Republica Moldovenească Nistreană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Pentru subiectul de jure parte a Republicii Moldova, vedeți Unitățile administrativ-
teritoriale din stânga Nistrului.
Pentru alte sensuri, vedeți Republica Moldovenească și Transnistria (dezambiguizare).
Republica Moldovenească Nistreană
Република Молдовеняскэ Нистрянэ
Приднестровская Молдавская
Республика
Придністровська Молдавська Республіка

Drapelul Republicii Moldovenești Stema Republicii

Nistrene Moldovenești Nistrene

Deviză: nu are

Imnul național: Slăvită să fii, Transnistrie

Geografie

Suprafață  

 - totală 4.163 km² (locul Locul

xx)

Apă (%) xx%

Vecini Republica Moldova

Ucraina 

Fus orar UTC + 2

Populație

Populație  
 - Recensământ 2004 555,347

Densitate 121,3 loc/km²

 - Estimare 2015 ▼475,665 locuitori

Limbi oficiale rusă, română[17] (cu
alfabet chirilic)
și ucraineană

Guvernare

Sistem politic prezidențial

Președinte Evgheni Șevciuk

Prim-ministru (președintele
Pavel Prokudin(ru)
„Guvernului”)

Președintele Sovietului
Suprem (președintele Vadim Krasnoselski
„Parlamentului”)

Legislativ Sovietul Suprem al

Republicii Moldovenești
Nistrene 

Capitala Tiraspol

Istorie

Independență declarată 2
septembrie 1990
nerecunoscută

Economie

PIB (PPC) 2013[1]

 - Total $1.052 miliarde[1]

 - Pe cap de locuitor $2.074[1]

PIB (nominal) 2013

 - Total 1.052.200.000 dolari
americani 

Monedă rublă transnistreană

Coduri și identificatori

Prefix telefonic 373 5xx

Domeniu Internet .md (parte din R.

Moldova)

Prezență online

site web oficial

Modifică date / text 
 Republica Moldovenească Nistreană (în moldovenească sau română cu alfabet
chirilic Република Молдовеняскэ Нистрянэ, în rusă Приднестровская Молдавская
Республика, în ucraineană Придністровська Молдавська Республіка) este numele
dat de forțele separatiste entității politice autoproclamate din Transnistria. Republica
Moldova a pierdut controlul acestei zone în urma intervenției armatei ruse (armata a 14-
a) în conflictul din Transnistria. Este recunoscută de trei pseudo-state care nu sunt
membre ONU și se află în situații similare cu a Transnistriei: Abhazia, Nagorno-
Karabah și Osetia de Sud.
În acest moment, armata rusă continuă să staționeze pe teritoriul Moldovei încălcând
angajamentele de retragere totală luate de Rusia la conferințele OSCE din 1999 și
2001. Conform Curții Europene a Drepturilor Omului, regimul separatist se află „cel
puțin sub influența decisivă a Rusiei” și „supraviețuiește grație sprijinului militar,
economic, financiar și politic pe care Rusia i-l furnizează.” [2]

Cuprins

 1Istorie
o 1.1Conflictul cu autoritățile de la Chișinău
 2Politică și economie
 3Drepturile omului
o 3.1Cazul Ilie Ilașcu
o 3.2Cimitirul Românesc
 4Teritorii controlate de Republica Moldova
 5Populație
o 5.1Naștere
o 5.2Compoziția națională
o 5.3Limbi
 6Relații internaționale
o 6.1Statutul juridic internațional
 6.1.1Recunoaștere diplomatică
 6.1.2Organizații internaționale
o 6.2Regimul vamal impus de Ucraina
 7Galerie de imagini
 8Vezi și
 9Referințe
 10Legături externe
o 10.1Situri din Transnistria și pro-Transnistria
o 10.2Grupuri și forumuri de discuții

Teritoriul RMN se poate confunda cu cel al regiunii geografice Transnistria, la care se

adaugă orașul Tighina. De asemenea, câteva localități transnistrene din raionul
Dubăsari se află sub controlul Chișinăului. Capitala republicii autoproclamate
este Tiraspol. Republica Moldovenească Nistreană nu este subiect de drept
internațional, fiind considerată parte componentă a Republicii Moldova.
Numele Transnistria este folosit de multe ori pentru a face referire la Republica
Moldovenească Nistreană. Etnografic și geografic acest lucru nu este corect;
Transnistria, o regiune geografică aflată de jure sub controlul autorităților de la
Chișinău, cuprinde și zone întinse populate majoritar de moldoveni, care nu doresc
separatismul. Principala zonă populată majoritar de moldoveni (Dubăsari-Grigoriopol)
separă zona majoritar rusească de la Tiraspol de zona majoritar ucraineană de la
Rîbnița.[necesită  citare]
Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Transnistriei.

