Sunteți pe pagina 1din 10

PROIECT INTERDISCIPLINAR

„Toamna- zâna belşugului şi a bogăţiei”


Tema: „Toamna- zâna belşugului şi a bogăţiei”
Clasa: pregătitoare
Durata: 3 săptămâni
Discipline/ arii curriculare integrate:
Comunicare în limba română
Matematică şi explorarea mediului
Educaţie pentru societate
Arte vizuale şi lucru manual
Muzică şi mişcare
Dezvoltarea personală

DOMENIILE EDUCAŢIONALE ŞI COMPETENŢELE VIZATE

● Domeniul comunicare în limba română :


1. Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute
2. Exprimarea de mesaje orale simple în diverse situaţii de comunicare
3. Receptarea unei varietăţi de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute
4. Redactarea de mesaje simple în diverse situaţii de comunicare

● Domeniul matematica şi explorarea mediului


1. Recunoaşterea şi utilizarea numerelor în calcule elementare
2. Localizarea şi relaţionarea unor elemente geometrice în spaţiul înconjurător
3. Manifestarea curiozităţii pentru fenomene/relaţii/ regularităţi/structuri din mediul
apropiat
4. Generarea unor explicaţii simple prin folosirea unor elemente de logică
5. Sortarea şi reprezentarea unor date în scopul rezolvării de probleme

● Domeniul educaţie pentru societate


1. Aplicarea unor norme elementare de conduită în viaţa cotidiană
2. Manifestarea unor deprinderi de comportament moralcivic în contexte de viaţă din
mediul cunoscut
3. Cooperarea cu ceilalţi pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, manifestând
disponibilitate
● Domeniul arte vizuale si lucru manual
1. Explorarea de mesaje artistice exprimate în limbaj vizual într-o diversitate de contexte
familiare
2. Realizarea de creaţii funcţionale şi/sau estetice folosind materiale şi tehnici elementare
diverse

● Domeniul muzică şi mişcare


1. Receptarea repertoriului de cântece pentru copii şi a unor elemente simple de limbaj
muzical
2. Redarea repertoriului de cântece pentru copii cu mijloace interpretative specifice
vârstei
3. Raportarea spontană la muzică prin intermediul propriilor abilităţi creative

● Domeniul dezvoltare personală


1. Manifestarea interesului pentru autocunoaştere şi a atitudinii pozitive faţă de sine şi
faţă de ceilalţi
2. Exprimarea adecvată a emoţiilor în interacţiunea cu copii şi adulţi cunoscuţi
3. Utilizarea abilităţilor şi a atitudinilor specifice învăţării în context şcolar

Resurse: materiale: cărţi cu poveşti pentru copii, jetoane, imagini şi planşe peisaje -
Toamna, fructe şi legume, CD, auxiliare, foi A4, creioane colorate,materiale din natură,
hârtie colorată, hârtie creponată, lipici, foarfecă, acuarelă, culegere de cântece pentru
copii, album fotografic, aparat foto
umane : elevii, învăţătoarea, bibliotecara, părinţii
procedurale: observaţia dirijată, conversaţia euristică, explicaţia, demonstraţia,
exerciţiul, problematizarea, joc de rol, jocul didactic
forme de organizare: frontală, în grup, individual
INVENTAR DE PROBLEME

Ce ştim? Ce nu ştim şi vrem să aflăm?

 În ce anotimp suntem  Ce se întâmplă în natură toamna (iarbă,


 În fiecare zi mergem la şcoală. flori, pomi, insecte)?
 Ne îmbrăcăm adecvat.  De ce se usucă frunzele ?
 Păsările călătoare pleacă în ţările  De unde vine ploaia ?
calde.  De ce s-a răcit aşa de mult afară?
 Se coc fructele şi legumele.  Dacă plouă , ce se întâmplă cu fructele
 În fiecare toamnă, oamenii culeg şi legumele din grădini ?
roadele din grădini , livezi şi vii .  Cum sunt păstrate fructele şi legumele?
 Copiii se joacă mai puţin afară.  Pentru ce sunt bune fructele şi
legumele?
 Importanţa consumării legumelor şi
fructelor proaspete şi conservate şi
reguli de igienă
 Care sunt părţile componente ale unui
pom fructifer/ legumă?
 Ce trebuie să facem pentru a avea pomi
fructiferi şi legume sănătoase?

INVENTAR DE ACTIVITĂŢI ORIENTATIVE


Săptămâna I:
„Frunze ruginii cad pe cărări”- Activitate integrată ( DP; CLR; MEM; ES; MM;
AVLM )
- Observarea naturii;
- Citirea de imagini, planşe cu aspecte din anotimpul toamna;
- Audiere „Povestea stejarului cel bătrân” ( prezentare ppt –d-na bibliotecară )
- Învăţarea cântecelor: „Frunze ruginii”, „A venit pe dealuri, toamna!”;
- „Cum mă simt?” – discuţii cu privire la sănătatea în timpul toamnei;
- Memorare: „Zile de toamnă” de George Coşbuc;
- Colaje: „Copacul”- toamna, „Toamna în culori”, „În livadă”;
- Compoziţii plastice: „A sosit toamna”, „În livadă”;
- Activitate practică: „ Să sădim un pom”- un pom/un om.
„Mere, pere în panere” - Activitate integrată ( DP; CLR; MEM; ES; MM; AVLM )
- Citirea de imagini, planşe cu fructe;
- Prezentarea , identificarea fructelor de toamnă;
- Joc de rol: „Eu sunt.... ( un fruct la alegere );
- „Să spunem ghicitori despre fructe”;
- „Să numărăm fructele din coş”
- Alcătuirea unui pom fructifer;
- Învăţarea „Cântecul fructelor”;
- „ Cum trebuie să consumăm fructele?”
- Importanţa fructelor pentru organism;
- Colaje şi compoziţii plastice: „Fructul meu preferat”, „Coş cu fructe”;

