Mars Reconnaissance Orbiter

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Mars Reconnaissance Orbiter

Tipul misiunii Orbitor Marte

Operator NASA / JPL

COSPAR ID 2005-029A

Nr. SATCAT 28788

Website marsprogram.jpl.nasa.gov/mro/
nasa.gov/mission pages/MRO/main/index.html

Durata misiunii Misiune principală: 2 ani

Au trecut: 15 ani, 6 luni și 26 zile de la lansare
15 ani (5332 soli) pe Marte

Proprietățile navei spațiale

Producător Lockheed Martin / University of Arizona / APL /

ASI / Malin Space Science Systems

Masă de lansare 2.180 kg

Masă uscată 1.031 kg

Masă utilă 139 kg

Putere 2.000 wați

Începutul misiunii

Dată lansare 12 august 2005, 11:43:00 UTC

Lansator Atlas V 401

Loc lansare Cape Canaveral SLC-41

Contractor ILS
 Parametri orbitali

Sistem de Areocentrică
referință

Regim Orbită heliosincronă[1]

Înclinație 93 grade[1]

Orbitator Marte

Intrare orbită 10 martie 2006, 21:24:00 UTC

Însemne oficiale ale misiunii Mars Reconnaissance Orbiter  

Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) este o navă spațială a NASA proiectată pentru

a efectua explorarea planetei Marte de pe orbită.
Când MRO a intrat pe orbită, Marte era orbitată sau explorată de alte cinci sonde și
sateliți: Mars Global Surveyor, Mars Express, Mars Odyssey, și două rovere; pe atunci
un record al numărului de sonde aflate în apropierea lui Marte. Nava a costat 720 de
milioane de dolari și a fost construită de Lockheed Martin sub supravegherea Jet
Propulsion Laboratory. Ea a fost lansată la 12 august 2005 și a atins orbita marțiană la
10 martie 2006. În noiembrie 2006, la cinci luni după intrarea în atmosferă, a intrat în
orbita sa finală și a și-a început activitatea științifică.
MRO conține o serie de instrumente științifice cum ar fi camere foto, spectrometre și un
aparat radar, utilizate pentru a analiza formele de
relief, stratigrafia, mineralele și gheața de pe Marte. Ea deschide drumul altor nave
spațiale și monitorizării condițiilor meteorologice și de suprafață, studiind locurile
posibile de amartizare și susținând un nou sistem de telecomunicații. Sistemul de
comunicații MRO transmite mai multe date spre Pământ decât toate celelalte misiuni
interplanetare la un loc și urmează să servească drept satelit de transmisie pentru
viitoarele misiuni.[2]

Cuprins
  1Înainte de lansare
 2Obiectivele misiunii
 3Lansarea și intrarea în orbită
 4Eveimente și descoperiri
 5Instrumente
o 5.1Camera HiRISE
o 5.2Camera CTX
o 5.3Camera MARCI
o 5.4Spectrometrul CRISM
o 5.5Spectrometrul MCS
o 5.6Radarul SHARAD
o 5.7Instrumente inginerești
 6Date inginerești
o 6.1Structura
o 6.2Sistemele de alimentare cu energie
o 6.3Sistemele electronice
o 6.4Determinarea altitudinii
o 6.5Sistemele de telecomunicații
o 6.6Propulsia și controlul altitudinii
 7Descoperiri și fotografii
o 7.1Relief inversat
o 7.2Depuneri de cloruri
o 7.3Straturi
 8Note
 9Lectură suplimentară
 10Legături externe

Înainte de lansare[modificare | modificare sursă]

A fost una dintre cele două misiuni luate în calcul pentru fereastra de lansare marțiană
din 2003; în timpul procesului de propunere, însă, orbiterul a pierdut împotriva a ceea
ce avea să fie cunoscut sub numele de Mars Exploration Rovers. Misiunea orbiterului a
fost reprogramată pentru lansare în 2005,[3] iar NASA a anunțat numele său final, Mars
Reconnaissance Orbiter, la 26 octombrie 2000.[4]
MRO este modelat după Mars Global Surveyor, sonda realizată de NASA pentru a
efectua supravegherea planetei Marte de pe orbită. Primele specificații includeau o
cameră mare pentru fotografii de înaltă rezoluție ale planetei. În acest sens, Jim Garvin,
omul de știință ales de NASA pentru programul explorării planetei Marte, a declarat
că MRO avea să fie un „microscop pe orbită”. [5] Satelitul avea să includă și un
spectrograf pentru lumină vizibilă apropiată de infraroșu.
La 3 octombrie 2001, NASA a ales compania Lockheed Martin ca principal contractant
al fabricației navei spațiale.[6] Până la finalul lui 2001, toate instrumentele misiunii
fuseseră alese. Nu au fost probleme majore pe parcursul construcției MRO, și nava a
fost mutată la John F. Kennedy Space Center în ziua de 1 mai 2005 pentru a fi pregătită
de lansare.[7]
Obiectivele misiunii[modificare | modificare sursă]

Diagramă a instrumentaţiei de la bordul MRO

Operațiunile științifice ale MRO aveau să dureze doi ani pământeni, între noiembrie

