Subiect 1.

1.1. Accesiunea mobiliara este modul originar de dobandire a dreptului de proprietate, prin
incorporarea unui bun in altul, adica unirea a doua bunuri mobile care apartin la proprietari
diferiti sau cand o persoana confectioneaza un bun prin munca sa, folosind in total sau in parte
materialele altuia, in comparatie cu cea imobiliara care presupune dobandirea modului de
proprietate prin adaugari de constructii, teren unei constructii existente, in cazul celei naturale
create de apele curgatoare, iar in cazul celei artificiale adaugand o constructie noua, fondul
apartinand unei persoane, materialele de constructie altuia.
1.2.
o Adjoncţiunea este definită de art.504 din C.civ. ca unirea a două lucruri mobile care, cu

toate că formează prin această unire un singur tot, pot fi despărţite aşa cum au fost iniţial, fără a-şi
pierde individualitatea. Deşi bunurile se încorporează unul în celălalt, ele rămân deosebite şi pot fi
recunoscute fără mare dificultate. Art.505 C.civ. arată că se consideră ca principal acela pentru care
uzul, ornamentul sau completarea au servit încorporarea celuilalt lucru. Dacă lucrul încorporat are
un preţ superior celui principal, proprietarul său poate revendica lucrul său. Adică să ceară
despărţirea şi restituirea, chiar dacă se produce o degradare (art.506 C.civ.).
Dacă după criteriul art.505 C.civ., nici unul din obiecte nu poate fi considerat ca principal, atunci va
fi considerat ca atare cel care are o valoare mai mare, iar dacă lucrurile sunt de valoare egală, se va
considera ca principal acela care are un volum mai mare (art.507). În situaţia că nici unul dintre
criteriile arătate nu poate determina care din lucruri este principal şi care accesoriu, se va aplica
art.511, adică lucrul comun al ambilor porprietari, în caz când despărţirea a devenit cu neputinţă sau
dezavantajoasă pentru oricare dintre ei. Astfel, devin coproprietari în cote egale ideale şi
soluţionarea atribuirii se va face prin acţiunea de ieşire din indiviziune conform art.728 C.civ.,
atribuindu-se unuia dintre copărtaşi cu obligarea lui la plata în echivalent bănesc pentru partea
cuvenită celuilalt şi care să reprezinte preţul bunului pe care l-a pierdut prin această unire.  În
situaţia când din această unire rezultă o valoare mai ridicată, practic fiind vorba de un bun nou, în
calitate de coproprietari li se cuvin valori egale, ce se pot stabili recurgând la serviciile unui expert.
Efecte
Dacă bunurile pot fi separate fără cauzarea prejudiciilor:
-fiecare proprietar poate cere separarea lor (alin.1 art.522 Cc); 2) Dacă bunurile nu pot fi separate ori
separarea necesită cheltuieli:
-noul bun va aparţine proprietarului care a contribuit cel mai mult la constituirea bunului prin muncă
sau prin valoarea bunului iniţial, având obligaţia de a achita preţul bunului unit cu cel principal
(alin.2 art.522 Cc).
-Proprietarul bunului mai puţin important nu poate cere separarea lui, ci doar valoarea.
Dacă bunul secundar este mai de preţ decât bunul principal şi s-a unit cu acesta fără ştirea
proprietarului, acesta poate cere:
- despărţirea şi restituirea bunului accesoriu unit, chiar dacă din separare ar rezulta vătămarea
bunului principal (alin.3 art.522 Cc).

o Confuziunea, reglementat de art.511-516 C.civ. are loc atunci când mai multe lucruri

