STRATEGIA DIDACTICĂ- DEFINIRE, CONȚINUT, CLASIFICARE

Pentru a defini conceptul de strategie didactică trebuie să pornim de la definiţia dată în

Dicţionarul explicativ al limbii române, conform căreia strategia este „parte componentă a artei
militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării şi ducerii războiului şi operaţiilor
militare”. (Coteanu I., (1998), Dicţionarul explicativ al limbii române)
Astfel, strategia militară se referă la organizarea unui plan de atac sau de apărare. În sens
general, strategia se referă la managementul metodelor implicate într-o activitate, în vederea
atingerii unui scop.
Crenguţa Lăcrămioara Oprea defineşte strategia didactică în lucrarea „Strategii didactice
interactive” (2008), ca fiind „ansamblul complex şi circular de metode, tehnici, mijloace de
învăţământ şi forme de organizare a activităţii, complementare, pe baza cărora profesorul
elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficienţă a învăţării”.
Deci, strategia didactică este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să-şi
dezvolte capacităţile intelectuale, priceperile, deprinderile, aptitudinile, sentimentele, emoţiile,
ajungând astfel la cunoaştere. Pentru atingerea acestui scop, profesorul trebuie să prevadă
implicarea elevilor, apelând la strategiile didactice interactive care favorizează schimburile
interrelaţionale.

Profesorul gândeşte strategia didactică pas cu pas pentru a asigura dobândirea

competenţelor specifice de către elevi, alegând între diverse combinaţii de metode, tehnici şi
procedee de instruire şi autoinstruire, mijloace de învăţământ, forme de organizare a elevilor.
Elementele componente ale unei strategii didactice interactive sunt:
Ø Metodele, tehnicile şi procedeele;
Ø Mijloacele de învăţământ;
Ø Formele de organizare a elevilor;
Ø Conţinuturile;
Ø Timpul şcolar disponibil.
 Metoda didactică este un mod de a acţiona practic, planificat şi sistematic, calea de urmat
în scopul atingerii unui obiectiv, o cale eficientă de organizare şi dirijare a învăţării.
Procedeul didactic este o secvenţă a metodei, un detaliu, o tehnică mai limitată de acţiune, o
componentă sau chiar o particularitate a metodei. (Cucoş C., (2002), Pedagogie)
Tehnica didactică este o îmbinare de procedee, însoţite, după caz, de mijloace pentru realizarea
eficientă a unor activităţi didactice. (Bontaş I., (1995), Pedagogie)
Mijloacele de învăţământ reprezintă ansamblul de resurse sau instrumente materiale şi tehnice
utilizate în demersul didactic pentru a facilita perceperea, înţelegerea, fixarea şi consolidarea
cunoştinţelor şi abilităţilor practice, în vederea dobândirii competenţelor.

Strategii didactice pentru învăţământul preuniversitar

Criterii de clasificare

Cadrul didactic trebuie să stăpânească moduri variate de abordare a învăţării, o gamă

largă de strategii generale şi particulare, care vor putea deveni, în cele din urmă, caracteristici ale
stilului lui de predare (de activitate didactică).

a) După particularităţile evolutive ale gândirii elevilor şi profesorilor, în procesul învăţării,

distingem:

o Strategii inductive – care conduc elevul de la analiza faptelor concrete la elaborarea noţiunilor
noi, de la percepţia intuitivă la gândirea abstractă, de la cazuri concrete la idee, de la particular la
general, de la cunoaşterea efectelor la desluşirea
cauzelor etc.;
o Strategii deductive ce conduc elevul pe un traseu invers celui inductiv, care pornesc de la
definiţie la concretizări sau exemplificări, de la noţiune la exemplu concret, de la general la
particular etc.;
o Strategii analogice – bazate pe modelare;
o Strategii mixte etc.
Didactica modernă recunoaşte atât meritele abordării inductive cât şi pe cele ale abordării
deductive, ambele necesare iniţierii elevilor în metodele cunoaşterii ştiinţifice.
În funcţie de particularităţile psihice ale vârstei şcolarului, se impun, în mod firesc,
strategiile inductive sau deductive.

b) După gradul de dirijare/nondirijare a învăţării, strategiile pot fi diferenţiate în:

o strategii algoritmice – care prescriu, pas cu pas, cu mare rigurozitate acţiunile şi operaţiunile
predării - învăţării, comportamentele cadrului didactic şi ale elevilor; care impun o dirijare foarte
strictă a învăţării;
o strategii semi-algoritmice (de învăţare semiindependentă);
o strategii euristice – care nu prescriu dinainte desfăşurarea procesului de predare-învăţare;
dirijarea învăţării este redusă la minimum, accentul punându-se pe învăţarea independent
(strategii euristice – bazate pe învăţarea prin cercetare şi descoperire; strategii bazate pe
conversaţia euristică; strategii bazate pe rezolvarea, în mod independent a problemelor; strategii
creative, care lasă deschis spontaneităţii, originalităţii).
Propriu-zis, nu există strategii euristice sau pur algoritmice, ci strategii mixte în care
elementele de dirijare şi independenţă se combină în proporţii diferite.
Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare şi învăţare( informative
şi activ-participative, de studiu individual, de verificare si evaluare). Strategia nu se confunda cu
metoda sau cu metodologia didactica. Metoda vizeaza o activitate de predare-învatare-
evaluare. Strategia vizeaza procesul de instruire în ansamblu si nu o secventa de instruire.
Strategiile didactice interactive presupun munca în echipă, prin colaborare şi cooperare,
în vederea atingerii obiectivelor propuse, se bazează pe sprijinul reciproc, stimulează
participările individuale, solicită efort de adaptare la normele de grup, toleranţă faţă de opiniile
colegilor, dezvoltă capacitatea de autoevaluare, susţinând învăţarea activă prin care elevul
transformă informaţia într-una nouă, personală, proprie. (Oprea Crenguţa Lăcrămioara,
(2008), Strategii didactice interactive