chiar dacă – printr-o ciudată ironie a sorţii – ea a fost realizată chiar la
începutul „erei OZN-urilor”. Mai ales pentru cei sceptici şi cu probleme de integrare mentală în
realitatea complexă a Creaţiei universale, ea reprezintă mărturia de necontestat că OZN-urile
există şi că reprezentanţii civilizaţiilor ET ne vizitează planeta. Cenzura dramatică şi teroarea
impusă de „Iluminaţi” în legătură cu prezenţa civilizaţiilor extraterestre pe Pământ a făcut ca în
scurt timp acest subiect să fie considerat tabu atât în discuţii, cât şi în cercetare. Poate tocmai de
aceea căpitanul Edward Ruppelt a fost asasinat în anul 1960 la ordinele cabalei criminale de
atunci, versiunea oficială fiind aceea că el a murit de atac de cord la vârsta de 37 de ani.

Dacă negura prezentă în minţile şi conştiinţa oamenilor cu privire la subiectul OZN-urilor şi al

extratereştrilor este în zilele noastre un obstacol foarte serios în calea evoluţiei umanităţii,
împiedicând destul de mult realizarea planurilor de eliminare a controlului impus în lume de
către „Iluminaţi”, nu acelaşi lucru putem spune despre civilizaţiile mult mai vechi, despre care
oamenii de ştiinţă afirmă cu aroganţă că se aflau „la un nivel primitiv de dezvoltare”. Cu toate că
civilizaţia lor a existat acum 5000 de ani, sumerienii cunoşteau în detaliu fiecare dintre planetele
sistemului nostru solar şi ei au lăsat chiar descrieri precise a felului în care se vede, de pildă,
planeta Saturn de deasupra, atunci când ea este survolată de o navă, ceea ce NASA a aflat doar
de câţiva ani, după ce a trimis mai multe sonde pentru cercetarea inelelor acestei planete şi a
sateliţilor ei naturali. De altfel, cei de la NASA ştiau foarte bine că sumerienii cunoşteau aceste
lucruri; o dovadă în plus pentru aceasta este că pe celebra placuță-mesaj a omenirii, trimisă cu
sonda Voyager în anii ’70 în spaţiul cosmic, unele dintre mesaje au fost scrise cu litere
cuneiforme din alfabetul akadian, care în antichitate a reprezentat baza scrierii sumeriene. NASA
ştie mult mai multe lucruri care se petrec în spaţiul cosmic şi pe diverse planete şi sateliţi din
sistemul nostru solar, dar datorită laşităţii şi obedienței pe care o are conducerea ei faţă de
membrii „elitei” masonice ce controlează în mod draconic aceste informaţii, datele respective au
fost mereu tăinuite faţă de publicul larg, care a fost astfel continuu minţit şi indus în eroare.

Sinistra secretizare a subiectului OZN face parte dintr-o muşamalizare aproape la vedere a sa,
urmărind agenda satanică, egoistă şi manipulatoare a Guvernului Ocult Mondial a „Iluminaţilor”.
Din fericire, ne aflăm foarte aroape de momentul îndelung aşteptat al aşa-numitei Dezvăluiri la
nivel mondial a secretului păstrat cu îndârjire de către francmasonerie. Tentative în sensul
realizării acestei remarcabile acţiuni la nivel mondial au mai existat de-a lungul timpului. În
această direcţie este demnă de remarcat activitatea febrilă a doctorului Steven Greer în ultimii 15
ani, care este şi cel ce a impus denumirea de Disclosure. De altfel, aşa după cum am amintit într-
un articol anterior din această serie, la data de 9 mai 2001, dr. Steven Greer a susţinut o
conferinţă pe această temă la Naţional Press Club din Washington DC, în care - alături de multe
alte personalităţi militare şi politice - a prezentat dovezi extraordinare în sprijinul deconspirării
secretului despre ET, pe care cabala criminală a masoneriei continuă să-l păzească cu cea mai
mare străşnicie. Desfăşurarea acelei conferinţe poate fi urmărită în sinteză aici:

