Carbunii

Cărbunele este o rocă sedimentară de culoare brun - neagră cu proprietăţi combustibile formată prin
(carbonizare) îmbogăţirea în carbon (în condiţiile lipseioxigenului) a resturilor unor plante din epocile
geologice. Procesul de incarbonizare a plantelor preistorice s-a produs cu milioane de ani în urmă, prin
două procese mai importante:

1. faza biochimică produsă de bacterii şi ciuperci care transformă celuloza şi lignina din plante;
2. faza geochimică, faza propriu zisă de incarbonizare, care se produce la temperaturi şi presiuni
ridicate formându-se într-un timp îndelungat huila şi antracitul. Acest proces are ca rezultat o
îmbogăţire de peste 50 % din volum în carbon.

Datorită energiei termice ridicate degajate prin ardere huila mai poartă numele deaurul negru.

Formare :
Materia iniţială de bază din care ia naştere cărbunele sunt resturi de plante fosile, care constau mai ales
din feriga uriaşă (Pteridopsida sau Polypodiopsida) care în urmă cu 400 de milioane de ani alcătuia
adevărate păduri, azi feriga are între 9000 şi 12000 de varietăţi.

După moartea lor aceste plante se scufundau în mlaştină unde fiind izolate de aerulatmosferic urmează o
serie de procese anaerobe, în primele faze se formează turba.

Prin migraţia mărilor aceste mlaştini au fost acoperite cu sedimente,

creându-se temperaturi şi presiuni ridicate, care intensifică procesele de incarbonizare, presiunea
elimină apa din turbă astfel ia naştere cărbunele brun.

Dacă aceste presiuni mari persistă mai departe se continuă eliminarea apei dincărbunele brun rezultând
cărbunii cu cea mai mare putere calorifică, huila şi în finalantracitul care este în acelaşi timp şi cărbunele
cel mai vechi. La antracit procentul de carbon ajunge la 90 - 96 %.
Zăcămintele de huilă s-au format cu cca. 280 - 345 milioane de ani în urmă, constituind azi una dintre
principalele resurse energetice ale globului. Cărbunele brun este un cărbune mai tânăr formându-se în
peroada terţiară în urmă cu 2,5 - 65 milioane de ani.

Compozitie :
În tehnică, compoziţia cărbunilor se exprimă parţial în elemente
chimice, carbon (C), hidrogen (H), azot (N), oxigen (O) şi sulf (S), parţial în substanţe ca masa minerală
(A - de:Asche, en:ash) şi umiditatea (W - de:Wasser, en:water).

Compoziţia se poate exprima ca:

 masă organică, care conţine C, H, N, O şi S din combinaţiile organice;

 masă combustibilă (en:DAF - dry, ash free), care conţine şi S din combinaţiile minerale (pirite),
care arde şi el, adică tot ce arde - ceea ce nu arde (masa minerală plus umiditatea) este balastul;
 masă anhidră, care conţine şi masa minerală, adică tot, mai puţin apa;
 masa uscată la aer (masa pentru analiză), care conţine şi umiditatea de constituţie şi cea
higroscopică, compoziţie folosită în determinările de laborator, fiind stabilă;
 masa iniţială (en:raw), care conţine şi umiditatea de îmbibaţie, adică compoziţia cărbunelui
introdus în focare.

În timpul încălzirii, din cărbune se degajă gaze combustibile, numite materii volatile. Cu cât se degajă mai
multe materii volatile, cu atât cărbunele se aprinde mai uşor.

Prin aprindere şi ardere cărbunele degajă căldură. Cantitatea de căldură eliberată prin arderea completă
a unui kilogram de combustibil (aici cărbune) este puterea calorifică (sau căldura de ardere) a
combustibilului, care în SI se exprimă în MJ/kg. În practică, utilă este puterea calorifică inferioară (Qi).