2006 și noiembrie 2008. Unul dintre principalele scopuri ale misiunii a fost cel de a
cartografia suprafața marțiană cu camerele sale de înaltă rezoluție pentru a alege
locurile de amartizare ale viitoarelor misiuni de suprafață. MRO a jucat un rol important
în alegerea locului de amartizare al misiunii Phoenix Mars Lander, care a explorat
zonele arctice marțiene din Green Valley.[8] Locul ales inițial a fost fotografiat cu camera
HiRISE și s-a descoperit că este bolovănos. După analiza cu HiRISE și cu THEMIS al
sondei Mars Odyssey s-a ales un nou loc. Locul amartizării Mars Science Laboratory,
un rover foarte manevrabil, va fi și el analizat. MRO furnizează și date critice de
navigație în timpul amartizărilor și funcționează ca releu de telecomunicații.
MRO utilizează echipamentul științific de la bord pentru studierea climei, vremii și
atmosferei de pe Marte și caută semne de apă în calotele polare și în
subsol. MRO caută, de asemenea, resturile navelor spațiale pierdute Mars Polar
Lander și Beagle 2,[9] După terminarea misiunii științifice, sonda și-a continuat
activitatea de sistem de navigație și de comunicații pentru sondele de tip rover și lander.
[10]

Lansarea și intrarea în orbită[modificare | modificare sursă]

Lansarea rachetei Atlas V purtând Mars Reconnaissance Orbiter, 12 august 2005 11:43:00 UTC

La 12 august 2005, MRO a fost lansat pe o rachetă Atlas V-401[11] de la Complexul de

Lansări Spațiale 41 de la Baza Aeriană de la Cape Canaveral. Treapta superioară a
rachetei și-a încheiat arderea într-o perioadă de cincizeci și șase de minute și a
pus MRO pe orbită de transfer interplanetar către Marte.[12]
MRO a călătorit prin spațiul interplanetar timp de șapte luni și jumătate înainte de a
ajunge pe Marte. Pe drum, au fost testate și calibrate majoritatea experimentelor și
instrumentelor științifice. Pentru a asigura o intrare pe orbită corectă, au fost planificate
patru manevre de corectarea traiectoriei și s-a discutat o a cincea manevră pentru
situații de urgență.[13] Au fost necesare, însă, doar trei manevre de corectarea
traiectoriei, combustibilul economisit fiind util pentru prelungirea misiunii MRO.[14]
MRO și-a început intrarea în orbită apropiindu-se de Marte la 10 martie 2006, trecând
peste emisfera de sud a planetei la o altitudine de 370–400 km. Toate cele șase
motoare principale ale MRO au funcționat timp de 27 de minute pentru a încetini sinda
de la ~2.900 m/s la ~1.900 m/s. Vaporul cu heliu sub presiune a fost mai rece decât se
aștepta, ceea ce a redus presiunea din rezervorul de combustibil cu aproximativ
21 kPa. Reducerea de presiune a cauzat scăderea cu 2% a puterii motorului,
dar MRO a compensat automat extinzând timpul de ardere cu 33 de secunde. [15]
Desen artistic cu MRO frânând

În final, sonda a intrat pe o orbită polară foarte eliptică cu o perioadă de aproximativ

35,5 ore.[16] La scurt timp după intrare, periapsa – punctul de pe orbită cel mai aproape
de Marte – a fost de 3.806 km de centrul planetei (426 km de suprafață). Apoapsa –
punctul de pe orbită cel mai îndepărtat de Marte – a fost la 47.972 km de centrul
planetei (44.500 km de la suprafață).
La 30 martie 2006, MRO a început procesul de frânare, o procedură în trei pași care
reduce la jumătate combustibilul necesar pentru a atinge o orbită mai joasă, circulară și
cu o perioadă mai scurtă. Mai întâi, pe parcursul primelor cinci ocoluri ale planetei (care
au durat o săptămână pe Pământ), MRO și-a folosit motoarele pentru a coborî periapsa
orbitei la o altitudine mai joasă. Această altitudine depinde de densitatea atmosferei
deoarece densitatea atmosferei marțiene se modifică sezonier. În al doilea pas, în timp
ce efectua corecții minore ale altitudinii periapsei cu ajutorul motoarelor, MRO a a
menținut altitudinea de frânare timp de 445 de orbite planetare (aproximativ 5
săptămâni de pe Pământ) pentru a reduce apoapsa orbitei la 450 km. Aceasta s-a
efectuat în așa fel încât să nu se încălzească nava spațială prea mult, dar să și intre în
atmosferă suficient pentru a încetini. După terminarea acestui proces, MRO și-a folosit
motoarele pentru a-și mișca periapsa în afara atmosferei marțiene, la 30 august 2006. [17]
[18]

La Wikiștiri găsiți reportaje referitoare la intrarea pe orbită a lui Mars Reconnaissance Orbiter

În septembrie 2006, MRO și-a mai pornit motoarele de două ori pentru a face un acord
fin al orbitei sale finale, aproape circulare, aflate la o altitudine de 250–316 km deasupra
suprafeței marțiene.[19] Antenele dipolare SHARAD au fost desfăcute la 16 septembrie.
Toate instrumentele științifice au fost testate și majoritatea erau oprite înainte de
conjuncția solară ce a avut loc între 7 octombrie și 6 noiembrie 2006. După sfârșitul
conjuncției, a început „prima fază științifică”.
La 17 noiembrie 2006, NASA a anunțat reușita testului MRO ca releu orbital de
comunicații. Utilizând roverul NASA „Spirit” ca punct de origine al transmisiei, MRO a
acționat ca releu de transmisie a datelor către Pământ.

Eveimente și descoperiri[modificare | modificare sursă]

Fracturile tectonice în Valles Marineris, Marte, păstrează forme de creastă pe măsură ce albiile din jur se
erodează. Aceasta e o dovadă a fostelor episoade de alternație fluidă de-a lungul fracturilor și indicii ale
curgerii lichidelor în trecut și a condițiilor geochimice din subsol.

