Creangă, veșnic verde…

Vasile Adrian Cosmin

 Ion Creangă este unul dintre cei mai mari
scriitori români.  Recunoscut datorită
măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor
sale, Ion Creangă este considerat a fi unul
dintre clasicii literaturii române mai ales
datorită operei sale autobiografice Amintiri
din copilarie. Acesta s-a nascut la 1 martie
sau 10 iunie 1837 in Humulesti, data nasterii
fiind incerta, si decedat la 31 decembrie
1889 in Iasi.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale
capitale Amintiri din copilarie. Astfel publicul afla ca incepe scoala in 1847 pe
langa biserica din satul sau natal. Acesta este pregatit de dascalul din sat, apoi de
mama lui, aceasta dorind sa urmeze cariera de preot. Dar copilaria lui nu este una
simpla si irelevanta, fiind colorata de cele 4 intamplari specific (scaldatul, furtul de
cirese, calul balan si pupaza din tei).

Copilaria lui nu este caracterizata

doar de aceste intamplari, dar si de
iubirea lui pentru satul sau, pentru
casa sa si pentru familia sa, fiind
legat pe viata de iubirea pentru locul
natal.
S-a despartit cu greu taraneasca, dupa cum marturiseste in Amintiri : “Dragi mi-
erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de copilărie, cu
cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș, iar vara în zile
frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile
umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care
îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereții! Asemenea, dragi mi-erau
șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai
mare însuflețire.”

Amintiri din copilărie  este un roman autobiografic,

romanul formării personalităţii unui tânăr şi un
bildungsroman, care prezintă procesul educaţiei şi al
experienţei dobândite de Nică, Ion Creangă fiind
scriitorul care realizează „primul roman al copilăriei
ţărăneşti” din literatura noastră.

Insa autorul nu este cunoscut doar pentru aceasta opera,

dar si pentru multe altele.

În primul volum postum sunt publicate basmele.

Culese din gura poporului de către un povestitor
care însuși crescuse în mijlocul lumii din sate,
ele au un farmec deosebit, au expresiuni,
construcții și gândiri ciudate care se vor
personifica în Ivan Turbincă. În aceasta din
urmă regăsim tema din Toderică, povestirea
lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu
blagoslovește turbinca lui Ivan ca să intre într-
însa cine o vrea Ivan și fără voia lui să nu poată
ieși.
A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu
dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă și cu subiecte cel mai adesea din istoria
contemporană lui.
În "Cinci pâini" aflăm o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi
numește "ciorogari, porecliți și apărători"; această povestire demonstreză că, pe
lângă umor, Creangă se pricepea si la matematică.
În două povestiri de acest tip aflăm despre o persoană istorică interesantă. Ion
Roată, unul dintre deputații țărani în divanul ad-hoc.
Cea intitulată "Ion Roată și Unirea" este o glumă cu multă finețe satirică la adresa
stratului conducător al țării, care nu voiește a recunoaște drepturile țărănimii.

Pe când se discutau punctele programului

partidului unionist prin toate cercurile
sociale din Moldova, mai mulți boieri,
membri ai partidului, cheamă pe deputații
țărani ca să le explice programa și în special
chestiunea „Unirii”. Toți țăranii păreau
convinși de argumentele boierilor afară de
Moș Ion Roată.

În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră mare ce se afla în
grădină. Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de ceilalți țărani. "Acum ai
înțeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am înțeles așa, că până acum noi
țăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe umere, însă acum
suntem chemați a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre.
Prima parte a operei lui Creangă o formează precum am vazut, mai mult
reproducerea producțiunilor poporane. Ne-am înșela însă dacă l-am socoti ca un
culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a trăit la țară, a supt oarecum
sucul acestei literaturi poporane și apoi a dat drum liber fanteziei sale. De aceea
basmele și poveștile lui, deși înfățișează în mod admirabil spiritul poporului de la
țară, pun însă în evidență însușirile lui literare proprii.
O altă față, mai puțin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveștilor
licențioase: Povestea poveștilor.