În ciuda succesului neîndoielnic al conferinţei respective, influenţa şi cenzura „Iluminaţilor”

asupra autorităţilor guvernamentale şi mai ales asupra mass-media a făcut ca acel eveniment
deosebit - ce ar fi putut deveni repede un mare succes mondial – să nu fie în realitate absolut
deloc mediatizat. Astfel, totul a fost practic „şters cu buretele” prin mașinațiunile cabalei
criminale a masonilor, lăsând în continuare omenirea în somnul lung al ignoranţei şi al suferinţei.
Mai aproape de zilele noastre a avut loc o altă remarcabilă conferinţă pe aceeaşi temă, a
dezvăluirii secretului despre existenţa civilizaţiilor extraterestre care ne vizitează planeta.
Aceasta a avut loc pe 27 septembrie 2010 în aceeaşi sală din Wahington DC. Conferinţa poate fi
urmărită aici:

Pentru a sprijini şi mai mult acţiunea esenţială a Dezvăluirii ce trebuie să aibă loc la nivel
mondial, ufologul şi regizorul Jose Escamilla a realizat un film considerat, pe bună dreptate,
poate cea mai elocventă, mai documentată şi mai bine prezentată dovadă despre existenţa OZN-
urilor şi a extratereştrilor. Filmul se numeşte UFO – The Greatest Story Ever Denied, durează o
oră şi treizeci şi cinci de minute şi, practic vorbind, constituie piatra de temelie pentru dovezile
necesare în vederea realizării proiectului Disclosure. El poate fi urmărit aici:

