Sunteți pe pagina 1din 1

Tehnica de relaxare progresivă

„... Să începem prin a te relaxa cât mai mult posibil în condiţiile în care te afli. Permite braţelor
şi picioarelor tale să-şi găsească o poziţie cât mai confortabilă. Poţi închide ochii şi să-ţi laşi
mintea să se relaxeze, astfel încât să nu te gândeşti la ceva în mod deosebit... concentrează-te în
primul rând asupra vocii mele. Poţi auzi fundalul muzical (dacă este cazul). Vei constata, în
curând, că zgomotele obişnuite ale biroului sau din afara lui te deranjează din ce în ce mai
puțin... până când ele nu-ţi vor mai atrage atenţia deloc. Gândurile se pot abate uneori de la
linia ideilor pe care le verbalizez eu, dar ele vor reveni repede înapoi... Nu trebuie să faci
eforturi conştiente de a realiza sau rezista la ceea ce-ți spun, ascultă-mă mai degrabă pasiv. Vei
constata în curând că mintea ta inconştientă va accepta recomandările mele, care au ca
principal scop acela de a te face să te simţi din ce în ce mai confortabil... Aş dori acum să te
concentrezi doar asupra degetelor şi mâinilor, ca şi cum restul corpului nu ar exista. Doresc să
devii din ce în ce mai conştient de senzaţiile care se dezvoltă în degetele şi mâinile tale.
Utilizându-ți capacitatea de concentrare, vei putea observa curând o senzaţie plăcută şi
relaxantă care va apărea mai întâi, probabil, în vârful degetelor şi, treptat, treptat, se va difuza
în toate degetele şi în ambele mâini... Această senzaţie variază de la individ la individ, dar ea
apare cu certitudine de fiecare dată... Unii descriu senzaţia ca şi cum mâinile lor ar fi adormite
şi cuprinse de furnicături, sau ca şi cum ar fi cuprinse de o amorţeală plăcută. Alţii observă o
senzaţie plăcută de greutate sau chiar de plutire; dar, indiferent de tipul de senzaţie, ea se
produce de fiecare dată şi începe să apară, fără îndoială, în mâinile şi degetele tale începând
din acest moment. Concentrează-te asupra vârfului degetelor şi vei descoperi senzaţia
liniştitoare, relaxantă şi plăcută care apare...Utilizâtidu-ți propria capacitate de concentrare
eşti pe cale să te relaxezi din ce în ce mai mult, să devii chiar mai relaxat decât eşti acum şi, în
curând, vei deveni atât de relaxat şi somnoros ca şi cum ai fi pe cale să tragi un pui de somn
obişnuit într-una din după-amiezile tale. Continuă să te relaxezi…Concentrează-te asupra
aceleiaşi senzaţii de eliberare şi relaxare care iţi cuprinde articulaţiile mâinilor şi braţele tale,
iradiind plăcut din zona degetelor şi palmelor. .. Acum braţele tale devin plăcut... foarte plăcut
relaxate... la fel ca şi degetele şi mâinile tale. În curând vei observa o senzaţie plăcută de
somnolenţă în întregul corp. Concentrează-te asupra acestei plăcute senzaţii de relaxare şi
observă cum difuzează în zona antebraţelor şi coatelor. Din vârful degetelor până la coate,
ambele braţe sunt cuprinse de senzaţia plăcută de relaxare şi eliberare. Observă cum senzaţia
de relaxare îţi cuprinde treptat întregul brat până în zona umerilor. Fiecare muşchi devine din
ce în ce mai relaxat. Este o senzaţie de relaxare foarte plăcută, deosebit de liniştitoare şi
odihnitoare. Devii din ce în ce mai somnoros... tot mai somnoros şi, în curând, vei intra într-un
somn în care vei putea să-mi auzi vocea foarte clar, dar, din punct de vedere mental şi fizic, vei
fi complet şi confortabil relaxat... ".

„... descoperă cât de mult poţi aprofunda starea de relaxare în care te afli..., te poţi relaxa cât de mult doreşti... "

..... 10... braţele se relaxează... 9... senzaţia de relaxare îţi cuprinde treptat, treptat umerii... " ctc.

S-ar putea să vă placă și