UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea Biologie şi Pedologie

Catedra Biologie Vegetală

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 575.222.78:582.982

Ozdemir Dogan

POLIMORFISMUL GENETIC ÎN ASPECTUL

HETEROZISULUI LA CUCUMIS SATIVUS L.

03.00.15 – Genetică

Teză de doctor în biologie

Conducător ştiinţific:

DUCA Maria, dr. hab.biol.______________

Autor:

OZDEMIR Dogan______________

Chişinău - 2008
 SUMAR

INTRODUCERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..4
Capitolul 1. CONSIDERAŢII PRIVIND DIVERSE ASPECTE ALE FENOMENULUI DE
HETEROZIS LA PLANTE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..6
1.1. Noţiune de heterozis şi perspectivele utilizării practice a fenomenului . . . . . . . . . 6
1.2. Rolul aparatului genetic în manifestarea heterozisului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..8
1.3. Aspecte fiziologice şi biochimice ale heterozisului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .10
1.4. Utilizarea markerilor moleculari în ameliorarea la heterozis. . . . . . . . . . . . . . . . . 12
1.5. Capacitatea combinativă a liniilor şi rolul ei în ameliorarea la heterozis. . . . . . . .13
1.6. Heterozisul la castraveţi (Cucumis sativus L.). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .16
Capitolul 2. CARACTERISTICA MATERIALULUI ŞI METODELE DE CERCETARE…21
2.1. Caracteristica materialul utilizat în cercetare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .21
2.2. Metode de cercetare. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .21
2.2.1. Metode de determinare a unor indici fiziologici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. .22
2.2.2. Determinarea cantităţii de proteine prin metoda Bradford.. . . . . . . . . . . . . . . . .. .22
2.2.3. Electroforeza proteinelor. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .22
2.2.4. Determinarea cantitativă a acizilor nucleici prin metoda spectrofotometrică……23
2.2.5. Analiza RAPD-PCR . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..25
2.2.6. Determinarea CCG şi CCS. . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
2.2.7. Prelucrarea statistică a datelor.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. 26
Capitolul 3. VARIABILITATEA MORFOFIZIOLOGICĂ ŞI EFECTUL DE HETEROZIS
LA CASTRAVEŢI. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . .27
3.1. Limitele de variaţie ale parametrilor morfofiziologici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
3.2. Limitele de variaţie ale conţinutului de proteine şi acizi nucleici . . . . . . . . . . . ... 35
3.3. Manifestarea heterozisului după indicii morfofiziologici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
3.4. Manifestarea efectului de heterozis după indicii nucleo-proteici . . . . . . . . . . . . . 46
Capitolul 4. ESTIMAREA CAPACITĂŢII COMBINATIVE LA DIVERSE GENOTIPURI
DE CASTRAVEŢI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . .. . . . . . .52
4.1. Studiul CCG în cadrul diferitor genotipuri de castraveţi. . . . . . . . . .. . . . .. . . . . . .56
4.2. Analiza CCS în cadrul diferitor genotipuri de castraveţi . . . . . . . . .. . . . .. . . . . . . 59

2
Capitolul 5. POLIMORFISMUL PROTEIC LA DIFERITE GENOTIPURI DE CUCUMIS
SATIVUS L . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . 62
5.1. SDS-PAGE a proteinelor sumare, uşor solubile la castraveţi în faza de plantulă. . ..62
5.1.1. Analiza electroforetică a proteinelor la hibrizii cu productivitate înaltă. . . . . . . . . 63
5.1.2. Analiza proteinelor în cadrul hibrizilor omologaţi şi formelor parentale. . . . . . . . 67
5.1.3. Analiza electroforetică a proteinelor la hibrizii cu productivitate scăzută. . . . . . . .70
5.2. Analiza electroforetică a extractului sumar de proteine uşor solubile la faza de trei
frunze adevărate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . 73
5.2.1. Analiza calitativă a proteinelor la hibrizii cu productivitate înaltă. . . . . . . . . . . . . .73
5.2.2. Analiza calitativă a proteinelor la hibrizii cu productivitate scăzută. . . . . . . . . . . . 77
5.2.3. Aspecte comparative ale polimorfismului proteic la diverse genotipuri de
castraveţi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . . .78
Capitolul 6. STUDIUL COMPARATIV AL POLIMORFISMULUI GENETIC LA
PLANTELE DE CUCUMIS SATIVUS L. . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . 82
6.1. Optimizarea condiţiilor de analiză RAPD la castraveţi . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . 82
6.2. Analiza polimorfismului genetic la hibrizii cu productivitate înaltă. . . . . . . . . . . . 85
6.3. Diversitatea genetică în cadrul hibrizilor omologaţi şi formelor parentale . . . . . . 91
6.4. Analiza polimorfismului genetic la hibrizii cu productivitate scăzută . . . . . . . . . .96
6.5. Aspecte comparative ale polimorfismului genetico-molecular la diverse genotipuri
de castraveţi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . . . .100
SINTEZA REZULTATELOR . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . .102
CONCLUZII. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . . . . .104
RECOMANDĂRI PRACTICE . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . 105
BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .. . . . . . . 106

3
 INTRODUCERE

Actualitatea temei. Polimorfismul poate fi identificat la diverse nivele de organizare

a plantelor prin analiza caracterelor morfologice, fiziologice, biochimice, citogenetice,
moleculare, etc. [23, 49, 63, 73, 94, 95, 112, 119, 122].
În aspect fundamental, cercetarea variabilităţii caracterelor ce determină polimorfismul
poate contribui la identificarea markerilor genetico-moleculari utilizaţi în analiza genetică şi
filogenetică şi elucidarea limitelor de potenţial a genofondului în scopul valorificării
acestuia în agricultură.
În aspect practic, analiza polimorfismului genetic este primordială pentru rezolvarea
problemelor de conservare a biodiversităţii, pentru ameliorarea la heterozis asistată de
markeri moleculari, etc.
Fenomenul de heterozis este larg răspândit în natură şi rămâne a fi în continuare una
dintre cele mai actuale probleme ale geneticii şi ameliorării contemporane. Succesul
selecţiei la heterozis este determinat de identificarea şi studierea caracterelor valoroase,
inclusiv analiza moştenirii caracterelor complexe [28, 29, 31, 32, 36, 40, 41, 124, 108].
Din aceste considerente, relevarea constituţiei genetice a organismului nemijlocit în
baza fenotipului, a analizei ADN-ului ca unitate structurală a genei, precum şi a proteinelor
ca produse ale activităţii funcţionale a acestora, evitând încrucişarea şi acţiuni îndelungate
de testări în câmp, rămâne a fi una dintre direcţiile de perspectivă în ameliorarea plantelor.
Scopul lucrării constă în identificarea unor particularităţi morfofiziologice şi genetice
specifice la diverse genotipuri de castraveţi - linii, soiuri şi hibrizi F1 cu diferită
productivitate şi corelarea acestora cu efectul de heterozis.
Obiectivele preconizate pentru realizarea scopului sunt:
 analiza variabilităţii unor indici morfo-fiziologici la faza ontogenetică de trei frunze adevărate;
 evaluarea genetico-moleculară (aspectul cantitativ şi calitativ al proteinelor uşor solubile şi
acizilor nucleici) la diferite genotipuri de castraveţi;
 determinarea capacităţii combinative generale (CCG), a capacităţii combinative specifice
(CCS) şi identificarea gradului de corelaţie a parametrilor morfofiziologici cu productivitatea;
 analiza polimorfismului RAPD-PCR şi corelarea specificităţii genotipice cu vigoarea hibridă.

4
 Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Cercetarea simultană a şapte hibrizi de
castraveţi (F1) şi formele lor parentale (linii homozigote sau soiuri) a permis de a elucida o
variabilitate specifică înaltă, corelată cu procesele metabolice dominante în manifestarea
vigorii hibride şi de a pune în evidenţă anumiţi indici genetico-fiziologici şi indici ai CCG
şi CCS asociaţi cu heterozisul.
S-a constatat, că superioritatea hibrizilor de prima generaţie la castraveţi este
determinată preponderent de dezvoltarea somatică sporită a acestora, adică de heterozisul
somatic. S-a stabilit, că productivitatea sporită, care relevă un înalt grad de heterozis, este
determinată de capacitatea mai mare de a acumula masa verde şi uscată, de o activitate
sporită a catalazei, rezultate care pun în evidenţă adaptabilitatea şi vigurozitatea înaltă a
plantelor.
În baza analizei electroforetice a proteinelor şi analizei RAPD-PCR a fost identificat
un polimorfism înalt pentru genotipurile cercetate, care pune în evidenţă particularităţi
specifice la grupele de hibrizi cu productivitate diferită.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Identificarea
particularităţilor morfofiziologice şi genetice ale liniilor de castraveţi cu CCG şi CCS şi
corelarea acestora cu efectul de heterozis lărgesc cunoştinţele teoretice în domeniul geneticii
şi ameliorării în general şi contribuie la aprofundarea cunoaşterii mecanismelor, care asigură
vigoarea hibridă la plantele de cultură. Materialele prezentate scot în evidenţă polimorfismul
genetic al materialului ameliorativ prin analiza caracterelor la nivel morfologic, biochimic şi
molecular, rezultate ce pot fi valorificate în ameliorarea plantelor de cultură.
Rezultatele obţinute pot fi cu succes utilizate în procesul de ameliorare, întrucât aceste
date oferă posibilităţi de prognoză a efectului de heterozis la o etapă incipientă de creştere a
plantelor.
Tot odată, lucrarea în ansamblul ei constituie un suport metodologic şi ştiinţific în
predarea cursurilor de Genetică şi Ameliorare a plantelor, precum şi a cursurilor speciale,
pentru o explicaţie mai detaliată a fenomenului de heterozis şi poate fi utilizată în instruirea
studenţilor.
Liniile L 203 şi L 371 au pus în evidenţă valori superioare ale capacităţii combinative
după majoritatea indicilor cercetaţi şi sunt recomandate amelioratorilor pentru includerea lor
în procesul de ameliorare la heterozis.

5
 Capitolul 1. CONSIDERAŢII PRIVIND DIVERSE ASPECTE ALE
FENOMENULUI DE HETEROZIS LA PLANTE

Fenomenul de heterozis este pe larg răspândit în ameliorarea diferitor culturi agricole,

fiind depistat la majoritatea organismelor cu reproducere sexuată. Cercetările fundamentale
în vederea elucidării bazelor moleculare ale efectului de heterozis au permis obţinerea
hibrizilor cu o productivitate înaltă de porumb [6, 63], sorg [28, 57, 94], orez [49], floarea-
soarelui [119], cât şi la alte specii de plante [112, 113] inclusiv de castraveţi [30, 66, 68, 69,
70, 71, 72, 73, 76, 77, 80, 85, 95].
În plan funcţional, prin exprimarea însuşirilor concrete ale organismului, se disting trei
tipuri de heterozis
- heterozis reproductiv - se manifestă printr-o dezvoltare mai intensă a organelor
reproductive, fertilitate sporită şi o producţie mai mare de seminţe, fructe etc.;
- heterozis somatic - asigură un habitus mărit, deci, o creştere intensivă a părţilor
vegetative;
- heterozis adaptiv - se exprimă prin sporirea vitalităţii, rezistenţei la condiţiile
nefavorabile ale mediului, etc.
Ponderea economică a heterozisului poate fi considerabilă, dar diferită în funcţie de
tipul culturilor agricole. În practica agricolă un interes deosebit îl prezintă heterozisul
reproductiv, care la plantele agricole poate asigura sporirea producţiei în medie cu 30-50%
faţă de formele parentale, iar la unele culturi chiar cu 50 -70% [70].

1.1. Noţiune de heterozis şi perspectivele utilizării practice a fenomenului

Aprecierea potenţialului genetic al heterozisului pentru selecţie este una dintre

problemele actuale ale botanicii aplicate, geneticii şi ameliorării.
Prin heterozis (vigoarea hibridă) se înţelege fenomenul ce constă în creşterea
vigurozităţii, viabilităţii, capacităţii de producţie, adaptabilităţii şi altor caracteristici
economico-valoroase la organismele hibride heterozigote F1 în comparaţie cu formele
homozigote şi celelalte generaţii [124, 126].

6
 Termenul de heterozis a fost introdus în ştiinţă de geneticianul american G. H. Shull în
1914, care a studiat problema hibridizării porumbului [144]. Însă, fenomenul vigorii hibride
la plante a fost semnalat pentru prima dată la încrucişarea artificială a două specii de tutun:
Nicotina tabacum şi Nicotina glutinosa. Hibrizii obţinuţi se caracterizau prin sporirea
vigurozităţii în prima generaţie, exprimată printr-o creştere a dimensiunii frunzelor [61,
100]. Efectul majorării vigurozităţii hibride a fost remarcat şi de Ch. Darvin, care a studiat
influenţa autofecundării şi fecundării încrucişate la diferite genuri de plante (Brassica,
Pisum, Primula, Zea) şi a constatat o creştere evidentă a înălţimii plantelor, fecundităţii şi
sporirii capacităţii de producţie la descendenţii obţinuţi prin fecundarea încrucişată şi o
diminuare a înălţimii şi productivităţii plantelor în rezultatul autopolenizării. O intensificare
a acestor parametri s-a constatat în cazul autopolenizărilor repetate. Savantul a explicat
dezvoltarea luxuriană a plantelor hibride (vitalitatea sporită) ca fiind determinată de
diferenţierea biologică a gameţilor, ce au participat în procesul de fecundare [109]
E necesar de menţionat, că nu în toate cazurile hibridarea duce la apariţia heterozisului,
de aceea, cercetătorii studiază capacităţile combinative în hibridizarea perechilor parentale,
stabilind experimental nivelul heterozisului. În comparaţie cu încrucişarea obişnuită,
heterozisul se manifestă cu intensitate maximă în F1 şi se reduce simţitor în generaţiile
următoare, suprimându-se total până ce organismul atinge nivelul de homozigoţie iniţial
[61].
Heterozisul somatic este menţionat în lucrările lui I. V. Miciurin, care accentua
superioritatea hibrizilor din prima generaţie şi era categoric împotriva folosirii în selecţie a
hibrizilor din a doua sau a treia generaţie. Heterozisul se fixa prin colectarea seminţelor din
prima generaţie, heterozigote faţă de formele parentale, care în continuare se multiplicau
prin apomixie, încercând de a păstra heterozisul în întregime [114, 141,142].
Heterozisul se evidenţiază şi după intensitatea proceselor metabolice care sunt necesare
în biosinteza unor sau altor substanţe necesare vieţii. Multiple cercetări au demonstrat, că
hibrizii ce manifestă efectul de heterozis se deosebesc prin acumularea intensivă a
substanţelor organice până la etapa de fructificare, acestea mai apoi se utilizează ca sursă
energetică pentru formarea seminţelor şi fructelor, ceea ce şi asigură productivitatea înaltă a
plantelor [116].

7
 Efectul vigorii hibride se manifestă, îndeosebi, prin particularităţile cantitative majore
ale unor caractere morfologice (înălţimea şi diametrul tulpinii, dimensiunile
inflorescenţelor, ale florilor, frunzelor, fructelor şi seminţelor) şi prin superioritatea valorilor
unor caractere fiziologice (capacitatea fotosintetică, respiraţia, presiunea osmotică, schimbul
energetic, acumularea substanţelor pectice, activitatea fermenţilor ş.a.), care caracterizează
în general productivitatea plantelor, dar puţin reflectă partea calitativă şi raportul
componenţilor chimici ai recoltei [127].
Perspectivele utilizării practice a fenomenului de heterozis depind de elaborarea
metodelor eficiente şi rapide de apreciere a liniilor după capacitatea lor combinativă şi
selectarea criteriilor de prognozare a heterozisului în scopul sporirii recoltei. În legătură cu
aceasta, biochimiştii şi fiziologii au propus anterior o serie de metode cum ar fi biotestul
[125, 148, 149], aprecierea heterozisului după proprietăţile electrocinetice ale nucleelor
celulare [149] sau selectarea combinaţiilor prin hibridizarea de concurenţă a ARNm cu
ADN în baza regiunilor genetic active ale genomului liniilor consangvinizate [107] etc.

1.2. Rolul aparatului genetic în manifestarea heterozisului

Studiul fenomenului de heterozis reprezintă una dintre principalele probleme ale

morfogenezei plantelor de cultură. Acest fenomen constituie un proces biologic complex cu
largi perspective în ameliorarea plantelor. De obicei, el se caracterizează prin dominarea
genotipului hibrid asupra formelor parentale după unul sau mai mulţi indici, cum ar fi masa
rădăcinii, suprafaţa foliară, înălţimea plantelor etc.
Heterozisul apare şi se esprimă preponderent la hibrizii primei generaţii (F1) şi
diminuează în generaţiile următoare [99], astfel încât pentru utilizarea lui în practica
agricolă este necesar de a reproduce anual hibrizii F1 prin diverse scheme semenologice
[105]. Pornind de la acest fapt se deosebesc câteva tipuri de heterozis:
 heterozis stabil sau fixat ,
 heterozis instabil.
Heterozisul instabil se manifestă doar în prima generaţie după care efectul diminuează,
pe când heterozisul stabil se include în constituţia homozigotă a organismului, se fixează în

8
 sistemul genetic şi devine o treaptă a evoluţiei. În viziunea amelioratorilor la plante cel
mai frecvent se întâlneşte heterozis instabil [42]. Prin urmare preocuparea de bază a
savanţilor este orientată spre posibilitatea de a fixa acest efect într-un şir de generaţii [99].
Efectul de heterozis se identifică la încrucişarea diferitor specii şi soiuri, dar un efect
mai pronunţat poate fi relevat doar în urma hibridării liniilor consangvinizate, precedate de
procesul de inbreeding. Datorită acestui fapt heterozisul poate fi controlat şi dirijat la nivel
genetic [36, 88]. Evident, că la baza apariţiei heterozisului stau ansamblul proceselor
genetice precum ar fi interacţiunile intergenice, plasmatice care, în aspect funcţional
prezintă efecte stimulatoare şi inhibitoare ale manifestării genelor, complimentarea şi
compensarea genelor şi poziţia lor. La general, toate ipotezele de manifestare a heterozisului sunt
corecte şi fiecare dintre ele explică în esenţă una din laturile acestui fenomen biologic complex [5].
Primele ipoteze, care au contribuit la explicarea teoretică a fenomenul de heterozis au
fost expuse concomitent şi independent în anul 1908 de către savanţii americani Shull şi
East, care au menţionat că vigoarea hibridă reprezintă rezultatul heterozigoţiei şi noilor
interacţiuni între gene la hibrizii din prima generaţie. Ei considerau că hibridarea gameţilor
cu seturi diferite de gene stimulează dezvoltarea mai rapidă a embrionului şi ulterior a
hibridului [121].
Ulterior, pentru explicarea mecanismului heterozisului şi depresiei inbrede au fost
propuse un şir de ipoteze, care sunt discutate pe parcursul a mai multor decenii. Cele mai
frecvente din ele sunt: ipoteza dominaţiei, supradominanţei, combinării factorilor dominanţi
favorabili şi balanţei genetice [42, 109, 115, 120].
În literatura de specialitate o atenţie deosebită se acordă aspectelor genetice ale
manifestării heterozisului determinate nemijlocit de genomul nuclear - heterozisului
genomic. În manifestarea efectului de heterozis, caracterizat de indicii morfofiziologici, un
rol important îi revine sistemului genetic citoplasmatic, cărui îi corespunde aşa zisul
heterozis citoplasmatic. La baza lui stă polimorfismul genetic, citoplasmatic, structura
plastidelor şi a mitocondriilor, interacţiunea genelor mitocondriale cu genele din nucleu -
interacţiunea plasmonului cu genomul [44, 127, 138, 139].
În scopul elucidării naturii heterozisului, pe parcursul anilor, s-au efectuat ample
cercetări fundamentale a proceselor ce au loc la nivel molecular, care furnizează date
importante cu privire la structura şi funcţionalitatea activităţii genomice a hibrizilor

9
heterozigoţi şi a formelor lor parentale [146], inclusiv informaţii referitoare la aprecierea
specificităţii activităţii genomice şi a locusurilor lui după intensitatea sintezei fracţiilor
separate de ARN şi ARMm [107] şi care ar permite aprecierea efectului de heterozis după
majorarea cantităţii de ADN în celulele organismelor vegetale [126, 130], aprecierea
efectului de heterozis după intensitatea replicării ADN [150], a activităţii mitotice,
aprecierea structurii şi activităţii locusurilor genomului după proteine – produs al expresiei
acestora [101, 102 ].
Aprecierea efectului de heterozis conform principiilor propuse, direct sau indirect,
reflectă mecanismele moleculare ale proceselor genetice, care servesc ca etalon pentru
elaborarea metodelor de prognosticare a heterozisului în baza selectării formelor parentale
cu o capacitate combinativă înaltă.

1.3. Aspecte fiziologice şi biochimice ale heterozisului

În elucidarea aspectelor funcţionale ale heterozisului la plante o atenţie deosebită

revine mecanismelor fiziologo-biochimice ale vigorii hibride. Reieşind din aceasta,
numeroase cercetări au fost consacrate stabilirii rolului proceselor de fotosinteză, respiraţie,
activităţii fermenţilor, schimbului de energie, acumulării substanţelor nutritive de rezervă în
manifestarea heterozisului [5, 31, 137].
Prima interpretare fiziologică a fenomenului heterozisului a fost expusă în teoria
Ashby, conform căreia heterozisul la hibrizii F1 este determinat de sporirea volumului
embrionului, efectul dominant al vitezei de creştere, creşterea intensă a meristemei şi
activitatea fotosintetică superioară. Deşi există numeroase cercetări care confirmă sau neagă
teoria dată, până în prezent nu au fost descoperite legităţile generale ale proceselor
metabolice ce explică heterozisul. Majoritatea savanţilor susţin că accelerarea proceselor de
creştere a hibrizilor, care duce la dezvoltarea puternică a organismului se datorează
intensificării sintezei primare a acizilor nucleici şi a proteinelor, modificării statutului
hormonal al germenilor, activării metabolismului fosforic inclusiv şi a celui energetic [136].
Cercetările fiziologice au demonstrat, că inbreeding-ul îndelungat cauzează depresia
fotosintezei - factorul principal al productivităţii plantelor, în special, la liniile cu capacitate

10
combinativă joasă. La unele culturi s-a constatat superioritatea hibrizilor faţă de liniile
autopolenizante după intensitatea fotosintezei [131].
Analiza comparativă a conţinutului de clorofilă, caroten, xantofilă şi licopin nu au pus
în evidenţă corelaţii bine definite între indicii studiaţi la formele homo-şi heterozigote. Însă,
s-a stabilit, că potenţialul fotosintetic şi recolta înaltă a hibrizilor de grâu sunt asociate cu
conţinutul înalt al clorofilei în frunze şi balanţa moderată a СО2 la acţiunea temperaturilor
înalte [104, 140]. S-a depistat că conţinutul relativ înalt al clorofilei în frunze este un
caracter dominant, care corelează cu culoarea roşie a spicului, iar intensitatea
metabolismului СО2 la temperaturi înalte reprezintă un caracter recesiv. Aceşti indici sunt
conjugaţi cu capacitatea combinativă înaltă şi sunt recomandaţi în calitate de criterii în
selectarea formelor parentale [77, 130]. Productivitatea înaltă a hibrizilor este determinată şi
de suprafaţa foliară mare. De obicei, plantele hibride formează suprafaţa foliară de 1,5 ori
mai mare decât formele iniţiale [104, 117, 118]. Totodată s-a demonstrat că la hibrizii cu un
efect înalt al heterozisului raportul fotosinteză/respiraţie este mai mare [104].
Substanţele fiziologic active – auxinele, giberelinele, citochininele, inhibitorii etc. au o
importanţă deosebită în manifestarea heterozisului. Cercetările efectuate de Kefeli V. I. au
arătat că aceşti compuşi sunt componenţi importanţi ai sistemului de reglare genetică şi că la
hibrizii cu heterozis pronunţat se creează un raport echilibrat al acestor substanţe ca rezultat
al formării la hibrid a unui genotip mai balansat, demonstrând lipsa superiorităţii hibrizilor
heterozigoţi după conţinutul unei sau altei substanţe fiziologic active [118].
Hotâleva L.B. şi Titoc V.V. [147], analizând dependenţa dintre masa seminţei,
variaţiile biomasei plantulelor şi conţinutului componenţilor metabolismului fosforic –
fitinei, fosfatului neorganic, nucleotidelor adenilice şi a acizilor nucleici la stadiile timpurii
ale germinării seminţelor, au constatat, în baza indicilor cercetaţi superioritatea hibrizilor
comparativ cu liniile homozigote. Totodată, hibridul se caracteriza prin acumularea
intensivă a biomasei şi hidroliza activa a fitinei la germinare. După patru zile de cultivare, în
seminţele germinate, la hibridul F1 indicii integrali ai metabolismului energetic (conţinutul
ATP, suma nucleotidelor adenilice, sarcina energetică şi potenţialul fosfatic invers) au fost
mai mari, decât la liniile iniţiale.
În majoritatea cazurilor plantele hibride posedă activitatea enzimatică intermediară
între formele parentale. Totodată, s-a atestat o activitatea înaltă a unor oxidoreductaze şi

11
transferaze şi intensificarea sintezei grupelor macroergice la hibrizi [141, 142]. Unii savanţi
au demonstrat că mitocondriile formelor hibride posedă un nivel mai înalt al fosforilării
oxidative şi sintezei grupelor macroergice, asigurând condiţii prielnice pentru procesele
biosintetice şi servesc ca un stimul pentru apariţia heterozisului. S-a stabilit că potenţialul
redox înalt al organelor generative la formele parentale poate servi un criteriu de selectare a
acestora după capacitatea combinativă [118].

1.4. Utilizarea markerilor moleculari în ameliorarea la heterozis

Efectul de heterozis este determinat de moştenirea caracterelor complexe

(codominanţa şi pleiotropia). Din aceste considerente fenomenul poate fi studiat cu
ajutorul markerilor, care sunt distribuiţi destul de uniform în genom şi care pot fi
reprezentaţi de markeri discreţi, astfel ca: izoenzimele, fragmentele de restricţie a ADN-
ului, ADN microsatelit, proteinele de rezervă ş.a. [125, 129].

O etapă nouă în perfectarea tehnologiei de ameliorare la heterozis ar fi implementarea

metodelor bazate pe utilizarea markerilor moleculari, care relevă variabilitatea genetică,
nefiind supuşi influenţelor mediului [35, 82]. Analiza directă a genelor, detectarea şi
secvenţierea fragmentelor de ADN nuclear, cloroplastic sau mitocondrial sunt metode de o
precizie şi viteză de diagnostic fără precedent, reprezentând instrumentele cele mai valoroase
pentru studiul diversităţii genetice, dar şi pentru cercetarea filogeniei, taxonomiei, fluxului genic
în populaţii. Aceşti markeri au început să fie utilizaţi pentru analiza efectelor selecţiei în
populaţiile de plante [65, 69, 100, 103]. Activitatea funcţională a genomului poate fi evidenţiată
prin analiza produselor primare ale expresiei genelor - proteinele (fig. 1.1) [15, 16, 122, 128].
GENOTIP FENOTIP
Procese genetice Procese morfogenetice
ADN  ADN  ARN  PROTEINĂ  METABOLISMUL ÎN
FORMAREA FENOTIPULUI
_______________ ____________________ ________________________________________________
 caractere caracterele
sonde proteice biochimice şi morfologice
genetice  
markerii proteici markerii biochimici şi morfologici
__________________________
markeri moleculari
Figura 1.1. Reprezentarea schematică de manifestare a caracterelor genotipice

12
 Avantajele markerilor proteici constau în faptul ca ei pot fi utilizaţi de la specii până la
categorii taxonomice mari. Totodată, pentru aprecierea variabilităţii genetice în limitele
speciei este mai convenabil electroforeza proteinelor multiple (codificate de mai multe gene
diferite) şi genetic polimorfe, codificate de gene polialele [16, 122, 128]. Ca regulă, combinaţiile
hibride cu efect de heterozis sunt create în baza liniilor parentale cu deosebiri esenţiale după
spectrele componentelor proteinelor markeri. Cercetarea lor creează speranţe pentru
elaborarea criteriilor efective de alegere a perechilor şi metodele de prognozare a
heterozisului.
În calitate de markeri, de obicei sunt utilizate proteinele de rezervă din seminţe şi
izoenzimele. Proteinele de rezervă sunt înalt polimorfe şi reflectă întocmai polimorfismul
alelic, contribuind la evidenţierea variabilităţii la nivelul familiei, genului, speciei, soiului şi a
populaţiilor hibride [126, 130]. Pe lângă proteinele de rezervă, care reprezintă fracţia proteică
majoră, în seminţe sunt puse în evidenţă proteine biologic active şi structurale. Proteinele
implicate în metabolism sau protecţia plantei, adesea, sunt în cantităţi minore în seminţe.
Electroforeza proteinelor polimorfe şi analiza seminţelor, permit aprecierea exactă şi totală a
componenţei populaţiilor de orice complexitate şi reprezentarea lor sub formă de formule
proteice ale elementelor populaţiei cu indicarea frecvenţei acestora, fiind utilizate ulterior în
paşaportizarea soiurilor, biotipurilor şi a liniilor. Izoenzimele, la rândul său, sunt considerate
markeri biochimici foarte importanţi, care reprezintă compuşi primari ai activităţii genelor şi
au un control alelic simplu, bialelic sau codominant [84, 86, 87]. Influenţa mediului nu se
reflectă la nivelul izoenzimelor, ceea ce face din aceşti markeri instrumente precise şi rapide,
foarte mult utilizate pentru estimarea variabilităţii genetice a plantelor [1, 37, 45, 47, 98].
Astfel, elucidarea mecanismelor moleculare ale fenomenului de heterozis, în baza celor
mai noi realizări ale geneticii, fiziologiei şi biochimiei plantelor, vor permite evidenţierea
legităţilor manifestării vigorii hibride şi elaborarea metodelor de pronosticare a nivelului de
heterozis, utilizarea practică şi dirijată a acestui proces.

