Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nord
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Regatul Unit)
Geografie
Suprafață
Vecini Irlanda[8]
Populație
Populație
- Recensământ 20
63.181.775 (locul 22)
11
Densitate 263,1 loc/km²
Limbi scots
regionale/minorit Ulster scots(d)
are galeză
cornică
gaelică scoțiană
irlandeză[a]
Etnonim (masc.) britanic, (fem.) britanică, (pl.) bri
tanici
Guvernare
Sistem politic monarhie constituțională
Regină Elisabeta a II-a
Prim Ministru Boris Johnson
Legislativ Parlamentul Regatului Unit
Capitala Londra
Istorie
Formare
Actele Uniunii 1 mai 1707
Actul Uniunii 1 ianuarie 1801
Tratatul anglo-
12 aprilie 1922
irlandez
Economie
PIB (PPC) 2008
- Total $2 230 miliarde[6]
PIB (nominal) 2008
- Total $2 674 miliarde[6] (locul 6)
- Pe cap de
$43 785[6]
locuitor
Gini 32,8
IDU (2008) ▼ 0,947 (înalt[7]) (locul 21)
Monedă Liră sterlină ( GBP )
Coduri și identificatori
Cod CIO GBR
Cod mobil 234
235
Prefix telefonic 44
ISO 3166-2 GB
Domeniu Internet .uk3
1
Deviza regală în Scoția este Nemo me impune lacessit (în latină:
"Nimeni nu mă rănește fără a scăpa nepedepsit")
2
Alte limbi au statut oficial în anumite părți ale Regatului. Iată numele
oficial al Regatului Unit în fiecare din aceste limbi:
Modifică date / text
1Etimologia și terminologie
2Istoria
o 2.1Înainte de 1707
o 2.2După Legile Uniunii din 1707
o 2.3După 1945
3Geografie
o 3.1Clima
o 3.2Împărțire administrativă
4Teritorii dependente
5Politică
o 5.1Guvernul
o 5.2Administrații autonome
o 5.3Aplicarea legii și dreptul penal
o 5.4Relațiile externe
o 5.5Armata
6Economie
o 6.1Știință și tehnologie
o 6.2Transporturi
o 6.3Energia
o 6.4Rețelele de apă și canalizare
7Demografie
o 7.1Orașe
o 7.2Grupuri etnice
o 7.3Limbile
o 7.4Religie
o 7.5Migrația
o 7.6Educație
o 7.7Sănătatea
8Cultură
o 8.1Literatura
o 8.2Muzica
o 8.3Artele vizuale
o 8.4Cinematografia
o 8.5Bucătăria
o 8.6Mass-media
o 8.7Filosofie
o 8.8Sport
o 8.9Simboluri naționale
9Vezi și
10Note de completare
11Note bibliografice
12Legături externe
Etimologia și terminologie[modificare | modificare sursă]
Prin Legile Uniunii din 1707,(d) s-a declarat că regatele Angliei și Scoției sunt „unite într-
un Regat cu Numele de Marea Britanie”, deși noul stat apărea în aceleași legi și ca
„Regatul Marii Britanii”, „Regatul Unit al Marii Britanii” și „Regatul Unit”. [25][26] Termenul
de „Marea Britanie” a fost folosit însă doar informal în secolul al XVIII-lea și țara a fost
doar uneori menționată ca „Regatul Unit al Marii Britanii”—numele oficial complet, din
1707 la 1800, fiind doar „Marea Britanie”, fără o „formă lungă”. [27][28][29][30][31] Legile Uniunii
din 1800(d) au unit Regatul Marii Britanii cu Regatul Irlandei, din 1801, formând Regatul
Unit al Marii Britanii și Irlandei. În urma divizării Irlandei și independenței Statului Liber
Irlandez în 1922, ceea ce a lăsat Irlanda de Nord ca singura parte a insulei Irlanda
aparținând Regatului Unit, s-a adoptat denumirea de „Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord”[b][32]
Deși Regatul Unit, ca stat suveran, este o țară, Anglia, Scoția, Țara Galilor și, într-o mai
mică măsură, Irlanda de Nord, sunt și ele considerate țări, deși nu sunt state suverane.
[33][34]
Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au guvernare autonomă. [35][36] Site-ul prim-
ministrului britanic a folosit expresia „țări într-o țară” pentru a descrie Marea Britanie.
Unele sumare statistice, cum ar fi cele pentru cele douăsprezece regiuni NUTS 1 din
Regatul Unit(d) denumesc Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord „regiuni”. [37][38] Irlanda de
Nord mai este menționată și ca „provincie”. [39][40] În ceea ce privește Irlanda de Nord,
numele descriptiv folosit „poate fi controversat, opțiunea dezvăluind preferințe politice”.
[41]
Adesea se folosește și termenul de „Marea Britanie” [c] ca sinonim pentru Regatul Unit.
Termenul „Marea Britanie” se referă însă, convențional, la insula Marea Britanie sau,
din punct de vedere politic, la Anglia, Scoția și Țara Galilor împreună. [42][43][44] El este
folosit uneori și ca sinonim pentru Regatul Unit în ansamblul său. [45][46] GB și GBR sunt
codurile standard de țară pentru Regatul Unit (a se vedea ISO 3166-2(d) și ISO 3166-1
alpha-3(d)) și, prin urmare, sunt utilizate de către organizațiile internaționale cu referire la
el. În plus, echipa olimpică a Regatului Unit concurează sub numele de „Marea Britanie”
sau „Echipa GB”.[47][48]
Adjectivul „britanic” este frecvent folosit pentru a se referi la aspecte referitoare la
Regatul Unit. Termenul nu are nicio certă conotație juridică, dar este folosit în drept cu
referire la cetățenia Regatului Unit și la aspecte asociate cu naționalitatea(d).[49] Locuitorii
Regatului Unit folosesc o serie de termeni diferiți pentru a-și descrie identitatea
națională și se pot identifica drept britanici; sau ca englezi, scoțieni, galezi, nord-
irlandezi(d), sau irlandezi;[50] sau ca ambele.[51]
În 2006, s-a introdus un nou design al pașaportului britanic. Prima pagină prezintă
forma lungă a numelui statului în engleză, galeză și gaelică scoțiană.[52] În galeză, forma
lungă a numelui statului este „Teyrnas Unedig Prydain Fawr o Gogledd Iwerddon”,
„Teyrnas Unedig” fiind folosit ca formă scurtă a numelui pe site-urile guvernamentale.
[53]
El este de obicei abreviat „DU” de la forma mutantă „Y Deyrnas Unedig”. În gaelica
scoțiană, forma lungă este „Rìoghachd Aonaichte Bhreatainn is Èireann o Tuath”, iar
forma scurtă este „Rìoghachd Aonaichte”.
