DESTRAMAREA MARII ALIANTE DIN TIMPUL CELUI DE AL DOILEA RAZBOI

MONDIAL

1. TELEGRAMA CEA LUNGA trimisa de George Kennan (22 februarie 1946)

George F. Kennan

- nascut in 1904, intr-o familie cu ascendenta irlandeza si scotiana.

- In 1926, dupa ce a absolvit Universitatea Princeton, a intrat in serviciul

diplomatic al SUA specializandu-se in problemele sovietice. Pana la izbucnirea
razboiului, Kennan a schimbat mai multe capitale europene.
-Intre 1933 si 1937, tanarul consilier a fost detasat la Moscova, unde a avut
posibilitatea sa descifreze "sursele comportamentului sovietic".

- In 1939 a ajuns in Berlinul lui Hitler, unde, o vreme, s-a simtit "ca acasa".

- pana in 1944 a mai fost trimis la Lisabona si Londra, pentru a reveni in inima
imperiului comunist de unde a transmis Depesa cea lunga. Chemat in SUA, a fost
numit in fruntea nou-createi unitati de planificare a Departamentului de Stat,
functie care i-a permis sa se implice in lansarea Planului Marshall.

- Kennan a contribuit la dezvoltarea unui serviciu de operatiuni secrete, in cadrul

CIA, indreptat impotriva comunismului.

In 1952 a detinut, pentru cateva luni, postul de ambasador la Moscova, de unde a

fost retras in urma unor declaratii caustice la adresa sovieticilor.

- George Kennan a parasit administratia in 1953 si a facut parte din Institutul de

Inalte Studii de la Princeton.

- Este autorul a 17 lucrari, dintre care doua au fost rasplatite cu Premiul Pulitzer.

- A murit in 2005, la varsta de 101 ani.

Telegrama cea lunga

Anul 1946 îl găseşte pe Kennan ocupând, de mai bine de doi ani, postul de secretar
secund la Ambasada Statelor Unite din Moscova, Rusia. În toată această perioadă a
fost un critic vehement al sistemului sovietic şi al ideii de alianţă cu U.R.S.S.. În
luna februarie a anului 1946 instituţia în care îşi desfăşura activitatea, primeşte de
la Trezoreria SUA o întrebare: De ce sovieticii nu acceptă noile organismecreate şi
anume: Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional? Ca răspuns, George
Kennan scrie ,,Telegrama cea Lungă” (aprox. 8000 de cuvinte),scuzându-se în
prefaţă că răspunsul pe care îl trimite este de o asemenea anvergură, totodată
subliniind faptul că la o asemenea întrebare nu se poate răspunde într-un mod
simplist.

,,Telegrama cea Lungă” ajunge la Washington în 22 februarie 1946 şi

prezintă paşii imperialismului sovietic în Europa şi în lume, precum şi
consideraţiile lui asupra tendinţelor viitoare ale acestui stat. Concepţia sa despre
relaţiile cu Moscova, s-a născut printr-o interpretare subtilă a ideologiei marxiste,
ajutată de o cunoaştere adâncă a istoriei Rusiei; astfel Kennan vedea URSS-ul ca
fiind o mare ameninţare ideologică şi politică şi mai puţin una militară (cel puţin la
acea vreme).Motiva tendinţa expansionistă a sovieticilor prin sentimentul de
insecuritate pe care îl trăiau, născut fiind din vulnerabilităţile interne ale regimului
comunist. Telegrama este considerată un moment important atât în viaţa lui
Kennan ca diplomat,cât şi pentru politica externă a SUA, , fiind totodată şi cea mai
cunoscută, mai ales după apariţia ei în Foreign Affairs în Iulie 1947 sub denumirea
“Sursele Comportamentului Sovietic”, semnată cu pseudonimul “X”.

Este structurata în patru părţi.

