Flori însetate

Dezmiardă pielea pământului

Mamă și fiică, două flori.
Ascultă șoapta blândă a vântului
Cu buze moi.

Țărăncuțele cu petale roz în obraji,

Alintă vara cu privirea de brazi.
Natura le-mbrățișază cu dor
Și timpul toarce liniște-n decor.

Țăranca împletește gânduri.

Năframa-i albă tace,
Și de sub ea, în multe rândri,
Fire de păr n-au pace.

Zâmbesc în portul popular,

Au mâneci suflecate,
Le este fericirea dar,
Muncă și sănătate.

Poteca le mângâie tălpile goale,

Obișnuită cu a lor plimbare,
Căci cele două nu merg prea departe,
Izvorul cu apa vieții-i aproape.

Urcioarele suspină și dorința la fel,

Dar fata-i fericită și merge ușurel.
Până și pietrele par însetate,
De atâtea raze sărutate.