1.5. Capacitatea combinativă a liniilor şi rolul ei în ameliorarea la heterozis

În ameliorarea liniilor consangvinizate a diverselor culturi agricole un interes deosebit

îl prezintă posibilitatea determinării indirecte a capacităţii combinative a formelor iniţiale pe

13
baza corelaţiilor indicilor agronomici între liniile consangvinizate şi hibrizii din prima
generaţie. Alegerea liniilor, soiurilor ca componente pentru încrucişare depinde
preponderent de capacitatea acestora de a asigura obţinerea hibrizilor cu valoroase calităţi
economice, capacitatea combinativă a materialului iniţial determinând efectul de heterozis
Efectul heterozis este studiat folosind hibridarea ciclică şi hibridarea dialelă pentru
determinarea capacităţii combinative generale şi capacităţii combinative specifice a
formelor parentale [2, 18, 19]. Scopul încrucişării dialele este de a identifica formele
parentale în rezultatul încrucişării cărora se manifestă heterozis major [144]. Capacitatea
combinativă generală (CCG) reprezintă capacitatea liniilor de a manifesta o anumită
productivitate în dependenţă de combinările posibile, caracterizându-se prin valorile medii
ale indicilor cercetaţi ale tuturor genotipurilor obţinute. CCG a liniilor reprezintă criteriul de
bază pentru încrucişare în procesul de selecţie, reflectând comportarea medie a unei linii în
cadrul tuturor încrucişărilor. Orişice încrucişare are o valoare previzibilă, care este suma
abilităţilor combinative generale a liniilor parentale. Rezultatul încrucişării poate atinge
valori mai mari sau mai mici comparativ cu valoarea aşteptată şi este numită capacitate
combinativă specifică.
Capacitatea combinativă specifică (CCC) reprezintă capacitatea liniilor de a realiza, în
cazul combinării concrete, rezultate superioare sau inferioare ale indicilor cercetaţi,
comparativ cu valoarea medie, obţinută la analiza tuturor combinărilor posibile ale acestor
linii. Reieşind din nivelul de manifestare al unui caracter anumit la organismul heterozigot,
se consideră că poate fi evidenţiat heterozisul pozitiv, atunci când gradul de manifestare este
superior comparativ cu formele parentale homozigote şi heterozis negativ, atunci când
valoarea indicelui este inferioară formelor iniţiale.
Pentru determinarea capacităţii combinative generale ale liniilor consangvinizate sau
soiurilor, în scopul aprecierii lor, la încrucişare se utilizează un hibrid, soi, linie, cu bază
ereditară largă şi cunoscută (un tester). Algoritmul determinării CCG implică stabilirea
sumei productivităţii tuturor hibrizilor şi liniilor (soiurilor), determinarea mediei
experimentului topcross, stabilirea abaterii producţiei a hibridului sau a unei linii (soi)
pentru fiecare combinaţie hibridă faţă de producţia medie în q/ha sau în procente.
Numeroase cercetări au demonstrat că caracteristicele cantitative şi calitative ale hibrizilor
din prima generaţie sunt într-o dependenţă directă de particularităţile individuale ale liniilor

14
iniţiale, la încrucişarea cărora se obţin urmaşi heterozigoţi cu expresivitate înaltă a efectului
de heterozis. Planificarea ştiinţifică a procesului de selecţie în scopul obţinerii hibrizilor F1
înalt productivi, impune necesitatea determinării caracterului de interacţiune a genelor, a
capacităţii combinative a liniilor parentale şi a posibilităţii prognozării capacităţii
combinative reieşind din manifestarea fenotipică a indicelui la liniile iniţiale [106, 147 ].
S-a stabilit, că liniile consangvinizate de floarea-soarelui care cresc viguros au, în
general, o capacitate bună de combinare. Autorii au observat o corelaţie pozitivă
semnificativă a procentului de ulei, înălţimii plantei, numărul de zile până la înflorit şi
toleranţei la rugină a liniilor consangvinizate şi aceleaşi caractere la hibrizii lor în topcross,
dar nu au găsit o corelaţie clară între linii şi capacitatea combinativi generală
corespunzătoare pentru seminţe. Datele obţinute de Cloczowski în 1972 [13] au demonstrat
corelaţii strânse între capacitatea generală de combinare a liniilor consangvinizate de
floarea-soarelui cu producţia lor de seminţe.
Unii autori [62] au comunicat că hibrizii F1 au evidenţiat o corelaţie mai mare pentru
producţia de seminţe şi conţinutul de ulei cu liniile materne decât cu cele paterne. Alţi
autori, însă, au concluzionat că performanţa liniilor consangvinizate în privinţa producţiei
de seminţe nu prezice performanţa lor în hibrizi [46].
Astfel, cu toate că se recunoaşte o corelaţie generală între producţiile de seminţe ale
liniilor consangvinizate şi ale hibrizilor lor, datele din literatură sunt contradictorii, deci o
decizie complet satisfăcătoare asupra valorii combinative a unei linii consangvinizate poate
fi luată numai prin testarea ei în combinaţii hibride experimentale.
Capacitatea combinativă specifică se determină prin hibridare dialelă a celor mai bune
linii (soiuri) stabilite după capacitatea combinativă generală, care permite aprecierea
heterozisului ipotetic, real şi de concurs. Litun [133] menţionează că capacitatea
combinativă este o particularitate genetic determinată a organismelor cu înmulţire sexuată,
se supune legilor ereditarii genetice şi reprezintă un subiect de cercetare pentru genetica
cantitativă. Se consideră că capacitatea combinativă generală este determinată de acţiunea
aditivă (sumară) a genelor, iar capacitatea combinativă specifică – de supradominanţă şi/sau
epistazie [18, 19].
Date recente referitor la acţiunea genelor implicate în fixarea azotului au relevat efecte
genetice predominant nonaditive. Numeroase cercetări au demonstrat că indicii agronomici

15
sunt determinaţi atât de variaţiile efectelor genetice aditive, cât şi de cele neaditive. S-a
stabilit că valori ale CCS sunt mai expresive în cazul încrucişării formelor îndepărtate,
comparativ cu cele genetic înrudite [64].

1.6. Heterozisul la castraveţi (Cucumis sativus L.)

Explorarea fenomenului de heterozis în scopul obţinerii hibrizilor cu valoare

comercială înaltă reprezintă prerogativa procesului de selecţie dirijată la castraveţi. Analiza
productivităţii hibrizilor F1 a demonstrat, în cele mai multe cazuri, superioritatea acestora
după indicii cercetaţi faţă de genitori, raportul procentual al valorii indicelui cercetat la
hibridul F1 faţă de valoarea medie a parametrului obţinută la analiza ambelor forme
parentale purtând denumirea de heterozis [52, 56, 83].
Castravetele (Cucumis sativus L.) este un membru al familiei Cucurbitaceae, care
include aproximativ 90 genuri şi 700 - 760 specii. Genul Cucumis, la care aparţin
castraveţii, include aproximativ 70 specii. Cucumis sativus L este originar din India sau
Asia de Sud [39]. Cucumis sativus L se deosebeşte de alte Cucurbitaceae prin prezenţa a
şapte perechi de cromozomi (2n=2x=14) [8]. Comparativ cu alte culturi agricole,
castravetele are dimensiuni relativ mici ale ADN-ului, ceea ce face foarte atractivă analiza
genomului la această plantă cultivată [23]. Astfel, majorarea productivităţii castraveţilor
rămâne până în prezent un obiectiv important pentru practica agricolă [73].
Productivitatea castraveţilor a fost majorată considerabil până în 1940 (~5% creştere
anuală). Utilizarea tehnicilor de cultivare în procesul de ameliorare - modificarea sexului
florilor masculine, creşterea numărului de flori feminine şi introducerea genelor
responsabile pentru rezistenţa la boli de la varietăţile exotice (spre exemplu din China,
India, Japonia) a permis majorarea roadei de trei ori, de la 4,076 (kg/ha) în 1920 până la
12,550 (kg/ha) în 1980 şi până la ~13,400 kg/ha în 1997 [70].

În ultimii ani, productivitatea castraveţilor în unele ţări (de exemplu, în SUA) a crescut
considerabil (aproximativ 100%) ca rezultat al îmbunătăţirii condiţiilor de cultivare [9, 50]
şi selecţiei plantelor în baza caracterelor responsabile de productivitate [87, 78], cât şi

16
utilizării tehnicilor moleculare ce au permis majorarea rezistenţei castraveţilor la factorii
nefavorabili şi la boli [53, 78, 79].

In India au fost descoperite specii sălbatice de castraveţi cu încrucişare liberă. Aceste

specii au o proprietate de a produce mai multe fructe pe plantă şi se deosebesc esenţial de
varietăţile de castraveţi utilizaţi în prezent în diferite ţări. Este oportun de a transfera genele
responsabile de productivitate de la speciile sălbatice la cele comerciale. Pentru a realiza
această sarcină dificilă este necesar de a determina care dintre aceste varietăţi sunt cele mai
bune pentru încrucişarea cu speciile sălbatice în scopul realizării transferului iniţial [70].
Trei linii de castraveţi Cucumis sativus var. sativus L. şi o linie derivată de la C.
sativus var. hardwickii (R.) Alef. au fost incluse în încrucişări dialele pentru determinarea
capacităţii lor combinative şi evidenţierea caracterelor corelate cu productivitatea [38].
S-a stabilit că pentru majoritatea indicilor cercetaţi capacitatea combinativă a fost
semnificativ influenţată (p < 0.05) de condiţiile de mediu. Capacitatea combinativă generală
a fost semnificativă pentru toate caracterele în fiecare an. Capacitatea combinativă specifică
a fost semnificativă pentru caracterele examinate, cu excepţia numărului de lăstari laterali şi
numărul de flori feminine pe plantă. Datele au demonstrate că C. sativus var. hardwickii -
derivat a liniei imbrede WI 5551 poseda capacitate combinativă specifică pentru caracterele
responsabile de productivitate şi poate fi utilizată pentru ameliorarea castraveţilor
comerciali [40].
Studiul fenomenului de heterozis la castraveţi a demonstrat că majoritatea caracterelor
care condiţionează productivitatea au un determinism poligenic, aceasta face imposibilă
analiza şi descrierea efectului fiecărei poligene în parte, ci numai la nivelul întregului
complex de gene care condiţionează caracterul respectiv. Pentru practica ameliorării
expresia fenotipică a unui caracter cantitativ depinde într-o măsură mai mare de efectul
cumulat al interacţiunii genelor cu mediul şi mai puţin de efectul unor gene individuale [73].

Cercetările fiziologo-biochimice şi genetice au evidenţiat unele criterii eficiente pentru

majorarea productivităţii plantelor în baza unor indici relevanţi. S-a stabilit că dintre toţi
parametrii cercetaţi, numărul de fructe este un indice mai stabil ce determină productivitatea
plantelor, comparativ cu dimensiunile fructelor şi valoarea recoltei de pe o singură plantă.
Productivitatea unei singure plante a corelat preponderent cu recolta plantelor în anii
următori, indicând asupra necesităţii testării acestui indice în serie [77]. De menţionat că

17
experimentele în vase de vegetaţie, bazate pe determinarea numărului de fructe de pe o
singură plantă nu au corelat pozitiv cu productivitatea generală în câmp. Având în vedere
complexitatea capacităţii de producţie, care la rândul său este influenţată de numeroase
componente (numărul de fructe pe plantă, dimensiunile fructului, numărul de flori
feminine), se menţionează că nu există gene pentru capacitatea de producţie ca însuşire
intrinsecă, ci numai gene care condiţionează expresia fenotipică a acestora [27].

Capacitatea de producţie este un caracter foarte complex care prezintă valori reduse ale
iritabilităţii în primele generaţii, datorită părţii considerabile din varianţa genetică
reprezentată de dominanţă şi epistazie. În generaţiile avansate iritabilitatea creşte datorită
contribuţiei majore pe care o are varianţa aditivă asupra varianţei genetice.
Cercetarea ADN-ului la castraveţi cu ajutorul ADN-markerilor reprezintă un
instrument biotehnologic eficient în cercetarea fenomenului de heterozis [69, 96, 97].
Markerii moleculari au fost utilizaţi pentru studiul complex al relaţiilor dintre gene, fiind
detectate asocieri între unele gene, implicate în obţinerea recoltelor înalte de castraveţi
[25]. Au fost efectuate cercetări pentru atestarea implicării acestor gene marker în
obţinerea roadei şi majorarea eficienţii cultivării culturii de castraveţi [97]. Cercetările
efectuate anterior au relevat posibilitatea utilizării markerilor genetici pentru majorarea
eficienţii cultivării castraveţilor şi respectiv pentru majorarea roadei [26, 69]. În urma
unor cercetări recente bazate pe o tehnică de investigare foarte performantă (metoda
QTL), au fost identificate locusuri situate pe cromozomi diferiţi care au influenţă directă
asupra capacităţii de producţie [15, 59].

Pentru majorarea producţiei de castraveţi s-a utilizat un program special de ameliorare

a plantelor în baza markerilor fenotipici (PHE) şi markerilor moleculari ce asistă selecţia
(MAS) pentru obţinerea castraveţilor de dimensiuni mari cu fructificare precoce [24, 26].
Aceste componente importante ce determină productivitatea plantelor sunt sub controlul
genetic al câtorva loci cantitativi (QTL). După trei cicluri de analiză a markerilor fenotipici,
selecţia ulterioară în baza MAS a permis identificarea hibrizilor cu efect de heterozis major,
care au fost folosiţi pentru obţinerea generaţiei backcross, iar markerii moleculari au permis
evidenţierea locilor caracterelor cantitative (QTL), care contribuie la manifestarea vigorii
hibride [60].

18
 Analizele statistice nu au demonstrat diferenţe semnificative (p < 0.001) dintre
resursele fenotipice (BC2PHE = 3.02, BC3PHE = 3.29) şi selecţia marker-asociată
(BC2MAS = 3.12, BC3MAS = 3.11) pentru MLB (ramuri laterale multiple). Datele
obţinute au relevat că ciclul vital scurt al castraveţilor (4 luni), markerii lincaţi cu MLB şi
utilizarea MAS-markerilor pot servi ca mijloace eficiente pentru ameliorarea castraveţilor.
Ameliorarea în baza indicilor MAS a fost foarte eficientă pentru evaluarea liniilor, conform
indicilor selectaţi, ai productivităţii plantelor [22, 56, 68]. S-a stabilit că astfel de factori,
precum inhibiţia formării fructelor, relaţiile interdependente şi corelaţiile dintre caractere
responsabile de productivitate determină cantitatea de roadă obţinută. Corelaţii strânse
există între numărul de lăstari laterali (MLB), expresia sexului feminin, precocitate, raportul
lungimii la diametrul fructului, care reprezintă caracteristice importante ale productivităţii
castraveţilor [56, 67]. Heterozisul reproductiv la castraveţi este asociat cu descreşterea
corelării negative dintre numărul de fructe pe plantă şi greutatea fructelor şi majorarea
valorii corelaţiei negative între procentajul de fructe pe plantă şi ramuri pe plantă, cât şi
între procentajul de flori feminine, cu majorarea valorii corelaţiei negative între numărul de
noduri pe ramură şi greutatea totală a fructelor. Depresia imbredă a fost asociată cu valoarea
scăzută a corelaţiilor strâns negative între procentul de fructe şi numărul de ramuri pe
plantă, de asemenea între numărul de noduri pe ramură şi masa totală a castraveţilor
recoltaţi. Corelaţiile stabilite au fost asociate cu vigurozitatea formelor parentale şi cu
depresia imbredă doar în cazul încrucişării simple [56, 67].

Hibridarea simplă poate duce la obţinerea unor recombinări de gene valoroase pentru
ameliorare. Pe această cale au fost obţinute numeroase soiuri [25, 81, 91].
Hibridarea complexă este des folosită în ameliorarea castraveţilor, deoarece permite
utilizarea unei germoplasme foarte vaste într-un timp scurt şi cu cheltuieli minime, existând
o experienţă vastă în această direcţie. Astfel, [48, 56, 75, 89] s-a aplicat această metodă
combinând o serie de hibrizi simpli într-un amestec complex care a fost denumit hibrid
complex sau populaţie mixtă [56].
Primii hibrizi complecşi s-au obţinut din hibrizi simpli folosindu-se un număr cât mai
mare de combinaţii între un număr limitat de părinţi, însă numărul recombinărilor rezultate
au fost limitate de posibilităţile genetice ale celor doi părinţi. Ulterior, această schemă a fost
modificată, creându-se astfel posibilitatea reunirii genelor valoroase de la toţi părinţii

19
utilizaţi [11, 74]. Backcrossul cu toate variantele sale, dar mai ales cel în trepte este folosit
frecvent în ameliorarea castraveţilor, deoarece permite introducerea în anumite soiuri
valoroase a unor însuşiri în care acestea sunt deficitare. Această metodă se foloseşte cu
succes pentru caracterele care au un determinism genetic simplu, controlate de una sau două
gene [37].
Hibridarea îndepărtată reprezintă o cale de lărgire a variabilităţii genetice necesară
pentru atingerea unor obiective de ameliorare cum ar fi rezistenţa la boli şi factori
nefavorabili de mediu [12]. Hibridarea interspecifică devine o componentă de bază ale
proceselor de ameliorare, numai atunci când variaţia în cazul speciei cultivate este epuizată,
sau atunci când anumite gene importante (rezistenţă la boli, adaptare fiziologică sau
ecologică) nu sunt prezente in această specie [96]. Astfel, heterozisul implică multiple
procese biologice, care permit de a interpreta fenomenul dat, reieşind din natura funcţională,
genetică, biochimică, evolutivă, etc. [74, 143]. Esenţa fenomenului de heterozis poate fi
elucidată prin cercetarea comparativă a structurii şi activităţii genomului hibrizilor
heterozigoţi, cât şi a formelor parentale [23]. Succesul în obţinerea prin hibridare a unor
variaţii genetice utile pentru procesul de ameliorare, este determinat de alegerea formelor
parentale. În acest sens au fost elaborate mai multe metode analitice de alegere a genitorilor,
cum sunt: metoda "celor mai mici pătrate" (least squares), metoda geometrică şi metoda
analizelor canonice. Principiul de bază al acestor metode constă în prognosticarea valorii
viitoarelor combinaţii în funcţie de valoarea părintelui intermediar [10]. De asemenea s-a
propus alegerea genitorilor printr-o hibridare dialelă între un set de soiuri cu anumite
caracteristici particulare şi un set de soiuri cu performanţe adaptative ridicate [74].
Cu toate acestea, relevarea naturii fenomenului de heterozis la castraveţi necesită şi în
continuare realizarea unor cercetări fundamentale, la nivel molecular, celular, la nivel de
organism, atât a hibrizilor, cât şi a formelor parentale.

20
 Capitolul 2. CARACTERISTICA MATERIALULUI ŞI METODELE DE
CERCETARE

Investigaţiile efectuate în scopul determinării gradului de corelare a unor indici

fiziologici şi moleculari pentru utilizarea acestora în ameliorarea castraveţilor şi
pronosticarea heterozisului, au fost realizate pe parcursul anilor 2003-2007 în cadrul
laboratorului Securitate Biologică din Centrul de Cercetare „Ştiinţe ale vieţii”, catedra
Biologie Vegetală, Universitatea de Stat din Moldova.

2.1. Caracteristica materialul utilizat în cercetare

În calitate de material de cercetare au servit şapte hibrizi de castraveţi (Cucumis sativus

L.) şi formele parentale ale acestora. Material experimental a fost oferit de Institutul de
Legumicultură şi Irigaţie din Tiraspol (tab.2.1).
Tabelul 2.1
Structura genotipică a hibrizilor de castraveţi utilizaţi în cercetare
Hibrizi cu productivitate
Varianta martor Hibrizi cu productivitate joasă
înaltă
Forma
parentală
H 273 H 275 H 274 Vzglead Epilog H6 H7

♀ L 222 L 226 L 203 L 371 L 371 L 222 L 222

♂ L 203 L 203 L 216 Beregovoi Favorit Beregovoi Favorit

Linia L203 reprezintă o formă parentală a celor trei hibrizi înalt heterozigoţi împreună
cu linia L216 şi L222, ultima fiind şi formă maternă pentru hibrizii H6 şi H7 împreună cu
soiurile Beregovoi şi Favorit, care reprezintă forma paternă a hibrizilor omologaţi. Aceste
linii formează o schemă dialelă incompletă.

2.2. Metode de cercetare

Pentru atingerea scopurilor şi obiectivelor propuse în lucrarea dată s-au studiat diferiţi
parametri fiziologici (biomasa verde şi uscată; suprafaţa foliară; volumul sistemului
radicular) şi biochimici (activitatea catalazei, aspectul cantitativ şi calitativ al proteinelor

21
totale şi acizilor nucleici).
În investigaţiile fiziologice a fost cercetat materialul biologic până la faza de 3 frunze
adevărate, iar analizele biochimice şi moleculare s-au efectuat pe plantele etiolate de cinci
zile. Experienţele s-au realizat în trei repetiţii biologice.

2.2.1. Metode de determinare a unor indici fiziologici

Indicii morfo-fiziologici s-au determinat în conformitate cu metodele standard [17].

Materialul experimental a fost crescut în vase de vegetaţie de 0,5 kg pe ciornoziom tipic.
Pentru asigurarea alimentaţiei optime a plantelor la 10 kg sol s-a introdus 7,3 g KCl; 2,1 g
NH4NO3 şi 21,4 g superfosfat. Umiditatea solului a fost menţinută la nivelul de 80 %.
Determinarea biomasei verzi şi uscate s-a efectuat prin cântărirea materialului vegetal
proaspăt şi uscat la temperatura de 100 - 105°C până la o greutate constantă.
Determinarea activităţii catalazei a fost realizată prin metoda gazometrică [17].

2.2.2. Determinarea cantităţii de proteine prin metoda Bradford

Proteinele au fost precipitate din 0,1 ml de extract cu 0,05 ml de acid tricloracetic de

15% (în trei repetiţii) la rece şi separate prin centrifugare timp de 10 min. la 8000
rotaţii/min. Precipitatul purificat cu ATA de 5% a fost dizolvat în 0,5 ml NaOH (0,3N).
Excesul de bază a fost neutralizat cu 0,5 ml de HCl (0,3N). Amestecul de 0,06 ml soluţie
proteică, 0,24 ml NaOH (0,15N) şi 3 ml reactiv Cumassi după 20 min de reacţie a fost
colorimetrat la λ = 595nm. Concentraţia proteinei din soluţie s-a determinat după curba
etalon a albuminei serice bovine [7, 55].

2.2.3. Electroforeza proteinelor

Extracţia proteinelor solubile totale destinate studiului prin intermediul

electroforezei unidimensionale s-a realizat în soluţie tampon de extracţie apoasă, Tris-HCl
pH=6,8 (în raport de 1g probă:5 ml). Supernatantul a fost supus unor operaţii de precipitare
cu acid tricloracetic (ATA) şi spălări repetate cu soluţie de 5% răcit, alcool etilic, acetonă şi

22
eter, fiecare dintre aceste operaţii fiind urmată de o centrifugare de 10 minute pe o
centrifugă tip „MPW-310” (Polonia) la o turaţie de 10000 rotaţii/min. Precipitatul obţinut a
fost uscat în curent de aer şi dizolvat (în raport de 10:1) în soluţie tampon Tris-HCl
(pH=6,8) conţinând SDS 4,24%, zaharoză (cca 20%), β-mercaptoetanol de 6% (v/v),
albastru de bromfenol 0,004%.
Pentru electroforeza proteinelor totale s-a utilizat metoda electroforezei în condiţii de
disociere, în prezenţa SDS. Concentraţia gelului de separare a proteinelor a fost de 12,5%.
Pentru o probă (godeu) au fost utilizate 15-20 µl soluţie proteică [54]. Separarea
electroforetică s-a realizat la 30 mA, 180 V utilizându-se aparatul de electroforeză model
“Himifil AVGĂ-2” (Estonia). După electroforeză gelul a fost supus operaţiilor de fixare,
colorare şi fotografiere. Pentru determinarea masei moleculare relative a fracţiilor
polipeptidice separate s-a efectuat electroforeza a două tipuri de probe cu martori în condiţii
identice cu cele ale probelor luate în studiu, având mase moleculare cunoscute: Protein
Laders, „Fermentas”, Germania (14 martori proteici cu masele moleculare cuprinse în
limitele 10 – 200 kDa) şi SDS Molecular Weight Markers, Sigma (lizocima - 14,3 kDa, β-
lactoglobulina – 18,4 kDa, tripsinogen – 24,0 kDa, pepsina – 34,7 kDa, ovalbumina – 45,0,
albumina serică bovină – 66,0 kDa). Pe baza electroforegramei obţinute în fiecare caz am
realizat o curbă de calibrare în coordonate Rf/ln Mr cu ajutorul căreia s-au determinat
logaritmii maselor moleculare relative ale fracţiilor în funcţie de indicele mobilităţii
electroforetice.

2.2.4. Determinarea cantitativă a acizilor nucleici prin metoda

spectrofotometrică

Acizii nucleici au fost extraşi din materialul biologic cu acid percloric, deoarece
constituie un bun precipitant al acizilor nucleici şi al majorităţii proteinelor şi poate fi uşor
eliminat din extract în formă de sare de potasiu, fiind insolubilă, urmată de hidroliza
polinucleotidelor. Toate operaţiile se efectuează la temperatura de 0-40C.
Materialul de cercetat (0,5 g masă vegetativă) omogenizat a fost transferat cantitativ cu
5 ml soluţie HClO4 0,2N într-o eprubetă de centrifugare şi centrifugat timp de 10 min. (8000

23
rpm). Precipitatul se purifică cu HClO4 0,2 N, de două ori cu amestec de alcool şi acetonă
(1:1) şi cu eter, fiecare operaţie urmată de centrifugare. Precipitatul se usucă într-un exicator
sub vid [17]. Precipitatul este hidrolizat în KOH 0,5 N (10 ml la 100 mg masă rămasă în
precipitat) la 37°C timp de o oră. După hidroliză, suspensia se răceşte şi se centrifughează
10 min la 8 000 rpm. Supernatantul se colectează, iar sedimentul se mai spală de două ori cu
5-10 ml KOH 0,5 N, centrifugându-se de fiecare dată timp de 10 min. la 8000 rpm.
În centrifugate se adaugă HClO4 concentrat până la concentraţia finală a acidului
percloric de 5% şi se lasă la rece 20-30 min. Precipitatul format conţine ADN, KClO4 şi
unele impurităţi, iar ARN-ul rămâne în supernatant. După 30 min., probele se
centrifughează 15 min. la 8 000 rpm. Supernatantul se colectează într-un balon de 50 ml, iar
precipitatul se mai spală de două ori cu câte 10 ml HClO4 5%, colectând supernatantele în
acelaşi balon. Balonul se uneşte cu un refrigerent, se pune la baia de apă (+ 70°C) pentru 15
min., se răceşte, se filtrează prin filtrul de sticlă nr. 4, se măsoară volumul total al
supernatantului şi se foloseşte pentru determinarea ARN-ului spectrofotometric la =270
nm şi λ=290 nm. Ca martor serveşte soluţia HClO4 5%.
Precipitatul care conţine ADN se suspendă în 10-15 ml soluţie HClO4 5%, se introduce
într-un balon cu refrigerent şi se hidrolizează la baia de apă (+ 90°C) timp de 30 min., după
răcire se centrifughează. Supernatantul se colectează într-o eprubetă gradată, iar precipitatul
se supune încă o dată operaţiilor descrise anterior. Supernatantele se unesc, se completează
până la un anumit volum, apoi se măsoară densitatea optică la λ=270 şi λ=290 nm.
Concentraţia fosforului nucleic (C) se calculează după formula:
( E 270  E 290 )  10,3
C AN  ,
190
CAN  concentraţia acizilor nucleici (mg/ml); E  densitatea optică a hidrolizatului.
Pentru a transforma concentraţia fosforului nucleic în concentraţia acizilor nucleici, se
foloseşte coeficientul de corecţie care este egal cu 10,1 pentru ADN; 10,5 pentru ARN şi
10,3 pentru suma AN.
( E 270  E 290 )  10,5  V
C ARN  (mg / g ) ;
190  masa ( g )
( E  E 290 )  10,1  V
C ADN  270 (mg / g ) .
190  masa ( g )
V  volumul total al hidrolizatului (ml)

24
 2.2.5. Analiza RAPD-PCR

ADN-ul utilizat în calitate de matriţă în analiza RAPD-PCR, a fost izolat cu reagentul - kit
DNAzol (Gibco BRL) conform protocolului propus de producător şi prin metoda standard cu
utilizarea CTAB-lui. Conţinutul a fost cuantificat prin electroforeză şi măsurare spectrofotometrică,
utilizând spectrofotometrul NCT 60 (Anglia) [58]. Raportul λ260/λ280 a fost în limita valorilor 1,6
-1,9 iar conţinutul ADN în proba a variat de la 238-455 ng/µl.
Reacţia PCR a avut loc în 25μl mediu de reacţie: 50 ng ADN, amestec de nucleotide
dNTP, 200µM de fiecare tip, 1 µM de primer (decameri, MWG-Biotech AG, Germania),
1,25 unităţi/pe reacţie GoTaq Flexi ADN-polimeraza în soluţia tampon corespunzătoare cu
pH 8,5 şi MgCl2 2,5 mM. Amplificarea a fost efectuată, utilizând amplificatorul Corbett,
Palm Cycler gradient block (Australia) cu următorul program de amplificare: denaturarea la
95ºC - 3 min urmată de 45 cicluri: 95ºC – 1 min., 36ºC – 1 min., 72ºC – 2 min. şi elongarea
finală 72ºC –5 min.
Ampliconii au fost analizaţi prin electroforeza în gel de agaroză de 1,6% în prezenţa
bromurii de etidiu 0,5 µg/ml în soluţie tampon de migrare 1x TAE la intensitatea de 93 V în
camera de electroforeză Biocom (Rusia). Pentru determinarea maselor moleculare relative
ale produselor de amplificare au fost utilizate probe cu martori - 100 bp DNA Ladder
(Promega).
Ampliconii obţinuţi au fost notaţi conform denumirii primerului asociat cu
dimensiunea ampliconului, de exemplu: P36800 – amplicon cu dimensiunea de 800 pb
obţinut în rezultatul PCR cu primerul P36.

2.2.6. Determinarea CCG şi CCS

Capacitatea combinativă generală şi cea specifică a fost calculată după metode

standard [92, 93].
Capacitatea combinativă generală (CCG) a ambelor forme a fost calculată după
formulele (1) şi (2):
(1) CCG = X F1 - X , unde:
X F1 – media generală a valorilor medii a parametrului observat la hibrizii rezultaţi
de la încrucişarea formei materne cu formele paterne;

X - media generală a parametrului la toţi hibrizii.

25
 (2) CCG = X M1 - X , unde:
X M1 – media generală a valorilor medii a parametrului observat la hibrizii rezultaţi
de la încrucişarea formei paterne cu formele materne;

X - media generală a parametrului la toţi hibrizii.

Capacitatea combinativă specifică (CCS) a fost calculată după formula:

CCS11 = x - (CCGF1 + CCGM1 + X ), unde

x - valoarea medie a parametrului observat la hibrid;
CCGF1 - capacitatea combinativă generală a formei materne;
CCGM1 - capacitatea combinativă generală a formei paterne;

X - media generală a parametrului la toţi hibrizii.

2.2.7. Prelucrarea statistică a datelor

Prelucrarea statistico-matematică a datelor experimentale (rezultate din trei repetiţii)

s-a efectuat prin metoda standard [111]. S-au calculat următorii parametri statistici: X–
media aritmetică; σ – abaterea medie pătratică; V – variaţia (%); m x – eroarea experienţei;
Smx% – eroarea totală.

26
 REZULTATE ŞI DISCUŢII

Capitolul 3. VARIABILITATEA MORFOFIZIOLOGICĂ ŞI EFECTUL DE

HETEROZIS LA CASTRAVEŢI

Fenomenul de heterozis reprezintă una din problemele principale ale geneticii şi

selecţiei contemporane. Succese remarcabile au fost obţinute referitor la utilizarea în
practică a acestui fenomen biologic, totodată un şir de aspecte rămân a fi puţin elucidate.
Din cele trei tipuri de heterozis (somatic, reproductiv şi adaptiv), în lucrarea dată s-a
studiat primul tip de heterozis, cel somatic, care include intensificarea proceselor de creştere
a părţilor vegetative ale hibrizilor. Esenţa fenomenului de heterozis poate fi elucidată în
rezultatul cunoştinţelor fundamentale nu doar a proceselor genetice, dar şi a celor
morfogenetice. În acest context o importanţă deosebită îi revine analizelor structurale
genetice şi particularităţilor morfogenetice implicate în manifestarea fenomenului de
heterozis. Însemnătatea acestui fenomen constă în faptul, că particularităţile menţionate
reprezintă aspecte primordiale în studiul genofondului speciei.