1. Prima parte aduce în discuţie personalitatea oamenilor politici din

Rusia, considerată rezultatul unei ideologii modelate de originea politică ş i
circumstanţele ultimelor trei decenii princare a trecut Rusia. Se menţionează că la
baza concepţiei comuniştilor ruşi stă ideologia marxistă, supusă la o permanentă
adaptare. Politica partidului s-a concretizat în instaurarea absolutismului,
mascată de apărarea împotriva unor formaţiuni capitaliste. Atunci când acestea au
dispărut, s-au găsit pericole la adresa formaţiunii politice chiar şi în afara
graniţelor. Mijloacele de opresiune au fost explicate pe baza unor motive fictive şi
au existat mult timp.

2. În cea de-a doua parte, face referire la opoziţia dintre socialism şi capitalism
care este implantată în ideologia de bază a puterii sovietice. Sovieticii au făcut din
această opoziţie, temelia politicii externe a Rusiei, ceea ce a dus la imposibilitatea
colaborării sincere cu orice ţară, de natură capitalistă.

În interiorul partidului, adevărul nu este constant, ci creat pentru fiecarescop

de către conducătorul partidului care posedă “înţelepciunea supremă”. Ţinând cont
de politica partidului comunist, pe termen lung, “patient persistence”, Kennan
recomandă Statelor Unite să adopte o politică asemănătoare, “patient but firm and
vigilant” la tendinţele expansive ale ruşilor.

3. A treia parte a telegramei este bazată pe partea socială a regimului din U.R.S.S.
Kennan caracteriza populaţia Rusiei ca fiind ,, psihic şi spiritual obosită”, din
cauza controlului exercitat de partid, dar şi a războiului. Caracteriza economia ca
fiind ineficientă şi neuniform dezvoltată.
Se tratează pe larg problema transferului de putere, acesta fiind catalogat ca un alt
punct nevralgic în Rusia, dacă estesă ne amintim succesiunea post Lenin. Partidul
Comunist s-a extins, cuprinzând membrii de vârste variate, între care conflictul
dintre generaţii îşi face simţită prezenţa. Între ei nu există comunicare şicolaborare,
este doar o masă de oameni fără iniţiativă. În Rusia Sovietică nu se poate vorbi
deguvern local, de autoritate locală, în contextul dimensiunilor teritoriale
ale statului, ceea cereprezintă o sursă de slabiciune.

4 . Ultima parte, subliniază faptul că Statele Unite trebuie să vadă în Rusia un rival
şi nicidecum un partener pe arena politică internaţională. Rolul Americii este acela
de a menţine echilibrul, de a păstra pacea mondială şi de a împiedica comunismul
rus în încercarea de a-şi extinde influenţa. S.U.A. trebuie să se distingă ca un lider
mondial.

Telegrama trimisă de Kennan, conţine si o a cincea parte în care autorul

propune direcţii de urmat în politica externă apropiată şi în poziţia pe care S.U.A
va trebui să o adopte faţă de Rusia. Se precizează că America nu trebuie, nici
măcar să se gândească, să atingă o intimitate în relaţia cu URSS, deoarece aceasta
nu este capabilă să poarte o luptă corectă din pricina perioadei de declin prin care
trece; pe de altă parte SUA trebuie să contrabalanseze cu încrederea insuflată orice
încercare sovietică de destabilizare a păcii mondiale.

2 DISCURSUL LUI WINSTON CHURCHILL tinut la Universitatea Fulton

( 5 martie 1946)
Pe 5 martie 1946 Winston Churchill, cel care condusese guvernul britanic în timpul
celui de-al doilea război mondial, vorbea într-un discurs despre aşa numita
"Cortină de Fier". Era pentru prima oară când divizarea Europei - provocată de
controlul sovietic asupra estului continentului - era descrisă astfel.

Iniţial, discursul domnului Churchill nu s-a bucurat de prea mult succes, însă
- în anul următor - apelul lui la unitatea statelor democratice împotriva
expansionismului sovietic devenise politică de stat in Marea Britanie şi în Statele
Unite.

În plus, la scurtă vreme după acest discurs istoric, Cortina de Fier devenea o
prezenţă fizică: sateliţii din estul Europei ai URSS ridicau garduri de fier ghimpat
între ei şi vecinii din Europa de Vest.