Într-o sinteză admirabil realizată, producţia cuprinde toate aspectele acestui subiect, începând din
zorii observaţiilor OZN (anii ’50) şi până în zilele noastre, cu implicarea unor înalţi ofiţeri în
retragere, care au avut acces la cel mai înalt nivel al informaţiei secretizate, cu fragmente video şi
fotografii zdrobitoare prin veridicitatea lor şi cu prezentarea multor incidente OZN ori a unor
aspecte foarte interesante, care sunt necunoscute publicului larg.
Astfel, între minutele 20:00 şi 24:40 poate fi urmărit celebrul incident al „bastonului” cosmic
lansat de NASA în spaţiu, la o înălţime de aproximativ 500 de km deasupra Pământului, într-o
misiune eşuată a navetei Columbia. Cu acea ocazie au putut fi înregistrate, inclusiv cu camere ce
filmau în domeniul ultraviolet, zeci de nave OZN în jurul „bastonului” metalic de aproximativ 12
km lungime. Prin compararea dimensiunilor s-a ajuns la concluzia că majoritatea navelor ET
aveau diametrul cuprins între 2 şi 3 km. Mulţimea lor şi felul în care se mişcau în jurul obiectului
ne duce cu gândul la celebra exclamaţie a astronautului Buzz Aldrin - aşa cum a fost ea relatată
de regretatul Doru Davidovici în cartea sa Lumi galactice -, care văzând puzderia de OZN-uri ce
însoţea modulul Apollo în zborul lui spre Lună, a exclamat uluit: „Ce multe sunt! Roiesc ca
albinele în stup!”.
În acelaşi film – fenomenală mărturie a unora dintre cele mai speciale cazuri şi evenimente OZN
din istoria modernă a omenirii - sunt de asemenea prezentate unele secvenţe tulburătoare de
prăbuşiri ale navelor extraterestre, dar de asemenea şi fotografii şi chiar filmări ale unor structuri
megalitice de formă rectangulară pe Lună şi pe Marte (între minutele 45:45 şi 54:00).
Secretul extraterestru a fost atât de bine păzit, încât sistemul de securizare a nivelelor de
informare a atins în cazul său apogeul (în cadrul armatei şi al structurilor agenţiilor secrete
americane). Niciun alt secret de stat sau altă problemă de interes naţional sau militar nu s-a
apropiat nici măcar de departe de nivelul aşa-numitului ET clearance, ce este doar prerogativul
exclusiv al membrilor de la vârful ierarhiei Guvernului Ocult Mondial al „Iluminaţilor”.
În mod obişnuit, se ştie că securizarea documentelor prin Top Secret este de ajuns pentru a bloca
accesul oricărui funcţionar guvernamental, ori a membrilor din armată ce nu beneficiază de acest
clearance ce este considerat în anumite secţiuni militare ca fiind destul de modest. Totuşi, el nu
reprezintă decât o pojghiţă destul de subţire asupra informaţiei, deoarece deasupra lui există nu
mai puţin de alte 38 de nivele clearance de secretizare a informaţiei, care fac aproape imposibilă
spargerea unor asemenea secrete. Protocoalele care sunt implicate în aceste cazuri sunt atât de
stricte, încât la ultimul şi cel mai înalt nivel de clearance (al 38-lea deasupra nivelului de Top
Secret) nu au acces decât aproximativ 25 de persoane în întreaga lume, toate provenind din
rândul familiilor principale ale „elitei” satanice masonice, care conduce aceste operaţiuni şi
planuri în legătură cu intenţiile, relaţiile şi tehnologia schimbată cu unele civilizaţii extraterestre.
După 1961, niciun preşedinte american nu a mai avut acces la acest nivel ultim de clearance de
securitate; ultimul preşedinte care a beneficiat de el a fost Dwight Eisenhower (preşedinte al
SUA între 1953 şi 1961) şi aceasta, probabil, pentru că atunci – la începutul mandatului său – era
perioada în care lucrurile încă nu erau pe deplin stabilite, când feluritele scenarii, proiecte,
posibilităţi, precum şi structuri secrete de conducere se făceau şi se desfăceau foarte repede. Prin
urmare, în acea perioadă se pare că „regulile” nu fuseseră încă foarte bine stabilite. În anii care
au urmat, preşedintele american a simţit însă că începe să piardă gradat controlul asupra
informaţiei şi a problemei în sine, în favoarea corporaţiilor oculte care au luat atunci naştere şi a
cabalei criminale a masoneriei mondiale. Aceasta a făcut ca, într-o celebră alocuţiune adresată
poporului american, înainte să părăsească fotoliul de preşedinte la sfârşitul celui de al doilea
mandat al său, Dwight „Ike” Eisenhower a atras atenţia aproape într-un mod dramatic asupra
pericolului pe care îl reprezenta aşa-numitul complex industrial-militar, care tindea să acapareze
libertatea şi progresul omenirii. Extrasul video al acestei excepţionale mărturisiri a lui
Eisenhower către naţiunea americană poate fi urmărit în film începând cu momentul 1:00:18
până la 1:00:58.
Mai apoi, preşedintele Kennedy a vrut şi el, de asemenea, să spargă „zidul” format de Guvernul
Ocult al grupului MJ-12, dar a fost asasinat după metoda cunoscută a cabaliştilor. Despre
intervenţiile salutare ale lui John F. Kennedy şi despre intenţiile lui vizionare am vorbit pe scurt
în unele articole anterioare. Un alt preşedinte american, Jimmy Carter (mandatul său a fost între
1977 şi 1981), nu a reuşit nici el să dobândească încrederea grupului ocult al „Iluminaţilor”
pentru a afla secretele extraordinare ale existenţei ET, chiar dacă el şi-a dorit foarte mult acest
lucru, fiind un fervent susţinător al ideii despre existenţa vieţii în cosmos. Poate tocmai acesta a
fost şi motivul pentru care el a fost evitat de „elită” criminală, care simţea că nu poate avea
suficientă incredre în discreţia lui Jimmy Carter; cu alte cuvinte, este foarte posibil ca la un
moment dat Carter să fi luat decizia de a dezvălui în mod spontan întregii lumi teribilul secret al
„Iluminaţilor”, ceea ce ar fi dărâmat eşafodajul întregului edificiu construit cu atâta efort şi
migală de către aceştia în decursul mai multor decenii.

