Crampeie de albastru intens

Omenirea nu a fost dintotdeauna lipsita de unchi. Pana cand, unchiul lui Astrid a murit si
atunci parca au plecat toti fara bilet de intoarcere.

***

Intr-un orasel ca Grimstad, lucrurile care se petrec sunt controlate cu strictete de catre
locuitori. Nu ai voie sa pleci din oras, sa bei un pahar in plus sau sa umbli aievea prin padure fara
ca ei sa stie. Parca si timpul fuge din Grimstad, nu doar locuitorii care mai scapa. Cand gasca de
tipi in geci ecologice decide, insa, ca timpul sa se opreasca in loc, ei bine asa se intampla.

***

Exista un singur parc in Grimstad, unul extrem de ingrijit, in care ramurile copacilor sunt
deseori taiate pentru a nu reprezenta un pericol in caz de furtuni pentru casele si masinile
bogatanilor de peste drum. Totusi, crengile pot reprezenta un pericol numai daca pomii depasesc
doi metri, ceea ce nu e cazul intr-un orasel ca Grimstad. Ei bine, daca va concentrate privirea mai
bine asupra uneia dintre bancile proaspat achizitionate de primarie ii veti cunoaste pe Astrid si pe
unchiul ei.Parculetul in care se afla a fost folosit ca “obiect politic” in fiecare dintre mandatele
ultimilor cinci primari.Astrid si unchiul ei nu aveau voie sa se aseze pe nicio banca inainte de a
cincea inaugurare a renovarii parcului. Totusi, ei au facut-o. Si asta fara niciun strop de
remuscare.

-Putem face o plimbare ?

-Nu.

-Atunci de ce suntem aici ? Nenorocitii astia nu au facut nici macar un amarat de loc de
joaca.

Humfrid surase. Putea fi deosebit de ursuz in unele momente, dar acum nu mai exista
timp pentru un astfel de lux.Timpul gasise cateva sparturi si ii inunda viata. Fusese profesor de
matematica, un creier genial daca este sa intrebati.Astrid este convisa insa ca exista o scurgere in
corpurile umane prin care batranilor le dispare ca intr-o gaura neagra creierul. Unchiul ei nu este
si nici nu va mai fi ce a fost odata.Astrid i-a spus asta intr-un moment inoportun. Si iata-i, totusi,
aflandu-se in parculetul din Grimstad, sfidand legile orasului si simtindu-se atat de bine, de
parca le sfideaza pe cele ale gravitatiei. Humfrid a suferit in tineretea sa de o buna educatie si un
simt civic supradezvoltat astfel ca toti locuitorii din Grimstad au profitat cat au putut el. Barbatul
a predat gratuit toata cariera lui ore suplimentare de pregatire pentru examene doar elevilor
instariti pentru ca asa si-a dorit gasca de sarantoci imbogatiti peste nopate, imbracati in geci de
piele eco-friendly. Ceilalti copii trebuiau sa se descurce singuri acasa, iar barbatului ii parea atat
de rau pentru acest fapt.Si-ar fi dorit sa fi avut mai mult sange in vene ca sa le poata spune alora
sa se care cu tot cu copii lor. Asadar, dupa cum puteti observa, unchiul nu si-a pierdut creierul
de tot. Isi aduce aminte de cei care i-au amarat viata si acum s-a decis sa o amarasca si el pe a
lor. Sta cuminte, alaturi de nepotica sa, pe una dintre bancile de cateva mii de euro, inca
neinaugurate si asta ii da un sentiment profund de implinire. Luati de-aici, nenorocitilor ! V-am
facut praf !

Humfrid stia ca asta nu fusese inca tot ce putea face.Mai urma.

***

-Auzi, hai sa mergem. Nu vrei o inghetata ?

-Ba da, in numele Domnului, vreau. Sa plecam odata de aici !

***

Humfrid si nepotica sa cunosteau un singur loc din intregul Grimstad in care se vindea
cea mai gustoasa inghetata : la localul lui Hildegard, celalta matusa ( si singura in viata) a fetitei.
Atat Humfrid, cat si Astrid stiau prea bine ca in Grimstad se gasesc mult mai multe locuri de
unde iti poti lua o inghetata pe cinste, dar ce aroma de inghetata are gustul mai placut decat cea a
uneia primate gratuit ? Asa ca au pornit.

Localul lui Hildegard se afla pe faleza inferioara a orasului, avand o priveliste superba la
pontoanele de care este legat un imens parc de yachturi. Restaurantul ei este unul elegant, femeia
muncind din greu pentru a-si sustine afacerea. In fiecare dupa-amiaza insorita de vara , clientii
numerosi ai restaurantului se pot bucura de privelistea unui apus colorat intens ce se scurge peste
apa marii. Ei bine, Astrid si unchiul ei se pare ca au ajuns la timp.

***

Hildegard pare atat de incantata de vizita celor doi, incat le asigura patru cupe pline de
inghetata si masa cea mai buna de unde se poate admira privelistea. Cei doi accepta tacuti si
multumiti oferta femeii si mananca ingandurati, dar cu inimile impacate, pline de dulceata unei
inghetate simple de cacao.Cei doi, insa, nu se gandesc la acelasi lucru. Astrid crede ca unchiul ei
mediteaza la asfintitul pe care il vede, considerand ca este posibil ca acesta sa ii fie ultimul.In
mare parte, fetita are dreptate. Dar nu in totalitate. Gandurile batranilor ajung mult mai departe
decat ale celor tineri, cuprind atat un trecut impasiv, rece si indepartat, cat si un viitor
imprevizibil, sumbru, invaluit intr-o mantie de ceata.Si poate ca uneori gandurile batranilor uita
sa se opreasca intr-un loc, pierzandu-se atat de departe de prezent, intr-un labirint al timpului. Pe
unchiul Humfrid proximitatea mortii il face sa se gandeasca mai bine la modul in care vrea sa isi
petreaca ultimele clipe. Nu s-a plimbat in viata lui cu un yacht.
 ***

Daca esti din Grimstad, cu siguranta stii ca un batranel si o fetita nu au ce cauta pe un

ponton de care sunt legati saci de bani, adica yachturi de mii de euro. Oamenii simpli nu au voie
sa se apropie de lucrurile celor mai bogati. Locuitorii din Grimstad au invatat acest lucru cand un
baiat pe nume Gustav, care daduse o simpla petrecere intre prieteni, a fost saltat de politie in
toiul noptii, fiind acuzat de tulburarea linistii din proximitatea casei unui magnat. Barbatul fusese
cu cateva saptamani inainte de acest incident intemeietorul unei petreceri din cauza careia
intregul oras nu s-a putut trezi in dimineata urmatoare fara o ceasca de cafea de la Nancy’s, dar
nimanui nu i-a pasat de echitatea lui Gustav. Locuitorii din Grimstad simt cand pot lua apararea
cuiva sau cand trebuie sa stea in banca lor. Nu era cazul atunci. Nici pana astazi locuitorii nu au
folosit prima varianta. Intr-un orasel ca Grimstad, nimeni nu ia apararea nimanui.

Totusi, daca nu esti din Grimstad te-ai putea minuna de privelistea unui batranel si a unei
fetite ce intra impreuna fara sfiala intr-un yacht de lux. Ti-ai continua drumul, gandindu-te la
momentul in care vei detine si tu o asemenea bijuterie.

Hildegard ii vazuse pe cei doi scurgandu-se pe sub masa si fugind repede ( sperand ca ea
sa nu ii vada ) spre unul dintre pontoanele din apropiere. Vazuse si ea familia de bogatsi uitand
sa inchida usa de la cabina principal a yachtului. Clientii lui Hildegard o credeau o fiara, cu
siguranta o femeie cu care nici ultimul om nu s-ar casatori. Toti credeau ca femeia nu stie sa isi
aprecieze restaurantul de lux, de fiecare data numindu-l in conversatii scurte si prietenoase
“bodega”. In orice caz, bodega lui Hildegard avea un design deosebit ( eu va povestesc toate
acestea acum ca sa le dau timp lui Humfrid si neopatei lui sa inteleaga cum dracului se porneste
nenorocita aita de rabla de o nouazeci de mii de euro ). Locuitorii din Grimstad au facut mai
demult, cand restaurantul lui Hildegard s-a deschis, pariuri legate de cine a creat interiorul
restaurantului. Nimeni nu s-ar fi gandit ca un copil atat de dur si mofturos cum era Hildegard
avea sa conduca un restaurant de succes, reabilitand de una singura o veche bodega pescareasca
cu vedere la pontoane.

***

Ei bine, Humfrid fusese totusi profesor de matematica. Trebuie sa reuseasca sa deschida

amaratul ala de yacht.Macar de-ar gasi nenorocita aia de gaura a cheii ! Poate ca Astrid avea
dreptate. Poate chiar i se scurge creierul intr-o gaura neagra. Poate ca asta inseamna o tumoare,
ceva care creste in plus, dar fura tot.

-Ai apasat pe butonul asta ? Astrid arata spre un buton alb, amplasat chiar langa carma.

-Apasa tu ! Humfrid se imbufneaza.

-Nu, apasa tu ! Nici Astrid nu se lasa mai prejos.

-Apasa naibii pe butonul ala ca ma enervez ! Ma ia cu inima, Astrid, asculta-ma !

 Astrid cedeaza. Apasa butonul, iar yachtul incepe silentios sa se miste. Nu se asteapta sa
poata conduce matahala atat de bine. De fapt, nici Humfrid nu se astepta la o asemenea
dexteritate. De fapt, Humfrid facea deja calculele datoriilor la baca pe care urma sa i le lase
familiei lui in urma accidentariii acestui yacht. Dar uite cum lucrurile au luat o intorsatura mult
mai buna decat ar fi anticipat el.

Humfrid are incredere in nepoata lui. Iese din cabina capitanului si se aseaza undeva, in
partea din fata a ambarcatiunii cu chipul indreptat spre apa. Barbatul intoarce pentru ultima data
privirea spre Astrid, iar fetita ramane tintuita in fata unor ochi la fel de albastri ca niste pietre
pretioase de safir. Batranul isi indreapta apoi privirea tot inainte, privind jocul de oglinzi dintre
apa de un albastru intens si cerul de foc.Astrid conduce incet, in timp ce soarele ascunde sub o
umbra tot mai densa forma corpului lui Humfrid pana ce noaptea il inghite de tot.

***

Peste cativa ani, Astrid, aventuriera in varsta de douazeci de ani, care a facut singura cu
un simplu yacht ocolul pamantului va acorda un interviu in care va recunoaste ca motivul pentru
care a facut toate acestea a fost cautarea unor crampeie de albastru intens de care ii era un teribil
dor. Astrid va mai face o calatorie in care spera sa isi depaseasca singura acest record. Inca nu a
gasit ce cauta.