21Meloterapia 

constă în utilizarea muzicii şi a elementelor ei muzicale – sunet, ritm, melodie şi armonie

de către un meloterapeut şi beneficiar într-un proces conceput să faciliteze şi să promoveze comunicarea,
relaţionarea, învăţarea, mobilizarea, exprimarea şi organizarea fizică, emoţională, mentală, socială şi cognitivă a
persoanei.
Această metodă artterapeutică îți oferă posibilitatea unică de a-ți exprima emoțiile și sentimentele ce nu pot
fi verbalizate. Prin meloterapie, cu ajutorul sunetelor şi al ritmului se dezvoltă creativitatea, se realizează o mai
bună relaxare, ameliorarea stării de spirit și a calităţii vieţii, totodată putem obţine diminuarea anxietăţii, putem
intra în contact cu Sinele şi se tratează diverse probleme de sănătate.
 Este o metodă terapeutică nouă prin prisma reevaluării ei;
 Este o metodă non-invazivă de potențare, augmentare și   consolidare a inteligenței emoționale,
sensibilității și comunicării interumane;
 Realizează în mod direct o stare de relaxare sau de energizare, funcție de obiectivele propuse;
 Stimulează trăsăturile pozitive ale personalității, care pot fi ulterior optimizate;
 Ameliorează și dezvoltă relațiile de comunicare cu cei din jur;
 Stimulează imaginația și creativitatea;
 Dezvoltă simțul estetic.
Rolul meloterapeutului este acela de a canaliza cu ajutorul atenţiei şi experienţei sale energiile psihice
spre schimbări pozitive, ajutând procesele intrapsihice de natură terapeutică.
În cazul copiilor, meloterapia beneficiază de capacitatea acestora pentru comunicare și joc, ca și de nevoia lor de
afectivitate, al cărei blocaj poate fi remediat prin intermediul muzicii. Disponibilitatea pentru joc reprezintă o
premisă pentru deprinderea unor tehnici de interpretare muzicală instrumentală și de improvizație.
Meloterapia este indicată pentru copiii și adolescenții:
 cu sau fără cerinţe educative speciale;
 cu dificultăţi de învăţare;
 cu deficit senzorial;
 cu autism;
 cu deficienţe fizice;
 cu probleme emoţionale sau de comunicare;
 obsesiv-compulsivi;
 agresivi;
 care au nevoie de structură pentru a-şi dezvolta anumite aptitudini şi comportamente;
 care au nevoie să înţeleagă şi să se adapteze la ideile şi sentimentele altora păstrându-şi în acelaşi
timp identitatea proprie;
 care au nevoie să lucreze împreună cu alţii pentru atingerea unor scopuri comune

Muzica are atât o funcţie socială, cât şi una comunicativă. Participarea la grupurile de dezvoltare
prin meloterapie îți pot da un sens al identităţii, terapia acţionează ca un stimulent, creând un sens de
apartenenţă şi de contribuţie la crearea muzicii, iar necesitatea de cooperare şi de participare la activitatea
ansamblului formează capacitatea de a-i tolera pe cei din jur.
Majoritatea procedurilor sau tehnicilor pot fi utilizate ca monoterapii, sau combinate, în formă
individuală sau de grup, activă sau receptivă, directivă sau non-directivă. Fiecare dintre aceste tipuri de
experienţe muzicale are caracteristicile sale unice. Se definesc prin propriul proces specific de
angajament, implică un anume set de comportamente senzorial-motorii, necesită diferite aptitudini
perceptive şi cognitive, evocă diverse emoţii şi sentimente, angajează un proces interpersonal diferit, au
propriul potenţial terapeutic şi propriile aplicaţii.
 Descrierea propriu-zisă a unei sedinţe de meloterapie
Deşi şedinţele de meloterapie nu vor fi niciodată identice, o anume structură de bază este de recomandat a
fi trebuie păstrată. Aseasta structură o descoperim ca fiind următoarea:
a) Pentru început o mică conversaţie de politeţe pe diferite teme. Aceasta are ca scop înlăturarea eventualelor stări
de stânjeneală, dar şi introducerea clientului într-un cadru familiar.
b) În funcţie stadiul clientului din programul terapeutic, şedinţa de meloterapie poate începe cu câteva tehnici de
relaxare atât fizică cât şi psihică, sau chiar cu o scurtă meditaţie. Acestea se pot face stând într-o poziţie
confortabilă în starea de nemişcare, dar şi în şezut folosind un vas tibetan.
c) Înainte de începerea propriu-zisă a terapiei muzicale este necesară o scurtă evaluare a stării de spirit a clientului
pentru a ne asigura că acesta poate fi introdus fără nici un risc în noile stări sufleteşti generate de terapia muzicală
propriu-zisă.
d) Terapia muzicală propriu-zisă, ce poate consta fie în ascultarea unor creaţii muzicale, fie interpretarea acestora la
diferite instrumente, fie improvizaţie cu tema. Alegerea repertoriului se face respectând cu stricteţe planul
terapeutic.
e) Precum în sportul de performanţă, după antrenament, are loc revenirea organismului după efort, la fel şi aici, în
şedinţa de melotarpie după momentul de terapie efectivă se face revenirea la starea de homeostazie, fie prin
conştientizarea drumului parcurs, fie prin exerciţii de respiraţie sau meditaţie.
f) Discuţii pe marginea şedinţei de terapie, evaluare, stabilirea programului din următoarele şedinţe, recomandări, şi
cuvânt de încheiere.

Concluzie
Când vorbim despre meloterapeut în primul rând ne referim la un om, o fiinţă umană care şi ea gândeşte, simte şi
voieşte precum restul persoanelor. Pentru a fi terapeut este imperios necesar a fi foarte sincer cu tine însuţi, a-ţi
cunoaşte defectele şi calităţile, şi desigur a face eforturi susţinute pentru a corecta eventualele tare morale pe de-o
parte, iar pe de altă parte ai misiunea cea mai grea, aceea de a simţi/trăi ce trăieşte clientul, dar a gândi detaşat de
simţirea pe care o experimentezi, tocmai pentru a vedea situaţia de ansambul cât mai clar şi de a nu te lasa copleşit.
În concluzie, şi aici, experienţa îşi spune cuvântul. „Cărămidă cu cărămidă”, aceasta se construieşte încet şi sigur,
devenind (sper) temelie şi pentru generaţiile viitoare.
 20Capitolul 2. TERAPIA PRIN ARTA
§ 1. CARACTERISTICILE GENERALE ALE METODEI

Terapia arta prin provenit de la 30-e o limba. Prima lecţie de utilizare o referă se la Ucraina încercările la
corectarea si emotionale problemelor personale ale copiilor, o emigrat în Unite Unite în timpul celui din Germania
de-al doilea mondial absolvindu-le.
Primele încercări de artterapie pentru o utiliza corectarea unor piesa de aparţin în personală dezvoltare 30
de ani ai limba nostru, când tehnicile de artterapie au fost în activitatea aplicate cu copiii, ispytavshimi de lagărele
în condiţii stresogene oana Şi contrabandă în uni Unite ale Americii. De atunci terapia arta prin este utilizat pe
scară şi largă este folosit ca o metodă şi ca o metodă de alte complet aparate.
Termenul "art terapie" (literalmente: terapia prin arta) o utilizarea introdus de Adrian Hill (1938) când
activitatea sa descrie tuberculoza cu pacienţilor în sanatorii. Această frază o fost folosit în raport cu contrast toate
tipurile de cursuri de arta, care au avut loc în spitale şi sănătate mintală centrul.
Este o formă specializate de psihoterapie bazate pe arta, în primul rând activitatea vizuală şi creative.
Arta Iniţial terapie îşi sunt originea în cadrul ideilor teoretice 3. Freud şi C.g. Jung, mai târziu şi ONU
achiziţionat cadru conceptual larg, inclusiv modelul umaniste k. de dezvoltarea personalităţii Rogers (1951) şi a.
Maslow (1956).
Principalul obiectiv al Ucraina este de o armoniza dezvoltare personala prin capacităţii de exprimare şi
dezvoltarea de auto-auto-descoperire. DIN punct de vedere al reprezentantului psihanalizei clasice, principalul
mecanism de corecţie de expunere în Ucraina este mecanismul sublimare. După Jung, arta, mai ales şi legendele
miturile si art-terapie care foloseste arta, facilitează se termină de individualizare de auto-dezvoltare o personalităţii
în baza stabilirii unui echilibru matur între se şi de conştient "I".
Tehnologia cruciala a impactului artterapeutic aici este imaginaţie activă tehnică, proiectat pentru o
împinge conştient faţă în faţă şi se şi lengyel-le cu altele prin afective interacţiune.
DIN punct de vedere al direcţiei umanist reprezentantului, posibilităţile de corectare de Ucraina legatul de
aproape pentru o nelimitate posibilităţi client auto-exprimare şi auto-realizare în crearea de produse, aprobarea şi
cunoaşterea de sine. Electrogen clientului produse atitudinea obektiviruja lui afectiv, în lume, comunicarea
facilitează şi de un stabili relaţii cu alte persoane de importante (familie, copii, părinţii, colegii, colegii, etc.). În
Interes de creativitate rezultatele din partea altora, creativitatea şi nivel de client de sine se samoprinjatija şi valoare
auto.
UN alt ajunsi un mecanism corective, în funcţie de suporteri din ambele direcţii ar putea fi considerata în
sine procesul creativ CA un studiu de realitate, cunoştinţe noi, primul ascunse de Explorer, partidele şi crearea unui
produs care întruchipează această relaţie.
La începutul dezvoltării sale, terapie arta prin reflectă punctul de vedere psihanalitic, pe care in final al
activităţilor artistice ale clientului (fie ea de desen, pictura, sculptura) o fost nu expresia considerat realizate de
procesele Nero boli mentale. Terapia arta prin este distribuit pe scară largă. În 1960, America a fost creat de
artterapevticheskaja American Association. Astfel de asociaţii, de asemenea, au apărut în Anglia, Japonia şi
Olanda. Mai multe orie artterapevtov profesionale locul de muncă şi în de psihiatrie spitale generale,clinici, Centre,
școli, închisori, universităţi.
Terapia prin arta poate fi folosit ca metodă primară, şi ca una din metodele de ajutor.
Există două mecanisme principale de efecte psihologice de corecţie, caracteristică pentru metoda de
formare a Ucrainei.
Prima mehanshzm este că arta permite speciale formă simbolică pentru a reconstrui o situaţie de conflict
se aplică şi pentru a găsi permisiunea ei prin restructurare de această situaţie pe baza abilităţile creative a
subiectului.
Al doilea mecanism asociate cu natura răspunsului estetice, care permite de a modifica acţiunea "dureroase
emoţie pentru a câştiga deliciu" (l. s. Vîgotski, 1987).goluri Ucraina
1. Datele social acceptabile de agresivitate şi alte sentimente negative (lucru pe desene, picturi, sculpturi
este un mod sigur pentru a lăsa pe abur şi dezamorsa tensiunea).
2. pentru a facilita procesul de tratament. De conectare şi conflicte Extramental sentimente este mai uşor
administrarea să-şi exprime utilizând vizualizările decât în timpul exprima le corecţie verbala. Non-Comunicarea
verbală mai uşor pentru un eluda cenzura conştiinţei.
 3. a lua materiale pentru interpretare si diagnostic concluzii. Produse de creaţie artistică este le relativ şi
clientul, nu neagă existenţa lor. Conţinutul şi stilul de opere de artă oferă o oportunitate de informații despre obţine
un client, care poate ajuta la interpretarea operelor lor Soo.
4. de lucru afară de gândurile şi sentimentele pe care am folosit pentru a suprima. Non-verbală Uneori
sunt posibile doar pentru expresii și clarifica puternice sentimente şi convingeri.
5. să stabilim relaţii între psiholog şi client. Comună Participarea la activităţi artistice pot contribui la
crearea unei relaţii de empatie şi acceptarea reciprocă.
6. dezvolta un sentiment de control intern. Munca pe desene, picturi sau sculpturi include comanda de
culori si forme.
7. se concentreze pe senzatii si sentimente. Cursuri de artă plastică crea posibilităţi de bogat cu
experimentarea pentru kinesteticheskimi si simturile vizuale capacitatea de o dezvolta si le percepe.
8. dezvolta capacitatea artistica si stima de sine. UN produs secundar al Ucrainei este sentimentul de
satisfacţie că apare ca urmare o detectarea tudorache ascunse şi dezvoltarea lor.
Folosit elementelor din Ucraina în grupuri de lucru dă mai multe rezultate, stimularea imaginaţiei, ajută la
conflictelor şi de o rezolvarea construi relaţii între membrii echipei. Artă va aduce bucurie, care este important în
sine, indiferent dacă se naşte bucurie în această adâncimi de subconstientul sau rezultatul este conștientizarea de
oportunităţi de o se distra.
Iniţial artterapiju în folosite spitale şi pentru psihiatrice clinici tratamentul pacienţilor cu tulburări
emoţionale grave. În prezent, domeniul de aplicare al Ucrainei au extins foarte mult, aceasta treptat separat de
parapetul lui psihanalitic.
Tehnici de Ucraina utilizate în studiul de probleme de familie. Rudele sunt invitaţi-a lungul pentru o lucra
la proiecte artistice sau descrie viziunea lor de stat de artă în colecţia lor.
Terapia arta prin oferă putere de conflicte şi conectare emoţii în ajută, experienţele de interpretarea
puternice reprimate grup de disciplină promovează de sine respectul clientului capacitatea de o înţelege
sentimentele şi simţurile lor, dezvoltă abilitatea artistica. Ca materiale în Ucraina folosit vopsea, lut, lipici, Creta.
Terapia arta prin este folosit sub formă de individuale şi de grup.
În timpul creative de auto-Ucraina ajunsi un explozive în exprimare eliberarea de emotii puternice. Dacă nu
aveţi un lider solid si experimentat, unii ce ai grupuri unor persoane fizice sau oală strivit literalmente de dar
sentimente. Prin urmare, există cerințe speciale, formarea profesională un privind psihologilor lucrează în îngrijire
tehnica de Ucraina.
Art Terapie are valoare educaţională, deoarece acesta contribuie la dezvoltarea competenţelor cognitive si
creative. Există dovezi că şi gândurilor exprimarea sentimentele prin artă plastică pot contribui la îmbunătăţirea
relaţiilor cu partenerii şi stima de sine.
Dezavantajul din Ucraina poate fi faptul că natura profund personale de lucru client pot contribuie la celui
de dezvoltarea şi narcisism timp activă în loc de o promova auto-descoperirea şi stabilirea de contacte cu alte fiinţe
umane. Unii se oameni se exprime arta prin evocă foarte de puternic somon ulei alimentar bogat, deşi majoritatea
acestor denumiri par (a) fi cele mai sigure.
Există două forme de Ucraina: pasive şi active.
Când o formă pasivă de client "consumă" opere de artă, create de alte persoane: imagini, muzica, muzica
de revizuire.
Când formularul activ Ucraina client creează produse de creativitate: desene, sculpturi, etc.
Clase din Ucraina pot fi structurate şi nestructurate.
Când structurat de clasă Tema rigid stabilite materiale şi sunt invitaţi la un psiholog. De regulă, la sfârşitul
discută situează mergand, modul de executie, etc.
Când sesiuni nestructurate clientii aleg o tema pentru iluminat, materiale, instrumente.
Există diferite moduri de a folosi Ucraina:
· utilizarea deja existente opere de artă prin analiză si in;
· încurajând clienții să creativitate programe;
· utilizarea de lucrari existente si creativitatea clientilor;
· creativitatea de psiholog (sculptura, pictura, etc.) îngrijire stabilirea vizează interacțiunea cu clientul.
principalele destinaţii în Ucraina
Dinamic, orientat spre terapia prin arta provine din psihanaliza şi se bazează pe recunoaşterea de care
stau la baza gândurile şi sentimentele persoanei desprinse din inconştientul ca imagini. fiecare fiinţă umană este
capabilă să a şi conflicte lor de conectare exprima în forme vizuale. SI apoi e mai uşor să verbaliza şi de o explica
sentimentele lor.
În Statele Unite, unul din pionierii de utilizare a artei în scopuri terapeutice a fost "m. Naumburg (1966).
Lucrările ei s- au bazat pe observaţiile 3. Freud, prin grija gândurile minut şi emoţiile ce rezultă în subconştient, nu
administrarea exprimate verbal, dar sub formă de imagini şi online. Imagini artistice reflecta tot felul de procese
subconştient, inclusiv temerile, omonim de din conflictele, interne, brutalul, toate aceste fenomene, care sunt
analizate de făcut psihologi de orientare psihanalitică.
Într-o dinamic orientat spre Ucraina aloca sublimacionnuju creative, integrată, participativă, proiective,
Ucraina.
Ucraina instrumente include sculptură în lemn, vitralii, mozaic, ştanţare, sculptura, desen, meserii din blană
şi ţesături, ţesut, de cusut, de ardere.
Terapie de artă Geshtaltorientirovannaja. Obiectivelor de corecţie în acest tip de Ucraina sunt:
· Cura sau restaurarea adecvată "am-funcţia";
· Clientul ajută să înţeleagă şi să interpreteze dar emotii folosind imagini de caractere;
· Trezirea creativitate, spontaneitate, originalitate, capacitatea de o desfăşura, flexibilitatea mintală.
Tehnicile de Ucraina în abordarea geshtaltorientirovannom sunt: desen, sculptura, modelare cu hârtie,
vopsea, lemn, piatră, în formă de conversaţii, scris nuvele, sport, muzica, mişcarea corpului expresive.
Cursuri Artterapevticheskie sunt în organizate două moduri de operare. În primul caz, clientul este dat o
oportunitate de a face meserii din material special conform cifrelor proprie asupra unui anumit subiect. În timp ce
în imposibilitatea de o vedea de combinaţii de uimitoare de culori neobişnuite, o formă de expresie original. Toate
veselă de contrast este conectat direct cu particularităţile de atitudinea clientului, lui, reflectând, sentimentele
sentimentele ascunse de caractere. Terapia arta prin permite pentru o obţine în acest caz, materiale suplimentare de
diagnosticare poartă pe problemele clientului.
A doua opţiune - experienţa nestructurate. clientii alege tema, materiale, instrumente. la sfârşitul de sesiuni
pentru a discuta subiecte, maniere de executie, etc
Mulţi autori subliniază rolul de Ucraina în consolidarea abilităţi adaptive de clienti în viaţa de zi cu zi.
Principalul rol al în sinusul în Ucraina este dat la un psiholog, relaţia sa cu clientul în se încheie de
învăţare o vânzare creativităţii. Principala sarcină a artterapevta la primele stadii ale depăşirea jena clientului,
indecizia lui sau kosmin activităţi de neobişnuite. Au administrarea pentru o depăşi rezistenţa treptat. Artterapevta
sunt destul de complica funcții şi variază în funcţie de situaţia specifică.
Unii autori cred ca artterapevtu ar trebui să aibă tot felul de a cotate, deoarece lecţii nu au doar spune, cu
percheziții și Arată ci învăţa. Alţii cred că artterapevta este scopul de o crea o atmosferă specială, îngrijire va
spontană de exprimare creativitate facilita o clientului, în timp ce materialul de folosit artterapevtom perfect
ignoranta se pune pe o singură în linie Plan creativ cu şi clientul facilitează auto-descoperirea clientii.
Activităţi şi creativitatea contribuie la relaxare, dar tensiunea printre clientii. Posibilităţi suplimentare de
exprimare şi abilităţi auto-noi, care să conducă la atitudinea negativ eliminarea față de artterapevticheskim şi se tem
de ei. Pentru o schimba şi de un sport ai respectul de sine joacă ONU rol important
continuarea interes şi evaluări de artterapevta şi alţi pozitiv clienţi. Nou acquis metodele de exprimare,
emoţii pozitiv, care apar în marginile de creativitate, reductor, agresivitate stima de sine ("eu nu sunt mai rău decât
altele"). Emoţională client activează şi deschide interes calea pentru un efect mai eficiente corective.
Principalul obiectiv al Ucraina este de o dezvolta auto-exprimare şi de auto-descoperire prin artă, precum
şi în dezvoltarea abilităţilor pentru acţiune constructiv, ţinând cont de realităţile din exterior lume, prin urmare,
principiul al esenţial Ucrainei aprobarea şi luând toate produsele Arta creativa activităţi în mod independent
de conţinut, formă și calitate. Există restricţii de vârstă privind utilizarea de artgerapii sub forma de desen
şi pictură.
Terapia arta prin recomandate pentru copii peste 6 ani, la vârsta de 6 ani activităţile incipientă încă
simbolice, iar invata copiii materiale şi metode protv numai pentru imagine. În această etapă de vârstă picturale de
activitate în cadrul jocului rămâne de experimentare şi devine o formă de eficientă corecţie. Adolescenti în legătură
cu creşterea în acest vârstă de exprimare şi stăpânirea auto de ceea ce priveşte în Technologie arta plastică este
deosebit de adrian razvan astre pentru aplicarea artgerapii.
Art-terapia vizează corectarea dezvoltare personală în psihologie de peste mări este utilizat pentru largă
scară pe grupe de vârstă diferite site-uri: pentru copii de vârstă de 6 ani, adolescenţi, adulţi şi tineri oameni. În cele
mai des le în corectarea tendinţele personale în rândul negative persoanelor vârstă și în ovidiu.
 De natura funcție muncii în creatoare şi Competeția in se pot distinge caracterizat tipuri de Ucraina: terapie
pitoresc bazate pe arte; biblioterapiju literare scris şi lectură creative o operelor literare; terapia prin muzica;
horeoterapiju, etc.
Cel mai mult pe deplin dezvoltat art terapie în sens îngust, adică terapia de pitoresc şi dramterapija.
Mărturia pentru efectuarea Ucraina ca terapie de pitoresc sunt: dificultatea de dezvoltare emoţională,
condiţii stresogene reală, depresie, scăderea tonul emotionala, labilitate, emoţională impulsivitatea, privarea de
emoţionale, client experienţele emoţionale, respingerea, în relaţiile conflicte interpersonale de singurătate,
nemulţumirea în situaţia familială, gelozie, anxietate, creşterea însera, fobice, reacţii negativ "am-concept", scăzut,
cursa, distorsionată de sine, scăzut samoprinjatija.
Aplicarea metodelor artterapevticheskih, în primul rând terapia pitoresc este indispensabil ii de emoţionale
tulburări în severă, comunicative incompetenţa, precum şi cu un nivel de scăzut de dezvoltare un motivaţiei pentru
o lucra. În cazul unor piesa de comunicare: izolarea şi scăzut în interesul sverstnikah sau excesiv timiditate,
argterapija vă permite să combina clienţilor în grupul păstrând individuale natura activităților lor şi facilitează
comunicarea lor să medieze procesul general creative şi produsul său.
Metoda Artterapevticheskij permite ONU psiholog nu ar fi bine să mai fi sa combin abordarea individuală
o lucrarea de forma client şi grup. De regulă, artterapevticheskie sunt prezente în orice metode de programul de
corecţie, îmbogăţirea şi completarea educaţionale posibilităţi de joc.
Crearea de produse în procesul de formare a Ucrainei din cauza întreaga sistem de motive, centrale care
sunt:
· subiect dorinta de o exprima sentimentele lor, experienţe într-o eficientă formă externă;
· nevoia de o înţelege şi de un sens de fata o ceea ce se întâmplă în mine însumi;
· necesitatea de a se angaja în comunicare cu alte persoane utilizând produse;
· dorinta de o explorare mare înconjurătoare prin simvolizaciju vânzare într-o specifică formă, lumea de
design în formă de desene, basme, povestiri.
Orice proces de creaţie a produs creative se bazează pe aceste funcţii psihologice ca percepţie activă,
productiv imaginaţie, fantezie şi simbolism.
Aplicarea metodelor artterapevticheskih în lucrarea de corecţie permite pentru a obţine următoarele
rezultate pozitive:
1. asigura eficient otreagirovanie emoţionale, dă-l (chiar şi în cazul manifestări agresive) forme valabile
social acceptabile.

2. facilitează comunicarea pentru închis, restrictive sau slaboorientirovannyh pentru clienţii de contact.
3. oferă posibilitatea de contact non-verbal (mediate de produs din Ucraina), ajută la depăşirea barierelor de
comunicare şi de apărare psihologică.
4. creează pentru dezvoltarea favorabile condiţii de samavolnicie şi capacitatea de un auto-control. Aceste
condiţii sunt asigurate de faptul că activitatea necesită şi planificare picturale de reglementare în cadrul activităţii
realizării obiectivelor un.
5. oferă suplimentare la șoc pe client de conştientizare a sentimentelor lor, grijile şi stări emoţionale,
168 creează premisele pentru reglementarea emotionala statele şi reacţii.
6. în mod semnificativ îmbunătăţeşte valoare personala, contribuie la un pozitiv "I-concepte" şi creşterea
încrederii în sine prin recunoaşterea socială a valorii unui produs creat de catre client.
Eficacitatea Ucraina poate fi judecat pe baza recenzii pozitiv client participarea la activităţi consolidarea
interes în rezultatele de propria creativitate, creşte timp studiului individual. Dovezile indică faptul că clienții
administrarea te posibilităţile şi după creative descoperi oprirea Ucraina continuă să se angajeze în mod
independent în site-uri diferite tipuri de peste obsedat creativitatea, aptitudinile pe care o dobândesc în timpul
instruirii.
 21§ 2. MUSICTHERAPY
Terapia prin muzica este o metodă de o folosi muzica ca mijloc de corecţie. Numeroase tehnici de muzica
prin terapie includ holistică utilizate şi izolate de muzică ca ONU efecte majore şi lider (, asculta muzica de
individuale şi de grup) şi adaosul de alte tehnici de reabilitare de muzică pentru o eficienţa şi impactul ai sportului
lor.
Terapie prin muzică activ este utilizat în corectarea emoțională deviațiile, temerile, motor, tulburări de
vorbire, tulburări psihosomatice, devieri de comportament la dificultăţi de comunicare, etc.
După al doilea absolvindu-le mondial în străinătate o primit un tratament destul de răspândită de muzică de
diverse tulburări boli mentale. Determinat de două curente programe: American Şi scoli suedez.
American De terapie prin muzica are o orientare jempiriko-clinică. acest lucru este mai ales o descriere a
efectului clinic de muzică, diferite
formă şi conţinut, care sunt din directoarele compuse "Petrucci de muzică. Este un fel de muzică
farmacologie îngrijire sunt în sociali, efectele terapeutice: catalitica si sedativuyu. Susţinătorii de psihanaliza
explică muzicii impactul domeniul pe de aplicare o ie unităţi de influenţă. Ajutorul pentru o explica conceptul de
muzică efect"catharsis", investesc în valoarea de termen fundamental diferite. Muzica nu este protv numai un
mijloc de un reductor de tensiunea emotionala elimină şi, dar mai ales ca un canal pentru o, dar energia sexuala.
Şcoală suedeză, fiind axat pe psihologia în profunzime, crede că lucrarea de corecţie de prin terapie ar va
trebui sa se si muzica ONU rol central, deoarece muzica datorită caracteristicilor sale specifice sunt capabil să
pătrund în straturile cat ale personalităţii Altshuler modificări găsite fiziologice la pacienţii cu adecvate tipuri de
influenţă specifice şi muzicale justificarea abordare terapeutică, l-a numit terapia izoprincipom. Se conformează
acestei prevederi, atunci când dificultatea de contact verbală cu muzica bolnav contribuie la înfiinţarea sa în cazul
în care e, se potriveşte tonul emotionala o pacientului. Care este atunci când depresia prezinta o muzică calm,
liniştit, atunci când excitat - tare, ritm rapid. Muzica terapie istoria cunoaşte multe exemple de aplicarea practică o
acestui principiu.
Etc dreapta muzică program-un factor cheie în terapia prin muzica. La muzica contactat clientului, acesta
trebuie să se conformeze starea lui emotionala. În 1916, g., V.m. Bekhterev o scris: "bucată de muzică într-o stare
se potriveşte cu starea de spirit de o asculta, se confruntă cu o impresie puternică. Disgarmonirujushhee de lucru cu
starea de spirit, poate nu numai nu-mi place, dar chiar iritant.
Speciale fiziologice au studii influenţa arătat muzica asupra sistemului uman diferite site-uri de scanare. O
serie de studii au arătat că percepţia de muzica accelerează de creşteri de reducere ritmul inima respiraţiei. EFECT
de levier o fost la detectat stimuli de puls de muzică, respiraţie în funcţie de înălţime, putere de sunet şi timbrul.
Frecvenţa de da batai de inima şi mişcări respiraţie variată în funcţie de tempo-ul, tonalitate 1,628-o bucată de
muzică.
Fiziologice Efectele ale muzicii asupra ființelor umane bazat pe faptul că este sistemul expansive şi
musculaturii şi posedă, capacitatea de un ritmul de asimila. Muzica ca ONU b.o.s.s. rythmica stimulează procesele
Nero fiziologice o organismului ţinând loc atât în zona ritmic motorii şi vegetative. Ritmuri de anumite organisme
Omul întotdeauna proporționale. Între ritmul de şi mişcarea ritmul conectare organelor, există o legătură.
Mişcări ritmice reprezintă un sistem singur, funcţional impellent stereotip. Folosind muzica ca ONU ritmic b.o.s.s.,
puteţi ajunge la creşterea temperaturii corpului ritmic într-o mai strictă şi compactitatea eficienţa energetică.
Este cunoscut faptul că ritmul de martie, concepute pentru o escorta trupe unităţi în îndelungate, mai uşor
campanii împrumutat ritmului de lucru liniştit un inimii umane. CU acest ritm de muzică, puteţi merge foarte mult
timp pentru o se confruntă cu fără oboseala extrema. La acelaşi timp marsuri în timpul sondare ceremoni, Parade,
mai energica. Acest lucru creşte oarecum normal ritmul inimii omului într-o stare inactiv. Prin urmare, aceste
marşuri au reconfortant, efect de stimulare. S-a demonstrat că ritmul de vals în trei sferturi sunt un efect sedativ.
Forta de impact nu mai puţin decât ritmul, intonaţie muzicală. Muzica foloseste ca la înfiinţarea sa ca principal
Stâna voce (plâns, râs, ţipăt), care serveşte ca reflexul necondiţionată, şi mai târziu dezvoltate pe lor de
contingentul de baza intonaţia, în îngrijire mai generalizat valori sociale. Această combinaţie de diverse intonaţie
cea mai mare oferă bazele expresivitate.
Printre instrumentele muzicale pot fi distinse lider pentru efectele asupra condiţiei umane este autoritatea.
În Fitotechnie de opere muzicale, trebuie să înţelegem cu melodice compozitii buzna o clară, mellow ritm strictă,
timp o reacţie imediată în aproape toate ascultători. În cazul în care o bucată de muzică nu sunt un ritm unic
susţinute în mod clar, în cazul în care se arhitektonikoj complexe site-uri diferite percep în elementele toate
vânzare, evoluția urmăreşte lui baccalaureate ar putea doar de oameni familiarizat cu muzica, au primit o pregatire
muzicala. În această privinţă, reacţia şi la această muzică o asculta atunci când lipsa de cultura muzicală ridică mai
multe încet, aproximativ 1-4 minute după începerea de auditii. În cele mai puternice, reacţii la emoţionale piesa au
indicat persoanelor cu inalta cultura muzicală. Aceşti oameni sunt destul de pregătit să accepte chiar un dificil de
muzică bucată în elementele toate vânzarea, şi la acelaşi timp partea nuante de joc timp, probleme tehnice
individuale-executarea, ascuns de la ei, nu distrage atenţia de la aspectele principale de muzică şi nu aduce într-un
act de percepţie element prea explicită a intelectului, tipic de reacţie de experţi şi specialişti.
Sistemul cardiovascular considerabil reactioneaza la muzica care oferă plăcere şi asamblate. În acest caz,
încetineşte pulsul, amplificat, inima reducerea tensiunii arteriale, vasele de dilata a fost. Când acelaşi personaj
enervant de muzică şi bataile inimii invie devine mai slab. Sub influenta muzicii schimba tonusul muscular, cu
motor de activitate. Nu numai muzica reproduce ritm muzical sale aparatului motor, dar, de asemenea, silent
propevaet muzica (perceptiv vocalizarea). Tăcut taieturi cu încurcăturile reflectă cu exactitate frecvenţa, şi apel
neatractive supraveghere sunetelor percepute. Stimularea muzicale reduce timpul de reacţie creşte cu motor cu
labilitate o analizatorului vizual, odata memoria si sentimentul de timp animă conditionale reflex. Muzica afectează
metabolismul lipidelor: muzică liniştită contribuie la o reorientare un sistem de scanare expansive deliberativă în J2
trofotropnom, muzica energizant invocă reacţia jergotropnuju.
Muzica poate stabili starea de spirit, imagini şi de nuantele emoţionale care apar atunci când percepţia
constituie variaza în functie de caracteristicile individuale ale percepţia muzicale, gradul de instruire muzicala,
intelectuală caracteristici de ascultare. UN studiu de semnificaţia emoţională a elementelor individuale ALE
muzicii- ritmul, tonalitatea- un demonstrat capacitatea lor de a, starea tipului adecvate timp de b.o.s.s.: tonalitatea
minoră detecta efect depresiv, rapidă ritmuri pulsează acţiona ca un stimulent şi timp emoţii negative, UTA ritmuri
calma, Excite, consonanţă-disonanţă-Cezar. Emoţii pozitiv atunci când ascult muzică "plăcerea artistice", în funcţie
de Vygotsky, Hp nu sunt un birou curat, dar cea mai mare necesită o activitate psihicului. Dureroase şi neplăcute în
timp ce afectează expuse la unele detenta, distrugere, de cotitură în opusul.
Analiză detaliata o literaturii pe diverse aspecte legatul de terapia prin muzica, prezentate lucrările în lui
HP Brusilovsky (1971), Yu, Zavyalova (1995), c. Schwabe (1974), etc. Terapia prin muzica poate ca mijloc de
servi stabilire o contactului dintre psiholog si client si facilitarea emoţionale otreagirovanie în mediu se termina de
lucru corective.
Există patru linii principale de acţiune: terapie corective
1. emoţională activare în psihoterapie verbale.
2. dezvoltarea de abilităţi interpersonale, funcţii comunicative şi abilităţi.
3. efectul asupra psihovegetative procesele de reglementare.
4. îmbunătăţirea nevoile estetice.
Ca mecanisme psihologice efectele corective Muzicoterapia indica:
· Catharsis-emoţionale de relief, tronurile de stare emotionala;
· facilitarea conştientizării experienţelor proprii;
· Confruntarea cu problemele de viaţă;
· creşterea activităţii sociale;
· achiziţionarea de noi mijloace de expresie emoţională;
· facilita formarea de noi şi relaţii atitudini.
În funcţie de activitatea clientilor sai lor în gradul de plasament proces şi muzykoterapevticheskom prin
terapia emotive muzica poate fi furnizat sub forma de active, Atunci când ele se exprima muzică şi în pasiv
(receptivnoj Atunci când) clienții de ofertă protv numai pentru o asculta muzica.
Activ de muzica prin terapie este un special conceput, o activitate activ muzicale: redarea, fantazirovanie,
improvizatie, utilizând vocea umană şi selectate instrumente muzicale. terapie prin muzică activ poate fi un individ
(vokaloterapija) şi grup (ansamblul vocal, cor) sau sub formă de joc instrumente muzicale sau creativitate muzical.
Ascultarea implică activă în cadrul discuţii grupului. Prin urmare, este necesar să să capteze clientului la
lucrările de executabil. Poti spune despre natura şi conţinutul de joacă, autorul ei, oferind toate amintesc veselă
pentru o facilita memorarea muzica joacă trebuie să fie în contrast la tempo-ul şi model ritmice. Clasele pot fi sub
formă de concursuri de muzică, care este mai uşor de o reuşi să se angajeze clienții conversaţie în să fixarea, pe
temă de această discuţie.
Muzica Quiz-uri cu combinaţie de sesiuni la cerere. Clienții sunt invitaţi să apel acelor a îngrijire ar dori să
audă. Cererea poate fi executat imediat sau la reuniunile ulterioare. Forme de muzică prin terapie activ, în special
de grup să răspundă provocărilor de organizare impactului, distragere de la severa anxietate prin experienţa de
placere estetice, precum si de şi provocările de formare unele funcții boli mentale: memorie, atenţie Şi aşa mai
departe.
Receptivnaja muzica implică de muzică percepţia terapie cu scopul corective. în efecte complexe de
reabilitare, terapia prin muzica poate fi utilizat în diverse forme. Exista trei forme de psihoterapie receptivnoj:
comunicativă, reactivă şi reglementare:
1. isteata muzica de auditie - comun, care vizează menţinerea contactelor de reciprocă, înţelegere şi
reciprocă încredere, aceasta este cea mai simplă formă de terapie prin muzica pentru un stabili şi de o îmbunătăţi
contactul cu psiholog clientul.
2. jet, vizează realizarea catarsis.
3. reglementare, contribuie pentru a reduce stresul psihic. Receptivnaja de prin terapie muzica poate lua
forma de activ și pasivi
Asculta la care bazate pe discuţii de grup, care apar în procesul de terapie.
Cele mai receptivnaja le frecvent de muzica prin terapie cu accent pe activităţile comunicative. Clientii din
grup sunt ascultaţi pe speciale selectate
compoziţii muzicale, şi apoi discuta despre dar lor experienţe, amintiri, gândurile, fantezii, veselă au
întâmpinat în ascultare. La o lecţie, exploatat, de obicei, trei sau mai mult sau mai puţin completat pasaj, fiecare 5-
10 min. Programul se bazează pe muzica progresiv starea de spirit modificări, dinamica şi ritm, luând în
considerare lor încărcăturii emoţionale diferite site-uri.
Prima piesă trebuie să genereze o anumita atmosfera pentru toate clasele, exerciţiu starea de spirit a
clientilor .Contacte muzică şi lecţia şi un le pregăti pentru o asculta în continuare. Piesă Această liniştită, relaxantă
efect vă mulţumesc foarte mult.
Al doilea lucru-dinamica, dramatice, intensă, TB test sarcina poartă situată. Funcţia sa este de o emoţii
intense, pornostar, amintiri cu caracter asociaţii proiectiv de clientul Competeția canicula. După ce o ascultat într-
un grup este dat mai mult timp pentru o discuta despre experienţe, amintiri, ganduri, asociaţiile care apar pe client.
Treia ar trebui să degreveze piesa tensiune, pentru o crea o atmosfera de ritm. Acesta poate fi fie un calm,
relaxare, sau, contrar, energica, dând veselia, optimismul şi energie.
În procesul de psihoterapie de grup activitatea clientului poate fi stimulat prin diverse sarcini suplimentare.
De exemplu, 1) este oferit clientul pentru un încerca îngrijire înţeleagă să ai ce grupului de stare emotionala mai
lucrărilor muzicale; 2) de la o bibliotecă de muzică existentă, pentru o ridica invadata portret muzical, adică locul
de muncă, starea emotionala reflectă o oricărui membru al grupului.
Grupă psihocorecţional utilizează activ muzica terapie opţiune. Este nevoie de cele mai simple instrumente
muzicale. Clientii sunt încurajaţi să-şi exprime sentimentele lor sau să organizeze cu cineva din dialogul membrii
grupului prin utilizarea instrumentelor muzicale selectate. Performanţă de opere muzicale sunt de asemenea un
efect bun corective, ajutând pentru o crea o atmosferă caldă, de încredere.
Pentru o utiliza activă muzica mai de tratament necesita un set de instrumente muzicale de simplu: clopote,
tobe, marokasy, cinele, etc. Clientii sunt oferite de anumite situaţii, teme, similare cu teme de joc de rol, desen,
875804000774 ar fi o conversaţie cu cineva dificil din anturaj. Clientul talida ONU instrument şi muzical
instrument pentru partenerul Tăul, şi apoi, folosind sunete creat dialogul.
Discuţie îmbinare acelaşi mod ca şi pentru alte tehnici. CA o variantă de muzică prin terapie activ poate fi
considerat cântând corale. Scopul utilizării unui este admiterea constituirea unui caz atmosfera emoţională este
necesar pentru funcţionarea unităţii, reducerea tensiunii, rigiditate, alienare, crearea de coeziune, formarea de
cooperare, înţelegere, contactul emoţional.
Pasiv music Group terapie se efectuează sub formă de reglementa (2 ori pe saptamana) grupă (6-8
persoane) asculta lucrări instrumental de muzică clasică. Scopul ascultare-schimba starea de spirit a clienţilor, le
abate la sentimente, reduce anxietatea. Program de ascultare ia în considerare joacă testare în prealabilă de sesiuni
grup, teste de auto-raport și clienții în timpul auditii monitor. Efectele de reabilitare terapie este simptomatic, adică,
reducând la o anumită măsură manifestările psihice, dar nu întreba despre sursa producerii lor. Prin urmare, acest
lucru
Metoda este complementar altor metode de corectie de expunere.
Grupul vokaloterapija, cântând Este o metodă importantă de muzică prin terapie activ. Avantajul acestei
metode este o combinaţie de atenție lui sfera corporale (funcţiile de laringe, muşchii gâtului, plămâni, diafragma,
într-d.a. și un întregului organism) grup vă orientaţi.
Grupă vokaloterapii dimensiunea 15-20 persoane, supravegherea neatractive de sesiuni-45 min. Utilizat
caracterul teatralizat preferat optimiste, combinatii, dar si cei care încurajează meditaţie şi sentimente cat. Cântece
au fost alese în conformitate cu starea de spirit a grupului. Grupul de cazare-un cerc vicios. Liderii de grup inclus
într-un cerc cîntă şi alături de toți ceilalţi.
Primul exerciţiu se reduce la elemente muzicale de bază: redare audio redare gura închisă vocale în
combinaţie cu mâinilor ale întregul şi mişcări corp etc grupă vokaloterapii avantaj este că fiecare parte implicată în
acest proces. AICI este i valoarea de la punctul de anonimat, simţul Competeția ascuns™ masa totală, grija pentru
fundal creează o depăşi tulburări de contact să aprobe dar sentimente sănătos şi experienţa lor de senzatii corporale.
Atunci când atins deja dinamic focus grupuri, fiecare participant este dat de posibilitatea de a oferi cântec,
pentru unul sau altul de voturi, a numi zapevalu. Prin activă participarea la clase de constructii, clientii sunt
încurajate să părăsească de statul anonimat. În ceea ce priveşte conducerea toate acest lucru cunoştinţelor şi
abilităţilor muzicale necesar, psiholog (în cazul în care el însuşi nu este un sclav) funcţionează împreună cu
muzicianul, îngrijire oferă necesare explicaţii şi instrucţiuni. Deţine terapie necesită o abordare diferită la etc
formele vânzare. Cu Clientii site-uri diferite probleme care prezintă site-uri diferite forme de terapie prin muzica.
aplicării de muzica terapie în copilărie
70-80-ies stânga mai multe monografii dedica şi de muzica prin terapie în fiecare capitol sunt disponibile
privind aplicarea de muzică cu drepurilor în scop suferă copiii grijă de nevroză (Schwabe, 1974), autism infantil
alta (P.O. Benenzon, 1973), precum şi studii pe obiectualizarea de efectele muzicii asupra copiilor (w. Grjus, g.
Grjus, 3. Muller, 1971). În cartea în 1982 j. Brückner Berlin, Mederake și k. Ulbrih "Muzica pentru copii", în care e
foarte detaliate seama de toate posibile tipurile de terapie, copilul, inclusiv pantomimă şi diverse moduri de de
operare o insule cu muzica.
UNA din tehnicile în această carte este descrise să învăţăm pe copii să recunoască emoţiile. SE compune
din patru lecţii de muzică cu complexitatea progresivă de misiuni.
Prima lecţie COPII 6 cu carduri primesc o imagina de se confruntă cu copii expresii faciale diferite site-uri:
bucurie, furie, tristeţe, surpriza, să, crezut. Autorii de o tehnica le-a numit tri de Duhul ". Au ascultat de joc muzical
de etapă, copiii trebuie să ridica unul din carduri. În cazul în care sunt identice cărţile în tuturor starea de spirit cu
muzica starea de spirit, emotiile descrise pe ele.
Lecţiile în trei invata copiii ulterioare, dimpotrivă, verbal descrie cauzate de sentimentele contrast a şi
muzicale să le corelăm cu tri de Duhul ". CA expresie faciala pe "spiritul hărţi" este ambiguă, apoi copii rezolvate
ma după ce o .pot ascultat la unul şi arată lucru acelaşi două hărţi diferite site-uri. Pentru caracteristici ale
imaginilor muzicale, sentimentele lor şi de sunet de muzica copii utilizarea o două seturi metoda de polar definiţii:
vesel-trist;
Peppy 's-obosit;
mulţumit-supărat; calm-excitat; Viteazul-mâţei; postul mare-rapid; Holiday-pictura; CALD-rece; accente-a
înstrăinat; clar-întuneric; frumos-urât.
Metodologia este destinat pentru copii de vârstă şcolară, dar poate fi adaptat pentru preşcolari mai vechi.
 22§ 3. BIBLIOTHERAPY
"Tehnica de biblioterapii este o combinaţie complexă de bibliologie, psihologie, psihoterapie, psiho,", a
scris maria Myasishchev.
Bibliotherapy-special reabilitare efect asupra clientului folosind selectate lecturi din literatura de
specialitate în scopul de a normaliza sau optimizarea stării sale mentale.
Speciale pentru citit de lectură în General se caracterizează prin sa se concentreze pe acele sau alte
procesele mentale, statut, identitate proprietate:
schimbat pentru normalizarea lor;
normal-pentru ornamente lor.
Efecte speciale citit este că unele imagini şi sentimente asociate, dorinta, dorinţe, gânduri, prin utilizarea
învăţat registrului de lucru, umple lipsa de nativ imagini şi reprezentări şi gândurile tulburătoare înlocui
sentimentele, sau Trimite-le pe un nou canal emotive pentru noi. Astfel, putem sau slăbi de sentimentele expediţiei
client pentru un echilibrul lui restabili boli mentale.
Tehnica biblioterapii
si reteta biblioterapevticheskaja
Biblioterapii tehnica pot fi împărţite în mai multe etape:
1. auto-pregatirea psihokorrektora.
Acesta include pregătirea biblioterapevticheskoj propria reteta, respectiv listele de readmis și oana filmului
speciale cu cu termenii de urma corecție. Pentru un nume începe este mai multe genuri luat la 2-3. În timp,
extinderea recomandat de reţete şi număr de urma gen. Tu trebuie să facă faţă pentru tine cu declaraţii de pe
solidtbz secţiuni individuale, capitole, şi urma individuale în care sunt înregistrate cel mai important, vibrant teme,
gândurile, probleme de capitole, speciaţia desenatorilor funcţionează.
La început va ajuta un novice biblioterapevtu să acorde atenţie clientului respectiv textele. Este de
dezamagita să aibă cele mai multe dintre cărţile într-o astfel încât, separat bibliotecă clientii pot găsi cu uşurinţă în
această carte lipsa de ea în proprietate. În astfel de urma plus poate permite clientului pentru o fata notă în îngrijire
marjele facilitează diagnosticare clientului.
2. orientarea în posibilităţile de biblioterapii si genurile sale.
În timpul conversaţiilor cu reglarea clientul este întrebat o serie de întrebări. De exemplu, "Numele cinci
dintre cărţile dispui"; "Ce ai urma in viata cel mai mult? De ce? ";" Ceea ce a avut cel mai mare impact pe tine? ";"
Autorii ce crezi ca cea mai mare parte pe tine? ";" Caractere ce urma sunt cea mai apropiată de tine? ".
3. desen de sus a listei.
Următorul este o listă de referinţe compilarea, mari şi mici. Chiar dacă este folosit Bibliotherapy ca o
metodă de ajutor, existenţa unor astfel de liste vă permite să ajustaţi alte metode.
4. stabilirea o lectură.
Genuri certă, priorităţile şi numărul de unitati. Încurajarea să biblioterapevticheskih rezervă clientul, a.m.
Miller subliniază necesitatea de o lua în considerare caracterizat trei circular:
· prezentare de accesibilitate (gradul de dificultate al cartii propuse);
· cel mai mare al cărții trebuie să fie un client "pe umăr";
· Maxim similitudine urma cu o situaţie în care clientul îşi sunt reşedinţa.
Principiul Ultima este deosebit de important în conflict psihologic de natură personală sau interpersonale.
În timpul biblioterapii client este un jurnal de biblioteca. Jurnal de analiză frecvent dezvăluie se termină
interpretării subiective de opere de artă, de îngrijire se bazează pe Activităţi partizane activă lollos percepţia şi pot
fi în scopul diagnosticării le pentru evaluare oana obiectivă (a) corecţie de proces şi eficienţa.
Daca folositi biblioterapii ca metoda primara de sistem de lectură este câtiva cu o anumită secvenţă, teme,
dezvoltarea de lectură comprehensiune. Mai multă atenţie este atras de literatura biografice, ideologice, specialist.
Bibliotherapy poate fi folosit ca o metodă de ajutor pentru a rezolva sarcini privat în timpul activităţilor de
reabilitare de accent îngust: corecţie de copil-părinte relaţii încălcări stresante emotional, etc.
Avantajele biblioterapii sunt: diversitatea şi bogăţia înseamnă putere de impresii, durata, frecventa,
intimitate, etc.
Bibliotherapy este recomandat pentru copii si adulti cu probleme personale si emotionale, planul se aplică
la forma individuală şi de grup.
 Când grupul biblioterapii forma cerinţe, care sunt luate în considerare atunci când crearea unui grup de
psihocorecţional, am nevoie de un alt de selecţie a membrilor grupului, în funcţie de gradul de lectură extinse şi
interesele de lectură.
Grupul este impart din 5-8 clienții ales lucrări mici, care sunt citite în timpul sesiunilor de grup. Apoi o
avut loc o discuţie, în care este structura detectată de făcut grupul de relaţii interumane este determinată de
atitudinea de membrii grupului să fiction-ul, malochitajushhih au trezit interes în lectură. Oameni care sa ateste să
atitudinea față de personajele proiect atitudinea lor față de o serie de probleme. Şi acest lucru le permite să
vorbească despre problemele lor sub formă de mediere. UNA din funcţiile de biblioterapii poate fi material
suplimentar pentru discuţii. Bibliotherapy, de asemenea, poate servi ca o metoda de diagnostic indirecte.
Procesele Nero de biblioterapii Psihokorrekcionnye pot fi împărţite în nespecifice și specifice. Procesele de
nonspecific caracterizează prin latitudine. versatilitatea Competeția impactul pe întreaga personalitate şi modificări
specifice în General, în principal prin întreaga personalitate. Acest calmant; distracţie, bucurie, un sentiment de
încredere în sine, convingerea in abilitatile, satisfacţie cu o partajate suficient activitatea mentală;.
1. calm. Clientul poate calma literatura publicistica special selectate. Astfel literatura de lectură aduce
clientului într-o stare de odihnă, pacificării.
2. placere. Probleme cu evadati simt separate din lumea de problema lor şi sunt deseca în obţinerea din
lume această plăcerea. O carte buna Citind, mai ales în cazul în care este destul de cartea complicat sau dinamice,
dă clientul plăcerea necesare suplimentare.
3. sentimentul de încredere în sine, convingerea în capacităţile lor pe atunci când apare clientul lectură
uneste, autobiografiile, memorii, scrisori de la personalități și în cazul în urma citind grijă personaje cu o greu cu
demnitate soartă, cu toate veselă, ies din o situaţie destul de dificil.
4. cel mai literar genuri poate provoca mare activitate mentală, care stimuleaza normală şi protecţie reacţii
psihice, suprimarea negativ care să contribuie la dispariţia experienţelor traumatice.
Acest tip de biblioterapii este folosit ca adjuvant la alte metode utilizate pentru a lucra cu acest client. De
obicei nespecifice Bibliotherapy includ unele bine cunoscute listă de urma mici, destul de simplu, clar garantarea
uşor de înţelegere şi o problemei.
Din lucrările de ficţiune şi jurnalism sunt cărţi selectate, umplut cu sentimente de umanitate, blândeţe,
bunătate, inteligenţă.
Pentru o mai mare eficienţă, impact clienții sunt încurajate să citiţi capitolul urma, rezuma, scrie un
rezumat al "îmbunătăţită" versiuni de soliditate sau capitole. În funcţie de problema sau clientului psiholog clientul
recomandă la un set bine definit de soliditate, sau doar deseca, şi atrage să clientului pe o zonă specifică o
literaturii.
Specifice proceselor de corecţională sunt caracterizate de o atenţie deosebită mai restrâns pe personalitate
sau pe un fel de proces mental: sentimente specifice, activităţi de gândire. Sunt mai simple, specifice şi mai uşor.
aceasta este de control, elaborarea emoţională, formare, soluţionarea conflictelor.
Control boli mentale procesele Nero PE se efectuează prin consolidarea lor repetarea, sau prin relaxarea
reproducerea analiză, să stagiuni alte amintiri, emotii, poate schimba impactul asupra persoanelor fizice ca în
normal şi atunci când emoţii puternice.
Control pot fi împărţite în mai multe niveluri:
· impactul prevederilor înţelegerea asupra factorii şi hetero-autopsihogennyh;
· înţelegerea rolului o sinelui în dezvoltarea de starea lor de;
· gradului de conştientizare o relaţiei lor adevărat mod de probleme de viaţă-critice.
Muzica de litere, personalităţi luminoase extraordinare de îngrijire sunt în tragic non-standard de situaţii,
un client poate de sentimentele identifica eroi cu dar lor, trasaturi de multe intelege speciaţia, dau seama erorilor l şi
-Uita te la viata prin ochii ta unei persoane. Literatura de specialitate oferă o oportunitate de îngrijire nu poate da
nici unul, chiar şi cele mai experimentat psiholog-bine, fara graba, într-un cadru intim, pentru versuri versuri
versuri versuri versuri versuri, setarea oana, afla versuri versuri versuri, să înveţe, pentru înţeleg Oana în consecinţă
şi analiză , pentru oana controlA de clientul atitudinea lor şi emoţională lor reacţie.
Emoţionale studiu. Principalele valori-ajută o persoană să exercite personal emotiile, le compară cu
emoţiile de alte persoane cu sprijinul şi corecţia de psiholog. Acest lucru clientului ne va permite să înveţe mai bine
şi ajută acţiunile reacţii la evitarea prea dur , reacţii emoţionale lespede sau modificate.
Antrenament. Dialoguri în Imaginaţia smarandescu, comportamentul alternativă (în comparaţie cu lucrările
de actori), luând în considerare caracteristicile sale (nu este suficient experienta, timiditate, etc.), clientul primeste
despre alternativa moduri de joc de joc de cunoştinţe de operare oana Experimenta, pe alte comportamente posibile.
În timp ce nimeni nu se condamnă, el abordarea evită evaluării.
Conflictului. Este un fel de sinteza de control, dezvoltarea emotionala si abilitatile dobandite prin cursuri
de formare în aplicarea la o viaţă specifice situaţia. Muzica, intriga îngrijire coincid cu scena din viata, ne permite
clientului pentru o vedea-l exploatare moduri posibile situaţia din şi de o răspunde emoţional, pote, uneori, pentru o
rezolva conflictul emotional
Acest tip de biblioterapii este mai mult, intensitate conducerea mai activă din partea unui psiholog.
Termeni în orchestră, aceasta este după cum urmează: un psiholog este listă de oana de readmis cristian pentru
relevante mai în conformitate de vânzare cu client probleme, piesa, pe de emotive, caracteristicile personale;
literatura, stimularea conştientizării de dificultăţilor natura, motivele dificultăţilor îngrijire dizarmonie causa, etc.
Client înainte de a citi devine o declaraţie: , care din listă necesită o atenţie specială, care ar putea fi omise
că la lectură dvs, va fi necesar pentru a compara cu experienţele lor, care ar trebui să fie testate imediat.
Dupa ce clientul a citit cartea, efectuate de interviu: "ceea ce este deosebit de interesant pentru a afla?";
"Ceea ce el un învăţat din asta?"; "Ceea ce un cauzat de îndoieli, frică?"; "Ceea ce rămâne neclar?"; "După cum se
referă la caractere individuale?"
analiza 183 de genuri ale literaturii din punct de vedere al capacitatea lor de a biblioterapii
Literatura de specialitate în medicina, psihologie, psihoterapie, pedagogie, etc este de o importanţă,
deoarece poate da al al filmului clientului de faptul că acesta este mai ales important pentru stimularea proceselor
de monitorizare şi aşa mai departe sedare, autoritatea literaturii buzna Cristian Mai multe ori pune-o la capul de alte
genuri. Prin urmare, este de dezamagita ca receptariume BIBLIO-terapeutice această readmis o fost destul de a
reprezentat de numeroase.
Principalele atribuţii ale această literatură oferindu-suficiente pentru orientarea corectă, misconceptions
optimist corect cunoştinţele despre ei înşişi, ghid in procesul de depăşirea încălcări existente, promovarea comună
activitatea clientului, etc.
Literatura populara. Efectuează acelaşi funcţionează ca speciale, dar este proiectat pentru cititorii mai
putin pregatiti pentru oameni cu nu foarte înalt nivel cultural şi educaţional de sarcina sa este de a oferi cele mai
înţelegere a zonelor complexe de cunoştinţe privind problemele cu experienţă de către client.
Literatură filosofică. Este Scopul de o ajuta clientul obţine mai multe întreg, cu multiple faţete de noi
înşine, despre alţii, despre lumea de la mare pentru o înţelege anumite conflictul diferenţa unei inevitabilitatea
dintre lumea reala conectare şi externe subiective, în acelaşi timp. fi, ar trebui să fie şi ceea ce este. Această
înţelegere aduce confort, satisfactie cu mai multi clienti. La o parte de literatura filosofică poate fi clasificat ca
audierea literara, graficieni, istoria literaturii, istoria filosofiei, etc.
Biografic şi literatura autobiografic. Personalitatea ei în Descris şi realizări remarcabile, luminoase
dificultăţile ajută lor mai repede clientul vieţii şi mai bine intelege-te folosind metoda de identificare este de multe
ori acţionează veselă mai puternic decât ficţiune, deoarece acesta descrie şi faptele evenimente reale. Cele mai
eficiente luminoase uneste scurte, volum 50-70 pagini.
Nonficţiune în virtutea naturii sale și moleculele organice minus smjagchajushhemu factor al creativităţii
artistice foarte mult afectează mulţi oameni.
Clasic al literaturii. Sunt un potenţial enorm de efecte şi prin urmare, diferite site-uri, site-uri diferite
aplicaţii complexitatea., este recomandat să folosiţi bucăţi mici, evitând cele mai populare, deoarece veselă sunt
anumite Constrângeri de asociere (sfat: a studiat la școală sau) grijă trebuie să fie depăşite.
Literatura de umor şi satiră. Învaţă client pentru un aspect mai pe larg şi emotivă la viata esenţa sandulecu
amuzant partidelor descoperirea din toate fenomenele şi transformarea ei. Sandu clienţilor să mai permite liber să
se exprime în situaţii de natură fata este foarte diversă, învaţă tehnici de comunicare, oferă o oportunitate de o
încrederea de stimuleaza de emotii si consolidarea pozitiv, care este foarte de actualitate, etc.
Aforisticheskaja literatură. Tuturor cele mai clare imagini, sunt idei are honed paradoxale, contradictorii,
dar în angajat întotdeauna tuturor completitudinea categorice sunt imagini îşi împingând de clientul Outlook.
Această readmis este usor de digerat şi ajută pentru o fata Ordine în activitatea mentală, dinamica.
Client, astfel literatura de specialitate, de lectură obişnuiţi mai calm se referă la extreme, contradicţii, se
întâlneşte cu perle gândirii umane.
De folclor, cărţi de basm. În acumulată de folclor şi experienţa viziunea întregii o unei generaţii, popoare,
naţiuni. piese bucale existenţei secolele folclor au trecut speciale selecţie. numai acele transmitere poveşti şi mituri,
care o cei mai mulţi oameni avut şi că satisface nevoile de bază ale macabre boli mentale. Prezenţa unui idealurilor
de bunătate, echitate, simplitatea, d.a. poartă o taxă psihologice imens. Folosit în lucru cu copiii de specifice pentru
o înţelege dificultăţile lor, pentru o îmbunătăţi cu contactul la terapia părinţii de femei, etc.
Literatura Science fiction. Acest lucru este de un alt toate celelalte documente dincolo de obicei, tipic, de
zi cu zi. au dus la excesele de unele proprietăţi ale persoanei, situaţia, atitudine, literatura fantastică ne permite să
înţeleagă mai bine şi de o accepta extremele lor senzatiile, imaginaţia, şi sentimentele activitatea stimulează
clientului.
Detectivi şi aventura literatura. Detectivi şi aventură literatura ocupă un loc special în biblioterapii datorită
unui număr de caracteristicile sale, cum ar fi popularitatea, usurinta, claritate; multe fenomene de zi cu zi de viaţă
sinteza.
Clientul este victima acelaşi, este eliminat, de asemenea, multe fenomene de zi cu zi.
Mare atenţie contribuabilului în sentimente negative, intuitia de formare. Importanţă mare este de Tomescu
ca o modalitate de o menţine interesul. Det încurajează să cititorul risc, gândire analitică, inventivitatea, vă va
permite să-l porniţi la situaţia reală şi să includă în cazul în, fantastic în îngrijire se simte clientul ONU sentimentul
de securitate specială.
Dramaturgia. Cand citesc client joacă frecvent tot mai identifica cu actorul decât atunci când lectură urma.
bucată ar putea învăţa clientului regulile dialogul de comunicare, în special acele problemă se confruntă în relaţiile
personale. bucată frunze Mai multă libertate Clientul pentru creativitate, şi dezvoltarea imaginaţiei autonomia.
Literatura pedagogică. Utilizate pe scară largă împreună cu literatura de specialitate ştiinţifice pentru
corectarea formarea de calităţi diferite de parinti, profesori, persoanelor care au probleme cu oamenii sub ele într-o
generaţie.
Drept cărţi. Permite clientului să înţelegem cauzele de multe tipuri de abateri, atât proprii şi altele, pentru a
evalua gradul de deviere comportamente.
Uzkoprofessionalnaja literatură. Această literatură poate oferi material foarte valoros cu capacitatea de a
transfera experienţa de excelenţă în psihologie practică, uz casnic situaţia.
Random literatura. În capete de diagnosticare urma identifică care au impresia anumit client pentru un
motiv sau altul. aceste urma sunt în special diagnostichnymi. Clientul prin analiză cauzele lor cu impact mare
psiholog poate veni la realizarea propriile probleme.
 23 SANDPLAY – TERAPIA PRIN JOCUL IN NISIP
Nisipul … este un purtător al istoriei. Un singur grăunte de nisip a traversat milioane de ani și
milioane de km până ce noi îl vedem și simțim într-un fel și într-un loc, acum … . Geologia ne spune că
un grăunte de nisip e produs prin forțele de la suprafața pământului, care erodează piatra și de forțele din
interiorul pământului, cele care deformează scoarța. Omul traversează aceleași experiențe, el este modelat
de forțe exterioare (familia de origine, mediul social, evenimentele din viața sa etc.), în timp ce forța de
deformare din interior a pământului ne vorbește metaforic despre suferințe intrapsihice pe care mulți
pacienți le aduc în cabinet. Prin similitudine, nisipul este un produs al istoriei … și omul, de asemenea …
Din această perspectivă jocul în nisip are efect terapeutic deoarece procesarea tulburărilor înrădăcinate
emoțional și senzorial sunt cel mai bine asistate de utilizarea nisipului. Nisipul este acela care creează
calea. În nisip pot fi exprimate marile trăiri pentru că acesta poate fi tasat, lovit, amestecat, modelat, udat,
uscat, împrăștiat. Iar pe această bază concretă pot fi așezate simbolurile. Nisipul este mai mult decât un
mediu terapeutic. El este un mod de a exprima miezul a ceea ce suntem.
Descoperirea ,,jocului în nisip” (sandplay) ca metodă de psihoterapie şi de dezvoltare personală îi
este atribuită Dorei Kalff, terapeut jungian, între anii 1950-1960, în Elveţia. Destinată iniţial copiilor,
metoda a fost apoi folosită cu succes şi în psihoterapia adulţilor.
Jocul cu nisip s-a născut atunci când Dora Kalff a observat și notat că o serie de imagini succesive
elaborate de către copii în cutia cu nisip arată un „proces de individuare” descris de C.G. Jung. Procesul
de individuare pe care psihologia analitică se străduieşte să îl pună în mişcare în cadrul procesului de
terapie este procesul prin care pacientul devine conştient de integralitatea umană. Structura integralităţii
începe încă de la naştere și este aspectul fundamental al fiinţei umane, denumită de către Jung, Sine. Jung
atribuie Sinelui o tendinţă vindecătoare şi reglatoare pe care travaliul analitic ţinteşte s-o dezvăluie. Prin
intermediul figurinelor și aranjamentului nisipului din aria delimitată de cutia de sandplay, pacientului i se
oferă posibilitatea să alcătuiască o lume corespondentă propriei stări interioare. În această modalitate, prin
intermediul jocului liber, creativ, procesele inconştiente sunt făcute vizibile într-o formă tridimensională
şi într-o lume imaginară comparabilă cu experienţa onirică. Printr-o serie de imagini ce iau formă în acest
mod, procesul de individuare descris de C.G. Jung este stimulat şi realizat. Astfel, experienţa vindecătoare
este consecinţa directă a implicării pacientului în dinamica imaginii interioare şi a activităţii de a-i da o
expresie plastică. Metoda este una non-directivă și non-verbală deoarece experiența a arătat că o discuţie
sau o interpretare extinsă a activităţii din jocul în nisip poate inhiba capacitatea pacientului de a rămâne
deschis faţă de ceva ce încă necesită o exprimare spontană, la un nivel preverbal. Pentru procesul
vindecării şi autopercepţiei este de o importanţă decisivă stabilirea contactului cu dimensiunile
inconștiente interioare. Din acest motiv, în travaliul terapeutic este necesar ca o discuţie şi o realizare
conştientă a conţinuturilor la nivel verbal să fie amânate până când procesul experienţei sandplay este în
mare măsură încheiat şi a fost experimentat ca un proces „trăit” interior. Elementul primar al acestei
forme de terapie devine formarea şi experimentarea imaginilor din nisip şi a soluţiilor rezultate din
conflictele interioare. De asemenea, această experienţă poate fi privită ca o formă de realizare conştientă a
conţinuturilor inconştiente, nu la un nivel verbal, ci prin formarea şi experimentarea acestor conţinuturi.
,,Realizarea imaginilor în nisip este o regresie intenţionată spre nivelul psihic matriarhal, preconştient şi
preverbal … . Aici regăsim nivelul personalităţii unde rănile maternajului inadecvat pot fi alinate şi
vindecate, nu prin cuvânt şi gândire, ci prin regresie la copilăria mică” (Weinrib, 2005).
Cum se poate utiliza metoda
Aşa cum însuși numele sugerează, sandplay, metoda constă în implicarea pacientului în jocul cu
nisip. Pentru aceasta sunt necesare două cutii de lemn cu dimensiunile de aproximativ 50 x 70 x 7 cm, cu
interiorul vopsit în albastru deschis. Mărimea cutiei corespunde exact cu ceea ce ochiul poate cuprinde.
Una dintre cutii se umple cu nisip uscat iar cealaltă cu nisip umed. Pacienții au de asemenea la dispoziţie
un număr de figurine/miniaturi cu care pot alcătui o reprezentare imagistică a lumii lor interioare. Sarcina
pe care terapeutul o indică pacientului este: ,Poți construi o imagine, cum vrei tu, alegând doar acele
figurine care îți plac cel mai mult, acelea cu care ți-ar plăcea să te joci cel mai mult”. Pentru aceasta,
dintre numeroasele obiecte pacientul le alege pe acelea care în mod particular îl atrag și au sens pentru el.
Fără a fi conștient de libertatea pe care o are, dar și de limitele exercitate de dimensiunile cutiei cu nisip,
pacientul experimentează un spațiu liber dar, în același timp, protejat.
Figurinele dintre care pacienții pot alege trebuie să fie o colecţie cât mai completă de obiecte care există
în lume, care au existat vreodată sau care pot exista. Astfel, colecția ar trebui să includă:
 1. Animale: sălbatice (lei, tigri, pantere, zebre, urși, rinoceri, elefanți; de pădure (căprioare,
șoareci, coioți, mistreți, sconcși; preistorice (dinozauri, mamuți); fantastice (dragoni, unicorni); de fermă
(vaci, găini, oi, cai, porci, capre)
2. Păsări: rațe (de aer, de uscat, de apă), bufnițe, porumbei, lebede, păsări în zbor, vulturi, păsări
cu cuiburi, păuni
3. Insecte: fluturi, păianjeni, furnici, gândaci, omizi
4. Creaturi marine: pești, rechini, delfini, caracatițe, balene
5. Creaturi jumătate-om-jumătate-animal: centauri, sirene, satâri
6. Reptile și creature amfibiene: broaște, crocodile, șerpi, șopârle, broaște țestoase
7. Monștri: mari și mici, cu două capete
8. Mâncare: ouă, prăjituri, băuturi alcoolice și alimente hrănitoare
9. Figuri fantastice: vrăjitoare și vrăjitori, prinți și prințese, regi și regine, magicieni, personaje din
desene animate și din povești
10. Plante: copaci (foiose și perene, cu frunze și fără frunze), flori, alge marine, cactuși (este bine
să existe un copac special care să simbolizeze ,,Copacul vieții”)
11. Pietre, scoici și fosile (oase)
12. Munți, peșteri și vulcani
13. Clădiri: castele, case, igluuri, poduri
14. Bariere: ecrane, garduri și semne
15. Vehicule: mașini, mașini de poliție, vehicule de urgență și de salvare (ambulanțe), tractoare,
surse de combustibil
16. Oameni: familii (multiculturale, tineri, adulți, adolescenți, copii, bebeluși)
17. Figuri care acționează, sfinți, șamani, schelete, oameni din trecut
18. Figuri care se bat: soldați, cavaleri, cowboy și indieni, extratereștri
19. Obiecte spirituale: zei, obiecte strălucitoare, lumânări, mandale, oglinzi, figuri din diferite
religii
20. Diverse: marmură, bijuterii, stele, fulgi de zăpadă, pânză, pene, lut, os, orice
21. Elementele de pământ, aer, foc și apă, din realitate, cât și simbolice, exemple: pământ (peșteri,
buldozere, lopeți, mine, copaci); apă (lacuri și râuri din ceramică, țesături albastre, bărci, scafandri,
obiecte din viața marină, scoici); foc (șeminee, sobe, material roșu, lumânări, pompieri); aer (mori de
vânt, vele, păsări în zbor, pene etc.)
Un aspect foarte important este ca toate obiectele din colecția de figurine să fie aranjate pe rafturi,
în ordine, pe categoriile exemplificate mai sus. Altfel, dezordinea sau expunerea obiectelor în locuri
neadecvate are ca impact dezorientarea pacienților, fie copii sau adulți. Pentru a facilita crearea imaginii
în nisip, terapeutul este bine să pună la dispoziția pacientului diferite elemente ajutătoare, precum: un
recipient cu apă (pentru a umezi nisipul), lipici, tac, folie de plastic, plastilină etc., toate acestea fiind
menite să ajute pacienții să-și confecționeze propriile figurine de care au nevoie. Însăși crearea unor
elemente proprii pacientului este, de multe ori, o parte foarte importantă a procesului terapeutic, prin
aspectul ei vindecător.
Repere interpretative ale metodei
Imaginile de sandplay se realizează în serie, câte una sau chiar două în timpul ședințelor de terapie
și alături de alte metode terapeutice pe care le alege pacientul sau terapeutul, constituindu-se într-un
proces terapeutic complex. Pacientul face diverse lumi în lădiță, câteodată are de spus o poveste în
legătură cu ceea ce a făcut în lădiță, altădată pur și simplu tace, iar la sfârșit spune doar ,,Eu am terminat”.
La începutul unei terapii, imaginile de sandplay sunt mai simple şi relativ mai uşor de decodificat, fiind
legate de aspecte ce ţin de viaţa concretă, pragmatică. În prima ședință, odată cu terminarea primei lădițe,
numite ,,TRAY”, terapeutul stabilește conflictele și resursele pacientului. În cele mai multe cazuri,
povestea se continuă în lădița următoare, se rezolvă conflictul sau aflăm despre un element nou. În
următoarele ședințe, cu ajutorul imaginilor din lădiță și a simbolurilor, terapeutul observă ce rămâne la fel
sau ce se schimbă.
Pe parcursul terapiei, imaginile conţin simboluri tot mai complexe, legate de problemele de
profunzime ale persoanei. Terapeutul observă atent şi discret elaborarea fiecărei scene de sandplay şi este
receptiv la emoţiile ce pot apărea în timpul lucrului cu nisipul. Pentru înţelegerea şi decodificarea
simbolurilor din scenele de sandplay este importantă şi povestea pe care cel ce le-a realizat o dezvăluie.
Scenele finale din lădiţa cu nisip sunt fotografiate şi păstrate de către terapeut şi reprezintă mărturii
preţioase ce îi permit acestuia să analizeze procesul terapeutic în timp şi să înţeleagă şi direcţia în care se
îndreaptă persoana aflată în terapie. O imagine de sandplay poate conţine o problemă de viaţă a persoanei
ce a realizat-o, dar şi o soluţionare simbolică a acesteia, prin activarea forţelor autovindecătoare ale
psihicului.

Extrem de interesant este faptul că transformările care apar în lădița de nisip de la o ședință de
terapie la alta sunt însoțite de transformări care se produc și se vor manifesta și în viața reală a persoanei.
În acest sens, tehnica sandplay poate fi folosită atât ca înțelegere și diagnosticare a stării prezente, cât și
ca indicator prognostic, anticipativ al evoluției psihologice.
Concluzie
Prin jocul cu nisip, pacientul poate fi pe deplin el însuşi şi îşi poate exprima personalitatea în totalitate.
Mulţi dintre pacienții care vin la terapie, cel mai adesea copii, suferă de lipsa siguranţei interioare şi nu au
un sentiment de apartenenţă. Spaţiul disponibil al cutiei de nisip, alături de prezenţa discretă şi non-
intruzivă a terapeutului creează pentru pacient acel spaţiu liber şi totodată protejat care îi permite acestuia
să se simtă în siguranţă, să îşi depăşească blocajele emoţionale şi să se dezvolte sănătos. Astfel, terapia
sandplay este o metodă valoroasă şi eficientă, ea trezind la viaţă şi sprijinind forţele autovindecătoare ale
persoanelor care se află în terapie pentru diverse probleme de viaţă. Prin magia lor, jocul este limbajul,
miniaturile sunt cuvintele, iar cutia cu nisip este locul exprimării emoţionale.
 12.Specificați în ce constă sistemul teoretic structuralist a lui Edward B.
Tichener
Autorii americani numesc structuralismul „psihologie introspectivă” şi-i atribuie lui E.B.
Titchener botezul celor două alternative pregnante la sfârşit de veac XIX: structuralism (german) şi
funcŃionalism (american). Când se spune despre structuralism că este un fel de „chimie mentală”, nu este
o descalificare; idealul atingerii preciziei chimiei este şi astăzi mobilizator şi evident în tratatele şi
practicile de inventică, psihoterapie, psihologia artei. Nevoia de identitate ajunsese acută pentru
psihologie şi introspecția, atât de blamată timp de un secol după avântul structuralismului, apărea ca un
semn distinctiv major al noii ştiințe.
Important este că prin structuralism psihologia a devenit experimentală şi, într-un sens modern,
provocatoare (de aceea s-a dezvoltat în atâtea direcții!). Curios este faptul că acest „strigăt al identității” a
apărut chiar în limba, cultura şi Ńara lui Kant, cel care, nu ştim dacă din invidie sau dezamăgire, n-a
înțeles deloc că psihologia va deveni ştiință. Structuralismul a fost pregătit de Brentano, Fechner şi
Helmholtz. Franz Brentano (1838-1917), preot catolic şi filosof austriac, la 24 de ani a publicat cartea
Psihologia lui Aristotel, iar în 1874, Psihologia din punct de vedere empiric.
Edward Bradford Titchener (1867-1927), englez de origine, student la Leipzig şi wundtian ca
formațiune, face o carieră strălucită (şi pedantă, începând cu roba de magister) la Universitatea Cornell.
Americanii îl consideră „clasic al structuralismului american”. El a văzut unitatea ştiinŃelor pe
fundament psihologic: universul experienței umane. După acest criteriu a văzut diferența dintre fizică şi
psihologie în felul cum este orientată experiența: în afară, asupra obiectelor şi a relațiilor dintre ele,
înăuntru, asupra elementelor experienței, sau a stărilor de conştiință.
Se consideră că structuralismul în America a fost lansat de lucrarea lui Titchener The Postulates of
a Structural Psychology, 1898. Altădată, viața sufletească era comparată cu mecanica (Descartes a înțeles
organizarea reflexă a comportamentului apelând la acest model). Acum, după instaurarea darwinismului
în mentalitatea cauzal-filosofică a lumii, modelul biologic era cel mai atrăgător. „Explicația” unui
organism înseamnă determinarea aspectelor structurale şi funcționale. Titchener, de formație intelectuală
germană, îşi vedea vocația în a analiza mecanisme (angrenaje şi funcțiuni). Conştiința şi personalitatea –
realuri pregnante ale psihologiei, sunt definite de Titchener sobru şi clar: primul concept, ca sumă a
experiențelor individului la un moment dat; al doilea, desemnat comod prin termenul mind, ca sumă a
experiențelor persoanei, dependente de persoană, totalizate între naştere şi moarte (idei, afecte,
impulsuri).
Conceptul lui Titchener stimulus error a marcat distincția dintre stimulul fizic, ca atare, şi cel
cunoscut de Subiect ca urmare a experienței ce a avut-o relativ la acel stimul.Experimentele au arătat că
Subiectul nu-şi dă seama de relativitatea cogniției unui stimul, astfel că ceea ce ştim despre el este atribuit
existenței obiective şi nu raportului nostru cu el.
Experimentul, în accepțiunea lui Titchener este principalul mijloc prin care psihologia se
desprinde de filosofie. Unitățile elementare de analiză a vieții psihice s-au dovedit a fi (la structuralişti)
senzațiile, imaginile, afectele. Atributele acestor elemente sunt intensitatea şi calitatea. Titchener a mai
adăugat: attensity (însemnând claritatea) şi protensity (durata imaginii).
Contradicția dintre Titchener şi Külpe a vizat „gândirea fără imagini” sau elemente neimagistice
ale gândirii; profesorul american a ținut la imagine şi a identificat-o chiar în actul volitiv. În aria culturii
germane s-au produs două mutaŃii hotărâtoare pentru viitorul psihologiei.
– Fechner a „smuls” ideația psihologică din contextul metafizic şi logic-speculativ, plasând-o pe
terenul psiho-fizic, adică al relației dintre lumea fizică şi cea psihică, a simțirii, ideației şi voinței.
– W. Wundt creează o psihofiziologie, deci un domeniu de cunoaştere în care fenomenele de
conştiință sunt raportate la mecanisme bine definite ale funcționării sistemului nervos.
Cu studii superioare medicale, la vârsta de 42 de ani, în 1874, W. Wundt publică o lucrare
fundamentală de psihologie fiziologică, iar în 1879 înființează primul laborator de psihologie. De acum,
variabilele implicate în viața psihică, fie ele de tip fiziologic sau obiectual-ontologic, pot fi controlate.
Cadru didactic din 1871, la Universitatea din Leipzig, unde profesa şi G.T. Fechner, Wilhelm Wundt este
preocupat de fundamentarea unei psihologii ştiințifice, o ştiință a relațiilor dintre stimulii externi şi cei
interni.
Legile în psihologie vor putea fi stabilite măsurând efectele proceselor psihice şi cauzele lor.
Măreția gândirii lui W. Wundt poate fi identificată în respingerea atât a tezei empiriste, cât şi a celei
nativiste cu privire la conceptele de timp şi spațiu. „Sinteza creatoare”, „atenția”, „voința” sunt capacități
de intervenție activă a omului în raportul Subiect – lume exterioară. Astfel, apercepția înseamnă alegerea
liberă, porneşte dintr-un impuls, se decantează într-o luptă de motive; unitatea cogniție, afectivitate şi
voinŃă este o viziune care-l plasează pe Wund în actualitate (deşi, încă în timpul vieŃii, la bătrânețe, a
cunoscut marginalizarea forțată).
W. Wundt a fost un promotor al psihologiei ştiințifice moderne şi primul mentor (dascăl,
conducător de doctorate şi inițiator în promovare) al psihologilor veacului al XX-lea. Nici o altă
personalitate ştiințifică n-a contribuit mai mult la definirea identității psihologiei ca ştiință, ca W.Wundt.
„Introspecția” nu este un minus al gândirii lui Wundt, deoarece el a consolidat-o cu măsurarea. În
sistemul psihic el pune la vârf voința, capacitatea cea mai prezent activă pentru Subiect, alternativă
esențială la asociaționismul mecanic şi la intelectualismul herbartian.
 18.Critica behaviorismului și apariția neobehaviorismului
Fondatorul behaviorismului Cel care a dat denumirea de „behaviorism” noii paradigme a fost John
B. Watson (1878-1958). Originar din Carolina de Sud, şi-a luat licența în anul 1900 la Universitatea
Furman şi doctoratul în 1903 la Universitatea din Chicago, sub îndrumarea neurologilor H.H. Donaldson
şi J. Loeb. Primele cercetări independente au fost efectuate în problematica învățării în labirint, aplicând
tehnicile lui Small, Morgan şi Thorndike. În 1908 devine profesor de psihologie la Universitatea Hopkins,
unde colaborează cu Yerkes şi Jennings în studiul percepției vizuale la animale.
Critica behaviorismului
A urmărit cu prioritate două direcții: metodologia şi concepția generală. Principala critică a vizat
pierderea unor importante componente psihologice; astfel, relatarea verbală nu este, de fapt, decât o urmă,
un efect întârziat al operării în planul imaginii, ignorate de Watson; deci, raportul verbal este o
confesiune, nu o cale spre suflet.
Mc. Dougall, care s-a lansat inițial tot ca behaviorist, a sesizat gre- şeala excluderii din obiectul
Psihologiei a stărilor de conştiință şi a semnificațiilor personale, inclusiv a emotivității estetice, din
relatările verbale.
O ştiință despre psihic, zice autorul citat, nu poate neglija plăcerea, teama, admirația şi
gratitudinea, ca „entități metafizice”, „stări induse, de exemplu, de o operă muzicală”. La aceste replici
(din partea lui Woodworth şi McDougall), Watson răspunde cu un spirit consecvent partizan, că, dacă
conştiinŃa este un instrument al omului de ştiință, aceasta nu poate fi un obiect de studiu obiectiv; faptul
fizic, de exemplu, apare la fel mai multor observatori, în timp ce faptul de conştiință apare în
autoobservație într-un mod cu totul personal, irepetabil.
Watson a fost un cercetător de profunzime şi mare productivitate; în timpul carierei, concepțiile
sale au cunoscut o dezvoltare de care trebuie ținut seama. Într-o primă perioadă, când s-a preocupat de
controlul condițiilor fiziologice şi fizice, a promovat o abordare moleculară a comportamentului. Cu
timpul, înțelegând că comportamentul viabil şi fiabil al unui organism activ este mai mult decât suma
elementelor constitutive, este un produs emergent al interacțiunii lor, a trecut la o abordare molară. Astfel,
țelul este, contrar determinismului clasic, o influență a animalului asupra mediului. Tezele pragmatice de
început, cu negarea conştiinței şi a planului mental în gândire şi emoții, ca o realitate testabilă, n-au fost
acceptate niciodată de toți behavioriştii, chiar dacă au ținut la atributul obiectivității în cercetarea
psihologică.
Unele critici au vizat confuzia dintre determinism şi mecanism, cu diminuarea valorii libertății şi a
aportului constructiv în perfec- ționarea societății. Asemenea atacuri au fost respinse cu o trimitere la
„necesitatea înțeleasă”, psihicul omului fiind o parte a naturii, ce se conduce după legi obiective: suntem
liberi numai dacă suntem în acord cu determinările cauzale. Conex acestei explicații apare şi răspunsul la
critica „ambientalismului”, a preemțiunii factorilor de mediu față de condițiile interne, de ordin ereditar.
Tocmai acest apel la condiționarea ontogenetică a dat behaviorismului aura unei religii a 121
formativității sau modelării prin factori de progres controlabili, acceptată cu entuziasm de tinerii
americani, chiar cu interese în afara carierei psihologice.
 18-19.Neobehaviorismul

Cei mai importanţi reprezentanţi ai neobehaviorismului sunt Cl. Hull, E. Guthrie, Ed. Tolman, B.
Skinner.Clark Hull (1884-1952) este considerat de către W. Viney (1993) drept figura dominantă a mediului
academic al psihologiei între 1930 şi 1950. Cea mai mare parte a activităţii sale s-a desfăşurat la Universitatea
Yale.
Lucrările sale de bază sunt Teoria matematico-deductivă a învăţării mecanice (1940), Principiile
comportamentului (1943), Esenţele comportamentului (1951), Un sistem comportamental (1952). Hilgard şi
Bower (1974) vorbesc despre Hull şi teoria sistematică a comportamentului.
Conceptul central al teoriei lui Hull este deprinderea. Pe această linie constatăm o continuitate cu lucrările
lui Thorndike şi Watson. Neobehaviorismul modifică schema iniţială S-R introducând termenul „O” prin care se
desemnează „organismul” şi „ceea ce se întâmplă cu acesta” astfel încât răspunsul nu va depinde într-o manieră
simplistă de stimul ci şi de organism. Acest termen mediator între S şi R se referă la istoria învăţării anterioare,
programele de deprivare senzorială, injectarea de droguri ca variabile experimentale. Tot ceea ce se întâmplă la
nivelul organismului trebuie sa fie luat în consideraţie în structura experimentului ca variabilă intermediară.
În cercetările sale asupra învăţării Hull consideră întărirea drept prima condiţie a formării deprinderilor.
Hull vorbeşte despre două forme de întărire: întărirea primară care face apel la trebuinţele de bază ce trebuie să
fie satisfăcute şi întărirea secundară ca stimulent ce consolidează învăţarea. Pe măsură ce întărirea secundară se
amplifică, se consolidează învăţarea. Hull a avut în vedere variate forme de învăţare în experimentele sale:
învăţarea prin încercare şi eroare, învăţarea prin discriminare, învăţarea labirintului, memorarea mecanica ş.a.
Analiza sa asupra mecanismului întăririi l-a condus la introducerea conceptului de gradient de întărire. Este
vorba despre introducerea unui interval de timp între performanţa care trebuie recompensată şi atingerea
obiectivului care asigură întărirea. Astfel hrănirea ca recompensă pentru apăsarea pedalei poate fi amânată cu un
număr de secunde pentru a se studia efectul asupra cobaiului care învaţă acest fel de amânare. Treptat se introduce
o separaţie între stimul şi răspuns faţă de modelul clasic al condiţionării. Această întărire întârziată este menită să
dezvolte un comportament din ce în ce mai puţin dependent de întărirea iniţială. Este un fel de „decondiţionare” în
raport cu stimulul necondiţionat iniţial. Aşadar gradiente de întărire cu intervale mai lungi pot fi eficiente pentru
învăţare. Paradigma de bază a întăririi constă în reducerea trebuinţei. Astfel calitatea de întărire primară a
recompensei sau pedepsei este aceeaşi: recompensa reprezentată de hrană reduce tesiunea foamei, salvarea de la
şoc (electric), reduce tensiunea şocului (Hilgard şi Bower, 1974). În concluzie, teoria lui Hull are meritul de a
considera învăţarea în termeni de interacţiune complexă între organism şi mediu.
Edwin Guthrie (1886-1959) şi-a desfăşurat activitatea la Universitatea din Washington şi a fost puternic
implicat în aplicaţiile psihologiei în primul şi al doilea război mondial. În al doilea război mondial a fost şeful
psihologilor în Divizia Maritimă a Oficiului Informaţiilor de Război.
Guthrie s-a făcut cunoscut prin modelul condiţionării prin contiguitate. A fost un continuator al cercetărilor
lui Thorndike şi Watson, dar nu a agreat modelul mult prea tehnicist a lui Hull.
Pentru Guthrie legea unică a învăţării a fost formulată într-o manieră foarte concisă: o combinaţie de
stimuli care a însoţit o mişcare, la repetare tinde să fie urmată de aceeaşi mişcare”. Această lege este completată
astfel „un model de stimul îşi capătă întreaga forţă asociativă cu ocazia primei asocieri cu o reacţie” (în Hilgard şi
Bower, 1974). Modelul lui Guthrie descrie cel mai scăzut nivel al învăţării, bazat pe principiul recenţei. În
experimentele lor Guthrie şi Horton au utilizat aşa numita cutie-enigmă, care permitea ca animalul cobai să fie
observat pe tot parcursul perioadei până la soluţionarea problemei, iar poziţiile adoptate în soluţionare erau
fotografiate instantaneu când acţiona maneta de deschidere. Uşa din faţă era lăsată întredeschisă pentru ca pisica să
vadă hrana-recompensă. Pisica intra prin spatele cutiei iar mecanismul de deschidere se afla la mijlocul podelei
cutiei. Dacă era acţionat mecanismul uşa din faţă se deschidea. Orice acţiune asupra mecanismului declanşa
fotografierea mişcării respective. Rezultatele demonstrează un comportament repetitiv cu totul remarcabil. Pisica
va repeta la infinit reacţia care a condus-o la succes, indiferent de cât de nefirească a fost poziţia care a ajutat-o.
Deci foloseşte mereu aceeaşi soluţie. Sunt şi excepţii de la aceste comportamente pe care autorii le consideră drept
rezultat al unor confuzii accidentale. Este un stereotip, iar recompensa prin mâncare este nesemnificativă, pentru că
pisica nu consumă întotdeauna alimentele pregătite. Cei doi autori susţin că experimentul lor confirmă cele
semnalate de Thorndike, dar că sugerează stereotipia prezentă în comportament. În cutia lui Guthrie mecanismul de
deschidere era neschimbat şi întotdeauna în aceeaşi poziţie. În cutia lui Thorndike pedala era mai greu de manevrat
şi nu avea întotdeauna aceeaşi poziţie. Prin experimentul lor cei doi autori au vrut să sugereze existenţa învăţării
dintr-o singură încercare. Sugestia lor este pertinentă şi găsim în comportamentul animalelor si al omului multiple
dovezi ale învăţării dintr-o singură încercare. O anumită experienţă puternică fixează la om un anumit
comportament care este repetat în toate împrejurările. Acest fapt se vădeşte de exemplu în anumite reacţii
alimentare, în anumite reacţii faţă de persoane, situaţii, sau evenimente cu impact foarte puternic.
Edward Tolman (1886-1957) şi-a desfăşurat întreaga activitate la Universitatea Berkeley din California.
Tolman dezvoltă un behaviorism cognitiv, focalizat pe o observaţie obiectivă, pe comportamente globale proprii
activităţii de zi cu zi. Tot el şi-a denumit sistemul ca un behaviorism intenţional, urmărind finalitatea
comportamentului. Termenul de cognitiv se referă la abilităţi precum capacitatea de discriminare, simţul locaţiei şi
al cauzalităţii precum şi capacitatea de a dezvolta expectanţe (aşteptări).
Alături de ceilalţi neobehaviorişti Tolman introduce conceptul de variabilă intermediară care se interpune
între stimulii din mediu şi răspunsurile observabile. În categoria variabilelor intermediare include cogniţiile,
expectaţiile, scopurile, ipotezele şi dorinţele. De exemplu, o expectaţie se dezvoltă atunci când o recompensă este
dată după fiecare răspuns corect. Astfel oamenii dezvoltă expectaţii de fiecare dată când se stabilesc relaţii între
răspunsuri si stimuli din mediu.
Contribuţia remarcabilă a lui Tolman, care face apropierea de viitorul curent cognitivist în psihologie îl
constituie termenul de hartă mentală. În experimentul său utilizează două grupuri de cobai: primul grup primeşte
recompensa după fiecare parcurgere reuşită a labirintului; al doilea grup nu a primit recompensa şi a fost lăsat să
parcurgă labirintul la întâmplare. În ziua a unsprezecea cobaii din grupul doi au început să primească recompensa.
Se constată că timpul de rezolvare şi numărul de erori au scăzut într-o manieră impresionantă. Concluzia lui
Tolman este că aceşti cobai învaţă relaţiile spaţiale şi dezvoltă aşa numite hărţi mentale ale labirintului, astfel
întărirea influenţează motivaţia şi performanţa dar învăţarea în sine este un proces independent. Tolman consideră
că oamenii se confruntă cu astfel de hărţi mentale în viaţa cotidiană şi aminteşte labirinturile complicate pe care un
elev trebuie să le parcurgă pentru a ajunge dintr-un loc în altul l şcolii sau al casei. Oamenii dezvoltă hărţi mentale
care includ un sens al locaţiei şi un sens al aranjamentului cotextual incluzând multe căi posibile care conexează
diferite locaţii. Ne construim o reprezentare a lumii în care trăim şi muncim; nu ne mişcăm într-o manieră
mecanică, ci într-una flexibilă, urmărind o cale, apoi alta ş.a.m.d. Tolman doreşte să sublinieze că învăţarea nu
implică doar conexiuni stimuli răspuns, ci şi conexiuni specifice hărţilor mentale complexe.
Burrhus Skinner (1904-1990) a fost marcat profund de lucrările lui Pavlov şi Watson. A activat la
Universitatea din Minnesota, Indiana şi Harward unde a lucrat cea mai mare parte din timp. S-a bucurat încă din
timpul vieţii de o recunoaştere unanimă în lumea academică americană şi internaţională, psihologia americană
plasându-l de ani buni pe primul loc al psihologilor din lumea întreagă. Lucrări mai importante: Comportamentul
organismelor,(1938), Ştiinţa şi comportamentul uman, (1953), Comportamentul verbal, (1957), Tehnologia
predării, (1968), Despre behaviorism (1974). Contribuţia cea mai importantă a lui Skinner o constituie
condiţionarea operantă. El face deosebirea între comportamentul de răspuns (respondend behavior) şi
comportamentul operant (operant behavior). Corespunzător, vorbeşte despre două clase de răspunsuri: răspunsuri
provocate (elicided responses) şi răspunsuri emise (emited responses). Răspunsurile provocate de stimuli cunoscuţi
sunt reacţii de răspuns. În schimb mai există o altă categorie de reacţii care nu se corelează cu un stimul cunoscut.
Acestea sunt reacţii operante deosebite de cele de răspuns. Pentru comportamentul operant stimulul devine o
ocazie, dar nu este un stimul care provoacă răspunsul. Corespunzător celor două tipuri de răspuns Skinner
consideră că există două tipuri de condiţionare. Prima este condiţionarea de tipul S, pentru că întărirea este
condiţionată de stimul (modelul pavlovian), şi a doua este cea de tipul R, operantă (Skinner). În acest caz răspunsul
se află în corelaţie cu întărirea. Acest răspuns poate fi întărit prin mâncarea care îi urmează. Dar nu vederea pedalei
este importantă ci apăsarea pe pedală. Întărirea este întâmplătoare faţă de răspuns. Skinner introduce lege
condiţionării reacţiei de tipul R: „dacă apariţia unui operant este urmată de prezentarea unui stimul de întărire forţa
este mai mare” (în Hilgard şi Bower, 1974).
Skinner a imaginat un dispozitiv complex pentru studiul condiţionării operante: o cutie fără lumină, izolată
fonic; înăuntru se află o mică pedală care atunci când este apăsată face să cadă bucăţele de mâncare într-un jgheab.
Numărul de apăsări ale pedalei este înregistrat şi reprodus de un grafic. Concluzia cea mai importantă a
cercetărilor lui Skinner este că urmarea evidentă a întăririi unui operant se manifestă prin creşterea ritmului
răspunsurilor emise. Cu alte cuvinte animalul învaţă să acţioneze pedala fără a vedea mâncarea, iar primirea
întâmplătoare a întăririi creşte numărul de acţionări ale pedalei. Mai departe experimentele au fost complicate şi
animalele cobai au fost învăţate să apese maneta pentru a evita un lucru neplăcut, cum ar fi un şoc electric. Skinner
a descoperit că întărirea trebuie să fie aplicată imediat după manifestarea comportamentului operant si ca întărirea
intensifică ultimul comportament pe care l-a manifestat animalul. Nu întâmplător în cazul de întârziere a întăririi
poate fi consolidat un alt comportament. Au fost constatate chiar şi comportamente paradoxale, superstiţioase ale
cobailor (spre exemplu un animal îşi scarpină urechea sau se învârte inainte de a se uita în cutia cu mâncare,
deoarece în trecut acest comportament a fost asociat cu recomîensa). Ceea ce Skinner denumeşte comportament
„superstiţios” Guthrie considera învăţare prin contiguitate. Skinner a dezvoltat modelele sale experimentale
studiind capacitatea de discriminare şi modelarea comportamentală. Modelarea se realizează prin modificarea
treptată a ceea ce animalul trebuie să facă pentru a obţine întărirea. Răspunsul este construit treptat pornind de la
unul deja învăţat. Sunt forme de dresaj ce apelează la recompensarea fiecărui succes.
Pentru condiţionarea operantă sunt decisive programele de întărire: întărirea pozitivă, care furnizează
recompensa aşteptată; întărirea negativă, care permite evitarea unor stimuli neplăcuţi; întărirea la proporţie fixă
care se aplică în funcţie de numărul de răspunsuri corecte date; întărirea la proporţie variabilă mai rezistentă la
stingere decât întărirea la proporţie fixă; întărirea la interval fix prezintă o rezistenţă scăzută la stingere şi răspunsul
dispare rapid dacă nu mai este întărit de mult timp; întărirea la interval variabil este mai eficientă; stimularea
electrică a creierului care nu a fost utilizată de către Skinner şi care a produs efecte remarcabile. Prin stimularea
unei anumite zone a creierului s-a constata că şobolanii flămînzi preferau stimularea electrică în continuu în
defavoarea hranei. S-a vorbit despre un centru al plăcerii, iar subiecţii umani stimulaţi au declarat că se simt
minunat , fericiţi şi au solicitat continuarea stimulării mai multe ore în continuu; întărirea primară satisface direct
nevoi primare, biologice; întărirea secundară (de exemplu banii) este asociată cu lucruri care satisfac nevoi
primare (dupa N. Hayes şi Sue Orrell, 1997 ).
O altă contribuţie semnificativă a lui Skinner este studiul raportului dintre pedeapsă şi ameninţare. S-a
constatat că este mai eficientă combinarea întăririi pozitive, recompensa, cu cea negativă, retragerea răsplăţii.
Pedeapsa nu este automat eficientă din următoarele motive: în primul rând pedeapsa îl determină pe individ sa o
evite şi nu să renunţe la comport nedorit; în al doilea rând o pedeapsa poate fi asociată cu cel care o aplică şi nu cu
comportamentul indezirabil; în al treilea rând pedeapsa indică, de obicei, ceea ce nu trebuie să facă şi nu ceea ce
este bine să facă. În aceste condiţii Skinner insistă asupra următoarelor trei mecanisme care reglează raportul dintre
pedeapsă şi ameninţare: întărirea pozitivă, constă în prezentarea unui stimul pozitiv şi astfel comportamentul se
va schimba atunci când este stimulat în mod plăcut; întărirea negativă constă în întreruperea sau absenţa unui
stimul negativ aşteptat; pedeapsa implică transformarea unui comportament nedorit prin aplicare unui stimul
aversiv.
Aplicaţiile condiţionării operante sunt mai ales în domeniul învăţării şi în domeniul terapiei
comportamentale. De asemenea sunt şi aplicaţii militare dar cu caracter secret.
Opera şi realizările lui Skinner s-au bucurat nu numai de aprecieri dar şi de critici severe. Marele psiholog
umanist Karl Rogers a criticat foarte dur teoria lui Skinner considerând-o fascistă. Alţi autori apreciază că
cercetările sale oferă rezultate doar în laborator, având o valabilitate redusă în lumea reală. I s-a reproşat faptul că
ignoră sinele, personalitatea, cogniţia, sentimentele, scopurile, creativitatea. A fost acuzat că propune o ştiinţă
mecanicistă, care dezumanizează individul (W. Viney, 1993).
 14.Importanta +limitele gestaltistului

Contribuţiile gestaltismului la dezvoltarea psihologiei percepţiei, gândirii, rezolvării de probleme

Gestaltismul a apărut pe fondul unor mai vechi preocupări in psihologia germană dedicată unei
abordări globale şi structurale a vieţii psihice. Concepţia asociaţionistă era din ce în ce mai mult criticată datorită
elementarismului ei şi a modului mecanicist de abordarea a organizării vieţii psihice.
Cel mai important precursor al gestaltismului este psihologul vienez Christian von Ehernefels care în
1890 publică un articol „Despre calităţile formei”. Autorul porneşte de la constatarea empirică a faptului că
structura unei percepţii rămâne nemodificată şi când senzaţiile componente se modifică. Exemplul său făcea
trimitere la modul in care oamenii percep o linie melodică indiferent de instrumentul la care este interpretată sau
de persoana care o interpretează. Astfel, deşi vibraţiile sonore, calităţile undei, vor fi diferite în raportul cu
instrumentul sau persoana care interpretează, melodia este recunoscută ca fiind aceeaşi. Concluzia lui Ehernefels
este că forma este ceva mai mult decât suma părţilor sale şi deţine calităţi care nu rezultă din simpla adunare a
proprietăţilor elementelor sale. Calităţile formei la care se referea autorul corespund sunetelor şi raporturilor dintre
sunete care conferă linia melodică. Or aceste calităţi nu au un stimul specific dar produc o percepţie specifică a
melodiei. Cu alte cuvinte, calităţile formei constituie un produs subiectiv şi sunt date de natura obiectivă a
percepţiei.
M. Wertheimer va realiza în 1900, într-o cafenea din Viena, un experiment celebru menit să ilustreze
noua concepţie psihologică. El a fixat două becuri pe un suport dispuse orizontal la o distanţă de circa doi metri şi
aprinzându-le succesiv a crescut viteza de succesiune până în momentul în care nu se mai percepeau două becuri
separate ci o bandă luminoasă continuă. Argumentul lui Wertheimar era că percepţia nu este reductibilă la o sumă
de senzaţii şi că noi percepem forme, structuri autonome în baza unor legi şi principii distincte. El a denumit
rezultatele acestui experiment „fenomenul Φ” (phi). În baza cercetărilor sale ulterioare Wertheimar va propune o
serie de legi ale percepţiei: cea mai importantă este legea pregnanţei sau a celei mai bune forme, apoi legea celei
mai mici distanţe, legea incuziunii, legea tendinţei spre ansamblu, legea formelor deschise ş.a.m.d. Aceste legi
sunt considerate a fi obiective, ele se impun în procesul percepţiei datorită faptului că oamenii prezintă o tendinţă
înnăscută spre integralitate, spre a percepe unitar obiectele. În acest context experienţa nu este relevantă dar se
acceptă ca având un rol semnificativ montajul, pregătirea, atitudinea şi orientarea subiectului în percepţie.
Cercetările lui Köhler asupra cimpanzeilor au conturat un mod cu totul diferit de abordare a studiului
comportamentului animalelor. El critică foarte dur modelele behavioriste de investigare a animalelor care erau
închise în cutii sau erau puse să parcurgă labrinte cărora nu aveau cum să le surprindă ieşirea decât prin încercări şi
erori succesive. Kohler insistă asupra importanţei unei aşa numite vederi de deasupra, adică acea imagine
integratoare asupra câmpului perceptiv care permite reorganizarea datelor câmpului şi identificarea soluţiei. În
experimentele sale realizate pe cimpanzei a demonstrat felul în care aceştia rezolvă problemele aparent spontan în
baza unei intuiţii. Experimentele se desfăşurau în mediul natural al cimpanzeilor şi, dacă ne gândim bine, este o
diferenţă majoră faţă de animalele închise în cuşti sau labirinte, trăind un sentiment de nesiguranţă, frică, agitaţie şi
nevoia disperată de a se elibera. În experimentele sale Kohler oferea unui cimpanzeu înfometat ciorchinele de
banane atârnat undeva sus fără a putea fi atins prin sărituri. În jur erau dispuse o serie de cutii de lemn, aparent la
întâmplare. După mai multe încercări de a dobândi fructele, cimpanzeul pare că renunţă, se retrage şi după un timp
revine şi utilizează iniţial una, apoi chiar două sau trei lăzi pentru a se apropia de fructele atârnate. Kohler
denumeşte rezolvarea drept momentul „aha” ca rezultat al unei intuiţii. În fapt, după cum arată savantul german,
obiectul scop (bananele) şi obiectul mijloc (lădiţele) sunt iniţial separate şi numai acea „privire de deasupra” îi
oferă cimpanzeului posibilitatea să reunească în unul şi acelaşi câmp obiectul scop cu obiectul mijloc. Învăţarea şi
actele inteligente, rezolvarea de probleme ne apar astfel ca urmare a restructurării datelor câmpului perceptiv.
O prejudecată persistentă atribuie gestaltismului preocupări numai în direcţia studiului percepţiei. După
cum am văzut ceva mai sus Kohler a abordat intr-o manieră ingenioasă studiu inteligenţei animale, iar Wertheimar
are contribuţii remarcabile în psihologia gândirii publicate în cartea „Gândirea productivă”, în 1945, după moartea
sa. Autorul vorbeşte despre două tipuri de gândire: reproductivă şi productivă. Gândirea reproductivă este
repetitivă, rezultă din condiţionare, din exersări, din deprinderi şi rutine. În schimb gândirea productivă rezultă
din idei, realizări şi intuiţii noi.
 Wertheimer a încercat să explice cum funcţionează gândirea productivă şi a făcut apel la biografia unor
mari savanţi, încercând să demonstreze faptul că acest tip de gândire se caracterizează prin disponibilitatea pentru
soluţii alternative, prin capacitatea de a restructura şi reorganiza datele unei probleme pornind de la o imagine
globală asupra acesteia. Iată un exemplu dat de către autor, o problemă rezolvată de marele matematician Gauss la
vârsta de şase ani: se dă următoarea adunare 1+2+3+4+5+6+7+8+9+10=? Viitorul mare matematician a dat rapid
soluţia şi a explicat şi modul în care a rezolvat problema: el s-a uitat la întregul şir de numere şi a constat că
adunarea numerelor extreme oferă cinci grupuri ale numărului 11 (1+10=11, 2+9=11; 11*5=55).
K. Koffka în lucrarea sa „Dezvoltarea minţii” a aplicat principiile formei la evoluţia intelectuală a
copilului. El considera că forma superioară de învăţare este învăţarea ideatică ce foloseşte limbajul. Odată cu
însuşirea limbajului copilul dobândeşte capacitatea de a aplica denumirile obiectelor şi la alte obiecte; sunt
manipulări inventive obişnuite la copii ca şi tendinţa de a modifica cuvintele prin distorsionarea lor. Koffka va
considera că este o rearanjare, o restructurare verbală a materialului ideatic şi care are un rol important în învăţare.
Rearanjările verbale şi noile reprezentări simbolice devin unelte puternice care vor lărgi mult capacitatea de a
învăţa şi de a rezolva probleme. Sintetizând, Koffka subliniază că pentru copil lumea externă este ceva amorf şi
neconturat. Pe acest fond se manifestă calităţile formei: figură-fond, configuraţie, structuri simple. În aceste
condiţii psihicul se dezvoltă ca o complexă arhitectonică supra şi subordonate între ele.

Critici la adresa gestaltismului

– Caracterul nebulos al teoriei, imprecizia definirii termenilor principali, în special a conceptului de
„organizare”. Conex acestei imprecizii este şi slaba predicție (de exemplu în privința transferului), conceptul de
insight fiind global, fără enumerarea unor factori: favorizanți sau frenatori. De aceea, paradigma gestaltistă a fost
considerată mistică, neelucidând ceea ce stă dincolo de „mai mult decât” (organismul, celula, percepția sunt mai
mult decât suma părților). Gestaltiştii înşişi au calificat paradigma lor ca speculativă, fără a avea prin aceasta un
merit deosebit sau un minus, deoarece orice sistem conceptual are 133 o asemenea parte, ceea ce constituie şi un
stimulent sau o sursă de sugestii pentru experimentare.
– Baza experimentală a gestaltiştilor a fost criticată pentru absența dimensiunii cantitative şi statistice.
Ştiind cât de mare a fost interesul pentru fenomene ce nu se supuneau schemei behavioriste sau reflexologice, ne
dăm seama de netemeinicia acestui gen de critici. K.Duncker, gestaltist „târziu”, remarcabil tocmai prin
experimente de problem solving, a adus importante contribuŃii, dar la fel, fără apel la soluții statistice. După cum
s-a văzut mai sus, în 1943 Wertheimer avea proiecte pentru o logică şi o euristică gestaltistă. Credem că, cea din
urmă, a fost semnificativ realizată prin creatologia deceniilor următoare, confirmându-se astfel filonul realist şi
fiabil-umanist al paradigmei gestaltiste.
Contribuțiile gestaltismului
Folosirea termenului de „câmp” în psihologie a contrariat mai mult pe fizicieni, pentru care, în domeniul
lor, semnificația era bine stabilită (Este cunoscută o adresare a lui Robert Oppenheimer către Asociația Psihologilor
Americani, 1956). Analogia s-a dovedit însă productivă la nivel metateoretic, relevând atât calitatea holistică a
interacțiunilor variabilelor unui sistem, cât şi caracterul dinamic al ansamblului (în sensul că interacțiunile se
schimbă continuu după „principiul prezenței actuale a condițiilor”). O distincŃie operată de Koffka la începuturile
gestaltismului între ambientul „comportamental” şi cel „geografic” a fost dezvoltată de Kurt Lewin (1890-1947)
într-o teorie a câmpului (Principles of Topological Psychology, 1936; Field Theory in Social Science, 1951).
Apelând la o modelare topologică (geometrie nonmetrică) şi la calculul vectorial, Kurt Lewin a întreprins
numeroase cercetări asupra aspectelor dinamice ale vieții de relație. O doctorandă a sa la Berlin, B.W. Zeigarnik,
colegă în acei ani cu Dunker şi Zapan, a relevat într-un mod memorabil fondul tensionaldinamic, oprindu-se la
cazul acțiunii întrerupte, nefinalizate: în asemenea situație, condițile, elementele sarcinii, acțiunii, sunt mult mai
bine reŃinute şi reproduse. (în literatură a rămas consemnat ca „fenomenul Zeigarnik”, 1927). De exemplu, un
chelner redă întocmai o mulțime de detalii privind comenzile date de mesenii localului, dar reține destul de vag pe
cele care au fost deja achitate. Alte studii experimentale au vizat învățarea unor comportamente sociale, geneza
aspirațiilor, instituirea „spațiului de viață”, rezolvarea conflictelor interpersonale. 134 Psihologia gestaltistă a
însemnat o „atmosferă” de fenomene surprinzătoare şi spectaculoase în care „respiră” şi azi o ştiință a psihicului
organizator, făurar, arhitect nativ în toate planurile vieții de relație, sub aspectele cognitiv şi dinamic. În acest cadru
s-a înțeles că actul intelectiv (rezolvarea inteligentă) este corelatul psihic al structurii situației (W. Köhler, pe insula
Tenerife), că există un gen de învățare prin iluminare (M. Wertheimer) şi că situațiile problematice sunt sau apar
rezolvitorului în ipostazele de „sumă” sau de „gestalt” (K. Dunker). Nici o altă şcoală de gândire psihologică nu a
dat un semnal atât de credibil că, orientându-se spre organizarea molară, evităm sau, în orice caz, diminuăm
caracterul artificial al analizei fenomenelor complexe. Titlul unui articol din 1967 de A.P. Weiss este edificator în
acest sens: 1+1 ≠ 2.
 20. Personalitatea lui Freud si conceptua sa asupra organizării psihicului
Personalitatea lui S. Freud şi concepţia sa asupra organizării psihicului
Psihanaliza este poate mai mult decât oricare dintre curentele psihologice legată de personalitatea
întemeietorului ei, Sigmund Freud (1856-1939). S-a născut într-un orăşel din Cehia, apoi la scurt timp familia s-a
stabilit la Viena unde Freud îşi va urma studiile şi întreaga carieră până în 1938, când datorită anexării Austriei de
către Germania nazistă a fost nevoit să emigreze la Londra. La un an după exil moare prin euthanasie ajutat de
doctorul său care i-a promis că nu-l va lăsa să sufere inutil.
A urmat studii de medicină la Viena, apoi la Paris unde a dorit să asiste la celebrele şedinţe de hipnoză ale
profesorului Charchot. La începutul carierei sale medicale Freud a întreprins cercetări experimentale minuţioase
pentru ca mai apoi inspirat de Charchot să se orienteze către nevroza isterică şi hipnoză. Freud nu a folosit hipnoza
ci s-a orientat spre o nouă metodă introducând termenul de psihanaliză în 1896, la peste zece ani după întâlnirea cu
Charchot. El foloseşte tehnica asociaţiei libere care permite pacientului dezvăluirea treptată a istoriei trecutului,
întoarcerea în perioada primelor conflicte neconştientizate din copilărie. De asemenea Freud se orientează asupra
viselor pe care le consideră drept modalitate fundamentală de acces la personalitatea umană. Cartea care îl face
celebru şi conduc la o largă extindere a psihanalizei este „Interpretarea viselor”, publicată în 1900. conform
concepţiei lui Freud visele constituie împlinirea deghizată a unor dorinţe. Această carte face dovada unei culturi
remarcabile a autorului, unei extinderi deosebite a concepţiilor sale ştiinţifice, sociale, medicale, psihopatologice şi
psihologice. Contemporanii lui Freud descriu o personalitate complexă, un om sfios, aparent lipsit de încredere,
marcat de scurte perioade de depresie, dar şi cu manifestări pline de entuziasm. Creativitatea sa a fost oscilantă
fiind marcată de perioade de inhibiţie, urmate de izbucniri de activitate creativă. Era puternic ataşat de familia sa,
de soţia şi de cei cinci copii. Era pasionat de artă în general, de sculptură în special, era un colecţionar de
antichităţi. A fost puternic marcat de barbaria nazistă care a ars în pieţele publice lucrările sale.
După cum arată M. Ralea şi C. I. Botez (11958), concepţia lui Freud cuprinde două domenii: o doctrină
psihologica si o terapeutică a bolilor.
Doctrina psihologică se bazează pe următoarele noţiuni: refularea, inconştientul şi libidoul. Refularea este
rezultatul reprimării de către conştient a impulsurilor provenite din sfera inconştientului. Este o cenzură datorată
educaţiei morale sau religioase, concepţiei de viaţă şi valorilor sociale. Într-adevăr, viaţa socială impune tendinţelor
si instinctelor omeneşti o anumită îngrădire. Conştientul filtrează printr-o severă cenzură tendinţele instinctive
rezultând uneori un proces de sublimare într-o tendinţă sau activitate dezirabilă social. Tendinţele reprimate se
manifestă deghizat prin sublimare sau prin actele ratate (lapsus, uitări de cuvinte şi nume, erori de lectură şi de
scriere) şi prin vise. Visele constituie o realizare deghizată a dorinţelor nesatisfăcute din timpul zilei.
Un concept fundamental în sistemul teoriei lui Freud este cel de instinct. Instinctele reprezintă impulsuri
înnăscute, forţe propulsive ale personalităţii cu valoare energizantă care deţin o energie ce conectează trebuinţele
corporale cu proiecţiile mintale. Orice instinct exercită o anumită tensiune, presiune, în vederea satisfacerii
trebuinţei ţi restabilirii echilibrului. Freud vorbeşte despre două categorii de instincte: al vieţii şi al morţii.
Instinctul vieţii ţine de supravieţuirea speciei, iar forma de energie pe care o eliberează este libidoul, exprimat prin
instinctul sexual (eros). Omul este marcat de dorinţa permanentă de satisfacere a instinctelor care îi procură plăcere.
Inhibarea dorinţelor sexuale este necesară până la un punct. Instinctul morţii este opus instinctului vieţii pentru că
omul este supus legii implacabile a naturii care face ca toate fiinţele vii să îşi înceteze viaţa la un moment dat.
Freud consideră că instinctul morţii sau thanatos acţionează într-o manieră latentă, dar prezintă şi o formă de
exprimare, evident că în comportamentul agresiv, în nevoia de a cuceri, de a descărca energia prin acte agresive;
este o tendinţă iraţională spre autodistrugere.
În ceea ce priveşte organizarea vieţii psihice, după o primă tentativă în care identifică trei nivele
conştientul, preconştientul şi inconştientul, Freud dezvoltă un model mai elaborat şi mai bine susţinut teoretic
alcătuit din Sine (Id), Ego (Eu) şi Superego (Supraeu.).
Sinele (Id) este structura bazală a vieţii psihice, se identifică cu inconştientul şi are drept conţinuturi
ansamblul instinctelor, tendinţelor, trebuinţelor, pulsiunilor înnăscute ale individului. Aceste tendinţe sunt
imperative, ţin de însăşi existenţa biologică a individului şi prezintă un mod de acţiune şi satisfacere bine structurat
în baza eredităţii. Satisfacerea acestor pulsiuni se soldează cu o descărcare de tensiune. Cu alte cuvinte, satisfacerea
acţionează după principiul plăcerii. Nesatisfacerea creează presiuni, acumularea de energie şi tensiune pulsionară
care se descarcă în variate moduri, inclusiv prin vis. Funcţia de bază a sinelui este una de tip homeostazic întrucât
asigură echilibrul dintre organism şi mediu.
 Eu-l are un rol şi o poziţie intermediară între cele două instanţe fiind menit să echilibreze relaţiile
conflictuale dintre ele. Eu-l trebuie să pună în acord tensiunile şi pulsiunile inconştiente cu cerinţele şi exigenţele
Supraeului. Eu-l funcţionează după principiul realităţii, coordonează manifestările psihice în raport cu situaţiile
reale şi identifică modalităţile dezirabile social de satisfacere a pulsiunilor inconştiente.
Supraeul (Superego) este o instanţă morală rezultată din interiorizarea normelor, regulilor vieţii sociale, a
interdicţiilor morale. Impuse de societate. Supraeul acţionează în raport cu imperativele morale. Poziţiile excesive
ale Supraeului impuse de părinţi prin pedeapsă, sancţiune sunt interiorizate şi pot deforma personalitatea. Dar tot
aşa de nocivă este lipsa educaţiei, modelării comportamentale care creează manifestări lipsite de orice cenzură.
Terapia psihologică -psihanaliza îşi propune să trateze simptomele nevrozelor ca modalităţi de
manifestare ale tendinţelor refulate în inconştient. În tratarea nevrozelor Freud încearcă iniţial să folosească
hipnoza dar renunţă repede şi adoptă tratamentul cathartic, conversaţia cu bolnavul, încercând să-l facă sa-si
amintească de evenimentele aflate la originea bolii sale şi care sunt învăluite de un fel de amnezie. După Freud
nevrozele au la origine o traumă psihică produsă de un conflict puternic între o dorinţă şi interdicţia absolută a
realizării ei. Această interdicţie împinge dorinţa în sfera inconştientului, unde este uitată. În nevroze bolnavul uită
împrejurarea în care a avut loc conflictul. Drept urmare psihanalistul va utiliza confesiunea încercând să antreneze
pacientul să-şi dezvăluie trecutul şi dorinţele sale cele mai intime. Psihanalistul va utiliza variate mijloace precum
persuasiunea, analiza actelor ratate, a viselor, studiul asociaţiilor verbale cu scopul de a readuce în conştiinţă tot
ceea ce a fost refulat. Ideea este că impulsurile aduse în sfera conştientului sting pulsiunea primară şi permit
vindecarea de nevroză.

Contribuţiile majore ale psihanalizei

Mecanismele de apărare ale Eu-lui joacă un rol decisiv în îndeplinirea misiunii pe care Eu-l o are în
echilibrarea raporturilor dintre Sine şi Supraeu.
Represiunea este considerată de către Freud drept piatra de temelie a teoriei sale. Reprimarea vizează
gânduri periculoase care provoacă anxietatea, amintiri sau percepţii dinafara conştientului. Conţinutul
inconştientului este format în mare parte din date, evenimente, stări, trăiri reprimate. Un autor a comparat
inconştientul cu o închisoare de maximă securitate care găzduieşte indivizi antisociali bine păziţi dar foarte greu de
ţinut sub control, si care caută în continuu să evadeze. Cele mai multe evadări se manifestă în timpul visului, în
lapsusuri. Freud vorbeşte despre un tip de reprimare primară în care Eu-l este foarte puţin implicat. Este vorba de o
categorie de idei, trăiri atât de dureroase şi de neimaginat încât sunt îngropate în primul rând de conştiinţă. Sunt
idei cum ar fi incestul şi agresiunea împotriva părintelui de sex opus.
Proiecţia este un mecanism destul de simplist, menit „să păcălească” sau să „autopăcălească” individul
întrucât acesta atribuie altora ideile sau motivele sale neacceptate. De exemplu, într-o căsnicie partenerul tentat la
infidelitate îl acuză mai întâi pe celălalt sau persoanele şi grupurile agresive susţin că sursa violenţei lor este în alte
persoane; sau persoane ce manifestă interese şi curiozitate erotică nesatisfăcută manifestă o mare îngrijorare cu
privire la decadenţa moralităţii şi cu privire la interesul excesiv al altora legat de pornografie. Preţul acestui
mecanism de apărare este mare întrucât realitatea este distorsionată sever.
Regresia presupune întoarcerea, revenirea la un stadiu anterior al dezvoltării şi restabilirea
comportamentelor caracteristice acelui stadiu. Regresiunea poate fi scurtă, episodică, dar în faţa unor ameninţări
copleşitoare poate fi de lungă durată. Manifestări ale regresiunii sunt izbucnirile violente, acceptarea totală a
autorităţii, nevoia de a fi îngrijit în timpul bolii, comportamentele adictive legate de consumul de droguri sau
alcool. Cu alte cuvinte, adultul se comportă ca un copil lipsit de responsabilitate. Deseori acest comportament
exprimă un sever deficit de afectivitate în perioada copilăriei.
Formaţia reactivă este un mecanism de apărare paradoxal în care instinctul se schimbă în opusul său, o
inversare a polarităţii: dragostea se poate transforma în ură, plăcerea în durere, pasivitatea în activism, etc. De
exemplu un părinte care a acumulat un grad mare de ostilitate pentru copilul său desigur că, dezvoltând un acut
sentiment de culpabilitate, va marca ostilitatea sa prin indulgenţă şi ocrotire excesivă.
Raţionalizarea este un mecanism de adoptarea a unor explicaţii false dar logice şi deseori plauzibile pentru
a scuza anumite slăbiciuni sau erori.
Stadiile dezvoltării psihosexuale. Freud acordă un rol remarcabil calităţii experienţelor din prima
copilărie. El identifică patru stadii ale dezvoltării psihosexuale care au un impact major asupra dezvoltării ulterioare
a personalităţii.
În primul stadiu numit stadiul oral , de la naştere până la doi ani, principala sursă de plăcere este gura, iar
plăcerea derivă din supt, muşcat, înghiţit excitând zonele buzelor, limbii, obrajilor. Copilul experimentează şi
cunoaşte cu ajutorul gurii pentru că duce la gură toate obiectele. În această perioadă indulgenţa exagerată poate
avea drept rezultat un optimism nejustificat, iar neglijenţa pesimismul şi nervozitatea.
 Stadiul anal se manifestată în al doilea şi al treilea an de viaţă când copilul descoperă plăcerea legată de
eliberarea tensiunii create prin defecaţie sau urinare. Descoperirea noii plăceri a expulzării si curiozitatea
descoperirii resturilor umane trebuie echilibrată cu cerinţele lumii asupra controlului sfincterian. Freud considera ca
pedeapsa excesivă aplicată in acest stadiu are consecinţe pentru dezvoltarea de mai târziu.
Stadiul falic în perioada de vârstă de la trei la cinci ani interesele copilului sunt focalizate asupra
organelor sale sexuale si ale părinţilor; copilul începe să se identifice cu părintele de sex opus şi să manifeste
ostilitate faţă de părintele de acelaşi sex: Complexul lui Oedip. Copilul îşi reprimă aceste sentimente pentru
părintele de sex opus şi treptat realizează identificarea cu părintele de acelaşi sex. Freud susţine că fetiţele sunt
invidioase pe organul sexual masculin ieşit în afară şi consideră că mămica este responsabilă pentru condiţia lor de
castrate. Este aşa numita invidie pentru penis care joacă un rol important în psihologia femeii după Freud. Urmează
o perioadă de latenţă între stadiul falic şi cel genital, în care nu exista o nouă localizare evidentă a interesului erotic.
Stadiul genital se manifestă în perioada adolescenţei şi, în condiţii normale, individul va dezvolta legături
emoţionale cu persoanele de sex opus. Energia sexuală va fi organizată şi concentrată asupra organelor genitale.
Freud a considerat că primele trei stadii lasă urme adânci în structurarea personalităţii şi din acest motiv nu acordă
o atenţie prea mare stadiului genital.
În concluzie, psihanaliza este mai mult decât un simplu curent în istoria psihologiei; este o mişcare
intelectuală cu o influenţă profundă în numeroase domenii: psihopatologie, psihiatrie, psihologie, psihologie
socială, psihologia copilului, dar şi literatură, filozofie, religie şi istorie. Influenţa personalităţii lui Freud asupra
culturii şi civilizaţiei secolului XX a fost remarcabilă. El a spart tipare de gândire, a adus în discuţie tabuuri şi teme
inabordabile, a evidenţiat rolul inconştientului şi importanţa primei copilării, a dezvoltat o teorie coerentă asupra
eu-lui şi mecanismelor sale de apărare. I s-a reproşat tendinţa de a interpreta într-o manieră excesiv sexuală
dezvoltarea personalităţii copilului precum şi conţinutul viselor. Terapia psihanalitică a cunoscut o perioadă de
maximă glorie în anii '30-'40 ai secolului XX şi mai are încă destui adepţi mai ales în Statele Unite şi în Franţa.
Freud şi psihanaliza au dezvoltat reacţii foarte polarizate astfel încât au apărut dizidenţi ai psihanalizei şi un curent
al neopsihanalizei.
 9. Esența psihologiei asociaționiste
Asociationismul - curent care vine din antichitate si are reprezentanti in toate curentele pana in prezent-
aseaza la baza vietii psihice procesele de conexare a ideilor, procese evidentiate inca din prima jumatate a sec. al
XVIII-lea in Anglia, de David Hume. Asociationismul englez a dominat mai bine de un secol gandirea engleza
avand reprezentanti ilustri de la Hartley, Priestley si David Hume pana la John Stuart Mill si Alexander Bain.
David Hume introduce in filozofie si in psihologie notiunea de asociatie dar si pe aceea de habitudine
(obisnuinta).El s-a nascut la Edinburg, la data de 26 aprilie 1711. Dupa efectuarea studiilor in orasul natal,a
mers in Franta unde a frecventat cercurile literare intre anii 1734 - 1737. Intors in Anglia el a publicat o
lucrare numita: 'Eseu filosofic cu privire la intelegerea umana', aparut in doua editii. A fostprieten cu
J.J.Rousseau. D. Hume s-a stins din viata la 25 august 1776.
D. Hume spunea: 'exista in spiritul nostru un principiu de legatura care este principiul asociatiei'. Cursul
ideilor, succesiunea, legatura, combinarea lor sunt comandate de principiul asociatiei. Astfel, un principiu al
activitatii mentale este substituit inertiei mentale a creierului postulat de Hobbes. Pentru prima oara un mod de
organizare psihologica explica rational desfasurarea proceselor mentale.
'Asa cum atractia fusese recunoscuta ca un principiu al miscarii in lumea fizica, asociatia este recunoscuta
ca un principiu al desfasurarii proceselor mentale'. (apreciaza M. Ralea)
Asociatia dupa D. Hume este 'un fel de atractie care produce in lumea spiritului efecte tot atat de
extraordinare ca si gravitatia in lumea corpurilor' (D. Hume 'An Inquiry concerning Human Understanding', set III)
Dupa D. Hume exista numai trei cazuri de asociatie: prin asemanare, princontiguitate in timp si spatiu si
prin cauzalitate (deci cauza si efect). El omite asociatia prin contrast existenta la Aristotel.
Hume aplica teoria asociatiei la cele mai inalte idei ale intelectului considerate de el sub conceptele de
'relatii, moduri' si substante. Eul devine un fascicul de idei asociate. Credinta in realitatea externa si interna este
atribuita vioiciunii unor impresii a caror forta este transferata ideilor asociate cu ele.
Multe aspecte ale conceptiei lui Hume sunt intemeiate pe o prezumtie care se adauga principiului
asociatiei. El recurge la habitudine si obicei. Prin habitudine impresiile si ideile asociate sunt legate in
agregate si unitati in care detaliile originale se pierd. Ideile complexe, care se contopesc gratie habitudinii, capata
unitatea si certitudinea unor idei clare, distincte si originea lor din impresii si reprezentari ramane ascunsa.
Fenomenele des repetate si asociate impreuna in mod invariabil devin parti ale unui intreg peste care se
asterne habitudinea care ii confera astfel aspectul unei conexiuni necesare. Notiunea de habitudine s-a dovedit a fi
una din cele mai fertile in filozofie si psihologie si a fost considerata ca fiind originea aspectului activ si sintetic
al constiintei (M. Ralea, p.320).
Importanta lui Hume pentru psihologie consta atat in notiunile de asociatie si habitudine pe care le-
a introdus in analiza proceselor sufletesti cat si in metoda sa naturalista, care nu admite nici o afirmare dogmatica.
John Stuart Mill(1806-1873) a introdus pozitivismul lui Auguste Comte in Anglia. Ideile sale
originale se regasesc mai ales in domeniul metodelor stiintifice, allogicii inductive si al eticii utilitare si mai putin
in psihologie, dar filosofia sa se sprijina pe o psihologie asociationista. Cu el, spunea Ralea,
asociationismul devine dintr-o doctrina psihologica engleza una din marile sisteme filozofice.
In conceptia lui J.St. Mill - o psihologie stiintifica trebuie sa admita urmatoarele doua principii:
a) fenomenele psihice cele mai complexe sunt o sinteza de elemente atat
de bine contopite intre ele incat par a alcatui o unitate indivizibila
b) legea in baza careia are  loc  aceasta sinteza mentala este legea
asociatiei.
De altfel,considerand Legea asociatiei ca fiind cea mai generala lege a fenomenelor psihice ,el face - in
lucrarea Auguste Comte and the Positivism- urmatoarele consideratii :"ceea ce este  legea gravitatiei pentru
astronomie, ceea ce proprietatilor elementare ale tesuturilor sunt in fiziologie, legile asociatiilor ideilor sunt in
psihologie".
Legile asociatiei sunt:
1)  Ideile fenomenelor asemanatoare tind sa se prezinte impreuna in spirit;
2) Cand doua impresii  sau  idei  au  fost percepute  simultan  sau in
succesiune imediata una tinde sa aduca in constiinta pe cealalta. Exista doua feluri de contiguitate: a)
simultaneitatea si b) succesiuea imediata.
Si-n morala ca si in psihologie, logica si teoria cunoasterii, legea asociatiei explica, dupa J. Stuart
Mill, toate procesele psihice in variata lor complexitate. Asociationismul este dezvoltat de catre AI. Bain si
Herbert Spencer prin insusirea teoriilor biologice evolutioniste si noile descoperiri ale fiziologiei.
 J. St. Mill nu admite inconstientul. Constiinta este o cunoastere intensiva care constituie fondul starilor
noastre psihice care nu exista decat in constiinta si prin constiinta. 'Nu exista activitate psihica fara constiinta
si singurele fenomene inconstiente au loc la nivelul modificarilor organice ale sistemului nervos'.
Contributii:
1) A contribuit la conturarea domeniului psihlogiei, la desfilosofarea acesteia . Psihologia asociationista a
empiristilor englezi in frunte cu J. Locke a incercat sa introduca principiile din stiintele naturii in studiul vietii
psihice. De asemenea, ei au argumentat ca, pentru a deveni stiinta dupa modelul stiintelor naturii, psihologia
trebuie  sa evite  speculatiile metafizice  si  sa  se  dedice studiului fenomenelor psihice reale.
2) Asociationismul materialist impune ideea ca viata psihica are un suport
material, iar asociationistii idealisti in frunte cu David Hume neaga existenta unei substante materiale sau
spirituale si cauta originea notiunii de substanta in asociatiile psihice. Cautand prin analiza psihologica legile
potrivit carora ideile, impresiile noastre se leaga si se combina intre ele asociationismul depaseste simpla
descriere a fenomenelor sufletesti inlaturand in acelasi timp si ipotezele si prezumtiile metafizice (M. Ralea).
Empirismul si asociationismul (senzualistii) au impus observatia minutioasa bazata pe fapte.
3)             Analizeaza si chiar experimenteaza legile, formele si conditiile asocierii.
4)      Importanta asociationismului pentru evolutia ulterioara a psihologiei
este legata in principal de definirea legilor asociatiei.
5)             Principiile asociationiste pot fi regasite in operele multor psihologi
contemporani de orientari diverse. Ele au influentat structuralismul american,cercetarile asupra memoriei a
lui Ebbinghaus, teoria fiziologica a lui Pavlov siaproape toate teoriile invatarii dela Thorndike.
Limite:
1) Desi asociatia constituie un fenomen real, abordarea exclusiv
asociationista a proceselor si formatiunilor psihice reduce posibilitatile de explicatie stiintifica.
2) Asociationismul, pornind de la lotul senzorial ce se cere la randul sau
explicitat, a fost nevoit sa apeleze si la conceptul de eu sau personalitate pe care ilinvoca pentru intelegerea
activismului in asocierile secundare. Ignorand determinarea sociala asociationistii nu-si pot explica fenomenul de
personalitate.
3) Modelul aditiv pe care il propune asociationismul este neconcludent si
se inscrie in perspectiva unui evolutionism plat, aprecia P.P. Neveanu.
4)             Nu a reusit o explicatie asociativa a proceselor complexe, aici intervenind legitati ce nu sunt in
concordanta cu modelele asociative originale.
5)             Asociationismul a fost contrazis si depasit prin gestaltism, holism,psihologia conduitei,
psihologia cibernetica si sistemica.
 30.Prezentati istoria gândirii psihoogice în România
• 1893-1938
• S-au consolidat primele “şcoli” de psihologie româneşti la iaşi, bucureşti şi cluj-napoca;
• Au fost înfiinţate societăţile ştiinţifice de psihologie, jurnalele de psihologie, institutele
psihotehnice şi de cercetare;
• Este înființat aprimului laborator de psihologie experimentală de către eduard gruber la iaşi;
• Recunoaşterea psihologiei autohtone pe plan internaţional
• 1938 -1947
• În acestă peroadă psihologia românească a ajuns la un grad ridicat de maturizar;
• 1948 -1955
• Aceasă perioadă a fost una dramatică pentru psihologie, având în vedere faptul că transformările
politice ale vremii au dus la desfiinţarea tradiţiei psihologice clasice, care abia îşi consolidase
statutul în cultura ştiinţifică românească;
• 1955- 1964
• Apariţia unor instituţii precum Institutul de Psihologie în cadrul Academiei Republicii Populare
Române;
Reviste –revista de psihologie și revue roumaine de sciences sociales. Serie de psychologie –
edituri sau asociaţia psihologilor din România (1964) care au permis un uşor reviriment (legat în
mare parte de numele lui Mihai Ralea), însă condiţiile se păstrează totuşi vitrege până spre
sfârşitul acestei etape.
• 1977-1989
• În această etapă sa desfiinţa facultăţile de psihologie (1977);
• Activitatea psihologică a continuat în pofida măsurilor luate, s-au publicat lucrări valoroase în
continuare;
• 1990-2004
• Comunitatea ştiinţifică a rămas încă bine închegată şi gata să relanseze psihologia în noul context;
• Mielu zlate (2004) elaborează o sinteză foarte clară asupra direcţiilor pe care psihologia
românească le va urma începând cu anul 1990.
• De după anul 2005
• Apare legea 213 din anul 2004 privind exercitarea profesiei de psiholog şi înfiinţarea colegiului
psihologilor din românia;
•
Reprezentanţii de baza ai psihologiei Româneşti
• Eduard Gruber (1861-1896)
• El este autorul primelor încercări de psihologia artei din România este primul cercetător
român al sinesteziilor şi în special al sinopsiei, al audiţiei colorate – fenomene asupra
cărora face comunicări la primele congrese internaţionale de psihologie.
• Este primul român care obţine doctoratul în psihologie la Leipzig şi unul dintre cei dintâi
care public cercetări psihologice experimentale de laborator (1893).
• A ţinut, în anul universitar 1893-1894, primul curs de psihologie experimentală la
Universitatea din Iaşi şi a înfiinţat cel dintâi laborator de psihologie din România, la Iaşi,
în 1893.
• Nicolae Vaschide (1874-1907)
• A fost un psiholog și psihiatru român, care și-a desfășurat activitatea de cercetare
în Franța.
• Colaborator al lui A. Binet, Ed. Toulouse și H. Pieron, Vaschide a adus o contribuție
prețioasă în domeniul psihologiei experimentale, studiind diverse procese
senzoriale, somnul și visele, atenția, funcțiunea psihofizică a mâinii. A colaborat sistematic
la publicațiile românești („Noua revistă română”, „Revista idealistă”, la care a fost prim-
redactor, etc.), contribuind, prin articolele în care pleda în favoara psihologiei
experimentale, la constituirea acestei discipline în România.
• Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957)
• 1897 A ținu Cursul care se numea însă „Elemente de psihologie experimentală”.
• 1896 apare prima sa carte„Problemele psihologiei”, în care milita pentru autonomia
psihologiei ca ştiinţă, pentru crearea bazelor unei psihologii ştiinţifice după modelul
ştiinţelor naturii, desprinsă de filosofie şi metafizică .
• În 1906 Constantin Rădulescu-Motru înfiinţa laboratorul de psihologie experimentală al
Universităţii din Bucureşti, care se va dezvolta însă în condiţii destul de vitrege
 • Florian Ştefănescu-Goangă (1881-1958)
• Teza de doctorat a lui Florian Ștefănescu-Goangă, cu titlul “Experimentelle
Untersuchungen zur Gefühlsbetonung der Farben” s-a bucurat de un succes deosebit, fiind
publicată nu numai în Germania (1911 și 1964), ci și în Franța (1932), fosta U.R.S.S.
(1940) și S.U.A. (1972). În lucrare a cercetat tonalitatea afectivă a culorilor (împărțite de el
în excitatoare și calmante)
• a fost numit profesor la Universitatea din Cluj, unde a înființat în anul 1922 Institutul de
psihologie experimentală, comparată și aplicată, formând o echipă valoroasă de psihologi
experimentaliști..
• A abordat probleme de psihologia muncii, psihologia copilulului, psihologia deficienților,
de orientare profesională, precum și de psihologie socială.
• A înființat și a condus „Revista de psihologie”, apărută la Cluj ntre 1938-1949

32. Caracterizați psihologia în stadiul actual de dezvoltare a societății umane

Analizînd sursele istoriografice cu referire la tema abordată , am constat că în Republica Moldova cei care
au adus un aport semnificativ în psihologia sunt relativ mai puțini , printe aceștea se numără: Petru Jelescu, Bucun
Nicolae, Aglaida Bolboceanu, Carolina Platon, Ion Negură ,Igor Racu etc.).
În același timp analizînd evoluția psihologiei în România care este apropiată ca spațiu, cultură, valori,
dispune, de asemenea de o serie de cercetări și reprezentanți notorii precum: Eduard Gruber Nicolae Vaschide
,Constantin Rădulescu-Motru, Florian Ştefănescu-Goangă.
Cu toate aceste , în perioda cînd Republica Moldova și România au fost un tot întreg, primele încercări de-
a descrie unele manifestări psihologice au fost redate de vestiții cronicari Gr. Ureche, M. Costin, I. Neculce, D.
Cantemir.
. În urma cercetării efectuate , ipoteza propusa s-a adeverit deoarece într-adevăr reprezentanții de bază au
contribuit la dezvoltarea psihologiei în Republica Moldova prin operele sale și încercarea de a introduce Psihologia
în rîndul științelor independente în instituții de învățămînt.
Asemenea s-a atestat că societatea noastră contemporană tinde spre un nou nivel al cercetărilor științifice
care ar contribui nemijlocit la o înflorire.
 31.Descrieți dezvolt psih. în R.M., problematica cercetărilor, reprezentanții de
bază și operele lor
Traseul evoluției psihologiei în Republica Moldova
• Secolele XVII – XVIII. Perioadă marcată de apariția primilor cronici care relatează istoricul
ținutului basarabean, predominarea educației religioase. Reprezentanții acestei perioade sunt (Gr. Ureche, M.
Costin, I. Neculce, D. Cantemir).
• Secolul XIX-Perioadă ce este condiționată de reformele efectuate de Alexandru Ioan Cuza, una
din care este reforma învățmântului conform căreia învățmântului primar devine obligatoriu, se observă trecerea
treptată de la educația religioasă la educație sistematică. Reprezentanții (S . Haret, B. P. Hasdeu, Hinculov)
• Secolul XX – începutul secolului XXI- Perioadă ce se caracterizează prin apariția primelor
instituții superioare naționale de profil pedagogic, studierea psihologiei pedagogice ca disciplină aparte de studiu în
cadrul facultăților, cercetări numeroase în domeniul dat. Reprezentani: (Ig. Racu, P. Jelescu, I. Negură, N. Bucun
etc)

Reprezentanţii de baza ai psihologiei R. Moldova

• PETRU JELESCU-Născut pe 1 octombrie 1948 în s. Sărata Galbenă , r-nul Hânceşti, Republica Moldova
1982-doctor în psihologie; 1997- doctor habilitat în psihologie;Colecția de publicații o constituie circa
200 de lucrări cu caracter științific, științifico-metodic, didactic, de opinii și cultură pedagogică etc., printre
acestea se numără monografii, suporturi de curs, ghiduri, manuale pentru studenți, elevi, preșcolari,
educatori, articole științifice, metodologice, de informare și opinie socială, cultură, pedagogică, planuri și
programe noi de învățămînt în conformitate cu exigențele Procesului din Bologna.
• AGLAIDA BOLBOCEANU-Savant notoriu în domeniul psihologiei, doctor habilitat în psihologie,
profesor cercetător; coordonator proiect de cercetare și dezvoltare.Este autor al primei monografii în limba
română în domeniul psihologiei, editată în R. Moldova (1989) avînd o culegere de peste 200 de publicații
în țară și peste hotare (România, Rusia, Ucraina, Israel);
• IGOR RACU-S-a născut la 1 ianuarie 1964 în satul Chiştelniţa, r-nul Orhei, Republica Moldova
1999-doctor habilitat în psihologie . Este autor a peste 200 de lucrări ştiinţifice şi metodice
• ȘLEAHTIȚCHI MIHAIL-Născut 17 martie 1965 s. Tîrnova, Donduseni.1988-Doctor în științe
pedagogice ;1990-doctor în științe psihologice;circa 200 de lucrări publicate
• PLATON CAROLINA -S-a născut pe 3 februarie 1949 în orașul Chișinău;1984 susține teza de doctor în
psihologie ;în 2005- teza de doctor habilitat în pedagogie (USM).Este autor și coautor a circa peste 90 de
lucrări ( monografii, note de curs, studii, articole științifice, indicații metodice, programe, teze ) .
• NICOLAE BUCUN-Născut la 16 septembrie 1944, doctor habilitat în psihologie.Este autor a mai multor
monografii, ghiduri metodologice, studii, coordonator al culegerilor de articole ştiinţifice naţionale şi
internaţionale a participat la elaborarea a peste 20 documente de concepţii şi documente de politici
normative, 17 monografii, 4 manuale, 6 ghiduri metodologice şi peste 260 articole ştiinţifice .
• NEGURĂ ION-S-a născut pe 21 februarie 1943, s. Bocani, jud. Bălţi, Republica Moldova. 1977-Doctor
în psihologie o colecţie de peste 100 publicații.
• PRIŢCAN VALENTINA -Născută la 12 octombrie 1964 în s. Sadova, r-nul Călărași, Republica
Moldova.1998 - doctorat în psihologie.Peste 150 de articole ştiinţifice, 2 monografii, manuale, ghiduri în
colaborare
• BRICEAG SILVIA -Născută pe 9 mai 1961 în s.Văscăuți, Camenca, Republica Moldova.1997 -doctor în
psihologiePeste 100 de articole științifice, 3 -Monografii , manuale, articole, ghiduri de colaborare
• SECRIERU LUMINIŢA -Născută la 11 iunie 1978.2009-susține teza de doctor în psihologie.
Publicatii :Articole în reviste de circulaţie internaţională 3; Articole în reviste de circulaţie naţională-2;
Articole în culegeri internaţionale -3; Articole în culegeri naţionale -7; Materialele comunicărilor ştiinţifice
-10; Cursuri universitare- 1; Indicatii metodice 3; Ghiduri metodice – 1; Suport teoretico-aplicativ-2
22.Analizați conflictele tipice pentru elevii din ciclul primar și gimnazial