Istoria[modificare | modificare sursă]
Înainte de 1707[modificare | modificare sursă]
La mijlocul secolului al XVII-lea, toate cele trei regate au fost implicate într-o serie de
războaie legate între ele(d) (inclusiv Războiul Civil Englez) care a condus la răsturnarea
temporară a monarhiei și la instaurarea de unei vremelnice republici
unitare a Commonwealth-ului Angliei, Scoției și Irlandei.[70][71] În secolele al XVII-lea și al
XVIII-lea, marinari britanici au fost implicați în acte de piraterie (corsărie), atacuri și
furturi împotriva navelor de pe coastele Europei și Caraibelor. [72]
Casa de Stat din St. George's, Bermuda. Înființat în 1612, acesta este cel mai vechi oraș englez permanent
locuit din Lumea Nouă.
De-a lungul secolului al XVIII-lea, Marea Britanie a fost implicată în comerțul atlantic cu
sclavi. Navele britanice de sclavi(d) au transportat aproximativ două milioane de oameni
din Africa în Indiile de Vest, înainte de interzicerea comerțului în 1807, interzicerea
sclaviei din 1833, și asumarea de către conducerea țării a unui rol de lider în mișcarea
pentru abolirea sclaviei în întreaga lume prin presarea altor țări să-și încheie comerțul
de sclavi printr-o serie de tratate, și apoi a format cea mai veche organizație
internațională pentru drepturile omului, Anti-Slavery International(d), cu sediul la Londra,
în anul 1839.[80][81][82] Termenul „Regatul Unit” a devenit oficial în 1801, când
parlamentele Marii Britanii și Irlandei au adoptat fiecare o Lege a Uniunii(d), unind cele
două regate și formând Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei.[83]
Regatul Unit a luptat alături de Franța, Rusia și (după 1917) Statele Unite ale Americii,
împotriva Germaniei și aliaților săi în Primul Război Mondial (1914-1918).[96] Forțele
armate britanice au fost angajate într-o mare parte a Imperiului Britanic și în mai multe
regiuni din Europa, în special pe frontul de vest. Numărul mare de decese al războiului
de tranșee a cauzat pierderea a mai mult de o generație de oameni, cu efecte sociale
de durată asupra țării și cu o mare perturbare în ordinea socială. [necesită citare]
După război, Regatul Unit a primit de la Liga Națiunilor mandatul pentru o serie de foste
colonii germane și teritorii otomane. Imperiul Britanic a ajuns la cea mai mare întindere,
acoperind o cincime din suprafața Pământului și un sfert din populația sa. [97] Cu toate
acestea, Regatul Unit pierduse 2,5 milioane de oameni și a terminat războiul cu o mare
datorie națională.[98]
Ascensiunea naționalismului irlandez(d), împreună cu conflictele din sânul Irlandei pe
tema autonomiei Irlandei(d), a condus în cele din urmă la divizarea insulei în 1921.
[99]
Statul Liber Irlandez a devenit independent cu statut de dominion în 1922. Irlanda de
Nord a rămas parte a Regatului Unit. [100] Un val de greve la mijlocul anilor 1920 au
culminat cu Greva Generală din 1926(d). Regatul Unit încă se mai refăcea după efectele
războiului, când a izbucnit Marea Criză Economică (1929-1932). Aceasta a condus la
un șomaj considerabil și la mari dificultăți în zonele industriale vechi, precum și la
tulburările politice și sociale din anii 1930, la creșterea apartenenței la partidele
comuniste și socialiste. Un guvern de coaliție a fost format în anul 1931. [101]
Regatul Unit a intrat în al Doilea Război Mondial, declarând război Germaniei Naziste în
1939, după ce aceasta din urmă a invadat Polonia. Winston Churchill a devenit prim-
ministru și șef al unui guvern de coaliție în 1940. În ciuda înfrângerii aliaților săi
europeni în primul an de război, Regatul Unit cu Imperiul său a continuat lupta de unul
singur împotriva Germaniei. În 1940, RAF a învins Luftwaffe german într-o luptă pentru
controlul cerului în bătălia Angliei. Zonele urbane au suferit de pe urma
bombardamentelor din timpul războiului. Au fost și victoriile greu obținute în bătălia
Atlanticului, și în campaniile din Africa de Nord și Birmania(d). Forțele britanice au jucat
un rol important în debarcarea din Normandia din 1944, realizată împreună cu aliatul
american.
După 1945[modificare | modificare sursă]
Teritoriile care au fost parte a Imperiului Britanic, numele actualelor Teritorii Britanice de peste Mări fiind
subliniate cu roșu
După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, Regatul Unit a fost una dintre
cele Patru Mari puteri (Uniunea Sovietică, Regatul Unit, SUA și China) care s-au întâlnit
pentru a pune ordine în lumea postbelică; [102][103] a fost unul dintre semnatarii fondatori
ai Declarației Națiunilor Unite(d). Regatul Unit a devenit unul dintre cei cinci membri
permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. Cu toate acestea, războiul a lăsat țara
grav slăbită și dependentă financiar de Planul Marshall.[104] În anii imediat de după
război, guvernul laburist(d) a inițiat un program radical de reforme, care a avut un efect
semnificativ asupra societății britanice din următoarele decenii. [105] Industrii majore și
utilități publice au fost naționalizate, s-a format un sistem economic de stat asistențial, și
s-a organizat un sistem sanitar cuprinzător finanțat din fonduri publice, National Health
Service.[106] creșterea naționalismului în colonii a coincis cu diminuarea puternică a
poziției economice a Regatului Unit, astfel că politica de decolonizare(d) a devenit
inevitabilă. S-a acordat independență Indiei și Pakistanului în 1947.[107] În următoarele
trei decenii, cele mai multe colonii ale Imperiului Britanic au primit independența. Multe
au devenit membre ale Commonwealth-ului Națiunilor.[108]
Deși Regatul Unit a fost cea de-a treia țară care și-a dezvoltat un arsenal de arme
nucleare(d) (prima bombă atomică testată(d) în 1952), noile limitări postbelice ale rolului
internațional al Regatului Unit au fost ilustrate de Criza Suezului din 1956. Răspândirea
internațională a limbii engleză a asigurat continuarea influenței internaționale
a literaturii(d) și culturii sale. Ca urmare a unui deficit de muncitori în 1950, guvernul a
încurajat imigrația din țările Commonwealth-ului. În următoarele decenii, Regatul Unit a
devenit o societate mai multietnică decât era înainte. [109] În ciuda creșterii nivelului de
trai la sfârșitul anilor 1950 și 1960, Regatul Unit a întârziat să se refacă corespunzător
după război, și nu a existat un „miracol economic” ca în economiile de piață de pe
continentul european. Astfel, performanța economică nu a fost la fel de bună ca a
multora dintre celelalte țări, cum ar fi Germania de Vest și Japonia. [necesită citare]
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene în 2007. Regatul Unit a intrat în Comunitatea Economică
Europeană, în 1973. Într-un referendum ținut în 1975(d), 67% dintre alegători au votat să rămână în CEE,[110] ,
dar 52% au votat să părăsească UE în 2016.[111]
Geografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Geografia Regatului Unit.