3.1. Limitele de variaţie ale parametrilor morfofiziologici

Acumularea biomasei verzi şi uscate la castraveţi. Pentru a determina cota

heterozisului somatic, adică creşterea intensivă a părţilor vegetative se foloseşte
prognosticarea lui prin metoda de determinare a biomasei verzi şi uscate, acesta fiind un
important parametru care determină sporirea productivităţii plantelor.
Rezultatele cercetărilor efectuate au confirmat ideea că intensitatea manifestării
heterozisului este diferită de la o combinaţie la alta. Din datele prezentate în tabelul 3.1. se
observă că în cadrul liniilor homozigote, genotipurile paterne atât ale hibrizilor cu cea mai
înaltă productivitate, cât şi al celor cu productivitate joasă au valori maxime ale conţinutului
de biomasă verde.

27
 Tabelul 3.1.

Acumularea biomasei verde şi uscate la plantele Cucumis sativus L.

Indexului Biomasa Biomasa Raportul biomasa

Nr.
genotipului verde (g) uscată (g) verde/uscată
H 275 22,52 ± 1,5 3,57 ± 0,2 0,158
1 ♀ L 226 17,40 ±1,6 1,92 ±0,1 0,110
♂ L 203 18,12 ± 1,3 2,52 ± 0,1 0,139
H 274 26,66 ±1,2 4,35 ±0,3 0,163
2 ♀ L 203 18,12 ± 1,2 2,52 ±0,2 0,139
♂ L 216 18,30 ±1,0 2,5 ±0,2 0,136
H 273 18,96 ±1,4 4,24± 0,4 0,224
3 ♀L 222 9,38 ±1.2 1,40 ±0,1 0,149
♂L 203 18,12 ±1,3 2,52 ±0,2 0,139

Vzglead 19,30 ± 1,3 2,75 ± 0,1 0,142

4 ♀ L 371 18,66 ±1,2 1,82 ±0,2 0,091
♂ Beregovoi 14,94 ±1,2 1,22 ± 0,1 0,082
Epilog 22,38 ±1,5 4,26 ± 0,4 0,190
5 ♀ L 371 18,66 ± 1,5 1,82 ± 0,1 0,098
♂ Favorit 14,24 ± 1,1 1,52 ± 0,1 0,108

H6 15,02 ±1,3 1,60 ± 0,1 0,107

6
♀ L 222 9,38 ±1,2 1,40 ± 0,1 0,149
♂ Beregovoi 14,94 ±0,8 1,52 ± 0,1 0,102
H7 14,98 ±1,1 1,40 ± 0,1 0,093
7
♀ L 222 9,38 ±0,7 0,82 ± 0,1 0,087
♂ Favorit 14,24 ± 1,5 1,22 ± 0,1 0,086

Genotipul matern al hibrizilor omologaţi se caracterizează prin valori maxime ale

conţinutului de biomasă verde, şi respectiv uscată. Dintre toate liniile homozigote materne,
indicele maxim al biomasei verzi a fost înregistrat la genotipul L 237, care reprezintă forma
maternă comună pentru cele două combinaţii, ce includ hibrizii omologaţi. Valoarea minimă
a parametrului cercetat a fost înregistrată la linia maternă L 222.
Ambii hibrizi cu productivitate joasă au forme parentale care se deosebesc

28
semnificativ între ele, diferenţa depăşind 37%. Acest lucru nu s-a înregistrat la ceilalţi cinci
hibrizi cercetaţi, la care formele parentale, prezintă valori mai mult, sau mai puţin apropiate
(fig. 3.1.).
Studiul comparativ al conţinutului de biomasă verde şi cea uscată la cei şapte hibrizi, a
demonstrat că hibridul H 274 se caracterizează prin valori maxime atât ale biomasei verzi
(26,66 g), cât şi a celei uscate (4,35 g). După cum era şi de aşteptat, hibrizii cu capacitate
combinativă joasă (H 6 şi H 7) se caracterizează prin valorile cele mai mici ale celor doi
parametri studiaţi. Întrucât formele parentale ale hibridului H 273 au în mediu valori mai
reduse şi hibridul H 273 a înregistrat valori semnificativ mai mici (18,96 g) faţă de ceilalţi
hibrizi (H 275, H 274, Vzglead şi Epilog). Totuşi, hibridul H 273 prezintă valori
semnificative mai mari, dacă este comparat cu hibrizii cu productivitate joasă (H 6 şi H 7).

35
g Hibridul Forma materna Forma paterna
30

25

20

15

10

0
Figura
1 3.1.1. Acumularea
2 3 biomasei verzi
4 la plantele
5 de Cucumis
6 sativus
7 L.

Figura 3.1. Acumularea biomasei verzi (g) la plantele de Cucumis sativus L.

[1 – 7] – Hibrizii şi liniile parentale sunt prezentate în tabel.

Toţi cei şapte hibrizi de Cucumis sativus L. supuşi cercetărilor au demonstrat heterozis
pozitiv, indicii parametrilor studiaţi având valori maxime, comparativ cu formele lor
parentale. La 60% din formele parentale şi hibrizii studiaţi, hibridul posedă valori ale
biomasei verzi şi uscate mai apropiate de forma paternă, decât cea maternă. La celelalte
40% (hibrizii Vzglead, Epilog şi formele lor parentale), valorile hibrizilor referitor la cei doi

29
indici morfologici sunt mai apropiaţi de formele lor materne şi nu de cele paterne. Această
legitate a fost observată doar la genotipurile, care formează hibrizii omologaţi.
Înălţimea plantulelor. Rezultatele obţinute în cadrul cercetărilor referitor la înălţimea
plantulelor liniilor homozigote (tab. 3.2) au demonstrat că genotipurile paterne au valori
maxime ale parametrului dat. Excepţie face doar genotipul patern L 216, care a înregistrat
valori medii a înălţimii plantulelor semnificativ mai mici faţă de genotipul matern al L 203.
Valoarea maximă depistată (19,47 cm) îi revine genotipului patern Favorit, care reprezintă
forma parentală paternă pentru doi hibrizi - hibridul H 7 şi Epilog (fig. 3.2.).
Tabelul 3.2.
Variaţia unor parametri morfofiziologici la plantele de Cucumis sativus L.

Indexul Volumul sistemului

Nr. Înălţimea plantulelor (cm)
genotipului radicular (cm3)
H 275 18,83 ±1,5 2,5±0,2
1 ♀ L 226 14,5±1,3 1,5±0,1
♂ L 203 17,13±1,6 2,0±0,2
H 274 17,35±1,5 3,5±0,2
2 ♀ L 203 17,13±1,5 2,0±0,2
♂ L 216 16,7 ±1,1 2,6±0,2
H 273 14,73±1,2 3,0±0,1
3 ♀L 222 11,43±1,1 1,5±0,1
♂L 203 17,13±1,2 2,0±0,1
Vzglead 18,35±1,5 2,5±1,2
4 ♀ L 371 15,73±1,2 2,0±1,2
♂ Beregovoi 16,78±1,4 2,5±1,2
Epilog 16,97±1,3 2,3±1,2
5 ♀ L 371 15,73±1,1 2,0±1,2
♂ Favorit 19,47±1,2 1,5±1,2
H6 19,2±1,7 2,0±0,2
6 ♀ L 222 11,43±1,1 1,5±0,1
♂ Beregovoi 16,78±1,2 2,5±0,2
H7 16,79±1,2 2.0±0,1
7 ♀ L 222 11,43±1,1 1,5±0,1
♂ Favorit 19,47±1,0 1,5±0,1

Valori minime ale înălţimii plantulelor (11,43 cm) revin genotipului matern L 222,
care reprezintă forma parentală maternă pentru trei hibrizi – H 6 şi H 7 cu productivitate
joasă şi H 273 cu productivitate înaltă (fig. 3.2.). Comparând valorile indicelui menţionat

30
între formele homozigote parentale s-a constat că acestea sunt cele mai apropiate la forma
maternă L 203 (17,13 cm) şi cea paternă L 216 (16,7 cm), care generează hibridul cu
productivitate înaltă H 274. Cele mai semnificative diferenţe au fost depistate la formele
parentale care formează hibrizi cu productivitate joasă.
Studiul comparativ al înălţimii plantulelor la cei şapte hibrizi, nu a scos în evidenţă o
legitate, care ar asocia valorile parametrului dat cu productivitatea hibrizilor. De asemenea
nu a fost depistată o legitate bine determinată referitor la manifestarea heterozisului la nivel
de înălţimea plantulelor. Totuşi, patru din cei şapte hibrizi posedă valori mai mari ale
acestui indice comparativ cu formele parentale. Aceştia sunt hibrizii H 275, H 274,
Vzglead şi H 6. În majoritatea cazurilor, hibrizii posedă valori mai apropiate cu cele ale
genotipului patern, excepţie face H 274 şi Epilog.

25
cm
Hibridul Forma materna Forma paterna
20

15

10

0
1 2 3 4 5 6 7

Figura 3.2. Variaţia înălţimii plantulelor (cm) de Cucumis sativus L.

[1 – 7] – hibridul şi formele parentale menţionate în tabel.

Înălţimea medie a plantulelor (16,1 cm) la cele trei familii cu productivitate înaltă şi la
genotipurile care alcătuiesc hibrizii omologaţi (17,17 cm) este mai mare comparativ cu
media parametrului dat (15,54) calculat la hibrizii cu productivitate joasă (tab. 3.2).
Volumul sistemului radicular. Unul din factorii principali, care influenţează
productivitatea sunt condiţiile de alimentare a plantelor cu apă şi elemente minerale, care în
mare măsură depinde de volumul sistemului radicular. Condiţiile de alimentare radiculară

31
reprezintă factorul, care influenţează fotosinteza, intensitatea proceselor de creştere şi,
respectiv, randamentul folosirii asimilatelor de către plante, care se reflectă în final asupra
recoltei plantelor de castraveţi.
Sistemul radicular îndeplineşte nu numai funcţiile de asimilare a apei şi substanţelor
minerale. A. L. Kursanov şi colab. au demonstrat că sistemul radicular participă activ în
producerea aminoacizilor, utilizaţi în biosinteza proteinelor în diferite alte organe ale plantei
[132, 134]. În rădăcini au loc transformări ale compuşilor minerali ai fosforului, care sunt
utilizaţi în sinteza nucleoproteidelor şi lipidelor, care cu circuitele aferente sunt transmise în
diferite organe. Unii autori au stabilit că în sistemul radicular se sintetizează alcaloizii şi alţi
compuşi. Activitatea sistemului radicular este reflectată în mare măsură de creşterea în
lungime şi ramificarea lui, adică de volumul lui.
Determinarea volumului sistemului radicular la genotipurile de castraveţi, a demonstrat
că în cadrul liniilor homozigote în cinci cazuri, forma paternă a înregistrat valori
semnificativ mai mari, comparativ cu cea maternă. Liniile homozigote, care generează
hibridul Epilog posedă o legitate inversă, şi anume linia paternă are valori semnificativ mai
mici, comparativ cu cea maternă. O altă excepţie este caracteristică liniilor parentale ale
hibridului H 7, care se caracterizează prin aceleaşi valori ale sistemului radicular (fig. 3.3.).
4,5
cm Hibridul Forma materna Forma paterna
4

3,5

2,5

1,5

0,5

0
1 2 3 4 5 6 7

Figura 3.3. Variaţia valorilor volumului sistemului radicular (cm3) la plantulele de

Cucumis sativus L.
[1 – 7] – hibridul şi formele parentale menţionate în tabel.

Comparând liniile homozigote între ele, se observă că valoarea maximă (2,6 cm3) a
parametrului studiat este caracteristic formei paterne L 216, iar cea minimă (1,5 cm3) –

32
liniilor materne L 226 şi L 222 şi a celei paterne Favorit, care este comună pentru hibrizii cu
productivitate scăzută (tab. 3.2.).

Studiul comparativ al volumului sistemului radicular la cei şapte hibrizi a scos în

evidenţă legitatea conform căreia valorile maxime sunt caracteristice hibrizilor cu
productivitate înaltă, după care urmează hibrizii omologaţi. Cei doi hibrizii cu productivitate
joasă au înregistrat valori semnificativ mai mici. Valorile caracteristice hibrizilor H 273, H
274 şi H 275 precum şi hibridului omologat Vzglead sunt mai apropiate de valorile ce le
posedă formele paterne decât a celor materne. Un alt tablou a fost observat la ceilalţi trei
hibrizi. Astfel, hibridul omologat Epilog are valoarea volumului sistemului radicular mai
apropiată de cea a formei materne. Hibridul H 6 a înregistrat o valoare intermediară între
cele două forme parentale, iar hibridul H 7 posedă aceeaşi diferenţă comparativ cu formele
parentale, întrucât acestea au aceleaşi valori.
Calculând media sistemului radicular pentru fiecare hibrid şi pentru fiecare categorie
de hibrizi, se poate constata că genotipurile care formează hibrizi cu productivitate înaltă
posedă valori maxime (2,29 cm3), după care urmează cele care formează hibrizii omologaţi,
care de asemenea posedă capacitate combinativă înaltă (2,12 cm3), iar acestea la rândul lor
sunt urmate de hibrizii cu productivitate joasă (1,83 cm3).
Modificarea activităţii catalazei la plantele de Cucumis sativus L. Catalaza este o
enzimă prezentă în toate organismele aerobe, având funcţia primordială de a descompune
peroxidul de hidrogen. Reacţia decurge conform ecuaţiei:
2H2O2 →2H2O+O2↑
Este important de remarcat, că catalazele de diferită origine au proprietăţi fizico-
chimice similare. Toate sunt hemoproteide şi conţin ca grupare prostetică hemina (fier-
protoporfirina IX). Conţinutul în fier este de 0,09%, iar o moleculă de catalază conţine patru
grupări prostetice şi are masa moleculară de cca. 240 kDa.
Până nu demult, catalazelor li se atribuia doar funcţia de descompunere a peroxidului
de hidrogen, însă cercetările mai recente au demonstrat că aceste enzime pot să
îndeplinească şi funcţia peroxidazelor, în deosebi atunci când concentraţia apei oxigenate în
mediul de reacţie este mică.
Oxido-reductazele descompun peroxidul de hidrogen cu eliberarea oxigenului atomar
activ, mecanismul de acţiune a cărui încă nu este elucidat pe deplin. Se consideră că prin

33
formarea compuşilor complecşi intermediari, cu trei radicali liberi peroxidazele asigură
oxidarea unor compuşi biologici ca: acizi dicarbonici, acidul indolilacetic, glutation etc.
Peroxidazeze sunt enzimele de bază implicate în degradarea AIA, reglând nivelul de auxine
în ţesuturi.
Din datele prezentate în tabelul 3.3. se observă că în cadrul liniilor homozigote nu
există o legitate strictă.
Tabelul 3.3.
Determinarea activităţii catalazei la Cucumis sativus L.
(mlО2/1min)
Indexul
Nr. х ± mх  V% Sх%
genotipului
H 275 19,7±0,97 1,68 8,54 4,93
1 ♀ L 226 18,6±0,76 1,32 7,10 4,10
♂ L 203 18,4±0,86 1,51 7,76 4,48
H 274 22,1±0,24 0,42 2,08 1,2
2 ♀ L 203 18,4±0,86 0,14 7,4 4,3
♂ L 216 19,4±0,86 1,51 7,76 4,48
H 273 18,7±0,27 0,47 2,54 2,46
3 ♀L 222 19,0±0,75 1,3 6,84 3,95
♂L 203 19,4±0,86 1,51 7,76 4,48
Vzglead 20,6±0,18 0,32 1,57 2,91
4 ♀ L 371 20,1±0,24 0,42 2,08 1,2
♂ Beregovoi 19,4±0,86 1,51 7,76 4,48
Epilog 21,3±0,09 0,14 7,4 4,3
5 ♀ L 371 20,1±0,24 1,25 6,44 3,72
♂ Favorit 18,7±0,71 1,22 6,54 3,77
H6 18,1±0,71 1,22 6,08 3,51
6 ♀ L 222 19,0±0,75 1,3 6,84 3,95
♂ Beregovoi 19,4±0,86 1,25 7,54 4,35
H7 18,3±0,09 0,14 7,4 4,3
7 ♀ L 222 19,0±0,75 1,3 6,84 3,95
♂ Favorit 18,7±0,71 1,22 6,54 3,77

Astfel, la patru din cele şapte genotipuri valori mai mari ale activităţii catalazei sunt
caracteristice liniilor materne, iar trei genotipuri paterne posedă activitate enzimatică mai
mare comparativ cu cele materne. Dintre toate liniile homozigote, indicele maxim al
activităţii enzimatice (20,1 ml O2/1 min.) a fost înregistrat la genotipul matern L 371, care
reprezintă forma maternă comună pentru hibrizii omologaţi. Valoarea minimă a

34
parametrului cercetat (18,4 ml O2/1 min.) a fost înregistrată la linia maternă L 203, comună
pentru două grupuri de genotipuri cu productivitate înaltă (fig. 3.4.).

30
ml O2/1min Hibridul Forma materna Forma paterna
25

20

15

10

0
Figura
1 3.4. Activitatea
2 catalazei
3 (ml O4 2/1 min.) la5 plantulele 6de castraveţi
7
[1 – 7] – hibridul şi formele parentale menţionate în tabel.

Analiza comparativă a activităţii catalazei la gama selectată de hibrizi, a demonstrat

valoare maximă (22,1 ml O2/1 min.) la hibridul H 274 şi minimă (18,1 ml O2/1 min.) – la
hibridul H 6. Ambii hibrizi cu productivitate scăzută au activitate enzimatică mai redusă
comparativ cu hibrizii înalt productivi şi cei doi hibrizi omologaţi.

3.2. Limitele de variaţie ale conţinutului de proteine şi acizi nucleici

Analiza cantitativă a proteinelor totale la Cucumis sativus L. Markerii moleculari

se caracterizează printr-o serie de proprietăţi care îi recomandă ca instrumente deosebit de
utile în studiul variabilităţii genetice a speciilor, cartarea genomului, studii filogenetice şi
taxonomice. Printre aceste proprietăţi se numără: polimorfismul înalt, moştenirea
codominantă (care permite discriminarea stărilor de homo- şi heterozigoţie la organismele
diploide), frecvenţa mare la nivelul organismului vegetal, reproductibilitatea mare a
rezultatelor.

Determinarea conţinutului de proteine totale la cele genotipurile analizate de castraveţi

a stabilit un interval cuprins între 119,17 şi 210,83 mg/g biomasă uscată (tab. 3.4.).

35
 Tabelul 3.4.
Conţinutul proteinelor totale la Cucumis sativus L.
(mg/g biomasă uscată)
Indexul Conţinutul de proteine
Nr. V%
genotipului х±mх
H 275 137,5±2,01 0,60
1 ♀ L 226 210,83±3,02 11,30
♂ L 203 174,17±2,84 2,30
H 274 256,67±3,21 10,00
2 ♀ L 203 192,50±2,92 4,50
♂ L 216 174,17±2,84 2,30
H 273 192,50±2,92 4,00
3 ♀L 222 128,33±1,97 13,30
♂L 203 174,17±2,84 2,30
Vzglead 155,83±2,59 1,50
4 ♀ L 371 119,17±1,80 18,00
♂ Beregovoi 165,00±2,71 11,70
Epilog 229,17±3,10 1,00
5 ♀ L 371 119,17±1,80 18,00
♂ Favorit 146,67±2,56 10,10
H6 155,83±2,59 11,70
6 ♀ L 222 128,33±1,97 13,30
♂ Beregovoi 165,00±2,71 11,70
H7 137,50±2,01 1,00
7 ♀ L 222 119,17±1,80 13,30
♂ Favorit 146,67±2,56 10,10

Valoarea maximă a acestui parametru este caracteristică genotipului matern L 226, iar
cea minimă – genotipului L 371, care este forma maternă a celor doi hibrizi omologaţi:
Vzglead şi Epilog. Dacă la primii doi hibrizi cu productivitate înaltă , formele materne au
conţinut proteic mai mare comparativ cu formele paterne, atunci toate celelalte genotipuri au
înregistrat un tablou invers, şi anume toate formele paterne se caracterizează prin conţinut
mai sporit de proteine totale comparativ cu genotipurile materne (tab. 3.4.). Diferenţele cele
mai semnificative dintre formele parentale s-au pus în evidenţă la genotipurile care
generează hibridul H 273 şi Vzglead.
Comparând cele cinci genotipuri materne, conţinutul maxim de proteine (210,83 mg/g)
a fost depistat la ♀ L 226, iar minim (119,17 mg/g biomasă uscată) – la două genotipuri şi
anume ♀ L 371 şi ♀ L 222. Acelaşi studio a demonstrate că dintre cele patru genotipuri
paterne, conţinutul maxim de proteine (174,17 mg/g biomasă uscată) a fost determinat la

36
genotipurile ♂ L 203 şi ♂ L 216, iar minim (146,67 mg/g biomasă uscată) – la genotipul ♂
Favorit, care este comun pentru doi hibrizi).
Dintre cei şapte hibrizi, conţinutul cel mai mare al proteinelor totale (256,67 mg/g
masă uscată) a fost depistat la hibridul H 274, iar cel mai mic (137,5 mg/g biomasă uscată)
– la hibrizii H 275 şi H 7. La şase din cele şapte grupuri de genotipuri, hibridul posedă
valori ale parametrului biochimic studiat mai apropiate de forma paternă, comparativ cu cel
al formei materne. Excepţie face hibridul H 274. Diferenţele cele mai semnificative dintre
hibrid şi genotipurile parentale au fost atestate la genotipurile care formează hibridul H 274
şi Epilog. Conţinutul proteic total este mai mare la genotipurile care formează hibrizi cu
productivitate înaltă, după care urmează genotipurile hibrizilor omologaţi, iar ultimele sunt
genotipurile care formează hibrizi cu productivitate joasă.
Conţinutul acizilor nucleici. Cantitatea de material genetic (ADN) şi structura
acestuia la organismele vii variază în limite mari. În general la organismele evoluate
cantitatea de ADN şi, respectiv, de informaţie genetică este mult mai mare comparativ cu
organismele mai simple.
Rezultatele cercetărilor noastre au relevat un conţinut al ADN-ului în cadrul liniilor
homozigote cuprins în limitele 0,02 – 0,07 mg/g biomasă proaspătă, cu valoarea maximă
caracteristică formei paterne L 216, iar cea minimă – genotipului patern Beregovoi (tab.
3.5.). Comparând hibrizii între ei, se observă că H 275 a înregistrat cel mai înalt conţinut de
ADN (0,1 mg/g biomasă proaspătă), iar hibridul H 273 – cel mai scăzut conţinut (0,06 mg/g
biomasă proaspătă). Însă în comparaţie cu genotipurile parentale, toţi cei şapte hibrizi
posedă cantităţi semnificativ mai mari ale ADN-ului (fig. 3.5.).
Determinarea conţinutului de ARN în genotipurile homozigote de castraveţi la faza de
trei frunze adevărate a demonstrat că valoarea maximă (0,84 mg/g biomasă proaspătă) este
caracteristică genotipului ♂ L 216, iar cea minimă (0,72 mg/g biomasă proaspătă) –
genotipurilor ♂ L 203 (forma paternă comună pentru doi hibrizi) şi ♀ L 203 (tab. 3.5.).
Estimarea aceluiaşi parametru biochimic la hibrizi, a permis să stabilim că H 273
posedă conţinutul cel mai înalt de ARN (1,01 mg/g biomasă proaspătă), urmat foarte
aproape de hibridul H 274 (1,002 mg/g biomasă proaspătă). Ceilalţi doi hibrizi (H 275 şi
Vzglead) au un conţinut de ARN semnificativ mai redus, dar valori foarte apropiate (0,87
mg/g biomasă proaspătă şi 0,86 mg/g biomasă proaspătă, respectiv). Hibridul omologat

37
Vzglead reprezintă hibridul cu valorile conţinutului de ARN cele mai apropiate de
genotipurile parentale. Ceilalţi trei hibrizi se deosebesc semnificativ faţă de formele
parentale. Legităţile stabilite pentru fiecare tip de acid nucleic în parte se respectă şi pentru
conţinutul total de acizi nucleici (tab. 3.5.).
Tabelul 3.5.
Conţinutul acizilor nucleici la Cucumis sativus L.
Indexul ADN (mg/g m.p.) ARN (mg/g m.p.) ADN + ARN (mg/g m.p.)
Nr.
genotipului Х ± mх Х ± mх х ± mх Sх%

H 275 0,1±0,008 0,87±0,02 0,97±0,08 2,5

1 ♀ L 226 0,03±0,007 0,83±0,01 0,858±0,07 3,3
♂ L 203 0,05±0,001 0,72±0,08 0,78±0,07 2,8
H 274 0,08±0,001 1,002±0,02 1,082±0,09 3,5
2 ♀ L 203 0,05±0,001 0,72±0,08 0,915±0,08 3,8
♂ L 216 0,07±0,002 0,84±0,12 0,91±0,07 4,2
H 273 0,06±0,002 1,01±0,03 1,07±0,09 3,7
3 ♀L 222 0,05±0,001 0,79±0,02 0,85±0,08 3,6
♂L 203 0,05±0,001 0,72±0,08 0,645±0,006 2,9

Vzglead 0,07±0,002 0,86±0,02 0,925±0,09 4,4

4
♀ L 371 0,05±0,001 0,80±0,06 0,85±0,08 4,7
♂ Beregovoi 0,02±0,001 0,82±0,07 0,845±0,07 4,9
Epilog 0,06± 0,001 0,92± 0,03 0,98±0,09 3,2
5 ♀ L 371 0,05 ± 0,001 0,80 ± 0,06 0,85±0,08 4,2
♂ Favorit 0,04 ± 0,001 0,59 ± 0,01 0,63±0,07 2,9

H6 0,06 ± 0,002 0,86 ± 0,01 0,92±0,08 3,8

6
♀ L 222 0,05 ± 0,001 0,79 ± 0,02 0,84±0,08 4,1
♂ Beregovoi 0,02 ± 0,001 0,82 ± 0,07 0,845±0,07 2,8
H7 0,05±0,001 0,81±0,02 0,86±0,06 3,1
7 ♀ L 222 0,05±0,001 0,79±0,02 0,84±0,08 4,0
♂ Favorit 0,04±0,001 0,59±0,01 0,63±0,07 2,9
m.p. - biomasă proaspătă.

38
 0,12
mg/g Hibridul Forma materna Forma paterna
0,1

0,08

0,06

0,04

0,02

0
1 2 3 4 5 6 7

Figura 3.5. Conţinutul de ADN (mg/g biomasă proaspătă) în plantule

[1 – 7] – hibridul şi formele parentale menţionate în tabel.

Din rezultatele obţinute la acest capitol putem menţiona că în cazul majorităţii

parametrilor morfofiziologici analizaţi, primele trei combinaţii şi hibrizii lor posedă valori
mai mari comparativ cu formele martori şi hibrizii cu productivitate joasă. Astfel, studiul
comparativ al conţinutului de biomasă verde şi cea uscată la cei şapte hibrizi, a demonstrat
că hibridul cu productivitate înaltă H 274 se caracterizează prin valori maxime atât ale
biomasei verzi (26,66 g), cât şi a celei uscate (4,35 g). După cum era şi de aşteptat, hibrizii
cu productivitate joasă (H 6 şi H 7) se caracterizează prin valorile cele mai mici ale celor doi
parametri studiaţi. Înălţimea medie a plantulelor (16,1 cm) cei trei hibrizi cu productivitate
înaltă şi a celor doi hibrizi omologaţi (17,17 cm) s-a dovedit a fi mai mare comparativ cu
media parametrului dat (15,54), calculat la cei doi hibrizi cu productivitate joasă. Studiul
comparativ al volumului sistemului radicular a scos în evidenţă legitatea conform căreia
valorile maxime sunt caracteristice hibrizilor cu productivitate înaltă, după care urmează
hibrizii omologaţi. Cei doi hibrizii generaţi din liniile cu capacitate combinativă joasă au
înregistrat valori semnificativ mai mici, comparativ cu ceilalţi hibrizi.
Analiza comparativă a activităţii catalazei la gama selectată de hibrizi, a demonstrat
valoare maximă (22,1 ml O2/1 min.) la hibridul H 274 şi minimă (18,1 ml O2/1 min.) – la
hibridul H 6. Genotipurile care formează genotipuri cu productivitate joasă au înregistrat
valori mai mici ale parametrului biochimic cercetat în comparaţie cu ceilalţi hibrizi, care
posedă productivitate înaltă.

39
 Dintre cei şapte hibrizi supuşi cercetărilor, conţinutul cel mai mare al proteinelor totale
(256,67 mg/g biomasă uscată) a fost depistat la hibridul H 274, iar cel mai mic (137,5 mg/g
biomasă uscată) – la hibrizii H 275 şi H 7. La şase din cele şapte grupe de genotipuri,
hibridul posedă valori ale parametrului studiat mai apropiate de forma paternă, în raport cu
cel al formei materne. După conţinutul proteic total pe primul loc se situează primele trei
combinaţii hibride şi formele lor parentale, după care urmează hibrizii omologaţi, iar
ultimele sunt genotipurile, care generează productivitate joasă. Astfel, studiul parametrilor
morfofiziologici a relatat superioritatea valorilor pentru primii trei hibrizi de castraveţi,
după care urmează hibrizii omologaţi şi hibrizii cu productivitate scăzută.

3.3. Manifestarea heterozisului după indicii morfofiziologici

Aspectele funcţionale ale heterozisului la plante, în deosebi au fost studiate de către

biochimişti şi fiziologi în raport cu fotosinteza, respiraţia, activitatea diferitor enzime, ale
substanţelor biologic active, metabolismul energetic, acumularea substanţelor de rezervă şi
altele. Totuşi actualmente, există multe întrebări privind heterozisul.
Manifestarea heterozisului după conţinutul de biomasă verde şi uscată.
Acumularea biomasei verzi sau uscate reprezintă unul din particularităţile morfologice de
bază ale productivităţii plantelor. Analiza rezultatelor obţinute în cadrul cercetărilor
efectuate a permis de a stabili la hibrizi valori ale conţinutului de biomasă verde cuprinse
între 14,98 – 26,66 g şi a celei uscate – 1,4 – 4,37 g (tab. 3.6.).
Valoarea maximă în ambele cazuri îi revine hibridului H 274, care face parte din
hibrizii înalt productivi, iar cea minimă – hibridului H 7, care reprezintă un hibrid cu
productivitate joasă.
Comparând valorile fiecărui hibrid cu media celor două forme parentale din cadrul
fiecărei grupe de genotipuri s-a putut stabili că diferenţa cea mai mare a înregistrat-o
hibridul H 274, care astfel indică procentul maxim de heterozis după indicele menţionat.
Tabloul invers stabilit, adică diferenţa minimă, dar pozitivă, dintre hibrid şi media părinţilor
este caracteristică hibridului H 6.

