L1.

Metode analitice pentru extremizarea funcţiilor de o variabilă

Problema de extremizare a funcțiilor de o variabilă este o problemă elementară de

optimizare dar cu o importanță deosebită în teorie și practică, nu numai datorită faptului că se
întâlnește în mod frecvent în inginerie ci și pentru că apare deseori ca o subproblemă în cazul
procedurilor iterative pentru rezolvarea problemelor de optimizare a funcțiilor de mai multe
variabile.
Vom considera în cele ce urmează funcția scalară f : S     . Dacă S   funcția se
numește fără restricții. În cazul în care S este o submulțime a lui  , discutăm despre o funcție
scalară restricționată la domeniul S.
Spre exemplu
f ( x)  x3  2 x 2  x  3, x   este o funcție fără restricții,
în timp ce
f ( x )  x3  2 x 2  x  3, x  S   x / 5  x  5 este o funcție cu restricții.
În optimizările inginerești, funcția f se numește funcție obiectiv iar S regiune admisibilă,
mulțime definită de constrîngeri sau domeniu de interes.

Definiții
1. O funcție este monotonă (crescătoare sau descrescătoare) dacă
x1 , x2 , x1  x2  f ( x1 )  f ( x2 ) sau f ( x1 )  f ( x2 ) .

Funcție crescătoare Funcție descrescătoare

Fig.1. Funcții monotone

2. Punctul x * se numeşte punct de minim global pentru f : S     dacă

f ( x*)  f ( x) x   .
Observație. Dacă x  x * inegalitatea este strictă, minimul este unic.
3. Punctul x * se numeşte punct de minim local pentru f : S     dacă
  0 a.î. f ( x*)  f ( x) x cu proprietatea x  x *   .
Observații.
 Se pot da definiții asemănătoare și pentru punctele de maxim, schimbând sensul
inegalităților de mai sus.
 Extremele se pot afla într-un punct din interiorul domeniului admisibil, pe frontiera
domeniului, sau într-un punct de discontinuitate.
În figura 2 sunt prezentate diferite tipuri de puncte de extrem pentru o funcție de o
singură variabilă: x6 - maxim global pe intervalul [ x1 , x9 ] ; x8 - minim global pe acelaşi interval;
x1 , x8 - minime locale unice; toate punctele intervalului [ x3 , x 4 ] - minime locale neunice,
7
x 2 , x 5 , x 6 , x 9 - maxime locale; x - punct de inflexiune (nu este punct de extrem local).
 Fig. 2. Puncte de extrem

4. O funcție f ( x) este unimodală dacă

x1  x2  x * implică f ( x2 )  f ( x1 ) ,
și
x2  x1  x * implică f ( x1 )  f ( x2 ) ,
unde x* este punctul de minim.

Fig. 3. Exemple de funcții unimodale

Observații.
 O funcție unimodală poate fi nediferențiabilă (fig. 3b) sau discontinuă (fig. 3c).
 În cazul unei funcții unimodale, punctul de minim local este, evident, minimum
global.

Condiția necesară de extrem. Dacă f :[ a, b]   are un punct de extrem relativ în

x  x * , a  x*  b și dacă funcția este derivabilă în x  x * , atunci f ( x*)  0.
Observații:
 Condiția necesară de extrem nu oferă informații pentru cazul în care derivata nu
există în x  x * (vezi figura 4).
 Condiția necesară de extrem nu oferă informații pentru cazul în care punctul de
extrem se află în unul din capetele intervalului de definiție a funcției; în acest caz
f ( x *  h)  f ( x*)
lim există doar pentru valori pozitive (sau negative) ale lui h  derivata nu
h 0 h
este definită la capetele intervalului.
 Punctele în care se anulează prima derivată ( f '( x)  0 ) se numesc puncte staționare
sau critice (notate cu x * ). Punctele de inflexiune sunt puncte staționare care nu sunt puncte de
extrem (vezi figura 5).
 Pantă negativă

Pantă pozitivă

Fig. 4. Derivata nedefinită în x  x *

Punct de inflexiune

Fig. 5. x*  0 - punct de inflexiune

Condiții suficiente de extrem. Să presupunem că f ( x ) are derivate continue de orice

ordin și f ( x*)  f ( x*)  ...  f ( n 1) ( x*)  0, f ( n ) ( x*)  0.

 Dacă f ( n ) ( x*)  0 și n este par atunci x* este punct de minim pentru f;

 Dacă f ( n ) ( x*)  0 și n este par atunci x* este punct de maxim pentru f;

 Dacă n este impar atunci x* nu este punct de extrem (x* este punct de inflexiune).
Observație. În cele discutate anterior, referitoare la condițiile necesare și suficiente de
extrem, s-a presupus că funcția este derivabilă în toate punctele domeniului de definiție. Dacă
acaeastă condiție nu este satisfăcută, nu este necesar ca punctul de extrem să fie punct critic.
 x, x2
Spre exemplu, funcția f ( x)   nu este derivabilă în punctul x  2 , deci acesta nu
 4  x, x  2
este punct staționar deși este punct de maxim.

Exemplul 1. Să se determine extremele funcției:

f ( x)  5 x 6  36 x 5  82.5 x 4  60 x 3  36, x   .

Prima derivată este f '( x)  30 x 5  180 x 4  330 x3  180 x 2  30 x 2 ( x  1)( x  2)( x  3) .

Din f '( x)  0  x*  0,1, 2,3 - puncte staționare.

 Derivata de ordin 2 este f ''( x)  150 x 4  720 x 3  990 x 2  360 x . Evaluând această derivată
în punctele staționare obținem:

x* f ( x*) f ''( x*)

0 36 0
1 27.5 60
2 44 -120
3 5.5 540

Putem concluziona că x*  1, 3 sunt puncte de minim local și x*  2 este punct de maxim

local. În ceea ce privește x*  0, trebuie calculate derivatele de ordin superior:

f (3) ( x)  600 x3  2160 x 2  1980 x  360  f (3) (0)  360  0  x*  0 este punct de
inflexiune (ordinul primei derivate nenule în x*  0 este impar).
Pentru a determina punctul de minim global se calculează valorile funcției în punctele de
minim local și se alege acel punct în care funcția ia cea mai mică valoare. La fel se procedează în
cazul punctului de maxim global, alegându-se acel punct de maxim local pentru care funcția ia
cea mai mare valoare. Urmărind coloana a doua a tabelului anterior putem spune că x*  3 este
punct de minim global și x*  2 este punct de maxim global (fiind, de altfel, singurul punct de
maxim local).

Exemplul 2. Să se determine extremele locale și globale ale funcției:

f ( x)   x3  3 x 2  9 x  10, x  [ 2; 4] .

f '( x)  3x 2  6 x  9

f '( x)  0  x*  1,3 - puncte critice  [2; 4]

f ''( x)  6 x  6

f ''(1)  12  0  x*  1 este punct de minim local

f ''(3)  12  0  x*  3 este punct de maxim local

Deoarece funcția este mărginită pe un interval închis, punctele -2 și 4 sunt de

asemenea puncte de extrem local. Pentru a găsi extremele globale se calculează f în punctele
staționare și în capetele intervalului de definiție:

f ( 1)  5, f (3)  37, f ( 2)  12, f (4)  30  x*  3 este punct de maxim

global și x*  1 este punct de minim global.

Probleme propuse

1. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f ( x )  ax 2  bx  c, x  , a  0 . Ce

se întâmplă când x  [ m, n] ? Dar dacă x  (m, n ] , x  [ m, n) sau x  (m, n) ?
2. Să se arate că dacă suma a 2 numere reale este constantă, atunci produsul lor este
maxim când numerele sunt egale.
 3. Să se arate că dacă produsul a 2 numere reale este constant, atunci suma lor este
minimă când numerele sunt egale.
Observație. Proprietăţile 3 şi 4 se pot generaliza astfel:

- Dacă x1  x2  ...  xn  S  ct. , atunci P  x1 x2 ...xn este maxim pentru

S
x1  x2  ...  xn  .
n

- Dacă x1  x2  ...  xn  S  ct. atunci P  x1r1 x2 r2 ...xn rn este maxim pentru

x1 x2 x
  ...  n , unde x1 , x2 ,..., xn    , r1 , r2 ,..., rn    .
r1 r2 rn

- Dacă x1 x2 ...xn  P  ct. , atunci S  x1  x2  ...  xn este minimă când

x1  x2  ...  xn  n P .

Proprietăţile anterioare se pot particulariza astfel:

- Dintre dreptunghiurile de acelaşi perimetru, pătratul are aria maximă;
- Dintre paralelipipedele cu suma lungimilor muchiilor constantă, cubul are volum maxim;
- Dintre dreptunghiurile de arie dată, pătratul are perimetrul minim;
- Dintre paralelipipedele de volum dat, cubul are suma lungimilor muchiilor minimă.

4. Se consideră N  64 surse identice cu t.e.m. E  1.2V şi rezistenţa internă r  0.8 ,

cu care se formează ns grupe înseriate, fiecare grupă având n p surse în paralel ( N  ns n p ). Să
se determine:
- ns și n p astfel încât bateria să dea o putere maximă unui rezistor cu rezistenţa
R  3.2 ;
- care este rezistenţa R a rezistorului căruia bateria să-i poată furniza cea mai mare
putere.
5. Să se determine cilindrul de volum maxim care se poate înscrie într-un con dat.
1
6. Să se determine extremele funcţiei f ( x )  arccos  1  x 2 .
x
7. Să se determine extremele funcţiilor f ( x )  x 4  x 5 , x   și f ( x )  x3  x 4 , x   .
sin  sin 
8. Să se demonstreze legea lui Snell a refracţiei:  , unde  şi  sunt
c1 c2
unghiurile pe care le face lumina la suprafaţa de separaţie între cele două medii omogene
considerate, iar c1 și c2 sunt vitezele în cele două medii. Se porneşte de la principiul minimului
al lui Fermat care spune că timpul scurs la trecerea luminii între două puncte fixe este minim. Se
mai presupune că drumul cel mai scurt între două puncte e o dreaptă, deci în cele două medii
traiectoriile sunt drepte.
9. Un corp de greutate G trebuie deplasat cu viteză constantă pe un plan orizontal cu
ajutorul unei forţe care face cu direcţia de mişcare unghiul   [0, 2] . Să se determine unghiul 
astfel încât forţa de tracţiune care învinge frecarea să fie minimă.