CORTINA DE FIER

Aflat la Fulton, Missouri, în Statele Unite, pentru a primi un premiu onorific,

Winston Chruchill rostea cuvintele istorice:

"De la Stettin la Marea Baltică, de la Trieste la Marea Adriatică, s-a pogorât o

Cortină de Fier asupra continentului. În spatele ei au rămas toate capitalele din
vechile state ale Europei Centrale şi de Est: Varşovia, Berlin, Praga, Viena,
Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia."

-Winston Churchill folosise pentru prima dată termenul de "cortină de fier" într-o
telegramă confidenţială adresată preşedintelui Statelor Unite, Harry Truman, în mai
1945 - la numai patru zile de la sfârşitul celui de-al doilea răboi mondial în Europa.

-Winston Churchill era îngrijorat de intenţia URSS de a instala regimuri politice

"prietene" în sud-estul Europei, în particular în Polonia.

-Termenul "Cortină de Fier" fusese împrumutat de Winston Churchill, probabil fără

să-şi dea seama, de la şeful propagandei naziste, Josef Goebbels, care făcuse
predicţia că înfrângerea Germaniei ar fi condus la divizarea Europei.

-În orice caz, conceptul de "Cortină de Fier" nu a intrat în vocabularul uzual până
la discursul ţinut de domnul Churchill la Fulton, în SUA.

Pericolul stalinist

-Acolo, el şi-a exprimat punctul de vedere asupra pericolelor pe care ar fi urmat să

le înfrunte principalele democraţii ale lumii la sfârşitul războiului.

-Winston Churchill era - totuşi - unul dintre cei trei mari conducători aliaţi care
câştigaseră cel de-al doilea război mondial.

-Ceilalţi doi erau preşedintele SUA, Franklin Roosevelt şi liderul URSS, Iosif
Stalin.

-Mai mult: războiul declanşat de nazişti confirmase predicţiile domnului Churchill

de la mijlocul anilor '30 când avertiza asupra pericolului unor dictatori ca Hitler.

-Dar, la vremea la care îşi ţinea discursul de la Fulton, Winston Churchill era
îngrijorat de un alt tip de dictatură.

-El credea că pericolul venea dinspre singurul dictator rămas în viaţă la sfârşitul
războiului: Stalin.

Contradicţii între aliaţi

-Între aliaţi erau însă discuţii în contradictoriu în legătură cu soarta Poloniei

imediat după război, întrucât nu părea să fie nici o ameninţare imediată - alegerile
păreau să fie corecte.

-Erau divergenţe şi în legătură cu divizarea şi controlul asupra Germaniei, precum

şi în legătură cu insistenţele URSS care cerea compensaţii de război uriaşe din
partea Germaniei.

-Compensaţiile cerute paralizau aproape capacitatea de producţie a ţării, astfel că -

în cele din urmă - aliaţii au fost obligaţi să-i hrănească pe germani, care altfel ar fi
murit literalmente de foame.

-Winston Churchill nu credea că Uniunea Sovietică era pregătită pentru expansiune

teritorială pe calea războiului, dar estima că Moscova plănuia o expansiune fără
limite a doctrinei comuniste.

Aşa că a îndemnat la prudenţă:

"În această perioada dificilă, nu este treaba noastră să intervenim cu forţa în

treburile interne ale unor ţări pe care nu le-am cucerit în război. Dar nu trebuie să
ne oprim din a susţine fără teamă minunatele principii ale libertăţii şi drepturilor
omului, care reprezintă moştenirea comună a lumii anglo-saxone."

Prudenţa lui Churchill era determinată de două considerente principale.

-În primul rând, Vestul nu putea face mare lucru pentru a opri instalarea controlului
sovietic asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est, în care se afla deja Armata
Roşie.

-În al doilea rând, alianţa din timpul războiului cu URSS nu fusese suspendată
încă.

În discursul său de la Fulton, domnul Churchill şi-a exprimat "adânca admiraţie şi

respectul faţă de poporul rus" şi faţă de persoana pe care a descris-o drept
"camaradul meu din timpul războiului, Mareşalul Stalin".