40
 Tabelul 3.6.
Acumularea biomasei verzi şi uscate la plantele de Cucumis sativus L.
Heterozisul Heterozisul
Indexul Biomasa Heterozisul real Biomasa Heterozisul real
ipotetic (după cel mai ipotetic (după cel mai
genotipului verde (g) (după media performant părinte) uscată (g) (după media performant părinte)
părinţilor) părinţilor)
H 275 22,52 21,14 19,53 3,57 37,82 29,41
♀ L 226 17,40 1,92
♂ L 203 18,12 2,52
H 274 26,66 31,70 31,36 4,35 42,30 42,07
♀ L 203 18,12 2,52
♂ L 216 18,30 2,5
H 273 18,96 27,48 3,48 4,24 53.77 40.57
♀L 222 9,38 1,40
♂L 203 18,12 2,52

Vzglead 19,30 12.95 3.32 2,75 44.73 33.82

♀ L 371 18,66 1,82
♂ Beregovoi 14,94 1,22
Epilog 22,38 26.50 16.62 4,26 60.80 57.28
♀ L 371 18,66 1,82
♂ Favorit 14,24 1,52

H6 15,02 19.04 0.53 1,60 8.75 5.00

♀ L 222 9,38 1,40
♂ Beregovoi 14,94 1,52
H7 14,98 21.16 4.94 1,40 27.14 12.85
♀ L 222 9,38 0,82
♂ Favorit 14,24 1,22

Dintre formele parentale, la cinci din cele şapte combinaţii, mai productive s-au
dovedit a fi formele paterne, excepţie făcând genotipurile care formează hibrizii omologaţi
Vzglead şi Epilog, la care formele materne posedă valori mai mari comparativ cu genotipul
patern referitor la conţinutul de biomasă verde. Făcând o analiză comparativă dintre valorile
hibrizilor şi cel mai productiv genotip parental, atunci se observă că procentul de heterozis
este maxim de asemenea la hibridul H 274, iar minim – la hibridul H 6, care are un conţinut
foarte apropiat de masă verde (15,02 g) comparativ cu valoare acestui parametru la forma sa
paternă (14,94 g).
Conţinutul de biomasă uscată a înregistrat la formele parentale valori cuprinse în limitele

41
0,82 g (♀ L 222) şi 2,52 g (♂L 203, ♀ L 203), iar la hibrizi, valoarea maximă a fost înregistrată la
hibridul H 274, iar minimă – la hibridul H 7. Procentul cel mai înalt al heterozisului ipotetic
(60,80) a fost determinat la hibridul omologat Epilog, pe când procentul cel mai scăzut de
heterozis (8,75) – la hibridul cu productivitate joasă H 6 (tab. 3.7.).
După cum era şi de aşteptat toţi hibrizii au manifestat heterozis pozitiv pentru ambii
parametri studiaţi (biomasă verde şi uscată), iar primii trei hibrizi şi cei omologaţi în comparaţie
cu hibrizii cu productivitate scăzută (H 6 şi H 7) au reprezentat un procent de heterozis
semnificativ mai mare atât după media părinţilor, cât şi după cel mai productiv părinte (fig. 3.6.).

A B
35 35

30 30

25 25

%
20
1 %
20

15 15

10 10

5 5

0 0
H 275 H
H 275
274 HH273
H 274 273
Vzglead
Взгляд
Epilog
Эпилог
H 6H 6 H 7 H 7 H 275 H
H 275 274 HH273
H 274 273 Vzglead
Взгляд Epilog
Эпилог H 6
H6 H 7H7

H 275 H 274 H 273 Vzglead Epilog H 6 H7

70 60

60
50

50
40

2
40
% % 30

30

20
20

10
10

0 0
H 275 H
H 275 274 HH273
H 274 273 Vzglead
Взгляд Epilog
Эпилог H 6
H6 H 7H 7 H 275 HH 274
H 275 274 H H273
273 Vzglead
Взгляд Epilog
Эпилог H 6H 6 H 7 H7

Figura 3. 6. Heterozisul ipotetic (A) şi real (B)

1 – biomasa verde; 2 – biomasa uscată;

Unul din parametrii morfofiziologici analizat a fost înălţimea plantulelor de castraveţi

crescute până la faza ontogenetică de 3-4 frunze adevărate. Analiza acestui parametru la
formele parentale, a demonstrat că cele mai înalte (19,47 cm) sunt caracteristice genotipului
patern Favorit, care este comun pentru doi hibrizi: unul omologat Epilog şi altul cu
productivitate scăzută – hibridul H 7 (tab. 3.7.).
Cele mai mici după înălţime (11,43 cm ) s-au înregistrat plantulele formei materne

42
L 222, care este comună pentru trei hibrizi – unul cu productivitate înaltă (H 273) şi cei doi
hibrizi cu productivitate joasă (H 6 şi H 7). Dintre hibrizi, plantulele H 6 au demonstrat
valori maxime (19,2 cm) ale parametrului dat, necătând la faptul că acesta este un hibrid cu
productivitate scăzută, iar valorile minime (14,73 cm) s-au înregistrat la hibridul H 273.

Tabelul 3.7.
Variaţia unor parametri morfofiziologici la plantele de Cucumis sativus L
Volumul
% de % de
Indexul Lungimea % de heterozis sistemului % de heterozis
heterozis heterozis
genotipului (cm) real radicular ipotetic
ipotetic real
(cm3)
H 275 18,83 16,01 9,03 2,5 30,0 20.0
♀ L 226 14,50 1,5
♂ L 203 17,13 2,0
H 274 17,35 2,51 1,27 3,5 34,29 25,71
♀ L 203 17,13 2,0
♂ L 216 16,70 2,6
H 273 14,73 3,05 -16,29 3,0 41,67 33,33
♀L 222 11,43 1,5
♂L 203 17,13 2,0
Vzglead 18,35 11,42 8,56 2,5 10,0 0,00
♀ L 371 15,73 2,0
♂ Beregovoi 16,78 2,5
Epilog 16,97 -3,71 -14,73 2,3 23,91 13,04
♀ L 371 15,73 2,0
♂ Favorit 19,47 1,5
H6 19,20 26,54 12,6 2,0 0,00 -25,00
♀ L 222 11,43 1,5
♂ Beregovoi 16,78 2,5
H7 16,79 7,98 -15,96 2.0 25,00 25,00
♀ L 222 11,43 1,5
♂ Favorit 19,47 1,5

Manifestarea pozitivă a heterozisului după înălţimea plantulelor s-a dovedit a fi

pozitivă la şase din cei şapte hibrizi (excepţie făcând hibridul Epilog) în comparaţie cu
media părinţilor şi la patru hibrizi (H 273, Epilog şi H 7) în comparaţie cu cel mai productiv
părinte. Astfel, după înălţimea plantulelor nu s-a înregistrat o dependenţă strictă de
manifestare a heterozisului (fig. 3.7.).

43
 A B
30 15

25 10

20 5

15
1 0
% %
10 -5

5 -10

0 -15

-5 -20
HH 275
275 HH274
274 H 273
H 273 Взгляд
Vzglead Эпилог
Epilog H6 H6
H7 H7 H275
H 275 HH 274
274 H 273
H 273 Vzglead
Взгляд Epilog H6
Эпилог HH
6 7 H7

45 40

40
30

35
20
30
2 10
25
% %
20 0

15
-10
10

-20
5

0 -30
HH 275
275 H H274
274 H 273 Vzglead
H 273 Epilog
Взгляд H6
Эпилог H
H 67 H7 H 275 HH 274
H 275 274 H 273
H 273 Vzglead
ВзглядEpilog H6
Эпилог HH
6 7 H7

Figura 3.7. Heterozisul ipotetic (A) şi real (B)

1 – înălţimea plantulelor; 2 – volumul radicular.

Un alt parametru studiat în scopul stabilirii modului de manifestare a heterozisului a

fost volumul sistemului radicular, care a înregistrat valori cuprinse în limitele 1,5 – 2,6 cm3
în cadrul genotipurilor parentale şi 2,0 – 3,5 cm3 la hibrizi. Procentul de heterozis după
media părinţilor este minim (0) la hibridul cu productivitate joasă H 6 şi maxim (34,29 cm3)
– la unul din hibrizii cu productivitate înaltă, şi anume hibridul H 274. Astfel, şase hibrizi au
dovedit un heterozis pozitiv faţă de media părinţilor, iar hibridul H 6 menţionat nu a
manifestat heterozis, întrucât valorile lui au fost aceleaşi (2,0 cm3) ca şi media dintre
formele sale parentale (♀ L 222 şi ♂ Beregovoi). Comparat însă cu cea mai productivă
formă parentală, acest hibrid a manifestat heterozis negativ (- 25,0 %) Hibridul omologat
Vzglead nu a manifestat heterozis având valoarea volumului sistemului radicular (2,5 cm3)
egală cu cea a genotipului patern Beregovoi (tab. 3.7., fig. 3.7.).
Determinarea activităţii catalazei a fost un alt parametru morfofiziologic analizat.
Conform datelor obţinute nu au fost observate diferenţe semnificative între formele
parentale şi între acestea şi hibrizii lor. Limitele valorilor pentru acest indice a constituit

44
18,4 – 20,1 ml O2/1 min. pentru formele parentale şi 18,1 – 22,1 ml O2/1 min. pentru hibrizi.
Necătând la valorile destul de apropiate, totuşi, procentul maxim de heterozis după media
părinţilor a constituit 16,7 pentru hibridul Vzglead şi 14,5 – pentru hibridul H 274, ambii
fiind hibrizi cu productivitate înaltă (tab. 3.8, fig. 3.8).

Tabelul 3.8.
Activitatea catalazei la Cucumis sativus L.
Indexul Х ± mх
% de heterozis ipotetic % de heterozis real
genotipului (ml О2 / 1 min)
H 275 19,7±0,97 6,09 5,58
♀ L 226 18,6±0,76
♂ L 203 18,4±0,86
H 274 22,1±0,24 14,5 11
♀ L 203 18,4±0,86
♂ L 216 19,4±0,86
H 273 18,7±0,27 0 -1,02
♀L 222 19,0±0,75
♂L 203 18,4±0,86

Vzglead 20,6±0,18 16,7 6

♀ L 371 20,1±0,24
♂ Beregovoi 19,4±0,86
Epilog 21,3±0,09 10,56 8,92
♀ L 371 20,1±0,24
♂ Favorit 18,7±0,71

H6 18,1±0,71 -5 -5
♀ L 222 19,0±0,75
♂ Beregovoi 19,4±0,86
H7 18,3±0,09 3,01 -3,83
♀ L 222 19,0±0,75
♂ Favorit 18,7±0,71

Hibridul H 273 cu formele parentale ♀L 222 şi ♂L 203 nu a manifestat heterozis real

şi posedă activitate catalazică intermediară (18,7 ml O2/1 min.). Hibridul H 6 a înregistrat
heterozis negativ atât după media părinţilor (19,2 ml O2/1 min.), cât şi după cel mai
productiv părinte ♂ Beregovoi (19,4 ml O2/1 min.). De asemenea, heterozis negativ (-1,02 şi
-3,83%) după cel mai productiv părinte au manifestat hibrizii H 273 şi H 7 (tab. 3.8, fig.

45
3.8). Hibridul omologat Epilog se caracterizează prin cel mai mare procent (8,92) de
heterozis după cel mai productiv (20,1 ml O2/1 min.) părinte (♀L 371).

A B
12
20

10

15 8

10 4
%
%
2

5
0

-2
0
-4

-6
-5 H 275
H 275 H
H 275
274 H
H 274
273 Vzglead
H 273 Взгляд
Epilog HH6 6
Эпилог
H
H7
7 H 275 HH274274 H
H 273 Взгляд
273 VzgleadЭпилог
Epilog HH
6
6 H7
H7

Figura 3.8. Efectul de heterozis în F1 la nivelul activităţii catalazei faţă de:

A – media părinţilor; B – cel mai performant părinte

Generalizând datele obţinute referitor la manifestarea heterozisului după indicii

morfofiziologici, putem constata că în majoritatea cazurilor, hibrizii cu productivitate înaltă
au manifestat heterozis pozitiv semnificativ, iar hibrizii H 6 şi H 7 – heterozis slab pozitiv
sau negativ. Dintre toţi parametrii morfofiziologici cercetaţi, înălţimea plantelor reprezintă
indicele cel mai semnificativ în manifestarea heterozisului.

3.4. Manifestarea efectului de heterozis după indicii nucleo-proteici

Activarea sintezei proteinelor la hibrid, în comparaţie cu genotipurile parentale iniţiale,

este unul dintre mecanismele care asigură la nivelul molecular manifestarea efectului de
heterozis. Proteinele, în deosebi cele de rezervă, influenţează creşterea şi dezvoltarea
organismului la etapele iniţiale ale ontogenezei.
Pentru depistarea legităţilor dintre conţinutul de proteine şi efectul de heterozis, s-a
determinat conţinutul proteinelor sumare extrase din frunzele plantulelor de Cucumis
sativus L, ajunse la faza de 3 frunze adevărate. Conform datelor obţinute au fost observate
diferenţe semnificative între formele parentale şi între acestea şi hibrizii lor. Limitele
valorilor pentru acest indice a constituit 119,7 – 192,5 mg/g biomasă uscată pentru formele
parentale şi 137,5 – 256,97 mg/g biomasă uscată pentru hibrizi (tab. 3.9.).

46
 Tabelul 3.9.
Conţinutul proteinelor totale la Cucumis sativus L., (mg/g biomasă uscată)
Indexul Х ± mх
% de heterozis ipotetic % de heterozis real
genotipului (mg/g)
H 275 210,83±1,02 13,04 8,69
♀ L 226 174,17±2,84
♂ L 203 192,5±2,92
H 274 256,67±3,21 28,57 25,0
♀ L 203 192,5±2,92
♂ L 216 174,17±2,84
H 273 207,17±2,84 24,78 7,08
♀L 222 119,17±1,8
♂L 203 192,5±2,92

Vzglead 177,89 ± 2,01 23 12,40

♀ L 371 119,33±1,97
♂ Beregovoi 155,83±2,59
Epilog 229,17±1,54 42 36
♀ L 371 119,33±1,97
♂ Favorit 146,67±2,01

H6 155,83±2,59 12 0
♀ L 222 119,17±1,8
♂ Beregovoi 165,12 ± 2,71
H7 137,5±2,01 3.3 -6,67
♀ L 222 119,17±1,8
♂ Favorit 146,67±2,56

Rezultatele cercetărilor au demonstrat, că toţi cei şapte hibrizi supuşi cercetărilor au

manifestat după media părinţilor heterozis pozitiv. Valoarea maximă a acestui indice a
înregistrat-o hibridul omologat Epilog (42,0%), iar cea minimă – hibridul cu productivitate
joasă H 7 (3,3%). După procentul heterozisului comparativ cu cel mai productiv părinte,
hibridul cu productivitate înaltă s-a situat pe primul loc (25,0%), după care urmează hibridul
omologat Vzglead (12,4%). Hibrizii cu productivitate scăzută H 6 şi H 7, care au genotipul
matern comun (♀ L 222) posedă un conţinut proteic intermediar în comparaţie cu formele
lor parentale (fig. 3.9.).

47
 Hibridul H 6 cu conţinutul proteic de 137,5 mg/g a înregistrat heterozis negativ
(-0,67%) după cel mai productiv părinte ♂ Favorit (146,67 mg/g).

A B
40
45
35
40
30
35
25
30
20

25 % 15
%
20 10

15 5

0
10

-5
5
-10
0 H 275
H 275 HH 274
274 H H273
273 Vzglead
Взгляд Epilog
Эпилог H 6H 6 H 7 H 7
H 275
H 275 HH 274
274 H H273
273 Взгляд
Vzglead Эпилог
Epilog H 6H 6 H 7 H 7

Figura 3.9. Efectul de heterosis la nivelul conţinutului de proteine sumare:

A - după media părinţilor; B - după cel mai performant părinte

Un alt parametru din indicii nucleo-proteici a fost conţinutul de acizi nucleici (ADN şi
ARN). Mulţi cercetători relatează faptul că formele parentale ale hibrizilor heterozici diferă
după intensitatea sintezei ARN ribosomal şi neribosomal. Astfel, Şahbazov [149] şi
Şestopalova [150] au determinat că activitatea nucleolului este mai ridicată în celulele
hibrizilor animale şi vegetale, care manifestă efectul de heterozis.

Rezultatele cercetărilor noastre referitor la conţinutul sumar de acizi nucleici (tab.

3.10.), de asemenea, confirmă că la majoritatea hibrizilor cu productivitate înaltă se observă
efectul de heterozis. Astfel, hibrizii H 275, H 274 şi H 273 au înregistrat valorile maxime
ale procentului de heterozis după cel mai productiv părinte, după care urmează hibrizii
omologaţi Vzglead şi Epilog (fig. 3.10.). Hibridul cu productivitate scăzută H 7 posedă
valori foarte apropiate de cele ale formei materne, constituind astfel o diferenţă
nesemnificativă (tab. 3.10.).
Legitatea observată pentru conţinutul sumar al acizilor nucleici se păstrează şi pentru
conţinutul de ADN şi ARN separat (tab. 3.9.). Astfel, după media părinţilor, toţi cei şapte
hibrizi au manifestat heterozis pozitiv. Valorile conţinutului de ADN se situează între 0,02
şi 0,07 mg/g biomasă proaspătă pentru formele parentale şi între 0,05 şi 0,12 mg/g biomasă
proaspătă pentru hibrizi. Hibridul cu conţinutul maxim de ADN s-a dovedit a fi H 275, iar

48
minim – H 7. În comparaţie cu media părinţilor, diferenţa maximă şi minimă au înregistrat-o
cei doi hibrizi menţionaţi. După cel mai productiv părinte, hibridul cu productivitate joasă H
6 nu a manifestat heterozis şi s-a caracterizat prin acelaşi conţinut ca şi forma maternă (0,05
mg/g biomasă proaspătă).

Tabelul 3.10.
Conţinutul acizilor nucleici la Cucumis sativus L.

Indexul Х ± mх
% de heterozis ipotetic % de heterozis real
genotipului (mg/g s. pr.)
H 275 0,99±0,08 17,17 13,13
♀ L 226 0,858±0,07
♂ L 203 0,78±0,07
H 274 1,082±0,09 22 14,81
♀ L 203 0,78±0,07
♂ L 216 0,91±0,07
H 273 1,07±0,09 24 20,56
♀L 222 0,85±0,08
♂L 203 0,78±0,07
Vzglead 0,925±0,09 8,11 8,60
♀ L 371 0,85±0,08
♂ Beregovoi 0,845±0,07
Epilog 0,98±0,09 24,49 13,27
♀ L 371 0,8±0,08
♂ Favorit 0,63±0,07
H6 0,92±0,08 8,70 8,70
♀ L 222 0,84±0,08
♂ Beregovoi 0,845±0,07
H7 0,86±0,06 14,53 2,33
♀ L 222 0,84±0,08
♂ Favorit 0,63±0,07
S.pr – biomasă proaspătă.

După cum era şi de aşteptat, cantitatea de ARN depăşeşte semnificativ conţinutul de

ADN la toate genotipurile de castraveţi supuşi cercetărilor. Astfel, formele parentale au
înregistrat valori cuprinse în limitele 0,59 – 0,84 mg/g biomasă proaspătă, iar hibrizii – 0,81
– 1,01 mg/g biomasă proaspătă. Hibridul cu conţinutul maxim de ARN a fost H 273, care a
manifestat cel mai înalt nivel de heterozis atât după media formelor parentale, cât şi după
cel mai productiv părinte (fig. 3.10., tab. 3.11).

49
 Tabelul 3.11.
Conţinutul ADN şi ARN la Cucumis sativus L.

ADN ARN
% de % de % de
Indexul Х ± mх % de heterozis Х ± mх
heterozis heterozis heterozis
genotipului (mg/g subst. real (mg/g subst.
ipotetic ipotetic real
pr.) pr.))
H 275 0,12 ± 0,008 66,67 58,33 0,87 ± 0,02 10,92 5,7
♀ L 226 0,03±0,007 0,83±0,01
♂ L 203 0,05±0,001 0,72±0,08
H 274 0,08 ± 0,001 25,0 12,5 1,00 ± 0,02 22,0 16,0
♀ L 203 0,05±0,001 0,72±0,08
♂ L 216 0,07±0,002 0,84±0,12
H 273 0,06 ± 0,002 16,67 16,67 1,01 ± 0,03 25,25 21,78
♀L 222 0,05±0,001 0,79±0,02
♂L 203 0,05±0,001 0,72±0,08

Vzglead 0,07 ± 0,002 50,0 28,57 0,86 ± 0,02 5,81 4,65

♀ L 371 0,05 ± 0,001 0,80 ± 0,06
♂ Beregovoi 0,02±0,001 0,82±0,07
Epilog 0,06± 0,001 25,0 16,67 0,92± 0,03 24,46 13,04
♀ L 371 0,05 ± 0,001 0,80 ± 0,06
♂ Favorit 0,04 ± 0,001 0,59 ± 0,01

H6 0,06 ± 0,002 41,67 16,67 0,86 ± 0,01 6,40 4,65

♀ L 222 0,05 ± 0,001 0,79 ± 0,02
♂ Beregovoi 0,02 ± 0,001 0,82 ± 0,07
H7 0,05±0,001 10,0 0 0,81±0,02 14,81 2,47
♀ L 222 0,05±0,001 0,79±0,02
♂ Favorit 0,04±0,001 0,59±0,01

A B
25
70

60
20

50

15
40
% %
30
10

20

5
10

0
0
H 275
H H 274
275 H 274 HH 273 Взгляд
273 Vzglead Эпилог H6
Epilog H 6 HH 77 H 275 HH274274 H
H 275
273 Vzglead
H 273 Взгляд
Epilog H
Эпилог H6
6 H
H7
7

Figura 3.10. Efectul de heterosis în F1 la nivelul conţinutului de acizi nucleici:

A - după media părinţilor; B - după cel mai performant părinte.

50
 Concluzionând rezultatele obţinute la acest capitol, putem menţiona că toţi cei şapte
hibrizi au manifestat heterozis pozitiv în dependenţă de conţinutul de biomasă verde şi
uscată, iar hibrizii primelor trei hibrizi cu productivitate înaltă şi cei omologaţi în
comparaţie cu hibrizii cu productivitate scăzută (H 6 şi H 7) au reprezentat procent de
heterozis semnificativ mai mare atât după media părinţilor, cât şi după cel mai productiv
părinte.

A B
60
25

50

20

40

%
15
1 % 30

10
20

5 10

0
0 H 275 HH274274 HH273273 Взгляд
H 275 VzgleadЭпилог
Epilog H H
6 6 H7
H7
H 275 H
H 275
274 H
H 274
273 Vzglead
H 273 Взгляд
Epilog HH6 6
Эпилог
H7
H7

25
30

25 20

20

2
15

%
% 15
10

10

5
5

0
0
H 275 HH274274 H
H 275 273 Vzglead
H 273 Взгляд Epilog HH
Эпилог 6 6 H7
H7 HH 275
275 HH 274
274 HH 273
273 Vzglead
Взгляд
Epilog H
Эпилог H6
6 H
H7
7

Figura 3.11. Procent de heterosis după:A - media părinţilor; B - cel mai

performant părinte
1 – cantitatea ADN; 2 – cantitatea ARN.

La nivel de conţinut proteic sumar, toţi hibrizii de Cucumis sativus L. supuşi

cercetărilor au manifestat după media părinţilor heterozis pozitiv, constituind valori maxime
pentru hibrizii cu productivitate înaltă şi cei omologaţi, după care urmează hibrizii cu
productivitate scăzută.
Trebuie de menţionat că, probabil, manifestarea heterozisului la plantele de castraveţi
este determinată de nivelul diferit de expresie a genelor şi de aceea particularităţile legate de
conţinutul acizilor nucleici în combinaţiile hibride poate fi considerat ca o cauză din cele
mai importante a acestui fenomen.

51
 Capitolul 4. ESTIMAREA CAPACITĂŢII COMBINATIVE LA DIVERSE
GENOTIPURI DE CASTRAVEŢI

Identificarea şi selecţia liniilor parentale este necesară în programele naţionale de

ameliorare în scopul obţinerii hibrizilor productivi şi în îmbogăţirea potenţială a
germoplasmei cu diverse gene din cadrul liniilor utilizate în selecţie. Informaţia despre
diferite tipuri de interacţiune a genelor, magnitudinea relativă a varianţei genetice şi a
capacităţii combinative este reprezentată de parametri importanţi şi vitali în scopul de
elabora noi genotipuri de castraveţi [20, 21]. Această informaţie preţioasă ar putea
reprezenta o strategie esenţială pentru amelioratorii genotipurilor de castraveţi în căutarea
combinaţiilor parentale optime pentru obţinerea unei descendenţe mai performante.
Explorarea efectului de heterozis depinde în primul rând de testarea şi selectarea
germoplasmei disponibile care ar putea produce combinaţii mai bune de caractere noi
importante. Multe soiuri sau hibrizi comerciali de o performanţă agronomică înaltă sunt
obţinuţi foarte anevoios datorită barierelor genetice în diferite combinaţii la încrucişare.
Astfel, încrucişarea în schemă dialelă este unica tehnică exactă de apreciere a materialului
ameliorativ în scopul identificării şi selectării materialului genetic ameliorat [33, 34].
Hibridarea reprezintă metoda de bază a ameliorării plantelor, fiind urmată de selecţia
direcţionată a plantelor şi aprecierea ei în funcţie de descendenţa obţinută. O importanţă
deosebită prezintă identificarea din cadrul materialului iniţial divers a formelor
caracterizate, atât printr-un complex de caractere preţioase, cât şi prin capacitatea de a
transmite acest complex descendenţei. Astfel de încrucişări vor conduce la formarea
transgresiilor dorite. Una dintre aceste metode de analiză top-cross, care permite aprecierea
proprietăţilor genetice ale soiurilor şi constă în determinarea capacităţii combinative [43].
Noţiunile de capacitate combinativă generală şi specifică au fost formulate pe
parcursul obţinerii hibrizilor de porumb. Din punct de vedere experimental a fost
demonstrat că capacitatea combinativă a soiurilor reprezintă un caracter ereditar [14, 90].
Capacitatea combinativă generală (CCG) reprezintă valoarea medie a soiului (liniei)
în combinaţiile hibride şi se modifică în funcţie de valoarea medie a deviaţiei caracterului la
toţi hibrizii obţinuţi cu ajutorul acestei forme parentale de la media comună (după toţi
hibrizii).

52
 Capacitatea combinativă specifică (CCS) este noţiunea care caracterizează
încrucişările separate, atunci când unele combinaţii se dovedesc a fi mai bune sau mai puţin
bune, în comparaţie cu cele aşteptate în baza calităţii medii ale liniilor parentale, stabilită
prin determinarea capacităţii combinative generale [110].
Capacitatea combinativă reprezintă criteriul de bază care permite aprecierea gradului
de utilitate a formelor parentale în scopul ameliorării la heterozis. Perspectivele descoperirii
naturii fenomenului de heterozis sunt asociate cu tendinţa de a elabora metode rapide şi
exacte de apreciere a capacităţii combinative a liniilor şi de prognozare a efectului de
heterozis.
Eficacitatea muncii în direcţia dată depinde în primul rând de disponibilitatea
materialului iniţial cu caractere importante biologice, agricole şi tehnologice. Importanţa
liniilor şi a soiurilor este determinată de capacitatea lor de a produce prin încrucişare cu alte
linii o descendenţă cu un grad de heterozis mai mare sau mai mic. Aprecierea capacităţii
combinative a liniilor parentale permite cercetătorului de a prognoza rezultatele viitoarelor
încrucişări şi de a se axa asupra materialului de perspectivă, concomitent evitând consumul
suplimentar de timp şi finanţe pentru obţinerea şi testarea repetată a hibrizilor acelor linii
parentale, care nu prezintă importanţă practică.
Există diverse metode de determinare a capacităţii combinative ale formelor de
perspectivă, astfel ca încrucişarea urmată de testarea următoare a descendenţei hibride,
analiza dialelă dispersională etc.
De asemenea, a fost elaborat un aparat programabil şi metodologic [145], care
caracterizează eficacitatea modelelor genetico-matematice de apreciere şi prognozare a
efectului de heterozis în baza determinării capacităţii combinative generale (CCG),
capacităţii combinative specifice (CCS) şi a potenţialului efectului de heterozis a
combinaţiilor (PEHC) la încrucişarea a diverselor linii. A fost elaborat şi implementat un
produs software pentru aprecierea şi prognozarea productivităţii plantelor în baza metodelor
de apreciere calitativă a CCG şi CCS, fapt care a sporit considerabil eficacitatea obţinerii
hibrizilor înalt productivi cu un efect garantat de heterozis.
La studierea particularităţilor fiziologice şi biochimice a procesului de creare a
hibrizilor productivi şi a formelor parentale de Pisum sativum L. a fost elaborată o cale de
dirijare a proceselor de inducere a heterozisului în hibrizi şi de elaborarea a unui sistem de

53
criterii de prognozare precoce a superiorităţii efectului de heterozis. A fost elaborat un
model static, care serveşte drept bază pentru aprecierea obiectivă a materialului iniţial în
selecţia practică la heterozis [135].
Destul de bine este studiată şi analiza dispersională dialelă, care permite de a
descompune varianţa genotipică în varianţa capacităţii combinative generale, care este
determinată în general de efectul aditiv al acţiunii genelor, varianţa capacităţii combinative
specifice, care depinde de genele cu efecte de dominanţă şi epistazie, şi de varianţa efectelor
reciproce.
Pentru hibrizii de prima generaţie valoarea medie este determinată printr-o metodă mai
complicată şi depinde de următorii parametri:
1) de efectul mediu al heterozisului (midparents heterosis) sau al dominării medii
(incomplete) (h), care este determinat ca fiind diferenţa dintre valorile medii după
toate combinaţiile hibride F1 şi nivelul mediu al formelor parentale;
2) de efectele capacităţii combinative generale ale liniei „i”, egale cu manifestarea
medie a caracterului în acele combinaţii hibride, unde este prezent genotipul dat;
3) de capacitatea combinativă specifică, egală cu deviaţia în sumele reciproce, care nu
sunt descrise prin efectele capacităţii combinative generale;
4) de efectele reciproce. Ultimele sunt descompuse în două efecte: efectul reciproc
mediu al liniei “i”, care este egal cu diferenţele dintre manifestarea medie a efectului
de heterozis în combinaţiile hibride, unde linia dată este utilizată în calitate de linie
paternă şi maternă, şi efectul reciproc rezidual egal cu deviaţiile, care nu sunt luate în
consideraţie în efectele reciproce medii [133].
Capacitatea combinativă reprezintă criteriul de bază, care permite aprecierea gradului
de utilitate a formelor parentale în scopul ameliorării la heterozis. Perspectivele descoperirii
naturii fenomenului de heterozis sunt asociate cu tendinţa de a elabora metode rapide şi
exacte de apreciere a capacităţii combinative a liniilor şi de prognoză a efectului de
heterozis.
Este colectat şi prelucrat materialul experimental, care caracterizează efectul de
heterozis în funcţie de diverse caractere morfologice, fiziologice şi biochimice ale unor
combinaţii hibride de castraveţi (Cucumis sativus L.) cu productivitate diferită (tab. 4.1.).

54
 Tabelul 4.1.

Productivitatea medie, comercială şi standard la diferite genotipuri de castraveţi

Productivitatea
Hibridul Medie Comercială Standard
% faţă de % faţă de % faţă de % faţă de % faţă de % faţă
C/ha C/ha C/ha
St1 St2 St1 St2 St1 de St2
H 275 310 142,9 155,0 223 112,6 131,2 212 114,6 132,5

H 274 240 110,6 120,0 214 108,1 1245,9 194 104,9 121,3

H 273 260 119,8 130,0 212 107,1 124,7 189 102,2 118,1

Vzglead 217 100,0 108,5 198 100,0 116,5 185 100,0 115,6

Epilog 200 92,2 100,0 170 85,9 100,0 160 86,5 100,0

H6 195 89,9 97,5 170 85,9 100,0 160 86,5 100,0

H7 185 85,3 92,5 160 80,8 94,1 145 78,4 90,6

Vzglead - standard 1 (St1); Epilog – standard 2 (St2).

