Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria Locomotivei
Istoria Locomotivei
Cel mai important mijloc de transport pe uscat este trenul și va rămâne pentru mult timp în
viitor cel mai eficient mod de transport pe care îl are omenirea.
Calea neferata
Transportul pe șine a fost însă inventat mult mai devreme, în secolul 6 î.Hr, cand
grecii aveau nevoie de un canal care să taie Istmul Corint, pentru că ocolirea
vechiului Pelopones era mult prea costisitoare și îndelungată. Periandros, unul dintre cei șase
înțelepți greci ai timpului a încercat să construiască un canal în secolul al VII-lea î.Hr.
Acest mod de transport a fost folosit apoi în mai multe părți ale Greciei, dar a fost
preluat și de către romani, pentru transportul de bunuri și minerit.
În Europa, șinele au apărut abia in Evul Mediu. Prima mărturie despre prezența unui
astfel de mod de transport apare pe un vitraliu din Minster al Freiburg im Breisgau, în
Germania, care datează din jurul anilor 1350.
În 1515, cardinalul Matthaus Lang scria o descriere a Reisszul-ului, un funicular pe
șine la castelul Hohensalzburg din Austria. Linia avea șine construite din lemn și era trasă
de animale sau oameni cu ajutorul unei funii legate în jurul unui troliu. De altfel, linia există și
acum, dar într-o formă ușor modernizată și este cel mai vechi funicular aflat în funcțiune.
În anul 1550, în Europa, șinele din lemn erau destul de des întâlnite, în special în
minerit. Prima cale ferată este considerată a fi un funicular construit la Broseley în Shropshire
(Anglia) înainte de 1605. Funicularul era folosit pentru a trasporta cărbune de la minele din
acea zonă către râul Severn, de unde era încărcat în barje care pluteau în aval.
Cea mai veche cale ferată, încă în utilizare, a fost construită în 1758 în Leeds:
Middleton Railway. În 1768 a fost construită prima cale ferată cu plăci metalice montate pe
șine de lemn. Acest lucru a permis prima utilizare a unei variații de ecartament. În anii 1790
au apărut primele linii ferate cu muchii metalice în Marea Britanie.
Motorul cu aburi
Trăsura cu aburi
Primul model la scară mică a unei trăsuri cu motor cu aburi fusese construit în 1769 de
către inginerul francez Nicolas-Joseph Cugnot, care și-a botezat invenția „fardier à vapeur”.
Era un vehicul cu trei roți, două în spate și una în față, care susținea boilerul.
Prima locomotivă cu aburi care rula pe șine avea să fie construită abia în 1804 de către
britanicul Richard Trevithick. Culmea este că, aparent, Trevithick a construit locomotiva
în urma unui pariu cu Samuel Homfray, cel mai bun fierar din Cornwall. În sfârșit, motorul
folosea abur la presiune mare pentru a mișca pistonul.
În același an a avut loc și prima călătorie cu trenul (21 februarie 1804), în
care locomotiva lui Trevithick a reușit să tragă un tren de-a lungul unei căi ferate. Problema
era că locomotiva era mult prea grea pentru a putea fi folosită pe șinele de atunci, care erau de
lemn, fiind doar placate cu fier.
Prima locomotivă cu aburi care a avut succes comercial a fost Salamanca, construită de
Matthew Murray special pentru calea ferată Middleton – Leeds în 1812. Era prima
locomotivă cu două pistoane și nu era atât de grea încât să distrugă șinele. În plus, Murray
rezolvase și problema tracțiunii în pante datorită unei roți dințate, montată în partea stângă a
locomotivei, care angrena niște dinți realizați într-o a treia șină.
Locomotiva electrică
Locomotivele cu aburi s-au dezvoltat foarte mult în următorii ani, dar în anul 1838,
atunci când Robert Davidson făcea experimente cu prima sa locomotivă electrică.Abia în
1841 a reușit Davidson să construiască locomotiva botezată sugestiv „Galvani”, care
era capabilă să se și miște cât de cât eficient.
Vehiculul avea greutatea de șapte tone din cauza pilelor mari, grele și foarte ineficiente
de la acea vreme. „Galvani” a reușit să care o greutate de șase tone pe un traseu de 2,4 km
cu viteza de 6,4 km/h. Bateriile pur și simplu nu făceau față.
Tramvaiele aveau avantaje uriașe față de locomotivele cu aburi, cel puțin pentru mediul
urban. Erau silențioase, nepoluante și puteau funcționa non-stop, fără grija alimentării cu
cărbune sau apă. Însă pentru distanțe lungi, locomotiva electrică nu era chiar atât de
eficientă. Era destul de lentă, iar pentru a acoperi distanțe mari, era nevoie de
completarea infrastructurii cu cabluri electrice care să alimenteze locomotiva.
Motorul diesel
Prima locomotivă cu motor diesel a fost operată în vara lui 1912 în Elveția, dar nu a fost
un succes comercial. Locomotiva cântărea 95 de tone și dezvolta o putere de 883 kW, având o
viteză maximă de 100 km/h.
Locomotiva nucleară
La începutul anilor ’50, Dr. Lyle Borst, de la Universitatea din Utah studia fezabilitatea
unei locomotive cu motor electric asistat de un reactor nuclear care să genereze electricitate.
Partea mediană a locomotivei lui Borst urma să aibă o cameră a reactorului de 200 de
tone (!) cu pereți groși din oțel, care să prevină eliminarea radiațiilor în cazul unui accident. El
a estimat costurile de producție ale unei locomotive nucleare cu motor de 7.000 CP la
aproximativ 1,2 milioane de dolari.
Puterea nu mai era o problema, început o altă cursă, cea a vitezei trenului, iar viteza
aparține elitei locomotivelor electrice și tehnologiei maglev (levitație magnetică).
Primii care au doborât recordul de viteză au fost japonezii. Trenurile electrice sunt limitate
de infrastructură, de ecartamentul șinelor, de elevația căii ferate, de curbatura ei șide
materialele folosite pentru susținerea șinei ferate. Primul lucru pe care l-au întreprins a fost
să mărească ecartamentul, trecând de la unul îngust la unul standard, pentru a crește
stabilitatea vehiculelor.
În 1940 se făceau deja primele teste pe linia Tokio – Shimonoseki, pe care puteau fi
utilizate locomotive cu aburi și electrice care puteau atinge viteze de 200 km/h.
Turbina trebuia înlocuită cu un motor electric, iar asta s-a întâmplat în 1980, după ce, în
1976, guvernul francez a finanțat proiectul TGV pentru modificări substanțiale. Și acum,
TGV-urile ating viteze de 320 km după modelul japonez.
Hyperloop este o idee foarte recentă, fiind adusă în discuție la începutul acestui deceniu și
promovată de foarte cunoscutul antreprenor Elon Musk.
În principiu, este vorba de un sistem de transport de mare viteză (poate atinge și chiar
depăși 1.000 km/h) în care vehiculul este pus în mișcare combinând propulsia de tip
MAGLEV cu aerul comprimat, în tuburi vidate special construite. Momentan, Hyperloop face
obiectul multor teste la scară redusă, patentele concepute de SpaceX fiind puse gratuit la
dispoziția oricui pentru a se accelera dezvoltarea unui asemenea mijloc de transport în comun.