Harta generală

În ultima parte a anilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită
politicii de perestroika inițiată de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la
nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naționalismului exclusivist să
devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități naționale s-au opus
schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada
sovietică de etnicii ruși. Oficializarea limbii majorității [3] și introducerea
obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea
vorbitorilor de alte limbi decât cea română. Problematica limbilor oficiale din Republica
Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost, probabil, intenționat politizată.
Neconcordanța cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria,
regiune în care etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane.
Protestele împotriva guvernului republican erau mai puternice aici. La recensământul
din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9%
bulgari.
La alegerile locale din 1990, separatiștii au câștigat în orașele Tiraspol, Rîbnița și
Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia. În general,
populația rurală, majoritar moldovenească, s-a opus separatismului, dar populația
urbană l-a susținut. Printr-o campanie de intimidare și violențe, separatiștii și-au extins
treptat controlul asupra întregii regiuni.
Pe 2 septembrie 1990 a fost autoproclamată „Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească Transnistreană” (RSSMT), iar la 25 noiembrie 1990, a fost ales prin vot
universal Sovietului Suprem al RSSMT. La 25 august 1991 sovietul suprem al RSSMT
a adoptat declarația de independență a noii republici sub numele de „Republica
Moldovenească Nistreană”. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a
adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și
raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS "să
înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupația ilegală a Republicii
Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc". Drept moment
important pentru consolidarea statalității RMN este considerată ziua de 1
decembrie 1991, când populația Transnistriei și-a ales președintele și s-a pronunțat în
cadrul unui referendum pentru existența statului transnistrean independent în număr de
98% din cei 78% de participanți la referendumul dat, conform datelor oficiale
tiraspolene.[4]
Conflictul cu autoritățile de la Chișinău[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Conflictul din Transnistria.

Statuie a lui Lenin in fața clădirii Guvernului de la Tiraspol

După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele

moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor rebele care
atacaseră posturi de poliție loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului [necesită  citare].
Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul asupra părții majoritare a
zonei disputate.
Autoritățile ruse au contribuit din punct de vedere militar și politic la crearea regimului
separatist din Transnistria. Forțe ale Armatei a 14-a (care aparține Federației Ruse),
staționate în Transnistria, au luptat contra și respectiv de partea forțelor separatiste
transnistrene[necesită  citare]. Armata moldovenească s-a aflat în inferioritate, lucru care a
împiedicat Republica Moldova să recâștige controlul asupra Transnistriei. La 21
iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.
RMN a supraviețuit prin sprijinul militar, economic, financiar și politic acordat de Rusia.
În prezent, în Transnistria se află 500 militari ruși din trupele de menținere a păcii și alți
aproximativ 1500 de militari din fosta armată a 14-a a URSS. [5] Prin Acordul de la
Istanbul din 1999, Moscova se obliga să-și retragă trupele de menținere a păcii din
Transnistria, dar procedura de retragere a fost suspendată până la evacuarea
patrimoniului rusesc din regiune, a cărui pază este asigurată, potrivit ministrului apărării
al Federației Ruse Serghei Ivanov, de cel puțin jumătate din aceste trupe.

Politică și economie[modificare | modificare sursă]

Harta administrativă a Transnistriei

Formal, RMN are un sistem multipartit și un parlament unicameral, denumit Sovietul

Suprem al Transnistriei. Președintele este ales prin vot popular. Ultimele alegeri
parlamentare s-au desfășurat în decembrie 2005; dar OSCE a refuzat să monitorizeze
aceste alegeri, fapt pentru care nu a fost recunoscut pe plan internațional.
Președinte este Igor Smirnov și se află în al patrulea mandat. Fiul său este implicat
alături de doi foști agenți KGB Viktor Gușan și Ilia Kazmalî (implicați în cazul Ilașcu), în
conducerea corporației Sheriff. Corporația Sheriff se ocupă cu petrolul, supermarketuri,
posturi de televiziune, deține un club fotbal, și lista continuă... Numai stadionul Sheriff
este estimat la 200 milioane $[6].
Rubla transnistreană este unitatea monetară a auto-proclamatei Republici
Moldovenești Transnistrene. Ea a fost pusă în circulație în august 1994 odată cu
proclamarea independenței Republicii Transnistrene (nerecunoscută însă de nici un
stat), ca o formă de separare economică de Republica Moldova. Rublele transnistrene
sunt emise de către Banca Republicană Transnistreană, înființată la data de 22
decembrie 1992 prin decret al Consiliului Suprem al "Republicii Moldovenești
Transnistrene". Deoarece Transnistria nu este un stat recunoscut pe plan internațional,
moneda ei nu are un cod ISO 4217.
Produsul intern brut al Transnistriei este 517,5 milioane $ (2005), iar datoria externă de
1.2 miliarde $ (două treimi din aceasta sunt față de Rusia). [7]

Republica Moldovenească Nistreană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigareSari la căutare
Pentru subiectul de jure parte a Republicii Moldova, vedeți Unitățile administrativ-
teritoriale din stânga Nistrului.
Pentru alte sensuri, vedeți Republica Moldovenească și Transnistria (dezambiguizare).
Republica Moldovenească Nistreană
 Република Молдовеняскэ Нистрянэ
Приднестровская Молдавская
Республика
Придністровська Молдавська Республіка

Drapelul Republicii Moldovenești Stema Republicii

Nistrene Moldovenești Nistrene

Deviză: nu are

Imnul național: Slăvită să fii, Transnistrie

Geografie

Suprafață  

 - totală 4.163 km² (locul Locul

xx)

Apă (%) xx%

Vecini Republica Moldova

Ucraina 

Fus orar UTC + 2

Populație

Populație  

 - Recensământ 2004 555,347

Densitate 121,3 loc/km²

 - Estimare 2015 ▼475,665 locuitori

Limbi oficiale rusă, română[17] (cu
alfabet chirilic)
și ucraineană
 Guvernare

Sistem politic prezidențial

Președinte Evgheni Șevciuk

Prim-ministru (președintele
Pavel Prokudin(ru)
„Guvernului”)

Președintele Sovietului
Suprem (președintele Vadim Krasnoselski
„Parlamentului”)

Legislativ Sovietul Suprem al

Republicii Moldovenești
Nistrene 

Capitala Tiraspol

Istorie

Independență declarată 2
septembrie 1990
nerecunoscută

Economie

PIB (PPC) 2013[1]

 - Total $1.052 miliarde[1]

 - Pe cap de locuitor $2.074[1]

PIB (nominal) 2013

 - Total 1.052.200.000 dolari
americani 

Monedă rublă transnistreană

Coduri și identificatori

Prefix telefonic 373 5xx

Domeniu Internet .md (parte din R.

Moldova)

Prezență online

site web oficial

Modifică date / text 

Republica Moldovenească Nistreană (în moldovenească sau română cu alfabet

chirilic Република Молдовеняскэ Нистрянэ, în rusă Приднестровская Молдавская
Республика, în ucraineană Придністровська Молдавська Республіка) este numele
dat de forțele separatiste entității politice autoproclamate din Transnistria. Republica
Moldova a pierdut controlul acestei zone în urma intervenției armatei ruse (armata a 14-
a) în conflictul din Transnistria. Este recunoscută de trei pseudo-state care nu sunt
membre ONU și se află în situații similare cu a Transnistriei: Abhazia, Nagorno-
Karabah și Osetia de Sud.
 În acest moment, armata rusă continuă să staționeze pe teritoriul Moldovei încălcând
angajamentele de retragere totală luate de Rusia la conferințele OSCE din 1999 și
2001. Conform Curții Europene a Drepturilor Omului, regimul separatist se află „cel
puțin sub influența decisivă a Rusiei” și „supraviețuiește grație sprijinului militar,
economic, financiar și politic pe care Rusia i-l furnizează.” [2]

Cuprins

 1Istorie
o 1.1Conflictul cu autoritățile de la Chișinău
 2Politică și economie
 3Drepturile omului
o 3.1Cazul Ilie Ilașcu
o 3.2Cimitirul Românesc
 4Teritorii controlate de Republica Moldova
 5Populație
o 5.1Naștere
o 5.2Compoziția națională
o 5.3Limbi
 6Relații internaționale
o 6.1Statutul juridic internațional
 6.1.1Recunoaștere diplomatică
 6.1.2Organizații internaționale
o 6.2Regimul vamal impus de Ucraina
 7Galerie de imagini
 8Vezi și
 9Referințe
 10Legături externe
o 10.1Situri din Transnistria și pro-Transnistria
o 10.2Grupuri și forumuri de discuții

Teritoriul RMN se poate confunda cu cel al regiunii geografice Transnistria, la care se

adaugă orașul Tighina. De asemenea, câteva localități transnistrene din raionul
Dubăsari se află sub controlul Chișinăului. Capitala republicii autoproclamate
este Tiraspol. Republica Moldovenească Nistreană nu este subiect de drept
internațional, fiind considerată parte componentă a Republicii Moldova.
Numele Transnistria este folosit de multe ori pentru a face referire la Republica
Moldovenească Nistreană. Etnografic și geografic acest lucru nu este corect;
Transnistria, o regiune geografică aflată de jure sub controlul autorităților de la
Chișinău, cuprinde și zone întinse populate majoritar de moldoveni, care nu doresc
separatismul. Principala zonă populată majoritar de moldoveni (Dubăsari-Grigoriopol)
separă zona majoritar rusească de la Tiraspol de zona majoritar ucraineană de la
Rîbnița.[necesită  citare]

Istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria Transnistriei.
Harta generală

În ultima parte a anilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită
politicii de perestroika inițiată de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la
nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naționalismului exclusivist să
devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități naționale s-au opus
schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada
sovietică de etnicii ruși. Oficializarea limbii majorității [3] și introducerea
obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea
vorbitorilor de alte limbi decât cea română. Problematica limbilor oficiale din Republica
Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost, probabil, intenționat politizată.
Neconcordanța cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în Transnistria,
regiune în care etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane.
Protestele împotriva guvernului republican erau mai puternice aici. La recensământul
din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9%
bulgari.
La alegerile locale din 1990, separatiștii au câștigat în orașele Tiraspol, Rîbnița și
Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia. În general,
populația rurală, majoritar moldovenească, s-a opus separatismului, dar populația
urbană l-a susținut. Printr-o campanie de intimidare și violențe, separatiștii și-au extins
treptat controlul asupra întregii regiuni.
Pe 2 septembrie 1990 a fost autoproclamată „Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească Transnistreană” (RSSMT), iar la 25 noiembrie 1990, a fost ales prin vot
universal Sovietului Suprem al RSSMT. La 25 august 1991 sovietul suprem al RSSMT
a adoptat declarația de independență a noii republici sub numele de „Republica
Moldovenească Nistreană”. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a
adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și
raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS "să
înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupația ilegală a Republicii
Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc". Drept moment
important pentru consolidarea statalității RMN este considerată ziua de 1
decembrie 1991, când populația Transnistriei și-a ales președintele și s-a pronunțat în
cadrul unui referendum pentru existența statului transnistrean independent în număr de
98% din cei 78% de participanți la referendumul dat, conform datelor oficiale
tiraspolene.[4]
Conflictul cu autoritățile de la Chișinău[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Conflictul din Transnistria.

Statuie a lui Lenin in fața clădirii Guvernului de la Tiraspol

După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele

moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor rebele care
atacaseră posturi de poliție loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului [necesită  citare].
Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul asupra părții majoritare a
zonei disputate.
Autoritățile ruse au contribuit din punct de vedere militar și politic la crearea regimului
separatist din Transnistria. Forțe ale Armatei a 14-a (care aparține Federației Ruse),
staționate în Transnistria, au luptat contra și respectiv de partea forțelor separatiste
transnistrene[necesită  citare]. Armata moldovenească s-a aflat în inferioritate, lucru care a
împiedicat Republica Moldova să recâștige controlul asupra Transnistriei. La 21
iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.
RMN a supraviețuit prin sprijinul militar, economic, financiar și politic acordat de Rusia.
În prezent, în Transnistria se află 500 militari ruși din trupele de menținere a păcii și alți
aproximativ 1500 de militari din fosta armată a 14-a a URSS. [5] Prin Acordul de la
Istanbul din 1999, Moscova se obliga să-și retragă trupele de menținere a păcii din
Transnistria, dar procedura de retragere a fost suspendată până la evacuarea
patrimoniului rusesc din regiune, a cărui pază este asigurată, potrivit ministrului apărării
al Federației Ruse Serghei Ivanov, de cel puțin jumătate din aceste trupe.

Politică și economie[modificare | modificare sursă]

Harta administrativă a Transnistriei

Formal, RMN are un sistem multipartit și un parlament unicameral, denumit Sovietul

Suprem al Transnistriei. Președintele este ales prin vot popular. Ultimele alegeri
parlamentare s-au desfășurat în decembrie 2005; dar OSCE a refuzat să monitorizeze
aceste alegeri, fapt pentru care nu a fost recunoscut pe plan internațional.
Președinte este Igor Smirnov și se află în al patrulea mandat. Fiul său este implicat
alături de doi foști agenți KGB Viktor Gușan și Ilia Kazmalî (implicați în cazul Ilașcu), în
conducerea corporației Sheriff. Corporația Sheriff se ocupă cu petrolul, supermarketuri,
posturi de televiziune, deține un club fotbal, și lista continuă... Numai stadionul Sheriff
este estimat la 200 milioane $[6].
Rubla transnistreană este unitatea monetară a auto-proclamatei Republici
Moldovenești Transnistrene. Ea a fost pusă în circulație în august 1994 odată cu
proclamarea independenței Republicii Transnistrene (nerecunoscută însă de nici un
stat), ca o formă de separare economică de Republica Moldova. Rublele transnistrene
sunt emise de către Banca Republicană Transnistreană, înființată la data de 22
decembrie 1992 prin decret al Consiliului Suprem al "Republicii Moldovenești
Transnistrene". Deoarece Transnistria nu este un stat recunoscut pe plan internațional,
moneda ei nu are un cod ISO 4217.
Produsul intern brut al Transnistriei este 517,5 milioane $ (2005), iar datoria externă de
1.2 miliarde $ (două treimi din aceasta sunt față de Rusia). [7]