Trei dintre cei şapte hibrizi studiaţi (hibrizii H275, H274, H273) se caracterizează
printr-un nivel sporit al recoltei (143%, 111%, 120% faţă de hibridul Vzglead şi 155%,
120%, 130% faţă de hibridul Epilog - hibrizi omologaţi, care au servit în calitate de martor),
iar doi hibrizi (H6 şi H7) – printr-o recoltă scăzută (89%, 85% faţă de hibridul Vzglead şi
97%, 92% faţă de hibridul Epilog).
Important de menţionat, că linia L203 reprezintă o formă parentală a celor trei hibrizi
înalt heterozigoţi împreună cu linia L216 şi L222, ultima fiind şi formă maternă pentru
hibrizii H6 şi H7 împreună cu soiurile Beregovoi şi Favorit, care reprezintă forma paternă a
hibrizilor omologaţi. Reieşind din cele menţionate, rezultă o capacitate combinativă
generală (CCG) şi o capacitate combinativă specifică (CCS) diferită a liniilor parentale.
Pornind de la aceste date, indicii variabilităţii genetice, constataţi la analiza fiecărui
caracter au fost încadraţi într-o serie de analize matematice, care au permis punerea în
evidenţă a CCG şi CCS precum şi efectele reciproce pentru toate cele douăsprezece
caractere morfofiziologice şi biochimice la diferiţi hibrizi de prima generaţie care pot fi
reprezentaţi printr-o schemă dialelă incompletă (tab. 4.2.).

55
 Tabelul 4.2.
Schema analizei dialele incompletă, utilizată în experienţă

Indexul
L 222 L 371 L 203 Beregovoi Favorit
liniei
L 222 H273 H6 H7
L 371 Vzglead Epilog
L 203 X
Beregovoi X X
Favorit X X

4.1. Studiul CCG în cadrul diferitor genotipuri de castraveţi

Pe parcursul anilor 2005-2007 a fost studiată capacitatea combinativă a soiurilor şi

hibrizilor de castraveţi după 11 caractere morfologice şi 4 biochimice.
Rezultatele referitoare la efectele capacităţii combinative generale a diverse genotipuri
de castraveţi a indicilor morfofiziologici a unor astfel de parametri ca volumul sistemului
radicular (0,38), masa uscată (0,94) a relevat cele mai mari valori la genotipul L203, fiind
urmat de L371 în funcţie de CCG a volumului sistemului radicular (0,03) şi masa uscată
(0,54) (tab. 4.3.).
Tabelul 4.3.
CCG la diverse genotipuri de castraveţi după indicii morfofiziologici

Indexul Volumul sistemului Masa Lungimea Activitatea

Masa verde
liniei radicular uscată plantei catalazei
L 222 -0,04 -2,41 -0,55 -0,47 -1,18
L 371 0,03 2,12 0,54 0,28 1,39
L 203 0,38 2,02 0,94 -0,60 -0,35
Beregovoi -0,12 -1,56 -0,78 1,39 -0,20
Favorit -0,22 -0,04 0,13 -0,50 0,24

Capacitatea combinativă generală pentru masa verde, activitatea catalazei şi lungimea

plantei a fost mai înaltă la genotipul L371, astfel CCG pentru masa verde (2,12), activitatea
catalazei (1,39), lungimea plantei (0,28), fiind urmată de L203 cu CCG respectivă pentru

56
masa verde (2,02), activitatea catalazei (-0,35) şi lungimea plantei (-0,60). Valorile negative
ale capacităţii combinative generale pentru lungimea plantei la genotipurile L203 (-0,60),
L222 (-0,47) şi Favorit (-0,50) prezintă aspecte pozitive, deoarece în prezent este favorizată
ameliorarea plantelor de lungime redusă.
Cele mai reduse valori ale CCG a caracterelor morfofiziologice au fost înregistrate la
L222 pentru volumul sistemului radicular (-0,04), masa uscată (-0,55), masa verde (-2,41),
activitatea catalazei (-1,18), înălţimea plantei (-0,47) şi la genotipul Beregovoi pentru
volumul sistemului radicular (-0,12), masa uscată (-0,78), masa verde (-1,56), activitatea
catalazei (-0,20), înălţimea plantei (1,39), care probabil nu prezintă o importanţă deosebită
pentru ameliorare. Studiul caracterelor morfologice ale liniei L371 a demonstrat
superioritatea acestuia după efectele CCG a două caractere, anume după masa verde şi
activitatea catalazei (tab. 4.3.). Linia L203 a demonstrat un efect înalt al CCG după volumul
sistemului radicular şi biomasa verde. Soiul Beregovoi, care a servit în calitate de martor, a
fost caracterizat prin efect înalt al CCG după înălţimea plantei.
Efectele capacităţii combinative generale pentru conţinutul de proteine, genotipurile L203
(23,21) şi L371 (17,74) au demonstrat valori pozitive, iar L203 (23,21) a depăşit toate
genotipurile referitor la acest indice. Analiza detaliată a linilor de castraveţi utilizate în
ameliorare a relevat valori negative ale efectului CCG la genotipurile L222 (-18,95), Beregovoi
(-18,93) şi Favorit (-2,45).
În cazul CCG după cantitatea acizilor nucleici, L203 şi-a demonstrat superioritatea (0,08),
fiind urmat de celelalte linii cu valori apropiate de zero. Acestea pot fi reprezentate în ordine
descrescătoare astfel L222 (0), L371 (0), Beregovoi (-0,03) şi Favorit (-0,03).
Analiza capacităţii combinative generale a conţinutului ADN indică prezenţa unor indici
foarte apropiaţi între ei, totuşi fiind posibilă clasificare acestora în următoarea ordine:
L203(0,03), L371(0), Beregovoi (0), L222(-0,01) şi Favorit (-0,01). Efectul capacităţii
combinative generale după conţinutul de ARN, de asemenea a relevat prezenţa unor valori
apropiate între genotipurile ameliorate.
Capacitatea combinativă generală după conţinutul constant al acizilor nucleici, ADN şi
ARN la diverse genotipuri, valorile fiind apropiate de zero, probabil că indică asupra
identităţii speciei de castraveţi (Cucumis sativus L.), fiind demonstrată stabilitatea
genomului la diverse varietăţi şi soiuri a acestei culturi agricole.

57
 Referitor la CCG a cantităţii de proteină s-au constatat valori sporite la liniile L203 şi
L371, care probabil se datorează proceselor de reglare a transcripţiei şi translare a proteinelor.
De asemenea, efectul sporit al CCG după conţinutul de proteină sugerează abilitatea liniilor de a
crea genotipuri noi, valoroase din punct de vedere al conţinutului proteic.
Linia 203 s-a dovedit a fi lider şi în grupul de studiul al parametrilor biochimici de
bază (tab.4.4.), deoarece valorile acestui parametru după CCG au fost cele mai bune după
conţinutul proteinei sumare, după conţinutul valorilor sumare a ADN şi ARN, fiind relevate
valori de 23,21 şi 0,08. Efectul înalt al CCG după conţinutul sumar al proteinelor a
demonstrat linia 371 (17,74). Soiul Beregovoi, care a servit în calitate de martor, a
demonstrat un efect redus al CCG după majoritatea caracterelor (tab.4.4. şi 4.5.).
Tabelul 4.4.
Indicii CCG la diverse genotipuri de castraveţi după indicii biochimici

Indexul liniei Proteine Acizii nucleici ADN ARN

L 222 -18,95 0,00 -0,01 0,00
L 371 17,74 0,00 0,00 0,00
L 203 23,21 0,08 0,03 0,05
Beregovoi -18,93 -0,03 0,00 -0,03
Favorit -2,45 -0,03 -0,01 -0,02

Din cele menţionate anterior putem conchide că linia L203 prezintă cel mai mare
spectru de efecte favorabile ale CCG după majoritatea caracterelor morfofiziologice,
biochimice şi indicii aparatului fotosintetic utilizaţi în ameliorare. Iar liniile L222 şi
Beregovoi sunt caracterizate prin majoritatea efectelor CCG după indicii aparatului
fotosintetic, indicii biochimici şi morfofiziologici defavorizate de ameliorare.
Cele mai bune din punct de vedere ameliorativ au fost liniile L203 şi L371, care au fost
marcate prin parametri înalţi ai CCG după caractere preţioase morfologice, fiziologice şi
biochimice şi acestea pot să servească în calitate de componenţi de sinteză la crearea
hibrizilor înalt heterotici de castraveţi. Deoarece liniile L203 şi L371 au demonstrat cea mai
bună capacitate combinativă după majoritatea caracterelor morfologice, fiziologice şi
biochimice, din aceste considerente, cele mai bune forme parentale ar putea fi utilizate
pentru ameliorarea castraveţilor în diferite combinaţii hibride [3, 4, 51, 92, 93].

58
 4.2. Analiza CCS în cadrul diferitor genotipuri de castraveţi

Analiza capacităţii combinative specifice (CCS) a fost efectuată la diverse genotipuri

de castraveţi dintre care la 5 hibrizi, forme materne şi paterne la care a fost studiată CCG.
Analiza detaliată a CCS a caracterelor morfologice şi fiziologice (tab. 4.5.) a relevat
cel mai sporit indice al volumului sistemului radicular la hibridul L222×L203 (0,29), fiind
urmat de hibriziiL371×Beregovoi (0,22) şi L371×Favorit (0,12). Încrucişarea liniilor
L222×Beregovoi şi L222×Favorit au fost caracterizate prin valori negative (-0.20 şi -0,10;
corespunzător).
Genotipul hibrid obţinut în rezultatul încrucişării liniilor L371×Favorit a dovedit o
performanţă excepţională după masa verde (1,58) faţă de ceilalţi hibrizi, fiind urmat de
L222×L203 (CCS=0,62). Cele mai reduse valori au fost înregistrate pentru hibridul
L222×Favorit cu o valoare negativă (-1,31) al efectului CCS pentru caracterul observat.
Cel mai sporit efect al capacităţii combinative specifice pentru masa uscată (0,89) a
fost demonstrat la hibridul L222×L203, fiind urmat de hibridul L371×Favorit (0,63) şi
L371×Beregovoi (0,03). Genotipurile L222×Favorit (-1,14) şi L222×Beregovoi (-0,02) sunt
caracterizate prin valori negative şi reflectă cele mai slabe rezultate ale capacităţii
combinative specifice pentru masa uscată.
Capacitatea combinativă specifică după înălţimea plantei a prezentat valori pozitive
pentru hibrizii L222×Favorit (0,38) şi L222×Beregovoi (0,89), iar hibrizii L222×L203 (-
1,57), L371×Beregovoi (-0,70) şi L371×Favorit (-0,19) au fost caracterizaţi prin valori
negative ale CCS. Valorile negative ale CCS după lungimea plantelor ne indică asupra
avantajului genotipurilor date în automatizarea cultivării genotipurilor hibride.
Hibrizii L222×L203 (0,69) şi L371×Favorit (0,10) au demonstrat valorile cele mai
sporite ale CCS după activitatea catalazei. Valorile negative ale capacităţii combinative
specifice ale acestui caracter au fost caracteristice genotipurilor L222×Beregovoi (-0,06),
L222×Favorit (-0,31) şi L371×Beregovoi (-0,14). Studiul rezultatelor (tab. 4.6.) a relevat că
combinaţia hibridă L222×L203 a demonstrat o valoare maximă după efectul CCS al
volumului sistemului radicular (0,29), al biomasei uscate (0,89) şi al activităţii catalazei
(0,69), iar parametrul biomasei verzi - un efect înalt al CCS (0,62).
L371, care este caracterizată prin prezenţa valori înalte ale CCG, iar în combinaţia

59
hibridă L371×Favorit au demonstrate valori medii al CCS după volumul sistemului
radicular (0,12), a biomasei uscate (0,63) şi a activităţii catalazei (0,10), dar după biomasa
verde au fost evidenţiate valori maxime (1,58).
Din cele expuse anterior se poate conchide că hibridul L222×L203 este caracterizat
prin setul cel mai favorabil de valori al CCS după toţi indicii morfofiziologici analizaţi.
Hibrizii L371×Beregovoi şi L371×Favorit, de asemenea, vor caracterizaţi printr-un număr
sporit de caractere morfofiziologice favorabile. Astfel, genotipurile noi obţinute vor fi
caracterizate printr-un volum al sistemului radicular sporit, prin masă verde şi uscată
considerabilă, printr-o activitate majorată a catalazei şi dimensiuni reduse ale lungimii
plantelor, fapt care va permite automatizarea cultivării acestora (tab. 4.5.).

Tabelul 4.5.
CCS la diverse genotipuri de castraveţi după indicii morfofiziologici

Volumul
Indexul liniei în Masa Masa Lungimea Activitatea
sistemului
combinaţiile: verde uscată plantei catalazei
radicular
L 222 × L 203 0,29 0,62 0,89 -1,57 0,69
L 222 × Beregovoi -0,20 0,26 -0,02 0,89 -0,06
L 222 × Favorit -0,10 -1,31 -1,14 0,38 -0,31
L 371 × Beregovoi 0,22 0,02 0,03 -0,70 -0,14
L 371 × Favorit 0,12 1,58 0,63 -0,19 0,10

Studiul CCS după indicii biochimici (tab. 4.6.) a relevat cel mai sporit indice al
conţinutului de proteine la hibridul L371×Favorit (20,09), fiind urmat de hibrizii
L222×L203 (17,12) şi L222×Beregovoi (7,92). Hibrizii L371×Beregovoi (-6,71) şi
L222×Favorit (-26,88) sunt caracterizate prin valori negative. Valorile CCS după conţinutul
acizilor nucleici s-au clasat în următoarea ordine crescătoare: L222×Favorit (-0,05),
L222×Beregovoi (0,00), L371×Beregovoi (0,004), L222×L203(0,04), L371×Favorit (0,06).
CCS după conţinutul de ADN s-a clasat în jurul valorilor de “0”. Capacitatea combinativă
specifică după conţinutul de ARN a relevat valori pozitive ale acesteia la hibrizii
L222×L203 (0,06) şi L371×Favorit (0,05), la celelalte genotipuri hibride au fost înregistrate valori
mai reduse: L222×Beregovoi (-0,00), L371×Beregovoi (-0,00) şi L222×Favorit (-0,05).

60
 Studiul indicilor biochimici (tab. 4.6.) a demonstrat legităţi similare, care constau în
efecte înalte ale CCS ale combinaţiei hibride L371×Favorit, care reprezintă 28,09 după
conţinutul de proteină sumară şi 0,06 după conţinutul de acizi nucleici. Puţin mai redus este
efectul CCS al combinaţiei hibride L222×L203 şi sunt reprezentate de valorile de 17,12 şi
0,04. La genotipurile hibride (L222×L203 şi L371×Favorit) cu un efect mai sporit al CCS
după conţinutul de ARN au fost înregistrate şi valori mai sporite ale CCS după conţinutul de
proteină.

Tabelul 4.6.
CCS la diverse genotipuri de castraveţi după indicii biochimici

Indexul liniei în
Proteine Acizii nucleici ADN ARN
combinaţiile:
L 222×L 203 17,12 0,04 -0,02 0,06

L 222×Beregovoi 7,92 0,00 0,00 -0,00

L 222× Favorit -26,88 -0,05 0,00 -0,05

L 371×Beregovoi -6,71 0,004 0,00 -0,00

L 371×Favorit 28,09 0,06 0,01 0,05

Acest fapt probabil poate fi explicat prin moştenirea de la genotipurile parentale a

factorilor implicaţi în reglarea expresiei genelor, iar genotipurile hibride obţinute
reprezintă-hibrizi valoroşi cu un conţinut sporit de proteine. La liniile care au fost
caracterizate printr-un efect al CCG deosebit, astfel ca liniile L203 şi L371, conţinutul de
proteină sumară a fost determinat de interacţiunea aditivă şi dominantă a genelor,
deoarece aceste linii sunt caracterizate şi printr-un efect înalt al CCS, ceea ce indică
asupra posibilităţii apariţiei transgresiilor pozitive în generaţiile următoare.

A fost relevat rolul acţiunii genelor aditive şi neaditive în determinarea caracterelor

studiate, fapt ce presupune posibilitatea ameliorării acestora prin intermediul selecţiei a
celor mai preţioase forme parentale pentru selecţie.

61
 Capitolul 5. POLIMORFISMUL PROTEIC LA DIFERITE GENOTIPURI DE
CUCUMIS SATIVUS L.

Investigaţii privind structura şi activitatea locusurilor în genom după proteine ca

produse de expresie a acestora, aplicate în analiza efectului de heterozis, direct sau indirect
relevă acele mecanisme moleculare ale proceselor genetice care-l determină. Astfel de
informaţii pot servi ca bază în elaborarea unor metode de pronosticare a heterozisului şi
selectare a combinaţiilor de forme parentale cu capacitate de combinare înaltă.

5.1. SDS-PAGE a proteinelor sumare, uşor solubile la castraveţi în faza de plantulă

Analiza fracţiilor proteice a pus în evidenţă o diversitate moleculară a componenţilor

cu un anumit grad de specificitate determinat atât de genotipul plantei (linii homozigote,
hibrizi şi soiuri), cât şi de caracteristica diferită a productivităţii acestora. În aspect general,
spectrele electroforetice ale tuturor genotipurilor studiate au relevat prezenţa a trei grupe de
polipeptide în funcţie de intensitatea şi grosimea benzilor proteice:
- polipeptide cu Mr: 63-99 şi 34-42 kDa de o intensitate medie a benzilor poziţionate în
regiunea superioară şi de mijloc a diapazonului de mase moleculare.
- benzi minore ca intensitate şi grosime reprezentate atât de fracţii cu greutate moleculară
mare Mr: 100-134 kDa, cât şi de cele cu greutate moleculară mică 19-31 kDa.
- polipeptide cu o pondere cantitativă mare, reprezentate de fracţiile cu masa moleculară
relativă medie şi mică 52 şi 15 -18 kDa.
SDS-PAGE însumează 30 polipeptide repartizate într-un diapazon cu Mr 15-134 kDa,
relevând 12 fracţii comune pentru toţi hibrizii şi liniile parentale: patru compuşi de o
intensitate slabă a colorantului cu Mr: 81,5; 115,6; 127,7; 134,3 kDa, patru de o intensitate
medie: 34,8; 40,4; 60,3; 99,5; kDa şi patru fracţii majore după dimensiunea zonei şi a
intensităţii colorantului – 15,6; 16,4; 18,2; 51,9 kDa. Polimorfismul apreciat prin
prezenţă/absenţă a fost constatat la nivelul a 18 fracţii proteice incluse în intervalul maselor
moleculare relative de 19-121 kDa.

62
 5.1.1. Analiza electroforetică a proteinelor la hibrizii cu productivitate înaltă

Studiul comparativ al hibrizilor H 273, H 274 şi H 275 cu un efect înalt de heterozis în

raport cu liniile parentale a elucidat unele particularităţi distinctive în pattern-ul polipeptidic
privind complexitatea şi polimorfismul spectrelor electroforetice.
Hibridul H 274 şi formele parentale. Analiza a 18 benzi polimorfe prezente în
electroforegrama liniilor parentale experimentale L 216 şi L 203, şi a hibridului H 274 a
relevat un nivel înalt de specificitate genotipică. Forma paterna s-a evidenţiat printr-un
spectru polipeptidic mai variat comparativ cu genotipul matern determinat de prezenţa a 8
fracţii. Linia maternă conţine trei componenţi, iar genotipul hibrid -14, depăşind astfel
ambele linii homozigote după numărul de polipeptide (fig. 5.1).
Mr, kDa
134,3
127,7
121,5
115,6
104,6

36, 6

15,6
99,5
90,0
85,6
81,5
77,5
70,1
68,0
63,4
60,3
51,9
42,5
40,4

34,8
31,5
28,5
27,1
25,8
24,5
22,2
20,1
19,1
18,2
16,4
F1
♂ 216
♀ 203

Fracţii proteice nespecifice Fracţii proteice specifice Absenţă

Figura 5.1. Reprezentare schematică a spectrului electroforetic al liniilor parentale şi

hibridului H 274

Complexul fracţiilor proteice al genotipurilor parentale au prezentat o similaritate în 40

% cazuri şi doar la nivelul polipeptidelor comune pentru toate genotipurile studiate (fig.
6.2). Dacă de la forma paternă toate cele 8 fracţii specifice cu Mr: 121,5; 86,6; 70,1; 42,5;
31,5; 28,5 şi 24,5 kDa se regăsesc în genotipul heterozigot atunci din cele trei fracţii cu Mr:
90,0; 63,4 şi 19,1 kDa caracteristice formei materne doar ultimele două sunt prezente în
profilul proteic al F1.

63
 Mr, kDa

66,0__

45,0__
34,7__

24,0__
18,4__

14,3__

F1 ♂ ♀

Figura 5.2. Spectrul electroforetic al liniilor parentale (linia 216 ♂ X ♀ linia 203)
şi hibridului H 274

Paternul electroforetic al genotipului heterozigot indică prezenţa tuturor polipeptidelor

evidenţiate la linia paternă şi două de la cea maternă, majoritatea fiind de o intensitate mai
mare a colorantului în comparaţie cu acestea la liniile parentale, demonstrând manifestarea
efectului de heterozis. Hibridul de prima generaţie se caracterizează şi printr-un şir de
polipeptide caracteristice doar acestei forme. Spre exemplu, a fost pusă în evidenţă prezenţa
a patru polipeptide dintre care două din zona medie (Mr 77,5; 68,3 kDa) şi două din zona cu
greutatea moleculară mică (Mr: 22,2 şi 20,1 kDa) absente la formele homozigote. Toate
aceste patru fracţii noi sunt minore de o intensitate slabă a colorantului.
Hibridul 275 şi formele parentale. Fracţionarea extractului proteic sumar obţinut din
plantulele liniilor parentale experimentale: ♂ L 203, ♀ L 226 şi hibridului H 275 a rezultat
un profil general, deosebit de grupul de genotipuri, analizate anterior prin lipsa
polipeptidelor cu greutatea moleculară mare şi concentrarea numerică în zona medie a
spectrului electroforetic (fig. 5.3 şi 5.4). Astfel, linia maternă s-a evidenţiat printr-o varietate
mai mare determinată de 10 benzi polimorfe (90,0; 85,6; 77,5; 68,0; 63,4; 42,5; 36,6; 28,5;
27,1; 25,8; 24,5 kDa) iar linia 203 - utilizată în această combinaţie de încrucişare ca linie
paternă este remarcată prin cele trei fracţii (90; 63,4; 19,1 kDa) analizate anterior în cadrul
genotipurilor, care formează hibridul H 274.

64
 Mr, kDa
134,3
127,7
121,5
115,6
104,6

36, 6

15,6
99,5
90,0
85,6
81,5
77,5
70,1
68,0
63,4
60,3
51,9
42,5
40,4

34,8
31,5
28,5
27,1
25,8
24,5
22,2
20,1
19,1
18,2
16,4
F1
♂ 203
♀226

Fracţii proteice nespecifice Fracţii proteice specifice Absenţă

Figura 5.3. Reprezentare schematică a spectrului electroforetic al liniilor parentale şi

hibridului H 275

M, kDa

66,0__

45,0__
34,7__

24,0__
18,4__

14,3__

F1 ♂ ♀

Figura 5.4. Spectrul electroforetic al liniilor parentale ( linia 203 ♂ x ♀ linia

226) şi hibridului H 275

Componenţii cu Mr 90,0 şi 63,4 kDa sunt prezenţi în ambele linii parentale şi în hibrid,
iar cel cu greutatea moleculară mică de 19,1 kDa nu se regăseşte în hibrid similar hibridului
H 274. Paternul genotipului heterozigot prezintă un nivel înalt de similaritate cu cel al
genotipului homozigot matern prin prezenţa a nouă benzi polimorfe depistate şi la linia
maternă. Lipseşte la forma heterozigotă componentul proteic cu Mr 70,1 kDa şi sunt

65
prezente în plus două benzi noi de intensitate slabă a colorantului cu greutate moleculară
mică de 36,3 kDa şi 25,8 kDa (fig. 5.4.).
Hibridul 273 şi formele parentale. Profilul polipeptidic al proteinelor sumare al
liniilor parentale: ♂L 203, ♀ L 222 şi a hibridului H 273 demonstrează un polimorfism
foarte asemănător cu cel constatat pentru genotipurile hibridului H 274. Analiza
comparativă a paternelor proteice ale liniilor parentale a pus în evidenţă pentru forma
maternă nouă fracţii repartizate în tot diapazonul de mase moleculare: patru cu greutate
moleculară mare - 121,5; 104,6; 85, 6 şi 70,1 kDa, două cu greutate moleculară medie -
63,4; 42,5 kDa şi trei cu greutate moleculară mică 31,5; 28,5 şi 19,1 kDa (fig. 5.5 şi 5.6).
Mr, kDa
134,3
127,7
121,5
115,6
104,6

36, 6

15,6
99,5
90,0
85,6
81,5
77,5
70,1

68,0

63,4

60,3

51,9
42,5
40,4

34,8
31,5

28,5

27,1

25,8

24,5
22,2
20,1
19,1
18,2

16,4
F1
♂ 203
♀222

Fracţii proteice nespecifice Fracţii proteice specifice Absenţă

Figura 5.5. Reprezentare schematică a spectrului electroforetic al liniilor parentale şi

hibridului H 273

Genotipul patern al formei heterozigote H 273 este acelaşi ca şi la H 275, caracterizat

prin prezenţa a trei fracţii polimorfe (90; 63,4; 19,1 kDa). Spectrul proteic al genotipului
hibrid care însumează 12 fracţii se deosebeşte de genotipurile homozigote parentale prin
lipsa unui polipeptid cu Mr 90,0 kDa depistat la forma paternă, două fracţii cu Mr 121,5; şi
104,6 kDa observate la forma maternă şi prezenţa a 5 polipeptide specifice cu Mr 77,5;
36,6; 24,5; 22,2kDa şi 20,1 kDa, (fig. 5.6).

66
 M, kDa

66,0__

45,0__
34,7__

24,0__
18,4__

14,3__

♂ ♀ F1

Figura 5.6. Spectrul electroforetic al liniilor parentale(♂ L 203 , ♀ L 222) şi

hibridului H 273

Diferenţele cele mai elocvente dintre spectrele polipeptidice ale genotipurilor homo- şi
heterozigote au fost relevate la nivelul polipeptidelor cu un conţinut redus în paternul
electroforetic.

5.1.2 Analiza proteinelor în cadrul hibrizilor omologaţi şi formelor parentale

Linia L 371 în combinaţie cu soiurile Beregovoi şi Favorit şi respectiv hibrizii de

prima generaţie cu productivitate înaltă, incluşi în schema experimentală în calitate de
sistem de referinţă au prezentat o heterogenitate polipeptidică, care spre deosebire de
hibrizii experimentali studiaţi a avut un caracter de clasterizare a fracţiilor în regiuni
similare unei sau altei forme parentale.
Hibridul Vzglead şi formele parentale. Soiul ♂ Beregovoi şi linia ♀ L 371 utilizate
în obţinerea hibridului înalt productiv Vzglead se caracterizează prin prezenţa a 12 şi
respectiv 10 componenţi proteici polimorfi (fig. 5.7 şi 5.8). Spectrul formei paterne în afară
de faptul că prevalează numeric faţă de cel al liniei materne este mai uniform în repartizarea
maselor moleculare. Regiunea polipeptidică cu greutate moleculară mare include fracţiile cu
Mr 121,5 şi 104,5 kDa. Regiunea cu greutate moleculară medie însumează trei benzi cu Mr
85,6; 70,1 şi 42,5 kDa iar regiunea fracţiilor cu greutate moleculară mică 7 componenţi:

67
36,6; 31,5; 28,5; 24,5; 22,2; 20,1; 19,1 kDa. Un alt aspect important îl constituie prezenţa a
doi componenţi minori specifici cu Mr 36,6 şi 20,1 kDa care sunt absenţi la genotipul
heterozigot şi în cel matern.
Mr, kDa

134,3
127,7
121,5
115,6
104,6

36, 6

15,6
99,5
90,0
85,6
81,5
77,5
70,1
68,0
63,4
60,3
51,9
42,5
40,4

34,8
31,5
28,5
27,1
25,8
24,5
22,2
20,1
19,1
18,2
16,4
F1
♂ Beregovoi
♀ 371

Fracţii proteice nespecifice Fracţii proteice specifice Absenţă

Figura 5.7. Reprezentare schematică a spectrului electroforetic al liniilor

parentale şi hibridului Vzglead

M, kDa

66,0__

45,0__
34,7__

24,0__
18,4__

14,3__

♂ F1 ♀

Figura 5.8. Spectrul electroforetic al liniilor parentale şi hibridului Vzglead

68
 Genotipul homozigot matern conţine mai puţine benzi, toate concentrate în zona de
mijloc şi inferioară a spectrului electroforetic. Astfel profilul genotipului matern include 7
fracţii cu mase moleculare similare celor prezente la genotipul patern: 85,6; 70,1; 42,5;
28,5; 24,5; 22,2; 19,1 kDa şi trei componenţi din zona medie care lipsesc la forma paternă:
77,5; 68,0 şi 63,4 kDa (fig. 5.8.).
Genotipul heterozigot prezintă un spectru polipeptidic cu 13 componenţi polimorfi care
pot fi grupaţi în regiuni similare ambelor genotipuri homozigote. De exemplu, componenţii
polimorfi 121,5 şi 104,6 kDa din regiunea cu masa moleculară mari este moştenită de la
genotipul patern ca şi fracţiile minore cu Mr incluse in intervalul de: 20 -31 kDa, pe când 6
fracţii din regiunea medie cu Mr: 40- 85 kDa sunt similare celor depistate la genotipul
matern. O altă particularitate relevată de analiza SDS - PAGE reprezintă faptul că genotipul
hetrozigot nu conţine nici un component nou care să nu fie prezent la formele parentale (fig.
5.8.).
Hibridul Epilog şi formele parentale. Spectrele proteice ale formelor parentale
(♂Favorit şi ♀ L371) ale hibridului cu productivitate înaltă includ 7 benzi polimorfe cu
greutate moleculară similară din regiunea medie a spectrului (85-30 kDa). Forma paternă se
deosebeşte de cea maternă doar la nivelul componentului 27,1 kDa. Linia maternă conţine
în total 10 benzi polimorfe dintre care trei cu mase moleculare mici lipsesc la linia paternă
(fig. 5.9. şi 5.10).
Mr, kDa

134,3
127,7
121,5
115,6
104,6

36, 6

15,6
99,5
90,0
85,6
81,5
77,5
70,1
68,0
63,4
60,3
51,9
42,5
40,4

34,8
31,5
28,5
27,1
25,8
24,5
22,2
20,1
19,1
18,2

16,4
F1
♂ Favorit
♀ 371

Fracţii proteice nespecifice Fracţii proteice specifice Absenţă

Figura 5.9. Reprezentare schematică a spectrului electroforetic al liniilor parentale

şi hibridului Epilog

69
 Hibridul Epilog similar hibridului Vzglead prezintă succesiuni de fracţii cu Mr similare
ambelor forme parentale. De exemplu, regiunea cu opt componenţi incluşi în intervalul de
68-28 kDa este similară liniilor homozigote şi genotipului heterozigot. Regiunea fracţiilor
cu greutate moleculară mică a hibridului este asemănătoare formei materne cu excepţia
benzii cu Mr 25,8 kDa specifică, care lipseşte la genotipurile parentale.