SUA: 'pilonul puterii mondiale'

"Statele Unite sunt pilonul puterii mondiale," spunea Winston Churchill în 1946.
"E un moment solemn pentru democraţia americană. Statele Unite sunt principala
putere a lumii, iar acestui lucru i se adaugă o responsabilitate enormă pentru
viitorul omenirii".

-Referirile la "Cortina de Fier" şi la expansiunea Uniunii Sovietice l-au revoltat pe

Stalin.

--El l-a comparat pe Winston Churchill cu Hitler şi a spus că este un "războinic" ce

visează la dominaţia rasei anglo-saxone.

Discursul lui Churchill a fost publicat în presa sovietică abia în anul 1990.

Dar şi în Marea Britanie, şi chiar în Statele Unite, discursul a fost primit iniţial cu
reţinere. Alianţa cu URSS din timpul războiului continua să aibă rădăcini puternice
atât în rândul politicienilor, cât şi al publicului.

Cu toate aceste, politicienii din SUA şi Marea Britanie, începeau deja să formuleze
strategii politice bazate pe principii similare celor enunţate de Winston Churchill.

Războiul Rece

-La mijlocul lui 1948 cele mai multe dintre prezicerile făcute de Churchill se
adeveriseră:

- formarea Cominformului, în 1947 - organizaţia de coordonare a regimurilor

comuniste din Europa.

- lovitura de stat comunistă de la Praga, din februarie 1948.

-blocada Berlinului 1948 - de către sovietici - care a condus la doi ani de

aprovizionare pe calea aerului - de către puterile occidentale - a locuitorilor din
Berlinul de Vest.

Cortina de Fier a rămas ferm în poziţie până în 1989 când - unul după altul -
s-au prăbuşit toate regimurile comuniste din Europa.
 Winston Churchill însuşi a spus despre discursul din martie 1946 că a fost
cel mai mai important pe care l-a rostit vreodată.

Există şi voci care afirmă că poate mai important a fost discursul cel de la Zurich,
ţinut câteva luni mai târziu, când Winston Churchill şi-a expus viziunea privind
crearea unui Uniuni Europene pe care el a explicat-o drept "înfiinţarea unui fel de
Statele Unite ale Europei".

3. Doctrina Truman

La 12 martie 1947 președintele Truman, într-un discurs prezidențial în fața

Congresului S.U.A., a schițat un program al politicii externe americane pentru
combaterea "pericolului comunist" în lume.

În acest scop, el a cerut Congresului să aprobe un credit de 400 milioane dolari

pentru ajutorarea Greciei, amenințată de comunism, și a Turciei, unde U.R.S.S.
revendica partea de nord-est a Anatoliei .
Doctrina Truman a derivat din evenimentele din Grecia, unde comuniștii încercau
să răstoarne monarhia și guvernul legal ales. Trupele britanice, care ajutaseră la
eliberarea Greciei de germani în 1944, restauraseră monarhia, dar aveau reale
dificultăți în a o susține în lupta împotriva comuniștilor greci, ajutați de cei din
Iugoslavia, Bulgaria și Albania, din ordinul Moscovei.

Ministrul de Externe britanic, Ernest Bevin, a solicitat ajutor american, iar

președinte Truman a anunțat, în martie 1947, că politica S.U.A. va fi aceea “de
sprijinire a popoarelor libere care rezistă încercărilor de subjugare de către
minorități înarmate sau prin presiuni externe”. Grecia a primit imediat un ajutor
masiv în materie de bani, arme și instrucție, asistență ce a permis înfrângerea
comuniștilor până în 1949. Turcia, care era și ea amenințată, a primit un ajutor
american consistent.

Doctrina Truman a scos în evidență faptul că Statele Unite nu aveau nici o intenție
de a reveni la izolaționism, așa cum procedaseră după Primul Război Mondial.
Doctrina Truman a reprezentat o cotitură în politica americană față de URSS,
marcând începutul unei politici de „stăvilire”, de „îndiguire” a expansiunii
sovietice.

Americanii s-au angajat pe linia unei politici de blocare a răspândirii

comunismului, nu numai în Europa, ci în întreaga lume, inclusiv în Coreea și
Vietnam. Doctrina Truman avea să declanșeze în fapt Războiul Rece.