Alte comori ale literaturii romane

reprezinta scrisorile autorului pentru marele
poet Mihai Eminescu. Prietenia dintre cei
doi este una dintre cele mai importante din
istoria literaturii române și este ilustrată cu
prisosință de scrisorile dintre cei doi.
”Bădie Mihai,
Ai plecat și mata din Ieși,
lăsând în sufletul meu multă
scârbă și amăreală. Să deie
Dumnezeu să fie mai bine pe
acolo, dar nu cred. Munteanul
e frate cu dracul, dintr-un pol
el face doi; ș-apoi dă, poate
nu-s cu inima curată când
grăiesc de fratele nostru că-i
cu dracul, în loc să fie cu
Dumnezeu.
Dar, iartă și mata, căci o
prietinie care ne-a legat așa de
strâns nu poate să fie ruptă
fără de ciudă din partea
aceluia care rămâne singur.
Această epistolie ți-o scriu în
cerdacul unde de atâtea ori
am stat împreună, unde mata,
uitându-te pe cerul plin cu
minunății, îmi povesteai atâtea
lucruri frumoase… frumoase…
Dar coșcogemite om ca mine,
gândindu-se la acele vremuri,
a început să plângă… Bădie
Mihai, nu pot să uit acele nopți
albe când hoinăream prin Ciric
si Aroneanu, fără pic de
gânduri rele, dar din dragostea
cea mare pentru Ieșul nostru
uitat si părăsit de toți. Și
dimineața când ne întorceam
la cuibar, blagosloviți de
aghiazma cea fără de prihană
si atât iertătoare a Tincăi, care
ne primea cu alai, parcă cine
știe ce nelegiuire am făptuit și
noi. Ți-as scrie mai multișor,
însă a venit Enăchescu si
trebuie să plec cu dânsul la
tipografie.
Cu toată dragostea,
Ionică”
“Bădie Mihai,
Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat
cu totul Ieșul nostru cel
oropsit? O fi musai viață
burlăcească pe acolo, dar nu
se cade să ne uiți prea de tot.
Veronica a fost azi pe la mine
si mi-a spus că și cu dânsa
faci ca și cu mine. De ce? Ce
rău ți-am făcut noi?! De
Crăciun te asteptăm să vii.
Tinca a pregătit de toate si mai
ales „sarmalele“, care ție îți
plăceau foarte mult. Eu am
început, de, ca prostul, să
scriu, dragă Doamne, o
comedie. Când voi isprăvi-o,
nu știu. Atâta știu, că subiectul
e copiat, așa cum prea bine
știi că pot copia, e luat din
viața de măhăla, unde stau de
când am părăsit Humuleștii.
M-am întâlnit cu fratele Conta.
La Ieși ninge frumos de ast-
noapte, încât s-a făcut drum
de sanie. Ciricul e mai frumos
acum. Vino, frate Mihai, vino,
căci fără tine sunt străin.
Te sărut pe frunte,
Ion Creangă”
“Bădie Mihai,

Slavă Domnului c-am primit vești

de la tine! Eu te credeam mort si mă
luam de dor cu amintirile, când erați
în jurul meu, tu, Augură, cel
blestemat, Conta și alții, cari acum
vă fuduliți prin căpitală, alături cu
ciocoii, mânca-i-ar cânii, că sunt fiii
lui Scaraoțchi, și pe voi norocul și
binele. De ce lași pe Veronica să se
zbuciume? Te-am așteptat de
Crăciun să vii, dar… beșteleu,
feșteleu, că nu pot striga văleu, și cuvântul s-a dus, ca fumul în sus, și de venit n-ai
mai venit… Aferim… Dar noi, adică Ienăchescu, Răceanu și alți mușterii pentru
mâncărică și băuturică bună, am tras un bairam de cel turcesc, cu vin grecesc de la
Amira. Apoi ne-am dus cu sania afară din oraș, si acolo pune-te din nou masă! A
doua zi la fel; de-abia a treia zi ne-am zburătăcit, ca vrăbiile, fiecare pe la vatra lui.
Acum stau lângă horn cu pisicele mele si mai pun rânduială în cele însemnări. Tu,
te cerți cu politicienii prin Timpul; ce-ai pățit de te-ai făcut așa războinic?

Sănătate și voie bună,

Ionică ”