M, kDa

66,0__

45,0__
34,7__

24,0__
18,4__

14,3__

F1 ♂ ♀
Figura 5.10. Spectrul electroforetic al liniilor parentale şi hibridului Epilog

De asemenea două polipeptide cu Mr 70,1 şi 77,5 kDa prezente la ambele genotipuri

homozigote nu se regăsesc la forma hetrozigotă. Caracteristic pentru această grupă de
genotipuri este lipsa fracţiilor polimorfe cu greutatea moleculară mare, ponderea fracţiilor
variabile revenind zonei medii şi inferiore a spectrului electroforetic.

5.1.3. Analiza electroforetică a proteinelor la hibrizii cu productivitate scăzută

Hibridul H 6 şi liniile parentale. Linia 222 cu CCG înaltă în combinaţie specifică cu

soiul Beregovoi manifestă capacitate de combinare joasă rezultând hibrizi de prima
generaţie cu productivitate scăzută. Fracţionarea proteinelor sumare indică o omogenizare a
zonei superioare a spectrului de mase moleculare 68-134 pentru genotipul heterozigot,
indicând prezenţa fracţiilor de la ambii părinţi. O microheterogenitate apare în zona

70
componenţilor minori determinat de lipsa unor benzi atestate la genotipurile homozigote şi
nu de prezenţa unor fracţii noi (5.11.).

În spectrul polipeptidic al hibridului H 6 nu au fost depistate următoarele benzi

polimorfe: una cu Mr 63,4; conţinută de genotipul matern şi trei benzi cu Mr 36,6; 22,2;
20,1 prezente la forma paternă şi una cu Mr 42,5 kDa prezentă la ambii părinţi. O
particularitate deosebită a paternului polipeptidic heterozigot constă în faptul că din toate
opt fracţii polimorfe pe care le conţine şapte sunt prezente la ambele genotipuri homozigote
cu excepţia doar a fracţiei cu Mr 24,5 care a moştenit-o doar de la genotipul patern (5.12.).

M, kDa

66,0__

45,0__
34,7__

24,0__
18,4__

14,3__

F1 ♂ ♀
Figura 5.12. Spectrul electroforetic al liniilor parentale şi hibridului H 6

71
 Hibridul H 7 şi liniile parentale. Genotipul heterozigot H 7 prezintă un spectru
polipeptidic cu şapte componenţi polimorfi şi o repartizare asemănătoare cu cea a hibridului
Epilog determinată de prezenţa fracţiilor în zona medie şi lipsa celor cu mase moleculare
mari şi mici (fig. 5.13. şi 5.14.).
Mr, kDa
134,3
127,7
121,5
115,6
104,6

36, 6

15,6
99,5
90,0
85,6
81,5
77,5
70,1
68,0
63,4
60,3
51,9
42,5
40,4

34,8
31,5
28,5
27,1
25,8
24,5
22,2
20,1
19,1
18,2
16,4
F1
♂ Favorit
♀222

Fracţii proteice nespecifice Fracţii proteice specifice Absenţă

Figura 5.13. Reprezentare schematică a spectrului electroforetic al liniilor parentale şi

hibridului H 7

M, kDa

66,0__

45,0__
34,7__
.
24,0__

18,4__

14,3__

F1 ♂ ♀

Figura 5.14. Spectrul electroforetic al liniilor parentale şi hibridului H 7

72
 Cinci componenţi polimorfi cu Mr 85,6; 70,1; 63,4; 42,5 şi 28,5 kDa sunt prezenţi în
profilul ambelor forme parentale inclusiv cel al hibridului. Diferenţele calitative dintre
liniile homozigote şi forma heterozigotă se rezumă la absenţa în spectrul hibridului a unei
fracţii cu Mr 77,4 atestate la lina paternă, trei cu Mr:121,5; 104,6; 31,5; prezente la forma
maternă şi una de 19,1 kDa depistată la ambii părinţi (fig. 5.13 şi 5.14).

5.2. Analiza electroforetică a extractului sumar de proteine uşor solubile la faza de

trei frunze adevărate

Spectrele polimorfe identificate la genotipurile heterozigote analizate, reflectă starea

integrală a genomului cu caracter adaptiv ca rezultat al variaţiei de expresie şi interacţiunii
genelor în anumite combinaţii generale şi specifice a formelor parentale. După cum se
cunoaşte hibrizii cu efect de heterozis sunt superiori formelor parentale după intensitatea
replicării ADN-lui din primele etape ale dezvoltării, reprezentând atât un indice al
intensităţii de dividere a celulelor, cât şi un criteriu de apreciere a metabolismului în
general.

5.2.1. Analiza calitativă a proteinelor la hibrizii cu productivitate înaltă

Particularităţile observate în analiza variabilităţii polipeptidice la liniile, soiurile şi

hibrizii de castraveţi în faza de plantulă au motivat o investigarea ulterioară a spectrelor
polipeptidice în aspect comparativ a unui hibrid cu productivitate înaltă – H 274 şi unul cu
productivitate scăzută H 6 în raport cu hibridul omologat Vzglead la faza de trei frunze
adevărate. Includerea acestei faze ontogenetice în studiu a fost cu scopul de a pune în
evidenţă prezenţa/lipsa unor particularităţi similare observate la nivelul proteinelor ca
produse ale activităţii genelor la o etapă mai intensă a metabolismului şi morfogenezei.
Separarea electroforetică monodimensională în condiţii denaturante a extractului sumar
de proteine uşor solubile obţinut la această faza de creştere şi dezvoltare a plantelor a pus în
evidenţă un spectru cu un număr mare de benzi constituind aproximativ 40 de fracţii cu un
interval larg de greutăţi moleculare 10 - 200 kDa. Unele din ele prezente în concentraţie
mare în zona medie şi altele cu un conţinut comparativ redus din regiunea superioară şi

73
inferioară a spectrului face dificilă analiza calitativă, necesitând suplimentar şi o analiza
densitometrică, (fig. 5.16, 5.18, 5.20). Aceste profiluri electroforetice se deosebesc de cele
obţinute din plantule etiolate printr-o pondere cantitativă înaltă şi o superioritate numerică a
fracţiilor demonstrând intensitatea şi complexitatea proceselor metabolice determinat de
nutriţia autotrofă şi intensitatea dezvoltării la această etapa ontogenetică.
Au fost evidenţiate 15 fracţii comune pentru hibrizi şi ambele linii parentale în
combinaţiile de încrucişare studiate cu Mr: 13,0; 17,3; 25,3; 27,6; 33,0; 35,6; 38,0; 50,0;
60,0; 69,2; 75,4; 78,0; 131,5; 188,5; 198,6 kDa ceea ce constituie aproximativ 40% din
numărul de benzi depistate, demonstrând identitatea genetică a speciei.
Hibridul H 274 şi liniile parentale. Densitograma şi electroforegrama spectrului
electroforetic al hibridului şi liniilor parentale indică o pondere cantitativă mai mare a
componenţilor proteici cu mase moleculare mici 13 - 40 kDa la genotipul heterozigot în
comparaţie cu această regiune la formele parentale. Linia paternă în aceste zone ocupă o
poziţie intermediară iar la nivelul componenţilor cu greutate moleculară medie şi mare 50-
200 kDa linia maternă cantitativ este superioară atât formei heterozigote cât şi formei
paterne (fig. 5.15 şi 5.16).

M, kDa

200__
120__
100__
70__

50__

40__

30__

25__

20__

15__
Martor F1 ♀ ♂

Figura 5.15. Electroforegrama proteinelor uşor solubile totale a hibridului H 274 şi

a liniilor parentale
Hibridul conţine opt benzi polimorfe, dintre care trei (15,0; 18,5; 30,5 kDa) prezente şi
la forma paternă, două (40,8; 98,3 kDa) - şi la cea maternă iar trei - specifice (12,0; 28,5;

74
80,1 kDa).

Rf
0,000 0,200 0,400 0,600 0,800 1,000

_____ - F1 _____ - ♀ _____ - ♂

Figura 5.16. Densitograma spectrului electroforetic la H 274 şi liniile parentale

Liniile paterne au mai puţine fracţii polimorfe, în special linia maternă, care conţine
doar patru polipeptide: două prezente şi la hibrid, una comună cu linia paternă şi una
specifică cu greutatea moleculară mică 34,8 kDa. Linia paternă se caracterizează prin cinci
benzi dintre care una 57,2 kDa nu se regăseşte în genotipul heterozigot (tab. 5.1).

Tabelul 5.1.
Variabilitatea fracţiilor polipeptidice la hibrizii de castraveţi cu productivitate înaltă şi
scăzută la faza de trei frunze

Modul de Variabilitatea moleculară a polipeptidelor la hibrizi cu:

moştenire efect de heterozis productivitate înaltă, productivitate scăzută,
F1 ♂ ♀ superior, 274 omologat, Vzglead H6

+ + + 198,6; 188,5; 131,5; 78,0; 75,4; 69,2; 60,0; 50,0; 38,0; 35,6; 33,0; 27,6; 25,3; 17,3; 13,0

+ + 15,0; 18,5; 30,5 18,5; 68,0; 15,0

+ 34,8 67,0; 137,7 19,5

+ + 40,8; 98,3 26,0 58,0

+ + 39,0 - 23,5

+ 12,0; 28,5; 80,1 28,5; 37,5 -

+ 57,2 24,0 24; 68,0; 18,5

75
 Este important de menţionat că majoritatea benzilor polimorfe depistate la această
combinaţie de linii parentale şi la hibridul acestora la faza de trei frunze au greutatea
moleculară medie şi mică: 12 - 60 kDa (tab. 5.1).
Hibridul Vzglead şi formele parentale. Formele parentale: soiul ♂ Beregovoi şi linia
♀L371 se caracterizează prin prezenţa a câte trei componenţi proteici polimorfi (tab. 5.1.,
fig. 5.17; 5.18.).
Mr, kDa

__200
__120
__100
__70

__50

__40

__30

__25

__20

__15

F1 ♀ ♂ Martor

Figura 5. 17. Electroforeza proteinelor totale la hibridul Vzglead

şi liniile parentale
.

Rf
0,000 0,200 0,400 0,600 0,800 1,000

_____ - F1 _____ - ♀ _____ - ♂

Figura 5.18. Densitograma spectrului electroforetic a proteinelor totale

la hibridul Vzglead şi liniile parentale

76
 Genotipul heterozigot conţine în spectru doi componenţi cu Mr 28,5; 37,5 kDa, care
lipsesc la liniile parentale, doi cu Mr 18,5; 68,0 kDa moştenite de la forma paternă şi doar
una din fracţiile polimorfe cu Mr 26,0 kDa moştenită de la mamă (tab. 5.1).
Această microheterogenitate polipeptidică relevată în electroforegrame este evidentă şi
din densitogramă care denotă lipsa unor diferenţe cantitative esenţiale atât între linii, cât şi
în comparaţie cu hibridul. Doar în regiunea fracţiilor cu Mr 20-40 kDa se constată o variaţie
a intensităţii colorantului cu valori mai mari pentru hibrid (fig. 5.18).

5.2.2. Analiza calitativă a proteinelor la hibrizii cu productivitate scăzută

Hibridul H 6 şi liniile parentale. Fracţionarea proteinelor sumare a genotipului

heterozigot indică un complex polipeptidic care include doi componenţi polimorfi. De la
forma paternă hibridul a moştenit fracţia de 15,0 kDa iar de la cea maternă de 58,0 kDa (fig.
5.19.).

Mr, kDa

__200
__120
__100
__70

__50

__40

__30

__25

__20

__15

F1 ♀ ♂ Martor

Figura 5.19. Electroforeza proteinelor totale la hibridul H 6 şi liniile parentale

77
 Densitograma polipeptidelor fracţionate indică o poziţie intermediara a spectrului
electroforetic heterozigot în regiunea fracţiilor cu Mr mare şi mică şi valori mai mici ale
intensităţii benzilor cu greutatea moleculară medie, (fig. 5.20).

Rf
0,000 0,200 0,400 0,600 0,800 1,000

_____ - F1 _____ - ♀ _____ - ♂

Figura 5.20. Densitograma spectrului electroforetic a proteinelor totale la hibridul H 6

şi formele parentale

Linia maternă se caracterizează printr-un conţinut al benzilor mai mare în regiunea

greutăţilor moleculare de 100-200 kDa şi aproximativ similar la nivelul greutăţilor
moleculare medii şi mici. Această linie conţine o fracţie polimorfă moştenită şi de hibrid
58,0 kDa, - una similară cu cea a liniei paterne de 23,5 kDa - şi un compus specific de 19,5
kDa.

5.2.3. Aspecte comparative ale polimorfismului proteic la diverse genotipuri de

castraveţi

Abordarea polimorfismului din punct de vedere biochimic la nivel proteic la cinci linii
şi două soiuri, utilizate în diferite combinaţii de obţinere a hibrizilor de prima generaţie la
două faze ontogenetice a pus în evidenţă un tablou diferit de manifestare a acestora,
determinat de interacţiunea şi expresia diferenţiată a genelor. Profilul proteic al formelor
homozigote şi heterozigote în faza de plantulă a prezentat similitudine în greutate
moleculară şi conţinut doar la nivelul a 12 fracţii electroforetice din cele 30 depistate în

78
spectru, relevând astfel un nivel înalt de heterogenitate polipeptidică. Modul de moştenire a
celor 18 benzi polimorfe în combinaţiile hibride indică o capacitate combinativă diversă a
formelor homozigote, care se asociază cu cea cuantificată la analiza diferitor indici ai
productivităţii, relevată la nivelul caracterelor morfologice.
Prin însumarea numărului total de cazuri (exprimat în %) în care s-a depistat prezenţa
componenţilor electroforetici comuni pentru genotipurile homo- şi heterozigote sau
caracteristici doar unora în cadrul unei combinaţii de încrucişare s-a reuşit evidenţierea
anumitor particularităţi specifice, relevând valoarea diferită a capacităţii combinative a
formelor parentale conjugate cu manifestarea efectul de heterozis (tab. 5.2).
Astfel, analiza comparativă a spectrelor polipeptidice demonstrează un grad înalt de
heterogenitate polipeptidică la hibrizii experimentali H 273, H 274 şi H 275, comparativ cu
cei omologaţi.

Tabelul 5.2.

Moştenirea componenţilor polipeptidici de către hibrizii de prima generaţie

Modul de Hibrizi cu:

moştenire
efect de heterosiz superior productivitate înaltă, productivitate scăzută
(H273, H274 şi H275) omologaţi (H6 şi H7)
(Vzglead şi Epilog)
F1 ♂ ♀ *Nr. de cazuri în %
+ + + 7,41 33,3 33,3
+ + 18,5 8,3 8,3
+ 5,6 2,8 11,1
+ + 27,8 11,1 -
+ + - 11,1 5,6
+ 20,4 5,6 -
+ 3,7 8,3 11,1

* În analiză nu sunt incluse benzile comune (în număr de 12) pentru toate liniile, soiurile şi hibrizii
investigaţi.

Numărul mare de fracţii specifice genotipurilor heterozigote (în 20,4% cazuri) pe de o

parte şi polimorfismul pronunţat al liniilor parentale: L 222, L 226, L 216 şi L 203,

79
determinat de un decalaj numeric esenţial (primele trei linii conţin 8-10 benzi polimorfe în
spectru iar ultima linie doar trei) pe de altă parte, indică asupra unui efect înalt al
CCG al liniilor conjugat cu heterozis superior celui constatat la hibrizii-martor.
Un nivel înalt de codominantă este observat la hibrizii cu productivitate înaltă
omologaţi - Vzglead şi Epilog, rezultaţi prin încrucişarea liniei L371 cu soiurile
Beregovoi şi respectiv Favorit relevat prin prezenţa benzilor cu greutate moleculară
similară la formele homozigote şi heterozigote. Moştenirea codominanta a benzilor
polimorfe este constatată şi la hibrizii experimentali cu productivitate scăzută.
Aceştia nu se deosebesc de hibrizii omologaţi nici după valoarea procentuală a
cazurilor de prezenţă a componenţilor moşteniţi de hibrid doar de la forma paternă -
8,3 % care constituie un indice a naturii hibride a plantei. În acelaşi timp spectrele
electroforetice ale hibrizilor cu productivitate înaltă se deosebesc de cele ale
hibrizilor omologaţi şi experimentali cu productivitate scăzută după un număr mai
mare de cazuri -18,5% unde s-a depistat moştenirea de către hibridul de prima
generaţie a componenţilor electroforetici doar de la linia paternă.
Liniile parentale luate în diferite combinaţii de încrucişare se deosebesc prin
capacitatea combinativă generală sau specifică diferită la nivelul caracterelor
morfologice (cap. 4.). Acest efect al capacităţii combinative se observă şi la nivelul
spectrului polipeptidic care indică în 27,8% din cazuri fracţii moştenite de la linia
maternă de către hibrizii experimentali cu productivitate înaltă comparativ cu 11,1
% din cazuri constatate la hibrizii omologaţi. Important este faptul că la hibrizii cu
productivitate scăzută nu s-a depistat nici un caz de prezenţă a unor benzi doar la
linia maternă şi hibrid. De asemenea, aceşti hibrizi nu conţin fracţii specifice. O altă
deosebire relevantă dintre hibrizii experimentali cu productivitate înaltă şi scăzută
este faptul că doar în 5,6% / 3,7% din cazuri hibrizii înalt productivi nu moştenesc
toţi componenţii prezenţi la unul din părinţi - forma maternă/paternă. Pe când, în
11,1% din cazuri unele fracţii sunt prezente doar la forma maternă sau paternă şi
lipsesc la hibrizii cu productivitate scăzută.
Linia 203 utilizată în trei combinaţii de încrucişare cu L 222, L 226 şi L 216
manifestă CCG şi CCS înaltă. Este important de menţionat şi faptul că această linie
utilizată în calitate de linie maternă sau paternă relevă anumite caracteristici

80
electroforetice specifice. De exemplu, fiind încrucişată în calitate de linie maternă
cu linia L 216 genotipul heterozigot moşteneşte de la această linie două fracţii cu
Mr 63,4 şi 19, 1 kDa din cele trei benzi polimorfe prezente în profilul proteic al
acestea. Fiind combinată în calitate de linie paternă cu L 222 genotipul heterozigot
conţine de asemenea aceste benzi care de altfel sunt prezente şi la linia maternă iar
încrucişată cu linia L 226 hibridul conţine o bandă caracteristică pentru toţi aceşti
trei hibrizi cu productivitate înaltă 63,4 şi banda cu Mr 90 kDa care lipseşte în
primele două combinaţii. Componentul cu greutatea moleculară mică de 19,1 kDa
nu se regăseşte în hibridul H 275 similar hibridului H 274 şi H 273.
Linia L 222 cu CCG înaltă manifestă un efect redus al capacităţii combinative
în combinaţii specifice cu soiurile Beregovoi şi Favorit, rezultând hibrizi cu
productivitate scăzută. Această linie conţine 8 benzi polimorfe dintre care în cazul
încrucişării cu soiul Beregovoi două cu Mr 63,4; 42,5 kDa nu sunt moştenite de
hibrid H6 iar în combinaţie cu soiul Favorit patru cu Mr: 121,5; 104,6; 31,5; 19,1
kDa nu sunt depistate la genotipul heterozigot H7.
Analiza fracţiilor electroforetice a proteinelor la faza de trei frunze a
demonstrat în linii generale aceleaşi particularităţi privind heterogenitatea
polipeptidică a liniilor parentale şi hibridului corelată cu manifestarea unui efect
superior de heterozis în cazul unor combinaţii asociative a genelor. Faptul că
spectrul hibridului H6 pare similar după complexitate cu cel al hibridului Vzglead,
iar efectul de heterozis este mic nu este surprinzător deoarece complexitatea
polipeptidică reprezintă în primul rând un indice a heterozigoţiei şi nu a unui efect
de heterozis.
În concluzie o particularitate generală distinctivă dintre hibrizii experimentali
cu productivitate înaltă şi scăzută este gradul înalt al diferenţelor dintre liniile
parentale precum şi capacitatea combinativă generală şi specifică înaltă relevată
prin lipsa cazurilor în care componenţii prezenţi la ambii părinţi să nu fie depistaţi
la genotipul heterozigot.

81
 Capitolul 6. STUDIUL COMPARATIV AL POLIMORFISMULUI
GENETIC LA PLANTELE DE CUCUMIS SATIVUS L.

Identificarea polimorfismului genetic în scopul clasificării diferitor genotipuri,

aprecierii diversităţii genetice, selectării caracterelor calitative şi cantitative şi alegerii
formelor parentale prezintă o importanţă deosebită în procesul de obţinere a hibrizilor înalt
productivi.

6.1. Optimizarea condiţiilor de analiză RAPD la castraveţi

Analiza RAPD reprezintă o tehnică rapidă de identificare a polimorfismului genomic

prin utilizarea unei oligonucletide – primer pentru secvenţe de ADN arbitrare într-o reacţie
de polimerizare în lanţ (PCR -Polymerase Chain Reaction). Această tehnică este pe larg
utilizată datorită analizei unui număr considerabil de loci în diferite regiuni ale genomului
fără o cunoaştere prealabilă a secvenţelor din genom şi având la dispoziţie cantităţi foarte
mici de matriţă (nanograme). Prin PCR-RAPD poate fi analizat oricare genom dacă ADN-ul
izolat este de calitate bună, nedegradat.
ADN-ul din castraveţi extras cu reagentul- kit DNAzol şi prin metoda standard cu
utilizarea CTAB-lui a fost cuantificat prin electroforeză şi măsurare spectrofotometrtică,
prezentând o calitate mai bună a probelor de acizi nucleici, izolate cu kit (fig. 6.1). Raportul
λ260/λ280 a fost în limita valorilor 1,6 -1,9 iar conţinutul ADN în proba a variat de la 238-455
ng/µl.
Pentru analiza RAPD a polimorfismului genetic au fost luate în studiu doi hibrizi
experimentali cu productivitate înaltă H 273 şi H 274 în raport cu doi hibrizi omologaţi şi
experimentali cu productivitate scăzută respectiv şi formele parentale . S-a decis de a
investiga polimorfismul genetic la aceste combinaţii de încrucişare deoarece au forme
parentale comune (fig. 6.2).

82
 Formele parentale

Beregovoi

Favorit
L 222

L 203

L 226

L 216

L 371
Hibrizii F1

Vzglead

Epilog
H 273

H 275

H274

H6

H7
Figura 6.1. Electroforeza în gel de agaroză de 1% a ADN-lui izolat din plantule de
castraveţi cu DNAzol

Hibrizi experimentali Hibrizi omologaţi cu

cu productivitate înaltă productivitate înaltă
Hibrizi experimentali
cu productivitate joasă
H 274 ♂ L 216
Vzglead

♂Beregovoi
♀/♂ L 203 H6
♀L 371
♀ L 222
H 273
♂ Favorit
H7
Epilog

Figura 6.2. Reprezentare schematică a combinaţiilor dintre formele parentale

În calitate de amorsă în reacţia de amplificare au fost utilizaţi opt primeri-decameri cu

un conţinut înalt al bazelor G şi C de 60 – 80% (tab. 7.1.) Experimentarea mai multor
raporturi cantitative – matriţă/ primeri (100ng/250 pmol; 100ng/150 pmol şi 50ng /25 pmol)
şi a trei temperaturi de aliniere: 36, 37şi 390 C a demonstrat rezultate mai bune la utilizarea

83
a 50 ng ADN şi amplificat cu 25 pmol de primer arbitrar la o temperatură de aliniere 360 C
în volum total de reacţie - 25 µl.

Tabelul 6.1.
Secvenţele primer utilizate în analiza RAPD

Secvenţa nucleotidică
Primer Conţinutul % GC
5`-3`
P28 GACCGCTTGT 60

P36 CCGAATTCGC 60

P37 CTGACCAGCC 70

P43 AGTCAGCTGC 60

P44 GGACCCCGCC 90

P46 GGTTGGGGAG 70

P48 GCGGTGCTCG 80

P49 GACAGCCTA 60

Toţi primerii testaţi au prezentat amplificare, rezultând un număr variabil de

ampliconi. Prin amplificarea cu primerii P28, P36, P37 şi P44 s-au obţinut 6-12 benzi în
funcţie de primer şi genotip. Primerii P43, P46, P47, P49 au generat un profil cu câte 1-4
benzi comune pentru toate genotipurile homo- şi heterozigote studiate: P43 470; P46500;
P46290; P46180; P47480; P47290; P47150; P49920; P49800; P49750; P49600; (fig. 6.3. A; B; C;
D).
În paragrafele ulterioare for vi analizaţi doar produsele de amplificare obţinuţi cu
primerii care au manifestat specificitate de genotip fiind mai informativi.

84
 6.2. Analiza polimorfismului genetic la hibrizii cu productivitate înaltă

Analiza produselor RAPD cu primerii: P28, P36, P37 şi P44 a pus în evidenţă profile
electroforetice heterogene atât după greutatea moleculară a ampliconilor, cât şi după
intensitatea fluorescenţei determinată de bromura de etidiu, sugerând cantităţi diferite ale
produsului de amplificare.
Profilul hibrizilor experimentali cu productivitate înaltă obţinut în rezultatul reacţiei
PCR cu primerul P28 (5`-GACCGCTTGT-3`) a prezentat 12 ampliconi cu lungimi de 130-
830 pb (fig. 6.4. şi 6.5). Genotipurile formelor parentale ale hibrizilor H 274 şi H 273
conţin trei ampliconi comuni: P28480, P28500 şi P28600, ultimii doi variind după intensitatea
fluorescenţei în funcţie de genotip. Restul 9 produse de amplificare cu acest primer au
prezentat un polimorfism estimat prin prezenţă/absenţă şi inclusiv luminozitate.

85
 P28: 5`-GACCGCTTGT-3`
Hibridul 274 Hibridul 273
♂ L 216 x ♀ L 203 ♂ L 203 x ♀ L 222

F1 Mr, pb
130

270

300

310

400

480

500

600

700

730

800

830

130

270

300

310

400

480

500

600

700

730

800

830
♂
♀
Ampliconi cu o intensitate a fluorescenţei: mică medie mare

Figura 6.4. Reprezentare schematică a spectrului RAPD generat de primerul P28 la hibrizii
înalt productivi şi formele parentale

Liniile homozigote paternă şi maternă a hibridului 274 s-au caracterizat prin două
(P28130; P28270) şi respectiv una (P28300) benzi polimorfe, toate trei fiind cu fluorescenţă
slabă. Linia paternă a hibridului 273 este similară liniei materne a F1 274 (L 203). Cealaltă
linie parentală a acestui hibrid – L 222 conţine două benzi polimorfe dintre care una
similară după dimensiune cu linia paternă P28270 a F1- 274 şi una cu greutate moleculară
medie 700 pb (fig. 6.4. şi 6.5).

1500_

1000___

700_
500____

300__

100____

M, pb 1 2 3 4 5

Figura 6.5. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P28 la hibrizii înalt
productivi şi formele parentale
M-martor; 1- L216; 2-H 274; 3-L203; 4-H 273; 5-L222

86
 Hibrizii 274 şi 273 conţin şase şi respectiv 4 locusuri polimorfe. Forma heterozigotă
274 a moştenit de la linia paternă doi componenţi polimorfi P28130 şi P28270 iar restul patru
ampliconi unul cu greutate moleculară mică - P28310 şi trei cu greutate moleculară medie:
P28700; P28800 şi P28830 sunt specifici. Spre deosebire de primul hibrid analizat, H 273
conţine doi ampliconi P28270 şi P28700 prezenţi şi la linia maternă şi doi P28310 şi P28400 care
lipsesc la ambele linii homozigote parentale.
O particularitate deosebită a acestor hibrizi este şi faptul că ampliconul P28300 prezent
în profilul L 203 nu este moştenit de nici unul dintre ei.
Studiul polimorfismului molecular prin intermediul secvenţelor de ADN amplificate
arbitrar cu primerul P36 (5`-CCGAATTCGC-3`) a relevat prezenţa a 7 fragmente de
amplificare, cu lungimea de 450-950 pb (fig. 6.6 şi 6.7).

Analiza RAPD a H 274 şi a formelor parentale a constatat şase benzi cu masa

moleculară cuprinsă între 550 - 850 pb. Similar primerului analizat – P28, trei ampliconi cu
aceeaşi greutate moleculară, însă diferiţi după conţinut au fost comuni pentru formele
homo- şi heterozigote. Forma parentală 203 comună ambelor combinaţii de încrucişare nu
conţine ampliconi specifici. Celelalte două forme parentale ale hibrizilor analizaţi se
deosebesc între ele atât prin numărul benzilor polimorfe, cât şi după intensitatea
fluorescenţei.

87
 1500_

1000___

700_

500____

300__

200____

M, pb 1 2 3 4 5
Figura 6.7. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P36 la hibrizii înalt productivi şi
formele parentale
M-martor; 1- L216; 2-H 274; 3-L203; 4-H 273; 5-L222

Linia paternă a hibridului H 274 conţine două benzi polimorfe P36800 şi P36900, însă
cea maternă a hibridului H 273 o singură fracţie – P36900 (fig. 6.6 şi 6.7). Spectrele
electroforetice ale hibrizilor au însumat ampliconii depistaţi la părinţi cu excepţia
ampliconului P36800 care lipseşte din profilul H 274. La acest hibrid s-a depistat un
amplicon absent la formele parentale - P36950. Hibridul H 273 de asemenea conţine un
amplicon specific cu greutatea moleculară de 450 pb.
Primerul 37 (5`-CTGACCAGCC -3`) a generat profile cu şase secvenţe
polinucleotidice dintre care două comune pentru genotipurilor studiate: P37280 şi P371300.
Aceşti ampliconi se deosebesc între ei după conţinut. P37280 s-a remarcat printr-o
fluorescenţă mai intensă comparativ cu ampliconul cu greutate moleculară mare - P371300.
Majoritatea benzilor polimorfe au fost de o intensitate medie a luminozităţii (fig. 6.8 şi 6.9).
Linia 203 s-a evidenţiat printr-o singură bandă polimorfă (P37480) care este moştenită şi de
H 274. Linia paternă a acestui hibrid conţine doi ampliconi specifici P37560, şi P37900 care de
asemenea sunt regăsiţi în profilul genotipului heterozigot. H 274 se deosebeşte de ambele
linii parentale prin prezenţa produsului de amplificare P37600.

88
 Electroforegramele produselor de amplificare ADN a hibridului 273 şi formelor
parentale au pus în evidenţă cinci benzi cu masa moleculară cuprinsă între 280-1300 pb.
Forma maternă se deosebeşte de cea paternă prin prezenţa a două benzi polimorfe cu
greutate moleculară medie: P37560 şi P37900 cu o intensitate slabă a luminozităţii (fig. 6.9).
Spre deosebire de H274 forma heterozigotă H273 nu are benzi specifice, toţi cinci
ampliconi sunt moşteniţi de la părinţi.

1500_

1000___

700_

500____

300__

200____
M, pb 1 2 3 4 5
Figura 6.9. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P37 la hibrizii înalt productivi şi
formele parentale
M-martor; 1- L216; 2-H 274; 3-L203; 4-H 273; 5-L222

89
 Spectrele electroforetice obţinute în rezultatul PCR cu primerul P44 au prezentat
un polimorfism mai pronunţat determinat atât de genotip homo- sau heterozigot, cât şi de
modul de asociere în combinaţii de încrucişare ale liniilor homozigote. Acest primer a
generat 12 componenţi polinucleotidici cu dimensiuni de 100- 1000 pb variabili în conţinut
(fig. 6.10 şi 6.11).

P44: 5`-GGACCCCGCC -3`

Hibridul H 274 Hibridul H 273
♂ L 216 x ♀ L 203 ♂ L 203 x ♀ L 222

F1 Mr, pb
1000

1000
100
180
200
250
330
380
400
500
650
800
900

100
180
200
250
330
380
400
500
650
800
900
♂
♀

Ampliconi cu o intensitate a fluorescenţei: mică medie mare

Figura 6.10. Reprezentare schematică a spectrului RAPD generat de primerul P44 la hibrizii
înalt productivi şi formele parentale

Profilele RAPD ale primerului P44 au demonstrat trei produşi de amplificare comuni
pentru formele parentale şi hibrizii de prima generaţie . Aceştia sunt P44100, P44250 şi P44650.
Genotipul heterozigot H 274 s-a caracterizat prin prezenţa a patru benzi polimorfe:
P44800 – specifică, P44200, P44500 prezente şi la formele homozigote, şi P441000 cu
dimensiunea de 1000 pb moştenită de la linia de mamă. Linia paternă are două benzi
polimorfe cu dimensiunea de 200 şi 500 pb. Linia maternă este mai heterogenă, prezentând
patru benzi polimorfe dintre care banda de 330 pb în lungime este specifică, lipsind la tată şi
la hibrid.
Linia maternă a hibridului H 273 de asemenea conţine patru benzi polimorfe, însă nici
una dintre ele nu este specifică. Toate secvenţele sunt prezente şi în genotipul homozigot
patern (P44200, P44500 ) sau în cel heterozigot (P44380, P44400 ).

90
 1500_
1000__
700_
500____

300__
200____
100_

M, pb 1 2 3 4 5

Figura 6.11. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P44 la hibrizii înalt
productivi şi formele parentale
M-martor; 1- L216; 2-H 274; 3-L203; 4-H 273; 5-L222

Genotipul H 274 se caracterizează prin prezenţa a cinci compuşi polimorfi dintre care
doi sunt specifici cu dimensiunea de 180 pb şi 900 pb.

6.3. Diversitatea genetică în cadrul hibrizilor omologaţi şi formelor parentale

Analiza comparativă a spectrelor electroforetice a hibrizilor Vzglead şi Epilog inclusiv

a formelor parentale ale acestora demonstrează, că produsele de amplificare a ADN cu
primerul P28 s-au separat în şase şi respectiv şapte componenţi electroforetici, dintre care
patru au fost polimorfi. Lungimea fragmentelor de amplificare a fost cuprinsă în limitele
270-730 pb (fig.6.12. şi 6.13.).
Ampliconii P28480; P28500 şi P28600 comuni pentru genotipurile hibrizilor cu
productivitate înaltă sunt prezenţi şi la aceste genotipuri heterozigote şi homozigote, care de
asemenea variază după intensitatea luminozităţii benzilor în cadrul unei combinaţii de
încrucişare. În aspect comparativ formele parentale ale hibrizilor omologaţi se deosebesc de
cele ale hibrizilor H 274 şi H 273 prin faptul, că toţi aceşti ampliconi sunt de o intensitate
mai mare a luminozităţii la ambii hibrizi.

91
 Forma maternă a hibrizilor nu conţine benzi specifice spre deosebire de formele
paterne care prezintă un amplicon P28270 în cazul soiului Beregovoi şi doi ampliconi P28700
şi P28730 în cazul soiului Epilog (fig. 6.13.).

1500_

1000___

700_
500____

300__

100____

M, pb 1 2 3 4 5

Figura 6.13. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P28 la hibrizii înalt productivi
omologaţi şi formele parentale
M-martor; 1- Beregovoi; 2- Vzglead; 3-L 371; 4-Epilog; 5-L222

Genotipul heterozigot Vzglead conţine trei benzi polimorfe dintre care P28270 prezent
şi la forma paternă şi doi ampliconi P28310 şi P28700 care lipsesc la liniile parentale.
Hibridul Epilog are un profil similar cu cel al hibridului Vzglead. Acesta nu conţine
ampliconul P28730 prezent la linia paternă.

92
 Primerul arbitrar P36 a produs 5 ampliconi: trei comuni şi patru polimorfi cu masa
moleculară cuprinsă între 450-950 bp (fig.6.14. şi 6.15.). Electroforegramele produselor de
amplificare ADN ale hibridului Vzglead şi formelor parentale au evidenţiat o bandă
specifică cu greutatea moleculară 450 bp la linia maternă, lipsa componenţilor specifici la
forma paternă şi prezenţa unui amplicon specific cu lungimea de 900 pb la hibrid.

P36: 5`-CCGAATTCGC-3`
Hibridul Vzglead Hibridul Epilog
♂ Beregovoi x ♀L371 ♂ Favorit x ♀L371

F1 Mr, pb
450

550

670

720

800

900

950

450

550

670

720

800

900

950
♂
♀

Ampliconi cu o intensitate a fluorescenţei: mică medie mare

Figura 6.14. Reprezentare schematică a spectrului RAPD generat de primerul P36 la
hibrizii înalt productivi omologaţi şi formele parentale

La nivelul spectrelor electroforetice ale liniilor parentale a hibridului Epilog nu au

fost relevate deosebiri calitative. Însă, spre deosebire de hibridul Vzglead, genotipul
heterozigot Epilog a moştenit toţi componenţii de la părinţi.
1500_

1000___

700_
500____

300__

100____

M, pb 1 2 3 4 5

Figura 6.15. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P36 la hibrizii înalt productivi
omologaţi şi formele parentale
M-martor; 1- Beregovoi; 2- Vzglead; 3-L 371; 4-Epilog; 5-L222

93
 Genotipurile de castraveţi studiate prin intermediul analizei PCR-RAPD cu primerul
P37 au fost caracterizate prin 5 locusuri, lungimea ampliconilor incluzându-se în limita de
valori ale greutăţii moleculare 280-1300 pb. Spectrele ampliconilor RAPD ale ambelor
combinaţii de încrucişare au constatat două benzi nespecifice cu masa moleculară 280
şi1300 pb şi trei benzi polimorfe P37480, P37560 şi P37 900 (fig.6.16. şi 6.17.).

P37: 5`-CTGACCAGCC -3`

Hibridul Vzglead Hibridul Epilog
♂ Beregovoi x ♀L371 ♂ Favorit x ♀L371

Mr, pb
1300

1300
280

480

560

600

900

280

480

560

600

900
F1
♂
♀

Ampliconi cu o intensitate a fluorescenţei: mică medie mare

Figura 6.16. Reprezentare schematică a spectrului RAPD generat de primerul P37 la hibrizii
înalt productivi omologaţi şi formele parentale

Paternele produselor de amplificare ale hibrizilor sunt asemănătoare, cu excepţia

faptului, că hibridul Vzglead conţine ampliconul P37900 iar hibridul Epilog - P37560 care
lipsesc la părinţi.
1500_

1000___

700_
500____

300__

100____

M, pb 1 2 3 4 5

Figura 6.17. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P37 la hibrizii înalt productivi
omologaţi şi formele parentale
M-martor; 1- Beregovoi; 2- Vzglead; 3-L 371; 4-Epilog; 5-L222

94
 ADN-ul acestor două familii amplificat cu primerul RAPD P44 a prezentat şapte
benzi. Spre deosebire de formele parentale a hibrizilor experimentali cu productivitate
înaltă, în profilul obţinut cu acest primer s-au depistat 5 benzi comune formelor homo- şi
heterozigote, inclusiv ampliconul P44500 care a prezentat polimorfism de prezenţă/absenţa la
primele combinaţii de încrucişare analizate (fig.6.18. şi 6.19.).

1500_

1000___
700_
500____

300__

100____

M, pb 1 2 3 4 5

Figura 6.19. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P 44 la hibrizii înalt

productivi omologaţi şi formele parentale
M-martor; 1- Beregovoi; 2- Vzglead; 3-L 371; 4-Epilog; 5-L222

Hibridul Vzglead are trei benzi polimorfe dintre care două sunt prezente şi la forma
maternă. Spre deosebire de acesta hibridul Epilog nu conţine aceşti ampliconi.

95
 6.4. Analiza polimorfismului genetic la hibrizii cu productivitate scăzută

Analiza spectrelor RAPD la hibrizii H 6 şi H 7 şi a formelor parentale cu primerul

P28 a stabilit prezenţa diferenţelor calitative şi cantitative. Genotipul matern comun ambilor
hibrizi a fost caracterizat prin doi ampliconi polimorfi: P28270 şi P28700. Formele paterne se
deosebesc de cea maternă prin lipsa fracţiilor P28700 în cazul hibridului H 6 şi lipsa P28270
corelat cu prezenţa ampliconului P28730 în cazul hibridului H 7 (fig. 6.20. şi 6.21.).

P28: 5`-GACCGCTTGT-3`
Hibridul H 6 şi liniile parentale Hibridul H 7 şi liniile parentale
♂ Beregovoi x ♀L222 ♂ Favorit x ♀L222

F1 Mr, pb
130

270

300

310

400

480

500

600

700

730

800

830

130

270

300

310

400

480

500

600

700

730

800

830
♂
♀

Ampliconi cu o intensitate a fluorescenţei: mică medie mare

Figura 6.20. Reprezentare schematică a spectrului RAPD generat de primerul P28 la hibrizii
cu productivitate scăzută şi formele parentale
1500_

1000___
700_
500____

300__

100____

M, pb 1 2 3 4 5
Figura 6.21. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P 28 la hibrizii cu
productivitate scăzută şi formele parentale
M-martor; 1- Beregovoi; 2- H6; 3-L 222; 4-H 7; 5- Favorit

Hibrizii H 6 şi H 7 se caracterizează prin prezenţa a trei şi doi ampliconi polimorfi. O

particularitate distinctivă în acest caz este faptul că P28270 este prezent la formele parentale
ale H 6 iar P28700 la cele ale hibridului H 7.

96
 Hibrizii între ei se deosebesc la nivelul ampliconului cu dimensiunea de 310 pb care
este prezent la H6 şi lipseşte la H7, inclusiv şi variaţii cantitative ale ampliconilor
nespecifici (fig.6. 20).
Paternele ampliconilor obţinute prin amplificarea cu primerul P36 sunt caracterizate
prin prezenţa a trei benzi nespecifice prezente la toate genotipurile analizate indiferent de
combinaţia de încrucişare, o bandă polimorfă la hibridul H6 cu greutatea moleculară de 900
pb, care de altfel se conţine şi la linia maternă şi un amplicon specific P36450 în cazul
hibridului H7 (fig.6.22. şi 6.23.).

P36: 5`-CCGAATTCGC-3`
Hibridul H 6 şi liniile Hibridul H 7 şi liniile parentale
parentale ♂ Favorit x ♀L222
♂ Beregovoi x ♀L222 Mr, pb
450

550

670

720

800

900

950

450

550

670

720

800

900

950
F1
♂
♀

Ampliconi cu o intensitate a fluorescenţei: mică medie mare

Figura 6.22. Reprezentare schematică a spectrului RAPD generat de primerul P36 la

hibrizii cu productivitate scăzută şi formele parentale

În majoritatea cazurilor profilul ADN a hibridului de prima generaţie însumează

fragmentele înregistrate la ambele linii homozigote.
1500_

1000___

700_
500____

300__
100____

M, pb 1 2 3 4 5
Figura 6.23. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P 36 la hibrizii cu
productivitate scăzută şi formele parentale
M-martor; 1- Beregovoi; 2- H6; 3-L 222; 4-H 7; 5- Favorit

97
 La nivelul spectrelor ampliconilor obţinuţi cu primerul P37 s-au constatat prezenţa a
două benzi nespecifice şi trei secvenţe de ADN polimorfe cu lungimea de 480pb, 560 şi
900pb (fig. 6.24. şi 6.25.).

Analiza hibrizilor H 6 şi H 7 reprezintă similaritate la nivel tuturor produselor de

amplificare, însumând ampliconii de la formele parentale.

1500_

1000___

700_
500____

300__
200____

M, pb 1 2 3 4 5

Figura 6.25. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P 37 la hibrizii cu

productivitate scăzută şi formele parentale
M-martor; 1- Beregovoi; 2- H6; 3-L 222; 4-H 7; 5- Favorit

Profilul RAPD generat de primerul 44 a demonstrat aceeaşi heterogenitate comparativ

cu ceilalţi primeri, observată la analiza hibrizilor cu productivitate înaltă. Spre deosebire de

98
hibrizii experimentali cu productivitate înaltă, însă similar celor omologaţi, în profilul
obţinut cu acest primer s-au depistat 5 benzi comune formelor homo- şi heterozigote,
inclusiv ampliconul P44500 care a prezentat polimorfism de prezenţă/absenţa la primele
combinaţii de încrucişare analizate (fig.6.26. şi 6.27.).

Hibridul H 6 are două benzi polimorfe care lipsesc la ambii părinţi: P44330, P441000. Spre
deosebire de H 6 hibridul H 7 nu conţine ampliconi specifici.

1500_
1000___
700_
500____
300__
200____
100_

M, pb 1 2 3 4 5

Figura 6.27. Profilul electroforetic RAPD generat de primerul P 44 la hibrizii cu

productivitate scăzută şi formele parentale
M-martor; 1- Beregovoi; 2- H 6; 3-L 222; 4-H 7; 5- Favorit

99
 În cazul acestui hibrid s-au înregistrat doar benzi nespecifice, comune pentru toate
genotipurile luate în studiu. De asemenea, din profilul său lipsesc ampliconii cu dimensiunea
de 380 şi 400 pb prezenţi la linia maternă. Aceşti ampliconi nu se conţin nici în spectrul
produselor RAPD a genotipului heterozigot H 6.

6.5. Aspecte comparative ale polimorfismului genetico-molecular la diverse

genotipuri de castraveţi

Analiza RAPD a doi hibrizi experimentali cu productivitate înaltă în raport cu hibrizii

omologaţi şi experimentali cu productivitate scăzută, inclusiv formele parentale a permis să
constatăm heterogenitatea materialului ameliorativ după numărul de locusuri, dimensiune şi
conţinut. Produsele de amplificare generate de opt primeri-decameri au fost reprezentate de
ampliconi cu dimensiuni variabile de 100-1300 pb. Primerii P43, P46, P48, P49 au produs
pattern-uri cu 1-4 benzi similare pentru toate genotipurile homo- şi heterozigote studiate,
spre deosebire de P28, P36, P37 şi P44 care au demonstrat un polimorfism genetic în
funcţie de primer şi genotip. Screening-ul primerilor RAPD investigaţi a relevat 26
locusuri polimorfe cu o frecvenţă diferită a prezenţei în cadrul genotipurilor analizate (tab.
6.2).
Tabelul 6.2
Polimorfismul RAPD la diferite genotipuri de castraveţi
Nr. total de Ampliconi Ampliconi polimorfi Frecvenţă (%)
Primeri
ampliconi nespecifici
P28480 P281301,3 P283103,3 P287301,3
P28 P28500 P282707,9 P284000,6 P288000,6
12
P28600 P283001,3 P287006,6 P288300,6
P36550
P364503,3 P369007,9
P36 7 P36670
P368000,6 P369500,6
P36720
P37280 P374807,9 P376000,6
P37 6
P371300 P375607,9 P379007,3
P44100 P441800,6 P443802,0 P448000,6
P44 12 P44250 P4420011,3 P444002,6 P449000,6
P44650 P443303,9 P4450011,3 P4410005,3

Cei mai informativi au fost primerii P28 şi P44, indicând cel mai înalt polimorfism
molecular. Ampliconii: P28830; P28400; P28800; P36800; P36950; P37600; P44800; P44180 şi P44900
au cea mai mică frecvenţă (%) de a se întâlni în genom, sugerând asupra unui grad înalt de

100
specificitate genotipică.
Nivelul polimorfismului diferă de la un genotip la altul, cel mai înalt grad al diversităţii
genetice a fost înregistrat la hibrizii cu un heterozis superior, iar cel mai mic la hibrizii cu
productivitate scăzută în special la H 7 (tab. 6.3.).
Tabelul 6.3.
Heterogenitatea genetică la diferite genotipuri de castraveţi
Hibrizi cu:
Genotip
efect de heterosiz productivitate înaltă, productivitate scăzută
superior omologaţi (H6 şi H7)
F1 ♂ ♀ ( H274 şi H273) (Vzglead şi Epilog)
Ampliconi
P44200 P44200 P44200 P44200 P28270 P44200
P44500 P44500 P37480 P44500 P44500
+ + + P44500 P37560 P28700
P36900
P37900
P28130 P37480 P28270 P28700 P37560 P37480
P28270 P441000 P37560 P36900
+ + P37560 P37900
P37900
P28300 - P36450 P44330 P44380 P44380
+ P28310 P441000 P44400 P44400
P44330
P37480 P28270 P37480 P36450 P28700 P28270
P36900 P44380 P44330 P36900
P441000 P44400 P441000 P37900
+ + P37560
P28700
P36900
P37900
P44200
+ + P44500
P37600 P44180 P28310 P28310 P28310 P36450
P28700 P28310 P28700 P28270 P44330
P28800 P28400 P36900 P37560 P37480
+ P44800 P36450 P44500
P28830 P44900
P36950
P36800 P28300 P37900 P28730 P28730
+ P44330

* În analiză sunt incluşi doar ampliconii polimorfi

Analiza comparativă a profilurilor RAPD la genotipurile homozigote a demonstrat că
formele parentale ale hibrizilor H 6 şi H 7 au fost cele mai asemănătoare din punct de
vedere genetic, diferenţe mai mari fiin observate la liniile parentale ale hibrizilor cu
productivitate înaltă. În majoritatea cazurilor ampliconii PCR au fost moşteniţi după tipul
dominanţei sau codominanţei.

101
 SINTEZA REZULTATELOR

Analiza comparativă a şapte grupe de genotipuri de castraveţi cu diferite nivele de

productivitate a pus în evidenţă o variabilitate specifică înaltă a indicilor genetico-fiziologici,
studiaţi, relevând un anumit grad al CCG şi CCS asociat cu heterozisul. Superioritatea
hibrizilor de prima generaţie a fost determinată preponderent de dezvoltarea somatică a
acestora reflectată prin acumularea biomasei, activitatea enzimatică sporită a catalazei,
demonstrând o capacitate înaltă de adaptare a plantelor şi vigurozitatea acestora.
Abordarea polimorfismului din punct de vedere biochimic la nivelul componenţilor
electroforetici a relevat cel mai înalt grad de heterogenitate polipeptidică la hibrizii
experimentali H 273, H 274 şi H 275 în raport cu cei omologaţi şi cei cu productivitate
scăzută. Numărul mare de fracţii specifice (în 20,4% cazuri) şi predominarea profilului
electroforetic al formelor hibride cu componenţi de o intensitatea mai mare a colorantului
demonstrează activitatea funcţională a genomului ca rezultat al unor efecte de
complementaritate, integrare şi compensatorii, determinate de interacţiuni asociative
favorabile a genelor structurale şi reglatoare, care asigură manifestarea fenomenului de
heterozis, fapt confirmat de numeroase date privind acest fenomen corelat cu diferiţi indici
ai proceselor metabolice şi morfogenetice [4, 6,15, 18, 38, 40, 41]. De exemplu, se
consideră că la încrucişarea a două linii consangvinizate are loc în primul rând, îmbogăţirea
sistemelor enzimatice ca rezultat al însumării genelor codificatoare de izoenzime iar în al
doilea, formarea moleculelor hibride de enzime, in special a celor cu structură cuaternară, cu
o mai mare activitate enzimatică. Aceste efecte se obţin în cazul unor combinaţii favorabile
a genelor structurale şi reglatoare în stare heterozigotă [45, 47, 88]. De asemenea o
caracteristică importantă a organismului heterozigot reprezintă complexitatea înaltă a
proteinelor genetic polimorfe, care formează baza moleculară a organizării biostructurilor
macromoleculare ale citoplasmei şi nucleului celulei [23, 25, 27, 35, 122, 123, 127].
O particularitate generală distinctivă dintre hibrizii experimentali cu productivitate
înaltă şi scăzută utilizaţi în acest studiu constituie gradul înalt al diferenţelor dintre liniile
parentale precum şi capacitatea combinativă generală şi specifică înaltă relevată prin lipsa
cazurilor în care componenţii prezenţi la ambii părinţi să nu fie depistaţi la genotipul
heterozigot. De asemenea pot fi menţionate şi numărul mare de componenţi noi care apar la
aceştia demonstrând un nivel mai mare al plasticităţii funcţionale.

102
 Aspecte similare ale heterogenităţii polipeptidice au fost constatate şi la nivelul
profilurilor RAPD. Formele parentale ale hibrizilor H 6 şi H 7 cu productivitate scăzută au
fost cele mai asemănătoare din punct de vedere genetic, iar diferenţele mai mari au fost
înregistrate la liniile parentale ale hibrizilor cu productivitate înaltă. În majoritatea cazurilor
ampliconii PCR au fost moşteniţi după tipul dominanţei sau codominanţei.
Astfel, generalizând rezultatele obţinute în cadrul prezentei lucrări putem conchide, că
cel mai înalt efect de heterozis, constatat la hibrizii experimentali cu productivitate înaltă
este determinat de încrucişarea liniilor, care se deosebesc după structura regiunilor active
din genom şi activitatea de sinteză a fracţiilor proteice. Posibil, ca diferenţele calitative
constatate în spectrul electroforetic al proteinelor precum şi cel al ampliconilor RAPD-PCR
reprezintă una din condiţiile de manifestare a aditivităţii cu acţiune modificatoare a genelor
şi compensaţie reciprocă a locusurilor activi funcţional, de efectul asocierii cărora depinde
manifestarea efectului de heterozis.

103
 CONCLUZII
1. Analiza comparativă a parametrilor morfofiziologici şi biochimici la cei şapte
hibrizi de Cucumis sativus L. permite separarea lor în grupe cu nivel diferit de manifestare a
heterozisului, care corelează cu productivitatea acestora în condiţii de seră şi în câmp şi
care este înalt semnificativă pentru indicii ce determină creşterea intensă a organelor
vegetale, fapt care relevă ponderea majoră a heterozisului somatic în manifestarea vigorii
hibride.

2. S-a constatat, că linia L 203 prezintă cel mai mare spectru de efecte favorabile ale
capacităţii de combinare generală şi specifică după majoritatea caracterelor
morfofiziologice şi biochimice, fiind urmată de L 371, iar linia L 222 şi soiurile Beregovoi
şi Favorit au înregistrat valori negative sau mult mai joase ale CCG şi CCS.
3. Analiza SDS-PAGE a proteinelor uşor solubile a stabilit un polimorfism proteic
variat în funcţie de genotip şi relevă prezenţa a 30 benzi polipeptidice, dintre care 18 au fost
polimorfe iar 12 polipeptide nespecifice.

4. Profilul fracţiilor polimorfe în cazul hibrizilor experimentali cu productivitate înaltă

se deosebeşte esenţial (20,4% polipeptide specifice în F1) de cel constatat la hibrizii
omologaţi (5,6% polipeptide specifice în F1) şi cu productivitate scăzută (0 % polipeptide
specifice în F1), rezultate, care relevă interacţiunea aditivă şi dominantă a genelor şi indică
asupra posibilităţilor de apariţie a transgresiilor pozitive în generaţiile următoare.

5. Analiza spectrelor electroforetice ale ampliconilor RAPD-PCR la 12 genotipuri de

castraveţi cu opt primeri arbitrari a permis să constatăm o heterogenitate înaltă a
materialului ameliorativ, care reflectă structura genotipică a liniilor şi hibrizilor incluşi în
cercetare. Cel mai înalt grad al diversităţii genetice a fost pus în evidenţă la H 273, iar cel
mai mic la H 7.
6. Patru primeri arbitrari au pus în evidenţă 1-4 ampliconi identici pentru toate
genotipurile, iar alţi patru au manifestat un înalt grad de polimorfism. Primerul P28 şi P44
relevă cel mai înalt polimorfism molecular. Ampliconii: P28830; P28400; P28800; P36800;
P36950; P37600; P44800; P44180 şi P44900 au cea mai mică frecvenţă de prezenţă în genomul
castraveţilor, sugerând asupra unui grad înalt de specificitate genotipică.

104
 RECOMANDĂRI PRACTICE

Materialele prezentate scot în evidenţă polimorfismul genetic al materialului

ameliorativ prin analiza caracterelor la nivel morfologic, biochimic şi molecular, rezultate
ce pot fi valorificate în ameliorarea plantelor de cultură, întrucât oferă posibilităţi de
prognoză a efectului de heterozis la o etapă incipientă de creştere a plantelor.
Liniile L 203 şi L 371 au pus în evidenţă valori superioare ale capacităţii combinative
după majoritatea indicilor cercetaţi şi sunt recomandate amelioratorilor pentru includerea lor
în procesul de ameliorare la heterozis.
Tot odată, lucrarea în ansamblul ei constituie un suport metodologic şi ştiinţific în
predarea cursurilor de Genetică şi Ameliorare a plantelor, precum şi a cursurilor speciale,
pentru o explicaţie mai detaliată a fenomenului de heterozis şi poate fi utilizată în instruirea
studenţilor.

105
 BIBLIOGRAFIE
1. ALTUKHOV Yu.P. Allozyme heterozygosity, sexual muturation rate and longevity. Rus.
J. Genetics, 1998, vol. 34, Nr. 7, p. 751–760.

2. BAKER R.J. Issues in diallel analysis. Crop Sci., 1978, vol. 18, p. 533–536.

3. BALOCH, M.J., A.R. Lakho and H.U. Bhutto. Line-tester analysis for estimating genetic
components of some quantitative traits in (Gossypium hirsutum L.). Sindh. J. Plant Sci.,
1999, vol. 1, Nr.1, p. 28-34.
4. BALOCH, M.J., H.U. Bhutto, and A.R. Lakho. Combining ability estimates of highly
adapted tester lines crossed with pollinator inbreds of cotton (Gossypium hirsutum L.).
Pak. J. Sci. Ind. Res., 1997, vol. 40, Nr. 5, p. 95-98.

5. BERVILLE A. L'heteros is: approaches physiologiques et perspectives. Agron. trop.,

1977, vol.32, Nr. 2, p. 171-176.

6. BETRÁ N F.J., RIBAUT J.M., BECK D., GONZALEZ DE LEÓN D. Genetic Diversity,
Specific Combining Ability, and Heterosis. In Tropical Maize under Stress and Nonstress
Environments, Crop Science, 2003, vol. 43, p. 797-806.

7. BRADFORD M.M. A rapid and sensitive method for the quantitation of microgram
quantities of protein utilizing the principle of protein doze biding. Analyt. Biochim., 1976,
vol.72, p.248-254.

8. CHEN J.F., STAUB J.E., JIANG J. A reevaluation of karyotype in cucumber (Cucumis

sativus L.). Euphytica, 1998, vol. 45, p. 301-305.

9. CHEN J.F., STAUB J.E., TASHIRO Y. Regeneration of interspecific hybrids between

Cucumis sativus L. x C. hystrix Chakr. By direct embryo culture, Cucurbit Genetics
Cooperative Rpt. (Technical Bulletin), 1996, vol. 19, p. 34-35.

10. CHEN J.F., STAUB J.E., TASHIRO Y., YOSUKE T., ISSHIKI S., MIYAZAKI S.
Sucessful interspecific hydridization between Cucumis sativus L. and C. hystrix Chakr.
Euphytica, 1997, vol. 96, p. 413-419.

11. CHEN J.F., LUO X.D., STAUB J.E., QIAN C.T., ZHUANG F.Y., REN G. An
Allotriploid Derived from a Amphidiploid - Diploid Mating in Cucumis I: Production,
Micropropagation and Verification. Euphytica. 2003, vol. 131, p. 235-241.

106
12. CHUNG S.M., GORDON V.S., STAUB J.E. Sequencing of cucumber (Cucumis sativus
L.) chloroplast genomes identifies differences between chilling tolerant and susceptible
cucumber lines. Genome, 2007, vol. 50, p. 215-225.

13. CLOCZOWSKI Z. Breeding of oil sunflower in Poland. Proc. 5th Intern. Sunflower Conf.
Clemont-Ferand, France, 1972, p. 258-261.

14. COYLE, G.G., and C.W. Smith. Combining ability for within-boll yield components in
cotton, (Gossypium hirsutum L.). Crop Sci., 1997. vol. 37, Nr. 4, p. 1118-1122.

15. DIJKHUIZEN A., STAUB J.E. QTL conditioning yield and fruit quality traits in
cucumber (Cucumis sativus L.). Cucurbit Genetics Cooperative Rpt. (Technical Bulletin),
1999, vol. 22, p. 8-10.

16. DIJKHUIZEN A., KENNARD W.C., HAVEY M.J., STAUB J.E. RFLP variability and
genetic relationships in cultivated cucumber. Euphytica, 1996, vol. 90, p. 79-89.

17. DUCA M., SAVCA E., PORT A. Fiziologia vegetală. Tehnici speciale de laborator.
Chişinău, 2001, 173 p.

18. EL-SHAWAF I.I.S., BAKER L.R. Combining ability and genetic variances of GXHF1
hybrids for parthenocarpic yield in gynoecious pickling cucumber for once over
mechanical harvest. J Amer Soc Hort Sci., 1981, vol. 106, p. 365-370.

19. EL-SHAWAF I.I.S., BAKER L.R. Inheritance of parthenocarpic yield in gynoecious

pickling cucumber for once over mechanical harvest by diallel analysis of six gynoecious
lines. J Amer Soc Hort Sci., 1981, vol. 106, p. 359-365.

20. FALCONER D.S. "Introduction to Quantitative Genetics. Longman, London", 1981. 245
p.
21. FATIH, A.M.B., M.A. Khan. Genetic analysis of spacing response in (Gossypium
hirsutum L.) crosses. The Pak. Cottons, 1972, vol. 16, Nr. 1, p. 95-l 04.

22. FAN Z., ROBBINS M.D., STAUB J.E. Population development by phenotypic selection
with subsequent marker-assisted selection for line extraction in cucumber (Cucumis
sativus L.) Theor. Appl. Genet., 2006, vol. 112, p. 843-855.

23. FAZIO G, STAUB J.E., CHUNG S.M. Development and characterization of PCR markers
in cucumber (Cucumis sativus L.). J. Am. Soc. Hort. Sci., 2002, vol. 127, p. 545-557.

107
24. FAZIO G., STAUB J. E. Response to phenotypic selection for multiple lateral branching
in cucumber (Cucumis sativus L.). Cucurbit Genetics Cooperative Rpt. (Technical
Research Report), 2000, vol. 23, p. 8-11.

25. FAZIO G., CHUNG S.M., STAUB J.E. Comparative analysis of response to phenotypic
and marker-assisted selection for multiple lateral branching in cucumber (Cucumis sativus
L.). Theor. Appl. Genet., 2003, vol. 107, p. 875-883.

26. FAZIO G., STAUB J.E., STEVENS M.R. Genetic mapping and QTL analysis of
horticultural traits in cucumber (Cucumis sativus L.) using recombinant inbred lines.
Theor. Appl. Genet., 2003, vol. 107, p. 864-874.

27. FREDRICK L.R., STAUB J.E. Combining ability analyses of fruit yield and quality in
near- homozygous lines derived from cucumber. J. Amer. Soc. Hort. Sci., 1989, vol. 114,
p. 332-338.

28. GEIGER H.H., MIEDANER T. Hybrid rye and heterosis. Genetics and Exploitation of
Heterosis in Crops. Eds Coors J.G. et al. ASA-CSSA-SSSA, USA, 1999, p. 439-450.

29. Genetica. Indicaţii metodice pentru lucrările de laborator. Chişinău, 2003, 73 p.

30. GHADERI A., LOWER R.L. Heterosis and inbreeding depression for yield in populations
derived from six crosses of cucumber. J Amer Soc Hort Sci., 1979, vol. 104, p. 564-567.

31. GLOBERSON D., GENIZI A., STAUB J.E. Inheritance of seed weight in Cucumis
sativus (L.) var. sativus and var. hardwickii (Royle) Kiturma. Theor. Appl. Genet., 1987,
vol. 74, p. 522-526.

32. GÓRAL H. Heterosis and Combining Ability in Spring Triticale (x Triticosecale, Wittm.).
Plant Breed. Seed Sci., 1999, vol. 43, p. 25-34.

33. HAYMAN, B.l. 1954a. The theory and analysis of diallel crosses. Genetics, vol. 39 p.
789-809.
34. HAYMAN, B.l. 1954b. The analysis of variance of diallel cross. Biometrics, vol. 10 p.
235-245.

35. KENNARD W.C., POETTER K., DIJKHUIZEN A., MEGLIC V., STAUB J., HAVEY
M. Linkages among RFLP, RAPD, isozyme, disease resistance and morphological
markers in narrow and wide crosses of cucumber. Theor. Appl. Genet., 1994, vol. 89, p.
42-48.

108
36. KIHARA H. Nucleo-cytoplasmic hybrids and nucleo-cytoplasmic heterosis. Seiken Ziho,
1979, p. 5-13.

37. KNERR L.D., STAUB J.E. Inheritance and linkage relationships of isozyme loci in
cucumber (Cucumis sativus L .). Theor. Appl. Genet., 1992, vol. 84, p. 217-224.

38. KUPPER R.S., STAUB J.E. Combining ability between lines of Cucumis sativus L. and
Cucumis sativus var. hardwickii (R.) Alef. Euphytica, 1988, vol. 38, p.197-220.

39. LIU J., STAUB J. E. Relationships among putative botanical varieties in cucumber.
Cucurbit Genetics Cooperative Rpt. (Technical Bulletin). 1998, vol. 21, p. 1-5.

40. LÓPEZ-SESÉ A.I., STAUB J.E., GOMEZ-GUILLAMON M.L. Combining ability

analysis of yield components in cucumber. J. Amer. Soc. Hort. Sci., 2002, vol. 127, p.
931-937.

41. LOWER R.L., NIENHUIS J., MILLER C.H. Gene action and heterosis for yield and
vegetative characteristics in a cross between a gynoecious pickling cucumber inbred and a
Cucumis sativus var. hardwickii line. J Amer Soc Hort Sci, 1982, vol. 107, p. 75-78.

42. MAC KEY J. Seed dormancy in nature and agriculture. Cereal Res. Commun., 1976,
vol.4, Nr. 2, p.83-91.

43. MARANI, A. 1964. Heterosis and combining ability for plant height and developmental
data in a diallel cross of two species of cotton. Crop. Sci., vol. 4, Nr. 2, p. 265-268.

44. MC DANIEL R.G., SARKASSIAN I.V. Mitochondrial heterosis in maize. Genetics,

1973, vol. 59, Nr.4, p. 465-475.

45. MEGLIC V., STAUB J. E. Inheritance and linkage relationships of allozyme and
morphological loci in cucumber (Cucumis sativus L.). Theor. Appl. Genet., 1996, vol. 92,
p. 865-872.

46. MILLER J.F., HAMMOND J.J., ROATH W.W. Comparison of imbred vs. Singlecross
testers and estimation of genetic effects in sunflower. Crop Science, 1980, vol. 20, p. 703-
706.

47. MITTON J.B., GRANT M.C. Associations among protein heterozygosity, growth rate and
developmental homeostasis. Annu. Rev. Ecol. Syst., 1984, vol. 15, p. 479-499.

48. MLIKI A., STAUB J.E., SUN Z., GHORBEL A. Genetic diversity in African cucumber
(Cucumis sativus L.) provides potential for germplasm enhancement. Genet. Res. Crop
Evol., 2003, vol. 50, p. 461-468.

109
49. NARAYANAN K.K., VIRMANI S.S. Biotechnological application in the exploitation of
heterosis in rice. J. Rice biotechnology quarterly. KSU, Manhattan KS 66506. June.1996,
vol. 27, p. 26.

50. NAVAZIO J.P., STAUB J.E. Effects of soil moisture, cultivar, and post-harvest handling
on pillowy fruit disorder in cucumber. J. Amer. Soc. Hort. Sci., 1994, vol. 119, p.1234-
1242.

51. OMRAN, A.O., A.B. El-Ganayani and H. Jalal. Heterosis and combining ability in crosses
between (Gossypium hirsutum L.) and (Gossypium barbadense L.) cotton. Grow. Rev.,
1974, vol. 51, Nr 3, p. 192-209.

52. PALII A. Genetica. Chişinău, 1998, 352 p.

53. PETERSON C.E., STAUB J.E., PALMER M. Wisconsin 5207, a multiple disease
resistant population. HortScience, 1986, vol. 21, p. 335-336.

54. POPESCU O.V. Electroforeza proteinelor în geluri de poliacrilamidă. Bucureşti, Ed.

Tehnica, 1990, 266 p.

55. REVA V., CIOBANU V., MULLER-URI F. Strategia şi tactica izolării şi purificării
proteinelor. Chişinău, 2001, 184p.

56. ROBBINS M.D., STAUB J.E. Strategies for selection of multiple quantitatively inherited
yield components in cucumber. Proceedings of the 8th Eucarpia Conference,
Cucurbitaceae 2004: Progress in cucurbit genetics and breeding research. Olomouc, The
Czech Republic, 2004, p.401-410.

57. ROBERT W. Allard History of Plant Population Genetics. Ann. Rev. Genetics, 1999,
vol.33, p. 1-27.

58. SAMBROOK J., Russel D.W. Molecular cloning: a laboratory manual, V. II, 3th edition,
New-York, 2001.

59. SERQUEN F.C., STAUB J.E. Under estimation of detection of QTLs when using
dominant gene markers: The case of RAPDs in cucumber. Cucurbit Genetics Cooperative
Rpt. (Technical Research Report), 1996, vol. 19, p. 13-16.

60. SERQUEN F.C., BACHER J., STAUB J.E. Mapping and QTL analysis of a narrow cross
in cucumber (Cucumis sativus L.) using random amplified polymorphic DNA markers.
Molecular Breeding, 1997, vol. 3, p. 257-268.

61. SIMINEL V. Ameliorarea generală a plantelor de cîmp. Chişinău, 1998, 280 p.

110
62. SKORIC D. Correlation among the most important characters of sunflower in F1
generation. Proc. 6th Intern. Sunflower Conf., Bucarest, Romania, 1974, p. 271-283.

63. SMITH O.S., SMITH J.S.C., BOWEN S.L., TENBORG R.A., WALL S.J. Similarities
among a group of elite maize inbreds as measured by pedigree, F1 grain yield, grain yield,
heterosis, and RFLPs. Theor. Appl. Genet., 1990, vol. 80, p. 833-840.

64. SONGKLANAKARIN J., JOGLOY S. et al. Nodule parameters and agronomic traits in
peanut. Sci. Technol., 2005, vol. 27, Nr. 2, p. 215.

65. SRIVASTAVA H.K. Intergenomic interaction heterosis and improvement of crop yield.
Advances in agronomy, 1981, vol. 34, p. 117-185.

66. STAUB J. E. Marker-assisted selection for multiple traits in cucumber. Proceedings of the
3rd Congress of the Genetics Society of Slovenia, Bled, Slovenia, May 30-June 3, 2003, p.
29-33.

67. STAUB J.E., CRUBAUGH L. Selection of multiple lateral determinate cucumber

genotypes. Cucurbit Genetics Cooperative Rpt. (Technical Research Report), 1995, vol.18,
p. 5-6.

68. STAUB J.E., HOREJSI T. Theoretical expectations of the potential use of genetic markers
in marker-assisted selection. In: Proceeding Cucurbitaceae 98 Evaluation and
enhancement of cucurbit germplasm, 1998, p. 342-349.

69. STAUB J.E., GABERT A., WEHNER T.C. Plant variety protection: A consideration of
genetic difference. HortScience, .1996, vol. 31, p.1086-1091

70. STAUB J.E., SERQUEN F.C., HOREJSI T., CHEN J.F. Genetic diversity in cucumber
(Cucumis sativus L.): IV. An evaluation of Chinese germplasm. Genet. Res. Crop Evol.,
1999, vol. 46, p. 297-310.

71. STAUB J.E., SERQUEN F., GUPTA M. Genetic markers, map construction and their
application in plant breeding. HortScience, 1996, vol. 31, p. 729-741.

72. STAUB J.E., BACHER J., CRUBAUGH L. Problems associated with the selection of
determinate cucumber (Cucumis sativus L.) plant types in a multiple lateral background.
Cucurbit Genetics Cooperative Rpt. (Technical Research Report), 1995, vol.18, p. 7-9.

73. STAUB J.E., SUN Z., CHUNG S.M., LOWER R.L. Evidence for colinearity among
genetic linkage maps in cucumber. HortScience, 2007, vol. 42, p. 20-27.

111
74. STAUB J. Genetic distance and plant variety protection. Cucurbitaceae '94: Evaluation
and enhancement of cucurbit germplasm, (Proceedings), 1994, p. 118-123.

75. STAUB J.E., KRASOWSKA A. Screening of the U.S. germplasm collection for heat
stress tolerance. Cucurbit Genetics Cooperative Rpt., 1990, vol.13, p. 4-7.

76. STAUB J.E., KNERR L.D., WESTON L.A. Evaluations and correlated responses for
resistance to Chloramben herbicide in cucumber. HortScience, 1991, vol. 26, p. 905-908.

77. STAUB J.E., PETERSON C.E. Comparisons between bacterial wilt resistance and
susceptible gynoecious inbred cucumber lines, and F1 progeny for yield and fruit quality.
HortScience, 1986, vol. 21, p.1428-1430.

78. STAUB J.E., CRUBAUGH L.K. Use of silver thiosulfare as a potential tool for testing
gynoecious sex stability in cucumber (Cucumis sativus L.). Cucurbit Genetics Cooperative
Report 1987, vol. 10, p.18-20.

79. STAUB J.E., GRUMET R. Selection for multiple disease resistance reduces cucumber
yield potential. Euphytica, 1993, vol. 67, p. 205-213.

80. STAUB J.E., KUPPER R.S. Electrophoretic comparison of six species of Cucumis.
Cucurbit Genetics Cooperative Report, 1984, vol. 7, p. 27-30.

81. STAUB J.E., KUPPER R.S. Results of the use of Cucumis sativus var. hardwickii
germplasm following backcrossing with Cucumis sativus var. sativus. HortScience, 1985,
vol. 20, p. 436-438.

82. STAUB J.E., MEGLIC V. Molecular genetic markers and their legal relevance for
cultigen discrimination: A case study in cucumber, HortTechnology, 1993, vol. 3, p. 291-
300.

83. STAUB J.E. Crossover: Concepts and Application in Genetics, Evolution and Breeding:
An interactive computer- aided laboratory manual, University of Wisconsin Press,
Madison, 1994, 357 p.

84. STAUB J.E. Malate dehydrogenase variation in African Cucumis species: A testable
genetic hypothesis. Cucurbit Genetics Cooperative Report, 1986, vol. 9, p. 18-23.

85. STAUB J.E. Preliminary yield evaluation of inbred lines derived from Cucumis sativus
var. hardwickii (Royle) Kitamura. Cucurbit Genetics Cooperative Report, 1985, vol. 8, p.
18-21.

112
86. STAUB J.E., BALGOOYEN B., TOLLA G.E. Quality and yield of cucumber hybrids
using gynoecious and bisexual pollen parents. HortScience, 1986, vol. 21, p.510-512.

87. STAUB J.E., KANE R., BRAUNSCHWEIG A.M. Differences in net apparent
photosynthetic rates and chlorophyll content among and between Cucumis anguria var.
anguria and var. longipes Meeuse. Cucurbit Genetics Cooperative Report (Technical
Research Report), 1986, vol. 9, p. 24-26.

88. STAUB J.E., KUPPER R.S., WEHNER T.C. Preliminary evaluation of isozyme
polymorphisms in Cucumis. Cucurbit Genetics Cooperative Report, (Technical Research
Report), 1983, vol. 6, p. 32-34.

89. STAUB J.E., KUPPER R.S., SCHUMAN D., WEHNER T.C., MAY B. Electrophoretic
variation and enzyme storage stability in cucumber. J. Amer. Soc. Hort. Sci., 1985, vol.
110, p. 426-431.

90. STEEL, R.G.D. and J.H. Torrie. "Principles and Procedures of Statistics, a Biological
Approach". Second Edition, McGraw Hill lnc New York, Toronto, London, 1980, 234 p.

91. SUN Z., LOWER R.L., CHUNG S.M, STAUB J.E. Identification and Comparative
Analysis of Quantitative Trait Loci (QTL) Associated with Parthenocarpy in Processing
Cucumber. Plt. Breed, 2006, vol.125, p. 281-287.

92. WHITE, T.G. Diallel analysis of quantitatively inherited characters in (Gossypium

hirsutum L). CropSci. 1966, vol. 6. Nr. 3, p. 253-255.
93. WHITE, T.G., and R.J. Kohel. A diallel analysis of agronomic characters in selected lines
of cotton. Crop Sci. 1964, vol.4 Nr. 3 p. 254-257.

94. WILDE P. Multi-stage selection for combining ability among pollen parent lines in hybrid
rye breeding. Vortr. Pflanzenzuchtg, 1996, vol. 35, p. 15-25.

95. WITKOWICZ J., URBAŃCZYK-WOCHNIAK E., PRZYBECKI Z. AFLP marker

polymorphism in cucumber (Cucumis sativus L.) near isogenic lines differing in sex
expression. Cellular & Molecular Biology Letters, 2003, vol. 8, Nr. 2, p. 375-381.

96. ZHUANG F.Y, CHEN J.F., STAUB J.E., QIAN C. T. Taxonomic relationships of a rare
Cucumis species (C. hystrix Chakr.) and its interspecific hybrid with cucumber.
HortScience, 2006, vol. 41, p. 571-574.

97. ZHUANG F.Y., CHEN J.F., STAUB J.E., QIAN C.T. Assessment of genetic relationships
in Cucumis species by SSR and RADP analysis. Plt. Breed, 2004, vol. 123, p. 167-172.

113
98. ZOUROS E., FOLTZ D.W. The Use of allelic isozyme variation for the study of heterosis.
Isozymes. N.Y.: Liss, 1987, vol. 13, p. 1-59.

99. АВДЕЕВ Ю.И. Гетерозис и возможности его закрепления у сортов-самоопылителей.

Матер. докл. сообщ. Междунар. симпозиум Гетерозис с-х. раст. М., 1-5 декабря
1997, с. 83-84.

100. АЛИ-ЗАДЕ М.А., АЛИЕВ Р.Т. Гетерозис и нуклеиновые кислоты. Баку, 1982.
128с.

101. АНАЩЕНКО А.В. Helianthus annus L.- внутривидовая классификация и

генетические ресурсы. В кн: Международная конференция по подсолнечнику,
Тез.докл. Краснодар, 1976, с.75-76.

102. АНАЩЕНКО А.В. Методы генетического регулируемого гетерозиса в селекции

подсолнечника. Бюлл. ВНИИ растениеводство, 1974, вып.40, с.39-48.

103. АНИСИМОВА И.Н., ГАВРИЛЮК И. П. Гетерогенность и полиморфизм 11S-

глобулина семян подсолнечника. Генетика, 1989, т. 25, № 7, с.1248-1255.

104. БОРИСОВА Т.А. Особенности энергетического обмена при дыхании растущих

клеток. Автореф. дис. канд. биол. наук. М., 1979.

105. БРЕЖНЕВ Д.Д. Гетерозис: теория и практика. Л., 1968, с.128-157.

106. ГАРКАВЫЙ П.Ф. Создание новых сортов ячменя и значение исходного материала
ВИР. Бюлл. ВИР, Л., 1973, вып. 35, с. 47-51.

107. ГИЛЯЗЕТДИНОВ Ш.Я., ВАХИТОВ В.А. и др. Изучение числа цистронов р-РНК у
родительских форм гетерозисных гибридов растений. БФАН СССР, 1976, с.156-167.

108. ГИЛЯЗЕТДИНОВ Ш.Я.; ЗИМНИЦКИЙ А.Н. Состав популяции поли (А)-РНК в

корнях гетерозисных гибридов кукурузы и их исходных линий. Физиология растений,
1986, т. 33, вып. 4, с. 769-777.

109. ГУЛЯЕВ В.Г. Генетика. М., 1977. 359с.

110. ГУЛЯЕВ Г.В., Дубинин А.П. Селекция и семеноводство, М., Агропромиздат, 1987,
352с.

111. ДОСПЕХОВ Б.А. Методика полевого опыта. М., Агропромиздат, 1985. 350с.

114
112. ЕРМИШИН А.П., ПОДЛИССКИХ В.Е., ХОТЫЛЕВА Л.В. Эффективность оценки
комбинационной способности сортов картофеля с помощью поликросс-теста. Докл. АН
БССР, 1990, т. 34, № 8, с. 758-762.

113. ЕРМИШИН А.П., САВЧУК А.В., КАЛАШНИКОВА Н.В. Влияние общей и

специфической скрещиваемости родительских форм на эффективность гибридизации
дигаплоидов картофеля. Весцi АН Беларусi. Сер. Бiял. Навук, 1997, № 3, с. 37-40.

114. ЖУКОВСКИЙ П.М. Гетерозис сельскохозяйственных растений. Науч. тр.

Воронежского СХИ, 1978, с. 47-70.

115. ЖУЧЕНКО А.А. Роль гетерозиса в эволюции и селекции растений. Гетерозис

сельскохозяйственных растений. М., 1997, с. 183-187.

116. ИВАНОВА О.А., КРАВЧЕНКО Н.А. Генетика. М., Колос, 1987. 414с.

117. КЕФЕЛИ В.И. Метод определения фитогормонов. М., 1973, с.7-21.

118. КЕФЕЛИ В.И. Природные и синтетические регуляторы онтогенеза растений.

Итоги науки и техники, сер. Физиология растений, М., ВИНИТИ, 1990, т. 7, с 160.

119. КИРИЧЕНКО В.В. Теоретические основы селекции подсолнуха и практическое

использование эффекта гетерозиса: Автореф. дис. д-ра с.-г. наук: Ін-т зерн. госп-ва
УААН. Д., 2002, 33с.

120. КИРПИЧНИКОВ В. С. Генетические механизмы и эволюция гетерозиса.

Генетика, 1974, т. 10, № 4, c. 165-179.

121. КОНАРЕВ А.В., КОНАРЕВ В.Г., ГУБАРЕВА Н.К., ПЕНЕВА Т.И. Белки семян как
маркеры в решении проблем генетических ресурсов растений, селекции и
семеноводства. Цитология и генетика, 2000, т. 34, № 2, с. 91-104.

122. КОНАРЕВ В.Г. Белки растений как генетические маркеры. Всесоюз. Акад. С.-х.
Наук им В.И. Ленина. М., Колос, 1983, 320с.

123. КОНАРЕВ В.Г. Биохимические и молекулярно – генетические аспекты гетерозиса.

Вест. с.-х. наук, 1974, с. 1-10.

124. КОНАРЕВ В.Г. Биохимия и молекулярная генетика гетерозиса. В кн.: Гетерозис,

Минск, 1982, с. 163-177.

125. КОНАРЕВ В.Г. Вид как биологическая система в эволюции и селекции. Санкт-
Петербург, 1995. 177с.

115
126. КОНАРЕВ В.Г. Принцип белковых маркеров в генетическом анализе исходного и
селекционного материала. В кн.: Физиология растений в помощь селекции. М.,
1974, с. 242-269.

127. КОНАРЕВ В.Г., АХМЕТОВ Р.Р., ГИЛЯЗЕТДИНОВ Ш.Я. О природе гетерозиса и

его проявлениях по данным биохимии и молекулярной генетики. Сб. А.Н. СССР,
1976, с. 5-77.

128. КОНАРЕВ В.Г., ГАВРИЛЮК И.П., ГУБАРЕВА Н.К. Белковые маркеры геномов
пшениц и их диких сородичей. Доклады ВАСХНИЛ, 1970, № 7, c. 16-18.

129. КОНАРЕВ В.Г. Молекуларно-биологические аспекты прикладной ботаники,

генетики и селекции. М., Колос, 1993. 447с.

130. КОНАРЕВ В.Г., КАМАЛЕТДИНОВА М.А., ГИЛЯЗЕТДИНОВ Ш.Я. Молекулярно

генетические подходы к анализу исходного материала на комбинационную
способность. В кн.: Физиология и биохимия селекции. М., Наука, 1974, 124с.

131. КОСТЫШИН С.С. Молекулярно-биологические аспекты "хлоропластного"

гетерозиса у кукурузы. Молекулярная генетика и биофизика, 1984, вып. 9, с. 99-104.

132. КУРСАНОВ A. Взаимосвязь физиологических процессов у растений.

Тимирязевское чтение, М., 1959.

133. ЛИТУН П.П., ВОЛЬФ В.Г. Методические рекомендации по применению

математических методов для анализа экспериментальных данных по изучению
комбинационной способности. Харьков, 1980, 77с.

134. МЕРЗЛЯК М.Н., ЧИВКУНОВА О.Б., ЛЕХИМЕНА Л., БЕЛЕВИЧ Н.П.

Ограничение и дополнительные возможности спектрофотометрического анализа
пигментов в экстрактах листьев высших растений. Ж. Физиология растений, 1996, т.
43, № 6, с. 926-936.

135. НАУМКИНА, Т.С. Комбинационная способность сортов и линий гороха (Pisum

sativum L.) по симбиотическим признакам/ Т.С. Наумкина, В.Л. Яковлев, Т.С.
Титенок//Вопросы физиологии, селекции и технологии возделывания
сельскохозяйственных культур. – Орел: Орелиздат. – 2001.c. 128-133.

136. ПИВОВАРОВ В.Ф., БАЛАШОВА Н.Н. УРСУЛ С.В. Гетерозис

сельскохозяйственных растений: развитие теоретических аспектов и практическое

116
 применение. Матер. докл., Сообщ. Междунар. симпозиум. Гетерозис с.-х. раст. М.,
1-5 декабря 1997, с. 211.

137. ПОЛЕВОЙ В.В. Физиология растений. М., Высшая школа, 1989. 464с.

138. СЕМЕНОВ О.Г. Результаты и перспективы изучения аллоцитоплазматических

пшеницы. Задачи и пути селекции сельскохозяйственных культур в условиях
тропических, субтропических и умеренных зон, М: УДН.1983, с.32-38.

139. СЕМЕНОВ О.Г. Аллоцитоплазматическая пшеница. Биологические основы

селекции, М.: Изд-во РУДН, 2000. 208 c.

140. СЕМИХАТОВА О.А., ЧУЛАНОВСКАЯ М.В. Манометрические методы изучения

дыхания и фотосинтеза растений. М: Наука, 1965. 345с.

141. СТРУННИКОВ А. В. Возникновение компенсационного гена: одна из причин

гетерозиса. Общ. Биол., 1974, т. 35, № 5, c.666-678.

142. СТРУННИКОВ А.В. Генетические принципы гетерозиса и комбинационные

способности. Генетика, 1986, т. 22, № 2, c.229-242.

143. ТУРБИН Н.В., ХОТЫЛЕВА Л.В. Использование гетерозиса в растениеводстве.

(Обзор), М., 1966, c.210-222.

144. ТУРБИНИН Н.В., ХОТЫЛЕВА Л.В., ТАРУТИНА Л.А. Диалельный анализ в

селекции растений. Минск: Наука и техника, 1974. 184 с.

145. ФЕДИН М.А., Силис Д.Я. Статистические методы генетического анализа// Москва
«Колос», 1980, с. 59-85.

146. Физиологические и биохимические аспекты гетерозиса и гомеостаза растений.

Уфа, 1976. 239с.

147. ХОТЫЛЕВА Л.В.,ТИТОК В.В. Динамика фосфорсодержащих соединений при

прорастании семян кукурузы в связи с гетерозисом. Физиология растений, 1994, т.
41, № 1, с.92-96.

148. ШАХБАЗОВ В.Г. Гетерозис – явление общеобиологическое. М., 1972, 32c.

149. ШАХБАЗОВ В.Г., ЧЕШКО В.Ф.; ШЕРШЕВСКАЯ Ц.М. Механизмы гетерозиса:

история и современное состояние этой проблемы.Харьков: «Основа», 1990, 119с.

150. ШЕСТОПАЛОВА Н.Г. Репродукция клеток при гетерозисе. Харьков, 1981, 83с.

117
 ABSTRACT

OZDEMIR Dogan „Polimorfismul genetic în aspectul heterozisului la Cucumis sativus L.”

Teză de doctor în biologie, Chişinău, 2008, 105 p., 23 tab., 59 fig., 150 surse bibliografice.
Cuvinte cheie: capacitate combinativă, Cucumis sativus L., heterozis, polimorfizm proteic,
RAPD-PCR.

Numeroase realizări ale biochimiştilor şi fiziologilor din întreaga lume pun în evidenţă
diverse aspecte funcţionale ale heterozisului la plante prin prisma cercetării fotosintezei,
respiraţiei, activităţii enzimelor şi substanţelor biologic active, proceselor de schimb energetic,
acumularea substanţelor nutritive şi productivitatea, însă multe întrebări rămân a fi elucidate
insuficient.
În lucrare sunt expuse rezultatele experimentale, obţinute la analiza a şapte grupe de
genotipuri de castraveţi cu diferite nivele de productivitate - trei hibrizi (Н 273, Н 274, Н
275) cu productivitate înaltă şi doi hibrizii (H6 şi H7) - cu productivitate redusă. În
calitate de control au servit hibrizii omologaţi Vzglead şi Epilog.
Cercetarea simultană a acestor grupe de genotipuri, care includ şapte hibrizi F1 şi formele
lor parentale (linii homozigote sau soiuri) a permis de a elucida o variabilitate specifică înaltă,
corelată cu procesele metabolice dominante în manifestarea vigorii hibride, precum şi a pune în
evidenţă anumiţi indici genetico-fiziologici şi indici CCG şi CCS, care se asociază cu
heterozisul.
S-a constatat, că superioritatea hibrizilor de prima generaţie la castraveţi este
determinată preponderent de dezvoltarea somatică sporită a acestora, adică de heterozisul
somatic. S-a stabilit că productivitatea înaltă, care relevă un înalt grad de heterozis, este
determinată de capacitatea mai mare de a acumula masa verde şi masa uscată şi de o
activitate sporită a catalazei, rezultate care pun în evidenţă capacitatea sporită de adaptare a
plantelor şi vigurozitatea acestora.
În baza analizei electroforetice a proteinelor şi analizei RAPD-PCR a fost identificat
un polimorfism înalt pentru genotipurile cercetate, care pune în evidenţă particularităţi
specifice la grupele de hibrizi cu productivitate diferită. Liniile L 203 şi L371 au relevat cele
mai superioare valori ale capacităţii de combinare după majoritatea indicilor cercetaţi şi
sunt recomandate amelioratorilor pentru includerea lor în procesul de selecţie la heterozis.

118
 ABSTRACT

OZDEMIR Dogan „The genetic polymorphism in aspect of heterosis at Cucumis sativus L.”
PhD thesis in Biology, Chisinau, 2008, 105 p., 23 tab., 59 fig., 150 references.
Key words: combining ability, Cucumis sativus L, heterozis, protein polymorphism, RAPD-
PCR.

The functional aspects of heterosis at plants, as photosynthesis, respiration, enzyme

activity, biological active compounds, energetic metabolism, accumulation of nourishing
compounds and fruited have been studied in detail by biochemists and physiologists, but
many questions still remained unaccountable.

In this work there were assembled and analyzed experimental data that characterize
some hybrid combinations of Cucumis sativus L. with different productivity and their
parental forms on the effect of heterosis after different morphological and physiological
parameters which allowed assessing the genetic polymorphism of cucumbers and
determining some molecular genetic aspects of heterosis.

There were utilized five initial maternal forms of cucumber, three paternal lines
(where Beregovoi and Favorit sorts was departmented) and seven hybrids of first
generation (F1), where three of them (Н 273, Н 274, Н 275) were with high productivity
and H6 and H7 hybrids – with low productivity. As control served first generation
hybrids– Vzglead and Epilog.

There was shown the variability of different morphological and physiological

characters being revealed the dependence between root system volume and catalase
activity – the parameters that influence plant productivity. It was established the
dependence between heterosis and genetic characteristics of parental forms, along with
their combinative capacity. There were established the qualitative and quantitative
peculiarities of total proteins and analyzed genetic polymorphism of homo- and
heterozygote genotypes of Cucumis sativus L., which correlated with productivity and
heterosis.

119
 АННОТАЦИЯ

ОЗДЕМИР Доган ”Генетический полиморфизм в аспекте гетерозиса у огурцов

(Cucumis sativus L.)”
Диссертация доктора биологических наук, Кишинев, 2008, 105 стр., 23 таб., 59 рис.,
150 библ. ист.
Ключевые слова: белковый полиморфизм, гетерозис, комбинационная способность,
Cucumis sativus L., RAPD-PCR

Функциональные аспекты гетерозиса у растений особенно детально изучались

биохимиками и физиологами в отношении фотосинтеза, дыхания, активности ферментов,
биологически активных соединений, энергетического обмена, накопления питательных
веществ и структуры урожая, однако многие вопросы остаются не до конца раскрытыми.
В работе собран и обработан экспериментальный материал, характеризующий
некоторые гибридные комбинации Cucumis sativus L. с различной продуктивностью и их
родительские формы на эффект гетерозиса по различным морфофизиологическим и
биохимическим показателям, которые позволили оценить генетический полиморфизм у
огурцов и выявить новые молекулярно-генетические аспекты гетерозиса.

Были использованы пять исходных материнских форм огурца, три отцовские линии
(из них районированные сорта – Береговой и Фаворит) и семь гибридов первого
поколения (F1), из которых первые три (Н 273, Н 274, Н 275) были с высокой
продуктивностью, а гибриды Н 6 и Н 7 - с низкой продуктивностью. Контролем служили
районированные гибриды первого поколения Взгляд и Эпилог.

Приведены результаты изменчивости различных морфофизиологических признаков

и показана зависимость между объемом корневой системы и накоплением зеленной и
сухой биомассы – параметры, которые закономерно влияют на продуктивность растений.
Выявлены закономерности проявления степени гетерозиса в зависимости от генетических
особенностей родительских форм и комбинационной способностью линий. Установлены
качественные и количественные особенности суммарных белков и выявлен генетический
(RAPD-PCR) полиморфизм у гомо- и гетерозиготных генотипов Cucumis sativus L,
который коррелирует с продуктивностью и гетерозисом.

120