Harta fizică a Regatului Unit
Scoția(d) reprezintă ceva mai puțin de o treime din aria totală a Regatului Unit, cu
78.772 km²[130] și include aproape opt sute de insule(d),[131] predominant la vest și nord de
insula Marea Britanie; cele mai importante sunt Hebridele(d), Insulele
Orkney și Shetland. Scoția este cea mai muntoasă țară a Regatului Unit și topografia
este despărțită de Highland Boundary Fault(d)—o falie geologică—ce traversează Scoția
de la Arran la vest până la Stonehaven(d) la est.[132] Falia separă două regiuni diferite; și
anume Highlandul(d) de la nord și vest și Lowlandul(d) de la sud și est. Highlandul cu relief
mai accidentat conține majoritatea munților din Scoția, inclusiv Ben Nevis, care, cu
1.343 m este cel mai înalt punct al Arhipelagului Britanic. [133] Lowlandul—mai ales fâșia
îngustă dintre Firth of Clyde(d) și Firth of Forth, denumită Centura Centrală(d)—este mai
șes și cuprinde mare parte din populație, inclusiv orașele Glasgow, cel mai mare din
Scoția, și Edinburgh, capitala și centrul politic; și în această parte însă există unele zone
înalte și muntoase, în Dealurile de Sud(d).
Țara Galilor(d) reprezintă mai puțin de o zecime din aria totală a Regatului Unit,
acoperind 20.779 km².[134] Țara Galilor este predominant muntoasă, deși partea
sudică este mai puțin muntoasă ca nordul și centrul(d). Principalele zone populate și
industrializate sunt în sud, cuprinzând orașele litorale Cardiff, Swansea și Newport,
și Văile de Sud ale Țării Galilor(d) către nord. Cele mai înalte puncte din Țara Galilor se
află în Snowdonia(d) și cuprind Snowdon(d) (în galeză Yr Wyddfa) care, la 1.085 m, este
cel mai înalt din Țara Galilor.[125] Cei 14 sau 15, munți galezi de peste 3.000 picioare
(910 m) sunt denumiți împreună The Welsh 3000s(d). Țara Galilor are și ea peste
2.704 km de coastă.[127] Mai multe insule se găsesc în largul coastelor galeze, cea mai
mare fiind Anglesey (Ynys Môn) la nord-vest.
Anglia
Scoția
Țara Galilor
Irlanda
de Nord
Cele patru țări ale Regatului Unit
Localizarea teritoriilor dependente de Regatul Unit (dependențele Coroanei cu litere; teritoriile de peste mări cu
numere):A Insula Man; B Guernsey; C Jersey; 1 Regatul Unit; 2 Gibraltar; 3 Akrotiri și
Dhekelia; 4 Bermuda; 5 Insulele Turks și Caicos; 6 Insulele Virgine Britanice; 7 Anguilla; 8 Insulele
Cayman; 9 Montserrat; 10 Insulele Pitcairn; 11 Sfânta Elena, Ascension și Tristan da Cunha; 12 Teritoriul
Britanic din Oceanul Indian; 13 Insulele Falkland; 14 Georgia de Sud și Insulele Sandwich de
Sud; (15) Teritoriul Britanic Antarctic
Politică[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Politica Regatului Unit.
Regatul Unit este un stat unitar guvernat ca monarhie constituțională. Regina Elisabeta
a II-a este monarh(d) și șef de stat al Regatului Unit, dar și regină a cincisprezece
alte țări independente ale Commonwealth-ului. Monarhul are „dreptul de a fi consultat,
dreptul de a încuraja, și dreptul de a avertiza”. [160] Constituția Regatului
Unit este necodificată(d) și constă mai ales dintr-o colecție de izvoare de drept scrise
disparate, între care legile, jurisprudență juridică(d) și tratate internaționale, împreună
cu convenții constituționale.[161] Neexistând nicio diferență tehnică între statutele
ordinare și „dreptul constituțional”, Parlamentul Regatului Unit poate efectua „reforme
constituționale” doar adoptând legi (acte ale Parlamentului(d)), și are astfel puterea
politică de a schimba sau aboli aproape orice element scris sau nescris din constituție.
Niciun Parlament nu poate însă adopta legi pe care alte Parlamente viitoare să nu le
poată modifica.[162]
Guvernul[modificare | modificare sursă]
Regatul Unit are un guvern parlamentar bazat pe sistemul Westminster care a fost
emulat prin toată lumea: o moștenire a Imperiului Britanic. Parlamentul Regatului Unit
se întrunește în Palatul Westminster și are două camere: Camera Comunelor, aleasă
prin vot popular, și Camera Lorzilor, care sunt numiți în funcție. Pentru a deveni lege, un
act adoptat de Parlament are nevoie de consimțământ regal(d).
Postul de prim-ministru,[d] șeful guvernului britanic,[163] este atribuit persoanei care are
cele mai mari șanse să obțină încrederea(d) Camerei Comunelor; această persoană este
de regulă liderul partidului sau coaliției cu cel mai mare număr de locuri în Cameră.