Subiectul ET nici măcar nu era discutat între personalul armatei şi nici chiar între cei care aveau
clearance-ul ce le-ar fi permis aceasta. Atunci când totuşi problema trebuia să fie abordată,
discuţiile aveau loc într-o manieră foarte restrictiva, „şuşotit” şi cu foarte mari precauţii.
Comenzile şi deciziile în legătură cu ceea ce trebuia făcut în acest domeniu veneau totdeauna
numai de la grupul Guvernului Ocult al „Iluminaţilor”, singurii care ştiau totul despre problemă
şi care fixau direcţiile viitoare de acţiune. Secretul era atât de mare, încât uneori nici chiar şefii
unor subalterni, care primeau un clearance foarte înalt, nu ştiau despre activităţile acestora, chiar
dacă ei le erau subordonaţi. Explicaţia se rezumă mereu la o singură frază: nu este necesar să
ştiţi despre aceste lucruri. Astfel, cabala criminală a masonilor a încercat să minimizeze
extraordinar de mult aproape orice scurgere posibilă a informaţiei către exterior.
Asasinatul era (şi încă mai este) o practică obişnuită în cazurile de disclosure pe această temă.
Un exemplu clasic în acest sens este cel al fostului Secretar american al Apărării (între 1947 şi
1949), James Forrestal, om de o mare probitate, inteligență şi deschidere sufletească, ce a fost
primul care a urmărit să înştiinţeze populaţia în legătură cu problema ET. El a fost asasinat, dar
varianta oficială a vehiculat faptul că Forrestal s-a sinucis, aruncându-se de la etajul camerei sale
de spital, după ce a fost concediat de preşedintele Truman ca urmare a presiunilor foarte mari
exercitate asupra acestuia de către „elita” satanică a „Iluminaţilor”. În realitate el a fost aruncat
de la etajul respectiv, însă nici până azi asasinii nu au fost descoperiţi, ancheta fiind
muşamalizată imediat.
În final (minutul 1:26:44), excelentul film al lui Escamilla culminează cu declaraţia uluitoare a
sergentului Clifford Stone din Armata SUA (fost membru al uneia dintre echipele militare de
recuperare a resturilor de la prăbuşirile OZN-urilor): „S-a realizat contactul cu fiinţe extraterestre
din alte sisteme solare, iar eu am luat parte la aceste contacte.” Pentru toţi cei care sunt sceptici
în legătură cu fenomenul OZN sau care încă se mai îndoiesc de veridicitatea lui, acest film ar
trebui să reprezinte „piatra de hotar” pentru modificarea concepţiei în această privinţă.