Săptămâna a II-a:
„Legume gustoase şi sănătoase” - Activitate integrată ( DP; CLR; MEM; ES; MM;
AVLM )
- Citirea de imagini, planşe cu fructe;
- Prezentarea , identificarea legumelor de toamnă;
- Audiere: „În grădina bunicii”;
- Joc de rol: „Eu sunt.... ( o legumă la alegere ), „La piaţă”
- „Să spunem ghicitori despre legume”;
- „Să numărăm legumele din coş”, „Să aşezăm legumele după culoare/formă/
mărime”;
- Alcătuirea unei legume;
- Învăţarea „Cântecul legumelor”;
- „ Cum trebuie să consumăm legumele?”
- Importanţa legumelor pentru organism;
- Colaje şi compoziţii plastice: „Leguma mea preferată”, „Coş cu legume”;

Săptămâna a III-a:
„Carnavalul toamnei”- Activitate integrată ( DP; CLR; MEM; ES; MM; AVLM )
- Audiere: „Povestea nucii lăudăroase”, „Supă de zarzavat” de O. Cazimir;
- „Cum trebuie să ne comportăm cu părinţii, bunicii, plantele, animalele?”
- „Să ne confecţionăm o mască pentru carnaval” ( un fruct, o legumă );
- „Ştiu să prepar o salată de fructe/ legume?”;
- Activitate distractivă: „Carnavalul Toamnei”;

“Coroniţa toamnei” – Activitate integrată ( DP; AVLM )


- Colectarea de materiale din natură;
- Să realizăm „Coroniţa toamnei”;

Evaluare: aprecieri verbale,expoziţie cu lucrările copiilor, CD cu poze din activităţile


desfăşurate, fişe de lucru, autoevaluare, “Carnavalul toamnei”
ARGUMENT

Motto: Toamna a început să scrie


Într-o carte cu copertă aurie
Câte şi de toate
Cu creioane colorate.
(Marcela Peneş, Alfabetul toamnei)

Toamna este anotimpul schimbărilor, al iertării, al melancoliei. Este anotimpul în


care lumina pură, aerul mai dens şi rece încununat de bogăţia de culori, dar şi de
contrastul dominantei galbene, cu cerul albastru deschis, ne îndeamnă la reverie . Ea
înseamnă frunze colorate: roşu aprins, maro, portocaliu rumen, portocaliu pur, galben,
galben moale şi galben luminos, ruginiu. Toate culorile pământului se regăsesc în apusuri
de soare, în frunzele copacilor, în petalele florilor, în apa mării, în ochii celui care
priveşte frunzele căzute.
Toată această simfonie de culori ne dă un sentiment ciudat de visare. Atâtea culori
atât de diferite şi totuşi atât de bine combinate, încât aproape că nu-ţi poţi crede ochilor
că ceea ce vezi e aievea. Culori din cele mai aprinse până la tonurile cele mai pale,
pasteluri cum n-ai ocazia să priveşti prea des, de la galbenul aprins la bejul pal, de la
ruginiu la portocaliu, toate tonurile de verde şi încă multe altele pentru care nu sunt
cuvinte a le descrie, nuanţe pe care doar natura în măiestria ei a reuşit să le aducă la
desăvârşire.
Încercând să înţelegem acest festin al culorilor, privind cu atenţie acest spectacol al
naturii, această impresionantă dovadă de sensibilitate şi frumos, ne gândim că nu putem
trece cu vederea faptul că toţi copiii sunt curioşi să afle cât mai multe despre acest
anotimp.
Deoarece copiii au început să mă întrebe despre ce se întâmplă în natură şi de ce
se usucă totul în jur, am hotărât împreună cu ei să desfăşurăm acest proiect tematic.Am
considerat că la acest nivel de vârstă investigaţia poate aduce la lumină multe informaţii
necunoscute copiilor. Ceea ce vor afla şi descoperi le va aduce satisfacţie şi încântare şi
cunoştinţele, informaţiile se vor întipări mai bine.
Scrisoare adresată părinţilor

Dragi părinţi,
Vă informăm că în perioada 8 - 28 octombrie 2012 elevii clasei pregătitoare vor fi
implicaţi într-un proiect tematic, având ca temă ,,Toamna- zâna belşugului şi a
bogăţiei ”.
Activităţile desfăşurate vor urmări, ca prin demersuri de cercetare ale copiilor
dirijaţi de către învăţătoare, să se realizeze îmbogăţirea semnificativă a cunoştinţelor
despre acest anotimp, cu toate aspectele implicate: fructe, legume, bogăţiile toamnei,
transformări petrecute în natură, viaţa animalelor şi preocupările lor în acest sezon,
diferite curiozităţi cu privire la temă, cuprinse în enciclopedii şi reviste pentru copii.
În acest sens, vă rugăm să discutaţi şi dumneavostră cu ei pe marginea subiectului
propus şi să ne furnizaţi, în măsura în care puteţi, materiale utile activităţii la clasă:
fructe, legume, compoturi, gemuri, murături (din aceste fructe ori legume de toamnă),
reviste sau enciclopedii, poveşti, poezii despre tomnă şi carcteristicile ei. Şi chiar,
dacă doriţi, puteţi să luaţi parte şi dumneavoastră.
Vă mulţumesc!
HARTA PROIECTULUI: „Toamna- zâna belşugului
şi a bogăţiei”

Frunze ruginii Mere, pere


cad pe cărări în panere

Legume
gustoase şi
Carnavalul Coroniţa toamnei sănătoase
toamnei

S-ar putea să vă placă și