Era odată un boier zgâ rcit și lacom care tră ia singur.

Într-o zi, văzâ nd un

ță ran să rac, trecâ nd pe la poarta sa îi zise:

- Bre ță rane, uite vine iarna și tu nu ai un lemn la casă !

- Dapoi boiere, ce să fac dacă nu am bani pe ce să -mi cumpă r ?

- Bre, dacă vrei, m-ajuți tu pe mine ș-apoi te-oi ajuta și eu !

Nedumerit de vorbele blajine care ieșise din gura boierului egoist și

hapsâ n, ță ranul îndră zni să întrebe:

- Boiere, cum vine asta?

- Tu, chiar n-ai înțeles?

- Nu te supă ra boiere, dar ori sunt prost eu, ori dumneata n-ai explicat
bine!

- Bre, uite cum facem. Tu m-ajuți pe mine să tai nucul acesta bă trâ n din
fața casei ca să scă p de el, ș-apoi eu te-ajut pe tine ca să nu îngheți la iarnă și-
ți dau lemnele . Priceput-ai ori ba ?

- Am înțeles boiere, dar de unde știu eu că te vei ține de cuvînt și nu mă

vei amă gi?

- Eu sunt om de omenie! Dacă am zis trebuie să -mi respect promisiunea !

zise boierul, zîmbind pe sub mustă ți.

- Bine boiere! În zori eu voi fi aici și mă voi apuca de lucru!

-Tu să te apuci de lucru singur, că eu mâ ine am nițică treabă și nu voi fi

acasă !

Auzind acestea, ță ranul simți nițică îndoială , dar se lă să convins de

boier.

Ț ă ranul plecă , iar boierul își zise:

- Ce prost e omul ă sta! El chiar a crezut că -i voi da lui lemnele? Lasă

că -i ară t eu! Mă voi duce mâ ine dimineață la judecă tor și-l voi aduce acasă ca
să -i ară t cum ță ranul îmi taie pomul din ograda, fă ră voie, câ nd eu nu-s acasă .
Așa voi avea și lemne tă iate și bani de la ță ran.
 A doua zi, ță ranul intră în ograda chiaburului și nu tă ie copacul, vrâ nd
să -l aștepte pe boier ca să fie de față . El se așeză jos la umbra nucului și
adormi.

Între timp boierul ajunse la judecă tor și-i zise:

- Ziua bună , domn judecă tor!

- Mulțumesc boiere, te pot ajuta cu ceva?

- Da, dacă nu-i deranj prea mare, puteți să veniți la mine acasă ?

- Dar ce s-a întâ mplat?

- Azi de cu zori m-am dus să vad recoltele de pe moșiile mele și cum

veneam pe drum, aproape de casă , am auzit nişte lovituri de topor în ograda
mea. Așa că am încetinit pasul, m-am uitat peste gard și l-am văzut pe Ion al
Tudorei, din vale. El era cu toporul în mâ nă și-mi tă ia nucul din fața casei.
Deaceea am venit repede la dumneavoastră ca să mă ajutați!

- Hai, boiere, dar știi că dacă cineva învinuește pe nedrept un om

nevinovat va primi amendă o mie de galbeni?

- Judecă torule, eu sunt om de omenie și îmi dau cuvâ ntul că -i drept ce

spun!

Cei doi se porniră spre locul cu pricina, iar aproape de casă câ inele de
lâ ngă poarta boierului auzi gă lă gie și începu să latre atâ t de tare încâ t ță ranul
se trezi. Ion ascultă puțin și câ nd se dumiri că -i glasul judecă torului se urcă
rapid în coroana mare a nucului și se ascunse acolo.

Câ nd boierul intră în ogradă și văzu nucul la locul lui, iar pe Ion nică ieri
înmă rmuri, iar judecă torul-i spuse:

- Ț i-am spus că cu minciuna nu-i de joacă ! Acum va trebui să achiți pâ nă

mâ ine dimineață amenda de o mie de galbeni!

Câ nd judecă torul plecă acasă , iar boierul prin sat, că utâ ndu-l pe Ion ca
să -i arate el lui, ță ranul se dă du jos din nuc, îl tă ie și-și luă lemnele după cum
se înțelese cu chiaburul în ziua precedentă și plecă la casa sa.

Ajuns acasă și, vă zâ nd că nucul era tă iat boierul se duse și-l mai chemă o
dată pe judecă tor ca să -i arate ce se întâ mplase, dar acesta îi zise:
 - Nu am crezut că ești atâ t de lacom și atâ t de nă să buit încâ t să tai singur
copacul și să -l învinuiești pe Ion doar ca să -i faci ră u! Așa că pedeapsa ta se va
dubla, iar amenda va fi de două mii de galbeni!

Silit de judecă tor, boierul achită chiar în acea zi amenda, încâ t ră mase
și fă ră lemne și fă ră bani, iar ță ranul tră i fericit în continuare alegâ ndu-se cu
lemne bune pentru iarnă și râ zâ ndu-se împreună cu familia sa de fapta
nechibzuită a chiaburului.