Clasificarea carbunilor in Romania :

Clasificarea cărbunilor din România
Clasa Grupa Caracteristici
Culoare: galben deschis până la negru.
Turbă (T) -
Structură vegetală fibroasă pronunţată.
Cărbune brun(B) Culoare: brun închis.
Cărbune brun
Aspect pământos amorf, sfărâmicios, fără structură vegetală. Se poate
pământos (BP)
bricheta fără liant. Urmă brună.
Culoare: galben-brun până la negru.
Cărbune brun
Aspect lemnos. Structură lemnoasă pronunţată. Exfoliere naturală.
lemnos (BL)
Spărtura lemnoasă conţine uneori incluziuni cu aspect pământos sau negru
Lignit
lucios. Urmă brună.
Cărbune brun mat Culoare: brun negru.
(BM) Eventuale urme de structură lemnoasă. Spărtura complet plană, uneori
 pământoasă. Urmă brună.
Cărbune brun cu Culoare: negru brun până la negru.
luciu smolos (BS) Structură compactă. Spărtură concoidală. Urma brun închis.
Culoare închisă.
Cărbune brun
- Fâşii alternative lucioase, mate. Spărtură plană sau plan concoidală. Urmă
huilos (B/H)
neagră cu nuanţă brună.
Culoare: neagră.
Huilă cu flacără
Fâşii alternative lucioase, mate. Spărtură plan concoidală. Urmă neagră cu
lungă (HL)
nuanţă brună.
Stratificarea puţin clară, lucios. Spărtură plană sau concoidală. Urmă
Huilă de gaz (HG)
neagră cu nuanţă brună.
Culoare neagră.
Huilă grasă (HGr)
Luciu puternic. De cele mai multe ori sfărâmicios şi prăfos. Urmă neagră.
Huilă (H)
Culoare neagră.
Huilă de cocs (HC)
Luciu puternic. De cele mai multe ori sfărâmicios şi prăfos. Urmă neagră.
Huilă slabă Culoare neagră.
degresantă (HS) Luciu puternic. De cele mai multe ori sfărâmicios şi prăfos. Urmă neagră.
Huilă antracitoasă Culoare neagră.
(HA) Luciu puternic. De cele mai multe ori sfărâmicios şi prăfos. Urmă neagră.
Culoare neagră.
Antracit (A) -
Luciu metalic. De obicei sfărâmicios. Urmă neagră.

Turba este cel mai tânăr cărbune, din Neogen, formându-se şi astăzi. Conţine 52 - 62 % carbon în masa
combustibilă, iar prin încălzire degajă foarte multe materii volatile. În momentul extracţiei ea conţine 75 -
80 % umiditate, ca urmare trebuie uscată, stare în care are o putere calorifică de 12 - 20 MJ/kg. Turba
uscată şi brichetată se foloseşte drept combustibil casnic. De asemenea, ea se poate folosi ca material
filtrant sau ca îngrăşământ.

Cărbunele brun este un cărbune mai vechi, din Paleogen. Conţine 60 - 78 % carbon în masa
combustibilă, iar prin încălzire degajă multe materii volatile. În momentul extracţiei conţine 30 - 45 %
umiditate. Are o putere calorifică de 6 - 18 MJ/kg (uzual 7 - 9 MJ/kg). Este mult folosit, în special lignitul,
care se găseşte în cantităţi mari, de exemplu în România în bazinul Olteniei, în scopuri energetice, fiind

combustibilul clasic în termocentralele pe bază de cărbune .

Cărbunele brun huilos este un cărbune specific României, are aspect de huilă, însă putere calorifică
sub 20 MJ/kg, ca urmare nu poate fi considerat huilă. Este folosit în scopuri energetice.

Huila este un cărbune vechi, datând din Cretacic şi Jurasic. Conţine 75 - 92 % carbon în masa

combustibilă, iar prin încălzire degajă suficiente materii volatile pentru aprindere. În momentul extracţiei
conţine 1 - 5 % umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 29 MJ/kg. Este cel mai preţios cărbune. Huilele
cu flacără lungă (numele vine de la durata degajării volatilelor, care ard cu flacără vizibilă) şi de gaz
(numele vine tot de la cantitatea volatilelor) nu cocsifică, ca urmare se folosesc în scopuri energetice.
Huila de cocs şi parţial cea grasă (în amestec cu cea de cocs) cocsifică, ca urmare este folosită la
producerea cocsului, valorificare mult mai valoroasă decât prin ardere. Huilele slabă şi antracitoasă au
puţine volatile, sunt greu de ars.