mişcătoare ce aparţin de proprietari diferiţi s-au unit în aşa fel încât nu se mai pot recunoaşte. De
exemplu, două metale au fost topite împreună şi a rezultat un nou aliaj, amestecul a două lichide.
Lucrul principal poate fi considerat după orice criterii, proprietarul său devine, prin accesiune,
proprietar al noului bun, cu obligaţia de a-l despăgubi pe celălalt. Când nu sunt elemente de
determinare pentru a fi stabilit care dintre lucruri este principal (mai de valoare), ceea ce s-a obţinut
prin amestec va aparţine în coproprietate pe cote-părţi egale. Încetarea coproprietăţii se face după
regulile dreptului comun, în materie de sistare a indiviziunii pe care deja le-am enunţat. Prin
hotărâre de partaj judiciar sau prin partaj voluntar bunul rezultat din amestec se atribuie unuia sau la
mai mulţi copărtaşi, cu obligarea la plata echivalentului celorlalte cote, sau nimic nu-i opreşte să
rămână în coproprietate, potrivit art.729 C.civil.
Efectele
•Dacă nici una dintre materii nu poate fi considerată principală:
-Proprietarul care nu a ştiut despre confuziune poate cere separarea materiilor, dacă este posibil.
Discutabil: Confuzunea este anume atunci în cazul imposibilităţii absolute când fizic nu este posibilă
despărţirea bunurilor ce s-au unit şi care şi-au pierdut astfel individualitatea.
2) Dacă materia unui proprietar de bună-credinţă depăşeşte cealaltă materie după valoare şi calitate
(bun principal):
- acesta va dobândi dreptul de proprietate asupra bunului creat, fiind obligat a plăti celuilalt
proprietar:
-preţul materiei sau -înlocuirea materiei cu alta de aceeaşi natură, cantitate, greutate, mărime
3) Bunul format va aparţine proprietarilor materilor proproţional cantităţii, calităţii şi valorii fiecărei
materii (proprietate comună pe cote-părţi) dacă materialele amestecate:
- nu pot fi separate fără pagube (discutabil) şi sunt egale ca valoare ori -nu se poate stabili care
materie este principală
o Specificaţiunea constă în prelucrarea unui bun şi transformarea lui în aşa fel încât se

făureşte un obiect cu totul nou. De exemplu, dintr-o stofă se confecţionează un constum, din
material lemnos se face mobilier etc. (art.508-510 C.civ.). Munca se face de către o persoană care
făureşte bunul nou, folosind materialul sau un lucru aparţinând altuia. Aici se uneşte un lucru
material cu munca,  realizându-se un bun de o valoare nouă. Art.508 C.civ prevede că obiectul
realizat va aparţine proprietarului materialului întrebuinţat, dacă valoarea acestuia va fi superioară
manoperei, iar în caz contrar proprietatea va aparţine celui care a prestat manopera. Ei se vor
despăgubi reciproc până la concurenţa valorii lucrului întrebuinţat, respectiv manoperei.
Efectele specificaţiunei
Regula generală: Dacă contractul nu prevede altfel:
-dreptul de proprietate asupra bunului rezultat din prelucrarea materiei aparţine proprietarului
materiei, care are obligaţia să plătească valoarea manoperei (alin. 4 art. 522 CC).
1.3. (5) Persoana de bună-credinţă care a transformat prin manoperă materia ce nu îi aparţine
dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului rezultat dacă valoarea manoperei este superioară
valorii materiei, plătind proprietarului preţul materiei.
(6) Cel care trebuie să restituie bunul rezultat din prelucrarea materiei este în drept să-l reţină pînă
va primi de la proprietarul noului bun suma datorată.
(7) În cazul în care un bun s-a format prin amestecarea mai multor materii (confuziunea) ce aparţin
diferiţilor proprietari şi nici una nu poate fi considerată ca materie principală, proprietarul care nu a
ştiut despre confuziune poate cere separarea materiilor dacă este posibil. Dacă materiile amestecate
nu pot fi separate fără pagubă, bunul format aparţine proprietarilor materiilor proporţional cantităţii,
calităţii şi valorii materiei fiecăruia.
(8) În cazul în care materia unui proprietar de bună-credinţă depăşeşte cealaltă materie prin valoare
şi cantitate, acesta poate cere bunul creat prin amestecare, plătind celuilalt proprietar preţul materiei
sau înlocuirea materiei cu materie de aceeaşi natură, cantitate, greutate, mărime şi calitate sau plata
contravalorii ei.
Conform exceptiei (alin.5 art.522 CC), Specificatorul va dobandi dreptul de proprietate asupra
bunului rezultat, platind proprietarului pretului materiei, daca se intrunesc conditiile:
- Este de buna credinta;
- Valoarea manoperei este superioara valorii materiei.