Prim-ministrul alege un cabinet și membrii săi sunt oficial numiți de monarh pentru a
forma Guvernul Majestății Sale(d). Prin convenție, monarhul respectă hotărârile prim-
ministrului privind numirile.[164]
Prim-ministrul britanic Theresa May se întâlnește cu prim-ministrul Scoției(d) Nicola Sturgeon în fața clădirii 10
Downing Street, reședința oficială a prim-minisrtului Regatului Unit
Regatul Unit nu are un sistem legal unitar, întrucât articolul 19 al Tratatului de Uniune
din 1706(d) prevedea continuarea sistemului legal separat al Scoției. [182] Astăzi, Regatul
Unit are trei sisteme de legi(d) distincte: dreptul englez(d), dreptul nord-irlandez(d) și dreptul
scoțian(d). O nouă Curte Supremă a Regatului Unit a fost înființată în octombrie 2009 în
locul Comisiei de Apel a Camerei Lorzilor(d).[183][184] Comisia Juridică a Consiliului de
Coroană(d), formată din aceiași membri ca și Curtea Supremă, este cea mai înaltă
instanță de apel pentru mai multe țări independente ale Commonwealth-ului, Teritoriile
Britanice de peste Mări și Dependențele Coroanei.[185]
Atât dreptul englez, care are aplicabilitate în Anglia și Țara Galilor(d), cât și dreptul nord-
irlandez(d) se bazează pe principiile dreptului jurisprudențial.[186] Esența dreptului
jurisprudențial este acela că legea este dezvoltată de judecători în instanțele lor, prin
aplicarea statuturilor, precedentelor(d) și bunului simț asupra faptelor prezentate, pentru
a emite judecăți care explică principiile legale relevante, care sunt consemnate și devin
obligatorii pentru cazuri similare (Regulă de precedență(d)).[187] Tribunalele din Anglia și
Țara Galilor(d) sunt conduse de Curțile Superioare ale Angliei și Țării Galilor (d), ansamblu
format din Curtea de Apel(d), the Înalta Curte de Justiție(d) (pentru cazuri civile) și Curtea
Coroanei(d) (pentru cazuri penale). Curtea Supremă este cea mai înaltă instanță a țării,
pentru apelurile atât civile cât și penale în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord, și
orice decizie luată de ea este considerată obligatorie pentru orice instanță din acea
jurisdicție, adesea cu efect persuasiv în alte jurisdicții. [188]
Legea scoțiană este un sistem hibrid, bazat atât pe principii din dreptul jurisprudențial,
cât și din dreptul civil. Instanțele superioare sunt Curtea de Sesiuni(d), pentru cazurile
civile,[189] și Înalta Curte Judiciară(d), pentru cazurile penale.[190] Curtea Supremă a
Regatului Unit servește drept instanță de apel supremă pentru cazurile civile supuse
dreptului scoțian.[191] Un Sheriff court(d) se ocupă de majoritatea cazurilor civile și penale,
inclusiv organizarea proceselor penale fie cu jurați, denumite sheriff solemn court, fie cu
judecător și fără jurați, denumite sheriff summary Court.[192] Sistemul legal scoțian este
unic prin aceea că are trei verdict(d)e posibile în procesele penale: „vinovat(d)”,
„nevinovat(d)” și „nedemonstrat(d)”. Cele două din urmă au ambele ca rezultat achitarea.
[193]
Economie[modificare | modificare sursă]
Banca Angliei—banca centrală a Regatului Unit și modelul după care sunt organizate majoritatea băncilor
centrale din lume
BAE Systems joacă un rol critic în unele din cele mai mari proiecte de apărare
aerospațială din lume. În Regatul Unit, compania produce mari secțiuni din Eurofighter
Typhoon și asamblează avioanele Forței Aeriene Regale. Este și principal
subcontractor al Joint Strike Fighterului F35—cel mai mare proiect unic de apărare din
lume—pentru care proiectează și produce o serie de componente. Tot ea se produce
și Hawk(d), cel mai reușit avion de antrenament cu reacție din lume. [229] Airbus
UK produce și aripile pentru avionul militar de transport A400 m. Rolls-Royce este al
doilea producător din lume de motoare de avioane. Motoarele sale alimentează peste
30 de tipuri de avioane comerciale și are peste 30.000 de motoare în operare în
sectoarele civil și de apărare.
Industria spațială britanică valora 9,1 miliarde de lire în 2011 și avea 29.000 de angajați.
Este într-o creștere de 7,5% anual, conform organizației care o coordonează, UK Space
Agency(d). În 2013, Guvernul Britanic a investit 60 de milioane de lire în
proiectul Skylon(d), care urmează să susțină o „etapă crucială” pentru un prototip
complet al motorului SABRE(d).
Industria farmaceutică(d) joacă un rol important în economia britanică, țara aflându-se pe
locul al treilea în lume ca cheltuieli cu cercetarea farmaceutică. [230][231]
Agricultura este intensivă, puternic mecanizată și foarte eficientă după standarde
europene, producând circa 60% din necesarul de alimente cu mai puțin de 1,6% din
forța de muncă (535.000 de persoane).[232] Circa două treimi din producție este dedicată
animalelor, și o treime culturii plantelor. Fermierii sunt subvenționați prin Politica
Agricolă Comună(d) a UE. Regatul Unit păstrează o industrie a pescuitului importantă,
dar mult redusă. Este bogată și în mai multe resurse naturale, inclusiv cărbune, petrol,
gaze naturale, staniu, calcar, minereu de fier, sare, argilă, cretă, gips, plumb, siliciu și
mult teren arabil.[233]
În ultimul trimestru din 2008, economia Regatului Unit a intrat oficial în recesiune pentru
prima oară după 1991.[234] Ca și economiile americană, franceză, și alte mari economii
ale lumii, în 2013, Regatul Unit și-a pierdut ratingul de creditare AAA pentru prima oară
din 1978, așa cum au hotărât agențiile Moodys(d) și Fitch, dar, spre deosebire de alte
mari economii, și-a păstrat acest rating din partea lui Standard & Poor's.[235][236] Până la
sfârșitul lui 2014, Regatul Unit creștea economic cel mai rapid din G7 și din Europa, [237]
[238]
și în septembrie 2015, rata șomajului scăzuse la minimul pe șapte ani, de 5,3%. [239]
Din anii 1980, inegalitatea economică(d) din Regatul Unit, ca și cea din Canada, Australia
și Statele Unite, a crescut mai repede decât în alte țări dezvoltate. [240][241] Limita sărăciei
în Regatul Unit(d) este definită ca fiind 60% din venitul gospodăresc median. [f] Biroul
Național de Statistică a estimat că în 2011, 14 milioane de persoane erau expuse
riscului de sărăcie sau excluziune socială, și că o persoană din 20 (5,1%) suferă de
„depresiune materială severă”,[242] în creștere de la 3 milioane de persoane în 1977. [243]
[244]
Regatul Unit are o datorie externă(d) de 9,6 bilioane(d) de dolari, a doua cea mai mare din
lume după SUA. Ca procentaj din PIB, datoria externă reprezintă 408%, a treia din lume
după Luxemburg și Islanda.[245][246][247][248][249]
Combinația între regimul de reglementare relativ lax al Regatului Unit și faptul că
instituțiile financiare prezente în Londra furnizează metode sofisticate pentru spălarea
banilor proveniți din activități infracționale organizate din toată lumea, inclusiv trafic de
droguri, face ca City of London să fie un hub global de finanțe ilicite, iar Regatul Unit să
fie un adăpost pentru marii optimizatorii fiscali ai lumii, după cum arată documentele de
cercetare și rapoartele publicate pe la jumătatea deceniului anilor 2010. [250][251][252][253][254]
[255]
Rapoartele Panama Papers publicate în aprilie 2016 arătau cu degetul spre Regatul
Unit ca „inima rețelei de optimizare fiscală a super-bogaților”. [256]
Știință și tehnologie[modificare | modificare sursă]
Charles Darwin (1809–1882), a cărui teorie a evoluției prin selecție naturală este fundamentul științelor
biologice moderne
Clădirea terminalului Heathrow 5(d). Aeroportul Heathrow din Londra este unul dintre cele mai tranzitate
aeroporturi pentru traficul de pasageri(d) din lume[273][274]
London St Pancras International(d) este a 13-a cea mai circulată gară terminală din Regatul Unit. Ea este una
din principalele noduri de transport intern și internațional al Londrei, aici venind atât trenuri regionale, cât și
trenuri de mare viteză din tot Regatul Unit, precum și cele care fac legături cu Parisul, Lille și Bruxelles.