Antracitul este cel mai vechi cărbune, datând din Jurasic. Conţine 92 - 98 % carbon în masa
combustibilă, dar aproape deloc materii volatile, ceea ce îl face foarte dificil de aprins. Aprinderea trebuie
făcută cu un combustibil de suport, care să-l aducă la temperatura de 800 °C, temperatura de aprindere a
carbonului. În momentul extracţiei conţine 3 - 12 % umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 25 MJ/kg.
Datorită aprinderii dificile este puţin folosit în energetică, fiind folosit în industria chimică la producerea
electrozilor.

În concluzie, cărbunele se foloseşte:

 Drept combustibil, atât casnic, cât şi în producerea de curent electric produs cu

ajutorul turbinelor din termocentrale. Prin ardere cărbunele eliberează căldură şi produce gaze de
ardere ca dioxid de carbon, dioxid de sulf şi vapori de apă. In anul 2003 24,4 % din energia primară
produsă pe glob şi 40,1 % din energia electrică era produsă pe bază de cărbune, cu ponderea
însemnată a huilei şi lignitului. Termocentralele moderne au redus substanţial emisiile de gaze nocive
rezultate din arderea cărbunilor.

 Ca materie primă în industria chimică şi în metalurgie. O importanţă mare o prezintă cocsul care

este folosit drept combustibil în încălzire (înlocuitor al gazelor naturale) şi de asemenea ca reducător
al minereurilor feroase în furnale.

Rezervele de carbuni :
Rezervele de cărbuni pe glob estimate în anul 2004 au fost de 783,1 miliarde de tone, din care aparţine
27 % SUA, 16 % Rusia, 12 % China, 12 % India, 7 % Uniunii Europene şi 7 % Australiei.
Aceste rezerve dacă se continuă folosirea cărbunilor în acelaşi ritm ca în anul 2003 (3,8 miliarde de tone),
atunci rezervele ar acoperi necesarul globului pe o perioadă de 203 ani. Rezervele de carbune ale
României, aflate in evidenţa natională la începutul lui 2007, sunt urmatoarele: huilă 721 mil.tone; carbune
brun 65 mil.tone; lignit 3.400 mil.tone.

Expluatarea carbunilor :

Exploatare exprimată în mii de tone

Ordin
Ţara 1970 1980 1990 2000 2004
e

406.03 167.72
1. Germania 387.930 356.524 181.926
4 4

2. USA 5.963 42.300 82.608 77.620 75.750

3. Grecia 8.703 23.207 49.909 63.948 71.237

128.10
4. Rusia 141.500 138.500 86.200 70.300
0

5. Australia 25.648 32.895 47.725 67.363 66.343

6. Polonia 36.118 36.866 67.584 59.505 61.198

7. China 16.960 26.288 44.520 42.774 50.000

8. Cehia 84.894 90.145 80.205 51.063 48.290

9. Turcia 4.400 16.967 46.892 61.315 43.754

10. Serbia 18.341 27.921 45.376 34.037 35.620

11. India 3.908 4.548 14.110 22.947 30.341

12. România 15.575 28.128 34.897 26.882 28.648

13. Bulgaria 31.806 29.946 31.532 26.183 26.455

 14. Thailanda 441 1.427 12.421 17.714 20.060

15. Ungaria 26.102 22.636 15.842 13.532 12.730

16. Canada 3.919 5.971 9.407 11.190 11.600

17. Bosnia 7.340 11.174 18.160 7.441 9.000

Macedoni
18. 4.940 7.519 6.640 7.516 8.500
a

19. Spania 3.121 15.390 20.870 8.524 8.147

Coreea de
20. 5.700 10.000 12.500 6.500 6.500
Nord

... ... ... ... ... ... ...

