Canalul Dunăre-Marea Neagră

Canalul Dunăre-Marea Neagră  este un canal navigabil aflat în județul Constanța, România, ce leagă

porturile Cernavodă de pe Dunăre și porturile Constanța, Midia Năvodari de la Marea Neagră, scurtând drumul spre
portul Constanța cu aproximativ 400 km. Canalul este al treilea ca mărime din lume după Suez și Panama.
Canalul traversează localitățile Cernavodă,
Saligny, Mircea Vodă, Satu Nou, Medgidia,
Castelu, Poarta Albă. Aici canalul se bifurcă.
Ramura sudică trece prin Basarabi și Agigea.
Ramura nordică, cunoscută sub denumirea de
Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari, cu o
lungime de 31,2 km, o adâncime de 5,5 m și o
lățime de 50÷66 m, trece prin Nazarcea,
Constanța, Ovidiu și Năvodari.
 Canalului principal are o lungime de 64,4 km, o adâncime de 7 m, o lățime
la bază de 70 m și la suprafață de 90÷120 m,  și are o capacitate anuală
maximă de transport de 80÷100 de
milioane tone, iar pentru ramura nordică
de 15÷25 de milioane tone de marfă.
Pescajul maxim admis este de 5,5 m
permițând astfel accesul navelor fluviale și
a celor maritime mici. La fiecare capăt
există câte două ecluze care permit traficul
în ambele sensuri.
Mâna care a trasat ferm Canalul Dunăre-Marea Neagră pe harta României a fost Iosif Visarionovici Stalin. Într-o
întâlnire la Moscova, Stalin i-a indicat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cea mai bună soluţie pentru reconstrucţia ţării:
realizarea unui canal care să taie Dobrogea de la vest la est, între Dunăre şi Marea Neagră. Se știa că în 1928
viitorul academician Aurel Bărglăzan începea un studiu, care a indicat practic actualul
traseu al canalului.
În 1949 a început construcția canalului, mulți dintre muncitori fiind deținuți politici
din închisorile comuniste și din rândurile minorităților etnice și religioase. Lucrările au
fost sistate în 1955 și reluate, după un nou proiect, în 1976. S-au excavat 294 milioane
m3 la canalul principal și alte 87 milioane m 3 la ramura nordică, Poarta Albă-Midia
Năvodari (mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez și cu 140 milioane decât la
Canalul Panama) și s-au turnat 5 milioane m3 de betoane. La constructia acestui canal au
murit 656 de persoane.
În zorii zilei de 26 mai 1984, o mobilizare fără precedent a avut loc în judeţul Constanţa. Localnicii au fost luaţi
de la toate instituţiile (şcoli, primării, şantiere, fabrici, uzine, cooperative) şi duşi pe malurile Canalului Dunăre-
Marea Neagră. Planul era ca toţi oamenii muncii, UTC-işti, pionieri, şoimi ai patriei, să fie prezenţi la inaugurarea
edificiului. Suita prezidenţială urma să treacă pe canal, precum Cleopatra pe Nil, iar aplaudacii trebuia să fie la
datorie pe toată lungimea traseului. Cale de 60 kilometri, constănţenii au fost
înşiruiţi de la Cernavodă până la Constanţa, la distanţe de câţiva metri unul de
celălalt. Ore în şir au aşteptat oamenii în soare, pe taluz, într-un curent teribil.
Ceauşeştii erau plimbaţi cu viteză de croazieră pentru a savura glorioasa împlinire
a Epocii de Aur. Când, în sfârşit, vaporaşul fluvial a apărut la orizont, oamenii au
fost îndemnaţi să agite steguleţele, pancartele şi eşarfele tricolore cu care fuseseră
dotaţi. Uralele de „Trăiască!“ au însoţit trecerea lui Nicolae Ceauşescu, care a
făcut semn cu mâna celor de pe margine. 
Construirea canalului a necesitat o investiție de circa 2 miliarde de dolari.
Estimările inițiale prevedeau recuperarea investiției în 50 de ani. Exploatarea canalului aduce însă venituri anuale de
circa 3 milioane de euro, ceea ce presupune o durată de recuperare a investiției de peste 600 de ani.