Regatul Unit are o rețea feroviară de 16.116 km în Marea Britanie(d) și 302 km în Irlanda
de Nord. Căile ferate din Irlanda de Nord sunt operate de NIR, o subsidiară a companiei
de stat Translink(d). În Marea Britanie, rețeaua British Rail(d) a fost privatizată(d) între 1994
și 1997, după care a crescut rapid numărul de pasageri, după ani de scădere,
deși factorii care au cauzat aceasta sunt încă subiect de discuții (d). Network Rail(d) deține
și gestionează majoritatea mijloacelor fixe (linii, semnale etc.). Circa 20 de companii
feroviare(d) private operează trenuri de călători, transportând 1,68 de miliarde de călători
în 2015.[277][278] Există și circa 1000 de trenuri de marfă care circulă zilnic. [7] Guvernul
britanic intenționează să investească 30 de miliarde de lire pentru o nouă linie de mare
viteză, High Speed 2(d), care să fie terminată până în 2026.[279] Crossrail(d), aflată în
construcție în Londra, este cel mai mare proiect de construcții din Europa, cu un cost
estimat la 15 miliarde de lire.[280][281]
În 2017, aeroporturile Regatului Unit au deservit un total de 287,5 milioane de pasageri.
[282]
În acel an, cele mai mari trei aeroporturi au fost London Heathrow (78 milioane de
pasageri), Gatwick (45,5 milioane de pasageri) și London Stansted(d) (25,9 milioane de
pasageri.[283] London Heathrow, aflat la 24 km vest de capitală, are cel mai mare trafic
internațional din toate aeroporturile din lume [273][274] și este nodul principal al companiei
naționale britanice British Airways, precum și al companiei Virgin Atlantic.[284]
Energia[modificare | modificare sursă]
Demografie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Demografia Regatului Unit.
# Oraș (Regiune) Populație
1 Londra (Londra Mare) 8 174 100
2 Birmingham (West Midlands) 1 073 000
3 Leeds (West Yorkshire) 751 500
4 Glasgow (Scoția) 598 830
Londra
5 Sheffield (South Yorkshire) 552 700
6 Manchester (North West England) 503 000
7 Edinburgh (Scoția) 495 360
8 Liverpool (North West England) 445 200
9 Bristol (South West England) 428 200
10 Cardiff (Țara Galilor) 346 100
Birmingham
11 Coventry (West Midlands) 315 700
12 Leicester (East Midlands) 305 700
13 Nottingham (East Midlands) 305 700
14 Bradford (West Yorkshire) 293 717
15 Belfast (Irlanda de Nord) 267 500
Leeds
16 Plymouth (South West England) 258 700
17 Kingston upon Hull (Yorkshire and the Humber) 256 400
18 Derby (South East England) 246 900
19 Stoke-on-Trent (West Midlands) 240 100
20 Wolverhampton (West Midlands) 239 400
Glasgow
Hartă a procentajului din populație care nu este albă, la recensământul din 2011.
Grup etnic
albi: nomazi /
— 63.193 0.1 %
nomazi irlandezi[h]
Limbile[modificare | modificare sursă]
Lumea anglofonă(d). Statele și teritoriile cu albastru închis au majorități de vorbitori nativi, iar cele în care
engleza este oficială, dar nu majoritară sunt afișate cu albastru deschis. Engleza este și una din limbile oficiale
ale Uniunii Europene[343] și ale Națiunilor Unite(d).[344]
Limba oficială de facto a Regatului Unit este engleza.[345][346] Se estimează că 95% din
populația Regatului Unit este formată din vorbitori monolingvi(d) de engleză.[347] 5,5% din
populație vorbește limbi aduse în Regatul Unit ca urmare a imigrației de dată relativ
recentă.[347] Limbile sud-asiatice, între care punjaba, hindi, bengaleza și gujarati, sunt
cele mai mari grupuri, fiind vorbite de 2,7% din populația Regatului Unit. [347] Conform
recensământului din 2011, poloneza a devenit a doua limbă vorbită în Anglia, cu
546.000 de vorbitori.[348]
În Regatul Unit se mai vorbesc și patru limbi celtice: galeza, irlandeza, gaelica
scoțiană și cornica. Toate sunt recunoscute ca limbi regionale sau minoritare, supuse
unor măsuri specifice de protecție și promovare conform Cartei Europene pentru Limbi
Regionale sau Minoritare[1][349] și conform Convenției Cadru pentru Protecția Minorităților
Naționale(d).[350] La recensământul din 2001, peste o cincime (21%) din populația Țării
Galilor declara că vorbește galeza,[351] în creștere față de recensământul din 1991
(18%).[352] Mai mult, se estimează că circa 200.000 de vorbitori de galeză trăiesc în
Anglia.[353] La același recensământ, în Irlanda de Nord 167.487 de persoane (10,4%) au
declarat că au „oarecari cunoștințe de irlandeză”, aproape exclusiv locuitori din
populația naționalistă(d) (în principal catolică). Peste 92.000 de oameni din Scoția (ceva
mai puțin de 2% din populație) au abilități de vorbire în gaelică, între aceștia
numărându-se 72% din cei ce trăiesc în Hebridele Exterioare.[354] Numărul de școlari
care învață galeza, gaelica scoțiană și irlandeza este în creștere. [355] Printre populația de
emigranți și descendenți ai acestora, se vorbește încă gaelică scoțiană în Canada(d) (în
principal în Nova Scotia și Insula Cape Breton),[356] și galeză în Patagonia, Argentina.[357]
Scots, o limbă derivată din engleza mijlocie timpurie din nord, are recunoaștere
limitată alături de varianta sa regională, Ulster Scots(d) din Irlanda de Nord, fără a exista
angajamente specifice pentru protejarea și promovarea ei. [1][358]
În Anglia, elevii școlilor studiază în mod obligatoriu o a doua limbă până la vârsta de 14
ani.[359] Franceza și germana sunt cele mai frecvent predate limbi străine în Anglia și
Scoția. Toți elevii din Țara Galilor învață galeza ca a doua limbă până la 16 ani, sau
învață în limba galeză.[360]
Religie[modificare | modificare sursă]
Viața religioasă a actualului Regat Unit este dominată de diverse forme de creștinism
de peste 1400 de ani.[361] Deși majoritatea cetățenilor încă se mai identifică în multe
sondaje cu creștinismul, rata de participare la slujbele religioase a scăzut dramatic
începând cu jumătatea secolului al XX-lea, [362] în timp ce imigrația și schimbările
demografice au contribuit la creșterea altor credințe, mai cu seamă a islamului.
[363]
Aceasta i-a determinat pe unii comentatori să descrie Regatul Unit ca o societate
multiconfesională,[364] secularizată,[365] sau postcreștină(d).[366]
La recensământul din 2001, 71,6% din repondenți au indicat că sunt creștini,
următoarea religie fiind islamul (2,8%), urmat
de hinduism (1%), sikhism (0,6%), iudaism (0,5%), budism (0,3%) și alte religii (în total,
0,3%).[367] 15% din repondenți au declarat că nu au religie, alți 7% nedeclarând o
preferință religioasă.[368] Un sondaj Tearfund(d) din 2007 a arătat că doar unul din zece
britanici merge săptămânal la biserică.[369] De la recensământul din 2001 la cel din 2011
s-a observat o scădere a numărului celor care se identificau drept creștini cu 12%,
concomitent cu dublarea celor care se declarau fără religie. Aceasta contrastează cu
creșterea celorlalte grupări religioase, numărul de musulmani crescând cel mai
substanțial, până la circa 5%.[370] Populația musulmană(d) a crescut de la 1,6 milioane în
2001 la 2,7 milioane în 2011,[371] consolidându-și statutul de al doilea grup religios din
Regatul Unit.[372]
La un sondaj efectuat în 2016 de BSA (British Social Attitudes)(d) pe tema afilierii
religioase, 53% din repondenți au declarat că nu au religie, în timp ce 41% s-au declarat
creștini, urmați de 6% care s-au declarat de alte religii (islam, hinduism, iudaism etc.).
[373]
Dintre creștini, adepții Bisericii Angliei constituiau 15%, cei ai Bisericii Romano-
Catolice – 9%, alți creștini (inclusiv presbiterieni, metodiști, alți protestanți, precum
și ortodocși) – 17%.[373] 71% dintre tinerii între 18–24 de ani s-au declarat fără religie. [373]
Biserica Angliei este biserica oficială în Anglia.[374] Ea păstrează reprezentare(d) ca
instituție în Parlamentul britanic, iar monarhul britanic(d) este guvernatorul ei suprem(d).
[375]
În Scoția, Biserica Scoției(d) este recunoscută ca biserică națională(d). Nu este supusă
controlului statului, iar monarhul britanic este un membru obișnuit al ei, obligat să
depună jurământ la accederea pe tron că va „păstra și conserva religia
protestantă și guvernarea bisericească presbiteriană(d)”.[376][377] Biserica Țării Galilor a fost
desființată în 1920 și, cum Biserica Irlandei(d) a fost desființată în 1870 înaintea divizării
Irlandei, nu există biserică oficială nici în Irlanda de Nord. [378] Deși nu există date pan-
britanice la recensământul din 2001 pentru a măsura apartenența la cultele creștine
individuale, s-a estimat că 62% din creștini sunt anglicani, 13,5% catolici,
6% presbiterieni, 3,4% metodiști cu numere mici la alte culte protestante, cum ar fi frații
de Plymouth, și bisericile ortodoxe.[379]
Migrația[modificare | modificare sursă]
Estimări ale populației născute în străinătate, după țara de origine, între aprilie 2007 și martie 2008
Cetățenii Uniunii Europene, inclusiv cei britanici, au dreptul de a locui și munci în orice
stat membru al UE.[407] Regatul Unit a cerut o restricție temporară a accesului cetățenilor
români și bulgari, ale căror țări au adera la UE în ianuarie 2007. [408] Cercetările efectuate
de Migration Policy Institute(d) pentru Comisia pentru Egalitate și Drepturile
Omului(d) arată că, între mai 2004 și septembrie 2009, 1,5 milioane de persoane active
au imigrat din noile state membre ale UE în Regatul Unit, două treimi din aceștia fiind
polonezi, dar și că mulți dintre ei s-au întors ulterior acasă, rezultând o creștere netă a
cetățenilor altor state membre prezenți în Regatul Unit cu circa 700.000 în total în acea
perioadă.[409][410] Recesiunea de la sfârșitul anilor 2000 a redus imboldul economic pentru
polonezi de a emigra în Regatul Unit, [411] migrația devenind temporară și circulară.[412] În
2009, pentru prima oară după lărgirea UE, mai mulți locuitori ale celor 8 state central- și
est-europene care au aderat la UE în 2004 au plecat din Regatul Unit decât au sosit.
[413]
În 2011, cetățenii noilor state membre ale UE alcătuiau 13% din imigranții care
intrau în țară.[414]
Numărul estimat al cetățenilor britanici ce trăiau peste hotare în 2006 pe țări
Christ Church(d) face parte din Universitatea Oxford, care își revendică o istorie ce începe pe la 1096
King's College (dreapta)(d) și Clare College (stânga)(d), ambele parte din Universitatea Cambridge, fondată la
1209
Scoția
Educația în Scoția este responsibilitatea secretarului de cabinet pentru educație și
învățare pe tot parcursul vieții(d), administrarea și finanțarea școlilor de stat fiind în
sarcina autorităților locale. Două organe publice nedepartamentale(d) joacă roluri-cheie
în educația din Scoția. Scottish Qualifications Authority(d) este responsabilă cu
dezvoltarea, acreditarea, evaluarea și certificarea calificărilor, altele decât gradele, care
sunt furnizate la nivel de școli secundare, colegii post-secundare(d) de educație
continuată(d) și alte centre.[438] Learning and Teaching Scotland(d) furnizează consultanță,
resurse și dezvoltarea angajaților în domeniul educației. [439] Scoția a legiferat prima
educația obligatorie în 1496.[440] Proporția de copii scoțieni ce învață în școli private era
de puțin peste 4% în 2016, dar a scăzut în anii recenți. [441] Studenții scoțieni care
studiază la universitățile din Scoția(d) nu plătesc nici taxe de educație(d) și nici taxe de
absolvire, toate acestea fiind abolite în 2001, respectiv 2008. [442]
Țara Galilor
Guvernul galez este responsabil de educație în Țara Galilor. Un număr important de
studenți galezi învață integral sau predominant în limba galeză; lecțiile de galeză sunt
obligatorii pentru toți elevii până la vârsta de 16 ani. [443] Sunt planuri de creștere a
numărului de școli medii cu predare în galeză în contextul politicii de creare a unei Țări
a Galilor complet bilingve.
Irlanda de Nord
Educația în Irlanda de Nord este responsabilitatea ministrului educației, iar la nivel local
educația este administrată de Education Authority(d), entitate subdivizată mai departe în
cinci arii geografice. Consiliul pentru Curriculum, Examinare și Evaluare (d) (CCEA) este
organismul responsabil cu consilierea guvernului(d) pe marginea a ce trebuie să se
predea în școlile Irlandei de Nord, a standardelor de monitorizare și a acordării de
calificative.[444]
Sănătatea[modificare | modificare sursă]
Sistemul sanitar din Regatul Unit este o chestiune administrată autonom de fiecare țară,
acestea având fiecare sistemul său sanitar public și privat(d), împreună cu
tratamente alternative, holistice și complementare. Toți rezidenții permanenți ai
Regatului Unit(d) beneficiază de îngrijire medicală, predominant gratuită acolo unde este
necesară, fiind finanțată din impozitele generale. Organizația Mondială a Sănătății a
clasat sistemul sanitar din Regatul Unit în 2000 pe locul al cincisprezecelea în Europa și
al optsprezecelea în lume.[445][446] Din 1979, cheltuielile cu sistemul sanitar au fost
crescute semnificativ pentru a-l apropia de media Uniunii Europene. [447] Regatul Unit
cheltuiește circa 8,4% din produsul intern brut pe sănătate, cu 0,5 procente sub
media OCDE și cu aproximativ un punct procentual sub media Uniunii Europene. [448]
Există organisme de reglementare la nivelul întregului Regat, cum ar fi Consiliul Medical
General(d), Consiliul Asistentelor și Moașelor(d), precum și unele neguvernamentale, cum
ar fi Colegiile Regale(d). Responsabilitatea politică și operațională pentru sistemul sanitar
rămâne însă în sarcina celor patru executive naționale; în Anglia, este responsabilitatea
Guvernului Regatului Unit; în Irlanda de Nord a Executivului Irlandei de Nord(d); în Scoția
a Guvernului Scoțian(d); și în Țara Galilor a Guvernului Galez. Fiecare Sistem Sanitar
Național are politici și priorități diferite, ceea ce are ca rezultat diferențe și la nivelul
îngrijirii sanitare de care beneficiază pacienții. [449][450]
Cultură[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Cultura Regatului Unit.
Cultura Regatului Unit a fost influențată de mulți factori, dintre care: așezarea țării pe un
grup de insule; istoria sa ca democrație liberală occidentală și ca mare putere; precum
și faptul că este o uniune politică(d) a patru țări, fiecare păstrând elemente ale unor
tradiții, obiceiuri și simboluri distinctive. Ca urmare a Imperiului Britanic, influența
britanică se poate observa în limba, cultura și sistemele de drept din multe din fostele
sale colonii, inclusiv Australia, Canada, Africa de Sud, India, Irlanda, Noua Zeelandă,
Pakistan, și Statele Unite. Substanțiala influență culturală a Regatului Unit a făcut să fie
descris ca o „superputere culturală”.[451][452] Un sondaj de opinie global efectuat pentru
BBC în 2013 și 2014 plasa Regatul Unit pe locul al treilea între cele mai bine văzute
state ale lumii (după Germania și Canada). [453][454]
Literatura[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Literatură engleză.
The Beatles sunt cea mai de succes formație, atât comercial cât și la critică, din muzică, vânzând peste un
miliard de discuri[468][469][470]
În Regatul Unit sunt populare mai multe stiluri de muzică, de la muzica folk autohtonă
din Anglia(d), Țara Galilor(d), Scoția(d) și Irlanda de Nord(d) până la heavy metal.
Compozitori notabili de muzică clasică din Regatul Unit și din statele care l-au precedat
au fost William Byrd, Henry Purcell, Sir Edward Elgar, Gustav Holst(d), Sir Arthur
Sullivan (celebru pentru colaborarea cu libretistul Sir W. S. Gilbert), Ralph Vaughan
Williams și Benjamin Britten, pionier al operei moderne britanice. Sir Harrison
Birtwistle(d) este unul dintre cei mai de seamă compozitori contemporani. În Regatul Unit
își au sediul și unele orchestre și coruri de renume mondial, cum ar fi Orchestra
Simfonică a BBC(d) și London Symphony Chorus(d). Dirijori notabili sunt Sir Simon
Rattle(d), Sir John Barbirolli(d) și Sir Malcolm Sargent(d). Dintre compozitorii de coloane
sonore de film s-au remarcat John Barry, Clint Mansell(d), Mike Oldfield, John
Powell, Craig Armstrong(d), David Arnold(d), John Murphy(d), Monty Norman(d) și Harry
Gregson-Williams. George Frideric Handel a devenit cetățean britanic(d) naturalizat(d) și a
scris imnul de încoronare britanic, unele din cele mai bune lucrări ale sale, cum ar
fi Messiah(d), fiind scrise în engleză.[471][472] Andrew Lloyd Webber este un prolific
compozitor de teatru muzical. Piesele sale au dominat West End din Londra de la
sfârșitul secolului al XX-lea încoace și au avut succes de casă în toată lumea. [473]
The Beatles au vânzări internaționale de peste un miliard de unități și sunt cea mai bine
vândută(d) și mai influentă formație din istoria muzicii de masă. [468][469][470][474] Alte contribuții
britanice majore în muzica ultimilor 50 de ani au adus The Rolling Stones, Pink
Floyd, Queen, Led Zeppelin, Bee Gees și Elton John, toți având vânzări-record la nivel
mondial de peste 200 de milioane de exemplare.[475][476][477][478][479][480] Brit Awards sunt
premiile muzicale anuale ale BPI(d), și printre laureații britanici pentru Contribuție
Remarcabilă adusă Muzicii se numără: The Who, David Bowie, Eric Clapton, Rod
Stewart și The Police.[481] Artiști muzicali britanici actuali de succes internațional
sunt Coldplay, Radiohead, Oasis, Arctic Monkeys, Spice Girls, Robbie Williams, Amy
Winehouse și Adele.[482]
Mai multe orașe britanice sunt cunoscute pentru muzica lor. Grupurile din Liverpool au
54 de discuri single pe locul întâi în clasamentele britanice, mai multe pe cap de locuitor
decât orice alt oraș din lume.[483] Contribuția muzicală a orașului Glasgow a fost
recunoscută în 2008 când a fost declarat de UNESCO Oraș al Muzicii, unul din doar trei
orașe din lume cu această onoare.[484]
În 2016, pop rămâne cel mai popular gen de muzică din Regatul Unit, cu 33,4% din
vânzări, urmat de hip-hop și R&B la 24,5% din unități.[485] Rockul nu este departe în
urmă, cu 22,6% din unități.[485] Regatul Unit modern produce, împreună cu Statele Unite,
unii din cei mai cunoscuți rapperi din lume, între care Tinie
Tempah, Stormzy(d), Kano(d), Yxng Bane(d), Ramz(d) și Skepta(d).[486] Creșterea abruptă a
ascultătorilor de hip-hop și R&B din Regatul Unit spre sfârșitul deceniului al doilea al
secolului al XXI-lea este adesea explicată prin facilitarea accesului la acest gen prin
intermediul platformelor de streaming cum ar fi Spotify și SoundCloud unde hip-hop și
R&B este genul cel mai popular,[487][488] dar și prin creșterea unor noi subgenuri de hip-
hop și R&B populare în rândul milenialilor și al generației Z (post-milenială), dezvoltate
mai ales în SUA cu artiști populari și în Regatul Unit, cum ar fi phonk rap [489][490] și R&B-
ul alternativ(d).[491][492]
Artele vizuale[modificare | modificare sursă]
Istoria formelor de artă vizuale britanice face parte din istoria artei occidentale. Printre
marii artiști britanici se numără: romanticii William Blake, John Constable, Samuel
Palmer(d) și Joseph Mallord William Turner; portretiștii Sir Joshua Reynolds și Lucian
Freud; peisagiștii Thomas Gainsborough și L. S. Lowry(d); pionierul mișcării Arts and
Crafts William Morris; pictorul figurativist Francis Bacon; artiștii pop Peter
Blake(d), Richard Hamilton(d) și David Hockney; duoul colaborativ Gilbert și George(d);
artistul abstract Howard Hodgkin(d); și sculptorii Antony Gormley(d), Anish
Kapoor și Henry Moore. În perioada deceniilor anilor 1980 și 1990, Saatchi Gallery(d) din
Londra a adus în atenția publicului un grup de artiști multi-gen care aveau să fie
denumiți „Tinerii Artiști Britanici(d)”: Damien Hirst(d), Chris Ofili(d), Rachel
Whiteread(d), Tracey Emin(d), Mark Wallinger(d), Steve McQueen, Sam Taylor-
Johnson(d) și frații Chapman(d) sunt printre cei mai cunoscuți membri ai acestei mișcări.
Academia Regală(d) din Londra este o organizație esențială pentru promovarea artelor
vizuale în Regatul Unit. Printre marile școli de artă din UK se numără: Universitatea de
Arte din Londra(d) cu șase școli subordonate, între care Central Saint
Martins(d) și Chelsea College of Art and Design(d); Universitatea Goldsmiths(d); Școala de
Arte Frumoase Slade(d) (parte din University College London); Școala de Arte din
Glasgow(d); Colegiul Regal de Arte(d); și Școala de Desen și Arte Frumoase
Ruskin(d) (parte a Universității Oxford). Institutul de Arte Courtauld(d) este un centru de
frunte în predarea istoriei artelor. Galerii importante de arte din Regatul Unit
sunt National Gallery, Londra, National Portrait Gallery, Tate Britain(d) și Tate
Modern (cea mai vizitată galerie de artă modernă din lume, cu circa 4,7 milioane de
vizitatori în fiecare an).[493]
Cinematografia[modificare | modificare sursă]
Alfred Hitchcock, unul dintre cei mai mari și mai influenți cineaști britanici din toate timpurile [494]
Stadionul Wembley din Londra, unde joacă echipa națională de fotbal a Angliei, este unul dintre cele mai
costisitoare stadioane construite vreodată.[545]
Tenisul modern își are originea la Birmingham, Anglia, în anii 1860, de unde s-a
răspândit în toată lumea.[562] Cel mai vechi turneu de tenis din lume, turneul de la
Wimbledon, a avut prima ediție în 1877, și astăzi are loc timp de două săptămâni la
sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie.[563]
Cursele de cai pursânge(d), apărute sub Carol al II-lea al Angliei ca „sport al regilor”, sunt
populare în tot Regatul Unit, curse celebre fiind Grand National(d), Epsom Derby(d), Ascot
Racecourse(d) și Cheltenham Festival(d) (inclusiv Cheltenham Gold Cup(d)). Regatul Unit a
avut succes pe arena internațională și la canotaj.
Regatul Unit este asociat îndeaproape sporturilor cu motor. Multe echipe și mulți piloți
de Formula 1 (F1) sunt din Regatul Unit, țară care a câștigat mai multe titluri, atât
la piloți cât și la constructori decât orice altă țară. Regatul Unit a găzduit primiul Grand
Prix de F1 în 1950 la Silverstone, locația actuală a Marelui Premiu al Marii Britanii car
are loc anual în iulie.[564] Regatul Unit găzduiește și etape de Grand Prix de
motociclism(d), Campionat de Raliuri și FIA World Endurance Championship(d). Principala
cursă națională este British Touring Car Championship(d). Cursele de motociclete pe
șosea au și ele o lungă tradiție, de exemplu cu Isle of Man TT(d) și North West 200(d).
St Andrews(d), Scoția, casa golfului. Terenul standard de golf cu 18 găuri a fost creat la St Andrews în 1764. [565]
3. ^ /ˈbrɪtən/
i
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de
Nord
[arată]
v • d • m
← * Regatul Unit --- Britanici --- Limbile
[arată]
v • d • m
Grupul celor Șapte (G7)
[arată]
v • d • m
Țări independente sau recunoscute parțial și regiun
X4575384
11872746v (data)
A00516998
022153-2
3356
n79023147
ainz: 8a754a16-0027-3a29-b6d7-2b40ea0481ed
0871900
134525
5142153
0108702
: 026488515
27756949
at Identities (via VIAF): 127756949
Categorii:
Țări din Europa
Țări și teritorii de limbă engleză
Națiunile G20
State insulare
Țările NATO
Regatul Unit
State membre ale Organizației Națiunilor Unite
Meniu de navigare
Nu sunteți autentificat
Discuții
Contribuții
Creare cont
Autentificare
Articol
Discuție
Lectură
Modificare
Modificare sursă
Istoric
Căutare
Cautare Salt
Pagina principală
Schimbări recente
Cafenea
Articol aleatoriu
Facebook
Participare
Cum încep pe Wikipedia
Ajutor
Portaluri tematice
Articole cerute
Donații
Trusa de unelte
Ce trimite aici
Modificări corelate
Trimite fișier
Pagini speciale
Navigare în istoric
Informații despre pagină
Citează acest articol
Element Wikidata
Tipărire/exportare
Creare carte
Descarcă PDF
Versiune de tipărit
În alte proiecte
Wikimedia Commons
Wikiștiri
Wikivoyage
În alte limbi
Български
Deutsch
Ελληνικά
English
Español
Français
Magyar
Српски / srpski
Türkçe
Încă 265
Modifică legăturile
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 3 martie 2021, ora 09:58.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
Politica de confidențialitate
Despre Wikipedia
Termeni
Versiune mobilă
Dezvoltatori
Statistici
Declarație cookie