... Austria 4.045 2.865 2.448 1.255 235

869.62 1.080.33 1.153.97 877.41

... Lume 915.789
6 5 0 7

Minerit si zacaminte
Scoarța pământului (litosfera) conține o serie de minerale sub formă de zăcăminte de minereuri care
după conținutul în 1.fier pot să fie: -feroase și -neferoase, 2.metale: - metalifere - nemetalifere (sare, gips,
azbest, mică, feldspat).
 Mineralele sunt substanțe omogene din punct de vedere chimic și fizic, fiind frecvent substanțe
solide cristalizate în sisteme diferite de cristalizare, de aceasta ocupându-se
ramura mineralogiei,cristalografia.
 Exemple de
minerale: cuarțul (SiO2), pirita (FeS2), galena (PbS), blenda (ZnS), calcopirita (CuFeS2),calcitul (Ca
CO3), gipsul (CaSO4*2 H2O), sau fără a mai aminti formula chimică,
sunt: stibina, rodocrozitul,baritina (baros = greu), grafitul (forma amorfă a diamantului) și diamantul.
 Determinarea unui mineral se face prin cunoașterii proprietăților lui fizice: - culoare -luciu -
spărtura (proaspătă neoxidată) - duritatea - clivajul (modul de spargere), greutatea specifică,
proprietăți magnetice și radiactive etc.

Duritatea mineralelor este o proprietate importantă în minerit, aceasta determinând forma de exploatare a
zăcământului). Mineralogul german-austriac Mohs (Carl Friedrich Christian Mohs (* 29. ianuarie 1773
Gernrode (Harz); † 29. September 1839 in Agordo, Italia) a stabilit o scară a durității mineralelor după
cum urmează: 1.talc, 2.gips, 3.calcit, 4.fluorina, 5.apatit, 6.ortoza, 7.cuarț, 8.topaz, 9.corindon,
10.diamant. De aici rezultă că duritatea cea mai mare o posedă diamantul cu care putem zgâria toate
mineralele, fapt pentru care la șlefuirea cristalelor de diamant se poate folosi numai praful de diamant.

Zacamintele
Prin acțiunea vulcanilor care prin ajungerea magmei din adâncime prin crăpături ale scoarței terestre,
aduce cu sine și minerale sau metale sub formă de filon de forme, mărimi diferite (miner. = vână), de
exemplu minele (din Baia Sprie, Cavnic, Borșa) din județul Maramureș și din Munții Metaliferi,
(regiunea Abrud, Roșia Montană,Țebea, Brad) precum și prin acțiunea de erodare și transport a apei, pe
anumite văi (de ex. Arieș magh.Aranyos (aurifer) s-au găsit zăcăminte de aur sub formă de straturi.
Zăcămintele (după configurația și amplasarea lor în spațiu) pot apărea sub formă de:

1. filon (zăcământ) (sau vână în limbajul minerilor) de exemplu filon de aur.

2. cuib (zăcământ) de exemplu zăcămintele de molibden.
3. strat (zăcământ) toate minereurile din rocile sedimentare ca de exemplu cărbunii de pământ.

Prospectarea si expluatarea
Mineritul are două faze mai importante:

 Prospectarea unui zăcământ din regiune, prin care se cercetează zăcământul prin metode
geologice și geofizice (radiometrie, electrometrie, magnetism). Metodele geologice cele mai frecvente
sunt: -șanțurile de suprafață, forajele geologice, - galerii (lucrare minieră orizontală) - sau puțuri de
cercetare (lucrare minieră verticală). Prin aceste metode se află informații utile despre zăcământ ca: -
 așezarea lui în spațiu - bogăția lui (rentabilitate) - adâncimea și întinderea lui. Toate aceste informații
determină mai târziu metoda de exploatare.
 Exploatarea sau extragerea minereului se poate face prin: -exploatare la suprafață (cariere, când
zăcamântul este aproape de suprafața pământului) - sau exploatare subterană (mină).

Exploatarea minieră constă din: -lucrări miniere de deschidere - de pregătire -exploatare propriu zisă.
Lucrările miniere după orientarea lor în spațiu sunt:

1. orizontale: galeria, abatajul,
2. înclinate: planul înclinat, rostogolul
3. verticale: puțul, suitorul

Rocile:
Sunt asociații de minerale; cu studiul lor se ocupă geologia și ramura ei petrografia. După modul în care
au luat naștere sunt -roci: magmatice sau vulcanice (andezite, bazalte etc) -sedimentare (ce au luat
naștere prin acțiunea de eroziune, transport și depozitare a apei sau vântului de ex. loess)
-metamorfice (cu alte de transformare a rocii inițiale prin factori din afară ca de presiune sau temperaturi
ridicate). Așa s-a format de exemplu: marmora sau zăcămintele de cărbuni. Rocile care nu
conțin minerale, sau metale sunt numite "steril".