La 29 septembrie 2006, MRO a realizat prima imagine de înaltă rezoluție de pe orbita

sa științifică. Această imagine are o rezoluție suficientă pentru a separa puncte de
90 cm în diametru.
La 6 octombrie 2006, NASA a publicat fotografii detaliate ale craterului
Victoria împreună cu roverul Opportunity aflat pe marginea acestuia.[20]
În noiembrie 2006, au început să apară probleme de funcționare la două dintre
instrumentele MRO. În interiorul Mars Climate Sounder (MCS), un mecanism de tact a
funcționat greșit de mai multe ori, cauzând deplasarea câmpului vizual. Până în
decembrie, s-au suspendat operațiunile normale ale acestui instrument, deși o strategie
de rezervă permite acestuia să efectueze majoritatea observațiilor pentru care a fost
construit.[21] O creștere a zgomotului și a numărului de pixeli eronați a fost observată la
câțiva senzori CCD ai camerei High Resolution Imaging Science Experiment (HiRISE).
Operarea acestei camere cu un timp de încălzire mai mare a ameliorat această
problemă.[22]
HiRISE a continuat să transmită imagini ce au permis descoperiri legate de geologia
marțiană. Cea mai de seamă dintre acestea este anunțul observării unor caracteristici
ale terenului care indică prezența și acțiunea dioxidului de carbon lichid sau a apei la
suprafață planetei Marte în trecutul geologic recent. HiRISE a reușit să fotografieze
landerul Phoenix în timpul coborîrii parașutate spre Vastitas Borealis la 25 mai 2008.

Instrumente[modificare | modificare sursă]
Pe orbiter sunt incluse trei camere, două spectrometre și un radar împreună cu două
„instrumente științifice”, care utilizează date de la alte subsisteme pentru culegerea de
date științifice. Trei experimente tehnologice au testat echipamente pentru misiunile
viitoare.[23] It is expected MRO will obtain about 5,000 images a year.[24]
Camera HiRISE[modificare | modificare sursă]

Structura camerei HiRISE

Articol principal: HiRISE.
Camera High Resolution Imaging Science Experiment este un telescop cu reflexie de
0,5 m reflecting telescope, cel mai mare purtat într-o misiune în spațiul îndepărtat, și are
o rezoluție unghiulară de 1 microradian (μrad), sau 0,3 m de la o altitudine de 300 km.
Prin comparație, imaginile din satelit ale Pământului sunt în general disponibile la o
rezoluție de 0,5 m, iar imaginile din satelit de la Google Maps sunt disponibile la 1 m.
[25]
 HiRISE realizează imagini în trei benzi de culoare, 400–600 nm (albastru-verde sau
B-G), 550–850 nm (roșu) și 800–1.000 nm (infraroșul apropiat sau NIR).[26]

Imagine a HiRISE cu „chipul de pe Marte” de la Cydonia Mesa

Imaginile în culoare roșie au 20.264 pixeli lățime (6 km), iar cele B-G și NIR sunt de
4.048 pixeli (1,2 km). Dimensiunea fișierelor imagine este limitată doar de capacitatea
de memorie a calculatorului, de 28 gigabiți, și dimensiunea nominală maximă este de
20.000 × 40.000 de pixeli (800 megapixeli) pentru roșu și 4.000 × 40.000 pixels (160
megapixeli) pentru B-G și NIR. Fiecare imagine de 16,4 Gb este comprimată la 5 Gb
înainte de transmisie și de publicarea pe site-ul web HiRISE în format JPEG 2000.[27]
[28]
 Pentru a facilitata cartografierea punctelor de amartizare potențiale, HiRISE poate
produce perechi stereoscopice de imagini din care se pot extrage informații despre
topografia locurilor cu o precizie de 0,25 m.[29] HiRISE a fost construit de Ball Aerospace
& Technologies Corp.
Camera CTX[modificare | modificare sursă]
Camera Context (CTX) furnizează imagini în tente de gri (alb-negru, 500–800 nm) cu o
rezoluție de 1 pixel la 6 m. CTX este proiectat pentru a oferi hărți contextuale ale
observațiilor mai detaliate efectuated de HiRISE și CRISM. Optica CTX constă dintr-un
telescop Maksutov Cassegrain cu distanță focală de 350 mm și un senzor CCD cu o
lățime de 5.064 pixeli similar cu cel al instrumentului HiRISE. Instrumentul face fotografii
de 30 km lățime și are memorie internă suficientă pentru a stoca o imagine cu o lungime
de 160 km înainte de a o transfera în calculatorul principal.[30]
Camera MARCI[modificare | modificare sursă]

Mars Color Imager

Mars Color Imager (MARCI) este o cameră cu unghi larg și rezoluție joasă care vede
suprafața planetei Marte în cinci benzi visibile și două ultraviolete. în fiecare zi, MARCI
face aproximativ 84 de fotografii și produce o hartă globală cu o rezoluție de 1–10 km
pe pixel. Această hartă este folosită pentru a calcula rapoarte meteorologice zilnice de
pe Marte, pentru a caracteriza variațiile anuale și sezoniere ale vremii, și cartografiază
prezența vaporilor de apă și a ozonului în atmosferă. [31]
Spectrometrul CRISM[modificare | modificare sursă]

Instrumentul CRISM

Instrumentul „Compact Reconnaissance Imaging Spectrometer for Mars” (CRISM) este

un spectrometru pentru lumină vizibilă și în infraroșul apropiat (VNIR) utilizat pentru a
produce hărți mineralogice detaliate ale suprafeței marțiene. El funcționează de la 370
la 3920 nm, măsoară spectrul în 544 canale (fiecare cu o lățime de bandă de 6.55 nm),
și are o rezoluție de 18 m la o altitudine de 300 km. CRISM este utilizat pentru a
identifica mineralele și substanțele chimice ce pot oferi indicii despre existența în
prezent sau în trecut a apei la suprafața planetei. Printre aceste materiale se
numără fierul, oxizii, filosilicatele și carburile, care au șabloane caracteristice ale
spectrului.[32]
Spectrometrul MCS[modificare | modificare sursă]
„Mars Climate Sounder” (MCS) este un spectrometru cu un canal vizibil/infraroșul
apropiat (0,3–3,0 μm) și opt canale în infraroșul îndepărtat (12–50 μm). Aceste canale
au fost alese pentru a măsura temperatura, presiunea, vaporii de apă și cantitatea de
praf. MCS observă atmosfera de la orizontul planetei Marte (așa cum este el văzut din
punctul de vedere al MRO) descompunându-l în felii verticale și efectuând măsurători
pe fiecare felie în incremente de 5 km. Aceste măsurători sunt apoi asamblate în hărți
meteorologice zilnice globale pentru a arăta variabilele principale ale vremii marțiene:
temperatura, presiunea, umiditatea și densitatea prafului. [33]
Radarul SHARAD[modificare | modificare sursă]

Desen artistic al lui MRO utilizând SHARAD pentru a „privi” sub suprafaţa marţiană

Experimentul Shallow Subsurface Radar (SHARAD) este proiectat pentru a extrage

date din structura internă a calotelor polare marțiene. El adună și informații globale cu
privire la straturile de gheață, piatră și posibil apă lichidă de sub suprafață și care ar
putea accesibile. SHARAD utilizează unde radio de înaltă frecvență, între 15 și 25 MHz,
gamă ce îi permite să observe straturi cu o grosime de cel puțin 7 m până la o
adâncime maximă de 1 km. Rezoluția orizontală este de 0,3–3 km.[34] SHARAD este
proiectat pentru a opera în conjuncție cu Mars Express's MARSIS, care are rezoluție
mai joasă, dar pătrunde mult mai adânc. Atât SHARAD cât și MARSIS au fost construite
de Agenția Spațială Italiană.[35]
Instrumente inginerești[modificare | modificare sursă]
Pe lângă echipamentul de realizare a imaginilor, MRO poartă mai multe instrumente
inginerești. Pachetul pentru Investigarea Câmpului Gravitațional măsoară variații ale
câmpului gravitațional marțian prin variațiile de viteză ale navei. Modificările vitezei sunt
detectate prin măsurarea deplasării Doppler a semnalelor radio recepționate de pe
Pământ. Pachetul include și accelerometre sensibile utilizate pentru a deduce in
situ densitatea atmosferei de pe Marte în timpul frânării. [36]
Electra este un radio UHF definit prin software și utilizat pentru a comunica cu alte nave
care se apropie, amartizează, sau operează pe Marte. Pe lângă legăturile de date
controlate de protocoale între nave de la 1 kbit/s până la 2 Mbit/s, Electra furnizează
strângere de date Doppler, înregistrare în buclă deschisă și un serviciu de oră foarte
precis bazat pe un oscilator ultrastabil 5e-13. Informațiile Doppler pentru vehiculele care
se apropie pot fi utilizate pentru țintirea coborârii finale sau pentru recrearea traiectoriei
de coborâre și amartizare. Informațiile Doppler despre vehiculele amartizate vor permite
oamenilor de știință să determine cu exactitate poziția landerelor și roverelor pe
suprafața marțiană. Cele două nave MER aflate acum pe Marte utilizează un releu radio
UHF de generație anterioară, care furnizează funcționalități similare prin orbiterul Mars
Odyssey. Radioul Electra a utilizat nava MER pentru a-și demonstra funcționalitatea,
dar nu a furnizat servicii de retransmisie decât după sosirea în 2008 a lui landerului
Phoenix. Întrucât radioul Electra este definit prin software până la nivel de modem, se
pot adăuga noi funcții de modulare, codificare și protocol în timp ce nava MRO se află
pe orbita marțiană.[37]
Optical Navigation Camera fotografiază sateliții planetei Marte, Phobos și Deimos, pe
fundalul cerului înstelat pentru a determina orbita MRO. Deși fotografiile sateliților nu
reprezintă o componentă critică a misiunii, ele au fost incluse ca test tehnologic pentru
viitoarele misiuni orbitale sau cu amartizare.[38] Optical Navigation Camera a fost testată
cu succes în lunile februarie și martie 2006.[39]

Date inginerești[modificare | modificare sursă]

Comparaţie a dimensiunilor MRO cu dimensiunile predecesorilor lor

Structura[modificare | modificare sursă]
Lucrătorii de la Lockheed Martin Space Systems din Denver au asamblat structura
navei și au atașat instrumentele. Instrumentele au fost construite la Jet Propulsion
Laboratory, Laboratorul Lunar și Planetar al Universității Arizona din Tucson,
Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins din Laurel,
Maryland, Agenția Spațială Italiană de la Roma și Malin Space Science
Systems din San Diego, California.[40] Costul total al navei a fost de 720 de milioane de
dolari americani.[41]
Structura este realizată în mare parte din compuși carbonici și cu structură de faguri
din aluminiu. Rezervorul de combustibil din titan ocupă mare parte din volumul și masa
navei și furnizează mare parte din integritatea sa structurală. Masa totală a navei este
de mai puțin de 2.180 kg iar masa fără combustibil este mai mică de 1.031 kg.[42]
Sistemele de alimentare cu energie[modificare | modificare sursă]
Panoul solar al lui Mars Reconnaissance Orbiter

MRO extrage toată energia electrică din două panouri solare, fiecare capabil de a se

mișca independent pe două axe (sus-jos și stânga-dreapta). Fiecare panou solar
măsoară 5,35 × 2,53 m și are o suprafață de 9,5 m2 acoperită cu 3744 de celule
fotovoltaice. Celulele solare de mare eficiență cu triplă joncțiune pot converti peste 26%
din energia solară direct în energie electrică și sunt legate împreună pentru a menține o
tensiune electromotoare de 32 volți. Pe Marte, cele două panouri solare produc energie
cu o putere de 1.000 wați; în contrast, aceste panouri ar produce 3000 wați pe o orbită
comparabilă în jurul Pământului, întrucât acesta este mai aproape de Soare. [43]
MRO are două baterii reîncărcabile cu hidrură de nichel utilizată pentru alimentarea
navei atunci când nu este cu fața la soare. Fiecare baterie are o capacitate de stocare
de 50 amperi-oră (180 kC). Nu se pot folosi toată capacitatea de stocare a bateriilor din
cauza constrângerilor de tensiune, dar ele permit extinderea vieții bateriei—capabilitate
valoroasă, dat fiind că pierderea în timp a capacității bateriilor este una dintre cele mai
comune cauze ale defectării sateliților. S-a anticipat ca doar 40% din capabilitățile
bateriilor să fie necesare pe durata de viață a navei. [43]
Sistemele electronice[modificare | modificare sursă]
Calculatorul principal al MRO este un procesor RAD750 pe 32 de biți, cu o frecvență de
133 MHz, 10,4 milioane de tranzistoare. Acest procesor este o versiune rezistentă la
radiații a unor procesoare PowerPC 750 sau G3 cu o placă de bază special construită.
RAD750 este un succesor al lui RAD6000. Acest procesor poate părea de mică putere
prin comparație cu un procesor modern de PC, dar este extrem de rezistent și poate
funcționa în spațiul extraterestru, afectat de explozii solare.[44] Sistemul de operare ce
rulează pe acest calculator este VxWorks și are protocoale avansate de tratare a
defecțiunilor și de monitorizare.[45]
Datele se stochează pe un modul de memorie de 160 Gb (20 GB) constând din 700 de
cipuri de memorie, fiecare cu o capacitate de 256 Mbit. Această capacitate a memoriei
nu este foarte mare, dat fiind volumul de date achiziționat; de exemplu, o singură
imagine a camerei HiRISE poate ocupa până la 28 Gb.[45]
Determinarea altitudinii[modificare | modificare sursă]
Pentru a determina orbita navei și a facilita manevrele, sunt plasați șaisprezece senzori
solari – opt principali și opt de rezervă – în jurul navei pentru a calibra direcția solară
relativ la sistemul de referință al orbiterului. Două detectoare de stele, camere
digitale utilizate pentru a cartografia poziția unor stele cunoscute, oferă NASA informații
complete despre orientarea navei pe trei axe și altitudinea acesteia. O unitate de
măsurare a inerției (MIMU) principală și una de rezervă, de la Honeywell, măsoară
modificările altitudinii navei și modificările de factură negravitațională ale vitezei sale
liniare. Fiecare MIMU este o combinație de trei accelerometre și trei giroscoape cu
laser. Aceste sisteme sunt toate de importanță critică pentru MRO, întrucât acesta
trebuie să fie capabil să își poziționeze camera cu foarte mare precizie pentru a realiza
imaginile de înaltă calitate impuse de natura misiunii. Sistemul a fost proiectat și pentru
a minimiza vibrațiile navei, pentru a permite instrumentelor să efectueze măsurători fără
distorsiuni cauzate de vibrații.[46]
Sistemele de telecomunicații[modificare | modificare sursă]

Instalarea antenei de mare amplificare a MRO

Sistemul de telecomunicații al MRO este cel mai bun sistem de comunicații digitale

trimis în spațiul îndepărtat până acum și primul care implementează turbocoduri. El
constă dintr-o antenă foarte mare (3 metri), utilizată pentru a transmite date prin Deep
Space Network pe frecvențe de bandă X la 8 GHz, și demonstrează utilizarea benzii
Ka la 32 GHz pentru rate de transfer mari. Rata maximă de transfer de pe Marte este
de maxim 6 Mbit/s, rată de zece ori mai mare decât a orbiterelor anterioare. Nava are
două amplificatoare de 100 de wați în bandă X (din care unul este de rezervă), un
amplificator de bandă Ka de 35 wați, și două transpondere.[2]
Antenele mai mici, cu amplificare redusă sunt prezente și pentru comunicații de viteză
joasă în caz de urgențe sau evenimente speciale, cum ar fi lansarea și intrarea pe
orbită. Aceste antene nu pot fi direcționate. Ele reprezintă un sistem de rezervă
important, care asigură că MRO poate fi oricând contactat, chiar dacă antena principală
este îndreptată în direcția opusă Pământului.[2]
Subsistemul de bandă Ka-band este utilizat în scop demonstrativ. Din cauza lipsei de
spectru în banda X de 8,41 GHz, viitoarele misiuni în spațiul îndepărtat vor utiliza banda
Ka de 32 GHz. Deep Space Network (DSN) a implementat capabilități de recepție în
bandă Ka la toate cele trei complexe ale sale (Goldstone, Canberra și Madrid).
Demonstrația de bandă Ka va arăta viabilitatea aceste benzi pentru operarea în spațiul
îndepărtat. În faza de croazieră, date telemetrice au fost extrase prin banda Ka de 36
de ori cu aceste antene demonstrând funcționalitatea de recepție în banda Ka pentru
toate antenele.
Propulsia și controlul altitudinii[modificare | modificare sursă]

Tabel de comparare a datelor

Nava utilizează un rezervor de combustibil de 1.175 l cu 1.187 kg de hidrazină.

Presiunea combustibilului este reglată prin adăugarea de heliu sub presiune dintr-un
rezervor extern. Șaptezeci la sută din combustibil a fost utilizat la intrarea pe orbită. [47]
MRO are douăzeci de propulsoare la bord. Șase propulsoare mari produc fiecare câte
170 N pentru un total de 1.020 N necesari pentru intrarea pe orbită. Aceste motoare au
fost inițial gândite pentru misiunea Mars Surveyor Lander din 2001. Șase propulsoare
medii produc fiecare câte 22 N pentru manevrele de corecția traiectoriei și pentru
controlul altitudinii în timpul intrării în orbită. Opt propulsoare mici produc câte 0,9 N
pentru controlul altitudinii în timpul operării normale. [47]
Patru roți de reacție sunt utilizate pentru controlul precis al altitudinii în timpul activităților
care necesită o platformă foarte stabilă, cum ar fi fotografierea cu înaltă rezoluție, în
care chiar și cele mai mici mișcări pot face imaginile neclare. Fiecare roată este utilizată
pentru o axă de mișcare și a patra este de rezervă. Fiecare dintre ele cântărește câte
10 kg și se poate roti până la 100 Hz sau 6.000 rpm.[47]

Descoperiri și fotografii[modificare | modificare sursă]



Prăpastie în sistemul Kasei Valles, văzută de HiRISE.

 
 

Imagine mărită a stâncii din sistemul Kasei Valles din imaginea

anterioară; se văd bolovanii şi urmele lor.
 

Dunele Olympia Planitia, văzute HiRISE. S-a detectat gips în regiune.

 

Dune în craterul Wirtz cu cute şi îngheţ, văzute de HiRISE.

 

Izvoare în craterul Vernal, văzute de HIRISE

 

Pete negre pe dune cauzate de explozii de gaze, văzute de HiRISE.

Pot avea aproximativ 500 metri diametru şi un metru adâncime.
 

Noi crater de impact format între martie 2000 şi iulie 2003. Bara scarei
este de 500 de metri. Imagine HiRISE.
 

Avalanşă marţiană şi căderi de praf şi pietre (HiRISE 2008)

 

19 februarie 2008: avalanşă marţiană fotografiată de Mars

Reconnaissance Orbiter.
 

Imagine mărită a avalanşei.

 

Norii de praf se ridică peste o prăpastie de 700 m.

 
 

Fotografie cu scară ce prezintă dimensiunile avalanşei.

 

Imagine cu Phoenix amartizând, văzută de HiRISE. Deşi pare că a

aterizat în crater, locul aterizării este cu 20 km în faţa acestuia.
 

Landerul Phoenix şi scutul său termic, văzute de HiRISE.

 

Urmele lui Opportunity, văzute de HiRISE. Punctele albe sunt locurile

în care roverul s-a oprit pentru a efectua observaţii ştiinţifice sau s-a
întors.
 

Roverul Opportunity văzut de HiRISE la 29 ianuarie 2009. Opportunity

este în drum spre craterul Endeavour, la 17 km de acest punct.

Relief inversat[modificare | modificare sursă]

Unele locuri de pe Marte prezintă relief inversat. În aceste locuri, o albie de râu poate fi
un punct înălțat, în loc de o adâncitură. Fostele albii inversate ar putea fi formate de
depunerile de pietre mari sau prin cimentare. În orice caz, factorii de eroziune au erodat
terenul din jur și au lăsat vechea albie sub forma unei creste înălțate deoarece ea este
mai rezistentă la eroziune. Imaginea de mai jos, realizată cu HiRISE, prezintă craterul
Antoniadi cu creste sinuoase ce sunt fostele albii acum inversate. [48]

Albii inversate în craterul Antoniadi, văzute de HiRISE.

Depuneri de cloruri[modificare | modificare sursă]

Utilizând date de la Mars Global surveyor, Mars Odyssey și de la Mars Reconnaissance
Orbiter, oamenii de știință au găsit zăcăminte minerale de cloruri. Imaginea de mai jos
prezintă zăcăminte din patrulaterul Phaethontis. Datele sugerează că aceste zăcăminte
s-au format prin evaporarea apelor bogate în minerale. Cercetările arată că lacurile ar fi
putut să fi fost împrăștiate pe arii extinse pe suprafața marțiană. De regulă, clorurile
sunt ultimele minerale care ies dintr-o soluție. Carbonații, sulfații, și silicatele precipită
înaintea lor. Roverele de pe Marte au găsit la suprafață sulfați și silicate. Locurile cu
minereuri de cloruri ar fi putut să fi susținut diverse forme de viață. Mai mult, asemenea
zone ar putea păstra urme fosile ale vieții. [49]

Urme de apă în zăcămintele de cloruri din Phaethontis. Imagine

HiRISE.

Straturi[modificare | modificare sursă]
Numeroase locuri, cum ar fi craterul Columb de pe Marte, prezintă pietre așezate în
straturi. Uneori, straturile au diferite culori. Pietrele deschise la culoare au fost asociate
cu mineralele hidrurate, cum ar fi sulfații. Roverul Opportunity a examinat asemenea
straturi îndeaproape cu diverse instrumente. Unele straturi sunt probabil compuse din
particule fine deoarece ele par a se dezintegra într-un praf fin. Alte straturi se
dezintegrează în bolovani mari și deci sunt, probabil, mult mai tari. Bazaltul, rocă
vulcanică, se pare că există în straturile care formează bolovani. Bazaltul a fost
identificat în numeroase puncte pe Marte. Instrumentele de pe nava din orbită au
detectat lut (filosilicat) în unele straturi. Descoperirea de minerale hidrurate este una
importantă deoarece ele se fornează doar în prezența apei. [50] Places that contain clays
and/or other hydrated minerals would be good places to look for evidence of life. [51]
Pietrele pot forma straturi în mai multe feluri. Vulcanii, vânturile și apa pot produce
straturi.[52]
 

Craterul Becquerel, văzut de HiRISE.

 

Straturi colorate deschis în Eos Chaos, văzute de HiRISE.

 

Straturi în craterul Columb, văzute de HiRISE. Această imagine în

culori false are aproximativ 250 de metri lăţime. Unele straturi conţin
minerale hidrurate.

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b Lyons, Daniel T. (5 d.Hr.).  „Mars Reconnaissance Orbiter:
Aerobraking Reference Trajectory”  (PDF).  AIAA/AAS Astrodynamics
Specialist Conference and Exhibit. Arhivat din  original  (PDF)  la 18
octombrie 2011. Accesat în 9 martie 2012.
2. ^ a b c „"Spacecraft Parts: Telecommunications"”. NASA's MRO
website. Accesat în 28 mai 2006.
3. ^ „NASA GOES BACK TO THE FUTURE WITH PLANS FOR A
MARS ROVER IN 2003”.  NASA. Accesat în 7 iulie 2006.
4. ^ „NASA Unveils Plans for 21st Century Mars
Campaign”.  Space.com. Arhivat din original la  10 noiembrie 2000.
Accesat în 4 iulie 2006.
5. ^ „NASA outlines Mars Missions”.  Space.com. Arhivat
din  original  la 10 decembrie 2000. Accesat în  4 iulie 2006.
6. ^ „NASA Picks Lockheed Martin to Build 2005 Mars
Craft”.  Space.com. Arhivat din original la  9 noiembrie 2001. Accesat
în 4 iulie 2006.
7. ^ „Moving Day For Mars Reconnaissance Orbiter”. Space.com.
Accesat în 4 iulie 2006.
8. ^ Spaceflight Now | Delta Launch Report | Lander targets Mars' water
9. ^ „Mars Reconnaissance Orbiter Overview”.  Mars Reconnaissance
Orbiter Website. Accesat în 11 februarie 2005.
10. ^ „Mission Timeline: Communications Relay”.  Mars Reconnaissance
Orbiter Website. Accesat în 28 mai 2006.
11. ^ „ILS To Launch Mars Reconnaissance Orbiter For NASA On Atlas
V”. International Launch Services. Accesat în  30 iunie 2006.
12. ^ „NASA's Multipurpose Mars Mission Successfully Launched”. NASA
Press Release from 12 august 2005. Accesat în  30 mai 2006.
13. ^ „Mars Reconnaissance Orbiter: Multimedia”. Accesat în  28 mai
2006.
14. ^ „U.S. Spacecraft Enters Orbit Around Mars”.  New York Times. 11
martie 2006. Accesat în  30 mai 2006.
15. ^ „"Spaceflight Now" MRO Mission Status Center”. Accesat în 12
martie 2006.
16. ^ „"New Mars Orbiter Ready for Action"”. Space.com. Accesat în 28
mai 2006.
17. ^ „Mission Timeline: Aerobraking”. Mars Reconnaissance Orbiter: The
Mission. Accesat în 28 mai 2006.
18. ^ „Mars Orbiter Successfully Makes Big Burn”. Accesat în  30 august
2006.
19. ^ „"Mars Reconnaissance Orbiter Reaches Planned Flight
Path"”. JPL. Accesat în  13 septembrie 2006.
20. ^ Mars orbiter looks down on rover
21. ^ Mars Climate Sounder Team Website - What We Do | The Planetary
Society
22. ^ Deterioration of the sharpest eyes on Mars has stopped - mars-
rovers - 24 martie 2007 - New Scientist Space
23. ^ „Spacecraft Parts: Instruments”. Mars Reconnaissance Orbiter
Website. Accesat în februarie 2005.
24. ^ „Stunning snaps from best camera ever sent to Mars”.  Newscientist.
Accesat în 2 decembrie 2006.
25. ^ "Google Earth FAQ" Google Earth Website.
26. ^ „MRO HiRISE Camera Specifications”.  HiRISE website. Accesat
în 2 ianuarie 2006.
27. ^ „HiRISE: Instrument Development”  (PDF).  NASA Ames Research
Center website. Accesat în  7 februarie 2006. (PDF)
28. ^ „Fact Sheet: HiRISE”  (PDF). National Air and Space Museum.
Accesat în 18 februarie 2006. (PDF)
29. ^ „HiRISE”.  HiRISE website. Accesat în  28 mai 2006.
30. ^ „MRO Context Imager (CTX) Instrument Description”.  Malin Space
Science Systems website. Accesat în 6 iunie 2006.
31. ^ „"Spacecraft Parts: Instruments: MARCI"”.  MARCI website. Accesat
în 2 iunie 2006.
32. ^ „CRISM Instrument Overview”. CRISM Instrument Website. Accesat
în 2 aprilie 2005.
33. ^ „Spacecraft Parts: Instruments: MCS”. CRISM Instrument Website.
Accesat în 28 mai 2006.
34. ^ NASA MRO web site (15 iulie 2008). SHARAD: MRO Spacecraft
parts
 35. ^ KOMO-TV News Staff (12 august 2005). NASA Launches Mars
Orbiter. KOMO-TV.
36. ^ „Spacecraft Parts: Gravity Field Investigation Package”.  Mars
Reconnaissance Orbiter Website. Accesat în  28 mai 2006.
37. ^ „Spacecraft Parts: Electra”. Mars Reconnaissance Orbiter Website.
Accesat în februarie 2005.
38. ^ „Spacecraft Parts: Optical Navigation Camera”. Mars
Reconnaissance Orbiter Website. Accesat în februarie 2005.
39. ^ „Optical Navigation Demonstration Near Mars Multimedia
Feature”. NASA Mars Reconnaissance Orbiter Website. Accesat în
martie 2006.
40. ^ „"Rad 750"”. BAE Aerospace Parts. Accesat în  28 mai 2006.
41. ^ NASA Authorization Act of 2004, S.2541. thomas.loc.gov. URL
accessed on 27 mai 2006)
42. ^ „"Spacecraft Summary"”. NASA's MRO website. Accesat în 29 mai
2006.
43. ^ a b „"Spacecraft Parts: Electrical Power"”. NASA's MRO website.
Accesat în 28 mai 2006.
44. ^ „"Rad 750"”  (PDF). BAE aerospace parts. Accesat în  28 mai 2006.
45. ^ a b „Spacecraft Parts: Command and Data-Handling
Systems”. NASA's MRO website. Accesat în 28 mai 2006.
46. ^ „Spacecraft Parts: Guidance, Navigation, and Control
Systems”. NASA's MRO website. Accesat în 28 mai 2006.
47. ^ a b c „Spacecraft Parts: Propulsion”.  NASA's MRO website. Accesat
în 28 mai 2006.
48. ^ HiRISE | Sinuous Ridges Near Aeolis Mensae
49. ^ Osterloo, M. et.al. 2008. Chloride-Bearing Materials in the Southern
Highlands of Mars. Science. 319:1651-1654
50. ^ http://themis.asu.edu/features/nilosyrtis
51. ^ htp://hirise.lpl.arizona.edu/PSP_004046_2080
52. ^ HiRISE | High Resolution Imaging Science Experiment

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

 Mishkin, Andrew (2004). Sojourner : An Insider's View of
the Mars Pathfinder Mission. New York: Berkeley
Books. ISBN 0-425-19199-0.
 Squyres, Steve (2005). Roving Mars: Spirit, Opportunity,
and the Exploration of the Red Planet. New York:
Hyperion. ISBN 1-4013-0149-5.
 Read, Peter L. & Lewis, Steven L. (2004). The Martian
Climate Revisited: Atmosphere and Environment of a
Desert Planet. Berlin: Springer. ISBN 3-540-40743-X.
 Zubrin, Robert (1997). The Case for Mars. London: Pocket
Books. ISBN 0-684-83550-9.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  Site-ul Mars Reconnaissance Orbiter de la NASA
 Site-ul Mars Reconnaissance Orbiter de la JPL
 Imagini de la Mars Reconnaissance Orbiter la JPL
 Catalogul de imagini HiRise. Laboratorul Lunar și Planetar
de la Universitatea Arizona
 Aplicația JAVA CRISM pentru observații în timp real la
Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns
Hopkins
 Profilul misiunii Mars Reconnaissance Orbiter  de
la Explorările Sistemului Solar
 Simulare a traiectoriei de sosire a lui Mars Reconnaissance
Orbiter
 HiBlog, blogul HiRISE. Conține informații despre MRO.
 Forme pe Marte - 12 fotografii de înaltă rezoluție de la
HiRISE la www.time.com
[ascunde]

Misiuni spațiale spre Marte

riner 7 • Mars 6 • Mars 7 • Rosetta • Dawn • Mars Cube One
3 • Mars 5 • Mars Global Surveyor • 2001 Mars Odyssey • Mars Express • Mars Reconnaissance Orbiter • MAVEN • Mangalyaan • ExoMars Trace Gas Orbiter • H

Pathfinder • Phoenix • InSight
unity • Curiosity • Perseverance
s (2022) (Rosalind Franklin • Kazachok) • Psyche (2022, survol în 2023) • Jupiter Icy Moons Explorer (JUICE) (2022, survol în 2025) • Tera-hertz Explorer (TEREX) (2022 lander, 2
• Mangalyaan-2 (2024) • Martian Moons Exploration (MMX) (2024)
al Oxidant and Life Detection (BOLD) • SpaceX base • DePhine • Icebreaker Life • Mars Geyser Hopper • Mars-Grunt • Mars Micro Orbiter • MELOS rover • MetNet • N
NeMO) • PADME • Phootprint • Sky-Sailor • Mars Exploration Ice Mapper

zare • Misiuni de întoarcere cu probe marțiene

Misiunile sunt ordonate după data lansării. Semnul † indică eșecul pe drum sau înainte de returnarea datelor misiunii preconizate. Bold indică misiune activă.
Categorii: 
 Nave spațiale
 Explorarea planetei Marte
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
 Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Căutare
Cautare Salt

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit
În alte proiecte
 Wikimedia Commons
În alte limbi
 Български
 Deutsch
 English
 Español
 Français
 Magyar
 Polski
 Српски / srpski
 Türkçe
Încă 42
Modifică legăturile
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 20 februarie 2020, ora 20:39.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Versiune mobilă

 Dezvoltatori

 Statistici

 Declarație cookie