În ultimii ani, proiectul Disclosure la nivel mondial s-a amplificat din ce în ce mai mult, fiind o
urmare directă a acţiunii oamenilor şi a celei a extratereştrilor; de asemenea, el se corelează cu
noile condiţii energetice din sectorul galactic prin care trece sistemul nostru solar şi planeta
noastră. Toate acestea determină transformări majore la nivelul conştiinţei oamenilor şi implicit
asupra acţiunilor pe care ei le realizează. Chiar şi anumite agenţii guvernamentale din unele state
considerate puteri ale lumii, cum ar fi Franţa şi Anglia, au desecretizat în ultimii trei ani
documente importante care atestă realitatea existenţei extratereştrilor.
Totuşi, dintre toate agenţiile internaţionale, NASA ar trebui să fie vârful de lance în realizarea
proiectului Disclosure, contribuind la cunoaşterea unor realităţi cosmice şi observaţii care au fost
ascunse până acum cu mare grijă. Din păcate, NASA nu îndeplineşte aproape deloc acest rol, ci
dimpotrivă, ea pare să fie foarte interesată de ocultarea şi ascunderea unei cantităţi imense de
informaţie valoroasă în legătură cu existenţa şi activitatea civilizaţiilor extraterestre atât pe
planeta noastră, cât şi în spaţiul cosmic al sistemului nostru solar. Există însă chiar şi aici (la
nivelul conducerii NASA) unele persoane care nu doresc să se supună controlului „elitei” şi
oferă din când în când opiniei publice unele informaţii şi documente secrete sub acoperirea
anonimatului. Doar aşa ne putem explica unele „scurgeri” de informaţii despre fenomenul OZN,
care sunt puse de NASA pe seama „neglijenţei” sau care sunt pur şi simplu ignorate de această
instituţie guvernamentală a SUA. Unele dintre aceste documente foto sau video sunt
extraordinare şi ele demonstrează o dată în plus fenomenala desfăşurare de forţe extraterestre
care există actualmente în preajma Terrei. În această privinţă, probabil cea mai uluitoare dovadă
provenită de la o „sursă necunoscută” din interiorul NASA implică unele imagini extraordinare,
care au fost captate de telescopul Hubble la data de 5 mai 2010, care au surprins un OZN uriaş în
spaţiul cosmic ce a trecut prin dreptul oglinzii telescopului. Aproape sigur „scurgerea”
informaţiei a fost făcută în mod deliberat, deoarece s-au luat totuşi unele precauţii elementare; de
pildă, imaginea OZN-ului a fost segmentată, pentru a nu se vedea întregul ansamblu, aşa cum a
fost el capturat de camerele telescopului Hubble:

Mai ales în ultimii 3 ani, contactele vizuale cu felurite tipuri de nave extraterestre au crescut
foarte mult, aşa după cum Federaţiile Galactice ale civilizaţiilor ET benefice anunţaseră cu mai
mult timp în urmă. Această etapă importantă face parte atât din planul general de pregătire a
Primului Contact dintre omenire şi civilizaţiile extraterestre benefice, cât şi din dorinţa acestor
civilizaţii de a ajuta proiectul Dezvăluirea prin probe şi dovezi de necontestat, fără totuşi a şoca
prea mult populaţia Pământului în această fază a înţelegerii ei. Astfel, există sute şi chiar mii de
filmări ale unor nave ET în cele mai diverse colţuri ale lumii şi în toate perioadele zilei, care
expun diverse detalii sau moduri de manifestare ale lor un timp destul de îndelungat pe cer.
Unele dintre aceste apariţii OZN sunt extraordinar de elocvente. De exemplu, cea care a avut loc
pe 8 aprilie 2012 deasupra oraşului Cuzco din Peru este foarte valoroasă mai ales prin puterea
detaliului şi a distanţei mici de la care nava a fost fotografiată:

Alteori, navele ET apar în adevărate „flote” deasupra oraşelor, realizând superbe spectacole
aeriene, cum ar fi cazul din Homestead (Florida – SUA), din 16 februarie 2012:

sau cel de deasupra Champaign (Illinois – SUA), de pe 4 aprilie 2012:

În majoritatea acestor „spectacole”, se observă că OZN-urile se dispun mai ales în forma

anumitor constelaţii, dintre care cea mai des întâlnită este Constelaţia Orion. Alteori, jocul lor
complicat semnifică probabil şi alte „chei” ce trebuiesc descifrate, ca în cazul „flotei” de nave
extraterestre observată în noaptea de 12 ianuarie 2012 la Sanibel Beach (Florida – SUA):

Unele filmări sunt fenomenale atât prin ineditul lor, cât şi prin claritatea excepţională a imaginii;
de asemenea, ele demonstrează unele caracteristici extraordinare ale navelor ET. Un exemplu
edificator este cel surprins în Suedia anul acesta, clip ce poate fi vizionat aici:

În aceeaşi categorie intră şi filmarea surprinsă undeva, pe o plajă din Croaţia, de asemenea anul
acesta:

Alte filmări ale navelor extraterestre sunt cu atât mai elocvente, cu cât ele sunt surprinse chiar de
camerele de filmat ale unor televiziuni (locale sau chiar naţionale) în timp real, fiind mai apoi
prezentate pe post. Aşa este cazul petrecut recent în Colorado (SUA), în 28 iunie 2012, când un
OZN a zburat „la pas” în urma unui elicopter al autorităţilor locale, care era angrenat în
operaţiunea de stingere a unui mare incendiu de vegetaţie izbucnit în acea zonă:

În aceeaşi categorie intră şi OZN-ul gigantic filmat deasupra Braziliei în 2012, care a realizat un
spectacol luminos de o rară frumuseţe. El a fost filmat şi prezentat atât pe posturile de
televiziune, cât şi de alte surse independente (din diferite unghiuri şi locaţii ale oraşului),
eliminând astfel orice „bănuieli” de farsă ori de trucaj:

Chiar şi deasupra Chişinăului, pe 21 martie 2012 au fost filmate în condiţii atmosferice excelente
trei OZN-uri, care s-au dispus în formă de triunghi pe cer şi au rămas un timp destul de
îndelungat astfel; prezentarea şi analiza video este inteligent realizată, iar calitatea imaginii este
şi ea foarte bună:
Totuşi, există unele cazuri foarte rare în care apariţia unor OZN-uri se încadrează în categoria
„dominării şi a cuceririi”. Până în prezent cunoaştem un singur caz de acest gen, care fără
îndoială este tulburător prin puterea rezonanţei imprimate şi prin felul intempestiv, ameninţător
şi dur prin care nava s-a manifestat deasupra plajei uneia dintre insulele din arhipelagul Los
Roque (Venezuela), pe 15 august 2007. Aceasta este o manifestare rarisimă a unui OZN, care în
mod evident aparţine unei civilizaţii orientată malefic. Atitudinea lui poate fi interpretată chiar ca
un incredibil „tupeu galactic”, care în mod evident are o natură malefică. Structura (forma)
navei, felul în care ea s-a deplasat, modalitatea de intimidare şi chiar o anumită răutate care se
poate intui din percepţia subtilă transmisă de imagine, ne determină să credem că fiinţele din
navă aparţineau unei civilizaţii neprietenoase:

Justeţea hotărârii reprezentanţilor civilizaţiilor extraterestre de a se face cunoscuţi omenirii într-o

manieră gradată, prin îndesirea apariţiilor pe cer ale navelor lor, se dovedeşte nu doar foarte
inspirată, ci şi corectă în ceea ce priveşte analiza psihologică a structurii emoţionale a societăţii
umane actuale. Exemplul reacţiei populaţiei din St. Petersburg (Rusia), din aprilie anul acesta,
este elocvent în acest sens. Între 9 şi 11 aprilie 2012, deasupra oraşului au apărut multe OZN-uri,
oferind „spectacole” nocturne minunate de lumini şi staționând un timp îndelungat pe cer. Presa
a prezentat câteva ştiri despre acel eveniment, din care ne-am putut da seama de impactul
emoţional asupra populaţiei. De pildă, unul dintre cotidienele online naţionale titrează: „Au
venit, gata, ĂSTA E SFÂRŞITUL LUMII". Obiectul misterios de pe cer care i-a făcut pe oameni
să creadă că extratereştrii dau navală, comentând mai apoi: „Imagini incredibile au fost filmate
în urmă cu câteva săptămâni pe cerul din oraşul rus St. Petersburg. Mai mulţi cameramani
amatori au surprins ceea ce pare a fi „o invazie extraterestră".
Mai multe lumini ciudate au apărut pe cer în apropierea aeroportului Pulkovo şi zeci de oameni
au sunat la 112 pentru a avertiza autorităţile asupra luminilor de pe cer.”
Link-ul pe care ziarul îl oferă nu prezintă o filmare satisfăcătoare
(http://www.youtube.com/watch?v=LkVf7GgL69A&feature=player_embedded), însă un alt clip
video surprinde acelaşi eveniment într-o manieră mai sugestivă:

Cazul este interesant de analizat, deoarece ne oferă o imagine aproximativă a felului în care
populaţia înţelege şi percepe fenomenul OZN, precum şi modul în care reacţionează autorităţile
şi mass-media (se observă însă o diferenţă majoră faţă de reacţiile din Brazilia sau Mexic).
Pentru edificare, oferim un citat mai amplu din articolele apărute într-un alt cotidian online în
legătură cu evenimentele respective: „Imaginile înregistrate pe cerul de deasupra St.
Petersburgului par a fi o adevărată invazie extraterestră dacă ne luăm după numărul mare de
lumini care apar şi a numărului mare de oameni care au dat telefoane pentru a avertiza
autorităţile.
Nopţile dintre 9 şi 11 aprilie ale acestui an le-au dat fiori ruşilor din zona oraşului St.
Petersburg. Ei au putut vedea la început câteva luminiţe care se mişcau pe cer, după care
numărul lor a început să crească.
Unele dintre cele mai ciudate formaţiuni luminoase au fost surprinse chiar şi de camerele de
vederi ale unor amatori.
Cei de la site-ul de ştiri LifeNews din Rusia susţin că, din informaţiile obţinute de ei, prezenţa
navelor extraterestre a pus probleme avioanelor care aterizau sau intenţionau să decoleze de pe
aeroportul Pulkovo.”
Apoi, inevitabil, ne confruntăm cu modul specific de ocultare a problemei de către autorităţile
guvernamentale ori cele implicate în realațiile cu publicul: „Autorităţile nu au făcut nicio
declaraţie oficială în legătură cu luminile ciudate înregistrate chiar şi de camerele de vederi pe
cerul St. Petersburgului.”

Pentru a ne edifica şi mai bine, oferim în continuare probabil cele mai bune filmări ale unor
cazuri de apariţie a OZN-urilor (The Best UFO cases ever on tape), sintetizate într-un remarcabil
clip video ce poate fi urmărit aici:

Dacă până acum au fost prezentate doar apariţii ale unor OZN-uri, există totuşi suficiente surse
(deocamdată doar fotografii; probabil vom oferi imagini filmate într-o prezentare ulterioară, când
timpurile vor permite mai multe în acest sens) şi pentru cunoaşterea unor fiinţe extraterestre
(majoritatea fac parte din categoria micilor cenuşii – Greys). Imaginile respective pot fi urmărite
la adresa: http://www.thetruthbehindthescenes.org/alien-pictures-40-images/.
Revenind la categoria navelor cosmice ET, sugerăm în mod deosebit vizionarea unor sinteze
admirabil realizate de AnonymousFo™ sub genericul Best UFOs of..., care prezintă „crema”
cazurilor OZN observate pe suprafaţa globului (anual şi, de asemenea, lunar). Oferim în
continuare link-urile pentru multitudinea de cazuri excepţionale care, deşi sunt postate în mediul
virtual, totuşi nu sunt absolut deloc mediatizate de organismele guvernamentale ori de mass-
media:

Pentru anul 2009, Best UFOs of 2009

Pentru anul 2010, Best UFOs of 2010:

În particular la această sinteză este surprinderea de către camerele de luat vederi ale unor sonde
cosmice ale NASA, a unei nave gigantice care iese din zona inelelor planetei Saturn. În legătură
cu această descoperire inedită la nivelul inelului F al planetei Saturn, sugerăm urmărirea
următorului clip video:

Pentru anul 2011, Best UFOs of 2011:

Pentru anul 2012, sinteza pe luna aprilie, Best of UFO sightings on April:

Sinteza pe luna mai, Best of UFO sightings on May:

Sinteza pe luna iunie, Best of UFO sightings on June: