LICEUL TEHNOLOGIC ȚICLENI

JUDETUL GORJ

PROIECT
Competenţe profesionale nivel 5

Anul II

Scoala postliceală

Specializarea: TEHNICIAN DE ECHIPAMENTE PERIFERICE

DE BIROTICĂ ȘI SECRETARIT

Elev: POPA DELIA

Îndrumător :

PROF. DR. ISTRATE MIHAI

- 2021 -

2
 Tema lucrării:

MEMORII INTERNE ȘI EXTERNE

3
 Cuprins

Argument……………………………………………………….……………………..pag 3

Rolul Memoriei………………………………………………………………….……..pag 4

Memoria interna si externa parametrii………………………............................……..pag 5

Clasificare memoriilor.....................................................................................................pag 6

Ierarhizarea memoriilor...................................................................................................pag 7

Memoria interna............................................................................................................pag 10

A Clasificare........................................................................................................pag 11

A.1 Memorii ROM..............................................................................................pag 11

A.2 Memorii RAM..............................................................................................pag 13

A.3 Memorii cache..............................................................................................pag 15

Memoria externa............................................................................................................pag 17

B.1 Banda magnetica...........................................................................................pag 18

B.2 Tehnologia optica.........................................................................................pag 20

B.3 Tehnologia electronica..................................................................................pag 21

Structura suportului magnetic........................................................................................pag 21

Organizarea informatiei pe suportul optic....................................................................pag 23

Organizarea informatiei pe disc.....................................................................................pag 24

Concluzii........................................................................................................................pag 25

Bibliografie....................................................................................................................pag 26

4
 Argument

Un calculator personal este un sistem electronic programabil de prelucrere a datelor proiectat

pentru a fi folosit de un singur utilizator. De-a lungul anilor de dezvoltare a calculatoarelor personale
blocurile de constructie denumite componente hard s-au modificat si perfectionat continuu.
Unitatea centrala constituie componenta de baza a sistemului si este formata din:
1. unitate arimetrica si logica (UAL) ce efectueaza operatiile atitmetice si logice;
2. memoria interna (MI) care pastreaza programele si datele in curs de prelucrare;
3. unitatea de comanda si control (UCC) cu rol in dirijarea functonaii intregului ansamblu.
Echipamentele periferice realizeaza legaura calculatorului cu mediul inconjurator.Se disting urmatoarele
categorii mai importante:
*echipamente periferice de intrare (tastatura, mouse-ul);
*echipamente periferice de iesire (monitor, imprimanta scanner);
*echipamente periferice de stocaj (unitati de banda magnetica ,unitati de CD-ROM)
*elemente periferice de comunicatie (cuplor, modem).
Cele mai importante grupuri de componente ale unui calculator sunt: unitatea de sistem, sistemul
de stocare a datelor , echipamentele periferice ai componentele de conectare. Componenta de baza a unui
PC este unitatea centrala formata din carcasa calculatorului si din intreg continutul acesteia. Una din
principalele sale functii este cea fizica, ea reprezentand locul in care sunt montate componente interne,
cum ar fi: placa de baza, unitatile de disc, placile de extensie etc.
Elementul esential al unitatii de sistem este placa de baza. Placa de baza contine elementele de
baza a unui PC , cum ar fi: microprocesorul, sistemul de stocare a datelor (memorie), sloturile de extensie
si porturile. Microprocesorul este cea mai importanta dintre componentele electrice de pe placa de baza,
fiind coodonatorul tuturor operatiilor ce se efectueaza. Tipul microprocesorului determina puterea de
prelucrare a calculatorului si programele pe care le poate rula. Principalele caracteristici ale unui
microprocesor sunt: viteza de lucru capacitatea maxima de memorie pe care o adreseaza, setul de
instructiuni pe care le poate executa.Modelul unui microprocesor este principalul criteriu de alegere a unui
calculator.

5
 1. Sursa de alimentare
2. Unitatea optica
3. HARD-DISC-ul (HDD
4. Floppy-Disc (FDD)
5. Magistrale
6. Sloturi (AGP, PCI, PCI-express)
7. Placa video
8. Place de retea
9. RAM
10. RTC
11. MOS
12. BIOS
13. Baterie BIOS
14. Microprocesor (CPU)
15. Racire CPU

Rolul Memoriei
Memoria are rolul de a inregistra valori si de a reda valori. Memoria interna a unui PC este acea
parte a memoriei care intra in contact direct cu microprocesorul. Ea este alcatuita din doua mari parti
ROM si RAM. Cu ajutorul acestor 2 memorii este posibila comunicare dintre periferice , CPU placa video
si toate componentele.
Memorie electronica – bitii sunt memorati cu ajutorul unor circuite electronice, prin impulsuri
electrice. Aceasta memorie se foloseste pentru stocarea datelor în memoria interna a calculatorului.
ROM (Read Only Memory - Memorie doar citibila) este o memorie care contine informatii (de
obicei programe) nemodificabile pe durata utilizarii calculatorului. Memoria ROM este scrisa o singura
data, de obicei la fabricarea calculatorului. Acest tip de memorie nu poate fi rescrisa ori stearsa. Avantajul
principal pe care aceasta memorie il aduce este insensibilitatea fata de curentul electric. Continutul
memoriei se pastreaza chiar si atunci cind nu este alimentata cu energie. Memoria ROM este in general
utilizata pentru a stoca BIOS-ul (Basic Input Output System) unui PC. In practica, o data cu evolutia PC-

6
urilor acest timp de memorie a suferit o serie de modificari care au ca rezultat rescrierea/arderea "flash" de
catre utilizator a BIOS-ului.
RAM (Random Access Memory - Memorie cu acces aleator) este o memorie volatila, ceea
ce face ca informatia continuta aici sa se piarda la decuplarea calculatorului de sub tensiune. Aceasta este
memoria care poate fi citita ori scrisa in mod aleator, in acest mod putindu-se accesa o singura celula a
memoriei fara ca acest lucru sa implice utilizarea altor celule. In practica este memoria de lucru a PC-ului,
aceasta este utila pentru prelucrarea tempoarara a datelor, dupa care este necesar ca acestea sa fie stocate
(salvate) pe un suport ce nu depinde direct de alimentarea cu energie pentru a mentine informatia.In
memoria RAM se incarca sistemul de operare si programele de aplicatie.Este o memorie cu viteza de
acces foarte mare(actual 8-10 ns). Daca in urma cu cativa ani ea era caracterizata dupa timpul de
acces(60-70 ns), acum este caracterizata de viteza de bus la care lucreaza cu procesorul(momentan
existand memorie functionand pe bus de 66, 100,133 Mhz)

Memorie interna si externa parametrii

Memoria internă reprezintă cea mai costisitoare şi importantă componentă fizică a unui calculator
personal, prin intermediul căreia vom putea aprecia performanţele unui calculator. Aceasta este unitatea
funcţională a calculatorului destinată păstrării permanente sau temporare a programelor şi a datelor
necesare utilizatorului şi bineînţeles a sistemului de operare.
Memoria internă a unui calculator este caracterizată de doi parametri:
1.dimensiunea;
2. timpul maxim de răspuns;
Dimensiunea acestei memorii este în strânsă legătură cu microprocesorul folosit (în speţă cu
limitările impuse de acesta). O valoare des întâlnită pentru această mărime este de 1 Mbyte. Cu cât aceasta
este mai mare, cu atât performanţele calculatorului sunt mai bune.
Timpul maxim de răspuns se referă la intervalul de timp care este necesar memoriei interne
pentru a citi sau scrie date. Mai exact, intervalul de timp ce se scurge din momentul în care primeşte de la
microprocesor comanda de citire şi momentul în care depune pe magistrala de date valoarea citită (similar
este şi pentru scriere). Valoarea medie a acestui parametru este de 70 ns. Cu cât această valoare este mai
mică, cu atât calculatorul este mai rapid.

7
În configuraţia unui sistem electronic de calcul în funcţie de modul în care se realizează accesul la
memorie, pot fi întâlnite simultan două mari tipuri de memorii: memorii ROM şi memorii RAM.
Memoria externă este o memorie suplimentară care comunică cu microprocesorul tot prin
intermediul magistralei de date şi magistralei de comenzi. Ea este o memorie nevolatilă din care se poate
citi şi în care se poate scrie.
Memoria externă are de obicei o capacitate mult superioară celei interne, în care se pot
înmagazina mai multe programe precum şi datele corespunzătoare lor. Ea este reprezentată în mod special
de discurile magnetice, discuri asemănătoare ca formă şi mod de utilizare cu discurile de pick-up, dar cu
proprietăţile benzii magnetice: de pe aceste discuri se poate citi, dar de asemenea se pot scrie informaţii pe
suportul lor magnetic.
Memoria externă este alcătuită în principal din discuri fixe (hard-disk) şi discuri flexibile (floppy-
disk). Discurile fixe sunt montate de obicei în interiorul unităţii centrale şi nu pot fi detaşate de calculator
decât prin demontarea acesteia. Discurile flexibile se folosesc cât este nevoie, ele fiind introduse într-un
locaş special, după care pot fi recuperate cu uşurinţă.

Clasificarea memoriilor

In majoritatea sistemelor de calcul se utilizeaza urmatoarele tipuri de memorii :

 Memorii interne : caracterizate prin capacitate mica si viteza mare de operare ;
 Memorii externe : de capacitate foarte mare si viteza redusa de operare (sau acces) ;
 Memorii – tampon : de capacitate medie si viteza de operare comparabila cu a memoriilor
interne.

De asemenea, memoriile se mai pot clasifica in :

 Memorii distructive : la care informatia este distrusa in urma citirii ;
 Memorii nedistructive : la care informatia nu este alterata la citire.

Dupa modul de functionare, memoriile pot fi :

 Statice : retin informatia cat timp memoria este alimentata ;
 Dinamice : chiar cand sunt alimentate, stocheaza informatia un timp scurt (1-2 ms) ; continutul
memoriei trebuie improspatat din timp in timp ;
8
Din punct de vedere al modificarii continutului memoriei, memoriile pot fi :
 Memorii numai citeste (ROM = READ ONLY MEMORY) –continutul se inscrie la fabricarea
circuitului integrat.
 Memorii citeste-scrie (RWM = READ WRITE MEMORY sau RAM = RANDOM ACCES
MEMORY – memorie cu acces aleatoriu).
 Memorii semipermanente : reprogramabile ( READ MOSTLY MEMORY).

Ierarhizarea memoriilor

Sistemul de memorie constă din mai multe subsisteme, cu capacități diferite și timpi de acces
diferiți. Datele și programele sunt mutate dinamic dintr-o zonă de memorie în alta. Fluxul este controlat de
către programator, de sistemul de operare, de hardware sau de către o combinație a tuturor acestor factori.
Există mai multe tipuri de memorie, cu diverse viteze și costuri pe bit.[1] Memoria este ierarhizată
cu scopul de a realiza transferuri de date între procesor și memorie cu o vitezǎ cât mai apropiată de cea a
procesorului. În general, transferul de date are loc doar între niveluri adiacente ale ierarhiei.
Întrucât organizarea memoriei bazată pe localitatea programelor oferă valori bune pentru raportul
cost/performanțǎ, ideea este larg folosită în noile microprocesoare. Trebuie remarcat cǎ ierarhia memoriei
pentru aceste sisteme are un număr mai mare de nivele decât modelele anterioare. Memoria poate fi
ierarhizată după mai multe criterii:
 metoda de accesare a informației (memorii RAM - cu acces aleatoriu)
 timpul de acces - ca timp de întârziere între comandă și prelucrarea efectivǎ a informației

Timpul de acces este mai redus către nivelurile superioare și mai mare spre nivelurile inferioare.
Ierarhia memoriei are un numǎr de cel puțin 5 niveluri:
 Nivelul 0: Registre
 Nivelul 1: On-chip-cache
 Nivelul 2: On-board-cache
 Nivelul 3: Memoria principalǎ
 Nivelul 4: Memoria secundarǎ

9
 Principiul localității programelor este valabil pentru orice tip de referire la memorie. Totuși,
diferitele nieveluri ale ierarhiei necesitǎ modalitǎți diferite de manipulare a instrucțiunilor,datelor și
informației în scopul gestionǎrii memoriei.
Un prim exemplu de ierarhizare a memoriei îl constituie împărțirea memoriei pe două niveluri:
memorie principală (memorie cu care UCP lucrează în mod direct) și memorie secundară (memorie
accesibilă prin intermediul unui dispozitiv de control suplimentar).
Apariția celui de al doilea nivel de memorie a fost argumentată de rațiuni economice și practice.
Memoria primară este formată din circuite electrice care nu permit stocarea unor mari cantități de
informații și care nu permit întotdeauna stocarea informațiilor în absența alimentării cu energie electrică.
În schimb, memoria principală oferă un timp de acces foarte mic. Spre deosebire de aceasta, memoria
secundară este formată din dispozitive de stocare magnetice sau magneto-optice, cu un timp de acces mai
ridicat dar cu posibilități de stocare de mari dimensiuni și cu facilități de păstrare a datelor și în absența
alimentării cu energie electrică.
Memoriile care nu sunt capabile să rețină date în absența alimentării cu energie electrică se numesc
volatile, termenul opus fiind de non-volatile.
Funcționarea unui sistem de calcul cu o arhitectură ierarhizată a sistemului de memorie se bazează
pe ideea de păstrare a informațiilor într-un mediu de stocare de mare capacitate (memorie secundară), cu
un timp de acces mare dar cu proprietăți non-volatile. În momentul utilizării informațiilor de către UCP
acestea sunt aduse în memoria principală pentru o accesare mult mai rapidă. Numai informațiile care sunt
utilizate la un moment de timp dat de către UCP sunt prezente în memoria principală, fragmente de
program și date. În cazul necesității aducerii unor noi informații în memoria principală există posibilitatea
descărcării altor informații care nu mai sunt utilizate pentru a face loc acestora (capacitatea memoriei
principală este mult mai mică decât a cea a memoriei secundare).
În sistemele de calcul actuale există și alte niveluri intermediare în sistemul de ierarhizare a
memoriei. Astfel, pentru a accelera și mai mult accesul la informații a UCP se utilizează unul sau mai
multe nivele de memorie cache (nivelul 1 - on-chip cache si nivelul 2 – on-board cache). Memoria cache
este implementată la nivel de UCP sau de sistem prin intermediul unor circuite de memorie electrice cu
timp de acces foarte mic (mult mai mic decât al circuitelor care formează memoria principală) și care
intermediază accesul la informații a UCP. Cu cât timpul de acces a unui circuit de memorie este mai mic
cu atât prețul pe unitate de stocare este mai mare și de aceea nu se pune problema utilizării unor circuite
extrem de rapide la construirea memoriei principale nefiind rezonabil din punct de vedere economic;
10
aceste circuite pot fi folosite în schimb la memoria cache, aceasta are dimensiuni mult mai mici decât
memoria principală ne-conținând decât informații necesare imediat UCP-ului.
Registrele de uz general constituie nivelul 0 al memoriei pentru date (incluzând adresele
programului) și registrul instrucțiunii este nivelul 0 al memoriei pentru cod.

Pe lângă nivelul suplimentar de memorie cache, în sistemul de ierarhizare a memoriei mai poate
apare și un nivel de stocare de foarte mare capacitate, extern sistemului de calcul, și care poate fi privit ca
o suplimentare a memoriei secundare dar cu parametri de acces mult inferiori.
Informația care nu este imediat necesară UCP (programe care nu sunt gata de rulare sau subspații de
adresare care nu sunt necesare în faza curentă) este memorata în dispozitive cu mediu magnetic de stocare,
care oferă un mare volum de memorare la costuri unitare mici, dar cu timpi de acces cu cel puțin trei
ordine de mărime mai mari decît cei ai memoriei primare.
În cazul sistemelor embedded memoria nu este ierarhizată din considerente economice și de
complexitate a sistemelor. Singurele diferențieri între unitățile de memorie se fac în ceea ce privește
funcționalitate acestora: memorie program, memorie de date și în ceea ce privește localizarea acestora:
memorie internă (în interiorul microcontroler-ului), memorie externă (sistem). Toate aceste unități de
memorie se află ierarhic la nivel de memorie principală. Implementarea fizică diferă între memoria
program și memoria de date, cele două tipuri de memorie fiind implementate cu circuite electrice de
memorie volatilă – circuite de memorie RAM (memoria de date) și circuite de memorie non-volatile –

11
circuite de memorie ROM (memoria program). Utilizarea memoriei de tip ROM, în cazul memoriei
program, asigură non-volatilitatea informațiilor în lipsa memoriei secundare.

Memoria Interna

Este o memorie electronică ce operează la viteze foarte ridicate şi poate fi accesată direct de către
microprocesor, zona de stocare în care ajung toate datele înainte de a putea fi procesate de catre acesta.
Caracteristicile principale ale memoriei interne sunt următoarele:
 memorie rapidă: dispozitivele de memorie internă sunt 100% electronice şi oferă o rată de
transfer a datelor net superioară faţă de dispozitivele de memorie electronico-mecanice
(precum hard disk-urile sau unităţile optice)
 memorie temporară: datele sunt reţinute atât timp cât prin circuitele memoriei interne trece un
curent electric. Întreruperea fluxului de electricitate sau închiderea calculatorului duce la
dispariţia datelor conţinute.
 memorie costisitoare: dispozitivele de memorie internă presupune costuri ridicate de producţie
per megabait comparativ cu memoria externa. Din aceste motive cantitatea de memorie internă
ce se găseşte într-un calculator este mult mai mică decât cantitatea de memorie externă.
 memorie RAM: în cea mai mare parte memoria internă este alcătuită din memorie RAM
aceasta fiind ajutată si de o cantitate mica de memorie ultrarapidă de tip cache care intră in
componenţa microprocesorului.

12
 A Clasificare
Memoriile interne se clasifica in :
Memorii ROM
Memorii RAM
Memorii Cache

A 1 Memorii ROM

Memoria ROM este utilizată în principal pentru stocarea programelor de sistem care stau la
dispoziție în orice moment. Unul dintre ele este BIOS, stocat pe o memorie ROM, numită system BIOS
ROM. Stocarea fiind pe memoria ROM, programul este disponibil odată cu pornirea calculatorului pentru
a introduce setările. Întrucât scopul memoriei ROM este să nu fie modificată, apar situații în care este
nevoie de schimarea conținutului acesteia.
Clasificare
PROM (Programable Read Only Memory) este similară cu memoria ROM, dar poate fi
programată de utilizator, cu ajutorul unui echipament special. Ceea ce este foarte util pentru companiile
care își fac propriul ROM.

EPROM (Erasable PROM) poate fi ștearsă prin expunere la radiații ultraviolete și poate fi
rescrisă. Microcontrollerele cu EPROM au un orificiu cu un mic geam de cuarț care permite ca cipul să fie
expus la radiație ultravioletă. Nu este posibilă alegerea unei părți pentru a fi ștearsă. Memoria poate fi
ștearsă și rescrisă de un număr finit de ori.

13
 OTPROM (One Time Programable ROM) este o memorie EPROM, dar cu cipul dispus într-o
capsulă din material plastic, fără orificiu, care este mult mai ieftină. Viteza este bună, dar aplicațiile sunt
lipsite de flexibilitate.
EEPROM (Electrically Erasable PROM) poate fi șearsă electric de unitatea centrală cu ajutorul
unui anumit soft, în timpul funcționării. Este cel mai flexibil tip de memorie.

Securitatea memoriei
Orice locație din ROM poate fi citită în orice ordine, având acces aleator, dar nu se poate scrie.
Pentru tipurile de ROM modificabile electric viteza de scriere este mereu mult mai lentă decât viteza de
citire și ar putea necesita tensiune înaltă, iar scrierea se face lent. Modern NAND Flash atinge cea mai
mare viteză de scriere dintre toate memoriile ROM reinscriptibile, până la 15 MB&s (70 ns/bit),
permițând blocuri mari de celule de memorie pentru a fi scrise simultan. Întrucât acestea sunt scrise prin
forțarea electronilor printr-un strat de izolare electrică pe o poartă tranzistor plutitoare, memoriile ROM
reinscripționabile pot rezista doar un număr limitat de cicluri de scriere și ștergere înainte ca izolația să fie
permanet deteriorată. În primele memorii EAROM aceasta putea să apară după mai puțint o mie de cicluri
de scriere. Memoria moderna Flash EEPROM numărul poate depăși un milion. Această rezistență limitată,
precum și costul mai ridicat înseamnă că spațiile de stocare Flash este puțin probabil să înlocuiască
complet în viitorul apropiat diskdrive-urile magnetice.
Securitatea constă într-un circuit folosit pentru a inhiba copierea nepermisă a datelor read-only. Ea
servește pentru a anula datele citite din memoria read-only, cu excepția cazului în care o adresă de
memorie folosită pentru a specifica datele de ieșire întâlnește o adresă prestabilită. Astfel, circuitul de
securitate poate dezactiva toate semnalele adresă sau unul dintre semnalele adresă atunci când o adresă
prestabilită este accesată într-o operațiune nepermisă de copiere a datelor.
Sistemul de securitate este utilizat pentru locații de memorie programabilă read-only la o scară
foarte largă (VLSI). Într-o primă fază este stocat primul bit. Primul bit de securitate a datelor are valoarea
14
primă dată când primul bit de securitate de memorie este neprogramat, și are valoarea a doua când primul
bit de securitate este programat. Într-o a doua locație a memoriei este stocat al doilea bit de securitate de
memorie. Al doilea bit de securitate a datelor are valoarea primă dată când al doilea bit de securitate a
memoriei este neprogramat, și a doua valoare când al doilea bit de securitate a memoriei este programat.
Un select logic este cuplat la prima locație de memorie de securitate biți și al doilea bit de securitate
locație de memorie. Accesul logic previne orice dispozitiv în afara circuitului VLSI să aibă acces direct la
spațiile programabile de memorie read-only în cazul în care logica de selecție nu selectează niciun bit de
securitate a datelor.
Istoric
La început, cele mai multe memorii ROM erau fabricate având valorile 0 și 1 integrate în pastilă.
Pastila reprezintă, de fapt, cipul din siliciu. Acestea se numesc memorii ROM cu mască, deoarece datele
sunt inscripționate în masca cu care este realizată pastila ROM prin procedeul fotolitografic. Această
metodă de fabricare este economică dacă se fabrică sute sau mii de cipuri ROM cu exact aceleași
informații. Dacă însă trebuie sa se modifice un singur bit, trebuie să se refacă masca, ceea ce este o
operațiune costisitoare. Datorită costurilor și lipsei de flexibilitate, în prezent aceste memorii ROM cu
mască nu se mai folosesc.

A.2 Memorii RAM

Memoria cu acces aleator (aceasta este traducerea expresiei engleze Random Access Memory,
abreviat RAM) este denumirea generică pentru orice tip de memorie de calculator care poate fi accesată
aleator, oferind acces direct la orice locație sau adresă a ei, în orice ordine, chiar și la întâmplare, se
implementează de obicei pe cipuri (circuite integrate) electronice rapide și fără părți în mișcare (și nu pe
dispozitive magnetice sau optice precum discurile dure sau CD-urile).
Timpul de acces la datele din astfel de memorii este de obicei întotdeauna același, nedepinzând de
poziția adresei de memorie accesate (deci nu ca la benzile sau discurile magnetice, care necesită un timp
variabil).
Cele mai multe implementări de RAM sunt volatile (datele stocate se pierd dacă alimentarea cu
energie electrică se întrerupe), dar există și memorii RAM nevolatile, ca de exemplu de tip Read-Only
Memory (ROM) și memorii de tip flash. Avantajul memoriei RAM față de alte medii de stocare a datelor
constă în viteza de acces extrem de mare, fiind de mii de ori mai mare decât de exemplu cea a unui un disc
dur. Dar și prețul pe gigabyte este de circa 200 ori mai mare.

15
 În funcţie de circuitele din care sunt implementate memoriile RAM acestea se clasifică în: memorii
statice (SRAM) şi memorii dinamice (DRAM). La rândul său memoriile DRAM se împart în:
 memorii FPM (Fast Page Mode) – caracteristica acestui tip de memorie o reprezintă facilitatea
de a lucra cu pagini de memorie. O pagină de memorie este o secţiune de memorie, disponibilă
prin selectarea unei adrese de rând.

 memorii EDO (extended Data Out) – funcţionează la fel ca şi memoriile FPM dar accesul la
datele din celulele de memorie este mai rapid cu 10 – 15 % faţă de FPM

 memorii SDRAM (Syncronous DRAM) – un astfel de tip de memorie reprezintă un modul

DRAM ce lucrează în mod sincron cu procesorul (prin construcţie, la origini memoriile DRAM
convenţionale funcţionau în mod asincron)

 memoriile VRAM (Video RAM) – este o memorie rapidă folosită în special pentru plăcile
video.

16
  memorii SGRAM (Syncronuos Graphics RAM)- este un SDRAM adaptat cerinţelor foarte
mari din domeniul graficii 3D.

 memorii DDR (Double Data Rate)- prin această tehnologie se pot transfera date de două ori
mai rapid faţă de tehnologiile anterioare.

Datorita faptului ca tehnologia avanseaza destul de repede si tehnologia RAM a trebuit sa tina
pasul astfel acum s-a ajuns pana la a 3 generatie de DDR –RAM iar pentru placile video chiar DDR 4.
Carduri de memorie RAM
Pentru a putea fi înglobate în calculatoare cipurile de memorie RAM sunt plasate pe plăci cu
conectoare standardizate.
Ele se mai pot și încapsula și prevedea cu contactele electrice necesare, formând astfel memorii
externe de tip SSD. Următoarele tipuri de carduri cu memorie RAM, externe, sunt mai răspândite:
 Secure Digital
 CompactFlash
 Memory Stick

A.3 Memorii cache

În informatică, memoria cache (sau simplu un cache) este o colecție de date ce sunt o "copie la
indigo" a valorilor originale stocate altundeva sau calculate mai devreme, unde operația de aducere din
memorie a datelor originale este costisitoare (datorită timpilor mari de acces la memorie) sau costul
recalculării acestora este mare, în comparație cu costul citirii acestora din cache. Cu alte cuvinte, un cache
este o arie temporară de stocare unde datele utilizate în mod frecvent pot fi depozitate pentru un acces
rapid la acestea. Odată ce datele sunt stocate în cache, în viitor vor fi luate de aici și utilizate decât să se
încerce readucerea datelor originale sau recalcularea acestora, astfel încât timpul mediu de acces este mai
mic.

17
 Memoriile de tip cache s-au dovedit a fi extrem de folositoare în multe domenii ale informaticii
pentru că modelele accesului la memorie în programele aplicație obișnuite sunt de tip localitate a
referinței. Există câteva feluri de localitate, dar acest articol prezintă cazul în care datele accesate sunt
foarte apropiate în domeniul timp (fenomenul de localitate temporală). Datele ar putea fi sau nu localizate
fizic aproape una de cealaltă (localitate spațială).

Organizarea memoriei cache

Memoria cache poate fi organizata in mai multe zone de memorie, cu dimensiuni si functionalitati
diferite. Aceste zone ( de date, de instructiuni, TLB) se regasesc la nivelul microprocesorului,in exteriorul
UCP-ului. La un nivel superior, zonele sunt unificate si rezultata cache-ul unificat, care este cel ce
interactioneaza cu memoria principala.
Cache-ul de instructiuni este folosit pentru memorarea instructiunilor care sunt folosite frecvent,
ceea ce duce la marirea vitezei de functionare a sistemului. Aceasta zona poate chiar sa faca operatii
limitate, sau sa "prezica" datele ce vor fi folosite ulterior, prin memorarea instructiunilor accesate cu
frecventa.
Cache-ul de date este un buffer foarte rapid, care poate prelua datele necesare unor instructiuni din
memoria principala si sa le transmita registrilor. Odata ajunse datele in registrii, acestea pot fi folosite de
catre procesor in intructiuni. Dupa terminarea executiei instructiunii, rezultatul retinut in registrii este
returnat pentru memorarare in cache-ul de date si apoi transmis memoriei principale.
Cache-ul TLB (din engleza, Translation Look-aside Buffer)acceseaza memoria fizica. Fiecare task
care ruleaza are alocat un spatiu din memoria virtuala, care acceseaza spatii din adresa fizica. Procesorul
lucreaza cu memoria virtuala, iar memoria cache si memoria de operare lucreaza cu memoria fizica.
Fiecare spatiu din memoria virtuala sau fizica foloseste pagini pentru accesare. TLB-ul retine aceste
pagini, si datorita vitezei caracteristice memoriei cache, accesarea spatiilor memoriei fizice este rapida,
ceea ce duce la o viteza buna a procesorului pentru lucrul cu adresele virtuale si rularea taskurilor.
Exista 3 tipuri de memorie cache:
 cache de nivel 1 (Level1 sau L1) - este memoria cache construita in unitatea centrala de
procesare; este cel mai rapid tip de memorie, pentru ca poate functiona la aceiasi viteza cu cea
a microprocesorului
 cache de nivel 2 (Level2 sau L2) - este memoria de pe un chip separat fata de UCP; poate
ajunge sa functioneze la o viteza de aproape 2 ori mai mare decat RAM-ul.
 cache de nivel 3 (Level3 sau L3) - folosite de anumite UCP-uri contin atat memorie de nivel 1
cat si memorie de nivel 2 atasate sistemului

18
 Memoria Externa

Memoria externă are rolul de a păstra informaţiile (programe şi date) pe o durată nedeterminată.
Pentru orice calculator, memoria externă constituie o completare şi o extindere a memoriei interne,
prezentând două particularităţi deosebite faţă de memoria internă.
Memoria externă este o memorie suplimentară care comunică cu microprocesorul tot prin
intermediul magistralei de date şi magistralei de comenzi. Ea este o memorie nevolatilă din care se poate
citi şi în care se poate scrie.
Memoria externă are de obicei o capacitate mult superioară celei interne, în care se pot înmagazina
mai multe programe precum şi datele corespunzătoare lor. Ea este reprezentată în mod special de discurile
magnetice, discuri asemănătoare ca formă şi mod de utilizare cu discurile de pick-up, dar cu proprietăţile
benzii magnetice: de pe aceste discuri se poate citi, dar de asemenea se pot scrie informaţii pe suportul lor
magnetic.
Memoria externă este alcătuită în principal din discuri fixe (hard-disk) şi discuri flexibile (floppy-
disk). Discurile fixe sunt montate de obicei în interiorul unităţii centrale şi nu pot fi detaşate de calculator
decât prin demontarea acesteia. Discurile flexibile se folosesc cât este nevoie, ele fiind introduse într-un
locaş special, după care pot fi recuperate cu uşurinţă.

Memoria externa se poate clasifica in 3 mari categorii :

19
B.1 Banda magnetica.

HARD-DISCUL (HD) reprezintă o unitate fixă de stocare a datelor. Acesta este încorporat în
cutia care conţine unitatea centrală, încasetat într-un dispozitiv la care nu avem acces pentru a-l înlocui cu
altul. În caz de defectare se înlocuieşte întreg ansamblul. Acest ansamblu se mai numeşte disc fix sau disc
Winchester, după numele tehnologiei de construcţie. Denumirea de disc fix, atribuită iniţial, a avut în
vedere faptul că acesta se fixează în interiorul calculatorului şi nu poate fi detaşat cu uşurinţă de către un
utilizator obişnuit. În ultimul timp însă, această denumire a devenit improprie, deoarece au fost create şi
HD care pot fi cu uşurinţă conectate şi deconectate în exteriorul calculatorului prin porturile de
intrare/ieşire ale acestuia.

În funcţie de interfaţa de conectare hard discurile se clasifică în:

Hard discuri SCSI (Small Computer System Interface) – hard discuri având caracteristici deosebite
fiind conectate la o interfaţă SCSI, interfaţă ce este controlată de sisteme inteligente (controlere) acestea
având menirea de a coordona fluxul de informaţii dintre hard disc şi sistem. Acest tip de unităţi de stocare
se folosesc cu precădere montate pe servere sau pe acele calculatoare unde se doreşte o performanţă
ridicată privind transferul de date.
Hard discuri EIDE (Enhanced Integrated Drive Electronics) – termen general aplicat tuturor
unităţilor care au un controler inclus în unitate. De-a lungul timpului unităţile de stocare de acest gen au
cunoscut o serie de implementări printre care amintim protocolul Ultra ATA care mai este denumit şi
Ultra DMA/ ATA-33/ DMA-33, Ultra ATA 66, Ultra ATA 100. Aceste denumiri se referă direct la
realizarea transferului rapid de date. Legat de hardurile EIDE în ultimul timp şi-au făcut apariţia pe piaţă
cele SATA (Serial ATA), hard discuri ce reuşesc să obţină o viteză de transfer de 150 M/s.

20
 Principalele caracteristici ale HD se referă la:

1. capacitatea de stocare a informaţiilor/capacitatea de manipulare a datelor de către PC

(PC Data Handling);
2. timpul de căutare (seek time) - este o măsură exprimată în milisecunde a rapidităţii cu
care hard discul îşi poate deplasa capetele de scriere citire de la o locaţie la alta.
3. rata de transfer a sistemului gazdă – este reprezentată de cantitatea de date ce poate fi
trensferată prin magistralele de date ale sistemului;
4. rata de transfer a hard-discului (media rate) - reprezintă viteza cu care datele sunt
transferate spre şi dinspre platan.
5.cantitatea de memorie cache – influenţează în mod direct performanţele hard discului,
reducând timpii de aşteptare.

FLOPPY-DISCUL (discul flexibil sau discheta), apărut pentru prima dată în anul 1971, reprezintă
un disc format dintr-o singură placă realizată din material plastic acoperit cu un strat feromagnetic.
Principiul de funcţionare constă în următoarele: un mecanism de antrenare roteşte floppy-discul cu
o viteză constantă, iar scrierea/citirea se realizează cu ajutorul a două capete de scriere/citire, care se
poziţionează pe informaţiile plasate pe piste (track), dispuse în cercuri concentrice.
Floppy-discurile sunt de dimensiuni diferite şi deci de capacităţi diferite. Cele mai răspândite sunt
floppy-discurile cu diametru de 5 1/4 inch şi cele cu diametrul de 3 1/2 inch, care surprinzător, sunt de
capacitate mai mare. Un disc magnetic flexibil se roteşte în interiorul unităţii cu o viteză de 300
rotaţii/minut având, în principiu un timp de acces la informaţie de 100 ms.

21
B.2 Tehnologie optica

COMPACT DISCUL constituie un alt suport de memorie externă care, datorită unor performanţe
superioare faţă de discurile flexibile, tinde să se generalizeze.
Putem defini discul compact ca pe un suport pe care sunt stocate informaţii prin intermediul
mijloacelor optice (tehnologia laser) atât în procesul de scriere, cât şi în cel de citire. Succesul
tehnologiilor optice, nu numai pe piaţa calculatoarelor electronice, se datorează progreselor realizate în
domeniul laserilor, suporturilor optice şi a procesării semnalelor. Astfel, au apărut o serie de standarde,
cum ar fi:
1. ISO 9660 (Sony şi Philips);
2. High Sierra;
3. CD-DA (Compact Disc - Digital Audio, pentru citirea informaţiilor audio sau a datelor în format
electronic);
4. CD-ROM-ul este mai avantajos decât discul flexibil, dar concurează discul fix, în sensul că are
capacitate de ordinul sutelor de MO sau GO. Viteza de lucru este, uneori, mai lentă decât la HD.
În următorii ani, unităţile de stocare optice DVD vor fi nelipsite din configuraţia unui calculator.
Acestea au fost dezvoltate de companiile Sony şi Philips reprezentând tehnologia de mâine pentru stocarea
şi redarea informaţiilor aflate pe un suport optic. DVD-ul va înlocui CD-ROM-ul şi casetele video VHS.
Iar mai nou ai aparut discurile BLU-RAY care au o capacitate de stocare de pana la 50 GB in DL .
Unităţile DVD permit, în funcţie de destinaţie, atât citirea, cât şi înmagazinarea de informaţii.
Suportul DVD este asemănător CD-ului. DVD-ul reprezintă un disc cu un diametru de 4,7 inchi,
datele sunt stocate pe singura pistă spiralată a suportului şi sunt citite prin intermediul unei multiple raze
laser, procedeu similar celui utilizat la CD. DVD-ul este compus din două discuri optice asamblate într-
unul singur, permiţând astfel mărirea capacităţii de stocare a suportului. În continuare sunt prezentate
principalele tipurile de DVD-uri existente:
DVD-ROM reprezintă suportul care permite doar citirea informaţiilor, fiind utilizat în special
pentru distribuţia de produse program, multimedia. Capacitatea maximă de stocare a acestui suport poate
ajunge la 17 GB.
DVD-RAM permite citirea şi înmagazinarea informaţiilor de „n” ori, funcţionând similar hard-
discului. Aferent tehnologiei de inscripţionare există pe piaţa de tehnică de calcul trei formate, definite de
câteva grupuri de firme. Un prim format DVD-RAM a fost realizat de Hitachi şi Matsushiti, firma Pionner
a impus un al doilea format DVD-R, iar grupul compus din HP, Sony, Philips, Yamaha, Ricoh şi
Mitsubishi a realizat al treilea format DVD-RW. Toate aceste trei categorii nu sunt compatibile între ele,
dar consider că DVD-RW va deveni standard, deoarece grupul de companii creatoare deţine 75% din
această piaţă. DVD-RW permite citirea şi scrierea informaţiilor cu o viteză de 1,7 MB/secundă, având o
capacitate de memorare de 3GB.
Un suport DVD cu o capacitate de 4,7 GB stochează un film video de 135
de minute, având o rată de transfer de 4692 biţi/secundă, iar unul de 17 GB
înmagazinează 30 de ore de secvenţe audio (muzică).

22
B.3 Tehnologia electronica

Memoria (de tip) flash este o memorie electronică, de calculator (sau alt aparat cu memorie),
nevolatilă (în care datele persistă și fără alimentare cu energie electrică) și care la nevoie poate fi ștearsă și
reprogramată (reîncărcată cu date). „Flash” mai desemnează și tehnologia folosită la fabricarea memoriilor
de acest tip. Memoriile flash sunt memorii cu acces aleator.
Memoria flash (atât de tip NOR cât și de tip NAND) a fost inventată de Dr. Fujio Masuoka în anul
1980, în timp ce lucra la compania Toshiba. Conform Toshiba, numele de „flash” a fost sugerat de colegul
lui Masuoka, anume Shoji Ariizumi, deoarece procesul de ștergere îi amintea de blițul unei aparat foto cu
bliț (în engleză: flash).
Ca o informatie de uz general sa nu ne miram ca dupa o vreme « ne moare« memoria, producatorii
au facut un prag de functionare implicit din frabrica ca memoriile sa reziste la maxim 10.000 de cicluri
citire-scriere.

Structura suportului magnetic

In principiu exista doua tipuri de suporturi: suporturi nereutilizabile si reutilizabile. Suporturile
nereutilizabile. Un suport este nereutilizabil atunci cind inregistrarile pe care le contine nu mai pot fi
sterse in vederea refolosirii suportului. Principalele suporturi nereutilizabile sint: cartela perforata, banda
perforata, hirtia de imprimare, documentele magnetice. Aceste suporturi sint neadresabile (secventiale) si
au doua caracteristici fundamentale: - sint divizibile dupa necesitati si adaptabile la dimensiunile
fisierului; - continutul lor este vizibil si uneori chiar lizibil, fiind astfel imposibil sa se confunde un suport
incarcat de un suport neutilizat. In general un suport nereutilizabil contine un singur fisier constituind
astfel o structura monofisier. Identificarea si protectia continutului acestor suporturi nu necesita dispozitii
speciale. Suporturi reutilizabile. Un suport este reutilizabil atunci cind inregistrarile pe care le contine pot
fi sterse. In general aceste suporturi au caracteristici magnetice: banda magnetica, discurile magnetice fixe
si amovibile, discurile Winchester, discurile flexibile, casetele magnetice. Aceste suporturi se prezinta sub

23
forma unor unitati optime de utilizare numite volume (bobina de banda magnetica, caseta de banda
magnetica, pachetul (pila) de discuri magnetice, discul Winchester, disketa magnetica etc.).
Utilizarea optima a capacitatilor suporturilor reutilizabile necesita gruparea fisierelor in
ansambluri de multifisiere dupa cum urmeaza: a) structura monofisier - monovolum care presupune
existenta unui singur fisier pe un singur volum magnetic; b) structura monofisier - multivolum care
presupune existenta unui fisier pe mai multe volume magnetice; c) structura multifisier - monovolum care
presupune existenta mai multor fisiere pe un acelasi volum magnetic; d) structura multifisier - multivolum
care presupune existenta mai multor fisiere pe mai multe volume magnetice. Deoarece continutul
suporturilor reutilizabile poate fi oricind sters si nu poate fi identificat prin simpla citire a fost necesara
crearea unui sistem de etichete care sa permita identificarea si protectia informatiilor depuse pe aceste
tipuri de suporturi
Suporturile adresabile. Un suport adresabil (pila de discuri magnetice fixe sau amovibile, discul
Winchester, discul flexibil etc.) este structurat in subdiviziuni fizice accesibile din exterior prin
intermediul unui sistem de capete de citire/scriere. In general un disc magnetic, indiferent de tehnologia de
realizare, este divizat in cilindrii, piste si sectoare. Un element de disc magnetic este un disc crcular
acoperit pe o fata sau pe ambele fete cu un strat de oxizi magnetici care permite inmagazinarea si redarea
magnetica a informatiilor. Un disc magnetic este impartit in piste, ale caror numar depinde de tipul si
tehnologia acestora. O pista este o zona circulara de o anumita raza mai mica decit raza discului magnetic
care permite inregistrarea circulara a informatiilor binare. O pista este divizata in sectoare (6,12,...,
sectoare) de anumite lungimi tehnologic fixate (256 Bytes, 512 bytes, 1024 Bytes etc.). Daca volumul de
discuri magnetice este compus dintr-un pachet de discuri atunci se introduce si notiunea de cilindru. Un
cilindru este format din totalitatea pistelor discului componente ale pilei cu aceeasi raza. O asemenea
structura fizica a discului magnetic permite accesarea oricarei zone de disc in mod direct pe baza unei
adrese fizice formata din numarul cilindrului, numarul pistei din cadrul cilindrului si numarul sectorului
din pista furnizata. Tinind seama de aceasta structura se poate conchide ca un bloc de informatii de pe
discurile magnetice trebuie sa cuprinda un numar intreg de sectoare, iar o inregistrare fizica poate sa fie
mai mica decit un bloc. Unitatea de transfer dintre discurile magnetice si memoria operativa este blocul
care trebuie sa fie format dintr-un numar intreg de sectoare.

24
 Organizarea informatiei pe suport optic

Memorii externe pe suport optic. Unităţile de discuri compacte (CD-urile) funcţionează pe baza
fenomenelor electro-optice, folosind o tehnologie laser. In general, suportul de înregistrare este
nereutilizabil scrierea fiind o operaţie ireversibilă. Din această cauză, unităţile se mai numesc CD-ROM-
uri. Există însă şi alte tipuri, şi anume:

CD-WORM (Write One, Read Many)

CD-R (Recordable), unde informaţia poate fi şi scrisă.
CD-ROM-urile se realizează de către producători, informaţia fiind inregistrată pe o pistă unică, în
spirală. Citirea se face secvenţial. Sunt utilizate pentru distribuţia de software. Se realizează un etalon,
care este utilizat la producerea matriţei cu care sunt create apoi copiile pentru distribuţie. Aceste CD-uri
au un cost foarte scăzut, reducând costul de distribuţie a software-ului. Capacitatea uzuală a unui CD este
de 650 MB.
CD-WORM - sunt folosite pentru arhivare, scrierea făcându-se o singură dată. Toate datele care
se memorează trebuie să fie disponibile în memoria internă în momentul scrierii.
CD-R - este folosit pentru arhivare, putându-se scrie în continuare.
Capacitatea de stocare a CD-urilor este mare, datorită densităţii ridicate, ajungându-se până la
16.000 TPI (piste pe inch). Informaţia pe suport este mult mai stabilă, garantată cca. 10 ani. Suprafaţa
fiind protejată de un strat transparent de material plastic, suportul nu este afectat astfel de umiditate,
temperatură sau câmpuri magnetice. Între capul de citire şi suprafaţa discului este o distanţă de câţiva
milimetri, aproximativ de 2.000 de ori mai mare decât la hard-discuri, de unde rezultă o protecţie mai
bună a capului de citire-scriere. CD-urile sunt mult mai fiabile. O mare parte din spaţiul CD-ului este
rezervată memorării informaţiilor suplimentare pentru corectarea şi detectarea erorilor. În cosecinţă
rezultă o serie de dezavantaje pentru CD-uri:
 timp de acces mai mare decât la hard-discuri;
 o rată de transfer a informaţiei mai mică decât la hard-discuri.

25
 Organizarea informatiei pe disc
Prin fisier se intelege un grup de date denumit si localizat pe un suport de pastrare a informatiei.
Exemple de fisiere sunt: un program, o baza de date (colectie de date) sau un document creat de utilizator
(text, imagine, audio sau video) pe care utilizatorul le poate identifica, modifica, sterg 959h73j e, salva,
copia sau trimite spre un dispozitiv de iesire.
Tipul informatiei stocate intr-un fisier poate fi identificat prin extensia acestuia (combinatia de
caractere de dupa punctul care delimiteaza numele fisierului de extensia acestuia). O triere groso-modo a
tipurilor de fisiere este: fisiere program si fisiere de date. Fisierele de program contin instructiuni care ii
transmit calculatorului ce trebuie sa faca iar fisierele de date contin informatii create cu ajutorul unui
program (daca scrieti o scrisoare inseamna ca ati creat un fisier de date).
Fisierele sunt organizate in dosare/directoare/foldere. Un dosar este un loc pe disc in care lucrati la
un moment dat; o zona care contine fisiere si alte directoare (subdirectoarele directoarului curent).
Directorul reprezinta o metoda de organizare si grupare ordonata a fisierelor astfel incat utilizatorul sa nu
fie obligat sa caute un fisier in liste mult prea lungi. Directorul aflat la cel mai inalt nivel este numit
director radacina. Directoarele continute de un director sunt numite subdirectoare.
Directoarele sunt organizate pe diferite nivele ierarhice crescatoare incepand de la directorul
radacina care este de nivel 0 - sistem avansat de organizare a informatiei.
In functie de sistemul de operare, numele de fisiere dintr-un director pot fi prezentate si ordonate
in diferite feluri: alfabetic, dupa data crearii, dupa dimensiune sau ca pictograme (intr-o interfata grafica
cu utilizatorul).
Impartind o unitate de disc in mici compartimente cu dosare
puteti vedea cu mai multa usurinta unde se afla fiecare lucru.
Prezentarea grafica a directoarelor si subdirectoarelor de pe
un disc este se face sub forma unui arbore in care subdirectoarele
sunt ramurile directorului principal (Directory tree -arbore de
directoare).

26
 Concluzii
In ziua de astazi memoriile nu mai reprezinta ceea ce reperezenta acum 50 de ani. Puntem tine in
buzunar memorii de capacitati uriase. Avantajul este ca datorita lor acum putem comunica mai repede, se
poti citit informatii in calculatoare mai repede, se poate procesa imaginea foarterapid si cu o claritate
uimitoare. Desi piata este intr-o concurenta mare preturile sunt destul de ridicate culmea pentru memoriile
mai vechi si aici ma refer la memoriile RAM , deoarece dezvoltatori doresc sa inlocuiasca constant
vechiile memorii pretul cel mai noi este mult mai mic, spre exemplu o placuta RAM DDR2 care are o
frecventa net superioara placutelor DDR1 sunt mai scumple cele din urma datorita faptului ca nu se mai
fabrica.
Trebuie sa multumim unor firme ca Intel, AMD pentru dezvoltarea procesoarelor la un stadiu greu
de imaginat avand memorii cache din ce in ce mai mari , nuclee din ce in ce mai multe , sa luam exemplu
Intel care este consacrat pentru procesorul 8086 care este baza tuturor de acum, pana la un intel i7 care
dezvolat sub cele 8 nuclee mai precis de 2 nuclee de qand-core procesor frecvente de la pana la 25 GHz,
Piata a explodat, trebuie sa fim atenti la investiile care le facem in placi video memorii acolo au cu
totul o alta fata, generatii de pana la DDR4 si inca se dezvolta DDR5 pentru a se bucura si omul de rand
de o claritate a imagini din ce in ce mai buna.
Costurile sunt destul de ridicate daca dorim sa ramanem in pas cu ‘moda’ calculatoarelor de aceea
cand ne hotaram sa facem o investitie trebuie sa ne gandim si daca in urmatorii 5 6 ani ne putem folosi de
calculator la fel ca acum. La fel si mediul optic de stocare a explodat odata cu aparitia discurilor Blu-Ray
care au capacitati de 25 de GB si 50 de GB in DL (Dobule-Layer). Ca o informatie utila spre mandria
neamului nostru , nu multa lume stie ca bazele acestor discuri au fost puse de un roman.

27
 Bibliografie

o Barbu Gh., Văduva I,. Boloşteanu M., Bazele informaticii, Ed. Tehnică, 1997.

o Cerchez, E., Şerban, M. PC pas cu pas. Ed. Polirom 2001, Iaşi.

o Ivaşc C., Prună M., Mateescu E., Bazele Informaticii (Grafuri şi elemente de combinatorică)

- Caiet de laborator, Ed. Petrion, 1997

o Panţiru M., Panţiru I., Informatica – manual pentru clasa a XII-a, Ed. L&S Infomat,

Bucureşti, 2002

o http://www.referat.ro/\

o http://www.wikipedia.com

28