Subiectul 2. Dreptul de proprietare comună în devălmăşie

2.1-Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi este dreptul ce aparţine la două sau mai multe
persoane, exprimate în cote ideale (1/2, 1/3, ¼ etc.) asupra unui bun nefracţionat în materialitatea sa.
-Proprietatea comună în devălmăşie este dreptul care aparţine la două sau mai multe persoane asupra
unui bun, nefracţionat în materialitatea sa, nefiind determinat nici cota-parte ideală din dreptul de
proprietate.
-În ceea ce priveşte cota – parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunului comun, fiecare
titular are un drept propriu exclusiv şi va putea să o înstrăineze, total sau parţial, prin acte cu titlu
oneros sau gratuit. În privinţa bunului în materialitatea sa, asupra acestuia nu se pot face acte
materiale fără acordul unanim al coproprietarilor.
2.2. Proprietatea comună în devălmăşie este forma proprietăţii comune ce se caracterizează prin
aceea că bunul aparţine tuturor coproprietarilor, fără ca aceştia să aibă precizată vreo cotă-parte
ideală din dreptul de proprietate asupra acelui bun. Aşadar, nu numai că bunul nu este fracţionat în
materialitatea sa. ca la proprietatea comună pe cote-părţi, dar, spre deosebire de aceasta din urmă,
nici dreptul de proprietate asupra acelui bun - privit în chip abstract desprins de acesta - nu este
fracţionat. Potrivit art. 668 alin. (1) NCC, dacă se naşte prin efectul legii, proprietatea comună în
devălmăşie va fi supusă dispoziţiilor acelei legi pe temeiul căreia a luat naştere, dispoziţii care se vor
completa, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunităţii legale. Aceasta înseamnă că
prevederile art. 339-359 NCC, care reglementează regimul juridic al comunităţii legale de bunuri
aparţinând soţilor, constituie, în prezent, dreptul comun în materia proprietăţii devălmaşe. Aşadar,
dacă prin lege s-ar dispune în viitor naşterea unei alte forme de proprietate comună în devălmăşie,
regimul juridic aplicabil acesteia va fi cel socotit general în materie, anume regimul comunităţii
legale. POSESIA - este puterea materiala pe care o exercita o persoana asupra bunului dandu-i
posibilitatea de a se comporta ca si cum ar fi adevaratul proprietar al bunului. Posesia se dobândeşte
prin întrunirea celor două elemente –corpus şi animus.Asadar putem spune ca posesia este un mijloc
indispensabil fiecarui proprietar pentru a-si realiza scopul sau,adica utilizarea economica a
proprietatii sale.Orice proprietar trebuie sa aiba posibilitatea materiala de a se folosi de bunul avut in
proprietate,in caz contrar proprietatea ramine doar o simpla utopie.Pierderea posesiei are loc prin
disparitia celor 2 elemente ale sale(corpus si animus).Acest lucru se realizeaza prin instrainarea
posesiei sau prin abandon. Folosinta ce nu se exercita sub nume de proprietar(sau titular al altui
drept real)nu este o posesie din punct de vedere juridic ci o detentie.
2.3. In cazul partajului bunurilor propeietate comună în devălmăşie a soţilor, părţile lor se consideră
egale, instanţa judecătorească este în drept să diferenţieze cotele-părţi în proprietatea în devălmăşie a
soţilor, ţinînd cont de interesele unuia dintre soţi şi/sau de interesele copiilor minori. Astfel instanța
poate satisface acțiunea lui Andrei, prin atribuirea lui a întregului apartament, iar soției să-i atribuie
suma de bani. Totuși, dacă soția ar fi de acord cu atribuirea unei sume de bani, atunci aceasta ar
trebuie să fie proporțională cu cota sa parte, resppectiv 1/2 din valoarea apartamentului. Soția
dorește ca apartamentul să fie divizat în natură cu stabilirea unei intrări separate, lucrul pe care-l
cere poate fi realizat doar dacă în cazul partajului în natură, adică câte o cameră fiecăruia dintre soți,
fiecare va dispune de condiții sanitaro-igienice separate. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci
instanța îi va atribui întregul apartament unui soț, iar celuilalt îi va restitui suma egală cu valoarea
proporțională a cotei sale.